comentarii

polisemia adjectivului viu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Un suflet viu ce trist traies - de Pisicutza la: 07/07/2004 11:23:12
(la: O iubire neomodernista)
Un suflet viu ce trist traieste
In vis doar versuri creste...
O lume-ntreaga daruieste!
#17450 (raspuns la: #17430) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si totusi eram viu. - de M.PAMFILIE la: 14/12/2004 00:21:29
(la: Existenta)
...de cenusa eram
Si existam fara sa traiesc
Si totusi eram viu.
Este cazul sa fiu sincer si direct,santeti poetul sufletului omenesc si doresc in viitor mult sa scriti,eu unul voi citi.
Virusul e viu: da si nu: - de horiatu la: 24/06/2005 06:01:45
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
http://www.morris.umn.edu/~goochv/BiolRhyt/Lectures/life/life.html

o analiza foarte pertinenta din punct de vedere chimic si metabolic.

a. Virusul se reproduce - deci e viu (dupa o definitie simplista)
b. virusul nu se reproduce de unul singur. De fapt ii lipseste toata masinaria de reprodus pe care o imprumuta de la celula gazda pe care o si omoara. Are numai reteta... E un fel de propaganda - revolutiile le fac altii mai prosti care si mor.
#56410 (raspuns la: #56393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"viu, alcoolic, cu nerv, vino - de cosmacpan la: 30/10/2005 21:46:11
(la: La o cana cu vin !)
"viu, alcoolic, cu nerv, vinos, ametitor, expresiv, plat, moale, slab vinos." da, recunosc sunt furate dintr-un comentar al Stheviei dar pentru ca diferentza dintre un gurmand si un gurmet o face doar Gargantua sau fiul sau Pantagruel prefer sa ma dedau chiolhanului caci nu am reusit sa adun atatea cunostinte despre. tot ce stiu in saracia mea (informationala) este ca imi place sau nu, imi face bine sau nu, caci poate fi ametitor ca un vis de adolescenta; expresiv ca o mustrare; moale ca asternutul nuptial; viu, cu nerv ca o daira dezlantzuita si cel mai adesea este bun de baut fiert la gura sobei cand troienele te indeamna la sfioasa sedere sau tainica abandonare. Ce este vinul? Masura poeziei sau sfarsitul luciditatii, depinde unde, ce, cat, cum si mai ales cu cine il bei.
si ca sa inchei in nota homerica stau si ma intreb: eu stiu ca bietul Ovidiu, surghiunit departe de soarele Romei, dar ca sa umple butii cu "lacrimi de soare" scrijelite in dealurile calcaroase ale Pontului Euxin....chiar ca nu ma asteptam. poate ca de la asta isprava s-a nascut ca o dojana vorba: Caterino, fii barbata.....
distorsionand putin un cuplet al lui Toma Caragiu spun si eu la incheiere: "da-ni-l noua Doamne........".
un organism viu???? - de dorinteodor la: 19/04/2006 12:16:50
(la: Limba romana e un organism viu)
Intreb doar: Poate fi limba romina un organism viu daca este total intoleranta la greseli? eu o vad vie doar pe forumuri, care sint pline de greseli pe care nu le prea baga nimeni in seama din moment ce mesajul este inteles corect. dorinteodor
Are dreptate argint viu., cre - de mya la: 24/04/2006 20:50:28
(la: Romanii merg la Biserica doar de Craciun si de Paste)
Are dreptate argint viu., credinta este in noi. Biserica ne ajuta insa daca noi nu ne ajutam singuri...totul e fara rost.

#118771 (raspuns la: #118731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Viu si io! - de tatiku la: 07/07/2006 14:49:41
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Viu si io, decat ca vreau bere
Care, ma-ntelegi, ne da placere
Care nu pot pentru ca sa stiu de ce!
Dar o s-o bem, mama ei! si ce-o fi, 'om vide'!
raman fara adjective, da-mi t - de Yuki la: 04/09/2006 19:23:49
(la: Cer)
raman fara adjective, da-mi tu cateva sinonime pentru simplu, usor, touching, wonderful.

-------------------------------------------------------------
i've often seen a cat without a grin, but a grin without a cat it's the most curious thing i ever saw in all my life!
3) papagalul viu colorat (p - de munteanu rodica la: 18/09/2006 08:17:27
(la: Oracolul Cafenelei)

3) papagalul viu colorat (pasarile ma deprima, numai animalele-mi plac)
6)toti sint poeti pe cafenea, inclusiv eu, nu pot sa aleg.(dar dintre scriitori ,Proust)
10) cercul, nu stii niciodata unde ajungi.
15) cam ..." nasparlie"
19) parul- ca uneori face pere si alte ori poci sa-l cipuiesti.
21) metal si pamint.
23) nu pot spune- nu m-as mai opri din ris.
26) nu spun ca si-o ia in cap.
27) naivitatea.
29) dimineata, din cauza cafelei.
30) si, si,amindoua.

Voi reveni.


"Nu atingeti cercurile mele"
Arhimede
viu - de mazariche la: 09/02/2007 22:30:45
(la: Versuri la comanda)
Vorba"viu" inseamna oare
"viu si eu cand o fi soare"
sau inseamna"suflet viu
ingheata, de esti pustiu?"

Cuvantul ce-l cer e "stiu"
#174362 (raspuns la: #174336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cat oi fi pe lume viu ! - de zizi_lambrino la: 13/08/2007 09:23:25
(la: Loc pentru "lăcrămaţii")
Cat oi fi pe lume viu !
(Tudor Gheorghe )

Foaie verde lemn salciu !
Foaie verdeeeee lemn salciu !
Cat oi fi pe lume viu
De ’nima nu vreau sa stiu !

Si de-o fi sa mai traiesc
La toti nu ma caciulesc!
Ca daca m’oi caciuli
La ce dracu oi mai traiiiii !
wuuuuui

Sarmanu’ norocu’ meu! wuuuuui
L-au beut boii-n parau !
Nu stiu boii l-au baut
Ori io noroc n-am avut !

Cine are noroc are ! wuuuuuuui ! Puneeee piatraaa si rasare !
Dar io saman busuioc maai !
Si nu rasare deloc !
Dar io saman busuioc maai !
Si nu rasare deloc !

Zam, zam, zam !
*** - de Intruder la: 27/05/2008 09:57:09
(la: Fericire...)
si mie mi-a placut, mai ales repetitia cu cer.

Bruno...varianta ta e nashpa, mai bine taceai. cred ca de aia sunt lipsite poeziile tale de continut si nu spun mare lucru...pentru ca renunti la verbe, astfel ca versurile sunt doar o insiruire de adjective ce se vor metaforice.
daca n-ai stiut, verbul aduce senzatia de viu. dar...cine-s eu sa iti sugerez? tu esti un neinteles, mai ai putin si devii geniu cu centura neagra.
#313246 (raspuns la: #313241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sancho Panza - Poezie nuda cu un barbat - de Intruder la: 16/07/2008 13:09:29
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Văzduhul devenise greu de tine,
disipat cum erai în efemerul orei
asemeni argintului viu.

Arşiţa se târâia pe brânci,
să-ţi lingă umbra,
coapsele fetelor de optsprezece ani
se acordau în glorioase simfonii wagneriene
în preajma ta

şi
fără-ndoială, toate gospodinele din balcoanele cu muşcate
te strecuraseră-n sân,
în timp ce-şi agăţau în cârlige
oftaturile
laolaltă cu pantalonii fiului imberb,
te gătiseră-n gând şi te-nmuiaseră în cerul gurii
mai dulce, mai condimentat,
mai fierbinte,

tu păşeai învelit într-o crustă aurie de adjective,
dizlocând cu umerii mirosul amiezii, tăcerea stătută,
însingurat ca o acvilă rătăcită-n nisipuri.
În urma ta, clipa foşnea fecundată
până-n adâncul ei straveziu.

Te-am topit într-un vis
şi ţi-am sorbit trecerea, olimpianule,
necunoscutule scurs din împlinirea altei femei
peste pielea nudă a duminicii mele.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/13823/poezie-nud%C4%83-cu-un-b%C4%83rbat/1
#325837 (raspuns la: #325830) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Să fi viu - de cosmacpan la: 19/12/2008 00:15:30
(la: de unul singur........)
Să fi viu

Să îţi doreşti ca să vorbeşti în şoaptă
Când lobul ei, cireaşă coaptă, aşeaptă,
Să-ţi faci mâna căuş să prinzi vâltoarea,
Cu care sânii ei îşi semeţesc chemarea.
Să plângi, să râzi, să cânţi când abureşti
Şi în cupola pântecului să te zămisleşti.
Să dai ofrandă vieţii a ta viaţă
Şi astfel morţii să îi râzi în faţă.

Să faci un pas înseamnă să doreşti
Pe drumul vieţii să vrei să porneşti,
Izvorul nu se-ntreabă unde-i marea,
Umflându-se el îşi urmează lin chemarea.
Nu e nevoie ca să-ţi vezi în zori vărsarea
Căci ştii că te cuprinde-n necuprinsu-i marea,
Şi nu contează câte-n viaţă ai văzut şi-ai adunat,
Ci cât ai oferit când marea răspândi-va ce i-ai dat.
*** - de maan la: 05/02/2009 08:46:57 Modificat la: 05/02/2009 08:47:14
(la: Franturi ...)
exceptionala, adina.

ps. fireste ca-i pot gasi neajunsuri, daca scobesc. insa adjectivul mi-a sarit de pe buze, imediat ce-am terminat de citit. merita sa ramana asa!
din cauza de instant! si de viu!
*** - de maan la: 13/09/2009 16:53:27
(la: Incultura existenţială)
Într-o lectură desuetă, nota lui Pleşu, deşi viu colorată, sună jenant de banală, obosită şi chiar deprimantă. Şi tocmai de aceea, prin efectul detonifiant al banalului, există riscul să te confişte (dar niciodată cu totul) ecuaţia mercantilă a culturii, luând “atitudine” vis-a-vis de îndemnul de a nu te instala în cultură.

am obosit de-atata-nvartit in juru' cozii.
ala de mai sus ii doar un exemplu.
de forma-n exces.

altfel, daca-ti spui denisa soare si acorzi adjectivele la feminin, ar fi bine sa nu uiti sa o faci pana la capat: "mie insami", deci.
Snt un om viu - Nichita Stanescu - de TeodoraPA la: 20/05/2010 09:25:20
(la: Sa vedem ce iese...)
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3

[...]
polisemii "fara numar" si..."fii-su".. - de monte_oro la: 15/01/2014 10:58:28 Modificat la: 15/01/2014 11:00:29
(la: Munca voluntara!)
pe mine ma dau pe spate cautarile insistente ale cuiva cu.. "polisemia cuvantului...".. whatever, ca aici urmeaza o intreaga lista adunata in timp... Adica, persoana are, dom_le, un fix... si se tine de el.. La ce i-or fi trebuind atatea...polisemii..well.. nu cercetez aceste legi..;))

Apoi mai e si lejera degringolada cand cineva ezita intre a scrie scrie "fi-su", de la "fiul sau" ori "fii-su", care-i doar asa..de rostit la bere, dar nu si de scris negru pe alb.. Si altele ca ast exemplu..
Muzeu viu in comuna Feldru - de zaraza sc la: 10/02/2015 12:24:34
(la: Muzee vii)
Comuna e la 15 km de Nasaud.
Stirea suna bombastic, stil de provincie... cica cetatenii comunei au propus... :D Pai casa este a acelui profesor universitar, pot ei sa propuna pana nu mai pot, ca tot proprietarul a fost cu ideea. Si dupa cum spunea la radio, casa intai a fost renovata cu materiale traditionale. Abia apoi s-a putut denumi "muzeu viu", "casa ethnos". Stirea de la radio era mult mai bine construita, cu multe informatii si logica.

"Feldrihanii nu-si uita zestrea culturala si traditiile locale, marturie in acest sens stand transformarea unei case intr-un muzeu al satului. La initiativa cetatenilor comunei, sub coordonarea conferentiarului dr. Alexandru Uiuiu de la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, a luat fiinta muzeul satesc amenajat chiar in casa parinteasca a universitarului. In “Casa Ethnos”, cum a fost numit muzeul, sunt expuse diferite obiecte donate de localnici: carti vechi, ceramica, obiecte de uz casnic, tesaturi si covoare. Tot aici se gasesc monografii ale satului, colectia revistei “Zestrea” si multe fotografii ce ilustreaza sugestiv atmosfera patriarhala a satului nasaudean de altadata. Din patrimoniul muzeului satesc din Feldru mai fac parte costume populare traditionale, create de un grup de femei sustinute in demersul lor de Primarie si de Grupul Scolar - in speta Scoala Profesionala de Arte si Meserii. Etalarea culturii populare a zonei s-a facut si printr-o colaborare cu postul de televiziune TVR Cluj. Frumusetea traditiilor feldrihane din Casa Ethnos a fost admirata atat de romani, cat si de vizitatori din Spania, Irlanda, Franta, Italia, SUA, Austria, Olanda ori Belgia."

http://www.mesagerul.ro/2008/01/22/casa-ethnos-din-feldru



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...