comentarii

proverbe explicate despre prieten


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Guine - de Andre29 la: 29/03/2006 22:11:49
(la: Moebius)
Aceasta e si ideea sau mai bine zis paradoxul benzii lui Moebius daca am priceput eu bine ce mi-a explicat un prieten ;)

____________
'de frica sa nu scadem incetam sa crestem, de frica sa nu plangem incetam sa radem '
#114221 (raspuns la: #114217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
~~~ - de Cri Cri la: 04/07/2006 20:12:08
(la: Prieten sau... IUBIT?!)
Ma intreb, cati dintre cei care au scris aici au, sau au avut vreodata, un prieten de sex opus.
Eu am cativa. Si nu cred ca exista sansa/posibilitatea de a ma(se) indragosti de ei(mine).
Explicatii:
-o prietena merge cu tine la meci, la bere, la pescuit, la vanatoare, pe munte si asa mai departe
-o prietena nu e pretentioasa la conditii de cazare
-o prietena nu se oripileaza la bancurile deocheate sau atunci cand te simti intr-o "dispozitie creatoare" cu tema "injuraturi"
-prietenei ii povestesti cum ti-ai inselat iubita sau te-ai certat cu ea si te intrebi cum "s-o dregi"
-poti iesi cu baietii si cu.. ea fara teama ca s-ar putea simti cineva stanjenit
-te poti intalni cu ea in tricoul cu mettalica de acum 100 de ani si cu slapii rupti in picioare
-o prietena nu te categoriseste niciodata ca "insensibil"
-o prietena iti imprumuta bani si uita a doua zi
-prietenei ii spui fara rezerve ca ai fost tampit si ai renuntat la prezervativ si ca te-ai potcovit cu o boala venerica
-daca prietena vine la tine nu-ti faci griji ca e toata casa vraiste, vasele pana in tavan si ca te spanzuri in paianjeni
-o prietena merge cu tine la cumparaturi doar daca are si ea ceva de cumparat. Si stie sigur ce vrea; nu probeaza un milion de chestii fara sa ia nimic.
Ei, baieti, cate dintre acestea le-ati face cu iubita?
Hmm.. presimt ca deja v-ati zburlit. Si c-o sa-mi spuneti ca e lipsa de respect din partea prietenilor mei.
Imi pare rau, dar am sa va contrazic. Am din partea baietilor tot respectul si increderea... pe care le-ar acorda unui baiat. Inclusiv ajutorul neconditionat.
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
bubu - de RSI la: 14/04/2008 10:56:27
(la: ultima veste trista... vadim traieste!)
pai tocmai, ca eu am inteles corect ca nu esti sovina si asta-i explicam si prietenului Proletaru !
#302486 (raspuns la: #302482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ti-as explica - de Alice la: 14/10/2003 14:31:06
(la: Dragoste)
dar as risca enorm un lucru drag si nu voi.

Eu cred ca te grabesti, prea devreme sa-ti impui concluziile: despre mesaje, despre oamenii de-aici, despre viata...
Aici suntem toti diferiti si-asa cum JCC spunea: e treaba noastra cine suntem.
Aici ne impartasim parerile, ne explicam greselile sau invatam sa ne intelegem.
NU NE JUDECAM UNUL PE ALTUL
Iar de insisti, draga prietena, te vei trezi ca-n prima zi cand ai batut aici si lumea te-a primit: SINGURA.
Ar fi pacat sa am dreptate, nu-i asa?
Cu drag!
#1324 (raspuns la: #1297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cea mai buna prietena a mea - de (anonim) la: 20/02/2004 13:42:22
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cea mai buna prietena a mea a emigrat in Canada. A fost foarte lacrimogen pentru amandoua momentul despartirii. Ea a tinut foarte mult sa merg si eu acolo. Mi-a prezentat chiar un baiat care avea actele depuse si el pentru emigrare si care m-ar fi convins... Totul a mers conform planului ei pana la un punct. Ne-am casatorit si am ramas in Romania. I-am explicat ca lucrurile care nu sunt stricate nu trebuie reparate. Am o afacere prospera, nu vreau sa fiu sluga nimanui si in general vreau sa muncesc atat cat consider eu ca trebuie. A vazut si el ca se pot castiga bani si aici daca esti serios si perseverent. In plus se leaga o intrega retea de cunostinte si relatii care in general te sprijina atunci cand ai perioada mai proaste. In strainatate nu te cunoaste nimeni. Prietena mea, care aici avea un job interesant si in parelel si o afacere, dupa doi ani de Canada este debusolata si deprimata si nu-si gaseste locul. Ma bucur ca am ales sa raman. Desi nu am nici un fel de patriotism local cred ca este mai facil sa pui pe picioare o afacere aici unde nu este totul inventat de altii.
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
CONFLICTE IN CAFENEA - de DORU E la: 29/10/2004 23:56:31
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
EU NU SINT PSIHOLOG, SI NU AM NICI O LEGATURA CU VRE-O STIINTA DE ACEST GEN . DAR AM SI EU PAREREA MEA.
MI SE PARE NORMAL SA EXISTE "CONFLIICTE" IN DISCUTIILE CAFENELEI .
EXISTA UN PROVERB IN LATINA CARE SPUNE " CITE CAPETE , ATITEA IDEI" SAU FIECARE CU " CUTIA LUI DE MAIMUTE.
DAR SERIOS VORBIND , ATITA TIMP CIT VOR FI DEZBATUTE SUBIECTE POLITICE, RELIGIOASE , DE REUSITA SAU NEREUSITA , ETC ... , E NORMAL FIECARE SA-SI SPUNA PAREREA PERSONALA , SA SE SIMTA ATINS DACA SE AJUNGE LA PROBLEME DE RASISM SAU ALTELE . SUBIECTE DE CONFLICTE NU LIPSESC SI DACA NU SINT SE CREAZA SI CEEA CE TIE NU TI SE PARE LOGIC SAU SERIOS , CELUILALT I SE PARE O CHESTIUNE PESTE CARE NU SE POATE TRECE CU VEDEREA .
ITI DAU UN EXEMPLU DIN ULTIMA PERIOADA - EXPERIENTA PROPRIE :
SINT DOMICILIAT IN ISRAEL , DAR NU MI-AM UITAT PAMINTURILE NATALE SI ISTORIA ROMANIEI .
AUZIND DE LA MAI MULTI CA BUDAPESTA E UN ORAS SUPERB , AM PLECAT IN SEPTEMBRIE IN EXCURSIE CU INCA UN PRIETEN IN UNGARIA , LA BUDAPESTA , PENTRU CITEVA ZILE . PRINTRE ALTELE AM LUAT UN VAPORAS PE DUNARE , CU UN GHID CARE NE-A EXPLICAT CITECEVA DESPRE PODURILE CARE LEAGA BUDA DE PESTA , CARE NE-A ARATAT PALATUL , PARLAMENTUL SI ALTELE .
PRINTRE ALTE EXPLICATII ( DESI STIAM CITE CEVA DESPRE SOVINISMUL UNGURILOR ) NE SPUNE GHIDUL (IN ENGLEZA )CA DUNAREA IZVORASTE DIN MUNTII PADUREA NEAGRA DIN GERMANIA , STRABATE TARI SI ORASE .... SI CAPINA LA URMA DUNAREA SE VARSA IN MAREA NEAGRA " IN UCRAINA " . SPECIFIC INCA O DATE IN UCRAINA . REACTIA MEA A FOST SA MA DUC LA GHID , SA-I DESCHID GURA SI SA-L SCUIP IN GURA . PRIETENUL MEU INSA A RIS , M-A APUCAT DE MINECA SI M-A CALMAT .
DE ASTA-TI SPUN : PENTRU MINE ERA UN LUCRU SERIOS , DAR PENTRU PRIETENUL MEU O GLUMA .
GINDESTE-TE LA ASTA .
SUCCES LA STATISTICA LA CARE LUCREZI
Prietenie, fie, dar să stim si noi ... - de (anonim) la: 16/12/2004 12:35:14
(la: A pornit cu stangul)
Draga Mario,
hotarasem sa nu-ti mai scriu decat cand te vei intoarce de la cules de capsuni (metaforic vorbind, desi tu ai luat-o la propriu), dar insistenta ta de a ocoli problemele serioase si de a te lega de cele marunte, precum si placerea de a spune lozinci ma face sa-mi schimb prima decizie, mai ales ca sunt destui care gandesc ca tine.
Inca o data, iti explic. Preferinta mea pentru Nastase, care nici nu este asa de inversunata ca a altora pentru Basescu, nu vine de la educatia partidului, care, daca ai apucat sa treci prin vremurile acelea, nu atingea de cele mai multe ori pe nimeni (relele apucaturi ale romanilor in general nu sunt in principal datorate "epocii de aur", ci mai degraba genei cumane si pecenege pe care o purtăm; cumanii si pecenegii au fost niste popoare migratoare care au "dispărut" pe teritoriul de azi al tării noastre si despre care istoria spune numai "de bine"). Aceasta preferinta este bazata pe o observatie lucida si obiectiva (asa imi place sa cred!) si pe ceva mai multa experienta de viata decat a altora (nu sunt totusi pensionar, daca asa ai crezut). Pentru ca totusi ma invart si eu, asa un pic, prin mediul universitar, stiu foarte bine ca studentii l-au votat pe Basescu "la mishto", dintr-un spirit gregar, care in mod paradoxal, i-a strans pe toti spre un scop comun, care sper pentru ei sa se realizeze. Dupa cum vad insa ca au demarat lucrurile, eu trag totusi concluzia ca oamenii nu invata din experiente decat prin repetitie indelungata, pentru ca situatia de acum seamana prea mult cu cea de la sfarsitul anului 1996 (apropo, la ce filme de desene animate te uitai atunci?).
Si acum victoria (subtire) obtinuta de Alianta i-a luat pe nepregatite, pentru ca, dupa cum se vede, nu au strategii alternative, pentru diferite situatii. Basescu se mai crede inca primarul Capitalei, apare inca imbracat cu o geaca de muncitor in constructii, pe care se vede mare sigla Aliantei (ca doar este presedintele tuturor romanilor, nu-i asa?) si crede ca politica este ca in marina comerciala.
Ciudat este ca voi il vedeti exponentul anticomunismului, pe cand el este exact invers, are apucaturile tipice ale unui activist (de altfel, seamana foarte bine cu predecesorul lui, tatucul Iliescu).
Eu, care cunosc mult mai bine trasaturile caracteristice activistului PCR, pot sa-ti spun ca le regasesc mult mai clar la Basescu, decat la Nastase.
Chiar si inversunarea sa de a interpreta legile dupa cum ii convine si de a face numai cum vrea el il situeaza departe de diplomatia adevarata.
Acest mod de comportare il va duce mai devreme sau mai tarziu la puternice conflicte cu actualii asociati si spun asta pentru ca nu ar fi prima data cand o face.
In sfarsit, ce sa mai lungesc vorba, stiu ca nu eu te voi convinge, doar timpul imi va da dreptate si atunci adu-ti aminte si de vorbele mele.
Acum, vorbim si noi, doar de amorul "artei conversatiei", nu-i asa?
Cu prietenie crescanda, pe masura ce ne cunoastel mai bine,
petrecar
#31764 (raspuns la: #31749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Prietenie - de Dan de Deva la: 01/01/2005 04:56:40
(la: Despre prietenie)
Amicus certus in re incerta cernitur. pe prietenul sigur il cunosti intr-o imprejurare nesigura. Euripide. Cred ca doar asa "cernem" prietenia de "prietenie.
Inca una: Amicus est tanquam alter ego. Prietenul este ca un alt eu. Cicero.
Si urmeaza favorita mea: Este un proverb arab, sau cugetare, nici eu nu stiu: "Daca un prieten te inseala o data este vina lui. Daca te inseala a doua oara este vina ta. Nu trebuia sa-ti mai fie prieten."
prietenie - de Grettel la: 11/01/2005 13:14:57
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Hmmm... si eu m-am gandit de multe ori la acest lucru. Cum as putea discerne intre ipocriti si oamenii sinceri? intre oportunisti si prieteni, intre amici sau tovarasi de diverse activitati si cei care indiferent de ce s-ar intampla imi vor fi alaturi...
O prietena imi spunea ca prieteneia adevarata se demonstreaza in durabilitatea sentimentelor de respect si incredere in timp. O cunosc de 12 ani si daca in primii 5 vorbeam de 3 ori pe zi, acum ne vedem o data la 6 luni si ne sunam doar de sarbatori. Dar, de fiecare data, ma prezinta ca cea mai buna prietena a ei, desi am tecut prin perioade foarte dificile. Eram foarte tinere atunci, si intre timp ne-am schimbat amandoua. Atunci puteam sa jur ca orice s-ar intampla ma va ajuta si o voi ajuta. Acum sunt sigura doar pe mine. Viata noastra s-a schimba, preocuparile noastre acum sunt diferite, lafel si atitudinea si telurile. Este cea mai buna prietena a mea? Sau este amintirea celei mai une prietene si recunostinta pe care i-o port pentru prietenia activa? Dar si acum cand ne sunam de sarbatori simt ca se bucura sincer sa ma auda, sa i se confirme ca ma gandesc la ea... cred ca daca eu simt ca-i sunt buna prietena este suficient ca sa o consider ca atare mai departe.
Cu alta, pe care o stiu doar de 6 ani, am avut o relatie mult mai stransa, in care au am dat enorm si ea lafel. De cand s-a logodit iar cariera a adus-o la acelasi nivel economic ca mine am iesit din campul intereslor ei, nu asa cum e normal cand esti casatorita, pur si simplu nu ma mai sprijina, nu ma mai cauta, nu mai are nevoie de mine... ceea ce inseamna ca relatia noastra a fost cam asa: eu aveam nevoie de o prietena, ea de sustinere. Nu consider ca este prietena mea, chiar daca mi-a fost si prietena, copil si sora nu cu mult timp in urma. Acum este o veche cunostinta.
Un bun prieten al meu (si pe el il am de 10 ani) mi-a explicat ca dezamagirea vine in urma unei amagiri: adica singur te-ai amagit ca cineva este intr-un anumit fel, iar cand se intampla ceva care te face sa vezi adevarul, te simti dezamagit. E greseala noastra, e visul nostru si proiectia noastra, de ce sa dam vina pe ei? In concluzie, lucrurile trebuie asezate la locul lor: e doar un amic, nu un prieten. Ideea este ca acest "cel mai bun prieten al meu" m-a ajutat enorm, dar mi-a si gresit enorm. A facut niste lucruri impardonabile. Dar mi-a oferit altele pe care nimeni altcineava nu mi le-a oferit vreodata. Se cheama asta compromis? Ne mai putem numi prieteni? Eu cred ca in masura in care mi-e dor sa il aud si sa ne povestim, ma intereseaza parerea lui iar el simte lafel, atat timp cat intalnirile noastre rare se sfarsesc asa de greu si cu ideea ca : ar tebui sa ne vedem mai des, sa-ti povestesc si aia, si aia, dar de cealalta ai auzit?... ei bine, cred ca mi-e prieten cu adevarat, caci ma bucur si ma onoreaza sa ma sune si sa-mi ceara parerea si totdeauna imi raspunde cand eu am nevoie de el.
Si mai am o prietena inca din clasa a 9-a (adica 16 ani), ea e mai nesigura ca mine, mereu ma "bazaie" cu o gramada de probleme. Are optiuni si viziuni diferite asupra lumii decat mine. Nu o simt nici la acelasi nivel intelectual, dar e foarte sentimentala si asta imi place la ea. Stiu ca orice nevoie am imi va fi alaturi, si eu, chiar daca ma irita cu "dilemele" ei copilaresti, incerc sa o ajut sa se simta mai bine. Tin foarte mult la ea chiar daca nu as avea incredere sa o recomand unui eventual angajator. Mi-e draga. Nu stiu daca asta se cheama prietenie, dar daca ii spun ca am nevoie sa vina sa-mi hraneasca pisica, in Dristor, o va face, asta stiu precis. iar daca nu-si va putea plati chiria, n-am sa o las sa plece din Bucuresti, am sa o gazduiesc la mine pana isi rezolva problema. Ma oboseste uneori cu stilul ei si secretomania sa, dar o consider prietena de nadejde.
Si mai sunt cei pe care i-ai imbracat, hranit, adaposti, si apoi te-au uitat, sunt cei care te-au ajutat pe tine apoi s-au indepartat (insa mereu te rogi pentru ei), cei pe care-i iubesti chiar daca sunt atatd e diferti de tine, pentru ca simti ca te completeaza... si cei de la care inveti si te schimba, si cei care invata de la tine si de aceea te frecventeaza.
Prietenia e ca o rudenie aleasa? Sau culmea relatiilor umane? ti-e prieten cel care te sprijina neconditionat sau cel pe care tu il sprijini neconditionat?
la #33255- Jorj - de carapiscum la: 19/01/2005 06:57:49
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Intr-un anume fel mi-ai dat o mica gura de aer, nimic de zis, dar nu trece mult si iar ma apuca disperarea. As vrea sa strig din toate puterile mele dar ma tem ca astia or sa ma bage pe undeva pe la cei cu probleme la cap... As vrea sa pot zice cu seninatate ca nu e sfarsitul lumii (si asa este), dar daca lumea mea s-a naruit inseamna ca restul e egal cu zero. Ce sa fac, necugetat si pripit cum sunt am distrus ceea ce semana cu o idila iesita din comun la inceput. Cu toate astea cred ca blestemul si in acelasi timp atu-ul meu este faptul ca sunt un sufletist, pun mult suflet in tot si ca urmare am pus si in relatia asta. Insa m-am rezumat doar la a pune suflet- in sensul ca iubesc o femeie careia TREBUIA sa-i ofer protectie mai ales dpdv social, nu numai sentimental, asa cred. Si daca a vazut ca nu-i pot oferi aceasta siguranta... Apoi increderea pe care am distrus-o... Poate au dreptate cei care aduc aminte de vorba proverbului: "lupul paru-si schimba, dar naravul ba." Pana la urma cred ca la asta se si rezuma in buna masura toata tarasenia: la acordarea sau neacordarea increderii. Pt. ca m-am gandit mult in ultima vreme si mi-am dat seama ca asta este cel mai important aspect intr-o relatie de lunga durata: INCREDEREA. Daca unul sau celalalt isi pierde increderea, automat isi pierde si rabdarea, si interesul in comunicare, si dorinta de a mai face vreun compromis. Intr-un cuvant isi pierde interesul pt. consoarta. Si iata cum omul iubit dinainte, omul fara care nu putea nici dormi, nici visa, nici sta treaza, acest om i-a devenit dintr-odata nesuferit si antipatic. Asa cum se spune e usor a trece de la iubire la ura, dar de la ura la iubire e f. putin probabil si aproape imposibil.
In ce priveste iesirea in afara razei de actiune a acestor ganduri, ca sa zic asa, in cazul meu nu prea e la indemana fiindca am emigrat intr-un loc in care pt. a te intalni cu cineva trebuie sa-ti faci programare. Nu am pe nimeni alaturi de mine si tocmai in asta consta tragedia mea, ca unicul om pe care il aveam alaturi la bine si la rau, care-mi era cu adevarat prieten neconditionat, era sotia mea. Traiesc pot spune ca un pustnic dar plecat in lume, ceea ce-i aberant privit din toate unghiurile. Pe de-o parte atunci cand o vad imi vine sa ma sui pe ea, s-o devorez pur si simplu de draga ce-mi este, pe de alta parte trebuie sa ma port cu ea ca si cu un strain si, pe langa asta, nu ma atrage nici o alta femeie din nici un pdv. Intre aceste coordonate mi se desfasoara zilele si infernul noptilor. Pasiunea pe care am facut-o pt. aceasta femeie aproape nu are margini, cu atat mai mult acum cand am reusit sa inteleg ce si cum s-a intamplat, cu atat mai mult cu cat ea ma respinge dezgustata. Multi mi-au spus ca prima data e mai greu, dupa aia... Asa o fi pt. unii, dar la mine nu prea cred ca e tocmai asa. N-am fost si nu cred ca sunt un om usuratic, adica muieratic, chiar daca trebuie sa recunosc ca intorc si eu capul dupa cate o femeie care are ce arata. Asa precum am mai spus mi s-a intamplat sa ma uit la alte femei si aproape intotdeauna s-o vad pe ea de fapt. Nu pot explica asta, pur si simplu se intampla la mine.
Acuma dincolo de toata vorbaria asta o sa trebuiasca totusi sa iau niste masuri concrete. Am cateva in minte si sper sa le aplic intocmai pe viitor. Am o mare dorinta de-a indrepta pe cat posibil unele rele, sau macar sa-mi recastig increderea pierduta cu atata usurinta.
Sper sa ai dreptate, de fapt ma rog la Dumnezeu sa se intample asta: "candva o sa stam de vorba..." Spune multe aceasta fraza si sincer sa fiu cred ca tocmai asta a fost fraza care mi-a dat gura de aer.
Multumesc pt. tot si sper sa ne reauzim pe aceleasi coordonate.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33756 (raspuns la: #33755) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru ella25 - de spirit_intelept la: 25/04/2005 23:59:51
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga ella,

sincer nu prea am vrut sa-ti raspund, fiindca cele 2 texte ale tale sunt mai mult o colectie de injuraturi sau eventual o colectie de aspecte isterice si de exprimari de mahala. In acest sens te pot lasa linistit sa ai ultimul cuvant :). Dar se pare ca si altii de pe acest forum sunt curiosi de un raspuns, asa ca am sa explic anumite aspecte, mai mult pentru ceilalti, ca sa nu se creada ca sunt acuze fara raspuns :).

1. In primul rand, relativ la tine, cred ca ai avut un anumit contact cu cursul MISA de yoga, poate chiar ai fost cursanta, ai fost in tabere sau ai avut un prieten la yoga si este clar ca acum acea situatie nu mai exista. Din pacate la tine se manifesta un aspect care apare la anumite persoane care nu mai frecventeaza cursul si care ca mecanism psihologic are o explicatie simpla. Este vorba de un gen de reactie emotionala foarte intensa, nesustinuta de de nimic rational, dar care este indreptata impotriva a tot ce inseamna yoga, MISA sau Grieg. Daca aceasta reactie ar fi sustinuta de argumente, de genul "am vazut pe Grieg cum i-a distrus viata la Vasilica", atunci ai fi credibila. Dar daca tot ce ai sunt doar niste injuraturi, atunci este vorba de acea reactie irationala de care vorbeam. Explicatia tine de faptul ca psihologic incerci sa te convingi pe tine insati ca acea cale spirituala pe care poate erai nu era autentica, si astfel sa scapi de mustrarile de constiinta sau de sentimentul de pierdere pe care le poti avea.

2. Despre Grieg intr-adevar sunt multe de povestit si sunt aspecte cu totul exceptionale, pentru care il admir sincer si din toata inima. De exemplu are cea mai buna memorie si putere de concentrare pe care am vazut-o vreodata la cineva. Cand vine la sala de la Pipera sa vorbeasca cu diverse persoane care ii cer sfatul, vine luni seara si de multe ori nu pleaca decat miercuri sau joi. In tot acest timp nu doarme, ci doar mananca de cateva ori si merge pana la baie. Vorbeste cu sute de persoane, are in fata un munte de biletele de raspuns si e capabil ca doar vazand pe cineva, pe care nu l-a vazut decat o data in viata printre mii de persoane, isi aminteste imediat ce au vorbit atunci si practic reia discutia cu el. Nu am cunoscut nici un alt om care sa poata performanta asta, probata practic in fiecare zi in fata a sute de oameni. Asta e doar un aspect zilnic la el, dar sunt si altele chiar mai deosebite.

3. Spalarea creierului - este un subiect favorit printre criticii MISA. Din pacate pentru ei nu se aplica din niste motive foarte simple. O persoana cu creierul "spalat" in general este o persoana labila emotional, foarte receptiva la cel care i-a spalat creierul :). In general aceste persoane nu au vointa proprie si in special nu pot sa gandeasca singure sau sa adapteze invatatura primita la o situatie concreta de viata. Acesta este chiar un semn distinctiv in asemenea cazuri. Ori, daca analizezi cu mai multa detasare situatia de dupa ce Grieg s-a ascuns, vezi totusi ca cei de la MISA au avut niste actiuni inteligente si care dau roade. Desi practic luptau impotriva unui intreg regim, au reusit sa organizeze unele dintre cele mai mari mitinguri de protest, chiar simultan in toata tara, s-au scos multe articole, carti, reviste, interviuri, exista memorii depuse la diverse foruri pentru apararea drepturilor omului, etc. De fapt acum, dupa ce au aflat adevarul, chiar presa suedeza e de partea noastra si nu numai presa. In acelasi sens, sunt multi yoghini realizati in viata, care se descurca singuri, si o fac foarte bine. Chiar despre fetele de la curs, care multe dintre ele sunt persoane foarte dezinvolte si pline de umor, un jandarm care participa la perchezitii spunea cu uimire: "ce le face asta (Grieg) de aduna langa el femei asa frumoase?". De fapt prin practica spirituala, o fiinta umana ajunge sa infloreasca si interior si exterior, reusind sa-si puna in valoare ceea ce inaine exista in ea poate doar in mod latent.

4. Relativ la desfranare, aici ar fi poate mai bine sa clarifici ce intelegi tu prin asta. Fiindca Biblia, pe care o mentionezi printre mai multe seturi de injuraturi satanice (ex: "mama naibii", "Ptiu drace", ...), este destul de complexa la acest capitol. In cazul sexualitatii, pe care insisti cel mai mult, este clar ca de exemplu o casatorie din interes, pentru bani, nu sfinteste nici o relatie si in acelasi timp faptul ca o persoana are una sau mai multe relatii iarasi nu inseamna pacat, fiindca chiar in Vechiul Testament majoritatea patriarhilor erau in aceasta situatie.
Tin sa-ti reamintesc ca daca citesti orice carte scrisa de Grieg, sau aparuta la MISA, ai sa gasesti acolo clar ca pentru ca cineva sa se angreneze intr-o relatie, acolo in mod clar trebuie sa existe IUBIRE. Stiu cazuri de persoane care au fost dati afara de la cursul de yoga sau din tabere fiindca iubita sau iubitul i-au zis lui Grieg ca dupa ce au facut dragoste o data, respectiva persoana parca nu le mai cunostea, si deci practic doar a abuzat de ele.

5. Binecuvantarile - in Biblie erau o practica curenta, de ex tatal "isi punea mainile" pe copii, sau prietenii intre ei, pentru a face ca prin ei Gratia lui Dumnezeu sa coboare asupra acelei persoane. In timpurile noastre din pacate binecuvantarea ajuns apanajul preotilor. Grieg a refacut din nou accesibila aceasta tehnica si chiar a fundamentat-o la un mod stiintific. Pentru detalii, se poate vedea pagina:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=1735&lang=RO

6. Tatal Nostru - Noul Testament a fost scris in greaca, desi la modul original, Iisus a vorbit in aramaica. Deci chiar din textul initial care ne-a parvenit, si pe urma si prin alte traduceri succesive, deja este la a doua sau a treia mana. Stii si tu proverbul "Traduttore, Traditore!", asa ca te-as putea intreba si eu pe tine, ce te face sa crezi ca varianta din Biblia tradusa in romaneste e cea buna? In acelasi timp, nu ajunge sa traduci literar ceva, ci trebuie sa-i respecti spiritul. Ce-ar fi daca Shakespeare ar fi tradus doar literar in romaneste, fara sa se faca si o minima adaptare? S-ar pierde foarte mult din bogatia de nuante a textului original. Eu personal, dupa cum simt in interior, prefer traducerea lui Grieg. Tu esti libera sa alegi ce traducere vrei.

7. Sexualitatea - se pare ca asta e aspectul care te roade cel mai mult. Din fericire, erotismul asa cum se invata in cadrul MISA, trece cu mult peste o "imperechere in vederea reproducerii", cum se afirma ca este rolul lui in anumite culte crestine. Si in caz ca nu ai experimentat inca ce inseamna o implinire profunda in cuplu, realizata cu multa iubire, spontaneitate, deschidere si tandrete, sa stii ca acestea pot sa insemne foarte mult. Chiar daca te gandesti putin, poate dintre toti oamenii un cuplu de fiinte care se iubesc sincer l-ai situa cel mai aproape de Dumnezeu, fiindca iubirea este intr-adevar cea mai apropiata de Dumnezeu manifestare pe care omul o poate exercita. Si in acest sens, o cale spirituala cum este tantrismul sau taoismul, care reuseste sa canalizeze erosul in mod spiritual, este de un real ajutor pentru oricine doreste sa simta la un mod complex, profund si nuantat ce inseamna iubirea intr-un cuplu.

8. Uddhyana Bandha si Vamana Dhauti - sunt doua tehnici yoghine care implica si anumite miscari ale muschilor abdominali. Uddhyana in special este renumita pentru faptul ca ajuta foarte mult in cazul problemelor de la nivelul organelor interne, elimina tensiunile nervoase si chiar aduce o stare de buna dispozitie, dinamism, optimism si incredere in sine. Se pare ca atunci cand erai in contact cu yoghini de la MISA, aceste tehnici iti erau recomandate si tie (probabil pe buna dreptate), poate prea insistent si de atunci ai ramas cu anumite frustrari. Oricum, sa stii ca sunt dosare medicale cu oameni care chiar s-au vindecat de diverse boli practicand aceste procedee yoghine clasice.

Pe viitor, daca ai sa-mi aduci si niste date concrete, am sa-ti raspund cu placere.

Spirit Intelept
#45598 (raspuns la: #45250) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenii - o ploaie calda de vara - de oanalaur la: 25/09/2005 21:23:58
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
desi e greu de crezut dar la cei 32 de ani ai mei nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva. bineinteles, inca mai e timp, dar nu stiu cum se face ca mereu i-am depistat la timp pe cei care ar fi vrut sa profite de prietenia mea, sa mi se bage pe sub piele doar ca sa obtina ceva de la mine, pe cei care se simteau superiori mie, din indiferent ce motive, sau pe cei pe care eu ii simteau inferiori mie. am cautat mereu sa am prieteni care sa-mi aduca macar un zambet pe zi, oameni asemanatori mie: cu o gandire pozitiva, nepretentiosi, oameni cu care sa pot vorbi ceea ce simt fara teama permanenta ca s-ar putea sa-i ofensez, doamne fereste, cu ceva. oameni in preajma carora sa ma simt comfortabil. si daca au fost momente in viata cand nu am gasit astfel de oameni am preferat sa nu am prieteni deloc. la urma urmei ma simt destul de bine si singura. pana la urma urmei cred ca e vorba de comoditate. eu nu prea stiu ce sa fac atunci cand bunul simt imi spune ca acum ar fi momentul sa ma cert sau s-o rup cu cineva. si cum urasc situatiile complicate incerc sa le evit in felul meu: imi ia foarte mult timp sa consider pe cineva prieten (ultima oara a durat 2 ani) dar atunci cand o fac sunt aproape sigura ca e un prieten adevarat.
si nu stiu daca rolul prietenilor este neaparat acela de a ne ajuta la nevoie. stiu si eu proverbul "prietenul la nevoie se cunoaste" dar de cele mai multe ori intram in buclucuri singuri, deci de ce sa nu iesim singuri?
cred ca prietenii sunt de fapt acele persoane in mijlocul carora te definesti ca persoana. sunt oamenii care reusesc sa-ti dea echilibru intr-o lume plina de falsitate, conveniente, obligatii. vorba unei reclame: sunt ca o ploaie calda de vara. eu prefer sa-i vad asa si nu ca asistenti sociali. evit sa le cer sa ma ajute. o fi din precautie?!
prietenia incotro? - de daniela_sorina_albeanu la: 21/10/2005 12:00:48
(la: Despre prietenie)
cata dreptate ai si n-ai! Sa ma explic! Ai dreptate cand spui ca prietenia e un lucru important,nu chiar vital sa stii! dar trebuie sa invatam sa traim si fara fara prieteni si sa apreciem singuratatea (sa vedem partea plina a paharului)de cate ori n-am investit suflet intr-o prietenie! si a disparut undeva la orizont intr-un final(mi-am dat seama ca investitia mea era nula nu merita)! Se pare ca in vremurile sau mediul cum spui tu, nu cred ca nu mai avem calitatile ci cred ca oameni nu mai sunt aceiasi! Un poet spunea "vremurile vremuiesc"! Intrebarile astea mi le-am pus si eu ma gandeam ca sunt eu prea selectiva,si prea pretentioasa am invatat sa apreciez singuratatea atunci cand sunt singura si sa investesc suflet numai in familia si copilul meu, adica acolo unde merita! prieteni numai foarte putini si sa nu uitam vorba "fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani.....etc.de servici sa nu mai vorbim!nu cauta prieteni intre colegi de servici!
#80459 (raspuns la: #32596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce cred eu despre prietenie ? - de Dora C la: 17/11/2005 10:53:36
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Ce cred eu despre prietenie ? Pai eu cred ca-i o perla rara, un lucru pe care ni-l dorim fiecare dintre noi. Cei ce au prieteni se pot considera foarte norocosi. Nu este « posesiune » mai pretioasa decât un prieten bun si credincios.
Dar ce este prietenia ? Cred ca este o relatie care se situeaza undeva intre dragoste, intelegere, comunicare. Ingredientele unei prietenii sint : simpatia, disponibilitatea, reciprocitatea, preocupari comune,valori morale comune, gusturi comune, sinceritatea, respect. Dar ingredientul esential intr-o prietenie este fidelitatea. Un prieten trebuie sa fie prezent atunci cind toti ceilalti ii intorc spatele dupa cum bine zice proverbul : « prietenul la nevoie se cunoaste ». Sa fie disponibil atunci cind ai nevoie de el. Sa imparti cu el clipe placute, sa gasesti in el un confident si o fiinta toleranta care sa nu te judece sa te iubeasca si sa te accepte asa cum esti. Aceasta relatie trebuie neaparat sa fie reciproca. Sa dai intotdeauna cel putin atit cit primesti. Sa fii prieten cu cineva nu inseamna doar sa faci un chef cu el... Esti prieten cu cel ce -si injumatateste bucata de paine cu tine cind esti flamind. Indiferenta, interesul meschin, minciuna sau tacerea, sunt notiuni care nu-si au locul alaturi de prietenie. Dupa mine cele mai frumoase prietenii se cladesc in anii de liceu si facultate. Atuci sintem mai disponibili, avem preocupari comune, sintem mai putin susceptibili, mai increzatori. Prieteniile aste pot dura toata viata. Esti prieten cu cineva cand dupa ani si ani simti aceeasi atractie si placere pentru o discutie, el.. O prietenie adevarata este cea verificata de timp. Cred ca trebuie sa fii un om fidel, integru, si generos ca sa poti fi un prieten adevarat. Citi dintre noi aveam aceste calitati?



hm, prietenii... - de gigi2005 la: 18/11/2005 19:36:33
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Se spune ca prietenul se cunoaste la nevoie. Pentru mine prietenii s-au cunoscut la nevoia...lor. Cand am avut si eu nevoie...pas!
Prietenii inseamna mult pentru cine ii are, pentru cine nu... sa nu-si doreasca. Conteaza mult si clasa sociala, mediul in care te invartzi si starea materiala a prietenilor pentru ca de obicei prieteniile incep si se termina cu banii.
Eu nu dau imprumut bani (sau orice altceva) niciodata la nimeni pentru ca atunci cand trebuie sa inapoieze incep injuriile: uite ba, a dracu, are bani si-mi cere mie banii inapoi. Tocmai acum cand aveam atata nevoie! uitand de fapt ca a promis sa-i dea atunci cand i-am cerut.
Alti prieteni imi cereau bani frecvent si le dadeam fara probleme. Odata nu am putut sa-i ajut pentru ca eu insami avusesem nishte cheltuieli neprevazute. Le-am explicat si pareau ca au inteles. Dar m-au barfit la toate cunostintzele noastre ca am bani si nu i-am ajutat.
Asa s-au destramat toate prieteniile mele. Si am constatat ca banii aduc si duc prietenii.
Trist dar adevarat, din pacate.
Cred ca, totusi, partenerul de viatza mi-e cel mai bun prieten.
prietenii... te inteleg, s - de munteanu rodica la: 19/11/2005 14:53:21
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)

prietenii... te inteleg, si-i intelegi fara explicatii, nu trebuie sa te aprobe neaparat ci mai degraba sa-ti spuna adevarul,iar faptele
lor si modul de intelegere a diferitelor situatii probeaza adevarata prietenie.Dar asta se face numai in timp, iar banul nu este masura prieteniei iar vorbele de multe ori sint doar discutii/
Prietenia-F.T.N.(Fenomen Trecator Neidentificat) - de aiyana la: 23/11/2005 12:41:54
(la: Despre prietenie)
Experienta mea in ceea ce priveste prietenii(amicii) imi spune ca sunt la fel ca barbatii: nu e bine cu ei, dar nici fara ei nu am putea trai.Interesant: nu asteptam sa ni se gaseasca solutii, iar sfaturile ce le primim de la asa zisii "prieteni", nu le ascultam mai mereu, si atunci...la ce ne folosesc ? Cea mai mare nevoie a noastra este de a fi ascultati, fara critici, fara solutionari, doar ascultati. Cine stie...poate ca in curand prietenii nostri cei mai buni vor fi obiecte modelate chiar de noi, folosite si inchinate discutiilor, depresiilor si suferintelor...

*******************
''Ne nastem goi, uzi si flamanzi, apoi lucrurile incep sa se inrautateasca.''Proverb Chinezesc
''Omul e singurul animal care roseste, sau singurul care e nevoit sa o faca''
"cum se explica faptul ca tot - de RSI la: 26/11/2005 12:00:54
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
"cum se explica faptul ca toti barbatii romani erau bisexuali?" - sper ca te referi la romani (latini) si nu la ...bărbaţii români ! ;P ;
Oricum, gresesti, romanii nu priveau cu ochi buni relatiile homosexuale. Despre Iulius Caesar se spunea intr-adevar ca ar fi barbatul femeilor si femeia barbatilor, dar asta este considerata o calomnie a rivalilor sai politici. Grecii antici erau in schimb cunoscuti pentru relatiile lor homosexuale. Aceasta practica era asociata cu prietenia si relatiile de mentor-student dintre filozofii greci si elevii lor. Ca sa nu vorbim ce se mai intampla nu numai in inchisori dar si-n unele manastiri ...
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#90720 (raspuns la: #90655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce motiveaza prietenia... - de mimia la: 27/05/2006 22:53:09
(la: Prietenia in zilele noastre)
nevoia de supravietuire zici tu, nu se bazeaza pe prietenie?
La mine cred ca da si am sa incerc sa-mi explic eu, mie (daca iau de bun ce spui), de ce alerg cu sufletul la gura la acei prieteni pe care ii am si cand am sufletul gol si cand il am prea plin. Eu zic pentru ca STIU ca acolo gasesc usor sprijin la nevoie si zambete de bucurie, depinde de caz.
Ce ma framanta cu adevarat, este insa altceva: de ce in ultimii ani (multi ani inca!!!!!!!!!!), nu mi-am facut prieteni noi? Nu am nevoie de mai multi? Nu-mi mai deschid sufletul? Nu gasesc si alti oameni compatibili cu mine?
Daca e dificil sa creezi o prietenie sau s-o mentii? Nu cred; numai ceva fortat devine dificil, altfel prietenia vine si se mentine de la sine.
In ceea ce priveste ingredientele, cred ca e suficienta compatibilitatea si intelegerea reciproca.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...