comentarii

prăpastia dintre generaţii din familia mea sau în societate


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moderna sau...normala? - de sanjuro la: 14/07/2004 15:32:55
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Eu am mai fost casatorit, si am doi copii mari, (baiatul student, fata 18 ani). Sotia, (suntem casatoriti de doi ani, si suntem impreuna de trei), nu a mai fost casatorita, si nu are copii.
Copiii mei o plac, si ea pe ei, si se simt bine impreuna cand ne intalnim, pentru ca in familia mea din Ploiesti este un fel de Sicilie, si la evenimente ne strangem cu totii si petrecem cu bucurie.
Avem job-uri complet diferite. Si hobby-uri la fel, dar si destule lucruri in comun.
O data la 2 -3 saptamani plec la pescuit, iar ea isi petrece acest timp cu prietenele, sau se duce la o matusa varstnica, care este singura, si mai are nevoie de ajuitor. Asta cand nu invatata tot felul de tratate de penalogie, drept constitutional si alte chestii de care eu nu m-as apuca in veci, (face a doua facultate, si este un fel de hobby pentru ea).
In restul weekendurilor iesim la iarba verde, mergem la film sau la spectacole, in functie de vreme. Seara ne intalnim acasa cam la aceeasi ora, si dupa cina mergem de regula la plimbare in Herastrau, (la 15min. de mers pe jos). Uneori ne oprim la o terasa si bem o bere, stand pana mai tarziu...
Eu gatesc si fac o buna parte din piatza, mesteresc lucrurile necesare prin casa, iar ea face...restul. Facem insa in asa fel incat sa avem cat mai mult timp liber impreuna.
Am trei prieteni buni cu care ma intalnesc "oficial" de 4 ori pe an, fiecare fiind responsabil in a organiza cate o petrecere intr-un anotimp. Mie mi-a revenit iarna, si este placut cand ne intalnim cele 4 perechi, si dansam, bem, mancam si cantam pana la ziua...Ea are prietenele ei cu care se viziteaza cand vrea, si cu care iesim si impreuna uneori. In concediu mergem doar noi doi, pentru ca ne place sa fim mai intimi atunci...De regula la munte. De Pasti mergem la parintii ei, in nordul Bucovinei, unde sunt obiceiuri mai frumoase decat in Muntenia, si stam cateva zile.
Cheltuielile comune sunt suportate de fiecare in mod egal, dar in afara de aceste cheltuieli, fiecare face ce vrea cu banii lui. In caz de forta majora, (boala, sau alt necaz), fireste, nu se mai tine cont, iar celalalt il ajuta pe cel aflat in necaz cu absolut tot ce-i sta in putinta, (moral si material). Este armonie, si petrecem mult timp impreuna, fiind totodata si destul de independenti. Ne simtim liberi si ocrotiti de celalalt in acelasi timp.
Este aceasta o casatorie normala sau una moderna? Eu cred ca si una si alta...
#17860 (raspuns la: #17843) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru o imagine mai balansata - de Solid Edge la: 30/01/2005 20:26:51
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Comentariul tau este o buna analiza punctuala chiar daca foarte controversata.Desi tot ce scri este adevarat, ce omiti este desigur perspectiva istorica.Meteahna adevarata a sistemului trecut este anchilozarea.Lipsa progresului real si rapid.Dar poti reprosa unui sistem ca apeleaza si se bazeaza pe onestitatea populatiei?(Ha ha ne aducem aminte de :ei se fac ca ne platesc noi ne facem ca muncim)Anchilozarea pornea si de la ideea utopica aceea ca toata lumea poate fi prinsa in sistem cum singur spui.Ideea era generoasa dar s-a dovedit falimentara.Forta de munca totala ca balast in calea progresului.
Alta slabiciune a fost vulnerabilitatea la tehnica avansata a razboiului rece.Ca dovada ai raspunsurile anterioare anchilozate ,spalate pe creier de "Europa Libera" .Sint oameni care nu se pot desprinde de imaginea standard care ne-a fost atribuita de "Vest".Si-au insusit-o in totalitate fara discernamint si acum o vomita pe forum.Nu au nici-un argument la obiect la ceeace spui tu.Incep sa bata cimpii imediat cum ceva se abate de la standard.Dar poate ei traiesc din asta pe acolo pe unde sint si sigur se simt lezati de afirmatiile tale.Pe la vre-o casa de cultura din "Vest" tin conferinte despre ororile comunismului pe care altii le-au trait cu adevarat in anii stalinismului(40-50).
Personal am trait si eu aceeasi viata in Romania ca si ei diferenta fiind ca eu si nimeni din familia mea nu a fost membru de partid.Dar cine urla mai tare oare? A o tine ca Ion cu fluieru in aceleasi stereotipe si a nu privi mai detasat,mai comparativ,mai balansat putin este ceva cam gresit.
Oameni nesiguri,ei isi cauta justificarea ca au plecat prin aceasta atitudine,nu au evoluat un milimetru de cind au ajuns pe unde au ajuns.
Cei din Germania nu au vazut sau auzit de nostalgia DDR la reunificare?De ce nu incearca sa-ti citeasca contributia din aceasta perspectiva macar.
Apropo de copilaria pe vremea odiosului si copilaria din vest le recomand cu caldura sa citeasca "Noi copiii din Zoogarten".Poate vor realiza atunci ce copilarie lipsita de griji si plina de caldura umana au avut.
Intr- un sistem economic necompetitiv cum a fost cel trecut s-au manifestat (ca si in cazul oamenilor "necompetitivi") fenomene autodestructive care in spin-off cu competitia au dus la colaps.
Citeste raspunsul meu ca pe o apropiere mai nuantata la ceea ce vrei tu sa scrii.

Cale de intoarcere nu mai este si nici nu ar fi normal sa fie.Istoria si-a dat verdictul si ca atare trebuie s-o urmam.

Cu prietenie
Solid Edge

#34961 (raspuns la: #21617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
interesant subiect Crenguta... - de Lady Allia la: 13/11/2005 20:19:06
(la: Iubire interzisa?)
ceea ce mi-ai răspuns tu draga mea este ceva foarte interesant din punctul meu de vedere. Aş putea să port conversaţii fără număr şi inepuizabile despre acest subiect să ştii, iar asta fără să îmi fie ruşine de ceea ce susţin. În primul dacă acea persoană s-a îndrăgostit de soţul altei femei, iar acel bărbat a considerat că o iubeşte pe ea mai mult decât pe soţia sa...ce este rău în asta? Tu dacă ai fi căsătorită şi ai avea un soţ îndrăgostit de o altă femeie ai prefera de dragul copiilor să rămână cu tine sau, ca să fim sincere ai dori asta pentru tine, ca să îţi satisfaci orgoliul propriu "e al meu şi gata"? (Zicând asta vorbesc în general...nu fac referire la persoana ta, deci să nu o iei ca un afront, că nu este).
Eu să ştii că dacă aş fi în situaţia acelei femei înşelate m-aş simţi foarte rău...mi-ar cădea sufletul într-o prăpastie, aş urla şi aş plânge ca să nu mă audă nimeni, aş discuta cu el şi dacă fericirea lui este lângă acea femeie...l-aş lăsa să plece. Ştii de ce? Este ciudat că tocmai tu ai dat şi răspunsul: "Dragostea este îndelung rãbdãtoare, este plinã de bunãtate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudã, nu se umflã de mândrie, nu se poartã necuviincios, nu cautã folosul sãu, nu se mânie, nu se gândeşte la rãu, nu se bucurã de nelegiuire, ci se bucurã de adevãr, acoperã totul, crede totul, nãdãjduieşte totul, suferã totul. Dragostea nu va pieri niciodatã."....
Da, draga mea...aceasta este dragostea...cea care nu ţine pe cineva legat de el numai pentru că în Biblie există o lege care să-l lege de cineva dacă nu îl iubeşte..., dragostea este aceea care "nu pizmuieşte", "nu se bucurã de nelegiuire, ci se bucurã de adevãr"..., da...asta este dragostea !!!
Crezi că D-zeu se va bucura că doi oameni rămân împreună doar pentru că EL a scris 10 legi şi i le-a dat lui Moise să îi facă pe copii LUI nefericiţi??? Eu nu cred...
D-zeu nu ne cere să fim sfinţi...ne cere să fim oameni, iar oamenii greşesc, oamenii păcătuiesc, oamenii au suflete pe care nu le pot ţine în frâie atunci când acestea prind "fluturi".
Crenguţa, după părerea mea copii aceia ar fi suferit oricum şi dacă părinţii lor rămâneau împreună, deoarece acel bărbat s-ar fi gândit mereu la cealaltă femeie, ar fi fost mereu sensibil şi ar fi căutat subiecte de polemici cu soţia care apoi s-ar fi resfrâns asupra copiilor. Crezi că dacă copii îşi văd părinţii mereu certaţi, fără pic de căldură unul pentru altul, fără acea...strălucire de dragoste dintre ei...crezi că ei nu suferă? Crezi că acel tată este un tată mai puţin bun sau mai rău pentru că nu mai stă cu soţia şi copii lui? Eu cred că îi judeci, iar asta nu cred că ţine de noi oamenii intr-adevar!
Oricum ar fi luată această dilemă a lui Flory, eu o susţin, iar asta pentru că ei nu îi e teamă să simtă şi să ceară un sprijin, cu riscul de a fi împroşcată cu cuvinte dure de unii şi alţii.
Şi...mă bucur să văd că sunt oameni care într-un fel sau altul încearcă să îi întindă mâna...şi învaţă să-i zâmbească.

"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87277 (raspuns la: #87084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In ceea ce ma priveste... Car - de laura_ la: 09/12/2005 12:15:50
(la: In curând Craciunul..)
In ceea ce ma priveste... Carciunul este sarbatoarea preferata !!!!!
Nu stiu daca asta este o rezultanta a traditiilor din familia mea... ori a amintirilor din copilarie....inca vii in sufletul meu....
In familia mea... este stiut faptul ca de Craciun si/sau Pasti ... ne strangem toti:parinti, copii, bunici,nepoti si... mai nou....stranepoti...
Din copilarie imi aduc aminte de mirosul cozonacilor, prepararea carnatilor, caltabosului, de invelitul salmalutelor... si altor astfel de bucate traditonale... Imi aduc aminte de bucuria pregatirii atelor si infiptul cu acul in ciocolatelele, bomboanelor aduse de mama,impodobirea bradului... si nu in ultimul rand... de asteptarea sosirii tuturor... eram asa de fericita... ca-i vad pe toti ... ca toata lumea-i vesela... si ... asa de nerabdatoare sa vad ce-mi aduce Mosul...
Craciunul... ca si atunci... acum pentru mine... are aceeasi semnificatie.... aceeasi bucurie...
Apropo de post.... imi aduc aminte... ca... bunica mea era cu "responsabilitatea " asta... ne punea pe toti copilasii familiei sa tinem post cel putin trei zile... si inainte de Craciun eram toti impartasiti...
Acum... incerc... macar cele doua posturi mari de peste an sa le tin... sa ma bucur de sarbatoare la sfarsitul acestora...
_____ - de latu la: 20/12/2005 09:25:59
(la: Va plac militantii ori va agaseaza ?)
Ei sunt luptatorii din prima linie care denuta injustitia, coruptia, crima. furtul.
Cu toate astea: Martorii lui Jehova ma agaseaza de cate ori mi se pun in cale in fata supermarket-ului si mai ales cand suna la usa ...

Credeti ca trebuie sa te nasti cu un anumit talent ca sa fii militant
Ori sa te nasti cu un anumit talent, ori sa ai nenorocul sa incapi de timpuriu pe mana militanta a vreunui vecin.

Discursurile icendiare, protestatare, incitatoare sperie omul de rând
Pe mine nu discursurile ma sperie, ci mai degraba intrebarea "Oare ce urmareste de fapt?".
Mama Tereza sau Ghandi sigur n-au urmarit nimic pe ascuns, dar ei nici n-au fost militanti de rand.
La Greenpeace inteleg militantismul, ca pe o forma de PR. Reusita nu zic nu...
In ce priveste actiunile miltantilor care se leaga de shine inainte de a trece trenul cu plutoniu, ma gandesc la urmatoarea majorare a impozitelor, la vederea miilor de politisti care asigura securitatea transportului.

Ce ziceti, admirati ori detestati militantii.?
Nu-i detest. Dar nici nu-i admir. Sunt de acord ca fac si ei ca si mine parte din puzzle-ul numit societate si ca au rolul lor, asa cum a avut un rol si miscarea "Flower Power", chiar daca uneori e mai greu sa-l disting.

pt ce cauza ati fi capabili sa va sacrificati ?
pentru familia mea. Nu stiu daca asta e o cauza, dar am retinut trecand prin bucatzica mea de lume, ca aici sunt oamenii pe care ma pot baza cu adevarat, pentru care are un sens sa ma sacrific...
"minoritati sexuale care se prefac a fi persecutate" - de a399 la: 04/01/2006 11:16:37
(la: Minoritati)
Incerc sa scriu eu cateva cuvinte despre cat de nepersecutate au fost "minoritatile sexuale", intrucat eu insumi sunt homosexual.

Am trait si in Ardeal si in Bucuresti in plina perioada ceausista. Mi-am dat seama ca sunt homosexual foarte devreme in viata, dar abia pe la 17 ani am simtit cu adevarat ce inseamna insingurarea in care eram silit sa traiesc. Nu numai ca nu puteam spune nimanui nimic, dar imi insusisem toate prejudecatile pe care chiar cei care au scris mesaje aici inca le au din plin in privinta homosexualitatii. Toate institutiile: familia, religia, societatea, corpul medical , justitia erau impotriva homosexualilor, cum bine stiti. Si acum, cu exceptia justitiei, lucrurile stau la fel.

Religia imi baga in cap ca sunt din nastere un pacatos de neiertat, justitia imi spunea ca sunt criminal iar corpul medical imi spunea ca homosexualitatea este o boala mintala. Familia mea fiind crestina rau, stiu cum ar fi reactionat daca ar fi aflat.

[Nici acum nu s-au schimbat multe in Romania, devreme ce la tv apar medici care sa se laude ca furnizeaza "tratament pentru schimbare" si devreme ce a fost nevoie de interventia Uniunii Europene ca sa se schimbe legile nedrepte din codul penal.]

La 17 ani am facut toate pregatirile sa ma sinucid, pentru ca toata propaganda sociala si educatia religioasa ma facea sa ma simt un monstru. Nu aveam curajul sa trec imendiat la fapte si am inceput sa-mi fac singur autosugestie, spunand in fiecare zi "trebuie sa ma sinucid". Parintii nu stiau nimic, nici colegii, nimeni si nu aveam cu cine discuta. "pregatirea" a durat cateva luni si urmarea fiziologica a fost o durere de cap permanenta si insuportabila. Dar cand sa execut actul, am avut un moment de revolta totala, ca o explozie, cand mi-am spus ca daca Dumnezeu a stabilit reguli atat de inumane, refuz sa mai cred intr-un asemenea animal si din acel moment am inceput treptat sa-mi pierd orice credinta (nu a fost posibil sa renunt dintr-o data la totul).

Treptat am parcurs calea inversa spre viata normala spunandu-mi ca trebuie sa traiesc. Tot treptat, in cateva luni,a disparut si durerea insuportabila de cap ce o dobadisem.

[Trebuie sa va spun ca foarte multi tineri (majoritatea baieti ) se sinucid totusi la adolescenta din motive legate de orientarea sexuala chiar si in America unde traiesc acum si unde societatea e mai toleranta. Procentul publicat in anul 2003 a fost de 40% din totalul sinuciderilor celor intre 12-24 de ani.]

A urmat o perioada in care eram deprimat permanent pentru ca nu gaseam nici o solutie sa traiesc. Am fost la medici psihiatrii ca "sa ma schimbe"; ei erau mai ageamii decat mine si dadeau tratamente de tot rasul! Ba injectii cu ...Testosteron (care ma faceau sa fiu si mai inebunit dupa sex), ba se comportau ca securistii, etc. Unul din ei-vestit; nu-i dau aici numele- m-a pus sa stau trei zile in spital ca sa-mi dea un diagnostic care sa permita o luna de concediu, ca sa aranjeze el sa ma culc cu una din asistentele lui (care mi se parea groaznica). In sfarsit, nu insist. Ar trebui sa-i dau de gol pe toti tampitii care au titlul de medic psihiatru in tara si care nici acum nu spun nimic stiintific in presa. Am consultat toate cartile de psihologie si psihiatrie aparute in ultimii ani in tara: nicaieri nu se scrie esentialul: ca orientarea sexuala nu se face la ...alegere. Nu-ti poti alege sa fi heterosexual sau homosexual. Totul e o rezultanta a multor factori.

Eram naiv si prima experienta erotica a fost cu un tanar de o calitate execrabila, care m-a santajat si mi-a furat totul (el era mandru ca nu e homosexual; invatase de la societate ca homosexualii trebuie tratati ca ultimele lepadaturi si aplica invatatura). Asa a fost vandalizata tineretea mea. Tremuram tot timpul "sa nu afle nimeni" si sa nu fac puscarie Duceam o viata dubla: pe de o parte elev model si student foarte bun, pe de alta drojdia societatii. Cand am putut, am plecat din tara.

De cateva ori cand am revenit in Bucuresti am intalnit in aeroporturi sau in avion tineri romani stabiliti in diverse tari europene cu care am discutat si care mi-au spus ca mai bine si-ar taia limba decat sa recunoasca in tara ca sunt homosexuali, pentru ca societatea romaneasca este foarte intoleranta.
Credeti ca nu au dreptate? Chiar citind mesajele de aici se pot trage concluzii clare. Eu insumi mi-am pierdut prieteni "buni" in tara din momentul cand nu am mai vrut sa mint sau sa ma ascund dupa deget.

Revenind in tara in septembrie 05 am vazut care este situatia astazi: nu exista nici presa, nici cluburi, nici cafenele nici asociatii care sa le permita homosexualilor sa se intalneasca. La Universitati mi s-a spus ca rectorii au amenintat cu exmatricularea pe cei care ar vrea sa faca asociatii ca in restul lumii civilizate. Copiii la scoala nu invata ca trebuie sa fie toleranti si cei care sunt homosexuali nu au nici un suport moral. Totul e "bagat sub covor" ca sa nu deranjeze mentalitatea "nationala".
Presa tot mai scrie tampenii , ca de exemplu ca "romanii sunt un popor viril", aratand ca nu intelege problema. Stil VC Tudor.Tarele din trecut continua.

Sunt tratati homosexualii la fel cu alte minoritati? Evident ca nu. Chiar cele mai marunte semne de progres sunt interpretate exact cum scrieti aici: ca vor sa-ti bage pe gat orientarea sexuala.

Pentru comparatie va pot spune ca am un nepot de 8 ani la NY care a spus ca a invatat la scoala ca baietii care iubesc alti baieti si fetele care iubesc alte fete sunt gay si ca iubirea e un lucru foarte bun. Pe cand in tara? Poate ca asta ar insemna "bagat pe gat" pentru un roman din tara, dar e ceva foarte necesar pentru evitarea batailor si umilirilor la care sunt supusi elevii perceputi ca diferiti.

Sunt de prevazut urmari negative ale situatiei de azi din tara.
Ca urmare a faptului ca nu exista centre locale care sa se ocupe de informarea, educatia si necesitatile sociale ale tineretului homosexual (elevi si studenti): are loc o explozie a activitatilor sexuale care se practica fara protectie si in absenta oricaror informatii legate de protejarea sanatatii. Totul mocneste acum; surpriza va veni in curand si toti vor avea de suferit, inclusiv heterosexualii.
Asa s-a intamplat si in America in perioada cand oficial se ascundea problema, ca acum in tara. Consecinta de prevazut:o explozie a bolilor venerice si in special a bolii SIDA. Acum americanii regreta homofobia lor de atunci dar nu mai pot corecta nimic. In Romania s-ar mai putea face ceva daca nu ar exista atitudinea homofoba atat de generalizata. La fel si bolile psihice vor fi in crestere (si mai ales deprimarea psihica si sinuciderile). In perioada ceusista pentru multi religia nu avea nici o importanta, dar azi sunt destui tineri care sunt credinciosi si homosexuali in acelasi timp, iar mesajul intolerantei religioase e mult mai virulent.

In incheiere: chiar credeti ca nu e nici o problema in privinta locului pe care homosexualii in au in societate? Dar transexualii, care sunt intr-o pozitie si mai proasta? Si credeti-ma, nimeni nu poate sa-si schimbe identitatea. Poti sa-ti alegi sa fi italian sau roman, baptist sau agnostic, gras sau slab. Dar nu poti sa-ti alegi sa fi alb sau negru, homosexual sau heterosexual. Cine crede ca se poate schimba, sa incerce sa fie pentru o zi de cealalta parte a baricadei si va vedea ca nu poate.

Am mai scris catreva mesaje pe aceasta tema la subiectul "oamenii devin homosexuali?" Am incercat sa fiu cat se poate de sincer cu acest subiect. E oarecum ironic ca o diferenta practic minora in viata omului are in societatea noastra atata importanta!

PS 1. Am vazut anul trecut un sondaj publicat la Bucuresti dupa care 85% din romani nu ar accepta sa aiba un vecin homosexual. Ca in Zimbabwe. Puteti sa-mi explicati de ce? O fi iar vorba de vreun protocronism romanesc.

PS2. In cazul meu, desi sunt 100% roman ca nationalitate in ultimele 4 generatii cel putin, vedeti ca in Romania am fost mai minoritate decat toate minoritatile.
#98426 (raspuns la: #98183) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Sunt dezamagit de familia me - de Simeon Dascalul la: 09/01/2006 19:35:35
(la: Un adolescent)
"Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei."

Păi nici eu nu pot spune că m-am ales cu familia ideală, dar mă gândesc că nici eu nu-s perfect şi oricum aici chiar că n-ai de ales.
Dacă te consolează – eu aş fi preferat o familie care să-mi sigure un start mai confortabil şi să mă „încurajeze” mai puţin. Şi în mine s-au băgat la greu meditaţii la mate şi la fizică, întâmplător ai mei îi cunoşteau bine pe amândoi profii şi cel puţin săptămânal sunau să vadă la ce nivel fusesem la ore. De obicei prestaţia mea nu era satisfăcătoare şi urma câte o predică în stilul „tu ce ai de gând să faci cu viaţa ta?”sau „noi nu te ţinem la facultate cu plată, ori înveţi, ori te faci chelner/lucrător pe macara (sau altceva în funcţie de inspiraţie)”. Dacă nu le iei în serios discursurile astea pot fi chiar amuzante, dar după un an te saturi, nu ţi le dori. În fine, strădania şi grija remarcabilă de care am avut parte s-au concretizat în intrarea la calculatoare la buget, totuşi abia deasupra liniei, şi unde-i marele gheşeft? Mă îndoiesc că George Copos, Irinel Columbeanu, Becali, Cristi Chivu sau alţii în acelaşi fel s-au remarcat printr-o surmenare excesivă în liceu eventual facultă.
Oricum, bucură-te cât mai eşti mai eşti în liceu, asta-i viaţă faină. Pe măsură ce înaintezi în facultă, mai ales dacă alegi şi să lucrezi în paralel, o să dai de viaţa reală care-i mult mai naşpa decât orice ţi-ai fi putut închipui într-a unşpea.

"Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
Chiar caut carti din care sa invat ceva sau care sa aiba un subiect aplicabil in viata.Sau sa raspunda la niste intrebari care framanta un adolescent."

Mi se pare complet aiurea să insişti să citeşti ce e considerat bun, îţi place, nu-ţi place. Cred că a fost şi aici pe cafenea un subiect „Cărţi care v-au refuzat”. Nu concep să citeşti decât de plăcere – destule chestii eşti obligat să înghiţi pentru şcoală - şi specia de cărţi care să dea răspunsuri n-am întâlnit-o încă. Când eram în liceu îmi plăcea mult Sven Hassel, dar nu l-am mai recitit de nu ştiu când. Lucian Boia, dacă te interesează istoria sau Patapievici dacă ai chef de scrieri „grele”.
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
Pentru atei - de LUCIUS 01 la: 16/08/2006 14:09:43
(la: Intrebari pentru atei)
Cred că, mai degrabă, aş putea fi agnostic si nu ateu, asa cum este majoritatea populatiei. De ce spun majoritatea ? pentru că, un adevarat crestin, este cel care practică religia, ceea ce nu este cazul si la noile generatii, de exemplu. Părintii mei nu pot fi considerati atei pentru ca au dorit sa creadă si au fost liberi sa o facă, asa cum au crezut de cuviinta. M-au botezat pentru că eu nu aveam discernamant sa-i rog să nu o facă. Pe atunci oricum habar n-aveam ce se intamplă pe lumea asta şi nici nu-mi păsa (aveam vreo lună !)
Dupa câte ştiu majoritatea membrilor din familia mea s-a căsătorit religios, dar asta nu are nici-o relevanţă pentru ca tradiţia căsătoriei la biserică are farmecul ei (cu excepţia preoţilor care te uşurează de o sumă substanţială)
Poate că bunicii au avut alte conceptii in timpul lor.
De Crăciun şi Paşte mai tăiem un porc sau miel, petrecem bine, pentru că aşa e tradiţia şi mai toată lumea face aşa, indiferent dacă există la mijloc credinţă sau nu.
De obicei mai ratez cate o nunta sau botez, dar, in general ma simt bine pentru ca sunt impreuna cu amicii sau cu rudele mele.
Din fericire sunt, prin natura serviciului meu, în contact cu mulţi oameni, dar nu ştiu ca cineva din anturajul meu să frecventeze biserica din convingere, adică să fie un credincios practicant. In consecinţă nu înţeleg de ce aş ascunde că nu cred intr-o entitate spirituală din momentul în care majoritatea oamenilor nu cred la rândul lor !
Nu incerc să-i conving pe alţii de convingerile mele pentru ca traim intr-o era tehnologică în care ne putem explica multe lucruri care sunt interpretate in biblie drept "minuni". Oamenii s-au convins de asta şi singuri, asa ca alţii incearcă să mă convingă pe mine.
Probabil, daca aş fi lucrat intr-o biserica n-aş fi dat bine ACOLO !
Atunci cand va sosi momentul să-mi iau tălpăşiţa din lumea asta cred că nici nu mai contează ce se va mai întâmpla. Eşti oricum depăşit de situaţie. Aşa că, de când cu poluarea asta, luaţi-vă din timp un loc de veci. Cât veţi mai apuca ...
LUCIUS
Profil de ateu - de Cavaleru la: 26/08/2006 22:42:20
(la: Intrebari pentru atei)
Este interesant modul cum privesc unii oameni pe cei care nu au credinta in Dumnezeu.
Trebuie sa fac un profil de ateu, ca sa inteleaga unii ca a fi ateu nu inseamna neaparat ca esti impotriva credintei in Dumnezeu.
Toti cei pe care ii cunosc, absolut toti, de la familie pana la prieteni, cred in Dumnezeu (multi dintre ei stiu ca sunt ateu, insa nu toti), in fiecare an, de Paste si Craciun, sarbatoresc ca un crestin ce nu sunt, daca ar fi dupa mine as sarbatori in fiecare zi, de Paste, "Hristos a inviat!Adevarat a inviat!", de Craciun, ascult colinde si uneori ajut persoane care sunt lipsite de ajutor.....
Evident ca voi face nunta atunci cand ma voi casatori, daca va fi necesar, imi este indiferent. Evenimentele religioase le privesc cu indiferenta, dar respect fiecare credinta pe care o au familia si prietenii. Familia mea este ortodoxa, am fost botezat la nastere si la moartea mea nu am pretentii sa nu mi se faca slujba sau alte nebunii......faptul ca sunt ateu nu inseamna ca trebuie sa evit evenimentele religioase cu orice pret.
Trebuie sa se inteleaga un lucru foarte clar, a fi ateu nu inseamna a fi impotriva credintei unei persoane intr-o "divinitate".
Fiecare ateu are anumite principii, fiecare dintre noi (ateii) privim lucrurile diferit si abordam lucrurile diferit, singurul element comun care este cert este faptul ca nu credem in Dumnezeu sau in orice alta "divinitate". Asta nu inseamna ca orice ateu se considera mai presus decat crestinii (desi unii atei probabil asta cred, eu nu cred acest lucru). NU cred in teoria lui Darwin, dar nici in teoria Bibliei.
Important este ca fiecare dintre noi, crestini sau atei, sa avem o credinta, avem nevoie sa credem in ceva pentru a putea trece peste greutatile pe care le intampinam.
Consider ca existenta bisericii in lume are un rol important pentru a oferi oamenilor nevoiasi ajutor, sprijin pentru a putea duce o viata mai buna si bineinteles de a oferi oamenilor speranta ca daca vor face fapte bune vor ajunge in rai.
Deasemnea, nu incurajez pe nimeni sa devina ateu, pentru ca daca majoritatea oamenilor de pe Pamant ar deveni atei, progresul ar fi prea rapid in raport cu resursele de care dispunem in acest moment, iar oamenii care nu au posibilitatea de a fi educati (ma refer la oamenii din zonele defavorizate din unele tari sau chiar la tari defavorizate din punct de vedere economic, care nu pot permite oamenilor un nivel de educatie astfel incat acestia sa poata gandi rational) ar putea intelege gresit ateismul, iar spiritul de turma ar avea consecinte grave la nivel global.
Am incercat sa fac un profil de ateu, este clar, ca nu exista ceva standard, fiecare gandim si actionam diferit chiar daca avem cel putin un element in comun.
picky - de carapiscum la: 13/09/2006 06:46:30
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
biblioteca "mea"... adica de la mine de-acasa - de Honey in the Sunshine la: 04/01/2008 01:31:58
(la: Mushte strivite pe lentila ochelarilor)
ar putea fi impartita in mai multe categorii:), de exemplu cea din romania si cea din italia. cea din romania contine multe carti mostenite de la bunici si matusi, cartile de SF din studentia tatalui meu, romanele de dragoste din studentia maica-mii, cartile cumparate de ai mei inainte de '89 (in general carti de specialitate si beletristica in functie de gusturile lor), cartile cumparate de ai mei la inceputul anilor '90 (extrem de multe si unele extrem de proaste) cuprinsi de un fel de fervoare fata de nou, ce se intampla in lume si parerile unora sau altora despre situatia Romaniei in tranzitie... nenumarate carti de basme si alte povesti pentru copii cumparate odata cu mine, cartile pe care le-am cumparat eu "pentru la scoala" (pe vremea aia cumparam ce-mi trebuia si imprumutam de la biblioteca ce-mi placea).
Biblioteca din Italia cuprinde cateva editii romanesti cumparate second-hand (aveam deja o editie acasa dar vroiam s-o las acolo) a unor carti de care nu m-as putea desparti: Patul lui Procust, Intunecare, La tiganci, Sonata Kreutzer, Nunta in cer, Huliganii, Minulescu, Barbu, Mann...... dupa care a inceput o etapa de colectionare a cartilor citite de la biblioteca pe care nu le aveam: cam tot de Dostoievski, Bulgakov, Un veac de singuratate, Virginia Woolf etc. Cumpar si titluri noi, din curiozitate, dar nu prea mult pentru ca inca am o lista de carti intarziate pe care vreau sa le citesc de multa vreme. Mai am si "esentialele" italienesti (Divina Commedia, Il canzoniere, Decameronul, Alfieri, Il principe, I promessi sposi, ceva Pirandello, poezii de Foscolo si Ungaretti), le numesc esentiale pentru ca desi din necesitate am citit literatura italiana n-am prins niciodata gustul, inafara de cativa autori.

Ehh... asta e:) merci cosmac ca mi-ai dat ocazia sa rememorez ce am prin rafturi si sa-mi dau seama ca desi cartile astea nu ma reprezinta neaparat pe mine, reprezinta multe alte lucruri legate de familia mea si de vietile noastre.

#270296 (raspuns la: #270264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele 2 - de sami_paris75 la: 19/02/2008 22:42:04
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Am intrebat-o pe mama la telefon.Cum pot sa trimit tot aurul acasa,fara ca vamesii sa descopere bijuteriile in pachet?Mamicuta mea,in acest domeniu era o adevarata experta.Avea o experienta de ani lungi de puscarie petrecuti la Poarta Alba,Mislea,Tàrsor si penetenciarul Craiova.Mi-a povestit ca la puscarie cand se trimiteau diferite obiecte,scrisori,alcool,bani etc se trimiteau in pachete disimulate in pachete de tigari,conserve false,paste de dinti ....biletelele se bagau in tigari din care se scotea tutunul,se introducea biletelul in tigare,tigarea se introducea in pachetul de tigari si se sigila pachetul ca si cum ar fi fost cumparat de la tutungerie.Ideia mamei era minunata.In mare viteza am fugit la Gara de Nord,am scos ruxacul de la cuseta de bagaje numai dupa ce am format codul 1501.Din magazinul Monoprix am cumparat:conserve;sapunuri,cinci pachete de cafea carte noire,patru cutii metalice de bomboane cu ciocolata ,conserve de carne,pateuri de ratà.In camera mea ,am ascuns tot ce a mai ramas din comoara din Germania.Cutiile de ciocolata,conservele ,pastele de dinti,pachetele de cafea,toate le-am golit de continut si am inlocuit totul cu bijuterii si monezi.Le-am pus pe toate la invalmaseala intr-o plasa de rafie,impreuna cu imbracamintea cumparata de la brocante.Sacosa am introdus-o apoi intr-un carton.Am aplicat de cateva ori banda de scoci sa nu se poata desface usor.La biserica romaneasca erau mai multe persoane care faceau transporturi de persoane si pachete in romania.Eu l-am ales pe dnul Barlo.Mi-a specificat ca pachetele trimise de el au ajuns intacte la destinatie.Ma mai intrebat :Ce contine pachetul?Eu i-am raspuns ca sant doar alimente si ceva imbracaminte pentru familia mea.Pachetul a ajuns la destinatie fara probleme,mama mi-a spus ca nu s-a umblat la pachet.Perioada de tranzactie a pachetului a durat 7 zile,iar pentru mine a fost un stres de nedescris.De fapt ce-l mai mare stres a fost sa detin o comoara si sa nu am domiciliu fix in Franta.Destinul nu m-a separat insa de aceasta comoara,fiecare banut a contribuit la bunastarea familiei mele.Acum ma simt liber,fara teama de a pierde tot.Sant convins ca nu ma pot casatorii cu intreaga saracie din Romania.Toti ce-i dragi ,i-am ajutat ,am ajutat chiar si prietenii mei de-o viata.Iubesc Romania si pe toti romanii indiferent de cultura,religie si stare sociala.Inghesuit la masuta mea,scriu si plang,si cu cat durerea si dorul meu este mai mare cu atat mai mult scriu mai bine!!!)Cand scriu,ma simt mai puternic!memoriile mele raman in sufletul meu ca si cum ar fi eterne.
#286972 (raspuns la: #286879) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mah, iar ajung la paranteze... - de Intruder la: 26/11/2008 15:54:19
(la: "Femei in umbra. Umbre")
ba da, il ocara si bunica dar stii care-i faza?? pai uite:
buna, cand s-a maritat s-a dus la casa sotului si a stat ani buni cu soacra-sa...asa era atunci, majoritatea nurorilor mergeau la soacre si mai putin invers...ok.
treaba e ca strabunica mea (am apucat-o dar eram prea mic si n-o tin minte) n-ar fi conceput EA sa-l vada pe fiu-sau beat si latit pe paturi...tu pricepi? nu glumesc, ti-am zis ca femeile din familie erau (si sunt) zuze rau.
multe le invidiau numai pentru ca aveau spatiu de miscare si-un cuvant raspicat de spus in casa si mereu s-a zis ca la ei canta gainile (ca erau doua - soacra si nora).
acu' ce sa zic?...o fi cantat si cocosul dar intre multe gaini ce sa se auda?
ca ele erau invidiate pentru nimicul asta, nu-i bai...dar ei erau compatimiti pentru acelasi lucru si chiar vazuti de fraieri pentru c-asa erau conceptiile!

ce vreau sa spun? ca totul depinde de educatie si unde n-a facut (sau a stricat) familia trebuie sa faca societatea. si cu ei si cu ele, altfel nu vad sensul! sa se ia de la zero: conceptii, tabu-uri, drepturi, casatorie si toate ideile preconcepute despre casatorie, relatii sexuale...tot-tot!
hmm...poate peste 7-8 generatii, mai devreme n-as crede.
#366342 (raspuns la: #366336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascar - de Cri Cri la: 05/02/2010 23:08:02 Modificat la: 05/02/2010 23:08:26
(la: de-criminalizarea drogurilor (hard). pro sau contra?)
nu stiu ce sa zic, e o problema spinoasa oricum ai lua-o
nu mi-as face iluzii ca legalizarea ar stopa fenomenul; sa zicem ca sunt de acord in ideea de "alte abordari au esuat, hai s-o incercam si pe-asta"
la nivel de societate
ca la nivel de individ e fiecare cine e, omul e un complex de predispozitie genetica, educatie, atractii, filtre personale
ca exemplu, in familia mea toti sunt fumatori, cred ca de la adam incoace
de cateva generatii, vreo 5 despre care am putut culege informatii, nu a murit nimeni de cancer pulmonar si majoritatea covarsitoare au sarit de 90 de ani
fireste, asta nu e vreun sfat
bauturi punem pe masa doar fiindca altfel lumea venita la nunta/pomana/ etc. ar comenta, cu atat mai mult cu cat avem vii si livezi si noi insine producem destule sortimente; pur si simplu nu s-a lipit "morbul" alcoolului la noi
fireste, asta nu e vreo regula
ce vroiam sa spun (utopic poate) e ca educatia si evolutia ma gandesc ca au adevarata eficientza, nu constrangerile
desigur, mi s-ar putea opune oricand un "bine, atunci sa lasam la liber si omorurile, furturile, canibalismul si numaistiuce, doar asa, pe principiul ca daca-i permis e mai putin interesant ori sa asteptam disparitia naturala a genelor agresive"
iar eu n-as sti ce sa raspund :D
mi-ar place, numa`, indiferent ce hotarari se vor fi luand acum, sa arunc un ochi pe-aici peste vreo mie-doua de ani sa vedem ce-a iesit :)
#523217 (raspuns la: #523186) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nyx - de trestiafatala la: 20/12/2010 22:50:14
(la: Iubire interzisa)
înţeleg...în viaţă totul e alb sau negru. deranjezi sau nu, distrugi sau nu, lupţi sau nu.

din nefericire nu-ţi oferă nimeni dreptul să judeci...să ai o părere proastă, poate, fie...însă e alegerea fiecăruia sub ce pretext se îmbracă pentru a fi împăcat cu el însuşi. e mai dificil totuşi când îi afectează pe ceilalţi, în acest punct îţi dau dreptate...

întrebarea mea era ...un om care se află pe marginea prăpastiei... trebuie să înceteze să existe pentru ceilalţi...şi să-şi vadă de ograda proprie? e atât de simplu?
#588498 (raspuns la: #588344) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
liked best - de thebrightside la: 07/04/2011 09:48:19
(la: sine nomine )
eu mă ascund
mă ascund în muşuroiul furnicilor
lacrima mea nu omoară pe nimeni
o strâng în pumn şi se prelinge printre degete
ca un şarpe
când işi leapădă pielea
în palmă
îmi rămâne prăpastie
şi-un loc
un loc de mângâiat trupuri
un loc cu şopârle verzi dormind pe pietre
cum am văzut in ochii tăi odata
Paloma - de sami_paris74 la: 22/02/2012 16:45:36
(la: Spionii.)
Ţiganca se aşeză lângă Păpurică, îl sărută apăsat pe gură şi se recomandă ;
- Pe mine mă cheamă Paloma.
- Mai naime itz Păpurică, sunt tare fericitulo că te-am cunoscut, mânca-ti-as …. ta, ca - ca-ca tare şucară mai eşti !. Spuse el bâlbâindu-se plin de emoţie.
- Vrei să fi nevasta mea ? Hingerul meu !
Paloma lăsa uşor capul să-i cadă pe umărul lui şi ai zise ; ich liebedih, maine her Păpurică.
- Eu mă pun naş , eu mă pun naş, eu mă pun naş! Se piţigăi din nou Pişpirică.
Tandoi şi Gutuie le urară amândoi în acelaşi timp » să vă ajute Dumnezeu şi să aveţi » bahtalo » copii frumoşi.
- Şi eu aş fi vrut să te iau de nevastă ! Zise Gutie precipitat.
- E lasă, lăsa, ce să vă fac dacă Păpurică mi-e drag ! El a fost primul care a sărit pentru mine.
- Fă Palomo! Mânca-ţi-aş... am să fiu toată viaţa fedel, să mor io;
- Nu se zice “fedel” her Păpurica, se zice “fidel”! Sări Pişpirică să-l corecteze.
- Eeeee, păi deea te făcu ruşii locotinent, înseamnă, că eşti tare desteptulo, piticule !
Într-un colţ al salonului, Păpurică aşeză un pat, în jurul patului aşeză nişte sfori de jur-împrejur şi apoi nişte cearceafuri colorate, le aşeză cu grijă ca să arate ca un paravan , unde nimeni nu putea să vadă nici ziua, nici noaptea cum se strângeau în braţe şi cum făceau ei doi dragoste.
Fă Palomo ! Uite fă , ce mişto e aici ?
Da her Păpurică, aici e mult mai bine decât acolo !
Auzi fă ! Nu-mi mai zice mie « her », spune-mi mai bine Păpurica.
- Uitaţi-vă fraţilor ce cuib a construit Păpurică !. Gândiţi-vă , e prima mea zi, cea mai fericită zi din viaţa mea.
- E mult mai mişto, decât baraca aia de lemn din Dachau !
Se urcă în pat şi Paloma îl urmă.
- Nu vrei să-ţi dansez înainte puţin din buric ? Ştii mă Păpurică, hai să facem puţin preludiu !
Nu-mi trebuie fă mie preludiu, mai bine facem direct, că eu sunt bărbat adivarat şi sunt şi şmecher dă Bucureşti.
- Nu fă, nu dansa, nu dansa... zise el din ce în ce mai încet în timp ce Paloma ai astupa gura cu palma catifelată.
Se sărutară îndelung, dragostea condamnaţilor la moarte porni vertiginos, fără limite şi fără nicio teamă, nu era un joc iluzoriu, amuzant pentru începători şi întristător pentru lucizii lumii care omorâseră peste 50 de milioane de oameni. Experienţa lor, era o experienţă tristă şi dovedea lumii întregi că ei erau capabili să se iubească, să se înmulţească chiar şi atunci când se aflau pe marginea prăpastiei, pentru că Dumnezeu Le-a dat viaţă şi a zis, înmulţiţi-vă ţiganilor , pentru că şi voi meritaţi să trăiţi.
Ţigani rătăcitori în timp şi în spaţiu, triumfători asupra morţii, mântuiţi, supravieţuitori ai celor « schilodiţi fizic şi moral »
- Fă Palomo !
- Ce-i mai Păpurică ! Ce vrei ?
- Mi-e foame fă ...




#629911 (raspuns la: #629902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fara probe, dar sustin... (Aurelia) - de dan-calin la: 14/10/2003 15:09:37
(la: A existat holocaust in Romania?)
Discutia nu este personala decit in masura in care tu, urmasa a victimelor, incerci sa ma acuzi pe mine, urmas al românilor din anii de război, de o vina imaginara, de un Holocaust inexistent.
A existat violenta, a existat moarte, a existat ura, dar nu uit ca a fost vreme de razboi!

1. Nici unul din muzee nu da un raspuns argumentat si acoperit cu probe. Este adevarat ca nici nu baga texte pentru ca exista totusi o minima decenta. Vino cu informatii pertinente nu impertinente. Poti sa dai un link spre informatii concrete? Poti sa te referi la documentele vremii?
2. Trenul care a mers intre Iasi si Podul Iloaiei, nu avea decit oameni bagati acolo ca represalii pentru actiuni teroriste. Niste evrei au atacat trupele române si germane si au fost pedepsiti. Era vreme de razboi. Daca vrei o comparatie, un terorist HAMAS detoneaza o bomba si tancurile israeliene demoleaza cu copii cu tot citeva case palestiniene. Un kibutz este atacat cu rachete si elicopterele israeliene lovesc cu alte rachete tinte palestiniene cu femie si copii cu tot. E vorba de represalii sau de Holocaust? Unde ai citit despre acest tren?
3. Trebuie sa iti spun ca este o minciuna trimiterea de evrei din România in Transnistria. Deportatii erau numai evrei din Basarabia si Bucovina. Unii din ei au actionat prosovietic in vreme de razboi. In 1940 au atacat armata română in retragere, iar in 1941 au atacat armata română care voia sa isi recupereze teritoriile luate cu japca prin pactul Molotov-Ribbentropp. Au urmat represalii. Ca in Cisiordania. Sau Gaza.

Repet, astept de la oricine care acuza, argumente si date concrete, nu cu texte. Daca le ai sa le vedem, daca nu mai bine taci, tine-ti gura inchisa. „Tacerea e de aur” si „daca taceai filozof ramineai”!

Holocaustul a fost, a fost cumplit, a fost oribil, a fost mistuitor.

IN ROMÂNIA NU A FOST HOLOCAUST!

Macar din bun simt, incearca si nu continua sa mai acuzi fara probe, fără documente, doar pe vorbe auzite de ici de colo.
Si de-a Domnul ca tu si familia ta sa nu aveti parte de ce a avut parte familia mea de pe urma celor de teapa Anei Pauker si a liotei de asasini veniti calare pe tancurile sovietice. Baraganul este plin de aceste drame. Acolo au fost exterminati români. Prin foame, prin frig, prin lipsuri. Este vinovat poporul evreu pentru Ana Pauker?

Sper ca vei avea decenta sa taci. Daca nu spui nimic nu are rost sa vorbesti.


Dan-Calin




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...