comentarii

piața


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
pe piaţă... - de adynet1 la: 24/05/2009 01:52:15 Modificat la: 24/05/2009 06:23:57
(la: Concurs de epigrame...)
Mega star,"tare" pe piaţă
nu de mult cântând în baie,
vezi să nu o faci de oaie
ca la oper-o, paiaţă...
#443142 (raspuns la: #443116) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TOAMNA - de (anonim) la: 17/10/2003 06:55:58
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar !!

Acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

#1534 (raspuns la: #1310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TOAMNA - de Alexia la: 17/10/2003 07:01:43
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar

acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

este sau nu Romania o economie de piata functionala? - de zabriski la: 05/11/2003 16:42:31
(la: Romania si Comisia Europeana)
Din pacate, stirea Mediafax de mai sus trece in revista doar recomandarile Comisiei Europene, nu si constatarile facute. Cititi raportul (are doar 5 pagini) la http://www.anchete.ro/documente/texte/116_ro.doc?PHPSESSID=2b3d2eacd14b4afde96ea2005b3e2914

Dupa o serie de "România a înregistrat progrese", "s-a înregistrat progres legislativ în cele mai multe sectoare" s.a., urmeaza cateva aprecieri mai degraba amare.

La capitolul aquis, paragrafele despre administratia publica si justitie:

"Administraţia publică românească continuă să se caracterizeze prin proceduri greoaie, grad limitat de transparenţă şi o capacitate limitată de punere în aplicare a politicilor publice. În sistemul judiciar trebuie să se realizeze atât o îmbunătăţire a gestiunii cazurilor şi consistenţei deciziilor, cât şi o creştere a gradului de independenţă al justiţiei. Aceste probleme cheie trebuie rezolvate urgent".

Sau: "În România, corupţia continuă să fie un fenomen larg răspândit şi să afecteze societatea sub toate aspectele sale. O serie de măsuri importante au fost lansate în decursul perioadei de raportare, dar punerea în practică, pe ansamblu, a politicii de combatere a corupţiei a fost limitată. Măsurile luate mai trebuie şi să aibă efect şi, în acest sens, sunt necesare eforturi substanţial sporite".

Sau: "(...)continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată. Acest lucru reprezintă o constrângere majoră în ceea ce priveşte pregătirile pentru aderare ale României, iar soluţionarea sa depinde de realizarea unei reforme structurale atotcuprinzătoare atât a administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar".

Nu prea suna a felicitari, nu?

Cat despre referirile la economie, lucrurile stau cam asa:

"România poate fi considerată ca o economie de piaţă funcţională din momentul în care progresele deosebite înregistrate până acum vor fi continuate în mod decisiv". De retinut ca Bulgaria a fost recunoscuta inca de anul trecut, fara nici un echivoc, drept "economie functionala de piata".

Ce a inteles presedintele Iliescu: “Se pare ca este un raport care ne avantajeaza, in esenta, pozitiv. N-am citit raportul, nu pot sa-mi dau cu parerea, dar, in mare, aprecierea de fond este una pozitiva. Romania se poate considera economie de piata functionala: acesta este elementul esential de apreciat, in rest vom vedea”, a spus seful statului. Intrebat daca stie ca Romaniei ii va fi acordat sau nu statutul de economie de piata functionala, avind in vedere formularile aparute deja in proiectele documentelor comunitare, Iliescu a raspuns prompt: “Sa nu ne cramponam de formulele rigide (cuprinse in raport)!”. (declaratie din Ev. Zilei)

Ce spune premierul Nastase: “Pe fondul continuarii reformelor economice, Comsia Europeana apreciaza ca Romania este considerata o economie de piata functionala, continuarea reformelor consolidind acest statut si asigurind un nivel de competitivitate adecvat intrarii pe piata interna europeana”. (declaratie din Ev. Zilei)

Voi ce intelegeti? Este in acest moment Romania o economie functionala de piata sau nu este, in opinia Comisiei Europene?


MindBomb - de MindBomb la: 22/04/2004 13:19:55
(la: Facultatile de $paga)
Salut,
Mindbomb este o acţiune artistică organizată de ExtraArtGroup (Firma 9) şi San Francisco Print Collective, care are ca scop sensibilizarea opiniei publice la câteva dintre cele mai acute probleme ale societăţii în care trăim.

Folosind afişul social pentru a vorbi despre implicarea activă în comunitate, educaţie, siguranţă şi protecţie socială, precum şi despre clişeele culturii consumiste, naţionalism, piaţa neagră, săracie şi corupţie, Mindbomb îşi propune să promoveze arta ca vehicol al schimbării sociale.

Oricine se poate implica in actiune participând la forumul deschis la adresa www.mindbomb.ro

Asteptam idei, comentarii, schiţe de afiş pe forum şi pe adresa de mail contact@mindbomb.ro.

Suportul direct pentru acţiunea Mindbomb venit din afara cercurilor artistice este dovada că dezbaterea propusă interesează o largă categorie de populaţie, căreia ii pasă unde şi cum trăieşte.

Mai multe detalii la adresa www.mindbomb.ro
Salut - de Badu la: 25/04/2004 02:49:38
(la: CERF 2004 - de tranzitie)
Salut

Nu pretind componente free. Pretind ca organizatorii să facă un minim de efort - numit studiu de piaţă - pentru a se orienta către ceea ce primează cu adevărat. Sunt convins că m-ar fi surprins în mod plăcut interzicerea accesului pentru acei puştani care plăteau 60000 pentru a se juca pe un PlayStation II. Sunt convins că m-ar fi surprins şi lipsa acelor domnişoare din cadru.
Am omis (mai mult sau mai puţin intenţionat) să scriu că am obţinut informaţiile şi contractele după care m-am dus, dar asta nu reduce cu nimic vina organizatorilor de a dori să scoată bani din "orice".
Ideea de B2B mă deranjează atât timp cât este pusă la un loc cu end-user. Am fost întrerupt de câteva ori de către terţi, ori asta face orice negociere destul de dificilă. Persoanele mele de contact nu puteau fi nepoliticoase încât să ignore acele persoane "interesate"!
Vă mulţumesc sincer pentru comentarii!
#14479 (raspuns la: #14444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CHIAR ASA ? - de Ly la: 11/05/2004 13:58:31
(la: Un stop cadru in mentalul colectiv al tiganilor)
Citez din textul tau de mai sus:

"La indiferenţa romănilor NOI am ales iubirea cîinilor. Si au trecut 100 de milenii de la ridicarea noastra în 2 picioare. Pentru mine acum romăni mai au o singura utilitate : sa ma admire. E primul pas înainte de ai face sa ma asculte, asta în caz ca voi avea cîndva ceva de spus. Fiindcă eu mai tot timpul fac cate ceva."

INTERESANT SA AFLU CA SINGURA MEA UTILITATE PENTRU TINE E SA TE ADMIR !

"In credinţa ţiganilor adevărul are alt metru ; funcţionează au ba ? Daca functioneaza se afirma si e crezuta. Daca NU - il coboram pe Buda cu picioarele pe pamant sau pe Cristos din ceruri si ii dam drumul mai departe.Regula noastra de marketing spune sa-i vindem. A ramas un segment neacoperit ? Atunci il incarnam si pe Alah în chipul lui Mahomed si o luam de la cap. Functionează ? Ok. Mai apar fisuri ici colo ? Dăm drumul credinţelor de NIŞĂ după modelul Blitzcraig. Caută-ţi o piaţă de desfacere pentru ideile tale "

CA IN EXPRESIA "FARA NICI UN DUMNEZEU" ?

"Credinţa ţiganului e simplă : Sunt aici sa mă bat cu toţi şi cu toate. Să mă bat mai ales cu Viaţa şi cu Moartea. Dacă între 2 bătăi am timp de o petrecere şi o trecere în revista a femeilor ramase neînsarcinate e OK. În rest bătaie şi iar bătaie. O astfel de credinţă nu cere pedagogie şi resurse umane calificate"

LEUL ATACA PENTRU A MINCA SAU PENTRU A-SI APARA PUII. Tiganul de ce TREBUIE sa se bata cu toti si cu toate ?



bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
da, cãpiem - de AlexM la: 06/08/2004 21:22:26
(la: Femeia)
de aia dacul sau românul in devenire nu a vrut sa-l ia pe "capire" din latinã pentru ca se lovea aiurea cu "cãpia" al lui. Ca atare cica l-a luat pe "intelegere" si face acu nota discordanta cu surorile romanice ca in multe alte expresii de altfel.Dar ce sa va mai zic ca de fac "a cuprinde" din Româna este de fapt acel "comprendre" din Franceza sau Spaniola. Sensul semantic este explicat de romanisti cam asa:
a cuprinde (cu mintea) inseamna a intselege de aceea avem a cuprinde in româna si comprendo in surorile romanice.
Iara daca nu credeti, a cumpãra tot din Latinescul "comparare" trebe sa vina, dupa romanistii nostrii iubitori de Roma. Pentru ca " a sta si a compara lucrurile la piata, inseamna sa cumperi". Iaca asa se explica toate fara nici o tagada, cand vrei sa te tragi din romani. Aaaaa.. de aia ziceam io ca românul intelege prost latina daca nu a invatat-o. Ca se inteleg ca turcii la Plevna. Unu vorbeste de fãinã si altii de cireshe.

AlexM
#19213 (raspuns la: #19208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Veşnicie şi paleative - de Simeon Dascalul la: 11/10/2004 12:05:26
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)


N-am spus că suntem condamnaţi pe viaţă, cel puţin încerc să mă autosugestionez că nu-i aşa. Dar nu găsesc încă şansa, culoarul, nişa de piaţă, cum vrei s-o spui. Am un fel de speranţă ilogică cum că se va ivi o ocazie şi o s-o recunosc când o să vină. Dar, având în vedere specificul nostru, avem nevoie de mult noroc.

În aşteptare îţi sugerez câteva paleative. Nu ajută nici un fel la îmbunătăţirea situaţiei de bază şi nici nu-s valabile pe termen lung, dar tot sunt mai bune decât nimic. Ca un algocalmin când de fapt ar trebui extrasă măseaua. Sigur nu toate ţi se potrivesc, dar poate găseşti măcar una utilă.

1. Să vezi tot timpul locuri noi. Nu zic să schimbi gazda o dată pe lună, iar cu serviciul e şi mai greu, dar să mergi cât poţi de des în locuri în care n-ai mai fost. Bucureştiul, pe care-l văd imens, cred că poate oferi privelişti noi măcar juma’ de an. Sau să te foloseşti de orice ocazie să mergi undeva (mă gândesc că nu-ţi poţi permite să mergi pe unde vrei pe banii proprii). Pe principiul ăsta tocmai m-am învârtit de o delegaţie în Sălaj. La şedinţă am susţinut ideea şefului care vede peste tot pieţe incipiente şi m-am oferit să plec în prospectare, deşi inginerii mai vechi susţineau că nu găseşti nimic acolo să merite drumul. Cel mai probabil ei aveau dreptate şi oricum avem destul de lucru pentru salariile de subzistenţă ce le luăm. Dar am susţinut cu ardoare că am auzit în facultate de piaţa înmgurindă şi plină de perspective din nord şi am strecurat nişte aluzii fine cum că alealalte firme de profil şi-or trimis deja inginerii pe teren. Delegaţia s-a decis, ai mei colegi m-au înjurat cu sârg în surdină şi am prins unele comentarii: ˝uite şi la ăsta cum se bagă-n seamă˝. Deşi obişnuiţi cu perversitatea naturii umane digerau cu greu metamorfoza mea dintr-un răzvrătit ca Lucifer într-o periuţă. Însă idei ciudate cum că eu aş vrea să fac turism în timpul serviciului şi pe banii firmei nu le-au trecut prin cap. În minţile lor inocente turismul se rezumă la munte şi la mare, eventual staţiuni pentru pietre la rinichi, nu pot să conceapă să mergi într-un loc ˝în care nu ai treabă˝. Pentru mine e de preferat să conduc şase ore, să pierd timpul într-un oraş muncitoresc pe o vreme câinoasă, să împart camera de motel cu multe fiinţe vii şi mărunte, să-mi duc şniţele de-acasă ca să nu risc o toxinfecţie, în fine toate astea sunt de preferat în locul a trei zile de birou cu vechii mei colegi. Încearcă şi tu să mai schimbi decorul. Chiar dacă dai tot de tâmpiţi vor fi nişte tâmpiţi proaspeţi.

2. Fă un efort să-ţi cultivi simţul umorului când îţi vezi rudele. Şi eu am neamuri care se lipsesc fără nici o durere de răsfăţuri sibaritice cum ar fi canalizarea, în schimb când ne vedem le place grozav să întrebe: ˝voi ce faceţi în uichend?˝ Gândeşte-te ce privilegiu ai să te distrezi de asemenea tipuri umane interesante cu toate pupăturile aferente şi îndoparea la reuniuni.

3. Nu te mai învinui pentru defectele şi inapetenţele ce ţi le vezi. Recunosc şi eu că sunt o persoană dezagreabilă şi îmi găsesc singur suficiente defecte (incorect cu cei apropiaţi, delăsător, de o laşitate sănătoasă faţă de superiori). Dar hibele le avem fiindcă nu suntem în mediul nostru prielnic. Toate resursele psihice ni-s concentrate ca să ne menţinem pe linia de plutire, nu mai putem face eforturi să ne auto-corectăm. Dacă am fi în iaz ar fi altfel.

4. Găseşte-ţi domenii de interes fără implicare materială şi schimbă-le când te plictiseşti. În grupul meu sunt văzut ca un individ tare neserios, azi mă interesez de ceva şi peste două luni de altceva. La dracu’ cred că facultatea îţi impune suficientă specializare şi aprofundare şi că măcar în materie de hobby-uri ar trebui să existe liberul arbitru.

Detectez un vag reproş mascat la adresa lipsei mele de acţiune. Ba nu, abia aştept să fac ceva, m-aş preta la aproape orice ca să scap din situaţia asta. Nu am scrupulele tale kantiene şi nici nu le pricep. Dacă viaţa e nedreaptă şi cu tine şi în general, de ce trezeşti tu să vrei să fii mai corectă decât alţii?
Dar nu găsesc încă ceva de făcut, o cale de acţiune. Să mă apuc să sparg apartamente, să fug cu banii firmei? Sunt prea puţini, ar aduce o prosperitate îndoielnică, pe termen scurt şi m-aş trezi repede la puşcărie. Ori am ceva bănuieli că acolo-i chiar mai rău decât în perimetrul meu serviciu-apartament. Aşa că pe moment, stau, aştept şi-mi încerc să-mi fac aşteptarea suportabilă.

Dacă tu găseşti ceva de făcut sau ai măcar o sugestie de ameliorare cât de cât a situaţiei aştept să mi-o spui.

Ai citit ˝Vară în Siam˝? Am găsit o frază ce ni se potriveşte. O citez cu aproximaţie: ˝Nu vă adaptaţi, e ceva în neregulă cu realitatea˝
trustman – logica şi istorica - de Simeon Dascalul la: 04/11/2004 12:13:59
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)

1. Proprietatea – dacă ar fi sacră şi inviolabilă, la adăpost de schimbările politice atunci pe principiul ăsta ar trebui despăgubiţii şi Ceauşeştii - e exact aceeaşi situaţie: avere strânsă cât au condus România, de care au fost spoliaţi la schimbare de regim; de-ar fi proprietatea aşa de sfântă cum o vor unii, atunci neamurile împuşcaţilor n-ar avea altă treabă decât să se-nţeleagă cum să-şi împartă între ei agoniseala lui Nicu şi a savantei Leana.
Sau să luăm alt exemplu, mai depărtat în istorie ca să poată fi privit mai obiectiv: Cuza şi emanciparea mănăstirilor închinate; ar trebui să-i despăgubim şi pe ăia?
Iar Hohenzollernii au avut toate acareturile ce şi le revendică nu ca simpli cetăţeni particulari, ci ca şi casă domnitoare. În secolul al nouăşpelea îşi aveau utilitatea lor, acum nu mai e cazul. Dacă erau în stare să-şi păstreze regatul stăteau şi acuma în castele, dar n-a fost să fie.
2. Asumarea riscurilor – drăguţ cuvânt. Risc e atunci când iei din piaţă o lubeniţă fără s-o tai, dar ce risc îşi asumă dragii de guvernanţi? Electoral? Se pare că oricum vor fi debarcaţi la alegerile astea. Probabil îşi asumă riscul în sensul că dacă vine alt guvern care zice: "stop, nu mai dăm nimic" – atunci ei îşi dovedesc proaspăta afecţiune pentru rege despăgubindu-l cu vilele şi conturile bancare proprii.
3. Unirea – înainte de primul război Carol I încheiase un tratat cu Germania şi Austro-Ungaria, tratat oarecum justificat de apetitul Rusiei, dar care rămăsese secret fiindcă opinia publică era majoritar favorabilă unirii Transilvaniei cu Regatul. La începerea războiului în august 1914 regele convoacă Consiliul de Coroană , îi pune la curent cu tratatul şi solicită intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Dar Brătianu, majoritatea guvernului şi a Consiliului de Coroană se declară împotrivă şi Carol I e nevoit să accepte neutralitatea. Foarte afectat că nu şi-a putut ţine cuvântul dat Kaiserului şi împăratului Austriei moare după câteva săptămâni în septembrie 1914. Urmează Ferdinand care se înţelege mult mai bine cu Brătianu şi după doi ani de negocieri cu Aliaţii se hotărăşte intrarea în război. Ni se promiseseră Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul. Dar dacă pregătirea politică a fost la înălţime, cea militară nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Clasa noastră politică a fost la fel, în toate timpurile. Dezorganizare, incompetenţă, promovare pe criterii partinice, toate escrocheriile posibile cu furnituri pentru armată şi după entuziasmul începutului transilvan suntem bătuţi pe ambele fronturi, iar familia regală, guvernul, o armată prost pregătită şi prost echipată se retrag în Moldova. În iarna 1916-1917 franţujii ne trimit prin Rusia armament şi instructori, apoi ne mai organizăm şi noi cât de cât. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reuşim să stăvilim înaintarea germană. Dar atunci îşi găsesc ruşii timp să facă revoluţie şi ne trezim încercuiţi din trei părţi de duşmani, iar de o parte erau foşti aliaţi, acum neutri şi în război civil. Lupta părea pierdută şi semnăm mai întâi armistiţiul şi apoi pacea de la Bucureşti în 7 mai 1918. Dar sorţii se întorc în favoarea aliaţilor, Puterile Centrale cad una câte una şi chiar înainte de abdicarea ultimei – Germania – declarăm şi noi război la loc, aşa că sfârşitul războiului ne-a prins, d.p.d.v. juridic printre învingători.
Cu palmaresul ăsta strălucit nu se poate spune că am fost primiţi cu braţele deschise la conferinţa de pace şi Aliaţii nu prea aveau chef să-şi ţină promisiunile din 1916. Dar "pe teren" se întâmplaseră multe: Sfatul Ţării în Basarabia, Consiliul Naţional în Bucovina şi apoi Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana hotărăsc pe rând unirea cu ţara. Teoretic totul s-a săvârşit până în 1 decembrie 1918, dar negocierile diplomatice s-au terminat în 1920. Şi am pierdut o parte din Banat care a fost dată sârbilor.
Meritul Unirii a fost plimbat după gustul şi interpretarea fiecăruia de la rege, la Brătianu, la liberali în ansamblu, la armată, la masoni, la intelectualitatea greco-catolică, la franţuji etc. Părerea mea personală e că Unirea a fost posibilă fiindcă a fost dorită de toate provinciile şi fiindcă noi românii am avut atunci o cantitate excesivă de noroc, o conjunctură favorabilă cum rar se întâlneşte în istorie. În nici un caz nu a fost artizanatul exclusiv al casei domnitoare pentru ca urmaşii să poată ronţăi dividendele întregirii multe generaţii de-acum încolo.
4. PSD – şi-a dat cu firma-n cap; a uitat ce de voturi frumoase a strâns de la sate speriind lumea cu moşierii? A fost o mare distracţie pentru mine să informez doi votanţi credincioşi că "pesedeu’ vost’ dă treizeci de milioane la rege". Mai întâi n-au vrut să creadă bieţii oameni, apoi au rămas tare nedumeriţi. Sper că am reuşit să sporesc numărul nevotanţilor.
#27620 (raspuns la: #27526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O la la !.. - de randunicamarii la: 16/11/2004 21:14:28
(la: Fideua)
O la la !..


Fideaua ţi s-a-ntors pe dos
într-un menu simandicos,
dar foamea laudă-orice merindă
când burta n-a găsit oglindă.

Ştii tu ce gust în minte-mi lasă?

Că tot mai bine-ar fi ...acasă
cu-o mămăligă coaptă-n tuci
şi saramură, mujdei, ţuici,
cu mămăliguţă pripită
lângă sarmaua rumenită,
ori într-o vatră braşoveană
cu ceapă, cu pită şi slană
înveselite cu pălincă,
că chiar dacă nu curge, tot ..pică

şi chiar da-ar curge-n piaţă miere,
românul şi-ar dori şi ..fiere,
că de-i straină, e gustoasă:
"sweet-bitter juice", ..hrană-aleasă!



rândunicamării
Libertatea - un elixir plin de reacţii adverse - de SB_one la: 16/11/2004 21:31:19
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
“ Cu un glonte în ceafă” îşi şoca publicaţia Spiegel de curând publicul. Atras de un asfel de titlu dramatic, cititorul putea afla amănunte despre cariera criminală a unui tânar rus. Ajuns aici în Germania, Eugen N. a devenit în scurt timp şeful unei grupări internaţionale criminale, care are deja şapte oameni pe conştiinţă, dacă se poate vorbi de vreo conştiinţă în acest caz.


Sursa: Spiegel Online

Eugen N. a şocat autorităţile prin lipsa de scrupule dovedită şi energia criminală dezlănţuită la vârsta de 20 de ani, când alţii abia întâlnesc prima iubire.

Tânărul rus nu este o excepţie, ca el sunt mulţi, cu un trecut şi prezent mai mult sau mai puţin dramatic şi cu un viitor dedicat “drumului strâmb”. Anul de cumpănă din istoria Europei, 1989, a deschis multora, larg, porţile înspre libertate. Numai că transferul de bunuri, oameni şi informaţie între ţările Europei a facilitat şi strecurarea, “mărfurilor negre”, circulaţia drogurilor între graniţe, a deschis portiţa din spate a mafiei internaţionale spre o piaţă nouă: copiii comunismului, adolescenţii perioadelor de interdicţie, tinerii aflaţi după “ perdeaua de fier”, flamânzi de nou, avizi de senzaţii tari. Pentru că nu scrie pe fruntea nimănui “bun” sau “rău” au ajuns destule elemente criminale din est în El Dorado-ul mafiei – Occidentul. Urmările nu se lasă mult aşteptate.



http://www.rom2.de/pietre.php?name=News&file=article&sid=208
#28951 (raspuns la: #28944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
petrecar - de Simeon Dascalul la: 16/12/2004 09:08:12
(la: A pornit cu stangul)
1 somnul - mai întâi că am rezistat până la 12 şi trebuie să recunosc că era un spectacol frumos; în al doilea rând un cetăţean e cu atât mai merituos cu cât e mai noctambul? dacă e aşa atunci pentru o selecţie mai exigentă aş fi propus să se înceapă emisiunea la trei noaptea, cu avantajul că cetăţenii devotaţi s-ar fi dus după dezbatere direct la facultate, serviciu etc.; oricum stategia orei şi motivaţiile ei aparţin unei campanii deja încheiate şi nu-şi mai are locul aici
2. "nu ştiu" - mi se pare firesc să nu-ţi poţi forma o opinie când nu dispui de date suficiente; dacă va fi război deschis şi alegeri anticipate sau o furtună într-un pahar cu apă ce se sfârşi cu "pupat toţi Piaţa Independenţii" - vom vedea în câteva zile

În ce priveşte integrarea nu am zis la mişto că habar n-am de clauzele discutate. Sunt realmente curios, dar opiniile celor două tabere pot fi sintetizate cam aşa:
"-Bă, aţi făcut o porcărie!"
"-Ba, noi am realizat ceva foarte cool, voi faceţi o porcărie, că vi-i ciudă şi vă luaţi de ce-am făcut noi"
Bineînţeles că poţi să adopţi o părere sau alta în funcţie de culoarea preferată: portocaliu sau albastru.

Dar eu aş prefera să-mi formez opinia în funcţie de ceva concret. Aş fi curios să citesc o argumentare detaliată în stilul: asta-i clauza controversată, astea-s dezavantajele, astea avantajele.

Dar până acuma nici Alianţa n-a dovedit că au fost clauze păguboase, nici PSD-ul că afirmaţiile lui Băsescu sunt praf în ochi.
#31754 (raspuns la: #31705) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite textul exact: Preşed - de mya la: 06/01/2005 17:28:24
(la: Cuvantarea de Anul Nou a domnului presedinte Basescu)
Uite textul exact:

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a aflat în noaptea de Revelion, în Piaţa Universităţii, unde a sărbătorit împreună cu câteva mii de români intrarea în anul 2005. Prezentăm integral mesajul Preşedintelui României:


“La mulţi ani, România! La mulţi ani, Bucureşti! La mulţi ani, oameni buni!
De fiecare dată, în noaptea magică a Anului Nou, în gândurile noastre apare o dorinţă.
Dorinţa mea este o Românie care să reuşească, o Românie în care fiecare copil, fiecare femeie, fiecare bărbat să trăiască mai bine, o Românie în care noi toţi să fim uniţi, să fim solidari, să fim puternici.
De Anul Nou, vă doresc sănătate, vă doresc să fiţi puternici, vă doresc să aveţi încredere în voi, vă doresc să aveţi convingerea că în fruntea ţării se află un om, un Preşedinte care vă iubeşte, pentru că a plecat dintre voi. Vreau să ştiţi că aveţi un Preşedinte puternic, un preşedinte capabil să vă reprezinte, un Preşedinte care-i iubeşte pe cei 22 de milioane de români, plus cei 6 milioane aflaţi peste tot în lume.
Noi suntem o naţiune puternică, o naţiune mândră, o naţiune care trebuie respectată. În următorii ani, împreună, vom face istorie; împreună, vom face paşii pentru a intra în clubul select al ţărilor Uniunii Europene. Şi vreau să ştiţi că nu ni se face un favor. Este dreptul nostru, al poporului român, să fim parte a Europei moderne, parte a Europei civilizate.
3…2…1…La mulţi ani! La mulţi ani, România! Dumnezeu să binecuvânteze România!
Să trăiţi bine!”
............................................................................................

E in regula, putin patetic da' in regula. Oricum suna sincer...ceea ce e mare lucru. Chiar daca tipul e mai din topor si putin mai exaltat eu zic ca e bun. Unul d-asta mai cu vana in el e bun pentru Romania de azi.




#32813 (raspuns la: #32804) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariu la"Iluziile pierdute" - de stancosty la: 10/01/2005 11:35:11
(la: Iluziile pierdute)
Ai dreptate cu privire la faptul că nu e nimic de regretat din acele vremuri, dovadă fiind şi majoritatea opiniilor de la conferinţa pe această temă.
Ar fi însă unele observaţii de făcut.
Spui că "economia de tip socialist era rupta de economia mondiala si putea functiona numai temporar si numai intr-un cerc restrans de tari".
Ideea este falsă, indusă probabil de afirmaţia lui Petre Roman, care spunea în 1990 că economia românească este un morman de fiare vechi. Fiare vechi, fiare vechi, dar asta nu a împiedicat câteva zeci de escroci de talie mare să se îmbogăţescă din acest fier vechi.
În realitate nici o economie nu poate funcţiona ruptă de rest, iată, nici măcar cea cubaneză, sau cea nord-coreană.
În România "epocii de aur" se fabricau calculatoare la nivelul tehnicii mondiale la Romcontroldata, firmă româno-americană, autoturisme Oltcit şi elicoptere Puma la firme mixte româno-franceze, nemaivorbind de numeroase produse după patente străine (calculatoarele Felix, componentele semiconductoare, autoturismele Dacia, camioanele ROMAN, avioanele Rombac şi multe altele). Ceea ce era rău, era modul în care mai-marii de-atunci tratau problemele, de exemplu, în privinţa know-how-ului, ajungându-se uneori la improvizaţii ridicole.
Spui, de asemenea: "pretul dolarului era stabilit artificial", dar trebuie să ştii că tranzacţiile pe pieţele capitaliste se făceau în lei-valută, care exprimau adevărata valoare a monedei naţionale.
În realitate, chiar şi economia socialistă trebuia să respecte regulile economiei de piaţă. Drept urmare, cuvântul "marketing" nu este unul nou, studenţii de la ASE aveau un curs cu acest nume încă din anii 70.
Faptul că economia era planificată nu este, în sine, un lucru rău. Şi japonezii au un fel de Comitet de Stat al Planificării, care s-a dovedit foarte eficient.
Problema era alta şi anume factorul uman. Nu poţi face lucruri bune cu oameni proşti, iar Ceauşescu, slavă Domnului, se înconjurase numai cu d-ăştia, iar el bătea toate recordurile!
De altfel, multe gogoriţe care au speriat oamenii din vremea aceea nu erau decât imitaţii ieftine ale societăţii capitaliste.
Astfel, "circurile foamei" se doreau a fi echivalentul mall-urilor americane şi tot de la ei se luase ideea unor campusuri pentru bătrâni, care, de altfel, acolo, în America, este un lucru de succes.
Nici sistematizarea satelor nu era decât o imitaţie, dar uitaseră ca la blocurile de la sate să mai pună apă curentă şi canalizare, astfel încât oamenii luau apă tot de la fântână şi se duceau tot la WC-ul din curte (şi o fac şi acum).
La fel, spui că " situatia nu putea dura la infinit. S-a ajuns in final la un dezechilibru economic grav si la mizeria generala din Romania care a produs revolta anti-Comunista si caderea regimului Comunist".
În primul rând, căderea regimului comunist (nu ştiu de ce scrii "comunist" cu majusculă) nu s-a produs la noi din această cauză. Dacă era după români, mămăliga ar fi stat bine-mersi, mult şi bine, fără să explodeze, pentru că, nu-i aşa, românul "se descurcă". Schimbarea s-a produs pentru că aşa au hotărât marile puteri şi pentru că s-a dat undă verde (şi un brânci) de la Moscova, unde aparatcik-ilor nu le mai plăceau vacanţele la Odesa şi voiau să se plimbe în Canare, sau să practice sex-turismul în Asia de sud-est.
În realitate, cu o minte clară, lucrurile puteau merge mult şi bine şi cu un sistem socialist, dovadă fiind Iugoslavia, unde, pentru schimbarea regimului, a fost nevoie de reinventarea problemei etnice, pentru că vorbitorii de sârbo-croată nu voiau cu nici un chip să declanşeze o revoltă "anticomunistă".
În concluzie, nu trebuie să cădem în admiraţie pentru sistemul capitalist doar pentru că e altceva decât cel comunist. Cheia succesului stă mai degrabă în seriozitate, muncă multă, disciplină, ordine şi lipsa acelei "imaginaţii", care face din români nişte "descurcăreţi". Iar sistemul capitalist pune mai bine în valoare aceste posibilităţi.
Dar sunt şi multe ţări cu sistem capitalist şi unde sărăcia este cruntă, fie datorită lenei, fie datorită unei oligarhii corupte, iar noi tindem, văd eu, spre o astfel de societate.
Este bine "sa nu mai privim inapoi la iluziile pierdute", dar mai trebuie şi să privim foarte bine, cu ochii larg deschişi, spre locul unde trebuie să ajungem, să nu credem că ne va lua cineva de mână şi ne va conduce spre Paradis, drumul acela trebuie să-l găsim singuri.
Cred că de un mare ajutor ne pot fi şi cei care au avut, mai de mult sau mai de curând, curajul, nebunia, sau inconştienţa să plece pe alte meleaguri şi care ştiu foarte bine şi ce e bun şi ce e rău acolo şi ne pot învăţa asta şi pe noi. Alegerea este însă numai a noastră. De noi depinde să ne găsim drumul spre noi înşine şi spre mai bine.
Dumnezeu să ne ajute!
S-auzim de bine!
ampop şi cele două amoralităţi - de Simeon Dascalul la: 18/02/2005 12:03:59
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
A nu se face confuzie între amoralitatea internă a indivizilor şi amoralitatea statului. De fapt statele sunt entităţi firesc pragmatice şi amorale.

Dacă eşti un stat/popor slab - cum suntem noi - e indicat să fii măcar şmecher, asta dacă intenţionezi să supravieţuieşti. Cu cine ar trebui să fim oneşti, cu ăia ce ne invadează sau ne împart teritoriul ca pe-o pizza?

Alianţele politice nu-s cununii, se schimbă cum se schimbă şi interesele. În Evul Mediu eram aliaţi cu bulgarii şi ne-am bătut cu sârbii, apoi ne-am bătut toţi trei cu turcii fără mare succes. Rusia, duşmanul cel mai rău de azi, era la început de secol al nouăşpelea marea salvatoare ortodoxă. Am luptat împreună la sfârşit de veac împotriva turcilor, iar la când ne-am despărţit au luat ca amintire nişte judeţe să-şi completeze Basarabia pe care o aveau deja. În al doilea război balcanic noi, sârbii şi turcii am sărit la gâtul bulgarilor. În primul război mondial sârbii ne-au luat jumătate din Banat, etc.

În 1914 de ce ar fi trebuit să ne băgăm din prima în război, mă rog? N-aveam ce face, o duceam prea bine, aveam un excedent de bani şi de soldaţi? Şi de ce ar fi trebuit să fim de partea cuiva anume? Nu există state bune şi rele în mod absolut, doar state cu interese contrare şi state cu interese asemănătoare. De ce ar fi fost Aliaţii neapărat buni şi Puterile Centrale hotărât rele? Nu zicea Brătianu în 1915 „când vezi tonul cu care Aliaţii ne vorbesc regreţi timpul când Germania deţinea puterea în Europa”?

În ciuda avertismentelor care s-au dovedit în timp foarte adevărate - „lăsaţi-i pe ăia, că mai rezistă ei cumva, de ăştialalţi îi mai rău” - s-a preferat să se ia Transilvania, mai mare şi mai bogată, nu Basarabia. Nici măcar bonusul Bucovinei pe care austriecii sugerau că ne-ar da-o înapoi dacă ne purtăm frumos n-a fost destul de motivant..


Răul moral al comunismului a fost, după părerea mea, că a suprimat vechile valori morale, fără să pună nimic în loc. Realizase o ordine mulţumitoare după câte povestesc cei ce au trăit atunci, dar cotropită de bacşişuri şi relaţii şi menţinută cu cnutul. Când dictatura a dispărut a luat cu ea şi ordinea ei impusă.
Moştenirea detestabilă a comunismului nu constă numai în elitele lui, elite integral păstrate, complet convertite la economia de piaţă, rapace, sufocante şi caracatiţoase, ci şi în restul populaţiei pauperizate. O masă amorfă, plecată de la sat, dar neajunsă la oraş, lipsită de tradiţii, de identitate, nesolidară şi amorală. La urma urmei nici nu prea avea de unde să facă rost de morală, nici regimul comunist, nici cele ce au urmat nu s-au deranjat să-i furnizeze aşa ceva.

Bineînţeles, şi într-o ipotetică Românie postbelică liberă, s-ar fi erodat pe măsura modernizării moravurile şi mentalitatea rurală. Poate că viziunea prezentă asupra lumii închise a satului interbelic e cam idilică. Dar tot e o diferenţă imensă între ce suntem azi şi cum eram acum şaizeci de ani.
kradu - alienarea şi dependenţa - de Simeon Dascalul la: 28/03/2005 10:34:55
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Păi e foarte frumos ca in Patagonia sunt necesare 16 luni ca să treci pragul. Aici după cinşpe ani de la revoluţie cei mai mulţi se zbat în aceeaşi mizerie, fie că lucrează la stat sau la patron. Nu-i ceva care să aibă rezolvare morală – pur şi simplu forţa de muncă e excedentară. Când vor fi suficiente investiţii vom fi mai bine plătiţi şi gata. Asta poate fi peste zece, douăzeci, treizeci de ani sau niciodată. În aşteptare avem următoarele variante – fie recurgem la criogenie, fie ne cărăm peste graniţă. Dacă nu ne convine nici una din variante atunci n-avem decât să aşteptăm vara când nu mai avem restanţe la cheltuielile de bloc şi sunt legume deci ne descurcăm mai uşor cu mâncarea.

Probabil stânga a făcut tot ce ai zis. Eu nu văd nici dreapta mai roz. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Dar eu pusesem în discuţie efectiv relaţia învăţătură – muncă – recompensă. Sistemul de pregătire a fost lăsat de capul lui şi nu numai că a continuat să funcţioneze paralel cu ceea ce se cere pe piaţa muncii, dar a şi crescut ca o tumoare malignă, facultăţi şi pseudo – facultăţi s-au răspândit ca mucegaiul într-o ţară care nu putea să absoarbă nici producţia „normală” dinainte de ’89. Asta pe motivul foarte normal că profii se considerau prost plătiţi şi au acţionat în consecinţă.

Chestia cu alienarea n-am priceput-o. Dependenţa însă o recunosc. Ne place să fim salariaţi. Habar n-avem să facem altceva sau ne temem şi pe bună dreptate. Rezultatul exclusiv al fostului regim. Nu-i neapărat o tară morală, dar e ceva foarte păgubitor.
Iar dintre cei ce s-au descurcat după revoluţie câţi aparţin vechii gărzi pe care te-ai indignat când am numit-o elită? Mai şmecheri ca marea masă, mai flexibili, că altfel nu ajungeau sus în aparatul de partid. Cu ceva bani în plus şi nu atât bani cât relaţii. În materie de modelare a caracterelor comunismul a fost nociv numai pentru marea masă a populaţiei. Pentru conducători a funcţionat perfect ca pregătire pentru economia de piaţă.
#41002 (raspuns la: #40658) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lucius – uniunea ne va bloca - de Simeon Dascalul la: 22/04/2005 14:26:57
(la: Am adus granita Europei la Prut)
Ca să treci de poarta uniunii tră să-ţi laşi pretenţiile teritoriale la intrare. De asta România mare lucru nu cred să facă, cel puţin nu oficial. Ucraina e totuşi o piaţă importantă, are arme atomice şi o situare geopolitică foarte interesantă. Nu se va hârâi Uniunea cu ea de dragul nostru.
Singura şansă teritoriilor de peste Prut o văd prin mişcări locale.
Dar chiar dacă Republica Moldova va reuşi să se alipească uniunii, asta va însemna şi unirea cu ţara? Sau va fi bine-mersi o regiune autonomă?

Probabil n-o să reuşim să luăm niciodată tot înapoi, dar mi se pare respingătoare din punct de vedere moral ideea de a negocia cantitatea de teritorii retrocedate. Să-l luăm pe unii şi pe alţii să-i lăsăm în plata domnului. Sau „dă-mi înapoi măcar jumătate din ce mi-ai luat”.

A fost just de fiecare dată când ruşii au încasat-o de la ceceni. Dar ca să-ţi dau o mostră demoralizantă vis-a-vis de memoria şi solidaritatea românilor să ştii că au existat destule luări de poziţie chiar într-un subiect aici pe forum de genul „vai, ticăloşii de terorişti, cum omoară ei civili şi copilaşi”. Cu amestecul ăsta de indiferenţă şi creiere spălate nu ştiu cât se pot baza pe noi românii de peste Prut.

Şi mulţumesc pentru informaţiile date – nu găsesc prea multe la subiect.
#44963 (raspuns la: #44201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Deocamdată - de Simeon Dascalul la: 17/05/2005 14:41:41
(la: Un nou business explodeaza in Vest: ORGANICS)
stăm mai bine aici, dar de unde ştii că nu-i ajungem repede din urmă?
Ca să ne aliniem şi noi civilizaţiei.

Iau exemplu stilul nostru stilul nostru de cumpărături
Fructele, legumele, într-o oarecare măsură carnea încă le cumpărăm de la ţărani. Dar cu restul nu se poate zice că stăm tare bine. Brânzeturi, lactate, ouă, pâine, făină, dulciuri sunt toate din comerţ. Putem spera numai că industria noastră nu a ajuns încă la nivelul de chimizare din vest, dar n-aş fi aşa de sigur.
Şi am uitat de portocale, lămâi, banane care se vând mai ales iarna şi care sigur nu s-au copt la nord de Dunăre.
Sau şi mai rău de cola şi de celelalte sucuri curat chimice.

Nu te mai poţi baza nici pe piaţă. Maică-mea vine indignată şi ne povesteşte cum stau etichete de „căpşuni Oradea” pe lăzi pe care scrie în turceşte sau greceşte. Ce preţ au chestiile alea de le rentează să le aducă până aici şi mai ales cum s-a ajuns la el? Nu suportă comparaţie cu fructele adevărate, sunt mari şi fără gust, dar nu-i an în care să nu ne înşelăm măcar o dată. Se pare că-i profitabil, că sunt tot mai multe în fiecare an.

Ultima preocupare a autorităţilor pare a fi să stăvilească gunoaiele astea, se pare că vor să stimuleze dezvoltarea ingeniozităţii vestice la o populaţie apatică prin implicarea forţată în investigaţi detectivistice în piaţă. S-ar putea ca în scurt timp să găsim în pieţe numai deşeuri fructifere din sud, purtând cu tupeu denumiri autohtone. Şi va trebui, dacă vrem să mâncăm ceva mai nechimic, să-l cultivăm singuri în grădinile de la marginea oraşelor sau să mergem cu maşina pe la sate. În ipoteza în care nu se adaptează şi ţăranii noştri.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...