prima data la parintii fetei

O mai fi fost vreo astfel de conferinta dar uite eu nu am apucat-o si aici vreau sa spun si eu cite ceva;
obiceiuri mai sint foarte multe dar forte rar mai sint respectate si mai ales la tara, caci in rest fiecare se straduieste sa-si faca nunta in primul rind cit mai avantajoasa.
eu am organizat nuntile a doi dintre copii mei si am participat cu ajutor in organizare la ultimul .
primele doua au fost la mine in oras iar ultima in orasul norei mele.
nu e usor sa organizezi o nunta si nu am respectat multe obiceiuri, pentru ca tinerii au acuma alte pretentii si parca se rusineaza cu vechile traditii. nu am mai plecat la nunta fetei cu lautari de acasa, bradul l-au batut de gura mea, nu a mai fost dansul gainii( cei de la restaurant nici ni stiau obiceiul) da masa trebuie sa fie tot timpul plina cu mincare si bautura iar muzica de calitate.Nu am tinut cont de vechile traditii parintii fetei dau asta si al baiatului cealalta.Daca am putut sa ajut am facut-o cu drag si fara comentarii gindindu-ma ca-mi ajut copiii.Dar bordeie sint multe si tot atitea obiceiuri

Am facut armata la TR la Bacau, chiar inainte de revolutie. In 9 luni si 10 zile m-au lasat in oras de doua ori si acasa odata. Eram chiar asa de rau? Nu, dar nu aveam pile sau "cotizatii"... Aveam 18 ani, iar locotenentul, seful de pluton 23. Si avea in plus o placere imensa de a chinui viitorii studenti. Am urat fiecare zi din armata. Dar dupa liberare mi-am dat seama ca schimbase ceva in mine. Si nu ma refer la conditia fizica excelenta la care ajunsesem, ci la lectiile de viata primite. Acolo am descoperit pt prima data ce inseamna prieteni adevarati sau cat de marsavi pot fi unii. Am invatat ca prostia omeneasca nu are limite si multe alte chestii de genul asta. Sigur, as fi putut invata toate astea si din viata civila, dar probabil ca mult mai lent si cu un pret mai mare.

Nu mi-ar place sa devin militar de cariera, dar nici nu regret ca am facut armata. Daca ar fi sa aleg, as face-o din nou. Chiar in conditiile acelea comuniste. Chiar daca eram TR-isti, conditiile noastre nu erau mult mai bune decat cele mentionate de Andre Morariu. Meniul nostru zilnic era asemanator cu ce spunea el, dar parca mancam mai cu pofta decat acasa.

Pentru V.T. din Iasi: naivitatea ta e amuzanta. Inainte de a ajunge tu in unitate, dosarul tau era deja acolo. Iar in el erau mentionate in primul rand profesiile parintilor. Superiorii tai stiau deja ca tu esti odrasla de-a lor si fara sa-ti dai seama iti aplicau un regim diferit. Nici nu te obosi sa ma contrazici. Am vazut asta cu ochii mei. In compania noastra erau 4 plutoane. Plutonul 1 era cel al favorizatilor de soarta. Majoritatea erau fii de personalitati. Viata lor era un rai in comparatie cu a celorlalti. Pana si ratiile lor erau diferite de ale noastre. Iar cate un pilos mai scapa si in celelalte plutoane. Aveam in pluton un fiu de capitan la o unitate din Buc. Cand era "pedepsit" sa mearga la spalatul veselei la cantina, atunci stiam ca urmeaza o zi grea pt noi ceilalti. Asa ca daca "ai dormit bine, mancat bine si nu te-a jicnit nimenea" cum zici tu, multumeste-i lui taticu si "taranilor de la tara" care au facut armata in locul tau.

Poate ma abat un pic de la subiect, dar unele comentariile anterioare mi-au starnit curiozitatea. Chiar au trimis romanii trupe in Vietnam sa lupte impotriva americanilor? Scuzati-mi ignoranta, dar e prima data cand aud de asa ceva. Eram copil pe vremea aia, cred ca asta e singura mea scuza. Daca romanii au trimis trupe, atunci cate alte tari foste comuniste au facut acelasi lucru? Tot ce am citit mentioneaza numai faptul ca vietnamezii au fost ajutati de rusi cu armament, datorita razboiului rece care se desfasura in acele vremuri, dar daca au fost trimise si trupe, asta nu mai inseamna razboi rece ci mai degraba razboi adevarat. In cazul asta, nici nu-i de mirare c-au pierdut americanii...

Bafta

Dan

Vad ca in loc sa va uitati la situatia pe care am incercat sa o caracterizez, va luati de acele detalii pe care vi le/am dat despre mine. Dar daca trebuie sa ma disculp o voi face. In primul rand, da, parintii mei au bani si ma pot intretine foarte usor prin toate dorintele mele, dar EU nu vreau masina, nu vreau telefon de 20 de milioane, nu vreau sa stiu de toata aparatura electrocasnica ce se gaseste la mine in casa, de cine stie ce proprietati sau cladiri mai are familia mea. Singurul "lux" care imi ia capul este un computer mai bun, atat. In rest va garantez ca poate stiu mai bine decat voi ce inseamna sa te duci la munte cu cortul sa dormi pe jos printr-un oras, prin gara chiar, sa ai stomacul intors pe dos din cauza duhorii de prin trenuri sau eu stiu ce alte lipsuri. Da, asa e si poate am incalzire centrala in casa si nu prea ma ingrijesc de cine stie ce facturi la gaze sau lumina si totusi dorintele MELE materiale sunt sigur ca nu depasesc nivelul unuia din clasa de mijloc. Oricum totul spus din gura voastra suna de parca e o crima sa ai bani si daca ai doamne fereste sa ii judeci pe cei care nu au. Si inca o chestie, chiar credeti ca mai aveam curajul sa spun ca eram un "baietel de bani gata" daca tot am deschis o asemenea conferinta. Eu nu am vrut decat sa va dau un reper superficial despre pozitia mea in societate. Aveti impresia ca daca ai posibilitati financiare ceva mai mari decat majoritatea, gata, deja realitatea este total schimbata, deja nu mai poti aprecia lumea asa cum este infatisata omului de rand, de parca eu nu as fi tot ca voi.
Cu respect,
Arcturus

e una conforma principiului religios: "La inceput a fost Cuvantul, iar Cuvantul era de la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul" Ioan 1,1
Vreau sa spun ca tunci cand primim un nume, parintii nostri ne menesc sa fim intr-un anume fel. Daca o mai fac si constient, atunci la maturitate se va constata ca numele se regaseste intr-un fel sau altul in personalitatea celui ce il poarta. Sigur, importa si educatia in familie, care ar trebui sa fie una spiritualizanta si nu una care sa-l adanceasca pe om in materie, aplatizantu-l cu totul din punct de vedere spiritual.
Hypatia

Ma numesc Felicia si vin cu o rugaminte pana la cer la dvs.
Am o fetita de un an si jumatate cu un yemenit care a studiat medicina generala in Constanta. Am sperat ca va veni aici ca sa rezolvam toate problemele noastre, sa ne casatorim legal si sa traim fericiti, dar am aflat ca domnul s-a lasat influentat de catre familie si s-a logodit cu cineva acolo. Familia lui crede ca noi suntem casatoriti legal, stiu despre copilul care este pe numele lui.
Il iubesc si ma pregatesc sa vin urgent in Yemen si sa raman acolo, daca alta solutie nu exista.
Am inteles ca stati in perioada asta chiar in Sana'a pana pe 28 febroarie.Sunteti singura mea sansa, avand in vedere ca nu pot sa aflu prin nimeni altcineva cateva informatii vitale pentru soarta mea si a fetitei mele.Am inteles ca aveti cateva rude acolo sau o prietena tot din Romania care are rude si cunostinte acolo.
El se numeste Zakaria Sheja-Addin, str. Hadda nr.24 (dupa informatiile mele).
El s-a logodit aproximativ acum 1 luna si pregatesc casatoria. Va implor, aflati cu cine s-a logadit si cand s-a stabilit data nuntii.
El a fost deja refuzat de o familie pentru ca nu a spus ca are sotie si copil aici. Au aflat prin niste cunostinte din Romania.
Acum a fost ceruta alta fata si se pare ca de data asta au spus ca e casatorit si ca are copil, crezand ca nu vin acolo.
Ce motive s-ar putea gasi pentru anularea logodnei?
Nu-i asa ca pentru a te casatori cu 2 si a putea sustine 2 familii cu toti copiii trebuie sa fii tare?
Nu un prapadit care a terminat facultatea abea de un an si abea are si el ceva de lucru?
Spuneati ca salariile sunt foarte mici, se pot intreba si parintii fetei oare poate sa tina 2 familii impreuna cu toti copiii care vor veni?
Am nevoie de dvs, ajutati-ma! Este foarte urgent!

am auzit multe povesti din astea. se pare ca copiiii sunt foarte buni receptori, dar ca orice functie daca nu o folosesti o pierzi. alta poveste mai interesanta era cu un tip care povestea (intalnit in tren) in contextulintamplarilor bizare ca odata a calatorit cu copilul la brasov unde nici unul din familie nu fusese niciodata. chestia mai interesanta e ca copilul (10 ani) se orienta prin oras (acolo e posta, farmacia, restaurant, etc), 'de parca mai fusese pe-acolo' (vorbele tatalui).
asta nu primise de la parinti.

in primul rand ca parintii tai au aceeasi varsta cu ai mei!in al doilea, maica-ta e tare!

de tata ce sa-ti mai zic?
o data in Ro si m-a cautat cineva de aici eu nefiind in casa.raspunde taica-miu si il pofteste pe individ ..."cauta-l pe internet".persoana a inteles ca sunt conectat la messenger...dupa cateva zile reusesc sa vb cu acea persoana care ma ia la zor, "unde naiba pe internet ca nu am dat de tine in ziua aia...!"eu nelamurit aflu faza si il intreb pe tata.la care el ce raspunde? "pai eu credeam ca si celularul e...internet!" ce sa mai zic? am ras si inca in ziua de azi fac misto de el pe treaba asta.

Nu imi este frica, uneori cand mi-a fost greu am dorit-o, dar este o vorba din batrani, "daca ar muri omul cand vrea el!". Ma revolt insa impotriva ei cand mi se pare nedreapta!. Acum un an a murit cea mai buna prietena a fetitei mele, colega cu ea de clasa o fetita fumoasa, desteapta si buna.A fost un accident ingrozitor de masina. Acea moarte a fost stupida si groaznica in primul rand pentru parinti!, pentru copiii din clasa care astfel luau contact cu moartea care este uneori nedereapta si pentru profesoara diriginta care este o sufletista si pentru noi parintiI care de atunci cred ca am devenit putin speriati cand ne pleaca copiii undeva fara noi! Am fost cu totii marcati de moartea Madalinei care ne lipseste la toti.
Acum un an mi-a murit bunica si desi imi dau seama ca pentru ea a fost o binecuvantare deoarece s-a chinuit mult, tot o plang pentru ca in spatiul meu sufletesc s-a creat un gol puternic prin moartea ei.
Este uneori prezenta in visele mele dar dimineata cand ma scol si-mi dau seama ca a fost doar un vis, parca este mai rau!
Cred ca simtim toti acest gol prin moartea cuiva drag din viata noastra.
Cat despre ceeace este dupa moarte, nu s-a intors nimeni sa ne spuna noua cum este, daca intr-adevar este! Imi doresc sa fie mai bine ca aici, atat pentru cei dragi mie care s-au dus, cat si pentru mine cand va veni clipa ALTFEL LA CE BUN SA MAI FIE CEVA!

spre regretul altora sunt de acord cu tine.
la punctul unu e perfect valabil.romanii viseaza miliardele cu ochii deschisi si sunt gata sa osaneze circarii aia manelisti sau "oamenii de afaceri" numai pentru faptul ca au conturi babane prin banci sau palate cu turle la marginea drumului.nu sunt in stare sa realizeze ca de fapt acei indivizi fac bani pe spatele si imaturitatea lor...
a avea inseamna mult mai mult decat A FI!

chestia cu trenul sau plimbatul prin chisineu cris la ore tarzii e semnificativa dar e shtift pe langa ce se pot intampla altora carora li se goleste casa sau posheta la metrou sau in autobuz.ca sa nu mai vb de traficul de oricine si orice cu care se ocupa dansii in prezent.

ATENTIE! ma refer la procentele de faradelegi ale acestei etnii.vor venii unii sa-mi propavaduiasca ca-n orice etnie si popor exista criminali si bagabonti. :)

personal mi-au spart(de fapt au incercat) apartamentul unde locuiesc in prezent.spre ghinionul lor usa nu a cedat insa pagubele s-au ridicat la aproape 2000 euro.

prinsi aproape in flagrant dar surpriza! erau minori.si nu s-au putut lua masuri, bineinteles,societatea de aici e foarte "democratica".

concluzia e alta.e nashpa sa-i vezi ca incep de la 12 ani sa faca ghidusii de genul asta.te intrebi cu amar la ce viitor te poti astepta de la asemenea specimene.si ce "educatie" primesc de la parinti pe timpul cat poposesc pe aceasta planeta...

Ca parinte desigur durerea este imensa.
Dar in primul rind ca parinte ,fiecare ar trebui sa se asigure ca un episod sau un film ,o intimplare nefericita din viata,un esec nu influenteaza fatal evolutia si in cazul de fata viata copilului.
Unul din cei doi sigur a avut initiativa si celalat tot atit de putin pregatit
pentru viata a fost de acord.
Nu poate fi inncriminata dragostea, sentimentele frumoase care iti dau pofta de viata.Posibil ca unul sau amindoi sa fi avud dereglari psihice.
Dar in mod sigur nu erau pregatiti pentr viata,iar rolul parintelui nu este neaparat de a creea conditii bune sau de a accepta orice vrea tinarul.
dupa mine rolul parintelui este de cel de a orienta si forma caractere
fara a impune ceva, parintele este mai ales cel care ar trebui sa stie la ce sa se astepte in fiecare situatie de la copil , de la bine la rau.
Si mai ales sa caute sa inteleaga ca sa fie alaturi sufleteste.
Daca s-ar mai adauga si eforturile educatiei formate in scoli probabil intr-o situatie ca cea descrisa un copil nu ar fi gindit asa si celalat nu ar fi acceptat.

Un tânar intra intr-o farmacie sa cumpere prezervative.
Farmacistul il intreaba de care vrea: câte 3, 9 sau 12? "Pai", zice
tânarul, "am o prietena pusa pe treaba rau de tot! Si cum in seara
asta, dupa ce luam cina cu parintii ei, o s-o facem lata, vreau un
pachet de 12 prezervative. Trebuie sa ma dotez, ca nu se satura niciodata!"
Tânarul achita prezervativele si iese. Mai târziu, in aceeasi seara, se aseaza la masa cu parintii fetei si cere permisiunea sa spuna o
rugaciune. Dupa ce se ruga de câteva minute, fata il intreaba discret:
"Nu stiam ca esti asa de religios?!".
La care el raspunde:
"Nu stiam ca tatal tau e farmacist!!!"

Ma intreb si eu asa in sinea mea oare cat timp ai putea sa stai sa privesti acest spectacol al vietzii din care facem parte toti fie ca acceptam fie ca nu. Ma intreb oare cum ai sa te simti atunci cand o sa te trezesti singura in tot spectacolul asta ??? Nu stiu ce varsta ai insa te asigur k vei avea multe remuscari pt k nu ti-ai impus punctul de vedere atunci cand trebuia, ti-o zic din propria-mi experienta.
Asa acum am sa incerc sa vorbesc si eu putin pe marginea acestui subiect ... In primul rand vorbesc din punctul de vedere al unei persoane care a fost timida si inca mai este dar nu foarte mult.
Asadar din punctul meu de vedere timiditatea este o parte din noi si o dobandim prin educatia pe care o primim de la parinti dupa parerea mea, parintii au o vina foarte mare in aceasta problema. A fi timid nu este rau insa depinde cat de timid esti. Depinde foarte mult de oamenii cu care intri in contact pentru k ei sunt cei care te pot face sa te deschizi sau din contra sa te inchizi si mai tare in tine. E foarte greu sa treci peste acest defect k pana la urma e un defect de personalitate dak nu e cineva care sa te ajute sa te sustina sa te indrume in sensul bun...
Daca tu vei continua sa ramai in continuare indiferenta cu viatza si viatza va fi indiferenta cu tine ... dak ai lumea ta nimeni nu va patrunde in ea si te vei trezi singura si neajutorata ... probabil ai simtit fiorii dragostei de multe ori dar din cauza timiditatii ai dat inapoi ... si totusi sa sti k esti timid cand ai un defect de caracter sau fizic ... ok nu e o regula neaparat dar in general la persoanele acestea se manifesta timiditatea. In orice caz sunt multe motive care duc la timiditate
Ca solutie sa te tratezi de timiditate ar fi metoda autosugestiei adik sa iti impui tie k nu esti timida k iti doresti sa participi la spectacolul vieztii si k ai un rol important in viatza ;) Sper k nu te-am deranjat cu comentariul meu

am 23 de ani,imi doresc sa ma mut in Germania!
dar imi este un pic teama pt a lua aceasta decizie,,,in primul rand sunt parintii,prietenii,,,dar pe alta parte sunt constienta ca acolo imi voi putea realiza multe din vise.

"Credeti ca cei care sufera (intr-un fel sau altul) trebuiesc izolati ? "

suferinta e hidoasa pentru majoritatea oamenilor. e ca un fel de umanitate reflectata stacit intr-o oglinda de balci. foarte rar reusim sa vedem omul din spatele suferintei lui. de cele mai multe ori incercam sa ne spalam pe maini oferindu-i alinare fara a-i da si intelegere. lucru fatal pentru un om in suferinta, care spera sa fie tratat ca un om normal.

n-ar trebui sa fie izolati. dar suferinta indiferent ca e singuratate, depresie sau o boala incurabila are si o doza destul de mare de egoism. de aceea ne e greu sa ne apropiem de ea.

"Oare ce este demnitatea in suferinta ?"

demnitatea se invata, nu cred ca e un lucru inascut. e adevarat ca unii oameni nu si-o pot insusi niciodata.

am vazut in seara asta un film mai vechi despre viata lui Helen Keller. probabil ca va e cunoscuta povestea ei. parintii ei au avut destula minte incat s-o indeparteze de ei, devenind constienti de faptul ca fata avea un handicap major si ei nu-i puteau oferi un ajutor real. cea care a educat-o pe Helen a fost Anne Sullivan care a izolat-o in primul rand de parintii ei pentru o anume perioada si a tratat-o pe fata ca pe o persoana normala care aude si vede. educatia poate putin brutala pe care a primit-o helen si-a arata roadele. probabil daca parintii ei ar fi tinut-o langa ei, ar fi fost un fel de leguma... asa a devenit scriitoare, om politic, un simbol al umanitatii. era un om suferind, probabil ca a suferit toata viata ei intr-un fel anume. dar a avut sansa sa invete ce-i demnitatea si lupta pentru propriul destin.

prublema mea e elevul care imi scuipa pe clanta inainte sa intru in clasa si eu n-am ce sa-i fac.

astea se repara rapid.
fa, mah, reguli incepand cu prima zi de scoala, lasa-i si pe ei sa aduca regulile lor in ce te priveste.
prezinta-te la prima sedinta cu parintii, imparte foaia cu regulamentul semnat de fiecare copil.
explica parintilor ca tolerezi nestiinta, dar nu si proasta crestere.

tu ai noroc ca, la ani mici, vin multi parinti la sedinte.
la noi nu apar decat la sfarsit de semestru' cu ochi plini de prefacuta mirare sau amenintand ca-l omoara p-ala micu'.
spune-le ca plozii au INTOTDEAUNA tema si sa nu fie crezuti cand spun 'nu am de scris'!
cere-le ca, din proprie initiativa sa controleze caietul de teme al copilului si sa semneze de luat la cunostita, o data pe saptamana.

nu e vorba doar de autoacoperire, dar nimeni nu te poate trage la raspundere daca aplici pedpese pentru contraventii stabilite.

1. cine nu e in banca lui cand intru in clasa va fi ascultat din lectia de zi si-alte trei din urma.
2. cine face glume proaste impotriva profesorului, va fi ascultat din materia pe tot semestrul.
etc

faci chestia asta doar de cateva ori!
se duce vorba dup-aia din clasa-n clasa-n clasa.
o sa ai niste nebunei cu gura mare o vreme dar vor inceta cand vor vedea ca, de frica, nu-i mai sustine/aplauda nimeni.

ps. mah, dar daca-l asculti drept pedeapsa pe copilashu' dement si-ala stie de zece, zece-i pui!:d

Aceasta este o poveste adevarata.E povestea unui baiat care iubea mult o fata.Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit,romantic:a facut un “buchet” dintro mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intro companie si viitorul lui nu era stralucitor,cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna.Pana intro zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata.Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el ,asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui.Ce sa mai zica baiatul…a simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine,baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult.In final,dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor,baiatul si-a infiintat propria companie.
“Daca incerci intruna,n-ai cum sa cazi”,isi spunea intotdeauna.”Trebuie sa reusesc in viata!”
Intro zi ploioasa,pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el.Chiar si sub umbrela,cei doi erau uzi.Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite.Cu inima batandu-i repede s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa.Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi,ca avea propria lui companie,masina etc.Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama,baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir…s-a dat jos din masina si i-a urmarit…apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca,intro fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi,buchetelul din fasii de hartie.Atunci l-au observat si parintii fetei.Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat?Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta,ci ca era bolnava de cancer.In inima ei,fata stia ca baiatul va reusi intro zi,dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui…prin urmare a ales sa-l paraseasca.Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece,isi doreste ca buchetelul sa fie acolo langa ea in speranta ca poate,intro zi,soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.Baiatul a izbucnit in plans…e foarte dureros sa stai aproape de cineva,dar fara sa-l mai vezi,sa-l mai atingi,auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.La final,banii ca banii,dar iubirea este divina.In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi.Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane.

MORALA:Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei,ca-i iubim.

Sunt un pat nou-nout,adus de parinti*(prin forte financiare conjugate)in garsoniera copiilor,tineri insuratei.Sunt mandru ca sunt de firma,bine dezvoltat,adica incapator si cu niste picioare finute,ca de fotomodel.
Dupa ce m-au infasat intr-un asternut nou,moale,frumos colorat,ma simteam in al-9-lea cer.Asta pana seara cand,pe insuratei nu stiu ce-i apuca,dar in loc sa ma foloseasca la dormit,pentru ce ma facuse creatorul,au inceput sa se zbenguie,sa se incalece,facand ca toti dracii,de imi tremurau toate incheieturile.Si asta a durat cateva ore bune,de am ajuns sa-mi blestem zilele.Nu am reusit sa ma hodinesc decat cateva ore ca,spre dimineata au inceput din nou,si parca si mai cu foc,de asteptam ca din moment in moment sa ma dezmembrez.De fapt,deznodamantul nefericit s-a produs peste 3 zile,cand intr-o partida similara mi-au rupt 2 din frumoasele mele picuioare.Au incercat ei sa ma repare,dar aratam ca o baba sulemenita,asa ca m-au pasat parintelor fetei,cumparandu-si unul metalic.Vai ce fericit sunt acum!Ma intreb insa si acum:dece oare oamenii invata abia la batranete cum sa foloseasca un pat? Poate cineva sa ma lamureasca? Poti tu ANDRA?

Cerul si pământul între prima poza şi poza fetei tale.De prima, nu putem spune cu certitudine că-i frumoasă,ci,
doar ca arata bine din spate.Drept care, unora mai slabi de înger li se pot întâmpla mici accidente.
Cealaltă, inspiră forţă şi echilibru
senzualitate si rafinament.Si mai cred ca fiecare se simte bine în pielea ei
şi in felul ei.Chiar nu aş putea face o comparatie între ele. Depinde şi de ochiul ce priveste.

totusi, inca de la prima sedinta cu parintii poti sa explici ca ti se par nepotrivite cadourile si ca preferi o bataie cu bulgari sau o dupa-amiaza in parc ca sa sarbatoriti diferitele evenimente :))

inca de la prima sedinta cu parintii poti sa explici ca ti se par nepotrivite cadourile

chiar asa fac, la fiecare inceput de an, cand discutam despre conduita la ore.


'vai, dar nu trebuia', miorlait, la sfarsit de an mi se pare complet ipocrit.

am inteles ca discutiile se poarta intai intre 'doamna' si o mamica de incredere, care reuseste sa 'afle' ce si-ar dori 'doamna'.
stiu situatii cand 'doamna' insasi o rezervat obiectul dorit in magazin.
dupa cum am auzit ca i se inmaneza pur si simplu plicul, sa-si cumpere ea ce-si doreste.

se pare ca unele 'doamne' apeleaza chiar cu tupeu la serviciile parintilor care ii pot zugravi bucataria, sa zicem.
sau care pot cumpara nuj ce perdele pentru sala de clasa.

de inscrierile la gradi in functie de suma pe care esti dispus a o oferi gradinitei, ca sponsorizare, ati auzit?