proza Povestea furnicii de Ion Druta

Poeziile lui Dancus fac parte din anumite cicluri tematice, de aceea par mai greu de abordat. Un text singular spune putine. Chiar m-am mirat gasindu-l pe Cafenea...si m-am bucurat, in acelasi timp.
Cum nu pot adauga aici linkurile spre poezii (sunt multe si sunt usor de gasit folosind google, numele scriitorului e real) voi adauga trei, cu fragmente de proza.
Cititi-le, daca aveti vreme.Merita!

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/PROZA/Te%20iubesc%20puscaria%20mea%20de%20Stefan%20Doru%20Dancus.htm

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/PROZA/Povesti%20pentru%20Gabriella%20de%20Stefan%20Doru%20Dancus.htm

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/PROZA/BOCITORII-%20ASTEPTATORUL%20de%20Stefan%20Doru%20Dancus.htm

cei mai bogati oameni ai planetei nu au facultate; unul a dat facultatii cu flit ca sa creeze Apple, si celalalt ca sa creeze Microsoft.
Povestea la televizor Ion Tiriac cum ca norocul lui a fost ca fiind prea pasionat de hochei si tenis din clasa noua nu s-a mai dus la scoala.
Asta cu renuntarea la status-quo e valabila mai mult in marile descoperiri.Sunt si realizati printre cei noncoformisti dar eu cred ca nerealizatii sunt in numar mai mare.Avem prejudecati si in subconstient.

Bineînţeles că în apă i se reflectă propriul chip. Întrebarea care se pune este "Ce vede Narcis?", nu "Ce se reflectă în apă?". Ideea ar fi că Narcis vede dincolo de imaginea în oglindă şi încearcă să facă un pas către ceea ce vede. Pe undeva este ceva asemănător cu "Povestea porcului" de Ion Creangă... adică să vezi dincolo de coajă. În poveste, prinţul era văzut numai de către un număr strict limitat de persoane; am spune "iniţiaţi". Pentru ceilalţi, vulgul, nu era decât un purcel. De ce n-am admite, aşadar, că Narcis era una dintre acele persoane care ar fi putut vedea dincolo de coajă? Şi că a fost sedus de ceea ce a văzut dincolo de reflexie şi nu de propria imagine, aşa cum spune legenda?

Pentru cei care nu stiu chiar si Ion Creanga a scris citeva lucrari foarte scandaloase care pe vremea lui Ceausescu au fost pur si simplu cenzorate la maxim. Nu mi-a venit sa cred cind am dat peste aceste povestiri foarte vulgare, lansate imediat dupa caderea comunismului in Romania. Am sa revin cu titlurile acestor povesti pentru cei interesati. "O cola va rog..." este nimic in comparatie cu ce a scris Creanga.

Recviem Rock, volum de proza scurta recent publicat in Romania de editura gallery@ro poate fi comandat online la www.dacris.com/literature

Marcel Tohatan

Autor de proza scurta, eseu, teatru, roman, scenarii radio-tv.Nascut în Bucuresti, 23 Iunie, 1956. Din 1996 locuieste în Toronto, Canada.

Publicatii
Proza scurta, eseu:
„România literara” (roman), “Contemporanul”, “Cotidianul”, “Adevarul literar”, “Corespondent”, “Canava Odeon”, “Vâlcea literara”, “Tineretul vâlcean”
Teatru:
„Punct ochit, punct lovit” – productie independenta Rivalta, difuzata de UNIPLUS - traducere în limba engleza la Teatrul Orange Tree, Londra „Monumentul” – productie independenta Rivalta, difuzata de UNIPLUS, 1995 - traducere în limba germana – Bernd Bauer Verlag, Berlin „Mâinile” – productie, difuzare, Radiodifuziunea Româna, 1993 „Massmedia” – publicata în volum la Editura Ghepardul, 1992 „Demonstratie” – premiera la Teatrul Odeon, 1994 - traducere în limba engleza la Teatrul Bush, Londra „Baloane de sapun” - productie independenta Rivalta „Blitz” – în manuscris „American Vision” – în manuscris Scenarii Radio (Radiodifuziunea Româna): „Lumini subterane”, „Petrache Poenaru”, „Vederea artificiala”, „Kulae, taica-su si mediul înconjurator”, „Vizita” Scenarii TV (Televiziunea Româna, în colaborare cu Florentina Tohatan) „Umorul în muzica”, „Melodia”, „Dirijorul”, „Orchestra”, „Quo vadis musica – serial”, „Muzica la frontiere – serial” Soap Opera „Gradina icoanei” – productie independenta Rivalta, 1995 „Piata rotunda” – productie BBC – Radiodifuziunea Româna, 1996 Romane: „Ultimul numar” – roman SF (1984 + 1986) „Semnul” – roman inclus în planul editorial al editurii Dacia, 1988 „Eugen” – roman în manuscris, 1989 – 1990 „Kulae, taica-su si mediul înconjurator” – publicat integral în revista „România literara”, 1993

Debuturi
Proza scurta:
Povestirea „Suntem” – Radiodifuziunea Româna, 1988
Povestirea „Tapetul” – Revista „Steaua”, 1989
Teatru:
Piesa „Mâinile” -Teatru Radiofonic, Radiodifuziunea Româna, 1993
Piesa „Monumentul” - Teatru Radiofonic Independent - UNIPLUS, 1992
Piesa „Punct ochit, punct lovit” – UNIPLUS, Radio Top 91
Piesa „Monumentul” Teatrul Odeon, 1994

Studii
- Clasa speciala de Informatica, Liceul M. Sadoveanu
- Facultatea de Fizica, Universitatea Bucuresti
- British Media, Londra, Marea Britanie
- Novel Certified Internet Professional, Toronto, Canada
- Novel Certified Network Administrator, Toronto, Canada
- Novel Certified Internet Business Strategist, Toronto, Canada
- Novel Certified Intranet Manager, Toronto, Canada
- IBM OTU VisualAge for JAVA, Toronto, Canada

Profesii:
- Profesor de Fizica
- Traducator tehnic
- Fizician
- Programator, C, C++, C#, Java, Visual Basic
- Redactor Radio
- Scenarist TV
- Dramaturg în colectivul de realizare a primului soap opera din România, „Piata Rotunda”
- Consultant IT, aplicatii Web

Contact:
tohatan@rogers.com

Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)

N-am mancat si nici n-am vazut pe nimeni mancand.
Sa va povestesc ce faceau copiii mei. In casa bunicii mele erau niste crapaturi in podea de unde ieseau furnici. De cata ori mergeam in vizita, copiii mei erau absolut fascinati de ele. Si dupa fiecare masa aveau grija sa le puna si lor cateva firimituri de paine pe langa crapaturi. Dragii de ei, le era frica sa nu moara furnicile de inanitie :))...Cu greu am convins-o pe bunica sa mature firimiturile de pe jos doar dupa ce plecam noi!

Poate o sa va surprinda ceea ce va voi spune acum dar mie inca imi place sa citesc Povesti nemuritoare. Si stiti de ce? Pentru ca asa am descoperit placerea de a citi.
O carte buna e pentru mine un prilej de inaltare, de incantare sublima si de cele mai multe ori e ca un balsam, ma calmeaza, ma linisteste. Sunt carti care ma emotioneaza pana la lacrimi, carti care ma fac sa tresar, carti care ma fac sa rad in hohote.
Carti de capatai ar fi multe si fiecare din ele mi-a marcat existenta mai mult sau mai putin. As enumera doar cativa autori: Mircea Eliade cu "Maitreyi" si "Nunta in cer" sau cu proza fantastica "La curtea lui Dionis", "Sarpele", "Intoarcerea din rai" si nuvela "La tiganci", Camil Petrescu cu-a sa drama "Jocul ielelor", Ionel Teodoreanu cu ciclul "La Medeleni", Mateiu Caragiale cu-al sau "Crai de curte veche",H.R. Patapievici cu al sau "Zbor in bataia sagetii", Gabriel Liceeanu cu "Jurnalul de la Paltinis", Surorile Bronte cu "La rascruce de vanturi", "Jean Eyre", John Fowles cu "Iubita locontenului francez", Paulo Coelho cu "Alchimistul", "Veronica se hotaraste sa moara" si multi altii...
Ca poeti imi plac Eminescu cu "Epigonii", "Luceafarul", "Floare Albastra", "Memmento mori" etc si etc..., Alecsandri cel "vesnic tanar si ferice" cu ale sale "Pasteluri", George Cosbuc, Octavian Goga cu poeziile din volumul "Ne cheama pamantul", Tudor Arghezi cu poezia "Testament", George Bacovia: "Plumb, "Lacustra" ...Vasile Voiculescu :"In gradina Ghetsemani", Ion Barbu: "Oul dogmatic", Labis cu "Moartea caprioarei", Nichita Stanescu cu "Leoaica tanara, iubirea"", "Elegia a opta, Hiperboreeana"...
Imi place Caragiale care e mereu actual si "la moda". Si da, mai imi plac unele proverbe si zicale romanesti.
Deja am spus prea multe si poate ar trebui sa las loc si pentru altii. :)

"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Am citit textul. Am plecat in alta parte... Am revenit. Am citit comentariile. Am plecat. M-am intors si uite ca imi calc pe inima si postez si eu un comment. Sinuciderea in cazul asta nu este nici un act de curaj si nici de unul de lasitate. Eu cred ca ar putea fi un act de miserupere la adresa celor ce te iubesc. Adeca sa ne doara in cur de suferinta pe care o lasam in urma, in inima celor dragi. Daca te certi cu ai tai asta nu inseamna ca nu te iubesc. Mai sa fie! Prietene anonim crezi matale cumva ca prietenii cresc in pom? Bunicul meu avea o vorba: "Tata, dupa norocel tre`sa alergi mai taricel!" Adeca tre sa mai pui umarul. Imi imaginez ca viata mea este o foaie alba de hartie. Prin ceea ce fac la urma va iesi o pictura faina sau o caricatura. Ceea ce esti azi este rezultatul modului tau de a fi de ieri. Daca vrei ca maine sa nu mai fie aceasi hazna incearca sa schimbi ceva. Toata asta imi aduce aminte de o snoava pe care am auzit-o zilele trecute.
Leul o vede pe furnica care era foarte grabita.
-Unde te duci tu furnica? zice leul
-Leule nu ai auzit? Moare elefantul!
-Da? Si tu unde te grabesti asa?
-Ma duc sa donez sange!
Demersurile noastre seamana pe undeva cu cel al furnicii.
In final iti zic si eu doua povesti orientale din care poti intelege ce vrei. Asta apropos de realitate asa cum o percepem noi.

Mahomed tinea predica. Printre auditoriu vine si un mullah. Acesta pe masura ce profetul vorbea era din ce in ce mai patruns de mesaj. Asculta astfel toata ziua. Seara cand vrea sa plece vede ca i-a disparut camila.
Se intoarce la profet si zice:
-Marite profet, toata ziua am stat aici langa tine si incerc sa imi traiesc viata dupa cuvintele tale intelepte. Si drept rasplata Dumnezeu a ingaduit sa-mi dispara camila. Ce sa fac?
-Crede in Dumnezeu dar data viitoare leaga camila mai bine. raspunde profetul.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Un rege vrea sa numeasca pe unul dintre nobilii sai intr-un post important. Ii aduna pe toti si aduce in mijlocul camerei o usa enorma.
Regele zice:
-Il voi numi ca mare vizir pe acela care va reusi sa deschida aceasta usa.
Toti se plimba pe langa usa, realizeaza cat de greu este sa o deschizi si ajung la concluzia ca usa respectiva nu se poate deschide. Unul dintre ei insa se apropie de usa si pune mana pe clanta. Usa se deschide imediat.

Ideea este ca daca nu pui mana pe clanta nu are rost sa te lamentezi ca usa nu se deschide!

Intruder,inseamna ca am facut o confuzie grava!Daca mi acorzi un pic de atentie inteligenta ai putea sa ma intelegi si sa ma ajuti sa mi vad eroarea si daca e a mea,imi voi cere scuze.Inainte de orice,NU m am comparat in talent cu tine.Ideea era cu totul si cu totul alta.Eu,in sinea mea,v am tratat pe toti ca scriitori,mai talentati ori mai putin,fiecare dupa puteri,dar scriitori!Creatori!Ce inseamna a crea?A scrie ceva?
Revin la doamna Sofica,tu esti cu exemplele...Deci Diana Vlase este scriitoarea(admitem ca nickul e identic cu numele real,cum pare(!!!).Ea a scris aceasta bucata de proza care ne a placut multora si ne a si tulburat!Voi ati citit o ca si cand i s ar fi intamplat autoarei totul,ceea ce poate fi foarte posibil!Eu am citit o FARA SA MA INTERESEZE daca e povestea ei personala,daca e a surorii ei,daca a fost imaginata...Eu cand va citesc pe voi si IN GENERAL,separ intotdeauna autorul de opera sa!Merg pe personaje si nu pe persoane(reale?imaginare?nu conteaza pentru mine!),merg la IDEI,merg la inteligenta,la caracterul personajului si nu al persoanei(care persoana?)Chiar si cand citesc romane autobiografice sunt sceptica!Ceva imaginar banuiesc mereu!
Eu aici am venit ca la o cafenea LITERARA,posibil sa nu fie,posibil s o fi idealizat o eu,posibil sa fi facut EU o confuzie!Dar la o explicatie am dreptul?M ati condamnat fara sa ma judecati,pentru ca ceea ce ati facut cu mine nu e judecata!
Acuza voastra e CA AM MINTIT!Intreb ca Mos Ion Roata CINE A MINTIT? Italia e un nick sub care se prezinta un creator(nu talentat,ok!).In realitate AM DREPTUL sa fiu de fapt un profesor de limba romana pensionat,o femeie paralizata care scrie,un student la Litere etc etc.Pe voi nu trebuie sa va intereseze CINE SUNT EU IN REAL,cum pe mine NU MA INTERESEAZA cine sunteti voi!Pe mine ma intereseaza CE SCRIETI!

SCRISOARE/ROMAN ABSURD
Sau un fel de mesaj in sticla in desert..

Ce ramane ? 2 valize cu boarfe si o poveste care nu mai incape in bagaje. Poveste...in adevaratul sens al cuvantului...cu motto, capitole si tot ce trebuie..poate doar fara happy end...chiar daca banala probabil ...ca in Minulescu « la circ/ un accident banal/un acrobat/un salt mortal/si acrobatul nu s-a mai sculat(...) cu aceeasi balerina langa el/alt acrobat/alt salt mortal »
Deci ...fara pretentii de originalitate ( lait-motivul meu !)... doar ceva « rotund » de genul :

« M-a sarutat pe frunte luna
Si ochii mei s-au deschis ca mari porti nelamurite
Unde duce drumul care incepe odata cu marginea mea.
Luna a zambit si si-a pastrat secretul
Iar eu am pasit mirata in mine
Era intuneric si liniste deplina
Si mi s-a facut frica.
mi-am facut atunci inima scut
si mi-am intors privirile inlauntrul meu.
Parca asta inseamna sa te cunosti pe tine insuti, nu?
Dar ce ciudat, eram si in adanc tot eu.
Si cand am facut scut si inima noului eu
m-am regasit tot pe mine.
Cum sa te mai cunosti in conditiile acestea? »

Majoritatea lucrurilor s-au nascut prin negarea altora; dar printr-o noua negare s-a ajuns din nou la cele dintai. Evolutia e deci rotunda?
Pitagora- „armonia sferelor”; cele 9 sfere ale lui Dante; notiune de perfectiune ; forma corpurilor ceresti, atomul- rotunde; ideea de perfect – acelasi din orice punct e privit, fara inceput si fara sfarsit- oare nu este acesta sentimentul eternitatii?
Timpul este intotdeauna rotund....
Cam asta e esenta “capitolelor” mele.

Capitolul I - Copilaria (ca in Maxim Gorki !)

« Inceputurile mele sunt atat de numeroase
Si in atat de multe locuri
Incat uneori imi vine sa le strig oamenilor
- lasati in pace stiintele voastre exacte
si priviti-ma.
Eu sunt universul.
Iar soarele care in fiecare dimineata
aseaza cerul la locul lui
e inima mea fierbinte.
Rosti cu mandrie fluturele.
Apoi,
Ca in fiecare seara.
Isi despica aripile
Si le aseza in locul pleoapelor mele.
Si universul… adormi”

Capitolul II- Adolescenta
sau baietii si blocajele
sau la 18 ani descoperi ca „heaven is just a sin away”.

« Sometimes I want to dress in jeans
Sometimes I want to dress in lace and flirt
Sometimes I don t like boys at all
Sometimes I like a boy so much it hearts”

Capitolul III. Casatoria.

Mi-am proptit bine gandurile in inima ta
Si am strigat : « Aici imi voi zidi manastirea,
In zidurile careia,
Ma voi inchide la fiecare asfintit ! »
Dar totul in jurul meu dintr-o data a tacut.
Doar inima ta zambind mi-a soptit:
“Fii binevenita in tara vesnicului rasarit!”

Capitolul IV. Eu si ceilalti barbati din viata mea
Sau
La 40 de ani descoperi ca poezia este pentru copii si pentru rafinati
Sau
Despre arta de a cere si realitatea de a primi

“Looking for love in all the wrong places
Looking for love in too many faces”

Capitolul V. Acum
Sau dupa 40 de ani..e timpul sa trec la proza
sau
Iluzorie "The future is already here; it's just unevenly distributed"

« Aici nu incepe
si nu se termina nimic.
Nu e decat un zid de manastire
Si drumul care trece mereu prin mine
Aliniindu-si plopii
De o parte si alta a tamplelor mele.
Si bineinteles eu,
Adunand legende din praf
Si masurand atent
Timpul cu pasii.
A trecut exact un rotund de vieti
De cand eram mesterul Manole
Si ma-nchideam intre ganduri
Zidindu-ma la fiecare asfintit .
Si oare ce am sa mai construiesc
Cand voi gasi capatul liniei
Ce trece printre tamplele mele
Impartind spatiul
In curgere si statornicie ?
-se intreba cumpana fantinii
secate de mult
in locul unde nu incepe
si nu se termina nimic
Epilog

..si pentru ca toate sunt rotunde...

« Oricare cer se imparte la doi
si ma mir ca nu stii,
e o regula de divizibilitate
pe care noi, pasarile
o invatam in prima zi de la soare »
rosti cu seriozitate pescarusul.
« Oricare inima se imparte la doi »
incercai eu sa-l conving.
E o regula de divizibilitate..
Dar pescarusul dadu cu dispret din aripi
Si pleca sa traseze orizontul.
Ei, ce sa faci. M-am asezat la loc
Si am continuat sa lipesc cu grija
Cele doua jumatati simetrice
ale inimii.

Ion si Ghio pazeau noaptea ogorul.
Ion il scoala in miezul noptii pe Ghio:
-Ghio, ce vezi pe cer?
-Mii si mii de stele, Ioane!
-Si la ce concluzii ajungi, Ghio?
-Meteorologic, maine va fi soare, astrologic, Jupiter e in Fecioara, astronomic, suntem intr-un univers incomensurabil in perpetua expansiune, astral e ora doua si douazeci, teologic Dumnezeu cel atotputernic e sus si noi nu suntem decat niste furnici fara importanta.
-Si ce concluzie tragi de aici, Ghio?
Ghio nu zice nimic.
Apoi Ion:
- Iti spun eu: cineva ne-o furat cortul.

şi Gheo se întîlnesc,povestesc, iar în cele din urma Ion îl invită pe Gheo să-i facă o vizită spunîndu-i însă sa fie prudent căci are un cîine foarte rău.
Cînd merge la Ion ,Gheo dă de un căţelus
sfios şi jucăuş.
-Bine mă, ai zîs ca ai cîne rău ,spune Gheo
_"E rău rău măi,da ştii cum?Rău domn'ne"
....da' ţine în el.

Am avut si eu colegi ca ea.
Nu stiu ce s-a ales de ei/ele astazi.
Sper ca s-au realizat desi multi dintre ei probabail ca au avut soarta celei descrise de tine .
Cind nu-ti fixezi un tel si nu te zbati sa ajungi la el vei deveni ca cea din povestea ta....
Imi pare rau pentru fetita ei ca ea nu are nici o vina....

O poveste ca oricare alta din care nu am inteles ce sentimente au incoltit in sufletul tau,al colegului probabil ceva mai bine realizat sau situat.Fiecare dintre noi a gresit macar o data in viata dar nu oricare dintre noi a avut puterea sa recunoasca sau sa se rupa de trecut si sa-si construiasca o alta viata,un alt viitor......Si daca nu ar exista si o categorie care pierde in fata vietii cum s-ar mai putea simti bine ceilalti,ca tine,pseudoinvingatorii????

In citeva cuvinte ...
Nu stiu daca merita sa-l citesti dar stiu ca pentru mine nu a meritat. Am sa incerc sa-ti expun citeva concluzii dupa citirea Alchimistului, Diavolului si Domnisoarei Prym si 3 pagini din Veronica se pregateste sa moara.

In Alchimistul ideea destinului e lungita cu apa rece. Iti recomand mai bine Micul Print a lui Exupery sau anumite povestiri din proza fanatastica romaneasca, aparuta sub numele de "Masca" prin '70. Cartea nu e un "It's a must!"

Diavolul si Domnisoara Prym e catastrofala. Cele cam 50 (un numar ales la intimplare pentru ca nu conteaza decit pentru Coelho, ele fiind asul din mineca), de "expresii frumoase" aruncate intr-un aluat rinced numit povestirea in sine, nu mi se par mai evidente decit un "Ana ara" din vechiul Abecedar comunist. ....
Cartea nu e un "It's a must!"

Veronica se pregateste sa moara exact cind eu nu mai suport stresul ei si ii intind o mina de ajutor inchizind cartea la pagina 3. Decizia din acel moment este cea pentru care nu pot spune nimic despre carte, doar ca am incercat sa fug de CD-ul care ar fi putut-o salva pe Veronica.
Coelho nu e un "It's a must!"

Acum,
Ti-am expus subiectiv de ce nu merita sa-l citesti. Acum am sa incerc sa-ti expun de ce mi se pare ca nu aduce nimic nou.
Nu e nevoie de mai mult de o idee sa-ti exprimi revelatiile.
Coelho "propovaduieste" regula in literatura si nu extrema ei. Lipsa gindirii speculative in scrierile sale dau tonul cind afirm ca el este regula. Regula nu aduce nimic nou.

In cele din urma,
Cadourile lui facute lumii, adica cartile lui, sint un gest adolescentin de a inveli un mic cadou intr-un ambalaj imens, adica de a-ti masca citeva "citate frumoase" (chiar am vazut citeva date aici pe site), in citeva sute de pagini, in citeva scenarii banale. Tin minte ca primind cartile de la o prietena am constatat cu stupoare ca exact ceea ce se numeste "expresii frumoase" erau subliniate cu pixul pe carte. La prima vedere pare ceva banal, dar dupa citeva pagini in care Coelho isi da pe fata asii, simti apropierea "citatelor frumoase" ca pe o factura de telefon sau o amenda.

Coelho a invadat intr-o vreme Bucurestiul ... ma privea cocotat pe afise peste tot, iar daca nu ma inseala memoria, aparea intr-o pozitie care te facea sa crezi ca gindeste (cu mina la cap parca). Oare gindea speculativ ma intreb eu? Nici macar in afis nu cred ca facea asta, din moment ce privirea lui dicta regula in toate statiile de tranvai.

PS. "Ana ara." a stat la baza unei societati. As fi curios care e analogia in Abecadarul de azi.

A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98

...am mai pus-o undeva; o pun si-aici; nu va place? no comment?

A fi Roman

Roman adevarat esti doar atunci
Cand urmele stravechi si vechi din tara
Ca pe relicve sfinte le privesti,
Iar numele lui Stefan te-nfioara.

Podul Inalt nu-i doar un simplu "pod",
Calugarenii doar un sat cuminte,
Drobeta, Apulum, Oituz
Sunt pentru tine , toate, locuri sfinte.

Luceafarul pe cer cand il privesti
Straluminind ca-n pagini de poveste,
Ti-apare-n gand din Ipotesti,
Iar inima-ti in versuri se topeste.

Cantata Rapsodia de-o auzi
Nu doar Enescu iti apare-n minte,
Ci-ntreg destinul neamului tau dac
Si intre gene o lacrima fierbinte.

Roman adevarat esti doar atunci,
Traind printre straini chiar foarte bine,
Sa lupti, sa mori cu neamul tau sarman,
Destinul stramosesc sa-l porti in tine.

Te doare-adanc si-obrajii iti rosesc
Cind fratii tai in lume sau in tara,
Nu drumul drept ci gropile pasesc,
Facind intreaga natie de ocara.

Roman adevarat esti doar atunci
Cind tot ce-i rau si pacatos in tine
Cu strasnicie mare le alungi
Si nu le scuzi cu genele-ti latine.

Ion Ciurea/ Köln/ 14.03.98

Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Dar sa lasam pe altii sa deschida o poveste!Nu ca ceea ce a inceput Radu nu mi-ar placea ,dar vad ca nu intereseaza.Asa ca dau sansa si altor prozatori.Va astept.Alexandra