realizarea romaniei

"Scuza oamenilor impotriva fricii este credinta" mi-a spus cineva o data.

Si dupa cum ne-a invatat Paulo Cohelo in "Alchimistul"..........."cand iti doresti ceva tot universul conspira ca tu sa obtii acel lucru"(nu stiu daca asa este citatul autentic,dar oricum despre asta era vorba)

am citit Codul lui DaVinci si unicul meu raspuns este ca......cine vrea sa creada nu are de cat....cine vrea sa cerceteze pentru a afla cat este de adevarat....ii urez succes in drumul sau(pentru ca este dificil....dar pana la urma "Daca mergi pe un drum fara obstacole inseamna ca cu siguranta mergi pe un drum gresit")..si cine nu vrea sa creada absolut deloc(fara cercetari si alte alea..)...nu are de cat,..sa nu creada....traim intr-o tara libera(????) in care avem voie sa ne exprimam liber parerea...(dar sincer numai de dragul aventurii merita sa studiezi subiectu..asta daca te pasioneaza intrigile si misterele:D).....

nu ma pot abtine sa nu zic....mie mi-a palcut tare si chiar de nu ar fi nici 0,0001% adevarat...tot este foarte bine realizat romanul..si oricine ar fi Dan Brown.....ii respect gandirea si limitele sale (foarte slab marginite)...

Nu eram adaptat la viata in R. nici atunci cind traiam acolo; mi s-ar pare aberant chiar si gindul sa ma intorc acolo. M-am adaptat repede la viata in SUA, la fel si familia. Imi amintesc cind eram student la ASE, multi ani in urma si le spuneam prietenilor ca mi-as fi dat viata ca sa traiesc macar o zi in SUA. Ei ziceau ca sint nebun. Ei bine, am trait multi ani aici si am realizat prin munca si ambitie mai mult decit mi-as fi inchipuit vreodata. O zi traita aici inca mi se pare mai valoroasa decit intreaga viata ce mi s-ar putea oferi in R. Mi-am indeplinit dorintele, iar satisfactiile pe care mi le ofera viata zilnica de aici sint suficiente - nu am nevoie sa cistig la loterie.
Nu as dori sa traiesc nici in Franta, Germania, Italia, etc. fiindca - iertati-ma va rog - mi se par inapoiate. Inainte de a veni aici am locuit patru ani in Elvetia. Desi net superioara la nivel de trai comparativ cu R., Elvetia mi se pare un satuc amarit in comparatie cu SUA. Am vizitat si celelalte tari vestice. Pe scurt: sarut pamintul si steagul american cind ma intorc acasa in California.
In incheiere, as dori sa subliniez ca ce-am scris reprezinta opinia unui singur om. Am intilnit romani aici care nu ar fi de acord cu mine. Unii nu au invatat limba engleza, altii au intrat intr-un cerc vicios de munci nesatisfacatoare (responsabili de bloc, paznici sau chiar mai rau). Lor le face placere sa judece imperfectiunile SUA.

Cred ca Romanii care pleaca din Romania, fiind si ei oameni ca toti oamenii, au motive diferite. Eu am plecat recent si nu mi-a fost usor, insa daca ar fi sa o iau de la capat as face acelasi lucru.
Nu sunt de acord cu Romanii care ajung sa aiba bani si situatie si isi uita definitv originile sau incearca sa faca o imagine proasta Romaniei. Din contra, ar trebui sa ajute cu ce pot, macar si cu o vorba buna. Eu sunt in SUA, si pot sa va spun ca romanii de aici sunt mai bine vazuti decat cei din Germania, poate fiindca nu ajunge chiar oricine aici. In comunitatea Romaneasca de aici, am intalnit ca si in Romania oameni si oameni, de unii sunt mandru, iar pe altii ai suport cu greu. Imi plac cei care incearca sa-i ajute pe cei ramasi acasa, chiar daca dezaproba regimul politic sau nu sunt de acord cu "stilul" romanesc. Incrcand sa-i compar pe Romani cu Americani am ajuns la concluzia(pe care o banuiam dealtfel) ca ceea ce ai pierde pe romani ca natie(dar sper sa isi revina) este comportamentul si atitudinea fata de cei din jur. Romanii sunt inteligenti si imaginativi(mai mult decat Americanii sau alti europeni) insa nu le foloseste la nimic, fiindca nu stiu sa se poarte si nu sunt modesti. Am observat in Romania, cum este unul mai rasarit, sa luam de exemplu un parlamentar, i se pare ca numai el are drepturi si numai el trebuie sa traiasca, eventual si familia lui(in care se include si amanta). Cred ca a si uitat sau nu isi imagineaza ca exista unii asa zisi oameni de rand care poate sunt mai inteligenti ca el, dar poate nu au avut atita sanasa, sau pur si simplu nu au vrut sa calce pe cadavre ca sa reuseasca in viata. Cred ca in Romania(si am simtit-o pe pielea mea) oamenii nu stiu sa se respecte unii pe altii ca fiind simple fiinte umane. Se vede asta pe strada, la locul de munca, etc. Daca unul munceste si are zice "numai eu muncesc aici ceilalti merita numai cat sa nu maora de foame", daca vecinul are zice "ala de ce are si eu nu, a furat sau a inselat, ia sa-i zgarai masina" .
Cel mai nevinovat gandeste tiganul, fura oglizile de la masina si le vinde a doua zi in targ, sau culmea te vede pe strada cu masina fara oglinzi si te opreste si te intreaba "nu vrei o oglinda". Unuia i-am raspuns odata : "care a mea ?", desi categoric am fost un tampit din motiv ce oglinda nu mai era a mea evident fiindca si-o insusise altul. Nu am plecat din Romania fiindca mi se furau oglinzile de la masina sau mi se spargea casa in mod repetat. Am plecat din Romania fiindca nu puteam sa acumulez in ritmul in care eram furat si balanta financiara pe ansamblu imi era negativa :) Nu am plecat prima data cand am avut ocazia, am stat o vreme si am rabdat sa vad cum evolueaza lucrurile si acum imi pare rau, ca am cam pierdut timpul. Asta despre mine. Ce spun altii ? Cam tot asa, ai deranja dispretul persoana fata de persoana, faptul ca nu puteau sa se realizeze profesional, lipsa de motivatie, coruptia, hotia, etc. De asemenea, ce mi s-a parut important, este ca dintre cei plecati nu prea aveau relatii stranse cu familia. Ma refer la capii de familie, la cei care au intiat plecarea, nu neaparat la cei ce au fost siliti sa-i urmeze. Deci motivele sunt complexe. Cred ca pe ansamblu cei ce pleaca o fac pentru ca sunt dezamagiti din prea multe puncte de vedere si nu mai au speranta in Romania, asa ca incearca ceva nou, altceva. Unii se intorc fiindca nu se pot adapta, altii se retrag acolo storsi de munca, in sfarsit unii ramin in strainatate si isi creaza sau isi extind familiile acolo unde au ajuns. Personal ai admir foarte mult pe cei ce ramin ca sa lupte, asa cum ai admir si pe cei ce pleaca si reusesc dar ramin cu sufletul romani. Mai vreau sa atrag atentia asupra unor aspecte. Economia se globalizeza, distantele se scurteaza(avioane), comunicarea este din ce in ce mai facila facila(Email,Internet, telefon), Dumnezeu este peste tot, Biserici romanesti se construiesc si in afara, chiar daca nu peste tot, ce conteaza unde te afli atita timp cat esti om si iti faci datoria fata de aproapele tau. Cam asa vad eu lucrurile.
Ovidiu

Papadio, mii de scuze, abia acum realizez ca esti un Papadioi si nu o Papadioara..
dar nu asta este important, ceea ce exprimi ma intereseaza.
pt. prima parte a mesajului tau, am sa-ti raspund in natura si stiinta, la subiect pentru ca ce scrii tu este veridic si interesant, poate interesa si pe altii, atunci sa-i facem sa profite :-)

da, am vorbit cu multi romani si am familie concernata
pot sa spun ca : romanii fugiti in 1944, 45 au fost bagati mai intai in lagare, supa populara, cate 30-40 intr-o baraca

Spui bine ca intre cei veniti in occident inainte de 1989 erau cei plecati "innot", mai erau si cei "cumparati" cu bani grei (ex mama mea), cei care erau tinuti ostatici in Romania apoi a fost presiune de la stat la stat (ex; un var mare sportiv cunoscut, avea sotia si fetita ostatec in Romania),
cei veniti in lada masinilor diplomatice, etc, etc

apoi cei TRIMISI, spioni, etc sau odraslele conducatorilor sau securistii si comunistii carora incepea sa le "miroase" o "epurare" eventuala si cum aveau stocul de dolari (nu castigati cinstit) plecau in misiune in strainatate cat mai puteau

Pe vremuri la Biserica Romana din Paris era plin din astia, au fost cazuri de incercari de rapire a "azilantilor"
chiar cazuri de rapire si omorare efectiva,
este una dintre cauze pentru care "veteranii" formau un cerc inchis in care noii veniti intrau doar prin recomandari de catre cei care le cunosteau efectiv familia

Inainte de perioada cu azilantii Cambodgieni si venirea lor in masa in Europa, aziulantii nu prea erau ajutati, aveau 3 luni un fleac in bani (o camera mobilata la al 7-lea etaj- de servitor) costa mai mult decat dublu si 3 luni cursuri gratuite sa invete limba,
erau gazduiti de Crucea Rosie in dormitoare de 40-60 persoane, paturi suprapuse, familiile despartite in dormitoare diferite,
scosi afara la ora 8 dimineata (chiar daca ploua, ningea sau ingheta) si puteau intra seara la ora 7 sau 8,
mancarea la supa populara, Crucea Rosie sau organisme caritative, erau imbracati gratuit (haine de a doua sau a treia mana) par organisme religioase. Ca azilant aveai tot ajutorul medical gratuit.

Daca aveai recomandare pt romanii deja in occident, daca veneai dintr-o familie cunoscuta de un "veteran" erai gazduit de romani, ti se imprumutau bani, te duceai la Biserica Ortodoxa Romana sau Uniata, gaseai ajutor, romanii, asa zis "veterani" faceau donatii la biserici in acest scop : bani, haine, mobile
erai recomandat sa obtii si serviciu, veneau cu tine la administratii sa-ti faci formele, te duceau chiar sa vizitezi orasul...

Mai toti au inceput prin a face menajul, muncitori, spalat geamurile,
paznici, spalat vasele in restaurante, pana cand si-au echivalat diplomele sau daca nu era echivalente, sa refaca cursuri sa dea examene si sa obtina o diploma din occident.

Era o viata grea, munceai greu si invatai in acelas timp, incercai sa ai o camera a ta, ca la Crucea Rosie, in dormitoarele lor, te demoralizai, erau multi plangareti, care vorbeau doar de ce au fost si au avut si nu erau capabili sau nu aveau caracterul sa lupte in occident

Trebuia o tarie de caracter si o vointa exemplara, pe langa credinta in Dumnezeu si convingerea ca daca tu te ajuti singur si Dumnezeu o sa te ajute.

Dupa ce te descurcai cu limba si aveai o diploma recunoscuta, iti gaseai un serviciu in specialitatea ta

Dupa venirea in masa a cambodgienilor in Europa, occidentul a luat masura precaritatii vietii azilantilor, si dupa anchete si verificari, aveai dreptul la un salariu minimal timp de un an, care putea sa-ti permita sa inchiriezi o camera mobilata cu alta persoana impreuna si sa poti manca acasa, sau sa stea toata familia intr-o camera.

au fost multe abuzuri imediat dupa 1989, "veterani" romani (cei veniti inainte) au gazduit si hranit romani ce soseau, au gasit casa golita la intoarcerea seara acasa de la serviciu,
sau banii imprumutati nu i-au vazut nici o data inapoi sau platiti in tara (caz dupa caz, cum era intelegerea)

toate astea au determinat instaurarea unei ne-încrederi, oamenii se fereau in plus, veneau puhoi, nu unul cate unul ca inainte
Sa fi avut banca Nationala si tot nu ti-ar fi ajuns sa "imprumuti" fara nici o garantie de a-ti vedea banii inapoi.

Insa un lucru este sigur, la revolutie "veteranii" din Franta, Germania si Italia au organizat prin Crucea Rosie, Lion's Club si Rotary Club ajutoarele masive pt. Romania.

Din pacate, stirea Mediafax de mai sus trece in revista doar recomandarile Comisiei Europene, nu si constatarile facute. Cititi raportul (are doar 5 pagini) la http://www.anchete.ro/documente/texte/116_ro.doc?PHPSESSID=2b3d2eacd14b4afde96ea2005b3e2914

Dupa o serie de "România a înregistrat progrese", "s-a înregistrat progres legislativ în cele mai multe sectoare" s.a., urmeaza cateva aprecieri mai degraba amare.

La capitolul aquis, paragrafele despre administratia publica si justitie:

"Administraţia publică românească continuă să se caracterizeze prin proceduri greoaie, grad limitat de transparenţă şi o capacitate limitată de punere în aplicare a politicilor publice. În sistemul judiciar trebuie să se realizeze atât o îmbunătăţire a gestiunii cazurilor şi consistenţei deciziilor, cât şi o creştere a gradului de independenţă al justiţiei. Aceste probleme cheie trebuie rezolvate urgent".

Sau: "În România, corupţia continuă să fie un fenomen larg răspândit şi să afecteze societatea sub toate aspectele sale. O serie de măsuri importante au fost lansate în decursul perioadei de raportare, dar punerea în practică, pe ansamblu, a politicii de combatere a corupţiei a fost limitată. Măsurile luate mai trebuie şi să aibă efect şi, în acest sens, sunt necesare eforturi substanţial sporite".

Sau: "(...)continuă să existe un decalaj serios între progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe ansamblul ei, a administraţiei publice de a aplica şi pune în practică legislaţia nou adoptată. Acest lucru reprezintă o constrângere majoră în ceea ce priveşte pregătirile pentru aderare ale României, iar soluţionarea sa depinde de realizarea unei reforme structurale atotcuprinzătoare atât a administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar".

Nu prea suna a felicitari, nu?

Cat despre referirile la economie, lucrurile stau cam asa:

"România poate fi considerată ca o economie de piaţă funcţională din momentul în care progresele deosebite înregistrate până acum vor fi continuate în mod decisiv". De retinut ca Bulgaria a fost recunoscuta inca de anul trecut, fara nici un echivoc, drept "economie functionala de piata".

Ce a inteles presedintele Iliescu: “Se pare ca este un raport care ne avantajeaza, in esenta, pozitiv. N-am citit raportul, nu pot sa-mi dau cu parerea, dar, in mare, aprecierea de fond este una pozitiva. Romania se poate considera economie de piata functionala: acesta este elementul esential de apreciat, in rest vom vedea”, a spus seful statului. Intrebat daca stie ca Romaniei ii va fi acordat sau nu statutul de economie de piata functionala, avind in vedere formularile aparute deja in proiectele documentelor comunitare, Iliescu a raspuns prompt: “Sa nu ne cramponam de formulele rigide (cuprinse in raport)!”. (declaratie din Ev. Zilei)

Ce spune premierul Nastase: “Pe fondul continuarii reformelor economice, Comsia Europeana apreciaza ca Romania este considerata o economie de piata functionala, continuarea reformelor consolidind acest statut si asigurind un nivel de competitivitate adecvat intrarii pe piata interna europeana”. (declaratie din Ev. Zilei)

Voi ce intelegeti? Este in acest moment Romania o economie functionala de piata sau nu este, in opinia Comisiei Europene?

Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.

Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti
=============================================================

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.

Italia

Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.

Franta

Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

Germania

Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.

Austria

Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.

Elvetia

Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".

Spania

In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.

Belgia

Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.

SUA

Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.

Canada

Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.

Australia

In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.

Argentina

In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Brazilia

Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.

Columbia

In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.

Mexic

Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.

Peru

Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.

Venezuela

Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.



Cifre exotice

Turcia

In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.

Israel

Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.

Suedia

In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.

Danemarca

In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.

Luxemburg

Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.

Maroc

In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.



Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.

Grecia

Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.

Iugoslavia

Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.

Bulgaria

Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.

Ucraina

Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.

Macedonia

Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.
(moldova.go.ro)

In 10 ani m-am intors in Ro de 4 sau 5 ori. La inceput senzatia de "acasa" a fost puternica, dar nu era una de siguranta. Cind am hotarit sa emigrez, vizitele in Romania au fost mai putin traumatice. Ma simt acasa doar la parintii mei, cu mincare gatita de mama. Restul e ca o planeta straina, imi vine greu sa ma raportez. Imi place contactul mai des cu oamenii, toti par a avea timp pentru mine, dar ma intristeaza tonul conversatiilor. Totul e vazut printr-o lentila pesimista, si pentru mine asta e de neinteles. Totul e inca generalizat, oamenii cred ca e de cuviinta sa indure pentru ca indura si altii, fara sa realizeze ca au dreptul sa fie fericiti. E ca si cum ar trebui sa iti fie rusine, daca indraznesti sa fii fericit. In Nord America e exact invers, motorul care propulseaza tot aici e dreptul si nazuinta de fericire.

Ca sa revin, e adevarat ca istoria RO si a poporului roman a fost masluita.
Sa-l lasam insa pe
M.PHILIPPE ETIENNE, L'AMBASSADEUR DE FRANCE A BUCAREST
sa-si spuna parerea -acum dupa mai multe mii de ani- despre poporul roman.

Cine va avea curiozitatea va gasi continuarea la link-ul de la "subsol"



LE DISCOURS "CES ROUMAINS QUI ONT FAIT LA FRANCE" A
ETE PRESENTE - EN LANGUE ROUMAINE, HELAS ! - PAR SON
EXCELLENCE , LE 10 JUIN 2003, A L'ACADEMIE ROUMAINE.

" Acesti romani care au facut Franta "
(Academia Romana, 10 juin 2003)

Permiteti-mi mai intai, Domnule Presedinte, sa va multumesc pentru invitatia pe care mi-ati adresat-o, de a interveni in acest cadru prestigios, atat de important pentru viata intelectuala a Romaniei. Realizez onoarea care mi se face, gandindu-ma la personalitatile care au avut ocazia sa se adreseze.inaintea mea Academiei romane.
Franta are nevoie de ceilalti pentru a fi mare.


http://laroumanie.free.fr/inter/new17.html


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Iata dovada ca romanii pot sa fie uniti!

----- Original Message -----
From:
Sent: Monday, February 02, 2004 5:24 PM
Subject: ROMPRES:LOCALE

Organizatiile românilor din emigratie îsi exprimã solidaritatea cu traseul si agenda negocierilor României pentru aderarea la UE
Bucuresti, 2 feb /Rompres/

- Departamentul pentru românii de pretutindeni a salutat luni initiativa reprezentantilor unor organizatii ale românilor din
emigratie de a-si exprima solidaritatea fatã de traseul si agenda
negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeanã, ca reactie la
propunerea unui europarlamentar de suspendare a negocierilor de aderare cu tara noastrã.

Într-o scrisoare redactatã la iniþiativa Uniunii Mondiale a Românilor Liberi(UMRL) si care a fost semnatã pânã în prezent de Comitetul Coordonator Internaþional al UMRL, Consiliul Mondial Român (CMR), Lumea Româneascã din SUA, Alianta Românilor Canadieni (ARC), Liga Asociatiilor Româno-Germane (LARG) si Asociatia Canadiano-Românã a Profesorilor Universitari - Ontario, Canada (ACRUPO), reprezentantii românilor din emigratie îsi exprimã solidaritatea cu procesul de negociere României, fãcând referire la consensul politic realizat în cadrul Consiliului European din decembrie 2003.

Într-un comunicat de presã transmis luni, Departamentul pentru românii de pretutindeni salutã semnificatia si maturitatea gestului de solidaritate româneascã, precum si faptul cã, independent de diversitatea optiunilor lor politice, organizatiile amintite au perceput iniþiativele de suspendare a negocierilor ca fiind în contradictie cu interesele nationale ale României, subscriind, prin mesajul lor comun, la continuarea negocierilor de aderare a
tãrii noastre la UE, în baza calendarului stabilit de Comisia Europeanã.

Departamentul pentru românii de pretutindeni îsi exprimã încrederea cã
initiativa asociatiilor comunitãtilor românesti din emigratie va beneficia de un cât mai larg sprijin, procesul de refacere si consolidare a unitãtii românesti în jurul statului de origine si a intereselor sale fundamentale fiind o realitate si în acelasi timp o necesitate.




SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Adrian,
Susti ca pogromurile in romania au fost facute fara participarea autoritatilor sau poporului. A ucide cateva mii de oameni in cateva zile fara partciparea poporului si a autoritatilor mi se pare cam greu de realizat practic. O mana de legionari nu ar fi fost in stare sa faca singuri asa ceva dca nu ar fi avut cel putin simpatia populatiei locale. Ca nu tot poporul a participat e cu totul altceva. De fapt daca te uiti atent pogromurile au reusit numai in zonele unde legionarii si antisemitismul se bucura de o popularitate larga (Bucuresti si Moldova). In nici un oras din Transilvania nu au indraznit legionarii sa ucida evrei. La Arad trenul leginar a fost asteptat in gara de catre populatia orasului inarmata cu bastoane si pietre asa ca nu a indraznit nici macar sa se opreasca. Sa ne rezumam insa mai mult la masurile luate de oficialitati. Toti (repet, toti) evreii din Bucovina si Moldova de dincolo de Prut (Basarabia) au fost deportati in mod oficial si organizat in lagare "de munca" de catre autoritatile romane. Actiunea a fost executata de catre armata romana (nu bande de legionari). In acele lagare de "de munca" (arbeit macht frei!) au murit in marea lor majoritate iar aici e vorba de sute de mii de oameni. Daca vrei sa sustii ca nu asta a fost intentia vezi citatul lui Dindelegan din comentariul meu anterior "obsesia evreilor". In concluzie autoritatile romane au participat activ la Holocaust. Poti sa sutii ca actiunea a fost facuta la presiunea Germaniei naziste si e adevarat, dar si aici daca romanii ar fi fost ca bulgarii asupra carora au fost exercitate aceleasi presiuni nu ar fi murit un singur evreu. In Bulgaria in ciuda presiunilor naziste populatia nu a lasat deportare unui singur evreu dupa ce autoritati religioase ca arhiepiscopul Sofiei si episcopul Plovdivului au cerut populatiei sa boicotze prigoana evreilor si au anuntat ca trenul ce va duce evrei in lagare va trece peste corpul lor (ca urmare muncitorii feroviari au refuzat pur si simplu sa conduca trenurile).
Acuma daca vrei intr-un fel sa justifici antisemitismul cu chesti de genul :indemnurile "intelepte" ale unora dintre rabinii lor: "daca nu este de credinta ta, este cinstit sa-l pacalesti, sa-l trisezi / sa-l omori" ???? (a se vedea tot ce s-a publicat despre doctrina francmasoneriei si ai lor doctrinari, intelepti, mentori !!!!), vreau sa iti dau de gandit. Ti-ai pus vreodata intrebarea daca cei care sustin aceste chestii despre evrei spun adevarul? Te-ai gandit un pic ca poate toate aceste lucruri sunt in cel mai frumos caz "iexactitati" iar in cel mai urat caz calomnii si minciuni sfruntate? Te-ai gandit vreodata daca tot bullshitul asta cu francmasoneria are vreo logica sau chiar crezi ca evreii vor sa puna stapanire pe lume cand nu reusesc sa stapaneasca o mana de palestiniei? Tu pornesti cred de la idea ca pe de o parte, acuztiile inpotriva evreilor sunt adevarate , iar pe de alta acuzatiile evreilor (in cazul asta la adresa Romaniei) sunt false. Gandeste-te ca poate totusi lucrurile stau altfel.

am dat peste situl asta din intimplare, incercam sa gasesc o modalitate de a-mi gasi o fosta colega de liceu...in orice caz ma mira (sau nu chiar) cu ce rautate scriu cei din romainia (in general). eu am plecat de 10 ani in USA si nu regret o clipa. am plecat dupa ce mi-am riscat viata la revolutie pt o societate care dupa 45 de ani de comunism nu a gasit altceva mai bun de facut decit sa voteze cu un emanat... nu generalizez, stiu ca au fost si sint si oameni luminati in romania si daca inca mai sint acolo sint pt ca in general nu au avut posibilitatea de a pleca.
ce ma intriga este ca cei care latra la cei plecati din romania nu realizeaza ca fiecare din noi cei plecati am contribuit intr-un fel sau altul la dezvoltarea si schimbarea romaniei. de aseamenea majoritatea celora care ii critica pe cei stabiliti in strainatate critica si sistemul occidental...dragilor, daca ati uita (sau nu stiti) cu a fost pe vremea lui odiosu sau daca v-a placut atit de mult comunismul mutati-va in cuba....fie si pt o luna si dupa aia mai vorbim....
de asemenea e usor sa te bati cu pumni in piept ca ce grozavie mare ai facut ca ia stat si stai in romania...si in rest ce ai realizat...uite-te in oglinda si spune-ti tie insuti ce ai facut tu pt tara asta in ultimii 15 ani....si daca crezi ca ai facut mare lucru intreba-te unde esti in lume...tot jos....si de ce?...din cauza celor ca tine care nu pot face nimic...decit sa se bata cu pumnii in piept!

cristian nicola

"Eu sunt in Romania si in mod sigur nici nu am sa plec de aici. Si nu pentru ca nu am avut posibilitatea sa plec ci pentru ca nu am vrut sa plec."

Bine faci ca nu pleci, ti s-ar da peste cap toate socotelile cu ce credeai înainte.

"Nu pot sa cred ca ati plecat cu inima usoara! Si numai pentru faptul ca v-ati lasat parintii si prietenii la o distanta asa de mare."

Desigur ca e un moment trist sa te desparti chiar si temporar de prieteni/parinti, dar asemenea momente sunt foarte frecvente în viata, nu în asta se opreste lumea, si altfel pleci stiind ca îti vei salva parintii de la mizeria la care i-a condamnat sistemul românesc.

"Si dati-mi voie sa nu cred ca toti cei care ati plecat o duceti neaparat mai bine acolo unde sunteti decit aici."

Asta e o afirmatie cu valoare zero, sunt milioane de emigranti, milioane de destine, pe tine ce te intereseaza de fapt, sa te consolezi ca strugurii sunt acri ?

"Poate a meritat efortul pe care il faceti pentru copiii vostri, dar nu pot sa cred ca acolo ati gasit ciinii cu colaci in coada la fiecare colt de strada si ca toata lumea va pupa si fa face loc pe strada sa treceti pentru ca sunteti romani."

Mi se pare stupida presupunerea ta, un fel de mahala izvorâta dintr-o minte frustrata, daca pentru tine "a o duce mai bine" înseamna sa ti se faca loc pe strada, înseamna ca n-ai depasit înca mentalitatea de trib înapoiat care îsi merita soarta.

"Unii o duc bine, altii mai putin bine dar tuturor le e dor de “casa”, indiferent ce inseamna asta - familia, prietenii, o banca in parc sau curtea de la bunici."

Mereu omului îi va fi dor de trecut, daca ti-era dor de biberon nu înseamna ca trebuie sa sugi din biberon toata viata, daca ti-era dor de banca din parc nu înseamna ca daca te legi de ea cu sfoara, vei avea o viata îmbelsugata. E cazul ca multe amintiri sa ramâna ceea ce sunt, amintiri, altfel nu mai poti sa te bucuri de prezent si sa visezi la viitor.

"Nu pot sa cred ca unii din cei plecati se considera mai destepti decit cei ramasi – in cazul asta bine ati facut ca ati plecat, ca nu de cei ca voi este nevoie aici"

Având în vedere ca nu se da examen de calitati pentru a emigra, se poate spune ca au emigrat toate tipurile de oameni, o parte întreaga din societatea româneasca, aici intrând si capacitatile dar si cei care generau sau perpetuau sistemul malefic din tara. Dar având în vedere ca si mediul îl mai slefuieste pe om, se poate spune si ca mentalitatea dominanta a celor plecati e mai sanatoasa decât a celor ramasi. Altfel n-ar mai fi România ce e acum si ar fi altceva, nu ?

"Si apropo de “parcela nativa”, daca ai sa uiti de unde ai plecat esti “in aer “. Intreaba-I pe cei din jurul tau, de acolo de unde esti acum, ce inseamna pentru ei “origini si stramosi” si poate ai sa te luminezi."

Vorbe. E foarte fain sa nu uiti de unde ai plecat, te bucuri mult mai mult de viata când realizezi ce norocos esti ca ai scapat, apreciezi mult mai puternic un lucru banal, pe care un bastinas nici nu-l sesizeaza, dar pe tine te fericeste, pentru ca stii cum era fara el. Oricum nu se poate uita de unde ai plecat daca mai ai cei doi lobi cerebrali si nu ai Alzheimer, dar ar fi si pacat, esti mult mai fericit constientizând acest lucru. Insa acesta este un lucru personal, nicidecum treaba ta, Cati !

"Si apoi uitati-va fiecare in sufletul vostru asa cum e, mai aspru sau mai dulce, si recunoasteti ca nu ati plecat de “prea mult bine” de aici, dar ca nici acolo nu v-a fost usor."

Vad ca excelezi la declaratii fara continut. E treaba ta ce vrei de la viata, ce vrei pentru copiii tai, ce puteri ai sau nu ai ca sa realizezi ceva, dar limiteaza-te la a vorbi doar pentru tine. Stiu ca daca am începe fiecare sa ne plângem ca "ce naspa ne e aici", ti-am da un motiv de bucurie, ca ai fost desteapta si n-ai plecat, ca ai facut ce era mai bine. Eu nu o sa-ti spun nimic în acest sens, dar pentru mine prefer oricând, neconditionat, greul din strainatate, usorului din România.

BRAILA.ORGSTIRILE ZILEIStiri externe
13.02.2004 : Romania, 63% sanse de aderare
Romania si Bulgaria au sanse reale de a adera la Uniunea Europeana in 2007, iar Croatia ar trebui sa se alature UE doi ani mai tirziu, in vreme ce probabilitatea ca Serbia sa devina membru al Uniunii este in continuare scazuta, releva un sondaj de opinie realizat de Reuters.

Potrivit raspunsurilor date de cei 34 de analisti chestionati, Romania are 63% sanse de a adera la UE in 2007. Acest procentaj reflecta insa o scadere comparativ cu editia precedenta a sondajului, din noiembrie 2003, cind 70% dintre analisti au raspuns favorabil Romaniei. Situatia Bulgariei a ramas neschimbata, sansele sale de a deveni membru UE la data mentionata fiind de 75%, la fel ca la sfirsitul anului trecut. Croatia - care si-a exprimat intentia de a se alatura Uniunii in februarie 2003 - a primit voturi favorabile pentru anul 2009 ca data a aderarii, comparativ cu 2008, in ultimul sondaj. In ceea ce priveste Serbia si Muntenegru, o medie a opiniilor analistilor chestionati indica inceperea negocierilor in 2008 si integrarea in UE in 2012.
Reforme prea lente

“Bulgaria si Romania au realizat progrese semnificative, iar Croatia se afla pe drumul cel bun”, a apreciat Hans Hercksen, analist la Bayerische Landesbank din Munchen. El a adaugat in schimb ca viitorul politic al Serbiei nu arata “prea luminos” pentru moment. Reuters precizeaza ca, in vreme ce Bulgaria a fost laudata pentru progresele importante in directia aderarii in 2007, Romania s-a dovedit “mai inceata in privinta adoptarii reformelor vitale”.
“Procesul de reforma si imbunatatirile de ordin general sint mai avansate in Bulgaria... desi exista o ambitie evidenta din partea UE de a integra cele doua tari in acelasi timp”, a aratat Mats Olausson, reprezentant al SEB Merchant Banking.

Valul balcanic

Croatia, care a anuntat ca intentioneaza sa adere in acelasi timp cu Bulgaria si Romania, asteapta sa primeasca in aceasta primavara un raspuns in privinta candidaturii sale. In opinia lui Tim Ash, de la Bear Stearns din Londra, aderarea Croatiei ar putea fi insa legata de integrarea altor state membre ale fostei Iugoslavii. “Exista temeri potrivit carora Croatia va fi determinata sa adere alaturi de Serbia, in cadrul unui val de extindere balcanic ce ar putea include Croatia, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru si Macedonia”, a declarat Ash.
Macedonia, la fel ca si Croatia, a semnat deja acorduri de asociere cu UE, insa Bosnia, Albania si Serbia si Muntenegru trebuie sa-si continue reformele. Presedintele Serbiei si Muntenegrului, Svetozar Marovici, s-a aratat hotarit sa “prinda din urma” celelalte state balcanice. Cu toate acestea, instabilitatea de ordin politic - Serbia a inregistrat patru serii de alegeri in ultimele 18 luni - va face ca integrarea sa in UE sa nu aiba loc in acest deceniu, au mai apreciat analistii. “Mai este un drum lung pina la democratie si pina la o economie de piata functionala”, a afirmat Trevor Williams, de la Lloyds TSB din Londra.









SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

In viziunea mea, a face ceva pentru Romania din afara ei are in vedere nu atat schimbari politice intr-o prima faza, cat economice. Deci nu ma refer la asociatii nelucrative, situri, promovare, "imagine". Desi nu le exclud pe acestea, ma refer in primul rand la lucruri concrete cum ar fi infiintarea de firme, angajarea de oameni, aducerea de contracte in Romania. Nu in ultimul rand, la utilizarea unei parti din profiturile acestor intreprinderi pentru sprijinirea unor studenti care fac cereri de burse si le sustin printr-o activitate social utila Romaniei. De ce nu, pentru pregatirea unei noi generatii de politicieni, oameni de justitie, de administratie - de aceea am si afirmat "va dura"...

Inca nu va pot oferi un plan concret in aceasta directie si nici nu sunt capabil sa-l pun singur la punct. Dar asa cum se vede si din biografia pe care Daniel Racovitan a avut bunavointa sa o publice, lucrez la crearea unei retele de persoane care doresc sa faca ceva pentru Romania si pentru ele insele in acelasi timp. Din acest grup (GVR, l-am numit - Grupul Virtual Real) fac parte deja persoane care s-au realizat in viata sau au un frumos inceput de cariera si totusi nu s-au blazat.

Preocuparea mea este ca aceasta retea sa fie fiabila si curata. Materia cenusie afiliata ei va gasi solutiile la problemele pe care si le va pune - si le va rezolva!

Este o misiune pe care o privesc cu seriozitate si pe care o veti intalni din ce in ce mai des prin paginile portalului romanialibera.com prin sub-linkul "resurse romanesti".

Am ramas fidel spiritului Romaniei Libere, cel in care am crezut si cred, cel pentru care am stat la inchisoare. Deci nu consider ca exista o ruptura intre mine si Romania Libera, cum nu consider ca exista o ruptura intre mine si Romania.

Ruptura este intre mine si actuala conducere a Romaniei Libere, careia i-am dat nenumarate sanse de a-si reveni, de a-si recunoaste greselile, de a repara ce a stricat in buna colaborare cu mine. Pasul initial al acestei rupturi s-a produs o data cu musamalizarea, la nivelul acestei conduceri si impotriva solicitarilor mele repetate de anchetare a cazului (desi faceam parte din conducere la vremea respectiva) a unei afaceri corupte care a condus la pierderea unei sume uriase la vremea aceea (1992) pentru Societatea "R" (editorul ziarului) - o jumatate de milion de dolari.
Pasul final a constat in desprinderea de ziar a domeniului romanialibera.com, ca urmare a acceptarii unei alte oferte de realizare a acestui site, derulata "pe sub masa".

Sper ca acel spirit caruia ii sunt fidel sa renasca intr-o buna zi si sa ma numar printre cei care l-a mentinut viu.

Dan, raspunsul tau e cat se poate de edificator si corespunde unei realitati pe care o cunosc. Pe de alta parte eu am o firma de productie de software si servicii IT in Romania, care dureaza de cativa ani si ofera o paine la peste 20 de suflete. Au inclusiv o conexiune Internet de mare viteza (1/2*T1). Daca te mai gandesti vreodata ca ai putea realiza un proiect in Romania de ce n-am incerca sa facem ceva impreuna? Mie mi se pare ca noi, cei aflati in diaspora, comunicand, ne putem uni eforturile si pune cap-la-cap elemente care ne vor ajuta si pe noi si pe cei ramasi acasa. Nici nu concep sa pornim de la ideea unei "opere de binefacere" - inainte de orice, binefacerea nu se autosustine... Dar oameni sanatosi care castiga un ban bun si curat in Romania pot avea grija si de cei aflati in nevoie, aflati alaturi de ei.

Ma poti contacta pe adresa personala (editor@romanialibera.com) daca vreodata te gandesti sa dai curs unui astfel de gand. In cadrul Grupului pe care-l construim exista si alte persoane interesate in afaceri, in spirit occidental. Desigur, cu totii am putea avea o viata fara griji aici - deci in ultima instanta tot o forma de binefacere este cea catre care tindem, promovand afaceri (ce n-au voie sa fie decat reciproc avantajoase!) cu Romania, dar cel putin nu pierdem, si evitam dezamagirile.

Vor aparea curand si factorii politici in Romania care ne vor incuraja sa dezvoltam acolo, refuzand ciubucurile si birocratia. Eu sunt optimist!

aceeasi:ioana
sunt in italia de jumate de an si cred ca as da si sufletul din mine sa ma intorc. nu am plecat sa fug de realitate si nici ca nu mi-as iubi tara.am pleact pt ca alaturi de parintii mei imi pot realiza un viitor cat de cat decent,ceea ce nu se poate spune ca se obtine in romania.
invat in clasa a-9a cu toate ca am facut primul an si acasa ,intr-un liceu linguistic.
vreau sa spun ca italienii invata mai mult decat va imaginati si nu sunt atat de ignoranti cum vrem noi sa credem.atata e rau ca nu stiu sa se distreze si mai ales nu stiu sa profite de ceea ce au.
nu sunt deloc fericita,in acest moment,ci m-am saturat de oftat,dar sper ca intr-un final va fi mai bine.
deci:doar daca nu aveti ce face in ro puteti pleca cu inima impacata si veti fi fericiti in alta parte!

Buna
Ma simt norocosa ca am v-am gasit on-line

Eu sint in Anglia de 6 ani sint casatorita de 3 ani cu un englez

Am 27 de ani si cred ca daca as fi inca in Romania viata mea ar fi un dezastru (pentru mine si familia mea)
In 1994 am avut norocul sa merg in Franta (Schimb de experienta) pentru o luna de zile
Acesta a fost mometul cind am realizat cit de diferita e viata in Romania,
cum parinti nostri muncesc ca sclavi, cum se framinta sa puna mincare pe masa, cum e sa suferi la craciun cind ne iti permiti ,sau nu gasesti sa cumperi o jucarie.......

De cind sint in Uk am intilnit multi romani(uni chiar omenosi si cinstiti dar majoritatea ....ne fac numele de rusine);am inceput sa lucrez intr-o fabrica si am ajuns directoarea unei companii care se ocupa cu cumparari si vinzari de obiecte de art
Bani care ii cistig intr-o luna aici in romania ar trebui sa muncesc 5 ani
Donez bani regular in Romania, trimit pachete parintilor mei si intodeanua este loc pentru dulciuri,creioane ,jucarii pentu copii mai nenorocosi

Baiatul sotului meu (11 ani) stringe jucariile de la Mcdonald's pentru copii din Romania.
Romani nu fug de realitate sau din tara, nu fugim de nimic, nu alegem o cale mai usoara, citodata e mai greu sa fii aici izbindu-te de zidul neputintei de a face mai mult de a da mai mult pentru tara ta ca o iubesti prea mult....
Si de ce trebiue sa fie o lupta pentru supravietuire?
De ce sa sufferim pentru simplul motiv ca ne-am nascut in Romania?
Nu condam pe nimeni in lumea asta care incearca cinstit sa-si faca o viata mai buna, nu-i condamn pe romani din afara ca au ales sa lupte, decit sa se chiniue sa aibe o viata

Crezi ca nu imi doresc ca toti Romani de acasa sa aibe o viata mai buna sa munceasca si sa fie platiti,sa fie tratati ca fiinte umane...sa aibe concedii sa vada lumea asta mare...
Eu stiu ca deciteori am vizitat o alta tara in afaceri sau concedii, de cite ori am donat bani sau lucruri, de cite ori am avut fericiri sau nefericiri, de cite ori am fost in Romania si am pus un zimbet pe fata unor oameni pe care nici nu-i cunosc printr-un mic ajutor,de atitea ori am fost mindra de ce am realizat in viata si NICIODATA nu am uitat ca inca sint Romanca

Romania tiganeasca

In timp ce oficiali romani incearca refacerea imaginii Romaniei in
exterior, tara noastra, printr-un studiu realizat de trei
cercetatori americani, este terfelita la cele mai inalte niveluri.
Studiul nu face altceva decit sa inoculeze ideea ca romanii sint
tiganii lumii.

Studiu de mintuiala sau la comanda ?

Centrul pentru Dezvoltare Internationala si Gestionare a
Conflictelor, din cadrul Universitatii Maryland - SUA, a elaborat si
publicat un studiu, "Minorities at Risk", care ar trebui sa dea de
gindit chiar si serviciilor secrete romanesti. Asa-zisul studiu este
definit de catre autori ca fiind "un proiect de cercetare, care
monitorizeaza si analizeaza starea si conflictele de natura politica
privind minoritatile care au mai mult de 500.000 de membri.
Proiectul este conceput pentru a se dispune de informatii
standardizate, care sa ajute la intelegerea si aplanarea pasnica a
conflictelor in care sint implicate minoritatile. Studiul a fost
facut selectiv, pe 275 de comunitati, si este destinat
cercetatorilor, studentilor, oficialitatilor publice,
jurnalistilor". Evident, Romania, integrata in capitolul "Tari post-
comuniste", este prezentata prin prisma minoritatilor maghiare si
rrome. Studiul a fost prezentat atit unor importante institutii
europene, dar chiar si Colegiului de Informatii si Aparare-
Washington DC, principala scoala de formare a ofiterilor de
informatii americani. Ceea ce frapeaza este faptul ca datele despre
Romania sint voit tendentioase, tara noastra fiind prezentata, prin
diferite tehnici de manipulare, ca o tara tiganeasca. In urma unui e-
mail trimis de un cetatean roman, care acuza studiul ca fiind
tendentios si elaborat cu scopul de manipula, cercetatorii
americani, vazindu-se depistati, au eliminat imediat din lucrare 10
pagini de text, adica exact paginile incriminate. Poate ca nu ar fi
rau de aflat daca sta cineva (si daca da, cine) in spatele acestui
nou atac la imaginea Romaniei. Spunem asta pentru ca este destul de
greu de crezut ca niste cercetatori ai unei universitati de
prestigiu, cum este Maryland, sa nu fie capabili sa elaboreze un
studiu obiectiv, bazat pe date reale. Autorii studiului sint: Monty
G. Marshall, Anne Pitsch si Ted Robert Gurr.

Manipulare si dezinformare

La prima rasfoire a studiului, frapeaza datele prezentate cronologic
despre Romania, in raport cu situatia minoritatilor din tara
noastra. Un exemplu elocvent in acest sens este faptul ca opinia
publica internationala a aflat despre Romania ca, in martie
1990, "Demonstratiile etnicilor maghiari, care cereau autonomie
culturala si lingvistica, au fost atacate de nationalistii romani
din Tirgu Mures, oras din centrul Transilvaniei. Tancuri si trupe au
fost trimise sa inabuse demonstratiile, citeva persoane fiind
omorite (?! - n.n.)". Nu are rost sa mai spunem ca in martie 1990,
la Tirgu Mures nu a fost omorita nici o persoana, doar romanul Mihai
Cofariu fiind batut cu bestialitate, si nu de catre reprezentantii
autoritatilor. Este doar unul dintre numeroasele exemple de
dezinformare care se regasesc in paginile studiului.

In fine, partea cea mai interesanta a studiului este cea in care
este prezentata situatia rromilor din Ungaria si situatia
maghiarilor din Romania. Astfel, in timp ce rromii din Ungaria sint
numiti "Roma", la capitolul dedicat situatiei maghiarilor din tara
noastra, peste tot cuvintul "roman" sau "Romania" este scris de asa
natura incit sa se subinteleaga ca ar fi vorba despre tigani
("Romanian") sau despre tara tiganilor ("Romania"). Cercetatorii au
aplicat aceeasi tehnica chiar si atunci cind scriau nume de partide
("Social Democracy Party of Romania") sau numele unor legi
("Romanian Education Law"). Asadar, iata ce afla despre Romania toti
cei carora le este adresat studiul - "cercetatori, studenti,
oficialitati publice, jurnalisti", din lumea intreaga. Or, daca
cineva ar fi interesat, desi nu se stie daca mai este nevoie, sa
promoveze acest studiu prin toate bibliotecile lumii sau numai in
cele "strategice", nu stim cum va mai reusi vreun Guvern al Romaniei
sa mai refaca imaginea "Romaniei tiganesti". Mai ales ca
autoritatile noastre au excelat intotdeauna la acest capitol prin...
indiferenta. (Eugen Ciufu)

(Source: BBC Summary of World Broadcasts, 6/18/99)

SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !