comentarii

pluton


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Da, romanii intalniti pe-afar - de Alice la: 20/10/2003 08:48:25
(la: Test de limba engleza.)
Da, romanii intalniti pe-afara vorbesc mai bine englezeste (si nu doar)decat majoritatea celorlalti.
O vreme s-a facut caz de faptul ca tinerii nostri sunt mai educati decat "ai lor" si, un timp, lucrul asta a fost evident, nu numai in cadrul olimpiadelor internatilonale.
Din pacate au ramas doar "varfurile" care s-au distantat amenintator de restul plutonului.
Un exemplu: amintiti-va de concurenta la medicina "pe timpul nostru". Acum, la Iasi (nu va zic brasoave!)de catva timp, notele ultimilor intrati depasesc cu greu un 3,5 care se rotunjeste anevoie cu media de la bac. La examene studentii de anul intai inca nu stiu care-i cel mai lung os din corp!
Din cauza economiei, veti zice, medicii sunt prost platiti. Poate, dar peste tot e cam la fel!
Au facut zeama lunga din invatamant (altrenativ!!!): cand marti, cand joi, cand intr-o luni...
Dar nu-i nimic, "fi-vom iar ce-am fost si mai mult decat atat!" ...:)

Daniel, repet, din pacate ai dreptate!
Cand e vorba de marea masa a adolescentilor de azi, ai dreptate!
#1713 (raspuns la: #1659) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fotojurnalism romanesc - de Dinu Lazar la: 13/11/2003 13:29:47
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cred ca fata de Budapesta, Moscova, Varsovia, ca sa ne comparam cu cei care au fost in acelasi sistem, fotojurnalismul romanesc este in prezent la pamint. Cauzele sunt multiple, dar cea esentiala este ca o imagine proasta, spre deosebire de o melodie proasta cintata la o vioara neacordata, nu zgirie retina cum face muzica cu timpanul. poporul nu face manifestatii ca cutare fotografie e proasta sau cutare coperta de revista e ca dracu sau ca editorialele fotografice sunt agramate, jurnalistic vorbind. Nu vad nici o solutie de indreptare a acestui lucru. Apoi, fotografii romani de presa, cu tot respectul, sunt parca nu stiu cum sa zic, nedezvoltati, eufemistic vorbind; nu au situri, nu au book-uri, sunt platiti prost si traiesc din ciubucuri cu care interzic de fapt dezvoltarea fotografiei cinstite.
Fotografia romaneasca de presa pe care o vedem este cam la pamint... este un real regres si fata de anii 70 chiar, cind exista un Mihailopol, un Prosan, un Cahane ( cine mai stie urzica din acei ani...) un Iarovici... si multe alte nume... erau timpuri grele dar fotografia romaneasca era mai in ton cu ce se facea in lume la acea ora decit ce e acum. Din 80 s-a strins surubul, dar au fost si chestii bune in acele vremuri, nu numai o tragedie infinita. Ma rog, asta e alta discutie.
Speranta mea, imediat dupa revolutie, a fost ca vor veni trusturi straine de presa, specialisti, fotoeditori; a venit dracu`, nu ii intereseaza decit sa scoata banu`, fotoreportajele se platesc foarte prost sau mizerabil, si fara o clasa de freelanceri nu se poate vorbi de fotografie de presa in ziua de azi. Cu o gashca platita la limita subzistentei faci ce vrei si calitatea va fi cea care se vede...
Exista si acum fotografi romani de presa de exceptie; Sigheti, Bogdan Cristel, Vadim, si inca citiva; dar plutonul produce cum poate ce poate, si rezultatele sunt cam catastrofale.
#4164 (raspuns la: #4158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cel mai mare fotograf - de Dinu Lazar la: 24/11/2003 00:56:02
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Este foarte greu de spus cine a fost cel mai mare fotograf roman al tuturor timpurilor.
In Romania fotografia e pe linga oishte, dar mai exista; insa critica
de specialitate, istoria fotografiei, sunt absente cu desavirsire si nu sunt abordate cu seriozitate de nimeni.
Estetzii natiei nu s-au pogorit asupra acestui domeniu ca sa decida cum devine cazul. Dar poate e mai bine asa...oricum nu ma pot pronunta decit asupra a ceea ce am cunoscut eu.
Dupa parerea mea, unul din cei mai mari fotografi pe care i-am cunoscut, poate cel mai mare, a fost Aurel Mihailopol; daca nu ar fi murit in culmea puterii creative ( un cancer dupa povestea cu SLOMR din `77) poate altfel s-ar fi scris povestea fotografiei romanesti.
Am cunoscut multi fotografi care la acea ora mi s-au parut de exceptie; de la Gheorghe Serban la Edmund Hoffer, de la Hedy Loffer la Iosef Marx; a existat o pleiada de fotografi buni ai anilor `70, dar operele lor sunt acum uitate, pierdute, imprastiate, distruse, cind nu sunt negate sau minimalizate. Greu de facut o evaluare...
Cel mai mare fotograf roman inca in viata este, cred, Dan Dinescu - tot dupa parerea mea. Din pacate operele domniei sale nu (prea) se pot vedea pe Internet...
Exista insa in prezent multi alti fotografi romani de exceptie; probabil ca sunt diferente semnificative intre locurile pe care le ocupa pe podium, dar eu il vad in frunte si pe Cosmin Bumbutz, apoi si pe cei citiva din jurul domniei sale adunati in fotoclubul "7zile"; apoi pe pozitii onorante ar putea fi Ion Zupcu, acum in America, care isi cladeste o serioasa cariera acolo in fotografia de arta; Mihai Moiceanu la Brasov; ar fi cu totul cred ca 10-12 foarte buni fotografi romani, de mare clasa, dintr-un pluton de pina in 50 de oameni.
Tragic este ca atunci cind cauti "romania, photographer" la Google ies pe primele sute si mii de locuri multe, prea multe rateuri... asta e viatza. Gresala fundamentala a fotografilor romani buni in viatza este ca nu prea au imagini pe net si cind le au nu le promoveaza.
Fotografii care au fost au intrat intr-o nedreapta uitare si fara ei nu poate exista prezent, si pe de alta parte, si nici viitor.
O cultura, fie ea a imaginii sau a cuvintului, are nevoie sa cunoasca pozitia si lucrarea, fie ea buna sau rea, a celor care au fost.
Eu sper inca sa apara si la noi istorici de fotografie, critici de arta specializati in fotografie, galeristi, curatori, galerii, doctorate, albume, o intreaga clasa de elemente atit de necesare fara de care vom pluti in ceatza in acest domeniu.

P.S. aaa... in cele de mai sus ma refer la fotografia clasica, academica, editorialista; la celelalte nu ma pricep... si ma refer la fotografie ca arta, nu ca obiect estetic de folsit in advertising, moda, PR, etc; meseriasi sunt multi buni si poate si foarte buni.
Diferenta dintre un meserias si un fotograf? Ca in pictura,istoria ne va spune si tot ea va produce fundamentale schimbari de valori...
Dinu Lazar
#5082 (raspuns la: #5076) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
interesant dar nu-i o noutate - de anagramaticalitati la: 18/12/2003 13:27:25
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
Astea sunt doar cateva din multele anomalii care s-au petrecut in timpul revolutiei din decembrie. Sigur ca e usor sa-ti dai cu parerea sau sa presupui anumite lucruri pe baza catorva informatii parvenite disparat si uneori ciuntit. Ce vreau eu sa reamintesc este un lucru deosebit de ciudat despre care au mai vorbit si altii dar parca prea putin. Imi amintesc ce am vazut cu ochii mei atunci la televizor- fiind din Suceava n-am avut parte de revolutie decat ca telespectator! Inca de atunci n-am inteles de ce in strada mureau oameni nevinovati, chiar femei tinere cu tot cu pruncii lor spintecati de baionete (cred ca n-o sa uit acele imagini toata viata mea...! ), iar "capii" revolutionari care pur si simplu parca defilau la balconul acela n-au fost luati la ochi de nici un tragator. Sunt o multime de cazuri in care femei ce gateau in bucatarie la aragaz au fost gaurite de lunetisti. Eu stiam din istorie ca intotdeauna, dar absolut intotdeauna, primii care trebuie eliminati pt. a taia elanul unei rascoale sau revolutii de strada sunt capii, liderii, conducatorii... Dar imi poate spune cineva de ce acei lideri, multi aciuati si cocotati in posturi de mare raspundere pana in ziua de azi, n-au avut nici macar un pic hainele zgariate, ca sa nu mai pomenesc de gauri de gloante sau de rani impuscate. Ce aura magica i-a protejat atunci cand in jurul lor zburau gloantele si trasoarele ca in "Furtuna in desert"? Sa fie aceeasi aura care inca ii protejeaza...?
Am revazut zilele trecute imagini din timpul procesului celor doi Sefi de stat (ca asta au fost si nu trebuie sa ne fie rusine de istoria noastra- ma refer exclusiv la aceasta istorie). Sa fi avut dreptate Nicolae Ceausescu atunci cand a pomenit de "agenturili straini"?... Oare ce stia el si noi n-am aflat?- si probabil n-o sa aflam decat dupa ce vechea clica si nomenclaturistii ramasi sa suga sangele tarii istovite de grautati. Sau atunci cand ingroziti au asistat neputinciosi la propriul simulacru de proces si le-au fost legate mainile cu funii si cu sarma, nu s-a gasit intre acei calai nici o urma de noblete si de bun simt care sa-i opreasca de la asa o injosire?... De aici si asemanarile cu cazul lui Saddam. Acelasi tratament inuman aplicat in numele umanitatii si al dreptei judecati! Si de cand, Doamne pazeste, un pluton de executie trage in condamnati cu rafale de mitraliera?! Sa-i fi facut groaza si frica in acele momente, cand li se pronuntase condamnarea la moarte, constienti de demnitatea care le era incalcata...? Ca pe mine la asta ma duce gandul cand aud parca pe viu cererea plangatoare si insistenta a Elenei Ceausescu adresata "copiilor" imbracati in militari: "nu, va rog, asa ceva nu se face! Nu faceti asta copii! Noi v-am crescut..." Sper ca am redat cat mai fidel ce am auzit atunci. Nu pot decat sa ma intristez inca o data la amintirea celor petrecute.
Am auzit tot felul de opinii legate de acele evenimente, unele mai avenite decat altele. Din toate s-a putut desprinde usor un aspect zic eu interesant si anume ca la inceput a fost revolutie dar ca pe parcurs, cei care deja pusesera la cale un puci, o lovitura de stat (inlaturare a regimului comunist), au avut marele privilegiu de a nu-si mai pune vietile in pericol si au profitat de bresa creata pt. a accede la locurile calduroase de pe care abia fusesera luati doi oameni, adica tocmai cei carora unii le jurasera credinta!... Am zis inca de atunci ca aici a fost vorba doar de faptul ca cineva trebuia sa traga toate ponoasele pt. rautatile facute de trepadusii care lingeau talpile celor sus-pusi. Era nevoie de cel putin un tap ispasitor si pana la urma s-a potrivit sa fie doi. Plus, desigur, cativa care desi n-au fost mustruluiti cu o amarnica moarte au avut sansa sa supravietuiasca cel putin un timp. Si peste acestea planeaza inca o intrebare indreptatita: de ce trebuiau sa moara? Putem merge chiar mai departe cu intrebarile: ce aveau de ascuns cei cativa prin uciderea sotilor Ceausescu? S-a tot spus atunci ca de teama reintoarcerii regimului prin innabusirea demonstrantilor au trebuit executati rapid... Ce frica, oameni buni? Jumatate din tara era in strada si din cate imi amintesc nici un picior de militian sau securist nu s-a aratat in public o buna bucata de vreme- numai cei deghizati in militari si care au omorat in stanga si in dreapta in cateva locuri si capitala. Asadar cine se temea si de ce? Era posibil ca sa incapa revolutia pe mana adevaratilor revolutionari si s-ar fi pierdut atunci posibilitatea de a accede la functii a unora care inca ne mai conduc?!
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Armata la TR - de Dantimis la: 11/03/2004 10:31:37
(la: Armata, o necesitate sau un semnal de alarma?)
Am facut armata la TR la Bacau, chiar inainte de revolutie. In 9 luni si 10 zile m-au lasat in oras de doua ori si acasa odata. Eram chiar asa de rau? Nu, dar nu aveam pile sau "cotizatii"... Aveam 18 ani, iar locotenentul, seful de pluton 23. Si avea in plus o placere imensa de a chinui viitorii studenti. Am urat fiecare zi din armata. Dar dupa liberare mi-am dat seama ca schimbase ceva in mine. Si nu ma refer la conditia fizica excelenta la care ajunsesem, ci la lectiile de viata primite. Acolo am descoperit pt prima data ce inseamna prieteni adevarati sau cat de marsavi pot fi unii. Am invatat ca prostia omeneasca nu are limite si multe alte chestii de genul asta. Sigur, as fi putut invata toate astea si din viata civila, dar probabil ca mult mai lent si cu un pret mai mare.

Nu mi-ar place sa devin militar de cariera, dar nici nu regret ca am facut armata. Daca ar fi sa aleg, as face-o din nou. Chiar in conditiile acelea comuniste. Chiar daca eram TR-isti, conditiile noastre nu erau mult mai bune decat cele mentionate de Andre Morariu. Meniul nostru zilnic era asemanator cu ce spunea el, dar parca mancam mai cu pofta decat acasa.

Pentru V.T. din Iasi: naivitatea ta e amuzanta. Inainte de a ajunge tu in unitate, dosarul tau era deja acolo. Iar in el erau mentionate in primul rand profesiile parintilor. Superiorii tai stiau deja ca tu esti odrasla de-a lor si fara sa-ti dai seama iti aplicau un regim diferit. Nici nu te obosi sa ma contrazici. Am vazut asta cu ochii mei. In compania noastra erau 4 plutoane. Plutonul 1 era cel al favorizatilor de soarta. Majoritatea erau fii de personalitati. Viata lor era un rai in comparatie cu a celorlalti. Pana si ratiile lor erau diferite de ale noastre. Iar cate un pilos mai scapa si in celelalte plutoane. Aveam in pluton un fiu de capitan la o unitate din Buc. Cand era "pedepsit" sa mearga la spalatul veselei la cantina, atunci stiam ca urmeaza o zi grea pt noi ceilalti. Asa ca daca "ai dormit bine, mancat bine si nu te-a jicnit nimenea" cum zici tu, multumeste-i lui taticu si "taranilor de la tara" care au facut armata in locul tau.

Poate ma abat un pic de la subiect, dar unele comentariile anterioare mi-au starnit curiozitatea. Chiar au trimis romanii trupe in Vietnam sa lupte impotriva americanilor? Scuzati-mi ignoranta, dar e prima data cand aud de asa ceva. Eram copil pe vremea aia, cred ca asta e singura mea scuza. Daca romanii au trimis trupe, atunci cate alte tari foste comuniste au facut acelasi lucru? Tot ce am citit mentioneaza numai faptul ca vietnamezii au fost ajutati de rusi cu armament, datorita razboiului rece care se desfasura in acele vremuri, dar daca au fost trimise si trupe, asta nu mai inseamna razboi rece ci mai degraba razboi adevarat. In cazul asta, nici nu-i de mirare c-au pierdut americanii...

Bafta

Dan

#11807 - de Tombola la: 11/03/2004 12:47:00
(la: Armata, o necesitate sau un semnal de alarma?)
Facut armata in muntii Bihorului.,Oradea.
In vara anului 1974 venise zvonul ca vom pleca in Vietnamul de Nord in loc de munci.Nu toti ci numai cei ca noi din batalioane speciale "piz-doase" de infanterie si pline de indisciplinati cu antecedente politice .Am semnat niste hirtii. Dupa care ordinul a fost :nu mai placam in Vietnam ci la Fetesti la munci. Simplu.

PS. Pentru TTR-isti.
In Mai 1974 am placat in Mtii Bihorului la anternament cu munitie reala :). Intr-o noapte a nins.Ni se dasera deja uniformele de vara.
Ninsoarea a prins un pluton de TTR-isti(studenti in termen) sus pe virf.
S-au ratacit si au umblat vre-o citeva ore aiurea prin frig imbracati numai in uniforeme de vara.
Cinci dintre ei au murit inghetati .Restul au ajuns inapoi la baza.Erau condusi de un plutonier tinar fara experienta.
I-am dus cu camionul la morga. cind s-a intimplat accidentul ei aveau 3 zile pina la eliberare.
Scandal mare ,parinti amariti.PCR-ul local si Securitatea in proces de stabilire a faptelor si pe cine sa dea vina mai tirziu.Desigur pe tablar.
Dar cine a trimis batalionul in munti in uniforme de vara stiind ca vremea susu pe virf este schimatoare ? Astia nu au platit de loc
Personal din cauza frigului am dormit impreuna cu un alt amarit de coleg de armata imbracati si incaltati cu bocanci timp de 3 saptamini. Cind am ajuns la cazarma picioarele ne erau umflate si ne-am taiat bocancii cu cutitul ca sa ni-i scoatem din picioare. Chilotii ,maiourile si uniformele ni le-am ars de miros. Am fost dati cu DDT dupa dusul de rigoare si primit uniforme noi si bocanci ca sa ne astupe gura sa nu cumva sa spunem ce s-a intimplat. Noaptea intram prin corturi sa vedem daca nu inghetase vre-unul pe paiele de pe pamintul gol .Nu ni s-a dat saci de dormit.Am salvat doi de la inghet .Un alt TTR-is si un soldat in termen.

Si mai vroiam sa-i batem pe americani ??????

Cu Stima

Andre Morariu

#11814 (raspuns la: #11807) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stagiu militar: pro sau contra? Pro... - de Dantimis la: 11/03/2004 16:09:09
(la: Ati mai face armata?)
Exemplu de concurs din viata unui infanterist la Bacau: 10 ture de teren de fotbal cu masca de gaze pe figura si ranita incarcata in spate. Pluton de 32 soldati amarati. Primii 3 concurenti: bilet de voie sambata in oras. Ultimii 3: inca 5 ture in plus, ca sa se antreneze si sectorul la WC-uri sambata. Nici de data asta nu am reusit sa primesc bilet de voie, dar macar am scapat de WC-uri.

Era sfarsitul lui septembrie '89. Trebuia sa ne fi liberat deja de cateva zile dar... nu terminasem muncile agricole. Stateam vreo 3 soldati in spatele unei gramezi de stiuleti de porumb, fumand trabucuri din par de papusoi, ca tigarile le terminasem demult, nici macar chistocuri nu mai gaseai la nimeni. De fapt mai mult ne afumam de ne dadeau lacrimile, caci draciile alea nu se prea puteau fuma, oricat de inrait erai. La un moment dat apare l'entul Fratila, seful de pluton, cu o fata mai neagra decat era de obicei. Semn foarte rau. Noi ne terminasem randurile de cules... eram inocenti... ce naiba mai facusem iara?

"La capatul randurilor, Adunarea!" Uraaa! Plecam acasa!

"Culcat!" Oops! Nici de data asta n-am nimerit-o.

"Spre celalalt capat al randului tarash, Marsh! Si culegeti toti stiuletii pe care-i gasiti pe rand, daca mai gasesc vreo unul in urma voastra va intorc inapoi!" Pamantul era umed si lipicios. Plouase noaptea trecuta si inca nu era uscat complet. In unele locuri mirosea a urina... Randul ala de porumb a fost cel mai lung pe care l-am cules vreodata in viata mea. Chiar daca am copilarit la tara...

Peste 3 zile il fugaream pe locotenent pe peronul garii din Bacau. Eram civili cu foaia de liberare in buzunar.

Sunt sigur ca marea majoritate a cititorilor barbati au facut armata. Poate si unele femei. Si cei mai multi dintre ei vor fi categoric impotriva armatei. Ii inteleg. Si eu am urat-o la timpul respectiv. Dar acum ma gandesc ca daca as fi iar la 18 ani si as avea de ales... as face-o din nou.

Cele noua luni de armata au fost in primul rand un experiment social major in viata mea. Acolo am vazut clar cum greutatile ii dezbina sau ii aduna impreuna pe oameni. Am vazut cum prietenul devine turnator pt un bilet de voie si cum cel cu care ma batusem la sange in spatele unitatii prefera sa stea in arest decat sa-l dea de gol pe cel cu care se batuse si nu din cauza ca i-ar fi fost frica de mine. Inainte de armata eram un pusti firav, timid, aproape tocilar, cu nasul mereu in tot felul de romane de aventuri sau chiar de dragoste. Adesea, eram usor intimidat de tot felul de indivizi din cartier care faceau pe zmeii. In armata am vazut insa cum cei care faceau pe zmeii in civilie, pusi in fata greutatilor faceau pe ei si la propriu si la figurat. In numai 9 luni, armata m-a ajutat sa-mi dobandesc confidenta in persoana proprie si sa trec de la stagiul de adolescent la cel de barbat. Fara armata probabil ca trecerea ar fi fost mult mai lenta.

Dan

11865/Anonim - de Tombola la: 14/03/2004 18:29:09
(la: Ati mai face armata?)
E greu sa pot sa spun ce as fi facut eu in locul tau daca as fi fost batut de puscariasi.
Dar pot sa-ti spun ca cel care m-ar fi batut sau urinat pe mine ,de prima data cind as fi fost de garda cu munitie adevarata l-as fi bagat in sperieti si impuscat in genunchi.Dupa aia in procesul verbal l-as fi descris ca ar fi venit sa fure din conducta. Dupa aia ceilalti m-ar fi respectat de frica daca as mai fi fost acolo in acea unitate si nu probabil eliberat pe motive ca as fi fost nebun.
Noi aveam un moldovean pizdos de sergent o putoare cu 4 clase si betivan.Zicea el ca era si curvar dar din cauza betiei nu cred ca putea el prea mult. El avea el ura asta pe un sofer neamt de la transporturi care era cazat in plutonul nostru de "derbedei politici" si-i tot facea sicane el . Da-mi 20 da-mi 50....intr-o noapte vine sergentul asta beat in dormitor,soferul gata dupa el .Noi il ajutam si aruncam citeva paturi repede peste sergent ,lumina stinsa si-i trage soferul o bataie cu rama de la patul suprapus!!! ca nu-i mai vedeai ochii de singe si de umflat.Vine garda de serviciu de noapte cu maior cu tot ...toti dormeam tun numai sergentul striga si striga ajutor....ce s-a intimplat ? Nimeni nu am semnat nimic ,nu am vazut nimic,nu am declarat nimic.
Ceilalti sergenti ,nemtul si ungurul le era o frica de noi ...desi erau omenosi cu noi.
Totusi asta nu ne-a salvat ca sa fim transferati in alta parte... Eu am facut doi ani acolo si numai pentru ca tata avea antecedente politice ,fost mare propietar inainte de 1949 cu confiscatul averii intr-o noapte de catre niste derbedei care i-au pus pustile in git,bagat in puscarie ptr un an si jumatate fara mandat de arestare si dupa mai multi ani fugise in strainatate.
Ca sa schimb subiectul putin copii poti sa adoptezi.Cel putin esti in viata si sper sa-ti mentii vederea cu orice pret.

Un salut cu respect de la un alt veteran !

P.S -Si mai vroiam sa-i batem pe americani :)

Andre Morariu
#12044 (raspuns la: #11865) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Sanjuro - de Little Eagle la: 22/06/2004 21:54:00
(la: CICCIOLINA, actrita porno - o meserie ca oricare alta)
Dear brother,

Eu aveam un Pick up(cum se numeau atunci)"Bell Canto"stereo si am fost un renumit colectionar si vanzator de discuri,aveam in colectia mea personala in jur de 300 discuri si multi veneau sa inregistreze pe magnetofoane si ma plateau cu bani f, buni,luam 300 lei de disc...la vremea aia salariul de director eracam de 5000 lei,faceam bani cu gramada.
Cand am plecat din Ro. am vandut toate discurile sa-mi pot cumpara bilet de avion.

Tu ai avut viata ta,eu pe a mea si soarta ca atare,dar poate ai inteles gresit din cele scrise de mine,insa Nu am platit bani sa am sex niciodata!!!
Am dat bani fetelor(prostituate)pt. ca am simtit asta sa fac si nu am cerut in schimb sex de la ele,ca ele s-au oferit mereu,o faceau si NU vroiau sa le platesc,dar eu tot le dadeam bani pt. ca pe undeva le plangeam soarta si viata nasoala prin care treceau.Asta nu inseamna ca le plateam ca sa am pussy de la ele!
O vreme buna am cunoscut(aici in NY)bikers from Hell's Angels si destui erau bouncers(namile de oameni)in strip joints sau topless bars(clubs).Am avut destul sex cu acele fete pe gratis,fiind amic cu acesti bikers.
Am creat si desenat pt. ei o vreme multe modele de tatuaje,ma indrageau tare mult.
Imi aduc aminte de cel mai faimos caracter din Alphabet City care avea si un Tattoo Parlor pt. care am creat tatuaje,pe nume Huggybear.
Nu mai stiu soarta lui,dar la acele timpuri(1984-1986) Huggy avea pe tot corpul 250 de fluturi diversi ca specii tatuati din cap in picioare.
El a luptat in Vietnam si a fost comandant de pluton,a cunoscut si avut multi prieteni in acel razboi inutil....250 au murit si fiecare din fluturii tatuati reprezinta
pt. el sufletul unuia din prietenii lui morti.

Deci te asigur ca nu-i vorba de pierderea increderii,ai inteles gresit ce am scris ori eu nu m-am facut inteles?
Eu am fost toata viata mea f. curios si am vrut sa cunosc cat mai multe.La fel si in cele sexuale.Am observat ca ai scris cu majuscule cuvantul"IUBEAM".
Sa stii ca si eu iubesc f. f.f mult pe sotia mea de 14 ani si repet din nou ca de cand sunt cu ea am lasat in urma tot trecutul si sunt un alt om de atunci!!!!
Ce am scris la cafenea-cerc,este legat de trecutul trait de mine pana acum 14 ani.
Nu mai consum droguri de nici un fel,beau doar la ocazii si m-am lasat si de fumat complet!Eu care fara 3 pachete pe zi nu puteam trai....si o marijuana sau hash...
sau cocaine.

De 14 ani nu am nevoie de o alta femeie in viata mea,nu pot sa neg faptul ca flirtez ici si colo dar in suflet si in gand nu-mi creez fantezii si NU as insela sotia niciodata!!!!
Sper sa citesti mai atent ce scriu.

Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)















































#16586 (raspuns la: #16128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



hop si eu - de cosmacpan la: 24/09/2004 22:45:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru a fi profesor trebuie sa ai state vechi asa ca nu dau sfaturi si nu invat pe nimeni ci exprim o parere personala asupra acestor nelamuriri care bantuie mintile de cand lumea si pamantul. Si daca pana acum nu au fost gasite raspunsurile corecte asta nu inseamna ca nu exista (raspunsuri).
Dupa parerea mea trebuie facuta o distinctie clara intre suflet si spirit. Caci la fel de bine vorbim de IQ si EQ (coeficient de inteligenta si coeficient emotional) care reprezinta manifestarea fiecaruia dintre ei. Dar atata timp cat nu exista o scara, un etalon si unitati de masura clare este greu de calibrat instrumentul care sa poata masura aceste valori. Intr-o idee mai veche de-a mea, plecand de la teoria relativitatii generalizate si trecand prin teoria campurilor unificate (cinci tipuri energetice daca imi mai aduc bine aminte) m-am oprit la o forma de manifestare a informatiei (spiritul ?) pe care o numeam in joaca informateria (sau materia informationala) care are legile si modalitatile ei specifice de manifestare. Daca pentru informatie exista tot instrumentarul de cercetare de ce nu ar fi similar si pentru domeniul emotional. Caci daca nu vedem, gustam, auzim, mirosim sau pipaim asta nu inseamna ca nu exista. Kirlian si sotia lui au demonstrat existenta campurilor energetice ale oricarei fiinte sau plante. Tot in urma acestor experimente s-a observat ca frunza pastreaza conturul energetic chiar daca a fost taiata si s-a indepartat o parte din ea.
In continuare ce oare putem intelege prin muritor sau nemuritor? O lege valabila inca ne spune ca « nimic nu se pierde, nimic nu se castiga ci totul se transforma ». Stim si avem instrumente cu care putem determina presiunea si temperatura necesare transformarii (lemn, carbune, grafit diamant) dar nu stim nimic despre elementele necesare transformari unui elev normal intr-un geniu (Einstein, Eminescu, Eliade). Mai mult ca sigur ca energiile informationala si emotionala ale fiecaruia marcheaza timpul si spatiul lasand o « amprenta » de nesters. Daca electronii sunt priviti ca parte individuala dar facand parte dintr-un nor ce orbiteaza in jurul nucleului de ce nu am vedea si aceste amprente orbitand si impregnand timpul si spatiul ?
In alta ordine de idei ce poate fi : deochiul, farmecele si tot ce tine de magie decat incarcatura emotionala transmisa ?
De ce toata lumea recunoaste ca dragostea poate deschide si cea mai ferecata « usa » ? Dragostea este emotie, este energie pura care radiaza, penetreaza orice obstacol si schimba = preface ceea ce nici un chimist sau alchimist nu a reusit si nu va reusi niciodata. Dragostea poate escalada sau darama muntii, poate traversa sau umple abisurile, poate strabate miile de kilometri, mai repede decat lumina « era pe cand nu o vedeam, azi o vedem dar nu e ». De ce oare Isus, indeamna la dragoste, la iubire, la iertare ? Caci El nu recunoaste decat doua legi : prima spune « Sa IUBESTI pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua spune « sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Deci Isus spune sa iubesti, caci in iubire se regaseste tot evantaiul trairilor. De asemenea Isus spune sa iubesti cu toata inima (fiinta), cu tot sufletul si cu tot cugetul (spiritul), deci se face distinctia intre suflet si spirit sau cuget. Concluzia este ca Dragostea poate fi cea mai teribila arma dar care nu trebuie lasata la indemana oamenilor. M.L.King ofera dragostea sa si a milioanelor de negri cand spune « I have a dream », Gandhi ofera dragostea milioanelor de indieni englezilor si castiga independenta unei natii. Revolutia garoafelor rosii schimba soarta Portugaliei. La Cluj si Bucuresti se ofera piepturi dezgolite (partea romantica sau « revolutia romana » si nu schimbarea elitelor). Cand spui « mi-e dor » (de casa, de tara, de o persoana sau o fiinta) ce poate sa insemne decat faptul ca ai primit un mesaj emotional de o foarte mare incarcatura? daca vorbim de mesaje subliminale (un frame de milisecunde plasat intr-un film de 90 – 120 min) de ce nu recunoastem si celelalte mesaje dintre care telepatia este manifestarea transmiterii informatiei ?
In momentul mortii ( ??) trupul se transforma oferindu-se ofranda vietii. Dar ce se intampla cu sufletul sau cu spiritul (toata informatia si emotia filtrate de fiecare personalitate) stocate in campul energetic purtand un nume, un numar sau doar o simpla amprenta inca nu pot raspunde. Dar cu siguranta ca « nimic nu se pierde, nimic nu se castiga….. » si daca nu se transforma in energie pura atunci cu siguranta ca …….
« Din codru rupi o ramurea, ce-i pasa codrului de ea ? » Soarele ca orice stea cumsecade “ arde “ si lumineaza fara sa-si puna intrebarea ce se intampla cu sufletul lui si unde va ajunge. Pentru el este sufient ca lumineaza, caci acesta-i rostul lui. Si nici nu-si face procese de constiinta ca pe unii ii parjoleste si pe altii ii lasa reci (de la Mercur la Pluton). Sa lasam deci ca sufletul si spiritul sa-si gaseasca fiecare calea spre implinire, fara a-i ingradii (ceea ce este dificil caci tocmai astfel de intrebari ca cele puse de tine dau nota de libertate a spiritului). Iar daca ii dai si sufletului putinta sa « iubeasca » fii sigur ca vei fi fericit si vei putea sa-i faci si pe altii fericiti. Despre Rai si Iad, data viitoare.
chiar daca vin in vizita.... - de cosmacpan la: 24/09/2004 22:47:56
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Pentru a fi profesor trebuie sa ai state vechi asa ca nu dau sfaturi si nu invat pe nimeni ci exprim o parere personala asupra acestor nelamuriri care bantuie mintile de cand lumea si pamantul. Si daca pana acum nu au fost gasite raspunsurile corecte asta nu inseamna ca nu exista (raspunsuri).
Dupa parerea mea trebuie facuta o distinctie clara intre suflet si spirit. Caci la fel de bine vorbim de IQ si EQ (coeficient de inteligenta si coeficient emotional) care reprezinta manifestarea fiecaruia dintre ei. Dar atata timp cat nu exista o scara, un etalon si unitati de masura clare este greu de calibrat instrumentul care sa poata masura aceste valori. Intr-o idee mai veche de-a mea, plecand de la teoria relativitatii generalizate si trecand prin teoria campurilor unificate (cinci tipuri energetice daca imi mai aduc bine aminte) m-am oprit la o forma de manifestare a informatiei (spiritul ?) pe care o numeam in joaca informateria (sau materia informationala) care are legile si modalitatile ei specifice de manifestare. Daca pentru informatie exista tot instrumentarul de cercetare de ce nu ar fi similar si pentru domeniul emotional. Caci daca nu vedem, gustam, auzim, mirosim sau pipaim asta nu inseamna ca nu exista. Kirlian si sotia lui au demonstrat existenta campurilor energetice ale oricarei fiinte sau plante. Tot in urma acestor experimente s-a observat ca frunza pastreaza conturul energetic chiar daca a fost taiata si s-a indepartat o parte din ea.
In continuare ce oare putem intelege prin muritor sau nemuritor? O lege valabila inca ne spune ca « nimic nu se pierde, nimic nu se castiga ci totul se transforma ». Stim si avem instrumente cu care putem determina presiunea si temperatura necesare transformarii (lemn, carbune, grafit diamant) dar nu stim nimic despre elementele necesare transformari unui elev normal intr-un geniu (Einstein, Eminescu, Eliade). Mai mult ca sigur ca energiile informationala si emotionala ale fiecaruia marcheaza timpul si spatiul lasand o « amprenta » de nesters. Daca electronii sunt priviti ca parte individuala dar facand parte dintr-un nor ce orbiteaza in jurul nucleului de ce nu am vedea si aceste amprente orbitand si impregnand timpul si spatiul ?
In alta ordine de idei ce poate fi : deochiul, farmecele si tot ce tine de magie decat incarcatura emotionala transmisa ?
De ce toata lumea recunoaste ca dragostea poate deschide si cea mai ferecata « usa » ? Dragostea este emotie, este energie pura care radiaza, penetreaza orice obstacol si schimba = preface ceea ce nici un chimist sau alchimist nu a reusit si nu va reusi niciodata. Dragostea poate escalada sau darama muntii, poate traversa sau umple abisurile, poate strabate miile de kilometri, mai repede decat lumina « era pe cand nu o vedeam, azi o vedem dar nu e ». De ce oare Isus, indeamna la dragoste, la iubire, la iertare ? Caci El nu recunoaste decat doua legi : prima spune « Sa IUBESTI pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau » iar a doua spune « sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ». Deci Isus spune sa iubesti, caci in iubire se regaseste tot evantaiul trairilor. De asemenea Isus spune sa iubesti cu toata inima (fiinta), cu tot sufletul si cu tot cugetul (spiritul), deci se face distinctia intre suflet si spirit sau cuget. Concluzia este ca Dragostea poate fi cea mai teribila arma dar care nu trebuie lasata la indemana oamenilor. M.L.King ofera dragostea sa si a milioanelor de negri cand spune « I have a dream », Gandhi ofera dragostea milioanelor de indieni englezilor si castiga independenta unei natii. Revolutia garoafelor rosii schimba soarta Portugaliei. La Cluj si Bucuresti se ofera piepturi dezgolite (partea romantica sau « revolutia romana » si nu schimbarea elitelor). Cand spui « mi-e dor » (de casa, de tara, de o persoana sau o fiinta) ce poate sa insemne decat faptul ca ai primit un mesaj emotional de o foarte mare incarcatura? daca vorbim de mesaje subliminale (un frame de milisecunde plasat intr-un film de 90 – 120 min) de ce nu recunoastem si celelalte mesaje dintre care telepatia este manifestarea transmiterii informatiei ?
In momentul mortii ( ??) trupul se transforma oferindu-se ofranda vietii. Dar ce se intampla cu sufletul sau cu spiritul (toata informatia si emotia filtrate de fiecare personalitate) stocate in campul energetic purtand un nume, un numar sau doar o simpla amprenta inca nu pot raspunde. Dar cu siguranta ca « nimic nu se pierde, nimic nu se castiga….. » si daca nu se transforma in energie pura atunci cu siguranta ca …….
« Din codru rupi o ramurea, ce-i pasa codrului de ea ? » Soarele ca orice stea cumsecade “ arde “ si lumineaza fara sa-si puna intrebarea ce se intampla cu sufletul lui si unde va ajunge. Pentru el este sufient ca lumineaza, caci acesta-i rostul lui. Si nici nu-si face procese de constiinta ca pe unii ii parjoleste si pe altii ii lasa reci (de la Mercur la Pluton). Sa lasam deci ca sufletul si spiritul sa-si gaseasca fiecare calea spre implinire, fara a-i ingradii (ceea ce este dificil caci tocmai astfel de intrebari ca cele puse de tine dau nota de libertate a spiritului). Iar daca ii dai si sufletului putinta sa « iubeasca » fii sigur ca vei fi fericit si vei putea sa-i faci si pe altii fericiti. Despre Rai si Iad, data viitoare.
Datorie de onoare -lui valico - de (anonim) la: 28/10/2004 06:32:55
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Asa cum am zis -am revenit cu un comentariu ce il datoram. Pentru ca lipsa de timp m-a impiedicat sa detaliez la vremea respectiva.
Daca-mi spui ca nu stii cum e societatea in America si vei crede ca invers -eu nu stiu cum merg treburile in Europa occidentala-te vei insela. nu zic cum -amarnic e o exprimare plastica... Dupa 5 ani de Germania - facuti la zi si noapte pe baricade -cred ca vei accepta asta totusi.Hai sa-ti spun cum sta treaba in tara care este motorul economic al EU. $i si avantaje sociale cu gramada. La fel si percepte morale -care nu au fost aruncate la coshul uitarii.Femeia mai are rusine -nu o ia razna ca aici , in continentul nord -american. Figurile cu "hartuirea" si acceptarea pe cuvint nu tin. Am vazut nemtoaice batute mar de sotii lor (am fost revoltat -nu accept asa ceva) - a venit politia si i-a zis lui Hantzi: nu puteti va rog sa rezolvati civilizat problema ? daca da -va rugam dati un telefon;si au plecat. Desigur nu am fost de acord indiferent de cauza ce a provocat " paruiala" femeii -dar ca sa vezi ca totusi saritul peste cal nu se practica intr-o tara care conduce detasat in plutonul economic (si din punct de vedere al civilizatiei ) in Europa.Daca ai intrebari apropos de civilizatzie teutona -ia-ti timp o saptamina si viziteaza Germania -dupa care trage o fuga in Belgia si compara. Vino din nou in Olanda -compara -trage si o fuga in Franta si scrie-mi.
Nu mai punem ca ce ia sotia ta cu 100 si ceva de euro acolo se multiplica cu 2, 3 in Germania -nu se pune problema banilor- in tara unde ai 30 de zile lucratoare concediu platit 100% + 10% pe zi bonus din partea firmei -unde 6 saptamini pe an poti fi bolnav si platit 100%. Bani sint cu nemiluita -se plateste regeste. Nu se pune problema banului -ci a omului. Asta nu ai inteles tu. Iar vis-a-vis de incompetentza -nu e chiar asa -ca ajungi peste noapte la salarii de vis si Rols de companie la usa. O fi pe la voi -dar in Germania - poti avea. cu o conditie.ba nu- cu 2.
Sa-ti curga in vene singe " albastru" (Hergestelt in Deutschland). 2.Sa fii urmas de Einstein sau de Max Planck si asta nu ajunge. Pe moment -pentru ca numele tau nu poate fi rostit "omeneste" de ei -vei lua ce nu iau ei -job-uri de ocna. Dar si acolo vei avea un salariu de-ti sta mintea in loc - categoria de salarizare de la VW sau Mercedes. Deci - luat babeste -nu $$$$ii sint problema si nici tzoalele de la Woolmart sau Karstadt Halle nu mai zic de Otto -Neckerman...nici macar o masina care e apanajul occidentului - ci OMUL. Dar sa revenim la femei - cind le cresc coarne -ca-n mioritza-nici gura nu le mai tace (apropo de legendarul telefon cu tastele "911" inrosite de atita apasat) nici sotzul nu le mai place. Sint multe de spus pe tema dar ma opresc la un singur lucru -intr-un cuplu totul depinde de un singur lucru- intensitatea sentimentului reciproc. Unde nu e dragoste nu e nimic. Asta nu se cumpara nu se vinde. Casatoria sau relatia de iubire intre 2 oameni nu e un tirg. Nu se vinde nimic. Se da. Daca nu primesti pe masura - pleci si cauti in alta parte. Dar nu te astepta la material. Nici popa nu te intreaba la altar de material -iti cinta (pe nas sau nu) de iubire -de respect... si-ti mai zice daca nu ma insel sa fii impreuna si la bine si la rau. Din pacate nu e asa. Iata de ce ti-am scris asta sa intelegi ca nu tot ce zboara se maninca -indiferent de berea irish care o bei -de Budweiser-ul care-l beau eu sau de Cangooroo beer ce bea Daniela. Barbatii ca si femeile peste tot in lume sint la fel. Oameni. Si merita sa fie respectati daca respecta -sa fie iubiti daca iubesc. Restul decurge de la sine ($$$ii si masinile si cizmulitzele ....)
Subiect supus judecatii tale clare si obiective -intr-un moment de ne-subiectivitate.

Cu simpatie,
Romanul din Canada
#26594 (raspuns la: #26227) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu acuz pe nimeni...Eminescule - de ampop la: 19/01/2005 09:28:12
(la: Bush-Personalitatea Anului)
Nu te acuz de antisemitism sau antiamericanism, dar pentru o mai riguroasa abordare a temei, de dragul celor mai tineri, hai sa dezvaluim o tzara din cele "ascunse' vederii multra, caci ascunderea capului in nisip precum strutul nu e de mare folos nimanui.
Dupa cum observi frate Eminescu, lumea (cel putin pe acest forum) incepe sa s polarizeze...unii ( printre care ma numar si eu,Mya, RSI etc.) sustinem anumite valori din jurul universului amricano-occidental chiar EU, ceilalti repeta ideile sa le zicem 'socialiste' ale societatii romanesti postdecembriste (adica sprijina lumea lui Slobodan Milosevici, lupta de "eliberare" a tarilor arabe etc.).
Dar de unde izvoraste aceasta ideologie? Chiar generalul DIE Plesita repeta mai deunazi pe OTV slogane anti CIA. Dusmanul etern al Romaniei, CIA.
Ceausescu, dupa 1968 (cand a primit dezlegare de la Kremlin sa adopte o politica de asa-zisa dizidenta anti-sovietica, doar pentru a mai atrage ceva tehnologie de la naivii francezi si vestgermani) a carmit-o spre national-comunism. A "reciclat" o sama de legionari pe care i-a vopsit in rosu (capitane nu fii trist, garda merge inainte prin partidul comunist) si a exacerbat sentimentele nationale, facandu-l si pe Antonescu erou al neamului. Masina de propaganda national-comunista a functionat ca unsa cu Bardul de la Barca...cand un pluton de soldati racnea la cenaclul Flacara "un popor, o tara, un conducator" sau "ein Volk, ein Reich, ein Fuehrer". In '89 Gorby si KGB-ul au decis ca unealta Ceausescu nu le mai era de folos si l-au inlocuit cu Iliescu. Ceausescu a fost aruncat la gunoi fara cea mai mica remuscare. "Sistemul" a inceput sa functioneze catre o asa zisa 'economie de piata" de fapt o economie cleptocrato-mafiota de rapt, condusa de aceleasi slugi ale lui Ceausescu. Asa apare "burghezia rosie", chiar daca termenul TE SUPARA, tinerii ii vad pe gusatii securisti tunsi stas, cu costume Armani care ragaie, le mai put picioarele si se scobesc in nas, dar au Merzan si cabana la munte.
Asta este "Lumea" romaneasca a generalui Plesita care inca se mai lupta cu inamicii de peste ocean.
A prezenta aceste adevaruri nu inseamna ca "Am sarit dintr-o extrema in alta. Din extrema stinga in extrema dreapta". Si ce?... chiar este atat de blamabil a FI DE DREAPTA? Cine nu e cu noi e impotriva noastra?....Shalom!
Mario
#33768 (raspuns la: #33598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tofan Ana Isabella - de Hop Si Eu la: 31/05/2005 14:33:03
(la: Minciuna - pana unde poate merge)
"Minciuna sta cu regele la masa
Este stiut si e de mult poveste
Decit sint regi, de cind minciuna este..."

Nu-mi mai aduc aminte cine a scris poezia... dar eram prin clasa a sasea (multi ani de-atunci...) cind o colega a recitat aceasta poiezie la o serbare scolara... si inca nu am uitat-o...
Well, well, well... Toti fura, in toate societatile, diferenta este ca la noi se fura prea mult si fara rusine. Nu exista un sistem activ care sa mentina legalitatea si sa stimuleze onestia. Daca s-ar face abstractie de "drepturile omului" si s-ar introduce pedeapsa capitala pentru delapidare din bunul obstesc sau particular?!... Daca cei care devalizeaza banci, cei aduc companii in faliment ca sa le cumpere ieftin ar ajunge in fata plutonului de executie?!... atunci fiecare s-ar gindi de doua ori pina unde sa bage mina...
Ehei... "Unde esti tu Tepes Doamne???"

M-am intors din Romania de numai citeva zile si pot sa spun ca inca nu-mi pot reveni... Masinile pe care le-am vazut pe strada?!... eu... nici nu pot visa sa-mi cumpar asa masina... Porsche 4WD si Mercedes SEL 600...
De unde atitia bani intr-o tara asa de saraca?
Cum de supravetuiesc atitea zeci de banci?
In tara in care traiesc, printre cele cu nivelul cel mai ridicat din lume si cu pe locul doi ca crestere economica, dupa China, avem 6 banci!
In Romania cred ca aveti citeva zeci! Si numai BCR-ul este banca locala mai serioasa. Toate celelalte sint banci straine care scot banii din tara.

Ah, sa nu uit! Am vazut "Banca Transilvania"... hahahaha... asta este banca lui Stefan Mandel, cel care a fugit cu banii de la Mondragon, a deschis banca pe numele lui frate-su. Asa ca in cel mult 2 ani va disparea asa cum a disparut Mondragon si Banca Felix.

Hop Si Eu...
==========================================
Ce bine e sa stai in mil...
Bil, bil, bil, bil, bil
(Din lirica crapului de crescatorie)
#52508 (raspuns la: #52318) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de gigi2005 la: 07/06/2005 02:20:47
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
pai eu cred ca nu-i platonica...sau poate poezelele i le inspira alta "muza" si aceea e platonica sau plutonica...plutoniana...ma rog!
#53706 (raspuns la: #53704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cel mai tare din parcare... - de Dinu Lazar la: 29/07/2005 02:48:58
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"pe cine considerati "cel mai tare"?

Pai, este foarte greu de zis... cred ca nu am in sistemul meu de valori o departajae de cea mai tare masina, cea mai tare melodie, cel mai mare scriitor, si, normal, cel mai tare fotograf.
Imi plac scoli de fotografie, sau ma simt atras de anumite personalitati, sau invidiez pe unii de nu exista si exista si momente cind vad niste imagini si ma cuprinde o ura nebuna pe maiestria lor si imi vine sa imi tai marunt cureaua de la aparat sau sa mushc capacul de la obiectiv; dar nu pot sa spun ca neconditional cutare e cel mai jme.
Cred ca e ca un concurs de ciclism; pe cutare il mai ajuta si vintul, pe cutare il lasa bicicleta, dar exista un pluton in frunte care fara indoiala face jocurile; si, vrem sau nu, exista si unii detestabili care ne marcheaza fara sa vrem, nu prin cele bune, ci prin cele rele.
Exista apoi fotografi, daca e sa revenim la ideea imaginii, care ar fi fost sau chiar au fost extraordinari sau senzationali dar nu sunt pe Internet sau nu au avut noroc sau pur si simplu din o mie una motive nu au reusit sa ramina in memoria colectiva altfel decit prin amintirea unora sau altora.
Cine mai stie azi ceva de Mihailopol, de Dan Mititelu de la Iasi, care a avut o creatie ca o cometa, de Wladislaw Pawelec din Varsovia, care statea intr-un garaj si la care am fost in 1985 pentu ca sa-l cunosc, invidios pe lucrarile sale... si atitia altii.
Asa ca e greu de spus cum e cu cei mai buni fotografi. Sigur, ar fi niste nume pe care le consider importante pentru mine, adica din estul Europei m-au lasat fara glas la un moment sau altul ungurii Gyorgy Toth si Lazslo Torok, rusii Vitaly Butyrin si Valdis Brauns, cehii Vasil Stanko, si desigur Jan Saudek, iar din memoria de nume de "grei" de prin lume as cita in plutonul celor pe care ii invidiez pe Helmut Newton, Sam Haskins, Mapplethorpe, Laurence Salzman, Jean Loup Sieff, si inca vreo citeva sute... sunt prea multi.
Important e sa realizam ca nu ne ajunge o viata sa invatam si sa intelegem, si ca oricum am intoarce lucrurile, chiar si in fotografia cea asa de usor de facut exista creatori majori, nu numai in muzica simfonica sau in sculptura, si exista personalitati care au facut opere comparabile cu cele mai cunoscute opere din alte arte; dar istoria e nedreapta si nu toti ajung sa aiba piedestal.
Pe masura ce trece timpul si vedem ca de fapt in loc sa stim mai multe in general vedem ca de fapt orizontul se curbeaza si intelegem ca nu stim nimic... dar mereu va exista o multime memorabila demna de invidia si respectul nostru, desi pe masura trecerii timpului, datele problemei se pot schimba fundamental.
Oricum, o vizita pe la
http://www.visuelimage.com/pi/phgraphe/phgraphe.htm
sau
http://artkaos.net/index.php?page=g
ori
http://art-support.com/galleries.htm
ne arata ce inflatie de calitate exista, cit de multi pot fi exceptionali, si de ce e imposibil de zis cine e cel mai...
#62104 (raspuns la: #62045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raportu' - de Dinu Lazar la: 02/08/2005 13:18:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Tinind cont de ce spuneti, cu atit mai mult imaginile Dvs mi se par si mai interesante, ele va situeaza ca pozitie cu siguranta in plutonul de maxim 8-9 fotografi mai tineri si mai de exceptie din Ro aparuti in ultimul timp.
Eram curios si ce mai spun cafegii de pozele astea, dar daca nu e nici o parere, asta e.
#62965 (raspuns la: #62944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iar nu am somn asa ca - de gigi2005 la: 04/08/2005 03:32:13
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
o sa continui cu actiunea astrelor asupra practicilor vrajitoresti:
(citat)
soarele-stimuleaza efectele pozitive, energetice, ale magiei terapeutice. Influenta sa nu este potrivita descantecelor si magiei de influenta erotica
luna - influenta potrivita descantecelor si farmecelor de dragoste, ghicitul in apa si anumitor ceremonii magice
marte - influentza favorabila in demersurile magiei divinatorii. Nefavorabil meditatiei, magiei plantelor de leac
mercur - influentza favorabila in descantecele de paguba, in influentarea la distanta. Nefavorabil in magia influentei sexuale
Jupiter - favorabil ritualurilor, ceremoniilor sacre si descantecelor cu scopuri materiale. Nefavorabil farmecelor de dragoste
venus - rol extraordinar in magia influentzarii erotice. Intareste puterea sufleteasca si receptivitatea, scade insa luciditatea
saturn - influentza sa este puternica in actiunile magiei negre. Are rol nefast in farmecele de dragoste
uranus - favorabil influentzarilor de ordin spiritual; nefast in orice farmece care tintesc aspecte materiale sau erotice
neptun - are o influentza foarte puternica asupra incantatiilor si potentzeaza sensibilitatea persoanei care trebuie influentzata in probleme de dragoste. Nefavorabil in ceremonii sacre
pluton - influentza sa nu este bine cunoscuta, dar se crede ca are un rol important in magia divinatorie
Daca urmariti o anumita influentza astrologica este bine sa asteptati ora astrala a respectivului astru in ziua sa dominanta:
Soarele-duminica; luna - luni; marte-marti; mercur-miercuri; jupiter-joi; venus-vineri; saturn-sambata
#63215 (raspuns la: #63213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...