comentarii

profesoara de limba si literatura romana si limba engleza


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
limba engleza - de (anonim) la: 10/01/2004 14:29:11
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Cinste lui Faramita ca a reusit sa invete engleza de pe cutiile de cereale! Mie mi-au trebuit ceva ani, sa am curajul sa spun ca ``stiu`` limba engleza, mai ales ca una este sa intelegi ce spune lumea sau la TV, alta sa porti o conversatie, dar oricare e un punct de pornire foarte bun, daca ai ambitie.
Sa reusesti ca artist intr-o tara straina, asta e alta mancare de peste, care cu adevarat merita felicitari!
Daca citesti in limba engleza - de (anonim) la: 01/03/2005 13:29:06
(la: Cartea rasului si a uitarii - Milan Kundera)
Daca citesti in limba engleza, cartea se poate cumpara in Amazon (de exemplu Amazon.uk). Caut-o in Google, citeodata gasesti carti uzate dar in perfecta stare la un pret foarte bun. Acolo gasesti toate cartile lui Kundera. Sper sa-ti fie de folos.
Daca citesti in limba engleza - de Cassandra la: 03/03/2005 15:18:58
(la: Cartea rasului si a uitarii - Milan Kundera)
Daca citesti in limba engleza o poti gasi in Amazon (de exemplu Amazon.uk) impreuna cu alte multe carti de Kundera.
Petre Roman, CV. Cred ca este fals... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:12:39
(la: Oamenii politici...)
PD
Partidul Democrat



Petre Roman
Presedinte PD



Curriculum Vitae


Petre Roman s-a nascut la 22 iulie 1946, in Bucuresti.Tatal - inginer, profesor - a luptat in Brigazile Internationale din Spania, iar mama a fost profesoara.
In 1963, a absolvit Liceul de Informatica – Bucuresti iar in 1968, Facultatea de Energetica (Sectia Hidroenergetica) din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti, ca sef de promotie.

In perioada 1971 – 1974 a urmat studiile de doctorat in Franta unde, prin concurs, a obtinut si dreptul de a fi cadru didactic. In 1971, a obtinut masterul „Diplomes d'Etudes Approfondies". In martie 1974, si-a sustinut teza de doctorat la Institutul de Mecanica Fluidelor, din Toulouse, din cadrul Universitatii „Paul Sabatier", cu tema „Aerarea naturala a curgerilor cu suprafata libera".

In 1976, devine sef de lucrari, in 1982 – conferentiar, in 1985 – seful catedrei de hidraulica si masini hidraulice, iar in 1990 – profesor universitar la Facultatea de Energetica a Institutului Politehnic – Bucuresti.

Activitatea stiintifica este ilustrata de numar mare de lucrari publicate: 6 monografii, carti de memorialistica, peste 50 de articole si studii publicate in reviste de specialitate. Dintre volumele aparute: „Mecanica fluidelor", „Hidrologie si protectia calitatii apelor", „Introducere in fizica poluarii fluidelor", „Miscarea fluidelor compresibile cu transfer de caldura" si in colaborare: „Dosarul Energiei nucleare, risc si securitate", „Apa si poluarea", „Probleme speciale de hidromecanica". In 1989, Academia Romana i-a decernat Premiul „Aurel Vlaicu".

In noiembrie 1992, la Toulouse, a fost lansat volumul „Le devoir de la liberte", iar in anul 1994, volumele „Libertatea ca datorie" si „Reintegrarea Romaniei in lumea libera". Au urmat lucrarile "Romania - incotro?" - 1995 si "Caiet politic: Viziune politica asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei in intampinarea secolului XXI" - 1999.

La 22 decembrie 1999, Petre Roman a fost desemnat ministru de stat, ministru al afacerilor externe, insarcinat si cu coordonarea problemelor integrarii europene. Pana la aceasta data a fost presedinte al Senatului Romaniei (1996-1999), membru al Parlamentului si presedinte al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor (1992-1996) si, anterior, prim-ministru al primelor doua guverne democratice ale Romaniei (1990-1991).


--------------------------------------------------------------------------------

Incepand cu 1992, Petre Roman este presedintele Partidului Democrat, al doilea partid ca pondere in actuala coalitie guvernamentala.

La alegerile prezidentiale din 1996, Petre Roman a obtinut 22% din voturile exprimate. Sprijinul sau pentru candidatul Aliantei Civice - actualul Presedinte - in al doilea tur de scrutin al acelorasi alegeri prezidentiale, a fost hotarator pentru victoria lui Emil Constantinescu.

La 22 decembrie 1989, Petre Roman a fost primul care a pronuntat o declaratie publica impotriva dictaturii comuniste, in momentul fugii lui Ceausescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.

Pe langa demnitatile parlamentare si guvernamentale detinute dupa 1989, domnul Roman a ocupat si ocupa pozitii de frunte in prestigioase organizatii si foruri internationale precum: raportor special al Adunarii Atlanticului de Nord (1993-1996), presedinte in exercitiu al Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra (1997-1998), membru al Comitetului Pregatitor al Conferintei Uniunii Interparlamentare a Presedintilor de Parlamente Nationale (1998-2000).

Petre Roman a fost distins cu numeroase titluri si distinctii internationale, printre care: "La Alta Orden" al Republicii Columbia in 1990, "Grand Croix de l'Ordre National du Merite" a Republicii Franceze in 1991 si "La Orden Nacional en el Grado de Gran Cruz" al Republicii Ecuador.

Este casatorit cu Mioara Iulia Roman, profesor de civilizatie, limba si literatura araba la Universitatea din Bucuresti, si are doua fiice: Catinca si Oana

Vorbeste fluent limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si rusa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



Crede si nu cerceta!...
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia si limba romana, strofa unu versul doi - de Dinu Lazar la: 02/08/2005 01:34:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Un citat foarte interesant si definitoriu dintr-un text mai lung scris extraordinar de domnul Alexandru Bogdan Munteanu:

Limbajul scris folosit pe internet de catre majoritatea românilor are caracteristica de a fi înţesat cu cuvinte si sintagme englezesti mai mult sau mai putin adecvate, in locul unora românesti care ar putea exprima perfect opiniile autorului. Cuvintul dintr-o limba straina care este folosit in locul unui cuvint autohton, desi ambele au acelasi inteles, se numeste "barbarism". Denumirea are o nuanta peiorativa, aceasta fiind o mostenire a termenului folosit de cele doua mari civilizatii europene antice (greaca si romană) pentru a desemna persoanele care nu le apartineau. Un termen mai potrivit pentru cuvintele neautohtone ar fi "străinisme", care nu mai induce nuanta peiorativa, fiind deja incetatenita folosirea unor termeni care indica originea cuvintelor straine, de exemplu "englezisme", "frantuzisme", etc. Dar "barbarism" sugereaza cel mai bine comportamentul unui cuvint strain care nu se pliaza regulilor limbii in care este introdus, la fel cum "barbarii" de odinioara nu doreau sa respecte normele sociale ale marilor civilizatii antice.

Marele pericol al acceptarii "barbarismelor" in limba româna este potentialul lor distructiv asupra structurii de baza a limbii. Ceea ce diferentiaza barbarismele de neologismele "civilizate" este tocmai faptul ca nu se pot incadra in regulile gramaticale existente, pentru ele trebuind sa fie adoptate exceptii de la aceste reguli. Dar cu cit se accepta mai multe exceptii de la o regula gramaticala, cu atit regula respectiva devine mai insignifianta si intr-un sfirsit va fi desfiintata. Gramatica este schela pe care este cladit "edificiul" limbii, iar dezagregarea unei portiuni din aceasta schela poate avea consecinte dezastruoase pentru intregul edificiu. Persoanele care folosesc barbarisme in limbajul curent nu sint constiente probabil ca in acest fel incurajeaza introducerea unor "cai troieni" in limba româna, care in timp pot sa o distruga. La fel ca si un organism viu, limba unui popor a evoluat lent si a ajuns la o stare de echilibru. Barbarismele nu fac decit sa atace permanent acest echilibru, iar numarul lor in continua crestere le va usura mult sarcina. Cei care vor avea de suferit de pe urma acestui deznodamint vor fi tocmai cei care au contribuit la el, dar nu i-au prevazut consecintele sau nu le-a pasat de ele.

Insa poate ca barbare nu sint cuvintele, ci chiar oamenii care pentru a se simti "la moda", distrug (in mod inconstient sau cu buna stiinta) o limba cladita pe parcursul a sute de ani. Exista in momentul de fata din ce in ce mai multe persoane de toate virstele care se "remarca" prin folosirea barbarismelor, in special pe internet, dar din ce in ce mai frecvent si in limbajul de zi cu zi. Iar cei care indraznesc sa le atraga atentia asupra limbii "stricate" pe care o folosesc sint luati in ris sau insultati. Folosirea barbarismelor nu este nici pe departe un semn de cultura sau de modernitate, din contra este cel mai bun indiciu al superficialitatii in gindire si al respingerii unui minim efort intelectual care ar implica folosirea cuvintelor românesti, mult mai adecvate pentru a comunica si a face inteles orice tip de mesaj. Pentru persoanele care folosesc cu precadere barbarisme in limbajul curent (scris sau vorbit) voi folosi de acum incolo denumirea de "barbarişti".

...si ceva mai departe:

...este cel putin stranie atitudinea multor romani care isi considera limba materna ca fiind o limba de categoria a doua, inferioara celei engleze. Admiratia fara limite fata de limba engleza este probabil datorata necunoasterii caracteristicilor lingvistice ale acestei limbi. Oricine viziteaza forumurile romanesti este uimit de numarul mare de cuvinte englezesti din mesajele internautilor, ca si cum romanilor le-ar fi rusine sa-si vorbeasca propria limba si ori de cite ori au posibilitatea folosesc cuvinte englezesti in locul celor romanesti. Insa o privire mai atenta asupra continutului mesajelor postate pe forumuri arata ca de fapt "fanii" neinduplecati ai limbi engleze nu sint niciodata cunoscatori in profunzime ai acestei limbi, ci poseda doar o cunoastere de suprafata, care se limiteaza la cititul si scrisul unor cuvinte frecvent folosite, uneori fara a le intelege pe deplin sensul lexical. Cea mai mare parte dintre ei nu stiu sa se exprime coerent in scris in limba engleza, dovada fiind numeroasele greseli de exprimare atunci cind incearca sa scrie o fraza, nu numai cuvinte disparate. O alta dovada a superficialitatii cunoasterii englezei de catre cei mai mari "fani" ai ei este faptul ca sectiunile in limba engleza ale forumurilor romanesti (acolo unde ele exista) sint pustii, tocmai pentru ca aici s-ar vedea clar gradul redus de stapinire a limbii engleze de catre majoritatea internautilor si nimeni nu doreste sa-si expuna ignoranta in vazul tuturor. Reiese clar de aici ca "fanii" limbii englezei o dispretuiesc in interiorul lor la fel de mult ca si pe limba romana, din moment ce nu isi dau silinta de a o invata in mod corespunzator, lucru care nu ar necesita un efort prea mare. Cheia scrierii corecte in engleza este inainte de toate scrierea corecta in romana, pentru ca aceia care scriu gresit in romana vor face la fel si in engleza, deoarece ei nu inteleg necesitatea respectarii regulilor gramaticale proprii fiecarei limbi.


=================
Cine vrea sa citeasca tot textul - interesant text - la
http://www.muntealb.com/LimbaRomana-bn.htm
#62924 (raspuns la: #62871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia si limba romana, strofa unu versul trei - de Dinu Lazar la: 04/08/2005 10:30:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Alexandru Bogdan Munteanu, un impatimit si un atent critic, a completat materialul sau despre avatarurile limbii romane contemporane cu un text lucid, bine scris, in care descrie exact o situatie generala observata de dinsul pe forumurile foto din Ro.
Im permit sa citez aici citeva rinduri din cele scrise de domnia sa - si nu pot decit sa-i dau dreptate mie in suta.
Deci, spune - excelent - domnul Munteanu:

Foarte multe domenii tehnologice au fost influentate masiv de avansul tehnologiilor digitale din ultimii ani, printre ele fiind de exemplu fotografia. Aparatele foto au devenit din ce in ce mai mult niste minicalculatoare la care singurul efort depus de om este apasarea butonului de declansare a captarii imaginii dorite. Faptul ca toate reglajele pot fi facute automat a facut ca utilizarea aparatelor foto sa fie la indemina oricui, aproape indiferent de virsta sau de pregatire. Asta nu inseamna ca toti cei care fac fotografii se transforma automat in fotografi profesionisti, dar faptul ca ei practica fotografia le permite sa doreasca sa abordeze subiecte din acest domeniu sau pur si simplu sa comenteze impreuna cu altii gradul de îndemînare la care au ajuns. O mare parte din fotografii amatori au dorinta de a invata mai mult si de aceea se indreapta catre sursele de informare pe care le au la indemina. Exista bineinteles carti de specialitate in limba romana dar ele sint percepute ca fiind foarte scumpe, desi de cele mai multe ori continutul lor le justifica pretul. Si atunci cei mai multi dintre fotografii amatori se indreapta catre internet, unde informatiile sint abundente si mai ales gratuite, insa de multe ori calitatea lor nu se apropie de cea din cartile tiparite.

Ei bine, pe cit de folositor este internetul prin multitudinea de informatii care sint puse la dispozitie gratuit, pe atit este el de "nociv" din cauza faptului ca marea majoritate a acestor informatii exista intr-o singura limba, cea engleza. Practic asistam nu numai la extinderea unei "monoculturi" (cea anglo-saxona) la nivel mondial, dar si la dominatia covirsitoare a limbii engleze, care tinde sa isi impuna vocabularul de termeni in toate domeniile activitatii umane, de multe ori fara a tine cont de existenta unor termeni autohtoni similari ca sens, care au deja o vechime apreciabila. Ramine sa ne punem intrebarea ce este de facut in aceasta situatie pentru a salva culturile sau limbile nationale, atit de vulnerabile in fata tavalugului cultural-stiintific de limba engleza. Metoda cea mai la indemina in ceea ce priveste internetul este sa crestem numarul de materiale originale care sint scrise in limba pe care nu dorim sa o lasam sa dispara sau sa se transforme intr-o limba vasala celei engleze. Eventual se poate apela si la traduceri ale materialelor scrise in original in engleza, dar in aceasta situatie trebuie bineinteles obtinut acordul autorilor.

Insa internetul nu contine numai informatie fixata in articole, ci si informatie oferita prin intermediul forumurilor sau listelor de discutii. In viata reala limba vorbita (folosita pentru comunicare directa) influenteaza in cele din urma limba literara, acest lucru fiind valabil si pentru lumea virtuala a internetului, unde limba folosita pe forumuri tinde sa se impuna ca "limba oficiala" a internautilor, in special in ceea ce priveste terminologia folosita in domeniile pe marginea carora se discuta (calculatoare, fotografie, muzica, etc.). Spre deosebire de limba folosita in articole sau carti, cea folosita pe forumuri nu pune aproape nici un pret pe modul de prezentare a informatiilor, accentul fiind pus exclusiv pe continut. Deci este perfect acceptabil in vizunea majoritatii forumistilor ca un mesaj care contine o cantitate de informatie utila sa poata fi deficitar la capitolul exprimarii corecte d.p.d.v. gramatical, stilistic sau lexical. Aceasta atitudine toleranta a fost propice pentru aparitia unui limbaj propriu forumurilor romanesti care este întesat cu barbarisme provenite din engleza. De exemplu in domeniul fotografiei au ajuns sa se foloseasca englezismele "viewfinder" si "lightmetru" in loc de termenii romanesti consacrati de multa vreme, anume "vizor" si "exponometru". Situatia este complicata de cele mai multe ori de faptul ca englezismul este folosit ca atare sub forma sa din limba engleza, fara a se incerca o adaptare la cerintele gramaticale ale limbii romane. Pur si simplu se ia un cuvint englez (substantiv, verb, etc.) care este apoi este cirpit dupa nevoie cu sufixe (terminatii) legate cu cratima in functie de modul in care trebuie folosit (plural, articulare, conjugare, etc.). Inca si mai grav este faptul ca aceste sufixe sint inventate "dupa urechea" forumistului si astfel se ajunge ca un anumit englezism sa faca flexiunea in mod diferit dupa persoana care il foloseste. Un exemplu este barbarismul derivat din verbul englez "to host" ("a gazdui") care apare atit in forma " a host-a" cit si in cea de "a host-ui", care face prezentul la persoana intii ca "eu host-ez" sau "eu host-uiesc". A incerca sa se schimbe mentalitatea referitoare la utilizarea corecta a limbii romane de catre forumisti este probabil una din cele mai grele incercari care sta in fata celor preocupati de destinul limbii romane. Si asta pentru ca forumurile sint niste comunitati care si-au creat in timp anumite reguli nescrise, una fiind cea legata de limbajul folosit. Iar cine incearca sa ocoleasca aceste reguli va fi mai devreme sau mai tirziu admonestat daca nu se pliaza regulilor si eventual fortat sa se retraga din comunitate. De exemplu a vorbi pe un forum romanesc despre "fir de discutie" si nu despre "thread" inseamna a te expune ridicolului public, desi cuvintul "thread" este un barbarism care nu are ce cauta in romana, nefiind un termen tehnic ci unul banal care se traduce perfect prin "fir". Exemplele pot continua, cert este ca limbajul vorbit pe forumuri are tendinta de a se auto-intretine si de a se degrada din ce in ce mai mult, pe masura ce apar internauti din generatiile mai tinere, pentru care limba romana nu a reprezentat niciodata o preocupare. Persoanele responsabile cu mentinerea ordinii pe forumuri (proprietari, administratori si moderatori) nu descurajeaza in mod explicit folosirea unui limbaj incorect de catre forumisti, tocmai pentru ca acest lucru ar duce la scaderea numarului de participanti la discutii, deci a numarului de vizitatori, in functie de care se incaseaza venituri din publicitate. Asta nu inseamna ca situatia forumurilor este disperata, doar ca va trebui depus un efort de convingere a persoanelor cu functii de raspundere in asa fel incit acestea sa inteleaga necesitatea emiterii daca nu a unor norme, cel putin a unor recomandari (sustinute cu exemple) referitoare la folosirea corecta a limbii romane.

In societatea actuala este foarte mult apeciata fluiditatea informatiilor, noutatea lor si din aceasta cauza atit internetul cit si revistele au un avantaj fata de carti, de aici rezultind si influenta lor mai mare asupra celor care cauta sa isi imbogateasca bagajul informational într-un anumit domeniu. Revistele apar de obicei lunar si evident ca ofera un continut mult mai proaspat (dar nu neparat mai bun) decit cartile, pentru care pot fi scoase editii noi cel mult odata la citiva ani. Rezulta ca numarul celor care folosesc revistele ca mijloc de informare sau de perfectionare este mai mare decit al celor care folosesc cartile. Ca urmare limbajul scris folosit in reviste tinde sa se impuna in fata celui folosit in carti, ceea ce nu este deloc un lucru bun din perspectiva limbii romane. Redactorii care scriu la reviste nu se vad decit eventual in postura de profesionisti ai domeniului despre care scriu, nu si in cea de profesionisti ai limbii romane, asa cum ar trebui sa fie cazul. O persoana care utilizeaza zi de zi in scris limba romana pentru a-si asigura existenta ar trebui sa devina interesata cu timpul de pastrarea in stare cit mai buna a "uneltei" care ii permite sa supravietuiasca. Acest lucru nu se intimpla insa din motive diverse, unul fiind acela al nevoii unei productivitati crescute, care se combina cu anumit grad de delasare intelectuala si de nepasare pentru starea limbii romane. Redactorul care trebuie sa scrie citeva articole pentru numarul lunar al revistei se documenteaza de obicei pe internet si in mod inevitabil marea majoritate a materialelor pe care le foloseste ca referinte sint scrise in limba engleza. Fie ca este presat de timp, fie ca nu, redactorul nostru nu va cauta de cele mai multe ori sa vada daca nu cumva unii din termenii straini (englezesti de obicei) pe care el ii include in articol au deja corespondenti in limba romana al caror uz este deja incetatenit de multa vreme in rindul specialistilor. Se ajunge astfel ca publicul cititor sa devina familiarizat mai degraba cu termenul englezesc pentru un anumit element (actiune, dispozitiv, etc.) decit cu cel romanesc, care este uneori aflat in folosinta specialistilor de citeva zeci de ani. Un barbarism preferat de multi redactori este "layer", folosit pentru a desmna unul din straturile care compun o imagine digitala. Sonoritatea muzicala a acestui termen a avut probabil un rol important in adoptarea lui, insa nimeni nu ia in seama constructiile grotesti care trebuie facute in cazul in care cuvintul este acceptat, de exemplu "layer-izat" in loc de "stratificat". Conducerea revistelor trebuie sa inteleaga faptul ca are o responsabilitate fata de limba romana si ca urmare trebuie sa puna la punct o politica editoriala care sa implice folosirea de catre redactori a unui limbi romane in care barbarismele sa nu-si mai gaseasca locul.

Situatia actuala a limbii romane ar trebui sa ingrijoreze multa lume, de la simplii cetateni pina la profesionistii scrisului, specialistii in lingvistica si chiar autoritatile publice. Doar prin combinarea eforturilor acestor categorii de oameni se poate stopa declinul limbii romane si restabilirea prestigiului ei. O prima masura ar putea fi realizarea unui dictionar de traducere a termenilor tehnico-stiintifici din engleza in romana, care sa fie publicat pe internet, in asa fel incit el sa poata fi consultat gratuit de oricine doreste sa scrie corect articole in romana, indiferent daca o face pentru situl propriu sau in cadrul obligatiilor de servici. Dar acest dictionar nu pot fi opera unei singure persoane, ci el trebuie sa fie un efort colectiv realizat prin conlucrarea dintre persoane cu pregatire de specialitate in domenii variate si a unor filologi, de exemplu in cadrul unui proiect colaborativ de tip WIKI. Se va putea astfel pune la dispozitia internautilor un dictionar englez-roman care sa cuprinda termeni din informatica, medicina, chimie, inginerie, etc. O alta masura ar putea fi impunerea de catre autoritatile de stat din domeniul culturii ca fiecare magazin care vinde componente de calculator sa aiba obligatoriu in oferta si tastaturi cu semnele diacritice specifice limbii romane.

Nu trebuie uitat ca gindirea noastra s-a nascut si traieste in interiorul limbii romane, deci cu cit pastram limba mai curata si mai conforma cu esenta sa originara, cu atit gindirea va putea sa se dezvolte mai bine si sa fructifice potentialul de creativitate existent in fiecare din noi.

#63225 (raspuns la: #63188) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un roman din diaspora despre unitatea romanilor - de namib la: 14/02/2007 21:47:08
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Din trecutele amintiri ale unei vieti printre sirme

Cred ca prima oara a fost … nu, mai inainte de tot a fost o lunga calatorie cu trenul dinspre Vest spre un mare oras « al culturii » din Nord, acolo unde parintii mei luasera faimoasa repartitie : 1980 …

Nu stiam atunci ca se mai si numesc « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

Aveam 6 ani, scoala urma sa inceapa si sarcina educatiei mele era delegata incepind cu acel moment parintilor mei.

Cred ca prima oara a fost la putin timp dupa descinderea mea in asa-zisul « dulce tirg al iesilor », atunci cind un vecin beat a sarit cu un cutit la mine si mi-a urlat in fata : « … du-te dracului in Ardealul tau ! » . Ma adresam cu « Saru’ mina » cind vedem putinii cunoscuti si mi s-a replicat : « du-te la popa si spune-i saru’mina ! ». Era pentru prima data cind vedeam asa ceva si mintea mea nu putea sa asimileze faptele, totul se intimpla prea repede … ca oameni beti care vor sa te linseze nu mai vazusem pina atunci in acel tirg adorabil de la confluenta Ardealului cu Banatul, unde unguri, nemti – sau ce mai ramasese din ei – si romani isi dadeau binete cind se intilneau la « aprozar » sau la un film si nu se injurau, scuipau si taiau cu cutitele pe strazi, unde croitoreasa noastra era sotia unui raposat mare general de la Budapesta si vorbea trei limbi straine iar vecina, unguroaica, facea niste prajituri delicioase si ma invita la ea.

De ce ? am inteles mai tirziu ca era rautate, invidie , ura …de ce ? Pentru ca aveam doi parinti frumosi care se intelegeau ? Pentru ca vorbeam franceza cu mama, in drum spre scoala ? Pentru ca eram diferiti ? Pentru ca nu ne bateam si parintii mei nu faceau mahala ? Pentru ca eram curata ?

Nu stiam nici atunci ca se numesc si « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

La multe scene penibile am fost martora in cele 2 decenii ce au urmat : certuri interminabile, batai intre vecini, capuri sparte … si toate astea intr-un cartier « select ».


De multe ori, la scoala, atunci cind indrazneam sa spun ca am bunici in Ardeal din atitudinea colegilor se degaja ca Ardealul e o tara straina, cu oameni straini ; porecla mea la scoala a fost o lunga perioada « unguroaica », eram un extraterestru (sarmani strabuni romani ai mei care dormiti prin tarini ardelene … si care ati facut Unirea !) … cu atit mai mult cu cit sint atit de putini ardeleni stabiliti in Moldova ! Buni prieteni din Timisoara m-au intrebat nu o data : ce-a avut m(a)ica-ta de s-a stabilit in Iasi ? erau multi copii la parinti ? Erau saraci ? Ah, nu, nici una din astea … poate doar increderea transmisa de bunicul : « si la Moldova nasc oameni » .

Nu stiam nici atunci ca se mai numesc « sirme », nu cunosteam ura : eram pura si slaba in fata lor. Cred ca nici nu realizam ce se intimpla.

Toti moldovenii resimt Vestul ca pe ceva diferit, « strain ». Iti striga chiar in fata sa te cari la mama ta in Ardeal, « unguroaico » - mama mea a fost intrebata intr-o institutie ieseana, inainte de a-si lua in primire postul, de ce ramine in Iasi, « ca mai bine ar fi sa plece la ea acasa » si … ce paradox (nuuu ?!) simtul posesiunilor se intinde pina dincolo de munti : moldovenii se bat cu pumnii in piept si afirma ca daca vreodata va fi vreo problema cu « bozgorii » din Ardeal, ei se vor duce acolo sa se lupte cu ei ! Sa salveze Ardealul ! Ce « touchant » patriotism ! Nu, domnilor moldoveni, nu avem nevoie de voi, Stati acasa !

Sa punem ordine in idei ? Moldovenii nu ii agreeaza pe ardelenii veniti in Moldova, « go home ardeleni, unguri ce sinteti, mergeti in Ardealul vostru! » dar nu exista moldovean care sa nu aiba vreunul din familia lui plecat si pripasit prin Ardeal. Au fost bine primiti moldovenii la inceputuri, au fost tratati frumos ; dar ei nu sint capabili sa se adapteze, sa incerce sa imite, sa ia ce e bun, ci doar mizeria lor de acasa adusa peste tot si multa ura pe ceilalti (« sa moara capra vecinului » si nu de ce nu mi-as lua si eu o capra sau , poate, o vaca …)

In Moldova (Iasi) nu exista graffiti de genul "Go ardeleni acasa" etc iar aceasta se datoreaza doar unui unic lucru : prea putini ardeleni se afla in NE tarii si, de obicei, sint discreti.

Si era curios : mie, ultimei descendente a cinci generatii de intelectuali ardeleni, careia bunicul ii vorbea cu mult respect fata de Moldova si Stefan cel Mare, mie mi-era dat sa traiesc asa ceva. … Eu care a priori nu avusesem nici un resentiment.

Desigur, cu felul meu de a vorbi – vorbeam, ca si acum, cea mai impecabila romana literara, fara nici un accent (nici ardelenesc, nici moldovenesc) - eram reperabila si vulnerabila. Mult mai tirziu, la Universitate, in acelasi tirg de mahala al Iesilor, in timpul seminarului, o profesoara ma intreaba : « tu de ce nu vorbesti moldoveneste ? » … strigator la cer, halal de pedagogul roman ! Imi cistigasem putin curaj dupa toate peripetiile din Iasi si i-am raspuns obraznic ca tine de procesul meu de autocizelare (sic).


Nu stiam nici atunci ca se mai numesc « sirme » dar cunosteam ura : eram inca pura si mai putin slaba in fata lor. Realizam ce se intimpla.

De citeva ori am fost intimpinata, de catre moldoveni « docti », pseudointelectuali cu afirmatii de genul : « ce-ati dat voi, ba, in Ardealul vostru ?? noi ii avem pe Eminescu , Sadoveanu …. La voi in Ardeal nu e nimic !». Atitudine oribila a unor subspecii moldovenesti care pretind a fi studiat literele !! Daca este sa impartim tara in provincii, sa cintarim fiecare ce-a dat e dramatic! Dar nu trebuie uitati Cioran – unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului XX, Stefan Augustin Doinas … Dar Ionescu, Stanescu, Sorescu ? Orice individ moldovenesc de nimic inzestrat cu capacitatea de a vorbi iti va spune : noi, moldovenii sintem cei mai credinciosi si-l avem pe Eminescu. Cam ceva in genul a ceea ce Alina Radu spunea : "la Iasi s-au manifestat greii literaturii romane" (fara comentarii). Mi se face greata, "duduie"!


Acestora dintre ei le raspund : « Civilizatia este doctoratul culturii ».

Ori nu sint semne ca Moldova ar avea cunostinta de civilizatie : case din « chirpici » (balegar+pamint+paie) – cum foarte rar am vazut in periplul meu din ultimii 3 ani prin lume : doar la populatiile extrem de « inapoiate » ; familiile din Moldova, de « iepuri » : 4, 7, … 12 copii, fara nici un simt pentru curatenie (o alchimie simpla pentru a nu fi murdar : sapun si apa si dorinta de a fi curat).E intr-adevar ceva de Ev Mediu. Cititi presa, e cel mai graitor : in fiecare zi citiva tati care si-au violat copiii/nepotiii etc sau care au omorit o bunica/concubina, niste fii care si-au injunghiat tatal, dementi ce dau foc la case, debili mentali care au violat vreo gaina/capra/iapa si …delicventa si mult, mult alcool … stiau bine ce spun ei, cei din «Fara zahar».

De la 1918 mult timp a trecut si cine mai stie ca ardelenii au pus niste conditii in momentul Unirii cu Tara. Cine mai stie ca acele conditii cerute de ardeleni nu au fost niciodata respectate ? Ardealul si Banatul, o Alsacie a Romaniei. Asa era prevazut.

FURTUL REVOLUTIEI LA IASI

Iar escrocheria cea mai mare se petrece tot la Iasi : FURTUL REVOLUTIEI (asa-zisei Revolutii romane) s-a petrecut la Iasi : moldovenii, vazind ca tot au furat si nu mai e aproape nimic de furat, dupa ce s-au intins ca o pesta peste tot, ce si-au pus in gind ? Sa fure revolutia : daca pasii va vor purta prin Iasi, mergeti la Hotel Continental si veti fi intimpinati de o placa imensa agatata pe peretele exterior al hotelului care spune nici mai mult nici mai putin ca Revolutia romana a inceput la Iasi in decembrie 1989 !

Ce spuneti de asta, temeswarilor ?


Plini de cultura, cei mai credinciosi, cei mai dintre romani : sa dam asadar moldovenilor ce este al moldovenilor : tara lor, Moldova lui Stefan. Va rog, sirmelor, plecati la voi acasa !



PS. Stiu acum ca se mai numesc si « sirme » si sint prea departe de ei pentru a-mi hrani ura : sint pura, puternica si intr-un loc unde nu exista picior de moldovean ... nici macar un roman. Promit cuminte sa vin acasa cind nu vor mai fi ei.


#175305 (raspuns la: #37097) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elevi romani, premiati de NASA - de SB_one la: 08/05/2004 05:30:21
(la: Jos palaria!)
Elevi romani, premiati de NASA


Flaviu Birsan si Andrei Costea, doi dintre constantenii care i-au uimit pe americani




Maria Petrean
Leila Florescu
Sambata, 08 Mai 2004


Flaviu Birsan si Andrei Costea, de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, sint cistigatorii marelui premiu pentru crearea unei statii orbitale independente, oferit de NASA. In concursul initiat de Agentia Spatiala Americana s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala, printre care SUA, Japonia, Germania si Rusia.
La inceputul anului, Agentia Spatiala Americana (NASA) lansa un concurs pentru tinerii cu virste intre 11 si 18 ani, din toata lumea, al carui subiect era proiectul unei statii orbitale. Absolut din intimplare, trei elevi din Constanta, olimpici la fizica si matematica, inscrisi la Centrul de Excelenta, navigau pe Internet in cautarea unor concursuri care sa le testeze cunostintele si l-au descoperit pe cel lansat de NASA. Cei interesati aveau la dispozitie trei luni sa elaboreze proiectul unei statii orbitale. Flaviu Birsan si Andrei Costea, ambii de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, au inceput atunci activitatea de cercetare pentru participarea la competitie. Timp de doua luni au consultat peste 60 de surse de informare, de la literatura de specialitate la paginile web, apoi a urmat o luna de concepere a proiectului, cu munca asidua, cite 12 ore zilnic. Coordonati de profesorul Ion Bararu, directorul Centrului de Excelenta Constanta, cei trei tineri - toti elevi in clasa a XI-a - au reusit sa imagineze o statie orbitala care sa se sustina independent de Pamint. Ei au numit proiectul LEDA, dupa nimfa din mitologie care lua forma unei lebede, dar si ca o prescurtare a numelui statiei, Life sustaining Environment Designed for Artificial habitats si plecind de la premisa ca statia imaginata de ei are forma unei lebede. Copiii spun ca partile cele mai complicate au fost imaginarea modelului matematic dupa care sa functioneze statia si redactarea proiectului in limba engleza, in termeni de specialitate.
Dupa ce au trimis proiectul LEDA, constantenii au asteptat raspunsul, dar, dupa cum sustin chiar ei, nu se asteptau la marele premiu deoarece in concurs s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta si Rusia. Dintre toate proiectele inscrise in concurs, LEDA a fost apreciat drept cel mai bun si recompensat cu marele premiu. Flaviu, Andrei si Carmen vor fi invitati la sediul NASA, unde vor petrece zece zile la Centrul de Cercetari AMES. Acolo isi vor prezenta si proiectul, in cadrul unor sesiuni stiintifice. Pentru a ajunge in Statele Unite le trebuie insa bani de drum, NASA asigurindu-le doar sumele necesare cheltuielilor de cazare, masa si transport intern.




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15134 (raspuns la: #15010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
temele pt. acasa - de enigmescu la: 18/06/2004 06:52:32
(la: Ce parere aveti de scolile din strainatate)
am emigrat de la inceputul acestui an in Australia si-am luat-o de la capat!!! din toate pdv si in mod special in ce priveste invatamantul. dupa cum stiti probabil cei mai multi dintre voi, atunci cand emigrezi ti se ofera sansa de a studia limba noii tari gratuit, cel putin pt. o vreme. asa ca eu n-am facut exceptie. dar sa fiu la subiect.
am invatat in scoala limba engleza, cea pe care multi o invata inca in Romania, insa au trecut atat de multi ani de atunci incat am ramas doar cu cateva chestiuni generale in memorie. motivele: 1. la ore vorbea mai mult profesoara(poate-i placea sa se auda singura sau nu putea sa auda greselile noastre fara sa puna mana pe bat si sa ne loveasca la palma si peste brate...- n-o sa va vina sa credeti dar am reintalnit-o pe acea profesoara intr-o alta scoala, de data aceasta la randul meu profesor, si s-a facut ca nu ma mai cunoaste desi s-a uitat lung la mine); 2. realitatea e ca n-am fost un elev stralucit sau, asa cum zicea diriginta din gimnaziu, eram "branza buna in burduf de caine"; 3. teoria n-a fost niciodata acoperita in realitate de practica necesara in scoala, adica de conversatie, iar eu eram bun la practica! asa ca am fost obligat in timp sa ma auto-instruiesc prin programe tv si internet- cand a venit vremea...
aici, in Au, simt o oarecare frustrare si un fel de rusine parca, desi stiu ca e normal pt. cineva care emigreaza sa se simta asa pt. ca ia totul de la ZERO. e ca si cum te-ai naste din nou si trebuie sa inveti limba materna. numai ca problema ramane varsta, apoi sistemul de invatamant la care v-ati referit si care e extrem de diferit fata de cel de aici. si e frustrant pt. ca te simti ca un copil iar lucrurile pe care le inveti iti par atat de stupide uneori(sa recunoastem, unele dintre ele chiar sunt) dar SISTEMUL DE VALORI in care ai intrat spune despre ele ca sunt importante. putem admite ca emigrantii resimt un fel de soc atunci cand incep cursurile intr-o oarecare scoala straina, indiferent cat de buna sau rea este. ce mi se pare f. f. important e ca aici nu te impinge nimeni de la spate cu de-a sila sa inveti din tone de manuale inutile si..."alternative", nimeni nu te cearta sau te desconsidera pt. felul tau de a fi iar de bataie nici pomeneala. inveti ce-ti place mai mult si te pregatesti sa faci bine ceea ce-ti place. nu esti constrans prin nimic si asta face mult fiindca iti creaza un climat decent si de siguranta. e optiunea ta, tu alegi ce vrei sa faci si cand sa faci. nu trebuie sa inveti matematica daca asta iti da dureri de cap, nu te pune nimeni sa scrii comentarii daca nu esti in stare sa te exprimi nici macar fata de tine insuti samd. stiti ceva, am fost si am ramas cred intre cei mai buni dintre colegii mei la literatura romana, insa n-am avut loc niciodata in panoplia celor buni fiindca erau altii/altele care aveau nevoie acuta de a se simti in top si pt. a obtine asta se foloseau de tot felul de tertipuri. in fine, anii au trecut..., sistemul a ramas!
dar sa nu ma departez prea mult de la tema. nu ma mira ca invatamantul romanesc sufera la propriu fiindca, asa cum bunastarea depinde de economie(si stiti in ce hal arata asta), sistemul de gandire si apoi cel de programe scolare e anacronic. prea multi au incercat sa faca ceva, asa cum imi spunea o batrana profesoara, stand in scaunele alea elegante din ministere dar necautand vreodata la bancile mizere si la conditiile improprii de studiu din clase si laboratoare. in acelasi timp nu ma mira ca chiar in astfel de conditii elevii romani obtin medalii importante la cele mai prestigioase competitii. intrebarea e DE CE? poate din spirit de competitie, din dragoste(de ce nu?)/placere pt. acel obiect ales, din mandria de a fi roman, sau poate pt. ca vor sa vada o alta fata a lumii in care traiesc!!! important e ca oricat de rau ar fi sistemul exista destui profesori gata sa dea totul pt. elevii si studentii lor. si o fac asa de bine incat rezultatele sunt remarcabile. stiu sigur ca sunt o multime de profesori care tin si nu prea tin cont de programe fiindca experienta lor de o viata nu le permite sa fie in pas cu schimbarile de ministri si ministere! in opinia mea invatamantul continua sa fie intr-o mai mica sau mai mare masura politizat cu buna stiinta. despre "cornul si laptele"...ce sa zic? mai mare gogomanie ca asta nu putea sa iasa decat din capetele patrate sau octogonale ale unor cheliosi care se scobesc in nas, dorm, citesc ziare, vorbesc la 'celulite', mananca sau pur si simplu se uita la poponetele celorlalti in timpul asa-numitelor sedinte parlamentare. in loc sa le dea romanilor posibilitatea de a-si creste copiii in bune conditii de alimentatie, absolut necesare in procesul de invatamant, 'patronii' de partide, uzurpatorii vechi deveniti mai nou profanatori de ramasite omenesti, le dau copiilor la scoli cornuri si lapte. mai mare rasul, domnilor, pt. o tara care se vrea europeana si in plus in mileniul trei! ce fac ei se traduce cam asa: n-aveti nevoie de bani fiindca oricum va hranim noi copiii!!! dar aici se mai vede o slabiciune si anume aceea a copiilor proveniti din familii fara viitor. prin urmare sistemul de invatamant se disociaza de cel de protectie sociala si de cel de sanatate in tara noastra. la noi copiii cu nevoi speciale sau cu probleme familiale sunt tratati diferit, dar nu in sensul bun, adica mai cu atentie, ci in sensul ca sunt priviti cu suspiciune, retinere, uneori ca 'paria' ai societatii. toata lumea judeca, nimeni nu face nimic pt. ei ca sa nu cada prada acelorasi nisipuri miscatoare. e scandalos, e mizerabil ce se intampla! dar poate ca tocmai de aceea exista in Romania atat de multe cazuri de pedofilie si, asa cum am vazut intr-un film facut cu mari riscuri la noi in tara, reteaua se intinde pana departe in toata lumea- va vina sa credeti ca exista parinti care-si dau copiii, propriii copii, pe dolari sau euro celor care-i vor??? filmul despre care v-am spus a aratat clar precum cristalul ca sunt extrem de multi interesati in a mentine reteaua, inclusiv sau mai ales romani. de aceea strainii gasesc aici un climat f. favorabil pt. intretinerea acestui soi de relatii.
ca sa ma opresc totusi undeva trebuie sa concluzionez. asadar am sa repet ce-au mai spus altii inaintea mea: TREBUIE SCHIMBATA MENTALITATEA! calitatea trebuie sa ia locul cantitatii odata pt. totdeauna. dragi profesori si educatori, nu mai hraniti mintile deja abrutizate ale copiilor cu prostii de tot felul si nu-i obligati sa invete ceva ce nu le place doar de dragul de a va sti obiectul in topul preferintelor!!! si mai explicati-le din cand in cand care e diferenta dintre Andreea Esca si Stefan cel Mare, Gica Hagi si Hagi Tudose, Dracula si Vlad Tepes, Hollywood si "real life"! in lumea din afara tv-ului e inimaginabil de greu pt. cine inca viseaza!...
just me
Dirigintele si orele de dirigentie... - de cosmiK la: 02/05/2006 19:40:49
(la: O personalitate care poate servi ca exemplu tinerilor)
Subiectul comentariului meu se indeparteaza oarecum de tema, dar consider ca abordarea lui poate suscita o dezbatere constructiva in cadrul conferintei: "O personalitate care poate servi ca exemplu tinerilor ", deoarece scoala are menirea de a continua procesul educativ inceput de familie la un standard si nivel diferit, bazat pe o anumita programa de studiu si pe organizarea unor ore de dirigentie si educatie morala, in cadrul carora elevii sa fie familiarizati cu valorile moralitatii, valori pornind de la care sa isi formeze propriile sentimente si convingeri morale, "temelii" ale dobandirii unei conduite etice.
Altfel spus, dirigintele are rolul de a coordona sistemul factorilor si mijloacelor de educatie morala, si de a forma oameni de caracter, cu o conduita etica pozitiva.
Dar pentru a putea atinge acest obiectiv, dirigintele trebuie sa intuneasca anumite calitati, pe care din pacate in zilele noastre, foarte putini dascali le mai au sau cauta sa si le cultive ori dezvolte.
Imi amintesc ca pe toata durata scolarizarii mele mi-au lipsit orele de dirigentie. In majoritatea cazurilor desi in orar era trecuta ora de dirigentie, in loc sa ni se prezinte in cadrul acesteia elementele de baza ale educatiei civice, juridice, rutiere etc., noua ni se preda materia la care diriginta era titulara de catedra.
As fi preferat ca in locul acelei materii care de altfel mai tarziu nu mi-a servit la nimic sa ni se fi prezentat elemente de educatie ecologica, fizica si igienico-sanitara, intelectuala, tehnico-practica, estetica, mai ales ca in familia mea importanta acordata acestor elemente era minima si toate cunostiintele dobandite in domeniu le-am achizitionat pentru ca mi-am dorit sa fac asta si pentru ca in cazul meu era esential sa fiu o persoana cu bun simt si cu o cultura cat mai vasta si profunda.
Ar fi fost mult mai bine daca la orele de dirigentie ni s-ar fi deschis apetitul pentru citit- deoarece de exemplu la limba si literatura romana aveam o profesoara care ne dicta comentariile la diferite texte literare, fapt ce pe unii i-a determinat sa nu mai citeasca operele analizate si sa se multumeasca cu ceea ce ne preda dansa- apetitul pentru cunosterea valorilor satului care in cazul unora a fost radacina, taina si temelia existentei ,iar in cazul altora leagan al artei traditionale romanesti, al istoriei si virtutiilor morale, apetitul pentru descoperirea valorilor prieteniei si solidaritatii umane si lista ar putea continua.
Dar ma opresc aici, pentru a-i mai lasa si pe altii sa isi exprime parerea cu privire la organizarea orelor de dirigentie si la calitatiile pe care ar trebui sa le aiba un diriginte care asa cum am spus la inceputul comentariului are menirea ca alaturi de familie si de ceilalti factori educationali sa contribuie la formarea unor "oameni de valoare".
Onutza - de zaraza sc la: 31/10/2006 09:47:11
(la: Ce asteptam de la profesori?...)
Tu esti chiar profesoara de limba romana?? Suuuupeer! Atunci concluzia mea este ca spre sfirsitul clasei a zecea o sa-i cer profesoarei fiicei mele lista de lecturi suplimentare.

Chiar ma tenta sa pun intrebarea ce-i si cu literatura universala. Dar eu neavind tangenta pina acum cu profilul filologie nu stiam cit e normal sa se faca. Da, sigur ca trebuie sa se faca...dar deja...cer prea mult si prea multe, ma pierd in "vreau aia, vreau ailalta..."
Vroiam sa o intreb pe fiica mea si sa retin exact ce au facut din Shakespeare (intr-a noua). Stiu ca o singura opera...vai, si citi scriitori nu sint...Jacques Prevert din care am facut eu o poezie la franceza nu stiu in ce clasa etc etc.

E jale mare, sa stii!...

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
#154536 (raspuns la: #154471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PEDAGOG DE CAFENEA - de zeroita la: 23/01/2007 21:09:55
(la: Ora de compunere (3)- "Pedagog de cafenea")
Tacanea, cu nervozitate spuneau altii, capatul pixului.Dar ea stia ca o face ca sa il scoata pe el din sarite.El, nestiutor convins ca le stie pe toate, critic al experientelor si trairilor altora in lipsa propriilor experiente si trairi.O amuza ceea ce face dar nu pentru mult timp.Il lasa balta, nu merita.
Puse pixul jos si insfaca mouse-ul.It's time for her daily coffee.Isi dadu seama ca minte, era a treia pe ziua de azi, dar prima pe care o savura citind.Ii placu mult cind citi compunerea lui proudfreckled dar...Gindul nu-i dadea pace.Fusese rea in ultimele zile, de fapt parca rautatea si nepasarea incepeau sa puna stapinire pe ea, pe sufletul ei.Ce nota mare ar fi pus cu ani in urma acestei compuneri dar acum, cind tocmai ieri prin faptele sale negase intelegerea si compasiunea pentru acesti paria. Mda, dar una e sa citesti despre ei si alta sa-i gasesti dimineata sub fereastra ta asezati pe vine, atit de firesc, atit de lipsit de rusine.Alunga gindul.Compunerea ii placuse, era momentul sa le citeasca si pe celelalte.
Deveni pentru citeva minute ceea ce visase ea in anii de liceu, profesoara de limba romana.Se simtea generoasa, se dorea iubita si acceptata, era prima ora de literatura la clasa aceea, le-ar fi dat tuturor 10 dar stia ca nu e corect ca viata nu e asa.
Nota rapid ceva, dadu send si dupa aceea, se ruga sa pice testul. Avea nevoie de un dus rece, era prea mult timp de cind se balacarea in apa aceea calduta, lesioasa, aducatoare de boli.
:) - de Lady Allia la: 06/06/2008 13:46:26
(la: din file de gene...)
mi s-a propus in urma cu 2 ani de catre o profesoara de limba si literatura romana. la inceput am crezut ca glumeste, dar apoi am realizat ca femeia era chiar foarte serioasa.

m-am gandit. cateva le-am corectat si recorectat si le-am adunat intr-un caiet pentru copila mea. :) m-am gandit ca e un cadou frumos pentru mai tarziu (desi adoarme de pe acum la ele), dar de ceva vreme ma bate gandul sa incerc mai mult. :)
#316085 (raspuns la: #316080) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de petretuteavsnietzsche la: 18/08/2009 21:09:43
(la: Poporul ales)
despre versuri nimic. Doamna profesoara de limba si literatura romana.
#472397 (raspuns la: #472394) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ciudat - de rumm la: 09/09/2014 19:03:51
(la: Eu si ieu)
nu-mi aduc aminte ca tovarasa invatatoare , mai tarziu tovarasa profesoara de limba si literatura romana, sa ma fi invatat ca se pune un"i" fie el si scurt la pronuntarea celor mai sus pomenite.

dar o fi avut dreptate gloriosul Pruteanu, ce sa zic.
Romania sau occident - de sergiu la: 20/10/2003 17:35:39
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Nu eram adaptat la viata in R. nici atunci cind traiam acolo; mi s-ar pare aberant chiar si gindul sa ma intorc acolo. M-am adaptat repede la viata in SUA, la fel si familia. Imi amintesc cind eram student la ASE, multi ani in urma si le spuneam prietenilor ca mi-as fi dat viata ca sa traiesc macar o zi in SUA. Ei ziceau ca sint nebun. Ei bine, am trait multi ani aici si am realizat prin munca si ambitie mai mult decit mi-as fi inchipuit vreodata. O zi traita aici inca mi se pare mai valoroasa decit intreaga viata ce mi s-ar putea oferi in R. Mi-am indeplinit dorintele, iar satisfactiile pe care mi le ofera viata zilnica de aici sint suficiente - nu am nevoie sa cistig la loterie.
Nu as dori sa traiesc nici in Franta, Germania, Italia, etc. fiindca - iertati-ma va rog - mi se par inapoiate. Inainte de a veni aici am locuit patru ani in Elvetia. Desi net superioara la nivel de trai comparativ cu R., Elvetia mi se pare un satuc amarit in comparatie cu SUA. Am vizitat si celelalte tari vestice. Pe scurt: sarut pamintul si steagul american cind ma intorc acasa in California.
In incheiere, as dori sa subliniez ca ce-am scris reprezinta opinia unui singur om. Am intilnit romani aici care nu ar fi de acord cu mine. Unii nu au invatat limba engleza, altii au intrat intr-un cerc vicios de munci nesatisfacatoare (responsabili de bloc, paznici sau chiar mai rau). Lor le face placere sa judece imperfectiunile SUA.
Cu Adevarat Marcata - de LMC la: 13/04/2004 17:11:19
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cind am inceput scoala, mamica imi spunea, am inceput sa citesc foarte greu. Ei ii se parea ca nu am sa stiu sa citesc niciodata. Dar nu a durat mult si am invatat si eu sa citesc, eram cea mai buna din clasa. Nu stiu cum au ajuns in miinile mele cartile cu basme, povesti nemuritoare, legende si alte povestiri. Eram fascinata si cind incepeam sa citesc nimeni nu-mi mai lua cartea din mina. Eram inebunita dupa carti si mergeam la biblioteca de doua trei ori pe saptamina sa-mi iau altele, si cind nu mai aveam ce citi incepeam toate de la inceput. In biblioteca din apartamentul nostru din Oradea parintii aveau o multime de carti al caror autori nici nu puteam sa le pronunt numele. Incetul cu incetul am inceput sa le citesc si pe acestea, "Coliba Unchiului Tom", "Rosu si Negru", "Omul Invizibil", titlurile ma impingeau sa le iau si sa le citesc iar daca titlul nu ma impresiona nici nu luam cartea in mina. Odata am trecut pe linga o vitrina al liceului pedagogic Iosif Vulcan unde era expusa o carte cu un titlu care mi-a aprins curiozitatea in mine. De cite ori treceam pe linga aceasta vitrina ma opream si ma uitam la cartea aceasta, mi se parea asa de misterioasa... La biblioteca scolii aveau numai un singur exemplar, din cite imi aduc eu aminte, si acesta era luat de altcineva. Abea asteptam sa vina odata inapoi sa pot si eu sa o citesc. Era vorba despre cartea "Singur pe Lume", o carte care la virsta mea frageda de 10 ani m-a zdruncinat pina in adincurile sufletului meu. Si-acuma mi se face inima mica si stomacul mi se stringe nod gindindu-ma la efectul care au avut cuvintele care le-am citit. Cit timp am trait in Romania, pina la virsta de 13 ani cred ca am citit mai mult decit am citit de atunci incoace. Probabil ca limba engleza mi sa parut mai greu de inteles, dar si aici in America am citit destul de mult, nu din placere, ci din nevoie. Rareori gasesc cite o carte care nu pot sa o las jos pina nu o termin. Totusi din nevoie am dat peste citiva scriitori care mi-au format personalitatea: Emerson, Dickinson, Thoreau, Hawthorne, Twain, toti classici in general au avut un anumit rol in a-mi ciopli personalitatea mea, dar in ciuda ca acestia sint considerati genii ale literaturii, povestile care le-am citit cind am fost copila imi sint si imi vor ramine cele mai importante pentru mine, binenteles in afara de Biblie. De fapt Biblia este singura carte care mi-a marcat viata intr-un mod la care poate autorul acestui subiect de forum s-a referit. La ora actuala pe noptiera mea veti gasi o carte care am cumparat-o intr-un shop de antichitati, o carte cu povesti scrise de Hans Christian Andersen. Poate ca ma credeti cumva anormala sa-mi placa sa citesc asemenea carti cind doar exista un Tolstoy sau un Dostoyevsky care sa-mi spuna mai multe decit imi spun povestile lui Andersen. Nu ma intereseaza, pentru ca destul "Razboi si Pace" sau "Crima si Pedeapsa" sau "Idiot(ul)(tzi)" exista in lumea de azi ca sa-mi mai inund capul si inima cu mai multa desertaciune. Doresc sa visez incontinuare ca atunci cind eram copila, nevinovata si fara grijuri. Aceste povesti ma lasa sa scap de realitate, sa intru intr-un univers care-mi ofera posibilitatea creativitatii si originalitatii. Fiind o plasticiana acestea nu-mi sint niciodata indeajuns....
tineretul roman - de miraz la: 16/06/2004 12:11:36
(la: Test de limba engleza.)
am ocazia sa lucrez cu copii de liceu si pot sa spun ca in marea lor majoritate cunosc limba engleza. anul acesta am avut vizita unui grup de liceeni din italia si eu una am fost pe de o parte surpinsa de inabilitatea lor de a vorbi in alta limba decat italiana. cand copiii nostri au fost in italia au stat la familii italiene (la fel cum au stat italienii aici) si s-au descurcat foarte bine in limba italiana. italienii nici macar nu faceau efortul de a intelege ceva in lima romana iar engleza - ioc.
nu spun ca toti tinerii din romania vorbesc o lima straina. din pacate sunt din ce in ce mai multi care nu sunt in stare sa vorbeasca limba romana corect (in special cei din spatiul rural a caror ortografie si gramatica in general te aduce la disperare). dar cred totusi ca cel putin in ceea ce priveste tinerii de la oras, majoritatea cunosc o limba straina (mai ales engleza).
cat despre testul de lima engleza propus de tine: sunt de acord cu ce au spus ceilalti; intelegerea unui banc nu depinde de cunoasterea limbii straine.
si in plus ce intelegi prin cunoasterea unei limbi straine? eu consider ca stiu limba engleza destul de bine, dar daca ma ia cineva cu chestii de motoare si altele ma uit pe pereti.
dinisor - de carapiscum la: 15/09/2004 06:37:59
(la: Ateu convins!)
Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...