comentarii

polisemia belsug


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
polisemii "fara numar" si..."fii-su".. - de monte_oro la: 15/01/2014 10:58:28 Modificat la: 15/01/2014 11:00:29
(la: Munca voluntara!)
pe mine ma dau pe spate cautarile insistente ale cuiva cu.. "polisemia cuvantului...".. whatever, ca aici urmeaza o intreaga lista adunata in timp... Adica, persoana are, dom_le, un fix... si se tine de el.. La ce i-or fi trebuind atatea...polisemii..well.. nu cercetez aceste legi..;))

Apoi mai e si lejera degringolada cand cineva ezita intre a scrie scrie "fi-su", de la "fiul sau" ori "fii-su", care-i doar asa..de rostit la bere, dar nu si de scris negru pe alb.. Si altele ca ast exemplu..
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Patlagicii (cea care a speriat Canada) - de (anonim) la: 27/02/2004 06:31:26
(la: Romani in strainatate)
Eu am pasit in scolile lor si in cele romanesti din belsug. Dar tu? Te-ai oprit cumva la o munca de $10? Daca e asa, inseamna ca nu ai ambitie si nici baza necesara sa avansezi intr-o societate mai evoluata decit cea din care te tragi.
#10762 (raspuns la: #10457) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bun gasit si inima sus! - de ALINA DUMITRESCU la: 28/02/2004 13:18:19
(la: Un salariu decent in Romania)
Stimate Marius, nici pe mine nu m-a ascultata nimeni cand am incercat sa vorbesc despre dificultati si avantaje occidentale. Ceea ce traim nu este transmisibil asa ca ne continuam viata cu bine esi rau, cu nostalgii si speranta,acceptand limitele.umane,de intelegere....si nefacand oficiu de luminatori ai neamului.E nevoie de un oarecare belsug general ca sa se poata trece din mentalitatea de supravietuire la alte realitati si mentalitate.Constiinta sociala nu se formeaza de pe azi pe maine...ramas bun



Alid'art
#10886 (raspuns la: #10757) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspuns pentru domnii care s/au inflamat - de ema word la: 23/03/2004 23:53:18
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")


Stimati Domni,

Va asigur de pretuirea mea integrala si matinala.

Am lucrat ieri toata dupa masa si seara la un capitol important al cartii ce va aparea in curind. Seara tirziu am iesit la un jogging. Multi ciini vagabonzi ar fi vrut sa ma prinda.

Am dormit excelent si, pe la trei noaptea, m/am trezit vrajita. Pentru prima oara in acest an a cintat privighetoarea. Privighetoarea, retineti, iara nu ciocirlia, care in poesia mea aduce moartea("in triunghiul ferestrei mele/ ciocirlia maninca spatiu/ iar la urma pe mine/ ca satiu").

Constat ca somnul mi/a priit. Sint foarte roza in arcadele sprincenelor. Semn bun. Ca si culoarea rosie a calciielor, care inseamna o senzualitate de padureanca.

In fata calculatorului, mi/am spus intii Rugaciunea lui Efrem Sirul. Pisica Tzunami a tisnit de sub o coala de hirtie, in acelasi timp cu Mazurca in A minor nr.4(Le petit hebreu) de Chopin de sub degetele lui Arthur Rubinstein.

Doamne, si v/am regasit pe toti, Domniile Voastre, cu tenul palid, inflamat, cu adrenalina de stres picurind din fistula lui Pavlov, cu craniile rase a virilitate scoasa la aerisit. Dragii mei, domnii mei, a iesit o conferinta pe cinste: nervi(exita), vitriol(din belsug), frisca si marihuana, boema si cafe concert, Brahms si Wagner.

Este foarte importanta pentru mine aceasta zi, recunosc. Sub aparenta unui discurs feminist, reusind sa va induc starea de bine a bataliei de care duce lipsa orice barbat plictisit, am incarcat atmosfera cu tot atita electricitate cit sa ne lumineze tuturor apocalipsa cuvintelor. Cred ca asa am trecut botezul de foc al cercului Domniilor Voastre din Cafeneaua, unul destul de exclusivist, usor parsiv misogin(cum se poarta pe paralela 45 in acest deceniu). Astept felicitarile si omagiile Dumneavoastra, caci, de fapt, sint o persoana foarte feminina, care va agreaza compania, care va cunoaste operele cum si mofturile, capriciile cum si stilurile. Primesc si urarile de bun venit in Cafeneaua.

Daca ar fi sa dau glas unei dorinte intempensiv revelate, v/as fi invitat sa luam cina in oras. Dar acum douazeci de ani, cind optzecismul se nastea cu o forta de vulcan(pe care eu inca il consider activ) alimentat de jarul trupurilor si mintilor noastre. Pentru ca, iata, am descoperit impreuna ca avem mult mai multe lucruri care ne leaga decit mantre de sfada.
Dar pina una alta, va invit la o cafea exceptionala si ultimul album al Dianei Krall. Dar numai pentru o jumatate de ora, caci astazi am program de galera.

Ah, dar oare unde am pus frisca ?


Cordial,

Ema Word


#12711 (raspuns la: #12637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arturus, tine minte: cine la - de SB_one la: 27/03/2004 07:35:18
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
Arturus,
tine minte: cine la 18 ani nu are minte, nu va avea nici la 50 sau 100. si am asa senzatzia ca tu ai din belsug!

Virsta aduce experientza nu minte.

In ce ai scris mai sus , ai perfecta dreptate. Foloseste banii tatei( cu masura si respect) dar si mintea proprie si sint sigur ca multe se vor schimba in jurul tau.
Nu ai impresia ca deja a si inceput?



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
White balance - de Petre Buzoianu la: 18/05/2004 11:00:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cunosc fotografi care folosesc aproape in exclusivitate "Auto White Balance "
Pe Canon Eos 1D. Culoarea iese decenta, dar doar atit.
Personal am alta filosofie.
Din nefericire, White Balance ul este o conventie de circumstanta, si nu est e universala. De exemplu ;
Acceiasi temperatura de culoare indiferent care ar fi ea, este diferita pe un senzor CCD de un senzor CMOS.
Este diferita, chiar pe acelasi senzor de pe acelsi aparat.
De exemplu : Pe Eos 1 D Color Matrix 1 este mai rece decit Color Matrix 3 la aceisi temperatura . Iar Adobe matrix este aproape fara de culoare.
P e acelasi aparat de exemplu cind trag cu flash, daca este noapte si sunt outdoor sau in interior dar cu spatii foarte mari , am o culoare mult mai buna daca setez aparatul la 7000K decit preseting ul de flash al aparatului.
Cu cit spatiile sunt mai mici, deci ma pot ajuta si de lumina ambienta pot cobori pina spre 6300K
Pe urma, nici flash urile nu sunt egale. Am doua 550 EX care dau o diferenta de cam 150K intre ele .
In functie de ce flash folosesc trebuie sa tin cont de aceasta diferenta.
Aparitia fotografiei digitale, nu a schimbat numai modul de a fotografia, dar in cazul cel mai aproape de mine, a schimbat si felul in in care este conceputa lumina la show- rile de moda.
Inainte, erau 2 tipuri de lumina .
Daylight si Tungsten. Iar intensitatea luminii era din belsug.
Motivul era ca filmele erau si ele Daylight sau Tungsten, iar sensibilitatea folosita in general era de 100 Iso la daylight si 160 Iso la Tungsten.
De cind cu fotografia digitala mai toata lumea trage la 400 Iso si toti fotografii au posibilitatea sa isi ajusteze temperatura de culoare oriunde intre 2800K si 7000K
Asta a facut la showrile de moda, 1 sa scada intensitatea luminii cu in stop uneori un stop jumate. Motivul: prea multa lumina, overkill culoarea si textura hainelor prezentate, mai ales pentru publicul specator.
2 sa se modifice temperatura de culoare a luminii de pe runway.
La foarte multe show temperatura lminii este de in jur de 4000K Amestecat Tungsten cu daylight , asta fiind de fapt temperatura de culoare luminii in care de obicei vezi in magazine sau in birouri sau in interioare piesele prezentate pe runway.
Din acest motiv unii fotografi prefera sa isi puna aparatul pe Auto White Balance.
Am avut ocazia sa testez pentru Canon noul aparat Eos 1d Mark 2 care pe auto white balance functioneaza superb.
Era insa un preproduction prototip asa ca nu bag mina in foc pentru cum va arata in produsul final.
De obicei produsul final este superior prototipului. Deaocamdata le astept pe
cele comandate.


#15562 (raspuns la: #15537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Femeia cu Piatra pt. Ozzy - de LMC la: 18/06/2004 01:16:40
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Desi deviem de la subiect am sa-ti raspund la cele scrise.

Ai inceput cu un paragraph care pur si simplu m-a lasat cu gura cascata. Mi se pare foarte interesant ca cineva care nu m-a intilnit niciodata sa ma viseze. Dar ceea ce m-a uimit si mai mult a fost simbolismul visului, dar nu cred ca esti chiar pe calea cea buna atunci cind ma asemuiesti cu o persoana care este nervoasa si razboinica. Aici chiar nu ai nimerit.

Cu riscul de a-mi neglija anonimitatea as vrea totusi sa-ti complectez simbolismul visului prin ati dezvalui ceva despre numele meu adevarat. Nume care mi-a fost dat de insusi Dumnezeu.

Cind mama mea era insarcinata cu mine in luna a treia a avut un vis. In visul acesta ea se afla in apartamentul unde ne-am mutat la aproape doi ani dupa ce eu m-am nascut. Statea pe un fotoliu si dintr-o data s-a deschis usa si a intrat o persoana imbracata in haine albe stralucitoare. Acesta persoana i-a spus intr-o voce blinda si calda: Cind vei avea o fetita, sa-i pui numele "Magdalena". A repetat acelasi lucru de trei ori si apoi a disparut. Gindeste-te ca mama mea nici nu putea sa stie daca eu eram sa fiu fata sau baiat, si totodata insasi faptul ca a ramas insarcinata a fost un miracol. Doctorii, pe baza consultatiilor facute, au zis ca foarte rar se intimpla ca o femeie in cazul ei sa ramina insarcinata. Apoi faptul ca in vis se afla intr-un alt oras si intr-o locuita unde apoi am crescut, dovedeste din nou ca visul a fost profetic. Insemnatatea numelui este "tower of stregth", "tower of God", "tower of fortune", "fortress". Deci femeia cu piatra sint eu, stau in vint si ploaie la marginea drumului cu o putere care poate sa fringa pietre. Nu sint nervoasa, nu sint razboinica, din contra inima mea plinge si sufletul meu se zbate pentru cei din jurul meu. Stau pe pozitia mea si prin cuvintele mele doresc sa intaresc adevarul. Unii se uita la mine ca o sursa de protectie "a fortress", altii se uita la mine ca o turn care trebuie darimat.

Nu am nimic cu tine, nici cu Paianjen. Nu m-am luat de nici unul, ci din contra am raspuns comentariilor voastre. Daca din inertia si din zelul meu de a-mi apara cauza am proiectat nervi sau altceva de sensul acesta nu a fost intentia mea, dar lucrul acesta binenteles poate fi citit si interpretat de fiecare in felul lui, depinde din ce ceata faci parte.

Tot in acelasi timp imi interzici sa vorbesc despre comunisti, cica am fost prea mica ca sa stiu ce a insemnat a trai sub comunisti. De unde stii tu lucrul acesta? Numai pentru ca tu ai suferit stiu eu cita vreme si ai fost batut te face unicul calificat sa vorbesti?! Vrei sa-ti spun EU ce viata am trait? Vrei sa-ti spun eu cum au suferit parintii mei, sau intreaga familie a mea de la bunici, unchi, matusi, verisori, rude, prieteni? Si suferinta asta nu a fost una temporara, a fost pe tot parcursul vietii! Tu crezi ca un copil nu stie si nu vede si nu poate distinge persecutia si bataile de joc? Tu crezi ca un copil se simte bine atunci cind nu-si vede tatal pentru un an pentru ca comunistii l-au luat si l-au bagat la inchisoare, nu pentru o crima, ci pentru disidenta si pentru credinta in Dumnzeu! Da acuma sint nervoasa, pentru ca imi aduc aminte de vremurile acelea cind eram copil si traiam cu frica sa-mi deschid gura sau sa pronunt numele lui Dumnezeu. Eram cea mai buna din clasa la invatatura si totusi comunistii de profesori imi dadeau note mai mici decit meritam, ce sa-ti spun de fratele meu care in fiecare zi era scos in fata clasei si facut de rusine chiar daca el nu facea nimic si era cuminte. Vrei sa continui, vrei sa mai stii ce a insemnat pentru un copil viata sub comunisti?!

Multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ca am scapat de regimul acela, multumesc pentru ca America mi-a oferit totul si acuma traiesc o viata din belsug fara frica, fara durere. Multumesc pentru ca pot sa ajut pe cei care-s nevoiasi si saraci, fie aici in America, fie in Romania, fie oriunde in lume. Multumesc pentru ca pot sa-mi urmez credinta fara sa fiu persecutata. Si totodata multumesc pentru ca cineva ca GWB se lupta sa-mi asigure viitorul si modul acesta de trai.

Nu te fortez si nu am fortat pe nimeni sa ma urmeze. Daca cineva are urechi sa auda ce spun, aude, daca nu atunci treaba lui. Sintem liberi, slava Domnului, sa face ce vrem. Asa cum tu esti liberi sa-ti povestesti viata sau ceea ce tu crezi, asa sint si eu. Nu te condamn, nu te judec, tot ce fac este sa-mi exprim ideile si credinta mea. Daca te simti judecat sau condamnat atunci asta e treaba ta si ramine intre tine si Dumnezeu.

Ca vrei sa-mi mai scrii e bine, ca nu vrei si asa e bine. All I hope is that the seed I have planted in you will bring forth only good fruits. Yeah, we are all of one spirit, we all come from God, whether or not we choose to go back to Him it's our choice, hopefully on our way to Him we won't get lost or entangled in the web of this world.
#16352 (raspuns la: #16346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
15264 anonimi protestanti, orbecaiala, crestinism sadea...! - de enigmescu la: 19/06/2004 11:10:12
(la: Neocrestinii)
"limbut e din nascare si are mestesug / sa nu spuie nimica, vorbind cu mult belsug. / discursurile-i vaste n-au nici un inteles, / se-aude numai zgomot si sunet gol si des. [...] orisice lucru poate sa fie stramb sau just, / dreptatea-i chestiune de varsta si de gust."(Mizantropul, Moliere).

nici nu stiu de unde ar trebui sa incep. cred ca cel mai bine ar fi sa atrag mai intai atentia celor care scriu aici ca atunci cand isi exprima o idee sa incerce sa o structureze in asa fel incat sa nu "ne duca pe noi in ispita" de a intelege gresit sau a nu intelege deloc ce vor sa spuna. credeti-ma ca stau de multe ori si recitesc unele mesaje pana imi dau lacrimi in ochi- nu de sentimentalism ci din dorinta de a intelege ceea ce citesc. insa unora se pare ca le face o reala placere in a ne baga si mai tare in nebuloasa prin folosirea persistenta de mesaje disparate si rupte din anumite contexte, de preferinta biblice.
sa o luam pe indelete. 1. "oamenii crestini sunt chemati sa isi serveasca stapanii pamantesti ca pe DUMNEZEU, iar nu ca si cum ar trebui sa placa oamenilor"? ce-ai vrut sa spui cu asta, ce corcitura de idee poate fi? dupa stiinta mea crestinii sunt chemati toti la a sluji pe unul Dumnezeu si nu oamenilor sau trupurilor lor- mai bine zis placerilor.
2. ei bine, asta cu ridicarea n-o pot inghiti asa cum ai enuntat-o matale acolo! prin ridicare se intelege CONLUCRARE intre Dumnezeu si om. Dumnezeu da putere de ridicare omului prin forte proprii, dar numai daca acesta vrea sau o cere in mod expres; altfel nu se baga cu de-a sila in viata ta si in nici un caz n-o sa te ridice din morti ca pe un sfant numai pt. ca ai apartinut unui anumit cult. iar in ce priveste sus-numita "lauda a lui Dumnezeu" sa avem pardon: "nu tot cel ce spune Doamne, Doamne va intra in imparatia lui Dumnezeu"! si din tot putina mea stiinta iti spun ca nu tot ce facem spre lauda lui Dumnezeu este automat si bun si necesar si perceput de El ca fiind bun. ia de pilda jertfele din VT care au devenit inutile odata cu venirea lui Hristos pt. ca S-a dat pe Sine jertfa.
3. mamma mia, ce rastalmacire de la adevaruri, de la realitatile istorice!... de unde stii ca filosofii au fost impotriva religiei crestine, cine ti-a spus asa o idiotenie? si cine a zis ca religia crestina nu e si filosofie in acelasi timp si ca s-a slujit sau/si se mai slujeste de unii filosofi? poate nu stiai dar majoritatea filosofilor antici au pregatit calea pt. implementarea culturii crestine, au fost un fel de premergatori(dar nu vizionari) ai crestinismului. de aceea pe unii pereti ai bisericilor din tara noastra, pereti mai vechi decat neo-protestantismul si ce a iesit din el, se gasesc incondeiati filosofi ca Platon si Aristotel. si nu sunt aratati ca niste sfinti, cu aura, ci doar ca simpli oratori- pastori de suflete. dealtfel arta oratoriei, de care exclusiv si in mod persuasiv se folosesc toate cultele asa-zis crestine, arta oratoriei o avem tocmai de la ei, de la acei 'inainte crestini'. asadar nu ei l-au respins pe Hristos ci cei care le-au scos oratiile din context- cam asa cum faci tu acuma.
4. "e frumos a scrie versuri cand nimic nu ai a spune"...(Eminescu, poate ai auzit de el) ati mai auzit voi, oameni buni, ca ar fi spus Hristos sa ne lipim inima de avutii si sa ne lasam condusi de placerile lumii acesteia? cum se poate una ca asta? adica ce, S-a contrazis pe El Insusi atunci cand i-a cerut tanarului bogat(care toata viata lui urmase legile si pazise cu strictete poruncile de la templu) sa-si imparta averea saracilor? oare n-a zis El, atragand atentia asupra pericolului care ne paste pe toti atunci cand avem bunastare, ca "f. greu va putea un bogat sa intre in imparatia lui Dumnezeu"? dar, in fine, poate nu ti-a explicat nimeni pana acum: saracia in sine nu este o garantie pt. castigarea raiului dupa cum bogatia nu este un impediment in sine. protestantismul a facut din invatarea pe de rost a citatelor biblice si explicarea lor disparata un scop. ortodoxia si catolicismul mai pastreaza inca ceva ce voi nu veti avea niciodata: TRAIREA. pt. ca in definitiv si la urma urmei nu dogmatica sau stiinta versetelor iti da viata ci urmarea intocmai a preceptelor continute acolo. fara suport din partea ta n-ai nici un merit sa intri in rai, nu crezi? iar cand spun suport exclud din start ideea ca daca te duci in lume sa faci prozeliti iti castigi comori in cer. asta nu pot sa cred fiindca nu vorbirea ne arata ca suntem crestini, ci faptele noastre de crestin. parca in aceeasi biblie scrie ca "LITERA UCIDE DAR DUHUL FACE VIU"!!!
6. drama ta cea mai mare, ca sa te arat si eu cu degetul asa cum o faci tu, drama ta cea mai mare e ca dai sfaturi altora fara a fi in masura sa discerni intre bine si rau si fara a cunoaste realitatile din biserica ortodoxa. am sa-ti spun si eu ce m-a deranjat nu cu prea multi ani in urma. intr-un sat oarecare, unde comunitatea ortodoxa era f. puternica, un batran senil a cazut prada unor sectanti si s-a botezat la ei. pana aici nimic neobisnuit, am spune noi. dar sa vedeti ce-au facut 'fratii'. s-au apucat de zidit o casa de adunare. si-au zidit, si-au zidit, zi si noapte, pana ce au terminat-o. cum credeti ca arata cladirea? cat un castel medieval! PT. O SINGURA PERSOANA! dar ce se gandisera ei: ortodocsii astia sunt niste pagani, ia sa-i invatam noi ce inseamna crestin si sa vezi cum ni se umple casa de...buzunare zeciuite! stop cadru. si ca sa para a fi niste sfinti, eleganti si lustruiti ca si reformatorii de la care si-au luat obarsia, si pt. a-si ascunde propriile minciuni si sumele fabuloase pe care le dirijeaza cum vor capii(pardon, pastorii) s-au gandit sa improaste cu noroi in biserica ortodoxa romana. le e mai la indemana. "dezbina si cucereste" este un dicton f. la moda in ziua de azi. pastrez si eu in suflet aceeasi sila fata de oameni care pastoresc pe credinciosi dar n-au nici in clin nici in maneca cu ortodoxia autentica. si totusi, daca nici Dumnezeu nu-i judeca(inca), eu ce, sunt mai presus de El si-mi pot permite sa o fac in locul Lui?
7. te arunci cu capul inainte si nu vezi ca ai sa ti-l zdrobesti de zid. pt. ca asta faci tu: incerci sa intimidezi pe cei nestiutori si-i ademenesti cu scheme ciudate de vorbire despre lucruri pe care le stii doar din auzite, nu si din experienta proprie. tu pui sub semnul indoielii chiar si pe cei cativa sfinti pe care-i recunoasteti pt. ca, sa-ti spun un mic secret, aproape toti marii sfinti au trecut macar o scurta vreme prin experienta Athosului. dar ce conteaza asta, noi credem in Isus- care scris asa, in limba aramaica inseamna "magar"! facem aici o mica observatie: stiati ca primii crestini mai erau numiti de romani si 'inchinatori la un cap de magar'?! tocmai de asta, ca ii ziceau Isus si nu IISUS.
8. nu vreau sa iau apararea nimanui la acest punct, doar iti atrag din nou atentia ca ceea ce faci tu se cheama judecata particulara.
9. adica a fuma si a bea nu sunt pacate... asta va spune voua pastorul la seratele voastre? pacatul lumii acesteia, cum ii zici, e ca are pacate. dar daca n-ar avea atunci nici n-am mai deosebi binele de rau, nu-i asa? nu-mi mai pomeniti voi de pacate la crestini cand voi insiva n-ati fost consecventi iar dupa revolutie ati dat navala in Romania strigand in gura mare ca sunteti fara de pacate. va cunosc, am fost acolo si am incercat atunci sa va fac sa intelegeti ca nu sunteti sfinti. dar voi nu, o tineati pe a voastra. acum nu mai e asa? liturghia ortodoxa nu era buna dar v-ati gandit de cativa ani incoace sa faceti ceva asemanator la intalnirile voastre de duminica/sambata. colindele noastre traditionale si pastrate de ortodoxie, pe cand voi nu erati nici macar in mintea celui rau care v-a nascocit pe urma, acele "bijuterii muzicale" cum le-a numit Breazul in cartea sa, ati inceput sa ni le furati si sa ni le deformati dupa bunul plac pe muzica ce dealtfel va caracterizeaza. nici nu puteati auzi de cruce cand ati venit la paganii de ortodocsi. apoi, spre stupoarea mea, intr-o oarecare zi pe care n-am s-o pot uita vreodata, un coate goale, un cizmar, un laptar sau ce-o fi fost el, venit de aiurea sa ne invete credinta, mi-a intins in fata o biblie de-a lui pe care lipise o cruce din hartie decupata!!! i-am cerut sa mi-o dea s-o studiez dar n-a vrut, a tras-o repede la spate. ce ordinarie... mai nou ati pus-o si pe unele case de adunare. nu pt. ca asta E bine ci pt. ca DA/ARATA bine si poate sa induca in eroare pe nestiutori. la inceput botezul nu se admitea decat pe la varsta de 16-18 ani, dar s-a revenit asupra deciziei si mai nou pot fi botezati copii chiar si cu 10 ani mai mici. nu mai continui ca am sa obosesc prin a enumera doar.
10. bai taticule/mamicule, sa stii tu ca primii protestanti s-au nascut in exact mediul care va sustine si astazi si care a sustinut cruciadele si inchizitia. putina istorie nu strica sa cunoastem. Biserica de Rasarit si cea de Apus s-au despartit dintr-o neintelegere la anul 1054. cea de Rasarit s-a numit Ortodoxa iar cealalta Catolica. mai tarziu, Luther, Calvin si Zvingli s-au rupt de biserica catolica prin marea si cunoscuta miscare a Reformei. stim motivele dar mai stim si ca ei insisi n-au vrut o transformare la nivel liturgic a slujbelor ci una de factura spirituala. asta si-au dorit. numai ca niste "zavorati in duh si adevar" le-au rastalmacit gandirea si dorintele spunand ca nu mai e nevoie de preotie, de simbolica in cult, de botez, de cainta, de smerenie si de toate celelalte. asa ca pana in zilele noastre s-a ajuns la un nr. de peste 5000 de secte, mai multe chiar decat statele lumii. ce crezi, acestia sunt pierduti sau se vor mantui? stii ce cred eu, ca cei care au dus la proliferarea sectarismului se fac direct vinovati de caderea acelora si ca vor fi aruncati in iad in locul lor. dar sa nu ma adeveresc prooroc mincinos.
in incheiere il indemn pe interlocutorul tau sa se lipseasca de binecuvantarile tale binevoitoare si lingusitoare.
ORTODOXIA NU FORTEAZA PE NIMENI SA RAMANA, SA CREADA SAU NU IN CEVA; PROTESTANTISMUL TE OBLIGA SA FACI CE SPUNE, ALTFEL ESTI EXCOMUNICAT. unde e liberul arbitru aici?
just me
#16415 (raspuns la: #15264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
regrete - de (anonim) la: 30/06/2004 14:07:53
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Este totul adevarat. Regret aproape totul, iar perioada pana in 1983 o regret in intregime. Faceam in fiecare an doua concedii, mi-am facut apartament din primul an de profesorat cand aveam 900 lei lunar, l-am mobilat si schimbat mobila de 3 ori, am facut invatamant gratuit, am mers in tabere la munte si la mare, mergeam in fiecare saptamana la teatru sau opera si apoi luam masa la restaorant. Pana in 1983 a fost si belsug de produse, magazinele erau pline si mancai mai sanatos. S-a urlat de salamul cu soia, am crezut si eu, ca acum sa constatam cat de sanatoasa e si sa preparam numai soia. Nu m-a interesat cum se numea cel care conduce, dar pentru omul cinstit, care isi vedea de treaba era mult mai bine.
#17056 (raspuns la: #15714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Weekendul Trecut - de LMC la: 07/07/2004 02:06:24
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
A fost un weekend de trei zile si l-am petrecut foarte frumos. Vineri seara am mers la sala privata sa ne punem muschii la antrenament. Sotul este mare kickboxer iar eu ca sa nu stau acasa ma antrenez cu el. Simbata: cumparaturi si-apoi lenevie. Duminica: ne-am decis sa ne petrecem dimineata la Ocean, coasta Pacificului fiind ca o biserica in natura. Eram singuri pe toata plaja, si pentru doua ore am cules o multime de scoici. De cind mergeam la Marea Neagra cu parintii, culesul scoicilor este activitatea mea cea mai favorita. Pe cind ne-am intors inapoi fluxul deja si-a luat rolul in primire si ne-a inundat calea. La un moment dat am crezut ca am sa inot printre focile care priveau la noi curioase. N-am calculat bine miscarea de valuri si m-am trezit lovita de trei valuri mari care m-au udat din cap pina in picioare. Credeam ca acolo-mi va fi sfirsitul, dar slava Domnului sint teafara si nevatamata. Pina acasa ne-am distrat de minune de aventura noastra; imi place cum sotul meu ma face sa rid, si el se distreaza de copilarosenia mea. Dupamasa am cazut amindoi ca niste valize in gara; nu-i nimic mai fain decit un somn dulce la amiaza. Afara o toropeala de caldura, inauntru liniste si adierea fenului de-asupra patului nostru. Cum sa nu dormi dupa atita soare si apa. Ne-am trezit flaminzi, si-am mincat niste piine proaspata scoasa din cuptor, unsa cu unt, ardei capia, si pui pane. Acum ca ma gindesc imi lasa gura apa. Si fiindca am lenevit destul ne-am apucat sa facem curatenie prin casa. A doua zi, Luni, ne-am trezit mai tirziu, la 7, ah, ce bine e sa dormi mai mult. Mi-am spalat parul si-apoi am iesit pe terasa din gradina intima (avem trei gradini) cu o cafea proaspata. Gamalie, iepurasul meu alb cu ochi albastri, abea a asteptat sa iasa si sa zburde prin gradina, binenteles, prima data vine la mine sa-l mingii si sa-l frec in spatele urechilor lui roze. Cind se plictiseste, tzusti, fuge la locul lui favorit, sub niste tufe de azalee, linga bradul din gradina rotunda. Ii place acolo pentru ca nu-l vede nimeni dar el vede pe toata lumea. Mai tirziu sotul a mers sa faca niste cumparaturi, iar eu m-am apucat sa asez masa pentru musafirii care urma sa vina la noi. Am invatat de la mama mea sa asez niste mese de toata pomina. Luminari, flori, tacimuri, cristal, servetele apretate, tot ce vrei. Pot sa spun ca ma mindresc cu chestia asta. Mincarea binenteles o facem de la A la Z-et. Numai bunataturi, ce mai, cind facem mincare pentru petrecere ne ramine sa mai mincam inca doua zile, de multe ori ma enervez ca trebuie sa arunc. Ne-am asteptat musafirii, trebuia sa vina trei dar au venit sase. Norocul lor ca am facut asa multa mincare. Dar tot ne-a ramas, tot pentru doua zile daca nu mai mult. Parca la fiecare petrecere se inmulteste mincarea ca minunea cu piinile si pestii. Au plecat multumiti si fericiti, iar noi am continuat cu strinsul si spalatul de vase (avem masina de vase, dar au fost prea multe.) Sint cea mai fericita sotie din lume ca am cel mai mare ajutor in sotul meu. Pe linga ca gateste, imi si spala vase. De multe ori ma intreb, oare ce merite am avut eu in fata lui Dumnezeu sa ma binecuvinteze cu un sot asa de minunat. Am incheiat ziua cu o telecinemateca. O comedie pe DVD. Dupa film ne-am mai uitat un pic la TV si-apoi am adormit. Un weekend de trei zile, dar care mi s-a parut la fel de lung ca o saptamina. Ce mult imi plac weekendurile cind le simt mai lungi decit sint. Parca traiesc viata mai din belsug.
Sint asa de geloasa...pt. Biscuiti - de LMC la: 08/07/2004 02:21:44
(la: PUTEREA RUGACIUNII)
Ah, daca ai stii ce geloasa sint pe tine. De cind imi doresc si eu sa il visez pe Domnul Isus! Am citit experientele altor oameni, am auzit marturisirile altor persoane, cum L-au visat si ce minunata a fost experienta. Citeva saptamini in urma stateam de vorba cu sotul meu si cumnata mea, si le ziceam ca asa de mult imi doresc o experienta ca asta. Imi vine sa pling ca un copil...

Ma bucur insa pentru tine si pentru schimbarea din viata ta. Este adevarat ca viata de crestin este deosebita, si este exact asa cum tu ai descris, atunci cind iei decizia sa-ti schimbi viata ti se deschid ochii si esti constient de minunatiile si de binecuvintarile lui Dumnezeu. Iubesti mai mult, ai pace in inima si chiar si atunci cind esti confruntat de problemele vietii vezi si simti cum Dumnezeu le rezolva. Vor veni zile negre, de asta sa fii sigura, dar stai linga Dumnezeu si El te va sprijini si te va ocroti. Eu am o vorba care a ramas adevarata pina in prezent: toate lucrurile merg inspre binele celor care-l iubesc pe Domnul, si tot ce se intimpla fie bine fie rau este pentru zidirea si intarirea fiintei mele. Iubeste, iarta si nu uita sa dai partea Domnului din venitul tau, si vei vedea cum binecuvintarile Lui vor veni peste tine din belsug. Vorbesc din experienta mea proprie nu din povestile altora.

Sper sa revii.
#17486 (raspuns la: #17468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lene si amoralitate - de Simeon Dascalul la: 28/07/2004 19:17:22
(la: Impotenta nationala)

“lenesi si incapabili”

Totdeauna ma enervez cand aud diverse formulari de genul “nimeni nu munceste, de asta nu merg lucrurile in tara asta”. Ca si cum munca ar fi o virtute, un lucru bun in sine si ar trebui prestata indiferent de rezultat. As vrea sa vad unul din occidentalii aia harnici adus aici la salariile noastre si tinut asa nu doua, trei luni, ci pana la sfarsitul vietii. Sa vad ce chef de munca o sa mai aiba ala. Lumea munceste aici, ca, daca nu, n-ar avea din ce trai. Dar se lucreaza pe degeaba sau aproape pe degeaba. Cat e salariul mediu pe economie? 150 de euro? Simte cineva un dor nebun de munca pentru banii astia? Cand romanii cei lenesi ajung la salarii omenesti muncesc la fel de bine ca altii.

”Depravarea spirituala si morala a natiunii noastre”

Perfect explicabila. Inainte de razboi 80% din populatie traia in mediul rural si avea morala si religiozitatea aferenta. In anii comunismului ele s-au erodat incet, incet pana la disparitie. Dar daca fostul sistem nu forma caracterul supusilor, macar le dadea o frica sanatoasa care-i facea sa ramana ca de cat in anumite limite. Exemplu:

Aveam un coleg de clasa a carui mama era mare sefa pe la o cantina si mai mare. Familia aia bineinteles ca n-a avut niciodata probleme cu mancarea, doamna in cauza venind in fiecare dupa-masa cu plasele pline cu tot ce era mai bun. Prin sistemul infloritor al trocului se facea rost de alte produse ce lipseau in oranduirea de trista amintire. Ramaneau salariile, adica o buna parte din ele. Ce sa faca cu ele? Dacie aveau, apartament cu trei camere, ca mai multe nu lasa raposatu’, aveau. Ar fi putut sa-si cumpere aur, dar aveau o frica sanatoasa de militie si de denunturile colegilor invidiosi ai doamnei. Se temeau bietii oameni de bataile de la militie daca i-ar fi prins cu aur nejustificabil in casa. Asa ca mereau vara la mare. Luau avionul pana la Constanta si stricau banii acolo. N-au strans nimic crezand ca binele o sa tina o vesnicie. Colegul meu era un baiat foarte linistit si la locul lui, imbracat ca noi ceilalti si care nu scotea nici un cuvant despre belsugul familiei. Ce mai, bogatii fostului regim erau niste oameni tare decenti.

Dupa caderea comunismului s-a dus dracului si prudenta. Nu-i de mirare ca lumea devine tot mai amorala. Asa e omul si nu poate fi schimbat, el vrea sa-i fie bine. Ori acuma nu le merge bine decat gunoaielor, escrocilor, afaceristilor, smecherilor cu tupeu. Si incet, incet dupa capacitatea de adaptare a fiecaruia, toata lumea o sa urmeze tendinta asta.
Tziganii - de SB_one la: 08/08/2004 16:30:38
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
Citez:

O navalire silentzioasa si persistenta, produa de-a lungul secolelor prin infiltratzii lente, o reprezinta triburile de Indieni originari dinb Punjab, mai nine cunoscutzi sub numele de Tzigani sau Gitani, nume derivat din Egiptziani. triburi nomade, organizate sub autoritatea absoluta a unui sef( bulibasa) inca in stadiul de matriarhat, au inceput miscarile de deplasare spre vest si au ajuns in Anatolia in sec IX, inainte de venirea turcilor, deci in imperiul Bizantin. O parte au ramas in Turcia, altzii s-au indreptat, de buna voie sau izgonitzi, spre egipt si nordul Africii.. Parte din triburile vagabonde au patruns in peninsaula Haemus(Balcani), s-au raspindit in tzarile din sud si nordul Dunarii, cu preferintza in Ungaria, si au ajuns pina in Boemia. In sec XV ei patrund in Germania, de unde au coborit apoi in Italia si s-au instalat in jurul Romei. In peninsula Iberica, mai cu seama in Andaluzia au ajuns venind prin Nordul Africii.

Modul lor de viatza nomad e extrem de conservator, nu accepta schimbari de obiceiuri si deprinderi decit cu mare anevointza, in sec nostru unii renuntzind la vechile mijloace de locomotzie inlocuid caii si carutza cu automobilul si rulota, in care-si ascund cu dibacie avutul. in aparentza redus, dar in realitate valoros, fiind plini de galbeni, rezultat al traficului cu aur, monede si bijuterii. Nu totzi au renuntzat la cai caci ei iubesc aceste animale, chiar daca e vorba de mirtzoage., si pot sa si le hraneasca pe pasuni si drumuri retrase, unde-si aseaza salasul, pentru a exercita principala ocupatzie: furtul si vinzarea de cai.
Ei practica furtul ca pe o arta, in mod abil, initziind si copii de timpuriu, cunoscutzi ca atare in toate tzarile, dar nedepasitzi de alte neamuri. Au deasemenea predilectzie ptr. metalele din cimitire, ornamentele de pe cruci si chiar din morminte. Aceasta ocupatzie straveche este dublata de mestesuguri necesare nomazilor: caldarari, spoitori, potcovari. in timp ce femeile si-au rezervat domeniile oculte: chiromantzia, magia, vrajotoria. Tot ce reprezinta o valoare si poate fi ascuns le atrage stentzia. Trcerea dintr-o tzara in alta nu constituie ptr. ei o dificultate.

..........................................

Situatzia tziganilor e ste identica in toate tzarile. In Romania, parte dintre ei au fost adusi ca robi, fie de vechii boieri , fie de dif. manastiri, multe inchinate Muntelui Athos, spre care se revarsau toate bogatziile si de unde erau trimisi Tzigani ca plocon si ca mesageri spirituali.. de spiritualitate reala nu putea fi vorba caci Tziganii sunt pagini, practicind rituri fetisiste, infuentzate adesea de religiile popoarelor cu care au venit in contact.

In unele tzari, triburile care au prins radacinipe la periferia oraselor, s-au adaptat unor profesiuni artistice, ca muzica( in Ungaria, Romania, jugo_Slavia) si dansul ( Spania) Lautarii se organizeaza in tarafuri, cer sa fie scump platitzi, plata , care, bineintzeles, este completata cu amintiridin ale casei. Acest obicei este atit de inradacinat incit le-a patruns in singe si prin nimic nu poate fi stirpit, caci, potrivit credintzei lor, toate bunurile de pe pamint le-au fost harazite de Dumnezeu, dar au fost preluate de altzii. Asa ca, furind, ei nu fac decit un act de dreptate, insusindu.si cea ce le apartzine prin vointza Divina.

In proza scriitorilor rusi este abordata aceasta tema, aratindu-se ca furtul si omorul fac parte dintr-un ritual stravechi, sacru, care confera protaginistilor indieni virtutzi misterioase si nobile.

............................................................

Tziganii sint indeobste neasimilabili, ca aproape toate triburile venite din orient, Ei ramin legatzi intr-o organizatzie fantomatica, dar efectiva, au intilniri periodice in cite o localitate din Europade Vest ptr a alege marele bulibasa. Aceaste adunari stabilesc o politica internatzionala de perspectiva, organizind proteste si revendicariptr. obtzinerea drepturilor de etnie, la fel ca celelalte minoritatzi, fapt greu de realizat, cel mai mare impediment formindu-l stadiul de civilizatzie arhaica, educatzia diametral opusa, facind scolarizare de domeniul utopiei. Desigur, in cazul cind aceasta categorie de nomazi va devenii vreodata statornica, locuind in comunitatzi civilizate( Tziganii prefera orasele unde se pot deda in voie celor mai mari ticalosii, operind in bande inarmate), atunci aceste probleme se vor pune cu mare si dureroasa acuitate. Diferite autoritazi europene au si inscris aceasta tema in cercetarile de perspectiva, presupunind ca nu e departe timpul cind agresivitatea tribala va cpata constiintza de sine si va ajunge la confruntari cu autoritatzile de stat, determinind rascoale si dezirdini.

Daca aceste minoritatzi se dezvolta ca entitatzi autonome, neasimilabile, ce loc vor avea in societatea romaneasca? ce cariere si ce aspiratzii vor avea Tziganii baraganelor? Azi, preferintzele lor se indreapta spre posturi de oprimare, in politzie, puscarii etc,..distingindu-se( daca se poate spune astfel) la Canalul Dunarii, in majoritatea inchisoriloretc,..in meserii care cer singe rece, cruzime, lipsa de scrupul si de mila, dar mai ales spirit rasial vindicativ, pe care Tziganii le au din belsug, contrar aparentzelor superficiale date de adulatzii, lingusiri, ploconeli si jeluiri. In realitate ei detesta profund si definitiv natzia majoritara careia incearca sa i se impuna si impotriva careia lupta cu mijloacele odioase de care dispun si pe care le cultiva in continuare.


Sursa:
Centrul European de cercetari Istorice, 1986



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#19379 (raspuns la: #19360) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
plecand de la.... - de cosmacpan la: 28/09/2004 18:38:12
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
plecand de la acest frumos proverb (treaba cu asternutul) am si eu unul "nu te intinde mai mult decat iti este plapuma" si recunosc ca multa vreme am stat ca vai de lume in acest pat al lui Procust. Chinuit, ce mai...Pana cand un amic, vazand cum ma chinui m-a intrebat: pentru ce tot chinul? pentru ca asa am fost invatat, si i-am povestuit proverbul cu plapuma. La care el uluit m-a intrebat: dar nu crezi ca este mai bine sa-ti ioei o alta plapuma pe masura ta?" am ramas mut de uimire. Cum sa rastorn un intreg sistem de gandire cu o astfel de buturuga sfrijita??
Si de atunci imi schimb plapumile dupa marimea viselor, privesc fiecare zi ca pe un dar nepretuit si ma rog sa am parte de "probleme" caci cei fara de probleme sunt linistiti in cimitir. imi mai ramane timp si pentru ratare? da din belsug, dar fac ce fac si nu-mi aduc aminte decat seara tarziu cand trebuie sa ma culc sau sa plang. Dar de ce sa plang? pentru ca traiesc? E doar o rabufnire, ca ploia cu furtuna, Si-apoi e iarasi soare....
Sã-ti fie dat sã trãiesti în timpuri interesante!
#23582 (raspuns la: #23459) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia din liceu ... dupa ani - de desdemona la: 19/10/2004 15:43:28
(la: Prietenia si prietenii)
Cred ca depinde fiecare de cine a avut noroc. Eu mi-am revazut o parte din colegii de liceu, si am simtit cu multi dintre ei ca nimic nu s-a scimbat din afectiunea de atunci. Sigur, dupa zece ani esti mai rezervat la inceput in exprimare, dar cateva ore pot sa-ti readuca intimitatea. Pe de alta parte, oamenii au evoluat si si-au urmat cursul, cu unii ne trezim ca suntem mai apropiati cu altii mai departe. E firesc.
Si mai tarziu, dupa facultate, ti-e mai greu sa legi prietenii, si asta din doua motive: 'liniile de comunicatie' din copilarie in prezent sunt prea lungi (si ai pe lista cu nume pentru felicitarile de craciun tot mai multi pe care nu vrei sa ii uiti) si al doilea motiv, fiindca mare parte din capitalul afectiv destinat prieteniilor intr-o viata a fost deja investit in alti oameni. Cateodata simt ca nu vreau sa mai cunosc persoane noi, sa-i iubesc si pe urma sa-i pierd in departare! Vreau sa ii revad pe prietenii vechi, si pe urma sa ma gandesc la altii noi. Dar ca licean esti plin de energie, esti proaspat si cu avant, si ai capital din belsug pentru o multime de viitori prieteni.

Desdemonita
#25556 (raspuns la: #24839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre Oua - de LMC la: 22/10/2004 00:20:49
(la: Trancaneala Aristocrata)
Ouale se pastreaza intotdeauna la frigider, nu pe usa, pentru ca acolo nu stau la rece tot timpul. Pe cofragele de oua de obicei scrie termenul de expiratie, daca trece mai mult de o saptamina peste aceasta data arunca ouale pentru ca risti sa te inbolnavesti de la ele. Nu cumpara mai multe oua decit ai nevoie intr-o saptamina, alimentarele sint tot timpul aprovizionate din belsug, asa ca nu merita sa cumperi prea multe ca apoi sa le arunci.
#25889 (raspuns la: #25888) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Ouale se pastreaza intotdeauna la frigider," LMC, - de DESTIN la: 22/10/2004 00:31:40
(la: Trancaneala Aristocrata)
"Ouale se pastreaza intotdeauna la frigider, nu pe usa, pentru ca acolo nu stau la rece tot timpul. Pe cofragele de oua de obicei scrie termenul de expiratie, daca trece mai mult de o saptamina peste aceasta data arunca ouale pentru ca risti sa te inbolnavesti de la ele. Nu cumpara mai multe oua decit ai nevoie intr-o saptamina, alimentarele sint tot timpul aprovizionate din belsug, asa ca nu merita sa cumperi prea multe ca apoi sa le arunci."

Multumesc,multumesc!!!

Eu nu cumapar oua...(multe) Eheee!!!

Cu bine,



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#25891 (raspuns la: #25889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Reteta - de LMC la: 03/11/2004 19:09:48
(la: Trancaneala Aristocrata)
Cum am vazut-o i-am si facut un Copy&Paste si-am pus-o la pastrat. Acuma de fericire ma apuc de bucatarit. Vorba lui Daniela "Pirtieeeeeee!!!" dati-va la oparte ca vine fetitza sa va faca bunataturi din belsug. Yipyyyyyy!!!
#27538 (raspuns la: #27533) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu vreau sa stiu ce-ai vrut sa spui? - de Alice la: 14/11/2004 17:37:15
(la: Teama unui nou inceput...)
sama-mi dau, sunt multe ganduri ce-au ramas nespuse, agatate carele pe unde in ist mesaj frumos, dara trunchiat de autoconstrangeri.

bine.
sunt dintre cei care striga cu gand sa-mpartaseasca din durere, ci nicidecum din cauze, ce nu-mi e bine-a le da forma.

io n-am gustat adesea din siguratate.
in chip ilogic, dovada crasa, poate, de egoism banal, eu singura nu m-am simtit si nici cu mine insami nu m-am plictisit vreodata.
adevarata singuratate, asa cum o vad, e atunci cand te-ai pierdut pe tine, nu te mai recunosti si n-ai habar und' sa te cauti.
vecina cu panica, solitudinea aceea te indeamna sa accepti, probabil, ceea ce-am citit ... 'jumatati de masura'.

cu incapatanare cred ca nici un om normal la cap nu se multumeste cu resturi de la masa altora, si, daca le accepta, o face din neputinta si din teama de-a-i face fata, Fricii.

caut oamenii, prezenta lor imi face bine, asa cum bine-mi face bucuria de-a impartasi.
am doar oameni buni in juru-mi ... fireste, e vorba de propria conceptie despre 'calitate': onestitate si caldura.

daca ai cere cuiva jumate, probabil ca i-ar fi comod, o vreme sa-ti dea jumate.
nu te-o pretui niciodata pentru asta si nici tu nu vei creste in ochii tai, parol!

ideea asta cu asteptatul e relativa, in functie de ce pricepi prin 'cuminte'.
nu vad ce ai putea face ca sa fortezi mana destinului.
'hai sa ne-ndragostim azi', vei zice la trezire, si sara vei bea un cico in bratele omului visat...

pana vine, corect ar fi sa mai slefuim ici-colo, pe unde stim ca scartaim.
de la haine bune si stylist corespunaztor, pana la o carte buna, un concert spectaculos si alte autorasfaturi pe care ti le-ai refuzat.
chiar, de ce ti le-ai refuzat?

*ma duc sa fac o baie fierbinte cu suma multa.
imi pun un prosop moale sub cap, 'scap' sare de baie din belsug, am undeva patru nocturne de chopin si-o lista-ntreaga de cohen.
am sa-mi fac à côté un bol cu boabe de struguri, bucati de mere, pere, gutui, banane si grapefruit.
nu, fara frisca, mi-ar fi aproape vulgar ...

el?
e departe, de zece ani.
'ochii care nu se vad se uita' i-adevarata, poate, dara nu pentru cea care semneaza acum,
a dumneavostra,
alice




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...