comentarii

proletarul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
dar trancaneala proletara ? - de desdemona la: 06/10/2004 11:42:52
(la: Trancaneala Aristocrata)
Cand s-o deschide un subiect si cu trancaneala proletara ? Ca unii sunt pe invers si cand aud de 'sange albastru', vor sange portocaliu, si proletarii vor si ei sa isi manifeste dreptul de-a trancani. Ca la usa cortului tare bine zaci (dupa ce ai sapat un sant) si daca ai cu cine trancani si mai bine, relaxarea e in toi, chiar daca in loc de canapele si covoare ai iarba sub coaste!
Adesea mi-e dor de un santier arheologic, unde dai la lopata ca un proletar, manaci ca lupu' si seara (dupa o plimbare in sus si-n jos printre balarii, stai cu prietenii la usa cortului si) vorbesti verzi si uscate, in timp ce deasupra rasar una dupa alta 'stele mii'. Nu credeam ca o sa cad in butoiul cu melancolie pentru o seara de trancaneala la usa cortului.

Desdemonovici
proletarul - de rolia la: 15/08/2006 18:09:53
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
"Proletar = ceapa (care se tot exfoliaza)" + slanina .
-------------------------------------------------
O fi unde ma duce gandul ? ......

E bravada ! . Asa sa ne gasim in vorba ,de amorul artei proletare .
rolia
#139314 (raspuns la: #139214) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa infieram cu manie proletara tot ce e privat la cafenea - de om la: 21/06/2007 20:40:21 Modificat la: 21/06/2007 20:40:49
(la: idee: "mese private")
-nu prea inteleg, numai proletarii infiereaza privatul?
-uite cum se nasc ideile preconcepute si lupta de clasa :))

-elimina MP-ul = votez pt (un buton maiputin :)
-toti userii sa poata avea acces la mesajele private ale oricarui alt user. = mai mare daraua, o noua cafenea numita MP :)))
#208794 (raspuns la: #208789) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
stimate proletar... - II - - de Lady Allia la: 17/10/2007 11:34:23
(la: CONFERINTA - Sfaturi pentru tinerele mame!)
Daca ar fi atat de usor stimate proletar...
Noi ne-am chinuit 2 ani sa avem acest copil!
Am fost la controale si...nimic! Nu aveam nici unul nimic...
Normal!
Stresul si oboseala, pentru ca banii nu stau aninati pe garduri, iar starea de bine intr-un camin din PACATE...se datoreaza si banilor, sa nu mai vorbesc de problemele personale prin care treceam atunci... Avem si acum (le-am pastrat ca si amintire pt mai tarziu :D) un pumn de teste de sarcina...toate negative...si nu mai vreau sa imi amintesc cum fiecare din ele au fost udate cu...mii de lacrimi si tristete, cu intrebari: "iarasi nu e bebe? de ce? de ce?"...si mii de rugaminti: "Doamne...te rugam...din suflet sa ne lasi si noua fericirea de a avea un bebe!..."!!!
Deci...momentul nu se poate pregati mereu dinainte. De citit ce sa citim? Pe unele siteuri se scrie una, pe altele alta si de obicei cel mai indicat e sa discuti cu medicul nu sa te iei dupa cai verzi pe pereti.
Plus ca pe toate siteurile in speta se scrie:

"Raspunsurile oferite de catre UtileCopii.ro au doar un caracter informativ. UtileCopii.ro nu isi asuma raspunderea pentru raspunsurile oferite. Va recomandam sa faceti si un consult la medic."

Si nu e normal? Ma iau dupa ce scriu toti ratatii sau cei care se afla si ei in treaba? De unde pot eu verifica ce scriu ei acolo? Doar nu is medic! (Aici am exagerat ca sa intelegi despre ce vreau sa spun!)

Pana aici ok... Alta problema! - Medicul!!!

Medicul in care eu aveam incredere si care s-a ocupat mereu de mine de ani de zile s-a casatorit si s-a stabilit in alta tara. Daca mi-as fi permis financiar...as fi mers sa discut cu ea si sa nasc cu ea, dar nu mi-am permis!
Am ales un alt medic. Ea mi-a facut primul consult, dupa care a devenit foarte ocupata si...buuum...m-a plasat (probabil nu aveam buzunarul la fel de gros ca si altii :))) )!
A trebuit sa caut alt medic! Am cautat alt medic! Eram deja in luna a 5-a si eu umblam de nebuna cu burta dupa mine sa imi caut medici ginecologi...:))))!
Am gasit si...am fost foarte multumita de el, dar din pacate problemele se ivesc si a trebuit sa ne mutam din Oradea in Adjud.
Aici...cauta din nou medic...
Am gasit o doamna venita din Bucuresti de la o clinica mare de obstretica-ginecologie si pe drept cuvant am avut mare incredere in ea (si habar nu am de ce...inca mai am), dar cand a sosit momentul...ea a plecat la Focsani pt ca avea de facut garda acolo!!!
E drept ca a venit pana la mine la spital, mi-a verificat dilatatrea, s-a interesat de contractii, mi-a facut un consult si...in ideea ca totul evolua ok...a plecat!
Eu consider ca nu trebuia sa plece! Problemele apar mereu dupa sau cand nu te astepti!
Deci...in principiu multe sunt usoare, multe ar trebui facute, multe sfaturi ne sunt date, dar cand e sa fie...sfatul e egal cu zero si...practica ne omoara!!!

Plus ca...nu este atat de usor in ziua de astazi sa fi pregatit financiar pentru toate acele analize si multe altele care trebuiesc unei femei pe perioada in care este insarcinata.
Mereu se spune ca gravidelor li se fac analize gratuite si li se dau medicamente compensate...
MINCIUNI !!!
Cred ca nu va inchipuiti cat m-a costat pe mine perioada de sarcina!
Nu ca ar conta, dar eu mi-am permis unele lucruri...insa alte mame NU! Probabil ca ele nici nu sufera...sunt doar niste iresponsbile care vor copii, nu? Ce usor...

Asta inseamna ca daca nu isi permit sa nu faca copii???
La naiba cu multe in statul roman si in sanatatea romaneasca!!!

Si ma intreb atunci...: cum naiba sa mai faca romanul copii? cum naiba sa speram la copii sanatosi cand nici medicamente, nici tratament, nici nimic, nimic nu este in spitale si aproape tot cumperi...??? nu au bani nici sa le faca testele necesare unor bebei dupa ce se nasc..., dar sa faca altele si mai si?
Iar oamenii stimabile proletar...de unde credeti ca au atatia bani? Credeti ca o MAMA ADEVARATA nu ar vrea sa faca toate acele seturi de teste, de raze, de ecografe??? Sa fim seriosi!
Momentan cam atat...pentru ca deja m-am necajit destul.

Oricum!
EU mi-am dorit si imi doresc ce e mai bun pentru copilul meu si nu cred ca POATE cineva sa ma faca iresponsabila!
Nici pe mine nici pe alte MAME care nu sunt atat de destepte incat sa mearga la medic cu lectia invatata!!!

Pentru bebica mea eu una as fi si murit cu DRAG chiar..., dar daca medicina in ROMANIA ar fi ce TREBUIE sa fie...nici o femeie nu ar trebui sa ajunga in situatia in care am ajuns eu!

#245141 (raspuns la: #245041) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletar indignat - de Roman Haduch la: 13/11/2007 23:17:30
(la: Se apropie )

"stateam si ma gandeam daca sa comentez sau nu. " asa am facut si eu.
Stimate "Proletar " in primul rand te rog sa ma scuzi , nici eu nu iti port pica intrucat, si din cauza ta, am ratat o tava de saleuri cu chimen. Acum am pus in cuptor inca o tava si calculez 15 minute . Sunt curios daca s-o face. S/a facut. Uraaa! si-s mai bune ca fornetti . sic!
Daca as da curs gandului ca voi sunteti un grup de prieteni si eu singur si respins cred ca as fi tare amarat.
Din fericire sunt consecvent principiului biblic "daca Dumnezeu este de partea ta , formezi majoritatea".
De ce ai alergie la Biblie? Ai studiat-o? Nu ma astept sa raspunzi.
Nu ma astept sa raspunzi sincer si serios.
Tu , Proletarul naiv de pe culmea frazei imi ridici "mingea " la fileu astfel ca daca vorbesti de "furtuna" chiar cerebrala, nu pot sa nu iti amintesc de patru evanghelii in care ti se dezvaluie Acela care poate potoli furtuna (chiar cerebrala). Atentie ! In varful limbii sta Viata si Moartea. Te iert pentru ca nu ai stiut acest adevar. Insa gandeste te pe cati ai nenorocit, cate suflete ai schilodit cu modul tau "macelaresc " sincer, elevat , educat , de a iti prezenta parerea. Eu mrpt si cu ajutorul lui Dumnezeu voi posta ceeea ce numesti tu SF insa nu pentru a iti da tie o satisfactie .
Te citez si " sincer, regret " brutalitatea de a imi eticheta drept aiureli "yoghino-ezoterico-mistice." eforturile spiritului meu de a saluta - cu respect si prietenie - nobilul tau spiri si inaltele spirite din Cafenea. E adevarat ca nu inteleg de ce unii dintre voi , sunt apucati de "cheful sa-si de-a palme, sa-si faca cruci, sau sa se gandeasca ca te-ai drogat? "
Tu ai zis-o ca lui Intruder ii e mila, Domnul Iisus spune mila voiesc.
Si de ce sa te deranjeze ca vineeeee Sarbatoarea Sfanta a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristhos ?
"chiar crezi ca suntem o gasca de atei ipocriti si ca ai venit tu sa ne arati calea cea dreapta? sa ne izbavesti? sa ne pocaiesti? "
Nu , nu cred asta.
"dincolo de jocurile de cuvinte, de intepaturile sau ironiile zilnice, aici se "construiesc" parti dintr-o lume frumoasa."
Felicitari , avem nevoie de unitate. Spatiul virtual este destul de generos pentru a nu mai fi nevoie sa vi tu , stimate Proletar, sa introduci acel "dincolo".
"fatza de cele sfinte avem un nivel mai inalt de decentza." Scumpul meu Proletar , credinta vine prin luarea la cunostinta a Cuvantului , cum vor crede in Iisus daca tu in decenta ta in care ii tragi si pe convivi, preferi deturnari de tramvaie .
"pricepe odata ca nu e nici locul si nici momentul sa ne belesti neuronii "
Fraza aceasta este deosebit de brutala . Care fraza este brutala ? Fraza "pricepe odata ca nu e nici locul si nici momentul sa ne belesti neuronii " este o fraza extremista si brutala . Pentru ce motiv? Simplu, pentru motivul ca tu Proletarul , accepti si alte locuri si alte momente. Joci la mai multe capete . rusinica.
"eu cred ca ai schizofrenie"
Mai mult decat proletar s-ar putea sa fi un exponent al celor celor ce au batjocorit proletarii si i-au dispretuit. In timpul tecut orisicine se exprima liber, era ori nebun ori beat . Poate nu ai scris tu ci , vorba lui Latu , ai fost "vizitat".
Da , multumesc pentru sfatul tau. Am sa vorbesc cu un psiholog , oricum am facut o programare la medic. Apropo , sa razi de un om despre care crezi ca este bolnav e "rusinica". Dar sa razi de unul sanatos cum este? Rusinica.
Da multumesc, sfatul tau ma ajuta sa descopar si efectele nocive ale cafelei virtuale.
"iti reamintesc ca nici eu si nici vreunul de aici nu te urashte si nici nu vrem sa te respingem fara motiv."
Multumesc proletarul, tu esti seful deci, si inteleg ca toti ma iubiti si doriti sa ma respingeti cu motiv.
"tu chiar ai o problema serioasa si ar trebui sa ti-o rezolvi: esti bolnav si noua ne pasa."
Cum iti pasa de bolnavi sau esti limitat numai la virtual si intentie . Ce faci tu proletarule pentru cei bolnavi (ori esti proletarul -demagog), pentru cei care nu au bani de medicamente. ? Da sigur probabil ca dai vina pe politicienii alesi de un electorat imbolnavit cu minciuni.
Da. Vreau sa ma ajuti, poti si tu sa te rogi pentru mine.
cu respect si sfiala Roman Haduch
p.s. salutari sfinte la toti cei dragi tie.
p.s. 2 .inca odata , te imbratisez si iti multumesc pentru ajutorul promis.
#255754 (raspuns la: #255656) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
% Proletarul - de andre_ la: 27/11/2007 09:02:33
(la: Vorbe de duh adunate)
o insiruire obsesiva de "mereu" si "intotdeauna" care nu duce nicaieri.
versurile astea fac ca personalul de Iasi... dupa 20 de Km nu-ti mai trebuie tren cat traiesti!

poezia asta parca e scrisa de mine...



Honey nu a gasit linkul, asa ca am adus eu vorbele Proletarului aici.
proletarul taxator - de Eugen Danescu la: 07/12/2007 16:56:40
(la: „Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte)
Se vede ca textul e facut chiar de un proletar.
Poate al lui Peste.
Numai proletarilor nu le reuseste ironia.
Specialitatea lor e bascalia din cartiere rahovene.
Pacat de atata spatiu ocupat pe server.
baiatului de proletar - de Eugen Danescu la: 07/12/2007 19:02:02
(la: „Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte)
Într-adevar, tu stii mai bine, textul tau drag e de un manelist, doar copil de proletar.
Nu mă miră că iubeşti atat băşcălia.
Face parte din aceeaşi familie, a manelelor.
Probabil ai vrea să poţi să le "produci", dar deocamdată sudiezi textele altora.
Bine pentru tine, totuşi, că nu ai acces la umor.
(te-ar durea capul de concentrare).

PS: esti cumva sotul (sau altceva) al lui LA, de pui atata suflet?
#263825 (raspuns la: #263814) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletarului... - de marin aurel la: 22/12/2007 16:51:07
(la: Navidad)
Proletari din toate tarile..uniti-va
sunt un nimeni...tu.. cine esti?
Batranitura,te provoc sa gandesti!
#267784 (raspuns la: #267772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Distinsului proletar - de abbilbal la: 29/07/2008 00:45:07
(la: nu sunt)
Stimat tovarăş, de forum, vezi bine, nu m-am temut şi nu mă tem că locu-mi vei lua. De vei ocupa scaunul din colţul cafenelei pe care am îndrăznit să mă aşez, stai liniştit pe el. Conţinutul urechii de măgar îl pot sorbi şi deplasându-mă prin cafenea. Că ne-am ântâlnit şi ne vom mai întâlni, a fost şi va fi o simplă întâmplare. Eu unul, nu te-am urmărit şi nici nu te voi urmări, dar nici nu te voi ocoli, pentru că nu mi se pare că eşti sperietoare. Că mă vezi "precum iarba" probabil ţi s-au verzit lentilele prin care priveşti şi deci, mă vezi şi pe mine verde, iar dacă doar mă consideri verde nu pot decât să mă bucur, pentru că, aşa precum bine şti, proletarii ieşeau cândva la iarbă verde spre a fi mai viguroşi.
Dar pentru că la această oră când eu mai umblu prin cafenea domnia ta probabil visezi truda zilei de mâine, eu îţi prind cu o bumbuşcă acest răvaş de stinghia lambriului unde ai stat, ca să-l citeşti în tihnă mâine.

PS. Pentru a nu considera răvaşul anonimă mă iscălesc
abbilbal, iar domnia ta buchiseşte iscălitura după cum îţi face plăcerea.
Cu respect te salut, stimat tovarăş de cafenea.
#329873 (raspuns la: #329800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uite ca proletarul a intzeles... :-)) - de Jimmy_Cecilia la: 21/05/2009 21:51:49
(la: foto - locuri)
ia zi, proletarul, cu ce aparat faci pozele???
tare faine imaginile, bine cadrate,
numai ca lipseste un pic de contrast si de clarite, ai zice ca-s facute in automatic

ale mele au fost facute in reflex Sony 300, cu objectif 18-70 mm, eu lucrez in reglaj manual.
#442411 (raspuns la: #442406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proletar - de philo la: 10/10/2009 21:24:22
(la: Cucoşul vestise o nouă zi - III şi sfîrşit)
adica esti un critic proletar, sau, poate, un proletar critic.
Combinatia este o chezasie a unei critici sincere si obiective.
Te apar eu de gorile. Spune!
#489312 (raspuns la: #489271) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
domnule muncitor proletar - de philo la: 21/02/2010 11:34:00
(la: Putere fizica versus Spirit)
domnule muncitor proletar
ce mai face tante sofika cea hirbuita?
Mai traiesti cu ia?

Traiasca Munca!
#527030 (raspuns la: #527028) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proletariat - de philo la: 25/03/2010 14:39:25
(la: Vecinica Castrare)
multa sanatate, proletariat obidit!
#532895 (raspuns la: #532886) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder, Picky, Proletar si aidoma lor. - de philo la: 09/04/2010 22:34:03
(la: Yeshua)

Intruder cel moderat, Picky cu anumite probleme, Proletar International si aidoma lor.

N-are rost sa va injur.
Oricum va faceti de ris mereu.
#535172 (raspuns la: #535171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bre proletar invingator de capital - de philo la: 10/04/2010 16:13:28
(la: Yeshua)
Nu-mi permit sa jignesc un proletar invingator de capital.
#535317 (raspuns la: #535203) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nimic nou! - de anonim la: 18/11/2003 00:30:53
(la: EvZ: Declaratie soc: "FSN era o agentura sovietica”)
Nu e nici o noutate in declaratiile d-lui Bucovski ci doar o confirmare in plus a punctului de vedere sustinut la inceputul anilor '90 de opozitia anti FSN.

In guvernul postdecembrist, nu erau anticomunisti ci comunisti emarginati de regimul Ceausescu pentru atitudinea lor prosovietica (Iliescu, gen Militaru), chiar stalinisti (Brucan) sau descendentii acestora (Roman).
O clica de arivisti completa garnitura FSNista si o completeaza si azi.

Opozitia democratica, prin excelenta prooccidentala, care a promis ca va arata adevarul despre evenimentele din decembrie 1989, nu a primit nici un sprijin din partea Occidentului - Yalta-Malta nu e doar o simpla rima.

Altminteri, cardasia dintre URSS si Occident intru impartirea sferelor de influenta a fost relevata de V. Bucovski mai demult.

Daca in perioada de dupa razboi, la conducerera PCR a ajuns o echipa care a reusit (in masura posibilului) sa intoarca sortii aruncati la Yalta, astazi descendentii acesteia in linie directa, care, spre deosebire de inaintasi, nu au crescut prin forte proprii ci in moliciunea saloanelor nomenclaturii, au inchinat tara complet intereselor straine.

E drept ca jugul 'internationalismului proletar' era unul de lemn, pe cand cel al globalismului actual e unul de fier, daca nu cumva mai rau.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Sandu Mendrea - de Dinu Lazar la: 25/01/2004 01:41:01
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Acum vreo 35-30 de ani, intr-o frumoasa toamna, urcam cu Trabantul serpentinele de la Bran catre Sirnea, dimineata, la rasarit, si dintr-o data vad o Dacie, parca galbena, oprita in mijlocul drumului, cu toate usile deschise, si unu` care facea poze la o raza de soare care cadea pe Piatra Craiului, ca un poet rupt parca de cele lumesti. Era Sandu Mendrea.
Acum, tragedia este ca si Sandu Mendrea, si ceilalti mari fotografi pe care i-am avut, au lasat in urma lor ce-i drept multe albume de fotografie, care apareau cum apareau, cu tehnica fotografica disponibila atunci la noi, si cu estetica mai proletara, dar care analizate la rece nu dau nici pe departe masura inaltei lor sensibilitatii, a profesiunii lor, a maiestriei.
Negativele lor si imaginile pe ansamblu au facut picioare sau s-au distrus, si istoria nu retine decit indirect prezenta lor in timp si in tara, ceea ce mi se pare un odios aspect, nemeritat si injust.
Chiar si acum, unul dintre cei mai mari fotografi romani, Dan Dinescu, nu este prezent pe NET decit nesemnificativ, si albumele si CD-urile facute de el pina acum, chiar in anii astia de libertate si democratie care este, nu reflecta nici o sutime din arta si maiestria lui.
In timp, din pacate, cei ce vor veni vor trage concluzia ca in anii 1950-2000 in Romania nu a existat fotografie, pentru ca nu exista studii critice, biografii, fototeci si opera celor care au fost s-a diluat, pierdut, nimicit, si va fi inca o data terfelita si mozolita de estetii de doi bani care vor aprecia - si nu ai ce sa le faci, pentru ca nu exista contra argumente viabile - ca arta fotografica in Ro ar incepe ceva ceva numai dupa anii `90, si ce a fost inainte in fotografia romaneasca era o mascarada ideologica, fotografia inainte de `89 fiind o fetida inventie a capitalistilor care voiau sa ia ochii clasei muncitoare de la adevarata ei misiune patriotica de a construi socialismul, viitorul de aur al omenirii.
Numele fotografilor care au fost - mici, mari, buni, rai, cine mai stie acum? vor fi uitate in citiva ani de cei citiva care mai le cunosc, fiind deja uitate pentru aproape toti ceilalti; cumplit si injust.
Fotografii in virsta care inca mai sunt ar trebui sa fie ajutati sa lase macar citeva amintiri si imagini pe un sit de istorie al fotografiei romanesti.
Din pacate, in Ro, fotografia e in prezent bintuita mai mult de orgolii si lupte fratricide decit de dorinta de a construi ceva care sa ramina... celor batrini ori nu le pasa, ori nu mai pot face nimic, celor tineri le convine ideea ca nu a fost nimic, asa ca sa asteptam inca 30 de ani, sa se duca si amintirile de acum, sa apara si atunci esteti care sa zica cum ca in Ro pina in anii 2035 nu a existat fotografie - si pe buna dreptate, nu? Si tot asa, la fiecare generatie... pacat.
#8422 (raspuns la: #8393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sparg eu gheata. Eu traies - de gabriel.serbescu la: 11/03/2004 13:17:02
(la: Ubi bene ibi patria)
sparg eu gheata.

Eu traiesc in Spania. Intr-o tara in care oamenii spun ca ¨viata are patru zile¨si ca ¨trebuie sa muncesti ca sa traiesti, iar nu sa traiesti pentru munca¨. O tara in care oamenii se trezesc de dimineata, iar dejunul, la ora zece punct, se ia in comun. Atunci barurile se umplu de indivizi de toate clasele, soiurile si temperamentele, stau si mananca impreuna, cu o sticla de vin, o farfurioara de masline din partea casei, un sandwich cat toate zilele invelit in staniol, si cu o cafea la final. Daca e un ¨carajillo¨ si mai bine, ca asa concluzionarea discutiilor avute pe tematica sportiva. Subiectele sunt Real-Barcelona, Aznar si teapa cu petrolu´, si/sau gastronomice. (de exemplu, o exclamatie comuna - ¨ce bun e jambonul iberic¨,insotita de expresiile faciale aferente, semn ca si la ei exista stereotipuri culturale traditionale)
Si nu in ultimul rand o tara in care pentru un strop de adrenalina si o explozie de endorfine sunt in stare sa se arunce nervosi, nervosi si in fata unor tauri speriati si inebuniti.
O tara catolica pana la viziunea a zeci de intruchipari ale Mariei, zeci de viziuni obscure si feudale, tot felul de perceptii recunoscute si oficializate de Biserica lor, intr-un sublim contrast cu restul populatiei (in general masculine), care injura folosind cu frecventa, ¨me cago en Dios¨ diftongat fonetic in ¨caguen diooos¨*
O tara cu o vitalitate foarte puternica si incapatanata, vesela si narcisista, si cu un orgoliu evident pasional iar nu flegmatic.
Sunt emigrant intr-o tara in care pe langa romani, oamenii astia atat de prizioneri culturii lor, sau trezit vecini cu marocani, ecuadorieni, columbieni, chinezi, romani, bulgari, rusi. In aceiasi ordine de idei, tot din randurilor lor apar cei care se ocupa cu traficul de hasis, de prostituate, de restaurante ieftine,de furturi din magazinele alimentare, de haine si case de vacanta, vin ca raketi sau ca si clasa muncitoare ideala. Parte din ei inca nu stiu limba. Iar orice gest cu aluzie religiosa e inca discutat chiar in Franta laica.
E evident, ca emigrant aici, vei fi deci respins, dar cred ca e normal sa respinga pe toata lumea; o va face la o adica, ca o oricare alta natie ce se va simti invadata de un curent de mentalitati si scali valorice diferite, fara sa fii invatat cum sa-l asimileze.
E un fel de dozaj al culorilor, si foarte greu se creaza o multiculturalitate reala.
Iar ca un caz aparte, romanii au supertalentul de a turna un maroniu dens, peste tot ceea ce sunt relatiile sociale.
Nu au doar o suspiciune perpetua fata de cei din jurul lor, dar traiesc si un vesnic supliciu pe calea parvenirii. Aici se disting mai ales generatiile de proletari, pe care Ceausescu i-a mutat de la sate la orase, intr-o urbanizare total neinspirata, si cu niste dezradacinari cumplite, si care lipsiti de orice criteriu de judecata, din nou se trezesc fara sa stie de ce, in masini nemtesti, treninguri Nike, vizite la parcuri tematice, sau cate o escapada interna cu vag iz istoric. In plus, regula generala e sa se plaseze un soi de nationalism ignorant si superior, care in general face ca romanii sa fie de obicei insuportabili.
Cam atat deocamdata din Spania cunoscuta mie.

p.c. Cum tu, sa se structureze o diaspora? Atata vreme cat nu exista o finalitate comuna?

*un amestec de cafea si coniac, cu un patratel de coaja de lamaie si un bob de cafea copt; e amestecat cu zahar caramelizat initial.
*unde cagar-inseamna a caca; in expresie ¨sa ma cac in...¨



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...