polisemia cuvantului cartier

pe mine ma dau pe spate cautarile insistente ale cuiva cu.. "polisemia cuvantului...".. whatever, ca aici urmeaza o intreaga lista adunata in timp... Adica, persoana are, dom_le, un fix... si se tine de el.. La ce i-or fi trebuind atatea...polisemii..well.. nu cercetez aceste legi..;))

Apoi mai e si lejera degringolada cand cineva ezita intre a scrie scrie "fi-su", de la "fiul sau" ori "fii-su", care-i doar asa..de rostit la bere, dar nu si de scris negru pe alb.. Si altele ca ast exemplu..

Nici un cuvant nu are magia lui "gratis". GRATUIT! Si incetezi sa mai gandesti!

"dragoste", cuvant cu multe nuante, "dragoste de viata", "dragoste de bani", "dragoste de aproape", etc.

despre care dragoste vrei sa discutam?

Macelul pruncilor la Basra
48 de copilasi care mergeau la scoala si la gradinita, spulberati intr-un atentat diabolic

Douazeci de copii irakieni care se indreptau, impreuna cu alti colegi, spre scoala si spre gradinita, in doua autobuze speciale, si-au gasit sfarsitul, ieri, in urma exploziilor simultane a patru masini-capcana in zona orasului Basra, al doilea ca marime din Irak, aflat sub controlul trupelor britanice din cadrul coalitiei. Deflagratiile, soldate cu cel putin 68 de morti si 99 de raniti (unele surse indicand insa peste 200 de raniti), s-au produs la primele ore ale diminetii, cand traficul este foarte aglomerat, si au vizat trei sectii de politie aflate in cartiere diferite ale orasului, precum si Academia de politie din localitatea Zubeir, situata la cativa kilometri de Basra. Potrivit martorilor oculari, masinile-capcana au fost amplasate in fata sectiilor de politie, explozia acestora provocand cratere de doi metri adancime si distrugand complet fatadele cladirilor. Dupa producerea deflagratiilor, cele trei sectii de politie au fost atacate cu rachete. Un autobuz plin cu elevi de scoala, cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani, a avut nesansa de a trece prin fata postului de politie din sectorul Saudia chiar in momentul exploziei. Un numar de 20 de copii au decedat pe loc, iar alti 28 sunt internati, unii dintre ei in stare grava. O alta masina care transporta copii catre o gradinita a fost avariata de deflagratie. "Am vazut un microbuz plin cu copii care ardea - 15 dintre cei 18 pasageri au fost ucisi, iar ceilalti trei au fost grav raniti", povesteste Amin Dinar, un irakian internat in urma ranilor suferite la picior din cauza exploziei care l-a suprins in usa casei sale. La scurt timp dupa deflagratiile din Basra, o a patra explozie s-a produs la Academia de politie din localitatea Zubeir, situata la 25 de kilometri sud de Basra, soldata cu doi morti si sase raniti, printre care si patru soldati britanici. "Confirmam patru raniti britanici, dintre care doi in stare grava", a declarat purtatorul de cuvant la Ministerului Apararii de la Londra. Guvernatorul provinciei meridionale din Irak, judecatorul Wael Abdel Latif, a anuntat ulterior ca Academia de politie din Zubeir, unde sunt pregatite fortele de securitate irakiene, a fost tinta a doua atacuri. Tot Latif a precizat ca majoritatea victimelor sunt politisti si elevi. Trupele britanice au incercat sa dea o mana de ajutor la locul deflagratiilor, dar s-au lovit de protestele localnicilor, care i-au atacat cu pietre. "Basra a fost in general un oras calm, in special dupa izbucnirea conflictelor de la Fallujah. Situatia devine ingrijoratoare", a declarat un purtator de cuvant la Ministerului de Externe al Marii Britanii, tara care detine controlul in zona orasului Basra.
La Fallujah se reiau luptele
Violentele au reizbucnit, ieri dimineata, la Fallujah, in pofida acordului incheiat, luni, intre autoritatile locale si coalitie. Un grup de 40-50 de insurgenti a atacat pozitiile americane cu grenade si arme usoare, puscasii marini ripostand cu tiruri de mortiere. Schimbul de focuri, care se pare ca a durat cateva ore, s-a soldat cu moartea a noua membri ai gherilei irakiene, ranirea a trei soldati americani, dintre care doi au fost evacuati, si distrugerea a trei vehicule. Ministrul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a avertizat, marti, ca trupele coalitiei nu vor astepta la nesfarsit predarea insurgentilor aflati la Fallujah. El considera ca posibilitatea gasirii unei solutii negociate este minima, avand in vedere ca militantii nu participa la discutiile de pace. La randul lor, liderii religiosi sunniti din Fallujah au lansat apeluri la razbunare si au cerut combatantilor sa nu renunte la arme. "Refuzam orice negociere. Ceea ce cerem este plecarea trupelor americane. Este singura conditie pentru a inceta lupta", a declarat un seic din Fallujah.
Un danez rapit a fost gasit mort
Rapit in urma cu o saptamana la nord de Bagdad, omul de afaceri danez Henrik Frandsen, in varsta de 35 de ani, a fost gasit mort. Ministerul de Externe de la Copenhaga a anuntat, ieri, ca a fost informat, in cursul noptii de marti spre miercuri, de catre autoritatile coalitiei, ca cetateanul danez a fost gasit mort de politia irakiana in urma cu mai bine de o saptamana, la 12 aprilie. Oficialii de la Copenhaga nu detin deocamdata informatii in legatura cu "momentul mortii si nici despre autorii si mobilul crimei". Danemarca este prezenta in cadrul coalitiei din Irak cu 410 militari.
Efectul de domino continua
Republica Dominicana a devenit cea de-a treia tara care anunta retragerea celor 300 de militari aflati in Irak sub coordonare spaniola. "Trupele care se afla in Irak se vor retrage, saptamana viitoare, in cateva zile", a declarat ministrul Apararii, Jose Miguel Soto Jimenez, la finalul unei intrevederi cu presedintele Hipolito Mejia. In pofida anunturilor ferme de retragere facute de Spania, Honduras si Republica Dominicana, precum si cel al Thailandei, care sta in expectativa, Casa Alba a negat existenta unui pericol de divizare a coalitiei condusa de Statele Unite in Irak. "Coalitia din Irak este puternica", a declarat, marti, Scott McClellan, purtator de cuvant al Casei Albe, adaugand ca mai multe state "si-au reafirmat decizia de a ajuta poporul irakian sa-si construiasca un viitor liber si pasnic. Printre partenerii fermi ai coalitiei din Irak, McClellan a mentionat Italia, Japonia si Polonia.




Mara STEFAN

Cuvantul "sit" exista in limba romana chiar de mai inainte de a te fi nascut tu sau Internetul.

...cuvant mic,esti gol si prost,
fa-te mare si-ti gasesc eu rost...

(poate ne-ar mai trebui o poezie ... :) )

se zice ca femeilor le place sa aiba ultimul cuvant :).
O mica remarca rautacioasa : numele tau de utilizator e cam 'pompos'. Cand cineva isi pune singur eticheta are toate sansele sa nu fie ceea ce scrie pe ea. Daca te superi pentru ce ti-am spus am avut dreptate :).
De fapt nu voiam sa mai continui chat-ul, dealtfel nici nu e la subiect.
N-ai de ce sa fii dezamagit de reactia mea. Am propria mea cunoastere asupra acestei teme, si nu din surse bibliografice. Tu vrei sa continui o discutie, eu nu, fiindca e inutila. N-am sa vin cu contra-argumente fiindca aproape tot ce mi-ai citat din literatura internationala apartine unor persoane pe care nu le consider autoritati in domeniu. Criteriile mele de apreciere ale surselor de spiritualitate sunt personale. As avea ceva de spus insa nu pe terenul pe care e mintea ta, nu ma adresez mentalului, caci nu el e cel mai puternic instrument al omului. Deci nu intru in argumentatii, care delecteaza mentalul dar sunt inutile pentru orice in afara de mental. Aici nu e vorba de orgoliu, iar blocaje dupa cum stii bine avem cu totii.
Continui sa nu iti dau dreptate, insa pot in schimbul frumoasei tale incheieri, sa iti transmit toata dragostea, victorie impotriva piedicilor si succes in evolutia spirituala.
A plus
Desde
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

¨N-are bulan¨
Expresia asta e tipic tiganeasca, si inseamna ca nu are tupeu, nu are initiativa. Adica e mioritic. Iar expresia asta releva una dintre cele mai mari diferente intre tigani si romani. Pentru ca unii au ramas neschimbati in fondul intim cultural, iar ceilalti, ceausizati si timorati de comunism au ramas intr-o vesnica expectativa fatalista si introvertita. Asta ar fi o posibila explicatie a tiganizarii romanilor din unele parti (Banatul spre exemplu) unde oricare tanar se autoincorporeaza in trupe specifice de cartier, si unde cate un tigan mai in varsta e un fel de consilier daca nu chiar lider. E legea naturala a ierarhiei prin forta fizica, un comportament cat se poate de firesc la orice tipologie umana cu carente de educatie.

Un alt aspect, linvistic de data asta, sunt sinonimele cuvantului hot, in dialectele tiganesti. Ca sa ma folosesc de un exemplu paralel, avem cuvantul zapada, sau nea sau omat, care insa in limbile nordice cunoaste peste 10 sinonime uneori, si tot atatea perceptii simbolice.
In lb romana avem talhar, hot, infractor, dar a smangli, a gainari, a smenui, a ciordi etc, sunt cuvinte imprumutate din romanes, iar asta inseamna ca hotia la tigani, departe de fi judecata ca o trasatura infractionala sau negativa, este practicata ca o meserie oarecare, un mod oarecare de a obtine bani.

Vina comunistilor a fost aceea de incerca o uniformizare etnica combinata cu planuri cincinale de crestere demografica. Uniformizarea etnica a presupus nerecunoasterea minoritatilor, si ca sa nu ne legam de tigani ne putem gandi la turcii dobrogeni care au ¨disparut¨ in mai putin de 20 de ani, iar de binefacerile demografiei subventionate cu ajutoare de la stat au beneficiat tiganii, a caror rata de natalitate crescuse in perioada ceausista, cu mult peste cea a romanilor sau ungurilor sau germanicilor.
Copiii aparuti atunci, si intretinuti cu ajutoare sociale sunt adultii de azi care se adapteaza la capitalism, si oricare ar fi perceptia despre el.

Tiganii au acelasi potential genetic ca oricare alta fiinta vie, dar nu au nici o retinere, nici o opreliste si nici un tabu, din conventiile sociale romanesti sau de aiurea. Au doar ¨aurul, blestemu nostru¨. Si sunt liberi atata vreme cat nu au concepte ca patrie, patriotism, natie, teritoriu etc.


In fine, eu am cunoscut si am copilarit cu o gramada de tigani, inca am prieteni printre ei, daca reuseti sa-i accepti si ei te accepta, si eventual iti explica smecherii talharesti care-ti prind bine ca self defence, si, ceea ce cred ca e cel mai important, te invata sa ai bulan, ori asta pe mine ma ajuta inclusiv sa-mi privesc tara, Romania lu´ Avram Iancu si cantata de Furdui, ca pe istoria confuza a trei provincii aproape intoadeauna ocupate, si care limba latina e una de adoptie si nimic mai mult.
Identitatea noastra desi balcanica 100%, e una a fardurilor si a mastilor vest-europene. Ave balcanes!

An appreciation of the life of Photographer HENRI CARTIER-BRESSON
An hour-long interview with the father of modern photojournalism at
http://www.charlierose.com

« Au fond, ce n’est pas la photo en soi qui
m’interesse. Ce qui je veux c’est de capter une
fraction de seconde du réel »

Henri Cartier-Bresson (1908 – 2004)
===================================================

Kingdoms of the world in a moment

Aug 5th 2004, From The Economist print edition
http://www.economist.com/cities/displaystory.cfm?story_id=3071607

Henri Cartier-Bresson, whose photographs defined the
20th century, died on August 3rd at the age of 95

ALTHOUGH his name was familiar almost everywhere, far
more so indeed than his work, Henri Cartier-Bresson
himself was not a familiar sight. With his alert blue
eyes and a coloured handkerchief knotted round his
neck, he would wander the streets near his home on
Paris's rue de Rivoli and seldom be recognised. One of
the greatest photographers of the 20th century was
himself rarely photographed.

In his lifetime, he travelled to all corners of the
earth, capturing images of some of the most
extraordinary moments of 20th-century history—the
Spanish civil war, the liberation of Paris after the
second world war and the funeral of Mahatma Gandhi. At
the same time he framed and preserved less famous
moments, elevating them with his genius so that they
somehow seemed to capture the essence of life itself.

His unequalled ability to seize a millisecond in time
was uncanny. In his book “The Decisive Moment”,
published in 1952, he wrote: “It is the simultaneous
recognition, in a fraction of a second, of the
significance of an event as well as a precise
organisation of forms, which give that event its
proper expression.” He was never very interested in
the technology of photography, in the effects that
could be obtained during developing and editing in a
dark room. It was all about the thrill of the chase,
the chance to seize a moment.

The man who first inspired Mr Cartier-Bresson was a
photographer called Martin Munkacsi, whose picture of
naked African boys running into Lake Tanganyika in
1931 persuaded him to take photography seriously. “I
couldn't believe that such a thing could be caught on
camera,” he said, “so I grabbed my Leica and went out
into the street.”

Between 1932 and 1935, he lived rough in Italy, Mexico
and Spain where he took some of his most memorable
images. Back in Paris he worked with Jean Renoir, a
film director, and ended up playing the unlikely role
of an English servant in the director's masterpiece,
“La Règle du Jeu”. He was a prisoner-of-war for three
years, and after the war was one of the founders of
the Magnum agency, a trail-blazing photographers'
co-operative. In 1948 he went on the road again,
mostly to India and China (in time for the fall of
Chiang Kai-shek), in an age when the images of
photojournalists like him filled the pages of picture
magazines that were, in the pre-television era,
hungrily viewed by millions.

Unassuming genius
For the last quarter of a century, Mr Cartier-Bresson
eschewed photography, taking only the occasional
snapshot of friends and family, and turning his
attention to drawing. (He trained originally as a
painter, his early work influenced by his friend, the
surrealist artist Max Ernst.) He maintained that he
scarcely wanted to discuss photography any more. “It's
like when you're divorced”, he said, “and people keep
asking about your former wife. There's something
indecent about it.”

He settled into a quiet life in France—in Paris and in
the small house that he owned for some 30 years in the
Lubéron, a region in the south of the country, to the
east of Avignon. And there he died on Tuesday August
3rd, just less than three weeks away from his 96th
birthday.

Mr Cartier-Bresson always said that to be a great
photographer you had to be unintrusive. “For me,
photography is very much a physical pleasure—it's like
hunting, except that we don't kill.” At the height of
his career he would stalk his subjects, and his quarry
would often be unaware that it had been captured on
film. His desire to remain out of the limelight stayed
with him to the end, including his wish to hold back
the world's photographers from the funeral of one of
the greatest of them.

His funeral was a private affair attended by some 50
family and close friends. Only after it had ended did
the French Ministry of Culture make an official
announcement of his death. And the next day, August
5th, many of his most famous images were splashed
across the front pages of newspapers the world over: a
woman slapping an informer she recognises at a
deportation camp in Dessau in 1945; Muslim women in
Srinagar, Kashmir, praying to the sun as it rises over
the distant Himalayas; and a French family picnicking
by the River Marne in 1938, almost a last pre-war
moment of stillness.

Of Mr Cartier-Bresson's death, President Jacques
Chirac said: “With him, France loses a genius
photographer, a true master, and one of the most
gifted artists of his generation.” But it is not only
France's loss. Mr Cartier-Bresson's fame, which grew
despite his efforts to avoid it, reminds a much wider
world of its persistent admiration for unassuming
genius, and of the dwindling stock of targets for that
admiration.

================================================

La famille d'Henri Cartier-Bresson, la Fondation Henri
Cartier-Bresson, les photographes et l'équipe de
Magnum Photos ont la tristesse de vous annoncer le
décès d'Henri Cartier-Bresson le 3 Août à 9h30 dans sa
maison du Luberon.Les obsèques ont eu lieu dans la
plus grande intimité. Un hommage sera organisé à sa
mémoire début septembre.
================================================

Mai multe informatii referitoare la persoanlitatea si opera lui Henri Cartier-Bresson puteti gasi pe site-ul MAGNUM Agency, fondata de HCB. Adresa este http://www.magnumphotos.com/c/ , asa cum s-a mai spus pe acest forum de discutii. Intr-adevar, acolo putem vedea cu totii niste fotografii. Adevarate...

din Bucuresti, un biet ucenic intr-ale fotografiei, Ovidiu SIMINA
11/08/2004

Probabil stiti ca cuvantul e o arma, ca mai mult, cuvintele in sine sunt simboluri si o utilizare corecta a lor poate face bine sau rau. Din nevoia de a intelege mai bine simbolurile exista inclusiv o stiinta, semiologia.
Problema unui simbol e aceea ca adesea el deviaza in mit, sau complex mitologic, caz: Eminescu, care poet fiind, a ajuns sa simbolizeze o intreaga poezie romaneasca, a devenit mit.
Dumneavoastra domnule Herjeu, efectuati aceleasi manevre, manipuland inconstient niste simboluri romanesti (literati, artisti sau fosti lideri politici) si le proiectati la mama dracu, unde se imbina discursul spiritual romesc si orgoliile patetice de natie blegita si distrusa de comunism.
Cand vorbiti de Romania, domule Herjeu, faceti-o tare si raspicat daca tot vreti sa fiti orgolios si mandru, caci in textele dumneavoastra se intuieste buciumul si jalea. Numai bine

Henri Cartier-Besson a murit luni 2 august 2004.

"Am admirat intotdeauna cat de hotarata a fost arta sa,
niciodata n-a taiat, niciodata n-a schimbat lucruri in
laborator: fotografia trebuia sa fie o imagine reala a
momentului. Doar cu un mic Leica si obiective de 50 mm,
el a schimbat lumea sau cel putin modul in care noi ve-
dem lumea" (New York Times - 4 august 2004)

Vineri, 13 august 2004, la ora 20, et. II, la Casa de
Cultura a Studentilor din Cluj
Dl. Prof. Dr. Iosif Viehmann, cu sprijinul
Centrului Cultural Francez, dedica o seara celui care
a fost Henri Cartier-Besson.

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

"Craii de curte noua".

de Mircea Cartarescu, aparut ieri (1 septembrie) in Jurnalul National

"Intre studiile psihologice, psihologia cuplului ocupa un loc extrem
de important. Caci orice cuplu, de orice tip (sot si sotie, Marx si Engels,
Stan si Bran, Butch Cassidy si Sundance Kid, Sacco si Vanzetti, Ginger si
Fred etc. etc.) capata o identitate aparte, numita de specialisti gestalt,
diferita de cea a celor doi componenti.
Exista, de exemplu, nebunie de cuplu, in care, de fapt, doar unul
dintre membri e nebun, dar ii induce convingerile sale delirante si
celuilalt. Exista, de asemenea, comportament criminal de cuplu: cei doi
membri nu ucid cand sunt separati, dar cand se-ntalnesc devin o formidabila
masina criminala - Ian Brady si Myra Hindley, de pilda. Exista si cupluri
alcatuite din persoane atat de diferite-ntre ele, incat pare aproape
imposibil sa-ti dai seama ce-i uneste, de fapt, pe cei doi. Mai ales ca-ntre
ei, de multe ori, in loc de afectiune, nu poti detecta decat ura, dispret si
frustrare.

In asemenea cazuri, scrie un mare autor roman, Mateiu Caragiale, nu
poate fi vorba decat de o forma sau alta de viciu. In faimosul sau roman
"Craii de Curtea-veche", el si descrie un astfel de cuplu, format din
Pasadia, boier decazut, si Gorica Pirgu, calauza sa in scarboasa si obscena
viata de noapte bucuresteana. Cei doi se detesta si, in conditii obisnuite,
n-ar putea fi vazuti niciodata in acelasi mediu, dar atractia viciului e mai
puternica decat orice diferenta structurala sau sociala dintre ei. Ei sunt
nedespartiti, in ciuda tuturor tentativelor de evadare, de parca-i
tine-mpreuna o vraja rea. Astfel de cupluri nu sunt rare nici in casnicie,
nici in afaceri, nici in politica, si provoaca mereu uimirea spectatorului
din exterior.

Ce-i tine-mpreuna pe Iliescu si pe Nastase, noii Pasadia si Pirgu ai
unei Curti noi? Ce fel de alianta paradoxala mai e si asta? La recentul
congres PSD s-a afirmat ca legatura lor are "o forta extraordinara". Pentru
mine, tandemul celor doi e un spectacol grotesc si tulburator. Fiindca rar
poti intalni oameni mai deosebiti ca fire, ca gandire politica si ca
interese aparente. Ion Iliescu e un gorbaciovist, un comunist cu fata umana,
credincios idealurilor din tinerete, om dintr-o bucata in felul lui, desi a
fost constrans, asemenea lui Galilei (!), la cateva retractari formale. Este
incoruptibilul care a tolerat sub umbra sa cel mai mare numar de corupti
care s-a vazut vreodata in Romania. E cea mai inadecvata persoana pentru
conducerea unui stat ce doreste sa inlature catastrofa trecutului, pentru ca
el insusi este trecutul ce-ar trebui inlaturat. E ponderat si modest de
obicei, dar prin manusa de catifea strabat adesea pumnalele de otel ale
ideologiei pe care masca sa de om de treaba o imbraca. Omul acesta anacronic
a fost nesansa istorica a tarii noastre in ultimii 15 ani: nici un lider
asemenea lui nu mai exista in fostele state comuniste - cu exceptia
semnificativa a celor din fostele republici sovietice. Nastase, pe de alta
parte, apartine altei generatii si altei viziuni. E politician "de cartier",
cinic, pragmatic, deloc insensibil la proprietate. Iliescu este crucea pe
care trebuie s-o duca. Sunt convins ca-i uraste fiecare zambet si fiecare
cuvant. A-ncercat de nenumarate ori sa se lepede de el, si de fiecare data
batranelul acesta aparent atat de fragil i-a tras peste bot, cam ca-n
"Karate Kid", cate-o laba magistrala, de l-a dat de-a berbeleacul. Ce chin
ingrozitor: sa nu poti guverna cum vrei tu din cauza tatucului, dar in
acelasi timp nici sa nu te poti dispensa de el, pentru ca fara el esti
nimeni. Poate sa tina, pe de alta parte, Ion Iliescu la baiatu-asta
rubicond, arogant si avid de bunuri lumesti? Recunoasteti ca e cu neputinta:
Nastase arata, de fapt, ca Uncle Sam calare pe-un sac de dolari din
caricaturile din tineretea actualului presedinte.

Adevarul e ca avem aici un cuplu construit pe viciu, pe viciul
mortal al puterii cu orice pret. Forta "extraordinara" a legaturii celor doi
e una hidoasa si maligna: cei doi formeaza-mpreuna o masina de adunat
voturi, teribil de eficienta intr-o tara in care presedintii de bloc sunt
toti dupa chipul si asemanarea presedintelui din varf, iar mafiotii locali
isi modeleaza trupurile si averile dupa titanul de la Cornu. Luati separat,
avem un pensionar si-un hip-hop-ist. Impreuna sunt gaina cu oua de aur a
partidului de guvernamant.

Din fericire, oamenii stiu ca e nevoie de o schimbare. Ca nu e
sanatos sa poposim in rada Uniunii Europene avand la carma un comunist si in
cala un urias partid al celor corupti. Si mai stiu ca nu e sanatos ca
Nastase sa-si arate suficienta si ca presedinte, in vizitele protocolare. Ca
acest paradoxal cuplu trebuie lasat in urma, in pubela istoriei, spre
usurarea celor doi si spre binele nostru, al tuturor".

uite si continuarea

Un episod adevarat din jurnalul unui emigrant roman in Canada, intors in tara:

8 Dec.
Aterizez pe frumosul Otopeni. Nici nu ies bine ca sunt inconjurat de co-nationali romi-romani care imi smulg bagajele din mana: "Lasa-ma boiarule sa te ajut la masina". Vai ce primitoare tara! Imi dau lacrimile! Nu am lei asa ca le dau dolari. Cu siguranta privatizarea in Romania e pe cale buna.

15 Dec.
Nici urma de zapada! Cald si bine! Umblu in canadiana (sic) subtire! Ca iubitor de animale, aici e pentru mine: un grup de 10 caini ma inconjoara de fiecare data cand ies din bloc si ma conduc spre tramvai (adevarul e ca ma cam fugaresc). Nu mai duc viata sedentara din Canada cand ma urcam imediat in masina din garajul subteran al blocului. Ce era sa fac! Tentatia era mare caci benzina era mult mai ieftina! Sunt fericit ca m-am intors! Cel mai bun pas facut in viata! Imi caut un apartament!

31 Dec.
Aproape am uitat cum arata zapada! Ce frumos e! Maine e Anul Nou! Am facut aceleasi aprovizionari ca in Canada dar m-a costat dublu! Ce bine ca am strans destui bani in Canada!!! Inca mai stau cu restul familiei intr-un apartament de 2 camere. In Canada I se spunea "one bedroom apartment" dar aici nu avem incotro si folosim si sufrageria ca dormitor! E sublim! Cu totii ne simtim asa aproape unii de altii (si la propriu si la figurat)!

3 Ian.
Gata! E cazul sa-mi caut de lucru. Bine ca e soare afara si chiar stam cu geamu-rile deschise caci termostatul termocentralei si-a pus in gand sa ne usuce ca pe mumii! Aici nu-ti poti regla caldura dupa voie. Ce dor imi era de transportul in comun!
Aproape uitasem de mirosurile imbietoare! Noroc cu cainii caci am prins si eu tramvaiul! Noroc ca l-am prins si am scapat de caini dar ghinion ca m-am urcat caci am fost jefuit in aglomeratie. Parca era mai bine cu masina!

9 Ian.
Mi-am gasit un servici cu 400$. Pe langa media de 150$, sunt meserias! Nu gasesc nimic de inchiriat. Chiriile sunt scumpe, mancarea e scumpa, telefonul ma usuca iar benzina tocmai s-a scumpit! Dar ce-mi pasa mie caci oricum nu mai am masina! De doua zile nu mai avem nici apa calda nici rece. Cica e seceta! Mai bine ningea cand trebuia sau se luau masuri cand s-a anuntat seceta!

3 Febr.
Mi-am luat masina si sunt fericit! A trebuit sa caut in dictionar cuvantul "spaga" si l-am gasit ca slang. Inseamna tip or gratuity cu diferenta ca aici nu poti obtine nimic fara asa ceva. Cred ca toate spagile la un loc fac cat ½ din masina. Nu mai mentionez lupta pentru inregistrarea masinii si nenumaratele birouri la care a trebuit sa ma duc cu tramvaiul. Nu a fost o idee buna cu masina caci benzina iar s-a scumpit. Parca si in Canada fluctua pretul dar si in jos nu numai in sus!

10 Mart.
Azi a plouat in sfarsit! Mi-am schimbat deja amortizoarele la masina din cauza strazilor. Apa acopera gaurile si nu ai cum sa le colesti. Nu exista canalizare! Ba da, caci am vazut o tanti luand apa dintr-o balta cu cana si o punea intr-o galeata! Asta da privatizare! Cam ineficienta, e adevarat, dar sa mai zica Vestul ca nu avem initiative! Am calcat intr-o groapa si cred ca mi-am rupt glezna. M-am urcat in masina si, pentru ca nu e automata am apasat pe ambreiaj cu umbrela. M-am indreptat spre Urgenta urmarind o Salvare care, la un moment dat si-a deschis usile si a dat drumul la un om sa cada pe strada. Nimeni nu a bagat de seama. Am ajuns la urgenta de unde a trebuit sa fug la farmacie sa-mi cumpar radiografii, bandaje si un sac de ghips. A inceput sa arate cam lugubru pe aici.

9 Apr.
Inca nu pot merge la servici din cauza gleznei asa ca imi voi deschide un business de acasa! Nu se poate caci imi trebuie prea multe hartii care se obtin de la 5 birouri localizate in 5 cartiere diferite. Nu am cum sa o fac prin internet ca in Canada! Da noroc ca am masina! Stiam eu ca nu am luat-o de pomana!

10 Apr.
Ma uit pe geam la masina mea din fata blocului si observ ca arata cam ciudat. Cobor si constat ca era schioapa de o roata si oarba de oglinzile retrovizoare si violata la portbagaj. Chem militia (pardon, politia) si ii astept in statia de tramvai caci nu aveau benzina pentru masinile lor Renault recent achizitionate. Voi vinde masina!

1 Mai
Cald afara iar in casa si mai cald. Acum nici nu pot deschide geamurile caci la coltul blocului e un caine mort intrat in putrefactie de aproape o saptamana care miroase rau si nimeni nu il ia. In schimb, masina mi-a disparut aproape complet. Numai caroseria mai sta marturie a ceea ce a fost odata "masina mea". Daca stiam, bagam cainele putrezit in ea si poate disparea si el! Trebuie sa fi venit Primavara in Canada! Maine imi iau bilet.

2 Mai
Am incercat sa-mi iau bilet dar cel mai curand e pe 15 Iunie 2001. Doamne, cati Romani pleaca! Ii inteleg.

13 Iun.
Imi dau seama ca ACASA e acum Canada unde e zapada cand trebuie sa fie zapada, unde e soare cand trebuie sa fie soare, unde imi pot lasa masina deschisa si cu cheile in ea pe strada, unde caini gasesti doar de cumparat sau pe gratis de la magazine, unde nu sunt injurat pe strada, unde nu sunt gropi sa-mi rup picioarele, unde imi pot controla temperatura in casa, unde am aer conditionat, unde vanzatoarele au placerea de a ma servi si nu obligatia de a imi face un serviciu, unde soarele se reflecta in geamurile zgarie-norilor si nu in gunoaiele de pe strada, unde "spaga" nu exista decat printre grupurile de emranti care vor sa transforme Canada in Romania, China, Uganda, unde lumea iti spune "Yes, please", "No, please" si "Excuse me" in loc de "Da nu vezi, de ce mai intrebi?", "Nu ba!" si "Uita-te ba pe unde mergi bai ochelaristule", unde in caz de urgenta sosesc politia (in masini), pompierii si salvarea in acelasi timp. Poate nici Canada nu e perfecta dar macar acolo mai sunt inca oameni care lupta
pentru acest lucru.

1 Dec.
E clar ca toate greselile se platesc! Nu am realizat ca am depasit cele 6 luni cat aveam dreptul sa stau in afara Canadei si prin urmare mi s-a refuzat intrarea.

http://bancuri.federal.ro/bancuri/193.htm

craciunul... ce cuvant frumos. Sau, cel putin, asa era... cand eu nu eram. Pentru mine, craciunul este un motiv de publicitate, comercializare... cand la televizor arnold schwarzenegger vrea sa-i cumpere supermanu' la copil... IN FIECARE AN si cand, la radio, rasuna ca niste miraje futile (pe care uneori mi se pare ca le aud chiar si cand nu am radioul aprins) 'feliz navidad' si 'jingle bell rocks'. Walmart-urile sunt pline de barbite à la Mos Craciun, preturile in magazine sunt marite 1 luna inainte de craciun cu 30% si apoi, de sarbatorile mult-asteptate, reduse cu 15%. Sau cel putin asa e p-aici pe la mine. Altfel spus, eu cam tot traiesc craciunul de vreo de 2 luni anticipat...

din alt unghi privit, daca as fi pe o insula indepartata unde nu ar exista publicitatea si interesele, craciunul ar insemna niste vin fiert cu scortisoara... de care imi este tare dor. Ar mai fi si atmosfera aia ultra-incarcata care nu te lasa si n-o sa te lase jamais sa uiti ca e craciunul. Mi-e dor de cozonac, de toata familia reunita pentru a 2-a oara in an pentru a face schimb de indiferente si pentru a fraterniza cu elementele (ca sa nu zica 'vecinii' ca suntem oameni fara principii!:).

cand eram in romania parca era mai fain de craciun. La TV erau filme cu Iisus, nu cu presupusul mos craciun... Probabil ca oamenii 'simplii' (ca sa ma exprim astfel) stiu mai bine sa infrumuseteze atmosfera preparand cozonacul si restu' decat oamenii astia 'complicati' de aici (canada) care, avand in vedere ca gasesc mielul si cozonacul gata facute la magazin... traiesc altfel (sau mai bine zis nu traiesc) sarbatorile.

gardez votre vie à l'abri de moi...

cuvantul isi are originea in latinescul 'paganus', care, la randul lui a fost tradus in mod diferit: 'strain', 'rustic', 'civil' (opus lui 'militar') sau chiar 'badaran' ('necioplit') , ca sa ajunga a fi asimilat cu 'ne-crestin' (chiar 'pre-crestin' sau 'anti-crestin').
prin urmare 'paganismul' tau se va raporta la vechile religii politeiste, la aborigeni, la atei, la agnostici sau la ...wicca ori alte religii neopagane, necunoscute mie?

Desi nu am avut placerea sa vad aceasta cuvantare, citind textul si imaginandu-mi acest domn band o gura de sampanie din sticla simt intradevar si pentru prima oare ca, in calitate de romanca, sunt reprezentata in fata lumii. Ii multumesc pentru naturaletea de care da dovada, pentru sufletul lui mare, pentru sinceritatea si iubirea pe care o are fata de acest popor.
Sunt foarte mandra ca avem un astfel de presedinte.

Doar un singur cuvant-MINUNAT.

:) "hipismul" era un cuvant folosit in sens gresit\eronat in text. Am coraectat textul si am vrut sa multumesc pentru corectura gratuita. Observatia facuta de "zaraza" era deci pertinenta. Nu inteleg ce sens au aceste mesaje insa domnu gigi :)