comentarii

poetic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
O fire poetica si profunda. - de cosmiK la: 05/04/2006 20:31:50
(la: Multumesc pentru ca ...EXISTI !)
O fire poetica si profunda.
Si eu iti multumesc pentru aceasta "proza scurta" care m-a facut sa redescopar putin bucuria vietii
act poetic - de batranutragator la: 26/08/2009 18:06:44
(la: la oglinda)
Se pare că tendinţa poeziei române în secolul XX ar fi fost să instituie eul poetic ca instanţă absolută, respectiv s-a încercat prin utilizarea sau eliminarea formelor de retorică să se ajungă la eul real, la Voce. În acest sens, constată criticul Mincu, „puţini sunt poeţii care-şi pun întrebarea cine vorbeşte în textul lor, abandonându-se instinctiv unei scriituri impersonale”, dar fără să numească cine sunt aceşti poeţi şi dacă au putut atinge starea de idealitatea a Vocii autentice.

act poetic 2 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:07:28
(la: la oglinda)
metode poetice....Metoda argheziană ar consta în explorarea impurităţilor limbii, în încercări şi tatonări ale realităţii de dincolo de text cu un eu semănând unei voci impersonale, transcendente. Metodă blagiană – expresionistă oscilează între un eu exterior, amplificat cosmic şi astfel dispersat şi un eu interior problematizant care optează ca soluţie finală tot pentru impersonalizare. A treia metodă, a lui Ion Barbu, de textualizare a discursului, înlocuieşte eul poetic cu o instanţă textuală suverană difuzată în oglinzile textului care se reflectă doar pe sine, în ceea ce se cheamă „realitate textuală”. Metoda bacoviană, cea de-a patra propusă în clasificare, constă într-o formă de existenţialism al eului poetic care se constituie pentru prima dată şi se contemplă pe sine, deşi într-o formă degradată, agonală. Ultima metodă, cea stănesciană este dată de postmodernismul necuvintelor. Eul poetic este situat în „interstiţiile spaţiului metalingvistic”.

#475596 (raspuns la: #475595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
act poetic 3 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:08:10
(la: la oglinda)
Ca o noua metoda de clasificare sunt patru direcţii poetice care ar caracteriza literatura română modernă şi astfel se subînţelege că toţi ceilalţi poeţi antologaţi ar constitui prin urmare doar provincii amestecate ale celor patru imperii. Două sunt indiscutabile: cele generate de Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.
„(Ne)cuvintele nu mai transportă simboluri, nu mai comunică doar ceea ce se află dincolo de ele, ci devin obiecte-semne; ele nu mai transmit un mesaj: poetul se simte un ecran transparent ce se lasă traversat de limbaj fără ca el să poată interveni activ”. Cel, de-al doilea, Marin Sorescu, se distinge prin metoda sa parodică atât a obiectelor literare (opere şi autori), cât şi a realităţii înseşi (motive şi idei devenite stereotipii).
Al treilea, în ordinea clasificării propuse este poetul Ion Gheorghe, care se dovedeşte încrezător în consistenţa limbajului şi într-o anume tensiune vizionară se afirmă ca „tipul poetului orfic, interpret al locurilor sacre”. Cel de-al patrulea, Mircea Ivănescu, reverează într-o formă livrescă asupra realităţii cu ajutorul unui eu poetic substituit, mopetele său (un muppet) căruia „îi enumeră infinitesimal gesturile şi sentimentele”. Acum criticul Marin Mincu numeşte un concept important al strategiei poetice actuale, realitatea double-face care ar consta în concepţia că obiectele şi sentimentele coexistă cu reprezentările lor. În aceste condiţii eul poetic, fără să poată opta într-un mod clar, supravieţuieşte simultan în real şi în scriere.

#475598 (raspuns la: #475596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
act poetic 4 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:08:57
(la: la oglinda)
...aceşti patru poeţi contemporani propun patru atitudini diverse în funcţie de raportul realitate – limbaj (text). Nichita Stănescu afirmă că realitatea înseamnă mai mult decât limbajul, cuprinzând potenţele preverbale. Ion Gheorghe crede ferm că realitatea nu e decât limbaj şi de aceea tot ce nu e limbaj, nu există. Marin Sorescu şi Mircea Ivănescu preţuiesc realitatea double-face, în care lumea şi limbajul coexistă, dar pot fi abordate doar la modul ironic (Sorescu) ori grav, experimentalist (Mircea Ivănescu).

Obsesia critică a lui Marin Mincu constă în înţelegerea majorităţii poeţilor propuşi în raport cu procesul de textualizare. Ce presupune aceasta am încercat să desprind fie din sumarele indicaţii din prefaţa antologiei, fie din notele introductive dedicate fiecărui poet şi unde firele textualiste ori textualizante (oscilaţie terminologică care nu a fost nuanţată) sunt de obicei marcate cu litere îngroşate. Aflăm astfel că prin procesul de textualizare, scriitura a luat locul a ceea ce se numea altădată emoţie sau sentiment. Transferul poetic obişnuit realitate – suflet a fost deturnat în opoziţia realitate – text.

Poetul actual a devenit acel „de-scriptor” care transferă în text tot ce „atinge”. Poetul post–textualist nu vizează Textul, ci „textele”, problema lui nu mai constă în scrierea poeziei, ci în de-scrierea mecanismelor acesteia (cum se face, se amână, se ocultează poemul). Are senzaţia că se află la interstiţiul dintre realitate şi text (după cum Platon lăsa să se întrevadă ideile în vacuumul realităţii)

„Obiectul se face hârtie mototolită, îşi reduce tridimensionalitatea la unidimensionalitatea semnului scris”. Poezia este motivată doar de mecanismul textual ce devine singurul reper acceptat. Textualizarea devine singurul conţinut de comunicat în poezie. Realitatea şi eul poetic devin elemente nesemnificative şi contestabile ca surse de creaţie.

Printre conceptele specifice textualiste Marin Mincu numeşte dicteul textualist, un act poetic care ar consta în producerea de text şi metatext în acelaşi timp. Problema metatextului ne plasează însă din nou dincolo de instanţele textuale fiindcă generează sau reia forme de retorică condamnate de textualişti. Un alt concept, împrumutat probabil din fizica spaţială ori din psihologie, este cel al pulsiunii poetice. Textul poetic este organizat în funcţie de accesele pulsatorii ale actantului liric care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale şi evită, cel puţin conform sensibilităţii promoţiei lui Gheorghe Iova, de a comunica o anumită idee ca în retoricile anterioare.

#475599 (raspuns la: #475598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
act poetic 5 - de batranutragator la: 26/08/2009 18:09:26
(la: la oglinda)
Între mărcile textualiste specifice am selectat câteva cu caracter revelator – colocvialitatea ironică (semne de punctuaţie nefireşti, oralitate simulată); discursurile care încearcă să spună totul pentru a se vindeca de diverse complexe (forme de demenţializare a realului, poemele schizofrenice, obsesii viscerale, simţiri dereglate, autoexecuţiile eului liric); promovarea gradului zero al scriiturii, a unei stări poetice plasmatice şi contestarea rolului metaforei;

Poeţii textualişti au în acelaşi timp atitudini radicale în raport cu câmpul literaturii: toţi creatorii care nu se supun imperativului scriiturii sunt definiţi ca păşunişti şi tradiţionalişti. Cine nu înţelege poezia plasmă ori pulsiune zisă autentică devine automat fie un cititor obişnuit, fie un critic simandicos. De aceea probabil excesele ideologilor textualişti îl fac pe Marin Mincu să afirme că totuşi poezia adevărată pare să se sustragă mereu oricărei constrângeri „metodice”.

După acest adevărat manifest textualist strâns pe cât posibil la liniile sale directoare, am ajuns să reflectez la ce este o antologie. Este înainte de toate o formă de prezentare a preferinţelor autorului antologiei şi deseori constituie o pledoarie explicită sau nu pentru o anumită estetică sau paradigmă (în cazul de faţă textualismul cu fazele sale post ori avant la lettre). Confirmă existenţa în plan literar a unui număr oarecare de autori şi-i ierarhizează într-o formă explicită (de pildă prin numărul de pagini acordate, prin considerarea criteriilor preliminare, prin poziţionarea în cadrul cărţii). Nu trebuie omise nici numele de „marketing” selectate, cele care fac cel mai probabilă vânzarea antologiei. E ca la un afiş de spectacol – contează primele trei nume îngroşate, deşi au apariţii nu cu mult mai substanţiale ca ale necunoscuţilor. Antologia are deseori caracter predictiv şi de asemenea rolul de omologare şi promovare a unor noi poeţi. Ambiţia manifestă – selectarea celor mai bune texte literare.

cele de mai sus sunt dintr-o recenzie facuta de Gabriela Mirea la cartea lui Marian Mincu, Poezia romana actuala, care este o antologie de tecste.

si mai adaug eu, ca actul poetic fara o emotie autentica nu implineste un tesct.

asadar cu aceste instrumente judeca dumitale ceea ce ai scris - adica o insiruire de fapte date, prozaice, care nu au nicio legatura cu poezia si incheiate cu o chestie rasuflata si banala.
#475600 (raspuns la: #475599) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
frigiditate poetica - de andante la: 15/09/2009 18:46:02
(la: ipecacuana)
"problema nu e la mine, e la tine. daca te intrebi de ce nu reusesti sa simti inseamna ca ai un fel de frigiditate poetica."

asta-i buna!
de ce crezi ca doar receptorul are o problema daca mesajul nu ajunge la el?
#481848 (raspuns la: #481839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"LICENTA POETICA" - de Intruder la: 08/07/2010 11:44:58
(la: Ploaia)
care poetica, va rog?

numiti asta poezie? POEZIE? pe ce va bazati, va rog?
Eminului i-ar fi fost permis si sa inventeze cuvinte noi, dar Childul se-mpiedica pe sub tei.
#556694 (raspuns la: #556577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vinars poetica - de Intruder la: 15/03/2011 20:57:01
(la: Primăvară)
soarele se-arata galben
si la noi pe cafenea
vrabiuta ciripeste
pe aici pe undeva

nu e soare, dar e bine
si in cafenea e cald
useri "noi" navalnici vine
dand cu rima de asfalt

e phoeti. cu multe pohte
gaudeamus igitur
dintr-un click rasare, iote
poezici post-abortum.

ziua-i soare, noaptea-i soare
dimineata-i soare iara
si metafora zbanghie
ma goneste-n ploaie, afara.

Apollica, bine ai revenit!
unde ai fost?
am ars-o poetic pe teritoriul tau, ca stiu ca esti de treaba si nu te superi...:))
Poezie - de papadie67 la: 04/10/2003 20:37:14
(la: Neobisnuite utilitare de uz curent)
Era, cu siguranta, terorizat!

Dar solutia mi s-a parut incredibil de poetica.
Si eficienta, cu la fel de multa siguranta (sic), deoarece s-au incapatanat s-o transmita din generatie in generatie, intr-o vasta arie geografica. :0)
#700 (raspuns la: #695) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din strainatate - de JCC la: 13/10/2003 14:36:49
(la: Cele mai frumoase poezii)
Din străinătate

Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă,
Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Si inima aceea, ce geme de durere,
Si sufletul acela, ce cântă amortit,
E inima mea tristă ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

As vrea să văd acuma natala mea vâlcioară,
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce ei atâta iubeam odinioară :
A codtului tenebră, poetic labirint ;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, linistiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice soptiri.

As vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală ce undula de flori,
Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică,
Pierzându-si a sa frunte în negură si nori.

Să mai privesc o dată câmpoa-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica soptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadentă a frunzelor, ce freme,
Născură-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.

Da ! Da ! As fi ferice, de-as fi încă o dată
În patria-mi iubită, în lucul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde ghetoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce linistire,
În visuri fericite m-ar duce către nori

Eminescu
Din contra, intebarea e bine - de Daniel Racovitan la: 18/10/2003 12:21:52
(la: O-ntrebare prost formulata:)
Din contra, intebarea e bine pusa.

Cred ca e nevoie si de forma si de fond, dar fondul primeaza asupra formei.

Am cunoscut pe cine va care scria poezii dupa o tehnica limpede: scria pe biletele cuvinte "poetice", le baga intro caciula, amesteca si le extragea pe rand. Apoi cu cuvintele scoase facea versurile. Probabil ca scotea poezii "poetice", dar golite de orice fond...


Franta, tara unde BD-urile sunt la ele acasa - de Daniel Racovitan la: 20/10/2003 07:29:03
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Daca ajungi prin in Paris, exista librarii specializate pe BD-uri... Am regasit in ele si Rahanul, si Pif-ul si dr. Justice & co... Sa-ti spun drept, printre celelalte sute de personaje populare de care in Romania nu s-a auzit niciodata, eroii BD ai copilariei noastre pareau niste ilustri secundari, intr-un coltzisor de raft (sper sa nu te dezamagesc). De fapt in orice librarie Fnac mai acatarii gasesti cel putin 1000 de albume BD. Il alegi din raft pe oricare, te asezi jos pe mocheta si incepi sa le citesti fara sa te bata nimeni la cap cu "alo, domnu', aci nu e librarie". Cateodata, cand am timp in pauza de pranz si sunt in libraria de le Fnac, mai dau o tura si pe la BD-uri, asa... de relaxare (si ce te lauzi Racovitane?...:) ) Daca credeti ca in Franta BD-urile sunt considerate ca in Romania, o distractie pentru copii va inselati. Cei care stau pe jos si citesc BD-uri in libraria de la Fnac sunt toti adulti. Exista seriile pentru copii, bineinteles, gen Pif sau Rahan, dar exista si seriile cu subiecte serioase (cum ar fi Razboaiele mondiale, Revolutia din Octombrie, lagarele de exterminare, etc.), ori cele criptice (din care un copil nu intelege o iota), ori poate chiar poetice, cu puneri in pagina complet neconventionale...
Pe bune, Franta e intr-adevar patria BD-ului, iar volumelor noi li se face reclama pe scara larga, pe strada, in metrou, pe autobuze. Serii la moda: "Le Troisieme Testament", "32 Decembre", "XIII".
Un singur defect au BD-urile : sunt cam scumpe. Un volum costa de la 12 euro pana spre 35... De aia probabil lumea prefera sa vina sa le citeasca in librarie :)
#1709 (raspuns la: #1676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru "un suflet pur chinuit" - de sugary la: 24/12/2003 10:20:44
(la: Cele mai frumoase poezii)
dear strengaritzo,
deoarece ai inaintat un volum destul de consistent, comentariul meu s-ar fi vrut si el cat se poate de ...voluminos, dar nu imi permit sa te plictisesc cu mai mult de cateva notite. sa incep cu vestile mai putin bune, o.k.?
desi sfortarile tale de a presara niste rime sunt de laudat, ele sunt in acelasi timp si evidente (uneori, v. imperfecturile din prima poezie), asa ca ti-as recomanda sa-ti incerci talentul cu niste versuri albe care nu te-ar incorseta si ti-ar da mai multa libertate pentru a-ti asterne sufletul. a propos de asta, i couldn't help noticing un sablon in temele colectiei tale: melancolia adolescentina, cu vesnicele "enigme", intrebari adresate neantului etc.. evident ca vei scrie despre ce simti, dar tine cont ca you score more points with originality. nu voi spune nimic despre vocabularul tau, caci, decat sa folosesti cuvinte "ce din coada au sa dea"(Eminescu),...insa, ai putea fi mai atenta la exprimare (v. "incep CA SA cedez"--licentele poetice ar trebui sa fie "sublime" ca sa nu "lipseasca cu desavarsire" :)).
oricum, in speranta ca "bombardamentul" de mai sus iti va servi drept imbold, trebuie sa te felicit pentru "fir de praf"--dragut simbol--si pentru intensitatea trairilor tale--inteleg all too well ce inseamna sa te sufoce un sentiment intr-atat incat descarcarea prin lacrimi sa para prea triviala, singura revarsare compatibila curgand prin vene de stilou liric.(as pune aici puncte de suspensie, dar ma tem ca s-ar simti out-numered :))
#7226 (raspuns la: #7144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In primavara anului 2001 l-am intilnit pe regizorul Kamerzel la o petrecere. O buna prietena a stat de vorba cu el timp de citeva ore, susgerindu-i ca fragmente din jurnalul meu ar putea fi baza unui film. Totodata, s-a intimplat ca mama regizorului sa aiba citeva din lucrarile mele. Citeva luni mai tirziu, cind m-a intrebat daca as fi interesat intr-un asemenea proiect, am refuzat. Am refuzat timp de citeva luni, pentru ca nu gaseam nimic deosebit in ceea ce scriam sau pictam, care s-ar fi putut traduce in limbaj cinematografic. Jurnalul meu nu a fost si nu este destinat publicului - e mai mult un atelier in care imi exersez destinul. Totodata, ideea de a fi in fata aparatului de filmat nu mi-a placut. Ceea ce mi-a schimbat hotarirea a fost momentul in care Kamerzel mi-a trimis citeva dintre filmele "short" pe care le-a facut: pe linga talentul extraordinar pentru un regizor inca tinar, am descoperit un limbaj visual comun. In timpul citorva conversatii pe care le-am purtat in New York, mi-am dat seama ca are toate calitatile regizorilor pe care i-am admirat toata viata. Kamerzel e un regizor care are o viziune poetica constanta - nu filmeaza in sensul pur al cuvintului, picteaza cu aparatul de filmat.
#7984 (raspuns la: #7959) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Preda Mihailescu, matematicianul - minune - de SB_one la: 24/01/2004 12:30:59
(la: Jos palaria!)
Preda Mihailescu, matematicianul - minune



EVZ
Vineri, 01 Noiembrie 2002


Numele lui Preda Mihailescu este tot mai cunoscut printre matematicienii din toata lumea, dupa ce in iulie anul acesta a reusit sa rezolve o problema veche de 158 de ani. Matematicianul roman activeaza ca profesor in Germania, iar despre descoperirea lui a scris recent revista germana “Spiegel”. Articolul care vorbeste despre performanta romanului plecat de mult timp din tara este intitulat “Dansul variabilelor”.
Preda Mihailescu a lucrat, timp de doi ani, la problema propusa acum 158 de ani, in 1844, de matematicianul belgian Eugene Catalan, si anume demonstrarea formulei xp - yq = 1. “M-am chinuit cu aceasta problema doi ani. Sint multumit ca mi s-a intimplat mie acest lucru. Acum pot savura in toata frumusetea ei aceasta formula”, a declarat Preda Mihailescu. Performanta profesorului este cu adevarat remarcabila pentru ca a reusit sa ajunga la un rezultat rar in domeniu. Esenta formulei dovedite este ca toate variabile sint mai mari decit 1 si ca pentru formula respectiva nu exista decit o singura solutie. Preda Mihailescu lucreaza de doi ani la Universitatea din Pa-derborn, un oras din nord-vestul Germaniei. El s-a nascut in 1955 la Bucuresti, iar la 18 ani a fugit din tara. A studiat matematica si informatica la Zürich, in Elvetia. Matematicianul in virsta de 47 de ani se plimba aproape zilnic pe malul fluviului Pader, in fata casei sale, sperind sa gaseasca solutia problemei lui Catalan. De multe ori il prin-deau zorii zilei aplecat asupra notitelor, umplind sute de foi cu cifre si simboluri. Conform afirmatiilor sale, satisfactia este pe masura efortului depus, desi pentru rezolvarea acestei teorii nu va avea nici o recompensa materiala. Mihailescu este pe deplin multumit, savurindu-si pipa pe malul riului, vorbind in termeni aproape poetici despre cifre, elemente si curbe eliptice. Fericitul profesor compara acum cu muzica matematica: “Urmaresc variabilele ca ritmurile si melodiile muzicale. Le vinez, si in timpul acestui dans incerc sa gasesc o structura care sa ma conduca mai departe”.









Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O-Zone - de belazur la: 09/03/2004 16:30:52
(la: Va place O-Zone?)
E ceva autoironic in ceea ce fac ei (spre deosebire de ironia pe seama spectatorului - la Zdubi). Chiar si slagarul "De ceplang ghitarele", un mare succes al formatiei Noroc, odata, ei l-au "apropiat" de acest stil autoironic al lor (introducand si aici fraza cu sms-ul) - sper ca Mihai Dolgan le-a dat permisiunea pentru aceasta intevrentie? ;)... Cred si eu ca insusi stilul lor e unul usor, care "trece usor". Dar cert e ca plac. Bine, multe piese proaste plac, iar opere bune nu prea... Eu ii pun o treapta mai sus decat Zdubii - sunt cel putin constienti de faptul ca trebuie sa pronunte corect cuvintele, si textele lor respecta, in general, legile limbii romane... Iar atunci cand nu se aventureaza sa cante propriile creatii poetice, sunt chiar bravo.
#11711 (raspuns la: #11702) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chrysilla, un spirit poetic extraordinar! - de (anonim) la: 16/03/2004 06:28:19
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul shtimei apelor

Tinere,nu te du noaptea pe malul apei.
Si daca te duci,nu te apropia de inselatoarele valuri care oglindesc,spart in bucati,cerul.
Si daca luna galbena se va ridica din apa,luand chipul unei fete frumoase,cu pielea alba ca laptele,cu par lung de raze,cu brate ademenitoare,tinere flacau,nu te apropia vrajit de frumoasa care te cheama.
Si daca bratele ei albe si reci te imbie la dragoste,daca pieptul ei rotund ca fructul parguit iti umple pieptul de dor,daca trupul ei subtire si mladios iti cere imbratisarea,smulge`ti radacinile care te tin inlemnit pe mal si fugi.
Nu asculta cantecul ei inselator care te cheama,caci nu te vei putea opune; cuvintele ei sunt amagitoare.
Nu te uita la chipul ei,la ochii ei verzi ca veninul care te ametesc, la buzele ei rotunde care se cer muscate si sarutate; nu te lasa vrajit,fugi, nu te uita inapoi,caci Ea te va stapani din nou si te va chema spre undele intunecate.
De ce n`ai ascultat,de ce te`ai uitat inapoi...Stima te`a fermecat din nou,mladierile de sarpe ale trupului ei alb cu luciri de solzi te`au prins in mreje.De ce te`ai apropiat de apa,de ce ai lasat`o sa`ti atinga ochii si fruntea cu mana ei rece ca moartea,de ce te`ai lasat ademenit de sarutul ei inghetat... N`ai vazut sclipirea draceasca a ochilor ei de peste,nu i`ai vazut dintii ascutiti si zambetul de triumf cand i`ai cuprins mijlocul subtire?
In miez de noapte,nimeni nu aude strigatul de moarte al unui flacau nechibzuit, nimeni nu`i vede zbaterea si ochii ingroziti cand valurile care il inchid in cercul lor il trag tacute spre adancuri.
Deasupra apei linistite luceste din nou luna.
in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20

PS: Asemenea ei sunt extraordinar de multi tineri de exceptie! Sunt tineri talentati si insurgenti! Poezia lor e superba! Nu e corecta! E ingereasca si plina de pasiuneeeeeeeeeeeeeee!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...