comentarii

prinde orbul scoate-i ochii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cri Cri - de maimuta la: 06/04/2007 11:38:29
(la: Suflet la purtator)
Undeeee? Aici nu, colo nu, cred ca sufar de orbul maimutelor;))
Portocaliu? Da, cred ca ma prinde, imi place, dar sa nu ma confunde cineva cu " Portocala mecanica";))
"Albastru nu si nu ;))"--Ei, daca ai zis, ai zis!;))
Portocaliul ma duce cu gandul la.....ghiceste!
"- Tu, vino aici.
- Who, me?
-Inceteaza, astepti pe cineva? Ma urmaresti tot timpul.
-Vreau doar un suc(ORANJADA)."
Sper sa te joci cu mine si sa ghicesti.
Povestea tanarului Zal nu mi-o amintesc, dar stiu ca si eu devoram micile carticele "Povesti Nemuritoare".
Si uite asa, imi starnesti amintiri din copilarie, amintiri din scoala primara si biblioteca mica cu miros de carti vechi, de domnul bibliotecar cocosat si bland,etc.
"Cum ar fi oare sa ni se scoata sufletul? Sa umblam cu el pe dinafara, ori intr-un buzunar... ;))"
Eu sunt sigura ca mi-as tine sufletul intr-un buzunar ascuns;))



#184826 (raspuns la: #184720) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
d-le Muresh... - de Lady Allia la: 12/06/2007 10:43:19
(la: Epidemia de turma - pentru mann)

"Judecam omul dupa ce si cum scrie acum."

Din fericire nu avem acest drept...d-le Muresh!
Putem doar să ne facem o impresie despre acel om, puteam doar să "avem impresia" că ştim ce a vrut să spună acel om, putem doar să interpretăm ce a scris acel om, dar...să-l judecăm...nu putem!
Ştii ce mai putem face? Să batem cuie prin cuvinte şi să trăim în propria spuză de prostie la gândul că dacă scoatem cuiul nu există nici o urmă, dar...urma există, omul există şi sufletul acestuia la fel!

dar se pare că toţi oamenii avem un dar comun: înfierarea celor care nu gândesc asemeni nouă...înfierarea noastră...pentru că nu ştim să percepem dincolo de cuvinte decât partea rea...!
ar trebui să trăim de două ori se pare să învăţăm ceva şi din cuvântul: acceptare şi căldură, iubire şi respect...

G.G. Marquez pentru mine este un exemplu de om care trăieşte fără să vrea să moară degeaba..., care iubeşte şi vrea să dea mai departe fără să ia...
Un exemplu de generozitate ar fi...testamentul său literar:

"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa
si mi-ar oferi in dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce
gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun.
As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica.
As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, de-abia acum inteleg
ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi.
As asculta in timp ce altii ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei inghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca.
As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de
viata... N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce
iubesc, ca îi iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si
as trai indragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand
imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a
se mai indragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. In fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri...
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul în care urci muntele.
Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strans pentru totdeauna. Am învatat ca un om are dreptul sa-l priveasca de sus pe cel cazut, doar cand trebuie sa intinda mana ca sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi vor mai servi la nimic".

Dar...într-adevăr este mult mai uşor să lovim decât să ne lăsăm loviţi şi uite aşa ajungem doar să sperăm că am dăruit ceva oamenilor de lângă noi, dar să nu fim siguri niciodată!!!

D-le Muresh...dacă nu vă place în postura de judecat...învăţaţi să nu mai judecaţi nici dvs....altfel semănaţi doar vânt şi neghină!

#205431 (raspuns la: #205192) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Cri Cri la: 05/08/2007 19:11:05
(la: Te-ai dus)
"Pentru iubirea-mi ce pe jar
Ai pus-o la un semn
Pentru sarutul cel amar
Eu astazi te blestem:
Sa nu mai stii nici ce e zi
Nici noaptea sa n-ai tihna
Cu cat de dor tu vei fugi
Cu-atat sa n-ai odihna
Si stranga-te-ar in gheare reci
Si fierbinti totdeodata
Sa-ti rupa inima din piept
Bucata cu bucata
Sa-ti scoata ochii cei verzui (poate fi inlocuita culoarea, dupa caz)
Care inseala-ntruna
Si orb pe drumuri lungi sa sui
Sa-mi cauti mereu urma
Doar nori intunecati si rai
Sa-ti fie drept lumina
Si calauza plansul tau
Din dragoste de mine
In viata-un chin mereu mereu
Pe suflet sa te-apese
Si sa traiesti de dragul meu
De furtuni sa nu-ti pese
Chiar moartea cruda si vicleana
Sa fuga-n veci de tine
Sa cazi mereu de oboseala
Dar sa alergi spre mine."

...in fine, asa ceva... alternativa la "taraisul sarpelui si pasul gandacului..." :)))

hai sa fim seriosi
#224191 (raspuns la: #224171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jadis, - de Intruder la: 07/10/2007 22:13:07
(la: Joaca )
sa presupunem ca new kid este un tip destept...ok!
in cafenea sunt doar regulile date de admin dar, periodic, unele se incalca...de ce? pentru ca toti vrem sa stim ce e in camera incuiata cu cheia. bun, am vazut ce-i acolo dar de fiecare data cand intram, e mereu altceva. "altceva" inseamna idei, cuvinte...joc. uneori e cate o banare dar face parte din decor si asta.
chestia e ca-s multe terenuri de joaca si cafegiii le schimba ca pe sosete.
new kid, fiind destept sta intai si urmareste jocul si cand prinde o idee din zbor (sau chiar premeditata la foc mic) o arunca ca pe-o moneda. "ba, asta-i banul meu...taceti putin ca nu va mai auziti si ascultati cum suna metalul pe masa voastra patata de cafele!"
cum am zis, new kid e destept si-l doare-n spate daca unii cafegii ii spun "du-te ba cu firfiricu' tau d-acilea, noi avem valuta forte!"
new kid, daca se uita cu atentie, s-ar putea sa descopere ca si firfiricu' lui e valuta forte, asa cum sunatorii cafegiilor s-ar putea foarte bine sa fie firfirici.
daca-i inteligent, nu le scoate ochii ca uite, firfiricii cafegiilor nu-i aur, noooo! ii face sa vada ei singuri treaba asta!
un om inteligent e mult mai respectat decat unul care da din aripi si caraie.
cafeneaua te provoaca sa gandesti, chiar si in timp ce te joci.
pan' la urma, jocul cel mai frumos e ala unde esti provocat, nu ala in care Intruder se vaita ca nu-i mister cafenea sau Haduch isi cere portia de fornetti!...astea-s cioace, nu jocuri.

eu il astept pe new kid sa vina...:)))

#241099 (raspuns la: #241037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hai sa fiu on-topic...:))) - de Intruder la: 07/12/2007 10:46:44
(la: De ce alearga femeile dupa barbati?)
barbatii nu mai alearga dupa femei, ci femeile sunt cele care pun bazele unei relatii, si nu subtil ca pe vremea bunicii.

sa fim seriosi, nu toate femeile fac asa!
unele sunt (sau vor sa para) mai lipsite de prejudecati si se-apuca sa-si scoata artileria la inaintare. unora le sta bine, le prinde chestia asta...altele devin jalnice, mai ales cand e clar ca vor neaparat sa tarasca un amarat care habar n-are pe ce lume e, in fatza altarului!
n-am eu experiente colosale dar am constatat ca femeilor, in general, le place jocul ala de-a soarecele si pisica...cu cat sunt mai inteligente, cu atat e mai complicat jocul!...ele il fac asa si daca nu esti- cel putin- tot atat de subtil ca ele, nici nu-ti dai seama!
barbatii vor totul si din prima, ele amana pana ne iesim din minti si de fapt, ne testeaza la sange! la un moment dat, obosim psihic. ei bine, abia atunci se-apuca ele (unele...) sa "cedeze", dand impresia c-au facut primul pas. sanchi, au prins soricelul si ca sa nu moara in final, il baga in san...:P
sunt si din cele care nu sunt subtile si nu toate sunt tute!
astea au de-a face in general, cu barbati care cred ca la toate femeile le place sa le plimbi sub clar de luna, sub tei infloriti, stele si parastele, poezii, ochi dati peste cap, ahh si ohh, chestii-trestii. ei bine, ele sunt directe caci altfel le apuca starea de voma, viata-i scurta, timpul costa bani.
babele si moralistii care se masturbeaza in baie, le spun curve...gresit!

ideea e ca femeile sunt subtile, macar din instinct. am impresia ca si abordarea directa, e tot un fel de subtilitate. putine stiu sa se foloseasca de subtilitatea lor, sau...sunt io prea dajtept!!!
weeeeeeeeeeell...aci voiam s-ajung! :)))))))

Buna Lady Allia - de Roman Haduch la: 04/06/2008 21:32:50
(la: epilog sufletesc)
("undeva în mine
gândurile se ciocnesc unul de altul
la infinit peste toate tronează asemeni unei cruci întrebarea: "de ce?" ) Priveste-L, prin imaginatie , ajutata si de film, daca vrei, priveste-l in ochi pe Cel de pe Cruce si raspunsul iti instaureaza Cosmosul, in mental . Raspunsul este Dragostea speciala pentru tine, confirmarea ca esti unica,speciala, libera, si ca Lui ii pasa de tine.
Si eu ma intreb de ce ii place lui Dumnezeu sa se ascunda si sa isi faca din intuneric o manta , ii place sa locuiasca in intuneric. "oftez " Omul daca nu ar ofta ar muri zice Lenuta , o tiganca insemnata cu o alunita pe fatza si, care, desi are doua clase primare , mai fura cate o carte, intrucat ii place sa citeasca. tu pentru ea poti fi "sora alba" sau "fratele alb" ce stiu eu?
"îmi spun singură în singurătatea mea " .. singur trist si parasit nu vreau sa mai fiu ."Biblia mea " Frumos , Dumnezeu sa iti binecuvanteze " ochii mari şi negri " sa privesti cu atentie Calea si peisajul , cu admiratie , si grija ca frumusetea peisajului sa nu te scoata de pe carosabil. Un pic de autocontrol nu strica.
"gândurile îmi devin ţipete
îmi devin mâini
două mâini
ce se întind a rugă "– am plătit bilet întreg!" Aici am o observatie , Domnul Iisus ne-a platit biletul si beneficiem de trenul eternitatii in masura in care acceptam jertfa Sa iar daca il respingem, facem blatul si controlul ori supracontrolul ne va da jos la una dintre statii."cred că am mare nevoie de electroşocuri cu zâmbet
– pe suflet deschis! " Ma rog ca Dumnezeu sa iti dea acum o atingere proaspata pe suflet deschis (foarte frumos exprimat, plastic, ) deci o atingere proaspata si sufletul tau invigorat sa prinda Sensul eternitatii lui in Bucuria Lui Dumnezeu care face toate lucrurile noi.
lady, maine este sarbatoare si doresc ca Sarbatorirea Inaltarii lui IIsus Hristhos sa iti fie de folos.
Cand Dumnezeu l-a creat pe TATI... (Erma Bombeck) - de Areal la: 02/07/2008 05:59:46
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Când Dumnezeu i-a creat pe TATI, El a început printr-un contur prelung. Un înger, ce se tot învârtea pe-acolo, L-a întrebat:

- Ce fel de TATA mai e si asta, Doamne? Daca pe copii îi vei face de-o schioapa, de ce-i faci pe TATI atât de înalti? Nici un TATA nu va fi în stare sa se joace cu trenuletul fara sa îngenuncheze, nici sa-l înveleasca pe mezin cu plapumioara fara sa se aplece, ca sa nu mai vorbim ca va trebui de-a dreptul sa se încovoaie ca sa-l sarute de "noapte buna".

Dumnezeu a zâmbit si a raspuns:
- Da, dar daca îl fac dupa masura unui copil, la cine vor mai putea privi în sus copiii?

Si când Dumnezeu a modelat mâinile TATALUI, le-a facut mari si late. Îngerul a dat trist din cap si a murmurat:
- Oare Te-ai gândit bine, Doamne? Îti dai seama ce faci? Mâinile mari sunt întotdeauna aspre, si nu de putine ori stângace, mai ales daca e vorba sa prinda scaiul de la pampers, sa încheie nastureii de la jacheta baietelului, sa lege funditele din coditele fetitei sau - mai rau! - sa scoata aschia ce i-a intrat mezinului în deget când îsi cioplea barcuta...

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns:
- Stiu, stiu, ai dreptate. Dar vezi tu, mâinile acestea sunt încapatoare, în ele are loc aproape orice - de la toate nimicurile din buzunarul baietelului, pâna la toate figurinele de hârtie ale fetitei, plus sfori, suruburi, cuie... În acelasi timp, însa, ele sunt suficient de primitoare, ca în causul lor sa se cuibareasca fata unui copil.

Apoi Dumnezeu a modelat picioare lungi, un bazin îngust si umeri lati si puternici. Îngerul privea aproape îngrozit la noua creatie.
- Nu, nu se poate, Doamne! Daca se aseaza si vrea sa ia copilul în brate, o sa-i cada printre picioare, ca ai uitat sa-i faci o poala!

Zâmbind, Dumnezeu a raspuns:
- MAMA, da, ea are nevoie de poala. În schimb TATAL are nevoie de umeri puternici ca sa împinga masina la nevoie, sa-si sprijine fiul în timp ce-l învata sa mearga pe bicicleta sau sa sustina un capsor adormit în drum spre casa dupa o plimbare mai lunga în racoarea serii.

Când Dumnezeu era pe punctul sa finiseze picioarele ce urmau sa intre în cei mai mari pantofi ce au existat vreodata, îngerul nu s-a putut abtine sa nu remarce chicotind:
- Nu-i drept, Doamne! Chiar crezi ca laboacele astea se vor putea coborî din pat în miez de noapte când bebelusul plânge în leagan? Si cum crezi ca va putea pasi un TATIC cu asemenea picioare printre jucariile rasfirate pe covor, fara sa zdrobeasca una sau doua sub pasul lui greu si apasat?

Dumnezeu a zâmbit din nou si a raspuns cu aceeasi rabdare si întelegere în glas:
- Se va descurca, ai sa vezi... În plus, îl va putea duce în spate pe Prâslea, care vrea sa calareasca prin gradina, sau, la o singura bataie de picior, va putea speria soriceii din casuta de vacanta... Si apoi, care copil nu se va bucura sa încerce pantofii "uriasi" ai TATALUI, anticipând nerabdator ziua când va fi si el la fel de mare ca TATA?

Dumnezeu a lucrat toata noaptea, dându-i TATALUI cuvinte putine, dar un glas ferm si plin de autoritate si doi ochi care, desi pot sa vada absolut totul, ramân blânzi si întelegatori... În cele din urma, chiar în ultima clipa a creatiei, a adaugat lacrimile. Dupa care S-a întors încet spre înger si, privindu-l cu aceeasi blândete pe care o pusese în ochii TATALUI, l-a întrebat:

- Ei, acum esti multumit? Un TATA iubeste la fel de mult ca o MAMA. Inima lui este la fel de sensibila, dragostea lui - la fel de nemarginita.

Îngerului nu i-a mai ramas nimic de spus.
Povestiri fara sens - Alex - Radu Herjeu - de Lady Allia la: 15/07/2008 12:17:49
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Alex colectioneaza goluri. Asa cum altii strang timbre, cutii de chibrituri, pitici de gradina, neveste... Alex strange goluri. Cu pasiune, cu entuziasm, cu inconstienta... Ca orice colectionar care se respecta. Le simte de departe, le adulmeca, ii sticlesc ochii. Le ia, le intoarce pe fiecare parte, le trage in piept mireasma, le apropie, apoi le indeparteaza de ochi. Ce mai? O betie a colectionarii de goluri. Alex iubeste golurile. Golurile il iubesc pe Alex. Golurile ii iubesc pe toti oamenii. Dar Alex crede ca e privilegiul lui de a schimba, astfel, pareri cu viata. Alex e un om bun. Dar bunatatea n-are ce cauta in arta colectionarii de goluri. Iar povestea noastra, despre asta este. Nu despre bunatate sau frumusete.
Cateodata, nu mai poate respira. Si, ca sa nu se sufoce, isi da drumul la goluri, ca la cheaguri de sange care-i blocheaza venele... le-ntinde pe un camp, noaptea si se uita amuzat sa vada ce rodeste din ele... Asta, desigur, daca vantul aspru de coama le da voie sa se prinda.
Gol pe gol scoate?
Alteori... Alex e scriitor. De fapt, ar putea deveni unul, daca ar stii sa expire golurile asa cum le inspira. Alteori, cand golul da pe dinafara, Alex se aseaza si scrie. Rupe cate o bucatica din gol si-o intinde cu pixul... acum ma gandesc ca ii era mai usor daca era pictor... pe hartie... apasat, ca sa nu i se rostogoleasca spre marginea cuvintelor. Si umple foile cu tuse groase... uneori. Alteori, abia le vezi cum brazdeaza albul... Si ce cuvinte frumoase plamadeste Alex din golurile lui. Stai asa si te uiti la ele ca prostu' si te miri de cat de frumoase pot fi. Si-ti apleci capul spre stanga, apoi spre dreapta... si inchizi ochii si-apoi ii deschizi repede, ca sa le prinzi vreo stralucire hotomana. Din pacate, uita repede de scris. Si se-ntoarce la colectia lui... E ca si cleptomania... Nu poti sa te-abtii sa nu intinzi mana. Stii ca n-ai ce face cu el, stii ca o sa te-ngreuneze, stii ca n-o sa mai poti respira pe moment. dar gestul in sine iti face bine. Probabil. Iti da sentimentul de libertate. Si, pentru cateva minute, gestul acela ii da senzatia ca e plin. Simturile iau locul minciunii, doar pentru cateva secunde. Ce pacat ca, dupa aceea, mai apare un gol. pe care Alex il ia, il priveste un pic, cu intelepciunea celui care stie ca nu se poate opune, si cu naivitatea celui care crede ca fenomenele interne sunt la fel cu tornadele, cutremurele si eruptiile vulcanice. Si-l pune in sir cu celelalte goluri. Sau in cerc. Depinde ce joc vrea sa joace in dimineata aceasta.
Cateodata, zace. Alteori se agita si grabeste pasul in jurul golului. Mai intotdeauna pierde timp in fata oglinzii doar ca sa-si asorteze fracul la bascheti. Ar sta, ba ar pleca, ar vrea sus, si-apoi jos. Prea mic pentru lumea asta mare si prea mare pentru lumea lui mica. In ce gol din acesta isi va gasi locul?
Alex stie sa zambeasca. Alex stie sa planga. Alex stie sa-i iubeasca pe oameni. Lui Alex ii e frica de oameni. Lui Alex ii e frica de el.
Mie mi-e teama de un singur lucru. Ca-ntr-o zi, obosit... Alex va aluneca de pe marginea golului... Si-o sa-si devina cea mai tare piesa de colectie.

.................

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/5861/povestiri-fara-sens-alex/1
Sfantul Petre si orbul-legenda populara romaneasca - de Areal la: 12/09/2008 16:05:38
(la: BASME si POVESTI)
A fost unde a fost si a fost cand a fost un orb si un olog si s-au prins frati de cruce si-a zis orbul:
- Sui, frate-n cius, eu te-oi purta si tu ma-i indrepta pe unde sa merg. Ce om castiga, om imparti frateste.
S-au pornit la cersit. Au cerut ei, au cerut... Ce au capatat, au mancat, au baut, s-au imbracat; ba au mai adunat si un sac plin cu malai.
- Hai sa impartim malaiul, ologule! Masoara tu si pune o banita mie, una tie, una mie, una tie... Mai stam si noi pe acasa, cat om avea mamaliga.
Ologul a inceput sa masoare; punea pentru el banita plina; cand venea randul orbului, punea banita goala.
Asa bietul orb cand intreba:
- Ii plina, bre, banita?
- Plina, bre orbule, plina!
Si cum sedeau ei pe malul garlei, ologul a dat branci orbului in apa...
S-a asezat apoi la capul podului s-a inceput a se milogi:
- Faceti-va mila si pomana cu un biet olog.
Asa, Dumnezeu si cu Sfantul Petre tocmai stau la taifas dupa masa; cum a vazut nelegiuirea ologului, Sfantul Petre ia paharul cu vin si zvarrr...dupa olog, dar s-a izbit in toartele cerului si s-a facut cioburi.
Dumnezeu atunci a zambit si a spus:
- Hei, Petre! Tu crezi ca ai lovit ologul si cand colo tu mi-ai spart paharul si ai patat cerul. Dar fiindca ai vrut sa dai in capul vinovatului, binacuvantate fie tandarile si vinul.
Sufla apoi asupra cerului si facu cioburile stele, iar vinul nori. Dimineata, cand pamantul se acoperi de roua, Dumnezeu zise:
- Acu, Petre, ia-ti toiagul, du-te pe pamant de spune orbului sa se spele in trei dimineti cu roua pe ochi si air va capata vederea.
A pornit Sfantul Petre pe pamant, a ajuns in satul unde traia orbul; ca vezi, Dumnezeu ii purtase de grija si-l scoasera din apa niste oameni milostivi.
Ada Sfantul ca sa-i cerce sufletul a intrebat:
- Asculta, omule, sunt un biet drumet, lasa-ma sa man la noapte in casa ta.
- Bucuros, mosule! Dar la mine ca la omul nevoias; n-avem nici de unele si numai bunul Dumnezeu stie cum o ducem.
A asternut femeia toale afara pe prispa, ca era in luna lui Florar, iar cand s-a revarsat de ziua, a chemat sfantul Petre pe orb, l-a invatat sa faca asa cum zisese Dumnezeu si a plecat.
S-a spalat orbul pe ochi cu roua, in trei dimineti, si a dobandit vederea. Atunci a priceput ca acel pe care il gazduise fusese un sfant.

Ochii tai - de cosmacpan la: 16/09/2008 12:37:50 Modificat la: 16/09/2008 12:39:29
(la: Locul in care "Si caii se impusca, nu-i asa?")
A fost odată o nevăzătoare care se ura pe ea însăsi din cauză că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu o exceptie, pe prietenul ei. El era întotdeauna gata să o ajute. Într-o zi, ea i-a spus lui: "Dacă as putea să văd lumea, m-as căsători cu tine."
Într-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost date jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei. El a întrebat-o: "Acum că tu poti vedea lumea, te căsătoresti cu mine?" Fata s-a uitat la el si a văzut că el este orb. Numai văzând ochii lui închisi, a socat-o. Nu se asteptase la asta. Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închisi toată viata a făcut-o să-l refuze. Prietenul ei a plecat, si a doua zi i-a scris un bilet: "Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei."


"Indragostitul imprumuta, fara sa-si dea seama, ochii iubitei" (proverb indian)

(Pentru adolescent totul este foarte important: o dovedeste stralucirea din ochi sai."

"Aspiratiile noastre, ca de altfel si simtamintele noastre sunt singurele pasari libere, care nu pot fi inchise intr-o colivie."

"Totul poate fi furat, imitat, falsificat, in afara de libertatea interioara de a gandi si de a simti intr-un fel propriu."
Ghilotină pentru speranţă - de cosmacpan la: 05/12/2008 15:52:15
(la: de unul singur........)

Vom trăi această zi ca şi când ar fi ultima
torceau rând pe rând degetele
înţepenite gheare
retractile.
Şi securea a căzut,
scurtcircuitând treimea neadunată.
“Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este...”

Hai mama că eşti frumoasă şi aşa
De unde atâta frumuseţe?
că doar v-am dat-o
parte, fiecăruia
la naştere.
Şi mi-au rămas doar ridurile
“Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este”

Şi ochii mei plângeau culori
tenori ai asfintitului
plin de sânge.
Doamne, ce culoare are viaţa?
“Şi de vei vedea n-or să-ti ajungă lacrimile”
dar fie ţie după durerea ta
căci nu toţi cei ce văd înţeleg.
Ce vezi?
“zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând.”
Dar nu ştiu care-i frumuseţea
unde să mă uit după ea?
Cât ai fost orb o aveai în faţa ochilor
Şi nu credeai.
Astăzi vezi dar n-o vezi.

Si Dunărea curgea lacrimi de vals
spălând frumuseţea.
prole, - de Intruder la: 17/12/2008 11:01:24
(la: Cu sania la vale)
nu se cade s-o apar pe maan, dar am 2 motive: sunt subiectiv si "orb la orb nu scoate ochii".
nah! omoara-ma, taie-ma si arunca-ma la ratze...ce sa fac? :))
de fapt nu am aparat-o...are gura mare si se poate apara singura. am aparat un printzip, ca jupan Dumitrache. :D
#373922 (raspuns la: #373919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 21/08/2009 10:33:30
(la: Control)
a ambreat

a abreiat.

te-am cunoscut în acel bar troscăind a bere ieftină şi a testosteron masculin.

'a troscai' inseamna 'a trozni' si se foloseste pentru vreascuri.
inteleg ca mai...colocvial asa, se foloseste si cu sens de 'a bea', dar aici nu-i cazul, intrucat ar fi trebuit sa fie urmat de prepozitia 'la'.
'a troscai' la bere.
oricum, contecstul ma ajuta, indicandu-mi ca verbul cu pricina e folosit aici cu sens de 'a trazni' (a mirosi puternic), sens pe care nu-l va avea niciodata.

'testosteron masculin' ii una dintre flagrantele alaturari pleonastice care transmite cititorului faptul ca autorul nu stie ca testosteronul e un hormon masculin.

miştourile lui ieftine şi nefericite

'nefericit' = 'nepotrivit"
'ieftin' il include si-l nuanteaza deja.
in context, 'nefericit' nu mai aduce nicio informatie in plus dupa 'ieftin'.

ţi-am zis: "uite, am cumpărat special o sticlă de vin, am cerut două pahare. asta în speranţa că vei alege o discuţie inteligentă şi nu neapărat convergentă,

din punct de vedere logic, speranta personajului e neintemeiata.
atunci cand un barbat ii propune unei femei sa bea ceva impreuna, ea n-are de unde sa stie cat de inteligent poate discuta individul.

'discutie convergenta' pur si simplu nu exista.

am memorat aşteptarea răspunsului tău, acele clipe în care, pentru a trece mai uşor peste ele, mi-am imaginat cum ar fi să schiez în alpi, coborând cu o viteză ameţitoare o pârtie neagră, o alunecare ca o sinucidere, o bucurie ca o sinucidere.

nu poti memora o asteptare.
pe-asta o traiesti, intrucat e simultana momentului gandirii.
e o incurcatura bizara de timpuri.
folosirea aceluiasi timp gramatical aduce pe acelasi plan doua actiuni pe care la ambiguizeaza.
nu stii daca 'am memorat' se petrece in acelasi timp cu 'mi-am imaginat'.
macar fiindca daca accepti ca posibila memorarea, actul acesta nu se poate face in timp ce-ti abati in mod constient gandul la altele (schi in alpi - lipsa de originalitate, acesta, apropo).

Ca un prizonier transferat cu bune intenţii, cu toate că plecarea mea în germania şi mesajul pe care mi l-ai dat acolo, prin care îmi transminteai gelozia ta extremă şi imaginaţia ta cu aspecte patologice, ar fi trebuit să mă pună în gardă despre ce avea să fie.

din pacate aceasta e o alta constructie nefericita.
asa cum e scris (exista un 'si' de coordonare acolo, lipsit de echivoc!), nu doar mesajul primit, ci si plecarea in germania ar fi trebuit sa te puna in garda.
or, doar mesajul ei trebuia sa fi facut aceasta.

masticându-l cu veneraţie

'a mesteca' si 'a mastica' sunt sinonime.
ultimul se foloseste exclusiv pentru alimente, in situatii foarte limpezi.
explicatia cum ca-i o metafora nu sade-n picioare.
e doar o incercare de a scoate expresia 'a mesteca ceva' de sub imperiul banalului, inlocuind-o, in lipsa de inspiratie, cu un sinonim nepotrivit.

alături de neîncrederea ta în natura umană, alta decât a ta.

exclus.
in neincrederea umana intra orice tip de neincredere omeneasca.
taman fiindca si femeia-i om.

cele două săptămâni petrecute în elveţia

alpi, elvetia...

borcanul de sparanghel murat. mâncat la final, aşezat în fund,

asta e de-a dreptul comica.
cine era asezat in fund? borcanu? personajul? ... sparanghelul?

noa, o sa ma opresc aici.
daca nu cunosti subtilitatile limbii si nu-i pricepi articulatiile, oralitatea textului te prinde.
acesta curge frumos, e lucios si-ti ia ochii.
cu subtilitatile sta prost.

asa ca trebuie corectat si fraze intregi regandite.
trebe eliminate cuvintele folosite incorect, constructiile supralicitate care-n loc sa nuanteze, strivesc imaginile.

mai multe informatii costa bani.
treaba asta trebuia facuta de editori care fie au fost prea bine platiti, caz in care nu si-au batut capul, fie-s incompetenti, situatie-n care mi-e mila de editura 'tritonic' care face-atatea compromisuri.

in loc sa ne guduram pe langa 'modi', mai bine verificam cat de serios vorbea cand o zis ca-i bun tecstul.
maudigliani ii un magician - niciodata nu stii ce si de ce scoate cate-o dracie din joben.

iar ca sa intelegem exact ce inseamna fraza arborescenta bine strunita logic, sa (re)citim mai bine ciclul 'ea a murit'.
e o lectie excelenta.
pentru toata lumea.




sceneta - de anisia la: 02/11/2009 08:40:47
(la: Miss Cafeneaua 2009 – Etapa I)
The silent fight

Decorul:
in garsoniera de pe 13 Septembrie, bucataria are forma dreptunghiulara cu o latime prea ingusta pentru lungimea dialogurilor petrecute la masa cu trei picioare, lipita de peretele crem faiantat. pe pervazul geamului intredeschis, jonny si camelia ciripesc afectuos.

is orele cinci fara cinci. acusi, acusi trebuie s-apara si el de la serviciu - gandeste zambind, bucuroasa si ca, in sfarsit, i-au reusit galustile la supa.
isi scoate sortul de bucatarie, si-aranjeaza frumos buclele si-asteapta cuminte, rasfoind o revista.

tic-tac, tic-tac, tic-tac

is orele opt si treizeci de minute. ii trecuta de-acum prin fel si fel de stari de spirit. ingrijorare, teama, nedumerire, dezamagire, amaraciune. si iar ingrijorare.

tic-tac, tic-tac, tic-tac

a citit de-acum la revista aia de vreo cateva ori. fara sa se miste de pe scaunul din bucatarie. cu ochii tintiti pe usa de la intrare. si urechile ciulite dupa motorul masinii. jonny si camelia sunt tacuti si ei.

tic-tac, tic-tac, tic-tac

is orele zece. se-aude motorul masinii. se repede la geam, si-l vede cum iese grabit din masina, si urca treptele de bloc doua cate doua.

se-aseaza la loc pe scaunul ei, bosumflata.

nici ca-i sare de gat cand intra pe usa, nici ca-i incalzeste mainile intre palmele ei. se preface preocupata cu reincalzitul mancarii.

el intra ca o vijelie in casa...

EL: iubiiii, ce i-am batut pe astia la baschet azi. mama ce foame mi-e, ce-ai facut bun?
(ups, am festelit-o. ii bosumflata. oi fi uitat sa-i spun ca azi merg la baschet?. iubiiii... ce faaaci?

EA: fara sa raspunda in fel si chip, mesteca in cea cratita cu mancare.

El: ai uitat iubi ca azi e zi de baschet? - o-ntreaba bland, incercand sa-i prinda privirea.

EA: la fel de tacuta ii pune supa in farfurie, si-l priveste pe sub ochelari.

EL: ooookey, silent fight again. mai, esti fantastica. tu uiti si tot tu te superi. ti-am zis ieri ca azi e zi de baschet. stii bine ca ti-am zis. de ce ai uitat? si de ce faci pe botoasa acum?

EA: soarbe din supa, vadit zgomotos, forma copilareasca de protest.

EL: asa faci tu intotdeauna. te superi ca vacarul pe sat si apoi taci. ma innebunesti cu tacerea asta. ce naiba, suntem oameni mari. vorbeste. spune ce te supara.

EA: strange farfuriile goale de supa. si-si zice-n gand i-or fi placut oare galustile...?
Materialul incepe defapt asa... - de Baby Mititelu la: 23/04/2010 20:14:43
(la: Ce se intampla in padurea Baciu?)

În inima Ardealului, într-o zonă cu aparență atemporală, se găseşte, probabil, cel mai misterios loc din România. Multă cerneală a curs pe marginea subiectului pădurii Hoia-Baciu, la fel cum mulţi paşi ai curioşilor au străbătut această poartă între lumi, în speranţa surprinderii unei fărâme de paranormal. Unii dintre ei au avut într-adevăr parte de experienţe inexplicabile, care provoacă fiori reci chiar şi celor curajoşi. Cercetătorii nu au încotro şi ridică neputincioşi din umeri, lăsând loc liber celor mai diverse speculaţii, care înflăcărează imaginaţia amatorilor de fenomene paranormale.

Avertismente din vremea strămoşilor

Pădurea Hoia-Baciu, este cu siguranţă cel mai faimos loc din România, unde au fost investigate şi analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona în sine a devenit cu adevărat celebră pe mapamond de abia în anul 1968, cu toate că localnicii ştiau de existenţa sa încă din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rău, unde se întâmplă lucruri peste puterea de înţelegere a omului obişnuit. Toţi ştiau din moşi strămoşi că odată intraţi printre copacii al căror foşnet venea parcă din altă lume, toate spaimele subconştientului uman, prind brusc viaţă şi apar în calea celui îndeajuns de nesăbuit încât să se aventureze în acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul pădurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele că odată ce au intrat în pădure pentru a tăia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de pădure sau ciuperci, ceva straniu se întâmplă cu absolut oricare dintre ei.





Încă de la primii paşi printre copaci, sătenii se pomeneau asaltaţi de stări inexplicabile de greaţă, anxietate, senzaţii de vomă, dureri de cap şi chiar arsuri apărute pe piele. Multă vreme, pădurea Baciu din vestul oraşului Cluj-Napoca a rămas un subiect tabu, oamenii temându-se să aducă vorba despre un loc pe care în sinea lor îl credeau căzut sub un blestem greu, sau mai rău, însăşi sălaş al Necuratului. Cel care a întreprins o adevărată muncă de pionierat la aceea vreme în studiul fenomenelor paranormale din pădurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).

Profesorul Sift a fost atras de faima pădurii Baciu, intrigat fiind de poveştile şi întâmplările incredibile pe care le auzea de la localnici. În decada anilor 1950, a întreprins numeroase călătorii în pădure, observând la fiecare incursiune între copaci, o serie de umbre ciudate care îl însoţeau. Fire curajoasă, nu a abandonat cercetările, izbutind să fotografieze"umbrele". Surprizele şi-au făcut apariţia încă de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe lângă"umbrele" în cauză, multe alte forme, lumini şi siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetările lui Sift au continuat până în pragul anilor 1960, când tot mai mulţi cercetători români i-au preluat studiile şi aveau să fie atraşi de explorarea pădurii Baciu.

OZN-uri în toată puterea cuvântului

Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea în vârstă de 45 ani, ignorând avertismentele sătenilor, se afla în pădurea Baciu pentru a petrece un sfârşit de săptămână departe de stresul oraşului. Împreună cu el se aflau la acea dată prietena sa, Zamfira Matea şi alţi doi prieteni de familie, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În preajma orei 13.00, pe când se afla în căutarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Întors în poiană, alături de prietenii săi, Emil Barnea a apucat să vadă ceea ce părea un OZN care survola la viteză mică pădurea Baciu, fără să scoată niciun sunet. Straniul aparat zburător a început să strălucească brusc, făcând în aer o manevră de rastunare. Fără veste, OZN-ul a accelerat spre cer într-o direcţie uşor oblică. Urmărindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reuşit să-l mai surpindă în trei cadre. După developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialiştii internaţionali ai fenomenologiei OZN aveau să clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat în România şi fără îndoială, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodată în lume".





Până la acest moment, Emil Barnea intrase deja în contact cu Florin Gheorghiţă şi Ion Hobana, probabil cei mai prestigioşi ufologi români, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. După ce fotografiile au trecut şi de "filtrul" autorităţilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agenţia naţională de presă, şi făcute publice, inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea să atingă noi culmi în decursul anului 1977, când au fost prezentate de câte profesorul C.S. Vonkeviziczky în cadrul Congresului Internaţional de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cărţile şi revistele din lumea întreagă, care vizează cazuistica OZN.
partea a doua de la textul de mai sus - de beatlemaniacul la: 21/07/2010 23:42:50 Modificat la: 21/07/2010 23:43:46
(la: First `love´)
Acum dude, zi-mi, ce s-a întâmplat?

Futai ca ăsta eu n-am mai pomenit. Cu muşcături de mâini, cu muşcături de cearceaf, de propriu tricou, cu schelelăieli, cu tendinţe spre plâns, cu tremur ieşit de sub control. Cu isterie, da. Futai isteric. Nu ţin neapărat să intru în detalii, de aceea am început cu ele. Unele futaiuri sunt prea de tot. Ca şi cum inadmisibile. Inadmisibil de conceput. Până când ţi se înâmplă cu adevărat, şi rămâi mască. Fuţi acolo, şi dai înainte cu disperare şi te uiţi holbat la tipă, şi nu-ţi vine să crezi. Adică văzusei şi tu în filmele porno, da’ nu-ţi imaginai că poate fi chiar aşa. Cu isterie, cu muşcături, şi tremurături necontrolate. Ca şi cum ar fi sfârşitul lumii, şi n-ar mai conta dracul nimic. Decât futaiul ăla, care pare esenţial.
- Să mă opresc?
- Nu, nu, continuă.
- Eşti bine?
- Fă-mi ce vrei, fă-mi ce vrei!
Iar tu când auzi asta, o iei razna, şi-ncepi să dai ca nebunul. Mai devreme o lăsasei mai moale, că nu ştiai ce se întâmplă, tipa schelelăia, şi tu credeai că-i faci rău. Iar acum ţi-arată verde, şi pur şi uşor îţi ieşi din minţi. Ca şi cum ai fi stat la semafor o oră, şi-ai acumulat nervi, şi porneşti apoi în demarare. Şi dă-i şi dă-i în disperare, ca şi cum ar fi sfârşitul lumii, iar tipa devine de-a dreptul isterică, o ţii în braţe, are convulsii, te sperii, te uiţi la ea fascinat, şi o fuţi. O fuţi cum ţi se pare că n-ai mai futut în viaţa ta, şi începi să ai şi tu impresia că sfârşitul lumii este aproape, chiar la uşi. Care momentan, după ritmul în care dai la rame, ai impresia că tre’ să iasă din ţâţâni. Tipa aia se zvârcoleşte, chiuie, stai şi te gândeşti dacă e pentru prima oară futută, pentru că dacă i-o bagi şi pe a doua jumătate, se încolăceşte, se dă înapoi, grohăie, ajunge chiar să te sperie. Însă după un timp, începi să dai tare, cu toată fiinţa ta, iar ea poate duce, şi tu continui foarte repede, tipa ai impresia că tre’ să păţească ceva dacă o tot ţii, dai acolo în continuu, şi în acelaşi timp analizezi curios, ce dracul o să se întâmple cu tipa, pâna unde o poate duce, ce urmează să mai facă. Îşi vâră degetul în gură, şi-l muşcă, prinde cearceaful în dinţi, tu în timpul ăla prinzi curaj, şi îi dai şi mai tare şi mai repede, şi ai relaxarea aia în care poţi să dai fără să-ti dai drumul, ştii că este departe, dar în acelaşi timp te simţi aproape, şi simţi că eşti stăpân, controlul e maxim, şi pur şi frumos jocul e minunat. Dai, tipa se zvârcoleşte, îşi dă ochii peste cap, îţi suge degetele, zbiară, se aude, îşi pune repede mâna la gură, că se gândeşte la sora ta din cealaltă cameră, şi-apoi tu ticălos dai şi mai tare, dai şi mai repede, şi ea schelălăie, şi totul devine fascinant. Dai înainte, dai înainte, ca şi cum n-ar fi cale de întoarcere, şi tu n-ai facut toată viaţa, decât asta. Restul este trecut, viitor este doar înăuntrul ei, şi-i dai şi-i dai, până când ţi se pare ideal să te opreşti, îi priveşti chipul, părul răvăşit, privirea căutătoare, absentă, pierdută, şi-apoi vrei s-o salvezi. Îi dai ca şi cum totul ar depinde de asta, şi a deconecta-o ar fi ca şi cum ai pierde-o. Şi ca un bun salvator, tu îi dai înainte. Îi dai până schelălăie, şi grohăie, şi totul pare anormal, şi mai rău ca-n filmele porno. Iar apoi o scoţi, o laşi o leacă, o plimbi puţin pe afară, şi începi totul iar, ca şi cum niciodată nu s-ar fi întâmplat, şi ca şi cum după, nu ar mai exista nimic.

Dude, ai luat-o razna. Aşa se vorbeşte, tinere vorbeşti ca şi cum, ca şi cum, nu ştiu tinere exact, însă mă scoate din sărite cum vorbeşti. Eu am vrut să povestesti decent, până când am avut încredere în tine, şi am crezut c-o să îmbogăţeşti toate acestea, şi tu ai venit şi spus toate acelea, acelea de nici nu le pot numi pe cuvinte. E ca şi cum, e ca şi cum e prea de tot.
#559998 (raspuns la: #559997) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cuminte la: 02/01/2011 23:50:59 Modificat la: 04/01/2011 12:45:24
(la: Curiozitate)
La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!
#589805 (raspuns la: #589729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
5 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:51:57 Modificat la: 26/12/2011 08:53:58
(la: Adâncul rece al nopţii )
-Stai mă! Cum ne urcăm fără să avem nicio vâslă?! Cum dracu cârmim pe apă?!
-Ei băgami-aş.... Am uitat complet. Stai...revine el înapoi pe mal trăgând şi mai mult barca pe mal. Hai să căutăm naibi ceva cu ce să vâslim.
-Ce altceva putem folosi decât o ceva creangă sau ceva.
-Aha, ceva din aia cum au gondolieri ăia în Veneţia, o bâtă din aia lungă şi rezistentă.
-Tot la creanga aia ajungem iar?!
-Ba bine că nu. Hai s-o dovedim! Ce drac’, e mai tare ca noi?!
De data asta se puseră şi trăgeau, răsuceau, smuceau de ea şi după minute bune, după ce firicele de sudoare prinse a le brăzda fruntea, creanga verde, crudă, cedă rupându-se cu un pocnet sec.
-Asta-i. Hai!
-Păi ne ajunge una? se miră Radu.
-Păi ce, gondolieri ăia au mai multe? Nu tot una au şi ei? Stăm în spate şi conducem aşa.
-Mă, dacă apa e mai adâncă şi nu atingi fundul cu creanga, am făcut fix un rahat.
Faţa lui Mihnea se crispă nemulţumit de o aşa ipostază. Măsoară creanga din ochi cântărind-o în palmă. Hai mă că asta are doi metri jumate’. Nu poate fi mai adâncă apa aici la mal. Oricum rămânem pe lângă mal, că nu este curent care să ne tragă spre mijloc.
-Păi, ştiu şi eu? Avem de ales?
-Păi nu.
-Atunci hai. Cred că Ramo ne blesteamă de mama focului deja, rânjeşte el.
Aruncară înăuntru ustensilele de pescuit, apoi urcară repede, unul după celălalt, ca nu cumva, din inerţie, barca să pornească după ce urcă primul. Cu creanga pe post şi de cârmă şi de vâslă, prinseră a se mişca uşor pe lângă mal. Radu, spre siguranţa sa, mai pipăi odată tot fundul bărcii ca nu cumva să pătrundă apă pe undeva, dar nu descoperi nimic, aşa că se liniştii de-abinelea. Încet încet, barca se desprinse şi luneca lin. Creanga reuşea să ţină loc de cârmă şi frână, Mihnea folosind-o ca pe un pivot agăţând-o de tufele şi ierburile de pe mal.
Ramona se ridică amorţită când vede năluca care se apropie pe lângă mal. Nu-şi poate abţine un zâmbet sincer.
-Bine măi! Aţi reuşit până la urmă!le strigă ea.
-Ramo, vezi, nu avem vreo sfoară sau ceva pe-acolo, să ancorăm drăcia asta de mal?! îi strigă Mihnea.
Răscolind printre toate cele împrăştiate, Ramona reuşi să de-a de un capăt de sfoară folosit ca cort, dar care nu era mai lung de doi metri.
-Doar asta este! ridică ea firul ca şi cum ei l-ar fi văzut.
-Ce ai acolo?
-O sfoară de la cort.
-Cât îi de lungă?
-Vreo doi metrii!
-E cam scurt, zice Radu, dar îl putem lega de creangă şi aşa câştigăm doi metrii.
-Ramo, ai grijă, strigă iar Mihnea. Îţi întind creanga asta, încearcă să legi firul de capăt, dar să-l strângi bine şi să vezi, poate găseşti să-l ageţi de ceva ca să ne oprească şi pe noi, altfel dăm tura lacului, izbucneşte el în râs.
Luna plină arunca asupra lacului liniştit o lumină albastră vie şi curată. Oglinda apei se vede limpede şi lină, până departe. Nu adie nicio pala de vânt, apa părând o folie enormă de staniol.
Zâmbetul rămas întipărit pe faţa Ramonei nu se stinse nici în clipa când, undeva în spatele bărcii, mai către mijlocul lacului, apa se umflă, se ridică ca un balon imens ce răsare din străfundurile întunecate. Totul pare ireal şi ciudat. Ochii ei rămân pironiţi spre ceea cea pare că iese şi nu se mai termină, şi totul într-o linişte deplină. Rămâne cu gura căscată incapabilă să scoată vre-un sunet. Ceea ce răsări din apă, rămase o clipă apoi se scufundă la fel de repede cum apăruse şi tot fără un zgomot.
Nici Radu nici Mihnea nu văzură nimic, totul desfăsurându-se în spatele lor, doar că braţul lui Mihnea oboseşte tot ţinând creanga întinsă spre Ramona care nu reacţionează în nicun fel.
-Ce faci măi fato?! Hai prinde vârful că altfel ne duce apa!
Mecanic, ca din reflex, ea agaţă vârful crengii şi înfăşoară sfoara dintr-o mişcare reuşind să oprească barca.
-Aţi văzut acolo în spate? Ce-a fost aia?!zice ea repede arătând cu braţul spre apă.
Amândoi se întorc dar nu se vedea decât întinderea lacului.
-Ce să vedem? întreabă Radu mirat.
-Ce naiba a fost acolo?! reia ea serioasă.
#626444 (raspuns la: #626442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
7 - de Tot Areal la: 26/12/2011 08:56:19
(la: Adâncul rece al nopţii )
Sticla plutea parcă în ciudă la câţiva centimetri mai departe de cât puteau întinde băţul de pescuit.
-Las-o baltă şi aşa nu ajungi la ea, îl sfătuieşte Mihnea. Dă-o-ncolo. Las’ că bem la mal.
-Ah, de era un pic mai încoace o scoateam. Măcar de-ar bate vântul puţin...
Mihnea se întoarce spre mal unde Ramona răde pe înfundate de stăruinţele lor deşarte.
-Aşa, râzi. Ce-ţi pasă, tu ţi-ai pus burta la cale, o cicăleşte el în glumă.
Ea îi zâmbeşte dând din umeri ca un copil care face o şotie. Radu nu-i bagă în seamă şi mai încearcă odată să recupereze sticla cu preţiosul lichid. Întinde braţul cu băţul de pescuit atât cât poate de tare, dar nici de data asta nu ajunge la sticla care se încăpăţânase să plutească câţiva centimetri mai spre larg. Icneste înfundat, se mişcă încercând să rămână totuşi în echilibru în barcă iar sforţările lui par a fi încununate de succes. Reuşeşte să atingă sticla cu inelul de metal din vârful undiţei, dar... apa se învolburează, o clipă pare că începe să fiarbă, un vârtej surd, puternic prinde sticla într-un joc al ielelor. Apa pare că se ridică, sticla se îndreaptă, ca apoi, într-o fracţiune de secundă, o gură hulpavă, imensă, ce-şi arătase colţii albi strălucind în reflexia lunii să o înghiţă şi să dispară în adânc lăsând în urmă un vârtej şi valuri.
Radu, cu ochii ieşiţi din orbite de spaimă, se trage înapoi lăsând să-i scape băţul din mână, de parcă l-ar fi ars.
-Ce faci?! îl repede Mihnea rămas perplex, când vede bâţul care se scufundă sub ochii lui. De ce i-ai dat drumul ?! L-ai scăpat?!
Radu, incapabil să reacţioneze, stă ca un tetraplegic ghemuit pe fundul bărcii. Mihnea se apleacă asupra lui, îi pune mâna pe umăr scuturându-l.
-Ce faci mă, de ce ai aruncat băţu-n baltă? L-ai scăpat? Ce naiba stai aşa? îl priveşte nedumerit.
-Ai văzut? bâlbâie el încet.
-Ce să văd? Că ai scăpat bâţu’ în baltă? Da am văzut. Puteai să ai grijă... acum dă-l naibii şi aşa nu era nu ştiu ce de el.
Radu se încruntă şi îşi întoarce figura întrebător spre Mihnea, dar nu zice nimic. Secunde bune se uită unul la celălalt încapabil să înţeleagă ceva. Glasul Ramonei sparge tăcerea.
-Ce faceţi acolo?! Ce s-a întâmplat?
Mihnea se ridică .
-Blegu ăsta scăpat o undiţă în apă. S-a dus şi cafeaua şi bâta. Off, că nu ştiu ce să mă fac cu voi.
-Sigur, cum să nu, dă ea a lehamite din mână întorcându-i spatele.
Cu un gest nesigur, Radu se ridică încercând să-ţi ţină echilibrul în barca nesigură ridicată de câteva valuri mici şi îşi mai freacă obrajii cu palmele. Mihnea continuă să-l privească cu neînţeles.
-Ce bai ai? Ce s-a întâmplat cu tine? Ce naiba-i cu tine?
Radu prinse a tremura ca şi cum întreaga răcoare a nopţii se abătuse doar asupra lui.
-E ceva acolo în apă. Nu ştiu ce e dar nu e ceva normal...
-Poftim?!
-Du-mă la mal. Serios, nu mai stau aici.
-Te-ai îmbătat cu aerul ăsta? Nici n-am început să pescuim şi deja... Parcă eşti vorbit cu asta să mă băgaţi în sperieţi. Sper că nu v-a trecut aşa ceva prin cap?! Am venit să ne distrăm, nu să facem glume proaste.
-Du-mă la mal. Şi nu fac niciun fel de glumă proastă cu tine. E ceva în apă. A fost aici lângă barcă şi e ceva mare.
-Peşte?
-Nu ştiu. Dracu’ îl ştie. Tu nu l-ai vâzut ?
-Îţi baţi joc de mine, devine Mihnea serios.
Radu se ridică deodată de parcă ar fi stat pe arcuri şi se răsteşte la el.
-Trage la mal, nu auzi! N-ai decât să rămâi aici, eu nu mai stau.
Vocea lui ridicată, amplificată de liniştea nopţii atrage atenţia Ramonei ce ridică capul speriată şi nedumerită.
-Ce faceţi acolo?! vrea ea să ştie venind până lângă mal.
Mihnea, rănit în orgoliu lui de aventurier de acest comportament, mai ales că-şi vede compromisă orice continuare a aventurii, prinde de creangă şi trage barca lângă mal. Dintr-un pas, Radu sare pe pământ răsucindu-se pe călcâie.
-Hai şi tu. Pescuim de aici.
-Nu merci, răspunde Mihnea sec, vizibil iritat, şi imediat îşi face vânt împingând barca din nou pe apă.
Ramona îl prinde pe Radu de braţ.
-Ce s-a întâmplat? De ce vă certaţi? Ce-i cu voi?!
Radu se întoarce şi porneşte spre cort fără să-i răspundă, dar ea se ţine după el ca un scai. Trece în faţa lui încercând să-i bareze drumul, dar el
#626446 (raspuns la: #626445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
9 - de Tot Areal la: 31/12/2011 14:42:01
(la: Apartamentul)
albă îi acoperea umerii arătării căreia nu i se vede decât jumătate din trunchi.
Ţipătul ei prelung îl face pe Ştefan să sară din pat. Ţâşneşte spre bucătărie alunecând pe podea şi julindu-şi genunchiul. O vede pe Carmen cum stă cu mâna întinsă spre geamul vecin, tremurând din toate încheieturile şi incapabilă să spună ceva. Era albă ca varul. Reflexul lui îl face să-i tragă o palmă pentru a o scoate din acest şoc. Ea reacţionează şi cade grămadă la picioarele lui. Lăsând-o jos pentru o clipă, se repede să vadă, doar că nimic nu este acolo. Camera e învăluită în întuneric şi linişte. O ridică cu greu apucând-o de subsuoară şi o duce pe pat. Era plânge încetişor, are ochii tulburi plini de lacrimi. Tremură încă scuturată de frisoane. El îi prinde faţa în palme forţând-o să se uite în ochii lui.
-Ce s-a întâmplat?întreabă încet. Îmi poţi spune ce ai văzut? Eu n-am mai văzut nimic.
Carmen dă din cap că nu, iar Ştefan nu înţelege.
-Ce, nu? N-ai văzut nimic acolo?
Ea dă din cap că da.
-Deci ai văzut ceva dincolo? În camera acolo?
Ea dă din cap afirmativ cu lacrimile siroindu-i încet pe ambii obraji.
-Ce a fost, eu n-am mai văzut nimic?!
-Ci...ci...cineva...bâlbâie ea. Se..se uita la mine.
-Ai văzut pe cineva acolo, la geam care se uita la tine? Ce era, bărbat, femeie...
După ce le zice „femeie” ea dă din cap mai tare.
-Femeie...?!
-Bătrână, şopteşte ea trăgându-şi sufletul şi respirând adând. O bătrână, lângă geam, se uita la mine. Părea ca una moartă.
-Moartă se uita la tine? Adică arăta ca o moartă?!
Ea dă din cap că da.
-Uite cum facem. Linişteşte-te acum, mâine la prima oră plecăm de aici, bine? Eu n-am mai văzut nimic, dar te cred. Am să urmăresc, poate mi se arată şi mie. Orice ar fi, nu ai de ce să te temi, sunt cu tine şi nu poate să-ţi facă nimic. Aici nu are putere.
Nici nu apucă el să-şi ducă vorba la sfârşit când o izbitură puternică se aude în uşa din camera depozit. Lovitura se repetă la fel de puternic, cu violenţă.
Ştefan sare în picioare şi apucă un picior de lemn rupt cine ştie de unde, ce zăcea lângă uşa de la intrare.
-Vă arăt eu vouă cum să vă bateţi joc, îşi mârâie înfuriat la culme.
Deschide cu brutalitate uşa ce dă spre hol... Scaunul din bucătărie îl loveşte cu putere sub genunchi aproape răsturnându-l. Prostit se uită la scaunul ce fusese o clipă înainte în mijlocul bucătăriei. Nu mai înţelege nimic! Geamul deschis se trânteşte brusc, cu violenţă, rupându-se, iar sticla sfărâmată căde ploaie asupra lui şi-l răneşte uşor pe obraz şi nas. Se târăşte de-a buşilea către perete la adăpostul uşii, dat uşa, ca posedată îl prinde într-o serie de lovituri cel rănesc la tâmplă şi aproape să-i frângă graţul cu care încearcă să se apere. Se ridică ca împins de un resort. Carmen, care nu înţelege nimic, se uită la el incapabilă să înţeleagă.
Ştefan se repede şi o cuprinde de umeri. Ea îi şterge cu palma câteva firicele de sânge ce-i siroiau din obraz şi nas.
-Plecăm acum! Îmbracă-te!
Noaptea rece îi învăluia făcându-i să tremure, dar avea darul de a-i ţine treji. Trăgeau după ei bagajele împachetate la nimereală într-o grabă ce friza nebunia. Abia îşi luaseră cele câteva haine uşoare pe ei. Strada pustie era bătută de rafale de vânt, iar picuri mici le cădeau în creştet , apoi pe braţe, pe faţă... Începuse să plouă mărunt. Un taxi opri lângă ei, şoferul măsurându-i atent şi circumspect.
-Ne puteţi duce la cel mai apropiat motel sau motel? îl întreabă Ştefan cu o voce stinsă.
-Urcaţi...le, răspunde acesta după câteva secunde.
În spate, Carmen se ghemui în braţele lui tremurând. Ochii ei, roşii, i se închid obosiţi obosiţi şi grei. Ştefan priveşte înainte prin parbrizul stropit de ploaie. Ştergătoarele îl prind ca într-un joc stupid, urmărindu-le mişcarea ciclică şi acel scârţâit specific al cauciucului uzat.
-Ştiu un motel ieftin, vă pot duce acolo...
-Bine, răspunde Ştefan încet.
-Nu ştiu cine sunteţi, de unde veniţi, dar mai bine că nu v-a venit ideea să înoptaţi în casa aia mare de acolo de pe dreapta. Aia se zice că-i bântuită. Acolo s-a spânzurat o bătrână, cu mult timp înainte. Casa rămase acum fiului sau nepotului ei, aşa ceva, doar că ăla a fost găsit mort seara trecută... Despre casă se spun numai prostii din astea.
#626575 (raspuns la: #626574) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: