pian despartitin silabe

Apropo de pian, mi-am amintit o distractiva istorie a unui baietel care mai tirziu a devenit scriitor si care si-a povestit amintirile intr-o carticica. Numele sau este Patrick Suskind, poate ati auzit de el... a scris Parfumul sau istoria unui asasin. Si cum aici e vorba de peripetiile din copilarie chiar daca nu sint ale mele, m-am gindit sa va redau povestea lui Patrick si a lectiei sale de pian.

Patrick era obligat sa ia lectii de pian in casa unei profesoare – domnisoara Marie Louise Funkel, aceeasi profesoara cu care studiasera parintii si fratii lui Patrick si toti locuitorii oraselului sau capabili sa apese o clapa de pian. Ea insista mult asupra termenului “domnisoara” inainte de Funkel, pentru ca nu cumva barbatii sa fi crezut ca era casatorita. Patrick o descrie asa:
“Era foarte in virsta, aplecata de spate si zbircita cu parul complet alb, mustacioara neagra si pieptul plat. Stiu ca avea pieptul plat pentru ca intr-o zi cind ajunsesem din greseala mai devreme la ora de pian, ea inca isi facea siesta si am vazut-o in camasa de noapte”

Domnisoara F era o profesoara foarte severa si exigenta. Daca elevii nu studiau partiturile sau cintau lamentabil, ea isi misca capul amenintator, se congestiona la fata, se agita si tipa furioasa si ii impungea cu cotul in coaste. Patrick isi aminteste de una din lectiile care l-au traumatizat cel mai tare in copilaria sa...

Intr-o zi ajunge tirziu la lectia de pian dupa multe aventuri si o gaseste pe dra F deja infuriata de intirziere. Din momentul in care intra pe usa totul a fost o succesiune de evenimente nefavorabile pentru micul P. In plus, nu studiase nimic in cursul saptaminii iar dra F ii dadea lectii foarte grele – fuga si canon, mina dreapta si stinga fiecare cintind independent, cu ritmuri absurde si pauze ciudate si care cum spune el mai si “sunau oribil”. Compozitorul pe care P il ura asa de tare si pe care il trimitea frecvent la naiba se numea Hassler. Asa ca lectia de pian incepe cu Hassler, iar P dupa evenimentele zilei, cinta lamentabil. Dar el era constient de asta si deodata fortele il parasesc si izbucneste intr-un plins neconsolat ceea ce atzitza furia drei F. care zbiara:
“Ei asteapta tu ca te invat eu pe tine!” si ii insfaca mina copilului si cu ambele miini ale ei ii aseza cu forta fiecare deget pe clape: “Asta aici, asta aici, si asta aici, degetul mare acolo...”
Si acelasi lucru cu cealalta mina, pret de vreo jumatate de ora, ea apasindu-i intr-una degetele si tipind indracita. Dupa care dra se mai linisteste si ii spune:
“Hai, acum zece minute de Diabelli, sa vedem daca inveti odata notele! Si vai de tine daca gresesti”
Patrick accepta bucuros pentru ca Diabelli ii era ca un prieten spre deosebire de temutul Hassler, era usor de cintat chiar sora lui spunea ca oricine putea sa cinte Diabelli chiar daca nu avea cunostinte de pian. Si lectia continua cu bine, muzica suna din ce in ce mai placut iar Patrick isi recapata increderea in el multumind in sinea lui lui Dzeu ca-l crease pe Diabelli. Dar de atita bucurie, uitase ca la inceputul sonatei trebuia sa marcheze o anumita nota – un FA SUSTINUT. Iar el in loc de fa sustinut emitea un simplu fa, ceea ce a infuriat nespus pe dra F:
“Tu nu ai ochi in cap? FA SUSTINUT! Il vezi? Un-doi-trei-patru” tipind si iar tipind.
Dar micul Patrick greseste inca odata ceea ce face sa se dezlantuie complet bestia din dra F:
“Nu stii ce-i un fa sustinut, necioplitule? Asta e un fa sustinut, asta e ...dang, dang” si tot apasa clapele cu degetele ca niste ciocane tabacite de vremuri. Dar se intrerupe pentru ca ii vine chef sa stranute...si Patrick isi aminteste :

‘Eu ramasesem mut privind fa-ul sustinut si ma facusem alb ca varul. Pe marginea clapei se lipise un muc proaspat, stralucitor, verde-galben, de un deget de lung si gros ca un creion, rasucit ca un vierme, care trecuse cu stranutul drei F de la nasul sau la mustata, si apoi stergindu-si ea mustata cu degetul, la fa-ul sustinut.
Inca odata, de la inceput!
Si incepem iar...Urmatoarele 30 de secunde au fost cele mai crunte din viata mea. Simteam cum fatza mi se golea de singe si ca ceafa imi transpira de teama. Urechile imi ardeau, apoi mi se congelau si in final ramineam surd ca si cum le aveam astupate asa incit abia auzeam suava melodie de Diabelli pe care o cintam mecanic fara sa privesc partitura. Eu doar priveam cu ochii cascati clapa neagra subtire pe care se lipise mucul drei Maria Luisa Funkel…era imposibil de apasat clapa fara sa bagi degetul in muc…mai ramineau cinci compasuri, patru, trei…dar daca nu o apasam si apasam un fa in loc de un fa sustinut, atunci…oh, Doamne ! fa o minune ! Sa ma inghita pamintul, distruge pianul, fa ca timpul sa mearga inapoi ca eu sa nu trebuiasca sa ating fa-ul sustinut…doi, unu…si bunul Dumnezeu tacea si nu facea nimic…
Acum fa sustinut – zbiara dra F linga mine, iar eu stiind bine ce faceam, si dispretuind moartea, am cintat un ...FA.
Abia am avut timp sa imi retrag degetele de pe clape pentru ca imediat capacul pianului a cazut in mod violent in timp ce dra F se ridica impinsa parce de un arc.
Faci din adins! Copil spurcat! Mucosule, porc neobrazat! Dar pe mine nu ma pacalesti, cu mine nu-ti merge! O sa o sun pe maica-ta, pe taica-tu si o sa fac in asa fel incit sa-ti traga o bataie ca sa nu te mai asezi o saptamina! Pedepsit trei saptamini!
Dar brusc ramase fara voce, si atunci a apucat un mar din cosul cu fructe si l-a izbit in perete cu ura.
Ia-ti lucrurile si pleaca!’
Si bineinteles Patrick a fugit cit de repede a putut, iar lectia i-a servit ca sa inteleaga ca lumea era nedreapta...

Peripetiile lui Patrick continua dar ma opresc aici si cer scuze daca povestea vi s-a parut prea lunga :)

eu n-am facut lectii de pian...stiu doar ca pianul are clape albe si negre...atat!...si ca e un instrument muzical...si ca are coada...si ca cel fara coada se numeste ''pianina''...(totusi, ceva-ceva stiu!!!...)
dar ai mei m-au dat la inot...mama ma visa cu ochii deschisi pe podiumul olimpic, pe mine cu medalia de aur pe piept si sala stand in picioare ascultand imnul Romaniei...eh, ''alt drum mi-a fost dat si alta oaza''...;)
dar m-am luat cu vorba...vreau sa spun ca odata am pus carbid la vestiar...cand s-a auzit bubuitura, antrenorul s-a aruncat in apa (era imbracat), femeia de serviciu s-a aruncat cu burta la pamant si si-a pus mainile la urechi iar un paznic (sau portar...nu stiu sigur ce hram avea) a racnit: ''fooooooc!!!...explozieeee, iesiti afaraaaaa!!!''
he-hehe...nici pana-n ziua de azi nu s-a stiut cine a fost capul rautatilor...;)))

(si) de aia nu-mi dau eu numele real pe cafenea!!!...;)

ciudat!...canti cumva la pian?daca da, si eu ....foarte melancolic...si de ce atata tristete?...oricum,interesant!

i-am descoperit mai nou pe Keane si is buni..imi plac...melodia preferata e "This is the last time"...si imi place "Speed of sound" de la Coldplay...tot am incercat sa o pun la pian ca imi place cum suna pianul...de fapt imi plac toate melodiile in care se aude sunetul de pian...:)

Iti trebuie un strop de nebunie ca sa poti trece prin viata.

Astazi,
silabele numelui tau
se rostesc soptit.

Maine,
am sa te strig
dintr- o singura rasuflare,
Iubire!

frunze

Şi pe măsură ce-o priveşti cuvintele-ţi dispar treptat,
Silabele devin mai rare... iar timpul pare suspendat...
Nu ştii dacă visezi sau nu, nici ce să faci în continuare
Un singur gând te obsedează: să afli cine este oare?...
Dar brusc în fire îţi revii trezit de-al realităţii şut:
Ţi-e categoric interzis să vrei să ai ce n-ai avut!
Tu nu ai voie să doreşti, să râzi, să speri, să năzuieşti.
Astea sunt privilegii sfinte prezente-n cartea de poveşti.
Ce-ţi pasă ţie cine e? E doar un vis între coşmaruri;
Fi-vor ca ea încă o mie - feţe de îngeri printre lauri,
Imagini ale împlinirii, figuri pioase şi cochete
Cu gesturi pline de fineţe, ameţitoare dar şirete...
Adu-ţi aminte de Dalila (mutând privirea-n alt decor),
Silabele ţi le găseşte, leagă-ţi cuvintele de zor,
Dezleagă timpul din obezi, lasă-l să curgă-n voia lui
Iar ce-ai gândit în clipa asta jură că nu spui nimănui!

propunere: geamantan