comentarii

pot apărea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
„Practici obscurantiste care duc la tragedie” - de Simeon Dascalul la: 11/07/2005 12:12:21
(la: Nu e decit un pas de la fanatism la barbarie!)
Aicea-i diferenţa. Te enervau practicile obscurantiste prin ele însele, înainte de a bănui că pot apărea morţi la sfârşit. Şi de la o moarte foarte stupidă, la care au concurat mai multe circumstanţe, se face extrapolarea – cum că toate practicile ortodoxo-păgâne sunt periculoase, de-a dreptul letale.
Cum în zona noastră avem o tradiţie serioasă de practici din astea, absolut inofensive, se pot tolera fără probleme, în măsura în care nu-s costisitoare. Nu-s ceva venit din afară, să zici că le adoptăm pentru pitorescul lor. Se poate zice că ne-am născut şi am crescut cu ele. Şi nu numai nişte ţărani recurg la ele, ci o categorie mult mai largă.
Poţi să te declari exasperat de genul ăsta de oameni. Pot să te distreze sau te poţi uita la ei de sus, dar au ceva ce noi n-avem – un sprijin, o ultimă instanţă şi de aici un plus de confort psihic. Mie-mi par mai degrabă de invidiat.
Înţeleg ce vrei să spui, dar nu ştiu în ce măsură e valabilă paralela jeg – obscurantism. Mai întâi că în condiţiile în care nu există bani pentru detergenţi şi nici măcar apă curentă, nu văd ce rost are să predici despre foloasele curăţeniei. Mult mai chinuiţi ar fi nişte oameni doritori să spele şi trăind într-un asemenea loc decât alţii care nu simt nevoia Apoi că obscurantismul pe care îl deteşti nu-i aşa nociv cum vrei să-l vezi, are şi părţi bune cum am scris mai sus. Plus, am mai zis-o, că există oricum nevoia de transcendenţă chiar la un nivel de trai mai bun şi, dacă s-ar eradica superstiţiile autohtone, pe terenul rămas ar înflori tot soiul de importuri gen yoghini şi iehovişti.
irisz - de rac la: 08/05/2006 12:24:39
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Secretele sunt "puerile", cum le spui tu, aşa este. Sunt lucruri atât de simple. Dar nu vezi că lucrurile simple sunt cele mai bune? Pe cât de puerile şi simple, pe atât de greu de realizat. Paradoxal.

De ce nu-ţi place când spun că un cuplu rezistă? Ce este în neregulă aici? Să-ţi spun la ce mă refer:
În... evoluţia unei căsătorii (şi nu numai) apar tot felul de momente. Nu suntem Dumnezei, nu suntem perfecţi (indiferent, bărbat sau femeie), şi suntem supuşi tentaţiilor. Apoi, avem momente de slăbiciune, ne putem ieşi din matcă. Putem face greşeli, chiar le facem... Şi atunci, în unul din aceste momente, care nu caracterizează relaţia, legătura se poate rupe. De aceea, cuplul trebuie să reziste. Şi la ce am scris mai sus, şi la momente de dificultate financiară, să zicem, şi la răutăţi ale celor din jur. Să reziste şi la uzura ce se poate acumula, la plictiseală, la capcane. Pericole sunt destule, iar cuplul trebuie să reziste

Nu ştiu ce vezi tu în jur, dar eu văd o GRĂMADĂ de casătorii desfăcute. În fapt, asta nu e o nenorocire, dar e o problemă când sunt la mijloc şi copii. Un copil are nevoie de ambii părinţi.
Căsătoria nu trebuie să fie, nu are cum să fie fericită, am mai scris asta. După mine, un cuplu care rezistă (căsătorit sau nu) în ani, până la capăt, demonstrează şi tăria sufletească a celor doi.

Nimeni nu poate pretinde să "prindem fluturaşi" la 15 ani de la căsătorie, nici nu e posibil asta, dar arta compromisului, a toleranţei, coroborate cu o altă artă - aceea de a reinventa mereu viaţa în doi, sunt tot atâtea "puteri" ce nu sunt la îndemâna oricui, ce ne pot scuti de eventuale păreri de rău ce pot apărea după ce am făcut o prostie sau mai multe.
Sigur, există şi împăcarea, întoarcerea, dar de regulă ciorba reîncălzită nu are acelaşi gust.

În care tabără mă aflu? În a celor realişti - îmi place să cred asta. Îmi dau seama în ce lume ne aflăm, văd oamenii şi imperfecţiunile lor, şi aleg să merg pe drumul cel mai plăcut cu putinţă. E drept, nu reuşesc întotdeauna.

Căsătoria nu este un câmp de flori. Îi putem găsi o grămadă de defecte, dar parcă Churchil spunea despre democraţie că este un sistem imperfect, numai că nu s-a găsit un sistem mai bun. Aşa şi cu convieţuirea asta. Nici să o denumim chin nu ar fi corect, dar trebuie găsite acele pârghii care să ne facă să vedem jumătatea plină a paharului.

Şi să o bem!


___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#121096 (raspuns la: #120747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de celdesubdush la: 11/11/2006 10:49:47
(la: Mr. Cafeneaua 2006 - Spectacolul)
dacă situaţia a scăpat în vreun fel de sub control s-a întâmplat pentru că au votat şi mulţi useri necunoscuţi...
în prezent "cafeneaua" are peste 20.000 de useri...şi în sâptămâna votului erau logaţi utilizatori "constanţi" ai cafenelei, unii necunoscuţi ... care apăreau/dispăreau foarte rapid plus 400-500 vizitatori...
astfel, pot apărea discuţii de genul celor legate de fraudare...
====================================
cele mai frumoase clipe urmează să vină...un nou inceput
#156400 (raspuns la: #156355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uite, Mao - de Sancho Panza la: 17/10/2008 18:41:17
(la: Vom trai si vom afla...)
greseala noastra, a modernilor - spune Guenon - este ca incercam sa intelegem lumea de atunci prin prisma legitatii actuale.
mai exact:

"“De aici este uşor de înţeles că pot apărea o mulţime de erori când se studiază fapte istorice din epoci îndepărtate sau oameni aparţinând unor civilizaţii diferite, cercetătorii moderni făcând mereu apel la consideraţii de ordin exterior, fără să se gândească dacă aceste consideraţii sunt valabile în toate epocile şi în toate ţările; este, de fapt, o consecinţă a tendinţei actuale de a crede că oamenii sunt mereu şi oriunde aceiaşi, când, în realitate, un om din “preistorie”, ar putea să îndeplinească aceleaşi funcţiuni vitale ca şi omul modern şi totuşi intenţiile şi mentalitatea sa să fie total diferite; cu alte cuvinte, pentru a fi real, studiul unei societăţi tradiţionale necesită pătrunderea “spiriului” membrilor ei şi nu a “literei”, iar dacă această “literă” este moartă, “spiritul” nu are voie să fie înlocuit cu ideile deformate ale mentalităţii moderne, printr-o extrapolare profanatoare şi mistificatoare."

Ii dau dreptate. modul nostru de a privi lucrurile (cel de acum) este consecinta unui proces istoric, cu toate partile lui bune si rele. deci...

P.S. sper sa nu-l califici pe Guenon drepr "mistic" ( fiindca ii cita scrierile domnul acela din Masonerie)...m-ai dezamagi rau.
#352679 (raspuns la: #352676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Maza, - de juli la: 13/11/2010 14:33:44
(la: Confa lui juli si a lui Anahoret)
:) restanta... din parte-mi.


Înflorise floarea de colţ. Voiam să o vedem, acolo pe stâncă, fără a culege vreuna.
*
- Mâine urcăm pe munte, s-a anunţat vreme bună, putem să ne îmbrăcăm lejer, tricou, blugi şi cred că putem renunţa la bocanci.
- Ştii că ador drumeţiile! Abia aştept. Mai vine cineva?
- Nu, doar noi.
- Ce surpriză-mi pregătesti de data asta?
- Nimic special, doar spectacolul naturii.
- Am un chef nebun de a încălca regulile. Ce zici?
- Să le încălcăm şi noi măcar o data. Să fie de data asta, dacă doreşti.
- Doar de data asta!
Pornisem aşa dară cu gândul de a încălca regulile nescrise-a muntelui. Cunoştea, cunoşteam bine muntele şi capcanele lui. Ştiam că pot apărea pericole, dar, parcă nimic nu mai conta.
Pornisem la drum lăsând în spate confortul ştiut al şoselei afundându-ne pe poteci neştiute. Râzând, escaladam muntele de dragul jocului, al drumeţiei, fară hartă şi fară teama că ne-ar paşte vreun pericol...
Printre stînci se înălţa firavă, floarea de colţ, albă, cu petale mătăsoase.

Am tras o sperietură grozavă când i-am zărit paloarea. De la o vreme nu scotea nici un cuvânt, abia atinsese petalele florii alb-argintii. De niciunde, sîsîind, alunecînd printre frunze şi stânci, şarpele-şi înfipse colţii în braţul întins. În clipa următoare, bănuisem doar, înţepatura şarpelui ce se îndepărta de-acum. L-am luat de mână, arătându-i-l râzând.
- Nu-i veninos... mai mare spaima. Vezi! ...suntem la fel, pereche, ne plac drumeţiile, ne plece muntele.

rolia

#581694 (raspuns la: #581412) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E bine ce ai facut - de (anonim) la: 13/09/2004 16:21:43
(la: Sunt un om Cinstit sau Prost?)
Paradoxal dar "NOI" câtiva colegi am avut un dictat în facultate pe vremea studentiei care spunea "Orice ai face bunã sau rea odatã si odatã tot vei platii ptr. aceea faptã în viata TA."
Deci consecintele pot fi multe te pot afecta pe o parte si pe alta sã te încãlzeascã ptr. moment, dar în final?, ca si conluzie sã stii cred 100% cã ai procedat nu bine ci foarte bine!
Nu uita! tot ce facem are efect de bumerang!
Dacã nu înapoiai banii, oricum sistemul fiind bine pus la punct, descopereau greseala dupã un timp bineînteles si îti apãrea un sold negativ în cont cu diferenta respectivã la care nu aveai ce sã comentezi ti se demonstra cu hârtii si dpdv al lor totul era resolvat iar voi fãceati cheltuieili pe bani vostrii. Ei nu pierd niciodatã cei ne controleazã viata de zi cu zi cu acest instrument, numit banul.
Ajungea-ti tot acolo unde vroiau EI, Bancherii!
Prietenii vostrii sunt putin sau mai mult naivi si poate încã nu au avut placerea de astfel de experiente ptr. cã nu prea au constiintã si cunostintã iar datoriile la bancã sunt ceva normal ptr. EI parcã si-au vândut si viata deja bancheriilor deci era doar un premiu în plus în viata lor, fara hârtii si justificari, o altã datorie! Poate nu-i cunoaste-ti destul de bine dar sunt putrezi la datorii cereti-le doar o micã favoare sã vã serveascã de giranti sau ceva garantii materiale ptr. o tranzactie, nimic nu e a lor e al bancii totul si au doar obligatii! Ve-ti descoperii cum stau lucrurile!
Continuati doar asa cu comportamentul de care ati dat dovadã cã nu veti ajunge departe dar veti trai o viata normala si fericitã dintr-un anumit punct de vedere, iar când doriti schimbati-vã si veti devenii aventurieri si poate va plãcea!
Alegerea este întotdeauna a voastrã! Fericirea este ptr. fiecare ceva diferit! Definiti fericirea ptr. voi! si ve-ti gãsii linistea ce o procurati!
RSI - de Simeon Dascalul la: 08/04/2005 10:27:09
(la: Trei ziaristi romani rapiti in Irak?)
Înainte de a reîncepe disputa irakiană te întreb: mai ştii ceva? Că la televizor nu se vorbea decât de papă şi de funeralii, de ziarişti n-am mai auzit nimic.

Iar respectul pentru legile internaţionale cerut irakienilor sună cam aşa
„am încălcat noi un pic prevederile alea internaţionale, dar asta nu înseamnă că voi tră să v-o luaţi în cap”; quod licet Iovis ...
sau
„aţi fost invadaţi, dar asta nu-i nici o justificare să nu vă purtaţi civilizat cu cetăţenii atacatorului”.
Tră să recunoşti că sună destul de stupid.

Transferând discuţia din zona mişto-ului în cea a discuţiei juridice, vreau să menţionez că dreptul „obişnuit”, cel valabil pentru indivizi se bazează pe unele premise cum ar fi egalitatea în faţa legii şi necesită o autoritate capabilă să identifice şi să sancţioneze încălcările legii. După părerea mea, ambele condiţii sunt necesare pentru menţinerea unui sistem juridic viabil. Pe plan internaţional unde forţele sunt disproporţionate nu se poate vorbi de legi acceptate şi aplicate în sensul pe care-l au pentru indivizi.

Nu cred că cei care din diferite motive se cară în zone fierbinţi, oricare ar fi ele, cred în prostii precum protecţia internaţională. Mai degrabă îşi încearcă norocul sau se bazează pe faptul că aparţin unor state care fie nu-s percepute ca ostile, fie nu-i bine să fie supărate.
Ori Irakul e deja ţară atacată, nu mai are sensibilităţi din-astea.


De multe ori foloseşti cuvântul „ziarist” de parcă ar fi o formă superioară de viaţă, care are dreptul la un tratament deosebit de cel aplicat muritorilor de rând. Personal nu văd de ce ar fi trataţi mai bine ca militarii, spionii, cadrele medicale şi orice altă categorie socio-profesională care se nimereşte pe un teritoriu în conflict. Cred că o încasezi mai mult sau mai puţin în funcţie de cetăţenie, nu de cartea de muncă.

Când vorbeşti de armata străină ce asigură protecţia minorităţilor persecutate, nu pot să nu fac paralelă cu situaţia de-aici; mă gândesc că ocupaţia horthystă a fost şi ea benefică pentru unele minorităţi.

De conflicte religioase noi am fost scutiţi, deci nu pot extrapola. Dar nu pot să nu-mi manifest admiraţia pentru americani, ce frumos ştiu ei să facă ordine într-un conflict care a divizat lumea musulmană din secolul şase, şapte sau opt. Care exact nu ştiu, dar sigur şiiţi au început să se caftească cu sunniţii la scurt timp după ce l-au băgat în groapă pe profetul ăla al lor.

Eşti sigur că respectivul cleric colaboraţionist e cu trup şi suflet de partea americană? Nu toţi au vocaţie eroică. Am auzit că pe vremea lui Ceaşcă, demolatorul de biserici, sintagma "republica socialistă România" apărea în slujbe.

Ai o simpatie pentru ocupaţia americană după război. Am mai scris că mai de încredere mi se pare opinia ţărilor ocupate, să-şi dea ele cu presupusul de cât de bine le-a fost, nu filoamericanii de la marginea lumii civilizate.

Transnistria – făceam mişto de faptul că prezenţa României e justificată şi necesară fix în Asia. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe conaţionalii noştri e de bun simţ să nu vedem şi să n-auzim nimic. La ce folosesc ziariştii care fac relatări de-acolo? Numai ca să ne enervăm şi să avem dovezi în ce priveşte neputinţa şi/sau dezinteresul statului.
#42588 (raspuns la: #42329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omuleţule goma ... nu eşti doar un omuleţ, eşti un Om Mare! - de spinroz la: 10/05/2005 15:19:44
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Nu vreau să te flatez ironic cum făcea Socrate cu interlocutorii săi, şi nici nu vreaa să se înţeleagă că eu aş vrea să mă autoflatez decât în ideea că mă consider ... ultimul dintre învăţăceii lui Socrate. Îmi amintesc de un filmuleţ al lui Goma, un omuleţ mergând pe glob şi întinzând fire de telefon, în care celebrul regizor parodia febra comunicaţiile umane. Toată lumea a început să comunice telefonic, toţi încep să vorbească, ca în fazele beţiei, mai întâi doi câte doi, apoi mai mulţi şi mai mulţi, până când întreg pământul a început să urle de decibelii conversaţiilor telefonice (acum e internetul, dar Goma n-a mai apucat să-l parodieze) , încât la un moment dat nimeni nu înţelegea şi oamenii nu se mai înţelegeau între ei. La urmă sau la început [nu-mi mai amintesc bine, n-am memoria fabuloasă a (silenului)satirului Socrate,(urâţenia lui Socrate i-a făcut pe mulţi să-l asemene însoţitorului lui Donysos)] apărea omuleţul lui Goma cu o floare în colţul gurii. Era o simbolică sugestivă propusă omului ca să-l determine să revină la natură şi la natural. Natură şi natural: e o tendinţă psihică, un drum întors, ceva în genul palindromului matematic sau în genul schemei energiilor ynn şi yang: cu cât omul pătrunde mai adânc în artificial cu atât simte nevoia să se întorcă la natură şi la natural. E un joc al echilbrului ce se manifestă în întreg universul. De altfel şi schema codului genetic este configurată după modelul matematic al palindromului. Ceea ce multora li se pare azi în comportamentul uman ca fiind un ,,patern'' premărgător apocalipsei (ca spre exemplu SDS), că trăim sub sabia lui Damocles a ,,focului şi pucioasei'' cu care am putea fi loviţi şi nimiciţi de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Sodoma şi Gomora, pentru că pre-curvim (devenim homosexuali, lesbiene) eu cred că specia în întregul ei are alte principii morale decât individul. Teama, asta vrea să e inducă biserica , teama care provoacă multiple nevroze şi psihoze. Socrate a propus pentru individ o morală pe cât de simplă pe atât de universal valabilă, la care subscriu cu toată fiinţa: dacă sunt o fiinţă raţională nu pot să fiu un om nedrept. El a mers cu exemplu personal până acolo încât a preferat sacrificiul suprem. ,,Decât să fac o nedreptate, mai bine suport o nedreptate’’ Seamănă izbitor cu morala Nazarineanului. Isus a spus: dacă sunt o fiinţă iubitoare, nu pot să fac rău: dacă îmi iubesc aproapele ca pe mine insumi nu pot fi nedrept. În multe privinţe cei doi mari moralişti ai lumii se aseamănă (Hegel a remarcat asemănarea celor două mari spirite şi a scris un studiu în acest sens). Primul a propus morala prin raţiune, cel de-al doilea morala prin iubire. A câştigat lumea de partea sa Isus: morala prin iubire e mai emoţională, mai feminină şi în pofida criticii năprasnice al lui Nietzsche ea rezistă în timp şi va rezista, atâta vreme cât omul, dar mai cu seamă femeia va rămâne o fiinţă înzestrată cu capacitatea de a iubi. Patern-uri raţionale şi iubitoare se întâlnesc la aproape toate speciile, chiar şi la cele mai rudimentare, lumea însăşi este configurată în baza celor două categorii potrivnice: raţiunea şi iubirea. Ambele categorii ne apar din perspectiva biologică ca fiind generate de înmulţiera sexuată; creierul cu cele două emisfere pare o unire androgină a masculinului şi femininului sau dacă privim lucrurile prin prisma lui Freud a instinctualului(inconştientului) şi raţionalului. Fiindcă omul a fost înzestrat şi capacitatea de a gândi odată cu raţiunea a apărut şi morala prin cunoaşterea binelui şi răului. Nu ne naştem direct înzestraţi cu raţiune: raţiunea se formează în procesul cunoaşterii binelui şi răului. În acest proces se formrează şi morala noastră a binelui şi răăului, a dreptăţii şi nedreptăţii. Este un model de gândire inclus în mintea noastră fundamentală, cea cu care ne naştem,şi, cu care accesăm cunoaşterea conştientă a realităţii. Plotin merge până acolo până a afirma că prin acest ,,model de gândire divin’’ implantat în genomul uman, Dumnezeu este în no, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Atunci la ce-i bună biserica? De ce credem că e un lăcaş sfânt, că doar nu e făcută de Dumnezeu; e făcută de oameni?
A ne ridica împotriva sexului înseamnă a ne ridica împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Şi asta face biserica creştină de două mii de ani încoace; ne induce spaima de sex. Isus n-a propovăduit o asemenea morală a păcatului sexual. ,,Cine e fără de păcat să ridice piatra!'' a zis el, evreilor care voiau s-o lapideze femeia prinsă în preacurvie ( ce înţeles semantic îi dădeau pe vremea aceea cuvântului ,,prea- curvia'' , nu ştim). Cine e fără de păcatul preacurviei? Poate doar hermafrodiţii sau cei impotenţi din naştere. Suntem noi heterosexualii mai puţin păcătoşi ca homosexualii; avem noi drepturi morale mai mari decât ei? Suntem cumva mai drepţi ca ei? Morala aceasta a stigmatizării vine de la stoici şi a fost preluată de Sf. Augustin, un renegat al filosofiei antice, care a înfierat omenirea cu monstruosul său ,,păcat originar''. Cel care înfierează atât de vehement păcatul homosexualităţii suferă de tentaţia acestui păcat! Conceptul de păcat originar este, fără îndoială, o interpretare falsă a mitului biblic, fiindcă atunci când Adam a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu a recunoscut, că deşi l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, omul prin acest ,,păcat'' a ajuns ca El: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.'' Dacă omul a ajuns ca El cunoscând binele şi răul, unde este păcatul originar? Biserica a preluat imediat conceptul lui Augustin şi l-a înfierat pe om ca fiind păcătos din naştere, că păcatul este moştenit şi că orice am face vom purta în eternitate, generaţie după generaţie, acest ,,păcat moştenit''. Ei bine, singura izbăvire este acolo la sânul ei, că numai ea ne poate izbăvi de păcate. Asta îmi aminteşte de afacerea indulgeţelor, împotriva cărora s-a ridicat Luther. Isus a zis: dacă vrei cu adevărat să te rogi Lui Dumnezeu, du-te în cea mai izolată cameră a casei tale şi îndreaptă-ţi toată iubirea şi toate gândurile la El. I-am spus acest lucru unui creştin şi l-am întrebat dacă în timpul slujbei îşi îndreaptă inima şi mintea către Dumnezeu. ,,Dar pot... mi-a răspuns el, ehei!...pe unde îmi aleargă mie gândurile atunci!''
#47875 (raspuns la: #47402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cei cu alte inclinatii sexuale sunt victime sau conrupatori? - de jony la: 29/03/2006 18:51:28
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
nu de mult citeam acest articol si ma intrebam: de ce aproape toate mediile de informare ne prezinta o fatada atat de alba la ceva care este "ATAT" de gri ca sa nu zic chiar negru?oricum ceva ce nu este asa cum ni se prezinta:
HOMOSEXUALII AU PORNIT LA CUCERIREA LUMII


Comparându-i pe cei ce se opun homosexualităţii cu naziştii sau cu Ku Klux Klan-ul, activiştii homosexuali au pornit la cucerirea lumii
Louis Sheldon
HOMOSEXUALII AU reuşit să schimbe percepţia publică în favoarea lor. Majoritatea oamenilor însă nu realizează că acest efort face parte dintr-o campanie de propagandă atent gândită şi în desfăşurare de ani de zile.
Un sondaj realizat de Los Angeles Times şi publicat în iunie 2000 arăta că tot mai mulţi se obişnuiesc cu prezenţa homosexualilor şi chiar dacă cred că comportamentul homosexual este imoral, consideră că homosexualii ar trebui să se bucure de o mai bună protecţie din partea legii.
Conform studiului, 73% dintre americani cunosc pe cineva care este homosexual, comparativ cu numai 30% în 1983. Şaizeci la sută nu au nici o problemă cu prezenţa homosexualilor, comparativ cu numai 40% în 1985. Şaizeci şi opt la sută susţin legile anti-discriminare. Cincizeci la sută susţin acordarea de „beneficii casnice” partenerilor homosexuali – adică acordarea de drepturi pentru partenerii homosexuali, similare cu cele pentru cuplurile căsătorite.
Totuşi, numai 35% erau de acord cu dreptul homosexualilor de a se „căsători”, comparativ cu 58% care erau împotrivă. În plus, 64% dintre americani considerau că homosexualitatea este imorală. Treizeci şi şase la sută au declarat că i-ar deranja să afle că fiica sau fiul lor ar fi homosexuali. Treizeci şi şapte la sută ar fi „foarte supăraţi” să afle despre comportamentul homosexual al copilului lor. În urmă cu 15 ani, acest procent era de 90%. [1]

Maşina de propagandă a homosexualilor şi-a făcut treaba
Lumea ar trebui să înţeleagă că atitudinea lor faţă de homosexualitate a fost în mod programat schimbată printr-o campanie de marketing/propagandă abilă, comparabilă cu propaganda lui Adolf Hitler. De fapt, multe dintre strategiile folosite de homosexuali pentru a induce o schimbare culturală în intreaga lume sunt preluate din scrierile lui Hitler şi din manualele de război propagandistic. Eric M. Pollard, fondator al organizaţiei ACT UP, declară că filosofia lor se bazează pe ceea ce a scris Hitler în Mein Kampf. Pollard recunoaşte aceasta într-un articol apărut în Washington Blade pe 31 ianuarie 1991.
Potrivit lui Pollard, „am ajutat la crearea unei organizaţii cvasi-fasciste”. Pollard declară: „Am plănuit crearea unui grup de activişti care să exploateze eficient mass-media în scopurile stabilite, care să lucreze sub acoperire şi care să încalce legea fără menajamente… Sub influenţa drogurilor [LSD], aceasta chiar părea o idee bună.” [2]
Pollard recunoaşte că ACT UP a considerat că trebuie să recurgă la tehnici subversive „în mare parte preluate din Mein Kampf, pe care unii dintre noi au studiat-o ca pe un model de lucru. Pe măsură ce ACT UP s-a dezvoltat, am lovit programatic în fiecare instituţie care ne stătea în cale”.
Iată câteva extrase din scrierile lui Hitler despre folosirea tehnicii „Marea minciună” pentru a abate atenţia publică. [3] Data viitoare când veţi auzi sau citi un articol favorabil despre homosexualitate, ar fi bine să vă gândiţi la aceste tehnici:
Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a minţii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari.
Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toţi indivizii sau instituţiile care au de-a face cu arta minciunii, ele nedându-se în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.
Propaganda nu trebuie să slujească adevărului, mai ales dacă prin aceasta ar putea aduce un avantaj oponenţilor.
Printr-o folosire abilă şi constantă a propagandei, oamenii pot fi făcuţi să vadă raiul ca iadul şi invers, sau să considere cea mai nenorocită viaţă ca pe un rai.
Pollard a recunoscut că a folosit strategiile de propagandă ale lui Hitler şi ale naziştilor pentru a-i teroriza pe oponenţii activiştilor homosexuali. ACT UP a folosit violenţa pentru a proteja mişcarea homosexuală şi pe proprietarii de clinici unde se făceau avorturi la sfârşitul anilor 1980.
Cucerirea Americii heterosexuale
Homosexualii şi-au prezentat strategiile de propagandă în două documente majore. Unul este The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale) publicat în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îşi va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii `90).
Aceste două materiale trebuie citite de cei care vor să înţeleagă cum a avut loc homosexualizarea societăţii americane, prin intermediul unei minorităţi bine finanţate de activişti hotărâţi [*].
În The Overhauling of Straight America, autorii Marshall K. Kirk şi Erastes Pill prezintă un ambiţios program de înşelare şi demonizare a celor care se opun homosexualităţii. Iată o parte din aceste strategii:
Vorbeşte despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil. „Principiul din spatele acestui sfat este simplu: aproape orice comportament începe să-ţi pară normal dacă te întâlneşti cu el suficient de des, la intervale constante şi printre cunoscuţii tăi.”
Obiectivul este acela de a de-sensibiliza publicul vizavi de respingerea homosexualităţii, făcându-i pe oameni să discute constant despre ea într-o manieră neutră sau pozitivă. „În ceea ce priveşte de-sensibilizarea, ideea constă într-un mesaj de normalitate. Până acum, homosexualii de la Hollywood ne-au oferit cea mai abilă armă în lupta pentru de-sensibilizarea mass-mediei”, declară autorii.
Kirk şi Pill afirmă că este esenţial ca autoritatea morală a Bisericii să fie subminată, prin „tulburarea apelor morale”. Obiectivul este acela de a face grupările religioase liberale să susţină pe faţă homosexualitatea, simultan cu portretizarea organizaţiilor care se opun ca „homofobe” şi „retrograde sau total rupte de ultimele cercetări psihologice”. [4]
Autorii atrag atenţia asupra expunerii publicului american la adevărul despre comportamentul deviant homosexual. „La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie şocate sau îndepărtate printr-o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să-şi bage capul în cort, şi numai apoi arătăm şi partea din spate!”
Homosexualii ştiu că dacă practicile lor sexuale devin cunoscute, acestea îi vor îndepărta pe acei oameni care altfel ar fi gata să-i susţină. Care sunt acele comportamente pe care nu vor homosexualii să le ştim?
Homosexualii întreţin o serie de acte sexuale deviante. Iată doar câteva dintre acestea:
• Sex anal
• Sex oral
• Rimming - lingerea anusului; aceasta conduce frecvent la ingerarea de materii fecale, ducând la afecţiuni intestinale.
• „Duşuri de aur” - urinarea pe partenerul sexual.
• Orgii sexuale, la care participă zeci de bărbaţi.
• Glory holes - sex oral cu anonimi, prin intermediul unei găuri tăiate într-un perete despărţitor.
• Fisting – introducerea mâinii în anusul partenerului sexual.
• Sadomazochism, incluzând biciuire, tăiere, bătăi, etc.
• Folosirea de droguri, inclusiv amfetamine pentru sporirea plăcerii sexuale.
• Bareback parties – orgii la care participă mai mulţi bărbaţi, unii posibil infectaţi cu HIV, dar fără folosirea de prezervative. În multe cercuri de homosexuali, a avea SIDA a devenit acum un fel de „medalie de onoare” în cadrul revoluţiei sexuale.
Prezintă-i pe homosexuali ca victime, nu provocatori agresivi. Acest obiectiv trebuie atins prin portretizarea homosexualilor ca „victime ale sorţii”, ei neavând niciodată posibilitatea să aleagă sau să respingă comportamentul lor sexual. În mass-media vor apărea numai homosexuali cu înfăţişare normală. Homosexualii trebuie prezentaţi ca „victime ale societăţii”. Folosind această tactică, ei vor fi prezentaţi ca brutalizaţi şi victime la locul de muncă şi în societate.
Oferă-le protectorilor o cauză dreaptă. Homosexualii trebuie să evite să solicite „sprijin direct pentru practicile homosexuale. În schimb, tema lor principală trebuie să fie anti-discriminarea”. Evită discuţiile despre actele homosexuale şi concentrează-te pe libertatea de expresie, pe libertatea de opinie şi asociere.
Fă-i pe homosexuali să apară ca buni. Homosexualii trebuie prezentaţi nu doar ca nişte oameni obişnuiţi, ci chiar superiori moral faţă de heterosexuali. Kirk şi Pill recomandă menţionarea de nume din istorie, homosexuali cunoscuţi, pentru a arăta că homosexualii sunt de fapt superiori heterosexualilor în multe privinţe. „Niciodată nu a mai reuşit vreo campanie media, abilă şi inteligentă, să facă din comunitatea homosexualilor o adevărată naşă a civilizaţiei occidentale”.
Fă-i pe oponenţi să apară ca răi. Aici campania dusă de activiştii homosexuali a avut un imens succes. Potrivit lui Kirk şi Pill, cei care se opun homosexualităţii trebuie identificaţi cu naziştii şi Ku Klux Klan-ul. „Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furioşi, ale căror idei şi concepţii îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan-ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoţi şi predicatori bigoţi, mânaţi de o ură isterică până într-acolo încât par şi caraghioşi, şi tulburaţi mintal; rockeri, derbedei şi deţinuţi care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturaţi şi omorâţi”.

Un activist homosexual poartă o pancartă prin care o compară pe dr. Laura Schlessinger cu Adolf Hitler. Dr. Schlessinger realizează o emisiune radio în cadrul căreia combate, pe baza Bibliei, perversiunile sexuale
Homosexualii s-au străduit din răsputeri să obţină anularea legii vârstei consimţământului, care îi proteja pe copii de agresiunile sexuale. Acum, ei îi atacă pe creştinii conservatori care consideră că homosexualitatea este imorală. Homosexualii se prezintă ca „victime”, ascunzând adevăratul lor obiectiv: coruperea copiilor.
Această tehnică a fost folosită cu succes când studentul homosexual Matthew Shepard a fost torturat şi omorât în bătaie de nişte derbedei în statul Wyoming. Maşina de propagandă a homosexualilor s-a pus imediat în mişcare. Obiectivul clar a fost acela de a lega uciderea lui Shepard de „incitarea la ură” şi de organizaţiile creştine care critică activismul homosexual.
Totuşi, aceeaşi maşină de propagandă a minimalizat torturarea şi uciderea lui Jesse Dirkhising, un băiat de 13 ani, de către doi homosexuali din Arkansas. Jesse Dirkhising a fost torturat şi violat de mai multe ori de Josh Brown, în timp ce iubitul acestuia savura scena. Gura băiatului fusese acoperită cu bandă adezivă, iar acesta a murit asfixiat.
Presa principală a ignorat această crimă, iar organizaţiile de homosexuali nu au reacţionat în nici un fel, de parcă incidentul nu ar fi avut nici o semnificaţie pentru ele. Evident, se acordă atenţie numai atunci când un homosexual este omorât de un heterosexual.
Dacă un băiat este violat şi asfixiat de doi homosexuali, acest lucru nu merită comentarii. În lumea lor, homosexualii pot fi numai victime, nu şi agresori sau ucigaşi.
After the Ball
În After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays în the 90s, autorii Marshall Kirk şi Hunter Madsen dezvoltă strategia de normalizare a homosexualităţii şi demonizare a oponenţilor.
Autorii explică faptul că societatea heterosexuală trebuie schimbată prin trei mijloace: de-sensibilizare, amestecare şi câştigare. Fiecare dintre acestea constituie un element al unei campanii de propagandă atent planificată. Publicul trebuie de-sensibilizat, prin expunerea constantă la dezbateri despre homosexualitate, până se plictiseşte de acest subiect. „Pentru a-i desensibiliza pe heterosexuali cu privire la homosexualitate, îi inundăm cu o mulţime de reclame legate de homosexuali, prezentate într-o manieră cât mai puţin jignitoare. Dacă heterosexualii nu pot închide duşul, în cele din urmă se vor obişnui cu apa. Desigur, indiferenţa este preferabilă urii şi ameninţărilor, dar noi vrem să obţinem rezultatele maxime”. [5]
Al doilea obiectiv este „amestecarea”. Aceasta este o tehnică psihologică de spălare a creierului, care implică Condiţionare Asociativă şi Modelare Emoţională Directă. În Condiţionarea Asociativă, persoana care se opune homosexualităţii este bombardată cu imagini prezentând homosexuali persecutaţi, discriminaţi sau omorâţi. Pe măsură ce omul vede asemenea imagini, el va începe să-i fie ruşine pentru atitudinea sa faţă de homosexuali. În Modelarea Emoţională Directă, heterosexualului trebuie să i se spună că opiniile sale sunt minoritare şi că sunt contrazise de ale altora. Majoritatea oamenilor au nevoie de aprobare de la cei din preajma lor şi nu doresc să fie catalogaţi ca bigoţi sau intoleranţi. Obiectivul este acela de a-i convinge pe oponenţii homosexualităţii că opiniile lor sunt minoritare şi pline de ură.
Al treilea obiectiv este „câştigarea” sau convertirea. Potrivit lui Kirk şi Madsen, „nu este suficient ca bigoţii anti-homo să fie dezorientaţi sau indiferenţi faţă de noi – pe termen lung, cel mai bine pentru noi este să-i facem să ne placă. La asta se referă convertirea.”
Prin convertire, autorii înţeleg „convertirea sentimentelor, gândurilor şi voinţei americanului de rând, prin intermediul unul atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite întregii ţări cu ajutorul mass-mediei”.
Cenzurarea opoziţiei
Intreaga lume se află sub un atac psihologic lansat de activiştii homosexuali. Pentru propaganda lor, aceştia se folosesc de mass-media şi nu îi interesează deloc adevărul. De fapt, unul dintre principalele lor eforturi este acela de a împiedica aflarea adevărului prin mijloacele de informare în masă. De exemplu, grupări de genul GLAAD (Alianţa Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) au reuşit să-i convingă pe jurnalişti să nu mai prezinte difuzeze (ca să evităm repetiţia) ştiri care ar putea să-i înfăţişeze pe homosexuali într-o lumină negativă. De asemenea, activiştii homosexuali au reuşit, în mare măsură, să-i convingă pe jurnalişti că orice critică la adresa homosexualităţii reprezintă „incitare la ură”, care conduce inevitabil la violenţă.
Acest efort de a cenzura orice opoziţie faţă de homosexualitate este evident în cazul unei decizii emise de un judecător federal din San Francisco. Cazul se referea la un conflict între Consiliul Supervizorilor din San Francisco şi o campanie publicitară numită „Truth in Love”. Reclamele de la televizor erau sponsorizate de asociaţii cum ar fi Focus on the Family, Family Research Council şi Kerruso Ministries (asociaţii ale foştilor homosexuali – oameni care au realizat o trecere la heterosexualitate).
Când s-a început achiziţionarea de spaţii publicitare la TV, Consiliul Supervizorilor a contactat mass-media, pentru a le descuraja în ceea ce priveşte difuzarea respectivelor reclame. Una dintre reclame prezenta un fost homosexual care spunea: „Visul pe care îl credeam imposibil pentru mine – să am o soţie şi copii – s-a împlinit. Dacă eşti rănit, singur sau dezorientat, Iisus te poate ajuta.”
Consiliul Supervizorilor a pretins că aceste reclame contribuie la „oribilele crime săvârşite împotriva homosexualilor şi lesbienelor”. Pe scurt, ele reprezentau „incitare la ură” şi puteau conduce la crime împotriva homosexualilor. [6]
Asociaţiile care lansaseră campania au înaintat o plângere în octombrie 1999 pentru a opri cenzurarea mesajului creştin din acele reclame. Totuşi, un judecător federal a decis în iunie 2000 în favoarea Consiliului Supervizorilor, considerând că acesta are dreptate să cenzureze reclamele, din motive de „siguranţă publică”.
Brian Fahling, din partea Centrului pentru Lege şi Politici al Asociaţiei Familiilor Americane, vede în aceasta o gravă ameninţare la adresa libertăţii de exprimare. „Niciodată nu s-a mai petrecut aşa ceva. Este un lucru grav, care ar trebui să ne pună pe gânduri, întrucât avem de-a face cu o decizie a unei instanţe federale care afirmă că autorităţile pot lua măsuri pentru condamnarea credinţei religioase.” [7] Acesta nu este singurul atac la adresa libertăţii de exprimare, dar reprezintă un atac direct la adresa condamnării de către creştini, pe baza Bibliei, a comportamentului homosexual. Exact acest lucru este dorit de propagandiştii homosexuali – reducerea la tăcere a opoziţiei, fie prin incriminarea expresiei, fie prin cenzurarea ei.

Administraţia Clinton i-a ajutat pe homosexuali prin promovarea lor în cadrul autorităţii publice, prin „instruiri” pro-homosexualitate obligatorii pentru funcţionarii publici şi prin adoptarea de legi împotriva „incitării la ură”
Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualităţii. Ei afirmă: „Opiniile bigote devin acţiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violenţă, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într-un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în faţa casei comerciantului de porumb şi îi spune mulţimii înfometate, cu torţe în mâini, că comercianţii de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniţi şi daţi foc. Mulţimea agitată ascultă, cu torţele în mâini, şi preia sloganul.” [8] Pe scurt, aceşti autori lansează pretenţia absurdă că a critica homosexualitatea înseamnă incitare la revoltă şi omor. Aşa justifică ei eforturile lor de reducere la tăcere a oponenţilor. Din fericire, Internetul constituie un mijloc de comunicare fără oprelişti a adevărului despre homosexualitate.
În loc de încheiere: un „revoluţionar homosexual” independent lansează o provocare la adresa Americii heterosexuale
“Vă vom viola fiii, simbolurile şubredei voastre masculinităţi, ale visurilor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în vestiarele voastre, în sălile voastre de sport, în asociaţiile voastre de tineret… oriunde vin în contact bărbaţi cu bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Vor ajunge să ne dorească şi să ne adore…
Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Zeii noştri sunt tinerii bine făcuţi. Vom învinge, pentru că ne hrănim cu amărăciunea feroce a celor asupriţi.” (Michael Swift, Boston Gay Community News, 15-21 februarie 1987)
Louis Sheldon este preşedinte al “Traditional Values Coalition“
—-
[*] În 2005, Uniunea Europeană a acordat, cu girul Ministerului Sănătăţii şi Familiei din guvernul PD-PNL, o finanţare de 700.000 dolari organizaţiei ACCEPT a homosexualilor români. ACCEPT urmează să folosească acest cadou pentru dezvoltarea propagandei pro-homosexualitate în România. (Traducere si adaptare Bogdan Mateciuc)
BIBLIOGRAFIE
1. Alissa J. Rubin, “Public More Accepting of Gays, Poll Finds,” Los Angeles Times, 18 iunie 2000, ediţia pe Internet.
2. Tony Marco, “’Gay Rights’ Strategies Involve Conscious Deception And Wholesale Manipulation of Public Opinion,” Leadership University, ediţia pe Internet.
3. Ibid.
4. Marshall K. Kirk şi Erastes Pill, în “The Overhauling of Straight America,” revista pentru homosexuali Guide, noiembrie 1987, pag. 8.
5. Marshall Kirk şi Hunter Madsen, After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s
6. Plume Books, Penguin Group, New York, NY, 1990, pag. 149.
7. Stuart Shepard, “Judge: S.F. Had ‘Duty’ to Stop Ads,” Family News in Focus, 27 iunie 2000.
8. Ibid.
9. Kirk, Madsen, pag. 101.

nu, invers - de Simeon Dascalul la: 23/10/2006 13:23:13
(la: Cei mai mari români)
Mă bucur de rezultatul ăsta, dar eram sigur că o să fie scos Carol pe locul I. Am văzut una din primele emisiuni "generale", dar în care numele lui apărea de cinci, zece, cinşpe ori. În concluzie am estimat credibilitatea topului pe undeva printre Hayssam şi Sorin Ovidiu Vântu; am considerat finalistul deja stabilit, nu am votat, nu m-am mai uitat nici măcar la emisiunea finală şi abia în dimineaţa asta am văzut că totuşi nu s-a reuşit aburcarea lui Carol.

Am fost convins că topul va fi mânărit şi nu i-am păstrat decât un interes ludic.

Nu că mi-ar fi plăcut genul ăsta de aranjament. Nu mi-am putut explica simpatia arhitrâmbiţată a unor regăţeni pentru fostul conducător din import necesar într-o anume conjunctură. Ură de sine, identificare subliminală stăpân neamţ - salarii nemţeşti, reacţie alergică la istoria predată pe vremea comuniştilor? Habar n-am.

Pot să pricep că se închid ochii la 1907, e firesc ca socialul să aibă întâietate faţă de naţional, probabil nici cu un rege neaoş represiunea n-ar fi fost mai blândă. Ştefan, de altfel, a avut Brăila.

Dar cât de român poate fi considerat cineva care scria în actul de abdicare că nu înţelege de vrea toată lumea Transilvania? Şi care înainte să-şi semneze demisia a murit de necaz că nu putea să lupte alături de fraţii habsburgi cum promisese? Păi dacă istoria s-ar fi derulat pe placul acestui mare român, noi, ardelenii, am fi tocit azi cu elan ungureşte în şcoală. Norocul nostru a fost că s-a păstrat totuşi controlul şi de către clasa politică ce-i propusese contractul de muncă în secolul precedent.

Victoria lui Ştefan a fost o surpriză tare plăcută. Mă mir şi mă bucur că într-o provincie înjumătăţită şi săracă s-au găsit suficiente rezerve de bun-simţ ca să se termine onorabil un top care altfel ar fi fost de tătă jena.


picky, - de Astoniu la: 27/04/2007 12:41:05
(la: schimbarea la fatza vs. rutina)
Dacă e să nuanţez ideea cu carcasele, rămân şi eu la exemplul cu măştile. Psihologic vorbind, toţi, întotdeauna vom avea măşti în societate. Behaviorismul descrie mai bine lucrul ăsta, decât aş putea-o face eu. Toate comportamentele sociale sunt învăţate. Nu ne naştem cu ele.
De aici şi derivă importanţa capitală a educaţiei. Pe cât de bună e educaţia din familie, din şcoală, din biserică şi societate, pe atât de mult avem şi indivizi de calitate. Sau nu.
Bineînţeles că toată educaţia asta se coroborează cu personalitatea şi caracterul fiecăruia. Aici e arta pedagogică ! Să corectezi ce e de corectat, să dezvolţi ceea ce trebuie dezvoltat şi peste toate astea să-l laşi liber în conştiinţa lui pe omul educat. Apoi va ştii el singur ce comportament să adopte, ce mască e bine să poarte în societate.
Dacă după o vârstă omul mai poate să se schimbe fundamental, e o problemă eternă. De la cele mai vechi religii şi societăţi, până azi. Se pare că nu-i destul să vrei, deşi e condiţia a priori.
Fără deschiderea spirituală a dorinţei nu se schimbă nimic în conştiinţă. Dar mai trebuie ceva. Nu modele, nu idoli. Ci ceva ca şansa, ca atingerea indefinitului. Ca întunirea unor condiţii propice, la momentul oportun, într-un context favorabil. Punctul critic, "momentul omega", sau cum vrem noi să-i spunem declick-ului ăstuia, poate apărea o singură dată-n viaţă pentru unii, alţii pot să trecă de mai multe ori pe lângă el şi să-l rateze de fiecare dată, iar alţii o fac pe nesimţite, trezindu-se într-o zi schimbaţi. Unii nu vor înţelege, alţii îl vor percepe ca pe o "minune", alţii vor înţelege şi mai profund viaţa şi lumea, după ce vor fi înţeles ce s-a petrecut cu ei. "Părerea mea".
#191524 (raspuns la: #191232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asta-i batuta-n cuie - de Giordano Bruno la: 08/11/2007 13:34:07
(la: Intrebare)
Poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia pote fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.

Discuţiile pe tema poeziei au o istorie lungă. Aristotel este unul dintre primii filosofi care au încercat să definească poezia în tratatul Poetica, care pune accent pe utilizarea discursului în retorică, dramă, cântec şi comedie.[1] Încercările de mai târziu de a defini poezia au pus accentul pe trăsături cum ar fi repetiţia sau rima şi au accentuat estetica prin care poezia se distinge de proză.[2] Începând de la mijlocul secolului XX, poezia a fost uneori definită într-un sens larg, ca un act creativ fundamental care utilizează limba.
*** - de Radha la: 13/01/2011 16:24:29
(la: Despre nimic mai mult)
"Partea naşpa nu e, cum s-ar crede, că nu te poţi schimba. Ci că, de fiecare dată când se va întâmpla să mai faci ceva obişnuit, gândul că eşti un prost va apărea şi el."

Nu cred ca te poti schimba; adica nu ca nu ne schimbam...ne schimbam dar nu 'la cerere' ci in timp ...ca raspuns la mediu..unii mai mult decit altii.

Despre a te simti prost eu am o teorie: sa nu te minti pe tine insuti si sa incerci sa te cunosti si sa actionezi in conformitate cu ceea ce esti si simti. Cind te schimbi sa recunosti ca te-ai schimbat nu sa tii de ce ai stiut ultima oara ca esti. Daca iti urmezi sufletul si logica ta interioara ai liniste si nu conteaza ce cred altii chiar si atunci cind gresesti... si nu ai sa te simti prost

De exemplu sint oameni care par foarte generosi dar de fapt ascund un egoism extraordinar si dau ca sa-si satisfaca o nevoie personala. Daca sint asa e ok dar e in avantajul meu sa admit ca asa sint, sa identific de ce dau si nu sa ma las influentat de altii si sa ma las sa cred si eu ca o fac din simpla generozitate si daca de exemplu nu primesc inapoi...sa nu ma simt o victima...ci sa-mi amintesc mereu ca dau ca sa-mi satisfac o cerinta interioara...

1f - de Tot Areal la: 07/10/2011 14:22:24
(la: SANATORIUL(1))
Brusc, cu un scrâşnet ascuţit, drăguţul de şofer frânează violent, trăgând de volan spre stânga, când un cârd de raţe cu boboci ne apare în faţă din iarba sanţului, drept în faţa maşinii. Cum n-aveam pusă centura de siguranţă şi luată prin surprindere, m-am prăvălit într-o primă fază spre el, apoi, din inerţie spre parbriz lovindu-mă zdravăn chiar în frunte. Noroc că n-aveam viteză, altfel sigur se putea sfârşi mai rău. Am simţit o arsură puternică şi involuntar pipăi locul cu mâna.
Drăguţul de şofer, mormăie o înjurătură la adresa înaripatelor şi trage pe dreapta oprind.
-La dracu! spun eu de-a dreptul foc şi pară.
-V-aţi lovit rău? mă întreabă el grijuliu examinându-mi atent faţa.
-Normal! mă răstesc.
Se pune şi cotrobăie ceva prin bord, apoi pe sub scaunul său şi scoate o trusă medicală, dar în clipa următoare o aruncă înapoi aducându-şi aminte de ceva. Caută prin mânerul de la uşă şi scoate triumfător un cuţit de bucătărie cu lamă lată.
-Ăsta-i mai bun dacă nu v-aţi spart capul. Va trage şi nu lasă să se facă cucui.
Eu deja îmi pipăiau un cucui ce-mi pare cât un ou de găină.
-Poftim, puneţi-l acolo, îmi întinde el unealta de bucătărie.
Mai mult i-am smuls cuţitul din mână, presându-l încet pe lovitură.
-Îmi pare rău, face el aproape muşcându-şi buza de sus. Au apărut aşa dintr-o dată şi n-am mai avut ce face. Bine că n-am avut viteză.
-Ce naiba nu eşti atent?! Nu puteai să fi mai atent la drum? Acum voi apărea ca un rinocer!
-Inorog, mă corectează el schiţând un zâmbet şi fără să mă privească când o spune.
-Aşa! Bate-ţi joc!
-Imi cer scuze, dar...nu e în totalitate vina mea. Dacă aveaţi pusă centura nu se întâmpla aşa ceva.
Nu i-am mai răspuns.
Pornim mai departe. Imediat cum ieşim din sat, un alt indicator cu tăblia ruginită zăcea pe jumătate răsturnat în şanţ, dar cel puţin pe acesta se putea desluşi numele satului, în ciuda dungii roşii care marca sfârşitul localităţii. Drăguţul de şofer încetini şi după ce se asigură atent, coteşte la stânga pe un drum de piatră.
Maşina începe să se scuture din toate încheieturile. Scârţâia şi trosnea din toate încheieturile de ziceai că acum se desface în bucăţi. Chiar dacă drăguţul de şofer încetini şi mai mult, tot eram aruncată de colo colo, în stânga şi-n dreapta. M-am agăţat cu putere de mânerul portierei. Nici vorbă să mai pot ţine cuţitul la rană. Mă ţin cu ambele mâini de mânerul ăsta ce mişca ca un dinte slăbit şi o clipă am crezut că voi rămâne cu el în mână, smuls din uşă. Simt cum sângele îmi inundă obrajii, iar barometrul nervilor mei scade dramatic spre o mare „furtună”. Oricum, de mult îmi luasem figura mea de ziuă proastă.
Traversăm iar printr-o pădure, dar nici pe departe atât de frumoasă şi maiestuoasă precum cea dinaintea intrării în sat. Aici copacii nu formau o boltă deasura drumului, erau mult mai rari, chiar dacă erau mai înalţi şi mai înfricoşători la vedere, înconjuraţi de liane sălbatice încolăcite pe trunchiurile noduroaseiat iarba şi tufele sălbatice de pe marginea drumului erau înecate în praf şi piatră. Chiar şi aerul e mai rece aici.
Mă gândesc cu groază la faptul că poate va trebui să trec pe aici singură. Doamne, fă să nu trebuiască să circul singură pe aici. Locul este întunecat şi ziua, atunci cum o fi noaptea? Îmi alung acest gând. O fracţiune de secundă mă gândesc şi că nu e drumul cel bun şi că drăguţul de şofer m-a dus pe aici... La naiba! Devin paranoică.
#623401 (raspuns la: #623400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce şi cum - de Stefan Doru Dancus la: 19/11/2011 13:56:57
(la: Proiectul “Întoarcerea poetului risipitor”)
Ştiu că multă lume se gândeşte că vor apărea autori fără valoare, că sunt destui care dispun de 1000 lei. Dar ca şef de proiect, cred că sunt destul de competent în a selecta ce trebuie. Pun aici un text cu rimă pentru a-mi "consolida" competenţa:

Al 14-la oraş
Sarea se întinde lângă oseminte
Astăzi moare unul – mâine celălalt
Jungla literară-n şoaptă se întinde
În oraşul ăsta nu există iad

Pun peste lumină un parbriz de lemn
Să nu Te pălească răsadul de stele
Plumbul atmosferic nu mai stă solemn
Pe coapsele tale, pe mâinile mele

Numai răzmeriţă de n-ar fi diseară
Să te pot convinge că-i de-ajuns o fugă
Pentru a se naşte junglă literară
Lângă-mbrăţişarea noastră clăpăugă

Se-nvoiesc în strane popii din Rohia
Împotriva celor ce se vor iubi
Dar până la ziuă este poezia
Dacă mai există termenul de zi

O alarmă-n presă ca un pat de moarte
O descreierată şi încă un cuvânt
Inutili ca plumbul care îi desparte
Puneţi jos arginţii, eu am să vi-i vând

Căci mă-nţeapă spinii de pe ştergătoare
Numai o Golgotă nu îmi e de-ajuns
Hai, aduceţi banii, arta e datoare
Celor care mâine vor muri în plus

intrus - de parola.uitata la: 20/02/2013 12:22:30
(la: Bla bla)
"sa va jeliti in grup."


Cum afroditu' era în dialog cu mine, mă văd nevoită să mă desolidarizez de vaietul "în grup". La "sunt primprejur" îmi apărea că-s singură, iar tot ce voiam în acel moment de lene amestecat cu nerăbdarea orei huhurezite - ceasu' arăta 1 şi mult peste - era să-mi modific păcatele de literă. N-aş sta să-mi corectez una-alta prin text după o sută de ani.

Însă dacă eu sunt mai idontcareistă când vine vorba de suflet pus într-ale tastărilor, pescador are sensibilităţile sale şi, în ciuda incompatibilităţii opiniarde dintre mine şi cel amintit, pot înţelege că iritarea-n legătură cu subiectul confirmării creşte odată cu vechimea de pe site. Îmi amintesc că mă suliţam cu el încă de prin '09 - de pe vremea derdeluşului şi-a rezematului de măicuţă-n speteaza saniei -, aşa că, măcar pentru durata şederii sale aici, tot i s-ar fi putut trece statutul de "confirmat" în carnetu' de forumist.
#642008 (raspuns la: #642000) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
partea a doua - de zaraza sc la: 27/06/2014 11:08:49
(la: Dezbatere )
"Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.

Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege…

Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar și „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”.

Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.

Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ”. Dar mulți copii au scris „construcție incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.

Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…
Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă”!

gigi - de Simeon Dascalul la: 18/07/2005 17:45:42
(la: Munca)
Uite că de la subiectul iniţial care trata calitatea muncii în general de a fi nasoală am ajuns iar la lupta de clasă.

Revenind la mesajul tău, de unde naiba să ştiu ce-o să fac cu viitorii prunci dacă nu ştiu încă ce o să fac eu – fie rămân aici, fie mă car la canguri sau sub cercul polar. În primul caz tră să tocesc mai serios pentru medie, să mă agit să găsesc o variantă de a mă căra – cel mai preferabil cu masterat, dar nu-i singura. În al doilea caz media nu-i cine ştie ce relevantă, e preferabil să-ţi faci experienţă. Sincer să fiu aş prefera să rămân şi poate că în patru ani lucrurile or să stea mai bine şi la noi.

Mesajele plecaţilor sunt contradictorii, depinde în ce condiţii a plecat fiecare, dacă avea sau nu pe cineva acolo, în ce ţară a picat şi mai ales de capacitatea de adaptarea a fiecăruia.

Dacă activezi ca întreprinzător atunci trebuie să-ţi fi dat seama că valoarea nu-i absolută, ci relativă. Problema nu-i de natură morală, cât de mult şi de frumos se lucrează, ci care-i cererea şi oferta pe piaţă. Deocamdată absolvenţi sunt o groază, locuri mai puţine, „dacă-ţi convine bine, dacă nu dau anunţ la ziar şi-mi vin treizeci”. Asta nu se rezolvă de pe-o zi pe alta. În timp vor creşte investiţiile, va apărea mult-aşteptata clasă de mijloc şi vor fi şi salarii mai de doamne-ajută. Întrebarea e în cât timp. Nu mi-i totuna dacă-s zece ani sau treizeci.
Ar fi preferabil să vorbim în cifre – salariile sunt de la două la cinci sute – la negru sau nu. În Timişoara se zice că ajung până la mie, dar mă îndoiesc că asta-i media. La Bucureşti sunt poate şi mai mult. Sigur că pentru cineva care sare cu puţin din minimul pe economie par foarte frumoase.

Am scris toată polologhia de mai sus nu că mi-ar face plăcere să-mi recapitulez variantele, dar am vrut să-ţi ilustrez ce schimbător şi lipsit de repere e mediul în care ne mişcăm. Frumos ar fi să fie ca pe vremea părinţilor noştri – dacă te ţineai de şcoală îţi era asigurat un standard mai bun, locurile erau limitate, posturile se primeau oarecum în funcţie de note. Acum locurile la facultăţi depăşesc numărul celor ieşiţi din bac, iar ce-o să faci cu facultatea gătată seamănă cu un joc de alba-neagra.
#60121 (raspuns la: #59686) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
şi resemnaţica în faţa - de anisia la: 10/08/2005 15:05:37
(la: ***)
şi resemnaţi
ca în faţa unuia la care ne aşteptam să plece
ne rugăm
pentru o mai bună înţelegere a noului alfabet uman,
ce va apărea într-o ediţie îngrijită,
în primăvară, devreme.


resemnatul nu se roaga, doar asteapta... sa asteptam, deci!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...