comentarii

petreceam printr-o gradina


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Re: Moarte intelectualilor - de stancosty la: 24/12/2004 12:26:52
(la: Moarte intelectualilor)
Dragă ampop,
după ardoarea cu care combati, post să-mi imaginez că te numeri printre intelectuali.
As îndrăzni să cred că si eu pot intra în aceeasi categorie (nu sunt sigur, chiar dacă mă pot "lăuda" cu un doctorat - în electronică, nu în stiinte politice sau filosofie, ca altii). Ca atare, până la un punct înclin să-ti dau dreptate. Dar numai până la un punct.
Ca o paranteză, să stii că Moscova post-stalinistă nu si-a terorizat deloc intelectualii, ci dimpotrivă, si i-a atras de partea puterii, dându-le unele privilegii, pentru că, spre deosebire de Ceausescu, care era, pur si simplu, prost, în sensul cel mai direct, comunistii rusi, mai "luminati", au înteles că au nevoie de ei.
Asa au construit bomba atomică, asa au trimis sateliti si navete spaţiale în Cosmos, asa si-au mai poleit imaginea cu turnee ale Balsoi Teatr, sau cu filme premiate la festivaluri internationale ("Moscova nu crede îl lacrimi"...), sau ... sau ...
A fost o vreme când românii erau ahtiati după cultura rusă.
Dar nu comunismul rus este de vină pentru racilele societătii românesti actuale. Nu, doar noi însine. Cine ne-a împiedicat să gândim singuri?
Eu am crescut citind "Tânăra Gardă" şi "Povestea unui om adevărat" şi participând la focurile de tabără şi la actiunile pionieresti făcute ca să nu mergem la slujba de Crăciun sau de Paste ...
Dar asta nu m-a împiedicat să ascult si ce-mi mai povestea bunicul (putin, că-i era frică) sau ce mai scăpa prin plasa propagandei, să citesc cărti (unele interzise), să văd si să gândesc singur, si să-mi dau seama ce a însemnat comunismul pentru România.
Asta s-a întâmplat nu dintr-o dată, ci treptat, dar când vremurile s-au schimbat si s-au aflat, de exemplu, grozăviile de la Pitesti (orasul în care locuiesc) lucrurile acestea nu m-au luat prin surprindere, le stiam deja si doar unele amănunte erau noutăti pentru mine.
Ca să nu lungesc vorba, cine a avut ochi să vadă si urechi să audă nu putea să rămână în ceata propagandei de partid.
Cei despre care vorbesti tu sunt de fapt profitorii societătii de ieri si a celei de azi si dacă unii intelectuali iau partea uneia sau alteia dintre tabere, este pentru că asa cred ei că este "cool", asa au vazut ei la americani.
Rolul adevăratilor intelectuali nu este acela de a da sfaturi, ci de a oferi modele. Îmi pare rău si-mi cer scuze, dar, din acest punct de vedere, pentru mine domnul Paleologu Jr. nu este credibil, pentru că ne dă prea multe sfaturi pentru putinul timp petrecut printre români. Este usor să stai la Londra si să dai verdicte pe baza celor citite în cărti, dar eu îl prefer pe Sartre măcar si numai pentru faptul că s-a implicat si nu a stat pe margine să comenteze.
La fel, deşi îl apreciez pe domnul Paler pentru ce a scris, nu pot să-l admir pentru modul cum se implică în politică, pentru că de fapt trebuia să se fi implicat mai întâi pe vremea plenarei din 71, sau când era membru al CC al PCR.
Eu cred că intelectualul adevărat trebuie să se implice, dar nu de o parte, sau alta, ci în asa fel încât, prin modelul oferit, să-i facă pe ceilalti să judece singuri si să nu mai fie doar o masă de manevră. Atâta timp cât ei vor prefera să vină un ... escu, să le rezolve problemele, lucrurile nu vor avea un rezultat pozitiv. Lasitatea intelectualului român nu va naste niciodată un Havel.
Atât timp cât românii nu vor avea repere si modele pe care să le urmeze, vor continua să bâjbâie si să-si caute identitatea pierdută.
Oricum, însă, nu trebuie să ne lăsăm cuprinsi de pesimism (cam devreme, în ceea ce te priveste, nu?). Eu sunt mai optimist. Cineva (Nicolae Iorga, cred) spunea că trebuie să ne luăm si noi nemtii nostri (culmea că am si avut, dar i-a vândut Ceausescu).
Ei bine, cred că prin intrarea în UE vom avea si noi "nemtii nostri" care, mai putin imaginativi, ne vor arăta cum sa ajungem direct acolo unde fantezia noastră de balcanici ne-ar duce pe căi foarte ocolite.
De asta nu sunt de acord cu părerile unora că aderarea la UE mai poate astepta, că nu suntem pregătiti, etc. În felul ăsta, noi nu vom fi pregătiti niciodată, asa că mai bine acum. Stii vorba aceea a lui Patriciu, cu tăiatul cozii pisicii dintr-odată ... S-a dovedit al naibii de adevărată si este valabilă si in acest caz.
Si, ca să inchei cu o glumă, altfel cine ar rămâne să stingă lumina?
Crăciun fericit si s-auzim de bine!
Costy
e dezastru, da-i inainte, nu te uita ca n-ai unde - de decibelus la: 09/12/2005 19:54:36
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Vremuri in care s-a mers din vointa, cu vointa. Doar vointa. Gandirea exclusa, nu e timp pentru ea (efect toflerian?).
Vremuri in care s-a trecut peste oameni. Unii oameni. Impinsi deoparte. Fara timp pentru ei. Oamenii care gandeau, care analizau / planificau.
“Fara analiza”, “inainte” am putea spune ca ar fi fost cel mai potrivit slogan, motto al acelor vremi.

Poti sa disperi analizand actiunile celor din jur? Cred ca da. Ii vezi pornind activitati uriase prin consecinte. Nepregatiti. Ii vezi ca habar n-au ce usi deschid, ce cutii ale Pandorei forteaza. Dar ei au vointa. Actiunea la baza e vointa. Poti sa te ingrozesti anticipand grozaviile ai caror germeni sunt saditi sub ochii tai. Poti sa te chircesti de frustrare vazand ce risipa de resurse (chiar si timp – culmea, evitand analiza) se desfasoara, ce probleme viitoare isi creaza. Si ai vrea sa le dai peste mana, sa le spui solutia la problemele inca nenascute dar deja fecundate, dar sti ca ar fi inutil. Capeti experienta. Sunt crunti. Isi bat cuie in talpa cu vointa, cu forta, cu incapatanare. Sunt insistenti. Iar tu poti sa suferi pentru ca in fata ta se desfasoara ceva rau pe care nu poti sa-l opresti. Ca un copil care se uita cu pumnii si cu dintii inclestati la golanii care il buzunaresc in curtea scolii pe un necunoscut. Asta are vreo legatura cu idealismul? Ideea de bine pe care o vezi atacata in atat de multe initiative ale celor cu vointa este cea care da drumul frustrarii? Cei cu inclinatii spre analiza sunt idealisti?
De unde dorinta de bine general? Din ea insesi sau din frica de rau? De raul deja cunoscut, trait, atins. Sau din dorinta de securitate. In sine. Formatia culturala ne spune ca binele e … bine si trebuie cautat, ni-l dicteaza ca tel. De aici oare diferenta intre golanii pentru care binele nu are valoare si cei care ar fi in stare sa moara pentru “bine”? E o simpla diferenta de cultura? Putem da la o parte simplitatea explicatiei: este sufletul este spiritul este evolutia?
Daca mergem pe firul suflet, spirit, evolutie cautam in noi. Daca mergem pe firul cuvant, concept, logica … cautam in neant. In necunoscut, in “orice”.
Cautarea din cuvant in cuvant este revolutionara. Prin asta nu spun ca aduce multasteptata, mult cautata evolutie, nu spun ca ar fi pasul mai aproape de raspunsurile mari, finale. Ci este revolutionara in masura in care atrage firile revolutionare. Firile care nu accepta status quo-ul. Firile rebele. Si firile orgolioase…
Si de unde cautarea? Unii spun ca din neliniste. Dar o neliniste este suficienta? Aici trebuie implicata si nevoia… De unde nelinistea, de unde nevoia? Putem sa cautam raspunsurile prin factorii care le slabesc? (pe astia ii cunoastem … parca) Dar mai pertinent ar fi de luat in atentie factorii care le potenteaza … dar care sunt acestia?
Cautarea prin cuvant, idee, concept. Am o pornire puternica de a o desfiinta, de a o face farame. Este mica, inutila, goala, stearpa. Starpa in emotie. Este comerciala. O analogie pentru cele doua cautari putem sa cream luand muzica. Diferenta este intre muzica comerciala si cea clasica. Intre banal, deconectare consumatoare si complex, deconectare visatoare.
Complexul. (antinom: simplu). Se crede ca este greu, este vazut ca un bau-bau. Normal in cazul in care se incearca inglobarea sa totala intr-un sigur gand pentru intelegere, pentru patrundere. Nimic mai fals. Abordarea este gresita. Din contra, un “ceva” complex este oportunitate de reverie, de zbor. Plimbare intuitiva printr-o gradina a gandurilor.
Intuitie. Superba unealta. Este capabila de a linisti nelinistea, de a satisface nevoia. Ramane uneori o umbra de mister dar are doar efectul unui parfum bun. Poate fi precursor al certitudinii. Aparent, din nimic se naste acel raspuns care inchide chinul, straduinta. Cautarea logica nu are final. Cautarea prin cuvant este repetitiva (ca fenomen, ca etape parcurse), este infinita este masochista. Un pic de claritate este suficienta pentru a intelege asta. Cautarea prin cuvant este metoda sigura pentru a nu gasi raspuns, metoda sigura de cautari nesfarsite, sisif cu al sau bolovan.
Insa cautarea prin cuvant inseamna teorii, inseamna material pentru propaganda. Propaganda propriei persoane. Inseamna uneori autoritate. Autoritate din capacitatea de a cuvinti. Inseamna faima, renume. Inseamna comercial, de consum. Prin muntii de cuvinte pe care ii poate produce un individ acest tip de cautare capata valoare sociala. Avem concepte care definesc alte concepte (parafrazare Rebreanu / Adam si Eva). Il avem astfel pe Kant. Acest tip de cautare si-a arogat dreptul de a fi posesorul “filosofiei”. Varstnicii se rasucesc. Nu mai este iubire de intelepcine, este iubire de cuvant, iubire de concept, iubire de hatis.
Filosofie … Iubire de intelepciune… intelepciunea ofera raspunsuri. Orice manual de filosofie actual postuleaza neincetat ca filosofia nu ofera raspunsuri… ce legatura mai este intre titlu si continut (?) … poate panza de bomfaier…
am inceput cu ceva si terminat cu altceva ... asa si? conteaza?
oare nu in intelect sta forta noastra? - de deliut la: 19/12/2005 19:41:13
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
daca e asa, inseamna ca pe net intram cu ce avem mai bun, prin puterea cuvantului. Nu cred ca ne putem ascunde chiar asa de bine, incat sa lasam la o parte toata viata noastra reala si sa pozam noi in manechine, voi in supermen. Cred ca timpul petrecut printre oameni si-a pus bine amprenta asupra noastra si ne-a creat niste personalitati care sunt greu de ascuns.
Cat despre prieteni, eu cred ca ti-i poti face oriunde, dar cred ca e mult mai important sa-i pastrezi pe cei pe care ii ai deja. Bine-nteles ca exista si dorinta de nou, uneori, dar proba timpului e cea decisiva.
#96000 (raspuns la: #95283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
HAI......... - de cosmacpan la: 16/06/2006 12:56:47
(la: Intrarea permisa numai cu copilul)
"ala bala lala laba
hai sa ne jucam cu baba"

Din file de ceaslov faceam barcutze
Si avioane rataceau prin clasa
Pe biletzele ne scriam poemul
Si-n banca ascundeam jurnalul.

Racul broasca si o stiuca
s-au gandit sa stea la claca
si din caierele noptii
sa mai scarmene oleaca.

Si-a venit noaptea din codru
Si-a-ntrebat de eşti cuminte
Eu I-am spus ca-n toata lumea
Nu este baba frumoasa
Si copil sa nu se-alinte.

Dintre sute de poeme
Ce-si torc versu-n fir de luna
Am luat un fir de aur
Sa-l petrec printr-o aluna.

Cobori cu galetusha-n mana
Si te preumbla-ncet pe mal
Caci marea-n joaca ei nebuna
Te-a-mpiedica val dupa val

Sarind coarda, ea se-anina
Albatros cu piatra-n cioc
Tragi cu pusca, nu se-nclina
Pasarica-I cu noroc.

Ne jucam de-a v-ati ascunsa
Eu ma fac ca nu va vad
Timpul trece si ne cere
Sa-I dam nume ca zalog.
Eu te strig, tu te arati
Ala, bala, portocala
Se strecoara in bucati.
Va scot unul cate unul
Cand cu degetul v-arat
Din nimnic nu iese fumul
Far de jar in varf de bat.

http://www.gumibobo.info/go/page.php?83 (incercati)

#128222 (raspuns la: #128136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Violenta in familie nu are sc - de mya la: 27/07/2006 18:01:03
(la: Violenta in familie)
Violenta in familie nu are scuze. E dovada de primitivism si cum romanii sunt un popor de oameni mai simpli...asta este. Inainte de razboaie tara era eminamente agricola, cu populatie mai primitiva. Dupa venirea comunistilor, Ceasca a adus cu forta tarani la oras si...uite asa orasele patriei s-au umplut de oameni mai simpli si mai primitivi. Asta e adevarul, si acum la tara e un fel de societate de ev mediu (alcoolism ridicat, lipsa de perspective pentru tineri etc.). Violenta porneste de aici, din lipsa de educatie, din saracie si rautate (invidie uneori-deci prostie).

De exemplu femeile care sunt abuzate in casnicie, stau totusi in relatiile respective dintr-un simplu motiv. Ele cred sincer ca merita sa fie abuzate, ca nu sunt destul de bune, ca nu merita mai mult etc. Cred asta din cauza ca subconstientul lor refuza sa creada ca sotii/iubitii lor sunt ei insisi dementi/nebuni/dezaxati/cu probleme. De ce refuza sa creada asta? Fiindca ii iubesc sincer si nu pot sa-si inchipuie ca partenerii sunt cei cu probleme psihice, cu tare adanci. Ei bine...si atunci, proiecteaza asupra lor personalitatea negativa a partenerului. Nu-si pun intrebarea...cum poate sa fie asta asa de dement incat sa ma bata - ci se gandesc ca ele sunt cele care au facut ceva rau deci merita sa fie batute. Cu alte cuvinte...asta este, isi merita soarta, deh. Gasesc intelegere pentru asta in subconstient si continua sa traiasca in relatii traumatizante. E foarte greu pentru ele sa se desprinda de astfel de parteneri si de regula, atrag in continuare alti parteneri cu probleme.

Cu copii este la fel, ajung sa creada sincer in faptul ca ei insisi nu sunt buni de nimic si nu merita o dragoste normala ci bataia.

Pentru un psihiatru, astea sunt notiuni introductive in cursurile de inceput de facultate si "vede" repede cauzele unor astfel de situatii insa pentru un om normal e de neinteles asa ceva.

Romania, care e o tara totusi primitiva inca are un procent mare in randul familiilor traumatizate din cauza violentei in familie. Sa nu-mi ziceti ca nu e primitiva ca este. Numai daca va uitati la fiecare latura a societatii si se vede imediat anormalitatea functionarii: sistemul sanitar e la pamant, politica e de circ, televiziunea si ziarele sunt de prost gust, sportul (fotbalul spre exemplu) e o tiganie, turismul e la pamant, agricultura e terminata etc. Nu mai zic de justitie care nu functioneaza firesc. Toate astea nu functioneaza normal, ca intr-o tara civilizata.

Si mai e vorba aici si de un bun simt nativ pe care din pacate multi nu il au. Mitocania, glumele proaste si mahalaua apar in toate mediile (unele cu mari pretentii de altfel) dar nu iti trebuie o privire de vultur ca sa le observi...Problema e ca multi s-a obisnuit asa de tare sa traiasca in mocirla ca nu-si mai dau seama de asta, le place chiar. Nevoia de atentie cu orice pret, dorinta disperata de a se integra intr-un mediu (chiar si deplorabil) il face sa treaca cu vederea niste principii, principii pe care oamenii cu adevarat demni nu si le incalca niciodata ci prefera sa iasa din mediul respectiv si sa respire liber. Timpul e prea pretios ca sa-l petreci printre mitocani agresivi sau tzoape de mahala (depinde de situatie si context).


*** - de apol la: 07/05/2008 22:23:34
(la: Fost-ai lele... cind ai fost...)
'Cand eram flacau la mama
tii,ce ploaie si ce vant!
dam si eu prin fete iama
fin'ca ploua pe pamant.'

Cand eram la ani treizeci
vai,ce bine mai era!
petreceam printre zevzeci
cu cinci fete-alaturea.

A-nvartit iar Domnul roata
si-am facut pa'zeci de ani
nu ma mai temeam de tata
fete -aveam,dar cereau bani.

La cincizeci de ani trecuti
ploaia s-a mai domolit
observai ca am virtuti
langa una potolit.

La saizeci de ani si-o tzara
ploua inca dar mai rar
in pamant ramanea dara
pe un scurt itinerar.

Cand facut-am saptezeci
mai avui o bucurie
ca picioarele nu-s reci
c-ale-amicului Ilie.

'Si de-atuncea lua-o-ar gaia
tii,ce ploaie si ce vant!
beau si eu cat toata ploaia
care cade pe pamant.'
papadie67 - Salcii si calcaie - de Intruder la: 15/07/2008 10:51:19
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
S-au rupt mereu potire-n scancete de libelule.
De Ostrogoti ne-am saturat: merci!

Puieti de salcii mor in vinilinuri
Ne este dor de Noi; Ei si?

Apa bate piatra , piatra bate focu’
Focu’ bate campii: sa facem, dar copii!..
..pardon…Copii,

Susura un pui de-omat
Pe sindrila verde-n dinti
Puiul, sambure de-omat
Verde-I Muma-i; El n-o stie:

Deci catre libelule, puiu’ cata’…insa
Sindrila-I bate-n campi,
Potiru’ I bate-n nas
Omatul ne-nascutei nu-I deja
Decat venin subanteles

Potir, veninuri, de libelule sbor,
Sindrile supt omat de ostrogote
Tabieturi. Ci scancete de salcii
Ucise-n vinilin modern
Si Psalmii ce-au murit, deja, printre redute…

La nunta-I, ne-fiind Omat
Ci
foarte-verde zama:
bag da’ sama’
ca libelule, petrecute printre ostrogoti
s-au transformat in salcii…sau, pardon:
vor fi fost devenit
salcii

(http://www.cafeneaua.com/nodes/show/740/salcii-si-calcaie/1)
#325331 (raspuns la: #325330) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de INSULA ALTUIA la: 25/10/2008 12:12:45
(la: Versuri la comanda)
Papornita-i un fel de plasa
Din rogojina cea alaeasa
O folosec mai ales oltenii
Ca ei sunt mindria tarii.

(fara suparare nu gaseam rima si imi amintes cu drag de anii petrecuti printre ei)



sindrofie
#355357 (raspuns la: #355218) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exista viata pe cafenea - de andante la: 06/08/2009 19:07:30
(la: dilema de cafenea)
absolut!
ia numara orele petrecute printre noi si vezi daca nu faci o mica viata din asta
#469560 (raspuns la: #469541) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ulcea - de beatlemaniacul la: 05/01/2011 21:24:20
(la: ars(us) amandi)
Ni se spunea pe cand eram mucosi, la tara, ca ciorile se strang mai jos intr-o valcea. Tarziu am revenit in plina vara sa vad ca ploaia nu mai era tot acea.

Adesea pun urechea la rascruce sa vad cum se naste cate un drumeag. Copil am petrecut printre Rusalii si-n viata insa oglindesc ca un mosneag.

Si vantul nu ma cruta de razboaie, dar eu il folosesc precum un scut. Arunc cat colo varza cea cu zoaie si scot aceste texte "la minut".
#590171 (raspuns la: #590140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Weekendul Trecut - de LMC la: 07/07/2004 02:06:24
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
A fost un weekend de trei zile si l-am petrecut foarte frumos. Vineri seara am mers la sala privata sa ne punem muschii la antrenament. Sotul este mare kickboxer iar eu ca sa nu stau acasa ma antrenez cu el. Simbata: cumparaturi si-apoi lenevie. Duminica: ne-am decis sa ne petrecem dimineata la Ocean, coasta Pacificului fiind ca o biserica in natura. Eram singuri pe toata plaja, si pentru doua ore am cules o multime de scoici. De cind mergeam la Marea Neagra cu parintii, culesul scoicilor este activitatea mea cea mai favorita. Pe cind ne-am intors inapoi fluxul deja si-a luat rolul in primire si ne-a inundat calea. La un moment dat am crezut ca am sa inot printre focile care priveau la noi curioase. N-am calculat bine miscarea de valuri si m-am trezit lovita de trei valuri mari care m-au udat din cap pina in picioare. Credeam ca acolo-mi va fi sfirsitul, dar slava Domnului sint teafara si nevatamata. Pina acasa ne-am distrat de minune de aventura noastra; imi place cum sotul meu ma face sa rid, si el se distreaza de copilarosenia mea. Dupamasa am cazut amindoi ca niste valize in gara; nu-i nimic mai fain decit un somn dulce la amiaza. Afara o toropeala de caldura, inauntru liniste si adierea fenului de-asupra patului nostru. Cum sa nu dormi dupa atita soare si apa. Ne-am trezit flaminzi, si-am mincat niste piine proaspata scoasa din cuptor, unsa cu unt, ardei capia, si pui pane. Acum ca ma gindesc imi lasa gura apa. Si fiindca am lenevit destul ne-am apucat sa facem curatenie prin casa. A doua zi, Luni, ne-am trezit mai tirziu, la 7, ah, ce bine e sa dormi mai mult. Mi-am spalat parul si-apoi am iesit pe terasa din gradina intima (avem trei gradini) cu o cafea proaspata. Gamalie, iepurasul meu alb cu ochi albastri, abea a asteptat sa iasa si sa zburde prin gradina, binenteles, prima data vine la mine sa-l mingii si sa-l frec in spatele urechilor lui roze. Cind se plictiseste, tzusti, fuge la locul lui favorit, sub niste tufe de azalee, linga bradul din gradina rotunda. Ii place acolo pentru ca nu-l vede nimeni dar el vede pe toata lumea. Mai tirziu sotul a mers sa faca niste cumparaturi, iar eu m-am apucat sa asez masa pentru musafirii care urma sa vina la noi. Am invatat de la mama mea sa asez niste mese de toata pomina. Luminari, flori, tacimuri, cristal, servetele apretate, tot ce vrei. Pot sa spun ca ma mindresc cu chestia asta. Mincarea binenteles o facem de la A la Z-et. Numai bunataturi, ce mai, cind facem mincare pentru petrecere ne ramine sa mai mincam inca doua zile, de multe ori ma enervez ca trebuie sa arunc. Ne-am asteptat musafirii, trebuia sa vina trei dar au venit sase. Norocul lor ca am facut asa multa mincare. Dar tot ne-a ramas, tot pentru doua zile daca nu mai mult. Parca la fiecare petrecere se inmulteste mincarea ca minunea cu piinile si pestii. Au plecat multumiti si fericiti, iar noi am continuat cu strinsul si spalatul de vase (avem masina de vase, dar au fost prea multe.) Sint cea mai fericita sotie din lume ca am cel mai mare ajutor in sotul meu. Pe linga ca gateste, imi si spala vase. De multe ori ma intreb, oare ce merite am avut eu in fata lui Dumnezeu sa ma binecuvinteze cu un sot asa de minunat. Am incheiat ziua cu o telecinemateca. O comedie pe DVD. Dupa film ne-am mai uitat un pic la TV si-apoi am adormit. Un weekend de trei zile, dar care mi s-a parut la fel de lung ca o saptamina. Ce mult imi plac weekendurile cind le simt mai lungi decit sint. Parca traiesc viata mai din belsug.
Farmecul Dupamesii - de LMC la: 31/07/2004 01:39:15
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Ce bine ma simt cind ajung acasa si-s intimpinata de un miros de curatenie si de florile de lavanda culese din gradina mea. Imi salta inima de bucurie iar trupul obosit mi se relaxeaza la prima vedere a ordinei din casa. Curtea proaspat udata, iarba manichiurata, florile fara uscaciuni si Gamalie intins pe burtica la umbra bradului...ah, viata....merita traita.

Afara nu mai este asa de cald, si-mi deschid toate geamurile si toate usile. Imi place cind simt briza aerului racoros serpuinduse prin camere, cind vad ondulatiile perdelelor in bataia vintului si clipele cind singurele sunete penetrind incaperile sint ciripiturile pasarelelor de-afara. Sint fermecata de lumina soarelui de dupamasa si razele lui care se inghesuiesc printre ramurile copacilor si-si fac drum in camera de zi. Pe masa din sufragerie am o vaza mare plina cu flori de Floarea Soarelui care sta pe o esarfa vaporoasa cu un imprimeu de flori pamintii si brodata cu fir de lame auriu. In bataia razelor aceasta priveliste arata ca o poveste de parca in orice clipa va apare Zina Florilor sa-mi ureze o seara placuta. Imi aprind zecile de luminari din casa si mirosul lor parfumat este luat la un dans agale de briza aerului racoros. Hipnotizata stau si privesc in jurul meu si in inima mea ii multumesc lui Dumnezeu ca a mai trecut o saptamina cu bine.

Ma asteapta un weekend de relaxare; mi-ar place o excursie la ocean. Nu stiu daca vom ajunge dar sper. Duminica avem invitati niste prieteni la cina. Ma bucur ca, asa cum v-am zis alta data, de cite ori avem invitati la masa ne ramine destula mincare sa mincam pentru doua zile. Luni si Marti am scapat de bucatarit.

Ieri si alaltaieri cind imi curatam casa si curtea in mintea mea se invirteau toate cuvintele care le-am citit si scris pe cafenea. Mi-am dat seama ca in acest loc se intilnesc oameni din toate unghiurile pamintului si fiecare dintre noi avem ceva de spus iar in cele mai multe cazuri ce avem de spus e interesant. Ma bucur ca am acest prilej, si ma bucur ca in acelasi timp sint onorata de a cunoaste si intelege atitea puncturi de vedere.

Mi-am adus aminte de ultima data cind am incercat o grupare asemanatoare pe Yahoo. Incercarea a fost nascuta moarta pentru ca n-am putut rezista sa citesc aiurelile scrise de unul si de altul. Nu exista nici un fel de conversatie, doar bazaconii. Era unul care saracul scria tot felul de poezii de dragoste, cica pentru viitoarea lui sotie, dar el nici macar o prietena nu avea. Credea ca-i un oarecare Eminescu, dar nici de departe nu mirosea. Tot in gruparea asta era una care se baga in seama tot timpul, imi aducea aminte de ‘Cheerleaders’ de la liceu. N-avea nimic de spus, dar spunea si ea ca sa se-auda. Am rezistat o luna, probabil mintea mea optimista credea ca doara doara se va schimba tonul prostiei si vor intra si inteligentii pe fir.

Cafeneaua insa nu se poate compara. Aici gasesc inspiratie, aici imi cumpar muze in schimbul timpului meu liber. Doamne, ce binecuvintare mai e si Cafeneaua asta! Mii de multumiri Daniele!

Pina in momentul acesta numele de Cafenea imi creia in mintea mea imagini ca in tablourile pictorului Henri Toulouse-Lautrec,

http://www.artchive.com/artchive/T/toulouse-lautrec.html#images

dar acuma imi vine in minte o alta imagine, o imagine care simbolizeaza creatie, inteligenta, creativitate, filosofie, religie si istorie. Este vorba de pictura “Scoala din Atena” de Raphael.

http://www.artchive.com/artchive/R/raphael/school_athens.jpg.html

Picturile lui Lautrec ramin totusi undeva in spatele zidurilor catedrale ale ansamblului cafenelei.

De-acum inainte de cite ori voi vedea aceste imagini imi voi rasfoi memoriile placute sau mai putin placute al momentelor petrecute la cafea cu voi.
Timp petrecut cu copiii - de (anonim) la: 07/09/2004 18:07:35
(la: Subiect pentru parinti)
E drept ca pentru o mama care lucreaza afara de casa timpul petrecut in casa cu copiii e masurat, dar daca momentele petrecute cu ei sint pline compenseaza in parte. Sfirsitul de saptamina e un bun moment pentru familie, in casa, cimp, gradina e mult de facut impreuna.
E important ca copilul sa simta ca e iubit, tinut in seama; reuniunile de parinti, micile petreceri ale lor la gradinita, la scoala daca sint parintii prezenti, compenseaza orele lungi de munca cind sint absenti.
Ce e curios e ca in general mamele se simt vinovate de a petrece putin timp cu copiii, inca pare natural. In general femeile avem tendinta de a combina multe activitati in acelasi timp, e pare o tendinta naturala instinctiva de a demostra ca sintem bune. Nu e usor, nu exista o scoala in care sa ne invete sa fim mame sau sotii, se invata cite putin in fiecare zi, nu exista un model standard, fiecare persoana e speciala in felul ei dar e esential sa te simti acompaniat.
S ne bucuram de toate momentele petrecute cu copiii, cresc atit de repede si etapele in viata lor au fiecare ceva special, nu putem pierde nimic ei sint centrul vietii noastre de cind nasc.
Pe momente m-am simtit si eu vinovata dar am incercat sa compensez compartind cu ei multe activitati, i-mi amintesc de nerabdarea mea cind eram soferul oficial, intre clasa si clasa, dar cite amintiri gracioase au ramas din acele momente.
Pe curind. M
#21228 (raspuns la: #20789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toamna in Dumbrava - de LMC la: 11/10/2004 21:18:43
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
gradinita - de mamarutza la: 28/04/2006 21:28:49
(la: Din gradinita...)

Mi-ai adus aminte de o perioada draguta din viata mea:gradinita, cand plangeam daca era duminica si zicea mama ca nu se merge la gradinita, pana intr-o zi cand m-am incapatant sa merg sa ma conving singura si nu a avut alta alternativa decat sa-mi faca paine cu ou si sa o puna in gentuta si sa ma lase sa ma duc sa ma conving...cand am ajuns acolo, portarul mi-a spus ca nu este gradinita duminica si m-a trimis acasa.
Doar astfel m-am lamurit si m-am intors acasa cam plouata ce-i drept insa cu sufletul linistit ca nu mi-a rapit nimeni din orele de vis pe care le petreceam acolo.

Ei,hai sa presupunem azi ca cineva mi-ar zice : "Nu se viseaza duminica sau nu se mai viseaza in ziua de azi"; ma intreb oare unde m-as mai duce sa ma conving daca e asa sau nu?! Sincera sa fiu, NU STIU!

Traim intre oameni care nu mai stiu sa viseze,unii nici macar sa se bucure de lucrurile marunte,tot ce cauta sunt "tunuri", adica realizari mari in timp scurt, iar asa ceva nu se gaseste pe toate gardurile. Problema apare cand realizeaza ca nu se poate si devin nemultumiti de orice, chiar si de chestiile care inainte ii faceau fericiti.

Eu ma bucur si de o zi care incepe cu soare, cu cantec de pasari, cand deschis dimineata fereastra si bate un vanticel suav...o sa zici acuma ca o iau razna, dar chiar ma pot bucura din chestii marunte daca in viata mea nu se intampla ceva foarte semnificativ in acel moment...asa am reusit sa merg mai departe in momente grele in care credeam ca totul se naruie.

La ce visez? Ma bucur ca ai intrebat la ce visam :)

Visez sa ma trezesc intr-o zi fara griji, sa ies afara din casa , sa ma plimb in natura si sa imi permit sa stau in fata unui sevalet , pe un camp plin de flori si sa pictez cat e ziua de lunga, fara sa ma deranjeze nimeni, (acuma exclud putin lumea din jurul meu, pentru ca am nevoie de un timp in care sa fiu doar eu cu mine),dupa care sa stau in iarba si sa privesc cerul,zmeele pe care copii nu le mai ridica spre cer , pentru ca acum au calculatoare si joaca toata ziua CounterStrike, si enumerarea ar putea continua, te las pe tine sa completezi mai departe.


Iar in lumea noastra cotidiana, visez sa am copii sanatosi, la care sa le pot indeplini visele sau macar sa ii ajut sa si le indeplineasca, la care sa le dau aripi sa zboare spre lumile in care vor sa viseze, fara sa incerc sa imi indeplinesc visele compromise prin intermediul lor, cum fac atatia parinti.

In dragoste nu stiu ce sa mai visez...visez o schimbare care stiu ca e o utopie, pentru ca oamenii nu se schimba sau se schimba foarte rar si nu se schimba pentru ca vrem noi...cred ca am sa deschid un subiect pe tema asta...

Atat!










Oana M.
lui Cipriano. Dumnezeu si viitorul... - de LUCIUS 01 la: 11/09/2006 19:46:48
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"...cand citesti Biblia nu o citi mota-mo...multe la prima vedere spun ceva dar dk meditezi putin vei vedea ca e cu totul altcv'..."

Cipriano am avut tot timpul, la dispozitie, sa citesc biblia. Te asigur ca nu exista nici-un pasaj care sa-ti sugereze macar, ca trebuie sa citesti printre randuri ! Aceasta carte a fost scrisa pentru a fi inteleasa de poporul simplu, sau norodul, daca preferi un termen slavon. Acum vreo doua mii de ani, educatia, in sensul pe care-l intelegem astazi, era ca si inexistenta. Atunci cand Biblia a fost scrisa nu s-a gandit nimeni ca ea va ajunge sa fie "interpretata" peste 2000 de ani. Aceasta trebuia inteleasa asa cum era scrisa. Chestiunea asta cu "interpretarea" a aparut dupa jumatatea sec. 20 pentru ca oamenii incepusera sa-si puna intrebari si pentru a salva aparentele cartea nu putea fi rescrisa, asa ca era cu mult mai comod sa se spuna ca nu trebuie citita mot-a-mot.

"iata eu VOI DA in mainile tale Ierihonul si pe regii lui. ...21. si au dat junghierii tot ce era in cetate: barbati si femei si tineri si batrani...toti au trecut prin ascutisul sabiei"...

Daca tie ti se pare normal ca Dumnezeu sa incurajeze uciderea unui intreg popor si, mai rau, chiar sa participe la masacru atunci e in regula. Esti un adevarat credincios. Probabil, daca vreun reprezentant de-al acestei entitati, sa presupunem, ar sosi pe Pamant si ar spune ca cei care nu cred trebuie sa moara, ai incuviinta un asemenea masacru in numele credintei ?
Dar ai uitat un lucru important. Dumnezeu nu i-a pedepsit pe cei din Ierihon pentru credinta lor, probabil ar fi putut face singur asta, ci ca sa le ocupe tara pentru a o darui evreilor.
Nu uita ca mai la nord existau Dacii care aveau si ei alti zei. Habar nu aveau de unul singur, de Dumnezeu. La fel si Grecii la fel si Romanii. Ei nu crezusera niciodata intr-un singur zeu. Asta inseamna ca nu mai meritau sa traiasca ?
De ce spun ca Dumnezeu s-a purtat jalnic cotropind un popor? Daca nu stia ce avea sa se intample inseamna ca nu era un Zeu. Nu putea fi un Zeu acela care nu ar fi cunoscut viitorul. Daca Dumnezeu cunostea viitorul atunci e si mai grav pentru ca nu a incercat sa indrepte lucrurile. In loc sa-i ucida le-ar fi facut cateva minuni stramosilor celor din Ierihon. LA CATA MINTE AVEAU OAMENII PE ATUNCI, AR FI DEVENIT CRESTINI INSTANTANEU. Nu ar mai fi fost necesar carnagiul de mai tarziu.
Dar Dumnezeu e mai presus de intelegerea omeneasca. Deci el stia ce avea sa se petreaca in viitor. Pentru poporul asa numit "ales" a facut o demonstratie de forta. Bine ca nu le-a ales locul in alta parte...
In alta ordine de idei, nicaieri in istoria Egiptului nu se specifica faptul ca stramosii evreilor erau scavi acolo. Istoria, la ei, este daltuita in piatra. Nici un eveniment nu a scapat neconsemnat. Si totusi nicaieri nu se scrie despre o molima iscata din senin, ca apele s-au inrosit, sau ca un faraon cu toata armata sa ar fi disparut, in timp ce i-ar fi alergat pe evrei pe fundul Marii Rosii.
Oare de ce in biblie nu apare nici un nume de faraon pentru a localiza actiunea? Cu aproximatie s-a calculat timpul exodului. Acesta s-ar fi petrecut pe timpul cand domnea Ramses. Insa el nu a avut la curte sclavi evrei si nici nu a disparut subit, cu tot cu armata.

"...totusi, în ciuda poruncii solemne a lui Dumnezeu, rostite prin gura lui Iosua, Acan a îndrãznit s-o calce. Lãcomia l-a fãcut sã ia din comorile pe care Dumnezeu îi interzisese sã le atingã..."

Dumnezeu, pentru ca era un zeu, stia ca porunca va fi calcata. Dumnezeu stia viitorul, sau cei care au scris cartea habar nu aveau ca un zeu poate avea aceasta posibilitate.
Daca Dumnezeu cunostea viitorul atunci de ce a lasat ca porunca sa fie incalcata ? Putea sa-l aduca la ascultare pe nechibzuit inainte ca pacatul sa se intample.
Daca cei care au scris cartea nu stiau ca un zeu poate cunoaste viitorul, nu s-au gandit la asta pentru ca erau limitati, asa cum au fost limitati si atunci cand trebuiau sa dea nume faraonilor specificati in biblie. HABAR NU AVEAU !
Eu, LUCIUS, traiesc, intr-adevar, tridimensional. ASA CUM TRAIESTI SI TU, sau nu mai cunosti legile fizicii? Lumea noastra e tridimensionala, adica se desfasoara pe trei dimensiuni. Orice copil de gradinita stie asta.
Scuza-ma, nu am vrut sa te jignesc, poate pasiunea ta pentru religie te face sa abordezi probleme mai mult sau mai putin studiate. I se poate intampla oricui.
P.S Anul este 2006 DAR NU INTELEG IN CE CONSTA RELEVANTA INTREBARII . In alte tari anul nu este acesta si se bazeaza pe alte considerente temporale.( vezi China)
Cristos poate a existat, poate nu a existat. Nimeni nu poate aduce dovezi ambelor variante. Daca ai incerca sa te referi la un anumit giulgiu gasit de curand las-o balta. Toata lumea stie ca e un fals. luciusromanian@yahoo.com
#144694 (raspuns la: #144607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cimitire :)) - de Honey in the Sunshine la: 12/03/2008 17:53:49
(la: Te-ai dat vreodata prin cimitir?)
langa centru sunt doua cimitire, unul romanesc si unul evreiesc.
cel romanesc ocupa de fapt un deal si am... muuulte amintiri din zona:)
de exemplu:

-pe la 6-7 ani faceam concursuri care reuseste sa se apropie cel mai mult de usa enorma de fier forjat la intrarea in cimitir. imi amintesc ca alergam pana acolo,atingeam poarta cu mana si apoi in goana inapoi in josul strazii, in siguranta:))
-cand am mai crescut putin ne-a mai trecut si frica asa ca iarna mergeam in grupuri sa ne dam cu sania noaptea pe alea principala a cimitirului, pista perfecta pentru ca era abrupta rau si sigura din moment ce nu treceau masini:))
bineinteles, eram mai multe grupuri si nascoceam tot felul de planuri sa ne speriem reciproc:)
-pe la 15 ani am facut o petrecere de revelion in casa unei colege care avea gradina chiar langa cimitir, era de-ajuns sa sari gardul. Si pe la 5 dimineata ne-a venit in minte sa urcam pana unde se termina cimitirul. Eram vreo 20 si frica ii era doar lui Bobo (un tip plinut inalt vreo 1.50) care tot urla "Bah... voi n-ati vazut Blair Witch?!?!" :))

in cimitirul evreiesc in general nu ne duceam, tocmai pentru ca era parasit si circulau zvonuri ca acolo se intalneau "satanistii" sa faca ritualuri si sa darame cruci. Mai tarziu i-am cunoscut pe satanistii astia, de fapt ritualurile lor constau in a urca in cimitir cu cateva sticle de Polar :))

Si mai erau cimitirele de la tara, cel romanesc si cel nemtesc.
De pasti si de ziua mortilor mergeam la mormantul bunica-mii cu restul rudelor si-mi amintesc ca tot timpul ramaneam socata de cate morminte purtau numele meu de familie:) Apoi imi faceam scenarii horror in care ma plimbam printre morminte si la un moment dat gaseam unul care sa aiba si prenumele meu:)) Cu vara-mea chiar s-a intamplat, dar ea avea un nume mult mai comun:))

Cel nemtesc era plin de epitafuri in germana, cu care faceam exercitii lingvistice. Era tot pe un deal, parasit, si gazduia tufisuri de trandafiri de toate culorile. Mai era si o capela minuscula decorata doar cu fresca unui sfant despre care bineinteles, am nascocit toate povestile posibile, mai ales pentru ca fiind un sfant catolic era pictat altfel fata de cei ortodocsi.
#292642 (raspuns la: #292632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
felii de cozonac - Intruder... - de Lady Allia la: 16/07/2008 11:55:41
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
1.
aveam sanie noua...din lemn vopsit cu albastru si talpi de aluminiu...mirosea a ''nou'' si-mi era draga...intr-o noapte de ajun am gasit-o pur si simplu sub brad si pe ea se odihneau si alte cadouri printre care, o carte "Creta fermecata", nu mai tin minte numele autorului...

2.
mama framanta aluat de cozonac la bucatarie...sora mea capata putina coca si fabrica papusele, inimioare si stelute...mie imi ieseau doar niste rotocoale bizare...tata venea din cand in cand in bucatarie si mama il certa ca fumeaza cat eram noi acolo...odata mi-a luat botul de aluat din mana si a incercat sa faca si el o steluta; a iesit un fel de meduza extraterestra...

3.
tata aducea bradul in sufragerie si noi il miroseam prin toti porii...sora mea punea mereu cate un nume bradului de Craciun: "Stufosul", "Verzuliul", "Bran", "Teposul", Mortalul", "Polonezul"...
aveam ornamente mai noi si mai vechi...cel mai vechi ornament era un glob rotund, rosu si cu un vierme verde itindu-se putin afara...si ornamentele aveau nume, tot puse de sora-mea: "Licurici", "Ene" (asa-l chema pe viermele din mar), "Bradutul", "Patratzel", "Malaiatza", "Puf-galben", "Ciupercutza", "Mosu' Gras", "Mosu' Mic", "Triunghi", Dopuletz"...
mama venea din cand in cand si dadea "indicatii" de simetrie...eu ma invarteam incurcand locul, sora-mea dadea cu gura si tata isi lua munca in serios...

4.
tanti Irina (matusa mea) venea de fiecare data la noi...ma intreba de note si daca am fost cuminte...raspundeam mecanic in timp ce agatam globurile de brad...sora-mea era tupeista si dadea replici usturatoare; ii spunea sa mearga la scoala si sa se uite in catalog...matusa-mea fusese maritata de trei ori si tot de atatea ori ramasese vaduva...zicea mereu ca s-ar fi putut marita si a patra oara si a cincea - dar aducea ghinion...n-avea copii si ne considera pe noi si ai ei...se simtea datoare sa ne faca morala, sa ne controleze in urechi si-n carnetul de note sau sa ne dea bani de buzunar...era zgarcita dar cand se apuca sa ne dea bani (mai rar, ce-i drept) nu se uita!...atunci o iubeam cel mai tare si sora-mea o intreba cum o mai duce cu reumatismul...mereu ne promitea ca ne ia cu ea la bai dar n-a facut-o niciodata; nici n-am fi vrut - era prea severa...

5.
in ajunul Craciunului, daca eram acasa - veneau copiii s-o colinde pe mama...era invatatoare si apartamentul se umplea de copii si chiar de unii parinti...eu cu sora-mea stateam intr-un colt si-i criticam in soapta...cand eram mai mici simteam ca mama parca ''da'' ceva ce ar fi trebuit sa fie numai al nostru si acelor copii...mie imi era putin ciuda cand, la plecare, se apuca sa indese caciulile si sa innoade fularele la ''aia''...

6.
in dimineata Craciunului desfaceam cadourile...si acum imi place sa fac asta...sora-mea scria in fiecare an scrisoare lui Mos Craciun si totul era acolo cu lux de amanunte: culoare, forma, titlu, marime...la sfarsit punea un P.S. ''pentru frate-meu''; mie mi-era prea lene sa scriu si pe vremea aia nu era Internet...

7.
l-am intrebat odata pe tata (aveam 4-5 ani) daca au si cainii un Mos Craciun al lor...mi-a spus ca mosul are reni la sanie si-n timp ce el intra la copii sa aduca daruri, renii impart oase si peste la pisici...

8.
la gradinita l-am vazut intaia oara pe Mos Craciun...pe vremea aia se numea Mos Gerila...era inalt si masiv iar barba era de-adevaratelea...ma simteam coplesit si tremuram ca un pui de gaina...mirosea a fum de tigara si credeam ca trage din lulea...

9.
cateodata petreceam Craciunul la tara...erau o gramada de rude, pe verii mei mi-i amintesc cel mai bine...bunica ne povestea despre colinde si despre Mos Craciun care se odihnea mereu la poarta ei...ea il chema putin in casa si-l intreba daca a fost pe la nepoti...spunea ca-i punea in sac o paine si o sticla cu tuica...eram mandru de bunica mea ca facea daruri mosului...barbatii beau tuica fiarta si mancau caltabos si carnati, femeile stateau la bucatarie si noi copiii cotrobaiam in pod...

10.
intotdeauna, primul cozonac din cuptor era taiat felii si adus sa-l mancam...n-am mancat cozonac mai bun ca-n anii aceia... acum, nu-mi mai este frica de Mos Craciun, nici sania n-o mai am...tanti Irina nu ne mai controleaza in urechi nici nu ne mai da bani...cateva ornamente zac pe fundul unei cutii, intr-un garaj...''Ene'' s-a spart demult, mama are fire albe in par, tata nu mai fumeaza, sora-mea nu se mai joaca cu aluat, bunica nu mai face paine pentru Mos Craciun, doar eu am ramas acelasi in fiecare iarna...mosul m-a rugat pe mine sa dau oase cainilor, renii lui sunt prea batrani...si nu uit...nimic nu uit...




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...