comentarii

proiect a 1983


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Proiectul de autonomie a secu - de Ingrid la: 31/12/2003 03:20:33
(la: Autonomia "Tarii Secuilor" ?)
Proiectul de autonomie a secuilor va ajunge la Parlament in februarie
Proiectul de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc va fi depus in Parlament cel tirziu la mijlocul lunii februarie, a declarat, luni, vicepresedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), Ferencz Csaba, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a precizat ca pina la sfirsitul lunii ianuarie presedintele CNS, Csapo Jozsef, va finaliza proiectul de autonomie a Tinutului Secuiesc, proiect in care vor fi incluse si propunerile reprezentantilor scaunelor secuiesti.
În cursul lunii noiembrie, reprezentantii consiliilor scaunelor secuiesti din Tinutul Secuiesc au analizat acest proiect de autonomie, dar si pe cel al deputatilor UDMR Toro Tibor si Szilagyi Zsolt, membri ai conducerii Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania.
Conducerea Consiliului National Secuiesc a dat publicitatii un proiect de autonomie a Tinutului Secuiesc la sedinta de constituire, in care se precizeaza ca autonomia practicata in regiuneaistorica Tinutul Secuiesc, prin modul de organizare a scaunelor secuiesti, dateaza din 1200. "Autonomia scaunelor a functionat sub forma de autonomie teritoriala, avind o administrareproprie, structura sociala si administrativa specifica, drepturi speciale si statut special", se arata in acest proiect.
Celalalt proiect a fost prezentat in 19 noiembrie de catre deputatii UDMR Toro Tibor si Szilagyi Zsolt, membri ai conducerii Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, impreuna cu politologul Bakk Miklos. De fapt, in acest caz este vorba de schita unui proiect legislativ ce va fi promovat de alesii maghiarilor pentru instituirea autonomiei regionale si culturale. Ei au prezentat o lege cadru privind regiunile din Romania, un proiect de lege privind infiintarea cu statut special a Tinutului Secuiesc si altul privind autonomia acestuia.
Conducerea CNS sustine ca sint diferente radicale intre cele doua proiecte. Una consta in faptul ca proiectul prezentat de catre Toro si Szilagyi se bazeaza pe trei proiecte legislative, iar daca unul dintre acestea nu va fi adoptat de Parlament celelalte nu isi mai au rostul. Pe de alta parte, proiectul lui Csapo nu vizeaza o reorganizare a intregului teritoriu, ci doar a Tinutului Secuiesc. O alta diferenta este ca, in timp ce proiectul lui Csapo arata ca autonomia este necesara pentru pastrarea identitatii nationale, cel prezentat de cei doi deputati se refera doar la administrarea Tinutului Secuiesc ca o regiune speciala.
Vicepresedintele CNS Ferencz Csaba a precizat ca proiectul final de autonomie va fi tradus din maghiara in limbile romana, engleza, germana, franceza si va fi dat publicitatii in acelasi volum. El a mai subliniat ca, prin depunerea proiectului legislativ laParlament, se urmareste ca reprezentantii scenei politice romanesti,dar si ai celei internationale sa acorde atentie acestei probleme.

29.12.2003 / Copyright 2002 Mediafax
proiectul si aprecierea - de Alexandru Paul la: 05/03/2004 03:31:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va multumesc. Ma ajuta mult o apreciere pe care o apreciez. Mai ales acum, cand trebuie sa fac rost de bani pentru acest proiect si trebuie sa fiu convingator.
#11398 (raspuns la: #11297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inginer proiectare - de (anonim) la: 06/03/2004 13:00:17
(la: Cat va ramane din salariu?)
Inginer proiectare

4600USD brut
2900USD net

Chirie 950
Transport 300 (servici)
Sindicat+asig suplim 100
Romania 400 [(3 pers drum +div)/12]
Rata masina 250
Garaj 40
Energie 60
Mincare ~ 800 (3 pers)

Total posturi obligatorii =2900USD

Bani disponibili :2900-2900= 0 USD

Noroc cu al doilea salariu din casa

2700USD brut
1900USD net

Total net dupa posturile absolut obligatorii 1900+ 0=1900USD
Este aproximativ echivalent cu a avea 800USD in Romania.


Nu e incremenire in proiect: - de Ovidiu Bufnila la: 08/03/2004 08:52:46
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Nu este nici "o incremenire in proiect". Kestia asta a intrat pe nedrept in folklorul cotidian. E o expresie goala de continut. Nu am avut proiect. Asta este. Ne-a fost frica? Am fost neputinciosi? Nu puteam sa ne preschimbam din agricultori in mari razboinici? Ce mai conteaza? Poate ca mai este o sansa. Fortele de Crestere sunt o realitate. Tinerii, mereu tinerii. Fie de sacrificiu, fie prinsi in iluzorii proiecte. Daca era proiect, ar fi fost fiinta noastra sfasiata. Dar nu e sfasiata. Eu nu vad sfasiere. Vad un cenaclul literar perpetuu. Vad cuvinte. Dar nu va actiune. Vad lalaiala dar nu vad nerv. Bineinteles ca nu are importanta ce vede acest ins, Ovidiu Bufnila, asa cum nu are importanta ce nu vede. IMPORTANT daca vad sau nu vad Fortele de Crestere. Numai ele pot, in sfarsit, sa ridice un PROIECT. Daca nu, nu. Nu are sens sa pronunt nume. Sunt multe lucruri gresite in Istorie. Dezvaluirea e OK. Dar daca nu suntem acolo cand se fac dezvaluirile? Daca nu suntem in stare? Critica Istoriilor? Asta e alta ratacire asa cum Critica Intelectualilor e si ea ratacire. Nu intelectualul il critic eu. Ma intre unde mama dracului e spiritul de navigatie de vreme ce avem in noi o matrice acvatic? Unde e furia marii Thetis? De ce Marea Neagra nu ne-a inecat de vii in istorie, de ce n-a navalit asupra noastra ca sa dam Cea Mai Mare si Mai Adevarata Batalie cu noi insine? De ce pierdem vremea orbecaind? De ce la TEVE cand drumurile de tara sunt desfundate asa cum sunt sufletele fiintelor?
#11624 (raspuns la: #11611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. inaintea proiectului apare - de Daniel Racovitan la: 11/04/2004 09:42:07
(la: Manifest pentru un adevarat festival al webdesignului romanesc)
4 raspunsuri:

1. inaintea proiectului apare manifestul care exprima viziunea
2. vezi punctul 1.
3. ba da, cu grupuri de initiativa se organizeaza; echipele se pot suda pe parcurs; principalul este ca intre participanti sa existe incredere
4. nevoia de sponsori este mai mica decat ar crede unii; in plus, nimeni nu s-a nascut organizator de festivaluri; oricum, sponsorii m-au contactat deja din proprie initiativa


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, Regele e gol!..."
#13699 (raspuns la: #13674) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proiectie diapozitive Bucuresti - de Dragos Bora la: 14/04/2004 15:58:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Joi, 15 aprilie, va avea loc la
"Casa Bratianu"- casa de cultura
de sector, Str. Biserica Amzei nr.7-9 (se intra
printr-o curte, vis-a-vis de Biserica Amzei) o proiectie
de diapozitive despre Roma si Vatican, sustinuta de
dl. Vasile Ciobanita
Stire proaspata: un proiect d - de Daniel Racovitan la: 28/04/2004 09:23:46
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
Stire proaspata: un proiect de lege pentru a permite portul de arme.
Se precizeaza ca acestea pot fi folosite doar in locuinta proprie, pentru aparare, evident.

http://news.softpedia.com/news/1/2004/April/8095.shtml

.....................................................................................
Ce-o mai face domnu' Melcu?

Care-i proiectul ucrainian??? - de Jimmy_Cecilia la: 10/09/2004 22:59:09
(la: Petitie contra canalului ucrainean Bistroe, din Delta)
SB_one, care-i proiectul in rezumat? si ce cauta ucrainienii in Delta noastra???
linkul mi se pare prea complicat, nu cad direct si-mi lipseste timpul...
mersi
Proiectul e simplu si eficien - de SB_one la: 11/09/2004 08:41:17
(la: Petitie contra canalului ucrainean Bistroe, din Delta)
Proiectul e simplu si eficient(ptr. Ucraina)Un canal Dunare-Marea Neagra( daca nu ne-au facut praf "ai nostri" cu canalul in "cincizeci si"-parca- s-o faca ei acum).
Si nu-sh cum se face ca romanii s-au trezit acum cind -deja- canalul este iaugurat; basta! romanii latra dunarea curge si asta in interesul Ucrainei si spre paguba totala a Romaniei si a Deltei(motiv ptr. care s-a alarmat ceva comisie internatzionala). mai multe nu stiu.

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#21767 (raspuns la: #21731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proiectant de farfurii zburatoare - de SB_one la: 03/10/2004 16:07:12
(la: Romanii se pregatesc sa ajunga in spatiu prin mijloace proprii)
...sa vezi si sa nu crezi...!!

Inginerul Nica si proiectul masinii sale zburatoare capabila sa atinga "viteze infinite"


Florian Bichir
Duminica, 03 Octombrie 2004


Contactul cu o civilizatie extraterestra ar reprezenta poate cel mai important eveniment din istoria omenirii si un eveniment la care multi oameni de stiinta viseaza neincetat. Printre acestia se numara si Grigore Nica, inginer specializat in transporturi, un roman convins ca poate pune in practica proiecte legate de zborul in spatiu sau mersul pe teren accidentat cu vehicule neconventionale, dar mult mai eficiente. Studiile sale de peste doua decenii in acest domeniu si doua carti publicate dintr-o serie de patru, dedicate OZN-urilor si dezlegarii unor mari enigme ale Terrei il plaseaza pe temerarul cercetator cu un pas in viitor.
Inginerul Grigore Nica este la prima vedere un om obisnuit: are 59 de ani, a terminat Facultatea de Transporturi in 1976, iar din 1998 are o mica firma. Cu un inceput de chelie, inginerul devine fascinant cind aduci vorba despre OZN-uri sau mistere ale universului, se transforma rapid intr-un Carl Sagan autohton

http://www.expres.ro/social/?news_id=167928&print=1

http://www.obiectezburatoare.20m.com/


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#24080 (raspuns la: #23647) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proiectie diapozitive Arad - Eiger 2004 - de Dragos Bora la: 01/02/2005 23:41:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Miercuri 02.02.2005, ora 19.00, la Liceul Dimitrie Tichindeal
din Arad (fostul Pedagogic) va avea loc proiectia de diapozi-
tive "EIGER 2004" organizata de Zsolt Torok, Andras Szabo si
Zsolt Milka. Echipa Zsolt Torok si Andras Szabo au realizat as-
censiunea peretelui nordic al varfului Eiger pe ruta clasica
Heckmair in 2 1/2 zile.
Lucrez in proiectare si avem - de gigi2005 la: 30/05/2005 19:47:50
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Lucrez in proiectare si avem firma noastra (eu si "dumnealui"). Lucrez pentru mine, dupa cum sunt comenzile...
#52365 (raspuns la: #52363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Proiect de investigare a fotografiei. Experiment" - de Dragos Bora la: 22/06/2005 23:07:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Proiect de investigare a fotografiei. Experiment"

Muzeul National al Literaturii Romane
are placerea sa va invite, in data de 17 iunie 2005, ora 17
la vernisajul expozitiei de fotografie a lui Dan ionut POPESCU:

"Proiect de investigare a fotografiei. Experiment"

Experimentul consta in expunerea unui numar de 20 de filme alb-negru cu
aceleasi setari, indiferent de conditiile de fotografiere. aceste reglaje nu
sint facute de autor, ci de catre o alta persoana, si ii ramin artistului
necunoscute pe toata durata... ... ...
http://www.fotomagazin.ro/stire.php?id=2839
Moldova a facut Unirea! Cu Revolutia s'au pripit - de Regni la: 17/07/2005 01:56:55
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Opozitia s-a nascut in Iasi
Iasiul parea cumva pregatit pentru o actiune anticeausista si chiar anticomunista. In februarie 1983 actionase in oras un mic grup de studenti – intre care si Sorin Ovidiu Vantu – care fabrica manifeste batute la masina de scris si le imprastia in oras.

IMPOTRIVA! Locuitorii din Iasi au fost chemati prin manifeste si telefonic sa se opuna
Unul dintre manifeste, intitulat "Curaj, moldoveni!", indemna explicit la revolta impotriva lui Ceausescu. Descoperiti la inceputul lunii martie prin identificarea particularitatilor grafice ale masinii de scris folosite, studentii sunt anchetati si avertizati. La 28 martie 1983, "Consiliul de Stat adopta decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor si al masinilor de scris, prin care se introduce controlul politienesc asupra folosirii acestor aparate".
LUMINA, SA INVATAM! In februarie 1987, se produsese o neasteptata manifestatie a studentilor ieseni, provocata de conditiile de trai din caminele studentesti. In iarna 1986-1987, in Romania se inregistrasera temperaturi de –20 grade Celsius, cu o minima in Moldova de – 26 grade Celsius. Securitatea judetului Iasi a trecut atunci printr-un moment dificil, care se va repeta identic la Brasov, in noiembrie. Ea a informat din timp asupra pregatirii manifestatiei, aratand si cauzele – conditiile insuportabile din camine –, dar Comitetul Judetean de Partid nu a luat nici o masura. In acea zi de 16 februarie 1987 – arata col. Ciurlau, seful Securitatii Iasi –, studentii scandau: "Lumina, sa invatam!", "Apa, sa ne spalam!". "S--au oprit in Piata Unirii, au cantat imnul tarii, care era atunci, si pe la 12:30 au ajuns la camine si s-au culcat. Intre timp se daduse drumul la lumina, la caldura." A urmat insa imediat greva de la Uzinele Nicolina.
LA NICOLINA. La 16 februarie 1987, se declanseaza la Uzinele Nicolina o greva spontana, care il are drept protagonist pe Titi Iacob, rectificator, credincios al Bisericii Crestine dupa Evanghelie. "In fata primului secretar si a altor activisti de partid, a cerut drepturi pentru muncitori: duminica libera, salarii omenesti, caldura si lumina, alimente in magazine." Si in acest caz, Securitatea l-a informat pe primul secretar asupra faptului ca plata intarziata si diminuata a salariilor va duce la o incetare a lucrului in ziua de 16 februarie, simultan cu miscarea studenteasca. La fel se va intampla si la Brasov – puterea locala va ignora informatia, incercand apoi sa o ascunda de Bucuresti. Colonelul Ciurlau ii raporteaza generalului Vlad, care il pune in garda pe primul secretar. Acesta reactioneaza violent, anuntand destituirea lui Ciurlau si telefonand unor lideri ai partidului, membri in CPEx, pentru a protesta pentru "abuzurile" Securitatii.
REFUZUL. In momentul izbucnirii grevei de la Nicolina, primul secretar ordona Militiei sa intervina in intreprindere, sa imprastie grupul de grevisti si sa-i aresteze pe capi. Inspectorul MI si seful Securitatii refuza. In aceste conditii, primul secretar abordeaza direct Sectia militara a CC, cerand destituirea conducerii Securitatii Iasi si arestarea col. Ciurlau. Gen. Vlad il va trimite de urgenta la Iasi pe col. Ratiu, seful Directiei I, pentru a aplana lucrurile. Cu aceasta ocazie, col. Gheorghe Ratiu va arata "pericolul lipsei de prevedere si de masuri, in conditiile intensificarii actiunilor ostile Romaniei, inclusiv de peste Prut". Conducerea politica a Iasiului va anunta la Bucuresti ca greva de la Nicolina a fost generata de membrii unei secte – trimitere la credinta lui Titi Iacob – si ca a fost o provocare straina dezamorsata de activul de partid din intreprindere, explicatie care a multumit conducerea centrala.
CONSTIINTA NATIONALA. Evenimentele din decembrie 1989 de la Iasi trebuie incadrate si intelese intr-un context specific marelui oras moldovean. In primul rand, lasand la o parte orice tentatie spre patriotismul local al eroilor acelei tentative de revolta, Iasiul a fost, era si continua sa fie un centru cultural si traditional foarte puternic. Din punct de vedere al intensitatii vietii culturale, Iasiul este cel mai important centru al tarii, prin mediul spiritual laic si religios de inalta calitate si consistenta, prin permanenta aplecare asupra traditiei culturale si istorice a provinciei, prin unul dintre cele mai solide centre istoriografice si arheologice, prin faima si valoarea Universitatii, prin personalitatile ramase in oras si atasate orasului, Moldovei si problemei romanilor de peste Prut. Sa nu uitam ca Iasiul a fost centrul miscarii nationaliste romane! Primul supus influentei si agresiunii tariste si bolsevice, Iasiul a rezistat si prin dimensionarea, uneori pana la exces, a reactiei sale nationaliste. In Iasi aparea o presa literara foarte ofensiva, care dadea mereu bataie de cap cenzurii. Toate aceste elemente de imagologie urbana si regionala sunt amintite pentru a sublinia ca orice miscare de protest sau de revolta la Iasi, indiferent ce cauza sociala sau economica ar fi avut, a fost intotdeauna preponderent politica, iar caracterul preponderent politic a fost dat mereu de substratul national al intelegerii profunde si lucide a intereselor nationale. Chiar si Dan Petrescu, un anticomunist notoriu, dar rezervat in ceea ce priveste nationalismul, se manifesta cu scopul de a trezi constiinta nationala a romanilor in contrast cu delirul propagandistic al dictaturii ceausiste.
"JOS COMUNISMUL!" Altfel spus, la Iasi, spre deosebire de alte centre protestatare notorii ale tarii – Brasov, Petrosani, Bucuresti –, unde de la nemultumiri sociale se ajungea conjunctural la continut politic, sursele economice sau sociale ale protestului iesean au avut intotdeauna o directie ideologica precisa spre interesul national, fiind privite ca anomalii, abuzuri sau erori economice si sociale ale Puterii care slabeau, destructurau sau distrugeau elemente definitorii ale natiunii. De aceea, erorile si abuzurile lui Ceausescu erau privite la Iasi ca antinationale, nu neaparat ca expresie a tipologiei unei dictaturi personale. Dupa 1986, protestul unor grupuri intelectuale a fost direct anticomunist, influentat la fel de direct de evolutia liberalizarii Estului si de ideea folosirii acelui moment pentru o rasturnare de sistem, nu pentru o perestroika. Subliniez aici ca fenomenul "graffito" de la Iasi – inscriptionare pe ziduri a unor mesaje – a avut mult inaintea altor orase un continut explicit anticomunist, cea mai fecventa inscriptie find "Jos comunismul!". Nuantele acestea erau transmise de intelectualitate, de preotii ortodocsi si catolici in permanenta catre muncitori printr-o multitudine de mesaje. Iasiul avea si o traditie muncitoreasca aparte, imbogatita de conflictul dintre propaganda si actiunea bolsevica si miscarea nationalista muncitoreasca din oras intre 1917 si 1920, de permanentele instigari sovietice ale muncitorimii iesene pana in 1944, precum si de interesul privilegiat acordat de regimul comunist industriei iesene, considerate ca facand parte din "avangarda miscarii muncitoresti" din Romania. In oras se aflau doua unitati industriale importante: Uzinele Nicolina si Combinatul de Utilaj Greu (CUG), un mamut energofag, care in ultimii 5 ani, inainte de 1989, supravietuia numai din comenzi pentru URSS, niciodata livrate la timp. In iarna anului 1985 autorul acestor randuri a vazut la fata locului cuptoarele de la CUG Iasi cu topitura racita si cu zapada asezata in ele ca urmare a faptului ca ningea prin plafoanele halelor. In aceasta conjunctura, pentru ca o revolta la Iasi sa aiba succes, ea trebuia sa indeplineasca anumite conditii care presupuneau constituirea unui nucleu al intelectualitatii iesene, preluarea initiativei si conducerea actiunii – pentru a proiecta si mentine caracterul politic al revoltei –, si realizarea unei legaturi organizatorice intre acest grup si muncitorime, astfel incat forta protestului social si economic sa fie canalizata direct spre finalitatea sa politica. Un astfel de grup a aparut la Iasi in decembrie 1989.
GRUPUL LUI DAN PETRESCU


PIATA UNIRII. In acest loc trebuia sa izbucneasca Revolutia Romana
La Iasi isi continua activitatea opozitionista Dan Petrescu, acesta acordand un interviu ziarului Liberation in ianuarie 1988, care se intitula "Nu Ceausescu este singurul vinovat" si se incheia cu fraza: "Este mai usor sa-l omoram pe Ceausescu, decat sa schimbam sistemul". In octombrie 1989, Dan Petrescu da un interviu telefonic postului de radio Europa Libera, in care anunta ca intra in greva foamei si se pronunta cu temeritate si cu argumente impotriva realegerii lui Nicolae Ceausescu la Congresul din noiembrie. Retinut pentru cateva ore, el este eliberat si supus la domiciliu fortat. Ca urmare a transmiterii interviurilor lui Dan Petrescu si Luca Pitu, o lista de protest se completeaza cu 11 semnaturi, inclusiv a Doinei Cornea. Directia I a Securitatii considera miscarea ca nesemnificativa.
Aparitia Frontului Popular Roman
Initiatorul (grupului de rezistenta anticomunista de la Iasi) a fost Stefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetari Stiintifice si Inginerie Tehnologica pentru Utilaj Metalurgic si Prese (CCSITUMP) cu sediul in incinta CUG Iasi. Acesta l-a contactat in luna august pe Cassian Maria Spiridon, inginer la aceeasi institutie si scriitor. Intr-un program de televiziune dedicat Revolutiei din decembrie 1989, Stefan Prutianu va declara: "Era o oarecare inconstienta, adesea si o nebunie, nu o simpla dorinta de aventura. Ideea era de a provoca o comunicare, de a crea o retea de persoane prin care o soapta din gura in gura sa ne lege intr-o conspiratie. Frontul Popular Roman le spuneam ca este o organizatie secreta, puternica. Ea inca nu exista, el se initia, era la inceput".
MODELUL. Intre 7 si 10 noiembrie, la Chisinau se desfasurase o actiune violenta prin care nucleul nationalist autentic incercase sa dea un caracter antisovietic miscarii. La 16 noiembrie, seful comunistilor din RSS Moldoveneasca este inlocuit de Petru Lucinschi. Acesta, impreuna cu Mircea Snegur reprezentau varful echipei gorbacioviste. Revista Literatura si Arta, publicatie care conta drept oficios al Frontului Popular din Moldova, "va declansa un desantat cult al personalitatii domnilor Petru Lucinschi si Mircea Snegur". In plus, asa cum am enuntat deja, din februarie 1989, iesenii ascultau la Europa Libera tot felul de mesaje incurajatoare venite de la Chisinau. Nestor Rates si N.C. Munteanu vor aminti zece ani mai tarziu cum au fost contactati de doua personalitati basarabene, Ioan Druta si Ilia Constantinovschi, despre care au aflat mai tarziu ca primul provenea din anturajul lui Gorbaciov, iar al doilea fusese colonel KGB in anii '50. In primul interviu acordat de Mircea Dinescu dupa Revolutie lui Mircea Nedelciu, cunoscutul disident arata ca l-a cunoscut pe acel colonel KGB: "Eu am cunoscut un batran scriitor emigrat in URSS, Ilia Constantinovski, care spunea: "In socialism, anii trec foarte usor, zilele trec ingrozitor de greu"".
FARA TEAMA. Data convenita de initiatori pentru aparitia formala a Frontului Popular Roman este 27 noiembrie 1989, data la care cei doi au hotarat sa-l constituie si sa-i dea un nume stabil. Primii cu care au luat legatura Prutianu si Cassian Maria Spiridon au fost poetii Aurel Stefanachi si Nicolae Panaite. Acestia erau de mult sub observatia Securitatii, suportand si niste perchezitii. Fiind vazuti de mai multe ori in anturajul altor scriitori tinuti sub observatie la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti si avand in vedere mediul viciat de delatiune de acolo, cei doi ieseni au intrat de la inceput in vizorul Securitatii. Aurel Stefanache, aflat la Bucuresti inca din 8 noiembrie, va anunta cel putin 20 de scriitori ca la Iasi se organizeaza un grup de rezistenta anticomunista, Stefanache facand acest anunt deliberat si constient ca Securitatea va afla foarte repede de ei. Cel putin in zona grupului Stefanache-Panaite-Cassian Spiridon, hotararea de a actiona trecuse deja peste orice forma de teama. La debut, micul grup gandeste sa lanseze o serie de scrisori la postul de radio Europa Libera, insa, observand rezultatul nul al demersurilor grupului Dan Petrescu, membrii grupului renunta la aceasta idee si hotarasc sa organizeze o maniestatie anticomunista, anuntata prin manifeste. Totodata, ei decid sa dea un caracter organizat si conspirativ Frontului Popular Roman. Fiecare membru trebuia pentru inceput sa contacteze alti trei colegi sau cunoscuti si acestia, la randul lor, sa anunte fiecare pe alti trei s.a.m.d.
RAMIFICATIILE. O prima ramura desprinsa din nucleul central a fost cea a inginerului Ionel Sacaleanu (CCSITUMP). O alta, care se va dovedi foarte activa, va porni de la inginerul Georgel Morariu si va ajunge la fratii Emilian si Dan Stoica, ei aflandu-se in legatura cu Petru Fodor, Vasile Ilascu, Vasile Bebe Sfidineac. Grupul de la CUG Iasi a intrat apoi in legatura – in jurul datei de 1 decembrie, prin Stefan Prutianu – cu Titi Iacob de la Uzinele Nicolina, care la randul sau il contacteaza pe inginerul Petrica Duse, de la aceeasi intreprindere. O alta ramura a Frontului l-a avut ca initiator pe inginerul Vasile Vicol. Securitatea a aflat de aceasta initiativa inca de la constituirea grupului de la CUG, avand in vedere ca toti cei patru membri fondatori ai Frontului Popular de la Iasi se aflau sub urmarire informativa, iar Titi Iacob, ca fost luptator anticeausist notoriu, era sub urmarire permanenta. Conform unui fost ofiter al Directiei I a Securitatii, "la inceput, urmarirea persoanelor de la Iasi a vizat stabilirea caracterului organizat al activitatii lor (pentru a putea fi incadrate la "complot", n.a.) si a avut initial un aspect strict local, judetean. La un moment dat insa, unii membri ai grupului, incercand sa-si extinda reteaua organizatorica, au dat peste indivizi care erau la randul lor urmariti, pe contraspionaj, pentru legaturi cu sovieticii. Din clipa aceea s-a intrat intr-o misiune combinata si a intrat pe fir Bucurestiul. Treaba a luat amploare si mijloacele puse in miscare pentru cunoasterea actiunii s-au diversificat. Baietii de la CUG cazusera (fara sa vrea, n.a.) pe o operatiune in curs a sovieticilor".
OPERATIUNEA MOSCOVEI. Operatiunea sovietica viza mai de mult mediul muncitoresc, in care reusise o serie de penetrari. Cele mai multe fusesera realizate cu acoperirea misiunii – adica nu li se spusese ca este vorba de o operatiune a URSS –, dar au fost si cateva situatii in care, suspectat asupra provenientei sale, agentul sovietic a dat de inteles ca aceasta corespunde realitatii, dar numai in contextul liberalizarii din Basarabia, care ar trebui facuta si in Moldova de dincoace de Prut. Apoi, daca purtai o discutie cu un ziarist sovietic intr-un restaurant si acesta iti vorbea de Gorbaciov si de nevoia de a-l schimba pe Ceausescu, nu trebuia sa fii prea versat ca sa-ti dai seama cu cine stai de vorba in realitate. In general, fosti ofiteri de Securitate implicati in operatiunea de la Iasi afirma ca reusisera sa identifice si sa preia sub control aproape toate retelele folosite de sovietici la Iasi. In plus, ascultarea si decriptarea comunicatiilor peste Prut era facuta intens si de Securitate, si de Armata. Imediat ce erau efectuate contacte cu revolutionari ieseni, agentura sovietica transmitea la Centru, care se afla pe teritoriul Basarabiei, evolutia legaturii. Avand si datele furnizate de reteaua de informatori, Securitatea detinea informatii din cel putin doua surse, cat se poate de timpuriu, astfel ca a declansat o operatiune de identificare si monitorizare a grupului revolutionar.

UM 0110 IN ACTIUNE. Grupul Frontului Popular Roman era mult mai periculos pentru securitatea statului comunist si pentru regim prin doua aspecte decisive: avea un contact direct cu mediul muncitoresc si era cel mai indicat la folosirea sa de catre agentura sovietica datorita coincidentei de scop final – revolta populara. Pentru a preveni declansarea revoltei, Securitatea Judetului Iasi a primit sprijinul Directiei conduse de generalul Victor Neculicioiu. Acesta era seful UM 0110, adica al asa-numitei unitati anti-KGB. Informatia este importanta pentru ca, prin nivelul de reprezentare si prin misiune, aceasta delegare arata clar ca Securitatea avea informatii despre o implicare importanta a serviciilor secrete sovietice. La 12 iunie 1994, in timpul audierii la Comisia Senatoriala, generalul Neculicioiu a declarat: "In 14 decembrie eu am fost trimis la Iasi cu o echipa care, pe specificul meu, sa vada implicarea rusilor. Adica s-a semnalat ca acolo, cum s-a raportat la conducere, precis nu stiu, ce mi s-a spus mie, ca acolo urmeaza sa fie o actiune mai de anvergura si toata treaba a fost ca trebuie sa vad implicarea rusilor in ceea ce inseamna ca vor sa faca aia acolo. Sa scoata, dupa cate am inteles, lumea in strada. S-au dat niste manifeste, cand am ajuns eu acolo, de fapt in 15 dimineata, am fost pus in tema mai exact, erau 2 sau 3 insi retinuti. Si declarasera deja ca unul a facut o organizatie de recrutari din astea, nu stiu daca e bine spus in piramida – el recruta pe unul, si ala trebuie sa recruteze alti 3 – ceva de genul asta; o scamatorie. Manifestul, ce spunea acolo, ca trebuie ca tara noastra sa adere la perestroika. Deci avea o tenta oarecum ruseasca. O fi mana rusilor, n-o fi mana rusilor? Si am mers si cu niste ofiteri din cadrul unitatii, pe rusi, pe alte categorii, sa vedem ce fac rusii. E drept ca zona era batuta de rusi; aveau oameni care ii tineau la curent si cadre de informatii de la ambasada".

Cassian Maria Spiridon explica felul in care s-a format nucleul miscarii revolutionare de la Iasi: "Ideea cu miscarea din 14 decembrie a pornit de la Frontul Popular din Republica Moldova. Noi ne uitam la televizor, vedeam ca Frontul Popular de dincolo de Prut este o forta politica suficient de puternica pentru a impune limba romana, alfabetul latin – in conditiile in care regimul sovietic impusese alfabetul chirilic, limba rusa ca limba de stat – si atunci, mai in gluma, mai in serios, impreuna cu cativa colegi de la Istitutul unde lucram atunci – Institutul de Cercetari pentru Utilaj Metalurgic si Prese, care era pe langa CUG – am hotarat sa facem si noi un Front Popular. Pas cu pas, ideea a prins contur si s-a transformat in realitate". Postul de televiziune Chisinau transmitea toate mesajele gorbacioviste, buletinele de stiri de la Moscova, precum si desfasurarea evenimentelor din republica in sensul transformarilor dictate de scenariul KGB-ului.

NAIVII
Conform versiunii publice, liderii Frontului Popular Roman de la Iasi au hotarat, incepand cu data de 10 decembrie 1989, sa organizeze un miting in Piata Unirii, "unde cativa dintre noi trebuiau sa vorbeasca: Stefan Prutianu despre starea economica, Titi Iacob despre starea deplorabila a muncitorilor, iar eu (Cassian Maria Spiridon, n.a.) despre dezastrul din cultura". Au fost scrise de mana sau stampilate cu guma cateva mii de manifeste (tip fluturasi) care chemau populatia la adunare in Piata Unirii in ziua de 14 decembrie, iar unii cetateni au fost apelati telefonic si informati asupra mitingului de protest. Unele manifeste au fost amplasate in cutiile postale de la parterul unor blocuri de locuinte, altele au fost duse in pachete si lasate la poarta caminelor studentesti. Cassian Maria Spiridon nu crede in versiunea unei scurgeri de informatii din interiorul grupului, dar este convins ca felul primitiv si amator in care au actionat la raspandirea manifestelor si purtarea convorbirilor telefonice au dus la identificarea rapida a autorilor de catre Securitate. Din investigatia autorului izvoraste o cu totul alta concluzie: au fost identificati inca de la primele miscari, din cauza legaturilor cu grupul masiv de informatori de la Uniunea Scriitorilor din Bucuresti, dar Securitatea era interesata de legatura lor peste Prut. (...)
Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania – o tragedie romaneasca” de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004
.


#59983 (raspuns la: #56893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iata un proiect "mort in fasa - de anisia la: 17/01/2006 23:45:41
(la: Parere...)
iata un proiect "mort in fasa", cum s-ar spune...
________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca toate zboara la aceeasi inaltime...
dom.profesor - de RSI la: 24/03/2006 01:42:47
(la: "Americanii sunt prosti")
Inteleg ce spui, de acord ca poate ti s-a facut o mare nedreptate, dar , revenind la generalizari: asta inseamna ca toti americanii sunt prosti ? Sau majoritatea ? Sau ca in toate universitatile americane se intampla astfel de cazuri ? Si a propos de hobbyuri americane, daca te-ai considerat nedreptatit, de ce nu i-ai dat in judecata ? Au fost si cazuri de cercetatori romani care s-au descurcat "binisor" in State. Ex. George Emil Palade, fost profesor la Inst. Rockefeller, la Yale si la Univ.of California, San Diego. A luat si Premiul Nobel. Sau o lunga lista de matematicieni romani stabiliti in USA, de pilda prof. C.V. Negoita de la CUNY,New York. Desigur, este si chestie de noroc, iar lumea academica este mult mai dura si competitiva decat multe alte domenii, iar asta o stiu din experienta personala. Multi cercetatori, multe proiecte, putine granturi. Repet, asta nu inseamna ca americanii sunt prosti, adica subiectul conferintei ;)

Parerea mea este ca problema ta nu-i legata de IQ ci de EQ.
Si acum la ultima parte, cu care am eu o problema:

"Inca mai ma doare cu toate ca am plecat in 1983. Daca faci parte dintre cei care cum spunea latinul "ubi bene, ubi patria" nu o sa simti niciodata junghiul în piept şi nodul în gat când se pomeneste de tara de origine."
Tu de unde scrii acuma ? Si daca te primeau la acea universitate americana ,te durea mai putin ? Atunci si tu erai de acord ca "ubi bene ibi patria" ?
Doar cerneala se uscase pe Juramant, nu? Ai dreptate cand spui ca devenim cetateni ai lumii, dar continuam sa fim ceea ce suntem prin: nastere, familie, educatie, experienta. Dar ne purtam identitatea peste tot pe unde ne ducem, iar acum lumea este mult mai deschisa ca in trecut.

==================================================
""Cand este vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie". - Voltaire "
#113098 (raspuns la: #113087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La proiecte stam bine; sa vedem cit o dura... - de Dinu Lazar la: 20/11/2006 03:44:42
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Altfel spus: regele a murit, traiasca regele. Adica:
Unu` trece la triaj sa bage apa si carbuni la tender, si, cind colo,
din tunel apare altu` cu locomotiva pufaind.
Proiectu`, pe hirtie, pare interesant.
*********************************
s-a lansat camera80.ro!

camera80 s-a nascut din pasiunea pentru fotografie si in acelasi timp din necesitate.
In Romania, fotografia este promovata pe forumuri de profil, bloguri, prin intermediul
altor comunitati din afara tarii si, probabil in cea mai mica masura, in galerii de arta.
Aceasta raspandire haotica face ca tinerii fotografii romanii sa fie mult prea putin
cunoscuti in spatiul virtual si aproape total necunoscuti publicului din Romania in general.

camera80 este o alternativa, un spatiu virtual deschis tuturor tinerilor fotografi romani,
care va functiona dupa regulile unei galerii de arta din lumea reala. Fiecare fotograf
dispune de un spatiu fix pe care il poate folosi pentru a-si expune imaginile.
Cand numarul celor implicati in proiect va permite acest lucru, expozitiile vor fi
promovate pentru o durata fixa de timp pe pagina principala dupa care vor putea fi
accesate din arhiva siteului.

Ne propunem ca prin activitatile noastre sa ii sprijinim pe toti cei implicati in
acest proiect si in acelasi timp sa ne aducem contributia la cresterea in
popularitate a fotografiei in randul publicului din Romania.

In paralel cu galeria virtuala vom mentine si un blog care va promova fotografi contemporani,
expozitii, galerii, reviste si evenimente fotografice din lume.

Mergeti si vedeti :)

www.camera80.ro
blog.camera80.ro
#158268 (raspuns la: #158242) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
descarcare proiecte... - de tripwire la: 30/01/2007 20:28:17
(la: Jos palaria!)
Puteti downloada sau afla mai multe informtii despre doua proiecte ce au catigat sectiunile la care au participat in cadrul concursului infomatrix (2004 si 2005) la adresa http://www.info.uvt.ro/~zavoianu.ciprian/ .
#172199 (raspuns la: #14841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt partenerele in …“proiecte” - de om la: 11/01/2010 23:00:58 Modificat la: 11/01/2010 23:02:05
(la: ADMIN)
Observ ca nu o sa am un raspuns clar in DA si NU la intrebarea-mi clara sustinuta de dovezi.

Inteleg, dar nu imbratisez, metoda voastra schimonosita a tacerii in speranta neasumarii responsabilitatii si a ascunderii unui adevar intr-un car de minciuni si insinuari!
Recunosc ca metoda tacerii aplicata de voi este cea mai buna metoda atunci cand sunteti deficitare in educatie si in a spune adevarul!

Fortat de aceste imprejurari, o sa fac acum ce trebuia sa fac de atunci, atunci cad ati evitat un raspuns direct pe un caz concret! Mi s-a umplut si mie paharul de dUomnia vostra:(((

-cand o sa-mi mai atrageti atentia cat de bune sunteti voi si cat de rau sunt eu, o sa va pun link la confa asta!

-cand o sa va mai pupati batandu-va prieteneste pe spate cat sunteti de bune in comparatie cu rautatea mea, iar o sa pun link la confa aceasta. Va puteti face reclama reciproc, fara sa indrazniti ca sa ma comparati cu voi, pt cei mai naivi care pun botul la …”sufletul comertului” !

-cand o sa mai vina cate unul de-al vostru care sa-mi dea lectii cat sunt eu de rau si ce bune sunteti voi, o sa-i pun link la confa asta!

Pentru mine sunteti niste fitiliste fara cuvant, responsabilitate si morala (dovada o gasiti mai sus in postarea mea copy/paste)! Cand o sa am un raspuns clar de la voi o sa fiu deschis ca sa-mi revizuiesc parerea despre voi!

Imi rezerv dreptul de aparare la orice confa de acest fel sau mesaj de-al vostru de atac la adresa mea, deoarece adminul nu poate bana caractere si proiectele mizerabile, chiar daca sunt incepute pe cafenea si continuate in privat!

Imi asum responsabilitatea pt copy/paste-urile mele care m-au facut sa trag concluziile si deciziile de mai sus. In cazul in care mi se dovedeste ca gresesc sunt de acord sa-mi cer iertare pt eroarea facuta!

Acum este clar si stim CORECT pe ce pozitii ne situam!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...