proverbe nasi

un proverb:
desteptzii invatza din greselile altora,
prostii din greselile proprii.
...idiotzii, nici-odata!

PS aici, nimeni nu vrea sa convinga pe nimeni! lumea cerceteaza si ajunge la concluzii false sau nu.
Falsa este cred pozitzia noastra; iar cine nu e in stare sa preia sa creada sau sa intzeleaga nimic nu are sens sa vorbeasca despre copii. Copii au nevoie de un crez: trecut si viitor.

Cine nu stie de unde vine, nici nu stie unde se duce. Tu de unde vii?


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Chestia asta cu suparatul nasilor ca nascutii finilor nu sunt botezati de ei depinde de la om la om. Nasii nostri de nunta nu s-au suparat, si nici nu au ridicat pretentia. Numai unii din anturajul nostru s-au mirat cu juma' de gura "pai cum, si nasii vostri nu s-au suparat?". Ei bine, nu, nu s-au suparat, ca am stiut sa ne alegem nasi pe masura. :)
Fetitei noastre i-am pus numele asa cum am dorit.
Atat in familia mea cat si a sotiei mele lucrurile s-au intamplat la fel, alegerile au fost la fel de liberale, si traditiile pe care le-au considerat stupide le-au aruncat direct la cos. Si bine au facut.

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, Imparatul e gol!"

geani
Noi am fost nasi de cununie. nu pot spune despre cat de minunat a fost la cununie, pentru ca n-a fost. in concluzie, asta e. cand a aparut primul copil al perechii cununate de noi, ei au venit cu rugamintea ca sa le botezam copilul ca asa e traditia. Da' noi nu suntem traditionalisti, ba dimpotriva. Am acceptat sa le botezam copilul dar nu am fost de acord sa-i dam noi nume deoarece am considerat mai potrivit ca mama copilului sa fie cea care sa hotarasca in ce fel sa-si strige copilul, ca doar ea il naste si ea il creste. Cum le place parintilor, asa sa-l numeasca. Noi avem o relatie buna cu finii nostri si ori de cate ori au nevoie de vreun sfat vin la noi si asta nu pentru ca am fi batrani, ci pentru ca au incredere in noi. Cand era pe drum al doilea copil, iarasi ne-au intrebat daca vrem sa-i dam vreun nume si situatia s-a repetat. Nu am facut decat sa ne sfatuim in legatura cu numele copilului. Mai ales ca de data asta e baietel iar mama copilului dorea sa-i puna numele nasului, lucru cu care noi nu am fost de acord, doar asa, ca sa fie numele nasului si nu pentru ca placea parintilor. Asta e mentalitatea noastra: parintii sa dea nume copiilor lor pentru ca ei ii striga zilnic, ei fac sacrificii sa-i creasca, ei se bucura si ei isi alinta copii. asta e cu numele. Va salut, Geani

Sirbii au un proverb care suna cam asa:

" omul se simte bine cind ia locul celuilalt"


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Elevi romani, premiati de NASA


Flaviu Birsan si Andrei Costea, doi dintre constantenii care i-au uimit pe americani




Maria Petrean
Leila Florescu
Sambata, 08 Mai 2004


Flaviu Birsan si Andrei Costea, de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, sint cistigatorii marelui premiu pentru crearea unei statii orbitale independente, oferit de NASA. In concursul initiat de Agentia Spatiala Americana s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala, printre care SUA, Japonia, Germania si Rusia.
La inceputul anului, Agentia Spatiala Americana (NASA) lansa un concurs pentru tinerii cu virste intre 11 si 18 ani, din toata lumea, al carui subiect era proiectul unei statii orbitale. Absolut din intimplare, trei elevi din Constanta, olimpici la fizica si matematica, inscrisi la Centrul de Excelenta, navigau pe Internet in cautarea unor concursuri care sa le testeze cunostintele si l-au descoperit pe cel lansat de NASA. Cei interesati aveau la dispozitie trei luni sa elaboreze proiectul unei statii orbitale. Flaviu Birsan si Andrei Costea, ambii de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, au inceput atunci activitatea de cercetare pentru participarea la competitie. Timp de doua luni au consultat peste 60 de surse de informare, de la literatura de specialitate la paginile web, apoi a urmat o luna de concepere a proiectului, cu munca asidua, cite 12 ore zilnic. Coordonati de profesorul Ion Bararu, directorul Centrului de Excelenta Constanta, cei trei tineri - toti elevi in clasa a XI-a - au reusit sa imagineze o statie orbitala care sa se sustina independent de Pamint. Ei au numit proiectul LEDA, dupa nimfa din mitologie care lua forma unei lebede, dar si ca o prescurtare a numelui statiei, Life sustaining Environment Designed for Artificial habitats si plecind de la premisa ca statia imaginata de ei are forma unei lebede. Copiii spun ca partile cele mai complicate au fost imaginarea modelului matematic dupa care sa functioneze statia si redactarea proiectului in limba engleza, in termeni de specialitate.
Dupa ce au trimis proiectul LEDA, constantenii au asteptat raspunsul, dar, dupa cum sustin chiar ei, nu se asteptau la marele premiu deoarece in concurs s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta si Rusia. Dintre toate proiectele inscrise in concurs, LEDA a fost apreciat drept cel mai bun si recompensat cu marele premiu. Flaviu, Andrei si Carmen vor fi invitati la sediul NASA, unde vor petrece zece zile la Centrul de Cercetari AMES. Acolo isi vor prezenta si proiectul, in cadrul unor sesiuni stiintifice. Pentru a ajunge in Statele Unite le trebuie insa bani de drum, NASA asigurindu-le doar sumele necesare cheltuielilor de cazare, masa si transport intern.




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

Am facut o excursie pe internet si uite peste ce am dat. Nu stiu cine este autorul dar sper sa va placa.

DEFINITII

Daca se fereste de masini este un pieton,
daca se fereste de taxe este un om de afaceri,
iar daca se fereste de raspundere este un .. om politic.

Abur: O apa inebunita de caldura.

Ambitia femeii: Sa fie cantarita si sa fie gasita usoara.
(Mene, mene, tekel upfarsim)

Ambiguitate: este ca un orb ce cauta intr-o camera intunecata
o pisica neagra, care nu este acolo.

Batranete: varsta la care, desi stii toate raspunsurile,
nu te mai intreaba nimeni nimic.

Biblioteca: Un loc in care mai traiesc inca cei morti.

Bogatas: Un om sarac, dar cu bani.

Buruiana: O planta ilustra cu virtuti inca nedescoperite.

Calatorie: O experienta care ne umple sufletul in timp ce ne goleste buzunarele.

Cascat: Calea aleasa de natura pentru a le ingadui barbatilor casatoriti
sa mai deschida si ei gura.

Celebritate: Avantajul de a fi stiut de oameni care nu te cunosc.

Cleptoman: Un hot bogat.

Comunist: Unul caruia ii place asa de mult ceea ce n-are
incat vrea sa te impiedice si pe tine sa le ai.

Educatie: Ceva ce-i ajuta sa reuseasca pe cei fara inteligenta.

Economist: Un expert care va sti sa explice maine de ce
predictiile facute de el ieri nu s-au implinit astazi.

Expert: Un specialist care stie din ce in ce mai mult
despre din ce in ce mai putin.

Cantor: Cantaret religios care canta pe nas dupa ureche.

Degetul mare de la picior: O parte a piciorului
folosita in intunerec pentru gasirea mobilei.

Doctor: Unul care ia plata cand Dumnezeu vindeca.

Expert guvernamental: Unul care stie sa complice lucrurile simple.

Erou: Unul caruia i-a fost prea frica sa fuga.

Eroi: Putini am fost, multi am mai ramas!

Flatare: Abilitatea de a-i descrie pe altii asa cum se vad ei insisi.

Gentlemen: Un barbat care tine usa deshisa pentru ca sotia lui sa poata cara in casa cumparaturile.

Gandire: Dialogul sufletului cu el insusi.

Gradina zoologica: Un loc unde animalele sunt duse ca sa studieze obiceiurile oamenilor.

Iarna: O parte din an in care se face tarziu devreme.

Imaginatie: O insusire care-i ajuta pe unii politicieni sa se creada oameni de stat.

Imigratie: Cea mai sincera forma de flatare a unei natiuni.

Intuitie: Ceea ce o ajuta pe o femeie sa-si contrazica sotul mai inainte ca acesta sa deschida gura.

Lege: O plasa in care se prind fluturii si peste care zboara vulturii.

Lux: Ceva ce nu-ti trebuie neaparat, dar de care nu te poti lipsi cu placere.

Maturitate: Capacitatea de a indura nesiguranta.

Melancolie: Placerea tristetii

Moda: Un fel de uratenie intolerabila pe care trebuie sa o schimbam la fiecare sase luni. - Oscar Wilde

Nenorocosul: Omul potrivit la locul nepotrivit.

Nerabdare: O asteptare grabita.

Diferenta dintre o operatie minora si una majora: cea minora este intotdeauna cea de care are parte altul!

Ospatar: Unul care crede ca banii cresc pe ... tavi.

Politician: Unul care te strange in brate inainte de alegeri si de gat dupa ele ...

Care-i diferenta dintre un politician si un om de stat? Un politician urmareste binele celor de acum, in timp ce omul de stat urmareste binele generatiilor viitoare. Unul cauta popularitate, iar altul progres.

Padure virgina: Un loc in care mana omului n-a pus piciorul.

Proverbe: concluzii scurte scoase din experiente indelungate.

Simpatie: Durerea ta in inima mea.

Tact: Arta de a-ti face dreptate, fara a-ti face dusmani!

Tara democratica: un loc in care oamenii spun ceea ce gandesc fara sa se gandeasca de doua ori mai inainte.

Umbrela: Un acoperis portabil.

Vara: Anotimpul in care copiii trantesc cu putere usa pe care au lasat-o deschisa toata iarna.

Viata la oras: Cateva milioane de oameni care-si traiesc singuratatea impreuna!

Vulpe: Un lup care trimite flori.

intelept grait-ai. nu sunt eu marea amatoare de proverbe si zicale, da' stiu ca toate se nasc in timp, din aceleasi experiente traite de altii inaintea noastra over and over again... este un adevar in ele care ar trebui sa ne dea de gindit macar.

te rog sa primesti scuzele mele deoarece iar am dat-o in bara....defapt nu o mai fac demult insa cine stie ce m-a indemnata acum?poate acea cifra de 15,care coincide cu anii mei trecuti de casnicie....in fine,te rog sa ma ierti daca poti si gasesti in tine ca merit.

Imi place ce ai scris si te inteleg f. bine.La fel si sacrificiul tau,din pacate nu inteleg atitudinea fostului iubit...daca in adevar te iubea asa cum tu l-ai iubit,nu ar fi facut din dorinta de a avea copil un motiv de frustatie si neintelegere cu tine incat sa renunti la el pt. a-i darui libertatea.
acum cine sufera?TU!
eu insa zic ca nu ar trebui si ca e momentul sa intorci foaia,trebuie sa existe un nou capitol dupa ea in viata ta,asa ca sfatul meu,de-mi permiti,este sa traiesti clipa prezenta si sa uiti trecutul acolo unde-i este locul:in trecut!

Mi-am schimbat opinia despre tine si inca odata a fost vina mea si doar a mea.
imi pare sincer rau.

LOVE&PEACE,
Little Eagle

Imi dau acum cu o zicala peste nas sa ma invat minte,ca o uit uneori:
"nu vorbi despre viata cuiva atat timp cat nu ai umblat viata lui in mocasinii tai"
vechi proverb al triburilor Iroquois(Seneca,cele 6 triburi unite din est)

1)ulciorul nu merge de doua ori la apa/minciuna are picioare scurte
2)decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas
3)cine se scoala devreme, departe ajunge
4)nu lasa pe maine ce poti face azi
5)cand pisica nu-i acasa , soarecii joaca pe masa
6)nu da porcilor margaritare
7)ce tie nu-ti place altuia nu-i face
8)pisica blanda zgarie rau/cainele care latra nu musca
9)unde-s doi puterea creste (iar dusmanul nu sporeste.. hehe )
10)cine sapa groapa altuia cade singur in ea
11)rade ciob de oala sparta
12)sa moara si capra vecinului... (dar cred ca asta e mai mult urare romanesca decat proverb :) )

si oh.. mi-au mai venit cateva sute in minte.. pentru un moment eram la tara cu bunicii.. :)ei mereu vorbeau in pilde.. dar ma opresc aici.. las si pe altii! :)

Aveam un coleg la scoala generala cam slabut la invatatura, pe care profesoara de limba romana ca sa-l treaca clasa l-a scos la tabla si i-a zis: "Macar scrie si tu un proverb..." Si nu mai stiu daca l-a trecut sau nu dar imi amintesc zicala:

"Cine se scoala de dimineata, sapa groapa altuia" :)

un proverb si o reformulare
"daca intrebi esti prost cinci minute, daca nu, risti sa ramai toata viata"
decat sa te intinzi cat iti este plapuma, mai bine sa-ti faci o plapuma pe masura.
Pacat ca aceste mici bijuterii sunt vaduvite de continut (le folosim doar ca simple ambalaje uitand de cele mai multe ori ceea ce voiau sa spuna.

in general stramb din nas la genul asta de texte si trec la urmatorul dupa primul vers. Al tau m-a captat si l-am citit pana la capat.


PS - cred ca 'o data' din primul vers strofa a 2-a e de fapt 'odata'. Si la fel cred ca 'te yubesc'-ul de la sfarsit ar fi aratat mai bine sub clasica si 'rasuflata' sa forma... :)


________
j'ai marché si longtemps, je viens de loin...

nu e hopa mitica. se bazeaza pe 2 cavitati si un lichid cu temperatura de evaporare joasa, cum ar fi eterul.
cand se evaporeaza, se schimba centrul de greutate si cade cu nasul in apa. aici se raceste 'putin' si gazul se transforma din nou in lichid, si se ridica. samd... fara apa la moment dat cade si nu se mai ridica.

la englezi e un proverb care spune ca un prieten este modul lui D-zeu de a-si cere scuze pt rude.asta e poate putin exagerata, insa faptul ca prietenii ni-i alegem,iar rudele nu ar trebui sa ne puna pe ganduri.intr-adevar, prietenii adevarati sunt greu de gasit, si de multe ori nici nu ne dam seama ca ii avem pentru ca am devenit prea suspiciosi.o prietenie profunda se poate mentine prin contact continuu,si nu ma refer neaparat la contact fizic;comunicarea este foarte importanta,alaturi de sinceritate si respect.ajutorul de alt ordin decat material este foarte important, pt ca de multe ori discuti cu un prieten ce nu discuti cu alti oameni (parinti,frati,eventual partener).este,intr-adevar, greu de gasit un bun prieten, insa trebuie sa tot incercam...

Ma bucur ca predomina optimismul in viata ta, deci vezi jumatatea plina a paharului!

Se pare ca-mi reuseste....Sa par optimista. Si cine nu ma cunoaste chiar crede. Bine ar fi, omule, sa vad jumatatea plina a paharului. Dar de obicei, chiar si atunci cand exista o jumatate plina....., nu ma pot impiedica sa nu vad ca pana la ea, exista si o jumatate goala :(

Dupa mine viata se imparte in trei parti:
-o parte ascendenta, care incepe din copilarie si continua pana la maturitate,
-un palier, care este perioada de mari realizari in viata,
-o panta descendenta pe care toti o vrem cat mai lunga si mai lina.

Vad ca nu te lasi... Pana la urma tot mi-ai bagat sub nas etapele.
De o clasificare de tip Trecut si Prezent ce zici? La mine astea sunt palierele. Si sar de pe unul pe altul. Destul de des pe cel pe care scrie Trecut...Pe treapta pe care scrie Viitor nu prea indraznesc. O vad prea putin clar. Si uneori nu vreau sa o vad deloc. Pentru ca mi se pare ca stiu ce urmeaza.

Mai este un proverb romanesc:''mai bine un an vultur, decat zece cioara!''

Si ce ai impotriva proverbului asta?

Dar traitul ca o flacara, toata viata, este un exces si nu cred ca este bun, el poate grabi finalul....

Si care ar fi problema? "Finalul" oricum vine. Si atunci...cum sa nu incerci sa faci totul si sa incerci totul. Indiferent, finalul tot vine. Cand accepti ca asta se intampla pana la urma, cand accepti ca este natural, te eliberezi. Si din momentul acela incepi sa traiesti intens, fiecare clipa. Si fiecare clipa este pretioasa. Si arzi. Si tu si sufletul tau. Si e mai bine asa. Oricat te-ai stradui, nu vei termina niciodata tot ce ai vrea sa faci....Si atunci...de ce conservare? Sa stai frumos si cuminte, asteptand sa-ti treaca viata, pe langa tine. Mai bine sa alergi arzand....Sa traiesti tot. Intens, intens....sa lasi urme, sa te imparti....Si bucati din tine sa ramana in toti cei care te cunosc, sau au avut norocul sa te cunoasca. Si cand nu mai ramane nimic, sa treci prin poarta, cu un zambet in coltul buzelor. Pentru ca numai asa finalul nu va fi final. Si vei trai mai departe. In ceilalti......

Scuze pentru tonalitate, am si eu nostalgiile mele tomnatice!

Si tu sa ma ierti pentru tonul meu. E ceatza si imi este frig.....sa te uiti bine la semnatura mea.
________________________________________________________
The greatest weakness of most humans is their hesitancy to tell others how much they love them while they're still alive.

Proverb budist: "Daca nu ar fi iluzii, nu ar mai exista iluminare;"

Eu stau intrun oras in care cuvantul calculator nu cam este interesat de toata lumea. = te cam incadrezi in proverbul: fruntas la sat si codas la oras. Daca esti unicat (dAstept) in satucul tau...scoate capul in lume si sa speram ca nu-ti tai nasul carn!

...isi penseaza shuvitzele din nas.

cand era tanara...

maan, te lauzi ca esti profesoara...
nu io-s aia care se lauda cu meseria mea! = pe un forum de anonimi cand vii si trantesti ca esti profa si incepi sa vorbesti cu " mai puiutz"
cu cine ti-a aratat ca ai lacune in cultura (desi Eminescu era cam pe profilul tau;) asta arata ca vrei sa rupi gura targului de anonimi. Eu unul sunt uimit cum o profa vorbeste majoritar in onomatopee, vulgar (este diferit de o exprimare DIRECTA) si este cu nasul pe sus (era simplu sa inghiti galusca cu Eminescu si sa nu te apuci sa-l iei de sus, ca in proverbul romanesc: capra raioasa mai este si cu coada pe sus).

e logic ca omul deschide un subiect fiindca vrea sa afle parerea aluilalt. = numai asta?! Vai ce simpla este viata;) Fericiti sunt cei saraci cu duhul pt ca a lor este imparatia cerului. Ma bucur pt tine!

ma, ti-am facut io analize de tip personal? = de 1001 de ori direct sau prin comparatie cu intrusul :)) As aprecia daca ai face una mai elaborata si nu simplista de tipul logicii tale de ce omul deschide o noua confa;)

semnaleaza, draguta...semnaleaza!
poate-mi ia si mie confirmarea.
asa ca te-ai bucura? = iar ai dat-o in bara cu mine! Pe acest forum intra si elevi/studenti care te citesc si atunci se pot gandi generalizat: mai la asa o profa, imi permit si eu sa tratez cu sictir invatamantul. Te asociezi cu ceva respectat, daca nu te respecti pe tine, ii poti respecta pe cei care isi infraneaza pornirile empirice numai ca sa nu pateze o profesie de formare a generatie de maine! A propo de respect, ai vrut sa dai in mine cu confa asta, dar ai aratat lipsa de respect pt cei care au considerat sa posteze aici! Eu sunt obisnuit cu tine, da' cu ei ce ai avut? :((

daca mai faci comentarii de natura privata la adresa mea, te pun la locu' cat ai zice "om". = Tu singura ai spus ca esti profa, prin moldova (nu cred ca esti de nivelul Iasi) si ca ai 34 de ani! NU ma deranjeaza sa spui ceea ce am spus eu pe cafenea, ia exemplul zarazei :))

plin locu de sensibilosi, nene! = asa este si este pacat. Uita-te si tu la reactiile "incomensurabile" ale brightului. Geez, este doar un simplu site INTERNET si reactioneaza asa de disproportionat :( Get a real life in care sa ai reactii incomensurabile :)))

lol - de zaraza la: 14/12/2007 00:22:22
sunt de partea lui maan. = normal :))

om, m-ai auzit tu pe mine zicand vreodata "bey, pensionarii astia ar trebui sa fie ceva mai temperati cand scriu pe forumuri?" = Tu m-ai auzit cand ti-am mai spus: cazurile banale le poti pricepe, cand sunt un pic afara din ordinar nu le mai pricepi (numai pt ca nu stai sa te gandesti mai mult). Crede-ma este un sfat fara patos de la un pensionar:))

ca ce chestie sa te iei de statutul omului? = ca ce chestie te insurubezi ca o "tertza" ? Parca spuneai ca nu-ti plac cei care se baga unde nu le fierbe oala (chibitzii)! :))