comentarii

proud ioane glumeam despre americani


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru cei care citesc Engleza - de LMC la: 02/09/2004 01:20:55
(la: Cum sa devii un liberal de nota 10!)
Dupa cum multi dintre voi stiti saptamina asta se desfasoara conventia partidului Republican. Aseara Arnold Schwarzenegger a vorbit, iar astazi toate programele de radio si televizor si toate ziarele sau concentrat asupra speech-ului lui Arnold. Cei care doresc sa afle ce a spus mai jos puteti citi speech-ul lui. Tot aici puteti afla cine sint Republicanii si care este platforma partidului Republican. Citire placuta.

****************************************

Governor Arnold Schwarzenegger

Thank you.

What a greeting! This is like winning an Oscar! ...As if I would know!

Speaking of acting, one of my movies was called "True Lies." It's what the Democrats should have called their convention.

My fellow Americans, this is an amazing moment for me. To think that a once-scrawny boy from Austria could grow up to become Governor of California and stand in Madison Square Garden to speak on behalf of the President of the United States that is an immigrant's dream. It is the American dream.

I was born in Europe ...and I've traveled all over the world. I can tell you that there is no place, no country, more compassionate more generous more accepting and more welcoming than the United States of America.

As long as I live, I will never forget that day 21 years ago when I raised my hand and took the oath of citizenship.

Do you know how proud I was? I was so proud that I walked around with an American flag around my shoulders all day long.

Tonight, I want to talk about why I'm even more proud to be an American -why I'm proud to be a Republican and why I believe this country is in good hands.

When I was a boy, the Soviets occupied part of Austria. I saw their tanks in the streets .I saw communism with my own eyes. I remember the fear we had when we had to cross into the Soviet sector. Growing up, we were told, "Don't look the soldiers in the eye. Look straight ahead." It was a common belief that Soviet soldiers could take a man out of his own car and ship him off to the Soviet Union as slave labor.

My family didn't have a car -- but one day we were in my uncle's car. It was near dark as we came to a Soviet checkpoint. I was a little boy, I wasn't an action hero back then, and I remember how scared I was that the soldiers would pull my father or my uncle out of the car, and I'd never see him again. My family and so many others lived in fear of the Soviet boot. Today, the world no longer fears the Soviet Union and it is because of the United States of America!

As a kid I saw the socialist country that Austria became after the Soviets left. I love Austria and I love the Austrian people - but I always knew America was the place for me.

In school, when the teacher would talk about America, I would daydream about coming here. I would sit for hours watching American movies transfixed by my heroes like John Wayne. Everything about America seemed so big to me so open, so possible.

I finally arrived here in 1968.I had empty pockets, but I was full of dreams. The presidential campaign was in full swing. I remember watching the Nixon and Humphrey presidential race on TV. A friend who spoke German and English, translated for me. I heard Humphrey saying things that sounded like socialism which is what I had just left. But then I heard Nixon speak. He was talking about free enterprise, getting government off your back, lowering taxes, and strengthening the military. Listening to Nixon speak sounded more like a breath of fresh air.

I said to my friend, "What party is he?" My friend said, "He's a Republican." I said, "Then I am a Republican!" And I've been a Republican ever since! And trust me, in my wife's family, that's no small achievement! I'm proud to belong to the party of Abraham Lincoln, the party of Teddy Roosevelt, the party of Ronald Reagan and the party of George W. Bush.

To my fellow immigrants listening tonight, I want you to know how welcome you are in this party. We Republicans admire your ambition. We encourage your dreams. We believe in your future. One thing I learned about America is that if you work hard and play by the rules, this country is truly open to you. You can achieve anything.

Everything I have my career my success my family I owe to America. In this country, it doesn't make any difference where you were born. It doesn't make any difference who your parents were. It doesn't make any difference if, like me, you couldn't even speak English until you were in your twenties.

America gave me opportunities, and my immigrant dreams came true. I want other people to get the same chances I did, the same opportunities. And I believe they can. That's why I believe in this country, that's why I believe in this party and that's why I believe in this President.

Now, many of you out there tonight are "Republican" like me in your hearts and in your beliefs. Maybe you're from Guatemala. Maybe you're from the Philippines. Maybe Europe or the Ivory Coast. Maybe you live in Ohio Pennsylvania or New Mexico. And maybe just maybe you don't agree with this party on every single issue. I say to you tonight I believe that's not only okay that's what's great about this country. Here

we can respectfully disagree and still be patriotic still be American and still be good Republicans

My fellow immigrants, my fellow Americans how do you know if you are a Republican? I'll tell you how.

If you believe that government should be accountable to the people, not the people to the government...then you are a Republican! If you believe a person should be treated as an individual, not as a member of an interest group... then you are a Republican! If you believe your family knows how to spend your money better than the government does... then you are a Republican! If you believe our educational system should be held accountable for the progress of our children ... then you are a Republican! If you believe this country, not the United Nations, is the best hope of democracy in the world ... then you are a Republican! And, ladies and gentlemen ...if you believe we must be fierce and relentless and terminate terrorism ... then you are a Republican!

There is another way you can tell you're a Republican. You have faith in free enterprise, faith in the resourcefulness of the American people ...and faith in the U.S. economy. To those critics who are so pessimistic about our economy, I say: Don't be economic girlie men!

The U.S. economy remains the envy of the world. We have the highest economic growth of any of the world's major industrialized nations. Don't you remember the pessimism of twenty years ago when the critics said Japan and Germany were overtaking the U.S.? Ridiculous!

Now they say India and China are overtaking us. Don't you believe it! We may hit a few BUMPS -- but America always moves ahead! That's what Americans do!

We move prosperity ahead. We move freedom ahead. We move people ahead. Under President Bush, and Vice President Cheney, America's economy is moving ahead in spite of a recession they inherited and in spite of the attack on our homeland.

Now, the other party says there are two Americas. Don't believe that either. I've visited our troops in Iraq, Kuwait, Bosnia, Germany, and all over the world. I've visited our troops in California, where they train before they go overseas. And I've visited our military hospitals. And I can tell you this: Our young men and women in uniform do not believe there are two Americas!

They believe we are one America and they are fighting for it! We are one America - and President Bush is defending it with all his heart and soul!

That's what I admire most about the President. He's a man of perseverance.

He's a man of inner strength. He is a leader who doesn't flinch, doesn't waiver, does not back down. My fellow Americans, make no mistake about it terrorism is more insidious than communism, because it yearns to destroy not just the individual but the entire international order.

The President didn't go into Iraq because the polls told him it was popular. As a matter of fact, the polls said just the opposite. But leadership isn't about polls. It's about making decisions you think are right and then standing behind those decisions. That's why America is safer with George W. Bush as President.

He knows you don't reason with terrorists. You defeat them. He knows you can't reason with people blinded by hate. They hate the power of the individual. They hate the progress of women. They hate the religious freedom of others. They hate the liberating breeze of democracy. But, ladies and gentlemen, their hate is no match for America's decency.

We're the America that sends out Peace Corps volunteers to teach village children.

We're the America that sends out missionaries and doctors to raise up the poor and the sick. We're the America that gives more than any other country, to fight AIDS in Africa and the developing world. And we're the America that fights not for imperialism but for human rights and democracy.

You know, When the Germans brought down the Berlin Wall America's determination helped wield the sledgehammers. When that lone, young Chinese man stood in front of those tanks in Tiananmen Square America's hopes stood with him. And when

Nelson Mandela smiled in election victory after all those years in prison America celebrated, too.

We are still the lamp lighting the world especially for those who struggle. No matter in what labor camp they slave no matter in what injustice they're trapped -- they hear our call ... they see our light ... and they feel the pull of our freedom. They come here as I did because they believe. They believe in US.

They come because their hearts say to them, as mine did, "If only I can get to America." Someone once wrote -"There are those who say that freedom is nothing but a dream." They are right. It's the American dream.

No matter the nationality, no matter the religion, no matter the ethnic background, America brings out the best in people. And as Governor of the great state of California -- I see the best in Americans every day ... our police, our firefighters our nurses, doctors and teachers our parents.

And what about the extraordinary men and women who have volunteered to fight for the United States of America! I have such great respect for them and their heroic families.

Let me tell you about the sacrifice and commitment I've seen firsthand. In one of the military hospitals I visited, I met a young guy who was in bad shape. He'd lost a leg had a hole in his stomach ... his shoulder had been shot through.

I could tell there was no way he could ever return to combat. But when I asked him, "When do you think you'll get out of the hospital?" He said, "Sir, in three weeks." And do you know what he said to me then? He said he was going to get a new leg ... and get some therapy ... and then he was going back to Iraq to serve alongside his buddies! He grinned at me and said, "Arnold ... I'll be back!"

Ladies and gentlemen, America is back! back from the attack on our homeland- back from the attack on our economy back from the attack on our way of life. We're back because of the perseverance, character and leadership of the 43rd President of the United States George W. Bush.

My fellow Americans ...I want you to know that I believe with all my heart that America remains "the great idea" that inspires the world. It's a privilege to be born here. It's an honor to become a citizen here. It's a gift to raise your family here to vote here and to live here.

Our president George W. Bush has worked hard to protect and preserve the American dream for all of us. That's why I say ... send - him - back to Washington for four more years!

Thank you, America -- and God bless you all!
************************************************
Apropos de gluma cu creionul - de mya la: 26/01/2005 19:52:36
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
Apropos de gluma cu creionul si pixul folosite de rusi/NASA.

According to NASA:

"During the first NASA missions the astronauts used pencils. For Project Gemini, for example, NASA ordered mechanical pencils in 1965 from Tycam Engineering Manufacturing, Inc., in Houston. (...)

During this time period, Paul C. Fisher of the Fisher Pen Co. designed a ballpoint pen that would operate better in the unique environment of space. (...)

Fisher developed his space pen with no NASA funding. The company reportedly invested about $1 million of its own funds in the effort then patented its product and cornered the market as a result.

Fisher offered the pens to NASA in 1965, but, because of the earlier controversy, the agency was hesitant in its approach. In 1967, after rigorous tests, NASA managers agreed to equip the Apollo astronauts with these pens. Media reports indicate that approximately 400 pens were purchased from Fisher at $6 per unit for Project Apollo.

The Soviet Union also purchased 100 of the Fisher pens, and 1,000 ink cartridges, in February 1969, for use on its Soyuz space flights. Previously, its cosmonauts had been using grease pencils to write in orbit.

Both American astronauts and Soviet/Russian cosmonauts have continued to use these pens." ---Steven J. Dick, NASA Chief Historian

..........................................................................................

Cei mai multi oameni ar rade cu lacrimi la gluma cu creionul si pixul, de stupiditatea si prostia celor de la NASA. Mie nu mi-a luat prea mult timp sa caut pe Internet informatii despre subiect si uite, bingo.

Nu ma iau de cine a postat gluma (fiindca gluma nu e rea), simt nevoia doar sa scriu aici adevarul. Nu ca ar mai conta...

Serviciul medical in Canda - de Danila Prepeleac Jr la: 23/06/2005 02:32:16
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
“Am o prietena foarte buna care in Romania a terminat medicina ... dar acuma se bucura ca este medic recunoscut (In America)...daca vad un doctor care a terminat universitatea altundeva decit in America, iar daca-i in America nu a terminat la o universitate care stiu eu ca e foarte buna, pur si simplu sar peste si ma duc la urmatorul.
Cind e vorba de sanatatea mea, vreau "crema" nu pe oricare Bade Ioane” (fefe).
Prietena stie ce parere aveti fata de ea, ca medic? (luati-o ca pe o gluma!)

Avem noi senzatia ca in Africa sunt cei mai ... Va aduceti aminte ca primul transplant de inima s-a facut in Africa de Sud? (Dr. Barnard).
Fac o paranteza. In “94 am zis ca mi-ar placea sa traiesc intr-unul din
urmatoarele doua locuri: Paris sau Africa de Sud. Inca nu mi-am schimbat parerea. Despre Africa de Sud, pe care o cunosc putin mai bine decit Parisul am o multime de amintiri frumoase plus vreo 18 ore de imagini video (captate de mine).
Genialitatea nu este specific Americana. Cel mai inteligent copil din lume s-a descoperit printr-un sat din India (merge la scoala descult parcurgind km pina la scoala).
Sunt mai buni doctorii din America decit ceilalti? Ce putem spune despre oameni celebri, cu bani, care mor la virste de 65-70 de ani, considerate nu inaintate in USA?. In Canada iesi la pensie la 65 ani. Chiar si Papa sa fii, daca ti s-au terminat zilele... Cu toti doctorii in stiinta americani, “ creme a la creme,” naveta spatiala tot a luat foc.
Daca ai zile si nu esti ghinionist poti sa te duci la orice medic si sa folosesti numai medicamente Lakota (reclama curenta la Tv din Canada si SUA facuta de actorul care era seful indienilor din “Omul care a dansat cu lupii” – actor principal Kevin Costner).

Ca am indoieli in privinta alegerii celui mai bun doctor din America? Iata ce s-a intimplat unei rude apropiate. Avea de prin ’97 unghii incarnate la ambele picioare, la degetele mari. Citiva ani buni a mers la spitalul de specialitate in Bucuresti unde periodic avea cite o interventie chirurgicala. Dureroase foc. De pe latura cu coltul unghiei se taie o fisie pina la radacina, inclusiv. Uneori i s-a ars (cu nitrat parca) si radacina in locul cu pricina. Dupa citeva luni colturile se refaceau. Se resemnase cu gindul ca va avea de suferit mult si bine. Cu acest necaz a plecat in Canada.
Cind emigrezi in Canada, timp de trei luni nu ai asistenta medicala gratuita (o alta nedreptate) asa ca inchei o asigurare temporara care costa citeva sute de dolari. La mai putin de o luna de la sosire, degetul mare de la un picior se umfla ca aproape nu mai putea sa mearga. Pleaca la Spitalul General North York din Toronto. De la statia de autobuz pina la usa spitalului aproape un km. Acolo surpriza. Asigurarea temporara nu e valabila. Esti nevoit sa platesti din buzunar si sa recuperezi eventual de la societatea care te-a asigurat. O asiatenta i-a spus ca numai chemarea unui medic la camera de garda costa 250 dolari. I s-a atras atentia ca acesti bani nu sunt acoperiti de asigurarea temporara. Se facuse noapte si asistenta se indura si-i spune sa mearga la o clinica de tipul “Walking” unde costa mai putin. Si asa a fost. A dat peste un doctor chinez. Acesta ii spune sa faca bai cu apa cu sare, sa nu mai taie unghia si doar sa-i faca o crestatura in V la mijloc in virf. Ce credeti? Prin aceasta metoda a scapat definitiv de operatie le unul dintre picioare. Celelalt picior nu vroia sa cedeze total.
Intre timp, prin recomandarea unei cunostinte, medic in Ro, aici angajata la o clinica (am vazut ca se jena sa spuna de ce se ocupa acolo), devine pacientul unui doctor de familie considerat nemaipomenit care facea si mici interventii chirurgicale. Pacientii din sala de asteptare pareau cam selectati. Prezentindu-se cu fisa cu vaccinuri are surpriza sa constate ca medicul celebru nu stia ca exista vaccin combinat pentru hepatita A+B. Deci, in Romania, un simplu doctor de familie vaccina pacientii cu un produs deosebit din Belgia, iar in Canada care se bate in piept ca de ea depinde si SUA cind vine vorba de vaccinuri, nici nu se auzise macar. Noroc ca actele erau autentificate de o Policlinica cu plata din Bucuresti recunoscuta de Ambasada Canadei. Doctorul celebru din Toronto a aplicat aceeasi metoda ca in RO. Operatia.
Odata cu schimbarea locuintei se schimba si medicul de familie, o doctorita egipteanca. Cu o trimitere ajunge la un doctor egiptean intr-o localitate apropiata Woodbridge. Doctorul acesta vroise sa emigreze din Egipt in Ro acum 17 ani! Omul analizeaza degetul si aplica o metoda simpla si extrem de inteligenta. Printr-o operatie chirurgicala deslipeste muchia unghiei pe toata lungimea laturii cu coltul incarnat si introdice un tub izolator sectionat, cusut de unghie. La fiecare vizita mai taia un pic din tub. La aproape trei luni i-a scos tubul definitiv si de trei ani a uitat ca a avut vreodata unghii incarnate. Iata ca metoda chinezeasca si cea egipteana au batut de departe metodele “elevate” invatate pe continentul American.

Eu am jurat ca in Canda nu ma voi mai duce niciodata, de buna voie, la doctor. De ce? Am vrut sa-mi fac o asigurare pe viata. Analiza singelui era obligatorie. Am platit prima rata lunara si firma a trimis la mine acasa o asistenta pentru recoltat singe. Canadianca get-beget. Ma inteapa de 4 ori in bratul sting si nimic. Ca-s venele mici si ascunse...motive... (Este drept ca am niste vene mai dificile dar la clinica din Bucuresti unde am facut analizele pentru emigrare a venit o d-soara de vreo 19-22 ani care in 10 secunde a umplut o seringa sa hranesti 2 vampiri). Facem o pauza in care ne povesteste despre ferma ei de cai (asiatenta canadianca). Incepem si cu bratul drept si ajungem tot la 4 intepaturi nereusite. Atunci am renuntat si la singe si la asigurare. Dupa ce a plecat mi-am adus aminte ca prin ceata ca parca nu a rupt nici un ambalaj sau sigiliu la seringi. Am o spaima si acum, voalata ce-i drept. Daca erau seringile folosite la cai sau de cine stie ce drogati cu vreo SIDA?
Credeti ca exagerez? Acum, in Canada, este o mare dezbatere in presa si Parlament pe marginea reformei medicale. Statisticile din Canada arata ca anual sunt puse sute de mii de diagnostice gresite si mor zeci de mii de pacienti din cauza medicamentelor gresit indicate. Si inca un “ “amanunt”, sunt 3.000.000 de oameni fara doctor de familie! Nu este o nerozie cu respingerea emigrantilor calificati? Alta cauza majora este serviciul de specialitate. Pentru a beneficia de un consult de specialitate poti astepta la rind, in medie 2-6 luni de zile! In acest termen se incadreaza si consultul la ochi.
In Toronto Star era prezentat cazul unei ziariste canadiene care dupa plimbari de aproape un an si jumatate cu diverse diagnostice gresite, unele chiar hazlii precum stress avansat, un doctor particular din Quebec i-a pus adevaratul diagnostic: pierde lichid din coloana. Intre timp pacienta abia ca sa mai poate tine pe picioare.
Pentru cei ce nu stiu, sistemul Canadian de asistenta medicala este opusul celui din SUA. In SUA sistemul este privat, cu avantajele si dezavantajele lui. In Canada este aproape monopol de stat. Platesti numai ce tine de estetica incluzind si lucrarile dentare (?). Din noiembrie ’04 se plateste si controlul la ochi. Chiar daca ai o infectie la o masea pe care nu o vede nimeni dar nu mai poti trai de durere, statul canadian considera ca este o problema de estetica. O sa ziceti e perfect! Cat credeti ca a costat, la cel mai ieftin cabinet, o coroana peste 6 dinti? 6000 dolari (1000 dolari de dinte). Chiar daca in ultimii cinci ani nu am vrut sa trec pe la doctor am platit taxe grele. Retineti un amanunt: IN CANADA SUNT TAXELE CELE MAI MARI dintre statele membre G8 (cele mai industrializate 8 tari ale globului pamintesc).
#56187 (raspuns la: #56139) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proud - de Jimmy_Cecilia la: 03/10/2005 18:17:56
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
şi la mine încarcă greu cafeneaua... parcă văd butucii la orizont...

am înţeles proud, dar acum nu mai eşti interzisa, că nu mai eşti acolo,
de aceia ziceam în glumă să mergem să devalizăm la unguri...
că prea se huzureşte gaby singură acolo...

ce e drept, e drept.. au ungurii o carne bună.. şi ce pateuri... dar si ce jumări...
eu ador jumările... si salamul unguresc... mult mai bun ca ăla din sibiu... :))
#76473 (raspuns la: #76471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
servus voi! ceve glume... - de Jimmy_Cecilia la: 08/07/2009 10:12:52
(la: Trancaneala 11)
vezi lascarel daca te bagi unde nu cunosti???
cu justa ma cunosc de mult tare...:-))
ia zi lascare, i-ai cumparat objectivul macro lui proud???

uite mai jos ceva glume, fac copie/paste asa cum le-am primit si eu prin e-mail:

""2009... Criza Financiară Mondială... În SUA firma Ford a concediat 1.000 angajaţi... În Franţa firma Renault a concediat 2.000 angajaţi... În Germania firma VolksWagen a concediat 3.000 angajaţi... În Japonia, pentru a se alinia politicii mondiale, firma Toyota a scos din priză 4.000 de roboţi.





Pe o stradă din Scoţia, are loc un accident rutier. Un turist iese de pe carosabil şi dă cu maşina într-un pom. Omul se târăşte afară din maşină şi rămâne întins în iarbă. Un scoţian trece prin apropiere. Se duce la accidentat şi întreabă:
- Sunteţi asigurat ?
- Da, răspunde acesta cu greu.
- Aveţi o asigurare şi pentru persoanele aflate în maşină?
- Daaaaa ..........
- Aveţi ceva împotrivă dacă îmi răvăşesc puţin hainele şi mă întind lângă dumneavoastră?





Soţul revine dintr-o delegaţie şi îşi anunţă soţia că a pierdut verigheta.
Soţia:
- Nu înţeleg cum poţi să pierzi aşa un lucru!
Soţul:
- Tu eşti vinovată. De câte ori ţi-am spus că am o gaură în buzunarul pantalonilor?





Un pensionar îşi sună fiul:
- Trebuie să-ţi spun că eu şi cu mama ta divorţăm, 45 de ani de mizerie mi-au ajuns!
Fiul răspunde derutat:
- Tată, dar despre ce vorbeşti?
Tatăl continuă:
- De un timp nu ne mai suportăm şi m-am săturat să discut despre acest subiect. Sun-o tu pe sora ta şi spune-i.
Apoi bătrânul închide telefonul.
După ce afla, fiica speriată îşi sună tatăl şi îi spune:
- Nu se poate aşa ceva, mâine venim acasă să discutăm!
Bătrânul închide telefonul şi îi spune soţiei:
- Gata, am aranjat, de Craciun vin sigur, ce le mai spunem să vină şi de Paşti?





Doi naufragiaţi reuşesc cu greu să ajungă pe o insulă pustie.
- Suntem pierduţi!
- Nu-ţi face griji, ne găsesc ei!
- Crezi?
- Sunt sigur! Am datorii de peste un milion de euro!





Un apel telefonic la o agenţie de turism:
- Organizaţi excursii în Egipt?
- Da, desigur...
- Spuneţi-mi, vă rog, ce staţiuni balneare sunt acolo?
- Sharm-el-Sheick, Hurgada, Taba, Nuveiba...
- Stop.... Nuveiba. Nuveiba e bun!
- Când doriţi să plecaţi, câte persoane?
- A, nu, nu plecăm. Noi doar rezolvam integrame...





Un poliţist îl legitimează într-o seară pe un trecător.
- Cum te numeşti?
- Dumitru Constantinescu.
- Ocupaţia?
- Sunt medic primar.
Nedumerit, poliţistul se gândeşte:
- Cum medic primar? Ori e medic, ori e primar. Asta e cam dubios...
- Hai la secţie să vorbim acolo despre această problemă!
- Dar ce-am făcut?
- Gura!
Ajunşi la secţie, poliţistul îi raportează superiorului.
- Şi acum ce fac cu el, dom' şef?
Superiorul, scărpinându-se la ceafa, îi spune:
- Întreabă-l dacă are facultatea făcută. Dacă are, înseamnă că e medic, dacă nu, înseamnă că e primar. ""









#459440 (raspuns la: #459327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai Ioaneeee Ioane, - de proud la: 02/09/2012 13:09:53
(la: Oras antic urias descoperit in Transilvania)
ia parul si ma zogoaneeeeeee!:)

glumeam mai, vis-a-vis de americani.
#635209 (raspuns la: #635203) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cucoana/gluma:):):) - de (anonim) la: 18/10/2003 14:29:54
(la: Chiar conteaza cine sunt ?)
Alice, pentru tine o gluma:

Stii ce zice un barbat indulgent ?
O femeie este ca o cursa RATB, vine alta la fiecare 15 minute.:)
#1620 (raspuns la: #1600) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de acord, dar... - de florin la: 20/10/2003 14:51:54
(la: Test de limba engleza.)
De ce nu ar ride tinerii romani la un banc in engleza? Din acelasi motiv pentru care nici alti tineri din alte culturi, vorbitori nenativi de limba engleza, nu ar intelege care e poanta. E doar chestie de cultura specifica, nu de educatie.

Si inca un lucru: nu s-a mentionat aici despre ce fel de banc e vorba. Daca e traducerea unui banc romanesc atunci avem de-a face cu necunosterea suficienta a limbii. OK?

Eu traiesc si lucrez in prezent in statele unite si am colegi de serviciu americani get-beget si un hispanic. Ei bine, el e singurul care intelege in mod direct poantele pe care le traduc din limba romana fara adaptari de rigoare (iar in ultima vreme intelege direct in romana). De ce? Pentru ca si poatele pe care mi le spune el sint foarte asemanatoare ca inteles si mod de abordare. Ceilalti colegi simuleaza risul pentru ca ride hispanicul Antonio de se sparge. Multe expresii au intelesuri comune intre romana si spaniola, exista similaritati de termeni chiar si in jargon. In acelasi timp primesc glume pe mail de la americani si nu pot spune ca sint pe jos de ris, pentru ca eu percep altfel ceea ce ei considera extremely funny. Uitati-va la japonezi, care au un mod cel putin ciudat de a ride toti in cor, la comanda.
Umorul e o chestie de cultura, ma repet. Odata format, sa zicem, intr-o cultura e cam greu sa te adaptezi si sa inveti sa rizi, cel putin asa cred eu dupa 2 ani de contact cu altfel de umor si mentalitati.

americanii - de SB la: 30/10/2003 13:50:03
(la: Despre targul de spioni, sau la ce se preteaza americanii...)
si noi care am asteptat tot timpul SA VINA AMERICANII !
Ce e aia democratie. Sintem liberi sa muncim ( recunosc-e mare lucru)si sa ne-nvirtim in jurul cozii. Nimic mai mult.Nimic nou in lume.
Se pare ca aduce bucluc ! - de (anonim) la: 12/11/2003 09:11:42
(la: Sexul la serviciu)
Corect, in USA, de exemplu exista notiunea de Harassment, care nu este numai de natura sexuala, ba chiar cand esti angajat permanent la o firma mare Americana, unul din primele lucruri pe care le faci , te duci la HR(Resurse umane) si faci un curs antiharassment si semnezi ca ai luat la cunostiinta cu politica antiharassment a firmei. La noi in firma la 2 ani se fac cursuri de acest gen obligatorii, ca sa ti se improspateze memoria. Deci firmele mari si serioase iau foarte in serios chestiunile acestea. De ce ? Pentru ca asa cum spune Sanjuro exista niste comisii de etica, exista una in fara foarte serioasa, am uitat cum ai spune, care in cazul unei sesizari, poate sa vina si sa deschida o ancheta, si activitaatea firmei sa inceteze pe durata anchetei. Va dati seama ce pierderi poate avea firma. Asa ca cel putin pe meleagurile unde am poposit eu, micile hartuiri sexuale, sau macar aluzii, glumitze deochiate nu numai ca nu isi au rostul, dar nici nu le da la oameni prin cap sa le faca . Si vreti sa va spun ceva? Imi place asta, chiar daca venind din Romania unde sunt multe femei frumoase, ma amuz gandindu-ma pe cine as putea sa hartuiesc eu sexual pe aici :) , Bine nu sunt nici sef. Oricum lasind gluma, trebuie sa spun , ca pe aici s-au cam optimizat lucrurile in ceea ce priveste relatiile interumane la servici.
Chiar mi-a sarit in ochi ieri sau alaltaiei un articol pe msn.com care spune ca relatiile amoroase la servici sunt sortite esecului si dadeau vreo 5 motive. Pe aici prin USA s-a lasat chiar cu crima uneori. Bine asta nu neaparat din cauza sexului la servici, ca ar trebui sa-i relaxeze pe oameni, dar din cauza implicatiilor ulterioare .Pentru cine a vazut filmul "disclosure" trebuie spus ca harrasmentul nu e legat de sex ci de putere. As spune ca daca se infiripa o relatie sincera care se termina cu o casatorie, poate nu as fi impotriva ideii, insa de cele mai multe ori nu este asa.
Sunt curios ce parere ar avea francezii despre asta. Cred ca ei sunt pe invers decat americanii.

Sorin
#4029 (raspuns la: #4024) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sanjuro, este o organizatie ideala - de Jimmy_Cecilia la: 12/11/2003 09:34:40
(la: Sexul la serviciu)
In principiu americanii nu glumesc cu aceste lucruri, mai ales la lucru, in multe tari din Europa, chiar si in Franta, n-ar strica sa se ia exemplu de la ei.
Este o problema care afecteaza toate tarile unde somajul exista, unde femeile au absolut nevoie sa lucreze.
Mai sunt si cazuri cand barbatii sunt hartuiti, dar acestea sunt mult mai rare..
Nu ma refeream la o consumare in cadrul intreprinderii, hartuielile si aventurile se consuma afara, bine inteles.
#4032 (raspuns la: #4024) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ioan Gurã de Aur, primul lup - de Zamolxe la: 13/11/2003 13:26:06
(la: Preoti homosexuali?)
Ioan Gurã de Aur, primul luptãtor antihomo
BiBiserica Ortodoxã îl pomeneste azi pe Sfântul Ioan Gurã de Aur.

El a fost considerat cel mai mare orator din vremea de aur a crestinãtãtii. Cel supranumit „Hrisostom” – „Gurã de Aur” a ajuns patriarh al Constantinopolului si unul dintre cei patru mari dascãli ai Bisericii Ortodoxe. Ioan Gurã de Aur a efectuat un studiu, pe baza unui text al Sfântului Apostol Pavel, care se referã la homosexualitate si lesbianism, si a tras unele concluzii:
„Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu întru patimi de ocarã, cã si femeile lor si-au schimbat rânduiala cea fireascã, întru ceea ce este împotriva firii. Asijderea si bãrbatii, lãsând rânduiala cea dupã fire a pãrtii femeiesti, s-au aprins întru pofta sa unul spre altul”
(...) „Ce poate fi mai spurcat ca un bãrbat tãvãlindu-se în curvii? Curvarul si pederastul nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci si trupul pederastului este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni”
.

Predicile împotriva proastelor nãravuri i-au adus persecutii, douã atentate nereusite la viata sa si deportarea. (Roxana Roseti)

(jurnalul national 13 noiembrie)
Apocalipsa dupa Ioan 17/ ... - de SB_one la: 15/11/2003 13:17:59
(la: Traim vremuri apocaliptice?)
1. Apoi unul din cei sapte ingeri, cari tineau cele sapte potire, a venit de a vorbit cu mine, si mi-a zis:"Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari.

4. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu piertre scumpe si cu margaritare. Tinea in mina un potir de aur, plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei
ei.

15. Apoi mi-a zis: apele, pe cari le-ai vazut, pe cari sade curva, sint noroade, gloate , neamuri si limbi.

18. si femeia care ai vazut-o , este cetatea cea mare, care are stapinire peste imparatii pamintului.

PS
...sint mai degraba ateist; consider ca fiecare are dreptul sa creada in ceva , daca vrea. Dar, ieri am ajuns la concluzia( fara sa ne sperie) ca in Bilie stau lucruri deosebit " de ciudate". Cred ca o sa citesc Biblia!

...merita de citit toata apocalipsa lui Ioan( Apocalipsa= viziune...este totusi ciudat !!!)

...povestea cu "666" cred ca trebuie s-o lasam pe seama altora.
#4319 (raspuns la: #4308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sf.Ioan Gura de Aur... - de sorin1975 la: 16/11/2003 07:06:34
(la: Preoti homosexuali?)
Dupa cum cred ca bine stiti cei care sunteti ortodocsi, Sf. Ioan Gura de Aur a fost unul dintre "incepatorii preotiei" impreuna cu Grigorie Teologul, Vasile cel Mare si Sf. Nicolae... ei au explicat pe intelesul tuturor, atat in cuvinte cat si in fapte, cuvintele Bibliei ... dar bisericile rupte de Biserica mama nu-i recunosc ca sfinti si deci nu respecta ceea ce ei au spus... Aceste biserici recunosc doar Biblia nu si Sf. Traditie care contine atat cuvintele Sfintilo Parinti cat si multe dintre Invataturile Mantuitorului care dupa cum unul dintre evanghelisti a spus "daca s-ar fi scris tot ceea ce a facut sau a spus Iisus, cartile nu ar fi incaput in aceasta lume" ... deci Biblia este f bine completata de Traditie... a nu se intelege prin Sf. Traditie doar traditie...
#4395 (raspuns la: #4163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prapastia intre irakieni si americani - de Jimmy_Cecilia la: 17/11/2003 06:16:07
(la: Irak)
Nu numai ca Irakul este pe cale sa devina un al doilea Vietnam, dar toate justificarile administratiei Bush pt a ocupa Irakul, se avereaza fiind mincinoase.

Bush s-a inselat pe toate liniile, s-a dus sa ocupe o tara fara sa cunoasca mentalitatea, traditiile, cultura si religia acestei tari..

prapastia dintre americani si irakieni, tine de fapt intr-o simpla tzigare..
Tzigarea pe care un GI's o fuma in fata irakienilor pe strada in plin Ramadan (multiple imagini vazute la TV)...

In Irak nu este Al-Kaida, sunt irakienii, partizanii lui Sadam
Unui popor nu poti sa-i impui "eliberarea" ocupandu-i, prefera tiranul ocupatiei!

In plus, acest razboi serveste de pretext si da apa la moara teroristilor, o situatie care ar fi putut fi evitata.
#4490 (raspuns la: #4125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De lozinci mi-e dor...Ceausescu-Pace ! - de LMMagain la: 18/11/2003 06:51:53
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Glumesc desigur...
Dar macar pentru noi acolo era pace...
Imi este dor de sarbatoarea de 23 August, defilarile, de 1 mai,dupa care lumea mergea la iarba verde si minca mici si bea bere.
De felul cum stiam sa apreciem bucuriile si cum ne faceam bucurii mari din lucruri mici.

Si de grupurile de americani numiti Ambasadorii Prieteniei care ne vizitau scolile si tara desi erau grupuri de cintareti religiosi, si le placea la noi. Macar atunci Rominia era mai interesanta pentru restul lumii, chiar si numai de curiozitate ``ce se petrece in spatele la Iron Curtain``. Parca eram mai respectati ca natiune de restul popoarelor.
Pai intr-un fel ai dreptate - de sorin_1967 la: 18/11/2003 13:32:51
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Hi there !

Ce sa zic, desi amandoi am deviat un pic de la subiect, ai dreptate intr-un fel, in principal in SUA lucrurile sunt mai transante asta este clar, dar eu nu spun ca este bine, au si ei prostia lor, partile bune alterneaza cu cele rele. poate ca mie ca emigrant mi-ar fi convenit protectie sociala mai mare,ca in Canada. Nu este nici o pledoarie pentru sistemul capitalist din America, doar ca imi imaginez ca Romanii privesc la SUA ca la un model. De ce ? Pai vor in NATO nu ? Vor sa vina americanii sa investeasca nu ? Unii bunici chiar ai mai asteapta pe Americani :) Fereasca Dumnezeu , americanii au problemele lor si sunt pusi pe afaceri nu pe acte caritabile.
Ce sa zic? Nu am locuit prea mult in Europa in afara de Romania, insa pot sa va spun ca nivelul tehnologic si de trai de aici pentru cei care muncesc evident, este incomparabil mai ridicat fata de cel din Europa. Mie imi place aici unde sunt si da, pot sa spun ca sunt fericit si in principal pentru ca familia mea este fericita. Poate ai dreptate in ceea ce priveste chestia cu cortina, si de aceea eu si sfatuiesc pe toata lumea care vrea sa incerce America sa nu vina aici decat daca au studii superioare fiindca altfel nu merita. Se munceste mult, sunt eforturi de adaptare si nu renteaza. Depinde si de varsta la care faci rocada. Cred ca daca esti sarit de 35-40 si nu esti vre-un specialist de renume itr-un anumit domeniu, nu renteaza. Depinde de foarte multe circumstante insa cei fara studii superioare sau incadrati in munca recunoscandu-li-se diploma - nu o duc grozav. Eu in comunitatea romanaesca in care sunt totusi, nu prea am vazut romani care sa vrea sa se intoarca, in afara de cativa si asta fie fiindca se indragostisera de vreo fata in Romania sau voiau sa se retraga la pensie, dar repet nu sunt asa de multi. Ai dreptate si cu chestia cu mentaliatea, iar eu spun la toti ca pentru muncit e buna America, pentru turism recomand Europa. Mie imi place de Americani fiindca sunt seriosi, nu fac glume si misto, si chiar daca unii au viclenia lor nu se compara cu cea a Europenilor. Imi place Europa cum arata dar nu mi-ar fi placut la cat am invatat ca in Germania sa fiu asociat cu un "tigan" cum am auzit ca fac nemtii. Dar ce sa zic oamenii sunt diferiti(din fericire) si ce mie imi place altul poate nici nu vrea sa auda. Revenind la femei gravide, am vrut sa spun, ca cresterea economica nu se face fara durere si sacrificii, uneori lucrurile par nedrepte. Ca sa o luam logic, daca in Romania se dau legi destepte si sunt respectate, abuzurile vor fi evitate in mare parte. Si iarasi daca sunt destepti romanii ar trebui sa ia cei mai bun din sistemul American, deocamdata au luat ce-i mai rau. Calea mai usoara, ce sa-i faci .

All the best !

Sorin

#4629 (raspuns la: #4607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu sunt necunoscutul! - de anagramaticalitati la: 16/12/2003 09:10:23
(la: Cine ar trebui sa il judece pe Saddam Hussein?)
dragi domni si domnite de pretutindeni, imi pare bine ca se pot discuta astfel aceste subiecte care, ca sa ramanem in continuare obiectivi, constiuie deliciul unora dar si supararea altora. sincer sa fiu nu asteptam din partea nimanui recunoasterea celor expuse de mine si nici macar nu credeam ca voi fi vrednic de niste raspunsuri pe masura. asa cum am spus n-am vrut decat sa va fac atenti asupra unor probleme pe care mie mi se pare ca le uitam sau pur si simplu ne place sa nu le vedem in amploarea si grozavia lor. nu sunt adeptul nici unui fel de antisemitism si cu atat mai putin a razboiului de orice fel ar fi el. de ce? fiindca razboiul, cu fata lui hidoasa, provoaca atatea suferinte umane- si nu numai. imi aduc aminte ce-am invatat candva la scoala, la literatura romana: "natura este in perfecta concordanta cu starile sufletesti ale personajelor"! extrapoland un pic si pastrand proportiile cred ca intreaga natura, atat la nivel macro cat si micro, sufera fara incetare din cauza actiunii brutale si fara discernamant a omului in general. ne tot intrebam de ce o ducem rau, de ce se nasc astfel de conducatori care tiranizeaza niste popoare... ei bine, fiecare popor, conform spuselor lui Hristos, isi merita liderii. ba, mai mult, preluand aceasta idee, Sfantul Apostol Pavel indeamna: "tot poporul sa se supuna inaltelor stapaniri fiindca toate sunt de la Dumnezeu". asadar de ce m-as pune eu impotriva vointei divine?
dar sa revin asupra celor exprimate pana acum. intreaga comunitate americana a fost in realitate dirijata spre un razboi pe care nu l-au vrut decat liderii de la o casa care se vrea alba- altfel pictata cu fel si fel de graffitti (a se citi scandaluri, unele musamalizate, altele nu). o fi constiinta acestui popor scurta dar eu cred ca majoritatea celor care formeaza poporul american resimt f. puternic socurile unor conflicte de durata create in mod artificial in anumite zone de interes ale globului. am spus-o candva si o sa repet acum: chiar daca un singur om ar fi murit la acele turnuri, iar acela ar fi fost un terorist, nimic nu ar fi justificat sacrificiul uman- si cu atat mai putin atatea sute de vieti. insa in loc sa ne intrebam ce e de facut cu niste oameni indaratnici care nu vor sa accepte cu nici un chip asa-zisul ajutor extern, mai bine ne-am intreba ce facem noi pt. noi insine ca sa nu atragem represaliile lor asupra noastra?
romanul spune f. frumos dar si corect in acelasi timp: "nu iese fum fara foc!" si asta ar trebui sa ne dea de gandit. nu v-ati intrebat niciodata sincer in sinea dv-stra de ce s-au purtat aproape toate razboaiele sau de ce au avut loc aproape toate conflictele majore? ce au vrut cei care le-au pornit si ce au vrut cei care le-au pus capat? ce-au dorit atacatorii si ce anume au vrut ceilalti, adica aparatorii teritoriilor in care s-au aflat? intrebari simple, raspunsurile ar trebui sa fie la indemana oricui. poate ca in loc sa fi scris atatea era mai simplu si mai frumos sa condensez totul intr-o singura fraza: <> sau: <> razboiul nu poate naste decat ura, crima, neajunsuri, boli si suferinte fara margini, cu greu de depasit. si atunci eu de ce sa ma bucur cand un lider oarecare, fie el Bush (tufis in traducere...), Iliescu, Nastase sau mai stiu eu cine, hotaraste ca trebuie sa intervina in forta intr-o tara pe care oricum nu o vor putea subjuga decat destabilizand-o? din nefericire indemnul "dezbina si cucereste" este din ce in ce mai vizibil aplicat in mai toate partile lumii. framantarile actuale, "moderne" ca sa zic asa, alunga dragostea dintre oameni si exacerbeaza pornirile de rautate intre ei. liderii nostri politici ar fi facut bine sa se tina la distanta de problemele acestea, parerea mea. fiindca nimeni nu le-a garantat ca Irakul ne va inapoia datoria de nu stiu cate sute de milioane sau miliarde de dolari. de fapt de ce ii intereseaza atata, nu mai au in ce sa-si bage mainile pana la umeri, s-a terminat halvaua pt. ei? ca de noi oricum nu le pasa.
mi-a placut ca cineva aici a pomenit despre principiul cauza-efect care actioneaza in cosmosul intreg. da, asa este, fiecare efect are si o cauza primordiala. prin urmare nu e intamplator ce s-a intamplat la 11 septembrie. era NEVOIE de asa ceva pt. pornirea unui razboi total si de durata impotriva celor care n-au vrut sa se supuna hegemoniei americane. nu uitati ceva f. interesant: "va fi o turma si un pastor", zice Apocalipsa lui Ioan. eu nu ma astept la o reala opozitie din partea vreunui stat, ce trebuie sa se intample se va intampla ca sa se adevereasca pt. ultima data profetiile scripturii. dar asta nu inseamna nici ca trebuie sa orbim cu totul. "somnul constiintei naste monstri!" pe de alta parte, nu vi s-a parut cel putin ciudat faptul ca in timpul vizitei lui Bush la Londra au avut loc atentatele din Turcia? de ce tocmai acolo si atunci? poate cineva sa-si asume raspunderea pt. un raspuns concret? luati in calcul faptul ca Bush a fost primit cu ostilitate de britanici si adaugati la asta problema musulmana in ansamblu- nu uitati, dezbina si cucereste...!
in ce-l priveste pe Saddam mi-am exprimat opinia si raman fidel ei. nu consider ca se va face dreptate in virtutea unor legi ale unui tribunal care ar trebui f. bine sa fie el insusi judecat pt. nedreptati. oare chiar sunt asa de manati acei judecatori de principii si le zabeste atat de mult ideea dreptatii incat isi lasa propriile griji pt. a le pune la punct pe ale altora? ma cam indoiesc, si stiu si de ce: occidentalii au un spirit diferit cu mult de al nostru, si e vorba aici de acesta- fiecare pt. el!!!
sunt atat de multe de comentat la asa un subiect... as fi vrut sa fiu mai scurt dar nu m-am putut abtine. poate o sa revin daca va mai fi cazul. poate ca eu ma lupt cu morile de vant... astept opiniile tuturor celor interesati.
multumesc anticipat pt. rabdare.
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...