comentarii

ranile amorului propriu sunt mai dureroase dar de cele mai multe ori provoaca rasul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Vis si realitate - de Dinu Lazar la: 02/01/2005 10:56:40
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am vazut aseara un documentar zguduitor despre ravagiile produse de marele val in Asia; peisaje mirifice distruse intr-o clipa, orfani si durere, ravagii si acum probleme majore cu apa potabila.
La sfirsitul documentarului am atipit cu telecomanda in mina si am avut un scurt vis.
Se facea ca revista Photo magazine a inchiriat sala de marmura a Cercului Militar ca sa faca un bal al fotografilor cu donatii pentru zonele sinistrate; se facea ca galeria noua de arta foto din Bucuresti a organizat o zi de licitatii foto, si cine a vrut a venit cu aparate mai vechi, accesorii, fotografii, si s-a strins o suma frumusica, la licitatie fiind invitati multi din lumea buna a Bucurestiului, posesorii de Rolls Royce si de Maseratti; cu aceasta ocazie s-a facut si un pact de neagresiune intre fotografii mai clasici - aia care au treaba cu plastica si perspectiva - si tinara generatie, care nu are nici o treaba cu nimic.
Si la Muzeul de arta moderna de la Parlament s-a facut o minunata seara de fotografie cu vinzare, sub egida Presedintiei Romaniei si a unei reviste de arta photo grafica romaneasca; cu banii strinsi din vinzarea donatiilor s-au putut trimite citeva tiruri de apa minerala.
Nu in ultimul rind, Afepereul a hotarit sa doneze jumatate din cotizatiile membrilor, adica 25.000$, Unicef-ului, pentru ajutorarea celor care au suferit.
Chiar si Fotoclubul de Bucuresti a contribuit cu ceva, dar pina sa aflu cu ce, m-am trezit si mi-am dat seama ca visu`i vis si realitatea e realitate, care este, adica 128.000 de victime acolo si pace si liniste aici.
La multi ani, desigur, in general, dar in special, cit mai putini ani fara organizare, fotografilor romani.
Stranie urare, nu?
#32571 (raspuns la: #32570) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iti multumesc pt raspuns.Si - de Solid Edge la: 02/01/2005 18:10:44
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Iti multumesc pt raspuns.Si mai ales ca esti printre putinii din cei de pe forum care gindesc cu capul limpede si ca "auzi" ce vrea sa spuna celalalt.M-a surprins foarte placut ca ai pus degetul pe rana si ai analizat ultima consecinta:"qui prodest" daca punem problema asa cum o am pus-o eu.Da este un lucru care pragmatic vorbind este deja desuet.
Dar de ce sa amestecam planurile de discutie?
Nu vreau sa reamintesc aici actele concrete de demnitate nationala(pe care le-am "vazut" deabea la trecearea multor ani).Razboiul rece ne-a facut sa dispretuim propriile valori si decizii.Calul troian al "drepturilor omului" atit de maiestru folosit nu folosea decit la santaj politic.Renuntarea la clauza a fost un act de curaj si mare demnitate dar n-avea grija si eu il injuram atunci ca trebuia sa mai pun un pulovar pe mine si sa stau o ora pe intuneric.Sigur daca schimbam planul discutiei lumea o duce mai bine acum si mult mai multi decit cred insisi cei din Romania o duc bine.Sint mai putin de acord ca demnitatea nationala este farmaceutic egala cu demnitatea individuala care prin definitie este subiectiva si dupa mine subordonata.Demnitatea nationala se obtine prin sacrificii individuale si nu cred ca mai trebuie exemplificat,istoria e plina de exemple.Ma rog cam asta...
#32590 (raspuns la: #14477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si va ziceti "Crestinul"?! :)) - de romanul_vesel la: 07/01/2005 07:26:05
(la: Bush-Personalitatea Anului)
mya,

Comentariul "Crestinului" nu are nimic deaface cu religia.
Interventia USA-ului in Irak nu s-a facut pentru apararea crestinatatii. Nu a fost o Cruciada pentru apararea "Mormantului Sfant" a fost o cruciada pentru intarirea influentei americane in Middle East si pentru controlarea resurselor de petrol.
Sadam a avut taria si mindria de a nu se apleca in fata embargoului economic si a puterii unei armate coplesitoare. El a stiut ca nu poate cistga impotriva F16-urilor si a B52-urilor americane. Dar a preferat sa piarda ca un erou si sa arate intregii lumi ca Irakul nu este o tara pe care o cistigi la barbut.
Le-a spus americanilor ca razboiul va fi lung si dureros. Si a avut dreptate. In fiecare zi zeci si zeci de americani si colaborationisti sint omoriti si cu toata propaganda optimista de la Casa Alba, acest razboi nu se va incheia in curind.

Nimeni nu te opreste sa-i numesti criminali, teroristi sau cum vrei tu! Dar nu uita ca ei isi apara tara si integritatea neamului in timp ce americanii sint acolo sa cucereasca.

Deci cine este mai crestin? Sadam ori Bush?

Cu toata propaganda si mascarada organizata de americani inainte de razboi, ca sa-si justifice interventia militara, nimic nu s-a adeverit. Totul s-a probat a fi minciuna ieftina. Arme de ucidere in masa, colaborare cu Osama Bin Laden, prezentarea lui Colin Powell - care a avut nerusinarea sa expuna intregii lumi fotografii facute in Cuba in 1962 ca fiind fabrici de bombe atomice in Irak, dosarul intocmit de Tony Blair... toate numai minciuni.

Daca asta inseamna sa fii CRESTIN si asta este esenta CRESTINISMULUI?!... atunic mi-i rusine sa ma numesc crestin!

Un popor care a trecut prin doua razboaie pustiitoare si zece ani de embargou economic, care lupta pina la ultima suflare si nu ingenunchiaza in fata cuceritorilor, nu conteaza cum il numeste pe Dumnezeul la care dumnezeu se inchina, este un popor martir si este mai crestin decit insasi Papa de la Roma.

Ar fi bine sa treci prin filtrul mintii informatiile de la CNN, ABC si BBC, incearca sa faci conectie intre evenimente inainte de ati crea o opinie. timp de 50 de ani am fost intoxicati cu propaganda comunista... acum sintem intoxicati cu propaganda americana.

Parintii nostri erau pusi sa strige: "Stalin si poprul Rus libertate ne-au adus!!!" Noi sintem pusi sa-l aplaudam pe Bush.

Sintem o tara mica, si poate asta este norocul nostru. Daca eram o tara mai mare poate Bush & Co s-ar fi gindit sa ne dezbine si sa ne imparta, ca pe Yugoslavia.
Pina acum am fost dezavantajati de pozitia geografica poate macar acum, in a 12-lea ceas, sa avem sansa de a deveni granita de est a UE. Asta ne-ar asigura integritatea granitelor si independenta. Dar pentru asta trebuie sa ne punem bine cu UE si nu sa lingem picioarele americanilor.
Americanii nu au fost niciodata pentru noi. Ne-au bombardat fara motiv in Aug 1945. Ne-au vindut rusilor dupa razboi si pentru 50 de ani ne-au izolat in spatele cortinei de fier.

Alex
#32853 (raspuns la: #32466) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Greseala - de magdritz la: 07/01/2005 13:09:28
(la: O romanca naste la 67 de ani, record!)
Doamna in discutie are doua trasaturi puternice: EGOISMUL pentru ca s-a gandit doar la implinirea unui vis propriu fara a se gandi la viitorul copiilor pe care ii va naste. Or, din momentul in care ai adus pe lume un suflet, trebuie sa-ti faci datoria de a-l creste si a-l educa pana cand are nevoie. Nimeni nu poate alege daca sa se nasca sau nu.
A doua trasatura IMATURITATE PSIHICA Poate vi se pare greu cuvantul IMATURITATE, la varsta de 67 ani, dar daca viseaza ca are in gene ca trasatura de familie, o viata longeviva si mai mult decat atat, cel putin 18 ani pana la majoratul copiilor (varsta la care se poate presupune ca se pot intretine singure), deci pana la 85 ani sa aiba putere fizica si psihica sa-si faca toate treburile gospodaresti pentru trei persoane si sa castige banii necesari traiului zilnic. Se pot creste doi copii din pensie?
VISELE NU SE RISIPESC,DAR NICI NU ZBOARA DACA NU LE DAI ARIPI... - de (anonim) la: 07/01/2005 15:22:57
(la: Visele nu se risipesc, dar nici nu zboara daca nu le dai aripi..)
asta mi se pare mie esenta, optimismul.
daca este o bucata literara, mi se pare un pic prea accentuat patetismul reactiilor.
daca este o confesiune...tot e prea patetica.
mesajul in schimb e foarte "fain".
ei, da, sunt ardeleanca.
cauta "Candidati la fericire" de Ileana Vulpescu. are acolo niste nuvele superbe, care ma fac sa lacrimez cu personajele de cate ori le citesc...si le-am citit de foarte multe ori. dar are o asemenea decenta in exprimarea durerilor...incat nu poti face altceva decat sa-i fii alaturi.
am fost alaturi de tine buna parte din naratiune, dar de cateva ori am zimbit putin...nu chiar ironic, dar distant.
doinas
DOC - de carapiscum la: 08/01/2005 06:02:25
(la: MI-E DOR DE TINE)
Stii ce ascult acum in casti? Gica Petrescu- din cantecele sale de petrecere. Mi se pare atat de romanesc, atat de "casnic"... Unde gasesti un Gica Petrescu peste 9 mari si 9 tari? Unde gasesti un poet precum Cosbuc sau un Nica in Amintirile sale?... ACASA!!! Asta e raspunsul. Si chiar daca ii iei cu tine unde mergi, nu poti sa-i transpui lumii noi in care te afli- devii/esti strain pt. straini, strain chiar si pt. ai tai, asta e cruntul adevar. De aia ne regasim unii dintre noi pe aici, ca sa ne ostoim durerea si sa ne reinventam pe noi insine. Eu imi reamintesc din cand in cand o alta vorba stramoseasca nepieritoare: "poarta-te cum ti-e portul si vorbeste cum ti-e vorba!" Iar una inca si mai adanca e asta: "fiecare pasare pe limba ei piere".
Multam fain, la fel si tu!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#32963 (raspuns la: #32887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa speri - de Tudor-Cristian la: 09/01/2005 12:04:06
(la: Labirint)
Labirint - invitatie la reflectie ?

Eu zic ca nu e bine sa asociezi musai iubirea cu durerea, pot exista si una fara alta, nu-i asa ? Mult pesimism aici..., dar poate de aceea plac aceste versuri.
In rest, constructia poeziei e destul de buna, facandu-ma sa ma napadeasca dorul de Minulescu - poetul pe care, personal, l-am iubit mai intai.

Si..., pentru a raspunde intrebarii tale de la mijlocul poeziei, as zice : SA SPERI !

Tudor-Cristian
Carapiscum, Imi pare sinc - de mya la: 10/01/2005 05:38:29
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Carapiscum,

Imi pare sincer rau pentru dificultatile prin care treci si pentru perioada nasoala din viata. Ti-ai facut mai jos autocritica si te-ai mai linistit, sper. E si asta o chestie pozitiva.

Eu nu ti-am citit decat inceputul primului mesaj pe acest subiect (de unde reiesea ca ai ceva frustrari personale) asa ca nu pot sa ma pronunt in restul conversatiei tale cu Daniela. Deduc insa ca a iesit ceva "constructiv" daca pot sa zic asa din tot acest schimb.

Nu te lasa debusolat, revino-ti in fire! Du-te la sotie cu flori si spune-i ca ai fost un tampit si poate te iarta! Daca te uiti in ochii ei si esti sincer, mai ai sanse. Nu vorbi prea mult si nici nu insista, fa-o cu demnitate si fii cat mai relaxat (chiar daca esti tensionat). Daca esti prea incrancenat s-ar putea sa o sperii si sa te lase in durerea ta, sa nu te ierte.

Mult succes si liniste sufleteasca! Incearca sa fii cat mai calm si cat mai deschis la inima posibil. Roaga-te sincer ca Dumnezeu sa decida pentru tine. Daca iese prost (din punctul tau de vedere) gandeste-te ca e si asta o lectie prin care trebuia musai sa treci in viata. Ca sa inveti ceva din ea.

...uite ce am ajuns sa fac duminica seara...sa imbarbatez un forumist necunoscut care trece printr-o perioada dificila...:).
#33061 (raspuns la: #33058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum - de nasi la: 10/01/2005 11:05:13
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
stii cum e cu internetul asta si cu "numele de utilizator"? ca sa nu mai vorbesc de veridicitatea celor spuse in acest context... asa cum poate fi adevarat, la fel de bine poate sa nu fie. recunosc, poate sunt putin sceptica in privinta punerii de cenusa in cap, si parca il simt pe "al" de pe umarul sting cum da din copitutze ceva la genul "hai, mai, ca asta e pus pe sotii, s-o fi plictisind acasa, conversatiile pe net sunt domeniul unde necunoscutii pot sa gargariseasca mult si bine si sa inventeze orice.... etc, etc".
trebuie sa recunosc. o parte din mine crede ca toata povestea asta e o gogorita, sau macar e umflata. dar pe de alta parte, fie chiar si de dragul topicului, inclin sa-ti dau crezare (chiar daca trebuie sa repet, nu pe deplin). ok. am terminat cu aburelile de genul "o fi, n-o fi".
ca sa iau veridicitatea spuselor tale "for granted", stii tu, multi au spus ca barbatii si femeile vorbesc 2 limbi diferite.
ca tot te vad credincios (in sensul religios) fac o paralela cu vechiul testament, daca ma ierti de blasfemie... povestea cu turnul babel - la inceput vorbeau oamenii aceeasi limba, s-au apucat sa construiasca un turn care sa ajunga pina la cer, lui dumnezeu nu i-a placut si le-a amestecat limbile de nu s-au mai inteles unii cu altii si n-au mai construit nimica... eu cam asa vad chestia asta , adica barbatul si femeia pornesc la drum vorbind aceeasi limba, limba iubirii, si pe parcurs... ajung sa nu se mai inteleaga.
de fapt, ajung sa nu mai inteleaga unul ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat.
nefiind de specialitate, imi e putin peste mina sa explic foarte clar chestia asta, dar sper sa reusesc sa ma fac inteleasa cit de cit.
cum vine treaba cu a intelege ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat? ceva in genul
Ea: "m-am saturat sa tot faci, zici, dreci" sau "tu niciodata nu..."
El intelege ca ea il acuza ca MEREU adica tot timpul, adica in fiecare zi face, drege, spune - si ii sare tandara, pt ca normal ca o astfel de acuzatie i se pare injusta. sau intelege ca NICIODATA insemna ca NICIODATA (niciodata nu face piata, nu stringe masa, nu face aia sau ailalta) si bineinteles ca si aceasta e o acuzatie injusta.
aici as pune eu "acuzatie" in ghilimele, pt ca barbatul percepe chestiile astea drept acuzatii, sau reprosuri nejustificate. si imediat se pune intr-o stare defensiva si nu se mai intelege nimeni cu el....

ce vrea "Ea" sa spuna DE FAPT e (poate) ceva in genul "of ce zi nasoala am avut astazi si ce m-au enervat aia la serviciu sau ce m-a suparat nu stiu care, si sunt obosita si ma simt ca un kk si abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad - nu sa-mi vars nervii pe tine, ci pur si simplu sa-mi descarc sufletul ca simt ca explodez si am nevoie sa-mi impartasesc "of-ul" cu cineva. " bineinteles, acel "cineva" este de cele mai multe ori partenerul de viata - una dintre persoanele cele mai importante din viata femeii.
vezi tu, carapiscum, daca te uiti la cum functioneaza "prietenia" intre femei, si "prietenia" intre barbati, ai sa constati si tu singur diferentele. barbatii nu se contrazic si nu se "acuza" decit daca vor sa se ia la pumni. femeile o fac pur si simplu pt ca asa au invatat sa comunice - (chestia de la Freud cu castrarea nu se refera numai la "traumele" psihologice cum credea el, dar are implicatii si in domeniul abilitatii feminine de a se exprima. cu cit femeia a fost invatata mai mult ca nu e ok sa vrea ceva pt ea insasi, pt placerea ei, ca nu "i se cuvine" cu atit mai greu ii va fi sa se exprime clar si raspicat, cu atit mai greu ii va fi sa fie "assertive").
deci cum spuneam, asa au fost invatate sa comunice unele cu celelalte, si de multe ori asa reusesc femeile sa isi rezolve anumite probleme - le e mai usor sa ajunga la niste concluzii sau rezolvari, discutind problema si analizind-o pe-o parte si pe alta impreuna cu altcineva, mai degraba decit inchizindu-se in sine si buchisind acolo, pina o trosneste "evrika!"...
pe de alta parte, n-ai sa vezi 2 prieteni (barbati) la modul "suna unul pe altul la telefon toata ziua sa vorbeasca despre toate prostiile, sau "hai sa ne-ntilnim in oras, si poate vedem un film, poate mincam ceva, poate ne uitam dupa niste pantofi, vedem noi...")

eeeei, si aici incep problemele..... ea vine acasa ca un arici si vrea sa se descarce. el nu stie s-o inteleaga, se simte acuzat pe nedrept (deci se simte si iubit mai putin si nici macar nu pricepe care e cauza) - prin urmare se enerveaza. si ce face? prima greseala: se apara! ai sa rizi, dar asa e. cind un barbat "se apara" in fata unei astfel de acuzatii, nu face decit sa spuna ceva in genul "ba nu-ui adevarat", ceea ce in limbajul femeii se traduce cu "ba n-ai dreptate, ca uite, nu intotdeauna, sau nu e chiar niciodata..., (adica n-ai nici un motiv sa te simti asa - asta 1 la mina greseala) si nu-mi servi mie chestii din astea pe care nu le merit (2 greseala)
ca sa explic putin. greseala 1 - in limbajul femeii, exact asa se traduce ba nu=n-ai dreptate=n-ai dreptate sa te simti asa=nu e corect sa te simti asa=sentimentele tale nu sunt bune/corecte=situatia e buna, tu nu esti=e vina ta. deci, ce se intimpla, femeia vine acasa, la persoana iubita, cu asteptarea de a-i fi alinate durerile/temerile/supararile etc, si primeste opusul asteptarii ei, deci se simte tradata.
greseala 2 - barbatul incepe sa se justifice, sa-i aduca argumente, "dovezi" ca ea greseste (nu ca ea greseste si el are dreptate, ci ca"ea gresete" - asa "se traduce" in limbajul femeii) si cu asta a inceput conflictul.... si cu timpul conflictul se adinceste, certurile sunt tot mai multe si de obicei pe aceleasi teme... ea se simte din ce in ce mai mult "tradata" el se simte din ce in ce mai mult "invinovatit" pe nedrept, apar resentimentele si uite-asa cei 2 uita "limba iubirii" pe care o vorbeau amindoi la inceput si nu se mai inteleg unul cu celalalt...
nu spun acuma ca barbatul e de vina ca reactioneaza asa. vina este egala. si de cele mai multe ori nici macar nu este a lor. nici barbatii nu stiu "sa asculte" cu adevarat, sa inteleaga ce vrea sa spuna femeia de fapt, dar nici femeile nu stiu sa spuna pe intelesul barbatului ce vor de fapt. si bineinteles aici joaca un rol destul de mare si familia, si societatea, mediul, etc. in multe cazuri schimbarea este deosebit de grea.
in fine, sper ca nu te-am plictisit si ca am reusit sa explic cit de cit pe intelesul tau (he! he!, al unui barbat! :))
de maine voi fi fotograf! - de Dinu Lazar la: 10/01/2005 12:05:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"exista fotografi de moda la noi?"

Cred ca ar trebui sa existe fotografi de moda in Ro; desi daca tin bine minte domnul Buzoianu, care este in domeniu mai mult ca oricine, avea cindva o extrem de argumentata motivatie si demonstra ca nu prea exista.

Asa, din cite mai cunosc si eu, pot spune ca am vazut si imagini de nivel mondial facute de A.Paul sau C. Bumbutz; nu neaparat in ordinea asta; dar masa mare de imagini de moda, pictorialele din revistele romanesti de moda, sunt jale si prapad, si nu prea ar putea fi altfel, pentru ca nu se plateste chestia asta decit la nivelul de bataie de joc; si producatorii, designerii, cei care ar avea nevoie de imagini grozave de moda, se uita mai mult sa fie pretul lucrarii minimal decit cum arata pozele.
Deci fara bugete, greu sa fie calitate...

"credeti ca un fotograf talentat va surprinde peisaje, figuri umane, si va compune imagini cu acelasi fabulos rezultat, sau trebuie sa se lase el singur ales, pana la urma, de un domeniu sau altul?"

Sigur ca un fotograf dintr-o tara europeana sau din lume care arata unui potential client si poze de mincare, si portrete si industrie si nunti si botezuri ar fi caracterizat imediat de neprofesionist, superficial si ca face umbra pamintului degeaba; desi au existat peisagisti geniali care au facut si glamour sau fotografi de sport care au facut si imagini bune de moda; totusi se merge, ca oriunde, in orice meserie, pe specializare extrema.
La noi piata e foarte mica si se plateste prost si fotografu` roman e ca scriitorul care impusca francul; ca sa reziste face si poezie, si roman, si aventura si horror, si dictionar, mai traduce, mai un articol de politichie, mai isi da cu parerea, de toate...
Sunt si la noi citiva fotografi specializati, dar foarte putini.
Cum ar fi, suntem ca doctorii de tzara, generalisti; mai un pansament contra unei curci, mai un abces, mai o durere de cap, mai o nastere sau un act de deces, o cusatura, copci, atele, de toate...
Problema nu e asta; tragedia e ca pentru ca sa fii doctor trebuie sa ai o patalama sau studii, iar ca sa fii fotograf nu trebuie nimic, ceea ce poate fi foarte bine sau foarte rau; dar si banii care se platesc in Ro pentru imagine sunt o jale, pentru ca asa e perceputa bresla asta, ca o jale.
#33082 (raspuns la: #33051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mya - de carapiscum la: 11/01/2005 01:15:07
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Aceasta este doar o infima parte din istorie, sunt multe pe care nici nu mi le-am amintit atunci cand am scris mesajul anterior; si crede-ma ca daca as sta sa mi le amintesc pe toate probabil ar trebui sa deschid o pagina de internet. Viata e atat de simpla incat devine cel putin ridicola situatia in care o complicam inutil. Dar nu vreau sa vorbesc despre asta acum.
E adevarat ca mi-am facut autocritica- si tin sa precizez ca asta e putin spus fiindca in realitate sunt pur si simplu daramat sufleteste si orice am cautat sa fac pt. a-mi reveni din aceasta stare n-a condus decat la o si mai mare adancire a depresiei. Intr-un anume fel sunt masochist, recunosc ca durerea asta continua o doresc pt. ca, nu-i asa, e a mea si face parte din viata mea. Asa ca-ti dai seama ca nu prea am cum sa ma linistesc. Ziua si noaptea trecuta au fost un adevarat calvar, nici nu stiu de cate ori nu mi-am vazut pieptul sfasiat/sfartecat din dorinta launtrica de a ma putea linisti, sau de cate ori am oftat intr-un ceas. Asa cum am spus nu caut compatimire si prin urmare nu spun acestea ca sa ma laud ce suferind sunt. NU! Dar cu cineva trebuie sa vorbesc despre astea- si cum sotia mea nu poate sa le mai asculte...
Sa merg cu flori la ea si sa-i cer iertare...? Crezi ca n-am facut-o? Dar si dupa ce am facut asta "s-a intamplat" inevitabilul, adica asa cum spune Daniela in mesajul ei ne-am inteles ca la turnul Babel. Si iar n-a fost vina ei, desigur. Tot eu mi-am calcat cuvantul dat, tot eu am comentat despre ea pe la spate, tot eu am intaratat-o prin purtarea mea lipsita de orice scrupule. Si atunci normal ca a inceput sa deteste pana si atentiile pe care i le faceam. Oare nu semana asta cu un fel de momeala intinsa ei ca s-o pot prinde din nou in lat??? Adevarul e ca toata viata mea am fost un om darnic, mi-a placut sa fac surprize placute si neasteptate, mi-a placut sa fac daruri scumpe chiar daca apoi am ramas cu matele goale, fiindca am simtit o mare bucurie interioara facand asa. Insa ma intreb acum daca nu cumva n-a fost decat o incercare subtila de a castiga aprecierea si consideratia celor care altfel nu mi-ar fi acordat-o niciodata- adica un fel de rasplata pt. plata!
Sa nu mi-o iei in nume de rau dar de imbarbatat se pare ca nu ma mai poate imbarbata decat singur Dumnezeu- pt. ca cea de la care asteptam (?!) imbarbatare nu mai poate sa mi-o dea, e neclintita in decizia ei (si-i inteleg perfect hotararea). Dar cu toate acestea pot sa jur pe orice ca inima ei nu s-a facut de piatra, doar incearca sa se protejeze de orice eventuale suferinte in viitor si de aceea nu mai permite nici un fel de apropiere pe calea sufletului. Ce pot sa spun, are o inima de aur, numai eu n-am vazut-o stralucind ca aveam pe ochii mintii o groasa perdea de prostie ordinara.
Oh, daca s-ar intoarce la mine...! Daca as mai putea castiga macar un pic din admiratia pe care a avut-o dintru inceput pt. mine...! Ea nu-si poate da seama de asta dar m-am gandit adesea ca am fi putut-o lua de la capat, exact ca la inceput, cu tot tacamul acelor clipe frumoase care au existat intre noi, insa cu un nou om alaturi de ea. Stiu ca suna a vorba goala, dar am si eu ambitia mea si un singur gest ar fi de-ajuns, o singura vorbulita s-ar transforma automat in lege divina pt. mine, sa-i pot deveni prietenul pe care nu l-a avut la nevoie. Asta nu mai e totusi posibil acum. Incerc sa ma schimb pe parcurs, probabil va trebui sa ma mai dau de ceasul mortii inca multa vreme de acum inainte, si asa cum bine zici tu mi-am invatat lectia cu varf si indesat.
Ce vreau sa mai adaug intr-un final e ca ma simt ca o povara ce sta pe grumazul ei in aceste conditii- cu vinovatia iesind prin toti porii trupului meu. Stiu ca si ei ii este extrem de greu, stiu ca in adancul sufletului ei inca sufera enorm pt. toate cele intamplate si-as vrea sa-i pot ridica aceasta suparare din suflet. Probabil cel mai mare dar pe care i l-as putea face in aceste circumstante ar fi sa plec cat mai curand de langa ea. Cred ca nu ma insel. Insa, cum sa spun, pt. mine e exact ca in vorba cantecului: "eu cand o vad ma-ngalbenesc / si cand n-o vad ma-mbolnavesc / iar cand vin altii de-o petesc / vin popi de ma dezleaga". Asta este adevarata fata a chinului pe care il traiesc minut cu minut la intensitate maxima. Pe langa asta, mai nou mi s-a redesteptat gelozia pe care cu greu o adormisem.
Ok, multam frumos pt. cuvintele tale- sincer, cu cat mai mult veti incerca voi sa ma imbarbatati, cu atat mai mult imi voi vedea fata schimonosita de relele faptuite. Din punctul asta de vedere se poate sa castig ceva.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#33110 (raspuns la: #33061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Plec in Vacanta la Vara. - de Anon Imus la: 11/01/2005 06:56:49
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Vara asta voi merge neaparat in Romania pentru prima oara dupa mai mult de 24 de ani. Asa am discutat cu nevasta.
De fapt vreau sa fac o tura in Germania la o nepoata a mea, apoi sa inchiriem o masina si sa plecam pe traseul Viena--->Budapesta. Vreau sa stau la Viena o noapte apoi la Budapesta trei nopti si apoi sa intram in Romania pe la Oradea. Vreau sa vad Sibiul, Brasovul si Bucurestiul.

Totusi sa stiti insa ca am inceput sa am emotii...negative. Nu stiu daca o sa-mi placa ce voi vedea si n-as vrea sa ma indispun. Sunt sigur ca rudele vor astepta cadouri si asta e penibil pentru mine pentruca dela ei niciodata n-am primit nimic. Dece sa le dau acum eu? Daca nu le dau ma vor barfi pe la spate. Daca le dau cate un pix o sa zica: "Ie-te domle, American zgarcit!" Asa ca mai bine nimic.

Si mai e ceva care ma va supara mult: vor incepe in mod sigur sa critice America si pe Presedinte. Vor zice ca Saddam e mai bun decat Bush si alte absurditati de felul asta. De asta sunt sigur. Asta ma va indispune categoric. Eu nu vreau sa fiu avocatul Americii in fata unor rude lipsite de eticheta si inteligenta.
Si atunci am hotarat sa schimb traseul: ce-ar fi daca as devia traseul dela Budapesta la Belgrad si apoi la Atena? Nu e mai bine? Nu ma va supara nimeni. Nu voi da cadouri la nimeni. Voi sta la hotele si n-am nici o obligatie fata de nimeni. Apoi vin "acasa" in America unde am casa mea si rostul meu.
Vreau sa vad mai intai cum va fi dupa alegerea lui Basescu ca presedinte. Sa vad daca face ceva bun cu coruptia asa cum se lauda. Poate ca in felul acesta ma voi duce vreodata pe traseul meu original. Dar nu garantez nici asta. Ce-mi trebuie mie dureri de cap?
Asa ca maine ma duc si imi cumpar un pliant turistic Fodor cu Eastern Europe. Ce ziceti, e bun planul meu?

Anon
daciana, - de anisia la: 11/01/2005 13:06:49
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
ca esti dezamagita nu e de mirare. ca simti purtarea lui ca pe o dezertare, iarasi te inteleg. ai incercat insa sa discuti cu el, sa-l intrebi ca sa afli de ce s-a comportat asa? se poate sa fii avut un motiv intemeiat. spun asta experienta proprie. cu opt ani in urma mi-a murit cineva foarte drag. prietena mea ce a mai buna a fost singura persoana care nu a fost langa mine in clipele acelea. nici pe perioada cat cel pe care l-am pierdut a fost bolnav, nici la inmormantarea lui. am fost, ca si tine dezamagita. dupa un timp insa am gasit puterea sa o intreb de ce? nu vroiam sa arunc la gunoi o prietenie de atatia ani , din prea multa mandrie. stii ce mi-a raspuns? "m-am simtit prea slaba. nu te-as fi ajutat cu nimic. as fi devenit o povara in plus pentru ca ar fi trebuit sa ma consolezi si pe mine. am preferat sa stau deoparte si sa te las sa-ti canalizezi timpul si energia ca sa poti trece peste"

uneori oamenii pe care credem ca ne putem bizui sunt mai slabi decat insasi tristetea si durerea ce-o simtim noi in momente grele. nu cred ca "a profita" este verbul care te doare cel mai mult in clipele astea. mai degraba "a descoperi" ca prietenul tau nu este asta de "strong" cum credeai este ceea ce te intristeaza.

ai cerut pentru un sfat: fa-ti timp si discuta cu el ca si cum ai fi discutand cu tine insati. in cuvinte simple si sincere spune-i ce ai simtit, ce te doare, ce ai crezut, ce nu intelegi. prietenia nu este doar zambet si voie buna. si in momentele grele definim gradul in care suntem legati unii de altii.

eu iti doresc numai bine si sper sa gasesti raspunsul intrebarilor ce te framanta.
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita - de Grettel la: 11/01/2005 17:22:26
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
iata un articol extrem de interesant pe care as vrea sa il cititi:
A trai in cuplu sau cum sa convietuiesti cu o persoana diferita

Dupa primele intalniri, care sunt intotdeauna limitate in timp, trebuie sa invatam sa traim relatia intr-un angajament continuu, de durata (in spatiu si timp), daca cei doi parteneri isi doresc sa creeze un cuplu.

Fiecare intalnire amoroasa, chiar daca are partea sa de imprevizibil si de mister, este bazata pe atractia in sens unic sau reciproc (mai rar decat am crede), pe existenta sentimentelor in sens unic sau impartasite (mai rar decat am putea gandi), pe proiectiile reciproce (ne place la inceput imaginea celuilalt - cea care ne este prezentata), care ulterior se vor confrunta cu persoana reala (asa cum este in viata de zi cu zi).

O relatie de cuplu se construieste in jurul a patru componente personale care trebuie sa fie prezente la fiecare dintre parteneri:

• pentru a putea sa intram in relatie, trebuie sa fim liberi, sa nu avem angajamente afective prea puternice care ar risca sa intre in competitie cu partenerul ales;

• trebuie sa fim suficient de autonomi afectiv si material pentru a putea sa ne implicam intr-un astfel de angajament;

• sa fim capabili sa ne propunem reciproc un proiect de viata ce face parte dintr-un viitor ce va fi construit in doi;

• la acestea se adauga capacitatea (care este prezenta sau care ramane sa fie dezvoltata) de a ne propune reciproc modalitati de comunicare si de schimburi de calitate care vor fi puse in practica in viata de zi cu zi pentru a alimenta si anima o relatie de respect reciproc.

Astfel, fiecare dintre partenerii de cuplu va depasi si demistifica imaginile "ecran" care insotesc prima intalnire si de care trebuie sa se elibereze pentru a gasi distanta corecta fata de relatiile semnificative din trecut (familiale, alte iubiri, angajamente anterioare...).

Fiecare dintre parteneri va trebui sa invete sa traiasca in interiorul unei relatii apropiate, care contine o dubla intimitate: 1) intimitate comuna si impartita si 2) intimitate personala si rezervata. Ei vor trebui sa isi ofere mijloace de a trai impreuna trecand prin confruntari (pornind de la diferentele lor, convingerile, obiceiurile lor) firesti vietii cotidiene (si nu conflicte), de a se sustine (si nu a se nega, descalifica sau devaloriza), de a se dezvolta (si nu a intra in competitie, asa cum se intampla uneori).

Fiecare relatie de cuplu se va traduce astfel printr-un plus de energie si de bine, atat pentru unul cat si pentru celalalt, daca fiecare dintre parteneri este constient de faptul ca este de datoria lui sa clarifice si sa duca mai departe diferitele mize, dintre care, rezum aici esentialul:

Dezvoltarea unei capacitati de autonomie afectiva

Pentru a se alia cu celalalt trebuie mai intai sa intram in alianta cu noi insine. Cunoasterea de sine presupune o responsabilizare mai mare a propriilor sentimente si resentimente. "Sunt responsabil de ceea ce simt, nu trebuie sa il fac pe celalalt responsabil de felul meu de a fi sau de gandurile mele".

A nu ne lasa definiti de celalalt

A invata sa ne respectam si sa-l respectam pe celalalt cu toate diferentele sale, aceasta inseamna "a nu ne mai lasa definiti de celalalt". Ceea ce ii mentine pe doi parteneri impreuna nu este nici compromisul, nici supunerea si nici concesiile, ci afirmarea si recunoasterea diferentelor. Exista, de asemenea, riscul de a dezvolta relatii dominant - dominat, care in cuplu iau forme subtile (sau violente) si care trebuie sa faca obiectul unei amri vigilente - in special printr-o pozitionare clara de la inceputul relatiei cand unul dintre cei doi tinde sa-l domine pe celalalt, sa-i impuna dorintele sale, sa-l puna in serviciul nevoilor sale.

A ajunge la un acord

A gasi mijloacele de comunicare potrivite, adica a se pune de acord. Si pentru aceasta trebuie sa invatam sa ne definim mai bine asteptarile, aportul fiecaruia si propriile zone de toleranta... si sa le confruntam cu ale celuilalt.

A iesi din tipare

A iesi din conventional si a depasi anumite prejudecati eronate cum ar fi: "daca celalalt ma iubeste, ar trebui sa stie ceea ce gandesc fara sa trebuiasca sa-i spun...., ar trebui sa raspunda asteptarilor mele fara sa le exprim...".

A accepta schimbarea

A accepta evolutia si schimbarea, ceea ce inseamna si faptul ca trebuie reactualizate angajamentele. Caracteristica vietii pe planeta Pamant este evolutia, maturizarea sau transformarea. O relatie vie se supune acestei legi a evolutiei. Mizele unui anumit moment, despartirile, reajustarile vor fi indispensabile si vor trebui sa faca obiectul nu numai unei comunicari verbale, ci a unei confruntari pentru a-i permite celuilalt sa ne vada (si sa ne accepte) asa cum suntem si nu cum ar dori el sa fim.

de Jacques Salome, autorul cartilor aparute la editura Curtea Veche:
la un moment dat ni se intamp - de maan la: 11/01/2005 21:35:29
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
la un moment dat ni se intampla tuturor cate-o nenorocire asemanatoare, fara ca asta sa insemne ca nu stim sa ne alegem prietenii.

daca omul acela a fost slab exact in momentul in care tu ai avut nevoie de el, nu inseamna neaparat ca nu te iubeste ci ca l-ai prins intr-unul din momentele de slabiciune cand n-a stiut, s-a temut sau n-a fost capabil sa te-ajute.
dupa cum varianta ca nu i-a pasat e perfect valabila.

ar trebui, cred eu, sa te gandesti ce inseamna exact "Avem nevoie unul de altul, in pofida acestei dezertari a lui" si sa-ti explici cu sinceritate sensul lui 'avem'.

eu vad doua feluri de ajutor: unul pe care-l acorzi fara sa te coste nimic si altul care rupe din tine, sinonim cu sacrifciul.

candva, mi-am acuzat prietena care nu mi-a fost aproape in perioada unei lungi convalescente ce-a durat mai bine de un an, fara sa stiu ca, fie si un telefon catre mine (sotul ii interzisese prietenia mea), ar fi periclitat soliditatea casniciei ei, despre care eu nu stiam ca se clatina ...boala mea a tot impiedicat-o sa se confeseze...

cand am aflat adevarul am inteles-o si, desi atunci mi-a fost enorm de greu, acum nu mai vad motive s-o acuz.
in prietenie e oarecum ca-n amor: inima te indeamna sa ierti, daca iubirea exista si mai ales cand simti ca-i reciproca.(:

sfatul meu este: daca prietenia de care ne vorbesti nu este una conjuncturala, daca amandoi ati muncit s-o aveti (mie asa-mi pare) nu-i bine renunti pana nu stii adevarul: e singurul care mantuie.

numai bine!
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
Daca te ajuta cu ceva... - de Ice Queen la: 12/01/2005 23:37:51
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Draga mea,fiintele umane in general un caracter mizerabil;as putea sa iti spun ca am fost de nenumarate ori in situatia ta,eu sunt sprijinul,confidentul de mare incredere,sfatuitorul multor dintre "prietenii" mei,dar iata:dupa ce au luat de la tine ce le trebuie,esti pe cont propriu.poate nici nu stii cat de mare noroc ai avea sa gasesti o persoana ca noi,pentru ca vom "disparea",vom ajunge probabil pana la urma sa ne complacem in nesimtirea generala,lipsiti de putere..
Stiu ca suna a "a 11-a porunca",dar am invatat pe pielea mea ca trebuie sa te obisnuiesti sa nu depinzi de nimeni niciodata,desi asta te va condamna la o iremediabila singuratate..Ramane la latitudinea ta sa hotarasi cum este mai bine..eu am ales insa singuratatea mai sus mentionata,si desi sunt "o luptatoare",de multe ori e atat de greu...:)..Dar nu vreau sa te dezcurajez.In fond,trebuie sa alegi intre mai multe rele,caci binele a incetat de mult sa existe..
Harry Potter - de Julie la: 13/01/2005 04:22:21
(la: Ultima carte)
Si anume ultimele doua volume. Am trecut de la a-i citi fiului meu la a citi, cu egoism, pentru mine.
Nu radeti - a fost o experienta fascinanta. Acum un an eram inca unul dintre cei care strambau din nas la adresa fenomenului HP. In vara, in speranta de a-i largi fiului meu apetitul pentru lectura si limba romana, am cumparat, din Romania, primele trei volume. Cititul de seara a devenit repede un ritual asteptat inca de dimineata - inclusiv pentru mine :)))))
De la Craciun incoace (cand am primit de la Mos editiile originale ale ultimelor doua carti si le-am devorat pe loc) as vrea sa ma reintorc in lumea in care am evadat pentru cateva zile, dar... nu se poate. Pentru mine, doar prima citire e evadare.
Nu stiu daca sa va recomand sau nu aceasta lectura - nu pot fi decat subiectiva referindu-ma la ea (dureros placuuuuuta, adaug :)))) - insa a fost o neasteptata intalnire cu - ma hazardez sa afirm - copilaria.
Acum ma scald intr-o adultie gri, citind sumbru "Lenin, o noua biografie" de D. Volkogonov.

Bine v-am gasit,
J.
o carte pentru inima si constiinta - de cosmina_ro la: 14/01/2005 21:14:15
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Pentru mine cartea "Binecuvantata fii inchisoare" scrisa de Nicoleta Valeria Grossu a fost una dintre cele care si-au pus amprenta asupra sufletului meu.
Nu credeam ca a putut exista atata suferinta!
Am vizitat si Memorialul durerii din Sighet...impresionant! Am simtit ca mi s-a restituit o parte din istoria neamului.

Apoi "Jurnalul fericirii"...o alta carte super!

Si mai am una pe care o iau mereu cu mine "Intre iadul deznadejdiei si iadul smereniei" de Siluan Athonitul

Merita cu siguranta citite!
De ce te-a suparat comentariul lui Grettel? - de Eminescu la: 15/01/2005 09:29:23
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Horia D,

Am auzit de mult de un grup de trei, nu erau un trio muzical... nu cintau RAP si nici MANELE si cred ca daca ar fi ajuns sa le asculte ar fi pus din nou mina pe tapina si pe topor.

Astia trei erau Horia, Closca si Crisan. Dar am impresia ca nu esti unul din ei... chiar daca ai fi trait in vremea lor tot nu ai fi putut fi unul din ei pentru ca nu stii ce inseamna sa fii roman si nu stii cum sa respecti cultura si traditiile poporului nostru.
In ce priveste gluma lui Grettel?!... este o gluma usoara cu parfum vestic. Am vazut acealasi tip de gluma in engleza, franceza, germana... nu are nimic rautacios in ea. Dar sa te apuci sa speculezi de pe urma ei si sa o folosesti ca mai arunci cu ceva noroi pe stema tarii?!... este ca si cum ai rasuci cutitul in rana.

Grettel, daca tu crezi ca asta este tot ce caracterizeaza poporul roman inseamna ca nu faci altceva decit sa scotocesti in gunoi. Dar sper ca a fost o gluma fara intentie.

Toate cele bune si intelepciune,

Ion Roata.
#33461 (raspuns la: #33425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...