poet pe care citindul

Am cautat raspunsul si nu l-am gasit. Am gasit doar invitatia de-a scrie pozitiv despre prietenie, poate asa ajutam si poetul sa-si recapete increderea in ea. Ceea ce n-am putut sa fac (nu ca n-as fi vrut). Si, cerindu-mi de fapt iertare, poate am facut greseala unei invitatii prea familiare la o halba de bere (virtuala, desigur).

Nu imi voi cere insa iertare ca n-o sa pot aprecia omul pentru curriculumul sau, ci-l voi aprecia pentru ceea ce este. Ca prea multi respectam de fapt o carte sau o imagine pe ecranul televizorului, si uitam ca poetul, dramaturgul, eseistul, e in cele din urma om, cu durerile, slabiciunile, greselile si framintarile sale proprii.

In cautarea "raspunsului", am petrecut ceva timp pe sit, citind si marea parte a "Scrisorilor catre prieten" si cautind sa-l descopar pe Radu-omul. Am descoperit un om lucid, poate prea bun analist, si m-am intrebat fara sa vreau daca invitatia laconica de-a gasi raspunsul n-a fost ceva de genul cutiei (Pandorei?) din Scrisoarea 1, in care poetul n-a insistat prea mult ca sa nu-mi pierd imaginatia si sa nu ma las pagubas in a-i descoperi opera.

Luciditate si poezie, cel mai periculos amalgam... Fereastra spre imaginea lumii ideale, a ce "ar trebui" sa fie, nu a ceea ce este... Durerea inerenta a constientizarii de mai tirziu ca universul paralel e de fapt utopic...

Am mai citit eseurile despre iubire, si m-a mirat ca n-am regasit aceeasi insistenta asupra reciprocitatii si-n textele privitoare la prietenie. Daca iubirea cere cel putin doi, de ce despre prietenie poetul "ne vorbeste" (sau "vorbeste") singur? Cum poti vorbi altora despre prietenie? In loc sa vorbesti cu acestia despre prietenie? Sa fie defectul profesional al mentorului ce uita sa mai coboare de la catedra si sa isi mai aminteasca uneori de postura de elev? Cind raspunsurile cele mai sincere, clare si izbitor de lucide despre lume si viata (cu toata simplitatea si naivitatea lor) le afli de la copilul de 5-6 ani, de la fiinta ce n-a intrat inca in ciclul prihanitor al existentei noastre alterate.

Am citit apoi "Scriitorul, intre el si ceilalti", si am privit intristat la cit i s-au rarit comentariile si dialogul in anul ce-a trecut de la publicarea acelui eseu. "Nu cred in utilitatea 'artei pentru arta'. Asa cum nu cred in viabilitatea literaturii facute de dragul literaturii. Oricat de frumos si mestesugite ar fi cuvintele, oricat de seducatoare si lin curgatoare ar fi impreunarea lor, daca singurul scop al crearii lor a fost doar un test cu oglinda hartiei, rareori vor avea 10% din impactul creatiilor scrise din inima, pentru oameni."

De ce m-a pierdut atunci pe undeva poetul? Chiar daca stiu prea bine ca-s doar una din neinsemnatele furnici cititoare, pe care, chiar cind le privesti prin microscop, nu le poti distinge de restul musuroiului...

Am cautat sa-nteleg ce s-o fi intimplat in scurtul rastimp dintre atit de analiticele scrisori catre prieten si trista confesiune de fata. Sa fie oare ca medicul ce a prescris o vreme buna medicamente altora isi da seama ca n-au nici un efect asupra lui?

..........
Sa nu fiu inteles gresit. Nu te cunosc dinainte, Radule, dar poate tocmai acest lucru mi-a permis sa privesc mai cu detasare acum, pentru prima oara, modul in care se leaga cele cu care ne-ai incintat pe acest sit. Talentul tau e cert si nu mai are nevoie de confirmare, eu insa m-am trezit fara sa vreau cautind omul in framintarea lui dincolo de strofe si fraze. Nu omul civic, acea prezenta din cartea de telefon sau persoana joviala ce da pesemne binete pe ton conventional colegilor in fiece dimineata. Ci fiinta interioara, prin care veridicitatea celor scrise poate sa se adevereasca sau nu. Inca ma-ntreb daca orice fiinta cinstita si sincera (cum sint convins ca esti) nu devine inerent afectata de schimbare de cum capata intelegerea lucida a mecanismelor psihologice umane sau sociale.

Nu as indrazni vreodata sa te judec, dar cel cu pretentia incurajarii "comunicarii" ar trebui sa aibe in vedere mai mult dialogul, nu doar monologul de la catedra sau din inaltimea "textelor personale".

Cu stima sincera si fara asteptari...

ps Nu stiu cum arati, dar din personalitate, sensibilitate si din cum scrii imi amintesti oarecum de George Sovu, pe care l-am avut demult profesor :)

"poetul nu-i decat un viteaz pe-un cal alb si-atat"

Vroiam doar sa zic ca mi-a placut ideea ta :)
Intr-adevar, un poet are nevoie de curaj pentru a-si dezvalui sentimentele.

=====================================================================
Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.)

Care sunt poetii vostrii favoriti?

Trebuie sa recunoastem ca o abordare a temei antisemitismului ii sperie pe multi, si asta pentru ca avem de-a face cu un subject care e de natura sa sperie pe unii
Ii sperie deoarece in sinea lor se stiu antisemiti, dar conventiile
sociale ii obliga sa-si doseasca optiunile.
A scrie pe tema antisemitismului e foarte periculos pentru
acestia, deoarece exista permanent pericolul sa spuna, involuntar, ceea ce cred cu adevarat.
Pe unii ii sperie din principiu, fiindca o singura virgula pusa gresit te poate transforma, in ochii diversilor vanatori de vrajitoare care bantuie si pe la noi, in "antisemit".
Alcatuirea unui intreg numar al unei publicatii - fie ea si electronica - pe tema antisemitismului poate da frisoane fiindca e foarte probabil sa se gaseasca unele minti incete care sa te acuze fie ca esti "vandut" fie ca, dimpotriva - daca numarul respectiv nu
dovedeste suficienta "vigilenta" - ca esti tu insuti... antisemit.
Antisemitismul pare a fi, la ora actuala, o tema de care au voie sa se atinga numai intelectualii verificati si para-verificati, cu cariera deja pusa la punct.
Pe noi tema antisemitismului ne intereseaza pur si simplu deoarece e paradigmatica pentru un anumit tip de gandire a(supra) excluderii celuilalt.
Caci primul pas pe drumul antisemitismului iI facem atunci cand evreul de langa noi devine Celalalt. Acest Celalalt poate locui langa noi fie la Bucuresti, pe aceeasi strada, fie la lerusalim - pe aceeasi planeta, si totusi sa devina Celalalt.
Dupa ce devine Celalalt, evreul nu va mai fi scos din evreitatea sa. 0 gandire antisemita e obsedata de scoaterea la iveala a evreitatii, indiferent de pret. Cineva care gandeste antisemit ar spune despre o Ana Pauker ca a fost mai intai evreica, si abia apoi o
persoana nefasta. 0 gandire non-ansemita va pastra amanunte cu evreitatea deoparte, ca unul din multe altele (Inaltime... varsta... greutate...) retinand principalul: Ana Pauker
a fost, pur si simplu, una din persoanele nefaste pentru istoria Romaniei.
0 gandire antisemita va emite o propozitie de tipul: "Evreii au batjocorit soldatii romani care se retrageau din Basarabia." Cineva care nu gandeste antisemit va spune doar: "Anumiti cetateni romani de origine evreiasca s-au dedat la acte de batjocura impotriva armatei
romane aflata in retragere." In acest fel, responsabilitatea acelor acte revine, cum e si firesc, statului roman care nu a stiut sa si-i faca pe anumiti evrei din Basarabia cetateni de buna credinta. Cu ce sunt acestia vinovati?!
Pentru antisemit, evreul poate fi doar acuzat, nu si disculpat. Spre deosebire de antisemit. AntisemituI este justificat, i se gasesc scuze. Bunaoara, Eminescu era antisemit pentru ca evreii impanzisera tara cu carciumi. Fara indoiala, citind textele poetului national suntem de acord ca acesta era unul dintre motivele principale pentru
care era Eminescu antisemit. De altfel, toata lumea, in epoca, il zugraveste cat mai grotesc pe evreul-carciumar (cine nu-si aduce aminte de nuvela lui Caragiale). In schimb, evreului nu i se da voie sa spuna ce l-a impins sa fie carciumar, nu are voie sa se disculpe. Pentru antisemit, e de la sine inteles ca evreul nu putea
decat sa paraziteze cu alcool blanda si taraneasca natie romana, pentru ca asa era el: parazitar.
Antisemitul se considera in permanenta in devenire, zicand cu tarie despre sine ca, daca e antisemit, atunci a devenit antisemit, fiind impins la asta chiar de catre evreu; si ca va inceta sa mai fie, cand evreul va inceta sa-l mai supere. Cu alte cuvinte,
antisemitui isi aroga un fond bun, uman, calduros, pe care numai confruntarea cu evreui l-a preschimbat, vremelnic, in ceva violent. In schimb, evreului nu i se concede onoarea devenirii: evreul-suparator nu este suparator fiindca va fi devenit asa, ci fiindca asa e el,profund rau de la natura. Chiar si daca ar fi sa traiasca izolat pe o insula.
Relatia cu Celalaltul-evreu e vazuta de antisemit ca una pur chirurgicala: evreui trebuie
extirpat. Fie ca extirparea va insemna transportarea evreului cu trenurile mortii sau scoaterea sa de pe piata de munca. Evreul trebuie exclus din raza noastra vizuala.
In acest fel, problema violenta a antisemitismului devine de fapt parte integranta din problema, mult mai vasta, si de imensa actualitate, a excluderi. Si cum majoritatea modurilor de excludere sunt atat de subtile si de perverse, problema antisemitismului isi
sporeste importanta deoarece, asemeni proceselor dintr-un laborator, ne poate avertiza asupra pericolelor pe care le aduce cu sine orice gandire care exclude.
Caci primul pas pe drumul gandirii care exclude il facem atunci cand vecinul de langa noi devine Celalalt. Bunaoara, cand noi devenim elita, iar el simplu vecin.
Exista patru feluri de antisemitism.
-Cel fatis.
-Cel inconstient
-Cel institutionalizat
-Cel inventat
=====================================

P.S.Recomand celor interesati sa consulte si lucrarea Prof.Universitar GEORGE VOICU despre "Teme antisemite in discursul public"(n.a.-Nanu)

=================

Citind cele scrise de Dvs, simt o regretabila urma de amaraciune, dar imi dau seama ca ea izvoraste din fapte reale, concrete, din tristeti traite.

Nu pot insa sa nu va spun ca imi (cred ca as putea sa spun ne) pare rau sa citesc ca va retrageti din variate proiecte. Sigur ca propria munca / opera e (cea mai) importanta in viata unui om, si totusi...

Inteleg ca nu vreti sa scrieti despre fotografie. Si totusi...citind randurile Dvs de aici si vazand cate avem de invatat de la Dvs, poate "macar" un volum de amintiri?

Multumim pentru cele impartasite aici si pe alte forumuri si liste de discutii, si va rog nu va retrageti chiar de (peste) tot!

cu respect,
lucian stanescu

Citind comentariile de pe acest forum, mi-am amimtit de replica unui vecin grec care m-a "incurajat " zicindu-mi la scurt timp dupa ce am sosit aici ( Australia) :"Cam dupa 30-40 de ani te vei simti ca acasa" - el era deja aici de 50 de ani!
Si fraza dintr-o carte citita recent - "E un blestem sa iubesti doua tari" ! Cred ca se aplica la o buna parte dintre noi.
Aussie

*Am deschis acest site in speranta ca voi gasi pe cineva care sa aiba la indemana volumul "Astfel", si poezia "Daca nu cer prea mult". Mi-e tare draga si o caut de multa vreme. Multumesc anticipat!
*A propos de subiect.. mi-e egal ce orientare politica ar fi avut Sorescu, pentru mine exista doar poetul Sorescu. Mi-a greu sa il vad in rolul de "comunist inrait" avand in vedere poezia de care va spuneam sau de "Iona" si "Trei dinti din fata". Cat despre talent... cred ca e unul din putinii cu adevarati poeti: a scris poezii de dragoste sensibile si romantice, poezii patriotice fara sa fie patriotarde, si cuvantand ca un om normal, fara ermetisme savante.
Nu toti vedem lucrurile la fel, dar de la asta pana a a firma despre MS ca poezia lui e "proza ratata"...e cam mult dincolo de limita "stupismului", ca sa citez unul din colegii de "cafenea". Numai bine!

*
Semnul infinitului din inima
isi leapada crusta
sta sa se preschimbe-n cuvant

Mi-s umerii slabi
si mainile pline de vant.

**
Du-te,te du,
intarziatul meu Domn
eu am sa vin dupa tine
pe drumul din somn
ia cu tine comorile
si-nchide toate cararile
mai este un tarm pe
care vreau sa-l ajung
mai este-un amurg
pe care vreau sa-l inund
eu mai raman sa ma cern
cu smeritele frunze
pe fruntea adormita
a mumelor lumii
du-te, te du,
intarziatul meu Domn,
n-ai grija
te voi ajunge-ntr-o noapte
pe drumul din somn.
***
Asa cum stai
cu fruntea lipita de cer
rasuflarea ta abureste cu nouri albi
vazduhul
ce s-or fi mirand cei de pe lumea cealalta
de cuvantul Dumnezeu
scrijelit de degetul tau,
cititndu-l invers,
neintelegendu-i sensul.
****
Iubeste-ma ametitor ca vantul
si rupe-mi zagazurile
sa cad din nou in cer
din leaganul tandru
al bratelor tale
si daca lovindu-ma cu tampla
de o stea abia nascanda
eu ma voi pierde de tine-n milenii
cu lacrima-nghetata
in ochiul meu stelar
tot voi mai trece
prin fata ferestrei tale luminate
ca o cometa
odata la un milion de ani.
*****
Asa cum iti reversi in mine
nefiinta
purtandu-ma ca pe-o corabie
in vesnicie
si-mi infloresti pe trup
manunchiuri mari de lotusi
pe frunte
aurore
asa cum treci din tine
in mine
parca ai fi Dumnezeu
generos scufundat
in creatie.

Iar cea mai iubita poezie cu adevarat este Luceafarul de Eminescu. Nu cred ca poate fi o alta mai frumosa si mai profunda decat aceasta.
Am invata-o cand eram in scoala primara. Este singura poezie pe care mi-o amintesc perfect.
redau un fragment:
"Porni Luceafarul
cresteau in cer a lui aripe
si cai de mii de ani treceau
in tot atatea clipe
un cer de stele dedesubt
deasupra cer de stele
parea un fulger ne-ntrerupt
ratacitor prin ele."

Absolut perfect.
Marturisesc ca am citit multi alti poeti mari, Rilke,Goethe,Milton, Elitis, Elias Canetti, Puskin, Esenin, Beaudelaire, s.a., insa nimeni nu mi s-a parut a fi perfect ca Eminescu. Un alt poet pe care-l iubesc este Lucian Blaga.

Si "io-s" "poet", un superstar
la mine-n bloc,
Si o problema am si "io":
nu ma iubeste!
Nu "poezia", "ia", femeia,
mai "ie" si blonda,
Rubiconda nu, d-as vrea.
e buna-orcum
Si o iubesc si am un bai,
Si o problema am si "io":
nu ma iubeste!

"Romanul e nascut poet",
Asa am invatat la scoala,
Ca e frumos si e destept,
Ca daca a cazut se scoala;

Si se mai spune despre el
Ca vesel rade-n fata sortii
Iar pe dusmanul cel misel
Il trece iute-n rand cu mortii.

Romanul e nascut crestin
Din radacina de apostol,
S-a infruptat din crunt suspin
Si s-a facut pe sine ctitior

De locuri sfinte si de Tara
Pe care le-a lasat ca zestre
Cu o vointa unitara
Pe-ale Carpatilor reci creste.

Romanul e nascut doinas,
Canta de dor, canta de jale,
E-al inimii un vechi ocnas
Ce-i condamnat la alinare.

Cu fluierul usor la brau,
Tot cu opinci de cand se stie,
Canta de codru si de rau,
Despre haiduci si despre glie.

Romanul e nascut sarac,
In foame, boala si/sau obida
Precum o frunza de copac
Ce-i atacata de omida.

Dar de-i bogat in suferinta
Sau suferind de bogatie,
El canta-ncet, plin de credinta,
Ca soarta e a lui sotie.

Ma impresionat placut acest comentariu,inchinat marelui poet national Eminescu.

Ziua de azi imi va fi cu mult mai senina,citind aceste ganduri...

Eu ma ingras doar citind retzetele:))


The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.

Daca ar consola pe cineva parerea mea as fi foarte incantat.
Nu sunt consumator de poezie, dar cand am citit "La steaua" nu am inchis cartea pana nu am invatat poezia, cand am citit "Trei fetze" am zabovit cu acesta poezie in fata cam o jumatate de noapte.
Dar am putut sa plang copios citind "Moartea caprioarei si "Ël zorab".
Am citit un volum de poezie scrisa de un poet sarb, cu studii in Romania si care traieste in Norvegia (am dat aceste detalii ca sa se stie despre cine este vorba ca eu am uitat numele)
Dar nimic nu ma putea supara la fel de tare ca intrebarea tampita (Ce avrut sa spuna poetul?) Acum stiu ce vor sa spuna poetii.

Mi-au dat lacrimile citind tot ce ai scris...
Sa stii ca i-am oferit sefului meu un vin romanesc... si i-a placut si lui foarte mult...
Am un coleg care in fiecare dimineata ma suna si imi spune "Buna daimeneata" :)
La pranzul organizat de firma anul trebut am adus si eu sarmale si salata de vinete...(nu a ramas nimic...) iar colegele mele deja stiu cat de buna este mancarea romaneasca...
Regret ca nu avem noi un apartament prea mare sa-i invit la o ciorba de burta... si sarmalute in foi de vita...
Multumesc pentru tot ce ai scris... pentru toata caldura asta nemaipomenita ... pe care o simt ... stiind ca mai sunt oameni care nu-si neaga obiceiurile, valorile... care nu uita ce inseamna cu adevarat a fi ROMAN...
Adresa monica384@hotmail.com o poti folosi oricand vrei ... Mi-ar place sa mai stam de vorba.

Esti o scumpa si iti multumesc mult...

Poetii la randul lor ¨pot umple orasele de miros a vanilie si port deschis¨, ne pot duce in gari unde sa urmarim ¨lumina rosie a ultimului vagon¨...

asta pot face si pictorii, si muzicienii, si restul tagmei de artisti. chestie de har din partea artistului si de deschidere din partea privitorului/ascultatorului.

zaraza

Citind cele mai multe dintre comentarii pe aceasta tema... stau si ma gindesc!... Poate ca intradevar a existat o evolutie... acea evolutie de la "homo- sapience" la "homo-sexualis"...
Si mai este o chestie care ma framinta... sint cite unii de au asa o fatza ca numai o mama ar fi instare sa-i iubeacsa... Daca fiecare om a evoluat din maimuta?!... astia trebuie sa fi evoluat din maimutzoi...

Oare cele doua exemple pot constitui o dovada in favoarea Teoriei Evolutioniste???

Well, in the other hand... Daca esti Dumnezeu?!... chiar poti sa faci oameni din lut si sa le dai viatza????.... Poate trebuie sa ai un lut special?!?... Poate Dumnezeu avea la indemina mai multe culori de lut: alb, rosu, galben... negru... ca asa ne-a facut pe toti destul de diferiti la culoare.

Vorba cintecului de pe vremea studentiei:
"De-ar fi tata Dumnezeu, maaai
De-ar fi tata Dumnezeu, Sfintul Petru as fi eu
Hai hai si nu-i bai c-amindoi mergem in Rai."

Hahahahaha....

Sooooo Happy

Eu n-am scris ca nu mai cred in poeti, ci ca "mi-e teama" sa mai cred in ei :) La figurat, desigur. Cum am picat fara sa vreau in mrejele si universul lui Radu, si m-am trezit citind mult mai multe decit imi propusesem, e dovada simpla ca cineva are intr-adevar ce spune si stie cum sa-si transmita mesajul, sa atinga cititorul, sa-l faca mai curios decit era initial, sa-l intrige...

"Mi-e teama" fiindca "geniul pustiu" al lui Eminescu te-mpinge spre luciditatea mata si fara ascunzisuri a lumii in care traim, cind multi cautam de fapt sa ne adaptam cit mai mult la imperfectiunea ei, sa privim realist si sa acceptam umili absurditatea ei cotidiana. Eu iubesc ca mai sint atitia "neadaptati" printre noi, unii din ei tratati chiar de paria de mase, ca sint "diferiti". Radu este un astfel de neadaptat, din fericire se bucura si de recunostinta inca din viata (nu sa astepte ca Van Gogh dupa), are universul sau propriu in care ne aduce si pe noi, insa ne contamineaza implicit si cu nefericirea pe care i-o aduce acest simt acut al realitatii.

Citind textul tau, se intelege 1-ca esti homosexual ("cuplu heterosexual ce-si multumeau reciproc"), 2-ca nu folosesti prezervative ("un invent"), 3-ca esti familiar cu puscariile romanesti ("imi aminteste de vulgul masculin al puscariilor romanesti") si 4-ca esti mai in varsta ("Nici sexul nu mai e ce era odata")...Ori nu mai cunosc eu limba romana...

Vorbind despre hotii “sensibili” mi-am amintit de Francois Villon, poet francez care a trait prin secolul XV si a fost redescoperit in sec XIX. Multe aspecte ale vietii sale reies din poemele lui dar si din ...dosarele politiei. A fost hotz, vagabond si criminal. A lasat multe versuri frumoase majoritatea despre viata sa, nefericita se pare. In felul sau era un filozof...