comentarii

realizati un dialog între un elev-cosmonaut


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
donquijote - de DINU IONESCU la: 21/07/2006 21:26:58
(la: In cautarea adevarului)
Te voi dezamagi: chiar am inceput sa incerc sa comunic cu ateii din forumuri.N-ai fost atenta , ca de-obicei, altfel ai fi observat, ca am afirmat undeva chiar inclar.
Desi vad ca ai facut o pasiune din a ma "pandi"(mai am eu pe cineva, cu aceleasi "preocupari"...), iar trebuie sa-ti recomand sa urmaresti mai cu atentie temele din site, sau cel putin pe cele initiate de cel pe
care-l "ataci".Ai fi vazut , astfel,ca una dintre ele se chiama:"Cum comunicam cu Dumnezeu?", ceeace , in limbajul tau ar fi un"duplex"
( apropos,ce-or fi astea: "simplex,duplex"? E vorba cumva de niste placaje termoizolatoare din familia "Ceresit"?).Eu stiam despre monolog si dialog.
Iar , acum , la obiect: m-ar interesa cum realizezi tu dialogul cu Dumnezeu,intrucat, dupa cum ai vazut , este chiar una dintre temele mele...
Iti doresc , din nou, tot binele din lume.
SAM.
#134477 (raspuns la: #134405) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de latu la: 07/10/2007 10:22:16
(la: Rotaţii)
pai nu va pun eu sa-mi platiti chirie pe spatiu?
Ok, trimite factura te rog, la adresa cunoscuta. Noi o sa intocmim pana atunci antecalculatia pentru PR-ul realizat prin dialogul nostru.:-)))
#240958 (raspuns la: #240955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am ramas la Judas Priest .. - de Bucu la: 26/04/2009 20:06:36
(la: inca o conferinta despre rock)
ramâne trupa mea favorita de heavy metal, pur sânge englezesc.

în liceu eram înebunit, facusem din Rob Halford o icoana metalica, îmi cumparasem chiar de la târg niste lanturi cu care se leaga boii la car si le atârnasem, mândru, de biblioteca din fier forjat pe care o aveam in camera ce-o imparteam cu frate-miu. frateste, evident. el cu rockul nu prea era de acord, asa ca orele mele de "auditie" erau destul de limitate. casti la magnetofonul majak 205 nu aveam, nici nu stiu daca avea mufa prevazuta pentru asa ceva, nu mai retin exact, îmi pusesem doar o mica statie de amplificare cu doua boxe RFT.

primul contact cu Judas Priest trebuie sa fi fost prin '82- '83 . era o nebunie printre cei mai "batrâni", cu Screaming for Vengeance, ce aparuse de curând. ba chiar îi auzeai pe câte unii încercând sa fredoneze The Hellion, muream de râs, era ca si cum ai fi vrut sa fredonezi melodia de la telejurnal. imposibil!

mi-a placut albumul asta, compact, bine compus, mai ales piesa "You've got another thing comin' ".
însa, tot dând coate unuia si altuia, am ajuns sa pun mâna pe cel mai bun album heavy metal, din toate timpurile. e vorba de concertul din '79 din Japonia, "Unleashed In The East", un album pe care-l port cu mine si azi în masina si cu care o sa mor probabil in brate, asa mi-e de drag, chiar daca gusturile mele au evoluat de-atunci in directia progresiv, metalic o sa fiu tot timpul undeva, în adâncurile mele tulburi ...

albumul era fantastic, o singura data am mai avut senzatia ceea stranie, când ramâi "paf", cu gura cascata, ascultând ceva: la "Master of Puppets" cu Metallica ...

particularitatea albumului japonez, fata de restul compozitiilor ascultate pâna atunci, consta in faptul ca piesele erau mai lungi, albumul fiind unul in concert. erau, de fapt, piese din primele lor albume, Killing Machine, Stained Class, Sin After Sin, Sad Wings Of Destiny si Rocka Rolla, improvizate cu solo-uri intrumentale si vocale.

pe vremea ceea, la mine-n târg, majoritatea era fan Iron Maiden, zicea ca-s cei mai buni, ceva mai complecsi, mai diversificati in compozitii. si, probabil, asa si era. însa eram cam surd la astfel de "critici" muzicale, io o stiam pe-a mea. si astazi ramân la aceeasi parere, cred ca-n heavy metal Judas Priest a iesit pâna la urma pe locul întâi.
meritul lui Iron Maiden e, printre altele, ca a deschis calea spre metalul progresiv practicat azi de multi. aveau alta metoda de abordare, alt stil. la ei basul era un instrument principal, din care cauza melodiile lor suna "altfel", mai cizelate, poate, dar nu asa de "metalice" cum mi-as fi dorit eu. e clar ca Steve Harris a avut acolo singurul cuvânt greu de spus, de unde si componenta instabila a celorlati doi chitaristi, un du-te-vino coninuu.
apoi aveau doua personalitati vocale diferite pe scena, Bruce Dickinson, caruia io-i ziceam "Soarecu", alerga de nebun , se-agita, se catara. Rob Halford avea un aer "imperial", se misca putin, juca "statuia".
daca la Maiden se-auzea bine basul, în schimb la Priest era întodeauna un dialog între cei doi chitarist, KK Downing si Glenn Tipton. îl consider cel mai valoros cuplu de citaristi din istoria heavy metal pâna în ziua de azi. si cel mai longeviv, cred.

scepticilor le recomand piesa Diamonds and Rust, piesa preluata de la Joan Baez, este o mostra de maiestrie metalica si-o dovada ca nimic nu e batut in cuie in domeniul asta componistic.

heavy metal-ul, in general, e-un gen complex de muzica, e-un bolovan de temelie si puntea dintre hard rock-ul clasic si genul progresiv de azi.

pe lânga cele doua grupuri as mai aminti aici, partial, Black Sabbath si Ozzy Osbourne. zic partial, pentru ca Ozzy, Tony Iommi si Geezer Butler sunt un fel de îaintasi ai genului, de parinti ai lui. ca urmare si ai lui Priest & Maiden ...si, evident, merita capitol separat , o craca separata în arborele asta genea-metalic...


#430591 (raspuns la: #412442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Celdesubdush eu cred - de munteanu rodica la: 22/08/2009 18:26:52 Modificat la: 23/08/2009 08:23:18
(la: Pot...)
că trebuie să încheiem discutia.
Trebuie sa-ţi spun însă : mă consider vinovata că nu am fost în stare să mă fac înteleasă cu toate explicatiile mele.Si anume , eu discutam doar pe marginea personajului şi modul cum l-am vazut si înteles eu.Fară nicio legatura cu autorul,(am specificat acest lucru de citeva ori)care autor face mai apoi aluzie la capacitatea mea de a-l întelege.A fost un fel de dialog între mutul si surdul.Si chiar nu vreau sa mai continui.
Aşa deci noapte bună.
#473886 (raspuns la: #473871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu mă vad nevoită - de munteanu rodica la: 04/09/2009 16:54:47
(la: batranutragator la Radio Lynx, azi, intre 22 si 24 )
să INTELEG ca trec vorbele si spusele cafegiilor pe lingă tine ca raţa prin apă.
Că este ca un dialog între muţi şi surzi. Ai demonstrat încă o dătă ca nu
ai capacitatea de a intelege spusele
altora şi ca rezumi totul la tine.
Si apoi chiar te rog sa-mi araţi unde cine si cum a spus cineva din Cafenea ca Leonard nu are nicio treaba cu poezia.
Chiar consider inutil dialogul cu tine dar daca-ti acorzi putin respect, te rog spune-mi CONCRET unde ai intilnit expresia
" Leonarde, tu n-ai nicio treaba cu poezia, apuca-te de ceva serios"

Concret nu speculatii şi denaturari.
#478337 (raspuns la: #478333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
modi... - de Lady Allia la: 28/04/2011 16:14:55
(la: Ultima plagiere, ultima trădare! )
Modi, dacă ar exista un asemenea avocat superficial l-aş întreba:

"Ce face o idee sau o poezie genială sau banală în ochii unui judecător, unui avocat sau a unui cititor?

Are el dreptul să desconsidere scriitorul în detrimentul actului de plagiere aici în speţă? Aici discutăm plagierea nu banalitatea textului sau a ideei!

Ideea textului care putea fi împrumutată este cea cu fluturii pe care nu m-ar fi deranjat să o împrumute domnişoara patricia, deoarece nu eu am inventat longevitatea vieţii la fluturi şi nu eu am inventat enunţul în sine. Atât. Restul este violare, mutilare de text... s-a jucat cu rearanjarea cuvintelor pe o "tablă de hârtie"!"

Acum însă, chiar aş întreba...de ce e banală poezia Modi?

Poate că eu nu fac parte dintre cei care să îşi comenteze poeziile sau textele (prefer să o facă alţii, iar eu să trag concluziile), dar asta nu înseamnă că nu ştiu ce valoare au cele ce le scriu. Absenţa mea la discuţii nu mă transformă într-un necunoscător sau un om cu un prost gust în artă.

Nu am pretins că sunt un poet remarcabil, dar am texte remarcabile departe de a fi banale şi dacă vrei putem discuta asta în cu totul altă conferinţă. Dacă nu mi-aş fi văzut oscilaţiile în scrieri şi nu aş fi observat că pot scrie şi bine m-aş fi lăsat demult de asta. Când scriu o fac pentru că iubesc să scriu. E o stare de fapt a mea. Sau una de graţie. Chiar îmi place. O fac în primul rând pentru mine. Poate e egoist, dar aşa fac. Apoi, o împart şi cu alţii. Dar nu aş fi făcut-o niciodată dacă aş fi găsit în textele mele doar banalitate fără pic de sclipire.

Eu nu sunt genul acela de scriitor care să se etaleze cu laude peste tot. Asta poate ar face din cititor un om care şi-ar îndrepta mai mult privirea către persoanele care critică şi criticile lor, decât spre text în sine. Eu vreau să mi se purice textul, nu să fie lăudat numai pentru că "n" recenzori sau scriitori deosebiţi şi-au pus amprenta.

Oricum, mulţumesc pentru că poate fără să vrei, prin "intrebarea fireasca, pe care o sa o puna orice judecator" m-ai făcut să spun şi ce cred eu despre unele lucruri.

Acum, ceea ce ai prezentat în comentariul tău, este articolul 9, cap.III al legii 8/1996, articol care face referire strict la ceea ce NU FACE obiectul prezentei legi.

Eu, nu mă includ aici prin ceea ce am prezentat mai sus. Asta ar face-o doar un avocat foarte slab sau unul care s-ar baza doar pe un paragraf care îi poate oferi o portiţă de ieşire...ceea ce nu cred că e indicat.

Orice om care ştie să citească şi să facă diferenţa între două texte poate să realizeze că aici nu e vorba doar de ideea: "fluturii trăiesc doar o zi", idee care nu m-ar fi deranjat să o folosească şi alte persoane - nu e a mea...e a fluturilor - e o stare de fapt a lor! Nu eu am inventat propoziţia şi nici nu am inventat eu cât pot să trăiască fluturii. Deci, dacă pe asta se va baza avocatul...cred că un eventual proces ar fi unul extrem de simplu.

Poezia domnişoarei nu ia, nu împrumută o idee ci o modifică şi ce este mai rău pentru ea e faptul că lasă foarte multe propoziţii neschimbate sau schimbate parţial.

Mi-e tare greu să cred că un judecător după atâţia ani de facultate, de stagiatură, de cazuri, nu poate realiza diferenţa între a scrie şi a modifica.

Pe lângă asta, chiar dacă ideea poetică e una banală, trăirile nu pot coincide atât de mult. Nu mi-a furat doar iubirea din versuri, trăirile pentru el pe care ea le-a schimbat într-o ea ci, mi l-a furat şi pe Dumnezeu căruia mă rugam şi pe care îl simţeam mai aproape decât oricând.

E penibil ca cineva să poată să creadă că e doar închiriere de idee! Nu cred că un avocat ar pedala pe asta. Poate doar unul...la fel de banal ca şi simţirile celei ce a plagiat.
*** - de nyx la: 28/04/2011 18:39:39
(la: Ultima plagiere, ultima trădare! )
Mi-e tare greu să cred că un judecător după atâţia ani de facultate, de stagiatură, de cazuri, nu poate realiza diferenţa între a scrie şi a modifica.

vorbesti din perspectiva omului cinstit care crede ca, daca are dreptate, e imposibil sa piarda un proces.

din pacate dreptatea trebuie dovedita iar actul de justitie se face pe documente doveditoare nu pe ce realizeaza sau nu judecatorul.

ce ai tu?
dovezi ca ai publicat poezia inaintea ei, pe un forum si marturii de la editori carora le-ai prezentat un manuscris.
pot aia sa depuna marturie pentru tine ca manuscrisul era original? nu!

ce face ea? iti aduce trei martori care declara ca autoarea le-a citit poezia acum doi ani.
ce mai are ea?
pai are un volum publicat inaintea ta.

ai copyright pentru poezie?
banuiesc ca nu.
ce te faci daca are ea?

stiu, suna ca dracu.
din pacate stiu cum au loc procesele si mai stiu ca sunt multi judecatorii care chiar "nu realizeaza diferenta".
alora nu le pasa de fluturii tai si de dreptatea pe care eu ti-o dau cu amandoua mainile.

si, atentie!
vorbim de toate astea in conditiile in care se accepta ideea de plagiat si ramane doar sa-l dovedim.
or, s-ar putea sa ti se spuna ca a copia un vers nu inseamna a plagia, desi ii clar ca multe fraze sunt reasezate si ca toata poezia asta noua e sora geamana cu a ta.
daca te uiti bine la versurile incriminate, multe nu-si mai pastreaza sensul dat de tine.


sfatul meu ramane totusi acela de-a consulta un avocat.
dar nu unul oricare.

ps.al dracului om, ma, patricia asta a ta.
cum a venit draguta sa-ti aduca volumul ei de poezii ...
hotarat lucru, in fata tupeului, o sa raman de fiecare data cu gura cascata.

#610604 (raspuns la: #610596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hai sa vedeti ce se schimba la noi - de Omul de la garantii la: 09/03/2005 13:55:04
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Subject: Romani celebri !

PUTEM OBSERVA cu stupoare cum chiar unii români afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste ?barbari? înca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta în unele articole ?Academia Catavencu") si ca românii sunt si acum ?codasii Europei"! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental ?Larousse? nu vorbesc deloc de români ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din România, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass media româneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

? Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile ?Delta? au fost inventate la Sibiu înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca ?istoria oficiala? a ?reusit? sa-l neglijeze? Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventata în 1529 si trimisa în spatiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate în manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)? ?Casuta zburatoare", propulsata în aer de racheta, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti începând cu anii 50!? În lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

? Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie si întrebuintata pentru distrugere. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca îi scria regelui Carol al II lea: ?Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (? ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.? Vesnicile ?plecaciuni? fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta înfiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti?

? 1827 - Petrache Poenaru, membru al Academiei Romane si unul dintre organizatorii învatamântului national inventeaza predecesorul stiloului modern: ?condei portaret, fara sfârsit, alimentându?se singur cu cerneala?
? 1858 - Bucuresti - primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului.
? 1880 - Dumitru Vasescu - construieste automobilul cu motor cu aburi.
? 1881 Alexandru Ciurcu - obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
? 1885 Victor Babes - realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
? 1886 Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcatiune cu reactie.
? 1887 C. I. Istrate - Friedelina si franceinele.
? 1895 D. Hurmuzescu - descopera electroscopul.
? 1899 C.I. Istrate - o noua clasa de coloranti.
? 1900 Nicolae Teclu - becul cu reglarea curentului electric si gaz.
? 1904 Emil Racovita - fondatorul biospeologiei.
? 1905 Augustin Maior - telefonia multipla.
? 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu ?Vuia I? acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).
? 1906 A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adânci.
? 1908 Lazar Edeleanu ? primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
? 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu-Karpen - ?pila Karpen", care functioneaza înca si produce curent electric, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!
? 1910 iunie - Aurel Vlaicu - lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
? 1910 Tache Brumarescu - masina de taiat sulf.
? 1910 Stefan Procopiu - efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
? 1910 Gh. Marinescu - tratamentul paraliziei generale.
? 1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
? 1910 Ioan Cantacuzino - ?fenomenul Cantacuzino? (aglutinarea unor microbi).
? 1913-1916 Ioan Cantacuzino - vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
? 1916 D. Danielopolu - actiunea hipertensiva a digitalei.
? 1918 Gogu Constantinescu - întemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
? 1919 Stefan Procopiu - unitatea elementara de energie magnetica (magnetonul).
? 1920 Emil Racovita - pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
? 1920 ing. Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pamânt - Luna, folosite la pregatirea programelor ?Apollo? (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei ?Apollo? care a dus primul om pe Luna.
? 1921 Aurel Persu - automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma ?picaturii de apa").
? 1921 Nicolae Paulescu - descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J.R.J. McLeod pentru aceasta descoperire?
? 1921 Stefan Procopiu - Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii).
? 1922 C.Levaditi si Sazevac - bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
? 1925 Traian Vuia - generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
? 1930 Elie Carafoli - avionul cu aripa joasa.
? 1933 Henri Coanda - aerodina lenticulara (farfuria zburatoare).
? 1938 Henri Coanda - efectul Coanda.
? 1938 Henri Coanda - discul volant.
? 1952 Ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie ?Dr. Ana Aslan", primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. ?Ana Aslan? are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra îmbatrânirii au convins înca de la început, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor ?Aslan? a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu ?Gerovital".

O mentiune speciala facem pentru Stefan Procopiu, fizician de renume mondial, doctor honoris causa al mai multor universitati din lume, membru al Academiei Române, intemeietorul scolii romanesti de magnetism, om de mare tinuta profesionala, de înalta atitudine civica si patriotism. In 1919, plecând de la teoria cuantelor a lui Max Planck, calculeaza valoarea magnetonului teoretic (unitatea elementara de energie magnetica), astazi cunoscut ca ?magnetonul Bohr-Procopiu". In 1921 descopera fenomenul de depolarizare a luminii in suspensii si coloizi, denumit fenomenul Procopiu, urmat in 1930 de efectul Procopiu, in magnetism. Propus spre acordarea premiului Nobel pentru fizica de catre comisia de recomandari in urma dovedirii teoretice a existentei magnetonului, a fost privat pe nedrept de distinctie, aceasta fiindu-i inmanata savantului danez Niels Bohr, desi descoperirea a fost anuntata intai de roman.

? O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.

? Un crater de pe luna poarta numele lui? Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul român a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamântul în jurul soarelui este de o marime variabila, creând premisele de baza ale astrofizicii moderne.

? Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele ?vârfuri de talie universala? aparute dintre minoritatile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat ?parintele navigatiei spatiale"si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane ?Saturn".

Alte realizari romanesti:

? Stefan Odobleja - Parintele ciberneticii generalizate .
Timisoara - primul oras european cu iluminat stradal cu energie electrica (noiembrie 1884).
? Griogore Antipa ? savant naturalist, inventatorul dioramelor (1912).
? Ion Agarbiceanu ? primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie (1962).
? Dumitru Daponte - inventatorul modalitatii de proiectare a filmului in relief.
? Iulius Popper - inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii; in plus este cel care a dat denumiri romanesti unor locuri din Tara de Foc (Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti).
? Aurel Persu - a stabilit ca automobilul cu cele mai corecte forme aerodinamice trebuie sa fie proiectat avand forma unei picaturi de apa, in cadere. General Motors precum si Ford au facut propuneri pentru achizitionarea patentului.
? Anghel Saligny - construieste in premiera mondiala, la Braila si Galati, silozuri din beton armat (pentru poduri).
? Eliza Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume.
? Smaranda Braescu ? una din primele femei parasutis din lume, detinatoare a mai multe recorduri mondiale in domeniu.

REALIZARI CONTEMPORANE

O alta idee propagata destul de puternic în societatea româneasca de astazi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca România de astazi ar fi? o ?tara bolnava", fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu ?codasa Europei".

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe români ?la locul lor? (si departându-i de traditia si sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc ?Atotputernicii Lumii", Iluminati sau francmasoni, vom oferi si o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:

? Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata întreaga Biblioteca a Academiei Române, iar informatiile ar putea rezista? 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor ?Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârsit formalitatile?

? Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premiera mondiala, un aparat care purifica aerul în spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind ?ca în salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!?

? Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, în ian.2001)

? România a câstigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, în 16.11.2000 (107 - 75 cu SUA în finala).

? Hackerii români sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. ?Distractia? (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa îsi dovedeasca ? valoarea) celor ?5 magnifici de la Rasarit? a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti? Printre site urile ?sparte? de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc?

? La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia româna s a mai întors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru  inventia ?Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala în promovarea inventiilor.

? Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si în Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si în conducerea acestei unitati.

? Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

? La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii români au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Vâlcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari? Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada? Fireste, el a fost ?racolat? imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)?

? Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe în colaborare cu NASA.

? Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii?

? România este pe primele locuri în lume la? exportul de inteligenta. De exemplu, la ?Microsoft", a doua limba vorbita este româna, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot români?

? Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan/New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa înfiinteze în România primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica în fitness pentru adulti?

? Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decât calculatorul (înmultiri, împartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer?

? Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pâna la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind în fapt ?instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala în lucru mecanic". ?S-ar închide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia în lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari?

? Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme ?Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit ?performanta? de a fi somer în România?

? Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, în câtiva ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat când a îndraznit sa si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica? de 4 ori greutatea sa în aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor? ?din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani? Prima inventie valoreaza miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru ca atât chinezii cât si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari? În acest timp, statul român ignora în continuare o inventie, într adevar de miliarde?

? Anonim nascut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: ?Esti un visator. Cine crezi ca o sa ti permita sa distrugi întreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?? Mai târziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa i cedeze inventia? Pâna la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte inventii românesti ?pierdute? în strainatate ? În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pâna acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice? C.P. Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vânduta de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fara biela (vânduta Japoniei si folosita în celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

? Justin Capra este un inventator celebru al României, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii în care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani? În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani în care ?semidoctii savanti? l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din România si au lansat o în fabricatia de serie? În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamânt la? Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata în 1962 de Wendell Moore ("specializat? deja!), iar inventatorul? a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau? Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, ?Soleta", care consuma ? 0,5l/100 km si al unei motorete unica în lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încarcare).

? Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! ?Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul românesc dar si pentru ?talentul? cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 si a fost brevetat în ? ianuarie 2001. Pâna atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la ?Mercedes? (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei? Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe ?cazanul Traian Vuia", inventie folosita înca la locomotivele Diesel electrice pentru încalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre si navale, în locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai exista doua brevete în domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. ?Motorul Rusetel? foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi îmbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, încântat. ?Reusita ar fi un miracol, si cred ca în asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
#38709 (raspuns la: #34989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa revenim cu picioarele pe pamant - de yogi bear la: 03/12/2005 10:09:52
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Cei care vor sa se convinga daca yoga/MISA este buna sau nu pot sa citeasca site-ul: http://www.yogaesoteric .org

Nimeni nu poate fi convins prin vorbarie mai mult sau mai putin sterila.
Discutia a luat o turnura extrem de interesanta si de elevata dar cred ca se pierde esentialul din vedere.
Articolul initial al acestui tread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii de yoga, autorul sau intrand sub incidenta legii. Acest lucru trebuia amintit la fiecare postare.

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã

Art. 19. - Constituie contravenþie, conform prezentei ordonanþe, dacã fapta nu intrã sub incidenþa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã naþionalist-ºovinã, de instigare la urã rasialã sau naþionalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãþi ºi legat de apartenenþa acestora la o anumitã rasã, naþionalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

.....

Art. 20. - (1) Contravenþiile prevãzute la art. 5-8, art. 10, art. 15 alin. (1), (3) ºi (6), art. 16, art. 17 alin. (1), art. 18 ºi 19 se sancþioneazã cu amendã de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã o persoanã fizicã, respectiv cu amendã de la 4.000.000 lei la 40.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã un grup de persoane sau o comunitate.@
(2) Sancþiunile se aplicã ºi persoanelor juridice.

Ca MISA si yoghinii sunt discriminati o dovedesc Raportul Amnesty International pe 2004:
http://web.amnesty.org/report2005/rom-summary-eng
...
"Some people were deliberately intimidated by police at the behest of local authorities. For example, in February police raided a student dormitory in Bucharest after protests about the lack of hot water. In March, police searched the homes of members of a socially stigmatized yoga movement, MISA, and ill-treated some of them, capturing this inhuman and degrading treatment on film and broadcasting it on television. "

si APADOR-CH in raportul sau anual: http://www.apador.org/rapoarte/anuale/raport2004.htm

CAMPANIA ÎMPOTRIVA MIŞCĂRII PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR MEMBRILOR ORI SIMPATIZANŢILOR MISA


I. MISA ŞI CAMPANIILE ÎMPOTRIVA EI

Ce este MISA ?

Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost înfiinţată ca asociaţie non-profit prin Hotărârea judecătorească din 23 ianuarie 1990 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti. Ea are caracter socio-profesional, filosofic, experimental-educativ, avînd drept scop ridicarea nivelului spiritual prin popularizarea cunoştinţelor si practicilor yoga.

Cel care este considerat mentorul spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru, a fost controlat permanent de Securitate, pentru astfel de activităţi, până în 1989. El a fost închis de două ori, apoi internat într-un spital psihiatric destinat oponenţilor politici ai regimului comunist, pentru acelaşi gen de practici ca şi cele de astăzi.

MISA a deschis cursuri de yoga şi de informare asupra unor tratamente naturiste. Liderii organizaţiei evaluează la circa 45.000 numărul celor care au practicat yoga în cadrul pregătit de MISA. Instructorii care predau yoga sunt membri MISA ori au înţelegere cu MISA să facă cursuri sub egida asociaţiei.

MISA a publicat cărţi şi scoate un buletin lunar.

Campanii anterioare vizând MISA şi membrii ori simpatizanţii acesteia şi investigaţiile făcute pentru verificarea acuzaţiilor

APADOR-CH a avut două investigaţii privind campaniile anterioare împotriva MISA şi a membrilor ori simpatizanţilor săi. Ele au fost publicate în rapoartele anuale ale APADOR-CH – pe anul 1996 şi anul 1997. Reprezentanţilor APADOR-CH li s-au adus la cunoştinţă şi alte violări ale drepturilor şi libertăţilor membrilor ori simpatizanţilor MISA, după 1997. Cum în timp, situaţiile care au generat plângeri au fost considerate rezolvate de către conducerea MISA, APADOR-CH a renunţat să facă investigaţii fără cererea reprezentanţilor Mişcării.



II. CAMPANIA VIOLENTĂ DIN ANUL 2004

Precedentul campaniei din Târgu Mureş, septembrie - octombrie 2003

În luna septembrie 2003, presa din Târgu Mureş, televiziunea locală Antena 1, ediţia locală a Jurnalului Naţional şi apoi alte mijloace de presă au lansat o campanie împotriva instructorilor şi simpatizanţilor yoga din oraş şi a MISA, organizaţia care deschisese aceste cursuri. Aceştia au fost acuzaţi de consum de droguri, orgii sexuale, evaziune fiscală, fără prezentarea nici unor probe. Doi dintre instructori au fost chemaţi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog. Aici au fost jigniţi şi intimidaţi pentru a da declaraţii compromiţătoare la adresa MISA şi a mentorului spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru. Conform declaraţiilor celor în cauză, inspectorul anchetator Beldeanu a afirmat că îi va ucide pe ei şi pe Gregorian Bivolaru “în afara orelor de serviciu“.

Emisiunile “Actualitatea mureşană“ din 2 octombrie 2003 şi apoi emisiunea “Observator“ din 3 octombrie 2003, au prezentat în direct o listă de persoane care au practicat yoga dându-le numele şi locul de muncă. Prin acuzarea lor pentru “acte de ilegalitate“, “spălare de creiere“, “folosirea de substanţe halucinogene“, acţiunea reprezenta o incitare a opiniei publice împotriva practicanţilor yoga. Efectele au apărut imediat : unii dintre cei numiţi au fost chemaţi de către conducătorii unităţilor şi ameninţaţi că vor fi daţi afară din serviciu, dacă vor continua să urmeze cursurile de yoga. Alţii au avut probleme în familie.

Având în vedere felul în care au decurs acţiunile din Târgu Mureş, atitudinea anchetatorilor faţă de cei chemaţi la Centrul Regional, campania din toamna anului 2003 pare să fi pregătit amplele desfăşurări de forţe contra membrilor şi simpatizanţilor MISA începute în luna martie 2004, în Bucureşti.

Descinderea jandarmilor din 18 martie 2004

La data de 18 martie 2004, peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, folosind cagule, au forţat simultan 16 imobile în care se aflau membri MISA. Au fost sparte uşile şi geamurile deşi intrarea în clădiri se putea face fără obstacole. Cei găsiţi au fost maltrataţi, trântiţi şi ţintuiţi la pământ sub ameninţarea armelor, unora li s-au pus cătuşe. Au fost persoane care au fost ţinute sub ameninţarea armelor ore întregi. În unele clădiri s-a tras cu armele în aer.

Obţinerea semnăturilor pe declaraţiile dictate de procuror s-a făcut prin ameninţare. Au fost ridicate bunuri personale fără consemnarea în procesul verbal de percheziţie a tot ce s-a luat. Reţinuţii au fost împiedicaţi să ia legătura cu apărătorii lor.

Aceste acţiuni au fost filmate şi date la posturile de televiziune. Ulterior, în presa electronică au ajuns şi alte imagini luate cu ocazia descinderilor, menite să discrediteze pe cei reţinuţi şi să sugereze opiniei publice vinovăţia lor. Nimeni însă nu a fost arestat preventiv sau reţinut în urma descinderilor.

În zilele următoare au continuat percheziţiile - peste 20. Din imobile în care s-a intrat şi din cele 15 locuri de depozitare a bunurilor MISA s-au ridicat abuziv camioane de materiale.

Campania de presă

Prezentări incitator-calomniatoare

Următoarele citate din ziare (la fel s-a vorbit şi la posturile de televiziune) imediat după intervenţia unităţilor de jandarmi demonstrează prin ele înseşi caracterul incitator-calomnios al prezentărilor: “În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe, despre care nu se poate spune, deocamdată dacă sunt stupefiante” (Cotidianul, 22 martie); “…acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului”; “autorităţile statului au acţionat în imobile unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate” (Ziua, 20 martie); “Material porno în casa unui cadru didactic universitar” (Evenimentul zilei, 22 martie); “în acest camion au fost descoperite materiale compromiţătoare, printre care reviste pornografice şi cărţi ale cultului MISA” (Adevărul, 22 martie) ş.a.m.d. S-a folosit în mod deliberat, la adresa MISA, termenul “sectă”.

Presa a susţinut deci, pe parcursul primelor zile de la evenimente, acţiunile forţelor de ordine încercând să inducă în opinia publică ideea vinovăţiei celor perchezionaţi şi reţinuţi în data de 18 martie 2004. Este puţin probabil ca ziariştii să nu ştie că poliţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motiv că “există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic prin Internet nu are nevoie de aprobare. Acuzele care au pus accentul pe elementele gândite drept scandaloase - sex, urinoterapie - au fost cu atât mai gratuite cu cât aceleaşi mijloace de presă folosesc în mod curent imagini cu caracter erotic şi un limbaj ce poate fi considerat, în raport cu atitudinea pudibondă arătată în acest caz, scandalos.

Practic, majoritatea mijloacelor de presă au încercat să “asmută” populaţia împotriva membrilor şi simpatizanţilor MISA, să determine o vânătoare de vrăjitoare. Este relevant, în acest sens, anunţul dovedit fals, că Gregorian Bivolaru a fost dus la Poliţie de către un grup de persoane. Felul în care era făcut anunţul constituia o invitaţie adresată populaţiei să hăituiască membrii MISA.

Intoxicarea presei de către autorităţi

Informaţiile din presă au fost preluate de către ziarişti de la autorităţi, care au lansat în opinia publică o lungă serie de acuzaţii: folosirea drogurilor, trafic de persoane, etc. După cum s-a demonstrat la sfârşit, aceste acuzaţii au fost gratuite. Filmările din timpul percheziţiilor au fost făcute pentru a induce în opinia publică ideea de vinovăţie. Violându-se complet dreptul la propria imagine, imaginile filmate au fost transmise de către organele de anchetă presei şi prezentate pe posturile de televiziune. Astfel, una din seringele aflate în posesia unei doctoriţe a fost prezentată ca fiind folosită pentru injectarea drogurilor. Situaţia a obligat mai mulţi membri MISA să ceară Institutului Naţional Medico-Legal să constate că nu aveau droguri în sânge.

Imaginea Petrachei Natalia Elenacare a fost luată din toaletă cu chiloţii în vine şi aşezată sub ameninţarea armei lângă portarul clădirii în care se afla, a fost prezentată ca arătând promiscuitatea în care trăiesc membrii MISA. Mai multe fotografii ale practicanţilor yoga, în costum de baie, găsite la percheziţie, au fost prezentate pe posturile TV. Uneori, succesiunea de imagini reale era amestecată cu imagini preluate din alte surse, pentru a realiza un montaj convingător.

Punctul maxim al încălcării intolerabile a vieţii private a fost trimiterea Jurnalului personal al minorei Mădălina Dumitru la ziare şi publicarea lui. Autoarea a declarat că acestea reprezintă fanteziile sale erotice. Totuşi, Jurnalul a stat la baza arestării ulterioare a lui Gregorian Bivolaru.

Autosesizarea presei
Că instituţiile implicate în hăituirea MISA au fost principala sursă de intoxicare o arată faptul ca presa a luat de la un moment dat distanţă faţă de intervenţia autorităţilor. Acestea au început să observe că datele oferite de autorităţi nu se susţin: “Amploarea dată cazului Bivolaru ... este cu greu justificată de dovezile prezentate, ieri, de reprezentanţii instituţiilor implicate în această anchetă: Parchetul, Poliţia, Procuratura” (Cotidianul, 25 martie 2004).

Şi alte ziare au acuzat autorităţile, ulterior, de a fi încercat o manipulare politică. Una dintre explicaţiile cele mai vehiculate a fost aceea că întreaga campanie împotriva MISA şi a mentorului spiritual Gregorian Bivolaru s-a desfăşurat pentru a acoperi fuga unui apropiat al partidului de guvernământ închis pentru fraudă, Gabriel Bivolaru – uşor de confundat cu “Gregorian”.

Pentru manifestarea cu mai multă circumspecţie a presei a contat, într-o anumită măsură, şi un prim comunicat de protest al APADOR-CH dat publicităţii la 15 aprilie 2004.În analiza sa, APADOR-CH a subliniat că dacă unii membri sau simpatizanţi ai MISA au comis fapte penale, pentru care există dovezi certe, aceştia vor răspunde în faţa instanţelor de judecată cu titlu individual, conform unor proceduri şi judecăţi echitabile.

Violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Măsurile luate de autorităţi împotriva unor membri ori simpatizanţi ai MISA şi împotriva Mişcării ca atare au fost ilegale, disproporţionate, combinând intimidarea, incitarea şi hărţuirea cu acuzarea şi reţinerea abuzivă. Au fost încălcate în aceste evenimente libertatea persoanei, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic ş.a.:

Pe durata percheziţiilor derulate mai multe zile - începute pe 18 martie 2004, procurorii, jandarmii, poliţiştii şi cadrele din SRI, cei mai mulţi purtând cagule, au acţionat brutal, folosind nemotivat/excesiv forţa şi încalcând procedurile:

- au spart uşi şi geamuri pentru a pătrunde în locuinţe fără ca vreunul din ei să fi întâmpinat vreun obstacol;

- locatarii au fost loviţi, trântiţi la pământ şi ameninţaţi cu arma. Peste 80 dintre ei au fost duşi la parchet unde au fost obligaţi să dea declaraţii sub ameninţare;

- au ridicat mari cantităţi de obiecte şi înscrisuri fără o raţiune palpabilă: încheierea şi conţinutul proceselor verbale de percheziţie au fost viciate;

- mandatele de percheziţie nu au fost prezentate întotdeauna la intrarea în imobile;

- în multe descinderi nu a fost lăsată vreo copie a Procesului Verbal de percheziţie;

- au filmat membri ori simpatizanţi MISA îmbrăcaţi sumar sau aflaţi în posturi umilitoare;

- au împiedicat membrii sau simpatizanţii MISA să ia legătura cu apărătorii lor.

Încălcarea drepturilor şi libertăţilor din timpul acţiunilor începute de “organele de ordine” pe 18 aprilie 2004 au continuat prin violarea vieţii private şi a dreptului la propria imagine. Fotografiile şi filmările făcute în timpul descinderilor au fost utlizate în scopul discreditării victimelor. Autorităţile au trimis la posturile de televiziune imagini însoţite de comentarii falsificatoare.

Acţiunile în forţă ale procurorilor, jandarmilor, poliţiştilor şi cadrelor SRI au încălcat normele garantate de Constituţie, de legislaţia internă (în particular, de Codul de procedură penală) şi de documentele internaţionale ratificate de România.

Victimele au depus numeroase plângeri în care au reclamat încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor. Caracterul flagrant al acestor încălcări obligă Ministerul public să se autosesizeze, iar conducătorii Ministerelor ori a altor instituţii implicate au datoria să ia încă din acest moment măsuri administrative împotriva vinovaţilor. Cercetarea şi sancţionarea lucrătorilor SRI, a poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor care au încălcat drepturile omului şi libertăţile fundamentale înainte, în timpul şi după descinderile şi investigaţiile în cazul MISA sunt indispensabile pentru salvarea principiilor statului democratic.

Violarea dreptului la asociere

Dreptul de asociere include asigurarea personalităţii juridice, iar acest drept i-a fost acordat MISA în 1990 şi nu i-a fost retras după această dată. Totuşi, dreptul de asociere înseamnă şi că nimeni nu va fi afectat prin participarea la activităţile organizaţiei în cauză. De asemenea, nimeni nu va fi intimidat dacă doreşte să adere la organizaţie; dacă doreşte să colaboreze cu ea sau să-şi exprime simpatia; dacă vrea să participe la acţiunile ei. În caz contrar, asocierea formală sau subiectivă a persoanei în cauză nu este liberă.

De ani de zile, membrii MISA şi simpatizanţii ei sunt supuşi discreditării şi hărţuirii publice, cu incitarea şi participarea directă a unor instituţii româneşti - Parchetul, Jandarmeria, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Admnistraţiei şi Internelor ş.a.

În mod particular, sunt preocupante:

- percheziţionarea şi reţinerea nejustificată a unor membri şi simpatizanţi MISA;

- calomnierea lor;

- ameninţarea membrilor şi simpatizanţilor MISA de a fi daţi afară din serviciu datorită afilierii lor;

- investigarea MISA şi a simpatizanţilor de către Serviciul Român de Informaţii.

Urmare a acţiunilor de denigrare şi hărţuire, mai multe persoane au fost nevoite să renunţe la frecventarea cursurilor de Yoga organizate de MISA iar relaţiile unor membri ori simpatizanţi MISA cu colectivul de lucru sau cu familia au avut de suferit.

8. Implicarea Serviciului Român de Informaţii în hărţuirea MIS

Serviciul Român de Informaţii s-a implicat direct în acţiunile de supraveghere şi hărţuire cu justificarea că MISA ar fi o formaţiune paramilitară şi că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa naţională. Persoana juridică MISA a fost vizată ca atare, deşi acuzaţiile curente: încălcarea legii drepturilor de autor, răspândirea de materiale pornografice ş.a. nu au legătură cu siguranţa naţională. În ceea ce priveşte alte acuzaţii, mai grave - crearea unor formaţiuni paramilitare, trafic de droguri, trafic de persoane - ele s-au dovedit fără absolut nici un temei.

Acţiunile SRI au încălcat dreptul fundamental la viaţă privată şi la libertatea de asociere. Decizia de supraveghere a MISA de către instituţia care protejează siguranţa naţională a României a fost cu totuldisproporţionată.

9. Tratamentul minorei Mădălina Dumitru

Între abuzurile comise de autorităţi în cazul MISA, una impresionează prin gravitate: tratamentul inuman şi degradant la care a fost supusă Mădălina Dumitru, minoră în vârstă de 17 ani. Deşi nu avea decât calitatea de martoră în procesul intentat lui Gregorian Bivolaru, minora, reţinută la 18 martie 2004 în timpul descinderilor în locuinţa unde locuia, a fost tratată ca o infractoare. Ea a fost privată de libertate, supusă unor presiuni şi violenţe pentru că a revenit asupra unei declaraţii iniţiale, smulse pentru a-l incrimina pe mentorul MISA. Pe 1 aprilie 2004, Mădălina Dumitru a fost dusă cu forţa la INML unde urma să fie examinată ginecologic, în ciuda refuzului categoric al victimei. Minora a fost permanent înconjurată de poliţişti şi jandarmi, la INML a fost despărţită de apărătoarea ei, fără ca ulterior să mai ia legătura cu ea. A fost izolată de colegii şi logodnicul ei. Tratamentul inuman la care a fost supusă a făcut-o să treacă prin momente de criză.

Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât la 7 aprilie 2004 să o plaseze pe Mădălina Dumitru în familia surorii mamei sale. Această măsură a fost luată împotriva voinţei ei. Minora este ţinută în familia surorii, neavând voie să se deplaseze singură şi fără să se poată întâlni cu nimeni. Minora este împiedicată:

- să urmeze şcoala;

- să ia legătura cu apărătorii ei;

- să facă plângeri împotriva celor care îi încălcă drepturile şi libertăţile;

- să se căsătorească cu logodnicul ei, cerere adusă la cunoştinţa opiniei publice de către cei doi.

Faptul că regimul la care a fost supusă Mădălina Dumitru de către autorităţi nu a avut motive umanitare şi educaţionale s-a probat prin actul lor scandalos de a da presei jurnalul ei privat. Presa a publicat copios citate din fanteziile erotice ale minorei. Acţiunea de discreditare publică la care au cooperat cei care au confiscat jurnalul privat şi presa intră în conflict flagrant cu invocarea responsabilităţilor faţă de minoră.

III. Concluzii
(a) Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Servicului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.

(b) Presa a fost implicată în campaniile calomniatoare împotriva MISA, folosind fără discriminare “datele” puse la dispoziţie de autorităţile publice. A fost grav încălcat codul deontologic al presei: obligaţia de a informa corect opinia publică, prezumţia de nevinovăţie, verificarea informaţiilor, respectul demnităţii umane. De o gravitate deosebită trebuie considerată difuzarea prin presă a jurnalului minorei Mădălina Dumitru, conţinând fanteziile sale erotice. De la un punct încolo, unii ziarişti au luat distanţă faţă de abuzul autorităţilor. Mulţi dintre ei au acuzat autorităţile de folosirea cazului MISA în scopuri politice.

(c) În timpul descinderilor şi în timpul investigaţiilor ulterioare, autorităţile statului au încălcat grav drepturile şi libertăţile fundamentale, printre care : intimidarea, incitarea şi hărţuirea, reţinerea abuzivă, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic, dreptul la propria imagine ş.a.



#92417 (raspuns la: #92254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu este nimeni sa-i spuna d - de SB_one la: 28/02/2004 04:04:28
(la: Romania si Comisia Europeana)
Nu este nimeni sa-i spuna dnei. Nicholson ca sunt probleme intr-adevar mari si care ar trebui sa intereseze Comunitatea Europeana; de exemplu incercarea de tip si anvergura stalinista a Rusiei de a subjuga o tara majoritar romana: Basarabia!? In loc sa o preocupe cele majore si reale, ea se "revolta" pentru cateva adoptii in plus si o biata casatorie de minori in Romania, cand in Occident nu mai stiu cum sa opreasca pedofilia, prostitutia de tip sclavagizare a femeilor din Estul Europei si alte mizerii! Curat murdar: Europa arde si baba Nicholson se piaptana!!

Eugen Cojocaru
jurnalist si scriitor
Stuttgart



Punerea la îndoială a existenţei statului de drept în România este o apreciere exagerată, declară preşedintele Iliescu
Bucureşti, 27 feb /Rompres/ - Preşedintele Ion Iliescu consideră drept exagerată punerea la îndoială în Raportul Nicholson a existenţei statului de drept în România. Totuşi, şeful statului a recomandat din nou joi seara clasei politice româneşti şi societăţii civile să reacţioneze cu calm, cu echilibru şi cu responsabilitate la toate aceste aprecieri, reiterând ideea potrivit căreia observaţiile oficialilor europeni nu trebuie nici negate sau bagatelizate, dar nici transformate într-un moment de criză naţională.
"Nu e prima dată când ne aflăm în faţa unor momente delicate în negocierile noastre cu Uniunea Europeană. Noi trebuie să facem nişte eforturi şi nu întotdeauna reuşim să realizăm toate aceste performanţe, criterii care condiţionează intrarea noastră", a spus preşedintele.
Referitor la problema adopţiilor internaţionale şi "reproşurile" aduse la adresa României, şeful statului a apreciat că au fost unele neînţelegeri de ambele părţi. "Întârzierea adoptării pachetului legislativ în acest domeniu nu este atât internă, pentru că proiectul s-a elaborat în primul an, apoi s-a luat în discuţie cu partenerii noştri. Şi la partenerii noştri sunt păreri diferite - unii sunt vehemenţi în a stopa aceste adopţii, dar, în acelaşi timp, au început presiuni pornind de la reglementările internaţionale", a afirmat şeful statului, remarcând că adopţiile internaţionale nu sunt interzise în Uniunea Europeană şi nici pe plan internaţional.
În aceste condiţii, a declarat el, Guvernul s-a trezit la mijloc. "Probabil că au fost multe cazuri nelegale şi afaceri cu această adopţie de copii şi s-a pus piciorul în prag să nu se mai repete aşa ceva", a spus şeful statului, care, personal, s-a declarat din nou împotriva adopţiilor internaţionale, pentru că "n-avem nici un interes ca să înstrăinăm cetăţeni încă din vârsta fragedă".
Întrebat cum comentează declaraţiile recente ale purtătorului de cuvânt al comisarului european pentru extindere, Jean-Christophe Filori, potrivit căruia adoptarea de către România a legislaţiei privind adopţiile nu ar avea nevoie de un aviz comun al europenilor, cu argumentul că România este o ţară suverană, preşedintele Iliescu a remarcat deosebirea de vederi care există între acesta şi baroana Emma Nicholson, membru al Parlamentului European. "Şi până acum nu era suverană? Şi de ce s-a considerat că românii nu ştiu ce au de făcut?", s-a întrebat retoric preşedintele. "Ştim că suntem o ţară cu probleme, cu sărăcie, ne zbatem cu atâtea probleme şi în acelaşi timp suntem la judecata nu ştiu câtora. Măcar această judecată să fie comună, să fie unitară, să avem un punct de vedere din partea unor parteneri care gândesc măcar apropiat", a spus Ion Iliescu, care şi-a exprimat speranţa că în cadrul dialogului cu UE se va găsi formula cea mai potrivită pentru rezolvarea acestor probleme.


SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10866 (raspuns la: #8296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
Inaintarea frontierei NATO si UE si criza din Republica Moldova - de belazur la: 24/03/2004 19:01:54
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter
#12771 (raspuns la: #12770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Elevi romani, premiati de NASA - de SB_one la: 08/05/2004 05:30:21
(la: Jos palaria!)
Elevi romani, premiati de NASA


Flaviu Birsan si Andrei Costea, doi dintre constantenii care i-au uimit pe americani




Maria Petrean
Leila Florescu
Sambata, 08 Mai 2004


Flaviu Birsan si Andrei Costea, de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, sint cistigatorii marelui premiu pentru crearea unei statii orbitale independente, oferit de NASA. In concursul initiat de Agentia Spatiala Americana s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala, printre care SUA, Japonia, Germania si Rusia.
La inceputul anului, Agentia Spatiala Americana (NASA) lansa un concurs pentru tinerii cu virste intre 11 si 18 ani, din toata lumea, al carui subiect era proiectul unei statii orbitale. Absolut din intimplare, trei elevi din Constanta, olimpici la fizica si matematica, inscrisi la Centrul de Excelenta, navigau pe Internet in cautarea unor concursuri care sa le testeze cunostintele si l-au descoperit pe cel lansat de NASA. Cei interesati aveau la dispozitie trei luni sa elaboreze proiectul unei statii orbitale. Flaviu Birsan si Andrei Costea, ambii de la Liceul “Ovidius” din Constanta, si Carmen Sigovan, de la Colegiul National “Mircea cel Batrin”, au inceput atunci activitatea de cercetare pentru participarea la competitie. Timp de doua luni au consultat peste 60 de surse de informare, de la literatura de specialitate la paginile web, apoi a urmat o luna de concepere a proiectului, cu munca asidua, cite 12 ore zilnic. Coordonati de profesorul Ion Bararu, directorul Centrului de Excelenta Constanta, cei trei tineri - toti elevi in clasa a XI-a - au reusit sa imagineze o statie orbitala care sa se sustina independent de Pamint. Ei au numit proiectul LEDA, dupa nimfa din mitologie care lua forma unei lebede, dar si ca o prescurtare a numelui statiei, Life sustaining Environment Designed for Artificial habitats si plecind de la premisa ca statia imaginata de ei are forma unei lebede. Copiii spun ca partile cele mai complicate au fost imaginarea modelului matematic dupa care sa functioneze statia si redactarea proiectului in limba engleza, in termeni de specialitate.
Dupa ce au trimis proiectul LEDA, constantenii au asteptat raspunsul, dar, dupa cum sustin chiar ei, nu se asteptau la marele premiu deoarece in concurs s-au inscris 122 de proiecte, realizate de 444 de elevi si studenti din tari cu experienta in activitatea spatiala: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta si Rusia. Dintre toate proiectele inscrise in concurs, LEDA a fost apreciat drept cel mai bun si recompensat cu marele premiu. Flaviu, Andrei si Carmen vor fi invitati la sediul NASA, unde vor petrece zece zile la Centrul de Cercetari AMES. Acolo isi vor prezenta si proiectul, in cadrul unor sesiuni stiintifice. Pentru a ajunge in Statele Unite le trebuie insa bani de drum, NASA asigurindu-le doar sumele necesare cheltuielilor de cazare, masa si transport intern.




Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15134 (raspuns la: #15010) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
francmasoneria si realitatea - de condor la: 23/08/2005 05:30:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
VIII. UNUL CARE CREDE CA PAPA IOAN PAUL II E
VINOVAT


Vatican II a dat o lovitura mortala catolicismului, si Papa Ioan Paul II a parut ca oscileaza între slujirea puterilor oculte pe linia Vatican II si încercari de revenire la crestinismul traditional. Abatele Daniel Le Roux analizeaza aceasta aparenta în cartea sa Pierre M'Aimes-Tu? (Fideliter, Vernet, 1988; traducere engleza Instauratio Press, Yarra Junction, Australia, 1989, 1990).

De când si-a început studiile teologice, Karol Wojtyla, cel care urma sa devina Papa Ioan Paul II în 1978, a fost influentat de filozofia lui Husserl, Kierkegaard, Hans Urs von Balthasar, Scheler, Rudolf Steiner, si de personalitatea papei Paul VI. Monsignorul Wojtyla era cunoscut ca un cardinal "progresist", "mai progresist decât compatriotul sau, Cardinalul Wyszynski", chiar "înfrânat de presenta Cardinalului Wyszynski", scrie ziarul Le Matin la 17 Octombrie 1978 cu uimitoare veracitate; si tot cu uimitoare candoare, ziarul The Times scrie în aceeasi zi ca "au facut cardinalii poate o alegere buna, dar pe de alta parte si-au asumat riscul de a da frâu liber fortelor umanismului în politica si'n religie, pe care nu le vor mai putea controla." Ziarul Le Monde remarca faptul ca noul papa "este mai degraba existentialist decât tomist", ca "se opune celor care vor sa condamne cu severitate ateismul", si ca, desi în public se arata în dezacord cu comunismul si totdeauna a aparat drepturile omului, "nu este anti-comunist în adâncul fiintei lui" (Le Roux, pp. 4-5).

"Trebuie sa studiem ateismul cu ajutorul sociologiei si psihologiei, nu ca o negare a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o stare a constiintei persoanei umane," scria viitorul Papa Ioan Paul II în 1965. De acum încolo nu credinta în Isus Hristos este preocuparea bisericii fondate de El ci unanimitatea diverselor populatii ale globului: "Scopul Papei Ioan XXIII a fost în primul rând unitatea crestinilor; ... ce-i uneste pe crestini e mai puternic decât ce-i desparte. Dorul de unitate a crestinilor merge mâna'n mâna cu dorinta de unitate a întregii rase omenesti. ... Aceasta premisa arata atitudinea bisericii fata de celelalte religii, care este baza recunoasterii valorilor care sunt spirituale, umane si crestine în acelasi timp, extinse la astfel de religii ca islamul, budismul, hinduismul ... Biserica doreste sa initieze un dialog cu reprezentantii acestor religii. Aici iudaismul ocupa un loc special. Conceptul declaratiei viitoare va vorbi raspicat despre unitatea spirituala dintre crestini si evrei.. Biserica se ocupa de dialogul cu necredinciosi care sunt de importanta capitala în zilele noastre, când pentru prima data în istorie, necredinta si ateismul apar ca fenomene de masa. ... Biserica întelege ca tendinta spre eliberarea omului si iesirea lui de sub orice alienare, manifestata sub forma ateismului, este poate un fel de a-l cauta pe Dumnezeu. ... E necesar sa scoatem crestinismul din forma sa europeana. Popoare cu culturi antice întâmpina piedici în fata crestinismului care se explica prin psihologia lor: li se prezinta formule europene! Vedem ca sunt necesare africanizarea, indianizarea, japonizarea si asa mai departe" (consemnat de Parintele Malinski în cartea Mon Ami, Karol Wojtyla, apud Le Roux, pp. 6-7).

Papa Ioan Paul II se declara fidel conceptelor care au guvernat Cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican, numit pe scurt Vatican II: libertatea religioasa, colegialitatea, si ecumenismul. Cu mult înainte de a ocupa Sfântul Scaun, Papa nostru planuia sa renunte la crestinism si sa accepte ateismul, voodoo-ul african, cultul spiritelor celor morti, de dragul ecumenismului. De dragul libertatii religioase, Vaticanul a fost cel care a cerut statului italian sa revizuiasca Concordat-ul si sa transforme Italia dintr'o tara catolica într'una atee; la 19 Februarie 1984, papa a salutat acest eveniment din balconul catedralei Sf. Petru din Roma. Noua formula de conducere a bisericii este colegialitatea, adica descentralizarea si participarea laicilor la hotarârile doctrinale. Adica laicizarea. Formula aceasta tripartita, libertatea religioasa, colegialismul si ecumenismul, seamana cu trilogia masonica a libertatii, egalitatii si fraternitatii care a dominat revolutia franceza (Le Roux, pp. 9-11).

Dintre predecesori, Papa Ioan Paul II îi admira doar pe Ioan XXIII si Paul VI, caci doar acestia, explica el, s'au înhamat la opera de "reformare" a bisericii catolice. "Paul VI a fost papa umanismului, papa drepturilor omului", spune Ioan Paul II. Inainte de a fi ales papa, Ioan XXIII fusese observator permanent la UNESCO, si la 11 Aprilie 1963 lauda Organizatia Natiunilor Unite si declaratia drepturilor omului - al carei scop nu este sa asigure individului drepturi în Noua Ordine Mondiala ci sa-i dea iluzia ca le are si sa-l înrobeasca în socialismul universal, "eliberându-l" de nationalism, de crestinism, si de individualism. Papa Paul VI cânta laudele omului si bunatatii lui originare: "Avem încredere în om; credem în aceasta adânca bunatate din fiecare inima..." , negând doctrina pacatului originar si a salvarii prin Isus Hristos. La mai putin de un an dupa ce a devenit papa, Ioan Paul II ridica si el osanale Organizatiei Natiunilor Unite, de care, zice el, "Papii Ioan XXIII si Paul VI s'au apropiat cu încredere. ... Viziunea umanista pe care-ati proclamat-o în lume este si a noastra" (Le Roux, pp. 11-19).

Papa Leo XIII aratase sorgintea masonica a doctrinei ca "toate religiile sunt la fel de bune," si ca nu e nici o diferenta între crestinul care-l iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau ca pe sine însusi, si satanistul care tortureaza si ucide copii si oameni nevinovati în cinstea demonilor carora li se închina. Rezultatul imediat al afilierii Bisericii Catolice la conceptul libertatii religioase au fost noile concordate prin care s'a realizat "separarea statului de biserica" si eliminarea "religiei de stat". Concordatele cu Columbia din 1972, cu cantonul Valais din Elvetia din 1974, cu Portugalia din 1975, cu Spania din 1976, cu Peru din 1986, si cu Italia din 1984 au fost realizate la cererea Vaticanului , nu a statelor respective; deci, Vaticanul a initiat pagânizarea lumii. Dupa semnarea noului concordat cu Italia, Papa a tinut un discurs prin transparenta caruia, dincolo de frazele frumoase si expresiile vagi si sentimentale, se zareste planul diabolic al Noii Ordini Mondiale. Libertatea religioasa este lozinca prin care masoneria a cautat sa distruga crestinismul dupa izbânda ei din 1789 în Franta, pe care Papa Ioan Paul II nu o deplânge ci o aproba, însirând: "Recunoasterea si garantia drepturilor inviolabile ale omului, ca individ si în grupuri sociale în care se poate dezvolta si-si poate extinde personalitatea; datorii ferme de solidaritate politica, economica si sociala; demnitatea si egalitatea tuturor cetatenilor fara discriminare în fata legii; respingerea razboiului ca instrument de atac al libertatii altor popoare; colaborare internationala." Cuvinte frumoase, la fel cu cele folosite de regimurile totalitare comuniste. Dupa câteva luni, la ratificarea concordatului cu Italia, papa a vorbit despre "ideea libera a pluralismului în relatii" si despre "profunda unitate de idei si sentimente." Celor care s'ar putea lasa sedusi de aceste cuvinte frumoase, le reamintim ca ele au fost alese cu grija în culise în cadrul unor colaborari ca de exemplu cea care a avut loc când Cardinalul Bea a vizitat loja masonica exclusiv iudaica B'nai B'rith; aceasta loja ceruse sa se promulge libertatea religioasa, promitând în schimb sa permita decurgerea consiliului Vatican II fara scandal (pp. 20-29).

Colegialitatea este un cuvânt care a aparut în vocabularul Vaticanului în 1959 cu un sens imprecis. In practica, colegialitatea îi ia papei autoritatea si o confera adunarii episcopilor, care cârmuiesc nava bisericii dupa model sovietic: adica hotarârile sunt luate dinainte de catre o retea organizatorica secreta care lucreaza din culise, unor participanti li se traseaza sarcina de a face propuneri, iar adunarea le voteaza dar rezultatul votului e cunoscut dinainte de votare. Ideea nu este noua; cu 140 de ani în urma, Bolgeni, un iezuit italian, facuse aceeasi propunere. "Totul s'a facut într'o maniera 'stranie' si misterioasa," scrie Parintele Schillebeekcx, teologul episcopilor olandezi (p. 32). Sunt deci doua surse de putere, una a papei, cealalta a episcopilor. Primele fructe ale colegialitatii sunt eliminarea celibatului preotilor, admiterea femeilor ca preoti, si admiterea celor divortati si recasatoriti. Apoi, publicarea de doctrine si catechisme la initiative locale, ca de exemplu catechismul Pierres Vivantes , care nu afirma creatiunea, considera ca înaltarea la cer a lui Hristos e doar o metafora, si zice ca doctrina despre Fecioara Maria nu e autentica. Când papa le-a cerut preotilor care fac pe ministrii în guvernul "revolutionar" al Nicaraguai sa nu participe în acel guvern, acestia au refuzat si au declarat ca este mai important pentru ei sa se întâlneasca cu conducatorii lumii a treia decât cu papa.

A remarcat Papa Ioan Paul II situatia precara în care s'a lasat sa cada? Inca înaintea lui, Papa Paul VI a deplâns roadele politicii pe care a sprijinit-o, iar Papa Ioan Paul II scria în 1981: "Trebuie sa admitem cu realism si cu mila ca multi crestini sunt pierduti, confuzi, perplecsi, si lipsiti de speranta; primesc idei contradictorii despre adevarul revelat si învatatura traditionala, se propaga erezii în domeniul moral si dogmatic, creându-se îndoieli, confuzii, revolte; pâna si liturghia a fost manipulata ... Crestinii sunt dusi în ispita de ateism, agnosticism, si de un iluminism vag moral ..." (Le Roux, pp. 30-39).
Din cauza ca textul e lung iata adresa:
http://miscarea.com/Catolica.htm
cine are rabdare va citi.



#67172 (raspuns la: #49955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce este cu invatamintul actual ? - de Qwe la: 26/11/2005 17:45:55
(la: Se scoate la vanzare invatamantul...pret avantajos)
Fara discutie sistemul educational este foarte important pentru viitor. Performanta pe care acesta o poate atinge este dependenta de viteza cu care percepe si se adapteaza la transformarile societatii pe care o deserveste. "Explozia" mijloacelor de informare, a tehnologiilor IT, a condus la o situatie paradoxala : profesorii de acum, din anumite domenii, au fost depasiti de unii elevi. Intr-un sistem educational in care profesorul este (in general) zeu absolut, iar dialogul este o "rara avis" astfel de performante ale unor elevi conduc la o "revolta" a invataceilor, manifestata pe orice cale posibila. In plus, performantele financiare ale parintilor, manifestate strident in multe cazuri, conduc la o stirbire si mai accentuata a pozitiei cadrelor didactice. Baza materiala din scoli este de cele mai multe ori insuficienta pentru o educatie minimala si cu certitudine total depasita. Excelam in pregatire teoretica dar stim cit ramane din ea in memoria tinerilor invatacei. Cu ce se mai stimuleaza atunci interesul si respectul pentru educatie ? Rezultatul este evident. Favorizati de noroc, unii urca scara sociala si ajung in pozitii cheie in care singura preocupare este propria bunastare, de realizat cit mai rapid posibil. Ce va favoriza un astfel de "specimen"? Doar domeniile cu recuperare rapida a investitiilor. Rar vei gasi viziuni "la distanta" in timp la astfel de indivizi. Cultura ? In nici un caz, sau ceva superficial, pentru epatare. O testare a cunostintelor elementare de matematica, la nivelul clasei a VII-a, efectuata printre parlamentari, de un reporter, a relevat surprize mari, cel putin pentru mine. Cine conduce Romania si cum suntem condusi de fapt ? Exista o strategie pe termen lung ? Exista de fapt vreo strategie ? Astfel a aloca fonduri de la buget invatamantului reprezinta o obligatie si nu o necesitate, deci fondurile alocate vor fi mereu insuficiente, la limita supravietuirii. Si asa se inchide cercul. Consecinta ? O vedem astazi si, probabil mai crunt, in viitor.
((((Parinti abrutizati de munca (pentru cei ce au loc de munca), cu posibilitati minimale de urmarire a educatiei copiilor. O societate indiferenta la generatiile tinere (adultii au crescut astfel). Structurarea unei elite, greu penetrabile. Mai trebuie sa apara si tehnologiile genetice de imbunatatire (si manipulare) a performantelor oamenilor. ))))
Solutia ramane tot la grevisti. Daca multi pot fi zapaciti cu cifre aruncate pe hirtie, prezentate pompos in conferinte de presa, nu cred ca este cazul cadrelor didactice. Au rabdat si, in special, AU INTELES MEREU ca pot afecta generatiile tinere. Si si-au vazut de treaba. Primul ministru viseaza numai la conspiratii din partea PSD, dar uita cit de eficienta a fost, pentru linistirea spiritelor profesorilor, anuntul de rezolvare a revendicarilor minerilor. Si de fapt cit cer profesorii ? Un calcul simplu conduce la o valoare de maxim 50 de miliarde ROL, in doua transe. Iar pentru parlament exista oricat de mult. 18% in plus la salariu este foarte mult si se va darama economia nationala. Politicantii astia chiar ca au uitat matematica elemntara. Daca 50 de miliarde pot darima economia nationala, in ce tara traim azi ? Unde ne-au adus de fapt ?
Se vehiculeaza mereu banii din proiecte ca o completare la bugetul educatiei. Din cite stiu putini au acces la ei, iar beneficiarii reali tot prin paturile politice sau la clientii lor se gasesc. Deci profesorii tot "praful de pe toba" il vor primi. Cu o patura sociala mai putin educata poti sa te joci astfel, dar nu si cu profesorii. Ar fi trebuit sa stie acest lucru politicienii nostri. Se cred unsii lui Dumnezeu si uita unde-si au radacinile.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...