comentarii

prima impresie de licean


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
prima impresie - de lavdyi la: 12/07/2006 22:49:09
(la: SIMPATIE ŞI ANTIPATIE)
M-a indus in eroare de atatea ori "instinctul" incat am ajuns la concluzia ca prima impresie este mai mereu gresita. Indivizi antipatici la prima vedere , mi-au devenit foarte buni prieteni si invers : persoane care mi-au placut imediat, m-au dezamagit mai tarziu cand am inceput sa le cunosc mai bine. De aceea evit sa ma iau dupa "prima impresie". Prefer sa las timpul sa rezolve problema antipatiei si simpatiei.El nu minte , instinctul da!
intuitia si prima impresie - de donquijote la: 12/07/2006 11:24:42
(la: SIMPATIE ŞI ANTIPATIE)
aveam in liceu un profesor de fizica care zicea (referitor la raspunsuri negandite, 'din intuitie' ): intuitia e de genul feminin, si deobicei inseala.
cum zicea si cri, simtul 'intuitiei' se dezvolta prin experienta. daca nu functioneaza corect, inseamna ca nu e(xista).
cat despre prima impresie daca e bazata pe criterii obiective, rar e gresita. si daca e bazata pe criterii subiective, e mai intotdeauna gresita.
prima sau ultima? - de anisia la: 10/08/2005 11:45:09
(la: Despre eticheta de pe frunte si nu numai...)
imi amintesc de vorbele cuiva care imi spunea ca prima impresie conteaza. cat conteaza? cat atarna ea in procesul de evaluare de dinaintea etichetarii despre care ai adus vorba? prima impresie... daca stam bine si ne gandim, poate fi extrem de inselatoare, nu? depinde de conjuctura, de "norocul" fiecaruia de a avea o zi buna sau nu, de factori dependenti dar si independenti de vointa noastra. de multe ori prima impresie nu este cea concludenta, nu? dar cati dintre noi ne pierdem mai mult de aceea secunda in care ne formam aceasta prima impresie, inainte de a cataloga o persoana? pe de alta parte, prima impresie poate fi minunata si dupa x secunde, zile, ani sa ne trezim ca defapt realitatea este la polul opus si ca ne-am inselat amarnic in etichetarea noastra.
in timp am inteles, invatat, aflat ca si ultima impresie isi are rolul ei. uite, ma duc la un interviu...sunt timida, nu reusesc sa "impresionez" din prima. pe masura ce timpul trece, ma acomodez si ma exprim. intervievatorii ma plac, intr-un final. ultima impresie primeaza si prima este uitata? sau...uite, am o vecina ce o cred prea snoaba si prea fudula avand in vedere ca nici nu catadicseste sa-mi raspunda la salut. se intampla ceva si am nevoie de ajutor. cine-mi sare in ajutor? vecina cea fudula. prima impresie se estompeaza si eticheta trebuie schimbata: parca nu-i asa de fudula si parca nu-i asa de snoaba.
ce incerc sa spun este ca noi oamenii ne pripim de felul nostru cand punem astfel de etichete. ne pripim si ne luam dupa impulsuri. suntem prea grabiti, prea ignoranti si prea nepasatori fata de aproapele nostru pentru a-i acorda timpul necesar inainte de-al eticheta.
prima impresie dupa premiera absoluta a filmului - de oberon la: 17/05/2006 22:41:17
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
La prima iesire in public, "Codul" a dezamagit profund.
(Evenimentil zilei/17 mai 2006)


"Mult-asteptata premiera a filmului "Codul lui Da Vinci" a avut parte de o primire glaciala din partea celor peste 2000 de spectatori care au vizionat pelicula miercuri seara la Festivalul de la Cannes.

Scena cheie a filmului, cand personajul jucat de Tom Hanks ii dezvaluie agentei de politie interpretate de Audrey Tautou ca ea este urmasa lui Isus Cristos a starnit hohote de ras in sala, iar la final, in loc de aplauze, spectatorii, printre care numerosi critici de film, au inceput sa fluiere.

Celebra revista americana "Variety" a calificat filmul drept "greoi si sinistru", desfiintand totodata prestatiile actorilor din rolurile principale."

#122721 (raspuns la: #116388) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prima zi in Kyrgystan - de zaraza sc la: 23/06/2014 10:13:52
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/prima-zi-kyrgystan

"[...]Nu prea-mi vine sa cred ca am ajuns in Kyrgystan, dupa mai bine de 3 luni de zile pe drum si dupa 7 tari, fiecare cu frumusetile si particularitatile ei. Chiar sunt curios cum o sa mi se para tara in care voi petrece aproape 3 luni.

Pana una alta, prima oprire in Sari Tash e la un Cafe care arata extrem de darapanat unde dam de ceai, samsa si de curent electric pentru a incarca electronicele cat sa tina pana in Osh. La magazinul din sat dam pentru prima data dupa multa vreme si de rosii si castraveti, lucruri pe care daca stau bine sa ma gandesc nu le-am mai vazut la fata de 2 saptamani de cand am plecat din Khorog. Si urmeaza din nou perioada de acomodare cu preturile, moneda si produsele dintr-o tara noua, dar comparand cu ceea ce gaseam intr-un magazin tipic din Pamir nu cred ca o sa fie greu.[...]
Dupa prima ploaie a zilei vine un intermezzo in care ne gandim sa cautam un loc de cort si ochim un crang de copaci din curtea unei case ca un loc perfect de petrecut noaptea, mai ales ca vantul e destul de puternic pentru campat intr-un loc neprotejat. Momentul se potriveste la fix cu momentul in care babuta din casa iese la poarta asa ca o intreb daca putem sa punem cortul in spatele curtii.

Acum ar trebui sa spun cateva lucruri despre Kyrgyzi, in comparatie cu Tadjicii arata mult mai asiatic si poate ce mi se pare cel mai ciudat e ca e foarte greu sa ghicesti emotie pe fetele lor. In afara de copii mi se pare ca toate fetele sunt de piatra si in majoritatea cazurilor daca le zambesti nu zambesc inapoi, asa ca nu prea iti dai seama daca oamenii sunt prietenosi sau primitori din expresia fetei. Par fete de piatra la prima impresie, si abia dupa ce petreci ceva timp incep sa se dezghete. Cam asa a fost si baba care a zis ca putem sa punem cortul, dar cu o expresia care nu sugera ca am fi bineveniti.

Pana la urma am zis da, caci urmatoare furtuna se apropia si ne apucam sa punem corturile in spatele curtii intre copaci, si la putin timp dupa, apare si babuta cu ceai si cu paine proaspata, un prim exemplu ca trebuie sa ne obisnuim cu diferentele culturale din Kyrgystan. Iar cand am dus inapoi cestile si ceainicul am vazut chiar si o urma de zambet, deci nu e chiar asa de rau.

Si desi ne-am oprit ceva mai devreme, astazi trebuie sa recunosc ca partea care nu-mi place deloc la calatoritul singur, campatul, e mult mai fain atunci cand calatoresti in mai multi. Si cum fiecare din noi avem o poveste diferita, e foarte interesant sa aflam detalii din fiecare poveste. Spre exemplu in seara asta ne povesteste Fausto cum inainte de plecarea cu bicicleta pana in Asia de Sud Est, prietena de atunci l-am pus sa aleaga dintre ea si bicicleta, iar raspunsul lui Fausto in accentul italian care mi se pare atat de distractiv a fost ceva de genul: “Atunci mai ramane o singura intrebare, ce culoare?”.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Cea mai nenorocita tara din lume? - de SB la: 27/10/2003 06:49:51
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Athos, asta e numai ignorantza si ...un anumit fel de "ticalosie" Cine se vaita primeste.Am experienta multa cu datul!
Uite am avut un coleg(ungur)"pe-aci" care -mi spune cind l-am cunoscut ca nu-i place sa-si vorbeasca limba ca vezi doamne -i prea murdara. I-am raspuns ca o limba e atit de curata sa de murdara pe cit stii s-o folosesti. De fapt am constatat( asta mi-a fost si prima impresie...dar fiind amindoi straini pe-aici...)ca are un caracter cam ciudat si ... Acum am alt coleg ungur caruia i-am spus parerea primului, mi-a spus ca tipul e un timpit!

Tot asa si cu nenorocirea noastra; multi cred ca au trecere fiind cit mai nenorociti si venind dintr-o tara nenorocita. asta e politaica vaitarii. Cred ca am mai spus pe undeva in alte cuvinte: injurindu-ne tzara si trecutul, ne injuram pe noi insine!

Alice a scris pe undeva o teorie a soiei; felicitari Alice; desi sint de prin sud, sint de acord cu tine; sa incercam sa ne-ntzelegem unii pe altii( "noi" si "voi"), dar ...mai bine o zi vultur decit toata viata in mocirla!

In Sept. am fost in tara; este prima oara cind ma bucur ce am vazut; felicitari voua si multumiri ca a-ti ramas acolo. Ne e dor de voi dar ...locul nostru e aici. ..Cred ca am luat-o rasna!

FINAL: VOM REUSI!
#2243 (raspuns la: #1158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mineriade - de Dinu Lazar la: 16/11/2003 15:37:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Despre mineriade sau despre alte momente interesante ale istoriei recente de la noi cred ca abia in 2-3 generatii se va putea vorbi deschis...
Deci in cazuri de genul asta eu m-am descurcat asa si asa; la mineriada din iunie `90 nu eram in tzara, si daca as fi fost cred ca poate nu mai stateam de vorba aici; la un foarte bun prieten de al meu, fotograf in acea vreme la Romania Libera - si anume Mihai Popescu Stoenesti, au venit minerii drept acasa cu ecsiva sa caute negative de la mineriada si de la revolutie... omul s-a suit batut in masina si drept in Belgia a ajuns, fara escala, unde e si acum.
Cum au aflat cei din abatajul 345 din Lupeni unde statea conu` Stoienesti, mister pina acum...
La celelalte mineriade am incercat ori sa ma amestec ca un cameleon printre trecatori, ori chiar printre mineri, nebarbierit si imbracat cu o salopeta si un aparat Zorki pe care nu- duceam la ochi... sau cind nu mergea asa ma dadeam si eu fotograf de presa in spatele cordonului de jandarmi... dupa caz. Am scapat ieftin, nu am luat decit un baston pe spate, si nu am avut decit o rollcaseta de film disparuta din buzunar - ca de, trebuia sa vada ce poze fac cine trebuie.
Dar nu problema securitatii personale e importanta, ci efortul de a incerca sa vezi ce se intimpla de fapt, dincolo de ce vezi la prima impresie.
In astfel de cazuri un fotograf trebuie sa se gindeasca intii la ce asista; cine trage sforile; ce se intimpla si cine pierde si cine cistiga; cine sunt jucatorii din fata si cine cei din umbra.
In afara de asta, multimea reactioneaza absolut imprevizibil si e de ajuns un mic catalizator ca sa sara pe tine la distractie o gashca si sa vada daca se poate juca fotbal cu aparatul ala de 3000$; asta nu numai la mineriadele din Ro, dar la evenimentele de acum o decada din Los Angeles sau la orice manifestatie din lume s-au vazut lucruri cumplite, nu mai zic de iesirile de la meciuri de oriunde sau de momentul Tirgu Mures, ca sa nu dau decit citeva exemple. Apropo de acesta din urma, operatorii si fotografii se suisera la hotel la caldurica si filmau fara sa stie ce, ceea ce mie mi se pare o blasfemie, o lipsa de profesionalism totala; cel care a dat stirea cu ungurul batut care era roman de fapt ar fi trebuit sa se lase de meserie, si cind colo cred ca a fost premiat.
Asa ca e mult de discutat pe tema asta... esential insa este pentru un fotograf sa vada ce se intimpla pe ansamblu, lucru mai greu decit ar parea. Cele mai bune fotoreportaje din Vietnam sau de pe toate teatrele de razboi sau de la orice manifestatii le-au facut in general oameni care au inteles ce se intimpla si care si-au redat creativ parerea si starea si povestea cu aparatul foto...
In astfel de cazuri, este din pacate extrem de usor sa manipulezi. Sa transformi victima in erou si invers. Nu ma refer desigur la reportajele de la noi din presa, care reportaje nu prea au existat, si in continuare nu exista si care atunci cind sunt nu se pot compara cu ce se face in lume.
aaa...ca sa fie clar... numesc reportaj o poveste, o descriere facuta in imagini, cu inceput, cuprins si sfirsit.
La un eveniment e relativ simplu de facut o poza de exceptie, dar e infinit de greu sa povestesti ce este de fapt acolo.
Si se mai si poate ca ce faci sa nu convina sau sa nu placa sefilor si deci nu apare in veci... cam asa merg lucrurile de fapt...
Eu imaginile cu mineri de pe situl meu le-am facut ca un eseu de imagine; recunosc ca nu stiu ce s-a intimplat de fapt nici acum si ca nu aveam o parere clara despre ce se intimpla. Dar am cautat sa fac citeva poze care sa descrie pentru timp cite ceva...
#4448 (raspuns la: #4402) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
dor sau frica - de (anonim) la: 23/12/2003 09:32:53
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Buna, Sarmi.
Nici eu n-am mai fost de 9 ani in Romania, desi nu traiesc peste ocean. Dar imi e la fel de frica de ce-o sa gasesc acolo si ca n-o sa ma adaptez. Cateodata, noaptea, incerc sa-mi inchipui care ar fi prima impresie pe aeroport dupa atatia ani si atatea lucruri citite prin ziare si Internet si nu reusesc. daca ai fost, povesteste-ne!
Cami
#7179 (raspuns la: #6490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Revolutia sunt eu! - de ARLEKYN la: 23/12/2003 12:13:24
(la: Regele Mihai de PSD)
Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...
9/11/2001 - de Little Eagle la: 25/03/2004 14:47:41
(la: 11 Septembrie 2001)
Pt. Paianjen,
La site-ul tau adaug si eu unul f. interesant pt. cine e interesat:
http://www.geocities.com/purplesage23/theyknew.html#timeline

Ca fapt divers,in acea zi tocmai eram in drum spre studioul unde lucram,in Manhattan,era ora 9:00AM si eram pe punctul de a traversa strada 42 pe 5th Ave.Era verde pt. pietoni si am observat ca nimeni nu traversa din sens opus...toata lumea se uita in sus in departare,eu fiind cu spatele si m-am intors sa vad la ce se uitau si aratau cu degetele...am vazut un nor de fum urias ...distanta ar fi cam de 30 blocuri de unde eram si prima impresie ce am avut si trecut prin cap a fost ca e vorba de un incendiu urias,deja pompierii mergeau intr-acolo.
Mi-am continuat drumul si ajuns la studio erau citiva colegi ce stateau la masa si se uitau la TV....atunci am realizat catastrofa imensa si vazut pe ecran cum primul turn se prabusea....la numai 2-3 min. de cind ma uitam la TV am vazut cum al 2lea avion intra in al 2lea turn....CREDE-MA ca eram in soc total!!!!NU-MI venea sa cred ca poate fi adevarat!!!!!Ne-am dus la geamuri si fiind la etaj inalt am putut vedea mai bine pe viu norii grei de fum,iti spun ca toti tremuram si fumam
tigara dupa tigara si nu aveam puterea de a ne zice nimic unul altuia!
Eram toti socati si fetele plingeau si tremurau.
desigur ca nu am lucrat in acea zi si nici urmatoarele caci am stat acasa,traficul se oprise,tunelele inchise,nu aveam cum sa fac naveta din New Jersey (cu autobuzul
ce musai trebuie sa treaca prin Lincoln Tunel ce era inchis).
In acea zi am ajuns tirziu acasa si cu un tren special plin la refuz de lume.NIMENI NU spunea o vorba in tren!!!Toti eram tristi si abatuti,femeile plingeau.
M-am gindit la cumnatul meu care avea biroul chiar pe Wall St. si ....cladirea fiind VECINA DE STRADA cu...GEMENII!!!!
Acasa sotia lui era disperata nu auzise nimic de la el,mobilul lui nu functiona.
Dupa citeva ore in final el a dat telefon de la un hotel unde s-a cazat neputind pleca din oras.Era OK dar zdruncinat psihic....El este sef executiv(firma de brokers)
si imediat dupa primul turn lovit a spus tuturor sa plece din cladire ignorind securitatea cladirii care le-a spus sa ...stea inauntru.Dupa aldoilea turn,acesta cazind a afectat...cladirea in care avea biroul si treptat ea n-a putut fi salvata ci s-a darimat de la sine!!!!!In panica ce a urmat dupa primul turn si fum si praf si cioburi de geamuri pe jos el a alergat in sus adica uptown Manhattan,si-a pierdut un pantof si taiat pe picior in cioburi dar a continuat sa fuga speriat si socat si ceea ce l-a socat si mai mult au fost...bufniturile de trupuri de oameni ce se aruncasera de la etajele in flacari si cadeau pe trotuare...unele chiar pe linga el!!!
Pt. el a fost o experienta ingrozitoare.N-a putut dormi cu noptile.Din anul trecut din nou lucreaza in acea zona,intr-o alta cladire noua.In fiecare an de 9/11 isi duce intregul lui colectiv de subalterni(45 la numar) si la fel si seful lui direct la un restaurant unde rezerva mesele pt. dinner el platind totul,fiind o cina in memoria acelor tragice evenimente si a celor morti.

Am tinut sa-ti scriu astea,la fel si pt. forumistii ce poate nu au trait acele clipe de tragedie nefiind in NY la acea data fatidica.
LOVE&PEACE,
Ozzy
"dar citind mai tirziu alte comentarii" Pentru Maryland, - de DESTIN la: 31/07/2004 10:12:59
(la: Cum gandim?)
Multumesc de aprecierile facute la adresa celor scrise de mine.
Maryland,marturisesc nu am gandit nici o secunda sa ironizez pe cineva,asa ca poti sa pastrezi cu sinceritate prima impresie.
Initial am gandit ca va fi o "avalansa"benefica pentru fiecare dintre noi care dam viata acestui forum.
Respect imaginea fiecaruia,o comunicare sincera si transparenta va creea si o ambianta in forum.
Cu sinceritate,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#18676 (raspuns la: #18675) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre femei - de (anonim) la: 05/08/2004 18:01:56
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
de ce fusta? de ce freza? de ce sexi?
Pentru ca prima impresie despre un om sau oama vine pe cale vizuala. receptorii vizuali ne furnizeaza destule informatii despre persoana pe care o avem in fata. Increderea in noi este data si de nr. de relatii sociale pe care le avem( cantitate si calitate). vezi vorbele din popor!
exista femeie si barbat,fiecare cu ce are mai bun in el. armele care ne ajuta la socializare sunt diferite, in functie de sex, varsta, cultura educatie. Criteriile acestea ni le creem impreuna. Noi am ales, femeie sau barbat, ca femeile in ziua de azi "sa simta nevoia sa fie sexy", noi le-am incurajat, fie prin TV, reviste,etc. Imaginea de sine si comportamentul lucreaza impreuna. asupra lor actineaza doi agenti tu si ceilalti. Asa ca suntem responsabili pentru toate lucrurile placute sau neplacute ochilui sau sufletului.
RE - de Cezar Pricop la: 14/08/2004 04:20:51
(la: Arienismul - un ideal, o confuzie?)
Fa un rereadering si o sa intelegi ca n-ai inteles nimic la prima lectura!
De aceea, la prima impresie, adulmeca inca o data.
#19758 (raspuns la: #17514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Este dificil...atat pentru o - de korny la: 09/09/2004 12:28:22
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
Este dificil...atat pentru o persoana supraponderala, cat si pentru o persoana placuta fizic.
Daca o persoana supraponderala poate fi privita, la o prima impresie, drept "dizgratioasa" (generaly speaking), cu siguranta o persoana care arata bine din punct de vedere fizic este privita ca un obiect sexual si nimic mai mult...
Nu conteaza ca esti gras, slab, invalid...prietenia adevarata nu se bazeaza pe felul cum arati...ci pe felul cum gandesti, cum stii sa arati ca iti pasa de aproapele tau.Numai asa poti sa vezi cu adevarat cine iti este prieten, cel care te cunoaste cu adevarat si te apreciaza pe tine...ca persoana.Ca outsider poti sa vezi lucrurile cu totul altfel...deci nu conteaza ce spun cei din jur...atata timp cat stii ca alaturi de tine este acel cineva care te vrea ca prieten, indiferent de modul cum arati.

it's just me
trecere in revista - de Belle la: 14/10/2004 18:46:41
(la: Cafengii din toate tarile, adunati-va!)
“Rasfoind” cele 182 de comentarii de pana acum, iata un scurt rezumat ar optiunilor exprimate de cei foarte putini care au avut amabilitatea sa contribuie constructiv la idea nascuta din bunavointa si sinceritate, pentru care ne-am oferit timpul cu placere desi unii au considerat ca li se cuvine si ca am fi obligate cu ceva.

Oriunde in Europa – desdemona, ivy (optiune Franta), florin
Romania – anisia, hypatia, pasagerul, adso, dear, pisicutza, LMC
Austria – LMC, mirelavus, irina
USA sau RO – destin
USA sau Canada – belle, mirelavus, ikoflexer, florin (Canada)
Indecisi – cosmacpan, alex

Ca perioade au fost sugerate lunile iunie, iulie sau chiar noiembrie. O propunere foarte interesanta (si absolut fezabila) a fost cea a intalnirilor regionale, date fiind posibilitatile si timpul disponibil al celor care au raspuns.

Urmarind cafeneaua de ceva vreme, si in special in ultima saptamana, am fost surprinsa ca romanii in general, oriunde s-ar afla, au pasiunea sa-si dea in cap cu prima ocazie si pentru orice nimic, putini fiind cei care gandesc de doua ori inainte de-a da cu parul.

Cativa au deschis cutia Pandorei cu buna stiinta, pe subiecte care era evident ca vor da nastere la interminabilele certuri ca la usa cortului. Altii deschid astfel de certuri si cand nu e cazul, dar in schimb sunt primii care-i acuza pe ceilalti de "deturnarea de la tema discutiilor si insulte, cu singurul scop de a strica atmosfera".

Pentru unii, placerea de-a isi arata “muschii” si de-a avea ultimul cuvant este inegalabila si le da un aer de superioritate care ii face sa-si imagineze ca ar fi un fel de justitiari ai cafenelei, datori sa faca ordine si disciplina si sa ne dicteze ce si cum sa gandim si sa exprimam.

Din fericire sunt doar cateva cazuri (izolate sper… si sper sa ramana izolate) si multi participa la discutii nu numai cu placere dar si demonstrand ca n-au uitat cei 7 ani de-acasa.

Personal, am fost numita “troll” si am fost acuzata de limbaj “tare ales”, am fost pusa la colt ca sa nu ma amestec cu “oamenii mari” si am fost ignorata sau trimisa scolareste la buchia cartii, atunci cand am vrut sa ajut atat cat m-am priceput.

Peste multe am trecut insa cu vederea si-am lasat de la mine… ce sens ar fi avut sa procedez altfel. Dar, cu toate acestea, sunt putine persoane pe care as dori sa le intalnesc si in realitate (as putea sa le numar pe degete). Timpul a demonstrat ca prima impresie e de multe ori gresita si cativa cred ca atunci cand esti sincer si prietenos e fiindca le esti dator si li se cuvine.

Sunt convinsa ca cine doreste cu adevarat sa se intalneasca si cu ceilalti, va actiona ca atare si nu va sta cu mainile in san.

Din aceste multiple motive nu doresc sa ma mai simt obligata a incerca sa “organizez” (multi asteapta probabil servicii comparabile cu cele ale unei agentii de turism) sau sa conving pe cati mai multi sa ni se alature… sper sa nu fiu inteleasa gresit, dar data fiind calitatea si viteza de reactie precum si lipsa entuziasmului care ar crea o atmosfera mai putin nociva (in fond este o lume virtuala, de ce atata pasiune si indarjire) nu pot sa ma voluntariez la o astfel de “actiune” daca simt ca nu o voi face din toata inima.

Personal, cu mare placere ma voi intalni cu anumite persoane atunci cand distanta o va permite… si-atat.





~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#25081 (raspuns la: #25066) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
refugiat politic - de nasi la: 20/10/2004 04:13:32
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Jimmy, uite, eu am emigrat de vreo 3 ani, deci tehnic vorbind subiectul tau nu se refera la cei ca mine, dar am o intrebare pt tine: crezi ca, intr-un fel, i-am putea considera pe cei emigrati dupa 89 tot "refugiati politic"?
pun problema astfel, pt ca la hotarirea de a parasi romania definitiv (sau nu) tot politicienii ii imping, dar in ziua de azi prin politica economica.

emigratia ramine si astazi una din cele mai dure scoli ale vietii. si este adevarat, spre deosebire de acum ceva vreme, cei care nu rezista din diverse motive, se pot intoarce inapoi fara riscul de a fi arestati. dar despre admiterea in cercurile comunitatii mai vechi, eu cred ca e doar un lucru natural. oamenii nu mai stiu cu cine au de-a face, ca sa fii acceptat in orice cerc de oameni trebuie sa faci cunostinta, sa ajunga oamenii sa te cunoasca si mai ales sa le dovedesti ce fel de caracter ai. iar astea sunt lucruri care se vad in timp. am observat si eu formarea de "bisericute"/ grupuri de proaspat-emigranti ca un fel de reactie la cercurile de emigranti mai vechi. insa am mai observat inca un lucru: si anume, in timp, oamenii parasesc aceste cercuri noi si se integreaza in cele mai vechi, oamenii leaga prietenii in functie de caracterul pe care l-au dovedit in timp. nu are nimic a face cu exclusivismul, sau ne-disponibilitatea emigrantilor mai vechi de a ajuta/recomanda/lega prietenii, ci cred ca pur si simplu oamenii vor sa li se dovedeasca mai intii cu cine au de-a face - nimeni nu vrea sa investeasca emotional in oameni necunoscuti. si tocmai pt ca au emigrat inainte de 89 multi au o virsta respectabila care le-a adus si intelepciunea de a nu judeca pe altii dupa aparente si nici dupa primele impresii. deci este normal.
Încrederea în oameni - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:29:23
(la: Prietenia si prietenii)
Anisia,
Îmi permit să-ţi spun şi eu câteva lucruri, apropo de încrederea în oameni. Am avut, până pe la 16 ani, o adolescenţă grea. Eram complexată de felul în care arătam şi, în consecinţă, eram retrasă, închistată, uşor rea. Într-o zi, un coleg de liceu, mai mare, m-a privit şi mi-a spus: "Eşti o fată frumoasă! Păcat de atitudine!". Nu ţineam neapărat la opinia lui, dar m-a pus pe gânduri şi am hotărât să mă schimb. Am luptat cu timiditatea mea, cu ideile fixe ale mele şi ale celorlalţi despre cum trebuie să fie cineva pentru a fi popular. Am trecut barierele şi, chiar dacă n-am fost poate niciodată populară, am reuşit să mă fac respectată. Mi s-a acordat încredere şi la rându-mi am acordat încredere celor din jur. Acum, sunt un adult care nu are mulţi prieteni, ci puţini, dar buni, dar care este acceptat social, ştie să se facă plăcut atunci când trebuie şi chiar naşte simpatii. Totul ţine de mentalitate. M-am simţit mult mai bine după ce am ieşit din cochilia mea. Orice mediu social poate fi cucerit, dacă eşti inteligent (iar tu, cel puţin din ce scrii, eşti!). Şi chiar dacă nu vei avea niciodată încredere deplină în oameni (din experienţă, îţi spun că nici nu e o idee prea bună!), cel puţin vei avea mult mai multă încredere în tine. Prietenii adevăraţi, atunci când îţi intră în viaţă, o simţi undeva în diafragmă. Pur şi simplu ştii că cineva îţi va fi prieten, că e pe aceeaşi undă cu tine... Rămâne doar de verificat prima impresie...
#26091 (raspuns la: #25786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Deoarece aceasta ramura a chi - de paulgreb la: 08/02/2005 10:37:34
(la: OPERATIILE ESTETICE O NECESITATE ?)
Deoarece aceasta ramura a chirurgiei se numeste "plastica si reparatorie" cred ca prioritatile vin in ordine inversa.
Necesitatea ar fi mai degraba a celor care recurg la acest tip de chirurgie pt a repara un defect dobandit sau innascut si care se simt complexati din cauza asta (cu totii am vazut , nu doar o data , oameni luati in ras pt felul in care arata - prea putini cred ca s`au intrebat cum se simteau oamenii aia in acele momente). Dar chiar si cei care vor doar "sa arate mai bine" sunt de inteles , ca doar prima impresie e cea mai importanta , nu ?
Cand cunosc cu un om strain ( - de mya la: 28/02/2005 04:01:29
(la: Ce observi prima data la un barbat ?)
Cand cunosc cu un om strain (barbat sau femeie), prima chestie la care ma uit sunt ochii. Ochii sunt oglinda sufletului si daca stii sa privesti in ei, vezi multe ;).

Apoi a doua chestie care ma intereseaza este vocea. Si vocea poate sa spuna multe despre sufletul omului, exista niste vibratii in ea, sunt sigura de asta.

Bogatia si inaltimea nu-mi spun absolut nimic. Nu sunt calitati, exista bogati mitocani asa cum exista si oameni mici de inaltime cu sarm si personalitate, deci chestiile astea nu sunt relevante. Nu poti sa judeci un om dupa banii pe care ii are asa cum nu poti sa-l judeci dupa inaltimea pe care i-a dat-o Dumnezeu/mama natura.

Hainele pot sa spuna si ele multe despre personalitatea unui om. Insa pot sa te induca in eroare uneori ("Pe afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul")...asa ca nu e relavanta chestia mereu.

Gesturile sunt foarte sugestive intr-adevar. Unul cu ticuri iti da de gandit daca-l compari cu altul echilibrat care "se misca natural" ;). Daca esti atent si la gesturi poti sa "vezi" mai departe de aparente.

In general oamenii echilibrati sunt si ingrijiti dar exista si oameni ingrijiti care nu sunt echilibrati asa ca...

Abia dupa ce omul din fata mea deschide gura si incepe sa vorbeasca mai mult, sa-si dea cu parerea, sa-si spuna opinia despre "X" subiect, eiiii ... abia atunci pot sa-mi dau seama cu adevarat in ce ape se scalda.

Dar scriu cu mana pe inima ca la ochi ma uit prima data si de regula prima impresie pe care mi-o fac e confirmata de parerea ulterioara.

Chestia cu self-confidence e cu doua taisuri. Oamenii echilibrati au self-confidence (si poate sa nu-ti sara in ochi chestia asta neaparat uitandu-te la ei) dar exista si oameni neechilibrati cu maaaaare self-confidence. Fiecare a intalnit vreodata vreun mitocan sau vreo tzatza, plin/plina de self-confidence, sunt sigura.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...