comentarii

propozitii cu cuv v-oi


Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
picky - de carapiscum la: 13/09/2006 06:46:30
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Cassandra - de Paianjenul la: 24/04/2005 10:51:35
(la: Papa)
"Divinul se afla dincolo de perceptia normala a omului si este greu de descris in cuvinte. Este desigur o idee abstracta chiar si atunci cind este unica si personala"


- Desi afirmi ca

"divinul se afla dincolo de perceptia normala a omului"

ne spui cu certitudine ("desigur") ca acesta nu e mai mult decit o idee abstracta... chiar si atunci cind (divinitatea) este personala... (o persoana este obligatoriu materiala, nu?...)...

Trecind peste aspectul ca, o persoana nu are cum sa fie si persoana si idee abstracta in acelasi timp, pe ce te bazezi cind afirmi ca divinul nu este mai mult decit o idee abstracta (afara de faptul c-oi fi cumva dotata cu facultati paranormale care iti permit sa explorezi transcendentul)?!...



"La fel de adevarat este ca ideea de divinitate a aparut odata cu limbajul care a permis gindirea abstracta."


- Nu cumva omul a dobindit mai intii capacitatea de a gindi abstract, si abia dupa aceea - din necesitate - a inventat limbajul prin care sa exprime idei abstracte?... (aparitia gindirii abstracte nefiind deci conditionata de existenta sau inexistenta limbajului prin care se exprima ideile abstracte...)...


"Unii studiosi ai Bibliei afirma insa ca nu exista nici o afirmatie biblica care sa confirme ca Isus insusi ar fi pretins propriul sau caracter divin (aici sint interesata de parerea celor care cunosc bine Biblia)."


- Daca "studiosii Bibliei" la care faci referire au in vedere textul din


FILIPENI 2

6 "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7 ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.

8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce."
,


intrebarea care se ridica ar fi: de ce anume sa se fi dezbracat Hristos pentru ca abia dupa aceea sa dobindeasca infatisarea unui om (de rind)?... (Daca din modestie un general de armata gaseste de cuviinta sa se comporte ca un soldat de rind, inseamna cumva ca si-a pierdut calitatea/gradul de general si toate cunostintele pe care si le-a insusit la academia militara?...)...


De fapt, tocmai pretentia lui Isus de a fi Fiul lui Dumnezeu (natura divina), a fost capul de acuzare pentru care evreii au cerut lui Pilat sa-L rastigneasca:


MATEI 26

63 "Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvîntul şi I -a zis: ,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.``

64 ,,Da``, i -a răspuns Isus, ,,sînt! ,,...

65 Atunci marele preot şi -a rupt hainele, şi a zis: ,,A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.

66 Ce credeţi?`` Ei au răspuns: ,,Este vinovat să fie pedepsit cu moartea.'"

IOAN

7 "Iudeii i-au răspuns: 'Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentrucă S'a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.'"
#45212 (raspuns la: #45145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...
SMILE: - Calde de la BAC - de SB_one la: 28/06/2005 17:17:40
(la: Trancaneala Aristocrata "3")




Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.
Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

Arhimede a fost grec de neam si a murit asa de barbari de fascisti hitleristi. Asta cînd el studia în palatul sau din Grecia. Si cum el studia a intrat un soldat si a zis "damio". Si a zîs Arhimede ca nu es. Asa a zîs hitleristu nu esi si a bagat baioneta în el. Dar multe principi de fizica a ramas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

Ion sufera ca nu are pamînt dar o lipsa e ca macar în carte Rebreanu îl putea împroprietari.

Capitala SUA este Casa Alba.

În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.

În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

Capitala Olandei este jumatate la Haga, jumatate la Amsterdam.

Toate rascoalele au cerut pamînt care era tinut sub talpa de boieri.

Optica se ocupa cu studiul ochelarilor.

Romanii i-au batut crunt pe cartilaginezii din Cartagina. (hahaha)

Lebada moare de cîte ori cînta.

Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

În dogmatism, gîndirea devine rigida, casanta.

Punctul este o linie redusa la minimum.

În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.

Al. Vlahuta a cules de pe drumuri multe peisaje pe care le-a descris cu un penel meserias.

Cosbuc ne spune liric ca boierii sa nu mai loveasca în cei dezbracati si goi, mai bine sa le dea pamînt arabil.

În multe poezii O. Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.

Calinescu ne-a lasat o carte foarte groasa, în care arata cum s-a înfiintat literatura româna si ce scriitori au lucrat la origini.

Lucian Blaga povesteste în versuri ca pe vremea sa era atît de liniste ca daca mergeai pe apa nu te scufundai iar în pomi se auzea cum cresteau sicrie.

Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus "Delirul". Scriitorii care se consuma mult, mor.

Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. :)))))))

Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.

Razboiul de 100 de ani a durat putin mai mult.

Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

Ion Barbu a scris si o poezie din încrengatura molustelor: "Dupa melci".

Ghita o omoara pe Ana cu propria lui mîna, bagîndu-i ghiara pîna-n gît.

În capitolul romanului "Mortii poruncesc celor vii" ce spun mortii aia trebuie sa faci, ca de nu...

Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

Cînd armata începu sa traga cu tunul în tarani, acestia se privira unii pe altii si zisera: E pericol, domnule! asta parca e din Caragiale... :)))

Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.

Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.

Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.

Faptul ca gaina babei Ioana îsi gasi obstescul sfîrsit sub rotile masinii boierului, declansa rascoala.

Taranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta...

Lui Ion, Florica nu-i apartinea în întregime, fiindca ceva din ea era si a lui George Buluc. :)))))) sure!

Sublocotenentul Rosu avea un singur ficat si ala gaurit în trei parti de un singur glonte. ricosheul, deh...

Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloantele prin ele!

Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.

Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

Unul numit Don Quijote, a inventat o instalatie eoliana care producea vînt.

La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat ca e ceva putred în Danemarca.

Sîngele soldatilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glontul si sîngele nu mai curgea.

Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

Înclestarea era mare. Aviatia germana facea des atacuri infanteristice.

La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.

Si tunarul ochi bine si lovi avionul cu teava tunului.

Dupa ce lupta mult timp, soldatului îi cazura creierii într-o gamela.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.

Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.

Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.

Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.

Caragiale a scris nuvela "În vreme de razboi" fara a depune un mare efort fizic.

Eminescu este un mare clasic, pentru ca se studiaza între peretii claselor.

În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.

Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.

Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.

În acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte - boul si vaca - sînt cele mai valoroase ale taranului.

Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gîndul la figuri mari ce se fac numai noaptea. :)))))))

Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el. ...io ii dadeam 10 astuia...

Pe lînga aceasta poezie Nichita Stanescu a mai scris si un ou si o sfera.

Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.

Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara.

Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

Eminescu a publicat frumoasa poezie "Pe lînga plopii Slavitesti".

La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.

Si eroul, ca sa nu fie gasit, se ascunse într-o pititoare.

Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.

El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.

Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.

Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.

Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.

Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.

Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.

Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.

Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!

Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!

Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat înfipt undeva.

Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.

În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.

Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

Liviu Rebreanu are placerea de a ne aduce la cunostinta, în operele sale, iubirea de pamînt a taranului.

Semnele de punctuatie explica ca limba româna de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.

Tu nu stii sa înoti, pentru ca nu ai vrut sa înveti carte.

Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".

Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

Sinonimul cuvîntului "pace" este "hai la razboi"!

În drama "Apus de soare" Stefan cel Mare era asa de batrîn, încît picioarele nu-l mai tineau, dar el mergea înainte cu inima.

Ceahlaul este situat sus pe munte.
Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.



#57059 (raspuns la: #57058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am găsit în dicţionar cuv - de RSI la: 16/08/2005 22:16:07
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Am găsit în dicţionar cuvântul gruel. Ăsta-i un terci din fulgi de ovăz. Ce zic cunoscătorii ?
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#65697 (raspuns la: #65693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de zaraza la: 11/10/2005 00:06:54
(la: va masturbati?)
cand te-oi prinde, te-oi vraji pa latineste!!!!
da' sa-mi dai timp intre propozitii, ca sa caut traducerea si replica pe wikipedia.com. fac si eu ce pot, daca latina nu s-a prins de mine. si de atunci, tot compensez...

zaraza
#77890 (raspuns la: #77717) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maimutica, ma sperii :)). oi - de irma la: 14/11/2005 19:51:42
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
maimutica, ma sperii :)). oi fi si eu comunista??? :)) (inteleapta nu sunt)
#87539 (raspuns la: #87533) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Agora, again - de Eugen Nedelcu la: 21/04/2006 18:17:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Eugen Nedelcu: taticule, nu vrei matale sa faci o vizita la Ocnele Mari?
Cica face bine la ficat apa sarata. Oi fi si mata vre-un Tutea, vre-un
Cioran al fotografiei romanesti. Io in locul mataluta, decat sa scriu
tampenia aia cu "forumu' slab", mancam un cremvursti cu magion de
caprioara si taceam din gura.
Agora chiar a adus ceva nou pe piata forumurilor foto. Si anume am
incercat sa incropim o scoala pentru incepatori. Gratuita si fara obligatii.
"
Domnule Constantinescu, cred ca o mica revizuire a tonului ar fi bine venita. N-am jignit pe nimeni (spre deosebire de dumneavoastra), doar am spus ca imi pare bine (care e destul de diferit de "ma bucur") ca s-a intamplat CEVA cu un forum care era in cadere libera. Daca puteti intelege ce am vrut sa spun acolo, fara a va lasa orbit de spumele tipice fotografului roman, totul e bine. Daca nu, recititi pana propozitiile scrise de mine isi schimba sensul.
Iar despre comportamentul administratorilor imi pastrez parerea. Locul telenovelelor ieftine e pe posturile proaste de la televizor, nu pe internet.

Sanatate si virtute,
Hiena imbracata in haine de fotograf amator

ps: n-am spus niciodata ca as fi un fotograf bun, dar macar stiu sa recunosc niste imagini slabe
#118366 (raspuns la: #118350) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vlad, - de Dora_10 la: 24/04/2006 20:23:34
(la: ce va enerveaza?)
"bucurestenismul" - explică termenul, te rog. Dacă te vei stabili în Bucureşti îl vei mai folosi?
"miticismul" bănuiesc că face aluzie la schiţa "Mitică" a lui Caragiale...Bineînţeles că ardelenii care trebuie să călătorească mult până să ajungă în Capitală folosesc acest cuvânt inventat de ei în sens peiorativ, dar se pare că uită ultima propoziţie din schiţa respectivă: "Al
dracului Mitică"!
Sau cumva "miticismul" e un termen colectiv pentru cei botezaţi "Dumitru" ? În Ardeal şi Banat nu există acest nume?
Şi, de fapt, de ce nu e Capitala în Ardeal? Eu sunt născută în Braşov, deci ştiu şi ce e dincolo de munţi...
#118734 (raspuns la: #118676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Oi Va Voi - D`ror Yikra ---- - de Cri Cri la: 25/11/2006 12:36:04
(la: Muzica)
Oi Va Voi - D`ror Yikra
--------------------------------------------
Pentru cine-l cunoaste bine, si iadul e tot un fel de "acasa"
dar si cand m-oi epuiza...ma - de Intruder la: 22/01/2007 03:33:34
(la: Clatite à la Intruder)
dar si cand m-oi epuiza...ma fac fleashca, m-ascund in dud!
______________________________________
"Fiction is obliged to stick to possibilities. Truth isn't. (Mark Twain)"


#170436 (raspuns la: #170429) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de Lady Allia la: 04/04/2007 11:34:21
(la: iedera)
Îţi MULŢUMESC...!
Draga mea...am ajuns la concluzia că uneori ceea ce eu vreau să "spun" nu ajunge aşa cum trebuie să ajungă la unele persoane: exemplu...tu!

Vreau să îţi spun SINCER..., ia-o asemeni unei file de jurnal dedicată ţie... - regret faptul că uneori cuvântul nu poate fi asemeni unei calde strângeri de inimă:

"Eu totuşi cred că multe cuvinte au fost spuse pentru că au fost interpretate altfel decât au fost gândite şi simţite de mine, dar şi pentru că poate nu am avut capacitatea necesară pe moment să mă fac înţeleasă...! Ex.: maan...:(...îmi pare cu adevărat rău, deoarece eu chiar o consider deosebită după absolut toate câte au fost spuse...:(! " - http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12854/1

" maan - de Lady Allia la: 31/03/2007 14:53:41
... nu m-am referit deloc la tine! Crede-mă că deşi uneori cuvintele tale sunt dure sau par reci am reuşit să prind esenţa sufletului de dincolo de ele ... şi este frumos :)!
Nu vreau să par prefăcută sau să mă eschivez, dar pentru mine eşti asemeni unei femei-scoică..., femeia care îşi ascunde sufletul sensibil şi încercările în spatele unor cuvinte ... ca şi când acestea ar putea să acopere căldura de dincolo de ele...!
Se spune însă draga mea că sunt oameni care ştiu să ne atingă sufletele frumos chiar şi atunci când nu se aşteaptă să o facă!
Te-am jignit o dată din orgoliu tâmpit ... ştiu să îmi recunosc greşeala şi să nu o mai repet!

Tu şi picky aţi fost partea cu: "şi uite cum unele cuvinte chiar şi atunci când nu spun nimic te fac să te simţi...vinovat"..., partea cu faptul că, ... , cuvintele ucid era ca un fel de discuţie separată cu tine draga mea. Îmi pare rău de faptul că nu m-am făcut înţeleasă!

Cuvintele care ucid se refereau la mushil si brod ... ! " - http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12786/1

"maan, cri-cri, sancho au fost câteva care m-au ajutat în această privinţă şi de câte ori am avut şansa am încercat să corectez..." - http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12854/1

TE ROG...ia ceea ce spun aşa cum este şi nu mai gândi că îţi răspund cu superioritate, pentru că NU O FAC! Superioritatea există d.p.m.d.v. acolo unde este ceva de demonstrat...eu nu am nimic de demonstrat..., absolut nimic! Poate am formulat eu într-un mod greşit propoziţia şi a apărut ca şi când ţi-aş fi răspuns cu un aer de superioritate...zeflemitor! Îmi pare rău! Îmi pare rău de toate neânţelegerile şi crede-mă că m-ai ajutat foarte mult în retuşarea greşelilor mele de ortografie şi exprimare! Critica ta nu a fost niciodată ironică, nu a fost niciodată un atac la persoană ci ÎNTOTDEAUNA a fost o critică constructivă! E adevărat că "m-ai piperat" cu multe pe lângă critică, dar am înţeles că asta a fost pentru ca să înţeleg mai bine semnalul de alarmă!
Te rog...CONTINUĂ să mă "tragi de urechi" la modul constructiv şi...dacă altădată voi mai fi la fel de tâmpită să nu ştiu să mă fac înţeleasă spune-mi: "beii, iar faci pe nebuna?" :)...am să înţeleg despre ce e vorba!

cu prietenie (de pe partea mea),
Ramona Sandrina

#184080 (raspuns la: #184065) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
misiobere - de maan la: 08/04/2007 18:37:06
(la: Despre poeme)
substantivu' asta e feminin ori masculin?

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespaţios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subţire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subţire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câştig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puţin, redus, slab. (~ nădejde să ...) 31. adj. insuficient, puţin, redus, slab. (Are posibilităţi ~ de realizare.)

ŞI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părţii de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. şi verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, aşa a şi făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă şi Neacşa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu păţeşti şi tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradaţia) O cameră şi mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Şi mai şi = mai grozav, mai straşnic. 4. (În propoziţii negative) Nici. Însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi şi spuse. 2. Deja. Masa se şi pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părţi de acelaşi fel ale unei propoziţii) Este voinic şi tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu“ exprimă relaţia operaţiei matematice a adunării) Plus. Doi şi cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiţie a numeralelor de la douăzeci şi unu până la nouăzeci şi nouă) Şaizeci şi opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei şi paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantităţi) Plus. Unu şi jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondenţă sau o echivalenţă) Binele şi răul. 4. (Aşezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidenţă) A adus şi vin, şi mâncare, şi cărţi. ♦ (În repetiţii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul şi vorbeşte şi vorbeşte. 5. (Leagă două propoziţii de acelaşi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide uşa şi intră. 6. (Accentuat, în corelaţie cu sine însuşi) Atât..., cât...; nu numai..., ci şi... Are în mână şi pâinea, şi cuţitul. 7. (În stilul epic şi popular, mai ales în povestire, se aşază la începutul frazei, indicând continuitatea desfăşurării faptelor) Şi a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuinţat înaintea unei propoziţii interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Şi ce vrei să faci acum? ♢ Expr. Ei şi? = ce-mi pasă? ce importanţă are? (Întrebuinţat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în uşă... – Şi? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca“ are funcţie comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca şi la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca şi sfârşită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se şi nu pricepe nimic. 3. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă şi nu o lua în serios. – Lat. sic.

BÉRE1, (rar) beri, s.f. 1. Băutură slab alcoolică, obţinută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malţului şi a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Ţap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influenţat de bere2).


deci, sancho, nu te face ca nu intelegi.

#185363 (raspuns la: #185347) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky... - de Lady Allia la: 02/05/2007 17:03:28
(la: chemarea sufletului...)
"Dovedeste ca nu o si faci deja."
Acuma mai vrei să mă şi dau de gol?! :)))

"La fel si cu palmele care la tine-s palmi, in alt loc."

Tot în alte locuri am şi explicat de ce eu folosesc pălmi in loc de palme. Şi pot să îţi dau "n" exemple de poeţi care folosesc acest cuvânt! Faptul că eu folosesc pălmi şi în afara poeziei e pentru că mi-s ardeleancă şi "noa...aşea să zâce pă la noi pân Ardeal" :)!

În legătură cu greşelile mele gramaticale...văd că îţi place să mă tot "auzi" recunoscându-mi labilitatea şi lacunele, deşi am mai spus într-o discuţie anterioară că pentru asta nu am nici o scuză!!! Indiferent de motivele care m-au adus aici...nu am nici o scuză decât să mă reabilitez într-un fel sau altul...în primul rând din respect pentru mine! Unele da..sunt făcute din grabă...deoarece mă rog..aşa sunt eu, dar multe dintre ele CHIAR sunt greşeli gramaticale! Scoate-mi ochii de câte ori ai să mai le vezi, deoarece nu am să fac altceva decât să îţi mulţumesc sincer!

...iar la coşmaruri...habar nu am de ce le zic mereu coşmare :(((.

"Un motiv in plus pentru care veci nu vei fi poeta."
...Nu vreau să fiu poetă! Mi-ar place! Aş fi o ipocrită să nu recunosc că mi-ar place să ajung la acea performanţă, dar nu, nu cred că am să ajung vreodată poetă! Poate voi rămâne mereu ce sunt azi...o persoană stângace în ale scrisului care încearcă să scrie ceva bun..., care aşerne pe hârtie ceea ce simte la un moment dat. Uneori o fac mai bine, alte ori dau urât de tot cu bâta în baltă..., dar mă simt oarecum împăcată cu mine când scriu!

Şi... :)))), chiar dacă mă enervezi de îmi sar capacele ştii că te iubesc nu? :DDD Oi fi masochistă!!! :)))))))))

#192949 (raspuns la: #192887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cat oi fi pe lume viu ! - de zizi_lambrino la: 13/08/2007 09:23:25
(la: Loc pentru "lăcrămaţii")
Cat oi fi pe lume viu !
(Tudor Gheorghe )

Foaie verde lemn salciu !
Foaie verdeeeee lemn salciu !
Cat oi fi pe lume viu
De ’nima nu vreau sa stiu !

Si de-o fi sa mai traiesc
La toti nu ma caciulesc!
Ca daca m’oi caciuli
La ce dracu oi mai traiiiii !
wuuuuui

Sarmanu’ norocu’ meu! wuuuuui
L-au beut boii-n parau !
Nu stiu boii l-au baut
Ori io noroc n-am avut !

Cine are noroc are ! wuuuuuuui ! Puneeee piatraaa si rasare !
Dar io saman busuioc maai !
Si nu rasare deloc !
Dar io saman busuioc maai !
Si nu rasare deloc !

Zam, zam, zam !
beatlemaniacul - de Roman Haduch la: 30/11/2007 09:45:43
(la: Deschide mi ochii)
Scrie Biblia că dacă doi sau trei cer ceva de la Dumnezeu, Acesta va răspunde la respectiva rugăciune(cerer cu mulţumiri). Eu cred că problema omenirii e spirituală , în speţă, problema lui Jeniffer e spirituală şi deci, soluţia ese spirituală. Să ne rugăm unii pentru alţii şi împreună să ne rugăm , fiecare în locaţie în care ne află , de exemplu pentru Jeniffer şi pentru alţii, care cred că rugăciunile sunt urmate de consecinţe. Cred că jeniffer trebuie să spună doar dacă acceptă să ne rugăm la Dumnezeu pentru ea. Ca Dumnezeu să o elibereze de ţesăturile confuziilor şi să o ajute ca ea să Îl cunoască şi să Îl recunoască drept Acela care îi poate da o viaţă din belşug, plină de savoare, dragoste şi bună cuviinţă. "Nu cred ca esti marfa buna de modelat la un subiect atat de complex." " Fara Dumnezeu esti GOL, nu gol in sensul de "fara haine", ci GOL, inauntru, nu ai lumina launtrica la care sa te adopostesti cand te simti coplesit, mic, neajutorat, cum vrei tu sa-i spui. Fara Dumnezeu nu ai nici un drum.".." Invatatura te va duce la CUNOASTERE. Dupa mine, prima si cea mai insemnata preocupare a oricarui om (bineinteles, dupa preocuparea primordiala de a intra pe cafeneaua.com) trebuie sa fie grija pentru mantuirea sufletului care este fara de moarte." Aleluia ! " Degeaba agonisesti averi sau ocupi posturi inalte, daca nu ai formare duhovniceasca. Eu STIU ca pentru noi a trebuit Dumnezeu sa se faca om si sa sufere PENTRU NOI." ..." CRED ÎN DUMNEZEU, chiar daca dar nu-L pot vedea cu ochii trupeşti ci numai cu ochii sufleteşti. Ar fi prea simplu ca Dumnezeu sa coboare printre noi, sa vina la tine intr-o seara si sa-ti dea un bobarnac, sa-ti zica: Ei, acum crezi? Probabil ca vei spune: Sariti, vrajitorie!!! Ma intreb si eu ca tolomacul: oare oi fi botezata? Daca da, nasii aia ai tai, nu au si ei cateva cuvinte sa-ti spuna despre toata aceasta "inchipuire"? Ai citit si tu macar o data CREZUL? Iata, te ajut eu (nu da ochii peste cap):
"Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de o fiita cu Tatal, prin Care toate s-au facut. Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant. Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit. Care a grait prin prooroci. Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor. Si viata veacului, ce va sa fie. Amin".

"Inchei cu o zicere din LaoTZI: Cand esti tanar, esti mladios, ca ramura subtire. Cand imbatranesti, te intaresti, si de aceea esti foarte usor de rupt. Intelegi ce vrei.
Eu ma intorc la berea mea, si promit sa nu te mai sacai cu raspunsuri"
Excelent , Dumnezeu să te binecuvânteze Beatlemaniacul.
Există un cuvânt în Biblie potrivit căruia să nu datorăm nimănui nimic în sigura datorie pe care o avem este să ne iubim unii pe alţii. Să ne pese de conviv.
Oricum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru mesajul tău pentru Jeniffer.
În urma cu ani mulţi, un prieten i-a spus lui Vasilică, "fumează , fumează Vasilică şi astfel vei ajunge sănătos , mai sănătos, puternic şi plin de energie". eu eram lângă Vasilică şi informaţi a fost ca un duş rece, m-am înfiorat. Vsilică a fumat mai departe, râzând şi eu am fumat mai departe dar cu un sentiment de vinovăţie că făceam ceva ce nu trebuie. oricum la 21 august 1992 am fost eliberat de patima de a fuma şi de aceea strig TRĂIASCĂ DOMNUL IISUS HRISTHOS!
cu respect Roman Haduch
p.s. să îmi spui, te rog , dacă vrei să ne rugăm împreună.
p.s. 2.- esdte important să fim creştini , să fim ai lui Hristhos !
#261279 (raspuns la: #261238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jeniffer - de Roman Haduch la: 04/12/2007 12:52:46
(la: Deschide mi ochii)
Plâng pentru tine însă nu am ce să fac mai mult decât să mă rog ca Dumnezeu în bunătea Lui să se descopere sufletului tău. Tu să înţelegi că nu descinzi dintr-o coacervată rebelă ci eşti prinţesă de origine cerească . Vreau să fi şi tu beneficiară a promisiunile scripturale. ai un testament de la Tăticul Ceresc.
De unde atâta înverşunare ?
Îţi spun eu de unde. Sigur că există vrăşmaşul sufletelor noastre în persoana Diavolului care ar vrea să vandalizeze Creaţia , să inducă o atotsuficienţă a persoanei. Să îţi arate că tu poţi să reuşeşti în viaţă de capul tău etc. etc.
Plâng pentru tine însă nu sunt deznădăjduit. Dumnezeu nu îţi agesează liberul arbitru, te îndeamnă să crezi şi să te pocăieşti. Îndelunga Lui răbdare te împinge la pocăiţă. Însă acesta este un act de voinţă. O decizie personală. Ai această ocazia cauzată de apropeirea Sfintelor Sărbători .Cugetă la Sărbătorit . Dacă bucuria naşterii lui Iisus Hiristhos este o închipuire cum îţi explici gesturile de dragoste care se fac de Crăciun. Dumnezeu ne-a dat cel mai mare dar în persoana Mântuitorului şi noi ne facem daruri unii altora şi suntem chemaţi a ne surâde, a ne privi în ochi, a în drepta privirea către faţa cuvintelor pe care le trimitem unii altora şi la geneza propoziţiei să percepem Sursa luminii sufletului care încălzeşte gândul pus în cuvânt.
jeniffer, priveşte în oglindă, destinde te , surâde şi spune ţi dar dacă totuşi El este şi el mă iubeşte ?
cu drag Roman Haduch
p.s. Shivanda spune că un adevăr care face rău la milioane de oameni este minciună iar o minciună care face bine la milioane de oameni este adevăr.
Atmosfera de Crăciun te umple de bucurie , golită de Dumnezeu pe care îl numeşti Închipuire , poate deveni neverosimilă . Crăciun fără Sărbătorit unde s-a mai pomenit?
#262631 (raspuns la: #262624) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din corespondenta cu Veronica Micle: - de Intruder la: 15/06/2008 11:16:01 Modificat la: 15/06/2008 11:17:08
(la: 15 iunie)
Doamnã,

De mult joc un rol nevrednic de mine însumi ºi nevrednic de simþemintele care le-am avut pentru d-ta, cãci sperez cã nu le mai am. Cât ai fost dusã am avut timp sã reflectez asupra stãrii mele ºi s-o gãsesc nesuferitã. Doi ani de zile, doamnã, n-am mai putut lucra nimic ºi am urmãrit ca un idiot o speranþã, nu numai deºartã, nedemnã. Cãci, într-adevãr, ce am putut spera ? Acum pentr-ntâia datã ai vorbit limpede cu mine, aceasta tocmai nezicând nici un cuvânt, nescriindu-mi nici o literã, cãci se vede cã la mãnãstire nu-þi mai trebuia o manta, cum îþi trebuie la Iaºi, nu-þi mai trebuia un om despre care unii-alþii sã presupuie cã-l iubeºti, pe când în realitate iubeºti pe cine ºtie cine. ªtiu multe de d-ta, eu care pân-a veni în aceastã þarã afurisitã aveam inimã curatã ºi minte deºteaptã. Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinþã acestor þãri în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor ºi frumuseþa e inscripþia unui ... otel.

Zgârcitã în orice zâmbet ºi orice privire cu mine, care mi-aº fi dat viaþa bucuros pentru atâta numai, n-ai fost aºa cu oricine, o ºtiu bine aceasta.

Dar cred cã trebuie sã sfârºim odatã. Nu poþi zice, doamnã, cã eu aº fi dat cauzã la aceastã ciudatã relaþie. În orice caz, pân-a te cunoaºte puþin numai, simþemântul meu nu. era cu mult deosebit de acela dintre Amor ºi Psyche, d-ta erai o idee în capul meu ºi te iubeam cum iubeºte cineva un tablou. Dupã ce singurã ai voit altfel ºi-ai fãcut din visul meu un capriþ al d-tale, nu mai putea rãmânea astfel, pentru [cã] nu mai sunt nici de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit d-ta a face din mine ? Mi-ai omorât orice idee mai bunã în cap; am stat aicea, în acest oraº pe care nu-l pot suferi, pentru a te vedea en société o datã pe sãptãmânã ºi pentru a fi ridicol în ochii lumii ºi, ceea ce-i mai mult, // în ochii d-tale. Credeam în d-ta, nu mai cred. Cine mã cunoaºte cum m-ai cunoscut d-ta, cine ºtie, cum ºtii d-ta, cã n-am putut iubi nici pe mumã-mea mai mult decum te-am iubit; cã cel mai mic sacrificiu ce binevoiai a mi-l face mai adãogea încã acea iubire, acela va ºti cum au trebuit sã fiu când am cãpãtat siguranþa cã era destul sã ieºi pân-la Varatic (adicã la Piatra) pentru ca sã nu mai gândeºti un moment mãcar la mine.

Ce sã mai continuãm, doamnã, o comedie, pe care d-ta ai ºtiut s-o joci bine, nu-i vorba, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine!

De-mi voi aduce vrodatã aminte de d-ta, fii sigurã cã va fi fãrã urã ºi fãrã amor. Fãrã ura, cãci urându-te þi-aº da o valoare pe care o femeie de uºurinþa d-tale n-o meritã, fãrã amor, // pentru cã aº batjocori simþirea pe care cânii chiar între sine o simt mai mult decât ai simþit-o d-ta pentru mine.

Vei înþelege, doamnã, cã nu voi, n-am vrut, n-oi voi sã-mpart cu nimene nimic. Ce-i al meu e al meu ºi sau erai a mea pe deplin ºi mã urmai oriunde-n lume, lãsând ºi pe Menelaos ºi acea progeniturã fãrã frumuseþe ºi fãrã generozitate, sau îmi spuneai cã voieºti sã guºti viaþa ca femeie tânãrã ºi atuncea mã-nchinam, pentru cã rolul de Cicisbeo nu-mi convine. Pentru asta o secãturã ca Ghika Cogãlniceanu a sau o alta ca ... sunt destui de buni. Eu voi inimã curatã ºi amor vecinic, cãci, d-aº voi sã-mi risipesc viaþa pe curteniri trecãtoare, v-asigur, doamnã, // cã aº putea-o face ºi eu.

Doar nu vei spune cã mi-ai scris ºi din Piatra, cum ai spus cã mi-ai scris din Iaºi ºi n-am primit eu scrisoarea. Nu mi-ai scris, doamnã., nu ºi iar nu. Aceea a fost o vorbã pentru a curma cu mine, numai ar fi fost bine sã fii mai clarã, sã fii aºa de clarã precum ai fost acum.

Nu crede cã-þi fac imputãri. Ce imputãri se pot face unei femei uºoare? Daca am a imputa cuiva ceva este numai mie, mie care am [fost] atât de dobitoc ca sã cred o clipã în vorba d-tale.


sursa: vezi mai sus
#318070 (raspuns la: #318069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O scrisoare de la Muselim-Selo - de monte_oro la: 08/09/2008 13:21:47
(la: Cosbuc...de azi...)
O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.



Bacul e aproape: cum stai la mate? Testeaza-te online!
Teste cu rezolvari complete, cursuri cu teorie si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...