comentarii

prop cu de loc si deloc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
e chiar nevoie sa devii...popular? - de Little Eagle la: 28/02/2004 23:36:49
(la: Cum poti deveni un personaj popular?)
Nu stiu ce inseamna"pashunist",poate nu inteleg si timpul m-a uitat in trecut inainte de multe romanisme.Ceea ce stiu este ca personal NU fac deloc o parada din Romania si daca am discutat ceva despre tara natala a fost doar fiind intrebat
din curiozitatea prietenilor ce NU-S romani.Un lucru insa mereu am spus:ca Romania e de origine LATINA si nu ..slavica si DA,este adevarat ca am facut o mindrie din asta,dar nicidecum din cirnati ori sarmale sau tuica de 2 prune!
Daniel,personal am avut o mare revelatie si sansa de a fi in apt. in Dakotta Bldg,
si stat de vorba cu un celebru compozitor si muzician al lumii,Leonard Bernstein si NU eu am adus vorba despre Romania,ci chiar el insusi.El a fost primul care descoperind accentul meu strain m-a intrebat de unde sint,si am zis Bucuresti...
imediat a fost chiar exaltat si a zis:Oh! Enesco,Brancusi despre care stia mai multe ca mine!Si DA,in acele momente am fost fericit ca sint roman!!!!!
In plus fiind in prezenta unei faime si mare compozitor si muzician al lumii la rindul meu am simtit o bucurie de a fi roman,si NU am vorbit amindoi despre cirnati si tuica si nici chiar despre...Dracula.
Am vorbit despre arta romaneasca ce a admirat-o f. mult,un om f. deschis si REAL
fara a se da...mare...
Am mai avut o alta ocazie de a vorbi cu un sculptor celebru in lume,Armand si la fel ...el a deschis discutia despre Romania.La fel si cu Andy Warhol la sediul lui in NY aproape de Hudson River,numit atunci"The Factory".Acesti oameni desigur,f. cultivati au cunoscut destule despre Romania si NU mi-a venit sa cred!Eu cred ca Romania vorbeste prin sine fara ca noi,cei romani francezi sau americani etc
trebuie sa facem vreo propaganda turistica si chiar daca au auzit desigur de un Ilie Nastase sau Nadia Comaneci,cel putin in sfera mea de relatii si prieteni ei ar fi cei mai putin discutati.
pt. ca daca a existat un Picasso de ex. si America a auzit de el,apoi crede-ma ca au auzit si de un Brancusi,si NU e deci nevoie sa le spui cine este.Ori Enesco.
Iti inteleg uneori sarcasmul si NU e rau deloc sa-ti expui parerile,ai dreptul la freedom of speach ca fiecare altul-a.Vreau sa stiu daca ceea ce scrii vine din suflet sau din a-ti ascunde parerile proprii in spatele unor comentarii,ori ai poate un ego prea mare?NU ma anula imediat pt. ca am spus astea,sint sincer si la fel gindesc si as dori sa cred ca toti ce facem parte din cafenea sintem onesti in suflet si ca orice critici am primi vor fi privite ca o relatie si de prietenie si nicidecum insulte la adresa vreunui ego.
DA!Aduci in discutie subiecte interesante si asta e bine,creaza un stimul gindirii si excita opinia propie a fiecaruia si te rog sa faci asta si pe mai departe!Personal apreciez gindirea si stilul tau si NU e o flatare,departe de mine asa ceva,dar de ce as minti?

Azi am urmarit la TV(C-SPAN) un panel de discutii f. interesante si moderate de african-americans,am stat 6 ore in fata Tv-ului si cu toate ca deja stiam in mine,mi-am dat seama inca odata ca TOTI sintem unul si acelasi si NU conteaza CULOAREA si LOCUL de unde vii ori te-ai nascut!Acesti invitati,au reusit singuri sa devina ce au dorit de la ei pornind de la saracie crunta si rasismul american .Au invins si sint MINDRI de originea lor si trecutul de sclavie,fara drepturi de NICI un fel!
Nimeni nu a vorbit despre locurile natale,ci despre viitor si despre o democratie ce trebuie sa fie in USA.Intre ei,mari profesori universitari si scriitori si activisti si oameni de stiinta,afla ca TOT ce au spus a fost un ecou in ceea ce simt si eu personal,sotia mea la fel.pt. noi de ex. NU conteaza UNDE te-ai nascut si deci CE culoare ai!Esti ACELASI SUFLET si trebuie sa fii respectat fiind ca un frate sau sora.
NU POT AFIRMA DELOC ca sint...ROMAN,pt. ca mi-as minti sufletul.As putea insa spune ca sint un cetatean al lumii si NU apartin NICIUNEI TARI,fie chiar aceea in care m-am nascut.Nu fac parada din tara (USA)in care sint cetatean de 17 ani dar nu fac parada nici din cea in care m-am nascut.Toate AU MARI PROBLEME de orice nivel,economic,politic,spiritual etc.am gasit insa acum ca ex. aceasta dezbatere TV
si crezi orice vrei si gindesti,mi-am spus opinia si cu onestitate.
daca vrei sa fii popular lasa soarta sa decida in locul tau,acesta-mi e raspunsul si NU este adresat tie in mod particular,deloc!!!!
Ai cel mai mare respect din partea mea.

LOVE&PEACE,
OZZY
Singuratatea - de Little Eagle la: 14/05/2004 13:12:16
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Nu este deloc o boala rusinoasa.Este un act de bravura.Din pacate nu putem fi real singuri nici in momentele de singuratate.
Mintea e invadata constant de ginduri,unele chiar fara sens,este greu chiar sa si meditezi,trebuie sa fii un Brave warrior sa subjugi gindurile sa mentii doar pe cele ce au o valoare.
In fapt as face o asemanare intre minte si computer,ar fi bine daca am putea fi in stare sa aruncam la cos mesaje inutile gen spam si apoi sa-l golim.Am mai reduce din atata memory.

Cu multi ani in urma nu puteam trai o zi fara sa nu fiu cu cineva fie prieteni,fie fete(destule),petreceri,baruri,drug parties....acum ca-s mai intelept putin imi dau seama ca nu doream sa fiu impreuna cu mine insumi,fugeam de mine,ma ascundeam in diverse iluzii si minciuni,imi ascundeam singuratatea in sticla de vodca,imi era frica sa stau cu mine insumi macar citeva minute,eram un las!
Nu puteam sta singur in casa,trebuia sa ies afara sa fiu in mijlocul multimii si atentiei,eram un fals,un egoist complet.

Acum NU mai suport lumea,stau departe de ea,deprte de lumea nebuna,parca asa se numeste acel film din anii60.
Sa stii Daniel ca sunt fericit in singuratatea mea.Am trecut de la o extrema la alta total opusa.
Sint zilnic in mijlocul naturii,deci practic nu-s real singur,vorbesc cu pasarile si animalele si copacii si florile.Nu,nu-s nebun!!!Sunt singur si totusi nu sunt.
Si sotia mea e la fel ca si mine,noi doi ne intelegem f. bine si de fapt suntem antisociali.
Daca rar,poate de 3-4 ori pe an mergem la vreo petrecere lumea chiar amici si cunostinte ne oboseste,ne ia pareca din noi toata energia fizica si mintala.
Prima intentie cind suntem invitati undeva e sa cautam o scuza sa nu mergem,o minciuna adecvata si credibila!!!
Sunt in lume dar nu cu ea.
Nu-mi mai e frica sa fiu singur,in fapt CAUT sa fiu cit mai mult singur.Acum pot trai cu mine insumi.
Si nici sa ma ascund in sticla de vodca nu mai e nevoie!Si nici sa-mi creez o iluzie din droguri,o lume ireala in care iar sa ma ascund!

Cred ca citatul tau este adevarat,la fel si parerea ta,dar repet ca a fi total singur este f. greu,de fapt in acest moment nu-s singur pt. ca-ti scriu si indirect am o conversatie cu tine,de unul singur dar paradoxal nu.
Cind cu 16 ani in urma am avut vision quest(am scris un text pe seama acestei experiente personale),in 24 ore de stat in groapa toata noaptea mi-am dat seama cit de sublima poate fi singuratatea si totodata si spirituala.
Am inteles de ce o fac ascetii,este o plonjare in suflet si un drum de autocunoastere,te schimbi in tine,vezi altfel viata si creatia.Devii unul cu ea.

Singuratatea te invata sa si iubesti si sa devii sincer cu tine insuti dar si cu cei din jur,este un drum spiritual,nu cred ca este pt. oricine.
Am descoperit multe cuvinte de intelepciune la Myrtle Beach(So Carolina),unde e un loc spiritual pe 800 acres de padure virgina si un lac imens dincolo de care e Atlanticul.Stai in cabane mici de lemn,nu exista Tv si nu se discuta politica sau se citesc ziare.Exista o bucatarie in comun cu alti vizitatori,adica imparti cu ei si ei cu tine ceea ce au.
Te plimbi prin padure,te duci la ocean(plaja e prop. centrului),faci ce vrei tu si singur.
Stai si meditezi in fata lacului,ori iei barca si vislesti,sint insa aligatori in lac dar nu ataca,poate doar daca vrei sa inoti dar oricum e interzis.
Mereu in fiecare an vine acolo un indian(mohawk nation)pe nume Joseph Black Bear.In fiecare dimineata pe la 7 il vezi pe dealul paduros ce da la lac
imbracat in haine de ceremonial si cu o aripa intreaga de vultur in miini si cinta pe limba lui cerului si Marelui Spirit.
Apoi sta ore intregi si se uita in zare,mi-a spus ca singuratatea este o binecuvintare,ne uneste cu Creatorul prin vint,ploaie si stele,il simtim in noi doar fiind singuri.Este o credinta nu o filosofie si cu mai multe milenii practicata de indieni,inaintea bibliei si a altor credinte.

Astea am avut de spus,fie ca Marele Spirit sa va aiba pe toti in grija si paza lui.

Love&peace,
Ozzy

































































Nu e ciudat deloc, pe mine ma - de camyb1981 la: 22/02/2005 12:58:43
(la: Ce observi prima data la un barbat ?)
Nu e ciudat deloc, pe mine ma obsedau miinile unui polistist de la camin, n-am vazut niciodata miini mai frumoase:) si n-as putea sa stau cu cineva care are niste miini mici sau cu degete groase, cioturoase, cu unghii mai mult late decit lungi sau care-si roade unghiile in loc sa le taie; sint lucruri care vorbesc despre persoana respectiva; pe mine nu m-au inselat niciodata.



"Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire , si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea."
#37149 (raspuns la: #37021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anib - > eu nu traiesc prin comparatie - de Simeon Dascalul la: 20/04/2005 16:42:40
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
> eu nu traiesc prin comparatie si furtul nu se explica cu 'si altii fura'' e chestie de civilizatie pe
> care noi care am avut doar putintica inainte de a deveni colonie rusa am pierdut-o definitiv

Dar nu pricep de ce ar fi trebuit să ne fi dovedit noi mai cu moţ ca alţii, când comunismul a dat aceleaşi roade peste tot. Să-ţi ţii mâinile acasă, când furtul e necesar şi tolerat e prostie foarte nocivă, nu civilizaţie. Oamenii se adaptează. Am fost plasaţi cu forţa într-un sistem şi am încercat să supravieţuim. Dacă am ajunge să trăim în condiţii în care munca ar fi recompensată şi furtul prea riscant, ne-am adapta şi la astea.

> ce forma aberanta si represiva vorbesti? eu nu am fost membra de partid ca nu am vrut si nu
> mi-a facut nimic, am primit catedra la 3 scoli

Aberant – mă gândeam la demolări, la lipsurile din ultimii ani ai comunismului - lipsuri pe care le admite toată lumea, deşi cei mai nostalgici susţin că ar fi fost aşa numai până se plăteau datoriile. Şi cel mai mult la sovietizarea extremă a economiei care ne-a plasat chiar înapoia celorlalte ţări ex-comuniste.

Din câte povestesc cei ce au trăit atunci nu erai deloc obligat să intri în partid, dar era o condiţie sine qua non pentru a urca pe scara ierarhică. Iar la demonstraţii lumea mergea ca să nu aibă necazuri în plus. Oricum, spre sfârşit, când după semnele din afară se vedea că sistemul stă să pice se spune că se instaurase o stare de lehamite, în care se închideau ochii la multe „evaziuni” pasive din vechea disciplină comunistă.


> bine zici ca nu stii ptr ca eu am prieteni polonezi si cehi si stiu ca au murit pe capete de la ei
> ca nu l-au omorit pe walesa si havel, acestia erau persoane importante de renume
> international,

Nu mă pronunţ pentru că nu am citit deloc despre lupta anticomunistă din ţările respective şi în concluzie nu pot să emit aprecieri despre cât au stat cei în cauză la puşcărie, cât de contondent le-a fost tratamentul aplicat, cât s-a băgat vestul, Vaticanul, etc.
Dar continui să cred că o poliţie politică ce lasă vii şi nevătămaţi nişte dizidenţi ţapeni seamănă mai mult cu nişte poliţişti occidentali încercând să-i mute din drum pe manifestanţii Greenpeace, decât cu securitatea noastră descrisă ca o organizaţie omnipotentă şi omniprezentă.

> sustinuti din afara ptr ca au dovedit ca erau oameni integri care se luptau ptr poporul lor,

Sigur o fi fost ceva susţinere externă, poate decisivă. Dar n-aş povesti nici pruncilor de grădiniţă că ăia s-or trezit să treacă la acţiune de dragul esticilor obidiţi. Aşa ai putea să spui că ne-or dat pe vremuri în custodia lui Stalin crezând că ăla o să aibă mai bine grijă de noi.

> ca ne-am dorit sau nu probleme am avut girla, macar sa ne fi impotrivit nu sa colaboram cu ei
> si sa zicem mersi ca la bucuresti era mincare

Păi dacă nu-ţi plăcea şi nu-ţi plăcea regimul ce puteai să faci? Să-i trimiţi o scrisoare de protest lui Ceaşcă sau să-ţi încerci norocul forţând graniţa? Parcă-i de preferat să faci comenzi de aprovizionare când mere vreo cunoştinţă la Bucureşti. La noi era o oarecare bişniţă de graniţă, poliţia nu se băga – oricum sistemul îşi trăia ultimele zile - şi ţin minte, când mergeam la Arad sau la Timişoara cum îmi cumpărau ai mei de la bişniţari gumă ungurească cu abţibilduri. Poate că într-adevăr erau oraşe mai bine sau mai prost aprovizionate. Dar fiecare încerca să profite de ce avea, dacă la bucureşteni era mâncare mai multă, la noi era în schimb trafic de frontieră.

> nu e dovedit nimic si ai vazut ce s-a intimplat cind am iesit in strada, si nu toti

Mă gândesc că era nevoie de câteva victime de bună credinţă ca să se simuleze o mişcare internă spontană.

> nu-i adevarat. daca nimeni nu da se dezobisnuiesc
> ma faci sa rid si sa-mi aduci aminte ca in tara in care sunt nu merge sistemul de educatie si
> fiecare da vina pe faptul ca nu au ba computere ultimul racnet ba aia ba ailalta
> de standarduri morale si disciplina nu pomeneste nimeni asa si tu cu cresterea veniturilor

Teoretic sună foarte frumos să nu mai dea nimeni şi nu va mai fi şpagă. Dar hai să luăm nişte aplicaţii practice. Să zicem că tu (dacă vârsta nu o mai permite pune-o pe fiica ta în ecuaţie) urmează să naşti într-un spital din România. Ai avea curajul să te duci fără nici un ban pentru infirmiere, asistente, doctori? Ai merge la noroc cu viaţa ta şi a copilului ca să respecţi principiul anti-şpagă? Sau un exemplu nu chiar atât de dramatic – tră să-ţi depui actele pentru facultate. Preferi să ai timp să toceşti pentru admitere sau te distrează să stai pe la coadă? Coadă de douăzeci, spre sfârşitul perioadei de înscriere ajungând la cincizeci de oameni, repetată că n-ai reuşit să înţelegi cum vor actele doamnele extrem de politicoase de la secretariat? Plus drumurile sau cazarea când stai în alt oraş. Sau mai bine vii cu cafea / ciocolată şi discuţi afară cu cunoştinţa, ţi se explică pe un ton relativ urban dacă-i nevoie de matricolă sau numai de media de la bac, dacă actul cutare trebe în copie legalizată sau numai un xerox, ce format de poze, ce declaraţii pe propria răspundere tră să dai, etc.. Predai actele complete tot afară şi în aceeaşi locaţie primeşti în ziua următoare tot ce-ţi trebuie ca să te prezinţi la examene. Foarte civilizat.

Partea cealaltă, „primitorii” pot argumenta că sunt plătiţi prea prost ca să refuze ce mai pică pe alături. Câtă vreme nu vor fi venituri decente nu poţi opri oamenii să şi le completeze cum pot. Iarăşi dacă nu vor fi pedepse consistente şi des aplicate n-or să se dezobişnuiască să ia.


> inteleg ca 3 tari care formeaza romania nu au multe in comun afara de limba

Întâi că diferenţele nu-s cine ştie ce şi în al doilea rând ce propui? Să dăm restul Moldovei la ruşi, mă rog, ucraineni, Transilvania la unguri, restul Banatului la sârbi, Oltenia, restul vechiului regat şi Dobrogea vecinei din sud ca să fie ca pe vremea ţaratului protobulgar?

> ba era, ca daca generatia asta nu face nimic de la cine sa asteptam?

Tră să mărturisesc că atunci când am dat la facultă m-am gândit exclusiv la viitorul meu, nu la propăşirea neamului. Dacă pe când termin or să fie salarii ca acum, va trebui să plec în afară. Nu cu plăcere, nu imediat, dar va trebui să plec. Sau cum zice un prof de-al nostru „noi producem pentru Canada”.

> poate a fost virsta de aur in bucuresti. intreaba-i pe cei carora l-i s-au luat paminturile, casele
> si cei din puscarii ce virsta de aur a fost, dar ai grije sa nu-ti dai numele

Din cei bine situaţi înainte mulţi au fugit din ţară sau au fost exterminaţi la canal şi prin puşcării. Generaţia de azi provine în mare măsură din cei pe care comunismul i-a „adus de la sapă” şi nu au de reproşat sistemului un prejudiciu familial concret, ci doar ce ar putut fi azi dacă ţara s-ar fi dezvoltat altfel. Dar ăsta-i un raţionament prea întortocheat pe care puţini îl realizează.
Pentru cei mai mulţi perioada „şi bani, şi produse” aproximativ din anii ’70 a fost cea mai bună pe care-au trăit-o. Probabil e o imagine subiectivă, care câştigă mult din tendinţa de idealizare a trecutului. Oricum pentru prea puţini a adus revoluţia foloase vizibile.

> cum sa schimbi ceva si sa progresezi daca nu muncesti, furi si zici bravo la toate nulitatile?

O să muncim când va merita să munceşti, n-o să mai furăm când va fi mai rentabil şi mai puţin riscant să fii om cinstit.
#44520 (raspuns la: #44308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenul - blestemat este acum pamintul din pricina ta - de horiatu la: 29/06/2005 17:04:00
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale si ai mincat din pomul despre care iti poruncisem sa nu maninci deloc din el" - nu face nici un sens, nu-i asa? De-a lungul timpului, clericii, filozofii, etc. au tot incercat sa dea sens acestei intamplari si sa gaseasca explicatia adevarului su cunoasterii la un fruct atat de banal cum e marul. De unde atata determinare, ura si blestem?
Dar daca considerati inca o data ipoteza mea cu delicventii din viitor: desigur alterarea trecutului este o treaba extrem de delicata si pana si Sarpele care i-a dat marul Evei sau a incercat sa civilizeze civilizatiile americane ar fi trebuit sa tina cont de legi temprale (pe care - repet, nu le cunoastem inca!)
Povestea marului care a pecetuit transformarea omului primitiv in om modern care sa reziste in timp si sa devina propiul lui creator, a dainuit in amintirea speciei, in biblie ajungind pana acolo unde lantul se inchide.
Cum spuneam, acesti fugitii in trecut si-au facut de cap cat au putut, incercand totodata sa stea in niste limite care sa nu le pericliteze existenta propie. DIn multe surse se vede ca si-au ascuns cu dibacie numele ca sa nu poate fi recunoscuti in viitor nici macar de ei insusi ca sa nu-si pericliteze liberul arbitru.
Crearea de Adami care sa nu dainuie a fost una din preocuparile lor de baza, de unde si faptul ca noi suntem muritori.
Povestea marului a fost insa cunoscuta de ei si au incercat din rasputeri sa elimine treaba asta din afacerile lor. Lui Adam i s-a poruncit clar sa nu se atinga de mar. (Probabil in aceeasi masura se poruncise speciilor de hibrizi anterioare.) Cand Adam (ademenit de Eva, ademenita de zeul Sarpe - rezvratit si indiferent la consecintele in viitor) as gustat marul, s-a adeverit profetia/evidenta de care zeii se temeau cel mai mult. Existenta cunoscuta de noi a fost confirmata ca anomalie spatio-temporala. "Blestemat va fi de acum pamantul..." Masa critica a schimbarilor a fost atinsa. De acum existenta zeilor este instabila, ei vor mai aparea ici si colo, de fiecare data incercand sa stearga blestemul su pacatul original - sa ne maintuie. Inca de cand Adam a ingitit coaza de mar, prezentul, viitorul si trecutul s-au zguduit. Undele temporale, pe loc l-au facut pe Adam si pe Eve sa se rusineze de goliciunea lor si sa se ascunda de zeii.
Lupta zeilor de asi reconsolida viitorul a inceput din acel moment. In primul rand, Adam si Eva au fost izgoniti din Eden. Diverse fractiuni de zei au abordat problema diferit. La un moment dat s-a propus chiar eradicarea oamenilor noi prin potop. Sarpele a intervenit iar spunandu-i lui Noe cum sa evite catastrofa (biblia nu vorbeste in acest context de Sarpe, dar textele sumeriene si babiloneene spun asta.) Oamenii au supravietuit potopului in mai multe regiuni (legende din america centrala spun ca o pereche umana a supravietuit celor 90 de zile de potop intr-o pestera.) Dupa potop a fost evident si zeilor ca linia temporala (blestemata) nu mai poate fi schimbata, iar Dumnezeu a facut legamant cu omenirea ca nu va mai incerca sa o distruga (oare de ce?)
De atunci prezenta zeilor pe pamant este din ce in ce mai rara si instabile, la limita paranormalului.

Iata de ce "blestemat este acum pamantul din pricina ta!"
#57181 (raspuns la: #57025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lipici - de zaraza la: 04/08/2005 20:20:42
(la: cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice?)
eu sincer, nu prea inteleg ce vrei de fapt sa zici.

spui tu:
Tocmai mi-ai confirmat parerea.Nu ma opreste nimeni sa ma imbrac cum doresc, dar personajele de pe strada care ma vad sosotesc sau chiar imi spun ca lucrurile pe care le port nu mai sunt la moda.
De ce?Pentru ca trebuie sa castige si designerii vestimentari cu noile colectii?Cine spune ce se poarta?De ce este cineva in masura sa spuna cum ar trebui sa ma imbrac, cum ar trebui sa scriu o poezie sau cum ar trebui sa pictez?


tocmai, ca nu e nimeni in masura sa-ti spuna tie cum sa te exprimi. sigur, pot fi oameni considerati buni (totul e relativ in fond, dar in lipsa de altceva te raportezi la valorile consacrate), de la care mai inveti cate ceva. dar nu e obligatoriu. poti sa scrii cum vrei, fara sa asculti pe nimeni. aaa, ca nu te citeste lumea, asta e altceva. inseamna ca nu scrii pe gustul ei. sunt doua chestii diferite, a fi artist, si a fi la moda. aia care reusesc si una si alta, ori au bafta si pica pe gustul vulgului, ori sunt foarte puternici si reusesc ei insisi sa influenteze acest gust.

Daca nu explici de ce ai ales sa pictezi acest simbol,sa propui discutii pe aceasta tema, n-ai facut decat sa dai cu pensula.Artistii de astazi care nu au ce spune se folosesc de simboluri care sa vorbeasca in locul lor… ca merge.

"artistii de azi" e o generalizare care nu zice nimic, si baga in aceeasi oala pe Sol Lewitt si pe John Galliano. cred ca s-ar simti ofensati, daca te-ar citi. ai exemple concrete?

Este important cum aleg sa scriu o poezie sau ceea ce spune acea poezie? Mesajul sau ambalajul?

conteaza cum reusesti sa trasmiti mesajul, cu ce intensitate, cu ce acuratete. si sigur, mai conteaza si ce mesaj. chestiunea e mai subtila decat delimitarea mesaj-ambalaj.

Arta este a oamenilor, regulile s-au schimbat cu vremea pentru ca si oamenii s-au schimbat.Acum este la moda sa fii noncomformist.Am scapat de comunism si vrem sa dovedim ca suntem liberi sa cream cum dorim.Adica nonconformist!!!!!!!
Eu cred ca metoda in care aleg sa ma exprim nu are legatura cu ceea ce vreau sa spun.Dar stii………..Multi reusesc sa pacaleasca afisand doar ambalajul si aceia vor sustine cu inversunare “moda”.


poti sa-mi dai exemple concrete? aici generalizarea nu duce nicaieri. chestia cu "haina face pe om" e veche de cand lumea, n-au inventat-o comunistii. si la o adica, parerile sunt impartite si aici, unii zic ca da, altii ca ba. si unii nu zic nimic, dar se imbraca bine, pentru orice eventualitate.

Am spus si eu ca Madona cu pruncul este un simbol in sine.Daca nu explici de ce ai ales sa pictezi acest simbol,sa propui discutii pe aceasta tema, n-ai facut decat sa dai cu pensula.Artistii de astazi care nu au ce spune se folosesc de simboluri care sa vorbeasca in locul lor… ca merge.

nu vad ca rostul artei este neaparat sa propuna discutii. se poate si asta. dar cred ca intai si intai arta trebuie sa incante, sa bucure ochiul, sufletul. de-asta, nu vad deloc ce ar fi rau in a picta o madona clasica, in care iti pui o bucatica se suflet. nu cred ca mai trebuie sa explici nimic.

cat despre ce a zis ondine, nu sunt in totalitate de acord. oricum, daca te incalzeste cu ceva, pot sa-ti spun ca peste tot in arta conteaza pe cine cunosti, si cati bani ai, ca sa-ti sustii creatia. degeaba creezi de unul singur in pod, daca rezultatul muncii tale nu ajunge la public. ori pentru a ajunge la public (si deci, a castiga bani cu arta ta), ai nevoie de marketing, si asta costa. si aici intra in functiune ceea ce zicea ondine, despre sistemul de spagi si fiica lui x si baiatul lui y. dar asta deja e bussiness-ul adiacent, nu mai e arta.

zaraza

#63301 (raspuns la: #62482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mops - de Cri Cri la: 15/05/2006 11:33:33
(la: Investitii straine)
La o privire superficiala, te pot categorisi usor in randul celor nostalgici, ori, cel putin, adepti ai "comunismului cu fatza umana". Insa n-am sa te "acuz" de asa ceva, fiindca am convingerea ca demersul tau e de buna credinta. Numai ca de fapt tu pui problema la modul social, desi vrei sa te referi la economic. Punctezi bine unele aspecte, dar iti scapa altele.
Sa incerc totusi a urma calea deschisa de tine...

Nu inteleg de ce managerii romani din aceste firme trimit conducerii din strainatate rapoarte asemanatoare cu cele care se faceau la noi pe vremea comunistilor (nereale), doar din dorinta de a impresiona.
Ce te face sa crezi asta? De facto, nu e adevarat. Rapoartele reflecta in cifre si tendinte activitatea curenta (toate datele sunt verificabile (si verificate, dealtfel, periodic), fiind utile evaluarilor, adaptarii tacticilor curente, elaborarii unor strategii viitoare, deciziei investitionale. Daca tu ai avut sub ochi un asemenea raport (nereal), mi-e teama ca acela care a vrut "sa impresioneze", deja nu mai lucreaza acolo. Sau asa ar fi logic.

De asemenea, pentru a arata cat de energici si activi sunt ei, fac planuri si estimeaza niveluri ale productiei care nu sunt posibil de realizat.
Estimarile si planurile de afaceri nu se fac "pentru a arata cat de energic si activ" esti, ci pentru a trasa o linie directoare, dealtfel orientativa. Sunt elaborate in urma rapoartelor de care vorbesti mai sus, se bazeaza pe cifrele actuale, cu luarea in considerare a potentialului de dezvoltare. Se intocmesc atat cu "scenarii" pesimiste, cat si optimiste, iar nivelurile de productie preconizate se bazeaza pe studii temeinice de marketing, nu le "scoate" nimeni "din burta". Ca realitatea poate ajunge sa nu corespunda estimarilor e posibil, si dealtfel nimeni nu se asteapta la un match cifra pe cifra. Cum spuneam, planurile sunt orientative si doar o echipa lipsita de profesionalism va "umfla" estimarile, ori va conferi rigiditate strategiei propuse prin acel plan.
Din nou, mi-e greu sa cred ca semnatarul (sau semnatarii) lucrarii (daca ai avut sub ochi vreuna asa cum o descrii) mai sunt de gasit la vechiul loc de munca.

Angajatii straini care detin functii de conducere aici la noi se molipsesc foarte usor de traditia locala.
Nu spui exact in ce sens, deci am sa spun si eu doar ca "molipsirea" aceasta se poate numi "adaptare".

Nu inteleg de ce mi se tot spune ca ar trebui sa fiu mandru ca lucrez pentru o companie internationala si mi se pretinde sa ma sacrific pentru firma. Eu cred ca vreau sa muncesc pentru a-mi asigura traiul, iar daca locul de munca ma ucide chiar nu vad ce caut eu acolo.
Companiile multinationale creeaza traditii proprii formand in timp o "cultura" a lor, care cuprinde tot ce tine de imagine, atat pentru public, cat si pentru angajati. Acestia din urma sunt incurajati sa se simta ca facand parte din "sufletul" companiei (nu ca "li se pretinde sa se sacrifice"), pentru a da maximum de randament, pentru a simti ca au un statut in societate... nu in ultimul rand, pentru a se simti bine in locul unde isi petrec o mare parte din viata. A munci astazi doar pentru a manca maine nu mi se pare deloc o idee ambitioasa sau o cale de urmat (dealtfel e chiar o frustrare sa muncesti doar pe acest considerent), "iar daca locul de munca te ucide", nici eu nu vad ce cauti acolo... cine te tine cu forta? :))

Nu inteleg de ce trebuie sa fiu eu forta de munca ieftina. NU ma simt cu nimic mai putin instruit decat muncitorii din strainatate in ceea ce priveste cunostiintele de baza (cele care se dobandesc in scoli), iar in ceea ce priveste instruirea la locul de munca am nevoie de aceeasi pregatire (training) ca si cel din strainatate.
Atunci negociaza! Pune toate acestea "pe tapet", si "vinde-te" scump. :) Poate ca, la inceput, vei fi nevoit sa accepti ceea ce ti se ofera, dar demonstreaza ca meriti mai mult si ca nu se pot lipsi de tine si vei obtine tot ce vrei. Ideea ca "nimeni nu e de neinlocuit" e adevarata, dar nici o companie care se respecta n-o va aplica prea usor, mai ales daca a investit in tine (ca tot spuneai de traininguri) si daca tu te-ai format in sensul dorit, esti pasionat de ceea ce faci si ai contributii semnificative... nu doar in profitul firmei ci si in celelalte "relatii" cu aceasta, cu alte cuvinte devii parte din "sufletul" de care vorbeam mai sus. "Siguranta" locului de munca nu mai e implicita, adevarat, dar poate fi creata.

Mi se pare ridicol faptul ca firma are pretentia sa-mi dea un salariu mai mic in conditiile in care atunci cand ma aflu in postura cumparatorului de rand vrea sa-mi vanda produsul la preturi uneori mai mari decat in strainatate.
Ar fi de discutat aici, cu privire la aspectul salariilor mai mici decat in occident, al conditiilor de munca si al altor avantaje comparative... Poate ca e putin, dar gandeste-te ca alternativa e deloc... eventual ajutor de somaj, ajutor social sau nimic-nimic. Si acum spune-mi, in cadrul acestei alternative, pentru ce poti fi mandru? Ca esti patriot si nu dai satisfactie "exploatatorilor" cu companii multinationale?
Cat despre preturi... nu se pune atat problema de "vrut", cat de "putut". Piata dicteaza pretul. Daca tu esti dispus sa dai pretul mai mare, de ce nu? :))

--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
alternativa: locul de vacanta! - de 1brasovean la: 16/10/2009 20:24:47 Modificat la: 16/10/2009 20:26:20
(la: O idee nastrusnica!)
satul de vacanta poate fi locul de vacanta, ales prin consens.

in cazul alegerii locului de vacanta, undeva, oriunde, scapam de investitii si de ganduri de-fonduri-sapard-si-altele-ca-ele.
spun asta pentru ca, dincolo de faptul ca Evropa e misto si da-bani-cacalau-moca, nu e chiar asa! deloc.
argument/modelare egzemplu: la o finantare de 80% din fonduri nerambursabile ajungi usor sa pui din buzunar cam jumatate din bani, per total buget. de ce?
pai Tante Evropa iti da 80% din bani, FARA taxe [ex: tva=19%]. peste asta mai pui 20% contributie proprie si - daca e cazul - cheltuieli neeligibile, pe care curva asta batrana de Evropa nu ti le deocnteaza.
dar, pe scurt 19+20+ altele, duce cam spre %50? poate da.

alternativa: locul de vacanta, anuntat public, din timp, ales prin consens dintr-o lista.
sau mai multe locatii, alternative, in perioade diferite. macar asa nu ne plictisim, nu?:)
Ai incredere in tine.Nu ai amutit deloc.Sau poate ai inceput sa-ti revii,fiindca ai scris foarte frumos si un suflet care foloseste atat de frumos si util literele,sigur are inca multe de spus.Te ajutam si noi...aici...tu doar continua asa cum sti.Litere vorbesc foarte bine,in locul tau.
ADMIN - de zaraza la: 06/09/2011 22:56:11 Modificat la: 06/09/2011 22:57:25
(la: Românii au talent când sunt sadici şi omoară un câine nevinovat GALERIE FOTO)
Cafeneaua trebuie privita ca un "bufet": fiecare se serveste cu ce-i place.

Subiectele propuse sunt foarte variate, pentru toate gusturile.


din pacate, pentru ca oamenii sa interactioneze, ei trebuie sa vorbeasca aceeasi limba. din cate imi amintesc, cafeneaua insemna interactiune.

iar subiecte pentru toate gusturile e o tampenie, nu exista asta ceva intr-o comunitate. ti-a mai zis lumea, dar nu vrei deloc sa pricepi: OTV-izarea locului astuia nu o sa-ti aduca mai multi clienti. pentru simplul fapt ca otv-istii nu au idei, nu au nimic de zis. ei doar inghit pe nemestecate toate porcariile, ragaie si injura la sfarsit. de la un punct incolo nu mai are nici una haz sa produci subiecte de calitate care sa fie citite doar de tampiti ragaitori. asta e punctul de la care pici intr-o zona extrem de competitiva (plin internetul de site-uri pentru ragaitori), in care e prea tarziu sa te mai remarci.

si uite asa, mai moare un loc.

#620087 (raspuns la: #620082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Biroul este locul de veci al neuronilor... - de Liviu la: 29/09/2003 07:45:03
(la: Inc-o zi la birou)
Nu sunt de acord. E locul de unde imi castig banii.
Cand nu mai am ce face, plec. Dar in final trebuie sa termin totul la timp. Am o munca care nu poate fi normata propriu-zis.
Dar cel mai mult ma aduce la serviciu, Internetul. Fara el, pot lucra si acasa.
#532 (raspuns la: #465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu clar de loc - de (anonim) la: 09/10/2003 09:31:38
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
Nu clar de loc !!!!!
#956 (raspuns la: #917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu ne plictisesti deloc.Chiar - de (anonim) la: 17/10/2003 07:16:33
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Nu ne plictisesti deloc.Chiar imi pare rau ca n-ai mai continuat. Toate cartile amintite de tine sint preferate si de mine.
Vreau sa te intreb cum poti sa fii o calauza buna pentru un copil in lumea cartilor?
Uite, eu iti dau mailul meu ca sa-mi scrii doua rinduri :popamaria@go.com.
Multumiri si lecturi placute!
#1536 (raspuns la: #1497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu deosebita placere descopar - de dogmatic la: 20/10/2003 05:57:20
(la: Viata gay...romaneasca!)
Cu deosebita placere descopar, pentru prima oara in viata, ca nu sunt singurul care am adoptat increderea in oameni 100%, de la bun inceput! Eram tentat sa-i judec la o prima azvarlire a privirii ... si rau faceam! In fine...ce nu inteleg este de ce particularizam discutia intr-o directie strict masculina?! Nu este deloc corect! De ce unei femei iar sta mai bine cu una-n pat decat unui barbat cu altul?! Oare patriarhatul de care femeile doresc atat de mult sa scape nu se mai supune admiratiei si nevoilor lor? Culmea este ca, transexualii despre care pomenesti, au un rating al dracului de mare in randul ambelor sexe! Statisticile confirma asta. Hmmm daca este sa disecam "indatoririle conjugale", multi vor fi surprinsi sa afle ca si barbatii sunt suflete ce au nevoie de un pic de tandrete si uneori supunere. Educatia ambelor sexe mioritice nelasand loc de tagada in ceea ce priveste fantezia. Iata asadar, prin opozitia dintre "sacru" si "profan" al acestui subiect, am înteles mai ales saracirea adusa "institutiei" numita familie, realizata de secularizarea unui comportament religios sau al unei doze de bun simt prost intelese. Scopul nostru este insa sa definim trasaturile specifice ale acestui tip de comportament, chiar si prin prisma experientei religioase, si nu sa ne oprim asupra numeroaselor ei variatii si diferente determinate de nevroze si idei preconcepute. Mi se pare absolut normal sa ajut pe cei care ajung la demersuri deseori disperate, datorate acestei vanatori homofobice. Chiar si datorita unor proaste "obiceiuri" dobandite in timp, guralivi ce reclama ar trebui sa se gandesca de doua ori inainte. De ce? Aici voi face apel la o, deja, celebra replica " Esecul tau in viata este datorat, esecului meu ... ca tata!" Responsabilitatea ii este pusa in carca numai individului...dar ceea ce acesta ascunde in trecutul sau nimeni nu se intreaba! Asta ar trebui sa "stupefieze" intai, nicidecum procentele de nefericiti. In micimea noastra judecam si condamnam efectul dar de cauza toti se fac ca ploua! Adolescentii...hmmm ei bine, nu de putine ori acestia reprimand instincte ce ii bantuie, ajung mai tarziu sa cada in crunte depresii ratandu-si viata. Reprimand creezi o forta ce izbucneste mai tarziu cu putere mai mare . Suicidul fiind insusi un efect! In cazuri ceva mai fericite, acestia creaza o familie si in cele din urma o desfac lasand in urma alte 2-3 vieti distruse, practic. Ce preferi? Fericirea ta ca mama vazandu-ti progenitura inhamat la o sharada ce dureaza cativa ani sau implinirea sufleteasca si lipsa de remuscari? Cat priveste de "baietii rai"...asta nu depinde de sexualitate, cherry! ESte un naiv acela ce crede ca romanii sunt mai rai decat francezii sau nemtzii. "Oameni intre oameni" este de capatai in acest caz.
#1704 (raspuns la: #1695) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tara mea natala.Locul in - de (anonim) la: 22/10/2003 16:39:49
(la: Marea Neagra, amintiri)
Tara mea natala.

Locul in care am visat intotdeauna sa-mi petrec vacanta si nu am ramas decit cu visele.

Diferenta dintre alte Mari si Marea Neagra.

Paharele de bere uitate pe plaja particulara.
Traiesc in Franta de patru an - de (anonim) la: 23/10/2003 11:33:53
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Traiesc in Franta de patru ani .Am plecat din Romania in 99 cind , dupa ce mi-am terminat studiile , am realizat ca daca voi ramine in tara,pensiile parintilor mei nu imi vor ajunge sa platesc chiria unei garsoniere , undeva la marginea Bucuresti-ului ! Asa ca decizia a fost urgenta si clara ! PLEC !!!! Chiar daca inainte nu m-am gindit niciodata la aceasta varianta ! Cind m-am vazut cu diploma in mina am inceput sa imi caut un loc de munca ..... dar nu am gasit nimic ! Nici macar sperante nu erau !Nu mai era nimic roz ...ca pe vremea studentiei ...Nu am avut de ales ! Nu am plecat pentru ca am vrut ci pentru ca am fost obligata ...obligata de tot ce se intimpla in jurul meu . Si nu imi pare deloc rau ca am luat la momentul respectiv acea hotarire ! Daca as da timpul inapoi alegerea ar fu aceeasi!
Tot in Franta as ramine ....chiar cu un milion de euro in banca nu m-as intoarce in Romania !!!! De ce ???? Sint atitea de spus ....aici ma simt respectata , ma simt protejata ....toate sint altfel aici ...
Pacat ....mare pacat ....au plecat atit de multi din tara pentru ca nu au avut nici o speranta ca in Romania pot duce o viata decenta !!!!
Cine stie ?! Poate intr-o zi ....eeei, ...dar eu n-o sa mai apuc ziua aia !
Din cauza asta nu m-as mai intoarce in Romania chiar daca as avea muuuuulti bani.....prefer sa ii cheltuiesc aici !
Imi pare rau dar asta este realitatea !!!!
Misionar sau ...confirmarea unei decizii - de (anonim) la: 02/11/2003 10:17:28
(la: Romani in strainatate)
Sunt plecat de trei ani din tara. Decizia pe care am luat-o acum trei ani si in acest moment acelasi lucru as face, desi nu a fost usor chiar deloc la inceput.Dor de tara? Mi-e dor de parinti, care au 70 de ani si ma gandesc sa-i tina Dumnezeu sanatosi si in viata sa putem sa ne intalnim intr-o zi.
Romani cu sindromul RNFMA ? Multi. De ce? Cred ca incearca sa minimalizeze efectul emigratiei.Ce este emigratia? Cand o privesti din Occident, locul unde iti gasesti un loc de munca care sa-ti aduca satisfactia dorita (financiara sau spirituala).Cand esti in Ro,emigratia inseamna speranta si dorinta de a gasi un loc in lumea larga unde sa te simti OM. Mereu ma consider o persoana norocoasa. Pentru ca am emigrat in conditiile actuale unde avem internet, vorbim la telefon in tara de cate ori vrem pe saptamana,iar distanta este numai cea in Km.
Toate cele bune!
#2881 (raspuns la: #2579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"au renuntat la lupta pentru supravietuire?"... - de karina la: 09/11/2003 18:53:49
(la: Romani in strainatate)
Nu.Eu cred ca in afara tarii lupta pentru pentru supravietuire este mult mai acerba,mult mai cruda pentru ca aici ai de-a face cu necunoscutul,cel din exterior,dat de multimea mentalitatilor si a valorilor straine si cel din interior,dat de reactia ta fata de tot ce-ti este strain.
Cei care pleaca,nu pleaca pentru ca renunta la lupta pentru supravietuire.Dimpotriva,ei sunt constienti de faptul ca odata intrati intr-o noua societate au foarte mult de luptat pentru a razbi,in primul rand si pentru a reusi ceea ce si-au propus sa faca.Si credeti-ma,ca nu e deloc usor.

Patriotismul...mda,eu personal poate ca nu am atata patriotism,dar asta nu inseamna ca-mi reneg radacinile.Romanii au metehne multe si de multe ori sunt tentata sa le judec prin prisma propriilor mele calitati si defecte.Eu cred insa,mai ales in contextul luptei pentru supravietuire,ca binele se evalueaza pornind de la nivelul individidual pentru a se ajunge la un bine colectiv.Iar asta justifica dreptul de a alege intre a pleca sau a ramane urmind ca pe umerii tai si-o viata de om sa se construiasca un bine,din pacate atat de indepartat de tine.Eu am ales sa-mi sacrific cativa ani din viata pentru a-mi construi un bine departe de tara,in locul unei vieti pe care ar trebui sa mi-o sacrific in tara...Puteti sa-i spuneti egoism,lipsa de patriotism,de solidaritate nationala...insa fiecare individ are dreptul sa aleaga cum traieste,sa-si fixeze prioritatile si sa-si anticipeze eforturile.
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Asta e America!? - de (anonim) la: 18/11/2003 11:00:11
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Foarte frumoasa pledoarie pentru sistemul capitalist. Din pacate Statele Unite nu sunt singurele in care sistemul functioneaza si mi se pare un pic nepotrivit sa le explicam romanilor ca asa e capitalismul "adevarat".Am fost in SUA si am vazut "din interior" cum se munceste. Am cunoscut o femeie care lucreaza 16 ore pe zi intr-un cabinet de fizioterapie- deci munca fizica, masaj. Unde s-a pierdut regula ca ziua de munca are 8 ore? De ce, pentru Dumnezeu, 16 ore pe zi?
Tot in New York ne-a orit un domn pe strada si a cerut o tigara. Dupa ce a vazut ca vorbim germana ne-a povestit ca si el a stat o vreme in Frankfurt si ca regreta ca a plecat in America. A spus ca nu mai poate sa-si exercite meseria de pilot pe care a avut-o in Nigeria (si vorbea bine engleza). Ne- a intrebat daca vrem sa ramanem si noi in America. A rasuflat usurat cand i-am spus ca nu vrem si nu pot sa-l uit cum a spus ca daca noi castigam "Deutsche Mark" ne e bine si sa ramanem acolo.
Nemtii au intr-adevar impresia ca Europa de est doreste sa adopte genul de capitalism american si ca sta ar fi un motiv pentru care, de exemplu Europa de est s-a apropiat atat de mult de politica americana inainte de rezboiul din Irac.

Cat am stat in America si dupa aceea m-am intrebat oare cati romani au plecat in America sau Canada cu credinta in visul american sau numai pentru ca asa a facut vecinul sau prietenul si cati dintre ei sunt nefericiti insa povestesc celor de acasa ce bine le merge, ca au deja casa si masina si servici... si ca de romanii cu studii superioare sunt atat de cautati. Ma intreb oare cum poate cineva lua decizia sa se mute intr-o tara pe care nu o cunoaste decat din povesti si de la televizor. Mi se pare ca in mod special pentru romani (si pentru est europeni cu acelasi tip de cultura colectivista, in care ce zice familia si vecina e extrem de important) riscul e mult prea mare. Cand toata familia asteapta reusita in scurt timp, cine are curajl sa infrunte presiunea sociala si sa se intoarca invins? Aproape nimeni, in probleme de emigrare nu exista drum de intoarcere. De ce atatea cazuri la "Surprize, surprize...".De ce sponsorizeaza Taromul atatea bilete de avion? Cati milionari ati vazut la aceasta emisiune? Nu vi se pare cam suspect ca un roman care de obicei isi iubeste mama si tatal nu le da nici un telefon mai mult de 10 ani? Oare cata fericire se ascunde in spatele cortinei?

SUA e o tara fascinanta si eu ii doresc fiecarui roman sa aiba succes acolo si sa poata sa-i ajute si pe cei de acasa cat de mult, insa nu doresc nimanui si n-as vrea sa fiu nici eu in situatia de a nu-mi putea plati rata si de a nu-mi putea hrani copiii.
Nu spun ca exemplul german e cel mai bun, se vede deja ca nemtii au probleme pentru ca statul a fost pana acum cel care a achitat totul. Insa un lucru nu se va schimba, si anume ca statul este obligat sa asigure fiecarui om un acoperis deasupra capului, ceea ce inseamna ca, teoretic, nimeni nu are motiv sa traiasca pe strada (daca o fac, e din motive personale). Si daca protectie sociala mare inseamna posibilitate de adaptare scazuta, asta nu duce deloc la productie mica (vezi nu numai Germania!)
Iar daca firma nu te mai vrea, te anunta cu cateva luni inainte si daca nu-ti mai poti plati chiria, primesti o locuinta sociala platita de stat, primesti si bani de mancare si ai si asigurare medicala.
La angajare poti sa spui linistita ca nu esti gravida, chiar daca esti. Aceasta e mai mult o problema pentru firmele mici, care trebuie a suporte o buna parte din salariul de maternitate (mare greseala legislativa, la fel ca in Romania). De aceea e de inteles pe undeva ca o firma cu doi angajati nu prea are chef sa plateasca pentru maternitate. La firme mari se poate intampla ca o femeie e angajata in timpul sarcinii sau ca schimba firma in timpul concediului de maternitate. Treaba de headhunter- ei stiu ca materia cenusie nu este afectata de nasterea unui copil.
Insa totul costa si cei care castiga bine platesc impozite astronomice, nu ca in America. Acesta este pretul calitatii vietii. A-propos, stiati ca Wall Street, chiar in fata celebrei burse, e plina de gauri, ca strazile din Romania inainte de Basescu?... si ca gaurile cele mai mari au fost acoperite cu placi enorme de metal?... de ce oare? Cine spune ca nu vrea sa-si strice masina si ca foloseste transportul public trebuie sa fie sigur ca intalnirea cu sobolanii in statia de metrou nu-i provoaca repulsie prea mare...

Scurt si cuprinzator, mesajul meu catre romani si Romania este ca la noi nu trebuie sa fie la fel, numai pentru ca in alte parte e asa, sau pentru ca asta e capitalismul. Nu.Daca ne respectam pe noi insine vom simti imediat ce e bun si ce e rau pentru noi si nu vom accepte orice numai pentru ca... "asa miroase capitalismul adevarat". Totul e oricum teorie si lasa loc de interpretare. Si nimeni nu poate spune ce e adevarat sau ce e gresit. Sa nu uitam si faptul ca intre romani si americani e o diferenta enorma de mentalitate. Americanul e obisnuit sa schimbe slujba ca pe ciorapi si daca nu-l sperie faptul ca in orice clipa poate zbura din firma, pentru ca...shit, happens!...caci nu e obligat nimeni sa-ti mai spuie si de ce. Romanul are de obicei familie si casa si e legat de un loc. Orice am face, nu-i putem baga in cap mentalitatea americana ia-ti-cutia-si-zboara-cu urmatorul-avion-oriunde-ar-fi. Nici nu prea ar avea prea multe posibilitati de aterizare, chiar daca ar incerca.
Eu cred ca romanii, ca natiune europeana, trebuie sa se regaseasca in primul rand in specificul european si mai apoi sa se uite peste oceane. Cat timp am fost in America am simtit extrem europeanca din mine si m-am bucurat enorm cand am ajuns inapoi in Germania, chiar daca nu este patria mea. Dupa aceasta experienta ma simt mult mai bine aici si pot sa spun ca a fost necesar pentru adaptarea mea.
Insa de Craciun tot acasa ma duc...

Sorine, tu esti intr-adevar fericit?




#4607 (raspuns la: #3987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...