comentarii

primul tratat de iubire


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
primul impuls - de Tudor-Cristian la: 10/03/2005 17:25:06
(la: Scrisoare catre un prieten 3)
Vad ca intri in detalii... cere multa atentie lecturarea analizei tale.
Intr-adevar, incerci (cel putin) sa oferi solutii, dar mi-e teama ca, desi unii dintre noi constientizam teoretic care este drumul de urmat intr-o anumita situatie (mai ales in ceea ce se cheama a intelege unul pe celalalt), totusi, in practica, lucrurile par sa stea altfel... caci primul impuls e mai puternic decat puterea de rationalizare. Uneori, primul impuls = orgoliu, nu-i asa ?

Pasajul urmator : "...cele mai multe relatii dintre doi oameni diferiti, care provin din medii si experienta de viata foarte diferite, sunt mult mai supuse riscului ruperii" reprezinta o convingere a mea mai veche, pe care o vad - iata, cu satisfactie - afirmata si de altcineva. Intelepciunea din popor vorbeste despre faptul ca doi oameni trebuie sa fie de aceeasi teapa, pentru a se putea bine intelege. Eu cred ca exista anumite limite, de fapt, in asa-zisa libera iubire, despre care se pretinde ca poate exista oricum, oricand.
Eu zic ca nu. Cred ca cele mai mari piedici in calea posibilitatii de existenta a iubirii..., a intelegerii, usurintei de comunicare intre doi oameni (ma refer strict la o relatie barbat-femeie) sunt :
1. diferentele de educatie, pregatire (mai ales) ale celor doi, de medii din care provin ;
2. diferentele mari de varsta intre parteneri.

Poate ca mai sunt si altele, dar astea le consider eu cel mai importante.

De altfel, intentionez sa deschid si o conferinta pe tema asta, ce zici ?

Tudor-Cristian
iubire sau hormoni - de gigi2005 la: 11/03/2005 04:32:55
(la: Legatura interzisa?!?)
E ceva ce imi scapa in toata povestea ta. Ai iubit un barbat si rodul dragostei voastre e o mandrete de copil. Pe el il doare in... paishpe de voi iar toata raspunderea si-a asumat-o fratele lui. Miroase a telenovela. Nu cumva este casatorit? Altfel nu-mi explic. Un barbat este mandru cad i se naste copilul... daca este primul. Apoi madria se cam duce. Sau este prea tanar si ii este frica de responsabilitati, fratele lui fiind mai matur.
Indiferent cat ar fi de complicata acesata poveste, sfatul meu este sa faci dupa cum iti dicteaza inima. Tu poti sa iti dai seama daca acel om te mai iubeste dar, cum am spus, s-a speriat de responsabilitatea unui copil si de faptul ca isi pierde libertatea. Intrebarea acum este: tu il mai iubesti? Pentru ca daca raspunsul este "nu", te sfatuiesc sa nu mai stai o clipa pe ganduri si sa renunti la el. Pe de alta parte, ar trebui sa-ti pui intrebarea de ce fratele lui "a sters rahatul" cum spui tu, daca nu sti deja raspunsul. Sacrificiile acestea sunt de film artistic. Sa nu cumva sa aveti o relatie de conjunctura, fiecare ancorat in durerea personala, avand propria dragoste pentru himerele ce v-au marcat destinul. O sa va treziti ca va plingeti pe umar unul altuia si in afara de compasiune nu o sa simtiti nimic. Cel putin eu daca as fi in locul tau asa as simti. Degeaba te simti atrasa de acest barbat. E un semnal fals pentru ca te simti abandonata. Daca nu exista acel "ceva", nu poate fi iubire. Cel mult o relatie bazata pe respect. Te vei simti obligata toata viata fata de omul acesta si-ti va fi mila sa-l parasesti daca nu-l vei iubi. De asemenea poti sa te gandesti ca-ti va reprosa, daca nu te iubeste, ca te-a scos din rahat.
Citind aceste pareri personale, tot tu esti cea care va decide! Te mai astept cu precizari.
iubire+convietuire=... - de anuk31 la: 23/04/2005 22:58:59
(la: Scrisoare despre iubire 1)
se intampla destul de des ca intr-o relatie unul sa iubeasca iar celalalt sa fie doar indragostit (cu intelesul de "indragosteala" expus de tine). Mie mi s-a intamplat in viata asta sa ma indragostesc de trei ori: prima data la gradinita, a doua oara la 20 de ani si ultima data definitiv(sper eu ) si de fiecara data am ajuns sa iubesc si am iubit neconditionat si am "plecat" din relatiile respective fara a inceta sa iubesc. Si ii iubesc intr-un fel special si azi deoarece au fost si sunt oameni "frumosi" si cu cat i-am cunoscut mai bine i-am iubit si mai mult.Am plecat doar din considerente "rationale" deoarece sunt o fiinta rationala si am inteles ca daca as ramane, pentru ca as fi putut ramane, nu as face decat sa "ucid" iubirea dintre noi deoarece sa iubesti "pentru totdeauna " inseamna sa imbini iubirea cu convietuirea si , daca nu realizezi la timp, asta kiar ca poate duce de cele mai multe ori la "indragosteala".
toate cele bune!
anuk
in primul rand, horia, daca m - de alex boldea la: 09/05/2005 14:24:22
(la: iubire? acum serios vorbind...)
in primul rand, horia, daca ma contrazici ar fi frumoase niste argumente. daca nu, atunci multumesc pentru parerea ta proprie.
si teodora... ceea ce descrii tu este compasiune, nu iubire. si compasiunea isi are izvorul tot in egoism intr-un fel, pentru ca in subconstient te imaginezi pe tine in situatiile grele prin care trec ceilalti si asa iti pare rau pt ei. parerea mea.
#47681 (raspuns la: #47646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubirea ca experienta de a trai - de maria30 la: 13/06/2005 16:48:03
(la: iubire? acum serios vorbind...)
am aproape 30 de ani si am crezut ca stiu ce inseamna sa iubesti... am confundat insa iubirea cu un foc de paie, cu o orbire si cu o obisnuinta de colegi de apartament...
am fost casatorita mai multi ani, am inceput la un moment dat sa simt nepotrivirea din ce in ce mai acut, pana cand a devenit prapastie... si nu vorbesc aici de perceptia mea (subiectiva, deci posibil deformata), ci de realitatea confirmata de cei din jur...
iubirea tine de experienta... daca ne referim la iubire ca pasiunea aceea romantica, idealista si extremista, atunci, dupa parerea mea, iubirea nu exista, pentru ca nu e sustinuta in substanta, nu are stabilitate...
dar daca iubire inseamna o capacitate de a trai plenar, lucid, constient si nevertheless afectiv o relatie, in extremis capacitatea de a empatiza cu semenii, de a te ridica deasupra aparentelor si de a intelege ratiunile intime si individuale ale gesturilor sale, atunci pot sa spun ca aceasta e iubirea adevarata...
de-asta spun ca iubirea tine de experienta... tine de asimilarea greselilor, de intelegerea mecanismelor care au dus la rezultate nedorite in situatii similare, tine de deschidere si sinceritate, de acceptarea de sine si de cei din jur, de "to be at ease with the world"...
iubirea adevarata nu te face posesiv, nu-ti dezvolta aspectele negative ale personalitatii, pentru ca exista in ea puterea de a intelege lucrurile si din perspectiva celuilalt, si de a mentine astfel fragilul echilibru dintre "vreau", "pot", "trebuie"...
iubirea adevarata iarta si merge mai departe... ea nu depinde de "accidentele" de comportament ale celui drag, pentru ca oameni suntem toti si supusi greselii... iubirea adevarata priveste in zare, pe deasupra amanuntelor, si vede "drumul de caramida galbena" al lui Dorothy (Vrajitorul din Oz) si stie ca esenta ei este caldura si armonia, asa cum "esenta pasarii e zborul, esenta unei caravane e mersul ei prin desert catre o tinta" (Antoine de Saint-Exupery, "Citadela")...
va scriu din mijlocul unei iubiri adevarate... care nu-mi lasa loc pentru temeri, pentru indoieli, pentru jumatati de masura... este adevarat ca atunci cand iti intalnesti sufletul-pereche, simti asta din prima clipa...
si mai e ceva... eu cred ca iubirea incepe cu sufletul si se implineste in trup... noi asa am inceput sa iubim, intai simtindu-ne sufletele impreunate intr-un tango teribil de terestru, cu vise posibile, nu probabile, cu target-uri care se ating progresiv, fara sa ardem etapele si fara joc de scena... dupa care am inceput sa ne dorim unul pe celalalt...
dorinta de a ne uni, care se reflecta in senzorial... dar fara un tremur al sufletului, ramane o impreunare comuna... sufletul meu locuieste in spatele pleoapelor lui... ochii lui imi vorbesc fara cuvinte, cand ii vad incep sa se miste lucruri in mine, sa se disloce si sa se reaseze dupa patternurile lui...
iubirea fara incredere totala e ca o palma pe care ti-o tragi singur in oglinda, ca si cum ai spune "nu te cred pentru ca nu sunt in stare sa ma cred pe mine capabil de asta"... in mainile acestui barbat imi pun viata fara second-thoughts...
stiu ca sunt inclusa in deciziile lui si ca, desi nu intotdeauna timpul o permite, imi acorda atentie de o intensitate care vorbeste de la sine...
timpul petrecut cu el e quality-time, cu naturalete si substanta...
aud uneori oamenii indragostiti spunand "mi se pare ca visez... ciupeste-ma sa ma conving ca mi se intampla"... la noi nu-i asa... STIM ca nu visam si nu construim castele de nisip...
nu stiu daca el a mai iubit asa... dar stiu ca eu nu banuiam ca exista ceva atat de frumos si plin si lipsit de ambiguitati, fara cautari gen trial-and-error ("incercare si eroare") cum este ceea ce traiesc acum...
nu stiu ce am facut ca sa merit sa mi se puna dinainte o cupa plina cu rasarituri de soare si ape limpezi...

cu speranta ca m-am facut inteleasa si dorinta sa intelegeti ce va povestesc eu traindu-le la randul dvs, nu insirand cuvinte,
maria
Nimic mai putin decat iubire - de Radina la: 20/06/2005 11:48:40
(la: Un compromis, doua compromisuri..."n" compromisuri?)
Eu am trecut prin ambele experiente. Am dintr/o prima casnicie un copil, m/am recasatorit si pt o lunga perioada de timp am vazut cum intre cei doi "vasnici competitori" s/au creat foarte multe sentimente, si clare si tulburi, si rele si bune si reale si false. Toate au fost insa sub semnul iubirii; a mea pentru ei si a lor pentru mine.Eu din cea neiubita si "acrita" m/am transformat in liantul pentru iubire. Iubind reusesti sa scapi de ideea de compromis. Primesti, darui si intotdeauna sondezi in tine cu atentie cea mai potrivita reactie care sa/ti exprime iubirea si sa estompeze orice conflict. Nimic mai putin, insa, decat iubire. Lipsa iubirii e marele compromis. Daca nu mai exista iubire inevitabil se creaza tensiuni si tristeti, care ne secatuiesc sufletul. Compromisul de care tu vorbeai duce la falsitate si la ariditate. Nu putem trai fara iubire.Si gandeste/te ca se consuma mult mai multa energie incercand sa omori o iubire sau sa pastrezi o aparenta decat sa depui efortul de a o revigora. In cazul in care vrei sa o revigorezi pornesti de la premisa unei finalitati pozitive, cu riscul unui posibil insucces bineinteles, dar cu speranta vie si cu sansa unui nou "izvor". Pentru "compromisul civilizat" se consuma doar resurse, fara ca ele sa mai aiba vreo sansa sa fie recuperate. Aici nu mai exista finalitate. E un sentiment de stagnare. Chiar si acel respect civilizat de care vorbeai consuma enorma energie. Cand speranta revigorarii iubirii nu mai exista si incepi una noua macar "razboiul" la care pornesti are sanse de victorie. Se moare mult, se oblojesc rani, se ajunge la armistitii periodice sau la batalii crancene dar cel putin se deruleaza viata acut si intru iubire.
Compromisul reapare, atunci cand de dragul unui copil, doua cupluri se reconciliaza total pentru a fi in preajma lui. Eu mi/am petrecut zece Craciunuri cu tatal copilului, cu mama vitrega, cu sotul meu, in jurul bradului,fiind civilizati.S/a intamplat insa sa intervina afectele.Sunt inevitabile cand e vorba de iubire. Ele au intervenit din pricina faptului ca am avut vointa sa fim atenti la sentimentele copilului. Si ne/am legat. Am creat o frumoasa prietenie. Mama vitrega a nascut un fratior si atunci iar am depasit barierele compromisului. Cum sa nu o iubesti,pe mama mica, pt ca asa ii spunem, cand ne/a nascut un fratior.Si despre razboi e vorba, pt ca la inceput copilul meu a avut toate simptomele de gelozie ale copilului mai mare. Si uite asa putem vorbi despre divorturi, recasatoriri fara ca ele sa fie neaparat niste dezastre nascatoare de compromisuri maligne. Ci cu compromisuri benigne care trec pt ca le bombardam cu atentie si iubire. Cuvantul de ordine este insa aici "iubire". Si de fapt multa iubire neconditionata.
#55613 (raspuns la: #55161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire ? - de julixu la: 20/06/2005 17:15:47
(la: iubire? acum serios vorbind...)
ce iubire dom'le, asta-i o chestie inventata de poeti ca sa aiva ei despre ce scrie. De fapt ceea de consideram noi iubire este o suma de senzatii, majoritatea placute, pe care le incercam cind ne aflam in preajma persoanei "iubite" sau cind ne gindim la ea. Pe unii mai slabi de inger senzatiile astea i-au facut s-o ia razna, si asa s-a nascut poezia de dragoste. Da' asta nu inseamna ca iubirea chiar exista. Oricum, folosindu-se de acest concept, persoane diabolice, au creat adevarate povestiri, in care tineri infierbintati de iubire se aruncau in gura balaurilor, deveneau tocatura pentru sarmale in 5 minute, iar blonda (de cele mai multe ori chir printesa) suspina " vai, ce romantic" si apoi pleca cu primul venit in stare sa-i ofere ceva mai consistent decit romantismul fraierului din sarmale ( un cont doldora de galbeni, o caleasca "cu totu' si cu totu' de aur", sau chiar si numai sex adevarat).
Asa ca mai lasati-ne cu iubirea.
PS. astept comentarii acide!
Mai frumos ca iubirea - de Elena Aimee la: 05/07/2005 23:35:49
(la: Dragostea dispare odata cu trecerea timpului?)
Dragostea la prima vedere are farmecul ei, iubirea de la inceputuri este de o frumusete aparte. Dar ce poate fi mai frumos ca o dragoste implinita, cand respectul reciproc si increderea castigata in timp se impletesc creand un sentiment magnific - IUBIREA DESAVARSITA, MATURA.
Dupa o perioada cand incepi sa cunosti persoana cealalta intru-totul, stii ce urmeaza sa spuna, ghicesti cam care ii sunt gandurile si dorintele, te imbini perfect pe toate planurile cu ea.
Pe zi ce trece dragoste se maturizeaza, de aceea multi au optat pentru "se maturizeaza, devine un sentiment mai frumos", dragoste in deplina siguranta, cand fiecare are grija de celalalt.
Cred ca este iubirea in care te simti pe zi ce trece, tot mai mult,jumatatea din intreg sau poate cand simti adoratia pentru cealalta persoana.
Mai sunt multe de spus, dar sa ma ajute si altii.
#58143 (raspuns la: #57819) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marea Iubire exista, e reala - de Calypso la: 07/07/2005 22:15:57
(la: Marea Iubire / Marele Esec?)
Marea Iubire exista, e reala, am trait-o si o traiesc, e reciproca! si pot spune ca (in cazul meu)
in 12 ani impreuna nu s'a schimbat nimic, totul a ramas la fel de frumos ca in prima zi;
#58530 (raspuns la: #47637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum recunosti Marea Iubire? - de Aeda la: 17/07/2005 21:31:57
(la: Marea Iubire / Marele Esec?)
Nimic nu te face mai fericit, nicicand nu suferi mai mult si mai intens, si cel mai dureros este cand recunosti Marea Iubire abia in momentul in care ii dai drumul.
...sau poate vorbesc despre iubire in general
...sau poate despre Prima Mare Iubire... pentru ca este singura pe care am intalnit-o... si pe care am lasat-o sa plece...
okay in primul rand nu stiam - de ate la: 10/09/2005 16:00:35
(la: CAUT ROMANI IN EGIPT)
okay
in primul rand nu stiam ca este din Alexandria... in al doilea rand am locuit si eu in acest oras destul timp sa-l cunosc de la un cap la altul. poate este acum si chestie de noroc: cunosc in jur de 25 de persoane in egipt (marea majoritate nu sunt prin "a friend that has a friend that has a friend") si am intalnit romani si pe strada. cativa chiar si in Marina.

zo... nu m-am referit la Alexandria ca la un oras obosit... in schimb chiar mi se pare curios faptul ca nu a intalnit de atatia ani un roman acolo... iar eu dau peste ei la orice colt de strada.

si hoti in metrou am gasit romani... eu am inceput sa fac scandal in limba materna (ca, deh, asta a venit prima) iar ei s-au oprit contrariati, au scos manutza din rucscul meu si au zis "hoooooooo, fhrateh, e dha noastra, rhomanca!"

again, cred ca tine de noroc.
totusi la consulat nu va recomand sa va duceti. de fiecare data cand pun piciorul acolo sunt tratata ca ultimul om de pe pamant, nicidecum ajutata de "compatrioti"

ba chiar am fost pusa sa astept la rand, in afara ambasadei, cu ceilalti egipteni care doreau viza pentru romania.
daca eram fugarita de un raufacator imi gaseam refugiu in randul la care eram lasata sa astept, inainte de a intra. creka si cel care m-ar fi fugarit... ar fi fost pus sa astepte la rand.

"ambasada e patrie si refugiu pentru cetatenii tarii respective".... MY ASS!
#71193 (raspuns la: #69798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marea Iubire/Marele Esec? - de ina_ei la: 29/09/2005 10:49:01
(la: Marea Iubire / Marele Esec?)
E pentru prima data cand vb aici.....dar vorbesc pt ca nici eu nu am gasit inca raspuns la acesta intrebare!Sunt casatorita am un copil dar viatza a facut in asha fel incat sa mi gasesc Marea Iubire.Am cunoscut pe cineva in urma cu 7 luni de care m-am indragostit si pe care il iubesc mai mult decat viatza!Acelasi lucru il spunea si el atunci.Acum nu mai e la fel...cica ne iubim dar nu putem fi impreuna. Incerc sa i respect decizia dar nu de fiecare data imi iese. Incerc sa gasesc raspunsul la intrebarea "de ce 2 oameni care se iubesc nu pot fi impreuna?"E peste puterea mea de a intelege acest lucru!!Ideea e ca ne-am despartzit...dar tinem legatura la tel si pe net pt ca nu putem unul fara altul.
"sa iubim pe aproapele nostru - de Cassandra la: 28/10/2005 13:49:04
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine"

ROFLMAO, nici daca am fi toti clone relationate genetic 100%. Exista insa exceptii: relatia intre mama si fii poate fi altruista. si mai pot fi date exemple dar sint extreme, cazuri izolate de persoane care au reusit sa-si invinga instinctul de supravietuire. Insa nu este reprezentativ pentru adevarata fire umana pe care multi ne ferim sa o recunoastem...
Si cind te gindesti ca este suficient sa ne respectam unii pe altii si sa intelegem ca normele etice si morale sint norme care asigura o buna convietuire... "Nu face altuia ce tie nu-ti place" este mult mai de bun simt si mai omeneste posibil. Hmmm, iata dupa mii de ani de "iubire a aproapelui" unde ne aflam...

" Religia crestina ne-a invatat sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine."

Nu numai religia crestina, care la rindul sau se bazeaza pe alte religii si filozofii. Iata de exemplu, Mo Tzu spunea sute de ani inainte de aparitia crestinismului:

"Daca fiecare individ ii iubeste si ajuta pe ceilalti, atunci ea sau el la rindul sau va fi iubit si ajutat de altii. Daca un individ uraste sau face rau celorlalti, atunci va fi urit si va primi rau din partea celorlalti. Daca toti indivizii incearca sa se iubeasca si sa se ajute intre ei, atunci ei vor incerca sa evite sa-si faca rau unul altuia.

Daca toti i-am trata pe ceilalti cu aceeasi iubire si respect cu care ne-ar placea sa fim tratati, atunci nu ar fi nici un motiv care sa duca la conflicte intre oameni, sate, state etc."

Ca sa nu mai vorbim de Confucius care invata simple reguli morale: sa-i iubim pe ceilalti, sa ne onoram parintii, sa facem ce-i bine in loc de ceea ce ne este avantajos, sa practicam "reciprocitatea" - nu face altora ceea ce tie nu-ti place, sa ne conducem dupa exemple morale si nu dupa forta si violenta etc.
#82351 (raspuns la: #82317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in primul rand cititi cu aten - de donquijote la: 02/11/2005 11:33:56
(la: Dragostea mea, iubirea mea tarzie! Am nevoie de sfaturi!)
in primul rand cititi cu atentie textul inainte de va da cu parerea. baiatul cere sfaturile pe email pe yahoo. nu aveati sansa sa treceti testul pentru functii de conducere (ala lung, cu timp insuficient care spune in prima fraza 'cititi cu atentie pana la capat' si in ultima 'daca ati citit, semnati si predati formularul'). :)
desi a trecut cam mult de cand am avut 16 ani si am cam uitat pe ici pe colo cum devine chestia, parerea mea in cazul de fata e ca el nu e indragostit de diana, ci de imaginea ideala 'cum ar trebui sa arate fiinta iubita' faurita dupa chipul si asemanarea dianei, pentru ca a avut un 'click' la moment dat la 13 ani. dovada ca nu era dragoste: dupa un timp de, uitase complet de ea.
si nu iuitam principiul marilor iubiri: fiecare e cea mare pana la urmatoarea. daca ai sansa (sau nesansa) sa te opresti la prima, sti doar ca e mare, poate foarte mare, dar nu poti sa stii cat de mare e ca na-i cu ce compara :)
pentru curiosi, eu am avut 4 sau 5 - depinde de criterii.
iubirea sta in coincidenta - de maria de la medgidia la: 14/11/2005 10:45:53
(la: Ce e iubirea????)
eu cred ca se poate numi iubire doar coincidenta ca doi oameni sa descopere simultan ca-si apartin... restul e doar iluzie, speranta, chin, asteptare, consum...
cred ca exista 2 tipuri: iubire si indragosteala... prima este asumata, limpede, deplina, impartasita, constienta... in vreme ce a doua este doar o pasiune fulgeratoare, dar meteoritica...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
despre iubirea in cuplu - de spirit_intelept la: 02/12/2005 15:08:06
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Am citit cu placere ultimele comentarii de pe forum. Trebuie sa spun ca am fost incantat si de stilul sufletesc, rafinat al lui Nanina, si de cel obiectiv si lucid a lui sattwa. Argumentele celor doi au fost pentru mine o surpriza frumoasa.
Am sa raspund acum in special la aspectele legate de sexualitate si iubire:

- in primul rand ceea ce a afirmat Cattalin, ca orice casatorie necrestina de fapt nu este valabila si deci este curvie, este o deviere grava chiar de la Biblie. Nici Iisus si nici apostolii nu au zis vreo-data ca o casatorie pagana nu este valabila, si ca este curvie...si sa-i puna eventual pe cei doi sa se mai casatoreasca o data, in spirit crestin. De fapt canonul si procedurile crestine legate de casatorie, botez, etc...au aparut mult mai tarziu.
E evident deci ca pentru Iisus faptul ca cei doi s-au unit in fata lui Dumnezeu dupa un alt ritual decat cel crestin, nu a avut importanta.

- de fapt Iisus a spus "Dumnezeu care vede in ascuns, va va rasplati in ascuns". Trebuie sa fim convinsi ca o casatorie de convenienta, pentru avere, situatie sociala, etc, chiar daca a fost tinuta de un sobor bisericesc intreg tot curvie se numeste. Dumnezeu cerceteaza inimile si nu semnaturile.
Rolul casatoriei este in primul rand de a-i face pe cei doi mai responsabili. In Corinteni, Pavel explica foarte bine aceste lucruri. Si astazi sunt multe situatii in care doi iubiti la prima dificultate nu rezista si se despart. Casatoria face ca despartirea sa fie mai complicata si cei doi sa munceasca mai mult pentru a evolua impreuna, deci pentru multi oameni reprezinta o maturizare emotionala. Oricum, nu trebuie sa ne gandim ca nu exista si oameni seriosi in relatia lor de cuplu, chiar in absenta casatoriei...aici mai sunt si alte probleme, de exemplu ce se petrece cu posibilii copii, etc...discutia e mult mai complexa.
Inca o data, singura care conteaza cu adevarat in fata lui Dumnezeu, este iubirea...dar sa fie cu adevarat iubire.

- varsta la care se incepe viata sexuala e ceva foarte delicat. Din punct de vedere biologic, organismul femeii este adult sexual cand apare menstruatia. Dincolo de asta exista si o maturizare emotionala, care mai dureaza inca o perioada de timp. Aceasta maturizare este mai rapida la femei decat la barbati (din unele studii cam cu 2 ani) si asta este o explicatie din ce cauza fetele in general isi aleg baieti mai mari ca ele.
Din mai multe studii a reiesit faptul ca daca cineva isi incepe prea repede viata sexuala, atunci pentru el a face dragoste incepe sa se rezume in special la niste aspecte senzoriale, mai curand fizice, din care lipseste o implinire emotionala profunda.
Singurul sfat pe care l-as putea da, ar fi ca cei doi sa constientizeze ce fel de iubire exista intre ei...daca aceasta iubire este durabila, a trecut cu succes si prin momente mai grele si este o iubire altruista, intelegatoare fata de celalalt, atunci se poate incepe.

- pentru o iubire adevarata, a face dragoste reprezinta doar unul din inceputuri si nu o finalitate. Doar persoanele care sunt centrate in plan sexual, vad ca o consecinta suprema a unei relatii, angrenarea erotica.
Pentru cei care se iubesc cu adevarat, a face dragoste este doar un mijloc (e adevarat, unul cu totul exceptional), prin care pot sa-si manifeste iubirea si fericirea generate de relatia lor. De fapt asta e si un test pentru a se vedea intr-o relatie cat este iubire si cat sexualitate: daca cei doi sunt interesati unul de celalalt doar pana cand se angreneaza amoros si pe urma abia mai se mai cauta intre iei (pana cand apare din nou nevoia), atunci e clar ca predomina sexualitatea.
Atentie: trebuie totusi sa existe si o intimitate a fiecaruia dintre cei doi si momente de retragere, altfel cei doi ajung sa se sufoce reciproc si sa nu se mai suporte.

- un alt aspect care este specific iubirii, este importanta pe care o capata viata celuilalt pentru noi. Daca il iubim pe cineva, atunci ne intereseaza ce carti citeste, ce emisiuni ii plac, ce mancaruri mananca, simtim imediat daca se simte bine sau nu, ne facem timp pentru el, luam parte la bucuriile si tristetile lui, il sustinem cand are nevoie, etc. Toate aceste lucruri cand exista iubire se realizeaza in mod spontan, fara nici un efort.

- o mare problema legata de manifestarea iubirii, o reprezinta balansul intre nevoile celuilalt si nevoile noastre. Unele persoane mai idealiste sustin ca atunci cand iubim, trebuie sa facem orice pentru persoana iubita. Intr-adevar, la nivel suprem asa este...si asa a facut si Iisus pentru noi. Noi insa discutam de oameni obisnuiti, care au nevoile lor. In acest caz fiecare dintre cei doi trebuie sa urmareasca sa-l implineasca pe celalalt, in asa fel incat si el sa fie fericit. Daca cineva iti spune "te iubesc", asta nu inseamna ca tu poti sa stai, iar celalalt sa faca tot posibilul ca tu sa te simti bine. Acesta e modul de comportament al unei persoane egoiste si profitoare.
Chiar a fi iubit de altcineva este de fapt si o responsabilitate, fiindca atunci acea persoana se deschide fata de tine, este sensibila la fiecare purtare a ta, si in general orice manifestare a ta poate avea un impact foarte profund.

Spirit Intelept
#92254 (raspuns la: #91932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire ? - de Mircea-Mihai la: 10/12/2005 19:24:08
(la: iubire? acum serios vorbind...)
iubirea incepe cu a te iubi pe tine insuti. Numai dacä tu te poti iubi poti da iubire mai departe respectiv esti capabil de a primi iubirea altcuiva. Iubesti cu adevärat cind prin ceea ce faci produci bucurie/fericire partenerului si bucuria/fericirea lui te bucurä si te face fericit pe tine. Cred cä exemplul cel mai bun de iubire e dragostea de mamä pentru copilul ei. Cind doua persoane se pot iubi reciproc cu aceasta intensitate, profunzime, neconditionare... atunci se poate vorbi de iubire. Iubirea nu inseamnä posesiune, conditionare, comparare. E o istorioarä veche, cred cä a lui Platon sau Plinius, care povesteste despre inceputurile vietii cind nu exitau bärbati si femei ci numai o fiintä ce incorpora ambele sexe pinä cind zeii au despicato cu o spadä in doua creeind in asa fel barbatul si femeia, yin si yang care de atunci au inceput cautarea reciprocä pentru a se reuni si a forma intregul, armonia. Viata e deci cäutarea jumätätii, nu e de loc usor, citeodatä obosim sau pierdem räbdarea sau ne läsäm inselati de jocul hormonal sau de intelect si ne legäm de perechea gresitä, important e sä fim sinceri cu noi insäsi si sä avem curajul de a recunoaste greseala si de continua cäutarea...in viata asta sau in cealaltä sau in cealaltä...vom intilni a noasträ jumätate si cind o vom intilni vom stii din prima clipä cä ea este: färä vorbe, färä dorinta de posesiune, färä pretentii sau conditii...
.... - de latu la: 19/12/2005 15:19:01
(la: "cred prea mult in oameni")
Copiii au o putere de discernamant pe care parintii in general sunt tentati a o ignora ("Ce stie el"), cu cele mai bune intentii desigur.

Reguli, granite si conventii sunt repere necesare dezvoltarii personalitatii unui copil, iar abdicarea de la ele dauneaza nu numai copilului ci si relatiei dintre parinte si copil. A trece cu vederea o obraznicie scotzand in evidenta "ce destept e", ia posibilitatea copilului de a recunoaste granita de unde incepe obraznicia, o granita de care se va izbi cu siguranta in afara familiei. Cel mai tarziu cand cineva dinafara familiei ii va face clar de ce nu se cuvine sa fie obraznic, se va intreba cum de mama si/sau tata nu i-au spus asta niciodata.

Sigur ca in comunicarea verbala si nonverbala cu copiii, iubirea pentru ei si mandria de a-i avea n-are voie sa ramana neexprimata. Dar la fel de putin au voie sa fie trecute sub tacere punctele de critica atunci cand este cazul.

Taifasuind cu copiii nostri - cea mai mare are 22 de ani cea mai mica 17 - ne crucim cateodata ce intamplari le-au ramas in minte, in cate puncte ne-au dat in sinea lor dreptate cu prilejul unor discutii mai aprinse la timpul respectiv, si de cate ori am gresit fata de ei, cand am incercat sa ne dam pedagogi cu experienta.

Nu exista prea multe retete in educatie, cred mai degraba ca pana la urma nici un parinte nu trage un bilant 100% pozitiv ("Daca te puneam mai mult la lucru cand ai fost mic, acum nu trebuia sa ma rog de tine sa faci ordine in camera"), dar de doua lucruri sunt foarte convins:
a) Binele facut de copil trebuie recompensat (bineinteles nu cu bani, exista si alte metode) iar raul trebuie tratat ca atare.
b) Inevitabila intrebare "De ce?" atunci cand ii spui copilului "Fa aia" n-are voie sa se soldeze cu raspunsul "Fiindca am zis eu". A argumenta o decizie este importanta incepand cu prima zi de viata a copilului, odata pentru obisnuinta parintelui de a-si gandi deciziile, al doilea pentru ca nu ne crestem sclavi si al treilea pentru ca de la o anumita varsta "Fiindca am zis eu" nu mai are sanse de trecere...
#95945 (raspuns la: #95777) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hai sa ne distram putin! - de Pasagerul la: 31/12/2005 01:15:06
(la: zece intrebari)
01. Esti scriitor (scriitoare). Ce titlu i-ai pune primei tale carti?
Trancaneala Nearistocrata
02. Ce slogan ai alege pentru a face publicitate la un sortiment de cafea?
O cola va rog, dar sa fie rece!
03. Defineste intr-o fraza cuvantul MAESTRU.
Cicciolina actrita porno-o meserie ca oricare alta
04. Cum reactionezi cand ti se propune o situatie complet noua?
Secretul-cum il tratati?
05. Numeste o personalitate din trecut sau prezent de care te simti cel mai apropiat(a).
Pasagerul
06. Ce descoperire ti se pare cea mai importanta?
Tehnologie ADSL...
07. Ce ti-ar placea sa fii daca ai lua viata de la-nceput?
Cine conduce lumea
08. Ce ai regreta daca ai deveni membru in Guvern?
Romania Martira
09. De doi ani traiesti o mare iubire, dar acum s-a terminat. La ce te gandesti in primul rand?
Femeile si barbatii gindesc diferit?
10. Se presupune ca ai fost luat(a) prizonier(a) din greseala, rapitorii crezand ca esti miliardar(a). Ce simti?
Nu e decit un pas de la fanatism la barbarie

Pentru cine inca nu s-a prins, toate raspunsurile sint nume de conferinte pe cafenea
--------------------------------------------------
All you need is ignorance and confidence and the success is sure.
Mark Twain
"minoritati sexuale care se prefac a fi persecutate" - de a399 la: 04/01/2006 11:16:37
(la: Minoritati)
Incerc sa scriu eu cateva cuvinte despre cat de nepersecutate au fost "minoritatile sexuale", intrucat eu insumi sunt homosexual.

Am trait si in Ardeal si in Bucuresti in plina perioada ceausista. Mi-am dat seama ca sunt homosexual foarte devreme in viata, dar abia pe la 17 ani am simtit cu adevarat ce inseamna insingurarea in care eram silit sa traiesc. Nu numai ca nu puteam spune nimanui nimic, dar imi insusisem toate prejudecatile pe care chiar cei care au scris mesaje aici inca le au din plin in privinta homosexualitatii. Toate institutiile: familia, religia, societatea, corpul medical , justitia erau impotriva homosexualilor, cum bine stiti. Si acum, cu exceptia justitiei, lucrurile stau la fel.

Religia imi baga in cap ca sunt din nastere un pacatos de neiertat, justitia imi spunea ca sunt criminal iar corpul medical imi spunea ca homosexualitatea este o boala mintala. Familia mea fiind crestina rau, stiu cum ar fi reactionat daca ar fi aflat.

[Nici acum nu s-au schimbat multe in Romania, devreme ce la tv apar medici care sa se laude ca furnizeaza "tratament pentru schimbare" si devreme ce a fost nevoie de interventia Uniunii Europene ca sa se schimbe legile nedrepte din codul penal.]

La 17 ani am facut toate pregatirile sa ma sinucid, pentru ca toata propaganda sociala si educatia religioasa ma facea sa ma simt un monstru. Nu aveam curajul sa trec imendiat la fapte si am inceput sa-mi fac singur autosugestie, spunand in fiecare zi "trebuie sa ma sinucid". Parintii nu stiau nimic, nici colegii, nimeni si nu aveam cu cine discuta. "pregatirea" a durat cateva luni si urmarea fiziologica a fost o durere de cap permanenta si insuportabila. Dar cand sa execut actul, am avut un moment de revolta totala, ca o explozie, cand mi-am spus ca daca Dumnezeu a stabilit reguli atat de inumane, refuz sa mai cred intr-un asemenea animal si din acel moment am inceput treptat sa-mi pierd orice credinta (nu a fost posibil sa renunt dintr-o data la totul).

Treptat am parcurs calea inversa spre viata normala spunandu-mi ca trebuie sa traiesc. Tot treptat, in cateva luni,a disparut si durerea insuportabila de cap ce o dobadisem.

[Trebuie sa va spun ca foarte multi tineri (majoritatea baieti ) se sinucid totusi la adolescenta din motive legate de orientarea sexuala chiar si in America unde traiesc acum si unde societatea e mai toleranta. Procentul publicat in anul 2003 a fost de 40% din totalul sinuciderilor celor intre 12-24 de ani.]

A urmat o perioada in care eram deprimat permanent pentru ca nu gaseam nici o solutie sa traiesc. Am fost la medici psihiatrii ca "sa ma schimbe"; ei erau mai ageamii decat mine si dadeau tratamente de tot rasul! Ba injectii cu ...Testosteron (care ma faceau sa fiu si mai inebunit dupa sex), ba se comportau ca securistii, etc. Unul din ei-vestit; nu-i dau aici numele- m-a pus sa stau trei zile in spital ca sa-mi dea un diagnostic care sa permita o luna de concediu, ca sa aranjeze el sa ma culc cu una din asistentele lui (care mi se parea groaznica). In sfarsit, nu insist. Ar trebui sa-i dau de gol pe toti tampitii care au titlul de medic psihiatru in tara si care nici acum nu spun nimic stiintific in presa. Am consultat toate cartile de psihologie si psihiatrie aparute in ultimii ani in tara: nicaieri nu se scrie esentialul: ca orientarea sexuala nu se face la ...alegere. Nu-ti poti alege sa fi heterosexual sau homosexual. Totul e o rezultanta a multor factori.

Eram naiv si prima experienta erotica a fost cu un tanar de o calitate execrabila, care m-a santajat si mi-a furat totul (el era mandru ca nu e homosexual; invatase de la societate ca homosexualii trebuie tratati ca ultimele lepadaturi si aplica invatatura). Asa a fost vandalizata tineretea mea. Tremuram tot timpul "sa nu afle nimeni" si sa nu fac puscarie Duceam o viata dubla: pe de o parte elev model si student foarte bun, pe de alta drojdia societatii. Cand am putut, am plecat din tara.

De cateva ori cand am revenit in Bucuresti am intalnit in aeroporturi sau in avion tineri romani stabiliti in diverse tari europene cu care am discutat si care mi-au spus ca mai bine si-ar taia limba decat sa recunoasca in tara ca sunt homosexuali, pentru ca societatea romaneasca este foarte intoleranta.
Credeti ca nu au dreptate? Chiar citind mesajele de aici se pot trage concluzii clare. Eu insumi mi-am pierdut prieteni "buni" in tara din momentul cand nu am mai vrut sa mint sau sa ma ascund dupa deget.

Revenind in tara in septembrie 05 am vazut care este situatia astazi: nu exista nici presa, nici cluburi, nici cafenele nici asociatii care sa le permita homosexualilor sa se intalneasca. La Universitati mi s-a spus ca rectorii au amenintat cu exmatricularea pe cei care ar vrea sa faca asociatii ca in restul lumii civilizate. Copiii la scoala nu invata ca trebuie sa fie toleranti si cei care sunt homosexuali nu au nici un suport moral. Totul e "bagat sub covor" ca sa nu deranjeze mentalitatea "nationala".
Presa tot mai scrie tampenii , ca de exemplu ca "romanii sunt un popor viril", aratand ca nu intelege problema. Stil VC Tudor.Tarele din trecut continua.

Sunt tratati homosexualii la fel cu alte minoritati? Evident ca nu. Chiar cele mai marunte semne de progres sunt interpretate exact cum scrieti aici: ca vor sa-ti bage pe gat orientarea sexuala.

Pentru comparatie va pot spune ca am un nepot de 8 ani la NY care a spus ca a invatat la scoala ca baietii care iubesc alti baieti si fetele care iubesc alte fete sunt gay si ca iubirea e un lucru foarte bun. Pe cand in tara? Poate ca asta ar insemna "bagat pe gat" pentru un roman din tara, dar e ceva foarte necesar pentru evitarea batailor si umilirilor la care sunt supusi elevii perceputi ca diferiti.

Sunt de prevazut urmari negative ale situatiei de azi din tara.
Ca urmare a faptului ca nu exista centre locale care sa se ocupe de informarea, educatia si necesitatile sociale ale tineretului homosexual (elevi si studenti): are loc o explozie a activitatilor sexuale care se practica fara protectie si in absenta oricaror informatii legate de protejarea sanatatii. Totul mocneste acum; surpriza va veni in curand si toti vor avea de suferit, inclusiv heterosexualii.
Asa s-a intamplat si in America in perioada cand oficial se ascundea problema, ca acum in tara. Consecinta de prevazut:o explozie a bolilor venerice si in special a bolii SIDA. Acum americanii regreta homofobia lor de atunci dar nu mai pot corecta nimic. In Romania s-ar mai putea face ceva daca nu ar exista atitudinea homofoba atat de generalizata. La fel si bolile psihice vor fi in crestere (si mai ales deprimarea psihica si sinuciderile). In perioada ceusista pentru multi religia nu avea nici o importanta, dar azi sunt destui tineri care sunt credinciosi si homosexuali in acelasi timp, iar mesajul intolerantei religioase e mult mai virulent.

In incheiere: chiar credeti ca nu e nici o problema in privinta locului pe care homosexualii in au in societate? Dar transexualii, care sunt intr-o pozitie si mai proasta? Si credeti-ma, nimeni nu poate sa-si schimbe identitatea. Poti sa-ti alegi sa fi italian sau roman, baptist sau agnostic, gras sau slab. Dar nu poti sa-ti alegi sa fi alb sau negru, homosexual sau heterosexual. Cine crede ca se poate schimba, sa incerce sa fie pentru o zi de cealalta parte a baricadei si va vedea ca nu poate.

Am mai scris catreva mesaje pe aceasta tema la subiectul "oamenii devin homosexuali?" Am incercat sa fiu cat se poate de sincer cu acest subiect. E oarecum ironic ca o diferenta practic minora in viata omului are in societatea noastra atata importanta!

PS 1. Am vazut anul trecut un sondaj publicat la Bucuresti dupa care 85% din romani nu ar accepta sa aiba un vecin homosexual. Ca in Zimbabwe. Puteti sa-mi explicati de ce? O fi iar vorba de vreun protocronism romanesc.

PS2. In cazul meu, desi sunt 100% roman ca nationalitate in ultimele 4 generatii cel putin, vedeti ca in Romania am fost mai minoritate decat toate minoritatile.
#98426 (raspuns la: #98183) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...