comentarii

rapita


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Rapita mai aproape de Buc - de mihaj la: 02/05/2006 12:38:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Mergand pe autostrada 1 (spre Pitesti), pe la km 17-20 este un camp de rapita pe partea stanga...Este in plina floare, asa ca puteti profita la maxim. Am trecut pe acolo ieri.

Cu stima,

Mihaj
#119910 (raspuns la: #119445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
d'acordo! - de ofemeie la: 29/10/2003 18:05:45
(la: o poveste...)
Incepem alta poveste!!!!!!!!Ca ma amuza tarrrrrrrrrrrreeeeeeee mult.Dar nu vad si eu o imaginatie romantica si frumoasa.
"Gigel deschide usa dormitorului si ochii ii sunt orbiti de multimea de lumanari si lumanarele pe care,bag seama,le pregatise Maria pentru el.Patul,in mod normal sumbru,e acoperit de petale rosii de trandafir.In odaie se simte aroma ciorbei de burta pe care tot Maria trebuie sa o fi pregatit.Gigel,cu un zambet pana la urechi,face un dus si se pune pe asteptat.E deja ora 11 noaptea dar probabil ca "bombonica" lui a uitat sa pregateasca ceva si de aia nu e acasa.
Deodata telefonul.Gigel raspunde.La capatul celalalt al firului e vocea ingrozita a Mariei:a fost rapita!
continuati...Alexandra
serios, n-a fost intentionat - de relu la: 29/10/2003 18:28:22
(la: o poveste...)
'Gigel!' - spuse Maria printre hohote. M-au rapit. Mi-au' si vocea i-a fost taiata.
'Daca o vrei in viata, nu contacta politzia; pregateste 2 milioane de milioane de lei pina miine la 2 si asteapta sa te sunam. Orice figura si n-o mai vezi pe Maria rasuflind!' O voce desfigurata si groasa il facu pe Gigel sa se cutremure.
'De unde!? De ce? ALO! ALO!' pe fir se auzea numai tonul.
'Ce ma fac? Ce ma fac? De unde scot banii...? Fanel. Poate el scoate de la parinti ceva... numai el poate sa ma scape..'
Ei si... - de ofemeie la: 29/10/2003 18:36:02
(la: o poveste...)
In timp ce Gigel cauta disperat numarul lui Fanel cineva suna la usa.
"Cine e?"
"Fanel"
"Fanele nici nu stii cata nevoie am de tine!Tocmai voiam sa te sun!Am dat de belea.Mi-au rapit-o pe Maria!Pe Maria me,intelegi?Scumopa mea Marie!Ce ma fac eu acum?Zi-mi si mie,ai niste bani pusi deoparte,asa...ca pt. zile negre ca asta?"
"Ei...oi avea eu ,cum sa nu,da' ia zi-mi,si cine zici ca a rapit-o?sigur nu a fugit cu vre-un amant si tu vrei sa te scoti?"
"Nu!!!!!Tocmai m-a sunat!Ea era!Si.."
Sirul discutiei e intrerupt de un zgomot.Se aude din curte.Gigel priveste pe geam si...vede o nava spatiala!(hihihihihi)si Maria inauntru.
"Gigele!!!!!!!!Salveaza-ma!"
"Vin Mario"
Fanel ramane mut.Nava ia pe Gigel si dispare.Fanel ramane fara ganduri.
Discutie in nava:
Alexandra
#2605 (raspuns la: #2604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zamolxe - de macabeul la: 31/10/2003 20:45:04
(la: ZIDUL RUSINII)
in 1948 uno a votat o rezolutie prin care palestina era impartita in doua state israel si palestina. israelul a aceptat rezolutia. palestinieni au refuzat-o.
as vrea sa-ti amintesc citeva evenimente. in 1972 la jocurile olimpice di muenchen au fost rapita si omorita delegatia sportiva
israeliana (12 sportivi ). ceva mai tirziu o bada de teroristi au
masacrat zeci de oameni pe aeroportul din tel aviv. lista e lunga si se refera la timpuri inainte de tratatul de la oslo. in 1981 a fost rapit un autobuz plin cu copii. majoritatea au fost impuscati.
in 5 ani de sedere in Israel 1982 - 1986 am trait life teroarea.
copii rapiti si torturati (vezi cazul dani katz) fete rapite si violate (vezi cazul hadas kimhi) s.a.m.d. m-ar interesa sa stiu citi
copii arabi au fost rapiti de israel si cite araboaice au fost rapite
si violate de israelieni. recenta rezolutie condamna israelul pentru constructia acestui zid dar in acelasi timp condamna si atentatori
sinucigasi. amanuntul ti-a scapat. ajutorul american pentru israel are la baza un motiv foarte simplu. israelul e singura adevarata
democratie pe acel continent. dupa cum stii in celelalte state sint dictatori la putere care ne avind ce sa dea de mincare la popor le distrage prin propaganda antisemita. reteta e veche. in 1917 turcii
au omorit 1,5 de armeni care traiau in turcia caminoritate.
rusii au intrat in cecenia si au facut-o praf si pulbere si asta avind ca justificare doua atentate in moscova. rusii au lichidat in
cecenia 2 presedinti. inchipuieti ca israelul l-ar lichida pe arafat. amanunte despre arafat poti afla citind cartea evreului pacepa.
sadam a gazat 5.000 de curzi. copii,femei si batrini. nimeni n-a zis
nimic dimpotriva . in frunte cu franta , germania au facut afaceri cu
acest criminal. poate ca ai sa-ti gasesti citeva cuvinte sa reflectezi asupra celor scrise de mine. a propos daca ai sa studiezi lista acelora care au fost premiat cu premiul nobel ai sa gasesti
multi evrei.
iti sugerez in momentul cind citesti aceasta lista sa ai la indemina
o lupa ca sa descoperi un roman pe aceasta lista. cu respect macabeul.
#2834 (raspuns la: #2766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Imi cer iertare parinte Iulia - de (anonim) la: 08/12/2003 18:54:15
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Imi cer iertare parinte Iulian ca v-am impovarat si v-am rapit din timp cu intrebarea mea destul de laborioasa despre impartasanie, dar m-am rusinat astazi cand am descoperit (aparent intamplator) cuvintele cuviosului parinte duhovnic de la Sihla, Paisie Olaru, ca raspuns ce mi-a mers direct la inima, bucurand-o:

" Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post".

Doamne ajuta-ne!
sorin

#6223 (raspuns la: #6088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Cersetorii romani din Napoli, dotati cu cartele de pontaj - de SB_one la: 14/02/2004 01:50:18
(la: Romani in strainatate)
Cersetorii romani din Napoli, dotati cu cartele de pontaj
Rapirea unei fetite romance de sase ani de catre tatal sau, pe o strada din orasul italian Napoli, a pus in alerta atit localnicii, cit si autoritatile, care au descoperit, in subsolul in care a fost dusa copila, indicii privind existenta unei retele de cersetorie care exploateaza minori.

Publicatia “Il Mattino” relateaza ca totul a pornit de la un incident petrecut marti dupa-amiaza, pe o strada din Napoli. Un barbat a smuls-o pe fetita de sase ani din bratele surorii ei mai mari, care a inceput sa tipe din toate puterile.
Urmarire cu elicoptere

Politia a primit apelul la citeva minute dupa ora 16.00 si a pornit in cautarea unui barbat brunet, cu parul lung, aflat la volanul unei masini de culoare rosie. Un elicopter al Politiei a inceput sa survoleze zona, iar locuitorii au participat si ei la urmarire. Femeile - speriate de ideea ca autorul rapirii ar putea fi un maniac - si-au luat copiii in casa, iar barbatii au plecat in cautarea celui care o sechestrase pe micuta Cristina. O ora mai tirziu, urmaritul si fetita rapita au fost gasiti. Cristina a fost recuperata din subsolul unei cladiri, ea ascunzindu-se sub un pat. Fetita a fost dusa intii la sediul carabinerilor si apoi intr-un centru de asistenta, adauga sursa citata.
Cel care a rapit-o a fost gasit imediat, intr-un local din apropiere. Fortele de ordine ajunse la fata locului au fost nevoite, mai intii, sa-l protejeze pe barbat de furia multimii, pornita sa-l linseze. Dupa ce l-au retinut pe rapitor, care este un barbat din Calarasi, despartit de mama fetitei, carabinerii au facut uz de forta pentru a-l duce nevatamat la sediul Chesturii, unde a fost acuzat de sechestrare de persoana, scrie “Il Mattino”.

Reteaua avea pina si registre contabile

Potrivit aceleiasi surse, in locatia in care a fost gasita Cristina, anchetatorii au descoperit liste ale unor nume si “foi de pontaj” ale cersetorilor romani care populeaza intersectiile din Napoli. Tot acolo se aflau si diverse cartoane pe care erau scrise cereri de ajutor, cartoane pe care cersetorii le tineau in mina cit erau “pe teren”. Totul indica existenta unei adevarate organizatii de cersetorie din care fac parte romani, majoritatea din zona orasului Calarasi. Din primavara anului trecut, acestia au facilitat aducerea in Italia a unor minori pe care acum ii exploateaza punindu-i sa cerseasca in intersectii, scrie publicatia italiana. Carabinerii incearca acum sa descifreze registrele gasite in subsol si sa afle cine a organizat si conduce aceasta retea.

[http://www.presa.tv/index.php?show=stiri&act=show&id=776&PHPSESSID=ab9ac1ba5cfef9c799e9a2e08a8a1c49]




SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9602 (raspuns la: #9598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alice, casa fara femeie ar fi - de gabriel.serbescu la: 04/03/2004 15:59:45
(la: Pentru femei)
Alice, casa fara femeie ar fi exact ceea ce e azi: electrodomestice, mancare semipreparata, calcul rational de proteine, totul instant, totul eficace:)
Acum sa recunostem, dupa citatul dat de tine, nici Iorga nu a inteles prea bine rolul miscarii feminine, pentru ca feminismul nu inseamna ¨scoaterea femeii din casa¨, ci implica in emancipatrea miscarii dreptul la vot, la un salariu retribuit egal cu al barbatului, la propietate etc, etc.
Pe de alta parte pozitiile pe care le ocupa uneori femeia in societate, sunt mai degraba pozitiile sau rolurile pe care le avea femeia inca din povesti: mama, printesa rapita, inchisa intr-un turn sau adormita, caritabila, sau pe post de vrajitoare. Rolul activ il ocupa barbatul.
Bine, exista mici exceptii, si Georgiana a remarcat, insa sunt exceptii, si una dintre ele se numeste Margaret Thatcher, insa sa-mi iertata rautatea, nu avea nimic de femeie:)


¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11348 (raspuns la: #11285) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din "Adevarul" - de anita47 la: 22/04/2004 02:23:18
(la: Irakul un al doilea Vietnam?)
Macelul pruncilor la Basra
48 de copilasi care mergeau la scoala si la gradinita, spulberati intr-un atentat diabolic

Douazeci de copii irakieni care se indreptau, impreuna cu alti colegi, spre scoala si spre gradinita, in doua autobuze speciale, si-au gasit sfarsitul, ieri, in urma exploziilor simultane a patru masini-capcana in zona orasului Basra, al doilea ca marime din Irak, aflat sub controlul trupelor britanice din cadrul coalitiei. Deflagratiile, soldate cu cel putin 68 de morti si 99 de raniti (unele surse indicand insa peste 200 de raniti), s-au produs la primele ore ale diminetii, cand traficul este foarte aglomerat, si au vizat trei sectii de politie aflate in cartiere diferite ale orasului, precum si Academia de politie din localitatea Zubeir, situata la cativa kilometri de Basra. Potrivit martorilor oculari, masinile-capcana au fost amplasate in fata sectiilor de politie, explozia acestora provocand cratere de doi metri adancime si distrugand complet fatadele cladirilor. Dupa producerea deflagratiilor, cele trei sectii de politie au fost atacate cu rachete. Un autobuz plin cu elevi de scoala, cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani, a avut nesansa de a trece prin fata postului de politie din sectorul Saudia chiar in momentul exploziei. Un numar de 20 de copii au decedat pe loc, iar alti 28 sunt internati, unii dintre ei in stare grava. O alta masina care transporta copii catre o gradinita a fost avariata de deflagratie. "Am vazut un microbuz plin cu copii care ardea - 15 dintre cei 18 pasageri au fost ucisi, iar ceilalti trei au fost grav raniti", povesteste Amin Dinar, un irakian internat in urma ranilor suferite la picior din cauza exploziei care l-a suprins in usa casei sale. La scurt timp dupa deflagratiile din Basra, o a patra explozie s-a produs la Academia de politie din localitatea Zubeir, situata la 25 de kilometri sud de Basra, soldata cu doi morti si sase raniti, printre care si patru soldati britanici. "Confirmam patru raniti britanici, dintre care doi in stare grava", a declarat purtatorul de cuvant la Ministerului Apararii de la Londra. Guvernatorul provinciei meridionale din Irak, judecatorul Wael Abdel Latif, a anuntat ulterior ca Academia de politie din Zubeir, unde sunt pregatite fortele de securitate irakiene, a fost tinta a doua atacuri. Tot Latif a precizat ca majoritatea victimelor sunt politisti si elevi. Trupele britanice au incercat sa dea o mana de ajutor la locul deflagratiilor, dar s-au lovit de protestele localnicilor, care i-au atacat cu pietre. "Basra a fost in general un oras calm, in special dupa izbucnirea conflictelor de la Fallujah. Situatia devine ingrijoratoare", a declarat un purtator de cuvant la Ministerului de Externe al Marii Britanii, tara care detine controlul in zona orasului Basra.
La Fallujah se reiau luptele
Violentele au reizbucnit, ieri dimineata, la Fallujah, in pofida acordului incheiat, luni, intre autoritatile locale si coalitie. Un grup de 40-50 de insurgenti a atacat pozitiile americane cu grenade si arme usoare, puscasii marini ripostand cu tiruri de mortiere. Schimbul de focuri, care se pare ca a durat cateva ore, s-a soldat cu moartea a noua membri ai gherilei irakiene, ranirea a trei soldati americani, dintre care doi au fost evacuati, si distrugerea a trei vehicule. Ministrul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a avertizat, marti, ca trupele coalitiei nu vor astepta la nesfarsit predarea insurgentilor aflati la Fallujah. El considera ca posibilitatea gasirii unei solutii negociate este minima, avand in vedere ca militantii nu participa la discutiile de pace. La randul lor, liderii religiosi sunniti din Fallujah au lansat apeluri la razbunare si au cerut combatantilor sa nu renunte la arme. "Refuzam orice negociere. Ceea ce cerem este plecarea trupelor americane. Este singura conditie pentru a inceta lupta", a declarat un seic din Fallujah.
Un danez rapit a fost gasit mort
Rapit in urma cu o saptamana la nord de Bagdad, omul de afaceri danez Henrik Frandsen, in varsta de 35 de ani, a fost gasit mort. Ministerul de Externe de la Copenhaga a anuntat, ieri, ca a fost informat, in cursul noptii de marti spre miercuri, de catre autoritatile coalitiei, ca cetateanul danez a fost gasit mort de politia irakiana in urma cu mai bine de o saptamana, la 12 aprilie. Oficialii de la Copenhaga nu detin deocamdata informatii in legatura cu "momentul mortii si nici despre autorii si mobilul crimei". Danemarca este prezenta in cadrul coalitiei din Irak cu 410 militari.
Efectul de domino continua
Republica Dominicana a devenit cea de-a treia tara care anunta retragerea celor 300 de militari aflati in Irak sub coordonare spaniola. "Trupele care se afla in Irak se vor retrage, saptamana viitoare, in cateva zile", a declarat ministrul Apararii, Jose Miguel Soto Jimenez, la finalul unei intrevederi cu presedintele Hipolito Mejia. In pofida anunturilor ferme de retragere facute de Spania, Honduras si Republica Dominicana, precum si cel al Thailandei, care sta in expectativa, Casa Alba a negat existenta unui pericol de divizare a coalitiei condusa de Statele Unite in Irak. "Coalitia din Irak este puternica", a declarat, marti, Scott McClellan, purtator de cuvant al Casei Albe, adaugand ca mai multe state "si-au reafirmat decizia de a ajuta poporul irakian sa-si construiasca un viitor liber si pasnic. Printre partenerii fermi ai coalitiei din Irak, McClellan a mentionat Italia, Japonia si Polonia.




Mara STEFAN







#14284 (raspuns la: #14163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Conotatiile "ascunse" ale impotrivirii fata de constructie - de AlterMedia la: 22/04/2004 07:30:12
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
As vrea sa ne aplecam - cu moderatie si echilibru - asupra posibilelor semnificatii ascunse ale acestei actiuni de impotrivire la construirea CMN. Eu fac parte din categoria celor care cred in teoria conspiratiei, si asa cum am aratat si in materialul meu (DESPARTIREA DE COMUNISM) exista cateva elemente care ma pun serios pe ganduri in ce priveste scopurile reale ale protestului SLC.

SLC este o organizatie care promoveaza secularismul (in limbaj bisericesc termenul "veac" semnifica intervalul de la aruncarea lui Adam si Eva pe pamant, pana la a doua venire a lui Hristos) si non-teismul. In traducere libera valorile, promovate de ei sunt umanismul, adica situarea omului in centrul universului, si - consecutiv - ateismul, adica necredinta in Dumnezeu. Cele doua sunt strans legate nu doar intre ele, ci si de un al treilea element, atat de bine cunoscut noua: INTERNATIONALISMUL COMUNIST.

Asa se face ca la mitingurile lor se amesteca liberi cugetatori pro-capitalisti cu batrani comunisti nostalgici.

Iata de ce nu cred ca miza conflictului este...spatiul verde, ci insasi inaltarea acestui locas de cult IN LOCUL UNUI MONUMENT COMUNIST.

In fapt, conflictul intre ateism (secularism) si Biserica este vechi si a cunoscut si etape sangeroase. El incepe in epoca moderna de la revolutia Franceza si trece prin cea bolsevica, prin razboiul civil din Spania si pentru noi romanii prin teribila prigoana anti-crestina de dupa bolsevizarea tarii.

-Iata mai jos un fragment din "Arta de a nu face martiri" de Nina Negru-

Comunismul ca dusman al lui Dumnezeu isi are radacinile in Satana. Lenin a preluat in 1917 deviza teroristilor masoni din Franta anului 1789: "Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul imparat". "Revolutia franceza a anticipat razboiul total modern", scrie E. Hobsbown in cartea sa "O istorie a secolului XX". Secolul XX a oferit nenumarate prilejuri de verificare a capacitatii crestinilor de a-si proba credinta prin martiriu.

Predicand Evanghelia urii si fiind diavolul cel mult inventiv, comunismul a schimbat tactica: nu-i mai lasa omului dreptul martiriului public, pentru a nu converti. El stie deja ca cei tari in credinta le infrunta pe toate cu barbatie, ajutati de Dumnezeu. De aceea vom afla mai degraba despre proorocul Isaia, care a fost taiat in doua cu ferestraul in timpuri vechi testamentare, si nici nu vom banui ca prietenii si frati de-ai nostri sunt taiati acum cu "Drujba" in padurile Siberiei. Legea diavoleasca a informatiei sovietice a fost si este: despre nimicuri sa batem toba, depre lucruri importante-nimic. Despre camerele de gazare ale germanilor-zilnic, despre faptul ca acestea sunt o "realizare " ruseasca-nimic. Francois Furet afirma ca psihoza antifascista este victoria regimurilor comuniste in materie de propaganda, care au avut drept scop ascunderea crimelor proprii. In timp ce fostii nazisti erau condamnati la moarte de Tribunalul de la Nurenberg, milioane de crestini din Tara sovietelor mergeau constient la moarte in lagarele Holocaustului rosu. Nu se cunosc nume de atei care sa fi acceptat martiriul pentru credinta lor, desi faceau marturisiri publice de ateism.

(...)Nimeni nu neaga ca asupra Rusiei crestine s-a abatut la inceputul secolului trecut o mare nenorocire. Lasand la o parte resentimentele firesti fata de ocupant, sa ne straduim sa intelegem ce s-a intamplat in Rusia, iar peste cateva decenii si in Basarabia rapita de rusi Romaniei.

Patriarhul rus Tihon Belavin, care si-a dat seama ca banda lui Lenin vrea prin metode teroriste sa distruga Biserica crestina, a anatemizat regimul comunist. Arhiepiscopul de la Permi, dupa ce i-a anatemizat pe bolsevici, a murit ingropat de ei in pamant de viu. Episcopul de la Vologda a fost ucis pentru ca n-a pomenit la Liturghie puterea sovietica.

In 1917 Rusia avea 130 de milioane de crestini, pastoriti de un patriarh, 5 mitropoliti , 13 arhiepiscopi, 230 de episcopi, 56 de mii de preoti si 23 de mii de diaconi. Functionau 52 de mii de parohii si 1300 de manastiri, 52 de seminare superioare si 4 Academii teologice. Biserica rusa poseda 1800000 ha de pamant si un miliard de ruble. Toata aceasta avere a fost jefuita de bolsevici concomitent cu decapitarea Bisericii. Printre primii martiri a fost Mitropolitul Vladimir al Kievului, impuscat in februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra, centru spiritual cunoscut si apropiat romanilor datorita marelui mitropolit Petru Movila. Dupa sechestrarea moastelor, in acea manastire, pe Sfantul Prestol a fost pusa statuia lui Lenin. Inainte de moarte Mitropolitul Kievului a iertat pe criminali, considerand ca pentru pacatele poporului rus este dator sa plateasca el si nu altcineva. Nu se pierduse deci filozofia martiriului si constiinta ca trebuie sa se sacrifice cei mai buni.

Patriarhul Tihon a fost inchis timp de 13 luni, iar apoi izolat si urmarit indeaproape de un agent al sovietelor.

Este bine sa retinem si de data aceasta "vamile" martiriului pentru a le compara cu cele traditionale. Impuscarea a fost in aceasta perioada martiriul cel mai onorabil. Lenin considera ca intelectualii sunt "un material tocmai bun de impuscat". Cativa mitropoliti si episcopi, precum si zeci de mii de preoti si calugari au fost nimiciti prin impuscare. Multi clerici din Rusia au murit insa in ger, dupa ce se turna pe ei apa pana se transformau in stane de gheata, ori inecati in rauri inghetate. In ranile adanci ramase in trupuri de la baionete comunistii infigeau cruci. Li se taiau nasul si urechile, pentru a fi apoi aruncati la gropile de gunoi. Preotii basarabeni ucisi la Chisinau in timpul retragerii rusilor din 1941 au fost gasiti cu ochii scosi si cu organele sexuale taiate si bagate in gura. Comunistii au mai practicat si ruperea in bucati a preotilor, dupa care erau dati la caini. La Voronej, episcopul si 160 de preoti au fost spanzurati in 1919 pe usile imparatesti ale bisericilor in care slujisera in ziua de Pasti.

Umilirea suferintei a fost noutatea adusa de bolsevici in metodele de anihilare a omului. In unele puscarii clericii au fost inecati in fecale. In manastirea intelectualilor, la Solovki, transformata in lagar de exterminare, arhiereii erau obligati sa doarma in altar, unii chiar pe Sfanta Masa, si sa accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru excremente. Sigur ca arhiereii au refuzat sa utilizeze tinetele pentru a nu comite un sacrilegiu si au preferat sa moara constipati. Ati gasit in actele martirice din vechime un fel atat de putin glorios de a-ti da viata pentru credinta? Ce fel de legende se mai pot vehicula despre martiriul prin constipare? Acesta este comunismul: in urma lui raman nu martiri venerati de toata lumea, ci fiinte insignifiante.

In timp ce religia anihileaza instinctele primitive, comunismul le desteapta pentru a le exploata in folosul sau. In Basarabia se pare ca tinetele n-au fost inca scoase din altare. Acum un deceniu, un autor basarabean, Vladimir Berlinski (sub pseudonimul Neagoe) isi marturisea intr-un roman obsesia de a viola o fata in altar. Unele manastiri basarabene inchise in anii saizeci au fost populate cu prostituate bolnave de sifilis, adunate din tot U.R.S.S.-ul, in timp ce preotii si preotese erau inchisi in lagare alaturi de criminali ordinari.

In aceste experimente diabolice isi are radacina ideea Anei Pauker si a lui Nikolski (pe numele adevarat Grunberg) de a-i reeduca pe romani in penitenciarul de la Pitesti prin obligarea victimelor de a se snopi reciproc in batai sau de a-si manca fecalele din gamela in care-si primeau portia de "zara". Sa ne amintim de amenintarea repetata de fiecare data la Pitesti celor care incercau sa se sinucida: "No-no-no! Aici nu se fabrica martiri!"

Dar sa trecem de la vladica la opinca, pentru ca un patriarh vertical ca Tihon nu putea sa nu intareasca puterea de rezistenta a crestinilor laici. In timpul proceselor clericilor incepute in anii douazeci, care au continuat cu procesele enoriasilor mai activi, Patriarhul Tihon ,intrebat la Tribunalul revolutionar din Moscova daca socoteste obligatorii legile bolsevice, a raspuns: "Numai intrucat ele nu contrazic regulile credintei". Astfel crestinii mireni erau indemnati sa nu respecte legile lui Antihrist, preferand sa umple puscariile si lagarele, condamnati conform articolului 58 ca "dusmani ai poporului" si "contrarevolutionari". Soljenit in arata de cata fermitate in credinta au dat dovada femeile din lagare. Pentru credinta , condamnarea varia intre 3 si 10 ani de lagar .Rareori s-a intamplat ca cineva sa se lepede de credinta, si aceasta doar i n cazul cand unul dintre soti trebuia sa ramana in viata pentru a-si creste copiii. "

Ce spuneti?

Bogdan
==================
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
Pt Hypatia - de djibril la: 27/04/2004 14:42:27
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Discursul dumneavoastra a fost impresionant. Din pacate pe alocuri a dat si rateuri. Astfel, nu am inteles cum, desi "Constructia catedralei este o chestiune interna a Bisericii", considerati ca o implicare a guvernului ar trebui sa fie de la sine "inteles". Pai ori este o problema interna a Bisericii, ori a statului? Incep sa cred ca ceea ce va roade pe dumneavoastra este faptul ca statul nu a intervenit in aceasta problema, lasand-o la mana autoritatilor locale. Imi pare rau ca mai sunteti inca urmarita de fantomele comunismului, dar sincer, sper ca nu doriti si ca Biserica Greco-Catolica sa restituie Bisericii Ortodoxe lacasele de cult recuperate dupa 1989.
Vedeti dumneavoastra, din punctul de vedere al regulilor ce guverneaza o democratie, statul a facut tot ceea ce putea face pentru Biserica Ortodoxa: i-a oferit libertatea de a-si administra afacerile asa cum crede de cuviinta. Insa dupa 50 de ani in care inaltii ierarhi au jucat cum le-au cantat comunistii (in schimbul acestui joc ei primind interzicerea oricaror altor culte pe teritoriul Romaniei si bunurile greco-catolicilor), Biserica Ortodoxa are reale probleme in a se adapta schimbarilor. Continua sa se mandreasca cu faptul ca 87o/o dintre romani se declara ortodocsi, dar nu are nici cea mai vaga curiozitate sa vada cati dintre acestia se duc o data pe luna la o Biserica. Isi vede credinciosii rapiti de sectanti si tot ce poate sa faca este sa acuze statul ca nu face nimic. Uite ca acum acuza statul ca ii lasa pe unii sa puna la indoiala planurile ei. Si uite asa lupta pentu sufletele oamenilor e inlocuita cu lupta pentru o bucata de pamant. Si uite ca am ajuns si eu la problema care ma roade pe mine: fatarnicia sau altfel spus grija excesiva a Bisericii Ortodoxe (si aici ma refer la cei care conduc destinele acesteia) fata de locul in care va fi construita Catedrala raportata la modul in care aceasta se implica in societatea civila si in care isi pastoreste si isi apara turma de atacurilor sectantilor. Si apropo de sectanti: Cine credeti ca ar trebui sa-i legitimeze?
" Nu mai punem la socoteala atacul sectarilor, care sunt foarte galagiosi, pe care nu-i legitimeaza nimeni [...]"

P.S. Va multumesc pentru lectia de religie, dar daca ati fi citit cu atentie mesajul postat de mine ati fi vazut ca am folosit urmatoare formula: "Cred ca CEA MAI MARE PARTE a predicilor le-a tinut in casele oamenilor obisnuiti." Am folosit sintagma CRED pentru ca, desi stiam ca a predicat in templu cand era copil, nu stiam si daca a predicat mai mult in interiorul sau in afara acestuia. Aceasta informatie mi-ar fi fost mult mai utila (si la subiect).
gabriel
#14610 (raspuns la: #14599) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Now you got me going... pt. Ozzy - de LMC la: 26/05/2004 18:31:20
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Domnule Ozzy,

As vrea mai intii sa-ti spun ca am sa incerc sa nu te ofensez, dar probabil te vei simti ofensat.

Am fost mai mult ca sigura ca am sa-ti ating punctul slab afisind acest subiect pe sit. Incetul cu incetul iti dai arama pe fata, nu esti cel care zice toata ziua "te iubesc, draga sora, te iubesc draga frate". Iubesti numai persoana ta, si ceea ce iti convine. Cuvintele tale la adresa Presedintelui Bush n-au nici o fundatie, tot ce ne spui sint cuvinte care le auzi de la "your fellow democrats", din ziarele liberale (New York Times, Sierra Club, etc), de la programele conduse de liberali (nici sa nu incerci sa-mi spui ca media este condusa de republicani pentru ca toata lumea stie ca nu-i adevarat), de la politicienii care vor doar sa agite publicul dar nu dau nici o solutie in afara de solutia de ai vota pe ei, si asa mai departe, n-are rost sa continui. Se vede ca ai plecat din Romania Comunista de prea mult timp ca sa-ti mai aduci aminte si sa poti sa-ti dai seama ce mult seamana democratii cu comunistii. Personal nu m-a interesat politica pina la alegerile din 2000. Nici nu am stiut pentru cine vreau sa votez pina cind nu am stat si m-am documentat mai mult despre fiecare dintre cei care concurau. Mi-am dat seama de adevar, si am ajuns la concluzia ca numai un Republican imi poate apara cauza si asta se dovedeste in fiecare zi. Demagoguery, limba de lemn, agitatia care democratii o fac nu ma impresioneaza de loc. Te lauzi ca esti un "Brave Warrior", dar ma insel ca stii ce inseamna a fi un adevarat "brave warrior". Te indigna faptul ca sintem in Irak, de razboiul care il conducem, dar nu te intereseaza ca 150 de copii irakieni au fost scoti din inchisorile lui Sadam din numai un singur sat. Nu te intereseaza ca femeiele frumoase (asa cum este sotia ta) din Bagdad pentru prima data pot umbla pe strada fara sa le fie frica ca vor fi rapite de soldatii fiilor lui Sadam pentru a fi violate, omorite si chinuite de odraslele acestea. Nu, sigur ca nu, pentru ca nu este un presedinte democrat la putere, ca Clinton, care mai degraba a bombardat toate podurile peste Dunare si stiu eu citi oameni nevinovati, numai ca sa-si dea timp sa-si inchida slitzul de la pantaloni. Pe Clinton, copilul de suflet al partidului tau, l-a obsedat mai mult bogatia si faima lui Bill Gates decit Osama bin Laden. Dar, imi bat gura degeaba, nu-i asa, pentru ca asa cum fac democratii de obicei, ti-ai bagat degetul in gura si-apoi ti l-ai ridicat in aer sa vezi din ce parte bate vintul, si-acolo te-ai dus si tu. Wake Up!? Crezi ca noi dormim? Te inseli, poate chiar invers.

#15891 (raspuns la: #15886) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
perversitate romaneasca - de kikih2o la: 11/08/2004 02:20:19
(la: La ce-s bune filmele porno?)
Kiki H2O va prezinta:

Romanul romanesc pervers
- dupa un roman de Mateiu Caragiale -


Stimati cititori si stimate cititoare,

Intr-un cuvant, va propun un roman scandalos. Scandalos de indecent, scandalos de comercial, scandalos de brutal, scandalos de actual. Ceea ce imi doresc de la dumneavoastra este sustinerea si promovarea cartii, inclusiv pe caile nebatute de catre industria de carte. In mod ideal, spectacolul (sau, de ce nu, “circul”) din jurul cartii ar fi o intregire a atmosferei dinauntru. Metoda de marketing a romanului este una de factura noua pentru Romania: el este in mare parte oferit in format digital in mod gratuit, mizand pe curiozitatea voastra de a va procura din librarii textul integral si dorinta voastra de a impartasi si altora ce ati mai citit amuzant, inteligent, made-in-romania, despre vama veche, scandalos, indecent, tabu.

Dupa ce ati fost pe la www.RomanulRomanescPervers.tk, adica, in sfarsit, in urma lecturii, pot sa spun numai ca...

...nu stiu daca v-a placut mult, foarte mult, putin, sau deloc ce ati citit pana aici. Dar stiu sigur ca nu v-a lasat fara o reactie, ca acest text nu intra la categoria "literaturii plicticoase". Este un text cel putin scandalos, sper eu, iar scandalul sper sa se traduca in succes editorial. Va spun verde in fata ca romanul a fost scris avand in cap o idee de marketing, anume ca scandalul provocat sa faca publicitate neplatita textului. Strategia este de a va oferi 50% din text in mod gratuit, mizand pe faptul ca veti vorbi cu prietenii, cunoscutii, amicii despre Romanul Romanesc Pervers, fie pentru ca v-a placut, fie pentru ca v-a dezgustat.
Pe voi, celor carora v-a placut, sau vi s-a parut interesant textul, sau ca merita sa se vorbeasca despre el, va rog un singur lucru: rapiti un minut pentru a transmite link-ul catre roman celor din agenda voastra care ar putea fi interesati de el.
Eventual, adaugati in lista voastra de link-uri favorite Romanul Romanesc Pervers, intrucat restul romanului va fi disponibil pe web dupa cum urmeaza:
- 30 septembrie 2004, continuare Coitum (sectiunile 100-150)
- 30 noiembrie 2004, continuare Coitum (sectiunile 200-250)
- 1 ianuarie 2005, cel de al treilea capitol, Post coitum (sectiunile 380-400)

(A propos: tineti minte sa va uitati dupa textul integral - adica dupa carte - prin librarii incepand cu 1 octombrie 2004.)

Special pentru cei care vor sa dezbata, sa lupte si sa combata, sa deconstruiasca, sa injure sau sa propuna una alta, sau sa fie la curent cu ce mai zice lumea despre roman, sau sa auda cum altii sunt si mai pudibonzi sau si mai perversi decat autoarea sau chiar decat cititorii (hm...), va pun la dispozitie grupul de discutii al Romanului Romanesc Pervers la yahoogroups.

Kiki H2O
Istoriei si controversatul 23 August, - de DESTIN la: 28/08/2004 19:48:36
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Destul de curios si controversat destin a avut in rastimpul acestor sase decenii actul de la 23 August 1944!

Numit pe rand:
cand ?mareata noastra sarbatoare nationala?;

cand ?prologul rusificarii Romaniei?;

cand ?fapt energic,de vointa al intregului popor?;

cand ?ziua unei odioase lovituri de palat?.

Actul de la 23 August isi asteapta inca o analiza documentata,atenta, riguroasa si mai cu seama,nepartinitoare,care sa-i defineasca locul si sa-i descifreze semnificatiile profunde si complexe in istoria neamului, ca si in viata politica internationala.

Cert este,insa,un singur lucru:

indiferent de caracterul partizanal al interpretarilor si omeneste vorbind, limitat si subiectiv al documentului memorialistic, el ramane un eveniment de importanta deosebita.

Tocmai de aceea, din sirul lung de posibile definitii pe care le-a primit si le va mai primi actul de la 23 August, putem retine cu certitudine aceasta formulare a istoricului englez John Erickson :

"?23 August 1944 s-a dovedit a fi una dintre zilele decisive ale intregului razboi?."

Oare numai,ale intregului razboi???!!!

O prima problema este cea legata de motivele intrarii, participarii, dar si ale iesirii Romaniei din alianta de razboi cu Germania fascista.

Astazi nu mai este un secret pentru nimeni, ba este un adevar qvasiunanim-acceptat de istorici si politicieni, faptul ca Antonescu s-a angajat in acest razboi si a angajat armata si tara insasi in conflagratie nutrind increderea nestramutata ca, dupa castigarea razboiului de catre germani, Romania, ca aliat, isi va recapata teritoriile strabune rapite prin Dictatul de la Viena si respectiv,prin ultimatumul lui Stalin.

Asa se si explica de ce la inceput a existat un larg si cuprinzator caracter de masa, de entuziasta si sincera sustinere populara, care, insa, pe parcursul razboiului, dar in mod inexorabil dupa victoriile URSS si ale aliatilor, cand victoria germana parea tot mai indepartata si mai incerta, aceasta stare de spirit colectiva a inceput sa se diminueze, ajungand la sentimente diametral opuse. De disperare,refuz de a lupta, mergand pana la impotrivire fatisa.

Il putem denumi ca:un prim avrtisment al istoriei...

Poporul imbratiseaza cu entuziasm si spirit de daruire o cauza,este dispus sa mearga pana la sacrificiul suprem,dar cu o conditie decisiva - sa i se ofere o motivatie clara luptei sale,sa i se spuna cinstit pretul pe care trebuie sa-l plateasca,dar si scadenta ferma a actiunii.

In nici un caz el nu va accepta la nesfarsit demagogia, minciuna, promisiunea neonorata. O cauza,oricat de generoasa ar fi ea initial,daca nu este acoperita de rezultate, sfarseste prin a fi urata si tradata chiar de cei mai infocati sustinatori.

Un alt avertisment al istoriei il avem dat de modul in care partide politice,in primul rand cele astazi definite cu un termen generic si cam vag,partide istorice?, scoase de Carol al II-lea prin ?lovitura de palat? in afara vietii politice,dar mentinute si de regimul Antonescu in aceeasi situatie,au reusit sa catalizeze protestul societatii civile,al maselor nemultumite.

Deci: adevarul, dreptatea sociala, cauza nationala nu pot fi infrante si nu mor; mai mult, ele pot si trebuie sa invie din propria cenuse.

In fine, dar nu si in ultimul rand, actul istoric de la 23 August 1944 a fost, prin complexitatea si profunzimea implicatiilor sale, o foarte sugestiva ilustrare a raporturilor reale dintre politica interna si politica externa intr-un stat national si suveran.

Cu titlu de exemplu, desi Romania era, teoretic, aliata,deci egala cu Germania,in realitate,autoritatile Wermachtului,dar in primul rand, ambasadorul Killingger,dar si trupele germane,se comportau fata de autoritatile romanesti si fata de societatea civila ca niste adevarate autoritati si forte de ocupatie.

Aceasta a si facut ca, pe fondul ororilor razboiului,a pierderilor de vieti omenesti,sacrificiile si privatiunile de tot felul sa se acumuleze crescand si sa ia forma unei revolte antihitleriste de masa,cu un tot mai pronuntat caracter politic.

Nu este mai putin adevarat ca, in pofida tuturor asigurarilor date inca de la 2 aprilie 1944 de catre V.M. Molotov, (si anume ca guvernul sovietic ?nu urmareste scopuri de dobandire a vreunor parti a teritoriului romanesc, sau schimbarea regimului social din Romania si ca intrarea armatelor sovietice pe teritoriul Romaniei este dictata exclusiv de necesitatile si de continuarea rezistentei de catre armatele adversarului?) in aprilie 1945, cu prilejul unei discutii cu o delegatie iugoslava condusa de Iosif Broz Tito, I.V. Stalin avea sa declare fara echivoc:

"Acest razboi nu este ca acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu, impune si propriul sau sistem social".

Ceea ce nu face decat sa intareasca,fara nici o putinta de tagada, istoricul ?pumn in masa? trantit de A.I. Vasinski direct in fata Regelui Mihai I,atunci cand acesta incerca sa se apere,citand in mod iluzoriu ?Declaratia privind Europa eliberata? adoptata la Conferinta de la Yalta din 4-11 februarie 1945: ?

"Yalta sunt eu!?."

Bibliograph:

Marturisiri ale istoricului englez John Erickson;
Istoricul Florin Constantiniu;
WilhelimTaciturnul;
Dr.FI Dworschak.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20562 (raspuns la: #20475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu suntem singuri - de korny la: 07/09/2004 10:45:58
(la: Extraterestrii)
Cu siguranta cred ca exista alte lumi ...altfel chiar ca m-as simti singura in Univers...atata risipa de spatiu...
Si daca s-ar demonstra ca nu exista alte lumi...nu as vrea sa aflu...prefer sa cred ca cineva ne supravegheaza mereu...
Cand eram mica...mereu imi imaginam cum ar fi sa fiu rapita de extraterestri:) Cu siguranta faceam parte din generatia "fan SF":)
it's just me
cel mai vechi popor din Europa - de LUCIUS la: 13/09/2004 19:35:00
(la: care e cel mai vechi popor din europa?)
Teoretic, judecand dupa ultimele descoperiri, ar putea exista o astfel de varianta istorica. Poporul roman, insa, nu exista ca atare. Exista insa o populatie care vorbea o limba indoeuropeana, probabil un fel de stramos al latinei. Apoi sa nu uitam ca studiile geologice au aratat clar ca zona era bine locuita datorita pamanturilor bogate, formate, practic, de-a lungul timpului, de depunerile Dunarii spre varsarea in mare.
Nu cred ca vazand lucrurile in acest mod am aborda un stil nationalist. Daca cercetarile sunt clare nu inteleg de ce nu am putea vorbi in mod deschis, chiar daca ar fi vorba de stramosi ai nostri. Si alte tari au descoperit pe teritoriul lor numeroase dovezi asemanatoare de locuire de zeci de mii de ani dar nu era vorba ca de nationalism.
Problema care s-ar putea pune, intr-o buna zi, atunci cand cercetarile vor avea la baza o tehnologie superioara, este limba civilizatiilor. Daca vor exista dovezi certe ca limba veche este apropiata de limba romana atunci avem o problema. Istoria intregului continent AR TREBUI RESCRISA. Vechile scrieri ne spun ca mai putin de un sfert din teritoriul Daciei a fost ocupat de catre Imperiul Roman iar intr-o perioada atit de scurta de ocupatie ( mai putin de 200 de ani -cea mai scurta dintre ocupatiile din provincii) din cauza rascoalelor dacilor liberi si a populatiei rare, dar mai ales datorita soldatilor care formau armata imperiala, adusi din toate colturile imperiului si care nu cunosteau bine latina, nu a putut exista timpul necesar formarii unui popor. Daca ne gandim la un exemplu din zilele noastre, situatia este similara cu ocuparea Basarabiei de catre rusi. Stau acolo vreo o suta cincizeci de ani. Restul romanilor ii vor considera agresori, in consecinta inamici, si vor ataca tot timpul pentru a-si elibera teritoriul rapit. Numai ca in tot acest timp romanii se rusifica de la sine, pur si simplu, pentru ca sunt in contact permanent cu acesti ocupanti. Personal ma indoiesc ca s-ar fi putut intampla astfel. Oricine cunoaste putina istorie elementara isi poate da seama ca o astfel de varianta este absurda. Atunci ce limba se vorbea daca a fost ocupat doar 20% din teritoriu ? In partile libere se vorbea deci limba de dinainte de ocupatie, aceeasi care s-a vorbit si dupa ocupatie. Daca ea este stramosul limbii romane de astazi atunci semana foarte bine cu latina. Probabil era o latina de origine barbara, vulgara sau populara.
Intr-un fel am putea fi deci un fel de stramosi ,daca nu ai Europei cel putin al natiunilor latine, pentru ca noi am mostenit cea mai apropiata limba de baza latina.
Evolutia vietii - de (anonim) la: 24/10/2004 18:01:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Destin
Sunt Adela1.
Nu sunt de acord, ca "...creatzionismul nu explica de fapt nimic." Ba da, explica, tot astfel, cum explicam noi copiilor, ca i-ar fi adus barza. Un copil mai istet ar putea sa intrebe, cel putin, de unde l-a adus si cum a aparut el in acel loc. Tot astfel stau treburile cu creationismul. Omul naiv si nestiutor intreaba: Cum a aparut lumea? Si i se raspunde cu seninatate: A facut-o Dumnezeu. Cum? Uite asa: inprima zi a spus cutare si cutare lucru, si s-a facut, a doua zi a spus … etc.etc., ispravind toata treaba in sapte zile. Clar. Multumim de explicatie. Cine se multumeste cu atit, aici sa ramina. 2000 de ani in urma explicatia era valabila. De ce sa ne framintam mintile, cautind alta?
2. Apropo de “comunitatea stiintifica”, care nu se multumeste cu atit si continua sa studieze aceasta lume uimitor de complexa si interesanta, cautand raspuns la intrebarile care apar si vor aparea, pentru ca procesul cunoasterii este infinit, dat fiind faptul, ca si lumea (Universul) este infinit, atit in spatiu, cat si in diversitate, complexitate si dezvoltare in timp, care e si el infinit. Toti oamenii de stiinta, preocupati de problemele care ii intereseaza, intr-un domeniul sau altul, au acelasi drept sa se considere “comunitate stiintifica”, ca si credinciosii, care se considera “comunitate religioasa”. Unica diferenta – comunitatea stiintifica e una, chiar daca exista divergente teoretice intre savantii din acelasi domeniu, iar comunitati religioase sunt foarte multe, dupa numarul de cofesiuni si secte, care, fiecare ]n parte, se considera detinatoarea unicei religii “drepte”.
3. Referitor la faptul ca stiinta inca nu a raspuns la “toate” intrebarile am rasuns deja in p.2, dar as vrea sa adaog, ca intrebarile insasi “tind spre infinit” – oricand vor aparea intrebari noi. De aceea poti astepta mult si binne, ca stiinta sa-ti raspunda la toate intrebarile. Religia raspunde la toate intrebarile? Doar in felul mentionat mai sus, sau prin fraza “Necunoscute sunt caile Domnului”. Pe cine il multumeste un asemenea raspuns, sa fie sanatos!
4. “Complexitatea de nebanuit adesea ireductibila a organismelor vii” se explica prin calea enorma, parcurse de ele in dezvoltarea lor, adica prin evolutia de aproximativ 4,5 mlrd de ani,
cand au aparut primele organisme vii (de fapt, microorganisme). Va este greu sa va imaginati un asemenea interval de timp? Si mie. La fel de greu, ca si “complexitatea de nebanuit…” Dar cand le punem alaturi, devine mai lesne de inteles. Selectionarii, care se ocupa de selectia plantelor de cultura, inclusiv florile, sau a animalelor domestice, sunt adesea martori oculari ai unei evolutii vizibile a acestora, iar ei, din motive cunoscute, nu au la dispozitie decat cateva zeci de ani.
5. Referitor la fosile – ele sunt incomplete, pentru ca partile moi ale organismelor s-au descompus sub influenta microorganismelor, ploilor, vanturilor si altor factori destructivi intr-un timp indelungat – de la 4 mlrd de ani incoace. Ceea ce au gasit savantii, si mai poate fi gasit, a avut “norocul” sa nimereasca in conditi favorabile – ca mamutul gasit in ingheturile vesnice din Siberia – nici macar carnea lui nu era alterata, fiind pastrata la rece. In majoritatea cazurilor se gasesc doar amprente in carbune, lut, piatra, sau schelete incomplete, imprastiate de rapitori sau alunecari de teren, vaturi, ploi etc. Astfel, avand in vedere numarul mic de fosile (desi mare in aparenta, dar totul depinde de unghiul de vedere), care s-au gasit, savantii au reusit totusi sa ordoneze materialul acumulat si sa traga concluzii despre evolutia organismelor vii, de la inceputuri. Sunt cunoscuti stramosii multor animale contemporane (calul si magarul, elefantul, maimutele antropoide, crocodilul, hipopotamul si multe altele). Cine se intereseaza de acest subiect – aparitia vietii si al omului, sa caute si sa citeasca lucrarile savantilor George Constable, Edmund White, Dale M.Browun, Tom Prydo si altii. Astfel, tabloul general al evolutie lumii animale si vegetale este deja destul de clar,. Iar detaliile se precizeaza in continuare.
6. Cat priveste “organismele intermediare”, acestea sunt doar niste semne conventionale – toate organismele sunt intermediare, de la o forma primitiva spre una mai complexa, dar nu sunt deloc intermediare, cat timp exista, maninca, beau, alearga si desfasoara alte activitati, caracteristice speciei lor.
In incheiere vreau sa adaog, ca toate cunostintele, acumulate pina in ziua de azi la acest capitol, sunt opera vietii multor generatii de savanti, multor oameni cu inima fierbinte si mintea iscoditoare, care s-au ambitionat sa gaseasca ei-insisi raspunsuri la intrebarile care ii framintau, care au muncit cu abnegatie, cu daruire de sine, infruntand pericole si confruntandu-se cu natura salbatica. Cred ca trebuie sa le fim recunoscatori, nu sa ne postam intr-o pozitie comoda de contemplatori si “criticanti”.

#26105 (raspuns la: #26069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gabi - de carapiscum la: 07/11/2004 04:34:15
(la: Despre prostitutie)
Ce intelegi tu prin a judeca pe cineva? Mie mi se pare ca trebuie mai intai sa facem o diferenta, mai exact o anume specificare: una e sa vezi pe cineva intr-un fel si in functie de asta sa tragi concluzii pe baza carora dupa aia sa dai verdicte (adica sa spui ca e vinovata) si alta imi pare a fi situatia atunci cand numai constati o anumita stare de lucruri fara a trage concluzii finale si, probabil, hazardate. De aceea nu gasesc in ce am scris nici o contradictie. Ba, mai mult, cred ca cele doua fraze scoase de tine din context se explica si se completeaza una pe alta in asa fel ca sa scoata in evidenta ce am simtit eu in acele momente.

Banalitatea raspunsului (si al ei ca si al tau) vine dintr-o prea putina cunoastere a naturii umane, dupa cum gandesc eu. Asta este cel mai simplu raspuns cu putinta pt. cineva caruia nu-i mai pasa ce se intampla nu numai cu sine, dar si cu intreaga societate. Banii ar trebui sa fie mijlocul si nu scopul, dupa cum cred ca stii. Probabil ca pt. multe dintre prostituate realitatea e ca o fac pt. a-si duce viata cu ceva... dar celelalte pt. ce-o fac? Placere? Eu consider ca oricine in lumea asta care se respecta pe sine si care respecta institutia sacra a familiei nu se va deda la asa ceva nici daca ar fi arsa cu fierul rosu. Si cred ca ai omis un alt aspect important, anume ca multe dintre aceste femei ajung la aceasta decadenta (cred ca sunteti de acord ca vorbim de o decadenta) de factori inerenti, factori independenti de vointa lor proprie- de pilda cele rapite, sechestrate, violate salbatic, batute, drogate si apoi trimise la produs.

La punctul 3 sunt intru totul de acord cu tine. As mai adauga insa si "moda", vestita din antichitate si pana in zilele noastre- probabil la fel de batrana ca si prostitutia. Cred ca in buna masura prostituarea a devenit o moda cu care se imbraca mai toata lumea fiindca asa "da bine".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#27965 (raspuns la: #27570) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...