profunzimi

Personal, cred ca ceea ce sustii tu aici e corect ; in acelasi timp, se releva faptul ca sunt si triste unele adevaruri pictate de tine.
Din pacate, nu oferi solutii... sau propuneri, macar (glumesc putin).

Adevarul ca daca un lucru merge bine, nu mai dorim sa-l intelegem m-a dus cu gandul la fotbal, unde, cand merge echipa si da goluri, antrenorul nu face nici o schimbare. Mie mi se pare firesc sa fie asa, daca punem pret pe realizari, pe rezultate si nu pe profunzime.

Legat de tendinta oamenilor de a ii judeca pe ceilalti cu uneltele cu care ne judecam pe noi... asta mi se pare una din slabiciunile omenesti... si eu fac asta uneori, dar la un moment dat realizez si imi constientizez exagerarile, subiectivismele. Asta ar fi problema : nu sa devii un tip super-echilibrat, fara greseala, ci unul care, gresind, sa poate sa vada asta, pentru a incerca sa se indrepte, ori macar sa isi ceara scuze... Ce bine face uneori lucrul asta : a-ti cere scuze.

In rest... imi cer scuze ca te-am "plictisit" atat, dar am simtit nevoia sa comentez. Te invit si prin textele mele...
Pe curand,


Tudor-Cristian

nu pretind ca nu am profunzime dar nu ma voi lasa obligata sa cred in dumnezeu, nu ma intereseaza credinta si gata , nu condamn pe nimeni , fiecare are dreptul sa aleaga in ce vrea sa creada ...nu trebuie sa fim obligati.
Nu vreau sa imi oblige nimeni copilul sa se inchine, sa se duca la biserica si altele....atit.

Hmmm...Istoria Spartei NU, dar genetica din plin. De profesie sunt psihoterapeut dar la baza medic. Nu afirmam nefondat ci in PURA cunostinta de cauza. Fara sa iti dai seama, te invarti intr-un cerc vicios. Cu ei nu ai nimic in general dar cu cei ce reprezinta un potential pericol pentru copil ai. De orice natura ar fi ei casatoriti ori ba, singuri ori in cuplu, rasa gay de regula, nu are de a face cu pustimea. Acea deviatie de comportament este denumita, precum stii deja, PEDOFILIE. Desigur ca te-ar mahni alegerea fiului tau. Este si normal sa reactionezi astfel! Din pacate, oricat de mult ai incerca sa eviti anumite greseli, indubitabil, vei face altele. In fine, aici este vorba de o discutie de principiu, nicidecum in mod particular de fiul tau. Am inteles punctul de vedere si nicidecum nu am ignorat ceea ce ai scris in primul mesaj. Doar ca am expus din alt punct de vedere ceea ce am citit. Dehhh ...defect profesional! Cat priveste Istoria Spartana, am idee despre evenimente dar acest lucru este doar o relatare a unor fapte. Ar fi pacat sa ignori dovezile stiintifice in acest sens. Este, practic, demonstrat ca homosexualitatea are in mare parte cauze genetice si in cele din urma un cumul de factori educationali. Departe de mine sa te jignesc in vreun fel...totusi, priveste adanc si sa nu te sperii cand vei descoperii latura feminina a personalitatii tale convietuind (procentual) cu cea masculina. In cazul LOR balanta se inclina nedrept, influentand instinctele. Intr-adevar, este impotriva firii. Este parte din viata, totusi! Sper sa nu fi inteles gresit violenta din cuvintele ce le-ai folosit: "impusca in interesul societatii, lighione, etc..", care ma fac sa simt o inversunare nefondata asupra ideii. De regula acest lucru se intampla cu persoanele ce nu pot intelege fenomenul sau cu cei care isi pun la indoiala barbatia. NU este necesar sa cunosti in profunzime ci numai sa tolerezi, asa cum si eu am inteles. Nu este o rusine sa afirm ca cei mai buni prieteni ai sotiei mele sunt cateva cupluri de gay. Vei fi surprins cata inteligenta, sensibilitate, simt artistic si mult bun simt poate sa incapa in acest gen de oameni!

Pentru altoit trandafiri:
Portaltoiul, (maces, trandafir urcator) trebuie sa fie tanar, si sa aiba ramura portaltoi din anul precedent, (verde). Se altoieste in lunile iunie-iulie, cand deja prima generatie de flori s-a scuturat, (altoire in verde).
Pregatirea portaltoiului:
Pe ramura, (diametrul de 10...15mm)la mijlocul intervalului dintre doua frunze, cu ajutorului briceagului de altoit se practica o incizie sub forma de cruce, pe adancime cat sa ajunga la partea alba, (coaja este verde). Dimensiuni: longitudinal 15mm, si transversal 10mm. In paralel se pregateste mugurele pe care vrem sa-l altoim, (altoiul) astfel:
Se decupeaza mugurele cu o parte din coaja, inclusiv cu partea alba, (baza arata ca un varf de lance). Apoi se desprinde usor partea alba FARA A ATINGE PARTEA VERDE pe dedesupt, se departeaza usor marginile taiate in cruce ale portaltoiului, dupa care se aseaza la loc, peste altoiul introdus. Se leaga strans, spira usor petrecuta pe spira precedenta, fasia de rafie, (lata de 3...4mm)incepand cu 1cm sub baza "crucii", se ocoleste usor mugurele altoi, si se continua pana la 1cm peste "cruce", si se face nod. Pentru etansare se foloseste un amestec de ceara de albine, (in lipsa merge si parafina) si colofoniu, (saciz), care se amesteca in parti egale intr-un mic vas, (cutie de conserva goala)deasupra flacarii de aragaz. Se aplica peste legatura de rafie cand este usor caldut, NU FIERBINTE! Dupa o saptamana-doua de la altoire, se observa daca altoiul s-a prins, (se dezvolta). Daca s-a prins, dupa ce apare prima frunza, care trebuie sa aiba cam 2...3cm, se reteaza ramura la 1cm deasupra rafiei. Dupa inca o saptamana-doua, se indeparteaza toti ceilalti muguri de pe portaltoi, lasand doar altoiul.

In cazul lamaiului este ceva mai complicat. Se reteaza de la inceput portaltoiul, (obtinut din sambure pus in pamant), si se cresteaza in profunzime, la mijlocul sectiunii. Altoiul trebuie prelucrat sub forma de "pana". Se rascracara portaltoiul, si se introduce pana cu altoiul. Se leaga strans cu rafie, si se etanseaza cu acelasi tip de amestec.

Conditia de baza pentru ca o altoire sa fie reusita este ca sa recoltam altoiul cat mai proaspat, (seva sa nu se usuce).

Vitza de vie nu am altoit, si sincer, m-ar interesa cum se face.

Succes!

sanjuro

Ar trebui sa fim de-a dreptul tampiti sa afirmam ca homosexualitatea nu este impotriva legilor naturii! "Fenomenul" atat ca amploare cat si consecinte este cunoscut de la inceputul civilizatiei umane. Nimeni nu a gasit reteta de a eradica sau indrepta acest comportament deviant....si nici nu v-a fi gasita vreodata, conform noilor descoperiri genetice(din pacate)Degenerarea speciei umane este inevitabila! Totusi chestia cu "mandria gay" are cateva parti care nu sunt vazute in profunzimea lor. Extrema in care cad cei care acuza si marginalizeaza populatia afectata, creeaza identificarea si auto-acceptarea individului in ceea ce denumesti "mandrie gay". Fiind marginalizat de societate individul gay, suporta o trauma in plus fata de aceea de a fi anormal. Automat creierul manevrat de educatie ...de nevoia individului de apartine unei comunitati, dezvolta mecanismul de autoaparare, incercand sa aplice auto-compatimirea si apartenenta la un grup social. Unirea maselor, practic! Astfel apare o viata sociala gaycu o lozinca gen "mandrie gay". Concluzionand, prin extremizarea fenomenului nu facem altceva decat sa contribuim din plin la perpetuarea si cresterea in amploare a acestui stil de viata. Consider ca atata timp cat doresc din suflet sa ajut "in numele umanitatii si bunului simt", evocat mai jos", le creez posibilitatea sa copieze stilul meu de viata si nu ii arunc in ceea mizeria pe care o reclam mai tarziu! A invoca Sfintele Scripturi in aceasta problema, cred ca este ...si nu este de bun augur. Dintr-un simplu motiv! Ceea ce le-a fost dat , ca absolut tot ceea ce ne este dat in viata, Divinitatea este martora si responsabila. Nimic pe acesta lume nu este lasat fara vreun rost! Fiecare are de ispasit, de platit, ceva dintr-o viata anterioara sau greselile unor stramosi. Poate, de ce nu, este o cale de mantuire!? Cine poate stii? Einstein, Da Vinci, ... sunt o multime ... care au adus umanitatii plus de valoare. Pentru noi este mai comod sa o uratim imporscand cu ura si marginalizand semeni care, in spre nemernicia lor, sufera cumplit pentru ceea ce sunt?!! Daca tot ridicam Biblia la rang de lege divina, de ce nu o aplicam noua insine cand suntem tentati sa gandim atat de murdar despre ceea ce nu cunoastem!?

Am "cazut" din întîmplare pe acest articol ... si îmi dau seama ca, pe undeva exista o mica confuzie : articolul vorbeste de persoane care au studii superioare, nu despre intelectuali.
Pentru memorie : un intelectual are o activitate spirituala intensa, este capabil sa analizeze realitatea (sau un concept abstract) si sa traga concluzii judicioase (...) - ceea ce nu este valabil pentru (din pacate) prea multi absolventi de studii superioare, pentru care diploma (cîteodata obtinuta cu greu ...) nu reprezinta decît un "pasaport" pentru ascensiunea sociala. Cunosc multe persoane care nu au studii superioare si care pot fi considerati intelectuali datorita profunzimii spiritului si a capacitatii de observare lucida.
În ceea ce priveste emigrarea, nu-i de mirare : traim într-o societate (de noi creata) în care bunastarea se cifreaza în devize, deci ...

Am citit de mai multe ori ceeace d-sta a-ti scris ,daca imi permiteti as putea numi"Monolog filozofic"pare la primele aparente o insiruire de cuvinte de diferite culori.Recitindul am pasit pe prima treapta in scara profunzimii,creatiei si personalitatii d-stra.Cred ca se poate mai mult,eu unul va voi savura in continuoare scrierile!!!!

cu omenie romaneasca: m.pamfilie

Parerea mea este ca moravurile nu s-au schimbat de loc, ci doar au fost dezlantuite din incatusarea religiilor, in mare parte datorita avansarii cunoasterii (in special in vest). Mediatizarea dezlantuirii moravurilor are efect multiplicativ asupra imaginii pe care o avem despre fenomen. Cauza acestei schimbari este natura umana, ce constituie baza moravurilor, natura care este aceeasi de zeci de mii de ani. Doar stavilele au erodat, dar efectul a fost previzibil.

Oamenii inca se omoara intre ei si de cele mai multe ori are mai mult de a face cu trasaturi umane preistorice decat cu moravurile usoare ale unora. Avaritia, lipsa de toleranta, rigiditatea religioasa, diferentele etnice sunt cauzele majore ale conflictelor majore de pe pamant, si nu moravurile usoare.

Pe alta tema, dupa mine, progresul stiintific cel mai de seama este maparea genomului. Incet incetisor descoperim acum relatia dintre mutatiile genetice si bolile noastre cele mai temute. Mecanismul vietii pe Pamant este studiat si inteles in profunzime tot mai adanca. Importanta cuceririi universului este neglijabila in comparatie cu importanta cuceriri si intelegerii vietii de pe Pamant. Daca nu ne autodistrugem, omul va ajunge eventual la tinerete fara batranete.

Putem sa ne autodistrugem? Da. Care este probabilitatea? Mica dupa parerea mea. Ce putem noi sa facem sa reducem aceasta posibilitate? Nu mare lucru. Cutia Pandorei a fost deschisa si nimic nu o poate inchide la loc. Toate dansurile kabuki cu referire la reducerea arsenalurilor nucleare nu vor elimina niciodata TOATE armele nucleare, si, cel mai important, nu vor elimina faptul ca atomul poate fi manipulat de orisicare cu ceva finantze si materie cenusie.

Viziunea mea este ca eventual omul, un amestec de hardware (corp) si software (memoria si procesele de gandire), va elimina dependenta de partile de prisos (hardware) si va evolua inspre o forma ce foloseste commodity hardware (usor schimbabila si ieftina) pt sustinerea esentei omului (software). Atunci putem vorbi cu adevarat de tinerete fara batranete. Forma asta finala este asemenea formei omului din Matrix, dar si mai avansata, fara dependenta de un corp biologic. Un om nou va putea fi creat complet in software fara dependente de procese biologice. Pt unii, forma asta finala este apocalipsul sau mult timp dupa apocalips. Pt mine, asta ar fi apogeul evolutiei omului-maimuta.

La fel sau chiar mai important decat discutia despre moravuri si progrese stiintifice, sau capacitatea omenirii de autodistrugere, cred ca ar fi o discutie despre menirea noastra in univers. Care este telul nostru, al omenirii? Sa cucerim universul? Sa ne aflam originea? Sa supravietuim? Sa traim o viata cumpatata si morala cu speranta ca exista "afterlife"? Avem un tel ori conteaza daca avem unul? Ne determinam soarta singuri, ori soarta ne este determinata in mare parte sau chiar complet de gene si imprejurarile in care traim, ori poate chiar de forte extraterestre (fie Dumnezeu, Diavolul, un Matrix diabolesc, sau un laborant extraterestru ultrapotent, pubertin si dezinteresat)?

Cum simte vechiul meu prieten Dinu, imi place foarte mult. Are o deosebita sensibilitate. Mai putin cum fotografiaza. Evident incearca sa faca lucrari pe gustul tuturor. Eforturile de a avea succes sunt vizibile pentru un ochi foarte exersat. Dupa renumiti fotografi, cel mai important este aportul personal, nu succesul comercial.
Pe 16 bests, nu mi se pare normal dupa 35 de ani de fotografie, sa arati ca poti sa faci de toate. D-l Lazar are acolo tipuri de imagini pe toate gusturile.
Fotografii dure, grafice, cinstite, edulcorate, de studio, regizate, la comanda, traficate. Mai putin pe gustul lui, evoluat in spirala in 30 ani. Apar imagini cu forta si cinismul tineretii: cuplul de batrani de pe banca si cele 3 generatii facute cu Tele cu oglinzi.
Apar imagini de studio. Prefer portretul cu par cret afro, fatza de incercarile de a atrage atentia - modelul ce varsa paharul, luminat stroboscopic, cu stanga spre aparat, nu cu dreapta spre interior, cum ar fi normal.
Imagini regizate pot fi bune sau ratate. Interesanta fata in galben pe scari (la Basarab?), mai deloc cea cu “muncitorii” cu ochi bulbucati, intr-adevar mult prea fortata.
Dinu are alta mult mai buna facuta acolo, intr-o atmosfera cu multe asocieri interesante.
Apar imagini traficate cu dibacie, dar necredibile. Daca flotila de avioane din sticla retro, dusa la vulcanii noroiosi a fost poate pe gustul celor care au platit, pentru o coperta soc, bomboana pe coliva ar fi pasarea montata anapoda la capatul scarii din Sighisoara, care si-ar sparge vesel capul de perete.
Mai este un punct de vedere si mai dur. Pe net se pot pune imagini exceptionale, reduse la scara. Se pot pune si decupaje intamplatoare desi semnificative, ce au in original doar 300 pixeli si n-ar suporta nici-odata o marire A4 pe hartie. Barcagiul neindemanatec si “puparea mainii minerului” se incadreaza sigur aici. Cine pe cine pacaleste?!?
Oamenii privesc, dar nu prea vad. Si dvs. la fel.
Mie imi place foarte mult imaginea cu taranul la arat. Campul arat din fundal se ridica ca un perete. Cimitirul din fata ii da un aer de Moonrise Hernandez. Cel mai important este fumul, care mareste profunzimea unei fotografii pline de sensibilitate.
Daca nu cumva si aceasta imagine are un decupaj serios. Numai bine, Andrei

Iar scriitorii de valoare se pare nu numai ca au inteles ce inseamna a fi om (uman) intr-o profunzime in care cei mai multi niciodata nu vor intelege, dar si au avut capabilitatea (talentul) de a o impartasi pe intelesul populatiei.
--Relu

Daniel, merita sa iti pierzi timpul cu macar o carte a lui ca sa te convingi ca nu merita sa treci la a doua altfel decat pentru o lectura agreabila si super-usoara in tramvai. sunt in barca lui Ulisse in ce-l priveste pe Coelho. comparatiile cu Marquez mi se par blasfemiatoare pentru cel din urma.
lectura din Coelho exerseaza mintea romanului totusi si-l calmeaza cu reverii diafane, gandeste-te ce s-ar fi intamplat daca am fi asistat la fenomenul Sandra Brown redivivus? lasa-i, le e mai bine cu un Coelho-"profundul ganditor" :))))

poate ca ceea ce voi spune nu e nici original si nici prea logic, dar asta fiind una din putinele dati cand chem la inaintare inima si nu mintea, bear with me. dupa mine, problema nu se poate discuta doar la nivel ideatic, caci bisericile de azi, prin rolul (auto-)atribuit in comunitate, extind din start orice disputa religioasa la nivel social. sa fim, deci, pragmatici! EU NU MA SIMT IN STARE SA DEZAPROB O ANUME CONDUITA SAU UN STIL DE VIATA ADOPTAT DE BUNAVOIE DE CATRE DIN CE IN CE MAI MULTI OAMENI.insa, profunzimile problemei sunt mult ramificate: nu este oare vorba aici (si) despre relatia credinciosi-biserica(eu una as fi exclus "si"-ul)? iar cand spun "credinciosi", ma refer la intreaga "turma", nu la diferitele "minoritati comportamentale"(daca imi permiteti termenul).iar, daca vrem sa fim sinceri cu noi insine--ca oi mai mult sau mai putin ratacite--trebuie sa recunoastem ca situatia de azi nu isi poate permite o noua schisma, in contextul actual in care conotatia ecleziastica a termenului e devansata de una sociala, nationala, economica etc.. o diviziune intr-un taram ale carui radacini isi trag vigoarea din seva constantei si traditiei ar introduce o batalie feroce dar si o confuzie dezarmanta in randul spectatorilor. o NOUA reforma, chiar daca ar avea acelasi catalizator--adaptarea invataturilor sfinte la cerintele prezentului--nu ar avea acelasi rezultat. o disputa incadrata in si facand uz de posibilitatile nemarginite ale fluxului informational de azi ar devasta, cred eu, ireparabil fundamentul credintei in sufletele congregatiei--in conditiile in care bruma de speranta religioasa se topeste cu fiecare noua lovitura a sortei sau cu fiecare miliard castigat la bursa. daca intr-o lume bombardata (si ad literam!) de nesiguranta, evolutie necontrolata, lacomie, coruptie s.a. pana si slujitorii, mesagerii Atotputernicului sunt tarati in noroiul mundan si se improasca unii pe altii cu...argumente spirituale, DIN SCRIPTURA, omul de rand unde sa mai gaseasca mantuirea? iata si unul din motivele rarefierii comunitatii mergatoare la biserica--canalul deteriorandu-se rapid, a face-to-face approach devine preferabila.
imi pare intr-adevar rau ca nu pot sa vorbesc decat "a la blanc-bec", de vreme ca cunostintele mele biblice sunt reduse la sertarase microscopice--nu pot sa ma pronunt cu privire la dezbatuta si re-dezbatuta intrebare de sus. poate ca Dumnezeu a articulat iubirea dintre sexe opuse ca singura cale spre procreere, insa nu exista indoiala cu privire la existenta homosexualitatii in timpurile Scripturilor (ea exista inca in timpul lui Cezar)--deci, daca ultima nu a fost desfiintata (caz probabil, avand in vedere nesfarsitele discutii de azi) poate nu a fost neaparat exclusa...

Sarbatori Fericite, Valentin Vlad.

Problematica identitatii românilor si ortodocsilor în Occident este foarte acuta. Si, desigur, exista opinii si puncte de vedere diferite.

Personal, eu cred ca dintru inceput e bine sa distingem între "biserici" (sau "parohii") si Biserica (cu majuscula). Biserica lui Hristos este una, parohiile si "bisericile locale" (traditiile locale) sunt mai multe.

Daca astazi sunt vreo 70-80 de mii de români in regiunea pariziana, este din cauza acestei "emigratii sociale", care insa nu va dura la nesfârsit. Totusi, cei mai multi dintre acesti oameni nu vorbesc aproape deloc sau foarte putin franceza. Asa se face ca noi, la Biserica Ortodoxa "Sfintii Arhangheli" din strada Jean de Beauvais (M. Maubert-Mutualité), facem practic toate slujbele in româneste, caci acesti oameni sunt marea majoritate a credinciosilor nostri. Dar la parohia "Sf. Parascheva si Sf. Genoveva" - http://www.geocities.com/orthodoxeroumain/ - cel mai adesea slujbele sunt si in româna si in franceza, uneori jumi-juma: asta pentru ca la aceasta parohie vin si franceji, plus ca si majoritatea credinciosilor inteleg aproape perfect franceza.

Acum, dincolo de situatii temporare (ca "emigratia sociala" româna in Spania, Franta sau Italia), dar si dincolo de procesul natural pe care'l descrieti - membrii ai familiei se casatoresc cu frenceji si catolici si familia schimba incet-incet de "culoare religioasa" - eu cred ca exista si alte cauze:

• lipsa catehismului (pentru copii si pentru adulti!) in bisericile românesti din diaspora
  
• lipsa noastra de discernamânt in a sti sa introducem treptat putina câte putina franceza in cult, pe masura necesitatilor adevarate (exemplu: cineva care a crescut in România, chiar daca e aci in Franta de 50 ani va prefera sa se roage in româna, pentru ca e limba profunzimii sale, a ceva unde atinge rugaciunea; pe de alta parte, copiii acestei persoane, nascuti in Franta, vor avea ca prima limba a profunzimii lor limba franceza - chiar daca in familie vorbesc româneste initial -, si vor prefera de fapt franceza, iar copii acestora din urma vor fi si mai putin "à l'aise" in româneste; si uite-asa oamenii nu mai vin la biserica si'si pierd radacinile)
  
• necesitatea profunda a oamenilor ce s'au format in România de a se ruga in româneste si, din contra, necesitatea românilor care s'au format (copilarie + studii) in Franta de a asculta slujbele in franceza.


In concluzie:

1. mie mi s'ar parea mai normal ca bisericile ortodoxe din occident sa se numeasca mai degraba cam asa: Biserica ortodoxa de rit bizantino-român Sfintii Arhangheli; sau: Biserica ortodoxa de rit bizantino-rus Sfântul Serafim de Sarov etc.
   
2. in privinta limbii de slujire, cred ca e normal sa fie mai multe parohii, fiecare cu specificitatile lor lingvistice:
   
   • in romaneste, pentru ca intotdeauna vor fi oameni in trecere sau pentru putina vreme la Paris, sau care pur si simplu vor sa se roage in româneste
     
   • si in romaneste si in franceza, pentru ca intotdeauna vor exista credinciosi cu familii mixte sau care sunt in aceasta perioada de trecere la limba franceza
     
   • si in franceza (cu micile specificitati retuale si traditionale românesti), pentru ca sunt deja membrii ai familiilor emigratilor mai vechi care ar veni mai degraba aci.



Cam asa vad eu lucrurile in principiu si pentru viitor. Nu stiu insa in ce masura s'ar si putea, cum si cand...



Toate cele bune.



pr_iulian

S-ar putea sa ai dreptate. Dar acesta este singurul lucru pe care (cred ca) stiu si pe care simt ca trebuie sa-l fac.
Daca ar fi locul, ti-as povesti ce tineri extraordinari am intalnit in zecile de licee in care am fost sa sustin ore de dirigentie. Ce entuziasm, ce profunzime si ce idealism dublat de o mare dorinta de a face !
Fiecare cu credinta lui. Eu cred cu tarie ca se poate si ca depinde doar de noi. Si am de gand sa fac tot ce depinde de mine. Daca va fi prea putin... Ei bine, nu voi considera ca am trait degeaba.
Eu nu-i educ. Eu doar incerc sa le impartasesc din lucrurile in care cred si sa le spun ca exista si alte valori decat cele promovate de o mass-media comerciala. Eu incerc sa le aduc argumente pentru a intelege ca-si pot trai viata foarte bine necalcand pe cadavre si asumandu-si responsabilitatile pentru deciziile lor. Ca nu se pot plange tota viata si ca statutul de victima nu le aduce decat mila. Ca viata e a lor si ca trebuie sa-i dea ce au mai bun in ei. Daca vor sa primeasca acelasi lucru de la viata si de la oameni. Nu cred ca astfel de idei ii face vulnerabili. S-ar putea sa-i faca mult mai puternici intr-o lume in care majoritatea este o apa si-un pamant.

In primul rand as vrea sa spun ca sunt de acord cu multe dintre afirmatiile eseului, insa as vrea sa exprim cateva nedumeriri.

Sunt de acord cu respingerea ideologiilor rigide, explicative. Totusi, nedumerirea mea e bazata pe o afirmatie morala” exista lucruri (si aici vorbim despre teoriile politice) interpretabile in directia binelui sau a raului, indiferent de intentia initiala a autorului”. Altfel spus, exista in trasaturile conservatorismului astfel de scapari interpretabile? In fond, acest scepticism moral se suprapune peste scepticismul conservatorilor: nici o sentinta a priori nu este valabila pana cand experienta comunitatii nu o valideaza. Modul cum acest scepticism se poate intoarce impotriva teoreticienilor conservatori poate fi urmatorul “ nu poti sa teoretizezi ceea ce ai definit initial drept o suma de practici cu surse cu surse imperceptibile si imposibil de redat in maniera explicativa”. Odata traditia, memoria si implicit identitatea pierduta, incercarea de a o conserva se poate oare face altcumva decat cu mijloacele rationalizarii, legate firesc de pretentia de obiectivitate? Imi imaginez spre exemplificare un conflict intre doi indivizi. Traditia ii da dreptate unuia dintre ei, celalalt nu e silit sa se supuna, pur si simplu pentru ca nu recunoaste aceasta traditie. Urmarea ar fi aceasta: pentru a se impune, traditia trebuie sa se solidifice, sa isi defineasca originile incerte, accumulate, si sa se constituie pana la urma tot intr-o ideologie, o teorie unitara.

Conservatorii sustin ca identitatea individuala nu se poate constitui in afara societatii. Dumneata te distantezi de asemenea atat de “ utopiile individualiste” pe de o parte, cat si de statul asistential, pe de alta parte. Mie mi s-a parut ca descrierea practicilor in cadrul comunitatii, a raporturilor “ organice” intre membrii ei expuse in defavoarea raporturilor dirijate, clare, construite de la un grad zero, seama foarte mult cu argumentarea unui libertarian classic, L. Mises, impotriva planificarii socialiste. Acolo este vorba de un argument economic cuprinzand insa, in profunzime, un argument social asemanator, mi se pare, argumentului conservatorilor. Aceasta imi aminteste de un paragraf din editia a IIa a Omului Recent. Acolo, un fragment argumenteaza ca Hayek ar putea fi considerat astazi un conservator...


Ajung astfel la urmatoarea nedumerire: in final, care e raportul atunci dintre stat si societate, daca nu este unul asistential, si nici unul minimal? Si economic, care este raportul dintre conservatorism si capitalism? Capitalismul subantinde, de buna seama, o teorie individualista, si o balanta net pozitiva a drepturilor fata de obligatiilor.

Cu amicitie,
G. Nechitoaia

Am impresia ca te straduiesti prea mult sa le faci sa sune bine (sau impresionant), si din cauza asta mie i-mi par lipsite de profunzime. I-mi fac impresia unor poezii scrise de un copil (poate esti un copil).
Sper sa nu te deranjeze ce-am zis, ai cerut o parere. Oricum, sunt total neavizat, dar cred ca o poezie ar trebui sa ma atinga, daca pot intelege despre ce e vorba in ea, si cred ca am inteles despre ce e vorba in ale tale.

1. As incepe cu Judecata, pentru ca vad aci un punct nevralgic, in viziunea noastra crestina in general, care apoi se reflecta asupra multor altor probleme.

Mi se pare ca prea mult ne cantonam intr-o viziune "medievala" a judecatii, in care omul sta perplex in fata unui judecator perfect contabil.

Dar din Evanghelii si din Noul Testament transpare o alta viziune, cred eu:

• Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune ca Tatal nu judeca, ci toata judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22).
  
• In alt loc (iertare, ca nu am gasit referinta), zice ca nu El ne judeca, ci constiinta noastra.

Cheia acestei dileme mi se pare a fi in cuvintele "Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele." (Ioan 3, 19).

Judecata este deci intalnirea constiintei noastre cu Lumina, care pune toate in evidenta: toate omul si le va vedea clar, deslusit, dar mai ales, fiind de fatza la toate ale sale, va lua o atitudine si aici este de fapt judecata !! -- unii se vor opune ("Nu, nu am facut asa!") sau isi vor cauta scuze ("Bine, dar cutare persoana sau cutare lucru m-a impins sa fac asta"), altii se vor smeri si se vor umili si vor zice: "Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului". Si acesti din urma sunt ceea ce numim "sfintii", la diferite masuri...

2. Ca sa vin la "buna-intentie" si la "buna-credinta" trebuie ca mai inainte sa reamintesc cuvantul: "daca omul are o singura patima, aceea umple locul la toate celelalte". Asta vrea sa spuna ca lucrurile merg impreuna, ca lupta, desi mai accentuata undeva, se da pe toate planurile.

Astfel, buna-intentie si buna-credinta nu sunt scuze daca omul se lasa obrit de bunavoie, daca omul nu e smerit sa asculte un sfat, daca omul sta in ignoranta cu placere...

"Drumul spre iad e pavat cu intentii bune" devine astfel doar o butada, utila uneori, in contextul in care in spatele bunelor intentii se ascund lucruri ca cele enumerate mai sus.

Asadar lucrurile trebuie discernute in profunzimea lor. In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice:

"33. Sunt fapte ce sunt implinite sub pretextul aparent ca sunt bune, dar scopul urmarit de cel ce le implineste nu este bun; sunt alte fapte care ne apar ca rele, dar scopul urmarit de cel ce le implineste este bun.

"34. Dar la unii nu numai lucrarile/faptele, ci si cuvintele/discursurile pe care le spun sunt de felul de mai sus. Unii, asadar, astfel isi incarca faptele din nestiinta si din neiscusinta, altii cu un scop viclean, iar altii dintr-o intentie evlavioasa.

"35. Cela ce sub masca/vesmântul laudei ascunde clevetirea/calomnia, nu este usor de descoperit celor mai simpli. Asemenea acestuia e si cel ce sub masca/vesmântul smereniei ascunde slava desarta.

"36. Cei care prin multe vorbe transforma minciuna in adevar, mai târziu, dupa plecarea lor, vor fi dati pe fatza de faptele lor.

"37. Se intampla uneori ca facem ceva ce pare bun la aratare, dar care raneste pe aproapele, dupa cum se intampla si ca, nefacand acel lucru bun la aratare, ne folosim sufleteste, pentru intentia/gandul buna."

(Sfantul Marcu Ascetul, Despre legea Duhovniceasca - in Filocalia româneasca, vol. 1 - dar traducerea de aci e adaptata de mine, ca nu am avut textul parintelui Staniloae la-ndemana)

Iata deci un exemplu de analiza a "bunei-intentii".

Toate cele bune.

pr_iulian

E ca o imagine de film, Daniel. Merita sa pornesti in cautarea unui sens de profunzime! Iti tin pumnii!

Pe mine nu m-a interesat niciodata (sic!) sa conving pe cineva de ceva, mai ales in domeniul credintei.

Când omul se straduieste sa convinga, cel mai adesea da, fara sa vrea chiar, importantza argumentelor sale proprii, nelasand loc lucrarii lui Dumnezeu. Si cred ca asta e, pastrand proportiile, o inselaciune. Cand convingem pe cineva cu argumentele proprii este o intreprindere omeneasca ce se aproprie de ceea ce inteleg eu prin prozelitism: omul este convins, dar cu argumente omenesti, nu in profunzime, si, ca orice prozelit, candva va abandona aceasta "convingere".

Nu stiu cat de bine m-am facut inteles...

Si-atunci, care ar fi variantele?

Eu vad doua solutii, mai apropiate de viziunea ortodoxa a lucrurilor, si care de fapt se intalnesc:

• 1. Relativizarea propriului discurs. - Omul trebuie sa invete sa-si puna in cauza propriul lui discurs, sa si-l relativizeze, ca astfel sa lase loc lucrarii harului lui Dumnezeu (cam cum facea, metaforic zic, un parinte de ma Muntele Athos acum cateva veacuri: statea intr-o coliba undeva un timp si apoi punea foc si se muta in alta parte si tot asa). Este o arta crestina a discursului nu usor de dezvoltat, dar absolut necesara celor ce isi asuma "cuvântul".


• 2. Sfatuirea. - Problema sfatuirii insa e ca "a învăţa pe aproapele, este asemenea cu a-l mustra" (avva Pimen, nr 157, in Patericul egiptean), iar Sf. Marcu Ascetul contrarecomanda duhovnicilor sa invete pe cei ce nu sunt sub ascultarea lor. Sigur, uneori ti se cere sfatul si atunci trebuie sa-l dai fara sa strici ceea ce a construit duhovnicul persoanei in cauza...
  
  Sfatuirea, cu discretie si in spiritul punctul (1.), se face insa cu succes intre prieteni. Cu cat esti mai apropiat de cineva, cu atat poti sa-i spui lucuri mai multe, mai intime, mai profunde.

Acum, revenind la cazuri concrete, rezumatul "predicii" mele despre spovedanie e urmatorul: Chiar si-n fiecare zi gresim si pacatuim, ca judecam pe cineva, ca vorbim pe cineva, ca gandim ceva rau sau nepotrivit etc. Ori aceste greseli nu sunt nimic: ele lasa urme in sufletul omului. Aceste rani (ori, daca vrei alta imagine: niste pietricele care se tot aduna in buzunarele noastre pana ne ingeuiaza si ajungem la discomfort sufletesc), cand sunt mici si ocazionale se tamaduiesc prin rugaciune si maslu si impartasire etc, dar cand ele se repeta e ca si cum ai scormoni o mica zgârietura... va deveni o rana adevarata. Apoi aceste pacate instalate, ele favorizeza altele, ca toate sunt inter-legate.
Cand omul ezita sa vina din cauza ca nu poate poti, eu ii zic ca nu e o legatura obligatorie intre post si spovedanie, ca altfel nu mai vine. Apoi vad eu cu el la spovedanie ce poate si ce nu poate...

Toate cele bune.

pr_iulian

Eu sunt un scriitor liber. Sunt scriitor pentru ca asa am vrut, asa mi s-a intamplat, asa am fost construit, m-am impiedicat de-o piatra si am zarit destinul de scriitor ascuns sub un petec de iarba de pe Marte, iarba era vie, buna, Bufnila, mi-a zis iarba, ce faci iarba, i-am zis eu. Cam asa s-a intamplat. In Uniunea Scriitorilor din Romania si in Asociatia Scriitorilor Profesionisti sunt oameni de exceptie. A te inscrie e o kestiune de alegere. Am sprijinit din umbra infiintarea unei filiale US in tara, de exemplu. Dar atat. Eu nu sunt important, negasimndu-mi importanta in lansari de carte, in seminarii si altele. Mi-am facut praf recent doua carti digitale, le-am ras din oceanul digital si mi-ar place la nebunie sa scriu din nou JAZZONIA care a castigat premiul pentru cel mai bun roman SF romanesc al anului acum 11 ani. As vrea sa scriu JAZZONIA nu pentru ca as considera-o imperfecta ci pentru ca imi place la nebunie universul ei. Vreau sa spun prin aceasta ca NICIODATA nu am respectat regulile clasice ale SCRIITORULUI. Adica nu-mi pasa de canoanele scriitoricesti fie ele legate de stil, tematica, univers fictional sau vietuire scriitoriceasca_cu sindrofii literare, cu coterii literare, cu mariri literare vremelnice. Nu fac din asta o legenda si nici nu-mi arog vreun merit. Sunt SCRIITOR intr-un fel propriu. Cum sunt de altfel toti scriitorii de pe lumea asta. NICIODATA nu am scris articole despre alti scriitori in maniera desueta a povestirii-romanului-lui, de exemplu. Eu caut la scriitori profunzimile. Am o istorie personala fermecatoare si nebuna ca scriitor. Cred insa ca nu numai povestea e importanta. Scriitorii pot spune multe prostii si cred ca si eu am facut-o. E in firea lucrurilor. Scriitorul e un pungas, un mare pungas. Il putem huli, il putem ucide, il putem zeifica, il putem calca in picioare dar nu putem trai fara ESENTA lui. Din acest magic punct de vedere, suntem SCRIITORI. SCRIEM realul in timp ce-l traim. Cred ca suntem rigizi si ratacitori simpatici cand vorbim despre Scrisul Artistic! navigand nebuneste prin oceanul digital am intalnit scrieri si fictiuni fermecatoare. Le-au scris oameni care nici nu viseaza sa ajunga scriitori! dar le-au scris! Toate fictiunile astea fermecatoare plutesc prin oceanul digital ca niste arhipelaguri. Si aici la voi, la noi, sunt o multime de povesti frumoase. Eu le citesc cu placere. Uneori pleznesc de invidie. Te-am citit si pe tine Daniel. Imi place. Numai ca trebuie sa ne desprindem de desuetele idei despre Scriitor si Scriitura! Magia si Aventura Scrisului sunt deschise oricui. Sigur ca e o chestiune de revelatie. O poti avea, poti sa nu o ai. Dar trebuie sa cauti. Trebuie sa pornesti cautarea ei, a revelatiei, parsiva! Nu premiile, nu asociatiile de scriitori, nu lansarile de carte, nu maririle vremelnice, nu astea conteaza. Drumul catre Ultimul Sens este mult mai atragator. Pervers, atragator, periculos si aprozimativ iluzoriuuuuuuuuuuu.

Gata, ca incep sa ma prostesc.