comentarii

poiezii cu maica domnului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
De obicei spun Psalmul 50 al - de kedi la: 03/11/2005 19:28:08
(la: Rugaciune!)
De obicei spun Psalmul 50 al lui David, alteori imi place sa deschid Psaltirea sau Acatistul Maicii Domnului si sa citesc cate ceva. De fiecare data mai e si partea de rugaciune personala, cu cuvinte simple (nu degeaba spunea Tutea ce spunea despre batrana murdara pe picioare si filozofi...) Mama imi spunea tot timpul ' Sa nu-ti ceri iertare niciodata de la mine, orice-ai fi facut, mama te iubeste asa mult ca te iarta inainte de a fi gresit'. Dumnezeu ma ajuta de cele mai multe ori inainte sa-i cer ajutorul si pentru asta cum si cu ce cuvinte sa multumesc???

Oricum, indiferent ca uneori se face impreuna cu alte persoane (in biserica), pe scaunul din troleu sau oriunde altundeva, rugaciunea este ce mai intima 'intamplare' a fiintei, nu cred ca exista 'mai frumos', 'mai corect' sau 'mai bine' pentru ce si cum spui, rugaciunea e rugaciune si-i e de-ajuns atat.

to live is to die, to love is to lie
abc111 - de cattallin2002 la: 21/06/2006 11:18:13
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Vad ca te-ai pornit rau. Scuze daca te-am jignit cu ceva, nu mi-am dat seama.
1. Am si zis, ori de pe net, ori dintr-o carte. Teologi dupa parerea mea nu sint toti cei ce scriu despre religie. Uite un teolog recunoscut pe plan mondial, Dumitru Staniloaie, considerat cel mai mare teolog ortodox al secolului trecut. Toti ii respectau parerea, chair si catolici si neoprotestanti. Poti sa fii ateu si sa fii teolg daca scrii despre religie. Nu am timp ca as spune mai mult despre religia franceza.
2. Iustinian a fost si el ratacit un timp abia pe la sfirsit a revenit la dreapta credinta. Dar ce relevanta are asta, si Hitler a fost conducator intr-o tara considerata crestina!
3. Legat de inchizitie, am purtat o discutie cu Cassandra si crede-ma ca m-am documentat cit de cit. Am dat si link din surse necrestine. Sper ca nu te gindesti ca as fi zis ca inchizita nu ar fi existat sau nu ar fi omorit pe nimeni.
4. Aoleu, ca am scris asta de nenumarate ori, dar tu probabil acum ai intrat pe site. Este un punct de vedere privit din perspectiva atee, religiile ar fi toate la fel. Ai uitat sa zici si de extremmistii musulmani, ca si ei au o parte din Biblie! Daca tu ai auzit de biserica ortodoxo-catolica sau ca inchizitia a fost comuna ambelor biserici (ca si forma instituita de stat), sa-mi scrii si mie. In plus, ti se pare ca in evul mediu oamenii traiu in pace si intelegere? Uite, de exemplu acum sint avorturile care omoara intr-o zi cit inchizitia in toti anii.
5. Daca nu stii foarte multe despre religie, de unde iei datele decit din carti sau din auzite? De unde stii care e sensul sfinteniei si ce calitati are un sfint? Exista si tilhari care s-au pocait si apoi au devenit sfinti, nu e facut un sfint la intimplare. Poti sa citesti si din vietile sfintilor, nu ajunge intotdeauna numai ce zic altii despre ceea ce au zis altii.
6. Cum am mai zis, daca nu e un punct de reper in moralitate, aceasta e relativa. De aceea in diferite puncte de reper, moral poate fi ceva ce consideram noi ca este. Poate fi ceva personal. Asa ca din punctul tau de reper ai dreptate.
7. Aici la Domnul Iisus, scuze dar nu pot fi decit ceva subiectiv din punctul tau de vedere, necunoscind toate datele si probabil necitind Biblia. Zici probabil ce zic altii, fara sa verifici. Ca cineva poate zice si lucruri adevarate, dar daca nu ai toate datele, de unde stii?
7-8. In biserica ortodoxa (si catolica), Maica Domnului este considerata la slava cea mai inalta fata de oameni si ingeri. Comentariul tau e de obicei adresat cultelor neoprotestante care au schimbat acest lucru. Pai ce legatura are critica asta cu ortodoxia de exemplu? Cind o femeie este cea mai cinstita dintre oameni? Celelalte le-am mai discutat. Pe scurt, in perspectiva faptului ca la ortodocsi (probabil si catolici) una din cele mai importante calitati e smerenia, (pentru ca scrie ca cel ce se inalta pe sine va fi smerit si cel ce se smereste va fi inaltat), coroborat cu faptul ca mai scrie ca nu se misca nici un fir de par de pe cap fara stirea Lui Dumnezeu, fiecaruia i se da ce este mai bine intr-un singur scop, total diferit fata de punctul de vedere ateu: pentru mintuire. E mult de spus aici, dar din punct de vedere ateu scopul este evitarea durerii si cautarea placerii. E o conceptie diferita, care poate fi lamurita direct de la sursa in citeva zile decit sa stau eu sa scriu adiacent citeva luni.
9. Aici e total gresit, o dovada ca nu se cunoaste mare lucru despre crestinism. ( nu zic de tine, ci de unde te-ai influentat)

In concluzie, citeam de curind ca in SUA de exemplu ortodoxia e cel mai bine pastrat secret, in sensul ca aproape nimeni nu stie ce este, multi sint care nici nu au auzit de ea. Cind se vorbeste de crestinism se raporteaza de obicei la o secta neoprotestanta care are o activitate mai intensa.
Numai bine

cattallin2002@yahoo.com
#129127 (raspuns la: #129031) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a spus cineva ca-i inchis? - de cosmacpan la: 25/06/2006 13:35:02
(la: Intrarea permisa numai cu copilul)
- Draga mea, cu cine ai stat de vorba aproape o ora la poarta?
- Cu Vasileasca.
- Si de ce n-ai invitat-o inauntru?
- Era grabita

Un baietel vrea de ziua lui o bicicleta si se duce si ii cere mamei lui. Ea ii zice: ai fost baiat bun? ai fost cuminte? ai ajutat in casa? Si el pleaca suparat. Se duce in camera lui si incepe sa ii scrie o scrisoare lui Dumnezeu..si zice: dear God stiu ca nu am fost cel mai bun dintre baietei.. se razgandeste si rupe foaia. Se apuca iar de scris..dear God stiu ca nu sunt un baietel bun..se razgandeste si rupe foaia..sta un pic si se gandeste si dupa aia se duce in sufragerie, ia statuia cu Maica Domnului, o inveleste intr-un prosop si o pune intr-un sertar si se apuca din nou sa scrie o scrisoare.. Dear God, if u ever want to see your mother again...

ROMULUS VULPESCU - VINE VREMEA....

Vine-o varsta, vine-o veste,
Vine-o vreme, vine-o vama,
Vine-o voce, vine, cheama :
Cheama ziua, cheama ora,
Cheama clipa tuturora,
Cheama, pleaca, vine, este...

fetele, fetele - de Cri Cri la: 08/07/2006 20:18:37
(la: The Ball Room)
Singurele? Numa` noi?
Guine, mi-ai dat o idee... de Phoenix, fiindca ma simt ca ea.

BABA NOVAK
Armia Măriei Sale, Constantinopol
La furat şi la monopol, urcă-n zare din hotar
Mahomeţii vin la daruri, mare-i turbanul.
Le sclipesc ochii ca banul,
Lacomi şi fără de habar.
Sfânt război! urlă Profetul. Taie creştinul !
Cruce-ţi fă, află-ţi destinul,
Printre păduri de neumblat.
Maica Domnului Precistă, Doamne Isuse,
Din apus un nor se iscă :
Ceata lui Baba Novak.
Zboară murgii cai, sub ai morţii crai,
Despuind de spini, fraţii lor creştini.
Fraţilor!
Fug turcii pierzând botforii,
Moartea-i strânge-n sac ;
Şapte-s cei de fug Bosforii,
Si Baba Novak.

Sapte ca în tabernacol, şaptele sfântul
Fiii lui sapă mormântul
Pentu turbanul cu smarald.
Caii cad, roşu-i pământul, nu mai e dinte
Si nici ochi să stea fierbinte,
Sub faldul nopţii-ntunecat.
Zboară murgii cai, sub ai morţii crai,
Despuind de spini, fraţii lor creştini.
Fraţilor!
Fug turcii pierzând botforii,
Moartea-i strânge-n sac ;
Şapte-s cei de fug Bosforii,
Si Baba Novak.

Pacat ca nu pot pune si melodia aici... s-ar ridica praful in toata cafeneaua. :)))
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intelectualii si usile - de nane la: 07/09/2006 23:56:02
(la: Licheaua si musca)
N-am de gind sa raspund aici cu usilor din aceasta cafenea.
Vreau doar sa le reamintesc celor care il apreciaza pe Petre Tutea , doua din cugetarile sale memorabile :

"O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor."

"Eu cînd discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu."
superstitia singura prejudecata (ne)crestina - de Homo Stultus la: 01/12/2006 11:26:57
(la: Prejudecati populare despre religia crestina)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Lasand la o parte neajunsurile diverse voi incerca sa ma refer pe scurt si la subiectul (destul de vast de altfel) acestei conferinte.
Trebuie sa intelegem care sunt superstitii care merg in paralel cu religia crestina revendicandu-se din ea (fara a primi girul acesteia insa). Am spus superstitie si nu prejudecata pentru ca pana la urma nu exista o prejudecata mai mare decat superstitia.
Sunt si acte si obiceiuri rituale care sunt crestine. Acestea sunt insa ele prejudecati populare? Trebuie sa intelegem pe ce se fundamenteaza crestinismul (ma refer aici cu precadere la ortodoxie si catolicism care sunt confesiunile "istorice"). Cred ca nu gresesc cand spun ca izvoarele pe care se fundamenteaza crestinismul ca doctrina, ca morala, ca realitate liturgica sunt Biblia si Sfanta Traditie. Ambele au aceeasi autoritate data fiind legatura organica intre ele (Biblia crestina se formeaza in atmosfera traditiei crestine). Aceste manifestari au asadar o justificare concreta si biserica si le asuma.
Acum sa revenim la acelea care se vor crestine dar in fapt sunt anticrestine multe avand o origine pagana (in cazul romaniei o origine din paganismul daco-roman).
Intalnim o gramada de manifestari atat de socante. Sa va dau cateva exemple.
- sa speli limba de la clopot si sa bei apa respectiva (lasand la o parte faptul ca te poti imbolnavi) pentru a te casatori.
- ca femeie sa iei cheia de la biserica ca asa vezi Doamne te vei casatori mai usor,
- in unele sate in noaptea de inviere se aduc cocosi albi in Biserica (mi-a povestit cineva ca s-a speriat cand i-a vazut in strana) - o chestiune idioata.
- sa dai un cocos peste mormant cand inmormantezi pe cineva (multumesc frumos sa vezi ce friptura fac).
- daca te nasti cu tichie vei deveni strigoi (asa iti trebuie daca vrei sa iti faci palarie din placenta).
- vraji de dezlegare, sanatate, familie etc (bineinteles cu icoana lui Hristos)
- preoti cretini si inconstienti care "deschid cartea" sau "dezleaga cununii" (am vazut si eu un astfel de om .... cretinoid care nu merita nici numele de crestin. Va povestesc o istorioara cu un astfel de "vazator cu duhul". Un prieten de-al meu se duce acolo. Ala (preotul se uita la el) auzi sa-i spui mamei tale sa mai dea un acatist pentru Maica Domnului (asta, prietenul, in gand: ok asta e adevarat ca nu a prea dat acatiste). Dupa aia preotul si sa ii zici lui taica-tau sa mai mearga pe la biserica (probabil avea in gand faptul ca barbatii de la tara nu merg oricum la biserica. Numai ca gresise omul. Prietenul meu ii zice... Stiti tata e preot. Imediat au venit doi vlajgani care s-au oferit sa ii arate imprejurimile .
Lasand la o parte ironia si gluma astia sunt oameni care nu au ce cauta sa ii ghideze pe altii.
Acum la "prejudecatile" crestine. Trebuie sa spunem ca multe dintre ele au o fundamentare traditionala. Treaba cu marul e posibil sa aiba o legatura cu iconografia. Si traditional sunt unele elemente. Dar doctrinar vorbind nu se specifica ca e vorba de mar, para sau micsunea.
Pacatul originar nu este carnal pentru ca tot in Geneza se arata cand "a cunoscut Adam pe femeia sa" si asta se intampla dupa izgonirea din Paradis.
Cred ca primul pacat al omului a fost neascultarea sau punerea voii proprii inaintea lui inainte de Voia lui Dumenzeu. Diavolul i-a zis Evei "eritis sicut Deus scientes bonum et malum." Ei au vrut sa fie ca Dumnezeu. Dumnezeu voia acelasi lucru "Fiti dar voi desavarsiti precum Tatal vostru Cel din Ceruri desavarsit este." Problema nu este de scop ci de mod. Iar acest mod al omului era eronat pentru ca nu se face prin relatie ci prin ruperea relatiei, se face pe furis, hoteste (dupa aia se ascunde, se furiseaza, pentru ca a incercat hoteste sa fie ca Dumnezeu). Sunt multe chestiuni care necesita o explicatie amanuntita.
Crestinismul are atat de multe implicatii. De exemplu in Siria (ca sa avem un exemplu) se dezvolta in crestinismul primar o pnevmatologie incredibil de bogata. Aici "Ruah" Duhul este de genul feminin. Si pentru cei care sunt curiosi o sa vedeti in acest context dimensiunea harismatica a crestinismului sirian.
Gata ca vad ca imi pastrez bunul obicei de a sari de la una la alta.
fictiune??? - de dorinteodor la: 27/01/2007 11:28:41
(la: Isus + Maria Magdalena)
princess,

pina pe la anul 700dC, despre maica domnului nu vorbea nimeni. exista doar dumnezeu si isus. pe urma biserica a "bagat-o" pe maria ca "nascatoare de dumnezeu" iar cultul ei inca este in crestere. acum lui isus vor sa-i dea o amanta/nevasta. fii sigura ca peste 100 de ani fictiunea va deveni realitate iar crestinismul secolului 22 o s-o aiba pe maria magdalena la loc de cinste. asa se scrie....religia. dorinteodor
#171480 (raspuns la: #171464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman Haduch - de cheri la: 13/03/2007 20:13:30
(la: IMPORTANTA CREDINTEI IN IISUS HRISTHOS )
In pauza asta cat n-am avut acces la cafenea am cautat sa ma pun la curent cu unele chestii despre Dumnezeu. Sunt cam pacatoasa si se "cerea" !
Am descoperit ca mai marii bisericei au adancit indepartarea lui Isus de bun simtul omului normal.
Primul sinod, Nicea 325, s-a pronuntat impotriva lui Arie din Alexandria care il situa pe Iisus mai jos decat Dumnezeu. Si eu sunt eretica, cum sa-l consider pe Dumnezeu deopotriva cu fiul care orice s-ar zice a fost om, la fel cum sunt eu.
Al doilea sinod, Constantinopol 381, a condamnat erezia lui Macedonie si Apolinarie care neaga etc, si considera pe Iisus "cuvantul lui Dumnezeu".Spre marea mea uimire constat ca sunt eretica, si eu tot cuvantul lui Dumnezeu il consider pe Iisus.
Al treile sinod, Efes 431, se pronunta contra lui Nestorie care spunea ca maica Domnului este nascatoare de Iisus omul. Regret si eu sunt eretica, Maica Domnului este sfanta, fecioara la nastere, dar dupa nastere ... ?!
Biserica lui Nestorie a ramas cu credinciosii sai pana si in zilele noastre, eretici ca mine .
Al patrule sinod, Calcedon 451, condamna monofizismul, o chestie intortocheata despre dubla personalitate a lui Iisus ceva care complica lucrurile din considerente de insusire a celui mai inalt rang bisericesc s.a.m.d.
In concluzie eu sunt eretica, chiar daca cred in Isus si Dumnezeu la fel ca multi alti credinciosi. De fapt cine hotaraste cum a fost Isus adevarat ? Bun simtul meu este insuficient ? Dece ?
farmece - de anisia la: 07/07/2007 21:50:04
(la: farmece)
mamaie zicea sa port chilotii pe dos, sa nu ma atinga farmecele :))
mama, ce mai radeam de ea!!!
- cum sa merg mamaie cu ei pe dos?
- ei lasa, maica... ca nu vede nimeni, ca-s sub fusta!
... si se uita la mine cu subinteles.

pana la urma am convins-o, si am purtat maieul :P

asa si tu: ia de poarta ceva pe dos, ca nu te mai atinge nimic. si daca mai pui si o funda rosie, chiar ca esti save :D

aaaaaa, si te mai invat si sa zici de deochi, ca stiu tot de la mamaie:
fugi deochi dintre ochi
sa te-auda de deochi
unde vantul nu sufla
unde cainii nu latra
unde cocosii nu canta
de-o fi deochiata de-o fetita
sa-i sara cositzele
de-o fi deochiata de-un barbat
sa-i crape ... tzele,
de-o fi deochiata de-o femeie
sa-i usuce buzitzele
fugi din ochi
din gand
din corp
sa ramaie... (si aici pui numele tau)
curata, luminata,
ca maica domnului nepatata.


ptiu, ptiu, ptiu sa nu-ti fie de deochi!

asa, si acu' scuipa-ti repede de trei ori in san, sa se adevereasca :)
pt cracker - de crmnflr la: 18/07/2007 19:25:22
(la: farmece sa fie oare?)
cine nu crede in farmece si vraji ori n-a patit-o ori e prea ingust la minte sa admita ca exista diavol si lucrarile lui. Noi am patit-o cu sora-mea, care dintr-o fata de 17 ani cuminte si silitoare a ajuns sa plece de acasa la orice ora, oriunde, sa fumeze si sa joace barbut cu toti neispravitii prin carciumi. Am dus-o la spitalul 9 crezand ca e nebuna, am luat-o de acolo pt ca tratamentul nu dadea rezultate, era mai rau, am dus-o sa ii dea in carti, am aflat ca ni s-au facut farmece de vecina de vis-a-vis din invidie si ura pt ca eram uniti si ne mergea bine in toate.Am chemat preotul si am facut sfestanie in casa iar mama s-a trezit in fiecare noapte la ora 12:00 timp de 40 de zile si a citit Paraclisul Maicii Domnului. Si asa am scapat-o pe sora-mea din ghearele diavolului si farmecelor lui.
Asa ca nu mai radeti si va bateti joc si indreptati-va catre Dumnezeu si spuneti cate o rugaciune seara sau mai inchinati-va.Cum exista Dumnezeu care face minuni asa exista si diavolul care face farmece si vraji.In final, pt. Cracker: daca o iubesti asa cum spui si vrei sa ramai cu ea fa orice iti sta in putinta si salveaz-o din mainile alora, ca nu e deloc lucru curat ce se intampla cu ea.Ia legatura cu un preot si fa ce iti spune.
ei, na! - de Intruder la: 18/07/2007 20:09:04
(la: farmece sa fie oare?)
mama ei de viata, nu cred in farmece deci sunt ingust la minte!??

Noi am patit-o cu sora-mea, care dintr-o fata de 17 ani cuminte si silitoare a ajuns sa plece de acasa la orice ora, oriunde, sa fumeze si sa joace barbut cu toti neispravitii prin carciumi.

bun, dar v-ati pus problema daca nu-i anturajul de vina?
de fapt, ati controlat (fiind minora) unde merge, pe cine frecventeaza, ce prieteni avea?
ingust la minte fiind, nu pricep cum dintr-odata, pe nepusa masa, intr-o zi anume, la o anumita ora, a iesit glontz pe usa sa faca si sa dreaga! sa fim seriosi...

am dus-o la spitalul 9 crezand ca e nebuna,

la Spitalul 9 nu sunt numai "nebuni" si notiunea de "nebuni" are un spectru foarte larg.

am dus-o sa ii dea in carti, am aflat ca ni s-au facut farmece de vecina de vis-a-vis din invidie si ura pt ca eram uniti si ne mergea bine in toate.Am chemat preotul si am facut sfestanie in casa iar mama s-a trezit in fiecare noapte la ora 12:00 timp de 40 de zile si a citit Paraclisul Maicii Domnului. Si asa am scapat-o pe sora-mea din ghearele diavolului si farmecelor lui.

o curiozitate: cum se impaca datul in carti cu sfestania preotului si Paraclisul Maicii Domnului?
aaaa...si nu pricep de ce sa-si fi batut cineva capul cu farmece pentru ca erati uniti si va mergea bine?
s'tem copii?
daca sora ta s-a dat pe brazda, este pentru ca v-ati sesizat (familia) si in tamtam-ul lepadarii de satana ea n-a mai avut acces la ocupatii...adiacente.

Cum exista Dumnezeu care face minuni asa exista si diavolul care face farmece si vraji.

corect, dar daca o pornesti catre Dumnezeu, lasi datul in carti!
...sau invers!
#216841 (raspuns la: #216833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de astalavista la: 20/07/2007 12:40:51
(la: SFANTUL ILIE PROROCUL)
Convingerile'principiile,credinta sunt in general definite si nu le schimbam in functie de conjuctura.modul in care ne manifestam este propriu fiecaruiua.Dupa credinta Ortodoxa sf.Ilie este primul om care a urcat la cer in viata,al doilea ISUS in dubla calitate de om si Dzeu iar a treia si ultima Maica Domnului!eram interesat doar a sti daca in era informaticii si a tehnologiei sarbatorile mai au vreo semnificatie sau sunt doar niste relicve ale crestinismului sa spunem postmodern!
astalavista - de cattallin2002 la: 21/07/2007 16:27:02
(la: SFANTUL ILIE PROROCUL)
Ca sa sune exact, primul om care nu a murit este considerat Enoh, la inceput. Iisus se considera ca a murit ca om si apoi a inviat. Maica Domnului a murit, dar a fost luata cu tot cu trup la cer.
Sfintul Ilie e considerat cel mai mare sfint al Vechiului Testament. La el sint descrise minunile pe care le-a facut si proorocirile, care s-au si indeplinit.
Se spune ca era un om dintr-o bucata, nu-i placeau compromisurile, jumatatile de masura, neadevarul si nedreptatea. Cred ca nu facea toate astea din convingerile lui religioase, ca asa e bine, ci asa era el, nu suporta toate astea.
Pentru ca Ahab si sotia lui, Izabela, impusesera inchinarea la idoli (insotita si de sacrificii umane), Sf. Ilie ii cearta si spune ca nu va ploua pina nu va zice el. Dar Dumnezeu este bun si il trimite pe Ilie la femeia sarmana, ca sa trezeasca in el mila, aratind ca El nu doreste moartea pacatosului, ci indreptarea lui.
Am primit pe mail un comentariu despre Sf. Ilie, al lui Nicolae Steinhardt http://www.voscreasna.com/167/sfantul-prooroc-ilie-nicolae-steinhardt/

#217653 (raspuns la: #217366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex - de Guinevere la: 06/08/2007 08:25:16
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Ba nu, eu ma adaptez.
Un coleg de servici mi-a spus ca se poate vedea chipul maicii domnului in fiecare plate din microwave. Cred ca mi-as fi schimbat jobul mult mai tarziu daca n-as fi realizat ca nu glumea! :oD

#224371 (raspuns la: #224366) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Italia la: 23/12/2007 18:13:44
(la: In cinstea Maici Domnului)
Maica Domnului!V ati pus vreodata in locul EI?(Ma adresez doamnelor din cafenea!)
A nascut pe pamant un copil din cer,l a crescut si l a vazut apoi scuipat,batut,pus pe cruce.
Sa incercam sa ne imaginam toate acestea!Macar de craciun!
in timp ce tu iti pui intrebari... - I - de Lady Allia la: 04/02/2008 12:26:55
(la: Existenta Diavolului)
despre existenta lui sau nu, altii se pregatesc pentru a-l indeparta.
exorcizarile sunt luptele nevazute ale preotilor cu diavolul.
in unele cazuri exorcizarile au reusit, in altele nu - victima a murit posedata.
Dumnezeu ne trimite exemple dureroase prin care ne arata existenta raului si noi tot continuam sa ne interesam de "ingerul decazut din cer".

exista?

" Dumnezeu a creat "cerurile" - lumea nevazuta a ingerilor, apoi "pamantul" - lumea vazuta, materiala, si in cele din urma pe om. Ingerii sunt duhuri slujitoare ale lui Dumnezeu si au fost creati pentru a-L slavi. Ingerii si oamenii au fost daruiti de Dumnezeu cu voie libera, insa despre om se spune ca a fost creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Daca omul este alcatuit din trup material si suflet, ingerii sunt persoane fara trup material. Apare totusi, pe langa "miriadele" de ingeri buni, o categorie de fiinte nemateriale aparte: demonii.
Cine sunt demonii? Demonii au aparut prin caderea ingerilor initial buni, dar care l-au urmat in razvratire pe Lucifer. Acesta era o capetenie a ingerilor egala in rang cu Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail si ceilalti. Vazand Lucifer cum Il slavesc pe Dumnezeu "zeci de mii de zeci de mii si mii de mii" de ingeri, s-a ispitit "sa-si aseze scaunul de domnie langa Cel Preainalt". A treia parte din ingeri, anume cei "care nu si-au pazit vrednicia", s-au alaturat lui Lucifer, cazand in pacatul mandriei.
Caderea ingerilor. Mantuitorul ne spune in Sf. Evanghelie: "Am vazut pe Satana cazand ca un fulger din cer". Atunci, Sf. Arhanghel Mihail, stand in fata ingerilor care nu au ascultat de Lucifer, a rostit cuvintele: "Sa stam bine, sa stam cu frica!". Ingerii razvratiti au fost alungati din cer in "beznele adancului". Numarul lor este foarte mare: in Sf. Scriptura se vorbeste de "legiuni de diavoli". Sf. Apostol Pavel ii numeste "stapanitorii intunericului acestui veac, duhurile rautatii". Locul lor este in iad, in vazduh si pe pamant, ispitindu-i pe oameni sa-i urmeze in razvratire.
Numele ingerilor cazuti. In limba ebraica Satan inseamna "cel ce s-a razvratit" sau "cel ce dezbina". In limba greaca diabolos (diavol), inseamna acelasi lucru, dar si "cel care paraste" (sau calomniaza). In limba romana, cea mai folosita denumire a celui rau vine de la cuvantul draco, "dragon" ("balaurul cel de demult" - sarpele care a inselat-o pe Eva). In Biblie, numele Satanei mai este exprimat si prin alte denumiri: Mamona, Belzebuth, Lucifer etc.
Lupta crestinului cu diavolul. Satana, vrand sa-si mareasca imparatia sa peste cat mai multe suflete, cauta, nu prin constrangere, ci apeland la voia libera a omului, sa-l ispiteasca pe acesta in diverse moduri. Aceasta o face din orgoliu si din razbunare impotriva lui Dumnezeu. El ne indeamna sa mahnim pe Dumnezeu cu tot felul de pacate, dar mai ales prin pacatul mandriei. Incearca in fel si chip sa nu ne intoarcem la Dumnezeu cu pocainta, sa nu mergem la liturghie ca sa dam slava lui Dumnezeu impreuna cu ingerii si sa nu ne impartasim cu trupul si sangele Domnului. Sabie de foc impotriva diavolului, asemeni aceleia a Sf. Arhanghel Mihail, este Smerenia si chemarea in ajutor a numelui lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, in vreme de ispita. Semnul Sfintei Cruci si rugaciunea il indeparteaza de la noi pe diavol. Ispita este ingaduita de Dumnezeu pentru a ne lamuri mai bine daca vrem sa-i slujim Lui sau dorim sa urmam lui Lucifer cu voia noastra libera. De altfel, in limbile unor popoare slave, cuvantul izpit, inseamna "intrebare" ori "examen". Dumnezeu insa nu ingaduie ca ispita sa fie mai mare decat masura noastra.
Gheorghita CIOCIOI
Lumea credintei, anul I, nr. 5"

http://www.crestinortodox.ro/Diverse/De_ce_este_dracul_asa_de_negru_cum_pare___-53-572.html

in afara de Dumnezeu nu exista adevar - de A.dyane la: 16/02/2008 00:33:50
(la: Pentru credincinosi.)
In aceasta seara am descoperit acest site si m-am bucurat enorm.as vrea doar sa adaug o intamplare care mi-a intarit si mai mult credinta in Dumnezeu.Acum 5 ani m-am despartit dupa 20 ani de casatorie,am ramas fara casa,fara servici si cu 2 copii dupa mine,si cu toate astea doar rugaciunile pe care le-am facut catre Divin m-au ajutat sa razbesc si sa ma ridic mult mai sus fata de unde eram inainte de despartire.Eu stiu si simt k Dumnezeu ma iubeste si nu as putea trai fara iubirea si protectia Lui si a Maicii Domnului, care de asemenea m-a ajutat in momente foarte grele din viata mea....
Din prefaţa unei cărţi: - de Areal la: 06/07/2008 15:49:08
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Maica Domnului, cu Pruncul Isus în braţe, a coborît printre oameni ca să viziteze o mînăstire.
Plini de mîndrie, toţi călugării au format un şir lung pentru ca fiecare să-i aducă omagiul său Fecioarei.
Unul a recitat versuri, altul i-a arătat nişte coperţi frumoase pe care le făcuse pentru Biblie, altul a spus numele
tuturor sfinţilor...şi tot aşa, călugăr după călugăr, au omagiat fiecare în felul lui pe Maica Domnului şi pe Pruncul Isus.
Ultimul din şir, cel mai umil din mînăstire, nu studiase niciodată textele savante ale epocii, nici măcar Biblia nu
o cunoştea prea bine. Părinţii lui fuseseră oameni simpli, care lucrau într-un vechi circ din împrejurimi,
şi tot ce îl învăţaseră era să facă cîteva scamatorii.
Cînd i-a venit rîndul, ceilalţi au vrut să pună capăt omagiilor, fiindcă fostul scamator nu numai
că nu se pricepea la cele sfinte dar chiar ar fi putut strica bunul renume al mînăstirii.
Dar în adîncul inimii călugărul simţea o nevoie imensă să dăruiască şi el ceva lui Isus şi Sfintei Fecioare.
Ruşinat, simţind privirea mustrătoare a confraţilor, a scos din buzunar cîteva portocale şi a început
să le arunce în aer, făcînd jonglerii, singurul lucru la care se pricepea.

Abia atunci Pruncul Isus a zîmbit, în braţele Maicii Domnului.
Iar Fecioara lui i-a întins Pruncul, lăsîndu-l să-l strîngă la piept.
ma rog mai mult dimineata - de maria de las maravillas la: 06/08/2008 00:31:03
(la: Rugaciune!)
ca sa am acoperire toata ziua.
Citesc un capitol din Noul Testament, mai ales Evenghelii, ca-mi plac invataturile lui Iisus. Un psalm. Padre nuestro (Tatal nostru).
Ma rog in doua limbi-
Si cistesc Rozariul, obicei preluat dela catolici.
Braul Maicii Domnului.
Imparate Ceresc.

Amin (asa sa fie)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...