comentarii

rascruce


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
de ce la rascruce - de thebrightside la: 21/06/2007 11:41:28
(la: joculete)
Pentru ca la rascruce de ape era prea mare instabilitatea.

De ce avea Cuore inima de copil?

#208439 (raspuns la: #208436) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La rascruce - plecarea din Dushanbe - de zaraza sc la: 26/05/2014 11:53:29
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/la-rascruce-plecarea-din-dushanbe

"Dupa plecarea intarziata din Dushanbe ajung dupa 20 de kilometri de pedalat in Vathan, orasul in care se despart cele doua variant de a ajunge in Khorog, singurul oras mai mare din partea de est a Tadjikistanului. Teoretic “autostrada” Pamir merge prin nord dar e inchisa iarna, caci e un pas de 3200 de metri de trecut ce nu e deszapezit. Varianta prin sud merge mai multa vreme pe granta afgana dar e cu 150 de kilometri mai lunga si are o multime de alte pasuri intermediare de trecut.

Din cate stiu de la Veronique varianta din nord e mai frumoasa, caci tot traficul merge prin sud, in schimb cand ajung in Vathan si cand primul politist de care dau imi spune sa o iau prin sud incep sa am dubii daca drumul e deschis sau nu. Asa ca incep sa o iau prin sondaj si sa intreb oamenii daca drumul prin nord e ok si daca e deschis. Problema e ca dupa 6 persoane intrebate tot ce am inteles e ca prin nord sunt cam 60 de kilometri in care drumul e fara asfalt si e foarte rupt si ca s-ar putea sa fie zapada.

Pana la urma oamenii chiar nu au de unde sa stie cum sta treaba 200 de kilometri mai in sus pe vale, e ca si cum ai intreba pe cineva din Baragan daca e deschis Transfagarasanul, dar chestia asta nu mai ajuta cu nimic sa iau o hotarare. In Tadjikistan nu in toti muntii ninge la fel de mult, si spre exemplu in Pamir la 4000 de metri zapada poate sa lipseasca cu desavarsire chiar si in mijlocul iernii. In schimb in muntii vestitci ninge mult mai mult caci precipitatiile se opresc aici. Acum daca pasul pe care il trec e suficient de la est si suficient de ferit nu am de unde sa stiu.

In minte incep deja sa mi se invarta scenarii aventuroase de carat bicicleta in spate pe pante cu metri de zapada, si chiar daca nu sunt foarte multi kilometri in locul in care se trece pasul daca ai si bicicleta dupa tine pot sa dureze extrem de mult. In cazul cel mai fericit ar fi de impins la ea la deal pe un drum rupt pe undeva prin mijlocul pustietatii. Pana la urma o sun pe Veronica pentru a o intreba daca francezul care e cu saptamana inaintea mea a luat-o prin nord. N-am noroc, a luat-o prin sud si a facut 8 zile pana in Khorog, dar din descrierea Veronicai sunt aproape convins sa o iau prin nord. Drum spectaculos, peisaje geniale, fara trafic, doar de ar fi drumul deschis sau cat de cat. Macar daca e aventura sa fie aventura pana la capat. Apropo de aventura nu stiu daca Veronica a fost persoana cea mai potrivita pentru a pune intrebarea dupa ce a fost cu bicicleta 4 luni cu un copil de 5 ani prin America de Sud. Iar vara asta planuieste Pamir-ul cu Gabriel care are acum 8 ani.
[...]"

Image and video hosting by TinyPic

carti - de mama la: 25/11/2003 00:19:06
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
care mi-au placut:
Doamna Bovary",
Pendulul lui Foucault, Numele trandafirului,
Cel mai iubit dintre pamanteni
Ciclul Fundatiei
Magicianul
Picasso
Regii Blestemati
La rascruce de vanturi

din ceea ce am citit:
tot ce a scris Jules Verne
tot ce a scris Karl May
tot ce a scris DUMA
tot ce a scris Rebreanu
tot ce a scris Barbu Stefanescu Delavrancea
tot ce a scris Sadoveanu
tot ce a scris Ion Creanga

tot ce a scris James Clavel

tot ceea ce am citit mi-a placut mai mult sau mai putin
dar din TOT am invatat ceva:
important este sa intelegi MESAJUL.
Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. - de Daniel Racovitan la: 16/12/2003 03:47:12
(la: Codex Rohonczi)
Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."


Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lui Ovidiu #11582 - de Ingrid la: 08/03/2004 06:58:22
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Nu scriu literatura.La rascrucea dintre varste am ales o meserie, care m-a tinut la vreo cativa kilometri de Tg.ocna, pe Trotus in jos.....
#11605 (raspuns la: #11582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ar trebui (ana blandiana) - de miramash la: 09/04/2004 03:45:51
(la: Despre dorinta de a fi mai tineri.)
Ar trebui sã ne nastem batrani,
Sã venim intelepti,
Sã fim în stare de-a hotari soarta noastra în lume,
Sã stim din rascrucea primara ce drumuri pornesc
Si iresponsabil sã fie doar dorul de-a merge.
Apoi sã ne facem mai tineri, mai tineri, mergand,
Maturi si puternici s-ajungem la poarta creatiei,
Sã trecem de ea si-n iubire intrand adolescenti,
Sã fim copii la nasterea fiilor nostri.
Oricum ei ar fi atunci mai batrani decât noi,
Ne-ar invata sã vorbim, ne-ar legana sã dormim,
Noi am disparea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cat bobul de strugure, cat bobul de mazare, cat bobul de grau...



Reverberatii gotice - de mircios la: 18/05/2004 21:07:22
(la: Groapa)
Am promis ca revin. Si iata-ma:

Ceasul tacut, soarelui stins
Dor de miscare scurge-n dogoare.
Cazut de pe scut, candva aprins,
A noptii chemare o soarbe-n racoare.

Neimpacate, a boltilor soapte
Asteapta cuvantul sa le culeaga.
In care noapte sa fie fapte,
Numai ecoul va sa-nteleaga,

Si le va duce la aleasa rascruce.

Pe aripi de gand, sub lumina de luna,
Va fi un drumet ce povara-i dulce
O va primi din aleasa fantana.

Purtat de vis, intr-o noapte nebuna,
Doar el le aude din tainica struna.
va fi un drumet si va fi o fantana...


#15583 (raspuns la: #15449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carmen top iubareatsa - de AlexM la: 06/08/2004 11:53:34
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Carmen Topa zise:
--------------------------------------------------------------------
Iubirea despre care spui ca nu exista, nu o cunosti!
--------------------------------------------------------------------

ai dreptate. Nu o cunosc. Adica la mine nu mai e cum era acum 12 ani. Atunci imi iubeam nevasta cu patima, acum o iubesc cu liniste. Ori nu se poate compara, nu este ca ce e descris ca in romane sau in povesti cu zâne si fetsi frumosi.
Cat despre restul care-l bagati aici in zarzavat, mai ho. Aparent ceva s-a intamplat, la o rascruce a-ti luat-o la stanga in loc sa o luati la dreapta si a-ti ratacit putin drumul. Nu vad ratiunea celor spuse mai ales in contextul topicului.

cu stima,

AlexM
#19159 (raspuns la: #19150) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sfaturi - de mya la: 06/08/2004 13:02:37
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Draga Bubulina,
Eu personal, am retineri atunci cand mi se cere sfatul (in probleme de viata/profunde) din partea celor din jur. Mi-e greu sa ma pun in pielea lor, nu le cunosc experientele de viata, aspiratiile, modul de gandire.

Deabia isi rezolva fiecare problemele lui (chit ca o ia in barba uneori, da' e si asta un pas inainte te asigur!). In general imi spun parerea la rece/din afara/logica (din puctul meu de vedere) si nu intotdeauna oamenilor le place ce aud. D-aia ma feresc de sfaturi, mai ales ca de regula, oamenii fac tot ce ii taie capul si nu ce le zici tu (sau altii). Ba te mai si injura pe urma...si-ti zic ca nu e asa...ci asa...etc. Cum o dai - tot nu e bine... lassaaa, ca stiu ei mai bine! Basca ca se gasesc altii in jur care sa iti dea in cap si sa sustina ca sfatul/parerea lor e mai buna decat a ta, personaje care le stiu pe toate si care isi imprastie cu darnicie din "experientele si inteleciunile" lor de viata.

Privind asa...de pe margine, din multime ca sa zic asa...la prima vedere, te-as sfatui sa vorbesti cu cineva mai in varsta, mai experimentat, mai intelept care te cunoaste bine si in care ai incredere (bunica, preot, prieten apropiat, etc.) daca cu parintii nu se poate.

Noi astia de pe forum nu putem sa ghicim care e universul tau din cele cateva randuri scriese de tine...din nefericire. Am vrea sa te ajutam (sincer!) fiindca simtim ca esti intr-o situatie "de rascruce" da' nu prea se poate, din pacate.

TU trebuie sa decizi cum faci si...vorba unui forumist...daca nu iese bine, asta e...viata merge mai departe, nu e un capat de tara...zau. Poti sa schimbi daca nu-ti place, liberul arbitru e de partea ta! Vezi tu, te orientezi pe parcurs.
Satul Românesc - de AlexM la: 09/08/2004 20:12:42
(la: A fi roman si emigrat - dualitate sau stare de fapt!?)
Daniel, nu stiu din ce parte a tsarii eshti. La mine in sat, deshi a patruns "modernismul" se poate trai cum am spus in mesajul anterior. Si cand eram eu copil era muzica de pick-up ca acum casetofoanele, si atunci era curent electric, si atunci erau autobuze inclusiv strada principala asfaltata, exista si atunci un dispensar in comuna, un magazin de Fero-Metale, shcoala , caminul cultural, un post de militie, primaria si o gradinita. Alea au fost acu 30 de ani, azi tot alea sunt, nu s-a construit nimic nou, dar s-au renovat cele vechi, mai putin postul de politie. Fermetalul a disparut, si au aparut nishte baruri plus o brutarie .
In rest, omul are pamantul lui si daca vrea sa-l lucreze singur bine, daca vrea sa-l dea la vreo asociatie bine. Ce spuneam mai jos, despre vie, porumb, cuptor, vârsha, etc. TOATE sint inca bine mersi de facut ca si mai inainte. De fapt ce vi se pare asa de necrezut? Satul meu e sat de campie si e mai "modern". Da ia duceti-va in Hatseg. Daca ai plecat de exemplu de la Costesti spre Sarmizegetusa si la prima rascruce vrei sa o iei spre Fetsele Albe, o tai pe munte si te crucesti ce gaseshti acolo. Case sus pe podishuri unde numai tu ca proprietar si Dumnezeu te mai vezi. Buna ziua dai la shoparle dimineatsa si cand si cand apare un turist daca-l lashi sa treaca prin tarlaua ta.

AlexM
#19451 (raspuns la: #19447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul nu poate sta oriunde? - de DESTIN la: 11/08/2004 04:34:44
(la: Cum gandim?)
Omul nu poate sta oriunde?

Omul se afla exact in acea rascruce in care renunta la anumite nevoi spirituale, pentru a le mentine doar pe cele materiale?

In acest sens, este foarte intunecat viitorul.

Totusi cred, oricum, ca greselile omului nu sint doar greseli, ci sint datorate unui anumit proces interior dureros si ca la un anumit moment dat se va uita inapoi si va realiza ca se confrunta cu o problema ori cu o boala pe care trebuie sa o invinga...

Iar arta are potentialul de a reaminti omului ca este o fiinta spirituala, parte a spiritului infinit in care va intra peste moarte.

Arta il poate ajuta sa inteleaga de unde vine si incotro se indreapta.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Muresh - de (anonim) la: 22/08/2004 11:43:16
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Dom'le, pe ce baza afirmi domnia ta ca profetia lui Isaia se refera la un alt mantuitor decat Iisus Hristos? Ce argumente poti sa aduci pt. asa o "acuzatie" de serioasa? Lasam la o parte faptul ca titlul subiectului era cu totul altul (probabil si intentia autorului)...

Vreau sa-ti spun ca am urmarit cu ceva interes firul discutiilor voastre desi, recunosc, la un moment dat n-am mai avut rabdare sa citesc absolut totul. Din comoditate, probabil, sau mai degraba din cauza faptului ca ati adus TOTI o multime de citate si de alte "dovezi incontestabile" si le-ati cladit de-ati facut un fel de piramida uriasa ce te striveste numai uitandu-te la ea.

Tin sa va spun ca dpdv al ortodoxiei stiinta despre viata si viata in stiinta se combina in mod practic si eficient fara a lasa loc la interpretari sterile. In ortodoxie se pune accentul pe practicarea solutiilor gasite in Scripturi, mai putin pe latura scolastica. De aceea aducerea cu atata dezinvoltura a mesajelor originale biblice in contexte atat de diferite si de serioase mi se pare a fi nu atat o rezolvare a problemelor dezbatute ci o dovada de manipulare a cunostintelor in favoarea sau defavoarea cuiva. Asta imi aduce aminte de vorba celebra a Mantuitorului: "va rataciti nestiind scripturile"; sau: "ochi au avut si n-au vazut, urechi si n-au auzit" (ca tot pomenii de citate...).

mi-am dat seama inca de la inceput ca discutia dintre voi nu va duce decat la slabirea sufletului. de ce? fiindca din cele ce am citit n-am dedus de nicaieri cam care ar fi opinia evrita despre Hristos si urmatorii Lui, asa dupa cum la ceilalti n-am gasit nimic referitor la opinia bisericii! toti vorbesc in nume personal si asta mi se pare a fi un lucru cam pagubos- stiti voi vorba aia: cate bordeiuri, atatea obiceiuri!!! constat, dar nu cu surprindere, inclinatia tuturor de a-si intocmi sisteme filosofico-teologice individuale, separate de credinta din care au iesit dar care se vor grefate pe aceasta. ei bine, asta nu se prea poate. nu putem fi cu fundul in doua luntrii; nu putem fi si la bal si la spital.

ce n-am putut intelege din ultimele tale postari: esti convins ca exista o limita de timp in care proorociile VT (si nu numai) trebuie sa se implineasca? daca DA, cam care ar fi aceasta? daca NU, atunci de unde graba de implinire a lor intr-un timp care sa convina cuiva? sa-ti spun si de ce te intreb. referindu-ma la proorociile despre sfarsitul lumii (continute in Apocalipsa Sf Ioan), se spun acolo lucruri cu anevoie de inteles (de patruns atat cu mintea cat si cu spiritul), lucruri care trebuiesc luate cel mai mult in chip alegoric decat in sens strict (mot-a-mot). Sf. Apostoli asteptau inca din vremea vietii lor sfarsitul lumii. in nadejdea invierii si a vietii vesnice nu mai aveau rabdare sa astepte venirea preconizata, proorocita, dar care intarzia. de aceea ei vorbesc adesea despre evenimentele acestea ca despre unele imediat urmatoare. la fel si ceilalti prooroci. de unde aveau ei sa stie cand se vor implini proorociile lor? pt. ei, ca si pt. niste crestini normali, era mai important continutul mesajelor divine decat timpul cand aveau sa se deruleze faptele respective. dar ca sa fiu mai pe intelesul lumii am sa incerc mai intai sa explic ce e cu proorociile- ca se vorbeste de ele si prea putina lume stie ce sunt.

Descoperirea Dumnezeiasca (ca despre ea este vorba in proorocii) a fost data pt. toti oamenii, sa fie "spre folos si spre binecuvantare" si pt. insusirea Legii. aceasta Descoperire s-a impartasit oamenilor pe doua cai distincte: prima s-a numit Revelatia Naturala; cea de a doua s-a numit R. Supranaturala.

R. Naturala s-a facut pe calea firii. ce intelegem din aceasta? ca firea intreaga pamanteasca ne vorbeste neincetat despre firea lui Dumnezeu, Creatorul ei. ordinea, frumusetea, dreptatea, nobletea, marimea sau micimea unor lucruri, complexitatea sau simplitatea altora, totul ne comunica in permanenta un intreg sistem de valori care ne pot trezi la realitate daca suntem adormiti, sau morti sufleteste. citim la Psalmul 18,1-4;Romani 1,20; apoi Sf. Atanasie: "intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapanul si Facatorul ei. chiar daca unele popoare se inchina la lemne si la pietre, ele stiu ca este Cineva mai mare decat ele"; Voltaire: "universul ma incurca si nu pot gandi macar / ca poate exista ceasul fara un ceasornicar". aceasta descoperire este continua, din primele zile ale omenirii si pana la noi. asa cum primilor oameni li s-a descoperit pe cale naturala goliciunea si pacatul calcarii de porunca, la fel si noua ni se descopera in permanenta lucrurile ce ne leaga sau ne despart de Dumnezeu. depinde de noi daca vedem sau nu.

cea de a doua, R. Supranaturala, este mult mai complexa si necesita ceva pregatire, nu atat mentala cat mai ales spirituala. din ea fac parte proorociile amintite. putem vorbi si in cazul ei de un fel de subdiviziune: directa si indirecta. indirecta: venita oamenilor prin "organele" purtatoare de duh dumnezeiesc. directa: a fost data direct de Dumnezeu unor oameni alesi, oameni fara pata care s-au invrednicit, atat cat a fost cu putinta firii omenesti sa perceapa (ca zice, "nu poate vedea omul fata lui Dumnezeu si sa fie viu"), sa le fie impartasite taine ale viitorului. aici apare o problema, viitorul. nu intentionez sa fac aici o apologie a timpului omenirii. stim ca timpul a fost creat pt. om si nu omul pt. timp. asta fiindca dincolo nu mai percepem timpul in cele trei planuri (trecut, prezent si viitor), ci doar ca un vesnic prezent. toate proorociile vorbesc despre lucruri care se vor intampla intr-un timp mai scurt sau mai lung, in functie de necesitati si de oamenii carora au fost destinate. acuma, cand vorbim despre aceasta Revelatie Supranaturala trebuie sa facem distinctie si in sensul cum se manifesta ea: uneori se manifesta din afara spre interior si reflecta din nou in afara; dar de cele mai multe ori ea se manifesta in chip duhovnicesc, spiritual, si a luat denumirea de Inspiratie/Insuflare Divina. de acest "instrument" s-au folosit toti Apostolii si Proorocii cand au proorocit sau au scris despre lucruri sfinte.

ortodoxia recunoaste 3 mari perioade ale Descoperirii: 1. de la facerea oamenilor pana la darea Legii VT; 2. de la tablele Legii pana la venirea Mantuitorului (aproape 14 secole); 3. ultima, si cea mai importanta, numita si a plinatatii harului si adevarului (Ioan 1,17), incepe odata cu venirea lui Hristos si se incheie cu ultima scriere a NT. superioritatea ultimei fata de primele doua rezida din faptul ca daca inainte oamenii s-au calauzit dupa o Lege data de un Dumnezeu pe care nu L-au putut vedea "fata catre fata", acum ei sunt calauziti de un Dumnezeu care Si-a lasat pe Unicul Fiu sa moara pt. pacatele omenirii "cand noi eram vrajmasi ai crucii", Mantuitor pe care ei L-au vazut dar nu toti L-au cunoscut fiindca firea vesnic suspicioasa si nemultumita nu voia un eliberator spiritual, ci unul politic-social. insusi simulacrul de proces la care a fost supus Fiul Omului din considerente politice si mai putin teologice a fost menit sa distruga nu atat PERSOANA cat mai ales SPIRITUL relativ "nou" pe care il aducea invatatura Sa. de fapt El nu venise sa strice Legea, ci s-o plineasca. da, s-o plineasca, fiindca in persoana Lui s-au plinit "toata legea si proorocii". acuma, desigur ca putem discuta la infinit despre aceasta Persoana care a avut mai degraba o soarta ingrata decat una plina de liniste. "la ai Sai a fost, dar nu L-au primit". de aceea profeteste El: "se va lua imparatia de la voi si se va da neamurilor" (adica paganilor si celor ce au crezut in El). cuvant cutremurator care n-a putut fi suferit de acuzatorii Sai. ei, care mai inainte ramaneau ca stanele de piatra neavand nici un cuvant de indreptatire pt. pacatele lor; ei, care se obisnuisera la uciderea proorocilor si a oamenilor trimisi de Dumnezeu; ei, care spuneau ca Hristos face minuni cu domnul diavolilor (ca ziceau ca are demon); ei, care si-au facut un scop din a nega venirea Fiului Omului la vremea proorocita; ei, care pana si pe Moise, parintele lor, l-au nedreptatit prin spurcaciunile si calcarile de porunca la care s-au dedat impreuna cu popoarele pagane; ei, care stateau prin piete si pe la rascrucile drumurilor si se faceau ca se inchina ca sa le zica lumea "rabbi"; ei, care din Templu facusera o "pestera de talhari" unde comertul luase locul rugaciunii si al ajutorarii celor sarmani; ei, care au zis ca daca nu pot avea "Tara Sfanta" atunci isi vor face tot pamantul o tara a lor... ei singuri si-au cerut osanda de la Dumnezeu: "Ia-L, ia-L; rastigneste-L, rastigneste-L". "sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri"! auziti ce blasfemie, sa pui sangele unui om nevinovat pe capul propriilor copii, a urmasilor si urmasilor tai...! nu e asta o dovada de barbarie mai mare decat orice ucidere? adica sa traga si altii dupa tine ponoasele faptelor tale...

asta e judecata veacului ce vine: sangele care nu spala otraveste!!!!!!! pt. asta si explicatia la cele spuse: fiecare se judeca pe sine insusi, nu crestinii judeca pe evrei, nu musulmanii. de aceea si inteleg de ce evreii nu au nevoie de acest Mantuitor: fiindca daca L-ar accepta ar insemna sa recunoasca uciderea Lui nedreapta iar ei ar fi urmasii acelor ucigasi. cati dintre noi am putea sa recunoastem vina parintilor nostri?! spunea cineva ca daca prin nu stiu ce minune Hristos S-ar fi nascut la romani, atunci ar fi trebuit ori sa se mai nasca o data ori sa nu mai moara fiindca ai nostri nu L-ar fi ucis. se prea poate... cert este ca El a existat ca persoana si a fost crucificat. cine nu crede nici acum si-i invata si pe altii la fel, se pune in randul acelora care L-au tintuit pe cruce pe Unul Fiul lui Dumnezeu facut om dupa chipul si asemanarea noastra. si orice argumente pro sau contra nu vor fi acceptate niciodata decat daca ne mai eliberam din chingile stranse ale mintii. mintea nu judeca precum sufletul.

revenind la problema proorociilor... avand in vedere ce am scris mai sus, e necesar sa intelegem mai intai de la ce premise plecam si pe ce se sprijina intregul nostru edificiu ideologic. imi dau seama ca texte ca acesta de fata nu vor face niciodata pe nimeni sa iubeasca ortodoxia cu tot cu ortodocsii ei, la fel cum imi dau seama si ca nu va schimba mentalitatile cuiva. dealtfel nici insusi Hristos n-a reusit asta atunci, imediat; nici proorocii nu s-au "invrednicit" a-si vedea lucrul lor spiritual "inghitit" de toti. altfel nici n-ar mai fi fost nevoie de proorocii, de minuni, de Descoperirea Dumnezeiasca in general. daca oamenii ar fi fost drept credinciosi n-ar mai fi avut nevoie de acestea toate, nu-i asa? numai ca "trebuie sa ne lamurim precum aurul in foc"!!!!! fara a fi pusi la incercare in credinta noastra n-am avea nici un merit in a dobandi mantuirea.

credem sau nu, cel putin teoretic este posibil un anumit consens in ce priveste problemele aduse in discutie. consensul nu vine prin acceptarea imediata a unor idei, ci prin "rumegarea" lor indelunga si prin experimentarea macar la nivel fizic (palpabil, vazut, auzit...) a trairii in comuniunea sfintilor. in afara corabiei ce luneca pe marea vietii acesteia tulburi, in afara ei nu prea exista sorti de izbavire de la inec. in rest, Dumnezeu cu mila.

just me- enigmescu
#20109 (raspuns la: #20102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
compromisuri - de (anonim) la: 22/08/2004 13:04:33
(la: Cum gandim?)
Compromis – un cuvint de care nu scapa nimeni, toti facem compromisuri mai mult sau mai putin, cred ca important e la ce renunti si cit le limitezi asa cum ai spus.
Cuvintul e in mintea noastra , imi spunea cineva de arta comromisului, adevarat in orice exista o arta, dar pentru mine e un cuvint greu , cu greu am acceptat compromisuri dar se pare ca trebuie sa invat si asta.
E mult daca renunti la tine, la a fi ceea ce esti cu adevarat! Si cind incerci sa spui gata nu mai accept asa ceva, pentru ca iti dai seama ca te pierzi, incerci sa te redescoperi si sa iti pui tot felul de intrebari si aici incepe lupta cu tine ( cita dreptate ai cind spui ca omul se afla exact la acea rascruce in a renunta la anumite nevoi spirituale pentru al le multumi pe cele materiale) . Te intrebi daca ce vrei tu ii e pe plac lui Dumnezeu.
Poate ca si asta e o lectie pe care trebuie sa o invat. Ma gindeam cite fapte trebuie sa se petreaca ca tu sa te descoperi si sa te intelegi cu adevarat, intimplari care la momentul respectiv crezi ca nu ti se cuvin si te intrebi de ce tocmai tie, ca apoi dupa un timp sa intelegi ca trebuiau sa se petreaca.
Dumnezeu oricum are un plan cu fiecare dintre noi, probabil ca ce trebuie eu sa invat din viata asta este sa iert si sa-i inteleg pe cei din jurul meu.
Toate au un sens
#20112 (raspuns la: #19992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DESTIN - de dinisor la: 09/09/2004 00:48:17
(la: Barbatul roman din diaspora)
Buna sa-ti fie inima haiducule,

Ai avut o zi buna? Ti-i sufletul deschis si vorba la indemana? Caci iata se-mplineste timpul sa te intrebam: ce era acel frumos de care aminteai, pe care eu si Belle l-am pierdut.

Sa nu fii smecherel si sa ma trimiti la dialogul nostru din conferinta deschisa de mine, pentru ca nu sunt de acord sa amestecam drumurile. S-ar produce o rascruce de drumuri...
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
destin - de Belle la: 16/09/2004 01:54:46
(la: sentimente!)
ma surprinde ca ai gasit comentariul meu interesant si-ti multumesc, eu credeam c-a iesit un talmes-balmes caci nu mi-e usor sa exteriorizez ceea ce nici eu nu stiu foarte sigur si pare greu de exprimat in cuvinte.

eu cred ca sunt oameni care nu se "lupta" cu ele caci le au sub control total ... n-as putea sa-ti dau exemple, nu am intalnit pe nimeni care sa fie 100% in control, dar nu exclud aceasta posibilitate fiindca ar insemna sa iau in calcul doar drumul din dreapta sau drumul din stanga la o rascruce iar felul meu de-a fi ma indeamna catre calea din mijloc.

asa cum ai spus oamenii se lasa folositi de sentimente dar stiu ca exista si-aceia care folosesc sentimentele ca pe o "arma" in avantajul lor .. sa nu-i excludem din discutie.

nu stiu cat de mult o fiinta "sentimentala" poate fi si lucida ...dar ce te faci cu modul de REACTIE al celor ancorati in necredinta si ne-iubire (nu vreau sa spun ura caci este prea limitat si prea concret)... si ce te faci cu cei care nu au timp sau nu vor sa priveasca in interiorul lor si se lasa dusi de val mai degraba decat de analiza unor sentimente deja traite.

sunt intru totul de acord ca "Gandirea pozitiva,speranta,dragostea si credinta ne ajuta sa receptionam acele energii eliberate de sentimente,energii nebanuite." cu precizarea ca este vorba de sentimente pozitive si nu de cele care ne umbresc gandirea, inlatura speranta, fac ca dragostea sa para inexistenta iar credinta un mit.
#22447 (raspuns la: #22445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poate, de fapt sper, ca ceea - de pisica11 la: 21/09/2004 02:20:33
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Poate, de fapt sper, ca ceea ce o sa scriu eu sa te faca sa te simti un pic mai bine. Ma aflu la aceeasi varsta - cumpana, rascruce cum vrei s-o iei - de ani si simt ca, un fel de "diavol", care intruchipeaza ganduri din astea de care scrii tu, imi da tarcoale. Situatia ta exacta nu transpare din randurile ce le-ai scris, dar as putea aproape cu siguranta sa spun ca eu sunt intr-o "fantana" mai adanca decat a ta. Am si fac multe din ceea ce mi-am dorit in cele mai arzatoare vise si totusi, parca ceva nu e la locul lui. Sper ca e doar o "toana" si n-o sa tina mult.
Si iti doresc din tot sufletul sa ajungi la capatul "toanei" tale cat mai repede.
Cu -nu gasesc alt cuvant- solodaritate
L
paralela intre religie si comunism - de (anonim) la: 20/10/2004 22:02:56
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
ca si comunismul religia se impune si se bazeaza pe frica (secu vs. moarte)
ca si comunismul si crestinismul (si alte religii mai noi) s-au ridicat la rascruci de drumuiri ale omenirii si s-au impus la inceput prin 'noutate' prin 'altceva', o alternativa la starea de decadere morala a societatii (crestinismul fata de Roma, comunismul fata de burghezie)
ca si comunismul crestinismul si-a gasit primii teoreticieni si aliati in sanul elitei sociale dominante
ca si comunismul (cel putin in forma in care a fost aplicat in practica), scopul bisericii (si a oricarei alte religii organizate) e puterea cator mai putini peste cat mai multi
ca si comunismul, religia institutionalizata cand ajunge la putere promoveaza 'cadrele' ei si duce la decadere...

si acum la punctul principal: dupa principiul ca ce e prea mult (si mai ales nu are nici o necesitate practica) strica, si educatia relioasa obligatorie v-a provoca reactie contrarie cum a facut si educatia comunista...

ca si comunismul care era predicat de cadre nepregatite care nu citisera scrierile de baza si mai ales nu intelesesera pe putinele care da le-au citit, si mai ales nu credeau in ele, asa si majoritatea celor care predau religia nu au nici cea mai vaga idee ce e si cu ce se mananca... si vor duce la efectele contrarii

si inainte de a incheia o mica intrebare: cum v-ati simtii in perioada postului daca copiii vor fii interogati de vreun profesor de religie mai zelos 'ce mancaruri pregateste mama de post?'
asa cum comunistii instigau copii sa-si spioneze parintii (desi nu tanar nu am prins perioada asta, dar am auzit si am citit...), desigur 'in scopuri bune, de inaltare a noii societati'...

In principiu, desi nu sunt religios, accept idea ca pastorul, sau popa sau rabinul, sau imamul (si nu al religia intitutionalizata) pot juca un rol educator si moderator, de inlesnire a adaptarii omului societatea moderna si stresanta in care traim.. un fel de psiholog...

sa nu uitam dragostea fortata e pana la urma viol, nu conteaza cat de bune si pure sunt intentiile celui care vrea sa se impuna...



Un orasel Mare - de LMC la: 28/10/2004 19:34:29
(la: Trancaneala Aristocrata)
Acuma fefelino, ori este "orasel" ori este "mare" :) Hai ca mi-a placut combinatia de cuvinte.

Cica pe unde stau eu, oraselul nu este nici mare, dar nici mic, si pe zi ce trece creste tot mai mare. Linga "oraselul" meu este un alt "orasel" care de fapt este "orasel" universitar. Deci imagineazati demografia si selectia de oameni care ar vrea sa bea o cafea sau un ceiuc bun si sa manince o "prajiturica cu mere si cu nuci", o savarina, sau o felie doua de Chec. Marimea orasului nu are nimic de-a face cu puterea comertului, ci mai degraba "the demand" sau mai bine zis "the people" care vor sa cumpere ce ai tu de vinzare. Hai sa luam doua orasele ca exemplu. Carmel, un orasel pe coasta Pacificului, este un orasel care are mai putin de 5,000 de locuitori, dar unde or-si-ce fel de business merge trasnet. Turismul fiind foarte foarte mare prin zona aia. Deci numarul de persoane care poate sa-ti cumpere tie o prajitura si o cafea este mult mai mare decit intr-un orasel care poate e numai la 50 de mile distanta dar pe unde nu merge nici un turist. Deci, toata ideia se bazeaza pe 'demand-ul' care exista intr-un oras unde-ti deschizi un business. La o rascruce de drumuri, binenteles ca merge un restaurant unde sa poti servi toate cele trei mese. Intr-un oras unde lumea este mult mai orientata pe familie si pe timpul petrecut acasa, acolo merge o pizzerie care sa ieie comenzi pentru dus acasa. Intr-un oras studentesc, cafenele unde studentii sa vina sa-si faca aprovizionarea de cafeina sau un loc unde sa poata sa se intilneasca cu prietenii. Deci c-am astea sint regulile. Eu zic ca clubul fefelinelor tre sa se stabileasca in California. :)
#26644 (raspuns la: #26637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fara radacini... - de cosmina la: 29/11/2004 16:33:28
(la: Strain al timpurilor tale?)
Titlul mi-a atras atentia imediat ce l-am zarit, ca si cum cineva m-ar fi strigat. Dintotdeuna m-am simtit stanjenita in lumea prezenta, nu mi-am gasit si inca nu-mi gasesc locul, timpul actual este unul in care nu ma pot regasi, care nu-mi apartine... Poate m-as fi vazut intr-unul din peisajele lui Cehov, incarcate de melancolie si doruri ascunse, sau poate undeva la "rascruce de vanturi", acolo unde pe dealuri ravasite de-aceleasi vanturi, Emily Dickinson se plimba alaturi de cainele ei...Un timp mai bland...Gandurile-mi fug adeseori spre trecut, spre oameni si locuri care au apus demult...dar uneori simt ca traiesc in mine..Citeam undeva ca atunci cand traiesti in trecut in fiecare zi mai mori cate putin..Si totusi, daca de prezent ma simt atat de putin legata, daca sunt unul din acei "dezradacinati"...poate ca fiecare perioada a avut frumusetea si asprimea ei, dar parca azi s-au pierdut prea multe, parca Acest timp este mai aspru ca nici un altul...Te simti strain atunci cand cei din jur te privesc ca pe-o ciudatenie, uneori uimiti de ceea ce ai tu de spus, de ceea ce gandesti...Si-atunci, in incercarea de-a nu deveni ostracizat, de-a nu deveni "strain", incerci sa te schimbi, sa cauti "normalitatea"..Si se poate intampla sa te pierzi pe tine insuti in aceasta tentativa..



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: