comentarii

procreerea la bolnavii cu ciroza


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Tot din mass-media am aflat si io ca:
-Daca fumezi, faci cancer... Numarul cancerosilor nefumatori este, proportional, egal cu al fumatorilor.
-Daca bei alcool cu vagonu', faci ciroza... Numarul celor care sunt bolnavi de ciroza este insa mai mare in cazul nebautorilor.
-Stresul ingrasa... N-am vazut in viata mea un grasan stresat.
-Haitele de caini ataca oameni nevinovati... Cainele nu ataca niciodata fara motiv. Uneori motivul este greu de identificat din necunoastere.
-Tigancile care se marita la 12 ani vor avea grave probleme sexuale... Ei fac asta de mii de ani si n-au nici pe dracu'.
-Descoperiri facute de ilustri anonimi de pe la oxford, cambrigi si alte "institute de cercetare" precum ca ciocolata de fapt te slabeste, cafeaua e benefica, un pahar pe zi de bere sau vin te tine in viata 100 de ani si alte descoperiri naucitoare nu fac altceva decat sa te strice de tot la cutiuta daca le iei in seama.

Din vechime se stie un lucru care se denatureaza din ce in ce mai mult. Odata cu venirea ciclului menstrual, orice femela, de la rama (sic) la om, e bun de prasila si-si poate incepe viata sexuala fara pericol. Legile naturii insa, sunt "reglementate" de mult timp de oameni. Ce era normal odata acum e imoral. Poate ca si invers...
#295724 (raspuns la: #295704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Societatea noastra e bolnava, - de grigore la: 25/10/2003 12:05:15
(la: Scoli mixte sau unisexe?)
Societatea noastra e bolnava, dar nu e nevoie de despartirea dupa sex in scoala.
#2141 (raspuns la: #816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce stie despre boala lui un bolnav - de Alice la: 26/10/2003 12:52:41
(la: Ce va place la Luneta?)
inconstient care refuza tratamentul?
Lunetoisteria mea, daca nu-i evidenta, inseamna ca toti sunteti bolnavi si vinovati - in egala masura.
Atentie, "se ia"!:)
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E bolnava psihic individa...v - de mya la: 31/12/2004 18:51:59
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
E bolnava psihic individa...va dati seama la 13 ani...sa ai mama de 80 (daca apuca 80 si nu-i avanseaza ramolismentul mental).

Exista in multe femei obsesia asta - sa faca copii - prin orice mijloace. Am niste prietene foarte ca lumea, destepte foc (una are doua licente) si urate (nu e vina lor!). S-au chinuit sa se marite o viata intreaga, din disperare ca sa nu ramana singure si fara copii. Acum sunt ambele maritate cu niste ghertzoi de te doare capul. Au luat si ele pe cine s-a nimerit repede de tot ca se apropiau de 40 de ani si erau terorizate de perspectiva unei vieti in singuratate. Sotii sunt ca si inexistenti in familiile lor, nu contribuie cu bani, cu prezenta, cu nimic. Sunt tot singure insa cu copii, se chinuie crunt.

Da' si-au vazut visul cu ochii, au copii!!!

Ce inseamna iresponsabilitatea...e crunt, iar implicatiile se rasfrang din pacate si asupra altora, in cazul asta copiii.
SOS - de Dinu Lazar la: 01/06/2005 19:49:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Dati-i o zi in minus!"
Mihai e un copil de un an si patru luni. Pe la varsta asta copiii incep sa stalceasca din cuvinte, fug in toate partile, de abia te poti tine dupa ei si in general sunt tare greu de stapanit.
Mihai insa e un copil linistit. Si daca ar vrea sa fuga, n-ar prea putea. E foarte bolnav. Ficatul lui este musteste de bilirubina. In curand va face ciroza si asta probabil ii va fi fatala. De la o luna, cand a fost diagnosticat cu o atrezie a cailor biliare, parintii lui traiesc cu gandul asta: ii trebuie transplant de ficat.
Intr-o dimineata la Fundeni li s-a spus: trebuie sa gasiti donator. Donatorul asta trebuie sa fie compatibil cu pruncul si poate-poate nu moare. De obicei unul din parinti se sacrifica, doneaza o bucatica de ficat care se grefeaza in trupul mic si care are sanse sa il ajute sa se vindece. Culmea e ca nici Mama nici Tata nu erau compatibili cu pruncul. Dupa multe situatii de-a dreptul hilare ("va dau eu o bucatica dar sa negociem un pret care sa-mi convina si mie si voua...") au gasit donator. Asa noroc mai rar, au topait ei de bucurie...
Fuga la Irinel la Fundeni, "dom' profesor, gasiram ficatu..." Teste, analize...
Compatibil 99,9%. Cat pe ce sa stearga fruntea de sudoare bietii parinti... Sa ne programam la operatie. Cand colo, anestezistul zice pas. "E prea mic dom'le, nu risc ca imi moare pe masa... las' ca sunteti tineri, faceti altul, ce sa-l chinuiti p-asta..."
Si cu inca un bolovan pe inima, se apuca parintii sa caute clinica dispusa sa isi asume riscul ca acest pacient in greutate de numai 7 kilograme sa le moara sau de ce nu, sa le supravietuiasca pe masa. Au gasit-o! In Belgia.
"deci, una bucata ficat, teste/analize donator, teste/analize pacient, spitalizare, urmarire postoperatorie 4 luni dupa, data de azi, remiza... deci doamna, 85.000. "85.000 de ce?" "De euro, fireste... si vi-l operam pas d'problemmes ca mai facuram d-astea"
Ah, Belgia... Nici macar nu era marti. 85.000 de euro, Doamne Dumnezeule ca daca as avea banii astia mi-as lua casa, masina, mobila si mi-ar ramane si de o croaziera au tour d' l'Atlantique... Plus bilete de avion, plus cazare, plus mancare ca doar n-om trai cu aer 4 luni de zile, hai treaca, mearga, ne-am descurca sa zicem cu vreo...90.000.
"nevasta ai capiat...de unde 90.000? sa-mi vand un rinichi? ce vrei sa fac? sa ma duc sa sparg o banca..."
In vremea asta Mihai se imputineaza pe zi ce trece. Si mama lui il vede cum moare in fiecare zi cate putin si zice da, bine, lasa ca vedem noi ce facem...
Au strigat in stanga...in dreapta...au cerut pe la toti cunoscutii si necunoscutii. Azi au cam jumatate din suma, bilete de avion, cazare asigurata pentru ei si pentru donator (care e tot o mama, culmea coincidentei)... le mai trebuie doar banii pentru chirurgul ala care-a mai facut d-astea, pas d'problemmes....
Li s-au intins maini din toate partile. De aci si de aiurea, din orasul lor, din comunitatea de afaceri, din comunitatile romanilor din state, se interesara de ei biserici si comunitati de romani din Spania si tot n-au facut suma.
In fiecare zi Mihai e mai linistit decat ieri. Asta nu poate sa insemne decat ca e obosit si ca trupusorul lui nu prea mai poate. Mai au doar un hop de trecut.
Ii ajutati?
Dati-le un euro, dragi cafegii. Cat de-un pachet de tigari? Cat de-o cafea pe bulevard... Cat de 3 drumuri cu metroul...
Ce ziceti? Aveti? Dati-i lui Mihai o zi de suferinta in minus. Are un an si patru luni si sanse mari sa se faca bine. Gasiti detalii aici:

http://pws.cablespeed.com/~minut/mh/index.html
http://site.neogen.ro/mihaita.hogas/index.html
http://www.mihaita.go.ro/
http://www.hogas.go.ro/
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=47974

Va multumesc anticipat!
mama lui Mihai, tatal lui Mihai, Donatoarea pentru Mihai si toti cei care deja au donat."
#52666 (raspuns la: #52580) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bietii bolnavi sunt chinuiti - de arahnia_arahnia la: 24/09/2005 00:09:13
(la: Schizofrenia - esti nebun, esti trist si esti singur)
bietii bolnavi sunt chinuiti de preoti prin manastiri dubioase
#74395 (raspuns la: #54824) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bolnavii psihici periculosi??? - de ampop la: 07/10/2005 07:26:41
(la: "Nebuni dupa Occident")
Se revine la cliseele comuniste. Cei care pleaca sau cei care nu au o atitudine "conforma sistemului", cu o asa zisa pseudo-gandire "pozitiva" sunt de indata catalogati bolnavi psihici. Citeam mai deunazi dosarul de securitate al unui prieten care in 1980 "lauda produsele occidentale (americane)" si manifesta atitudine "dusmanoasa" fata de oranduirea socialista. A reusit saracul sa emigreze inca de atunci in US, revenid anii acestia (cred ca pentru o vreme). Unii il definesc si acum bolnav psihic. De ce? Vedeti baieti sa nu plecati la munca sau sa nu vorbiti sistemul de rau (prejudiciind astfel "imaginea" Romaniei si integrarea ei in UE) ca poate, poate vine o ambulanta, doi baieti vanjosi in halate albe si doi politisti si va duc in camasa cu maneci lunge la Spitalul 9, Spitalul Pasteur, Spitalul 6, Sapoca, Nucet :)))) si va luati haloperidolul! S-auzim de bine!
Mario
Simpla constatare - de sierva la: 08/10/2005 16:13:41
(la: "Nebuni dupa Occident")
Nu numai romanii plecati la munca in Occident se intorc bolnavi de-acolo. Multi din cei ce nu pleaca au de asemenea astfel de afectiuni, si nu neaparat datorita unor situatii materiale precare. Exista oameni bine situati din punct de vedere material care nu mai rezista. Problema majora e ca nu-si recunosc starea, pentru ca sunt boli psihice care mimeaza foarte bine alte afectiuni. Daca un astfel de om crede ca are ciroza, incep investigatiile, si nu pentru ca medicul e tampit, ci pentru ca simptomatologia se potriveste cu ceea ce scrie la carte. Cunosc oameni in situatia asta. Dupa ce e analizat, iradiat si diagnosticul se infirma, el inca stie cu siguranta ca are ciroza...Din fericire, exista medici care merg pana-n panzele albe pentru a afla ce se intampla. Efectul placebo functioneaza de minune. O fiola de algocalmin cu o denumire mai sofisticata ii "vindeca" pe sarmanii oameni. Metoda e verificata. Inca in timpul cand ii administrezi serul, bolnavul constata ameliorari semnificative ale bolii...
1. se dau: copil. bolnav de - de maan la: 17/12/2005 21:21:51
(la: Pentru orice problema exista o solutie)
1.
se dau: copil. bolnav de cancer. al meu.
ma preocupa moartea iminenta a copilului, sau cum se trateaza boala?

ai sa zici din prima ca problema-i cancerul si ca rezolvand boala il scapi de moarte.
am sa zic ca problema mea-i de fapt ca odrasla mi-e pe moarte.

2.
se dau: eu. bolnav de sida. copilul meu.
problema-i sida sau moartea ce-mi va lasa copilul orfan si fara sprijin in viata?


Daca in conditiile astea voi reusi sa privesc moartea ca pe un “dat” si sa afirm ca problema-i de fapt mortalitatea atunci voi fi depasit cu mult modul meu actual de-a-ntelege lumea si voi vietui deja in sfere superioare, fiindca daca azi odrasla mea s-ar confrunta cu moartea, numai la “numarul de decese cauzate de cancer intr-o anume perioada de timp” (=mortalitate) nu-mi va sta capul!

Asta ar fi, conceptual, problema medicilor si-a omenirii din care atunci nu-mi voi permite sa fac parte, intrucat in ochii acestei omeniri eu si copilul meu nu suntem decat un numar de dupa virgula, dintr-un tabel cu statstici.

In “rezume”, o fi Moartea ‘un dat’ dar iute devine necaz atunci cand ma priveste-n ochi.
#95700 (raspuns la: #95681) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ii vedeti niste bolnavi, ni - de Rachel_cheli_01 la: 17/12/2005 23:27:44
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)

Ii vedeti niste bolnavi, niste nebuni, ca pe paria sau ca fiinte normale?

Nu as vrea sa intru intr-un discurs prea technic insa pot afirma ca multi printre noi pot fi confruntati cu o stare de depresie, indiferent de virsta, de milieu social sau stil de viata.
Depresia ESTE o boala foarte raspindita. 1 om din 10 si 1 femeie din 5 sint atinsi in cursul vietii. Nu este vorba de o slabiciune de caracter sau o lipsa de vointa, este vorba de perturbatii chimice la nivelul creierului care antreneaza o dereglare biologica a functionilor intelectuale si fizice. Diminuarea une molecule chimice in creier – sérotonine – si cu siguranta si alte molecule care ar putea juca un rol important.
Psychiatrii disting mai multe sindromuri pentru starile depresive :
- melancolia (psychose maniaco-dépresiva sau depresia endogena)
- starile depresive exogene nevrotice sau reactionale
- starile de depresie atipice
- starile de depresie spuse secundare: alcool, corticoïde, infectii, trauma, tumori cerebrale


ce ati face daca ati fi in preajma unuia?

Daca vreti sa face ceva pentru un prieten(a) – sot (sotie) – care se gaseste intr-o faza de depresie, in primul rind sa nu-l priviti ca pe « o fiinta anormala »(cum spuneai tu lestone)… il puteti ajuta sfatuindu-l sa consulte un psycholog sau psychiatru care-i va da un tratament adaptat cazului sau.
Il mai puteti ajuta facind cu el o activitate fizica regulata (jogging, aerobic, natatie, bicicleta, etc) mersul si « plinul » de lumina …sa caute fiecare raza de soare, sa prinda aer, sa fie ajutat sa iasa cit mai mult …
O buna atmosfera, sa nu uitam ca toate seantele psy trec prin … vorbe si discutii… Discutati, glumiti si nu uitati sa-i aduceti DVD-uri cu filme comice. Risul este o terapie recunoscuta !
Citeva cuvinte despre regimul alimentar care este important :
- magneziu (gasit in apa minerala, alune, ciocolata, amande
- fier (gasit in carne rosie)
- vitaminele din groupul B : uleiuri vegetale, cereale, leguminoase, ciuperci.


v-ati gindit la sinucidere? ce parere aveti despre sinucigasi?

Pentru ca nu vreau sa fac raspunsuri lungi de 1 km as vrea sa spun un singur lucru : cine vrea sa se sinucida vrea sa scape de suferinta …nu sa moara !!!
"Un om bolnav este numai trup ?" - de sarsilovici la: 27/04/2006 16:04:28
(la: "Un om bolnav este numai un trup'')
durere?! toti ne-am lovit si ne-a durut! toti suntem intimidati de cineva care ne ameninta cu bataia pentru ca ne gandim la durere! poate doar atat ne ramane in fata durerii, credinta! Credinta ca Cineva se va indura de noi si nu va mai lasa nervii sa-si transmita impulsurile. e greu sa te stii bolnav.suferind de o boala care implica multa durere si suferinta si clipe de agonie constienta si nopti fara somn si spaima.... ce o fi in sufletul unui bolnav in afara de suferinta care i se poate citi pe chip?.. poate bolnavii fericiti viseaza, spera, la liniste, la o viata fara presiune, fara fiori... Am vazut suferinzi..Am petrecut la groapa oameni rapusi de boala.. Am simtit si miros de putreziciune langa un om inca viu... stau si ma gandesc care ar fi sensul propozitiei:" Un om bolnav este numai trup!". Suferinta care ne macina este cea a trupului. cand suntem suferinzi de suflet si totodata bolnavi tot o miscare mai nefericita ne aduce aminte doar de suferinta fizica.... Cine e tare in fata durerii? Nu stiu. Cu totii am vrea sa fim tari in eventualitatea durerii surde... Incerc sa-mi imaginez o durere care nu te mai lasa, o durere a tot ce sunt, a tot ce se vede din mine, toti nervii pulseaza si se cearta si provoaca accese si contractii dureroase... e groaznic.. cel putin asa cred credinta poate ramane singurul drog de alinare a suferintei... Poate ca si El ne imaginam ca suferim pentru ceva, pentru pacate, pentru greseli, pentru prostia noastra, a altora, pentru o aleatorie distributie a ghinionului si norocului... sunt spitale in care bolnavii sunt doar trupuri pe care chirurgii le opereaza si taie si cos si inteapa cu ace sterile...Toate astea pentru ai vindeca...incerc sa ignor ca ar fi rautate in noi..Poate toti am fi solidari si am incerca sa alinam suferintile celor de langa noi, a celor parasiti de soarta.... Din pacate nu traim intr-o lume idilica si totusi bolnavul ramane la un moment dat cu singura lui sora :durerea... daca ajuta pe cineva aflat intr-o stare de durere si suferinta fizica indemnul meu, va sugerez o visare: "Plaja pe malul marii...cer senin..apa calma, zumzet de valuri linistite care mangaie firicelele de nisip...Tipete de pescarusi..Soarele arunca usor o caldura care nu are nimic de a face cu o stare febrila..ma plimb pe acest coltisor de Rai..imi tarai usor picioarele prin nisip..grauntele de piatra ma mangaie fara a ma ranii, intalnesc scoici de forme ciudate si care imi poarta imaginatia catre cele mai incantantatoare talismane...arunc o meduza in apa..culeg o alga si imi incing cu ea o incheietura..Simt mirosul marii si al caldurii placute si al nisipului caldut si ma simt liber si pleoapele le inchid si vad prin ele roseata luminii soarelui..deschid ochii , privesc spre cer si parca vad ingerasi zglobii coborand la mine, si sunt asa micuti si dragalasi si vocile lor nu au nimic strident... si piciorusele lor ating nisipul ma inconjoara si parca imi transmit din voiosia lor si parca ma inunda bunatatea lor si ma fac sa ma simt si eu inger si ma fac sa privesc in jurul meu si sa vad tot cu ochi calzi si buni.....'
Bolnavi de Eminescu - de Maximilian la: 04/05/2006 19:51:25
(la: Eminescu, un Faust al romanilor)
Toti oamenii din lume au momente cand sunt bolnavi de romantism Cam intre 18-25 de ani
Atunci cu totii se imblonavesc de cate un poet, si de obicei poetul care le reda cel mai bine starea de spirit in limba materna (starea de spirit la aceea varsta = cu manifestarile romanitismului cronic)
De aceea noi romanii, pe la acea varsta , ne imbolnavim de Eminescu
Multumim pentru indemnul de a ne reintoarce la 18 ani
Chiar merita sa incercam






Tot ceea ce este omenesc ma preocupa
mjn
'Romania e bolnava. E clar. A - de Muresh la: 31/05/2006 09:18:03
(la: Investitii straine)
'Romania e bolnava. E clar. Am trait destul tipm aco;o ca sa stiu. Se pare ca in 1964, cand am plecat eu, era mai bine.

#125348 (raspuns la: #124727) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Energia unui bolnav este dife - de jeniffer la: 02/07/2006 01:05:06
(la: Cainii simt cancerul de la o posta)
Energia unui bolnav este diferita de cea a unui sanatos, deci se poate simti.
"si daca omul a fost bolnav, - de admin la: 20/01/2007 01:01:41
(la: Ameliorari la Cafenea. Planurile.)
"si daca omul a fost bolnav, in spital vreo trei luni, in covalescenta vreo patru, si de aceea nu a mai aparut pe cafenea?"

Cazul pe care il dai tu, al unui om care este atat de bolnav incat sa nu poata intra nici macar o singura data timp de 12 luni pe cafenea este extrem. Practica arata ca in 99,9% din cazuri, absenta completa timp de un an este dezinteres. Totusi, vorbim despre un an.
#169863 (raspuns la: #169849) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
servus voi.. ufff, ca-s bolnava... - de Jimmy_Cecilia la: 10/05/2007 19:15:39
(la: Trancaneala Aristocrata "10")
bolnava rau...de azi dimineatza arunc banii la gunoi...
ce viatza...:((
care da o bere si aici?
sa ma imbat si sa uit supararea...
#195981 (raspuns la: #195976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Alexandros la: 08/06/2007 15:21:12
(la: Is there anybody out there ?)
Hmm. Avea, cred, sub 60 de ani. Nu-i drept.
Asa e. Sub 60.
http://www.bulandra.ro/ro/biografii/adrian_pintea.htm
Infectie generalizata, parca am inteles. O ciroza care l-a ucis prematur pentru ca nu era pe lista de asteptare pentru transplant.
E incredibil cati oameni mari mor din nepasarea altora. Artistii sunt boemi, nu se gandesc la ziua de maine iar viata si sanatatea pentru ei are alte intelesuri uneori.
Nu era pe lista de asteptare:(
De ce nu l-a trecut cineva pe lista aia?
Pe toate tampeniile de fituici era: ca s-a imbatat, ca e alcoolic, ca are ciroza...
Nu ar trebui sa se autosesizeze cineva(un termen juridic poate potrivit aici) sa treaca pe acea lista marii nostri oameni despre care se stie ca sunt bolnavi?
#204227 (raspuns la: #204220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti bolnav? - de zaraza sc la: 26/09/2008 07:32:36
(la: banc!)
Viorel, esti bolnav?
Nu măi, da' ce te-a apucat sa ma intrebi asta?
Te-am vazut ca ai iesit din farmacie.
Si ce mă, daca ieseam dintr-un cimitir eram mort?

#345176 (raspuns la: #344607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iarna bolnava*** - de sami_paris75 la: 07/02/2009 09:26:20
(la: Tiganii,aurul si diamantele*2 (vinatorii de carduri))
Iarna bolnavà si adoratà
Ai sa mori de se topesc ghetarii
Ai sa mori fara stelute de ninsoare
Ai sa mori asa cum omul moare!

Iarna bolnava si adorata
Saraca iarna fara fond de cer
Astept cu lacrimi , privesc spre nori
In secolul sperantei,te vad cum mori.


P.S
Draga mea iarna!
Afla despre mine ca sunt bine sanatos,am scapat de gripa si raceala.Chiar daca tu esti rea cu mine si cu familia mea,eu te iubesc.(tu mourras quand l'uragan soufflera dans les roseraies)minca-ti-as fulgii.Cu multa caldura.Sami.
#403163 (raspuns la: #402802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...