picaturile din tine

Arca lui Noe - O povestire moderna


Domnul a spus lui Noe: "Peste sase luni am sa fac sa ploua peste întregul pamant pana cand toti cei rai vor fi înnecati de ape. As vrea însa sa salvez cativa oameni si cate o pereche din fiecare soi de animale de pe pamant. Iti poruncesc sa construiesti o corabie!" Printr-un tuiger de lumina Noe a primit toate plansele si speciticatiile proiectului ambarcatiunii.
"Bine!", a zis Noe, tremurand înca de frica tinand plansele în mana.
"Sase luni si va începe ploaia", a tunat din nou vocea Domnului. "Ar fi bine sa te apuci de lucru".
Cele sase luni trecura repede.
Norii au început sa se îngramadeasca la orizont si primele picaturi de ploaie au si început sa cada. Domnul a vazut cum Noe statea în curte plangand.
Nici urma de arca.
"Noe!" a strigat Domnul. "Unde este arca?" Un fulger cazu langa picioarele lui Noe, pentru a sublinia seriozitatea întrebarii.
"Doamne, Te rog sa ma lerti", se ruga Noe. "Am facut tot ce am stiut, dar am avut mari probleme. In primul rand mi-a trebuit o autorizatie de constructie pentru corabie si planuri care sa respecte codurile locale. Asa ca a trebuit sa angajez un inginer ca sa-mi refaca întregul proiect. Apoi, am intrat într-o adevarata batalie cu autoritatile înjurul subiectului instalatiei de stingere a incendiilor. Apoi, vecinii s-au plans ca violam regulile arhitecturale ale orasului construind o corabie în curtea casei, asa ca mi-a trebuit o dispensa din partea comisiei de arhitectura, a orasului.
Am dat apoi de o alta problema cu aprovizionarea lemnului pentru corabie, pentru ca lemnul indicat de proiect provenea din copaci interzisi sa fie taiati, pentru a nu distruge ultimele bufaite patate, specie pe cale de disparitie. Dulgherii au format un sindicat si au început o greva. A trebuit sa port interminabile negocieri cu Comisia Nationala a Fortelor de Munca si Sindicate pana ce au pus mana pe ferestrau si ciocan. Avem acum abia 16 dulgheri angajati.
Am început sa adun animalele, dar am dat peste un grup ce lupta pentru drepturile animalelor. Obiectia lor principala era ca voiam sa salvez numai cate o pereche din fiecare soi.
Apoi am dat de necazuri cu comisia protectiei mediului înconjurator, care îmi cerea sa completez o declaratie asupra impactului potopului planificat de Tine Doamne asupra mediului înconjurator. Inginerii lor îmi cereau o harta cu aria de extindere a zonei inundabile. Le-am trimis un glob.
Sa nu-ti mai spun Doamne de cei de la taxe. Au vrut sa ma aresteze ca intentionam sa evit plata taxelor plecand din tara cu corabia. Chiar acum am primit o scrisoare de la ei prin care îmi cer o suma enorma de platit.
"Nu cred Doamne ca voi putea termina arca în urmatorui an", se vaita bietul Noe.
Cerul începu sa se însenineze brusc. Soarele straiuci din nou pe bolta. Un curcubeu se arcui peste întinderea orizontului. Noe se uita uimit si zambi. "Vrei sa spui, Doamne, ca n-ai sa distrugi pamantul?"
"Ai gresit Noe! Fiind Domnul întregului Univers am unele avantaje. Voi distruge întregul pamant, cu ceva mult mai rau decat potopul. Ceva inventat însusi de om."
"Cu ce Doamne?", a întrebat Noe uimit.
Dupa o lunga pauza, Domnul a spus;
"Cu guvernul".

A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:
-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:
-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa.
Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!
Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una! Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?
Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni
atat de murdara
incat oceanul
sa nu o poata curata.

daca te uiti in tine, in adincul fiintei tale crezi ca exista Dumnezeu sau nu?

de acord cu tine: pe termen scurt ateismul e foarte rentabil. Pe termen lung insa?

Teoretic vorbind, tine de istoria ideilor si credintelor religioase, de folclor.
Exemple: Firul rosu legat la incheietura mainii unui copil - ferea de deochi.
"Caloianul" - papusa din lut pe care o ingropau si ...gata cu seceta!
Ce parere ai insa de obiceiul pe care il aveau moldovenii de a-i schimba numele celui care isi revenea dupa o boala grea, pentru ca aceasta sa...nu-l mai gaseasca niciodata?

Lasa-i sa se desprinda de tine dar nu uita sa fii totdeauna prin preajma lui pt ca nu putine vor fi momentele cand va avea nevoie de ajutorul tau
Parintele cred ca trebuie mai mult decat orice sa fie "prietenul" cel mai bun al fiului/fiicei inca din momentul cand copilul incepe viata scolara

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

sunt de acord cu tine ,dar riscam sa fim etichetati dupa genul acesta de emisiuni , exact cum dupa difuzarea mai multor documentare privind handicapatii din Romania am fost etichetati ca fiind o tara de handicapati....

TARA
In tine nu mi-e dor de nimeni,
Pamant apus în somn
Prin verzi orbite,
Si sunt straina daca trec hotarul
Pletelor tale obosite.
Eu numai limba ta
O stiu vorbi in vis
Si spune basme numai pentru tine
Prea trecatoru-mi paradis,
Prea trecatorule stapane.
E frig afara
Si e ceata deasa,
Se face seara,
Timpu-ncet se lasa,
Dar cat de bine si de cald e-acasa,
Cand unul altuia ne suntem tara.

Ana Blandiana

Tin minte ca bunica-mea din Moldova ne facea. Sunt delicioase! :)
Multumim pentru reteta, cred ca o vom incerca in premiera "di Craciunul aista" :)

Bun venit d-le Florin Firimita

Care a fost picatura care a umplut paharul determinandu-va sa plecati in necunoscut?

Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

o sa tin minte si va rog sa tineti si voi minte ca daca aveti drum prin nord, trebuie sa ne faceti o vizita. si in prealabil sa contactati kkuunnsstt@yahoo

Radu,
nu am auzit de tine pina acum, te-am citit insa "pe aici" si ti-am vazut pagina.

Doamne, cit pot sa iubesc oamenii ce gindesc ca tine.

Ca si tine, cred ca nu va trece mult ( pe scara istoriei...timpului trebuie insa sa-i dam cuvintul) si vom fi noi. NOI.
Copii nostri ( ma refer in primul rind la mine ca-s ...mai trecut)au si inceput sa faca primii pasi. Valoarea isi va spune cuvintul. Politica e mai complicata si ...depinde mai mult de altzii; sa nu uitam insa ca daca nu facem politica, vor face altzii cu noi.

Unii au plecat. Fiecare a avut motivele lui. Toti cei plecatzi, insa , sint -intr-un fel sau altul-mesagerii poporului roman. Si romanii nostrii sint harnici si priceputzi. Pe undeva pe aici am deschis un blog "jos palaria" unde sint pusi citziva dintre ei. Si sint multzi.

Ptr. vestici, romani sau rusi ...tot una! Incet, incet, vor intzelege ca romanii sintem noi.

Romania are nevoie de voi acolo, are nevoie si de noi. Gindeste-te la asta!

Cu stima

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Sunt absolut de acord cu tine, Camelia. Am fost plecata un an din tara, dupa care m-am intors si acum sunt iarasi plecata din tara de 14 luni. Am stat in tara un an, in care tot ce am facut a fost sa caut o posibilitate de a pleca iarasi. Ai dreptate! Este, intr-adevar ca un drog. Am spus intotdeauna: romanii, daca pleaca o data din tara, sunt dusi pe veci. O sa incerce intotdeauna sa iasa din tara, indiferent ce e necesar pentru a-si atinge scopul. Lasam parinti, frati, prieteni, doar pentru ca, dupa ce ai cunoscut strainatatea, democratia si, mai ales, respectul si dreptul de OM, viata in Ro e absolut imposibila. Am vorbit la telefon cu sora mea, in jurul Craciunului si cand mi-a spus despre preturile din Ro, despre faptul ca totul se scumpeste in preajma sarbatorilor (nu ca ar fi ceva nou; stiam de asta de cand eram in Ro), am intrebat-o: "Cum supravietuiti in Ro.? Din momentul in care am luat avionul spre Canada, am blocat amintirile despre viata grea din Ro., incerc sa nu ma gandesc la modul de a trai din Ro., cand ma gandesc la Ro., ma gandesc doar la sora mea, la nepotica mea si la prieteni... Cat despre stilul de viata si nenorocirile celor care inca mai sunt acolo, incerc sa nu ma gandesc. Incerc sa uit cosmarul de a fi roman in Romania... da-ti-i drumul si judecati-ma pentru asta; dar n-o sa puteti schimba ceea ce simt. Asta e si in adancul sufletului meu stiu ca nu sunt singura care gandeste astfel. De ce sunt atat de sigura? Pentru ca daca as fii singura care gandeste asa, as fi, de asemenea, singura romanca plecata din tara. Nimeni nu a plecat din Ro, pentru ca a avut o viata prea buna si tot ce avea nevoie. Nu am plecat din tara sa fac avere; am plecat doar pentru a avea sansa de a-mi permite ca din salar sa-mi platesc facturile, mancarea si sa-mi pot permite sa ma "rasfat" din cand in cand cu o haina frumoasa sau o iesire la un restaurant decent. Nadia, Canada.

Andrea,
sint de acord cu tine;sa cam pierdut masura.
Cit despre celelalte comentarii, fiind obosit din meciul cu prietenul de mai sus, mi-am prpus sa ma retrag.

Apreciez insa ca esti de acord cu mine. Danke.

PS
imi dai voie sa te intreb( asa ca exercitziu) cind ai venit in GE si cu ce statut? Nu era vorba ca nu-mi place; faceam numai unele comparatzii.



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Eu cu tine am sa inchei discutia pentru ca exista riscul sa ma influenteze ,cu ocazia asta am aflat si cum se se creaza atit antisemitii cit si xenofobii.

"Cu alte cuvinte, bine le-a facut Hitler. "
Sper sa fiu coerent: Nu, nu este bine,as fi preferat ca Hitler sa fi trait si sa fie condamnat dupa razboi,atit pentru ceea ce a facut evreilor cit si pentru restul crimelor.

"Ma indoiesc. Eram pur si simplu sarcastic la adresa ta care incerci fara succes sa-ti deghizezi antisemitismul"

De ce as face asta pe un forum unde sunt anonim.

PS.Am vazut aseara la stiri ca un istraelian se ocupa de capania electorala a lui Vadim.L-ai pus tu ca sa ma convinga sa-l votez?
Vadim este reprezentantul electoratului timpit.

daniel,
ptr, tine am o tzuica buna/ 34 °) sau o palinca din Maramu'


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Anonimule, pentru tine am doar doua recomandari:
- mai ascute-ti simtul umorului
- mai pune mana pe o carte, vei afla poate cate ceva despre Chesterton


..................................................................................
"miemi place artele" (sic)

Perfect de acord cu tine.Libertatea de aici din USA nu este un fact ci o stare de spirit.Nu o poti intelege decat cand ajungi sa traiesti aici si daca iti doresti cu tot sufletul sa reusesti si lupti pentru asta.Daca stai acasa in Romania si astepti sa se schimbe ceva nu o sa se intample nimic nou in viata ta si o sa imbatranesti plangandu-te ca nu ai realizat mare lucru din pricina regimului. Nimanui nu-i pasa acolo de viata ta pe care ti-o irosesti sperand ca poti face ceva sa schimbi mentalitatea celor ce sunt la putere acum .Acest lucru nu se va intampla atat cat traiesti tu ,caci este nevoie de cateva generatii de sacrificiu ca sa se intample.Daca vrei sa fii parte dintre acele generatii ,nu ai dacat sa continui sa astepti si sa-ti plingi zilele pierdute. Daca insa vrei sa simti cu adevarat ca traiesti si ca poti face ceva pentru tine si copii tai ,atunci trebuie sa ai curajul sa o iei de la inceput ,eventual in USA daca ai posibilitatea.Macar merita sa incerci.Totul este f. complicat,f. stresant ,f dureros,dar satisfactiile pe care le poti avea sunt atat de puternice incat merita sa incerci.Si atunci cand iti este greu aici in USA,daca privesti inapoi si compari stii ca nu ai pierdut decat cel mult mici parti din sufletul tau ,care oricum faceau parte din trecutul tau pe care treabuia sa-l depasesti ca sa poti continua sa traiesti