|
te provoaca sa gandesti
proverbe explicate de anton pann
3. tratat de lene p.1
- de
Cri Cri
la: 03/07/2007 23:11:43
Modificat la: 03/07/2007 23:19:14
(la: Poezie) Contrar a ce-ar putea spune cineva mult mai înţelept, recunoscând, nevoiţi bineînţeles, că înţelepciunea e ceva subiectiv, deşi un general acceptat, recte obiectiv în cazul de faţă, e format, inevitabil, dintr-o sumă de subiectivităţi, ceva mai multe, ce-i drept decât alte nu mai puţin subiectivităţi, cineva mult mai înţelept, ziceam, ar putea spune că lenea e de multe feluri, însă în principiu, de aceeaşi natură. Că lenea cea mai şi mai ar fi aceea în care instinctele de supravieţuire şi perpetuare a speciei, instinctele în general, reflexele în special, nu mai sunt funcţionale, asta au spus până şi cei care nu la categoria “înţelepţi” au fost încadraţi, deşi nici n-a demonstrat cineva vreodată că n-ar fi fost. Dacă ar fi să ne gândim doar la Ion Creangă cu a sa “Povestea unui om leneş”, ori Anton Pann, care, înaintea primului (şi asta nu-i neapărat o dovadă a zicalei “cei din urmă vor fi cei dintâi”; poate fi luată doar drept o întâmplare sau drept ceea ce este, ordinea în care mi i-am amintit) scria, nu doar celebrele sale culegeri de proverbe bilingve “turceşte cu româneşte”, ci şi, în seria “Povestea vorbii”, “Despre leneşi”, povestea ţiganului care a angajat zapciul să-l bată ca să-şi construiască un bordei ca şi pe aceea a celor mai leneşi oameni din împărăţie cărora “Şi când le dă de mâncare o mănâncă răsturnaţi/ L-e lene gura să-şi caşce, parcă-s nişte leşinaţi” şi cărora li s-a dat foc în cele din urmă, vedem că al lui Creangă personaj s-a lăsat spânzurat, ai lui Pann au ars benevol. Ce-i drept, între toţi aceşti împăcaţi cu ei înşişi unul a fost să moară nedumerit, fiindcă, din câte cunoaştem azi, la întrebarea: “Nu ţ-e lene să vorbeşti?”, pusă celui care le striga: “Ieşiţi oameni buni, că ardeţi în foc!” nu a răspuns încă nimeni şi n-ar fi de nici un folos să răspundem noi acum, nu fiindcă ne-ar putea fi lene, ceea ce subiectul in dezbatere ar putea lesne da de înţeles printr-o simplă alunecare necontrolată a gândirii, cât fiindcă răspunsul bănuim a nu mai prezenta interes. Desigur, dacă morţii şi-ar dori răspunsuri la oarece întrebări, ar exista şi o modalitate de a le pune. Iată acum o dilemă care, de această dată, e pentru noi fără ieşire: un mort recunoscut în viaţă ca leneş e diferit de unul care a fost harnic? Cunoscând acestea, am putea şti cel puţin că răspunsul nostru la întrebarea aceea este aşteptat şi acum, însă mortului i-ar fi oricum prea lene să repete întrebarea. Evident, ne vom lămuri cu acestea când înşine vom fi în situaţia respectivă, cu alte cuvinte vom fi murit.
Revenind la subiectul de care de fapt nu ne-am îndepărtat prea mult, doar am pus la punct unele lucruri, lăsând şi înţelepţii să despice firul în patru cu toate că această cifră nu-i decât o prejudecată, lenea grosso-modo e de două feluri: lenea noastră şi lenea restului lumii.
Un fotograf al Bucurestilor
- de
anita47
la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
* Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer, Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca מntre o pictura academica si una impresionista. Desi fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l evoca מn paginile Magazinului istoric. Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula fotografica. Invecinarea cu unele cartiere negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau, cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si "Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie umana si cadre sociale extrem de variate. Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia "Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti, care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie colectii de ani מntregi din reviste de specialitate germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a constituit baza, pe care am adunat apoi toate celelalte cunostinte tehnice ale mele". La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca. In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva", Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura Nationala", o tipografie moderna, construita de Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr. C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi amintea el - un manual german de fotografie si fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul 1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul mare, dar lipseau fondurile necesare. Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de cinematograf". Cel putin un "documentar" despre Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta, dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui Nicolae Ionescu. In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme - cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma muncea tot mai mult". S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2 luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe, iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!" In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului". Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu, rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu, numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus vechiul sau prieten functia de director tehnic. Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati din cauza intrigilor si diverselor interese care se ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid. In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de administrator si vei ramגne sa vezi numai de Tiefdruck". Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care, מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945 pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica - destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa lihideze editura". Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului, pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de data aceasta. A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii, confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin "originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase מn scurta existenta a statului national legionar. Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se pastreaza si מn prezent. (dbnet.ro) __________________________________ "Desteapta-te Romane"
versurile lui Andrei Mureşanu (1816-1863) si muzica lui Anton Pann (1796-1854). Desteapta-te romane, din somnul cel de moarte In care te-adancira barbarii de tirani Acum ori nicioadata croieste-ti alta soarta La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani. Acum ori niciodata sa aratam in lume Ca-n aste maini mai curge un sange de roman Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume Triumfator in lupte, un nume de Traian. Inalta-ti a ta frunte si cata-n jur de tine, Cum stau ca brazii-n munte, voinici sute de mii Un glas ei mai asteapta si sar ca lupu-n stane, Batrani, barbati, juni, tineri din munti si din campii ! Priviti, marete umbre : Mihai, Stefan, Corvine Romana natiune, ai vostri stranepoti Cu bratele-narmate, cu focul nostru-n vine, Viata-n libertate, ori moarte striga toti. Pe voi va nimicira a pizmei rautate, Si oarba nemurire la Milcov si Carpati ! Dar noi patrunsi la suflet de sfanta libertate, Juram ca vom da mana sa fim pururea frati ! O mama vaduvita, de la Mihai cel Mare, Pretinde de la fiu-si azi mana de-ajutor ! Si blastamata cu lacrimi in ochi pe orisicare In astfel de pericol s-ar face vanzator. De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Cand patria sau mama cu inima duioasa, Va cere sa trecem prin sabie si foc ! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam , Acum se-ncearca cruzii in oarba lor trufie, Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam. Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata, Uniti-va in cuget, unitiva-n simtiri ! Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata Prin intriga si sila, viclene uneltiri ! Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina Deviza-i libertate si scopul ei prea sfant; Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost'pamant. Da ce-am facut?!?Ca nu de la mine-i!Asa-i expresia.Banu-i rau ca-i ochiul dracului si-i facut rotund iute se rostogoleste(Anton Pann).Puck-ul ei de expresie.Ca n-o mai folosesc.Da sa sti ca eu in amor tot o cirpa ramin:))))
Super.. Anton Pann. :))
Nu la vreun plagiat ma refer -------------------------------------------- He who laughs last thinks slowest. Anton Pann modern... ti-am mai spus? :)
-------------------------------------------- He who laughs last thinks slowest. acum am priceput, merci. uite ca nu mai plec, raman aici ca sa vad deznodamantul. apreciez sinceritatea ta si-ti multumesc inca o data. eu nu stiu daca m-as putea ridica vreodata la nivelul lui Anton Pann, dar sunt convins ca unele dintre idealurile si aspiratiile sale, unele dintre viziunile si simtirile sale interioare isi gasesc si in sufletul meu ecoul. nu toata lumea poate scrie poezii, sau cel putin nu la acel nivel la care sa faca vreo diferenta. atunci cand insa mesajul unei astfel de creatii literare este imbracat intr-o forma placuta (satira este una dintre cele mai frumoase forme de redesteptare a constiintelor- parerea mea), cititorul/auditoriul devine mai relaxat si mai receptiv la mesaj.
si cand ma gandesc ca eu nu credeam ca am harul povestitorului... in orice caz, stiu ca am un fin spirit de observatie si-mi place sa studiez comportamentul uman si structurile sufletesti individuale. prin urmare iata-ma aici. ----------------------------------------------------------------- So far, so good. Anton Pann?...
of, da, Giordano,
- de
Cri Cri
la: 19/06/2007 06:16:29
Modificat la: 19/06/2007 06:17:39
(la: Odã astralã) eu te cred pe cuvant. Si-am inteles fara traducere. Nu stiu ce sa fac mai mult decat sa te trimit sa citesti poezie pana-ti vine rau, cu precizarea ca se poate intampla, in loc de a te satura, sa vrei mereu mai mult. Nu te supara pe mine, dar ce-ai scris mai sus nu-i literar nici cat de-o proza, poate doar cat de-o scrisoare stangace. Nu m-am blazat intr-atat incat sa spun ca-i demodata rima sau ca Eminescu trebuie aruncat. Inca mai vibrez la ce scria el, la Anton Pann, chiar, desi nu e situat printre poeti. Imi place sa-i citesc pe Intruder si pe Valeriu Cercel, daca e sa ma refer la Cafenea. Ce nu ai tu (inca) si au ei e arta de a crea o atmosfera, in primul rand. E o conditie esentiala a literaturii, a te duce unde vrea scriitorul, a-ti transmite un sentiment. Uite, nu stiu sa-ti arat cu degetul culorile, sau sa-ti spun care cuvant trebuie pus inaintea altuia, pentru asta exista studii de tehnica si estetica, si oricum nu-ti poate garanta cineva virtuozitate in "meseria de poet" doar fiindca ti-ai insusit cu minutiozitate "procesul tehnologic". Sa citesti mult si sa iubesti cuvintele, nu doar sa le f***, ar fi secretul.
Hai c-am tacut, scuze pt avantul didacticist. omul are dreptate grigorescu nu e cezane brancusi nu e rodin enescu nu e liszt dar pentru mine sunt mai importanti'vive la roumanie.
...si Decebal nu-i Alexandru cel Mare, Shakespeare nu-i Anton Pann, iarna nu-i ca vara. Anton Pann
"Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor, Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor; După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut, Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut, Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus, Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus; Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai; Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ţi de eram, Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam. Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut, Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut; Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea, El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea. Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit, Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu, Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu. " (Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea») Isarlâk - Ion Barbu
La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân’la cer frângându-si treapta, Trebuie să înfloreasca: Alba, Dreapta Isarlîk! Ruptă din coastă de soare! Cu glas gales, de unsoare, Ce te-ajunge-asa de lin Când un sfânt de muezin Fâlfâie, înalt, o rugă Pe fuisor, la zâna-în fuga… * - Isarlîk, inima mea, Data în alb, ca o raia Intr-o zi cu var si ciuma, Cuib de piatra si leguma - Raiul meu, ramâi asa! Fii un tîrg temut, hilar Si balcan - peninsular… La fundul marii de aer Toarce gâtul, ca un caer, In patrusprezece furci, La raiele; rar, la turci! Beată, într-un singur vin: Hazul Hogii Nastratin * Colo, cu doniti în spate, Asinii de la cetate, Gâzii, printre fete mari, Simigii si gogosari, Guri casca când Nastratin La jar alb topeste în, Vinde-în leasă de copoi Catei iuti de usturoi, Joaca, si-în cazane suna Când cadâna curge-în Luna. * Deschideti-va, porti mari! Marfa-aduc, pe doi magari, Ca să vând acelor case Pulberi, de pe luna rase, Si-alte poleieli frumoase; Pietre ca apa de grele, Ce fireturi, ce inele, Opinci pentru hagealîk - Deschide-te, Isarlîk! Să-ti fiu printre foi un mugur S-aud multe, să mă bucur La rastimpuri, când Kemal Pe Bosfor, la celalt mal, Din zecime, în zecime, Taie-în Asia grecime; Când noi, a Turchiei floare, Intr-o slavă stătătoare Dăm cu sâc Din Isarlîk! (“Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann”) sursa: poezii.t2i Anton Pann
Nastratin Hogea-ntr-o iarnă lemne de foc neavând Îşi arse dimprejur gardul, numai porţile lăsând; Şi văzând el că vecinii ş-alţii p-aicea trecea, Intrând sau ieşind din curtea-i, şi venea şi se ducea, Supărându-se de-aceasta ieşind striga către toţi Că fiecare să intre şi să iasă tot pe porţi. M-am bagat si io...imi fierbe, nu-mi fierbe oala, dar muzica populara mi-a placut dintotdeauna. La dedicatiile pentru maan si zaraza am fost curioasa si am descoperit doua melodii faine cu Anton Pann si a treia, Bordeias, bordei, bordei pe care o stiam de multi ani. Am un disc de vinil cu Alexandru Mica.
Intrebare retorica - cine sa nu fie impresionat de "Trandafir de la Moldova", cantecele Mariei Tanase, ale lui Tiberiu Ceia, "Inflorit-o rugutu" a Angelei Buciu, "Sapte vai s-o vale-adanca", Ioan Bocsa cu "Ana, zorile se varsa" si altele, si altii. daca ma ia cu racori si mi sa-mpietreste trupsoru oare cini-si rupi shirahul di perli ca sa dea cu ieli sa se crape ghetzurili? da deh, la omul sarac nici tzurtzuri nu fac...dar-mi-te cuburi di ghiatza...
vorbe den betrani... Ţermonia unui bătrân Anton Pann Un bătrân trecut în zile Fiind foarte ţermonos, La dame şi la copile Era şi mai cu prisos. Într-o zi văzând că vine O damă a-l cerceta, El cu părere de bine Vrând ei a se arăta, Ieşind să o-ntâmpineze, Pe loc de brăţet o ia, Chip să o ajutoreze Ca să suie scara ea. Dama începu să zică: - “Lasă, mă rog, n-osteni! Că nu sunt vro mititică, Poci şi singură veni!” El îi răspunse: “- Prea bine, Te-aş lăsa, sufletul meu! Dar să te ascult nu-mi vine, Că mă tem să nu caz eu” Mulţi sunt carii ne arată Politică de prisos, Dar ţermonia cea dată Priveşte-n a lor folos. cu ce ti-o fi gresita saracu' anton pann... nici macara nu te poate auzi
TE PĂZEŞTE SĂ NU SUPERI P-ALTUL ÎNTRE PROŞTI SĂ-L NUMERI
Anton Pann Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind Şi într-o zi toţi aceştia la păşune scoşi fiind S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era Şi de sunt toţi ca să vază, începu a-i număra. Ieşind dar la număr tocma, pe unul încălecă, Luă pe toţi după urmă şi la casa lui plecă. Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra, Şi văzu că înaintea-i numai opt măgari era; Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut, Şi văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut, Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut, Când a privit el cu ochii aiurea şi n-a văzut; Descălecă şi se duse în groapă a se uita, Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta ? Se-ntoarse ş-începe iarăşi măgarii a-şi număra, Şi văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera; Iar încălecă pe unul, şi până-ntr-un loc mergând, Să-i mai numere o dată iarăşi îi veni în gând. Şi văzând că şi acuma iar la număr opt era (Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra) Stând: - Ciudat lucru ! el zise - or ochii mei sunt stricaţi, Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecaţi ! Şi descălecând îi puse câte unu-unu-n rând Şi pe fiecare mâna puind el şi numărând, Ieşiră măgarii tocma noauă, după cum au fost, Ş-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost. Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra După ce puţin mai merse, stătu iar a-i număra, Şi măgarul de supt dânsul nenumărând iar aşa, Tot opt ca şi pân-acuma, ceilalţi la număr ieşea. Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra, Fă bine şi te opreşte măgarii a-mi număra ! Ca să văz şi tu ca mine tot aşa lipsă îi scoţi, Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toţi. Începu omul acela măgarii a-i număra, Arătând întâi cu mâna de supt el care era. Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el): - Dar ce ! mă pui şi pe mine în rând, omule mişel ? Şi necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus Şi aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a
bre io am fost harnic...
- de
cosmacpan
la: 18/05/2010 01:28:53
Modificat la: 18/05/2010 01:36:10
(la: Puzzle - cafenea ) Povestea vorbii
Un neghiob cu totu,-n vremea mai demultă, Ca să-şi ia nevastă făcând şi el nuntă, De masă, bucate în gând îi venise, Dar cu ce să fiarbă de loc nu-ngrijise. Socrul, ca şi dânsul, văzând că nu-s lemne, Aleargă la horă pe tineri să-ndemne, Strigând: - Cine este mai voinic de ducă, Se meargă îndată, lemne să aducă? Ginerele sare, ia car şi secure: - Mă duc eu, răspunde şi pleacă-n pădure. Ajungând să uită la un copaci mare. - Să-l duc întreg, - zise – ce de mai haz are! I-aş face îndată pe toţi ca să-mi zică: “Hop o dată, măre! ce mai ginerică!” Dar numai el singur în car cum să-l suie? Ş-îi veni în gând carul alături să-l puie, Ca tăind să-l culce, drept în car să cază Şi aşa să-l ducă, nuntaşii să vază. Făcând dar el astfel şi tăind stejarul. Cum căzu, îndată îi turti jos carul. Acum ce sa facă? Fluieră, priveşte, Ş-ntr-o parte ş-alta stă şi se suceşte! Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă, Cu securea-n umăr şi cu hârca seacă, Şi nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede; Iacă ş-ntr-o baltă niste raţe vede. Nu-i venea prin minte că o să mai paţă, Azvârli securea să dea într-o raţă. Nu înnemereşte, raţele zbor, scapă, Şi securea cade bâldâbâc în apă. Pe loc se dezbracă, se aruncă-n baltă, Negândind nerodu c-o să paţă ş-altă. Pe când el cu totul se da-n afundare, Să scoaţă securea din apa cea mare, Vine oarecine în ascuns, în taină, Ş-îl fură de-l lasă fără nici o haină. După ce rămase gol numai în piele, Privind împrejuru-şi văzu floricele, S-a pus să culeagă zicându-şi: «Nu-mi pasă, Cu mâinile goale tot nu merg acasă » Ş-aşa numa-n piele se duse cu ele, În loc de surcele ducând floricele. (sa sti ca n-am spus-o io, o fost altu mai breaz ca d-aia l-am plagiat da sa nu sa stie ca era Anton Pann) da daca mai gasesc prostii mai aduc ca doar n-o sa viu cu manurili goale... nu stiu cum sa o spui p-a dreapta dar cu harnicia nu prea ma inghesui prin ganguri cat despre altele nu stiu chiar ce sa zic da parca, parca...zic si io, bine ca mi s-o strans pielea capului deasupra gatului ca altfel muream innecat la vreme de ploaie... De te latra un câine, astupa-i gura cu pâine; n-arunca in el cu piatra, ca atunci mai rau te va latra.
Nu vedea-n chip pocitura, ci vezi ce-i vorbeste gura.
|
 loading... |
(la: BALADA CĂPRIOAREI MODERNE)
Iti dau intai o "definitie" a lui Anton Pann. Era un tip cult pentru vremea lui, printre altele, cu o pasiune pentru "intelepciune populara" si fin spirit de observatie. "Povestea Vorbei", insa, nu contine nimic original. Pe "familii de proverbe", ca sa zic asa, plus anecdote auzite pe-aiurea, dumnealui broda versuri. Cu o nemaipomenita usurinta. Si placute la lectura. Insa, tipul e recunoscut ca si "culegator de folclor", nu ca poet.
"Modern" vra sa zica, ideea ta e originala, cred, numa` cam de tipul "hai sa batem manelistii cu armele lor". Sunt un pic prea vehiculate revoltele de acest tip, insa nu ma pot opri sa admir curgerea rimelor. Ca valoare literara, nu`s eu nimeni sa judec; nu prea mi-a placut mie povestea, dar mi-a placut cum a fost povestita :)
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.