comentarii

pentru moment


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Din REVISTA22 - de anita47 la: 27/08/2004 11:54:05
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)

23 August - a sarbatori sau a nu sarbatori? (MARIA BUCUR)


Trebuie sa incep cu o marturisire - am o slabiciune deosebita pentru
23 august. Anul trecut - probabil avand oarecare cunostinte in
privinta studiilor mele despre istoria aniversarilor nationale -,
micul meu baietel, Elvin, a decis sa-si faca aparitia in lume pe
aceasta data. Asa ca in ceea ce ma priveste, 23 august este o data
duios memorabila. Dar in privinta memorabilitatii istorice a acestei
date, impartasesc intru totul reprosul adus de colegul meu, Liviu
Rotman, protestelor facute recent in presa impotriva acestei
aniversari.
O zi nationala este evident un simbol, si ca atare este legata numai
partial de evenimentul istoric comemorat la acea data. In privinta
aceasta, regimurile comuniste au fost foarte dibace si au operat
obsesiv asupra memoriei colective. A ne face sa uitam si sa inlocuim
ceea ce ar fi putut fi o memorie alternativa a unor evenimente
istorice era o preocupare constanta a politicienilor si servitorilor
lor culturali, de la poetii de curte, Vadim Tudor et al, pana la
istoricii/cronicarii de curte, Musat, Ardeleanu et al. Rezultatul
imediat al acestei obsesii a fost crearea contra-memoriilor colective
ca forma de rezistenta impotriva acestui tip de violenta
intelectuala/culturala. Dar ce s-a format ca rezultat? Un mit la fel
de puternic a ceea ce insemna sa rezisti comunismului sau sa operezi
printr-un sistem de valori morale si etice superioare comunismului.
Tot ceea ce era impotriva "lor", trebuia, prin definitie, sa fie
superior "lor". Lasam la o parte definitia aceasta a "noastra" fata
de "ceilalti" - Gail Kligman si altii au scris mult si bine despre
problema duplicitatii in societatile comuniste. Vreau numai sa pun
accentul pe tipul de valori care s-au ridicat la suprafata ca
superioare comunismului prin crearea acestei dihotomii intre memoria
oficiala si contra-memoriile care au existat in paralel cu aceasta.
Pentru unii valorile democratiei, ale tolerantei (religioase,
politice, etnice etc.), ale pluralismului au fost ceea ce s-a
sacralizat ca mitologie anti-comunista.

Pentru altii, au fost valorile "adevaratului" nationalism, ale unui
crestinism cu nuante pronuntat xenofobe si antisemite, ale unui
monarhism desuet sau ale unui xenofobism in primul rand anti-maghiar
si anti-rus. Aceste contra-memorii este clar ca nu se pot reconcilia
usor, decat ca forme de opozitie impotriva regimului comunist asa cum
a existat el, cu definitiile sale specifice asupra memoriei
colective. Dupa eliminarea acestui inamic comun, contra-memoriile
noastre si-au luat zborul intr-un spatiu public in care nu mai era
clar deloc cui apartineau atuurile morale. Dezbaterile asupra a ce
semnificau anumite date istorice, si pe care dintre aceste date
trebuie/ar fi bine sa le comemoram, continua. Sarbatorirea unei
anumite date poate deveni o victorie importanta, dar profund
instabila, a unui regim politic, pentru ca aceasta data are o
potentiala rezonanta foarte adanca in sufletul electoratului. Desi
majoritatea dintre noi nu am fost acolo pe 23 august 1944 si desi
nimeni din actualii cetateni ai Romaniei nu a asistat la adunarea de
la 1 decembrie 1918, fiecare persoana pe care am intervievat-o intre
1997 si 2002 intr-un lung sir de interviuri despre sarbatorile
nationale are o opinie asupra acestor date. Si pentru ca romanul este
nascut istoric, mai degraba decat poet, politicienii se apleaca cu
grija sa inteleaga care ar fi semnificatiile cele mai avantajoase de
pus in evidenta. Deocamdata, a fi anti-comunist pare sa fie in
continuare la moda, fara mari diferentieri de nuanta in privinta
alternativelor simbolice oferite. Etno-nationalismul insa este clar
inca o pozitie universal acceptata: 1 Decembrie este in continuare
sarbatoarea nationala a Romaniei, desi este o data cu semnificatii
profund ambivalente in privinta tolerantei si a democratiei.

Dar ce se poate spune despre 23 august? Este adevarat, si o stim cu
totii deja, ca participarea comunistilor a fost o farsa impusa dupa
instaurarea regimului comunist la putere. Ce ramane din aceasta data
fara absurdele pseudo-evenimente narate intre 1948 si 1989? D-l
Serban Radulescu Zoner vede aceasta data ca un moment de umilire,
prin prisma instaurarii regimului comunist si a dominatiei sovietice.
Desi ar vrea sa se aplece in fata actului de curaj al regelui, nu
poate sa se desprinda de consecintele pe termen lung ale acestui act.
Acesta este un tip de a scrie istoria - desi nu este clar deloc de ce
acest moment in mod deosebit este legat de venirea la putere a
comunistilor, si nu multe alte momente. Interpretarea aceasta
teleologica pana la urma nu face decat sa confirme viziunea oficiala
a regimului comunist - inevitabila victorie a comunistilor. Ca
istoric, eu nu pot face cu onestitate intelectuala nici un fel de
afirmatie de genul "daca ar fi stiut ce urma sa se intample, ar fi
procedat altfel". Aceasta se numeste istorie contra-factuala sau, in
cazul de fata, artificiu politic. Faptele istorice se pot considera
in abordarea practicii de istoric din perspectiva nu atat a
rezultatelor neprevizibile, cat a problemelor cu care se confruntau
la acel moment personajele ale caror actiuni incercam sa le
intelegem. In aceasta privinta, d-l Rotman a explicat deja foarte
clar semnificatia istorica a lui 23 august. (Observator Cultural, nr.
233)

Avand in vedere aceasta explicatie istorica mai restransa si mai
adecvata, ramane insa intrebarea: ce se poate "sarbatori" pe 23
august? Adevarul este ca problema ramane spinoasa. Putine sunt
momentele acestui razboi in care victoria nu a insemnat violenta in
masa impotriva unor persoane inocente, asa incat, in privinta datelor
legate de 23 august, problema se pune nu atat a ce sa sarbatorim, ci
cum sa comemoram anumite evenimente istorice si semnificatia lor pe
durata lunga, de natura politica si morala. Singura sugestie pe care
mi-as permite sa o fac in aceasta privinta este de a privi aceste
acte de comemorare cu o mai adanca responsabilitate civica si morala,
de a ii invata in primul rand pe cei care sunt tineri despre nevoia
de a intelege trecutul in mod critic, de a trece dincolo de dihotomii
simpliste intre victime si calai, si in acelasi timp de a avea
curajul responsabilitatii morale de a spune "am gresit" fata de
populatiile inocente care au fost ucise - in primul rand populatia
evreiasca a teritoriului sub controlul guvernului Romaniei. Desi
ultimele propuneri de mai sus par contradictorii, ele nu sunt. Multi
indivizi au fost si victime, si calai in acest razboi. Acest fapt
trebuie inteles si prezentat mult mai nuantat in discursul
memorialistic al razboiului. Insa inocenta unor populatii civile
trimise la moarte prin diferite metode - trenuri, lagare, epidemii
netratate, malnutritie - nu poate sa fie considerata ca un eveniment
secundar sau dubios in acest razboi. Atata responsabilitate avem fata
de trecut, si aniversarile legate de al doilea razboi mondial sunt
momentele cele mai prielnice pentru a incepe sa dezvoltam un alt
discurs, mai putin celebratoriu, si mai decent, mai responsabilizant
fata de tragicele evenimente ale acestui razboi.



© copyright Revista 22



#20475 (raspuns la: #20446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Programare depasita - de mya la: 27/08/2004 19:00:11
(la: Destin)
Eu zic ca ni s-a dat liberul arbitru cu care sa jonglam. Ca alegem bine sau rau...depinde de perceptiile fiecaruia. Daca alegem bine zicem pe urma ca suntem norocosi, daca alegem rau zicem ca suntem ghinionisti...si tot asa.

Daca un om gandeste mereu pozitiv de felul lui, atunci optimismul din el atrage chestii pozitive, sa le zicem noroace. E vorba de unde energetice care se propaga si apoi revin, se reflecta. Unul care gandeste negativ - nu poate sa atraga decat ghinioane. Sunt oameni mai negativisti care ajung sa atraga asa...tot timpul ghinioane. Nu destinul e de vina ci ei.

Am citit despre destinele multor oameni inchisi in lagare (de munca in Siberia, de exterminare in Germania, etc.) si au supravietuit NUMAI cei care gandeau mereu pozitiv si care se concentrau NUMAI la lucrurile pozitive din viata lor (crunta de altfel!). Va imaginati ce greu era pentru ei sa vada chestiile pozitive in mediul respectiv. E de neimaginat si de nepovestit, trebuie sa cititi.

Liberul arbitru dat de Dumnezeu/mama natura/sau cum vreti sa-i ziceti... e de partea omului. Daca omul e inspirat (doar intuitiv poate sa fie asa - ca doar e legat ca de un cordon ombilical de Dumnezeu - mereu) atunci percepe cum anume sa-si foloseasca liberul arbitru in timpul vietii in mod fericit (intuitiv), ca sa avanseze pe scara evolutiva (spirituala). Toata lumea vrea asta chit ca unii o vor constient si altii inconstient.

Daca nu e receptor bun insa si-l domina alte chestii ( Ego-ul - mai presus de vointa lui, de aici fricile, incertitudinile, depresiile SI ghinioanele, etc.) atunci destinul lui e liniar. Nu-si depaseste destinul cu alte cuvinte. Bate pasul pe loc si ramane pe mai departe intr-o lume nereala ca sa zic asa. E bruiat si cand omul e bruiat nu mai aude glasul intuitiei. Dati tare drumul la radio si pe urma incercati sa rezolvati niste ecuatii la matematica. Slabe sperante sa iasa rezultatul corect.

Exista astrologi foarte buni care pot sa-ti calculeze si interpreteze astrograma. Ei iti prezic asa zisul destin, pe viata. Chestia e relativa. poti sa crezi sau nu in asta. Iti zic cam care e schema programarii tale. Nu vorbesc de "doamna Geta" de la colt care-ti ghiceste in cafea. Vorbesc de somitati in materie.

La un moment dat cu ani in urma, m-am inscris si eu la un curs de un an de astrologie, curs pe care l-am finalizat. La sfarsitul lui am ajuns la nivelul la care mi-am dat seama ca nu stiu mai nimic (inainte eram zero si acum eram sa zicem la nivelul 1). Mi-a fost interpretata astrograma si multe chestii s-au adeverit (in timp). Unele previziuni mi se pareau de-a dreptul ridicole chiar hilare. Mare parte din ele nu m-au mirat, le intuiam oarecum, parca le mai vazusem cu ochii mintii. Foarte interesant, pot sa zic cu mana pe inima ca nu mi-am pierdut timpul de pomana totusi. Nu ma dau in vant dupa astrologie, e foarte mult de studiat daca vrei sa-ti faci cat de cat idee despre teorie. Cu practica e si mai greu. Eu personal nu as face nimanui astrograma, nu m-as incumeta. E mai bine sa nu stii.

Multe insa din previziunile facute nu s-au adeverit si nu fiindca asa a fost destinul meu ci pentru ca atunci cand a trebuit sa fac anumite alegeri (liberul arbitru) am ales voit altfel (decat in previziuni). Nu va imaginati acum ca mereu cand trebuia sa iau o decizie de viata ma gandeam la astrograma ... si facem exact pe dos ca sa iasa altfel. Nu. Chestia venea de la sine, efectiv nu imi mai doream ceea ce mi se predestinase. Arsesem dorintele respective. Persoana care lua noile decizii nu mai eram eu (cea din vremea cursului de astrologie) ci altcineva. Cineva mai putin emotional si mai mult rational dar rational intuitiv. E foarte abstract subiectul asta...chiar nu stiu cum sa scriu :-(. M-am intins oricum nepermis de mult, insa m-a atras mult tema.

Asa ca ma opresc brusc si zic ... eu cred ca poti sa-ti depasesti destinul atunci cand vrei din toata inima. Poti sa iei trenul in loc sa mergi pe jos...poti sa vezi lumina din bec in loc sa vezi doar carcasa becului...cam asa ceva. Sper ca nu v-am zapacit de tot, imi cer scuze!
doresc sa raman anonim. Just in case. You'll never know!!! - de (anonim) la: 27/08/2004 20:42:19
(la: Apel la marturii: "Aventuri la ambasade? Povestiti aici!")
In momentul in care intri in Ambasada Romaniei din Londra, mai precis in sectia cosulara, ai impresia ca te afli intr-un film, unde actiunea se petrece undeva la tara, in anii, sa zicem '70, in casa unui om mai instarit putin. Deci, in nici un caz acea sectie consulara nu arata asa cum ar trebui. Personalul nu este amabil. Se poarta cu tine de parca ai avea sa le dai o datorie mai veche, vorbesc de sus si nu sunt politicosi absolut deloc. Imi aduc aminte, cand am fost sa ridic foaia consulara a copilului meu, nascut aici, ca am stat afara le poarta, desi erau numai 2 persoane inauntru. Printre cei de la poarta, era si un cetatean englez, care dorea informatii in legatura cu o calatorie in Romania. La un moment dat, a venit la poarta un tip intr-un costum si ne-a spus: Nu mai stati ba' ca oile, asezati-va ordonat la rand. Cetateanul englez, a intrebat daca are rost sa stea la rand ptr ceea ce vrea sa afle si, a incercat sa sa-i explice individului, la care acesta speriat, a intrebat: Care stiti ba' engleza, spuneti-mi si mie repede ce a zis. Nu stiu cum astfel de oameni, pot sa le spun inculti, sunt angajati in aceste posturi, cand avem absolventi de facultate, care nu au un post, sau lucreaza pe post de vanzatori, pe salarii de nimic, de cele mai multe ori, neplatite. Ar trebui sa ne fie rusine!!!
Un alt fel de lamurire - de dinisor la: 27/08/2004 22:55:06
(la: Barbatul roman din diaspora)
Imi cer scuze daca nu am fost prea directa in textul meu "barbatul roman in diaspora", dar acest lucru a fost facut cu intentie. Asta pentru ca cel ce se stie cu musca pe caciula, va intelege. Iar el este un barbat roman in diaspora. Restul, adica cei ce nu se regasesc in descrierea mea, pot ignora textul cu pricina si zambi mai departe in fiecare zi.Caci nu am avut in intentie a generaliza nimic, ci a spune cuiva ceea ce a creat prin felul sau de a fi. Cuvintele pot fi albe sau negre (vezi intrebarea daca am vrut sa infatises in negru sau alb). Nu culoarea conteaza, ci esenta lor!

Sper ca acesta precizare sa tina loc de explicatie. Pentru ca nu intotdeauna se poate pune punctul pe i. Sunt momente cand cuvintele absconse sunt binevenite.
Cu aceeasi stima,OM
#20523 (raspuns la: #20506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La altii se poate... - de Dinu Lazar la: 28/08/2004 00:10:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Poate e cinva prin zona respectiva... si vrea sa vada ceva ca lumea in domeniu...

POLITICS, COUNTLESS BATTLES AND HIGH ALCOHOL CONSUMPTION…

THE BALKANS IS THE IDEAL LOCATION FOR AN ADVERTISING FESTIVAL!

I would like to inform you about the new Dragan Sakan – Saki’s idea following his 30 years in the profession:

BeogrAd Festival, a one month long overview of the local, regional, European and world creative advertising and design scene – supported by His Highness, Prince Alexander II.

Among the invited guest speakers are:
Jacques Seguela (Euro RSCG, Paris), Andrew Rawlings (Epica, Paris), Donald Gunn (Gunn Report, London), Jure Apih (Golden Drum, Ljubljana), Mirko Ilic (art director, New York), Stephanie Skirvin (Print Magazine, New York), Johanes Newrkla (Art Directors Club, Europe), Bob Garfield (Advertising Age, Washington), Francois-Charles Rouyer (art director, Paris) and many Serbian, Bosnian, Croatian and Slovenian Idea People. More information at http://www.beogradfestival.com.

If you have some spare time in September, come and join us!

We also hope to see you this Friday next year (August 26 – 31, 2005) in Piran, Adriatic Coast, Slovenia for the 4th Ideas Campus held under the motto: How to become a winner. With heart. Many successful, creative and ethical people already confirmed their attendance! More information in October.
Have a nice weekend and warm regards from the sunny side of the Alps J
Yours,

Nastja

Nastja Mulej, Head of New Ideas Department
New Moment - New Ideas Company

Ob dolenjski zeleznici 182, 1000 Ljubljana, Slovenia
tel.: + 386 1 420 19 51, fax: + 386 1 428 95 89
www.newmoment.com, www.newmoment-ideascampus.com

#20527 (raspuns la: #20518) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si pentru week-end-ul "ele"-lor! - de Crisa_ la: 28/08/2004 10:16:32
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Care este diferenta dintre un amant si un sot? 30 de minute.

Care este definitia unei seri romantice pentru un barbat? Sex.

Cand e singurul moment cand un barbat se gandeste la o cina cu lumanare pe masa? Cand se ia curentul.

Cum se numeste un barbat care se asteapta sa faca sex de la a doua intalnire? Mototol.

Ce au in comun toti barbatii care stau singuri intr-un bar? Sunt insurati.

Cum se numeste un barbat caruia ii lipseste 90% din creier? Castrat.
"Garcia Márquez's Farewell to His Friends" - de Florin si atat la: 28/08/2004 22:04:59
(la: Avem timp)
Poezia de mai sus imi aduce aminte de
"Garcia Márquez's Farewell to His Friends"

Initial atribuita lui Garcia Machez, a fost o pacaleala. Detaiile le puteti gasi la:

http://www.psa-rising.com/voices/farewell/index.htm

http://www.psa-rising.com/voices/farewell/index.htm

If for a moment God would forget that I am a rag doll and give me a scrap of life, possibly I would not say everything that I think, but I would definitely think everything that I say.
I would value things not for how much they are worth but rather for what they mean.
I would sleep little, dream more. I know that for each minute that we close our eyes we lose sixty seconds of light.
I would walk when the others loiter; I would awaken when the others sleep.
I would listen when the others speak, and how I would enjoy a good chocolate ice cream.
If God would bestow on me a scrap of life, I would dress simply, I would throw myself flat under the sun, exposing not only my body but also my soul.
My God, if I had a heart, I would write my hatred on ice and wait for the sun to come out. With a dream of Van Gogh I would paint on the stars a poem by Benedetti, and a song by Serrat would be my serenade to the moon.
With my tears I would water the roses, to feel the pain of their thorns and the incarnated kiss of their petals...My God, if I only had a scrap of life...
I wouldn't let a single day go by without saying to people I love, that I love them.
I would convince each woman or man that they are my favourites and I would live in love with love.
I would prove to the men how mistaken they are in thinking that they no longer fall in love when they grow old--not knowing that they grow old when they stop falling in love. To a child I would give wings, but I would let him learn how to fly by himself. To the old I would teach that death comes not with old age but with forgetting. I have learned so much from you men....
I have learned that everybody wants to live at the top of the mountain without realizing that true happiness lies in the way we climb the slope.
I have learned that when a newborn first squeezes his father's finger in his tiny fist, he has caught him forever.
I have learned that a man only has the right to look down on another man when it is to help him to stand up. I have learned so many things from you, but in the end most of it will be no use because when they put me inside that suitcase, unfortunately I will be dying.

Daniel R. - de carapiscum la: 29/08/2004 09:20:55
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
In primul rand mi se pare ca intrebarea initiala a fost pusa oarecum gresit (e doar opinia mea). Cred ca suna mai bine asa: am/ati avut de ales intre a emigra si a ramane acasa?

Cea de-a doua intrebare pe care ai pus-o suna mai mult ca un rechizitoriu, zau asa. "De ce nu ne restabilim in Romania?" Cine zice ca nu, sau cine poate sti cu certitudine ce se va intampla maine, ca sa nu mai intreb ce va fi peste nu stiu cati ani? Daca vrei sa faci un sondaj de opinie cu referire la cati dintre romanii din diaspora sunt dispusi sa revina dupa un timp in tara, ai posibilitatea pe cafeneaua. Vrei sa stii si cauzele pt. care am face sau nu asta? Eu cred ca le stiai deja, ai vrut poate sa vezi daca mai este ceva nou de descoperit in materie de emigrare. Iti spun eu, insa, "toate-s vechi si noua toate". Romanii sunt singura natie de pe pamantul asta care stiu absolut totul despre emigrare. Au devenit rafinati si s-au specializat destul cat sa poata depasi limitele legii fara a fi prinsi degraba.

In ce ma priveste, eu personal stau si acum deseori si ma intreb de ce am plecat. Sentimentele sunt atat de contradictorii incat daca m-as lasa prins de ele, apoi ori m-as strica de cap, ori as uita pur si simplu de unde am venit. Insa nu se intampla niciuna si nici cealalta. E o permanenta chestionare interioara la care gasesc sau nu raspunsuri, in functie de starea de moment sau de dorintele mele. De aceea nu pot da raspunsuri concrete la astfel de intrebari, ci doar evazive. Si astea s-au fumat deja de altii inaintea mea.

In opinia mea, chestiunea legata de emigrare si cauzele pt. care am recurs la ea sunt pur subiective si tin de fiecare dintre noi, de felul nostru de a fi si de a vedea viata. Uneori emigrarea nu e o optiune, ci o cerinta imperios necesara. Dar te gandesti dupa un timp daca nu cumva existau unele optiuni in acele momente si tu n-ai vrut sa le vezi, ai fost orbit la ochii sufletului din dorintele desarte pe care le-ai urmarit. Atunci totul ti se da peste cap si ceea ce credeai mai inainte ca fiind batut in cuie, definitiv, dispare ca ceata in fata soarelui. Si tocmai aceasta lupta interioara cu noi insine si cu propriul sistem de gandire (filosofic, moral, religios, socio-uman...) se rasfrange in mod extrem de clar in ceea ce scriem aici si in felul cum discutam unii cu altii pe forum. Eu cred ca asta este castigul cel mai mare pt. noi, cei ce ne gasim la masa si sorbim cate un "pahar de vorba", ca ne ajutam unii pe altii sa intelegem unde si ce suntem acum, dupa plecarea din tara sau dupa decizia de a ramane desi am avut oportunitati de a o parasi. Important sa ne stim valorile proprii si sa nu le parasim. Un om fara valori proprii, sau cu unele numai artificiale, nu poate avea el insusi valoare autentica. Ori eu tocmai asta caut aici si pretutindeni, inclusiv in tara de adoptie: oameni de calitate! Ah, si tare greu mai sunt de gasit. Dar eu sunt de calitate? Eh, doar nu va asteptati sa va dau si raspunsul. Nu v-am zis ca ma pasc contrastele? :}

So far, so good.
referitor generalizare ... pentru DESTIN - de dinisor la: 29/08/2004 20:51:37
(la: Barbatul roman din diaspora)
Acum doua zile i-am raspuns lui AlexM , care se intreba care este sensul textului meu "Barbatul roman in diaspora". Raspunsul meu nu este publicat inca (chestiune de intarziere din partea administratiei, cred). Printre altele, ii explicasem cum ca textul nu este nicidecum o generalizare , ci se adreseaza strict unei persoane, un barbat roman in diaspora ce mi-a iesit in cale la un moment dat. Deci, despre el era vorba! De aceea am si folosit cuvinte care pentru unii pot parea absconse. Nici cea mai mica intentie de generalizare. Daca ar fi fost asa, as fi folosit pluralul si as fi intitulat textul "Barbatii romani in diaspora"... :-)
Merci pentru comentariul tau. Ma bucura!
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#20610 (raspuns la: #20603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca multi altii - de giocondel la: 30/08/2004 00:14:09
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Si eu, ca multi altii, am plecat din Romania pentru ca am inteles din timp ca sansele de a trai decent in tara natala sunt minime si ca trebuie sa faci prea multe compromisuri.

Am inteles din timp ca probabilitatea de a-mi petrece intreaga viata concentrata pe nivelul supravietuirii si al luptei cu morile de vant este mult prea mare si ca asta nu imi va permite sa ma concentrez asupra dezvoltarii calitatilor mele inerente , ca ma va trage inapoi si ma va aduce probabil intr-o stare de abrutizare din care imi va fi greu sa ies (chiar daca suferinta te invata si lucruri profunde si iti ofera perspective diferite asupra existentei).

Acum sunt rezident in America si nu planuiesc sa imi petrec intreaga viata aici.Planul pe care ca eu si sotul meu l-am facut este sa facem aici banii si sa ii cheltuim cu folos in alte tari de pe planeta, sa calatorim cat mai mult si sa servim pe cei din jur in masura posibilitatilor si puterilor noastre si la un moment dat vom locui un pic si in Romania,de ce nu(cateva luni-max un an pentru ca sotul meu ar vrea sa invete limba romana pe viu)? Asta este planul,multi veti spune ca socoteala de acasa nu se potriveste cu restul povestii.Vom vedea.Pana acum, cu determinare,perseverenta si puritate a motivatiilor, am reusit in tot ceea ce mi-am propus si care s-a dovedit a fi benefic atat pentru mine cat si pentru ceilalti.Am 23 de ani,deci entuziasmul tineretii poate fi considerat un atu in plus.

In Romania nu ma voi restabili pentru ca este o tara care inca fura cel mai de pret dar al omului: demnitatea.Si nu vad sa fie posibila o schimbare esentiala a mentalitatii in urmatorii 100 de ani.



A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
Nelamurire - de Mirona la: 30/08/2004 01:00:09
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Stimate domnule administrator,


Acum doua zile am postat un mesaj, ca reactie la disputa dintre Dl. Dinu Lazar si Dl. Jay. Este drept, am postat-o ca anonim, nestiind care este procedura dar am apasat pe send, in efervescenta momentului. Imediat dupa m-am inregistrat ca utilizator. Sunt de acord cu termenii de utilizare pt. acest site, dar nu inteleg cum se aplica regulile de cenzura, partiala sau totala. Nu ca ar fi fost singurul mesaj anonim de pe site si sunteti de acord, a fost mai mult decat reverentios. Astept cu nespusa nerabdare explicatia dumneavoastra (inteleg, in masuri deosebite, rostul cenzurii. Din nefericire, acum nu-l inteleg). Va multumesc.

Cu respect,

Mirona Eriksen

#20620 (raspuns la: #20479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mya: merci, si tie la fel ! - de desdemona la: 30/08/2004 16:44:01
(la: Cine sunt eu ?)
De la natura sunt emotiva, si cam repezita, sar la concluzii si trec la fapte fara sa astept. Dar in urma meditatiei, si a introspectiei facute cu aceasta ocazie, gasesc antidotul pentru defectele enumerate, si chiar si pentru cele ce nu le cunosc (de exemplu nu imi dau seama in momentul in care ma comport agresiv, ci numai dupa ce m-am linistit). Echilibrul se instaureaza automat cu ocazia amintita.

Desdemonovici
#20649 (raspuns la: #20644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Memoria istoriei. - de DESTIN la: 31/08/2004 03:49:39
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Acest comentariu desigur va da nastere la idei pro si contra maresalului Ion Antonescu.

Intentia mea este de a aduce in discutie faptele reale,conjunctura de moment,personajele "cheie"pozitia si actiiunile lor.

Daca ne dorim sa ne recapatam Istoria,adevarata istorie,in numele adevarului sa analizam fara partinire.




Memoria istoriei.

La 22 iunie 1941, maresalul Ion Antonescu, aliat al lui Hitler, declara “razboi sfint” URSS-ului.

“Sfint” pentru ca, politicianul si propagandistul Antonescu, spera ca astfel sa reintregeasca România macar cu Basarabia si Bucovina, teritorii cedate rusilor de Carol al II-lea, cu un an in urma.

Spun spera, intrucit refacerea României mari era si singura sansa pentru Conducator de a se umple de glorie ca erou al neamului.

Spun spera, pentru ca, in epoca, politicieni lucizi, rationali, deprinsi sa cumpaneasca la jocuri geostrategice, au prevazut colapsul Germaniei naziste cu mult inainte ca el sa devina realitate.

Inca la inceputul anului 1941, Rene de Weck, ambasadorul Elvetiei in România, isi exprima convingerea in falimentul politicii lui Hitler.

Dupa rebeliunea legionara din ianuarie, el isi nota in Jurnal :

”Antonescu a pus in jocul sau doua carti pe care a mizat: Legiunea si Germania. Insa evenimentele de saptamina trecuta i-au demonstrat ca primul sau atu nu valoreaza nimic. In privinta celuilalt, dovada va veni mai devreme sau mai tirziu, cind cel de al III-lea Reich, sortit infringerii totale, nu va putea decit sa se inmorminteze sub ruinele tuturor celor care au crezut in el. Cum a putut acest om, fara geniu,dar cu bun simt, sa creada intr-o astfel de aberatie? Am o singura explicatie: orgoliul nemasurat si ambitia nesapinita l-au facut pe Antonescu orb in fata sensului real al fenomenului Hitler si i-au inspirat o dorinta irezistibila de a urma in tara lui exemplul acestui model execrabil” .

La rindul lui, Mitita Constantinescu, economist si reputat om politic liberal, membru delegat la Conferinta de pace de la Paris din 1946, afirma in mai 1941:

“Noi continuam sa ne lasam amagiti de germani. Guvernantii nostri incearca sa ne convinga de faptul ca Hitler ne va ajuta in curind sa recapatam Basarabia. Cei care cred asta sint niste imbecili, iar cei care o proclama pot fi considerati niste idioti. Fuhrer-ul lasa sa se vada clar, in ultimele sale discursuri, ca prietenii sai adevarati sint Ungaria si Bulgaria. In consecinta, ne putem astepta sa pierdem mai degraba restul Transilvaniei decit sa recistigam Basarabia” .

In primele zile de razboi, sovieticii bombardeaza orase precum Iasi, Galati, Constanta, Bucuresti. Armatele germana si româna nu reusesc o strapungere in forta astfel incit, spre sfirsitul lunii iunie, nu intrasera in Chisinau sau Cernauti. Atmosfera in Iasi, aflat in spatele frontului, in imediata apropiere a granitei cu URSS, era tensionata.

O data cu “razboiul sfint” se declanseaza si operatiunile de deportare a evreilor dintre Prut si Siret.

Citeva mii de evrei din zonele rurale ale Moldovei de nord au fost transportati in lagarele de la Tirgu-Jiu, Craiova, Caracal, Turnu Severin.

Aceste masuri faceau parte din strategia de “curatire a terenului” aplicata de statul român in zona de razboi.

In acele zile, in România, a fi evreu insemna a fi “strain”, “bolsevic”, “tradator”. Politica antisemita a lui Antonescu se indrepta cu pasi repezi inspre virful de sarcina: crima in masa.

Bibliography:
Alexandru Florian,Istoria decojita.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Frumosilor,sa nu deviem .... - de alianta la: 31/08/2004 06:14:16
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
Dragilor, se pare ca s-a perceput "mesajul" meu în diverse moduri.Este normal, fiecare cu parerea lui , este interesant dupa constatarea mea , ca fiecare cred ca a scris cîte ceva în functie de starea de spirit pe care a avut-o în acel moment :)Pai bine , dar pana la urma nu se pune problema în mod subiectiv , ci pur si simplu trebuie vazut totul prin prisma celui plecat de acasa, desigur ca fiecare dintre noi am încercat sa ne integram în noua tara , dar asta nu are legatura cu ce simtim în fond , sau ne împiedica sa ne punem întrebari , nu înseamna ca am reusit sau nu "afara", nu asta este important ci faptul de a ne vedea cu ochii mintii în cele doua "vieti", paralele , ca vrem sau nu. Nu vorbim de nostalgie , ne ducem des acasa (depinde), dar parca ne trage tot timpul ata, asta denota ca nu s-a rupt nici un cordon ombilical .Faptul ca plecam repede de "acasa" este dovada de viata noastra bine conturata în noua tara unde ne regasim , dar oare nu este vorba în esenta de "reperul nostru" în acest caz? Nici vorba de radacini , pe unde suntem , ca nu se poate asta, nu poti sa rupi o parte din tine asta este clar; dar parca cu cat se vorbeste mai mult de rau în jurul tau despre Romania , ai un sentiment de revolta , pt ca asa cum bine stim , valorile noastre morale , spirituale etc,necunoscute de majoritatea strainilor ,( din pacate ) te fac sa te gandesti si sa aperi instinctiv aceste lucruri, tocmai pt ca nu ne identificam în "negativitatea" asta .Sunt multe de vorbit pe tema asta, nu cred ca are sfarsit tema , dar sa vedem cat mai multe pareri si fara sa vreti veti descoperi diverse "caractere" în aceste comentarii care "vorbesc" mult despre OM , despre cum percepe fiecare plecarea în lume , se va devia (inerent) de la tema , exact din motivul scris mai sus :)Apar toate aspectele de personalitate , de la lauda de a reusi "afara", nereusita, renuntari de tot felul , etc, etc....(multe lucruri care nu au legatura cu subiectul) :)
Sa auzim numai de bine , si sa ramanem romani-BUNIsau RAI:)
#20673 (raspuns la: #20495) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. legea romana nu permite du - de miraz la: 31/08/2004 13:35:44
(la: Dubla cetatenie)
1. legea romana nu permite dubla cetatenie, dar in acelasi timp cetatenia romana nu poate fi retrasa celor care au dobandit-o prin nastere. deci chiar daca obtii o alta cetatenie, nu o pierzi pe cea romana.
2. daca renunti la ea si apoi vrei sa o redobandesti, nu exista lege care sa impiedice acest lucru din moment ce ai avut cetatenie prin nastere.
3. pana la urma problema se pune in privinta conditiilor de acordare a cetateniei germane.
O carte, un loc - de homeless la: 31/08/2004 18:35:13
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cartile ajung in mainile noastre printr-un miracol pe care nu am reusit sa mi-l explic. Si nu ma refer la momentul in care le cumparam, sau le imprumutam, sau le furam - de cele mai multe ori ele ne marcheaza existenta si prin asocierea cu momentul si locul in care le citim.

Toamna patriarhului am citit-o in armata. Un univers concentrationar, oricit de "civilizat" ar fi locul cu pricina. Povestea dictatorului a tot puternic, dar lipsit de adevarata implinire, era si povestea mea, a celui care de abia incepea sa inteleaga ca libertatea pe care trebuie sa o obtina este una interioara.

Seniorii razboiului (Gerard Klein) am citit-o, era singura carte disponibila, intr-un cantonament. Ma pregateam pentru participarea la un campionat national si de acolo, dintr-un roman SF nu tocmai celebru, am invatat sa lupt pina la capat, sa dau totul din mine.

Muntele vrajit l-am citit pe patul spitalului. Nu stiam despre ce este vorba, asa ca nu am ales cartea in mod intentionat. Modul in care suferinta si mizeria umana pot fi transformate in frumos m-a indemnat sa scriu pentru prima data o poveste.

Cvartetul din Alexandria l-am citi cumva pe fuga, in timp ce traiam propria mea poveste de iubire. Dupa ce am terminat primul volum si, din cel de-al doilea, am inteles ca iubirea inseamna si curiozitate, si tentatie a pacatului, si ca ea poate fi traita diferit de cei doi parteneri, chiar daca totul se intimpla la intensitate maxima, am reusit sa supravietuiesc unei despartiri dureroase.

Aceleasi carti am avut ocazia sa le discut cu prietenii mei. Iar ei le citisera in alt context, pentru ei insemnasera cu totul si cu totul altceva. Poate ca asa pot fi definite cartile mari, indiferent de stilul in care au fost scrise, sunt carti care pot sa ofere fiecaruia ce are nevoie, pot fi intelese intr-o infinitate de moduri.
In Sfirsit, am ajuns acasa - de LMC la: 31/08/2004 22:17:52
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Dupa atita vreme de stres si pregateala, in sfirsit, s-a terminat balamucul si am revenit din nou la normal. S-a insurat frate-meu, astfel facindu-mi cel mai mare cadou de ziua mea: mi-a luat o grija dupa cap, nu mai trebuie sa ma ingrijorez de el. Mai am un frate mai mic, 23 de ani, care a ramas sa se insoare, dar el mai poate astepta citiva ani.

A fost o nunta superba, pot zice, comparabila cu a mea, si toata lumea a fost incintata de ceremonie, receptie, si local. Mincarea a fost foarte buna, decorul a fost fantastic, si programul deosebit de romantic. Singura personalitate care a lipsit a fost Gamalie, el cred ca ar fi fost atractia numarul unu daca venea, dar l-am lasat acasa. In schimb au fost doi porumbei albi care au luat parte din ceremonie.

Deci nunta a fost Duminica seara, asa ca nu ne-am intors acasa decit Luni dimineata. Am ajuns foarte obositi dar satisfacuti ca totul a decurs cu bine si nu am avut nici o problema. Gamalie ne-a asteptat cu sufletul la gura. Statea in casuta lui intis ca o placinta si cind m-a vazut s-a ridicat repede, a venit la mine si si-a pus capsorul lui jos sa-l mingii. Eu am crezut ca o sa fie speriat din moment ce trei zile a fost singur, dar nu a fost speriat de loc. Dupa ce l-am spalat pe fundulet, ca era un pic murdar, i-am facut curat in casuta. Apoi l-am luat citeva minute in brate si l-am mingiat. A stat nemiscat asa de mult s-a bucurat ca am venit acasa. Oboseala insa a fost prea mare asa ca m-am dus in casa sa ma intind.

Am motait citeva ore, apoi m-am trezit si am mincat din sarmalele si prajitura care ni le-a dat mamica sa luam acasa. Super gustoase. Nimeni nu face sarmale mai bune ca si mamica. Seara am adormit intre 9:30 si 10:00. Acuma abea astept sa ajung acasa si sa ma culc din nou. Deja imi vad patul, perina de puf si cearceafurile moi si fine. Daca nu ma palmuiesc o sa adorm pe tastatura.
maria antoaneta-regina care si-a "pierdut" capul - de (anonim) la: 31/08/2004 22:24:21
(la: Maria Antoaneta - de la Versailles la esafod)
fara doar si poate, ea este intruchiparea frivolitatii puerile, des intalnite la momentul respectiv, dar valabila si astazi. actiunile sale au dus Franta nu numai spre o Revolutie, ci si spre o noua epoca.
in orice caz, Fancezii au cazut din lac in put, pentru ca dupa vremea mariei antoaneta, ei au devenit din domni, cetateni.
#20733 (raspuns la: #20710) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o neintelegere - de Muresh la: 01/09/2004 13:46:26
(la: Asa a vrut Dumnezeu...)
Domnul meu . E o neintelegere aici .Nu-mi pasa ca amintesti de holocaust . De obicei , noi evreii , sintem acuzati ca una doua aducem subiectul acesta in discutie , dar daca dumneata o faci si nu eu , nu vad nici o problema . Eu am incercat numai sa-ti raspund la acuzatia dumitale ca nu as gandi global . Daca aminteam de Holocaust , m-as fi referit la un caz particular . Dar in postarea mea #20689 nu am amintit Holocaustul pt. ca am vrut sa dovedesc ca "gandesc global" , dupa expresia dumitale . Ma mira , insa , ca pana intr-atat imi exagerezi sensibilitatea incat sa te temi ca ai "putea atrage reactii necontrolate pe forum " . Fii sigur ca astfel de reactii nu vor veni din partea mea si dealtfel cred ca nu vor veni din partea nimanui , draga Mario .
Sper ca am facut ordine in chestia asta si putem acum sa continuam in liniste .Sper tot asa ca nu ma vei acuza de blastfemie .
Exista o vorba care spune ca daca Dumnezeu n-ar fi existat am fi trebuit sa-l inventam . Intelesul meu asupra acestei spuse paradoxale este ca credinta este o necesitate . Agnostici ca mine au o probleme . Suntam orfani , nu avem pe cineva care sa ne apere la nevoie . Si atunci care ar fi problema . Hai sa trec in "tabara " credinciosilor si sa ma bucur de obalduirea Dumnezeiasca . Chestia e ca daca eu l-as fi inventat pe Dumnezeu el ar fi fost mai altfel . Te rog sa ma scuzi , no ofence intended , dar Dumnezeu asa cum este el conceput de religiile mozaica si crestina , nu-mi place . De aceea sunt un agnostic . De ce nu-mi place ?. Din multe motive . Citez din prima mea postare :

"Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane ".

Chestia asta cu libera alegere ma supara . Nu din cauza ideii ci din cauza consecintelor . Unui raufacator potential nu-i dai libera alegere .S-ar fi putut altfel ?. S-ar fi putut oare concepe ca ar fi putut exista un mecanism (in sens de metoda , proces) care sa opreasca mana care coboara cutitul asupra victimei (ca in scena sacrificiului lui Itzhac ) ?. O asemenea interventie directa in viata de toate zilele e posibila , e practica ?. Probabil ca nu . Doar nu suntem niste marionete . Atunci care ar fi solutia ?. Extirparea raului din om . Suntem creati dupa asemanarea Domnului . Domnul e bun , asa ar fi trebuit sa fim si noi .Asa or fi fost Adam si Eva . Aproape asa . Daca ar fi fost perfecti nu ar fi mancat din fructul oprit .Adica chiar de la inceput Dumnezeu l-a creat pe om inoculandu-i in mintea si sufletului un conflict de neimpacat : o minte ca aceea care o avem si noi . Suntem curiosi si dornici de a cunoaste . Pe de alta parte i s-a interzis cunoasterea .Sunt legi nepractice care creaza vinovati potentiali . Exact acesta a fost cazul si aici . Un fiasco stiut de la inceput . Urmarea :alungarea din rai . Si de ce i s-a interzis cunoasterea lui Adam ?
.Geneza 3:22 :
Iata ca omul a ajuns ca unu din Noi (ce insemneaza "Noi" ? . Erau mai multi creatori ?. Elohim e intradevar PLURAL (?) , nn) .Sa-l impiedicam ca nu cumva ...sa ia din pomul vietii ...si sa traiasca in veci ".
Adica , dintr-odata , omul a devenit dusmanul lui Dumnezeu .
Nu e deajuns ca "Lucifer s-a revoltat impotriva lui G-d si a atras rebeliunea ingerilor ce i s-au alaturat" , cum spui dumneata , acum e un pericol ca si omul sa pericliteze cerurile .
Si iata cum Adam si Eva au fost alungati din Edenul acela cu toti copaceii aia miraculosi a caror fructe dadeau omului puteri care il faceau periculos pt. insusi Creatorul sau Creatorii . Si avand o viata grea , omul nu au mai avut timp si putere sa fie un pericol pt. Creator/ii .Mai mult de atat . Li s-a cerut sa spuie "multumesc , sarut mana stapine/stapini ".

Si mai spui dumneata :
"Studiaza Biblia pentru a intelege relatia de cauzalitate, cum a fost creat omul, ce s-a intamplat mai apoi etc."

Cu accent pe "etc.". Adica , "mai necredinciosule , studiaza Biblia si mai apoi vom vorbi . In momentul asta nu-ti pot spune mai mult " .

Ti-am pus "vorbele in gura ?" , sau chiar asa trebuie sa inteleg scrisoarea dumitale ?.

In concluzie , pana la o alta veste raman agnostic si citirea Bibliei nu ma apropie de religie , dimpotriva .
Multumesc pt. atentie .

Shalom ,
M.




#20768 (raspuns la: #20761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: