comentarii

permite-tii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Frumos ştii să simţi... - de Lady Allia la: 10/11/2005 21:43:07
(la: Iubire pana la moarte)
sa nu uitam cat ne iubim,
si cat de mult ne vom iubi,
sa nu uitam pana murim
si nici dupa ce vom muri

.................................................

Pentru mine parcă aşa ar suna ultima strofă, dar nu-mi permit să fac propuneri sau să-ţi sugerez schimbări, căci şi aşa cu versuri care plâng şi care îmbată în finaluri triste...tare frumos mai ştii să simţi Răz.
A simţi azi...este o calitate, iar a dărui şi celor din jur este un har, o boabă de lumină într-un cazan de întuneric unde lumea îşi înghesuie un amalgam de trăiri fără gust, fără culoare, fără frumuseţe.
Şi cum mai spuneam cuiva de aici...eu nu cred că în viaţa asta ne defineşte ceva mai frumos decat iubirea şi sufletul...la urma urmei ele sunt tot ce contează...restul este...inconsistenţă. Să dai vieţii un pic de culoare, un pic de alb negru, un pic de gust, un pic de nebunie, un pic de copilărie si multă frumuseţe... asta este deviza mea!
Mulţumesc ... pentru că ai dat sufletului meu o "gură" din sentimentele tale frumoase şi nu mă îndoiesc că multor alte persoane de aici...
Să mai scrii Răz...îmi place atmosfera de vis, plină de romantism şi melancolie, de căldură şi dragoste, de dăruire şi de frumuseţe din poeziile tale...sunt ca un vin foarte vechi şi dulce care te cuprinde, te învăluie şi încălzeşte sufletul până în cel mai adânc ungher al său.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
greu de spus - de (anonim) la: 09/11/2003 23:01:12
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
1 milion sint bani putini:
- in occident pentru ca nu-ti pot asigura o viata decenta pina la batrinete
- in romania pentru ca, chiar daca iti permit sa te aranjezi (casa, masina, etc) nu-ti ajung ca sa schimbi sistemul de invatamint, sa repari strazile, sa schimbi mentalitatea lucratorilor din serviciul public, samd

Totusi banii astia ii poti investi:
- in occident, intr-o afacere care cu putin noroc poate sa ii multiplice interesant, ceea ce ar schimba datele problemei
- in romania, cu riscuri relativ mari dar in acelasi timp -si aici e nevoie de mult mai mult noroc- cu posibilitati poate chiar mai interesante decit in occident

1 milion nu-ti pot asigura un trai linistit nici:
- in occident, pentru ca sint putini sau pentru ca incercind sa-i multiplici s-ar putea sa-ti dea ceva bataie de cap
- in romania, pentru ca trebuie sa-i tii in alta parte, inevitabil incerci sa-i folosesti intr-o chestie de anvergura si pe fondul debandadei din tara poti ajunge usor sa-ti iei cimpii

Totusi banii astia te-ar putea ajuta:
- oriunde, sa te distrezi, sa calatoresti, sa maninci, sa bei, samd :) citiva ani buni

Dupa parerea mea e o decizie grea in momentul in care nu ii ai si poate si mai grea in momentul in care i-ai cistigat.
Ce nu trebuie uitat aici: banii usor cistigati si mai usor se risipesc...

La ora asta, eu unul as ramine in Canada pentru ceva timp.

Ovi
Permite-mi te rog Athos - de anonim la: 18/11/2003 00:52:01
(la: Theodorakis)
Permite-mi te rog Athos (presupun ca esti un cavaler al maus-ului si al tastaturii daca timpul floretei a trecut) sa-ti spun ca triburile dacice nu erau chiar niste barbari pe timpul apogeului civilizatiei elenice (sec V aCh). O dovedesc din plin scrierile lui Herodot si nu numai.

Zamolxe, altminteri ponderat, de data aceasta exagereaza si nu-mi explic de ce.
Teoria conform careia romana este anterioara latinei este pur si simplu o aberatie, dovedita ca atare de savantii nostri.

Faptul ca spatiul actualei Romanii sa fi fost locuit din stravechime si sa fi fost leaganul unei civilizatii avansate este perfect posibil - conditiile climatice, abundenta resurselor, tablitele de la Tartaria.
Este la fel posibil ca getodacii sa fie autohtoni si nu migranti, deci leagnul lor sa fie aici si sa nu fi venit din alte locuri - cercetarile viitoare, desfasurate onest si fara patima, poate ca vor aduce lumina in acest subiect pur stiintific.

Oricum ar sta lucrurile, vechimea nu poate crea automat privilegii de tipul superioritatii de rasa sau popor ales ci poate fi doar opusa celor ce ne contesta dreptul sub soare pe pamanturile noastre (si nu sunt putini din pacate).

Pana la urma, si grecii si evreii si romanii (continuitatea etnologica geto-daca - romana nu poate fin negata chiar daca azi limba daca a disparut) au o istorie milenara ce trebuie respectata caci azi impartim acelasi soare si acelasi aer, si trebuie sa o facem cu ratiune pentru ca altfel va triumfa intunericul.



#4558 (raspuns la: #4535) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Salut si bine te-am gasit - de Dinu Lazar la: 03/02/2004 03:48:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In Iasi este unul dintre cei mai buni fotografi romani ai tuturor timpurilor, Dan Mititelu; poti sa-l cauti si sa ii arati imaginile tale si sa il intrebi ce si cum.
Fotografiile tale pune-le pe un sit, macar gen geocities.com, care ne va permite la mai multi sa vedem imaginile tale; si pune adresa aici sa le vedem.
Dar, daca tii la imagini si la fotografie, sa nu asculti niciodata de nimeni si sa faci numai ce crezi ca e bine si ce iti place; daca Van Gogh ar fi intrebat in dreapta si in stinga ce parere au ceilalti, sau Matisse, sau Beethoven... nu am fi avut acum nimic. Creeaza si nu tine cont de nimic!
#8792 (raspuns la: #8765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
le chauffard - de Andreas la: 27/06/2004 13:12:44
(la: Automobile si soferi)
buna jimmy, e bine ca revii pe site. din cite mi-au povestit colegii francezi radarul nu are toleranta zero( asta nu se poate doar americanii se pare ca au asa ceva, chair daca este nedrept si dpdv tehnic imposibil) ci sunt deja reglate pe 135 km/h. asta era toleranta initiala. deci nu area rost sa mergi cu 135 crezind in toleranta care sa v scade.cum voi petrece vacanta din nou pe la voi imi vine destul de greu sa trec de la stilul de condus german la cel francez. si nu este numai stilul dar si viteza. la 130 ai sentimentul ca stai pe loc. inainte macar un 150 im permiteam acum nici macar atit. cind ai de facut 900km in franta trebuie sa ai nervii tari. cit despre soferi.. trebuie sa te adaptezi, legea junglei. desi.. acum 4 ani, cind imi faceam probleme despre acest subiect am fost pe drumul de ducere si intoarcere din franta "atacat" (conducere periculoasa, depasire pe dreapta) dar in GERMANIA de NEMTI!!! asa ca sa nu facem dracul mei negru decit este. fiecare tara are tipicul ei. daca esti capabil sa faci fata bine daca nu.. te tii deoparte asa ca mine: nu am curajul sa plec cu masina in anglia. cind ma gindesc sa conduc pe parte carosabila "falsa".....numai bine
#16853 (raspuns la: #16848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jimmy - de enigmescu la: 29/06/2004 20:22:33
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
si atunci ce-i de facut? nu mai botezi pe nimeni, refuzi pe oricine te roaga sa fii nas unui copil? nu cred ca e o idee grozava. cel mai bine e sa te informezi inainte despre indatoririle tale fata de fin si sa tii cont de apropierea dintre tine si familia respectiva- in functie de cum este relatia ta cu parintii, va fi si cea cu copilul lor (f. probabil). raul nu consta in botezare, ci in neintelegerea indatoririlor unuia fata de celalalt: nas - fin. eu am botezat doi copii intr-o singura zi, am fost nas de doua ori intr-o zi. va mira? poti fi si de mai multe ori daca vrei. conjunctura a fost de asa natura ca pe unul l-am botezat de dragul parintilor(cu tatal sau am fost colegi in liceu...) iar pe celalalt la indemnul preotului paroh care mi-a explicat situatia dificila a familiei din care provine. nu am nici un fel de regret in sensul asta, ci doar ca as fi vrut sa pot face mai multe pt. ei si neajunsurile mi-au ingradit dorinta. dar nu intotdeauna e vorba de bani, e de ajuns si un sfat sau o vorba buna spusa la timpul potrivit. si ce am mai constatat eu singur: nu e vina nasilor ca boteaza fara nici o placere, poate numai din fala o fac; e a PARINTILOR! suta la suta. fiindca PE EI ii intereseaza aspectele materiale, nu pe copilul ce urmeaza a fi botezat. LOR nu le pasa de viitorul spiritual al odraslei. si ei insisi sunt niste razvratiti ai poruncilor crestine mergand pana acolo incat uneori vor sa-si ia nasi chiar de alte confesiuni religioase- ceea ce nu se permite in ortodoxie(si cred ca si in catolicism). asadar si traditiile au fost transformate de aceiasi oameni doar de dragul placerilor personale trecatoare. stiti, am stat deseori si m-am gandit la un aspect: cine se bucura mai mult de ziua unui copil si cine beneficiaza, la drept vorbind, de ospetele date cu aceste ocazii? copiii pt. care sunt facute??? in nici un caz, ce pot ei sa inteleaga la o varsta de cativa anisori? prin urmare tot parintii se impartasesc de cea mai mare bucurie a ospatului. si mi-am mai pus o intrebare in paralel cu cea de sus: cati dintre parinti se gandesc ca de ziua copiilor lor sa se roage mai mult lui Dumnezeu pt. sanatate, spor si crestere usoara?
"TOATA FIREA LUCRURILOR TREBUIE SA PASTREZE O ANUMITA BALANTA A CHIBZUINTEI!"
just me
#17003 (raspuns la: #16970) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. mrd - de Paianjenul la: 27/07/2004 08:30:38
(la: Vreau dreptul de a fi un ticalos)
"Atâta vreme cât respectăm viaţa şi proprietatea celorlalţi şi avem grijă să lăsam spaţiul public aşa cum îl găsim sau – dacă valorile personale ne permit – mai frumos, nu văd de ce nu am putea trăi împreună. Chiar dacă eu fumez, mă droghez, sunt rasist, misogin şi nu îmi plac ohelariştii."


- CORECT.
Alice draga nu fi trista fin'ca e pacat - de enigmescu la: 04/08/2004 12:49:37
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
ah, ce te-as mai alinta eu cu dejtele mele s/ovine...! :} apropo, sa stii ca indiferent ce crezi sau ti se pare ca stii tu referitor la persoana mea, te plasezi pe o orbita gresita, orbita orbecaielii. la acest subiect am cerut informatii deslusite, informatii care pot folosi in explicarea unui comportament socio-uman la noi in tara, nu informatii despre persoane anume sau ce credem noi ca e cu ele. o astfel de problema poate sa faca obiectul de studiu intr-un subiect ulterior, daca tii neaparat.
in ce priveste jocul... joc atat de mult cat pot si cum stiu, cum am invatat de la altii dinainte si in mod special de la cele cu buzele subtiri. asa mi-a fost dat mie sa aflu cate ceva despre jocurile traditionale de la noi, intreband si cerand explicatii de la femeile mai in varsta si chiar de la cele mai tinerele. probabil ca tu esti de varsta medie dar asta n-are nici o relevanta oricum.
dar daca e sa ne referim la joaca, atunci asta e o cu totul alta problema. joaca e a tuturor, jocul e al celor invatati. eu imi permit sa dispun de amandoua, chiar impotriva vointei tale, nah.
in rest cred ca daca ne-am fi cunoscut in alte ipostaze si intr-un cu totul alt spatiu am fi facut o echipa redutabila. :}}
just me
#18964 (raspuns la: #18856) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Curs pentru barbati - de Jay la: 21/08/2004 21:34:56
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)

CUM SA DEVII LA FEL CA INTELIGENT CA O FEMEIE:
Obiectiv pedagogic: Cursul trebuie sa permita
barbatilor sa-si trezeasca aceea parte a creierului pe
care o ignora.
Program: sunt propuse 4 module, din care unul
obligatoriu.

MODULUL 1: CURS OBLIGATORIU (Numar de ore necesare)
1. Cum sa inveti sa traiesti fara mamica (2000 ore)
2. Nevasta-mea nu e maica-mea (1000 ore)
3. In fiecare luna ii dau salariul nevestei (550 ore)
4. Cum sa intelegi ca fotbalul nu e un sport, iar
Ronaldo e un cretin (500 ore)

MODULUL 2: VIATA IN 2
1. Cum sa ai copii fara sa fii gelos (50 ore)
2. Ma opresc sa spun prostii atunci cind sotiei ii vin
in vizita prietenele (500 ore)
3. Cum sa inving sindromul telecomandei (350 ore)
4. Nu-mi fac nevoile pe alaturi (100 ore)
(exemplificare cu video)
5. Cum sa-mi satisfac nevasta inainte ca ea sa se
prefaca (2500 ore)
6. Cum sa ma duc pina la masina de spalat fara sa ma
pierd (500 ore)
7. Cum sa supravietuiesc unei gripe fara sa agonizez
(200 ore)

MODULUL 3: RELAXARE
1. Calcatul rufelor in 2 etape (1 camasa in mai putin
de 2 ore: cazuri practice)
2. Cum sa digeri fara sa ragai, spaland vasele in
acelasi timp (cazuri practice)
3. Curatenia saptamanala ... o activitate familiala si
valorizanta
4. Cum sa tii minte zilele in care se arunca gunoiul

MODULUL 4: CURS DE BUCATARIE
Nivelul 1 (incepator): Aparatele menajere: ON=
porneste: OFF=se opreste
Nivelul 2 (avansat): Prima supa in plic fara sa se
prinda. Cazuri practice: Fierberea apei inainte de
introducerea spaghetelor.



CURS SPECIAL PENTRU FEMEI

Tema: Dezvoltarea functiunilor creierului la femeia
moderna.

Scop: Participantele vor fi confruntate cu o
experienta fascinanta (folosirea creierului).

Conditii: Vointa de a invata ceva nou (chiar daca se
va dovedi a fi ceva greu).

Durata:
Brunete 1,5 luni fiecare modul
Roscate 3 luni fiecare modul
Blonde 6 luni fiecare modul

Cursul contine 4 module:

Modulul I
Acceptarea soartei: m-am nascut femeie
Cunoasterea locului de desfasurare a vietii: bucataria
Cum pastrez ordinea in poseta? (sub control strict)
Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore: notiuni
elementare
Pastrarea limitelor: Cum ma machiez corect
Curs de programare I (toate categoriile): folosirea
cuptorului cu microunde
Curs de programare II (numai brunetele si roscatele):
Videorecorderul

Modulul II
Ecuatia cu o necunoscuta: Automobilul
Exercitii de dinamica grupului: Ce trebuie sa fac cand
stam in masina
Parcarea, ParteaI: Notiuni elementare
Parcarea, Partea II: Manevre
O adevarata provocare: Frana si acceleratia.
Cutia de viteze. Descriere completa. (pentru blonde
numai cutia automata)
Folosirea corecta a semnalizatorului.
Notiuni elementare de fizica: Corpuri in miscare
Adevaruri optice: Luminile rosie, galbena si verde ale
semaforului.
Curs special: Parcarea in garaj.
Ecuatia cu mai multe necunoscute: Cutia de scule
Curs de supravietuire I: Unde se afla lumina de avarie
Curs de supravietuire II: Schimbarea unui cauciuc
Curs de supravietuire III: Schimbarea mai multor
cauciucuri (Da, este posibil!!)
Curs de supravietuire IV: Verificarea cu succes a
nivelului uleiului si a apei.

Modulul III
Notiuni elementare: Nici o cucerire a tehnicii moderne
nu ma va putea ridica la nivelul barbatului
Vocabular I: Definitia cuvantului "DA". Corectarea
exercitiului "Esti gata?"
Vocabular II: Definitia notiunii "5 Minute"
Sociologie: Fotbalul nu este un sport, ci o religie.
Drept cetatenesc si morala I: Discutii barbatilor
despre tema fotbal
Drept cetatenesc si morala II: A nu te amesteca
nicicodata in aceste discutii
Cum evit intrebarile inutile (de ex. "Ma iubesti?",
"Sunt frumoasa?", "Am ceva special?")
Adevaruri zilnice: Si femeile ragaie, exercitii in
grup.
Adevaruri zilnice: Barbieritul (curs intensiv pentru
brunete): Partea barbateasca a femeii
Comportamentul la cumparaturi: Cardul Visa, Definirea
notiunii de limita de suma
Comportamentul la cumparaturi: Si eu pot cara naveta
de bere
De ce mama nu e binevenita la noi? (1000 de studii de
caz)

Modulul IV
Telefonul: Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup:
4 femei/telefon (nu uitati sacul de dormit)
Machiajul: Metamorfoza femeii
Terapie TV I: Si fara telenovele se poate trai!
Terapie TV II: Filmele de dragoste sunt pura fictiune
si nu realitate
Eu si corpul meu: Legea gravitatiei
Oglinzile nu mint: Ma accept asa cum sunt.



#20086 (raspuns la: #20085) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. legea romana nu permite du - de miraz la: 31/08/2004 13:35:44
(la: Dubla cetatenie)
1. legea romana nu permite dubla cetatenie, dar in acelasi timp cetatenia romana nu poate fi retrasa celor care au dobandit-o prin nastere. deci chiar daca obtii o alta cetatenie, nu o pierzi pe cea romana.
2. daca renunti la ea si apoi vrei sa o redobandesti, nu exista lege care sa impiedice acest lucru din moment ce ai avut cetatenie prin nastere.
3. pana la urma problema se pune in privinta conditiilor de acordare a cetateniei germane.
Destin - de carapiscum la: 05/09/2004 17:09:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21112 (raspuns la: #20664) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
România permite dubla cetatenie - de Jimmy_Cecilia la: 09/09/2004 22:13:36
(la: Dubla cetatenie)
Recent vorbeam cu un consul român din strainatate, care mi-a afirmat ca legea româna permite dubla cetatenie..
poti avea doua pasapoarte in acelasi timp...român si altul francez, de exemplu.. si calatoresti cu care vrei...

nu trebuie insa uitat, ca daca te duci prin unele tari cu pasaportul român ai nevoie de vize, atunci când cu cel francez sau din alta parte din west, n-ai nevoie de nici o viza, sau ti-o face direct la granita.
#21555 (raspuns la: #20830) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Pentru anonimul din canada - de valico la: 24/10/2004 04:43:04
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Nu cunosc realitatea din societatea romaneasca emigrata in Canada.Desi ma indoiesc ca ar putea fi foarte diferita decat cea din Irlanda.
In 2001 cand am emigrat in Irlanda, cu sotia, un coleg de birou de la Tuborg a emigrat in Canada tot cu sotia.
Desi foarte buni profesional, primele care au gasit employment in tarile gazda, au fost sotiile noastre.Femeile sunt mai usor acceptate de bastinasi din emigratia pe care o receptioneaza, pentru ca romancele se fac placute usor si sunt muncitoare.
Bineinteles ca exista miracolul de "a avea".
Cand sotia mea are 28 si arata sexi, iar proprietarul hotelului la care e Manager, si a altor afaceri la care colaboreaza, are 36 de ani, simpatic, cu Ferrari, Jaguar XJ6 Sport, 7 case in toate tarile,normal ca poti deveni usor gelos!
Cat despre 911 nu am auzit situatii reale pana acum!
Bineinteles ca sunt femei romance care vor sa aiba mai mult: o relatie in care sa beneficieze si profesional, si material, si dpdv al familiei.
Eu cred aici, ca daca vrei sa concurezi cu alti barbati, trebuie sa recunosti ca ar putea fi o competitie intai.
O femeie compara mai mult sau mai ptin instictiv ceea ce are ea in familie cu ceea ce au altii in familiile lor.
Daca gaseste ca relatia ei cu sotul e perimata si arhaica, plicticoasa, fara pic de "flacara", pe toate planurile, inclusiv sexual, fii sigur ca va cauta sa o obtina de la un alt barbat.
Aici nu sunt deloc suparat nici egoist. Ca si barbatul ,femeia are tot o singura viata, asa ca de ce sa nu traiasca la maxim.
Sunt de parere ca trebuie sa fii competitiv ca sot. Sa aduci si bani buni in casa, mai multi ca sotia, asa cum e cazul meu, sa stii sa nu o plictisesti, sa creezi o atmosfera placuta,sa fii bun tata, etc.
Stiu irish, drept, nu romani, care discuta pe fata despre asta.
Sotia ii poate spune in fata sotului, ca aduce in casa bani putini, sa-si schimbe serviciul, sa-si caute ceva mai bun, etc, etc.
Cred ca sunt aprecieri constructive, iar efectele se vad la ei.Au familii indestulate si sanatoase, nu divorturi. Sunt foarte seriosi in casnicii, peste 70% detin proprietati si masini ultimul racnet, iar viata care o duc e ca in filme.
Nu vad nimic rau in a lua lucrurile bune de la ei, de a" colabora, coopera", in vederea obtinerii celui mai bun produs, in mica "intreprindere" care e casnicia.
Consider ca vorbim totusi despre casnicie, ca un rezultat practic de o viata a unui om. El poate arata esecul sau succesul respectivului.
Ce conteaza cate compromisuri trebuie sa faci, daca ajungi cu bine la succes, "at the end of the day"?
Incapatinarea si prostia sotului roman, de a nu accepta si solutia femeii, mi se pare stupida. Daca e eficienta economic si se justifica in toate efectele ei, solutiile femeii trebuie aprofundate si implementate.
Pana la urma nu inteleg de ce conteaza cine a avut ideea de inceput daca totul a iesit bine?
Adica fac o firma, sotia are ideea de a creea un produs nou, revolutionar, etc, il producem, vindem, ne imbogatim, si cand sa traim viata, n-o sa pot sa ma bronzez pe o plaja super, pt. ca nu o sa pot dormi noaptea ca a venit cu ideea intregului business sotia si nu eu.
Stiu, unui romani ar face asta! Nu eu!
Ce pot sa spun este ca barbatii romani nu sunt competitivi, in societatile occidentale. Se asteapta sa le vina totul pe tava, si joburile si femeile.
Si daca nu vin pe tava, sunt acri strugurii.Aceeasi problema ca si cei care stau in Ro. Nu sunt destul de motivati sa ia un job, sau o femeie.
Considera ca e sub demnitatea lor sa o ia de la "0",in tot, de la a cauta un job, la a cuceri o femeie.
Ce vrei, motivatie romaneasca:" mi se cuvine, la cat de bun sunt, de ce nu-mi da job-ul ala mie, si-l da la nemermnicul ala de national", sau :"Ce face asta fite cu mine, ca eu sunt un super, nici nu ma merita!"
Atitudine despre viata total gresita, adica "romaneasca"
Ideea de "a i se cuveni", totul, fara eforturi, e perimata stimati concetateni (barbati)!
Canada ca si Irlanda, si alte tari "vestice", permit aceasta competitie sa fie deschisa, femeia , ca si barbatul, isi poate alege in asi face casa cu orice barbat/ femeie, pe masura dorintelor, si motivatiei de a-si realiza aceste dorinte, in baza unei motivatii pe masura!
Ca in sloganul acela publicitar pt. Nike:"Daca vrei .. poti!"
Asa imi explica sotia:"Are masina de servici un Audi A8, masina care are un pret pe la 110-120.000 euro. Acasa are o Honda Accord 2L. Si imi spune:" Ce rost sa conduci/posezi o Honda Accord, chiar tehnic/estetic OK, cand exista un Audi A8. Prost sa fii sa tii cu toata ambitia sa conduci o Honda, dupa ce firma iti da un Audi A8.
Cam asa si cu sotii, ce nevasta crezi ca va sta casatorita cu un sot "depreciat estetic/moral-in conceptii, atat timp cat exista alti-"Audi A8", care se conduc super, si arata si mult mai bine, si in care arati de milioane ... $$$$$-cum spui tu.
Iar despre barbati, ca ar trebui sa faca bani? Normal ca ar trebui sa faca, tu ce propui, sa stea acasa sa creasca copiii?, sa "frece menta"?,adica tu propui sa nu faca bani?Adica pt un barbat , a face bani ar trebui sa nu fie pe lista proritatilor?
Te inseli, si in al doilea rand, eu nu fac bani numai pentru ca nevasta mea cheltuie 2000 euro pe credit carduri si eu trebuie sa le acopar, ci pentru ca imi place sa fac bani, iar ceea ce cheltuie ea, vreau si consider ca e "maruntis", in comparatie cu ce pot si cu ce intradevar fac eu!
La inceput, cand castigam putin, ma enervam sa constat ca sotia a cheltuit pe credit carduri o gramada de bani, dar acum incerc sa creez mult mai multi bani decat cheltuie ea , si decat are nevoie familia.
Atat timp cat ies in topul accestor cheltuieli cumulate, prin ceea ce castig eu , sunt ok, si sunt mandru ca familia mea isi poate permite toate astea, prin munca mea, si a sotiei, si nu incerc sa separ sa vedem cat castig eu si cat de putin sotia.
Pentru mine a devenit o competitie cu mine insumi, sa pot sa am succes atat in cariera cat si in familie.Cum ai sti cat de competitiv esti daca nu ai in viata asemenea"teste".Adica iti raspund tot eu!
Romanul se lasa pe o ureche: "Las ca merge, si la servici si acasa aceeasi placa!" Metoda lasatului pe o ureche, adica a dormi in front.
Pe aici nu se practica asta! Sorry! Aici daca dormi in front o ora, te "fura" bill-urile, iti "fura" vecinul nevasta, si stai in strada, sau la 911.
Propun la toti barbatii RO, sa se trezeasca la realitate, sa dea praful la o parte, e 2005 soon!
Lipsa de competitivitate romaneasca e de poveste. Am verificat-o chiar ieri. Dau sa transfer bani intr-o banca RO. Ma uit on-line, banii plecati din contul meu. Peste 10 zile banii s-au intors din Ro. Sun la banca mea, mi se spune, ca banca Ro, a spus ca IBAN-ul nu este valid. Sun la Banca Ro, greseala RO, banii au trebuit retreansferati catre Ro.
De la B, mi se spune ca vina ar apartiner bancii de aici. Iar banca mea, care e super intotdeauna, si care imi transfera on-line 10000 dintr-un cont in altul si la 2 noaptea in 10 secunde, spune ca intotdeauna relatiile cu RO, au "scartiit".
Cu parere de rau am incercat-o chiar pe pielea mea.
Deaia nu m-as mai intoarce acasa! Mie scarba , toate bune!!
Ar trebui sa incerci, am auzit ca si in Canada se castiga bine, .. ok, nu ca in Irlanda, dar multumitor!
#26076 (raspuns la: #25844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Încrederea în oameni - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:29:23
(la: Prietenia si prietenii)
Anisia,
Îmi permit să-ţi spun şi eu câteva lucruri, apropo de încrederea în oameni. Am avut, până pe la 16 ani, o adolescenţă grea. Eram complexată de felul în care arătam şi, în consecinţă, eram retrasă, închistată, uşor rea. Într-o zi, un coleg de liceu, mai mare, m-a privit şi mi-a spus: "Eşti o fată frumoasă! Păcat de atitudine!". Nu ţineam neapărat la opinia lui, dar m-a pus pe gânduri şi am hotărât să mă schimb. Am luptat cu timiditatea mea, cu ideile fixe ale mele şi ale celorlalţi despre cum trebuie să fie cineva pentru a fi popular. Am trecut barierele şi, chiar dacă n-am fost poate niciodată populară, am reuşit să mă fac respectată. Mi s-a acordat încredere şi la rându-mi am acordat încredere celor din jur. Acum, sunt un adult care nu are mulţi prieteni, ci puţini, dar buni, dar care este acceptat social, ştie să se facă plăcut atunci când trebuie şi chiar naşte simpatii. Totul ţine de mentalitate. M-am simţit mult mai bine după ce am ieşit din cochilia mea. Orice mediu social poate fi cucerit, dacă eşti inteligent (iar tu, cel puţin din ce scrii, eşti!). Şi chiar dacă nu vei avea niciodată încredere deplină în oameni (din experienţă, îţi spun că nici nu e o idee prea bună!), cel puţin vei avea mult mai multă încredere în tine. Prietenii adevăraţi, atunci când îţi intră în viaţă, o simţi undeva în diafragmă. Pur şi simplu ştii că cineva îţi va fi prieten, că e pe aceeaşi undă cu tine... Rămâne doar de verificat prima impresie...
#26091 (raspuns la: #25786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
he, heeeee! sa te tii taica! - de nasi la: 25/10/2004 02:36:07
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
he, heeeee! sa te tii taica! apai ce sa fac daca acu' imi pica mie fisa, ca la calculatorul meu in loc de emoticoane vad doar paranteze, punctulete... ce ti-e si cu comunicarea asta...

ca tot vorbi careva de fitile (nu shopirlitze) scurte. adicatelea ma tu ala! dai in mine, dai in fabrici si uzine! dai in TARA - dai in mine, dai in BISERICA - dai in mine, dai in X - dai in mine...
si uite-ashe inlocuim tara si biserica, ba cu una, ba cu alta, si vedem ca mai toti avem un lucru/ o idee/ "ceva" in care credem cu adevarat, pe care il pretuim atit de mult incit nu putem suporta sa fie atacate sau macar puse sub semnul intrebarii. asta pt ca ne identificam intr-un fel sau altul cu acel "ceva", devine o reflexie a acelui alter-ego. si cine rabda sa-i fie atacat ego-ul, chiar daca e el "alter"? are ceva legatura cu asta expresia "i-a pus sare pe coada"?

eeeeeeei, daca tot ma ingadui asa hypatie draga, cu shotii cu tot, sa iti povestesc un conflict.
....................................................................................
venea odata ca niciodata un soldatzel bezmetic si zicea:

ma cucoana hypatia, io-s crestin, tanti. da biblia am citit-o de 2-3 ori cap-coada si mi-a ajuns. pai ce sa fac amu' daca nu voi s-o cetesc in fiecare zi? nu mai sunt crestin adevarat? no, tul-ai domne, d-apai ce fel de crestin sunt atuncea? (acilea a se subintelege paranteze, punctulete si altele in loc de emoticoane ce n-am)

sta tanti hypatia si cugeta o tzira, nu vrea sa scandalageasca, da pin' sa zica ea "hop!" sare mushtaru' altuia.
pai bine mai soldat, ce faci, misti in front? aicea nu-i loc de invirtit. ori esti crestin au ba! nu esti, ca nu cetesti, sic!
da nici soldatzelu' nu se lasa, ca doar "GARDA MOARE DA NU SE DA BATUTA": ba nu! i-o mi-s crestin, ca m-a botezat popa la nascare si o data pe an ma-nchin lu Doamne-Doamne, nu lu Buddha sau altu'."

si ete-asa o tzira de cafteala condimentata pin' sare unu sa arunce o galeata de apa pe ei sa-i racoreasca. cicatelea compromis....
si compromite in felul urmator:
tu ala cu tzandara sarita, esti extremist, ataci, esti, dregi, faci, etc - asa ca marsh afara sau inchide pliscu! tu asta soldatzel (ca racanu' tot intreaba ce fel de crestin e el) zicem in felul urmator: ai de citesc biblia zilnic - crestini adevarati - nu-i mai numim asa ca sa nu te bashicam. ii numim crestini full-time. ai ca tine, "mai rarutz ca-i mai bunutz", ii numim crestini cu jumatata de norma.
acuma, bisericosu' ala cu capsa pusa, face si el ca Absalom (tac'su, regele david, n-a vrut sa-l lase rege in locu lui. asa ca s-a ushchit o vreme si s-antors cu armata sa-l ia de barba pe al batrin si bate acuma la portile slavite ale cafenelei impreuna cu soldati de-o teapa...)
si iac-asa soldatzelu bezmetic tre sa puna pushcociu la ochi, da cricneste: pai nenea, zice el, io n-am chef de cafteala asta. nu-i problema mea, nu ma doare pe mine capu'. doar n-ai zis tu ca sunt crestin part-time? acuma lasa-ma-n bobii mei, te apar si eu doar cu juma' de norma.

si asa s-a ajuns in imparatie la o cafteala generala. eu v-am spus povestea mea si-am incalecat p-o sha.
orice asemanare cu personaje reale este pur intimplatoare, copyright MGM (din nou paranteze si punctulete)
..................................................................................

iac-asa hypatie draga m-am scarpinat eu putin in crestet dupa ce-am zis de compromis. am stat si m-am gindit la drobul de sare si-am ajuns si eu tot la concluzia ta. compromisul nu face decit sa duca ultimately la alte frustrari, nu solveaza conflictul ci doar il faca sa rabufneasca in alta parte. da nu-i nimic. cum spuneam "garda moare da nu se da batuta" - ma mai gindesc si-ti spun cind oi "oua" alta idee.
Şi Transilvania? Si Ceauşeştii? - de Simeon Dascalul la: 03/11/2004 15:06:15
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)

Toată agoniseala regală - or venit cumva cu ea de-acasă?
Când conjunctura politică a impus nevoia unei dinastii străine am adus dinastia, le-am dat castele, bani de buzunar, Bran, Balcic etc.
Dar acuma suntem în 2004, echilibrul de puteri din Europa s-a schimbat, de ce să mai plătim rege?

Dacă tot îi să se retrocedeze proprietăţile sugerez să dăm Transilvania înapoi la unguri, cine ştie ce şoc o fost pe bieţii oameni când s-or văzut lipsiţi de atâta teritoriu.
Si Ceauşeştii? Hai să le dăm şi lor înapoi tot ce-au avut, plus o despăgubire morală grasă că le-am puşcat neamurile, ca să aibă săracii cu ce-şi plăti psihoterapie.
#27498 (raspuns la: #27487) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Destin - de (anonim) la: 07/11/2004 13:57:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.

“Ce afirmi tu te defineste nu numai ca ateu convins insa si ca o persoana contradictorie, toate acestea sunt usor de observat la o simpla privire asupra a ce tu ai scris.”
Faptul, că ,sunt un ateu convins l-am declarat chiar eu, într-unul din mesajele anterioare. “Faptul” că aş fi o persoană contradictorie, cere argumentare – demonstrează acest lucru. Unde şi când am afirmat lucruri contradictorii? Poate, sunt “contradictorie”, pentru că am găsit contradicţii în propriile tale afirmaţii?
“Fireste este dreptul tau de a fi asa...insa cand iti doresti cu ardoare sa combati un seaman de-al tau pentru faptul ca spiritualitatea sa se difera de a ta...denota o gandire rigida,indreptata intr-o singura directie.”
Eu n-am de gând să-mi combat semenii, eu combat o concepţie, pe care o consider greşită şi îmi îndemn semenii să cugete mai adânc la unele lucruri, lăsând emoţiile de o parte. Cred că o viziune justă nu ne încurcă, ci ne ajută să trăim, urmând nişte reguli morale adecvate traiului în societate, când, conform dictonului cunoscut, “libertatea unui individ se termină acolo, unde începe libertatea altui individ. Un asemenea cod moral cu siguranţă conţine şi “nu ucide”, “nu râvni la bunurile altuia”, şi alte reguli morale, care sunt nu neapărat creştine. Omuciderea, furtul, adulterul şi alte acţiuni antisociale au fost privite cu dezaprobare şi pedepsite, uneori cu o cruzime nejustificată, pe tot parcursul istoriei şi la toate popoarele, cu unele excepţii. De exemplu, omuciderea nu era considerata crimă, dacă era săvârşită în război (ca şi acum), în legitimă apărare (ca şi acum, dar faptul trebuie demonstrat riguros), sau era o acţiune de pedepsire, săvârşită de partea păgubaşă (sţul înşelat, capul familiei sau al comunităţii). După cum vedem, lumea a devenit totuşi mai tolerantă, mai bună, iar judecarea şi pedepsirea crimelor nu mai este o treabă particulară, ci o sarcină a sistemului justiţiar. Acuma, chiar în război, nimeni nu mai îndeamnă soldaţii să ucidă femei şi copii, să spintece pântecul femeilor gravide etc., după cum se întâmpla cu 2000 de ani în urmă.
Iar gândirea mea, privită cu mai multă obiectivitate şi mai puţină antipatie, poate fi calificată mai curând ca fiind consecventă.
"mituri crestine!!!???"
Da, şi te asigur, că nu eu am inventat termenul, şi nici comuniştii, este unul mai vechi şi se utilizează frecvent în studiile de istorie a religiilor. Dacă se vorbeşte despre “miturile Greciei Antice”, “miturile buddismului”, ale sintoismului” sau ale hinduismului, nu văd de ce nu se poate spune “miturile creştinismului”. În plus, acest termen este în deplină concordanţă cu convingerile mele de ateu. Asta fiind spus, consider că tu faci o confuzie enormă, luând drept reale nişte mituri.

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“, care se bazează pe textul dificil al Vechiului Testament. Nietzshe, după Marx, a văzut în el religia sclavilor şi a umiliţilor care, neputându-se afirma în lumea fizică, se refugiazăîntr-o atitudine spirituală de supunere…”
Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase.

“Nu stii si nu ma surprinde,nici nu te condamn pentru aceste lipsuri...insa este placut si cuminte,frumos si intelept sa abordezi tematici cunoscute tie.”
Mă învinuieşti de ignoranţă? Te asigur, că am citit foarte mult la acest subiect, şi nu numai ceea ce îmi convine, ca “ateu convins”, cum m-ai calificat pe bună dreptate. Această convingere este rodul unor reflecţii îndelungate asupra celor citite (inclusiv biblia, “Noul testament” şi altele)
Insa nu convingi nici cu acele cunostiinte stiintifice!!!

“Nici nu este necesara o {“teorie” creaţionistă ştiinşifică,"}cum tu o numesti!!!???BIBLIA este mai mult decat aceea denumire rautacioasa pe care tu ai dat-o.”

Termenul de “teorie creaţionistă” sau “creaţionism” nu l-am inventat eu. Este o ipoteză speculativă, care încearcă să substituie ipotezele ştiinţifice, care explică existenţa şi evoluţia Universului material, în special a omului. Bănuiesc, că “cercetările ştiinţifice” în această direcţie au fost comandate de una din sectele creştine, rezultatul cercetărilor fiind preconizat dinnainte.

Aşadar, la calificativul de “ignorantă”, îl mai adaogi pe cel de “răutăcioasă”. Nu sunt nici una, nici alta, deşi mai am multe de învăţat, ca şi de perfecţionat în atitudinea mea faţă de oameni. Personal, n-am nimic cu tine, nici cu Souris, căreia i-am răspuns mai înainte.

"Teorie" ...stiintifica"expusa stiintific" ce expresie ai folosit!!!
Nu rupe cuvintele din context, aceasta este egal cu o lovitură sub centură, în sport. Afară de aceasta, admit că mă pot exprima uneori stângaci. Şi ce-i cu asta?

“Contrar celor sustinute o vreme de catre evolutionisti, in prezent se afirma din ce în ce mai mult ca aparitia si dezvoltarea stiintelor nu este in conflict cu BIBLIA.
Acest lucru a fost argumentat de Stanley L. Jaki în lucrarile sale, de H. Butterfield si altii care au aratat ca stiinta moderna a fost nascuta in cultura iudeo-crestina din punctul de vedere al conceptiei despre lume, pe cand stiinta despre lume a fost nascuta moarta in celelalte culturi antice.”

Nici nu poate fi. Procesul de cunoaştere are rădăcini străvechi în specia umană, mult mai vechi ca creştinismul şi biblia. În antichitate, clasificarea în acest domeniu era rudimentară, dar se făcea, totuşi, deosebire între matematică, care se ocupa de calcule şi astrologie (azi astronomie), care se ocupa de studierea corpurilor cereşti. Şi nu arareori persoanele care se ocupau de ştiinţe erau în acelaşi timp preoţi sau ai diverselor religii. Dar, dată fiind rigiditatea dogmelor religioase,
aceşti preoţi savanţi veneau în conflict cu religia, deoarece cercetările şi observaţiile lor asupra lumii reale descopereau contradicţii flagrante între realitate şi dogme. În alte cazuri, de ştiinţă, ca de o pasiune practicată pentru a satura pofta omului de a cunoaşte, se ocupau mai marii acestei lumi, sau pur şi simplu persoane înstărite, care puteau să-şi permită o activitate de acest gen. Ulterior, din cauza conflictelor tot mai dese şi mai acute, ştiinţele au părăsit locaşele sfinte. Teoriile ştiinţifice demult nu se mai înscriu în contextul religiei creştine, sau a oricărei alte religii. Dacă voi găsi lucrările menţionate de tine, le voi citi, pentru că m-ar interesa o argumentare cât de cât reuşită în această problemă. Dar nu înţeleg, ce distincţie faci între “ştiinţa modernă” şi “ştiinţa despre lume”, care, zici tu, “a fost născută moartă”? Matematicile şi astronomia îşi iau începuturile în India, China, Babilon, Egipt , Grecia etc., etc, cu ceva mii de ani înaintea creştinismului. Sunt moarte, astăzi?

"...dacă biserica ar fi fost mai maleabilă."

Nu este expresia mea, ci a persoanei căreia i-am răspuns. Fii mai atent, te rog!

“Biserica este sfanta, insa nu prin sfintenia celor ce o reprezinta,a membrilor sai,este prin faptul ca sfant este intemeietorul si Capul ei, Domnul Isus Cristos.“
Sfintenia Bisericii nu este atinsa de pacatele noastre, caci nimeni nu este fara de pacat dintre semeni.

Aici mi-am amintit un proverb (înţelepciune populară!) : Nu fă ce face popa, fă ce spune el. Sfinţenia este o invenţie comodă, un semn de avertizare, afişat pe tot ce dorim să scoatem din discuţie. Ca să evităm, natural, critica. Cine se teme de critică, îşi cunoaste şubrezimea poziţiilor.

“Suntem liberi,avem aceasta libertate in spiritualitate, in gandire...sa nu fim patimasi cu noi , cu semenii nostri. “

Asta să fie libertate de gândire, când stai cu biblia la îndemână, verificând mereu, dacă nu o luaşi razna?

“Cat de "stiintific" ai explicat...toti trebuie sa te credem...!!!???”

Eu explic nu pentru ca să crezi, ci pentru ca să gândesc şi să decizi singur, După cum ai observat, nu pun mare preţ pe o credinţă oarbă, nefondată pe nimic.

"organismul uman se uzeaza,inclusiv creierul..."fireste "inclusiv" organism este si creierul.”

Iar te axezi pe modul meu de exprimare? Nu văd nimic “criminal” din punct de vedere stilistic. Se utilizează adesea astfel de expresii, pentru a sublinia ceva, a evidenţia dintr-un întreg. Nu-ţi place, nu folosi.

“Viata ca o capodopera!!!???original imbold.”
Ei, şi? Nu a spus Nicolae Titulescu “Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi”? Ei, eu am numit-o capodoperă, de ce nu aş face-o?

“Iti recomand ca intre colegi de cafenea sa citesti:
Stanley L. Jaki;
H. Butterfield. “
Mulţumesc, este a doua oară în acest mesaj, cand ma sfatui sa citesc.

P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?

PS Se intelege "colaborarea",/i> anonim-Adela-ueit...numai la o simpla postare...simultaneitatea, stilul folosit ,"sustinerea reciproca neintemeiata". Imi amintesc de acelasi procedeu folosit de comunisti...pentru a iesii in fatase foloseau de doi tovarasi...unul sa-l propuna,un altul sa-l sustina.

P.P.S. Dragă destinule, nu mă face să râd. Similitudinea stilurilor este un produs al imaginaţiei tale, iar procedeele folosite de comunişti nu-mi sunt chiar atât de familiare. Datorită tatălui meu, care şi-a făcut studiile în România prin 1942-44, urăsc comuniştii nu mai puţin decât tine. Nu am fost comunistă, nu sunt şi nu voi fi niciodată. Cine o fi Ueit, habar nu am. Văd, că sprijinul meu îl compromite. I-am f[cut un deserviciu. Îi cer scuze.


#27980 (raspuns la: #27968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...