polisemanticul lui fereastra

fereastra e de la game-room... bineinteles ca are AC. (am 3 AC units la casa...pffttttt) hei, e o investitie, ca deja e mult prea mare pentru mine, dar e parte din planul meu de pensionare:))

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai bine locuinta.
In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.
- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun sa foloseasca…
Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus nici un cuvant.
Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi întindea rufele la soare.
Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale:
- Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:
- Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!
Si in viata se intampla de multe ori la fel… Totul depinde de cat de curata este fereastra sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.
Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si curatenia sufletească a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti…
Fie ca “afara” este ploaie, vant sau soare… eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala… azi te vad mult mai bine decat ieri!

O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

Un forum ideal nu are cenzura de la centru de nici un fel. Pleava poate fi eliminata doar prin filtre personale setate de utilizatori numai pentru ei insisi. Adica fiecare ar trebui sa decida pentru el ce este gunoi si ce nu este. De ex, daca mie nu-mi plac anumite cuvinte pot selecta ca mesajele ce contin acele cuvinte sa fie ascunse in fereastra mea. Un alt filtru ar fi un filtru de utilizator. Daca eu observ ca o persoana anume scrii numai ineptii, as prefera sa-mi setez filtrul sa ascunda toate mesajele de la acea persoana in fereastra mea.

Orice alta metoda de eliminare a mesajelor neavenite poate fi corupta. De ex, o metoda foarte populara este ca fiecare (sau cativa alesi) sa dea note mesajelor si doar mesajele ce primesc o nota minima in medie sa fie afisate. Aceasta metoda ofera posibilitatea de a corupe notele prin aconturi fictive (sau subiectivitatea putinilor alesi).

Mai Papa, tata…te cam grabesti sa tragi concluzii si din pacate le tragi pripit. Din cate vad prea multi amici nu iti prea faci p’aici! Poate esti un inadaptat, poate un perfectionist, poate nici una dintre cele doua si esti posesorul unui mare handicap. Cei drept, poate nu la fel de mare ca a unui homosexual dar…tot handicap se cheama. Sa te omoram pentru asta? Sa te tinem la distanta …ca nu cumva sa ne molipsim? Sa te toleram doar de dragul tolerantei si tu sa continui in “micimea” ta sa improsti cu noroi ceea ce nu cunosti dar iti place sa te afisezi ca a-tot-cunoscator!!!? Daca lucrari in domeniu nu iti atrag curiozitatea macar nu blama cand cineva iti impartaseste ceea ce cunoaste, pierzand o buna bucata din timpul liber pe care ilputea aloca altor activiatti ceva mai interesante. Intr-adevar, harta genetica este descoperita dar nici nici 35% din functii nu au fost identificate. Deci…mai citeste! Ce dovezi iti pot cere eu ca nu poti intelege ceea ce multi accepta …din neputinta de a schimba ceva sau pur si simplu din compasiune?!! Da-mi dovada GENETICA ca tu esti intreg si ei nu. Intrigati fiind de aceasta anormalie unama, geneticienii au disecat creiere de homosexuali unde au gasit hipotalamusul de marime similara cu cel al femeilor. De aici s-a tras concluzia ca in periaoda prenatala expunerea hormonala a fatului a cauzat dezvoltarea creierului intr-o maniera anormala. In mod sintetic s-a studiat pe batracieni, aplicand doze de atrazina (substanta toxica prezenta in mediul inconjurator, in special ierbicide, cat si in apele subterane consumate de om)ceea ce a dus la feminizarea adultilor si crearea de noi organe sexuale. Nu in ultimul rand este dovedit ca poluarea are un rol strategic in degenerarea celulelor ce determina acest fenomen anormal. Deci stimabile, daca tu esti INCA un caz fericit nu arunca primul cu piatra caci nu se stie nici o data… Deasemeni, este bine stiut ca sexualitatea umana este mult mai complexa decat cea animala. Oamenii dezvoltand o latura romantica plina de sensibilitatea ceea ce la nivel psihologic actioneaza asupra perechii ca un “miros” hormonal. Exista si o terorie demosntrata in care se afirma ca parinti care au avut o relatie sexuala cu un partener de acelasi sex, solidifica informatia genetica celulele de reproducere. Bizar , nu? Totusiidentitatea sexuala este mult mai mult decat un fenomen biologic, existand studii ce incearca sa patrunda prin aceasta fereastra ce este o usa deschisa in mintea umana cu ajutorul chiar al persoanelor in cauza, specializate in genetica si psihologie. Celorlati ce nu pot intelege mecanismul aceasta usa a cunoasterii le va ramane inchisa , din pacate. Studiul acestor cazuri nu poate fi expus in acest forum, din pacate caci am umple un intreg server numai cu aberatiile noastre pe tema data. Poate pe viitor la o bere …un vin bun…cine stie!

de-aceea voi suna mobilizarea:
armate-ntregi de mici celule cu-axonii-mpleticiti
printre dendrite ruginite, seceri si ciocane,
letopisete, MTV-uri, clopote si semilune,
zed-uri incrucisate si-nghimpate sarme.

vor trebui acuma ochii,
fereastra gandului sa-i faca iar.
deschisa.

Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

"mai nou" e vechi de 13 ani, zamislit dintr-un copil de trupa nascut prin '46, la randul lui stranepot de-ntarziat Fanar. Copil de trupa al carui tata a-ncercat stangaci si imperfect sa iasa-n Lume prin "fereastra" '21-40, si-al carui bunic aproape c-a invins otrava despre care zici...dar n-a fost sa fie!
Back to Fanar, asadar, urandu-ne succes data viitoare cand vom incerca (daca vom incerca din nou) otrava s-o eliminam.

N-au fost carti, dupa cum bine stim, ci comic-books.
Nu ne-au "marcat" existenta, e-adevarat.
Dar pentru unii au reprezentat practic unica "fereastra" catre lumea "de dincolo", din spatele cortinei, precun si cel mai drag dictionar de franceza.

O lume intrezarita, mai mult ghicita si ce parea atat de fabuloasa (mi-amintesc de o reclama la un concurs rezervat - cat am urat cuvantul asta! - a la France Metropolitaine, unde premiul era un voyaj la proaspat-inauguratul Disneyland din Florida...)

O lume plina de culoare, de umor bun si jocuri de cuvinte (Supermatou), uneori sec (Gay-Luron, Hercule), de eroi nobili (Rahan, Dr. Justice, Robin des bois), science-fiction si ironie puerila sau chiar si fina insa niciodata rautacioasa, indecenta sau meschina.

O lume-n care mi-amintesc ca plonjam de pe la sapte ani fara sa stiu sa-not, in speranta ca n-am sa mai emerg niciodata...nu-l citeam, Pif-ul, ci il sorbeam pur si simplu, traducandu-mi cand nu mi-era prea lene si mai adesea doar imaginandu-mi traducerea.
In Bucuresti fiind, un timp s-au mai gasit prin anticariate si stiu ca-mi adunam banii necheltuiti pe Eugenii, pana la suma de cinci lei, pretul fericirii absolute: Pif-ul.

Un suflet
Un suflet in noapte
Priveste in sine
Si-si numara-n soapte
Al pasului topire

Schimbare de ganduri,
Noapte prea rece
Si-si plimba prin vanturi
Ideea ce trece.

O fereastra!Si uitarea
Revine calm,adormind tacerea;
Un suflet is-i striga chemarea
Si-n brate isi strange uitarea.
Alexandra

presupun ca multi dintre aparentii vizitatori sunt de fapt "ghosts" ale celor care au fost "logged in" si nu au inchis "fereastra browser-ului" sau n-au mers la alt site dupa ce au log-out. Daniel, ce zici?

Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Mi s-a intamplat nu numai o data sa ma impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul(seara ma culc tarziu-nu am somn).Imi place sa privesc vantul ce misca copacii...Aici,in Montpellier nu e chiar toamna aia frumoasa de la noi.E rece dar umed si e un vant de te ingheata de aceea ador diminetile.E calm...linistit.Alexandra

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului

Pai uite, daca ti-a placut asa de mult prima "Toparceana", iti mai trimit una si sper sa o gasesti cel putin la fel de placuta...

Pentru ce n-am concurat niciodata la premiile Academiei.

Intii, fiindca mi-a fost lene...
Al doilea, nu-s modernist
Sentimental ca Demostene
Si nici ca Blaga -- futurist...

Al treilea, mi-e imposibil:
Eu dezaprob si versul schiop
Si orice premiu divizibil...
Al patrulea -- sunt mizantrop.

Al cincelea, din fudulie...
Al saselea, fiindca n-am
Incredere-n Academie
Si nici la cine s-o reclam...

Al saptelea, -- mi-a fost rusine...
Al optelea, n-aveam nici eu
Parere bune despre mine...
Al noulea, îmi vine greu

Sã mã prezint cu opu-n mâna
Pe la ilustrii mei confrati
Din Academia Romana,
Sã zic: "E bun -- mi-l premiati?..."

Al zecilea, nu pot admite
Sã fiu invins la handicap --
Si când m-ar scoate din sarite
Le-as da, pardon, cu opu-n cap!

Al unsprezecelea, -- valuta
Reduce-o parte din talent.
Când mia face azi cât suta,
Ori dai un spor echivalent,

Ori tragi oblonul la fereastra...
Si-al doisprezecelea -- nu pot,
Fiindca printre dumneavoastra
E unul cirn si idiot...

Si daca mai vrei sa te delectezi cu "Toparcene", iti recomad "Parodiile originale" (la diferite poezii ale diferitilor alti poeti)

Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.

CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.

Nu am mai scris de doar 2 zile si se pare ca am pierdut o multime de lucruri minunate aici...
Si ca sa reintru in atmosfera, il las pe Nichita sa-mi deschida calea...

"El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.
El a intins spre mine o ramura ca un brat.
Eu am intins spre el bratul ca o ramura.
El si-a inclinat spre mine trunchiul
ca un mar.
Eu am inclinat spre el umarul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand
ca sangele.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rãmas un pom singur.
El
un om singur."

Si inca ceva, ma poate cineva ajuta cu "Spovedania unui derbedeu" al lui Esenin, "spovedanie" pe care o iubesc din tot sufletul...?
Nu am cartea in limba romana si mi-ar face mare placere sa recitesc poezia...Imi aduc-aminte doar fragmente:

"Nu oricine stie sa cante, nu oricine,
Nu oricui ii este harazit, intr-adevar
Sa se rostogoleasca precum un mar
La picioare straine
…
astazi am chef sa ma ridic in picioare
si de pe fereastra sa stupesc pe luna."

Multumesc anticipat!

de Serghei Esenin

Nu oricine stie sa cante, nu oricine
Nu oricui ii este harazit,intr-adevar,
Sa se rostogoleasca precum un mar,
La picioarele straine.

Aceasta este marea spovedanie pe care mereu
O face-un derbedeu.

Eu inadins umblu nepieptanat si cu capul gol
Pe umeri ca o lampa de petrol.
Toamna desfrunzita a sufletelor voastre
Imi place s-o luminez in amurguri albastre.
Imi place cand pietrele batjocurii spre mine prind sa zboare,
Ca grindina vijeliilor cotropitoare.
Atunci mai vartos eu cu mainile strang in raspar
Balonul clatinator al zburlitului meu par.

Mi-e asa de bine sa-mi amintesc atunci
Fosnetul ragusit al arinului si izul paraginit dintre lunci.
Ca undeva traieste tata, si mama, cu fruntile grele,
Care ar scuipa pe versurile mele;
Carora le sunt drag ca trupul, ca ogorul, ca faneata,
Ca ploaia, care primavera imboldeste verdeata.
Ei v-ar strapunge cu furcle, fara-a mai sta la gandit,
Pentru fiecare racnet asupra mea azvarlit.

Sarmani, sarmani tarani!
Desigur v-ati facut mai urati acolo, in locul de bastina.
Tot asa va temeti de Dumnezeu si de duhurile din mlastina.
O, daca ati intelege
Ca fiul vostru
Este cel mai de seama poet al Rusiei!
Pentru viata lui inimile nu vi s-au acoperit de bruma campiei,
Cand picioarele desculte si le balacea prin baltile toamnei buimac?
Acum el poarta cilindru
Si pantofi de lac.

Dar in el dainuieste firea apriga de odinioara
A strengarului de la tara.
Vacile de pe firmele macelarilor din orice parte
Le saluta de departe.
Si intalnindu-se cu birjarii prin pietele goale,
Isi aminteste mirosul de balegar al sesurilor natale.
Coada fiecarui cal ce-n ham se-ncurca, se-ncrunta,
El e gata s-o poarte ca trena unei rochii de nunta.

Mi-drag locul unde m-am nascut,
Iubesc nespus de mult patria mea!
Desi tristetea salciilor ruginite staruie peste ea.
Mi-s dragi raturile murdare ale porclor, ca si-n trecut,
Rachitele ca mainile moastelor,
Si in tacerea noptii oracaitul rasunator al broastelor.

Sunt bolnav de amintirea vremii cand eram copil,
Visez jilaveala si pacla serilor de april.
Artarul nostru parca s-a chincit, sub zvonul valtorilor,
Sa se incalzeasca la flacarile zorilor.
O, cate oua de corb am furat si cati pui,
Catarandu-ma pe crengile lui!
Oare si azi o mai fi cu crestetul verde-n tumult?
Scoarta lui e tot asa de trainica cum era mai demult?

Dar tu , dragul meu,
Credinciocul meu caine tarcat!
De batranete te-ai facut tanguios, ai orbit, te-ai uscat
Si ratacesti prin ograda , bataindu-ti coada atarnata.
Mirosul tau a uitat unde-i usa si grajdul si vechea poiata.
O , cat mi-s dragi toate aceste vedenii ce vin sa ma-ngane
Cand ,sterpelind de la mama cate-o bucata de paine,
Muscam dintr-ansa amandoi, pe rand,
Fara sa ne fie greata unuia de altul, nicicand.

Eu sunt tot acelasi,
Cu inima sunt tot acelasi intre anii grei.
Ca albastrelele-n orz infloresc pe fata-mi ochii mei.

Asternand rogojinile de aur ale versurilor din sange scoase,
As vrea sa va spun lucruri duioase.
Noapte buna!
Voua tuturor, noapte buna!
A trecut coasa prin iarba amurgului din zare.
Astazi am chef sa ma urc in picioare
Si de pe fereastra sa stupesc pe luna.
Lumina-i albastra, lumina-i asa de albastra in cer si pe nori!
Sub albastrimea aceasta, zau ca nu ti-ar parea rau sa mori.

Ei, si ce daca par
Ca-s cinicul ce-si agata la spate-un felinar?
Batranule, iubitule, deselatule Pegas,
Am parca nevoie de trapul tau molatic si gras?
Ca un mester aspru in stradanii,
Eu am venit sa cant si sa slavesc guzganii.
Ca luna lui august, capatana mea rebela
Isi varsa vinul prin parul valvoi.
Vreau sa fiu o galbena vintrela,
La corabia in care azi plutim spre tarmuri noi.

in traducerea lui George Lesnea

Frunza

Nu ma -ntreba nimica-n noaptea asta
Nici cit e ceasul nici ce ginduri am
Mai bine lasa-ma sa-nchid fereastra
Sa n-aud frunzele cum cad din ram.

Fa focul si preumbla-te prin casa
Fara sa spui nimic nici un cuvint
Vreau sa ma simt la tine ca acasa
Sa n-aud frunzele cum zboara-n vint.

Invaluita-n straie de culcare
Aseaza-mi-te alaturea in gind
Si deapana mereu fara-ncetare
Sa n-aud frunzele sub pasi cum gem.

Pazeste-ma in calea ta de vasta
Urgie a toamnei care bintuie
Si nu ma-ntreba in noaptea asta
De ce ma inspaiminta frunzele.

Iubito, in noaptea asta-mparateasca
Numai tacerea las-o sa vorbeasca.

Dulce galbena gutuie cum si eu balai eram
Mi-a pus mama o gutuie ce se coace-ncet la geam
As musca-o ,dar ma doare, ma cuprinde-un fel de jind
Iar acum ca trece anul parc-o vad imbatranind.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata iarna noastra.

Mama mea n-avea nici globuri, nici beteala si nici stea
Sarbatorile de iarna cu gutui le-mpodobea.
Mi-a pus mama o gutuie la fereastra dinspre drum
Si o vad cum lumineaza, n-am putere s-o consum.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata iarna noastra.

Parca are-n ea ceasornic si al mamei planset sfant
Lumineaza si se stinge o gutuie pe pamant.
Luxul mamei cel mai mare cand copii ne mai simteam
Era painea de pe masa si gutuia de la geam.

Galbena gutuie dulce amaruie,
Lampa la fereastra toata viata noastra.

Eu m-am retras din acest proiect, spre binele sitului si al meu, cred.
www.fotomagazin.ro a fost un proiect realizat cu ajutorul indispensabil al unui foarte bun amic, Ara Ghemigian; proiectul a pornit de la premisa ca nu existau la acea ora (anul 2000) date si elemente exacte pe web sau carti postdecembriste tiparite despre tehnica fotografica, estetica, despre fotografia romaneasca in general, si nici o lista de discutii pe web in limba romana cu subiect foto. Acum cred ca sunt 5-6 liste si inca 3-4 reviste virtuale de fotografie.
Cu timpul lista de discutii Fotomagazin a ajuns la peste 500 de membri si in peste 24.000 de mesaje care pot fi consultate in arhiva sunt derulate foarte multe cunostinte, informatii si elemente utile oricui vrea sa aprofundeze fotografia, ca si citeva elemente necesare oricarui psiholog sau cercetator ale firii umane.
Situl in sine are o audientza din ce in ce mai mare, situindu-se in primele locuri in rindul siturilor romanesti culturale; cred ca acum sunt peste 25.000 de vizitatori pe luna.
Astea sunt lucrurile bune.
Partea rea este ca totusi ideea de baza, aceea de a aduna cit mai multe fortze care impreuna sa construiasca un sistem util fotografiei romanesti, s-a dovedit a fi un vis destul de indepartat de realitate.
Diferite ingrediente general umane pe ansamblu si in special romanesti in particular au facut ca marea intentie sa ajunga la masa critica de citeva ori si sa faca uneori explozie, uneori implozie.
Din lista initiala de discutii s-au desprins cu scinteile de rigoare alte liste, una de arta si alta a profesionistilor, dar si altele; prin redactie au trecut multi oameni care au vrut sa faca ceva si care poate chiar au reusit. Multi dintre ei au cheltuit bani si timp pentru acest proiect benevol, care este inca in ascensiune si datorita acelor energii care au fost ca niste motoare auxiliare pentru o racheta cu trepte; ele s-au consumat, dar racheta inca se inaltza.
Ideea pe ansamblu, de a face cine poate, cind poate, cum poate, nu a fost chiar cea mai fericita idee, si lipsa de reactie din partea pietei romanesti de domeniu ( importatori, reprezentanti de mari firme foto si companii multinationale cu vinzari de milioane de $) a fost problema derutanta importanta si care a avut importanta ei.
Pentru mine personal a fost o experienta grozava si interesanta, prilej de a cunoaste multe particule, pozitive si negative, si mai ales fortze, din jurul atomului fotografic; a fost totodata prilejul de a realiza ca nu posed multe atribute absolut necesare conducerii unui astfel de proiect sau mentinerii lui pe o orbita ascendenta; a fost prilejul unor analize cu balantza analitica in mina, in urma carora decizia mea finala a fost sa las pe altii sa duca mai departe corabia si sa ma retrag din toate cele grupuri de discutii, situri sau activitati din jurul fotografiei romanesti si sa incerc sa imi concentrez energia numai in fotografia mea si in proiectele mele sau cele facute cu imaginile mele - cum ar fi proiectul "NISIP" care poate fi vazut pe undeva pe situl Institutului Cultural Francez din Bucuresti sau pe situl meu la PERSONAL WORK - e primul capitol.
Altfel ce sa spun...oricine este interesat de fotografie va gasi la www.fotomagazin.ro multe si extrem de interesante informatii.
Sper ca proiectul sa mearga mai departe; eu am facut cu acest proiect acum 3 ani cind a luat nastere ca in "Zburind deasupra cuibului de cuci", am luat chiuveta si am dat cu ea pe fereastra, nu m-am eliberat dar macar am incercat. Fiecare este dator sa incerce cite ceva cite o data, macar stii ce sa nu repeti sau unde sa iti concentrezi pe urma energia cu mai mult succes. Mii de scuze pentru lungimea mesajului, dar a trebuit sa-l fac mai lung pentru ca oricine sa intzeleaga orice dar sa fie prezent si punctul meu de vedere care este: orice faci singur traieste de regula mai mult si mai bine in Ro decit orice proiect comun, daca nu stii sa fii conducator. Si eu nu stiu. Dar poate stiu sa fac poze? Trebuie sa vad...
Dinu Lazar