picaturile lui pflugge

Bun venit d-le Florin Firimita

Care a fost picatura care a umplut paharul determinandu-va sa plecati in necunoscut?

...minuni,insa ce ne facem cu celalalte simturi Belle?
Te ajuta "picatura"(viagra)s-o vezi...numai razi...te uiti si n-o recunosti...hahahahaaha!!!
Belle, nu am gandit la idei nastrusnice...de venit idei...Doamne iarta-ma ...!!!


"cand cere un barbat mana unei femei"
Cand Belle,cand?
sa radem pana la sfarsit de ne "penalizeaza "admin, ramanem macar cu rasul...

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Dinisor se intreba ce putere are picatura pentru cei care sint impietriti.
Pai ce sa faci? Nu faci nimic. Ce e impietrit nu poate curge si nu poate tsashni. E drept ca uneori se intampla si cu acestia o chestiunea uimitoare .Acidul produce prin corodare caldura. Este posibil in anumite circumstante sa se produca o asa temperatura incat si aceste suflete impietrite incep ca piatra , sa se topeassca si sa explodeze ca un vulcan.

picatura care umple paharul...si nu se stie unde se revarsa. Acum ca stiu cum sa deschid conferinte (sic) o sa deschid una cu titlul: hai sa ne racorim in 25 de cuvinte pe luna! Tensiunea acumulata si care este umana (fie vorba intre noi) sa fie eliberata o data pe luna printr-un mesaj de 25 cuvinte -injurati, bagati, scoateti, epitete la greu pe cine vreti si apoi ZEN si zambet pentru o alta luna- asfel se mai protejeaza si alte conferinte care au alt scop :)) Deci ne intalnim sau nu?

Puck-ul ei de treaba...mai ramane problema cu cenzura adminului ;))

O sa incep sa ma injur primul: de ce m-am bagat...ba ce prost sunt...:((

daca e vorba de picatura care a umplut paharul, pricep. daca te-ai despartit de el pentru ca nu ti-a facut nici un dar "acum" (poate a uitat ca e ziua ta!) zic ca nici tu nu dai dovada de mare dragoste. unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

zaraza

Adrian Fuchs :

Ciobul este taishul gandului.

Picatura este felia de zglobiu.

Ce este fulminarea ?

"Seamana ca doua picaturi de apa cu al meu:))"

Interesant. Le putem vedea pe undeva?

Nu stiu daca ma nascusem dintr-o lacrima a vitei de vie uitate la margine de camp sau daca soarele picurase plictisit o umbra de nemurire spre pamant, racorind leaganul vietii si impacarea mortii...
Stiu doar ca vantul imi soptea cuvintele tainei nerostite.
Nu stiu daca ma pierdusem in propria-mi regasire sau daca era doar vesnicia uitarii de sine...
Stiu doar ca lumina si intunericul ma invitasera la hora.
Nu stiu daca muream sau ma pregateam sa renasc...
Stiu doar ca sangeram peste buzele unei fecioare.
...si atunci, intr-un nestiut sfarsit, un inger mi-a spus ca sunt o picatura... o picatura de vin.

Speri sa ninga...vine frig?
Picaturi de spirit prind...
Ma-ncalzesc...mai mult mi-e frig,
Sunt un Om hulit de Timp...
Nici prezentul nu-l mai simt...

Multumesc pentru raspuns...
niciodata nu-i de-ajuns...

A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:
-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:
-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa.
Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!
Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una! Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?
Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni
atat de murdara
incat oceanul
sa nu o poata curata.

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Asa-i umorul fin: cu...picatura!:):):):)

m-am pus si eu pe gradinareala, insa pe Coasta de Azur este o sansa, avem flori tot timpul anului..
am sa-mi fac o gradinita chinezeasca, cu un mic, mic lac si un poduletz

Papadie, ce te mira atât chestria cu gainile in balcon?
Bunica a fost recent in Romania, salariile sunt mici, de mizerie, fosti colegi de scoala de-ai ei stau 4 generatii intr-un apartament de 3 camere , bucatarie si hol mare si au si ei animale in balcon, iepuri, gaini, iar vecinii la fel.
Strabunica despre care imi vorbea bunica (prietena ei) are o pensie de urmas de 650.000 lei, bunicii (fata cu sotul) au amandoi in total 4.200.000 lei de pensie, Tatal un salariu de 2.800.000 lei , mama nu a gasit serviciu, 3 copii de 9, 7 si 2 ani.
Caldura si regie iarna : + 5.000.000 lei
fa totalul, Papadie, sa vezi ce ramane...

Mizeria este mare, si pentru un ou sau o bucata de carne pentru copilasi, oamenii fac multe, chiar ograda in balcon..
Bunica le-a dat ceva bani, dar asta e doar o picatura de apa in ocean.

Aceasta masca este recomandata in mentinerea prospetimii tenului.

1 lingurita de miere
1 galbenus de ou
5 - 6 picaturi ulei de floarea-soarelui

Toate componentele se amesteca pana la omogenizare. Se aplica seara si se indeparteaza dupa 20–25 de minute cu apa calduta.

Uleiul de floarea soarelui catalizeaza actiunea radicalilor liberi;
incearca cu ulei de masline si adauga si cateva picaturi de zeama de lamaie.. :)
parole.. avizul unui specialist.. :),
in loc de ulei de masline mai poti pune si ulei de monoï (coprah, de nuca de cocos)

dupa baie trebuie dat pe tot corpul, maini si fata, cu ulei de masline virgin, prima presiune la rece

evitata apa calcara, spalat fata cu o decoctie de musetel pregatita cu apa distilata, de ploie, sau decalcarizata (asa se spune? fierbi mult apa, calcarul se depune, o decantezi incetisor)

daca ai o planta "alloe vera", o cultivi si in ghiveci in casa,

tai o bucata din frunza, o macini, zdrobesti, sucul este foarte hidratant, il poti aplica pur sau
pureul il poti amesteca cu smantana proaspata, miere, ulei de masline si faci si masca, mai poti adauga si brojdie proaspata inauntru, obti un efect anti-ride.
si cateva picaturi de zeama de lamaie pot fi adaugate.

Drojdia proaspata un agent activ formidabil, anti-ride si revitalizare, fata si pt par la fel, amestecata cu ulei de masline sau coprah (monoï), in loc de apa cu o decoctie de "coada calului" (equisetum arvense L.)

Iti poti curati din timp in timp corpul si cu lapte, poti demachia fata cu lapte sau cu smantana.

Gabid, ai zice ca-i telepatia profesionala, inainte de a te citi, eu scriam despre emulsie.. vehiculul tau..
emulsie fie spus, pentru creme si lapte, ca daca-i lotiune,

pui apa distilata, 3-4 % de propylene glycol (glicerina poate irita cate o data), dar eu prefer Sorbitol la 70%, si daca vrei o buna vehiculare, cateva picaturi de un ulei esentzial (esenta) de lavanda par exemplu..
ca uleiurile esentiale patrund prin efectul osmozei.. :))

Dar la cremuri si pomade am sa ajung mai tarziu, emulsii se pot fabrica usor si acasa..
nu are timpul femeia.. cred si eu, dar timpul si-l gaseste, cateva minute, dar banii, NUUU...
cand intr-o casa sunt cateva sute de lei disponibile, cred ca se cumpara cu ele carne, unt, oua, branza..

dupa razaj, fara alcool
decoctie concentrata rosmarin cu flori de musetel, un strop ulei de lavanda si cateva picaturi zeama de lamaie
de splalat fata si gatul..

Nu este rau sa avem o rubrica specializata, Daniel.
Imi revine onoarea sa deschid "balul" cu o retzeta cu care am castigat un bax de cafea SATI, dupa ce am trimis-o la un concurs pe un anumit site. Iat-o!

Scoici cu ciuperci (este un fel de prim fel -entre- si cantitatile sunt pentru 2 persoane:
- 50 grame unt (cred ca merge juma' unt, juma' ulei de masline)
- 2 cepe nu prea mari
- 150 grame ciuperci
- 2 rosii
- un catel,(mai mare) de usturoi
- 1/2 lingurita de praf de ardei dulce,(paprika);
- sare si piper
- 250 grame scoici fierte
- o lingura de patrunjel taiat marunt
- zeama de lamaie

Se taie ceapa "pestisori" si de rumeneste in unt. Ciupercile se curata, se se taie in felii subtiri si de adauga peste ceapa (se "rumenesc" cateva minute).
Intre timp se curata rosiile de coaja, se curata de seminte, se taie in bucatele mici. Se adauga rosiile peste amestecul de ceapa si ciuperci. Se adauga sare, piper, praful de ardei si usturoiul presat (sau taiat foarte-foarte marunt). Se lasa amestecul sa fiarba incet, la foc mic, timp de 10 minute. Se adauga scoicile fierte si se lasa 2-3 minute sa fiarba impreuna cu amestecul pregatit ca mai sus. Inainte de a se servi, se adauga patrunjelul si picaturi de zeama de lamaie (dupa gustul fiecaruia).
Se serveste cu franzela. Pofta buna!
Ca o remarca: cred ca este bine sa gatesti totul intr-o cratita "de
tuci"...ceapa si ciupercile sunt mai gustoase asa...

sanjuro

Mineriada din 1990. Mi-am dat seama ca toate mortile au fost (cel putin in acel moment) inutile. Crucile copiilor morti din noul cimitir al revolutiei erau inca noi, cind Iliescu le multumea minerilor pentru "stabilirea ordinei" din Bucuresti.
Imi aduc aminte cum in vara anului 1990 m-am trezit dintr-odata pe bulevardul Magheru in fata unui cordon de trupe speciale, cu scuturi, masti, si batoane. Inaintau in pas cadentat, teribil de sinistru, in directia opusa Intercontinentalului, comandati de un general. Unul dintre trecatori au strigat ceva de genul: "Rusine domnule general ca faceti jocul securistilor!" Sunetul cizmelor ma cutremura si astazi. Magheru era inca plin de crucile improvizate din Decembrie. Mi s-a parut ca trupele de "ordine" violau memoria tinerilor care au murit in Decembrie. M-am trezit in mijlocul bulevardului, in fata generalului. Am simtit un val de ura in care nu m-am recunoscut. Am vrut sa-l scuip, dar mi-a fost frica. Picioarele mi-au amortit. Generalul nici nu m-a bagat in seama. "Fac pariu ca esti unul dintre cei care au apasat pe tragaci in Decembrie," i-am strigat in fata. Multi trecatori au inceput sa-i huiduie pe soldati. Nu m-am recunoscut in cel care ura, gata sa strige obscenitati in fata necunoscutilor. In cele din urma, am fugit din fata trupelor. Nu mi-a placut ceea ce incepusem sa devin: carne de tun, marioneta involuntara post-comunista, unul dintre lasii sau naivii pe umerii carora FSN-ul s-a ridicat. Ura consuma, necesita un efort la fel de mare ca si iubirea, deci, ce rost are sa-ti consumi energia in ura?