comentarii

prima zi la liceu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Prima zi din viata unui film - de Dinu Lazar la: 02/03/2005 22:47:09
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Azi a fost prima zi si ultima de pregatire a unui nou film romanesc; vineri incep filmarile; nu stiu titlul dar a fost o dixtractie maxima, lumea s-a pupat si a probat costume, stari si nervi, asa cum reiese de la www.fotografu.ro/filmu
In mod normal presa trebuia sa se buluceasca, sa se calce pe picioare, dar li se rupe, ce mai conteaza cultura la noi.
Noroc ca au fost alti iubitori de imagine, poate mai adevarati, sa memorizeze ziua pe cartele si sa isi aduca aminte cind or fi batrinei ce bine s-au dixtrat.
#37970 (raspuns la: #37911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dece nu esti ca-n prima zi?pacat, pacat! spune Aznavour. - de ADAM la: 24/05/2005 21:53:27
(la: Despre dublul sistem de valori)
Toti ne schimbam de la un an la altul prin acumulare de cunostinte si experienta de viata.Si astfel ne schimbam si sistemul de coordonate, de valori prin care judecam realitatea .;iar aceste sisteme nu se inlocuiesc brusc unul pe altul, decat rar, si de aceea de cele mai multe ori gandim cu doua sisteme si unitati de masura,.unul in estompare,altul in crestere.
Cea mai frecventa minciuna spusa de oameni este:TE VOI IUBI TOATA VIATA. Spusa e valabila pentru momentul declaratiei;Peste 10 ani ambii vor fi alti oameni,inclusiv fizic,(atomii din care suntem compusi se schimba in interval de 2-7 ani)si constata ca nu se mai iubesc la fel ca-n prima zi.
Dece nu esti ca-n prima zi?pacat, pacat!
Ma minti spunandu-mi ca nimic nu s-a-ntamplat,
De-mi dai o sarutare,e sarbatoare;
Se-ntampa-atat de rar;
Iar visul se-nfiripa,
dar dup-o clipa dispare iar.
Eram in primele zile de liceu - de a_lex_is la: 12/02/2006 12:04:21
(la: Prietenie sau dragoste?)
Eram in primele zile de liceu. Spre nenorocul meu am nimerit intr-o clasa unde nu cunosteam decat foarte putine persoane, dar erau departe de a deveni prieteni mai mult decat eram. Am observa o fata care era mai retrasa, era exact opusul meu, pentru ca eu eram foarte fericita si entuziasmata, m-am dus la ea si i-am spus ca poate sta cu noi... iar apoi "noi"-ul ala pe langa care mai eram eu, s-a trasnsformat decat intr-un "noi" format din eu si ea. Am stiu de la inceput ca ea va deveni cea mai buna prietena.

Focul face apa sa zboare
Prima zi in Iran, furtuna, soare si francezi de treaba - de zaraza sc la: 04/04/2014 09:54:06
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/prima-zi-iran-furtuna-soare-si-francezi-de-treaba

"[...]Initial a venit cu un vant de cam 100 de kilometri la ora ce batea chiar din spate si care ma impingea ca o mana invizibila, dar care a strarnit si tot praful dintr-o vale destul de uscata. O mica furtuna de nisip cu care s-ar putea sa ma mai intalnesc pe drum, dar faptul ca pe un drum intr-o usoara coborare pot sa merg cu 40 de kilometri la ora fara a munci prea mult compenseaza.

Dupa vant vin si norii, care trec pe deasupra mea si par sa inghita valea larga pe care calatoresc. Pentru a avea un reper despre viteza vantului sa spunem ca daca ma opream si batea vantul din laterala erau sanse destul de mari ca sa ma culce cu tot cu bicicleta. La un moment dat, perdele de ploaie apar la cateva sute de metri in dreapta mea purtate in mod fascinant de vantul puternic. Nu am mai vazut niciodata asa ceva pana acum. Atunci cand se puna sa ploua e o combinatie intre ploaie si lapovita ce vine aproape orizontal fata de cum pedalez eu, si care ma uda doar pe o parte.

Dar cu aceasi viteza cu care a venit, furtuna trece pe deasupra mea, continuand spre est, si soarele isi face rar aparitia printre norii purtati cu viteza de vant. Deci cam asa arata o furtuna in Anatolia. La un loc atat de spectaculos, o furtuna pe masura.

Oricum cei 40 de kilometri pana la granita cred ca au zburat intr-o ora si un pic, un record de deplasare pana acum pentru mine. La granita sper sa mearga totusi repede si sa mai profit de vant. Fix cand ajung acolo mai vad doua mountain-bike-uri cu un rucsac pus in spate pe portbagaj, dar posesorii nu erau de vazut, astfel incat imi vad de formalitati.[...]"

Nobilul oras Buchara si prima zi in Uzbekistan - de zaraza sc la: 18/05/2014 21:39:25
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/nobilul-oras-buchara-prima-zi-uzbekisan

"O lectie pe care am invatat-o pana acum e ca postarile trebuie scrise pe cat posibil cat mai repede, caci ca daca nu, uiti ce voiai sa zici in fiecare postare, iar in momentul in care trebuie sa povestesti 5 zile una dupa alta, inspiratia e mult mai greu de gasit. Cel mai bine e ca in momentul in care am mai multe de scris sa ma apuc sa le scriu de la cap la coada, adica cele mai recente inainte.

Dupa ce in seara dinainte am prins ultimul tren cu trecerea granitei turkmene si dupa o zi lunga de pedalat in dimineata asta e trezire de voie, cu alte cuvinte la 6:30 cand incepe sa bata soarele in cort. Locul de cort e din nou unul destul de fain, sub salcii pe malul unui canal, alaturi de drumul care merge catre vama si care nu are trafic aproape deloc. Odata pe ora mai trece cate un sir de 3 tir-uri catre sau dinspre vama, semn al ritmului birocratic in care se lucreaza acolo.

Pe langa trezirea de voie azi e si o zi mai scurta, de 90 de kilometri pana in Buchara, primul oras din Uzbekistan in care vreau sa petrec ceva timp. E unul din cele mai bine pastrate orase de pe drumul matasii cu aproape tot centrul istoric mai vechi de 400 de ani si cu multime de medresse, bazare acoperite si minareturi. Dar pana acolo trebuie sa vad cum stau cu vantul astazi, caci 90 de kilometri pot sa insemne si o jumatate de zi, dar si o zi grea de pedalat.
[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Prima zi in Kyrgystan - de zaraza sc la: 23/06/2014 10:13:52
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/prima-zi-kyrgystan

"[...]Nu prea-mi vine sa cred ca am ajuns in Kyrgystan, dupa mai bine de 3 luni de zile pe drum si dupa 7 tari, fiecare cu frumusetile si particularitatile ei. Chiar sunt curios cum o sa mi se para tara in care voi petrece aproape 3 luni.

Pana una alta, prima oprire in Sari Tash e la un Cafe care arata extrem de darapanat unde dam de ceai, samsa si de curent electric pentru a incarca electronicele cat sa tina pana in Osh. La magazinul din sat dam pentru prima data dupa multa vreme si de rosii si castraveti, lucruri pe care daca stau bine sa ma gandesc nu le-am mai vazut la fata de 2 saptamani de cand am plecat din Khorog. Si urmeaza din nou perioada de acomodare cu preturile, moneda si produsele dintr-o tara noua, dar comparand cu ceea ce gaseam intr-un magazin tipic din Pamir nu cred ca o sa fie greu.[...]
Dupa prima ploaie a zilei vine un intermezzo in care ne gandim sa cautam un loc de cort si ochim un crang de copaci din curtea unei case ca un loc perfect de petrecut noaptea, mai ales ca vantul e destul de puternic pentru campat intr-un loc neprotejat. Momentul se potriveste la fix cu momentul in care babuta din casa iese la poarta asa ca o intreb daca putem sa punem cortul in spatele curtii.

Acum ar trebui sa spun cateva lucruri despre Kyrgyzi, in comparatie cu Tadjicii arata mult mai asiatic si poate ce mi se pare cel mai ciudat e ca e foarte greu sa ghicesti emotie pe fetele lor. In afara de copii mi se pare ca toate fetele sunt de piatra si in majoritatea cazurilor daca le zambesti nu zambesc inapoi, asa ca nu prea iti dai seama daca oamenii sunt prietenosi sau primitori din expresia fetei. Par fete de piatra la prima impresie, si abia dupa ce petreci ceva timp incep sa se dezghete. Cam asa a fost si baba care a zis ca putem sa punem cortul, dar cu o expresia care nu sugera ca am fi bineveniti.

Pana la urma am zis da, caci urmatoare furtuna se apropia si ne apucam sa punem corturile in spatele curtii intre copaci, si la putin timp dupa, apare si babuta cu ceai si cu paine proaspata, un prim exemplu ca trebuie sa ne obisnuim cu diferentele culturale din Kyrgystan. Iar cand am dus inapoi cestile si ceainicul am vazut chiar si o urma de zambet, deci nu e chiar asa de rau.

Si desi ne-am oprit ceva mai devreme, astazi trebuie sa recunosc ca partea care nu-mi place deloc la calatoritul singur, campatul, e mult mai fain atunci cand calatoresti in mai multi. Si cum fiecare din noi avem o poveste diferita, e foarte interesant sa aflam detalii din fiecare poveste. Spre exemplu in seara asta ne povesteste Fausto cum inainte de plecarea cu bicicleta pana in Asia de Sud Est, prietena de atunci l-am pus sa aleaga dintre ea si bicicleta, iar raspunsul lui Fausto in accentul italian care mi se pare atat de distractiv a fost ceva de genul: “Atunci mai ramane o singura intrebare, ce culoare?”.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Din nou pe munte si o prima zi in Ala-Archa - de zaraza sc la: 18/07/2014 08:55:53
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/din-nou-pe-munte-o-prima-zi-ala-archa

"[...]Bishkek e una din putinele capitale din lume asezata la poalele unor munti de 4000-5000 de metri, astfel incat in mai putin de o ora poti sa ajungi din centrul orasului pana unde incepe poteca. Am avut noroc in acelasi timp sa ajung in Bishkek in gazda la oameni care au aceleasi pasiuni si care voiau si ei sa exploreze muntii din jurul Bishkek-ului, astfel incat in momentul in care s-a ivit ocazia unui weekend petrecut la munte nu am avut cum sa-l refuz, mai ales ca tocmai ce am recuperat tot echipamentul trimis din tara de Mihaela. Singurul lucru care lipsea era o pereche de incaltari pentru poteca, dar problema s-a rezolvat repede gasind un fel de adidasi de munte redusi la unul din magazinele din Bishkek. Ar fi prea chinuitor si as muri de cald cu plastici in picioare, mai ales ca se anunta 37 de grade in Bishkek weekend-ul asta.

Compania e cel putin multiculturala, Nathan ~ muntoman si cicloturist de cursa lunga canadian, Sepaska ~ vecina din Bulgaria, cataratoare stabilita in Andorra ce tocmai si-a dat demisia de acolo pentru veni in Kyrgystan pentru a invata rusa, Sizim ~ cataratoare kyrgyza si singura care poate sa negocieze cu localnicii pentru un transport la care sa nu fim taxati ca si turisti si un roman ratacit cu bicicleta si cu ceva timp de pierdut prin Bishkek.

Vremea e calduroasa dar totusi pe aici adie putin vantul si cerul e complet senin, vreme numai buna de urcat cu spor la deal. E greu sa imi stavilesc entuziasmul de a fi din nou pe munte, caci totusi e o diferenta foarte mare intre ce vezi de langa un drum si ceea ce vezi cand urci pe un varf de munte. Si miscarile sunt atat de familiare incat nu pot sa nu ma simt ca acasa, chiar daca muntii sunt complet straini.[...]"

Image and video hosting by TinyPic
Prima zi cu rucsacul in spate - de zaraza sc la: 19/09/2014 12:00:14
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/prima-zi-cu-rucsacul-spate

"In mijlocul noptii s-a pornit un uragan de toata frumusetea care a inceput sa fluture corturile din jur. Si cum din cauza zgomotului somnul a fost alungat singura solutie a fost sa recurg la doapele de urechi pe care le am din Iran. Cu ele in urechi singura sansa sa ma trezesc e daca ma plesneste laterala cortului in fata, si atunci ar fi grav.

Asa ca dorm neintors pana la 7 dimineata, iar cand scot capul din cort tabara de corturi arata ca dupa razboi. Mai bine zis ce a ramas din ea, caci 3 corturi au plecat sa colinde intinderile Tien Shan-ului iar alte 3 stau culcate prin imprejurimi. In departare una din rusoaice cara unul din corturile ce nu a avut un prea puternic dor de duca.

Dimineata vine si momentul in care trebuie sa vad daca intra totul in rucsac. E singurul rucsac pe care il am dupa mine si la 60 de litri nu e extraordinar de mare atunci cand trebuie sa cari dupa tine toate lucrurile trebuincioase pentru o saptamana.

Pana la urma odata ce pun intr-o punga pe exterior cortul, salteluta si sacul de dormit reusesc sa inghesui totul, dar nu pot sa zic ca sunt prea mandru de cum arata rucsacul. Noroc ca plasa nu e de rafie totusi caci altfel ar strica orice poza.

Vorbesc cu una din rusoaice si las bicicleta si bagajul de bicicleta pe mana ei, si nu por decat sa am incredere ca le voi gasi peste o luna de zile in Karkara. Oricum nu am de ales asa ca nu are sens sa-mi fac griji pentru ele.

Si lasand bicicleta in spate pasii ma poarta catre imensa vale formata de Inilcheck. Am mers deja pe ea 40 de kilometri si o sa urmeze probabil inca 60 pe jos. Imagineazati cum ar fi daca tot drumul de la Bucuresti la Sinaia ar fi tot doar o vale glaciara strajuita de varfuri de 4000, 5000 si 6000 de metri.

Merg in paralel cu cei doi cehi intalniti cu o seara inainte. Ne intalnim practic la fiecare trecere de rau cand trebuie sa trecem prin procesul de descaltare, congelat picioare, incaltare. Si sunt ceva rauri de trecut asa ca e timp sa exersam le indelete.

In rest e complet pustii si doar animalele salbatice se mai sperie de trecerea noastra. Printre exemplarele zilei se numara cativa iepuri si un fel de rate care stau mai mult le jos si care zboara cu batai foarte rapide din aripi atunci cand se sperie.

In rest timpul se scurge intre scartaitul ritmic al rucsacului de 30 de kile si admiratul locurilor. Cel mai spectaculos varf de pana acum e de departe Nansen, la poalele caruia e si tabara de corturi. Sau mai bine zis unde era tabara de corturi, caci uraganul a facut ravagii si pe aici si unul e inecat in rau si 4 au plecat si ele la plimbare. Si brusc ma simt parca un pic mandru de cortul meu de Quechua, care fiind mult mai jos a rezistat mai bine in noaptea precedenta. Singura lui problema e ca trebuie sa gasesti un loc solid in care sa-l ancorezi.

Una peste alta desi nu a fost mult de urcat si de coborat la sfarsitul zilei ma simt destul de obosit, si tot ce pot sa sper e ca pe masura ce voi manca mancare rucsacul va deveni din ce in ce mai usor."

Cehi in luna de miere
Image and video hosting by TinyPic
Regasirea cortului si prima zi de tabara - de zaraza sc la: 09/10/2014 09:29:48
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/regasirea-cortului-si-prima-zi-tabara-de-baza

"[...]Partea buna e ca de data asta plec incaltat in plastici si nu in adidasi. Oricum nu cred ca as fi plecat cu adidasii uzi si inghetati in cautare. Dupa ce am incercat sa rememorez traseul deloc ortodox din ultimele doua ore cred ca mi-am cam dat seama pe unde as fi putut sa pierd pachetul. In mod cert imi amintesc ca la un moment dat pe ghetar am auzit cum ar fi cazut ceva, dar dupa ce am verificat sticla si trepiedul de pe lateralele rucsacului am mers mai departe. Pe de alta parte cel mai nefericit scenariu e sa fi cazut la una din sariturile peste raurile din ultima ora, caz in care acum s-ar putea sa fie in maruntaiele ghetarului.

Cu gandurile astea in minte si cu un amestec de speranta si anticipare plec inapoi pe urmele din seara anterioara. Soarele tocmai rasare si incep sa lumineze in mod magic toate varfurile din jur, dar de data aceasta aparatul a ramas in cort pentru a ma misca cat mai repede.

Nu e deloc greu sa urmez pasii inapoi, iar pe zapada inghetata si fara bagaj ma misc mult mai repede decat seara anterioara. Si la nici 20 de minute de la plecarea din tabara de baza, fix in mijlocul unui parau inghetat vad ceva ce nu prea se incadreaza in peisaj. Daca initial zic ca e un bolovan acoperit de gheata pe masura ce ma apropii imi dau seama ca e pachetul pe care il cautam.

In seara anterioara aici a fost de sarit cam un metru si jumatate dintr-o parte in alta si probabil cam in acelasi timp in care eu aterizam in partea cealalta ateriza si cortul in parau, motiv pentru care nu am auzit nimic. In schimb de ce nu a luat-o la vale si a ramas inghetat pe pietris nu am sa-mi dau seama, cert e ca mi s-a ridicat o piatra de pe inima atunci cand am recuperat lucrurile. Problema cea mai mare pe termen scurt ar fi fost salteluta, caci dupa cum am vazut pe pielea mea in noaptea anterioara e diferenta imensa intre cum izoleaza salteluta si cum izoleaza un izopren.

Revenind fericit in tabara de baza vad ca inca nimeni nu s-a trezit, lucru care mi se pare putin ciudat. Obisnuit cu Alpii si cu startul extrem de matinal, mi se pare ciudat sa nu vad pe nimeni treaz pe la 7:30-8.[...]

despartirile (2) - de casyana la: 20/11/2005 19:55:24
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
...desprtire de prietena cea mai buna din liceu.totul a inceput in anul 1997 cand am intrat la liceu.prima zi de liceu,nu cunosteam pe nimeni.de super rusinoasa pe atunci m-am asezat pe o banca asteptand sa inceapa festivitatea de nou an scolar.stiam numai numele diriginteti si litera clasei din care urma sa iau parte.asa ca asteptam in tacere ca totii dirigintii sa isi spuna numele si sa precizeze o sala de clasa unde avea sa urmeze prima discutie intre dansii si noi,bobocii.printre toti cei care eram acolo am vazut o fata cunoscuta.o tipa pe care o cunosteam din vedere din generala pt ca participasem la o olimpiada impreuna.m-am apropiat,am salutat-o si am intrebat-o daca urma sa petreaca urmatorii 4 ani in acelasi liceu cu mine si aici a inceput totul.

culmea,nu numai ca urma sa fim in acelasi liceu,dar urma sa facem parte din aceeasi clasa.in sfarsit au inceput dirigintii sa isi strige elevii si sa ne indrume spre o sala de clasa ca sa ne cunoastem si sa stabilim cateva lucruri.bineinteles ca noi doua ne-am asezat in aceeasi banca si pana la sfarsitul clasei a 12-a am fost nedespartite.

am uitat sa specific:numele ei nu il pot face public dar o sa o numesc:eva.era totul mult mai frumos decat imi imaginam ca o sa fie la liceu.si mai ales cu prietena mea,cu care formam un duo fenomenal.mai tot timpul eram impreuna.la scoala,acasa(cand nu eram la ea,eram la mine).numai cand dormeam eram separate.dupa o luna si jumatate a venit balul bobocilor,si cum era normal balul era organizat de elevii claselor a 12-a insa mai aveau nevoie din cand in cand de cineva sa ii ajute.asa ca noi doua ne-am oferit voluntar.ce sa mai zic,incercam sa facem tot posibilul sa petrecem cat mai mult timp impreuna.


un lucru f important:eva era cea mai buna eleva din clasa.eu nu ma pot lauda cu asa ceva insa nici nu pot spune ca eram codasa clasei.si aceasta chestie avea sa ne desparta pe noi mai tarziu cu 4 ani.

nu am fost genul petrecaretelor,nu ne-au placut discotecile si nici petrecerile care se mai dadeau din cand in cand printre colegii care ramaneau singuri acasa peste nopate.singurele distractii erau iesirile la cate un suc,plimbarile prin parc sau excursiile pe care le faceam incercand sa cunoastem romania.dar ne distram super fain de fiecare data cand eram impreuna.

cand am intrat intr-a 11-a fratele ei mai mare a intrat la facultate in bucuresti si de atunci a inceput pt noi distractia.pt ca la sfasitul fiecarei saptamani eram libere sa mergem la bucuresti la fratele ei.ho ho ho,camin studentesc,studenti,petreceri etc.si mai ales ca parintii ne dadeau voie,atata timp cat rezultatele la liceu nu scadeau.si mia ales ca aveau incredere in fratele ei pt ca era un tip super responsabil si la locul lui.de asta nici nu pot spune ca am facut vre-o idiotenie,nu ne-am pus viata in pericol niciodata,nu ne-am drogat,sau mai stiu eu ce tampenii.asa ca in cursul saptamanii invatam pana ne sareau capacele ca sa putem merge la bucuresti la sfarsit de saptamana.

si asa cum va asteptati,eva s-a indragostit pe al jumatatea anului scolar si cu putin inainte de a incepe pregatirile pt bac-ul care ne cam batea la usa.totul bun si frumos.in fiecare week-end in capitala,mai ales pt ea ca era super indragostita si credea ca totul o sa dureze la nesfarsit.

ideea este ca in clasa a 12-a eu m-am retras din calatoriile la bucuresti pt ca vroiam sa iau bac-ul cu nota buna si sa intru la facultate.insa ea nu si nu.pt ca iubitul ei era acolo si alta sansa sa se vada,nu aveau.insa eu nu puteam sa mai merg pt ca profesorii incepusera sa puna lectii suplimentare pt pregatirea bac-ului sambata si erau gratis.iar eu bani sa dau pe meditatii private nu aveam.

relatia a inceput putin cate putin sa se raceasca.insa nu foarte mult pt ca am incercat ca intre pregatirea pt bac si celelalte responsabilitati pe care le aveam sa gasim un pic de timp liber doar pt noi doua.insa cu fiecare zi care trecea eva nu mai dadea atata importanta scolii,iar bac-ului nici atat.era super indragostit si avea capul in nori.am incercat sa vorbesc cu ea,sa ii spun ca profesorii erau ingrijorati pt ca nivelul ei scadea din ce in ce mai mult.am rugat-o si pe mama mea sa vorbeasca cu ea (pt ca se aveau f bine)dar fara nici un rezultat.

relatia celor doi asa cum o vedeam eu,avansa pe zi ce trece si incepusera sa faca planuri de viitor.casatorie,copii in fine,un viitor impreuna.mai ales ca urma sa vina bac-ul si bineinteles,facultatea care ii putea ajuta sa petreaca mai mult timp impreuna.dar eva parca era surda si oarba si nu vroia sa inteleaga ca daca vroia sa intre la facultate si implicit,sa stea cu iubitul ei,trebuia sa puna mana pe carte,atunci cat inca nu era prea tarziu.asa s-a intamplat ca prietena mea,din cea mai buna eleva din clasa se transforma-se in codasa.

a venit si perioada bacu-lui,ca doar nimeni nu putea sa opreasca timpul in loc pt ca ea sa puna mana pe carte si sa se trezeasca la realitate.singura proba de care stiam ca ne este frica la amandoua era matematica(care recunosc ca nu mi-a placut niciodata si am invatat-o de mila si de sila).dupa terminare probei de matematica eu am iesit plangand din sala pt ca mi se parea ca nu facusem bine examenul.eva a iesit zambitoare si a spus :"chiar daca nu am sa scot nota mare,sigur am sa trec".bun.aveam de asteptat o saptamana pana la rezultate.si in ziua respective ramasese sa mergem impreuna dar m-a sunat inainte si mi-a spus ca o sa vina mai tarziu ca au incuiat-o in casa si nu avea cum sa iasa.asa ca m-am dus eu singura.o lista imensa.cei picati erau scrisi cu rosu.tremuram toata.habar nu aveam unde sa privesc.toata lume se imbulzea sa vada rezultatele,eu eram in fata dar habar nu aveam unde sa privesc.eram dezorientata.intr-un final cand m-am dezmeticit,am vazut ca eu arem aprobata cu 9,04 si prietena mea era picata la matematica,trecuta cu rosu.am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare.nu puteam sa ma bucur de reusita mea pt ca prietena mea cea mai buna urma sa primeasca prima veste super proasta din viata.

probabil ca a fost dupa masa sa vada rezultatul pt ca de atunci nu a mai vorbit cu mine.au trecut cateva zile.am incercat sa o sun,imi raspundea cineva din familie si imi spunea ca nu este.am asteptat-o 14 ore in fata blocului sperand ca o sa apara.nu stiam ce se intampla.

pana intr-o zi cand m-am dus in bucuresti sa imi depun dosarul la facultate si ma-am intalnit cu o prietena comuna care mi-a spus ca nu vrea sa mai aduda de mine.ca eu am platit bacul si am aranjat ceva impotriva ei,pt ca eram geloasa pe relatia ei.dar de unde doamne iarta-ma credea ea ca am avut banii astia,cand stia f bine ca eu sunt doar cu mami,si abia aveam ce sa punem pe masa,ce sa mai zic de platit examene.

nu am crezut prima data cand am auzit.dar putin cate putin zvonul s-a dat in oras(mai ales ca orasul meu este micut si ne cunoastem toti,aproape).m-am convins.era asa cum imi povestise tipa aceea.

dupa ce s-au dat rezultatele la facultate,a aflat ca am intrat cu bursa.alta ocazie pt mine nu era,pt ca nu erau bani sa merg la facultate.cu toate ca mami imi spunea saraca:"chiar daca o sa trebuiasca sa mananc paine cu ceapa,si am sa fac tot posibilul sa mergi la facultate".dar nu putea sa faca nimik,pt ca muncea de dimineata si pana seara(si inca mai munceste),dar salariul era mizerabil.

nu ne-am mai intalnit o vreme buna.nu stiam ce s-a mai intamplat.eu eram in bucuresti si cam pierdusem legaturile cu orasul meu.tinem si faculatea si munceam pt ca bursa nu imi ajungea.lucram program scurt in mc´donalds.intr-o zi a aparut fratele ei cu iubita lui si asa am aflat ce mai este de viata ei.luase bac-ul in toamna si se maritase cu un tip din sat de la bunica-sa.atat.nimic mai mult.

numai d-zeu stie pe unde mai rataceste si care mai este viata ei.parintii ei nu imi vorbesc.si cum numai locuieste in oras nu mai pot afla nimic despre ea.

atat dragii mei.m-a marcat f tare aceasta despartire.si sunt sigura ca multora dintre d-voastra vi s-a intamplat.


******************************************************
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"
Prima zi din viata unui film - de Dinu Lazar la: 03/03/2005 07:07:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Povestea spusa trunchiat o gasiti la"

Eu chiar ma gindeam cum o sa faca domnul Nicolae cu stilul sau de imagine mai calculata, mai gindita intr-o aparenta liniste interioara, mai cu umbre si lumini, in nebunia, balamucul, iluminarea de rahat si inghesuiala dintr-o camera cu costume, machiaj, "te pup ce ai intinerit", "ce are vaca asta de a pus-o prima balerina", "uite la ala ce mertzan si-a tras" si "toata lumea afara ca nu am aer", mai "voi nu intelegeti sa spalati putina ca io am program de machiaj", "vai ce tare imi place sa fac poze" si "cind ne dati pozele" sau "domnu popa, pune mina pe fundul ei ca nu mushca".
Interesanta zi...
#37992 (raspuns la: #37988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prima vizita - de anisia la: 12/10/2004 01:34:37
(la: Cat timp acordati acestui forum"Cafeneaua.com"?)
astazi este prima zi cind sint in vizita. mie imi place sa citesc. si am petrecut multe ore sa citesc cat mai mult din ce scrie aici. o sa mai vin in vizita.


*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!
FRUMOSII ANI DE LICEU - de (anonim) la: 12/03/2005 09:26:21
(la: Ani de liceu, cu emotii la romana si tatuaje in buric)
AM TERMINIAT LICEUL ACUM 3 ANI SI INTOTDEAUNA CAND IMI ADUC AMINTE DE CEI 4 ANI IMI VINE PUR SI SIMPLU SA PLANG.CLASA NOASTRA NU A FOST UN COLECTIV FOARTE UNIT DAR IN ULTIMA ZI DE LICEU,CAND AM CONSTATAT CA ESTE "CHIAR ULTIMA ZI IN CARE MAI SUNTEM LICEENI" NE-AM INBRATISAT CU TOTII SI AM INCEPUT SA PLANGEM.ORICUM ACEL SENTIMENT PE CARE L-AM TRAIT ATUNCI IMI VA RAMANE VESNIC IN SUFLET.
SA STI CA AS FI VRUT SA TRAIESC SI EU EMOTIILE MELODIEI "ANI DE LICEU" DAR DE FIECARE DATA CAND VAD FILMUL LA TV IMI IMAGINEZ CATA INOCENTA ERA ATUNCI.
MA NUMESC CLAUDIA SI SUNT DIN FOCSANI.
#39226 (raspuns la: #32456) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aseara ne-am intilnit ca in f - de munteanu rodica la: 06/08/2005 09:52:33
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
Aseara ne-am intilnit ca in fiecare prima vineri din luna (asta de 5 ani)fosti colegi de liceu.Am fost 12 persoane(odata sint mai multi , alta data mai putini dar intotdeuna ne intilnim)Liceul l-am terminat acum 35 ani Ei, aseara cineva mi-a amintit o intimplare care atunci imi parea hazlie. Aveam un director piticut iar noi iarna saream pe coridoare "capra"Facind parte dintr-o clasa de real eram putine fete si trebuia sa tinem pasul, asa ca pun si eu un pariu ca sar capra peste director cind trece pe acolo. Pariul l-am cistigat, omul s-a speriat , a si cazut iar eu bininteles eliminata 3 zile.Bun am facut-o si pe asta dar in cele trei zile ce sa fac sa nu afle ai mei .Desigur la cofetarie unde citiva colegi imi tineau isonul.In prima zi a mers dar a doua zi cine era in pragul cofetariei ?Tata. Continuarea o ghiciti
mpai :) - de Honey in the Sunshine la: 29/11/2005 18:16:15
(la: Ai studiat in strainatate?)
Sa incep cu prima scoala... un liceu literalmente de drogati, se priza cocaina in bai, la iesirea de la scoala aproape in fiecare zi erau batai. Nu ca ar avea vreo legatura, dar e un aspect interesant: marea majoritate a elevilor nu erau originari din Reggio Emilia ci straini de toate culorile si italieni din sud.
In vreo doua luni am invatat destula italiana cat sa pot urmari lejer cursurile si sa ma descurc la lucrari. Dupa 4 luni luam aproape la toate verificarile 10 in timp ce toti ceilalti colegi luau "insuficient". Dupa 5 luni, la sfatul profesorilor si prietenilor alor mei, m-am mutat la cel mai bun liceu din oras (primul e cel mai rau famat).

La a doua scoala am gasit colegi de mii de ori mai bine pregatiti si mai interesati de studiu decat cei din Romania (si in tara mergeam la un liceu de renume)... am gasit o clasa in care se invata in fiecare zi, in care suficienta la o lucrare incepe de la 80% - 85% din punctaj, in care se invata mult dar si cu multa placere.

Cat despre discriminare, nici vorba... Spiritul de colegialitate, buna educatie si inteligenta nu lasa loc de asa ceva.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
#91524 (raspuns la: #91518) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scoala mea - de latu la: 15/12/2005 20:27:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Cand am mers eu la scoala generala - era pe vremurile "bune" - mama era gestionara la un magazin alimentar. Unii dintre profesorii mei - inclusiv directorul scolii - primeau zahar, ulei si faina de la noi, in timpuri de criza. Sunt sigur ca n-as fi ramas corijent la nici una din materiile predate de ei, dar ai mei erau incapatanati: Nu si nu, ca trebuie sa invat, si gata. Seara cand veneau de la lucru ma asculta ba unul ba celalalt (din pacate mai mult mama, care era mai exigenta).
Azi le sunt recunoscator.

Copiii mei au fost sub supraveghere din prima zi de scoala, dupa ce sotia mea si cu mine am decis ca ea sa ramana acasa.
Pentru ilaritatea generala: Daca la momentul acela sansele si venitul meu n-ar fi fost mai mari decat ale sotiei, as fi ramas eu acasa.

Numai noi stim cum am razbit cu un salar - care nu era de manager - dar acum copiii sunt mari si merg la facultate si liceu.
Noi nu ne-am cumparat casa si nici primul milion inca n-am reusit sa-l punem de-o parte.
Dar de cate ori discutam despre sacrificiul facut, suntem de acord ca ceea ce am pierdut din punct de vedere financiar, a fost cea mai buna investitie pe care am putut-o face, fiind o investitie in viitorul copiilor nostri.

Copiii cand erau mici, mergeau seara la 20:00 la culcare in afara de vacante, sarbatori si weekend. Nu le-a stricat si nici discutii n-au fost, decat cele care in fiecare familie sunt: "Nu pot sa mai stau 10 Minute, te roooog", etc...

La scolile unde au fost, profesorii au fost - si mai sunt - profesori. Unii mai buni, altii mai putin buni. Pe cativa i-as numi tarabagii, daca as vrea sa le fac complimente.
Au fost ani scolari cand am fost nevoiti sa mergem de doua si chiar de trei ori la scoala pentru a vorbi cu un profesor sau altul, pe unul l-am reclamat la director, mai "sus" n-a fost nevoie.

Desigur ar fi fost mai usor sa ne plangem peste tot de situatia catastrofala a invatamantului, sa dam vina pe televiziune sau sa ne plangem de scolile de stat unde parintii sunt lasati singuri, spre deosebire de scolile private unde orele se tin in numarul prevazut de programa, materia se parcurge cum trebuie si educatia este preluata de pedagogi inegal mai motivati.
Am considerat insa ca nu profesorii ne-au insarcinat cu cresterea copiilor, ci ca noi am facut-o, deci noua ne revine privilegiul de a-i educa dupa cum consideram noi. Contest si acum capacitatea vreunuia dintre profesori - sau altui om de pe pamant - de a-mi educa copiii. De a le largi educatia, da. De a le inlesni accesul spre cultura, da.
Dar bunul simt, comportamentul in societate, etc..., cu siguranta nu.

Libertatea de a critica este indisolubil legata de libertatea de discernamant asupra modului, subiectului si felului de critica. N-am considerat ca am castiga ceva polarizand, aratand cu degetul sau vazandu-ne paushal nedreptatiti, deci ne-am concentrat asupra copiilor nostri, incercand sa surmontam - macar in parte - deficientele sistemului scolar sau deficientele lor - ca nici ai nostri nu-s genii - chiar si atunci cand banii nu ne-au ajuns si pentru concedii.
Copiii nostri nu sunt premianti pe linie, dar ne-au stiut intotdeauna interesati de ceea ce fac ei la scoala, precum si de problemele pe care le au acolo.
Rezultatul este ca putem vorbi despre orice - unele lucruri doar intre femei dupa cum altele doar intre barbati - dar dialogul exista. Iar acesta nu necesita investitii suplimentare, aducand pe de alta parte motivatia si intelegerea necesara pentru scoala si rolul ei ca temelie a viitorului propriu.

A lovi orbeste in jur n-aduce - zic eu - prea mult, discursul peiorativ aduce la fel de putin iar incercarea de a da vina pe toti ceilalti aduce de obicei aprobarea majoritatii auditoriului, dar intr-o forma populista a carei adancime nu trece de spoiala pe care fiecare ne-o aratam reciproc...
Experienta mea imi zice, ca a conlucra cu dascalii si a semnala tarabagiilor ca nu-s pe tarlaua proprie aduce copilului meu infinit mai mult decat nemultumirea mea cu privire la situatii pentru care nu sunt responsabil, dar pe care la fel de putin le pot influenta in vreun fel...
INCA ca la rugbi - de om la: 13/01/2006 16:35:18
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
rodica...bine ca ai spus tu prima :chick...ca pe mine ma dureau degetele cand ii scriam nick-ul si nu indrazneam INCA sa o "botez" ;))
chick-o...ce sa spun...casca ochii la rodica ca le zice bine cand ma interpreteaza (doar in acest caz :). Oricum felicitari pentru progresul dintre mesajul tau catre Faceto (care nu mi-a placut de fel) si cel catre mine...tii ce mai tachinez ;))
turcule...rahat, cismea (apa rece), narghilea si ... si filozofeaza ce o sa faci cu dreptul tau de confirmat ;) Chiar cum este help pe turceste?
revin la rodica cu filozofia vietii...ceke mai grele adevaruri se spun razand:
GEORGE COSTANZA (SEINFELD) Cel mai necinstit lucru, in viatã, este modul in care aceasta se terminã. Adicã, ce vreau sã zic... viata e grea. Si-ti cam ocupã tot timpul. Ce capeti la sfârsitul ei? O moarte. Asta ce-i, un bonus? Eu cred cã ciclul vietii e de-a-ndãrãtelea. Ar trebui întâi sã mori, sã te dai la o parte. Apoi sã mergi sã locuiesti într-un azil de bãtrâni. Esti dat afarã de acolo pe motiv cã esti prea sãnãtos, te duci, îti iei pensia, apoi, când începi sã lucrezi, primesti un ceas de aur în prima zi de lucru. Muncesti patruzeci de ani pânã când devii suficient de tânãr ca sã te bucuri de pensionare. Te-apuci de bãut, mergi la bairame, si esti gata pentru Liceu. Mergi apoi în scoala Primarã, devii un copil, te joci, n-ai nici o responsabilitate, devii bebelus
#100042 (raspuns la: #100040) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
servus voi - de om la: 13/01/2006 16:56:17
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
lascare...te-a ghicit horia cu cramerul din seinfield? uite un citat a la george (l-am mai publicat pe o conf aici...dar pentru tine...fac orice ...si il public inca o data...cu riscul sa fiu injurat ;)
GEORGE COSTANZA (SEINFELD) Cel mai necinstit lucru, in viatã, este modul in care aceasta se terminã. Adicã, ce vreau sã zic... viata e grea. Si-ti cam ocupã tot timpul. Ce capeti la sfârsitul ei? O moarte. Asta ce-i, un bonus? Eu cred cã ciclul vietii e de-a-ndãrãtelea. Ar trebui întâi sã mori, sã te dai la o parte. Apoi sã mergi sã locuiesti într-un azil de bãtrâni. Esti dat afarã de acolo pe motiv cã esti prea sãnãtos, te duci, îti iei pensia, apoi, când începi sã lucrezi, primesti un ceas de aur în prima zi de lucru. Muncesti patruzeci de ani pânã când devii suficient de tânãr ca sã te bucuri de pensionare. Te-apuci de bãut, mergi la bairame, si esti gata pentru Liceu. Mergi apoi în scoala Primarã, devii un copil, te joci, n-ai nici o responsabilitate, devii bebelus
apoi si mai mult? îti petreci ultimele nouã luni plutind cu toate facilitãtile cum ar fi încãlzire centralã, bãi, room service, dupã care termini totul într-un orgasm!! Amin!
#100052 (raspuns la: #100049) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rodica - de proletaru la: 01/03/2006 16:30:18
(la: Unde ne sunt valorile?!)
... am plecat! cheia e sub prag!

cu tot respectul pentru scrierea ta si ....pentru altele asemenea, nu pot sa fiu de acord cu aceasta viziune.
incontestabil starea dintr-o buna parte din scoli e cea descrisa de tine dar fundamentul explicatiei nu consista in comportamentele elevilor asimilate (comportamentele) ca fiind rebele, anarhice, etc. ci in incapacitatea scolii, in ansamblul ei de a fi contemporana cu acesti copii.
deoarece am o pregatire pedagogica si am petrecut cativa ani lucrand in sistem, nu pot sa nu critic anacronismul si lipsa de pricepere a dascalimii.
lipsesc atat instrumentele de interactiune intre cele doua entitati (elevul si profu') dar si resursa umana, cu toate ingredientele, care sa faca fata problemei. sunt prea putini profesori dedicati muncii lor, prea putini dascali adevarati care chiar sa ii invete pe copii cum e treaba cu lumea asta.
eu am convingerea ca un dascal trebuie sa dea mai mult din gragostea si intelepciunea sa pentru ce ne inconjoara decat sa fie un simplu papagal care repeta la nesfarsit o partitura demodata.
daca intrii in clasa si stai in fata elevilor tai si e o liniste de mormant.... trebuie sa asculti acele voci care te intreaba: cine esti?, esti bun sau rau? esti inteligent sau esti unul din care am mai avut? ce vrei sa faci cu noi?, rezisti la glume?, esti de gashca? ce vrei sa ne inveti?
sa nu crezi ca pe vremea mea nu era la fel.... atata ca atunci nu puteam protesta... costa cam scump o razvratire.
i-am iubit insa pe putinii dascali care ne-au dat acel ceva magic din mintea si sufletul lor. unul m-a facut sa inteleg si sa iubesc ceea ce fac azi.
nu te-a impresionat episodul de la scoala centrala? pe mine m-a facut sa cred ca lucrurile nu sunt deloc pierdute.... directoarea aceea pe care ministrul o demise putea lejer sa renunte la post atata timp cat misiunea ei umana a fost indeplinita: un dascal adevarat pe care copii il iubesc si il stimeaza pentru inteligenta, verticalitatea si sufletul lui. ma gandeam cat de fericita putea sa fie cand copii stateau la poarta si strigau ca o iubesc!
de ce oare nu se intampla asta in majoritatea scolilor?
de ce micutzii astia de clasa I au atata pofta sa invetze si vin in prima zi de scoala cu sufletele deschise si ochii sclipind de curiozitate iar dupa un semestru li se face lehamite?
din cauza sistemului ingrozitor de prost, in invatamant aterizeaza in majoritatea lor, tot felul de "uscaciuni" care nu au talent, nu au chemare, nu le place si nu au nici habar cum se face educatia dar accepta salariile de mizerie, conditiile precare din scoala, se adapteaza la barfe si la specificul locului.
rezultatul e ca nu-i mai crede nimeni cand deschid gura, sunt luati peste picior, agresati.... iar totul e doar o pierdere de timp si bani.
in vremurile astea, e mai nevoie ca oricand de referentiale, de modele, de oameni cu minte si suflet. dezastrul e ca acesti oameni sunt prea putini.
imi amintesc de fostii mei profesori din liceu... multa vreme (deoarece eram in plina era comunista) am fost convins ca ei se prefac ca sunt prosti, ca asa e rolul, ca asta e piesa, dar ca ei de fapt sunt oameni culti, niste persoane care in afara clasei sunt normali. dupa evenimentele din decembrie 89, a trebuit sa urmez o pregatire pentru definitivat .... la aceeasi scoala..
am avut un shoc sa constat ca profii mei CHIAR ERAU PROSTI, ca nu se prefaceau si mai mult ca orice, incercau sa joace aceeasi piesa oribila. nu toti... dar majoritatea erau de rahat. cred ca daca as fi avut posibilitatea, as fi aruncat cu oua in ei. am avut o profa de pedagogie care in 4 ani nu a tinut nici macar o ora, in schimb noi am conspectat ... in timp ce ea era ocupata la catedra..... vreo 4 manuale. cum sa cred un asemenea om? astfel de relatii dezechilibrate au fost garla.
nu vreau sa te simti jignita cu ceea ce am spus.... poate nu esti genul descris mai sus si asta e deja un castig.
#108874 (raspuns la: #108848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...