comentarii

rareori


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Situatia in SUA - de ninel la: 10/10/2003 16:20:51
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
In SUA este ilegal daca lucrarile originale au copyright (majoritatea) si tu nu ai cumparat deja albumele si filmele respective. Adica, daca eu am cumparat ultimul CD al lui Eminem, este legal sa downloadez mp3-uri la cantecele de pe el, desi este ilegal sa ii lasi pe altii sa le downloadeze fara sa verifici ca le-au cumparat legal.

Romania este semnatara la conventia de la Berna (actul de la Paris din 1971), deci cam aceleasi reguli ar trebui sa aplice si acolo. Pt detalii vezi: http://www.iipa.com/rbc/1999/rbc_romania_301_99.html

Se pare ca si Franta este semnatara. Vezi: http://www.lapres.net/frwbsou.html

Partea interesanta este ca in practica, situatia variaza enorm de la stat la stat si legea este aplicata rareori. Chiar si in SUA este foarte greu pentru RIAA sa dea in judecata pe toti cei care downloadeaza MP3-uri, ceea ce nu i-a oprit sa o faca recent mai mult simbolic pentru a speria oamenii. Se pare ca nu a avut efectul scontat, deci eu cred ca RIAA o sa porneasca un val mai mare de litigatii pentru a crea efectul scontat.
"Poem pentru Vioară şi Lutier" - de Dinu Lazar la: 15/11/2003 07:47:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Album e mult zis. Este o carticica virtuala cu niste poze si poezii, aparuta la editura "Liternet" ( www.liternet.ro)- de unde poate fi descarcata sau citita.
Eu facusem aceste imagini in atelierul unui lutier din Reghin, pentru scopuri mai putin estetice; pentru promovarea nei marci de bere; domnul Razva Penescu, sufletul si inima actiunii de la Liternet, dupa ce le-a vazut, a tras foarte tare de mine sa se faca un album, doamna Delia Oprea avea niste versuri si a mai scris citeva, si gata lucrarea.
Cum nu ma pricep la arta si desigur nici la poezie, nu pot spune nimic de volum, privit in ansamblul lui; dar pot povesti despre aceste poze cum s-au facut si cum devine cazul de fapt, ca anecdota sau ca drama, depinde cum se vad lucrurile.
Acum un an - doi, ma bintuia pe mine ideea timpita de a aduna mai multi fotografi profesionisti, care sa-si uneasca fortele artistice si financiare si sa puna de un studiou foto cum nu exista in Bucuresti; esuata lamentabil, ideea m-a facut sa pierd o buna bucata de vreme cu speranta ca se poate face totusi asa ceva. Pe scurt, stringerea fortelor trebuia sa se faca pe linga studioul unui fost prieten, urma sa punem impreuna banii de promovare si sa ne bucuram de avantajul unei uniri de forte si de energii - totul suna perfect, dar in Ro e imposibil asa ceva si eu cam uitasem asta.
In timp ce roiam eu pe linga fotograful cu studiou si ii tineam locul, el fiind plecat la Fotokina, suna o agentie de advertising, -mare agentie, nota bene, cu sute de milioane de $ cifra de afaceri -, ca trebuie facute niste fotografii de proba pentru o campanie publicitara cu berea ics. EU ramin siderat, cum adica fotografii de proba, cine le plateste, cine plateste macar drumul, dar amicul de departe si agentia au zis ca sunt mari sanse sa luam campania si sa ma duc sa fac pozele.
M-am dus, am pierdut vreo 3-4 zile in care am facut peste 1000 de fotografii, plus transportul plus cazarea, ca sa ma prind in final ca eram pe post de fazan, lucrarea fiind de fapt de mult arvunita de un alt fotograf care era in relatii mai bune cu agentia respectiva, si ca suma cheltuita (maricica...) ramine la capitolul experiente si ca pot sa ma spal pe cap cu pozele mele de proba. Ce a aparut ulterior, campania de afisare si spotul video rezultat erau departe de ideea mea despre ce inseamna maiestria lutierului care mai bea o bericica, asa ca asta a fost, si asta a fost singura colaborare cu o agentie de publicitate din ultimii 6-7 ani; pentru ca jocurile sunt facute in totalitate in culise si relatiile si jocurile de interese mai puternice decit s-ar crede, nu am mai continuat nici ideea cu studioul foto si gruparea de fotografi, raminind sa faca fiecare pe relatiile si puterea lui ce se poate face in dulcele stil balcanic.
Si ce se face in materie de fotografie publicitara e ceea ce se vede daca se vede si, adesea, iata, ceea ce nu se vede pe panouri si apare rareori si intimplator la Liternet, ca sa revenim de unde am plecat, si am incalecat pe o sha si v-am spus povestea asha.
#4293 (raspuns la: #4291) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noam Chomsky campion al antiamericanismului - de Filip Antonio la: 15/03/2004 13:26:24
(la: FORTE ALE RAULUI)
Rareori am văzut un individ mai consecvent antiamerican decât Noam Chomsky.
#12094 (raspuns la: #12045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa din Romania - de Dinu Lazar la: 17/03/2004 16:40:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Bun venit la o cafea, stimate domnule Buzoianu!
Problema Dvs la noi e lamurita de la sine; in presa se fura ca la balamuc, oficial si neoficial.
Oficial, adica atunci cind se plateste, se plateste foarte foarte prost; neoficial, orice publicatie, luata la bani marunti, are mai multe sau mai putine imagini care nu se stie ale cui sunt, de unde sunt, si, normal, nu se platesc pen`ca piscina patronului trebuie si ea umpluta si iahtu` nu are vele si elicopteru` elice si mertzanu` stea.
Pentru ca sa scape de probleme, rareori se spune cine a facut cutare poza; din cite stiu, nici nu e vreo lege care sa-i oblige sa puna acel credit line.
Eu, din cite mai vad si mai aflu, apreciez ca un procent important din imaginile pe care le vedem pe ici pe colo nu sunt platite, ca sa nu zic ca sunt furate.
Eu am avut un caz cu un ziar mare mare, cel mai mare ca tiraj de la noi; a publicat niste fotografii de-ale mele fara sa intrebe si fara credit line si desigur fara sa plateasca; am trimis redactorului sef un extras din legea dreptului de autor; acesta mi-a dat telefon foarte ofuscat si mi-a spus ca au avut anul trecut beneficiu multe milioane de dolari si pentru ei e o nimica toata sa isi ia cei mai buni avocati si sa-i dau io pe ei in judecata daca vreau sa infund pushcaria pina la adinci batrineti si ca acu` e bine dispus si o sa treaca peste faptul ca l-am jignit cu faxul cu extrase din lege. Adica o io s-o iau eu peste bot ca l-am deranjat, asta voia sa spuna.
Deci, e un sistem aici la ora asta, care e cam asa; nimeni nu va obliga sa dati poze la publicatii sau la ziare. Daca dati, multe nu vor fi platite sau nu vor avea credit line. Si multe din cele platite vor fi in bataie de joc; Mediafaxul, unde am facut grava eroare sa dau niste poze, mi-a vindut poze cu un dolar, cu doi dolari... incredibil. Sume impozabile, desigur.
Asa ca mie imi e foarte simplu sa va lamuresc; e libertate, e care pe care, e furaciune generala, fotografilor din Ro putin le pasa si sunt incapabili sa stabileasca niste norme de conduita profesionala, majoritatea sunt amploaiati pe salarii de mizerie si rad si ei ciubucuri pe unde pot, distrugind astfel preturile in fotografia profesionala.
Calitatea imaginii, pe ansamblu, e la pamint, dar asta nu doare pe nimeni, viata merge inainte, si supravietuieste care cum poate, iesirea e prin Sarindar, vorba crainicului de la gradinile de vara de odinioara.
Ca fotografilor de aici si de acum nu le pasa de ce se intimpla, sau ca sunt inculti, se vede si din lipsa lor totala de prezenta din orice forum de discutii pro sau de fotografie generala, in Ro sau in lume; daca nu stii ce mai e si daca nu participi activ pe la photopro, fotonews, fotoeditorial, prodig, fotomagazin, afepereu, chiar badorgood, inseamna ca n-ai treaba cu meseria asta si ce se vede e numai partea vizibila a aisbergului.
Pentru ca inca e de apreciat linistea, scandalurilor dintre diversele gashti si fractiuni si grupari.
Ce rezolvare vad eu? Sa existe o patura solida si bine pregatita si inchegata de freelanceri care sa dea materiale la publicatii si firme; sa existe un for profesional care sa certifice si sa oblige pe toti, clienti si fotografi, la niste preturi minimale si la o calitate profesionala a produsului finit.
Sunt firme in Ro care acum doi ani aveau bugete de sute de mii de dolari pe an pentru fotografie, si acum si-au cumparat un aparat digital si un baietzash de la IT sa butoneze, si care va sa zica fac economie; nu conteaza ca produsul fotografic rezultat e jalnic.
Dar, repet, mai multe imagini decit ati crede sunt furate pur si simplu.
A se vedea la bxg raspunsul procuraturii in cazul unei imagini furate de Carrefour. Credit line? Astea sunt amagiri. Cum ziceam: ce lume vesela, care este.
#12294 (raspuns la: #12282) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Propagandă stângistă - de Filip Antonio la: 22/03/2004 06:21:15
(la: Politica in Spania asa cum este ea)
rareori am văzut un text mai propagandistic, parcă modelat după Manualul scurt de istorie de istorie al PCUS. Las la o parte chestiunea cu trupele din Irak, s-a bătut destul apa în piuă pe această temă. Mă leg de următorul text:

"Stai putin, ce inseamna prosperitate economica atunci? Ca ai un top al celor 100 de milionari si restul tarii moare de foame? Nu, a gandi social inseamna sa privesti catre clasa mijlocie si sa eviti polarizarea. Daca ne luam dupa PIB Statele Unite ar fi tara tuturor fericitilor. Dar nu e caci exista milioane de saraci, unii nu dispun de cea mai elementara asistenta sanitara. Asta naste frustrari si ne trezim ca niste dementi apuca o arma si impusca elevii dintr-un liceu, ne trezim cu tot felul de secte dintre cele mai ciudate si mai radicale".

Aşa arată societatea spaniolă? Mă îndoiesc.

"In Europa de Nord se gandeste altfel "prosperitatea". Du-te in Danemarca, Olanda sau de exemplu in Suedia, unde impozitul pe profit e de 40%. Nu se cheltuie bugetul aiurea, cum spui, ci se distrubie echitabil. Politicile sociale nu exclud prosperitatea economica".

În primul rând nu impozitul pe profit, ci cel pe venit sau TVA sunt principalele surse de venit ale bugetului. În al doilea rând, tendinţa de reducere a fiscalităţii directe nu o ocolit nici Europa de Nord. Guvernul Danemarcei, condus de liberalul Fogh Rasmussen a antamat u proces de reducere a impozitelor, ca şi guvernul de centru dreapta din Olanda condus de creştin democratul Jan Balkendende. Iar Suedia şi-a redus şi ea ratea marginală a impozitului pe venit şi şi-a redus cheltuielile sociale, care între altele aveau ca efect încurajarea absenteismului de la muncă, în urmă cu 15 ani cel mai ridicat din Europa.
#12546 (raspuns la: #12542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Afaceri cu capshuni - de Dinu Lazar la: 28/03/2004 05:13:57
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Zice domnu` Bora: " Am avut recent o discutie cu un prieten care sustinea ca o persoana poate sa fie si artist si manager in acelasi
timp. Se pare ca se poate. Se pare ca dl. Lazar e 40% ar-
tist, 40% om de afaceri si 20% pedagog."

Dom`le, ce mi-ar place sa fiu om de afaceri aia patruj`la suta.
Mi-ar place si zece, si chiar si cinci la suta.
Dar nu sunt.
De citiva ani fac fotografie mai mult pentru mine si pentru extrem de rari clienti, pe care nu ii caut niciodata eu, si care pot plati cit cred eu ca ar face imaginea realizata de mine.
Raportat la un fotograf de afara cu oarecare succes sau chiar la unul de aici cu dever, oricum veniturile mele sunt de tot risu`.
Cind am bani ii dau pe scule, softuri, computer, si nu mai e vremea cind iti luai o Leica si stateai linistit si te uitai la ea douazeci de ani, dupa care te gindeai sa iei alt model; daca tii la meserie, si eu tin, trebuie sa dai mult si mereu ca sa fii in regula cu toate cele.
Dar imi asum insuccesul comercial, desi nu e numai vina mea... in ultimii 5-6 ani, in Ro am constatat o prabusire a preturilor pentru fotografiile din sectorul editorial si comercial.
Nu pot intelege cum aici, unde costul vietii este destul de apropiat de cel de oriunde din Europa, multe chestii fiind mai scumpe ca oriunde (aparatele de fotografiat, accesoriile, componentele de calculator sunt si de 2-3 ori mai scumpe, cite o data, din cauza taxelor aberante si a costurilor indirecte de tot felul) - deci nu pot intelege cum cind preturile sunt cum sunt, in fotografie sa se plateasca de intre 4 si 10 ori mai putin ca in Europa si din banii astia sa platesti si impozite si toate angaralele.
Din cauza ca in bresla fotografilor romani exista foarte multi care nu au o minima cultura economica sau atasament la meserie sau cit de cit cunostinte de marketing, din cauza ca fotografia pe care o produc e numai o ciubuceala si nu o arta sau o meserie care are pretul ei, clientii au prabusit preturile, la nivele incredibile.
O fotografie la ziar la noi se plateste cu sub 10$ - 20$, o agentie de presa plateste pe o poza si 2$, si o imagine exceptionala ca aia cu Constantinescu stropit cu cerneala, data pe flux si preluata de sute de ziare, a adus fotografei ceva pe la 50$... o bataie de joc.
O fotografie de coperta de carte aduce 10-20 $, si o zi de lucru aici in domeniul revistelor de lux aduce rareori 150$, cind minimul in Europa este 400$ -600$... si in sectorul comercial fotografia sta la fel de rau, veniturile fiind in medie si de 10 ori mai mici ca in Eu.
Asta in conditiile in care, cum ziceam undeva mai jos, exista un "cost of doing business", un cost al raminerii in afacere, si daca iei 150$ pe zi ca fotograf, nu inseamna ca ai cules capsuni si astia sunt banii cu care te intorci in tzara, ci astia sunt banii din care platesti impozite uriase, iti platesti leasingul sau costurile la aparate, accesorii, blituri, scule, masina, etc... si facind o diagrama cu costurile meseriei, vezi ca daca din 150$ ramii (rar) cu 10% pentru tine esti boier mare si indiscutabil, aproape fericit.
Asa ca asta e cu omu` de afaceri, care este. E o piata care pe mine ma depaseste, nu am elasticitatea si energia sa ma cert cu toti clientii care se fac ca ploua si iti spun inchizind usa la gipanul de cincizeci de mii de dulai sau vorbind din piscina personala ca e prea scumpa treaba si la banii astia gasesc o mie de fotografi mai ieftini.
Asta cind am o zi fericita si vorbeste cineva cu mine, fara sa-mi fure pur si simplu maldarul de diapozitive fara sa zica nimic...
Deocamdata eu sunt membru al unor grupuri de discutii importante in fotografia mondiala, fotoeditorial, prodig, photopro, si altele, unde se dezbate in cam o suta de mailuri pe zi problema abordarii clientilor, problema costurilor, a "cost of doing business" si alte chestii legate de partea mai paminteasca a meseriei; nu vad nici un roman pe acolo, nici ca membru si nici ca vorbitor sau om care sa se intrebe sau sa raspunda... si pe bune, ce sa zica, io nene fac orice la orice pret, asta e piata, e democratie, jungla e jungla si daca nu iau io cashcavalu e foame i il ia altu`, si tot panseuri de genul acesta cu piata face pretu` si se regleaza piata singura si legea cererii si a ofertei.
Parerea mea este ca atunci cind si daca vom intra in Europa, va fi si nevoie de fotografie de calitate, care va putea sa fie platita bine, si cel care a cerut o zecime din pret pentru o zecime de calitate miine nu va putea sa spuna nene, acu` sunt european, de miine pretul meu e la nivel, desi calitatea va fi tot una romaneasca.
Cu foarte mici exceptii, poate cu exceptia a 10-15 oameni care sunt foarte buni in fotografie la noi, restul vor fi maturati de fotografi buni care vor veni sa lucreze aici asa cum mergem noi acum la ei sa culegem capsuni.
Aplecati pe rasaduri, fotografii romani care vor fi acceptati la munca in Spania se vor intreba cum dracu` s-a ajuns aici si unde a fost buba...
#12938 (raspuns la: #12903) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hei, dragilor, am gasit solut - de Dinu Lazar la: 28/03/2004 15:04:36
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Acuma, lasand la o parte gluma, exista vreun sindicat ceva, vreo organizatie, in chestia asta numita Romania, care sa reprezinte interesele fotografilor?"

Teoretic exista AAF, moarta cam de doishpe ani in fapt, tot teoretic exista AFPR, asociatia fotografilor de presa, la care o ocheada pe forumul lor spune tot ce trebuie sa se inteleaga; in aceasta asociatie sunt relativ multi fotografi de presa care insa nu par absolut de loc preocupati de problemele pecuniare sau artistice sau tehnice ale meseriei, prezenta lor pe forumurile de fotografie cu aceste aspecte fiind absolut nula in acest sens ca si in orice alt sens; deci le e bine si e perfect cum e acum pentru ei.
Nu au ce comunica si nici ce invata ca sunt mari.
Nu am citit nicaieri sa fie unul deranjat de problemele meseriei sau sa aiba vreo opinie.
Altfel nu exista in Ro nici un sindicat functional si nici o organizatie profesionala fotografica, si din nou subliniez, cred ca nu exista pentru ca nu poate sa existe.
Lumea e multumita, care cite o slujbulitza pe undeva, apoi un ciubucel pe ici colo, iar la cei zece - cinshpe boieri mai rasariti iar nu le pasa si un sindicat le-ar strica apele, le convine foarte bine sa luceze relativ in ceatza si pe shestache.
Nu exista nici o mindrie de apartenenta la o breasla sau o ritmicitate in datul la visla in barca fotografiei.

"In prezent tipu' mai reprezinta vreo 4-5 fotografi romani carora le vinde fotografiile. Tot pe banii aia. Iar io nu mai vand nimic."

Pai nu ar fi corect sa ne spuneti cine e omu, sa nu ia si altii plasa?
Agentiile cu care rareori mai lucrez eu, adica Hepta si Guliver, nu iau mai mult de 50% din ce se vinde. Un comision de 90% mi se pare totusi aberant.
Nu ar trebui lasat sa faca asa ceva.
Mi se pare inadmisibil.

"Asa ca de unde luam agenti dintr-astia? Aveti vreo idee domnu' Lazar?"

Eu idei am multe, dar... e inutil.
Se poate lua un eminent student in anii terminali de la marketing, se aduna citiva fotografi si pun de o suma tentanta, si se da si comision de vinzare; intii si intii trebuie facut un studiu de marketing, nimeni nu stie de fapt care e piata, cine pot fi clientii, cine sunt fotografii ale caror opere le vedem pe pereti, de fapt e o piata cu multe necunoscute.
Dupa ce se stie ce si cum, se pot genera formule eficiente de marketing, se poate merge la tirguri, se pot oferii servicii si se pot tocmi agenti care sa mearga din usa in usa la clienti si sa lase portofolii, sa ia lucrari si sa incaseze comisioane.
Asta insa in alta viata; eu am incercat si am pierdut cam doi ani cu cai verzi pe pereti si organizari imposibile, imi ajunge, sa vad si eu pe altii ca fac ceva si daca mi se pare OK ce fac ei o sa-i rog sa vad daca am si eu
un locshor sub soare pe acolo, daca nu, nu, asta e.
Dar, conditiile sunt alea care sunt, cultura asta care este, cultura economica, vai de mama ei, orgoliile cit cuprinde, mi se pare mai imposibil ca oricind de facut ceva concret, si dragoste cu forta nu se poate.
Si timpul trece...
#12961 (raspuns la: #12942) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru anonim - de Andrei B la: 07/04/2004 09:25:58
(la: Vecinii de bloc - sa le ascultam manelele sau...?)
"Fratilor, va rog frumos, vorbesc serios, nu fac misto, sunt plecat de multi ani din Romania. Aproape ca am uitat de ea.
Cine imi poate explica si mie...ce sunt alea..."manele" fratilor?"
Manelele sunt o amestecatura ordinara de muzica lautareasca cu muzica orientala si indiana (uneori).
In general sunt copii fidele ale unor melodii arabesti dar carora le sunt "aplicate" o serie de versuri idioate si nu rareori agramate.
Ca sa intelegi mai bine citeste:
"Esti iubirea mea, esti dragostea mea,
Mor si fara tine, nu te pot uita"
Am incercat si sper ca am reusit sa te fac sa intelegi cam ce sunt manelele.:))))

#13432 (raspuns la: #13339) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu Adevarat Marcata - de LMC la: 13/04/2004 17:11:19
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cind am inceput scoala, mamica imi spunea, am inceput sa citesc foarte greu. Ei ii se parea ca nu am sa stiu sa citesc niciodata. Dar nu a durat mult si am invatat si eu sa citesc, eram cea mai buna din clasa. Nu stiu cum au ajuns in miinile mele cartile cu basme, povesti nemuritoare, legende si alte povestiri. Eram fascinata si cind incepeam sa citesc nimeni nu-mi mai lua cartea din mina. Eram inebunita dupa carti si mergeam la biblioteca de doua trei ori pe saptamina sa-mi iau altele, si cind nu mai aveam ce citi incepeam toate de la inceput. In biblioteca din apartamentul nostru din Oradea parintii aveau o multime de carti al caror autori nici nu puteam sa le pronunt numele. Incetul cu incetul am inceput sa le citesc si pe acestea, "Coliba Unchiului Tom", "Rosu si Negru", "Omul Invizibil", titlurile ma impingeau sa le iau si sa le citesc iar daca titlul nu ma impresiona nici nu luam cartea in mina. Odata am trecut pe linga o vitrina al liceului pedagogic Iosif Vulcan unde era expusa o carte cu un titlu care mi-a aprins curiozitatea in mine. De cite ori treceam pe linga aceasta vitrina ma opream si ma uitam la cartea aceasta, mi se parea asa de misterioasa... La biblioteca scolii aveau numai un singur exemplar, din cite imi aduc eu aminte, si acesta era luat de altcineva. Abea asteptam sa vina odata inapoi sa pot si eu sa o citesc. Era vorba despre cartea "Singur pe Lume", o carte care la virsta mea frageda de 10 ani m-a zdruncinat pina in adincurile sufletului meu. Si-acuma mi se face inima mica si stomacul mi se stringe nod gindindu-ma la efectul care au avut cuvintele care le-am citit. Cit timp am trait in Romania, pina la virsta de 13 ani cred ca am citit mai mult decit am citit de atunci incoace. Probabil ca limba engleza mi sa parut mai greu de inteles, dar si aici in America am citit destul de mult, nu din placere, ci din nevoie. Rareori gasesc cite o carte care nu pot sa o las jos pina nu o termin. Totusi din nevoie am dat peste citiva scriitori care mi-au format personalitatea: Emerson, Dickinson, Thoreau, Hawthorne, Twain, toti classici in general au avut un anumit rol in a-mi ciopli personalitatea mea, dar in ciuda ca acestia sint considerati genii ale literaturii, povestile care le-am citit cind am fost copila imi sint si imi vor ramine cele mai importante pentru mine, binenteles in afara de Biblie. De fapt Biblia este singura carte care mi-a marcat viata intr-un mod la care poate autorul acestui subiect de forum s-a referit. La ora actuala pe noptiera mea veti gasi o carte care am cumparat-o intr-un shop de antichitati, o carte cu povesti scrise de Hans Christian Andersen. Poate ca ma credeti cumva anormala sa-mi placa sa citesc asemenea carti cind doar exista un Tolstoy sau un Dostoyevsky care sa-mi spuna mai multe decit imi spun povestile lui Andersen. Nu ma intereseaza, pentru ca destul "Razboi si Pace" sau "Crima si Pedeapsa" sau "Idiot(ul)(tzi)" exista in lumea de azi ca sa-mi mai inund capul si inima cu mai multa desertaciune. Doresc sa visez incontinuare ca atunci cind eram copila, nevinovata si fara grijuri. Aceste povesti ma lasa sa scap de realitate, sa intru intr-un univers care-mi ofera posibilitatea creativitatii si originalitatii. Fiind o plasticiana acestea nu-mi sint niciodata indeajuns....
Conotatiile "ascunse" ale impotrivirii fata de constructie - de AlterMedia la: 22/04/2004 07:30:12
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
As vrea sa ne aplecam - cu moderatie si echilibru - asupra posibilelor semnificatii ascunse ale acestei actiuni de impotrivire la construirea CMN. Eu fac parte din categoria celor care cred in teoria conspiratiei, si asa cum am aratat si in materialul meu (DESPARTIREA DE COMUNISM) exista cateva elemente care ma pun serios pe ganduri in ce priveste scopurile reale ale protestului SLC.

SLC este o organizatie care promoveaza secularismul (in limbaj bisericesc termenul "veac" semnifica intervalul de la aruncarea lui Adam si Eva pe pamant, pana la a doua venire a lui Hristos) si non-teismul. In traducere libera valorile, promovate de ei sunt umanismul, adica situarea omului in centrul universului, si - consecutiv - ateismul, adica necredinta in Dumnezeu. Cele doua sunt strans legate nu doar intre ele, ci si de un al treilea element, atat de bine cunoscut noua: INTERNATIONALISMUL COMUNIST.

Asa se face ca la mitingurile lor se amesteca liberi cugetatori pro-capitalisti cu batrani comunisti nostalgici.

Iata de ce nu cred ca miza conflictului este...spatiul verde, ci insasi inaltarea acestui locas de cult IN LOCUL UNUI MONUMENT COMUNIST.

In fapt, conflictul intre ateism (secularism) si Biserica este vechi si a cunoscut si etape sangeroase. El incepe in epoca moderna de la revolutia Franceza si trece prin cea bolsevica, prin razboiul civil din Spania si pentru noi romanii prin teribila prigoana anti-crestina de dupa bolsevizarea tarii.

-Iata mai jos un fragment din "Arta de a nu face martiri" de Nina Negru-

Comunismul ca dusman al lui Dumnezeu isi are radacinile in Satana. Lenin a preluat in 1917 deviza teroristilor masoni din Franta anului 1789: "Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul imparat". "Revolutia franceza a anticipat razboiul total modern", scrie E. Hobsbown in cartea sa "O istorie a secolului XX". Secolul XX a oferit nenumarate prilejuri de verificare a capacitatii crestinilor de a-si proba credinta prin martiriu.

Predicand Evanghelia urii si fiind diavolul cel mult inventiv, comunismul a schimbat tactica: nu-i mai lasa omului dreptul martiriului public, pentru a nu converti. El stie deja ca cei tari in credinta le infrunta pe toate cu barbatie, ajutati de Dumnezeu. De aceea vom afla mai degraba despre proorocul Isaia, care a fost taiat in doua cu ferestraul in timpuri vechi testamentare, si nici nu vom banui ca prietenii si frati de-ai nostri sunt taiati acum cu "Drujba" in padurile Siberiei. Legea diavoleasca a informatiei sovietice a fost si este: despre nimicuri sa batem toba, depre lucruri importante-nimic. Despre camerele de gazare ale germanilor-zilnic, despre faptul ca acestea sunt o "realizare " ruseasca-nimic. Francois Furet afirma ca psihoza antifascista este victoria regimurilor comuniste in materie de propaganda, care au avut drept scop ascunderea crimelor proprii. In timp ce fostii nazisti erau condamnati la moarte de Tribunalul de la Nurenberg, milioane de crestini din Tara sovietelor mergeau constient la moarte in lagarele Holocaustului rosu. Nu se cunosc nume de atei care sa fi acceptat martiriul pentru credinta lor, desi faceau marturisiri publice de ateism.

(...)Nimeni nu neaga ca asupra Rusiei crestine s-a abatut la inceputul secolului trecut o mare nenorocire. Lasand la o parte resentimentele firesti fata de ocupant, sa ne straduim sa intelegem ce s-a intamplat in Rusia, iar peste cateva decenii si in Basarabia rapita de rusi Romaniei.

Patriarhul rus Tihon Belavin, care si-a dat seama ca banda lui Lenin vrea prin metode teroriste sa distruga Biserica crestina, a anatemizat regimul comunist. Arhiepiscopul de la Permi, dupa ce i-a anatemizat pe bolsevici, a murit ingropat de ei in pamant de viu. Episcopul de la Vologda a fost ucis pentru ca n-a pomenit la Liturghie puterea sovietica.

In 1917 Rusia avea 130 de milioane de crestini, pastoriti de un patriarh, 5 mitropoliti , 13 arhiepiscopi, 230 de episcopi, 56 de mii de preoti si 23 de mii de diaconi. Functionau 52 de mii de parohii si 1300 de manastiri, 52 de seminare superioare si 4 Academii teologice. Biserica rusa poseda 1800000 ha de pamant si un miliard de ruble. Toata aceasta avere a fost jefuita de bolsevici concomitent cu decapitarea Bisericii. Printre primii martiri a fost Mitropolitul Vladimir al Kievului, impuscat in februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra, centru spiritual cunoscut si apropiat romanilor datorita marelui mitropolit Petru Movila. Dupa sechestrarea moastelor, in acea manastire, pe Sfantul Prestol a fost pusa statuia lui Lenin. Inainte de moarte Mitropolitul Kievului a iertat pe criminali, considerand ca pentru pacatele poporului rus este dator sa plateasca el si nu altcineva. Nu se pierduse deci filozofia martiriului si constiinta ca trebuie sa se sacrifice cei mai buni.

Patriarhul Tihon a fost inchis timp de 13 luni, iar apoi izolat si urmarit indeaproape de un agent al sovietelor.

Este bine sa retinem si de data aceasta "vamile" martiriului pentru a le compara cu cele traditionale. Impuscarea a fost in aceasta perioada martiriul cel mai onorabil. Lenin considera ca intelectualii sunt "un material tocmai bun de impuscat". Cativa mitropoliti si episcopi, precum si zeci de mii de preoti si calugari au fost nimiciti prin impuscare. Multi clerici din Rusia au murit insa in ger, dupa ce se turna pe ei apa pana se transformau in stane de gheata, ori inecati in rauri inghetate. In ranile adanci ramase in trupuri de la baionete comunistii infigeau cruci. Li se taiau nasul si urechile, pentru a fi apoi aruncati la gropile de gunoi. Preotii basarabeni ucisi la Chisinau in timpul retragerii rusilor din 1941 au fost gasiti cu ochii scosi si cu organele sexuale taiate si bagate in gura. Comunistii au mai practicat si ruperea in bucati a preotilor, dupa care erau dati la caini. La Voronej, episcopul si 160 de preoti au fost spanzurati in 1919 pe usile imparatesti ale bisericilor in care slujisera in ziua de Pasti.

Umilirea suferintei a fost noutatea adusa de bolsevici in metodele de anihilare a omului. In unele puscarii clericii au fost inecati in fecale. In manastirea intelectualilor, la Solovki, transformata in lagar de exterminare, arhiereii erau obligati sa doarma in altar, unii chiar pe Sfanta Masa, si sa accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru excremente. Sigur ca arhiereii au refuzat sa utilizeze tinetele pentru a nu comite un sacrilegiu si au preferat sa moara constipati. Ati gasit in actele martirice din vechime un fel atat de putin glorios de a-ti da viata pentru credinta? Ce fel de legende se mai pot vehicula despre martiriul prin constipare? Acesta este comunismul: in urma lui raman nu martiri venerati de toata lumea, ci fiinte insignifiante.

In timp ce religia anihileaza instinctele primitive, comunismul le desteapta pentru a le exploata in folosul sau. In Basarabia se pare ca tinetele n-au fost inca scoase din altare. Acum un deceniu, un autor basarabean, Vladimir Berlinski (sub pseudonimul Neagoe) isi marturisea intr-un roman obsesia de a viola o fata in altar. Unele manastiri basarabene inchise in anii saizeci au fost populate cu prostituate bolnave de sifilis, adunate din tot U.R.S.S.-ul, in timp ce preotii si preotese erau inchisi in lagare alaturi de criminali ordinari.

In aceste experimente diabolice isi are radacina ideea Anei Pauker si a lui Nikolski (pe numele adevarat Grunberg) de a-i reeduca pe romani in penitenciarul de la Pitesti prin obligarea victimelor de a se snopi reciproc in batai sau de a-si manca fecalele din gamela in care-si primeau portia de "zara". Sa ne amintim de amenintarea repetata de fiecare data la Pitesti celor care incercau sa se sinucida: "No-no-no! Aici nu se fabrica martiri!"

Dar sa trecem de la vladica la opinca, pentru ca un patriarh vertical ca Tihon nu putea sa nu intareasca puterea de rezistenta a crestinilor laici. In timpul proceselor clericilor incepute in anii douazeci, care au continuat cu procesele enoriasilor mai activi, Patriarhul Tihon ,intrebat la Tribunalul revolutionar din Moscova daca socoteste obligatorii legile bolsevice, a raspuns: "Numai intrucat ele nu contrazic regulile credintei". Astfel crestinii mireni erau indemnati sa nu respecte legile lui Antihrist, preferand sa umple puscariile si lagarele, condamnati conform articolului 58 ca "dusmani ai poporului" si "contrarevolutionari". Soljenit in arata de cata fermitate in credinta au dat dovada femeile din lagare. Pentru credinta , condamnarea varia intre 3 si 10 ani de lagar .Rareori s-a intamplat ca cineva sa se lepede de credinta, si aceasta doar i n cazul cand unul dintre soti trebuia sa ramana in viata pentru a-si creste copiii. "

Ce spuneti?

Bogdan
==================
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 13/05/2004 11:49:18
(la: Respectul)
Draga mea Desdemona,
Cit am timp liber scriu.De luni nu sint comenzi dar asa se intimpla si deodata apar de inebunesc.Expresia este:"in the eye of the storm".

Mi-a placut povestirea ta cu catelul.De fapt bunicul lui Vern ...a stiut de vulturul mic...fara sa-i fi spus eu....cam spooky nu???
Nu m-am gindit sa folosesc numele de botez indian,il consider sacru si e pt. sufletul meu doar,l-am mentionat in text si nu-l voi mai mentiona.
Si Vern de ex. are un alt nume de botez in afara de cel oficial si nu-l foloseste
deloc,pt. ca aceste nume apartin spiritelor,adica este al spiritului tau doar.
Asa este in traditia chipawah(navajo-hopi),ei cred mult in spirite si stafii,mai mult ca orice alte triburi din tara.
Alte triburi si-au dat si purtat numele de botez(de ex. Black Elk,Sitting Bull,Crazy horse,Red Cloud ,Lame Deer etc.)in trecut,azi au un nume oficial,dar intre ei se numesc pe cel de botez,cel al lor adevarat.
Deci nu folosesc numele de botez indian deloc.

Aseara pe la 10 am vorbit cu Vern la telefon.Sotia lui e-n Japonia pt. o luna.
Sint casatoriti de 10 ani,o cheama Deborah,nu este indianca ci f. americana.
Un lucru interesant despre ea e faptul ca de la 8 ani(are 40,Vern 44)practica artele martiale si azi este great master,are centura neagra de 8 dani si experta in Kendo,in judo,karate,kung fu.
La fel este experta in arta dansului japonez si desigur,experta in lupte cu sabie de samurai,sulite etc.etc
A studiat cu un f. mare maestru japonez si care a pus-o cu ani in urma sa fie in charge la clubul lor de arte martiale din Manhattan,unde ea preda lectii.la fel Deborah calatoreste prin tara invitata sa dea demonstratii si desigur chiar si in Japonia,cunoaste limba japoneza la perfectie.
Cu ani in urma acolo i s-a inminat in semn de onoare pt. talentul si maestria ei,o sabie de samurai originala din anul 1200.
Vern mereu face misto si imi zice ca are cine sa-l apere la o adica,si este adevarat,nu m-as apropia cu intentii negative nici la 5 metri de ea.Ha!
Ea poarta mereu un chimono negru la cursuri si demonstratii.Poate invinge 10 atacanti inarmati ea fiind cu miinile goale!!!!
I-am zis sa joace in filme,dar nu vrea.la fel este si editorul sef al unei reviste de arte martiale.
Ce zici de fata asta?Si fetele sint in stare de a fi Bruce Lee sau Jet Li.
Am fost odata cu Vern s-o vedem in demonstratii la Madison Squre Garden cu ani in urma si mi-a cazut gura in podea!!!!!
Ce...Uma Thurman(in Kill Bill)...caca!Fata asta e un geniu al luptei cu sabia de samurai si Kicks ass!!!
E o fata f. modesta si spirituala la fel.
Au 3 pisici,nu au copii si nu vor sa aiba.Ca si mine si Marilyn.

hai sa-ti zic una buna:
Stii ca rezervatiile de indieni sint in supravegherea directa a FBI-ului.Cind Vern a plecat de acolo a furat un pick up truck ce apartinea FBI-ului.Ha!
A vopsit usa unde era scris FBI si dus a fost pina in NY.
Cind ne-am mutat in NJ,el a facut multe drumuri dus intors cu mine in truck sa aducem mobila din Brooklyn in NJ,e departe distanta,70 miles...one way!!!
Foarte saritor si un real prieten.
Si stii cum se ghideaza cind conduce si NU se rataceste niciodata?Dupa pozitia soarelui!!!!Se uita la el si stie unde sa mearga!!!Ceva ce doar indienii stiu.Daca e inorat,...se uita in ..nori si isi afla drumul,ori dupa cum bate vintul.
De la 5 ani a fost calare pe cal(e destul de cracanat la picioare),si niciodata nu a calarit pe sa,ci direct pe cal si rareori doar cu un friu,de multe ori se tine de coama calului....
Are un fel anume de a vorbi cu animalele,il asculta de parca vorbeste pe limba lor!Nu exagerez!
Vern are parul f. negru,de fapt in soare are reflectii...albastrui si potrivit traditiei Hopi il poarta f. lung,este pina la briu de lung dar il tine in coada strins.
Asa ca ti-am scris si despre el acum.El preda lectii de pictura la scoli publice din Bronx,este platit de primarie.Simbata o sa mai vorbim iar la telefon,in rest
prin emails,dar ne vom vedea curind la un bbq la noi in gradina cu Deborah.
am invatat multe de la el si bunicii lui si acum imi aduc aminte ce azis bunicul
cind m-a vazut plingind in hohote,ceva in genul:"e bine sa plingi din suflet.
Curata pacatele vechi ce ai facut."Ce zici de asta?
Sa stii un lucru:indienii sint de 1000 ori mai spirituali decit orice popa din lume!
Stii ce mi-a zis odata Vern?Un prieten de virsta bunicului sau,dar din tribul Lakota,un chief,pe nume Mathew King...dar numele lui de botez cel real este
Noble Red Man,cu multi ani in urma avea diabet si lua insulina.Intr-o noapte a avut un vision,in care Buffalo Cow Woman(in credinta lor reprezinta Creatia si Universul,sujb forma unei indience extrem de frumoasa)i-a dat in miini niste
fructe salbatice(gen black berries)si i-a spus sa faca un sirop din ele si sa-l bea.
Mathew a mers a doua zi in padure si cules astfel de fructe,a facut sirop,erau f. amare la gust,a baut1 sapt. din el si a scapat de diabet!!!
Nu a vrut sa spuna omului alb ce fel de fructe sint!!!!Pt. ca nu a vrut sa se faca profit din asta pt. corporatiile farmaceutice si interesele ingrate.
A ajutat pe oricine bolnav pe gratis cu siropul lui,daca real vrei sa te vindeci de o boala mergi intr-o rezervatie indiana la inteleptul tribului!!!!Nu ii dai bani caci nu va primi,da-i tobacco,dar din cel f. bun,iti va multumi din suflet.
La fel mai este numit si Medicine Man,si nu-l poti cumpara nici cu 1 milion $!!!!
El este persoana cea mai independenta din lume si doar daca el VREA,te va lecui de orice boala!!!Sa stii ca ei nu au voie sa spuna secretele lor de leacuri si cum le prepara si din ce anume.Daca fac asta sint ca si blestemati de soarta!
Un medicine man trebuie sa primeasca un semn de la Great Spirit pt. a lecui.
Pe curind Desdemona,
Love&peace,
Ozzy

..........................................................................................................................
"Curind,wasitchu va invata cea mai mare lectie:ca Marele Spirit este cea mai puternica forta din creatie.Noi indienilor,nu ne este frica de moarte,avem un loc unde ne vom duce,un loc mai bun si de aceea nu ne pasa de moarte.
Mereu sintem pregatiti sa murim,vrem sa stiti asta.
Poate va veti schimba ori poate nu,ori poate veti incerca sa opriti dezastrele ce vor veni peste voi,caci nu mai e mult timp,se vor petrece,stiu asta!"

Rolling Thunder(lakota medicine man)
...........................................................................................................................






























































































































#15352 (raspuns la: #15327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Being FAT/JCC - de Little Eagle la: 28/05/2004 14:07:34
(la: GRASIME? Da, dar grasime buna!)
Dear brother,

Ai mare dreptate in tot ce ai scris.
Eu am mai scris odata despre regim.Din Sept. anul trecut sunt vegetarian,la fel sotia mea.De fapt nu-s complet,mancam odata la doua sapt. peste proaspat,e unica carne,eu cred ca pestele e f. bun pt. sanatate,o ciorbica acra
sau la cuptor,mama mia!

In trecut mancam carne multa,dar nu de porc sau vitel sau miel ci doar de vaca,faceam mai o tocanita,vreo friptana la gratar,rareori un schnitzel,ne ferim de prajeli,dar zilnic folosim numai extra virgin olive oil,desigur din Italia,Modena mereu.
Si sfatuiesc pe oricine din cerc chiar de-s carnivori sa foloseasca numai astfel de ulei.
Dar va zic ceva tuturor:Incercati sa mancati carne de buffalo,este mai buna ca
orice carne,stiu fratii si surorile mele indieni ce e bun!

Am slabit de cand sunt vegetarian nu f. mult dar destul,nu mananc unt,si doar uneori branza Feta,rar masline,e bine sa stai departe de saraturi.
E bine pt. sange si inima.Eu am probleme cu inima,avand tensiunea cam mare,de aceea si mi-am impus acest regim,dar trebuie sa iau zilnic o pilula numita Atacand,care scade tensiunea si o tine la normal.
Uneori e ceva ereditar,tatal meu sufera cu inima.

Mananc in prostie salate verzi cu de toate in ea,castraveti,morcovi,radichio,ceapa verde si desigur olive oil si balsamic vinegar(tot italian).
Ne place si mancarea indiana(din India) si au o mare varietate vegetariana.
La fel Thai sau japoneza,sushi.

Nu mananc paine decat rareori,uneori deloc pe zi dar daca mananc,poate1 felie,sa o inmoi in sosul de salata,e bun.
La masa insa nu mananc deloc paine si nu beau apa,depinde de tipul de mancare daca cere vin 1 pahar rosu italian sau francez.
Uneori mananc pasta,dar spaghetti din whole wheat si numai cu sosuri produse de Paul Newman(sunt naturale),si apoi din vanzarile lui TOTI banii sunt donati diverselor caritati deci,cumparand un borcan,vei ajuta cu banii la aceste donatii.
Pana acum el a donat 100 milioane de $ din produsele lui ce-s toate facute organic,naturale.

Alt lucru,fac piata numai la magazine Whole Foods,adica naturale.
la fel este si legat totul de metabolismul fiecaruia,daca esti slab sau gras,dar si de rasa si zona unde traiest si tara.
Spre ex. putini indieni americani sunt grasi,sun micuti de statura in general si slabi,unii,f.f.f rar pt. natia lor,sunt inalti,spre ex. fratele meu de sange,Vern care a fost numit de trib,Bigman,are 1.84m.

astea am avut de spus,

I love you brother,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)






































































amintiri din copilarie/Ozzy/06.04.04 - de (anonim) la: 04/06/2004 03:16:54
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Dragi frati si surori,

Cei din generatia mea pot cunoaste ceea ce scriu acum.Cei mai tinerei nu stiu.
Cand m-am nascut la conducerea tarii era Gheorghe Gheorghiu Dej,a murit cand eram in clasa a 2 a primara.Am facut scoala in Mandravela nici nu stiu daca mai exista.Tataie(tatal tatalui meu)ma ducea zilnic la scoala si ma lua inapoi.Toti baietii purtam un fel de uniforma ca o fustita pepita cu patratele mici alb-negru,guler alb si funda mare rosie la guler.Cam ciudat obicei,nu?

Prin clasa a2 a dupa ce Dej a murit,a fost plans de popor atunci,a venit la
conducere Chivu Stoica,un tip cu capul chel(se radea)care emula pe bossul lui rus,Hrusciov.Un var apropiat al tatalui meu a fost atunci adjunctul lui Stoica.
Cand erau petreceri in famile,nunti,sarbatori etc,venea adus cu masina si sofer personal care statea pana pleca el acasa.
Era una neagra cu...perdele la geamuri,marca Zil(mai tarziu a avut o Volga),era un lux pe atunci.Cand a cazut Stoica,a cazut si el.

Dar a apucat sa aiba o casa vila mare pe Aleea Trandafirilor data de partidul comunist pe gratis.Acest var al tatalui meu era un mocofan mare.Cand venea la mese,se indopa la refuz si apoi se ducea la WC si isi baga degetul pe gat,voma sa poata manca si mai mult!
Avea un baiat de-o varsta cu mine,sotia lui mereu se dadea mare cucoana,dar tot taranca era.
Cu varul meu,de cate ori ne vedeam ne luam la bataie,il cafteam bine.Alteori,pana la batai eram prieteni si la petreceri ne bagam sub masa sa ne uitam sub fustele rudelor,chiar si a mamelor noastre.De mic am luat-o aiurea in viata!
Cand noi ne duceam la ei,isi acopereau cu ziare picioarele mesei,nu cumva sa le zgariem ...din greseala.Aveau si mobilierul ,sifonier,etc,...imbracat in ziare.
Odata am furat un pistol cu capse jucarie de la varul meu si mama mia ce scandal a iesit!L-am dat inapoi dar ai mei m-au batut in prostie.

Imi placea sa stau la bunici(din partea tatalui)si in vacante,mai ales cea de vara,ai mei ma expediau la ei,eram fericit si aveam si prieteni de joca,unul pe nume George altul Gabi,dar noi ne numeam intre noi"Domne".
Tataie a fost locotenent de cavalerie in primul razboi si decorat pt. rani si bravuri.Avea pe un perete pe hol poze in sepia cu el ca soldat.
Un om admirabil,f. bun si mereu interesat in politica,citea ziarele zilnic si multe.
Se culca la 7 seara si se scula la 4 dim.Cu gainile.Aveau in curte un prun si un cais,o magazie si un loc unde crestea in fiecare an un porc pt. Craciun.Avea o capra,gaini,rate si o gasca pe nume Maritza,care era ca un caine,doar familia o stia,in rest ataca pe orice strain,postasului ii era frica sa vina la gard.Maritza a murit de batranete,asa o indrageam toti de mult.

Mamaie n-a muncit in tinerete deloc,s-a maritat cand avea 18 ani cu Tataie care era cu 15 ani mai in varsta,era un fel de traditie.
Au avut 2 copii,o fata,a murit la 17 ani de TBC si pe tatal meu.
Pe aceiasi strada locuiau multe din rudele lor,2 surori ale lui mamaie si veri ai tatalui.Bunicii pe atunci nu aveau inca televizor si cu mamaie mergeam in fiecare seara la una din sorele ei sa vedem filme.
Multi de pe strada nu aveau TV-uri,cand era un film f. bun si american sau francez ori italian(rareori,in rest erau rusesti in prostie numai despre razboi si comunism),ne adunam cate 15-20 persoane fie la un vecin fie la sora lui mamaie,sa-l vedem.

Mai tarziu,ai mei au cumparat si lor un TV,ca al nostru,rusesc si desigur cu lampi,daca se ardea una erai in pom pt. ca se gaseau f. greu de schimb,trebuia sa ai...relatii.Nu-mi aduc aminte marca TV ului,stiu ca era desigur in alb-negru si ecranul oval, cutia din lemn si in fata jos avea 2 butoane mari in stanga si dreapta,pt. sonor si altceva,avea 6 clape mici la mijloc pe care apasai sa-i dai drumul,sa-l inchizi,etc.

Multi din voi poate nu ati auzit de anume emisiuni din vremea mea,poate altii stiu,ma uitam duminicile dim. la un serial pt. copii numit"Aschiuta si Daniela".
Aschiuta era o papusa din lemn cu o palarie ascutita pe cap.El o numea pe Daniela,Danielutza si vorbeu despre copii si scoala si raspundeau la scrisori trimise de copii.
Danielutza era tare frumoasa cu gropite in obraji si cred ca aveam 6 ani atunci si eram indragostit de ea la nebunie.Ea avea vreo 25 ani...apoi m-am indragostit nebuneste de alta actrita din alt serial ce-l urmaream cu sufletul la gura"Capitanul Val-Vartej",pe nume Irina Bora,bruneta si frumoasa la culme.
Danielutza era blonda.Uneori a jucat si ea in episoade cu Irina,era o placere pt. mine sa le vad pe amandoua deodata.
Mai tarziu Irina Bora s-a maritat cu un tenor de opera,Dan Iordachescu.
Ca veni vorba de muzica,pe atunci se asculta Gica Petrescu,Mia Braia,Dorina Draghici,Angela Moldovan,Ioana Radu,mai tarziu a aparut Margareta Paslaru,
Marina Voica,Aurelian Andreescu(pe asta am ajuns sa-l cunosc cand eram la liceu),Cornel Fugaru si in special italieni,ca Gianni Morandi(erau si filme pe ecrane cu el,muzicale),Adriano Celentano,Domenico Cutugnio Rita Pavonne,francezi ca Eddy Mitchell,Joe Dasin,Johnny Halliday,Yves Montand,Gilbert Becauld ,Sylvie Vartan(era casatorita cu Halliday),Juliette Grecco si multi altii.

Mergeam cu mamaie la filme serile,ori alteori stateam pe o bancuta in fata gardului casei si alte femei se adunau la taclale,ma fascinau barfele lor.Aveam un costumas vara din catifea albastra cu pantaloni scurti,de vizite.Si un fes pe cap cu alb si albastru.Am apucat s-o vad si pe strabunica,mama ei, avea 105 ani si eu aveam 5.Mereu eram pus pe prostii(inca de atunci!),ii placeau dulciurile si ii dadeam o bomboana de ciocolata(Se numeau Lebada),dar ii spuneam:"Inchide ochii si deschide gura".Apoi dupa sa zic 30 min.ii spuneam acelasi lucru si ea facea.De data asta ii puneam in gura un gainatz de gaina....
Si radeam da cadeam pe jos de cum se stramba,si incerca sa ma loveasca cu o nuia,dar nu putea,atunci venea mamaie si ma alerga prin curte si eu ma cataram pe magazie si radeam mereu.

Cu prietenii mei ne dezbracam goi sa ne uitam la putzele noastre,Goergica avea o sora ,tot de 5-6 ani Mihaela(o numeam Ela) si se dezbraca si ea si-si arate pasarica.Cred ca de pe atunci mi s-au tras treptat pornirile mele sexuale de mai tarziu....

Mamaie si Tataie,aveau ce se numea atunci,closet in fundul curtii,sau cacastor,sau altii il numeau vatra.Eu aveam sub pat insa olitza si imi faceam nevoile in ea,mamaie ducea apoi olita la closet.Nu aveau baie(cada sau dus),ci se spalau intr-un lighean mare,la fel mamaie ma spala in lighean.
Nu aveau nici apa in casa,pe strada era o cismea(asa se numea)comuna si toti de pe strada se duceau cu galeti sa ia apa pt. gatit si spalat.

Bunicii nu aveau aragaz,ci o soba mare din fier in care puneau lemne si ca ochiuri erau cercuri de diferite dimensiuni din fier si daca doreai foc mic scoteai cercul mic,sa intre foc mic.
Avea un burlan ce iesea la acoperisul bucatariei.Vara gatea in magazie.Aveau soba si foloseau lemne sau carbuni sa fie cald.Tataie avea un lighenas mic in care facea spuma din sapun sa se barbiereasca,si vara,mereu afara in curte.

Noptile,la culcare dormeam cu mamaie,tataie era in sufragerie.Mamaie ma punea sa ne rugam la Dumnezeu,spuneam impreuna"Tatal Nostru"si apoi imi citea cate un basm din Fratii Grimm,pana adormeam.
Tataie a avut 2 frati,el s-a nascut in Bacau.Mamaie s-a nascut in satul Greci nu departe de orasul Gaesti.Ea a avut 3 surori si 3 frati.Acum toti au plecat din lumea asta,ultima a fost mamaie,la 95 ani.A plecat cu 2 ani in urma.
Sorele ei de pe strada,au murit cu 2-3 ani inaintea ei,mamaie se senilizase saraca....mergea la casele lor si statea cu orele pe bancutze asteptandu-le sa iasa din curte...Tataie a murit cu mult inaintea ei,in 1985.

Eram deja in USA,i-am iubit si iubesc inca.
Tataie dupa razboi a muncit ca postar,cu bicicleta,au tras de bani cu dintii sa-si puna copii la scoli(erau cu plata),sora tatlui meu a fost o f. buna in matematica,tatal meu a facut liceul la Gh. Sincai si apoi a vrut sa devina chirurg insa si-a dat seama ca e prea sensibil si a urmat in schimb facultatea de biologie.A fost cel mai bun!La 25 ani un savant roman(Traian Savulescu)
l-a ales sa-i fie asistent.Mai tarziu a devenit directorul Institutului de biologie din Bucuresti.Avea masina la scara.
A fost demis si mutat la Baneasa,la Institutul de protecia plantelor pt. ca eu devenisem dizident politic....Are 74 ani azi.

Familia mamei mele a fost mai instarita si au avut pamanturi...inainte de comunism.Ea a avut 6 frati si surori dar toti au murit de mici copii de TBC,inca din timpul razboiului(al 2lea mondial),ea a fost cea mai mica,doar unul din fratele ei a trait pana la 33 ani dar a murit tot de TBC.Ea avea 7 ani pe atunci.
Mama ei a fost casatorita de 3 ori,n-a avut noroc de soti buni....toti 3 betivi
o bateau mereu,al treilea cel mai rau si era in Garda de Fier,mare scula de nazist imputit atat sub Zelea Codreanu cat si Horia Sima.Era mandru cand isi punea uniforma cu diagonala si pistol la centura si avea un bici,venea acasa
beat si o batea pe bunica cu biciul din senin!!!A murit in munti impuscat de comunisti.

Bunica pe care eu o numeam"Cuscra"pt. ca asa o numea mamaie,a murit la 82 ani de cancer la stomac,in 1972.Mamaie a ingrijit-o mult.
Cand lua pensia, mereu imi dadea pe furis 20 lei.I-am facut si ei destule poante proaste de copil mic...o scuipam si imi spunea:"pe lumea ailalta ai sa ma lingi",puneam in mancarea ei sare cu nemiluita,ii faceam sicane de ex. legam 1 leu cu ata si il puneam pe holul casei si ma ascundeam dupa perete,ea il vedea si eu il trageam incet,ea dupa el,odata a cazut pe jos.
Altadata aveam un prieten pe care ea nu-l agrea,si venea acasa sa ne jucam de-a indienii si cowboyy,eu eram mereu ....indian si ma vopseam cu culori pe fata si eram la pielea goala.
Odata a vrut sa-l dea afara din casa si m-am suparat,am imbrancit-o de a cazut si lovit la cap de frigider....am crezut ca murise si am plans si l-am luat la bataie pe prieten.
Din fericire n-a avut nimic...!

Mamaie si tataie nu aveau frigider ci racitor,el la 2 zile mergea si cumpara blocuri de gheata,le punea in el pe o usa deasupra.

Bunica"cuscra"a avut 3 surori,una din ele o numeam in familie"Cucoana"pt. ca era bogata si sotul ei mare businessman in flori si mai ales lalele,le importa direct din Olanda.
De cate ori venea in vizita la Cuscra la barfe si cafea,ma supara pt. ca mereu de cum ma vedea imi zicea:"Ce mai faci bai putza?".
Alta sora a fost castorita cu marele inginer si pilot de raliuri din anii interbelici,Jean Calcianu.
Alta a fost casatorita cu un colonel din garda personala a regelui Carol.

Mama mea la fel a urmat liceul Sincai(cu tatal meu s-au castorit la 25 ani,amandoi nascuti in 1930)si apoi facultatea de economie si a fost contabil sef la Fabrica de Ciocolata si Produse Zaharoase Bucuresti,pe Sos. Viilor.
Urma sa devina directoare cand a fost si ea data jos din pozitii ca si tata cand eram pe lista..neagra a securitatii.

Am fost singurul lor copil,dar inaintea mea urmau sa aiba altul,insa a murit prematur...ma gandesc si azi la soarta....ce ar fi fost s fi fost eu ...primul?
Azi nu mai scriam aceste randuri!

Mi-am stricat dintii de copil....prea multe dulciuri ce aducea mama acasa.
Ei traiesc azi in Buc.in apt. de bloc,comunistii au luat casa dupa ce am intrat eu impotriva lui Ceausescu si a lor.
N-au vrut sa vina aici in USA,dar ii ajut lunar cu dolari,pensia lor e mica.E randul meu sa-i ajut.

Eu?Eu trebuia sa fi fost mort de 5 ori pana acum.
Cand aveam 2 luni,tataie avea un cantar si asa ma cantareau,unul vechi cu balanta si o greutate de bronz in forma de para,grea.Odata m-a pus pe cantar si din greseala a facut para sa cada pe capul meu....mi-am pierdut cunostinta si au trebuit sa ma duca la reanimare imediat.Ai mei au fost tare suparati pe el o vreme,caci puteam sa mor.

A 2 a oara,aveam 9 luni si am facut pneumonie cronica.La reanimare din nou si apoi zilnic niste injectii.I cheated death again!

A 3 a oara aveam 4 ani si eram la poarta,ma uitam la baieti mai mari jucand fotbal pe strada.Un altul care nu juca m-a ochit cu prastia si m-a lovit in cap de mi-am pierdut pe loc cunostinta si sangeram de nu se oprea deloc.La spital din nou...si azi am o scobitura mica in craniu,dar pacalisem iar moartea.

A 4 a oara era sa mor in batai la securisti,Dumnezeu exista!Am pacalit iar moartea.

A 5a oara,in USA de O.D.(overdose)prea multe droguri si bautura combinate deodata.La spital dus de gagici.
Am pacalit iar pe Mr. Death.

Nasa mea mare care mereu mergea la sora ei in Franta,fie la Nice ori Paris,aducea reviste multe si chiar si sora ei ii trimitea apoi postal in R. reviste.Unele se numeau CineVerite,si la mijloc aveau poza dubla(gen Playboy) cu diverse starlete in pielea goala.Aveam 10 ani si mergeam la ea in pod unde la tinea pe cele vechi si furam acele pagini.Acasa ,in camera mea,le puneam pe perete la pat,si tin minte ca atunci eram indragostit lulea de Raquel Welch,aveam si poze cu ea pe perete.Desigur ca incepusem sa ma masturbez deja cu gandul la ea mereu.
Odata a venit un preot cu dascal de paste sa sfinteasca casa si in camera mea...popa dadea cu busuiocul si apa sfintita aiurea peste tot,caci ochii lui esra pironiti pe pozele mele!Ha!Tin mint ca repata mereu:"...Minunat,minunat..."

Mai la 7 ani aveam o papusa,in chip de fata si nu stiu de ce(nici azi)o numisem ...Magdalena?Dar dormeam cu ea in fiecare noapte,ai mei faceau misto de mine.
Prima mea iubire a fost la 6 ani(nicidecum sex!) si toti baietii o iubeau,se numea Renata,o alergam peste tot si odata am prins-o si sarutat-o pe gura(nicidecum french kiss),m-a strans in brate si m-a sarutat inapoi....am fost
cel mai fericit pt. ca ceilalti baieti nu au avut sansa asta,m-au urat chiar.O vreme am fost prieteni si mereu ne ascundeam si ne sarutam copilareste pe gura.

Apoi ne-am mutat si am schimbat scoala,nu ne-am mai vazut.Dar au venit alte fetite in viata mea,cu gramada,mai tarziu cand am dat de gustul pasaricii....
nu ma mai opream,desigur ca primul sex ce am avut a fost lamentabil,dar la 14 ani ce stii?Nici fata nu stia deloc,fiind de-o seama cu mine si amindoi la virginitate,desigur ca nu a avut orgasm.
Dar cu timpul ne-am educat si expertizat,apoi am trecut ca un fluturas de la una la alta.
Am mai scris astea.

Cand aveam 14 ani eram deja cu o gasca de copii de-o varsta si mai mari cu 5 ani ca noi.
Ne duceam pe terasa unui bloc al unora si ne masturbam toti ,care se scapa primul trebuia sa dea 25 lei ....era Tudor Vladimirescu pe hartie.
Furam din magazine zilnic bautura si conserve,alteori spargeam masini noaptea sa furam,de multe ori ne bateam cu alte gasti din alte cartiere,era unul numit Ferentari(plin de tzigani),altul Pajura,altul Chibrit,altul Damaroaia de ex.Batai cu bate si cutite,am fost taiat de cateva ori,as putea zice ca as fi putut muri a 7a oara.
Aveam un lant cu mine mereu,cu asta loveam la sange.Ionel,un tip din gasca avea de ex o bara de fier,asta a fost mereu prin puscarie,ca si Virgil,Faraonul,Gica cutit lung,Broscoiul.Pe mine ma numeau Montzi.
Broscoiul era un tzigan mic dar f. rapid cu pumnul,nici nu-l miroseai!Odata m-am batut cu el si mi-a spart nasul,n-am vazut pumnul deloc!
Erau niste frati pe nume Carligel(3)si erau spaima cartierelor,mai era si Gelu Pandelica,asta doar se arata si fugeu toti,mai era Virgil Vlajganul,si asta batea de speria lumea.

Odata eram si jucam barbut afara in dosul blocului si o femeie a cazut(s-a sinucis)chiar langa noi,blocul avea 9 etaje.Tin minte si acum,ne uitam la ea cum ii curgea sange din nas si urechi si gura.Am plecat si chemat militia.
Altadata omoram niste broaste si popandai cu latzul de sarma si vedem o gramada de oameni,femei,copii ,barbati alergand dupa un tip la 23 ani urland :Puneti mana pe el ca si-a omorat tatal cu toporul."
Atata am asteptat,eram cred ca doar eu Ion si Valerica,ca ne-am si luat dupa el,l-am prins si luat la cafteala de l-am umplut de sange.O patrula de militari trecea pe acolo si l-au luat ei in primire pana a venit militia.

Mergeam la scoala si acolo iar batai cu alte gasti.Fumam deja si beam ,jucam poker pe bani si haine(aveam cativa legaturi la Shop-uri pe valuta),uneori aveam noroc de o pereche de jeans,de multe ori insa pierdeam.Trebuia sa fur bani de la parinti ori din casele altora.Intram pe geamul de la baie,stiam cand nu e nimeni acasa.
Uneori cu Valerica ne uitam la femei cum fac baie,odata era una f. frumoasa si cada era chiar sub geam.Geamul deschis,si ea in cada.Ne bagam efectiv capetele pe geam ,ea se spala si noi eram la 1 metru de ea!!!!N-am fost prinsi niciodata.

Cand aveam 10 ani alergam cu Georgica dupa fetite si le prindeam si apoi le bulaneam si frecam la pasarica.Odata am vazut o fata de 14 ani masturbandu-se cu un creion in WC,tot pe geamul de la baie.
Ca sa te uiti la bloc pe geam se facea in curtea interioara si era un culoar de trecere de la o scara la alta pt. a duce gunoiul la tobogan.Ei bine trebuie ca eram inconstienti!!!!Geamurile la 2 apt. erau la perete pe acest hol care avea
o balustrada de fier....Ne urcam pe balustrada si ne sprijineam de perete si apoi ne uitam pe geam.
Ganditi-va ca uneori eram la etajul 3,6,8,9 si o miscare gresita...moarte,te faceai praf in curtea interioara.
Oare de cate ori am sfidat moartea???

Dar acum inchei aici cu alta amintire de cand aveam 5 ani.Parintii de Craciun cumparau jucarii cu 1 sapt. inainte si le ascundeau in sifonier.Eu stiam unde-i cheia si ziua deschideam sifonierul ,le luam si ma jucam cu ele,apoi le puneam la loc in aceleasi pozitii,cand venea ziua Craciunului ma prefaceam ca sunt uimit de ele....

Pt. mine aceste randuri ma ajuta la scrierea memoriilor,la copiez pe printer si apoi le traduc si rescriu in detalii in engleza,dar sper ca si pe voi din Cerc va intereseaza sa cititi.Poate multi din voi nu ati avut astfel de copilarie ca a mea.Sper sa fie candva publicat acest text.

Desigur si repet sunt alta persoana azi si de 14 ani total opusa,dar de ce sa fug de trecut?E parte din viata mea,o experienta prin care am trecut odata.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaule Shice-Little Eagle Who Cries).














































































































































































































































































































opinii si opinii - de enigmescu la: 18/06/2004 18:36:55
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
in opinia mea cred ca se creaza o confuzie pt. faptul ca se pleaca dintr-un punct gresit. mi se pare f. important sa intelegem mai intai ce inseamna traditie, obicei, si ce presupune aceasta/acesta. pt. mine un obicei poate sa insemne spalarea pe dinti in fiecare zi, la fel de bine cum poate sa insemne cununarea la biserica. unele sunt automatisme capatate in decursul vietii, altele sunt experiente traite de milioane de oameni inaintea noastra! n-as vrea sa dau definitii aici dar cateva caracteristici as putea enunta pt. traditiile care tin de evenimentele mai importante ale vietii.
as incepe prin a spune ca exista traditii si traditii, unele mai noi, altele mai vechi; apoi exista oameni si oameni, unii mai cuminti, altii mai...altfel. mai este desigur si problema locurilor de referinta- interesant ar fi de facut aici o paralela intre diferite locuri din tara. dar sa le luam pe rand.
o traditie corecta, care (inca) pastreaza caracterul ei sacru si non-formalist, este aceea care se adreseaza obiectiv sufletului/spiritului uman si mai putin logicii si apoi lumii in general. de fapt chestiunea e destul de complexa fiindca, concret, rareori deslusim sau reusim sa facem diferenta intre o traditie laica si una bisericeasca. stiu ce spun si de ce o spun! cei mai multi sunt tentati sa le amestece. si nu e bine fiindca una e sa mergi imbracat national la biserica si alta e sa urmezi traditia dreapta a bisericii. vreau sa spun aici ca un mare "merit" pt. neintelegerea lucrurilor il au cei care cunosc cate ceva despre traditiile adevarate dar nu explica nimanui ce e cu ele. sa revin. in cazul cununiilor, ca si al nuntilor(am sa ma explic dupa aceea de ce fac distinctie si intre ele, chiar daca nunta se mai numeste in ritul ortodox si cununie), s-au amestecat in decursul timpului nenumarate prostii scornite de persoane care s-au vrut in centrul atentiei sau care, din nestiinta, au inventat ceva pt. ca li s-a parut a tine de mistic. in realitate insa s-a cazut in misticism si intr-un anume fel in profanare a vechilor si realelor obiceiuri. de aceea unora li se pare ca traditiile noastre ortodoxe sunt bune...de aruncat. insa tineti cont ca in nici o biserica ortodoxa, din toate timpurile, nu s-a predicat de la amvon vreodata ceva despre alte traditii decat cele bisericesti!!! dar cine sa le asculte cand noi toti ne astupam urechile sufletului nostru ca sa auzim doar ce mai e nou si dealtfel perisabil?! asadar o traditie adevarata mi se pare ca ar trebui sa aiba pecetea unei oarecari vechimi, in primul rand, apoi girul celor care sunt in cunostinta de cauza si pot sa explice CE ANUME REPREZINTA ELE, CARE ESTE SEMNIFICATIA LOR. sigur ca pusul cununiilor pe capul mirilor are o semnificatie aparte pt. mine, la fel cum inconjuratul mesei de trei ori are o alta semnificatie- si sunt atat de multe... dar ce importanta poate avea ruptul colacului deasupra capului mirilor la inceputul nuntii? sau faptul ca miresele nu trebuie sa se vada intre ele... ori ca n-au voie sa se uite inapoi pana nu ies din biserica(asa ca le intepeneste gatul si spatele pana la sfarsitul slujbei)... dar de aruncatul la tinta cu bomboane atunci cand se inconjoara masa, de se face un taraboi general si un ras de te intrebi ce cauti acolo...? intrebati pe cineva odata de ce face acel lucru si-o sa vedeti ca habar nu are. nu-i intelege rostul, insa asa a vazut la altii ca au facut inainte. intrebarea mea este: aceia au stiut ce fac??? dar cei dinaintea lor??? insa cred ca aici mai e o problema majora: anii de comunism ateu si mai nou de libertinaj ateu! anacronismul dintre cele doua nu se vede si in ceea ce priveste optiunea religioasa si, odata cu aceasta, in mistificarea realelor valori. adica si intr-un curent si in celalalt gasim prea mult ateism care face inaccesibila calea spre cunoastere a traditiilor perene.
nu sunt sigur daca fac tocmai bine despartind cununia de nuta dar cred ca in constiinta majoritatii cam asa e de facto. cununia e slujba religioasa la care cei doi miri participa in calitate de viitori soti legitimi in fata lui Dumnezeu- si nu prea stiu ei de ce!; nunta e acea, indraznesc sa spun, masturbare a simturilor. sa nu fiu inteles gresit, nu sunt impotriva nuntii traditionale cu tot ce implica ea, chiar daca asta nu le place altora. sunt insa impotriva celor care, asa cum s-a mai spus, se dezlaneaza si se dezmata ca niste pagani- o fi aici influenta romana ramasa de la Traian?! asta nu putem sti sigur dar ce stim sigur e ca dacii, conform spuselor istoricilor de atunci, "aveau obiceiul de a bea pana la deplina imbatare"! concluziile le puteti trage singuri. si pt. ca tot mi-a venit in minte zicala "cearta fara bataie e ca nunta fara lautari" ma intreb ce fel de nunta poate fi aceea la care sa nu te bucuri si sa dansezi de fericire??? ce poate fi mai frumos decat sa marchezi acest unic(ASA AR TREBUI SA FIE!!!) eveniment din viata alaturi de cei dragi, apropiati sau nu? ce conteaza ca vom fi istoviti dupa nunta, ca avem batai de cap, ca nu mai stim pe unde sa scoatem camasa fiindca am fost scurti la minte si nu ne-am gandit serios la ce e de facut ca sa mearga bine?... important e ca vom fi fericiti alaturi de celalalt. iubirea conteaza cel mai mult. insa nu trebuie contestat faptul ca aceasta mai trece si prin burta, inclusiv (sau mai ales de aceea) intr-o societate flamanda ca a noastra. asadar scopul poate scuza mijloacele. in plus va mai puteti gandi si la aspectul pozitiv al reunirii si al comuniunii cu cei dragi- daca asta ii implica si pe cei cu bani n-am nimic impotriva!
iar acum sa ma refer la oameni. tendinta aceasta de contrafacere sau de impropriere de la altii, specifica in prea mare masura noua(uneori), exista de cand existam ca neam. nu prea avem ce face, defilam cu ce avem. insa nimerit mi se pare a fi un lucru si anume ca fiecare roman(cu cat mai tanar cu atat mai bine) trebuie sa inceapa sa-si inteleaga mai intai istoria si apoi implicit traditiile. fac o precizare: aici, in Melbourne, exista festivitati speciale dedicate anumitor zile sau sarbatori traditionale la asiatici, spre ex., insa nu si pt. romani- si credeti-ma ca cei de aici daca ar vedea asa ceva ar ramane inmarmuriti. (am intrat deja la capitolul traditii laice) vreau sa spun ca noi ajungem sa ne uitam datinile(pe care poate nici macar nu le-am stiut sau le-am inteles vreodata) daca ne dezradacinam de glie. si asta e un punct mai mult decat negativ pt. noi. insa de capacitatea de intelegere si de ACCEPTARE a obiceiurilor populare care, repet, de multe ori s-au intersectat cu cele religioase- poate si pt. faptul ca la inceput biserica a condus inclusiv viata laica, sociala- deci de aceasta capacitate este direct responsabila pregatirea noastra anterioara. asa ca cine se crede curat dar de fapt nu intelege ce-i cu unele obiceiuri sa stie ca se face direct vinovat si ca are o malformatie congenitala: la suflet! insa asta se poate indrepta printr-o experienta nu tocmai traumatizanta a unui transplant din niste carti de referinta.
in ce priveste locurile de referinta, adica a originii anumitor datini, stiti f. bine ca difera la fel de mult cum difera limbajul romanesc: Ardeal, Moldova, zona Oltului, Dobrogea, capitala samd. interesant e ca majoritatea acestor obiceiuri tin intr-o oarecare masura de slujbele religioase. nu pt. ca sunt indicate de slujitorii bisericii, ci pt. ca acestia nu mai pot face nimic ca sa le schimbe. in primele veacuri ale erei crestine biserica a preluat unele obiceiuri si le-a increstinat, asta deoarece s-a vazut ca unele nu pot fi scoase cu totul din constiinta vechilor pagani. li s-a dat o alta forma si un cu totul alt inteles, de aceasta data izvorator de speranta reala, datator de viata in cel mai sublim inteles al cuvantului. la fel s-a intamplat si in cazul nostru. sa spunem aici ca Apostolul Andrei, cand a ajuns in partile Dobrogei de azi, n-a mai considerat necesar sa inainteze in noul teritoriu cucerit de romani fiindca a constatat cu surprindere probabil ca locuitorii de aici, dacii, erau inclinati spre o credinta unica, intr-un singur Dumnezeu, in nemurirea sufletului si viata de dupa moarte. ceea ce e extrem de important fiindca vedem astfel care e contextul in care au luat fiinta noile(pe atunci) datini si putem intelege complexitatea fenomenului si amploarea lui.
dar sa incerc sa scurtez. in general traditiile tin de oameni, locuri, timpuri si factori inerenti(diferite imprejurari). ce e in afara bisericii se numeste traditie laica si de cele mai multe ori nu are un suport teologic-dogmatic; ce e inauntrul ei sta scris in cartile de aur ale istoriei bisericesti care, sa fim realisti, le intrec pe cele laice; in cea de a treia categorie, cea mai detestata si mai tapetata, categoria "cu fundul in doua luntrii", sta 'ghiveciul' inventat de unii si absorbit de altii, un ghiveci fara gust sau forma, fara savoare si fara miros de tamaie. e un ghiveci pe care il poti pune intr-un ghiveci pt. flori ca sa dai cu el in capul celor care habar n-au cum sa se fereasca de el!!!
s-am incalecat pe-o sa / si v-am spus-o chiar asa.
just me
obiective pt. EOS 10 D - de Dinu Lazar la: 27/06/2004 09:42:33
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema este foarte simpla.
Este vorba de gasirea unui optim si de stabilirea unor jaloane, - marcarea pistei pe care vrem sa mergem.
Ne intereseaza calitate absoluta si maxima cu un digital SLR in fotografiile noastre?
Atunci fotografiem numai in raw si folosim numai obiective fixe originale de calitate; pentru un 10D, un 20mm, un 35 mm (sau un 50 mm) si un 85 mm pot fi un bun inceput.
Ne intereseaza calitate foarte mare a imaginii si o oarecare flexibilitate in alegerea focalelor? Atunci ne dotam cu obiective zoom din seria L, si un bun inceput ar fi 17-40/4 si 70-200/4.
Vrem sa marim doar numai pina la maxim A4, si asta rareori, si dorim un echipament mai ieftin si mai usor?
Luam un zoom mai amplu trans standard mai ieftin, de aceeasi marca cu aparatul. La Canon, un 24-85 sau un 28-135 sunt obiective relativ bune pentru nevoi minime de imagine.
Nu ne intereseaza calitatea imaginii si avem ceva bani de cheltuit si nu ne intereseaza nici compatibilitatea cu aparatele viitoare si fiabilitatea nu ne preocupa? Atunci luam orice alt obiectiv de orice alta focala.
Teste de obiective... este plin Internetul.
Cinci minute cu un motor de cautare si gasim atitea situri cite nu putem citi intr-o saptamina.
Problema este ca testul este una, viata reala, mai altceva.
Trebuie sa incercam sa alegem in functie de nevoile noastre; ce mariri de imagine facem, ce gen de fotografie, ce stil, una e portretul si alta peisajul si fotografia de arhitectura cere alt obiectiv decit imaginea la lumina existenta si putina...
Testul nu ne spune decit o parte - utila, desigur - din ce vom gasi noi la un obiectiv si nu ne spune nimic despre cum ne vom acomoda la felul sau de a vedea... exista oameni care sunt croiti ca viziune si mod de a percepe lumea mai mult pentru obiective lungi, sau pentru obiective scurte, sau pentru normale... oricum, de obicei ramine valabila ideea ca o chestie ieftina isi face treaba - teoretic - doar pentru banii pe care ii valoreaza si mai e si aproape invandabila ulterior.
Diferenta dintre un obiectiv de 1000$ si un obiectiv de 100$ nu e ca unul - adica ala scump, normal - face o imagine de zece ori mai buna.
Este posibil ca pentru nivelul la care se afla cineva sa nu conteze diferenta de calitate sau de robustete pe care o poate oferi un obiectiv fata de altul.
In afara de acestea, in aceeasi gama, exista obiective exceptionale si altele execrabile, si ca sa se complice treaba, obiectivul, oricit de incredibil al parea, are si un "suflet"; constructia imaginii e o chestie inca numai banuita, obiective Leitz Summicron de acum 50 de ani fac o imagine, obiectivele recente, alta imagine... ne atasam de un obiectiv si altfel decit citind sau interpretind teste, bokehul, cum sta in mina, capacitatea lui de a reda contrastele si culorile, constructia imaginii, zgomotul chiar, nu le gasim in teste...
Vreti sa stiti care este pentru mine diferenta intre un Canon 17-40 si un Sigma 18-125?
Ei bine, pentru mine aceasta diferenta se reduce la un singur minut de ploicica.
#16843 (raspuns la: #16782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Drogul meu... Pt. Ozzy - de LMC la: 07/07/2004 18:49:47
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Ai spus:
__________________________________________________
....ma duci la psalmi,la betie,la cocaine,uneori taci....
__________________________________________________

Rareori vezi cuvintul "psalmi" in aceeasi propozitie cu "betie" si "cocaine". Dar de la tine venind nimic nu ma surprinde. Totusi sint foarte ingrijorata de starea ta. Ai scris atitea despre unul si altul (artisti, muzicieni, cintareti) care si-au facut viata de gunoi din cauza substantelor care le-au abuzat. Nu stiu ce bun gasesti in aceste lucruri? Nu-i destul sa te uiti la un rasarit de soare si sa te umpli de senzatii de fericire? Nu-ti ajunge sa te uiti la cerul indigo plin de stele si sa te simti ca plutesti in univers? Nu-i nimic mai senzational decit sa te scoli inainte de a rasari soarele sa iesi afara si sa respiri aerul proaspat si racoros de afara, sa vezi cum roua de pe iarba, flori si frunze licareste ca niste diamante in bataia primelor raze de lumina. Sa umbli cu talpile goale in iarba uda; sa auzi ciripitul pasarelelor; sa asculti forfotul lenes al primilor oameni mergind la munca. Ah, viata, drogul cel mai adictiv! Iubesc natura, imi place sa ma sui pe culmile cele mai inalte, si sa privesc imensitatea acestui pamint. Tot asa imi place sa ma cobor cu urechea linga pamint si sa privesc imensitatea detaliilor, un fir de iarba, o furnica, un bob de nisip. Ce rost are sa-ti minjesti creierul cu iluziile unei substante?

PS: Nu am P.O.Box. Am email.
#17472 (raspuns la: #17439) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casatorie moderna - de (anonim) la: 22/07/2004 16:27:16
(la: Cum vedeti o casatorie moderna?)
Depinde la ce se refera modernismul! daca vroiai sa fii singur, daca doreai libertate de miscare, lipsa oricarei reponsabilitati, de ce te-ai mai casatorit??? sa-i faci celuilalt viata amara si, in eventualitatea unui copil, traume si suferinte???!!!de ce te-ai mai casatorit daca aveti dormitoare separate, prieteni diferiti, va petreceti concediile rareori impreuna.....!!!!!!!!!!!!!!!!!! de ce nu ai ramas singur?
mai fratilor... - de enigmescu la: 04/08/2004 07:12:01
(la: Pedeapsa capitala sau inchisoare pe viata?)
ce se intampla daca cineva ucide intr-un accident de masina DIN NEATENTIE?- ca rareori se intampla sa fie deliberat. ce se intampla daca din aceeasi neatentie impingi ghiveciul peste pervazul geamului direct in capul vecinului de vis-a-vis cu care nu erai totusi in cele mai cordiale relatii? ce se intampla daca barbatul venit acasa isi gaseste femeia cu altul in pat si-i osandeste pe amandoi instantaneu la o moarte tragica?- cati ar fi in stare sa suporte asa ceva si s-ar abtine de la a le aplica pedeapsa cuvenita?
eu personal m-am gandit de multe ori la aceste aspecte ale dreptatii si justitiei fara de care lumea s-ar prabusi. initial am gandit ca multi dintre cei de aici, de aia le si inteleg si accept pdv. dar eu as fi ceva mult mai practic si mai putin inclinat spre pedepse capitale. asadar de ce mai intai nu le-ar fi tatuat pe frunte/obraz/mana ceva care sa-i recomande ca pe niste oameni periculosi??? va dati seama ce impact ar avea asupra lor dar si asupra noastra ca cei care vrem sa ne ferim de ei. intr-un fel s-ar exclude pur si simplu din viata sociala.
in ce-i priveste pe recidivisti, e alegerea lor si trebuie s-o respectam, nu-i asa? daca le place acolo, in casuta cu muscate, unde pot fi luati drept fetite la orice ora..., n-au decat. eu nu ma opun, pot sa stea acolo cat vor, insa pe bani munciti de ei, nu pe ai contribuabililor. pot sa aiba si piscina daca vor, numai sa si-o plateasca singuri.
in alta ordine de idei, mi se pare ca inchisoarea ar trebui totusi conceputa ca un mic iad pt. cei ce-i calca pragul. asta nu din rautate pt. ei ci ca o masura de precautie: sa faca tot posibilul sa nu revina, sa nu recidiveze. altfel, daca stau ca la hotel si incepe sa le placa, ce garantie putem avea ca nu o duc mai bine decat in lumea de dincolo de gardul ghimpat si ca n-o sa caute sa revina? daca ar fi dupa mine l-as pune pe fiecare in celula lui, nu prea mare, (singuratatea omoara, ca sa zic asa, mai mult si mai bine decat orice alt instrument) iar la dispozitie nu i-as lasa decat strictul necesar, nici vorba de luxuri. apoi soarele nu l-ar vedea decat o data pe saptamana, ca sa-si aduca aminte la ce a renuntat atunci cand a ales o viata dincolo de lege. apoi vizite... cel mult o data pe luna. pachete...? eu cand faceam armata si-mi aduceau ai mei pachete la unitate, de-mi gaseau sergentii ceva imi aruncau tot. cica: "ce, ba, ii zici lu' ma-ta ca n-ai ce manca aici, sau ca-i mancarea proasta?" asa ca pt. puscariasi ar fi bun un regim sever ca in armata, sa faca instructie zi de zi si sa fie modelati(educati) ca plastelina. asa le-ar mai fi frica, poate si rusine.
dar ce ne facem cu suprapopularea puscariilor? dar cu cazurile de detinuti "ilegal", adica detinuti cu acte in regula dar cu vina contrafacuta?
just me
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: