comentarii

recunostinta de edmondo de amicis


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Carti edificatoare - de irina fiorentina la: 10/08/2004 21:07:41
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Eu as aminti si Mircea Eliade, Blaga, Khalil Ghibran, Pablo Neruda, Pirandello, Stendhal, Thomas Mann, Hamingway, Clarissa Pinkola Estez...
Dar de ce nu si povestile sau povestirile nemuritoare, de inspiratie folklorica si multietnica, de la fratii Andersen, O mie si una de nopti la Edmondo de Amicis...
Mi-as dori sa am mai mult timp sa pot reveni in lumea basmelor, mai ales ca acum as putea descoperi atatea semnificatii ascunse, care sa reveleze lumea si tainele ei in cu totul si cu totul alta lumina.
Poate am avea nevoie de o viata intreaga pentur a putea citi tot ce sa scris in aceasta lume, din timpuri indepartate si a face intr-adevar o selectie riguroasa a ceea ce merita sa fie citit ca si piatra de hotar pentru minte si suflet.
lafemme - de zaraza sc la: 04/12/2008 10:37:35
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Cuore, inima de copil - de Edmondo de Amicis

si

Singur pe lume - de Hector Malot

fara sa ma ajut de google, ca Singur pe lume rataceste acum prin casa, ca de altfel multe dintre carti... ;)

Ei, si mai era o carte pe care am adus-o de acasa pentru fiica-mea: "Povesti" orientale, trebuie sa ma uit acasa exact...era cu Muc cel mic, califul Barza, Piticul bucatar, Corabia-fantoma si altele...

#368947 (raspuns la: #368879) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. copchii: - de picky la: 27/04/2009 12:46:00 Modificat la: 27/04/2009 13:01:22
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
Hector Malot - Singur pe lume
Edmondo de Amicis - Cuore
Frances H. Burnett - Micul lord
Jules Renard - Morcoveata
Alphonse Daudet- ciclul cu Tartarin
Anatole France - Insula pinguinilor
Karl May - Winettou
Victor Hugo - Gavroche
Victor Hugo - Cosette
Jules Verne -
*** - de maan la: 27/04/2009 12:53:50 Modificat la: 27/04/2009 17:14:59
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
vrajitorul din oz, de lyman frank baum
charlie si fabrica de ciocolata, roald dahl
aventurile lui Habarnam, de nikolai nosov.
singur pe lume, hector malot
colt alb, jack london
comoara din insula, r.l. stevenson
aventurile lui arthur gordon pym, poe
cei trei muschetari, dumas
cuore, edmondo de amicis
minunatele ispravi ale lui tartarin din tarascon, daudet
morcoveata, j. renard
robinson crusoe, d. defoe
ultimul mohican, f. cooper
Toate panzele sus, Radu Tudoran
Pinocchio, Carlo Collodi
picky - de maan la: 01/05/2009 18:51:53
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
Edmondo de Amicis - Cuore

recunosc ca am fost slaba si ca am tacut!:)))
#432260 (raspuns la: #430851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asadar... - de tuxedo la: 19/11/2009 14:21:39 Modificat la: 19/11/2009 14:23:22
(la: Impresionati pana la lacrimi)
Zic doar dein copilarie , ca mare au fost multe fraze si faze care m-au lasat paf...

Dar atunci...
a fost ceva foarte inspaimantator ptr creierul meu de copil cand am citit "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".
M-a umplut de groaza povestea aia, cu moartea iesind din lada si cu fat frumos bosorogindu-se pana la descompunere.

Am bocit la "Puiul" cand moare...puiul,mai era povestea aia de manual cu.. o gasca Lila si cu un baietel care trec un pod si sare podul in aer...Nu stiu cum ii zicea...
si aa, daaa, la Cuore (Edmondo de Amicis)am bocit de mi-au sarit capacele.

Si m-a deprimat pinguinul Apolodor cand ii era prea dor de fratii lui din Labrador.

Dar clar cele mai sadice povesti au fost de la Tolstoi.

recunostinta - de carmentopa la: 05/08/2004 11:54:32
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Draga domnisoara, a-ti asculta parintii nu este un act de recunostinta!
Fericirea personala incepe cu educatia primita cu si prin sfaturile parintilor. Asadar a tine cont de ce spun parintii e , pana la urma, o chestie de educatie!
Cu exceptia situatiilor in care parintii isi sfatuiesc copiii sa faca alegeri in interesul propriu, toti cei care au copii nu doresc acestora decat ce e mai bine pentru ei! Cand copiii ajung maturi, parintii isi spun parerea care, de cele mai multe ori, este reala! Felul in care o fac poate genera asa-zisul SRG (Sindrom Romeo si Julieta), care consta in accentuare convingerii ca, daca nimeni nu e de acord cu dragostea noastra noi o sa murim din dragoste! De cele mai multe ori obstructia puternica a parintilor ii face pe tineri sa nu mai observe ce ii desparte ci numai ce ii apropie, lucru care le poate fi fatal!
Daca la mijloc nu este chestie de orgolii si mandrii stupide atunci flerul parintilor este real! O spun din cunostinta de cauza! Parintii ne cunosc cel mai bine, ne stiu sensibilitatile si reactiile, ne cunosc sufletul!
In ce priveste chestiunea amestecului de etnii, as dori supun atentiei mesajul Bibliei. V-ati intrebat de ce Dumnezeu interzice amestecul raselor? E bine sa reflectam "fara ura si patima!" Dragostea nu poate surmonta chiar toate barierele si, chiar daca e asa de speciala si reuseste sa treaca peste primele, ajunge, cu timpul sa nu mai faca fata celor ce urmeaza in anii in care in locul feromonilor, ne iubim cu adevarat cu sufletele! Daca la inceput iubirea ne implica doar pe noi, 2 persoane indragostite, cu timpul integrarea in grup, familie, societate, poate ceea mari probleme. Diferentele de obiceiuri, cultura, religie nu put fi ignorate.
Nici situatia in care exista diferenta de studii nu e de neglijat. In cazul in care femeile sunt cele fara scoalai...lucrurile merg mult mai bine decat in situatia inversa! Barbatii sunt orgoliosi si chiar daca nu recunosc de la inceput...cu vremea...apar probleme si inca unele foarte grave!
As dori sa inchei cu o sugestie: incercati, draga domnisoara, sa analizati la rece opozitia parintilor!
Dupa ce veti trece de fierbinteala asta o sa intelegeti ca nimanui nu ii aduce noroc amaraciunea produsa propriilor parinti.
Sigur, veti face cum doriti caci sunteti adult si libera! Dar...libertatea adesea e o povara caci alegerile, bune sau rele, trebuie sa ti le asumi cu toate consecintele ce decurg de aici.
Va doresc fericire! Pana la urma fiecare gaseste ce cauta si are ce merita
Succes si intelepciune in alegerea ce o veti face!
recunostinta - de Roman Haduch la: 17/11/2007 14:53:06
(la: Socializare)
Iti multumesc Zaraza. cuvantul tau contribuie la vindecare.
iti trasnmit multumiri de la colegii de salon pentru caldul tau salut. Vasile, tipul cu farasul , dupa ce a primit salutul tau, si-a schimbat uitatura , nimeni nu il mai salutase de multa vreme, privirea i-a devenit blanda si stralucitarea si asprimea trasaturilor sale a disparut. Interventiile tale nu numai ca nu plictisesc insa sunt si de folos.
Intr-adevar "Zaraza" face diferenta.
cu recunostinta Roman Haduch
p.s. saluta si tu te rog, pe toti cei care iti sunt dragi. le daruiesc prin tine poezia mea preferata: "Gandul bun si optimist / Nu te lasa sa fi trist/ toata viata ta sa fie/ Un prilej de bucurie / Si in orisicare loc / Sa ai parte de Noroc / Sansa / Succes/ Victorie/ Finante/ Sanatate/ Lumina & Prosperitate/Entuziasm.
#256888 (raspuns la: #256877) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
directionare? - de sanjuro la: 14/10/2003 07:23:32
(la: Dragoste)
Poti sa-ti directionezi iubirea spre persoanele cu situatie materiala buna? Nu TU alegi pe cine sa iubesti.
Exista un soi de "tipar" al fiintei ideale pe care-l purtam cu noi in minte, iar daca acelui tipar i se potriveste cineva, urmeaza...declicul!
Poti sa ai buzunarele gaurite, si sa fii sarac lipit, ca nu-ti poti impune sa nu iubesti daca asta ti se intampla.
Ca nu poti sau nu vrei sa-ti marturisesti iubirea, fiind prea sarac sa-ti poti permite o cafea, (nu stiu totusi daca cineva este chiar atat de sarac) asta e altceva.
Convietuirea de convenienta, (prefer un om cu situatie materiala buna, spre care sa-mi canalizez recunostinta) aluneca in timp, in tragic.

Probabil percepem diferit aceasta notiune...

sanjuro
#1276 (raspuns la: #1252) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Craciun - de lmm la: 25/10/2003 04:00:48
(la: In curând Craciunul..)
Papadie, intii trebuie sa spun ca iti savurez de multe ori umorul...

Cit despre cadourile de Craciun pe care ni le facem chiar daca sintem adulti este pentru ca in fiecare dintre noi doarme copilul din noi si cadourile de Craciun sint unul dintre lucrurile dupa care tinjim cind sintem copii.....Eu daca nu primesc nimic de la persoanele dragi sint foarte trista...(Daca primesc ceva care nu imi place sint suparata, dar asta este alta tema.... :));)) ....
Stam ca niste copii in jurul pomului si ne desfacem cadourile pe care scrie numele nostru... Si ne bucuram, si simtim recunostinta, si ne simtim importanti, iubiti...Nu este asta unul din momentele pe care abia le asteptam cind ne pregatim pentru Sarbatoare citeva luni??
Iar portocala de care vorbea Alice este simbolul Craciunului rominesc de care imi aduc eu aminte cu caldura in suflet...Ce bucurie cind tata scotea de pe undeva o sacosa cu portocale pe care reusise sa le cumpere nu stiu cind si nu stiu de unde si pe care le pitise sa le avem de Sarabatori...
#2121 (raspuns la: #2015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Datorie - de Florin George la: 13/11/2003 03:16:04
(la: Afganistan)
Pot sa afirm cu toata taria: a cazut la datorie! Si-a facut cu cinste meseria pe care a ales-o, plecarea in Afganistan a fost pe baza de voluntariat(nici vorba de mercenari), eu cred ca este un adevarat EROU. Merita gradul de sublocotenent, merita onoruri militare, merita toata recunostinta noastra. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Un fotograf al Bucurestilor - de anita47 la: 06/02/2004 15:57:19
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________
#9059 (raspuns la: #9054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman care a contribuit la salvarea evreilor - de anita47 la: 07/02/2004 12:37:52
(la: A existat holocaust in Romania?)
Roman care a contribuit la salvarea evreilor
*
Sandra Simovici-Atar, consilier al Ambasadei
Israelului, ne vorbeste despre
demersul de a conferi aceasta distinctie celui de-al
50-lea roman care a
contribuit la salvarea evreilor

La Centrul Cultural Comunitar Evreiesc din strada Popa
Soare din Bucuresti va
avea loc astazi o ceremonie de acordare a titlului
"Drept intre Popoare" (Hasid
Umot Haolam) unui cetatean roman: dr. Magdalena Stroe
din Cluj.

"Acest titlu de onoare este decernat de Statul Israel
impreuna cu Yad Vashem
(Institutul de Comemorare a victimelor Holocaustului),
crestinilor care au
salvat evrei in timpul Holocaustului", mi-a declarat
Sandra Simovici-Atar,
consilier al Ambasadei Israelului la Bucuresti. "E
recunostinta israeliana
pentru omenia si curajul lor in anii grei ai
Holocaustului. Desi au existat
atatea jertfe, multi crestini au sarit in ajutorul
nostru. Yad Vashem de la
Ierusalim a recunoscut pana acum 19.707 de barbati si
femei care au fost activi
in actiuni de salvare a evreilor". Din Romania au fost
recunoscuti 49 de
"Drepti intre Popoare", dar exista inca multe dosare
in curs de recunoastere.

Am intrebat-o pe consiliera israeliana cum a
descoperit-o pe Magdalena Stroe.
"De obicei, evreii sunt aceia care atentioneaza
Institutul si Muzeul Yad Vashem
asupra cazurilor de salvatori. In cazul de fata, dr.
Hanna Kende, fosta
Hamburg, s-a adresat la Yad Vashem, relatand povestea
ajutorului primit de la
prietena ei clujeanca Magdalena Stroe in anii
razboiului. Specialistii de la
Yad Vashem au cercetat si au propus-o pe cetateanca
romanca la titlul de "Drept
intre Popoare".

Ce se stie despre faptele savarsite de doamna Stroe?
"Hanna si Magdalena erau
colege si prietene inca de la gimnaziul din Cluj unde
invatau impreuna", ne
spune Sandra Simovici. "In 1944, viata evreilor din
Cluj si din toata
Transilvania de Nord, a devenit ingrozitoare. S-au
infiintat ghetouri, evreii
au fost dusi si arsi in lagarul de exterminare de la
Auschwitz. Din cele ce
marturiseste dr. Hanna Kende, in acele ceasuri de
restriste, prietena ei
Magdalena n-a parasit-o si a ajutat-o cu prietenia ei
neconditionata sa
infrunte primejdia. Mai mult, Magdalena a avut curajul
sa-i dea propriile ei
documente de identitate astfel ca Hanna a putut sa
fuga si sa scape cu viata.
De aceea, cand a aflat Hanna Kende ca Magdalena
traieste, ea a cerut Yad
Vashem-ului sa-i acorde titlul de "Drept intre
Popoare". Israelul are obligatia
morala de a cinsti, in numele poporului evreu, pe
ne-evreii care au salvat
evrei in anii Holocaustului".

Dupa mai bine de jumatate de secol, cele doua prietene
se vor reintalni,
astazi, la aceasta ceremonie de suflet.

Titlul de "Drept intre Popoare" a fost acordat pana
acum unui numar de 49 de
romani, printre acestia numarandu-se Regina Elena,
mama Regelui Mihai I,
carturarul Raoul Sorban, Viorica Agarici, care au
contribuit la salvarea de
vieti evreiesti in anii celui de-al II-lea Razboi
Mondial.

Tesu SOLOMOVICI
(usenet.com)







Eroina Elisabeta Rizea - de (anonim) la: 08/02/2004 04:10:54
(la: Pentru monumentul unei femei monumentale)
Semnez si eu initiativei proiectului monumental pt o femeie monumentala. Elisabeta Rizea trebuie sa ramana un alt chip serafic in drumul spre libertate al acestei tari, care nu merita uitare, ci dimpotriva asumare si recunostinta.
http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=7327 - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:35:33
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Destinul tragic al comunitatilor evreiesti din Romania*

Elie WIESEL


Nu ezit sa afirm: Radu Ioanid merita intreaga recunoastere a tuturor celor interesati de acea istorie care a devenit cunoscuta, desi in mica masura, sub denumirea de Holocaust. Opera sa trateaza un subiect foarte putin discutat din pacate: destinul tragic al comunitatilor evreiesti din Romania. Un subiect asupra caruia s-au oprit, in operele lor, putini istorici, intre care binecunoscutii Raul Hilberg sau Dora Litani. Radu Ioanid se raporteaza adeseori la lucrarile lor, dar exploreaza mai adinc Raul care a domnit in Transnistria, teritoriu situat intre Bug si Nistru, cele doua mari riuri din Ucraina. Lucrarea lui Radu Ioanid, bazata pe materiale preluate din arhive, nevalorificate pina acum, constituie astfel o noua contributie importanta in acest domeniu.

Roman de origine, autorul abordeaza subiectul cu o sensibilitate specifica. Isi cunoaste dusmanul. Il urmareste pas cu pas in vinatoarea lui de evrei dintr-un oras in altul, de la un decret la altul, de la pogromurile spontane la persecutiile organizate, de la ura traditionala pina la lichidarea fizica; victimele sint infatisate intii in casele lor, apoi in ghetouri si, in cele din urma, in moarte. S-ar putea spune ca autorul doreste, de fapt, sa-si puna dusmanul in fata propriilor lui crime care, intr-un fel au fost “mai crude” si mult mai salbatice in brutalitatea lor nesistematica, decit cele ale germanilor.
Desi camerele de gazare au lipsit din Transnistria, toate celelalte orori au existat: nu a fost scutita nici o comunitate; toate au fost decimate. Doua sute cincizeci de mii de evrei au pierit in mii si mii de feluri. Au existat teroarea, amenintarile, marsurile nocturne catre moarte, trenurile sigilate, foametea, persecutiile, umilirea, executiile publice, incendierile: din cind in cind, cu inima frinta si epuizat, cititorul se opreste in mijlocul unei pagini, incapabil sa mai receptioneze inca o imagine, inca un tipat.

Ordinele au venit de sus, de la Maresalul Ion Antonescu insusi. Toate sau aproape toate au fost executate cu mai mult sau mai putin entuziasm. Romani, germani, ucraineni s-au intrecut unii pe altii in cruzime. Peste tot a fost la fel. In orase sau la sate, vara sau iarna, a fi evreu insemna a fi supus durerii si torturii. Cum ar putea cineva sa citeasca raportul oficial al generalului roman Constantin Trestioreanu fara sa se infioare de oroare si dezgust? “Am spinzurat (sau spinzurasem) aproape 5 000 de oameni, majoritatea evrei, in pietele publice din Odesa”? Ati citit bine: 5 000 de spinzuratori, 5 000 de fiinte umane leganindu-se in vint, in fata ochilor unei populatii intregi. Sau marturiile miilor de evrei inchisi in incaperi incendiate de catre soldatii romani? “Unii evrei veneau la ferestre si ii implorau pe incendiatori sa-i impuste, pentru a scapa de flacari, aratind catre timplele si inimile lor.” Conform unui supravietuitor sau unui soldat, aproape 35 000 de evrei au fost arsi de vii sau spinzurati doar in Odessa. O alta sursa citeaza o cifra mai “caritabila”; doar 25 000 in Odessa si Dalnic.
Cum sa explici atita cruzime, manifestata la atit de multe nivele de societatea romaneasca? De ce au fost atit de putine interventii in favoarea victimelor (au existat, dar au fost rare si timide)? De la simplul soldat la cel mai puternic ofiter, de la angajatul anonim la birocratul investit cu autoritatea suprema si implacabila a Statului, evreii – si, mai tirziu, tiganii – nu puteau astepta nici o urma de mila sau umanitate.

Pentru a putea intelege procesul care a condus la violenta paroxistica impotriva evreilor romani in timpul razboiului, Ioanid ofera detalii documentate ale antisemitismului cotidian care l-a precedat. Influente religioase ancestrale, acuzatii absurde de deicid, nevoia unui tap ispasitor, factori economici, totul se afla in cartea lui Radu Ioanid. Dar autorul nu se multumeste sa evoce trecutul; el subliniaza deopotriva intreaga ambiguitate, urita si generatoare de confuzii, a prezentului. Cum sa poti intelege popularitatea lui Antonescu dupa caderea dictatorului comunist Nicolae Ceausescu? Strazi care-i poarta numele, statui, oficialitati care pastreaza un moment de reculegere in memoria lui: a uitat asadar natiunea atit de repede faptele lui singeroase, atrocitatile ordonate de el, crimele impotriva umanitatii si condamnarea lui la moarte?
Iti trebuie o extraordinara forta interioara pentru a citi aceasta carte de la un capat la celalalt. Autorul a avut inca si mai multa forta pentru a o scrie. Da, intr-adevar, Radu Ioanid merita intreaga noastra recunostinta.
Traducere de
Diana Soare
_______
*Cuvint inainte la The Holocaust in Romania. The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944 de Radu Ioanid (Ivan R. Dee, Chicago, 2000), editie americana a volumului Evreii sub regimul Antonescu (Editura Hasefer, Bucuresti, 1997).
Titlul apartine redactiei
pt Anonim - de belazur la: 02/03/2004 07:47:55
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
OK... Din discutiile mele intr-un sat care a votat "masiv" cu comunistii in alegerile locale. Este si satul bunicilor mei, deci ne cunoastem foarte bine. Atat de bine, incat cei mai "inraiti" comunisti nu-l saluta (!) pe tatal meu. Ii poarta un oarecare respect bunicutei, desi stiu ca si ea voteaza "cu Rosca" (PPCD) si e unionista, un mare pacat in opinia lor.

La rugamintea bunicii, patru familii din vecini sunt de acord sa-mi acorde interviuri. Sunt primita cu bucate, ca la nunta (a propos, acasa am plecat cu de toate, tot ce se putea gasi prin gradina oamenilor - nu au acceptat nici un refuz)...

Nu voi da nume aici. Desi interviurile le am pe caseta, iar numele lor vor fi mentionate in lucrarea mea, cred ca in acest caz nu numele persoanelor sunt cel mai relevant lucru.

Intrebare: Cum va veti decrlara la recensamant (ucrainean, rus, roman, moldovean, gagauz...) si de ce?

Raspunsuri: "Moldovean, numa' ca... Daca traim in Moldova..." (fiecare intervievat raspunde o data, in fata camerei de luat vederi. Le-am zis ca pot sa nu se prezinte, dar ei tin neaparat sa-si spuna si numele si ceva din biografie).

Intrebare: "Rusii de ce se declara rusi, daca traiesc in Moldova"?

Tacere.

Cel mai batran dintre intervievati (si cel mai aprig comunist, de altfel): "Noi nu suntem nici romani, nici moldoveni, da suntem basarabeni. Asa ne numesc cei de peste Nistru. (ezita) Nu, asa ne numeau romanii, cand au venit aici. (pauza) De fapt, noi romani suntem, dar asa au vrut rusii... Ei ne-au numit basarabeni, si apoi moldoveni... "

Nu bag mana in foc ca mosul nu va vota tot cu comunistii (este orb, batran, iar comunistii ii aduc pensia la timp, pe cand aia de pana la 2001, comunistii reformati care au fost la putere in anii trecuti, nu i-o aduceau cu lunile, daca nu cu anii). Dar conlcuzia celor prezenti, in absolut toate cazurile, e ca sunt romani (o batrana care la inceput sustinea ca e moldoveanca ("pentru ca parintii ei au fost moldoveni"), dupa ce a cugetat cu voce tare timp de vreo zece minute, n-a mai lasat pe altii sa se "exprime liber" - era prea entiziasmata de descoperiarea pe care o facuse (pornind de la propria ei afirmatie, judecand logic), ca moldovenii sunt romani - o tot rugam sa lase pe altii sa spuna ce cred ei...). Mai mult, era atata recunostinta in cele ce imi povesteau taranii aia (da, niste pro-comunisti, dar care si-au amintit ce avere avusesera pana a veni "puterea sovietica" (ca sa vezi, uitasera!), de faptul ca au ramas orfani si ca au scapat de Siberia numai pentru ca s-au ascuns in "sant"...)

Pe drum spre Chisinau discutam despre ce am auzit de la ei. La un moment dat, cineva a zis: "Probabil e prima data cand sunt lasati sa vorbeasca despre identitatea lor si sunt luati in serios, altfel nu-mi explic entuziasmul lor"...
#11116 (raspuns la: #11112) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai ales, intr-adevar, un subi - de (anonim) la: 02/04/2004 03:51:57
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ai ales, intr-adevar, un subiect dragut de dezbatere. Ignoranta, insa, patroneaza lumea in care traim. Dovada fiind chiar reactia prietenei tale. Cea de a doua, sunt de parere ca ar trebui sa inteleaga ca tu ii vorbeai despre spovedanie, nu despre post si... daca tot voia sa discute despre post, post nu inseamna sa nu mananci nu-stiu-ce. Postul, cel putin asa cred eu, reprezinta mult mai mult. In primul rand rugaciune, apoi smerenie, apoi bunatate, milostenii, multe, multe altele. Poate ca as pune partea culinara pe ultimul loc.
Un motiv relativ intemeiat are, insa, ultima dintre prietenele tale. Dar cred ca i-ai putea sugera macar pe net sa discute cu o persoana cunoscatoare macar a catorva "principii" care stau la baza ortodoxiei. (daca ii recomanzi sa discute cu un preot, s-ar putea sa i se para prea mult). Iar relatia cu un partener de alta religie nu mi se pare ceva ingrozitor. Daca aceasta relatie are la baza dragostea si daca ea, prietena ta, este intr-o "relatie buna" cu Doamne-Doamne, s-ar putea sa aiba argumentele necesare sa il faca sa renunte la religia lui si sa i se alature ei.
Nu vad o adevarata nenorocire nici in a apela la Biserica si la ajutorul dumnezeiesc atunci cand "ti-a dat fundul in greu". Important mi se pare, insa:
1) sa nu te razvratesti daca nu primesti ajutorul imediat ce l-ai cerut, ci sa incerci sa faci ceva pentru a merita acel ajutor;
2) dupa ce ti-a fost dat, sa nu uiti niciodata sa revii acolo, de unde ti-a fost dat ajutorul, sa revii periodic, pentru a multumi si pentru a-ti arata recunostinta;
3) cand afli de nevoia de ajutor a altora sa le spui ca tu "cunosti pe cineva care ar soma daca nu ne-ar ajuta si nu ne-ar ocroti pe noi, pacatosii" si sa recomanzi acel ajutor cu toata convingerea.
Sper sa mai dicsutam pe tema asta. Eventual scrie-mi la denisa_oprica@yahoo.com.
Doamne ajuta!
#13172 (raspuns la: #11698) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multumiri, admin! - de mireille la: 16/04/2004 19:27:04
(la: Steagul romanesc pus in discutie)
Recunostinta vesnica :)... pentru indreptarea titlului... abia cand am vazut mesajul afisat, am realizat inadvertenta :)...
Cred ca ar trebui sa va multumesc pentru treaba excelenta e care o faceti cu acest site.
Mireille
Relu, - de (anonim) la: 04/05/2004 12:33:17
(la: Europa Libera, simbol al luptei anticomuniste)
Nu prea mai sint subiecte de discutie unde sa nu se treaca prin politica internationala sau comentarii ieftine pline de gestul animalic al invidiei...

Sint un sarac american, bine manipulat de gasca lui Bush...de fapt sint si liber sa plec unde vrea pofta mea. Am si pasaport, nu trebuie sa trec Dunarea sau sa cotizez Kenturi "sectoristului".
Ca drept recunostinta pentru ca mi-ai descuiat capul, iti aduc aminte doua proverbe de la tarisoara noastra...

Facerea de bine este "ceva" de mama.
Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.

salutari,
sixpack

Toata admiratia celor de la Europa Libera. God Bless your souls !!!
#14981 (raspuns la: #14900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The ways of our nations - de Little Eagle la: 18/05/2004 17:07:33
(la: Crazy Horse)
Dear Brother,

Ai dreptate.Esti un wise man si respect asta in tine .Te-ai gandit vreodata ori ,
si ma adresez cercului nostru din cafenea ca numele ce alegeti ca pseudonim
spune ceva despre voi insiva?
ca alegeti instinctiv un anume nume?Cum am mai scris fiecare avem culorile noastre si nu intamplator iti alegi un pseudonim.

Nu ati avut de ex. un Vision Quest,ca mine,sa-mi aflu realul nume,dar in fapt,toti ati ales un nume si fara sa stiti ati avut un Vision Quest.Pe tine te numesti Paianjenul,altcineva e Belle,altul e Tombola,ori alte nume.
Este okay.Este in natura firii,inseamna ca fiecare se identifica cu numele,ceva din el se simte bine cu acel nume,este drumul nostru,de la stramosi.

Multe nu cunosc perfect despre marele Chief Crazy Horse,numele lui in limba tribului in care s-a nascut,Oglala-Brule(Sioux-nume dat triburilor Lakota de francezi cu sute ani in urma,sunt multe fractiuni in multe triburi si fiecare se numeste intr-un fel,chiar ex. lui Crazy Horse,care era din Lakota tribe,insa Oglala-Brule).
Deci numele lui real in limba Lakota este:Tashunka Witco(in eng.=Crazy Horse).
La 16 ani a avut Vision Quest(vezi cele scrise de mine la "Groapa")si viziunea lui a fost sa fie un mare razboinic calare pe cal cu parul in vant si lung,jumate gol si pe un obraz-cel stang,un semn ca de fulger pictat in negru,iar corpul,pictat cu puncte albe.Un Hawk cu pene rosii zbura deasupra lui.
Nimeni nu-l putea opri si acest razboinic din viziune urla tare cu sulita in mana
si alerga in fata ...mortii fara teama.

I-a spus astea tatalui sau care era un Medicine Man si acesta l-a numit Crazy Horse.Stiu ca a fost nepotul unui f. mare Chief lakota,Spotted Eagle.

Unul din prietenii si fratii mei indieni,strabunica lui a fost inrudita cu acest brav warrior!Crazy Horse a murit avand 35 ani(1842-1877).
Cand nu era in razboi,purta o singura pana in par...a unui red hawk,cand lupta avea toata coroana pe cap(36 pene,fiecare=un act de mare bravura)si era pictat exact ca in viziunea lui despre acel razboinic.
De la 12 ani a fost un brav warrior,atunci a primit prima pana,omorand doar cu un cutit un buffalo......este practic imposibil,si totusi el a facut asta.

Nu stiu daca stii,dar in lupte,orice indian din orice triburi,isi etaleaza scalpurile
dusmanilor,e semn de glorie si bravura.Crazy Horse a refuzat sa faca asta.
A fost un suflet bun,acum vor sa-i faca monument ....cel mai mare din lume,nu departe de cei 4 presedinti americani,sculptat in acelasi munte.
Va fi calare ...asa vede omul alb recunostinta?
De ar fi Crazy Horse in viata azi ar rade si ar zice ca e o mare tampenie!
Stii ce ar zice?: Dati pamantul nostru inapoi noua.Stim cum sa-l crestem si sa-l veneram.

Am sa-ti spun o istorioara cu fratele meu Vernon Bigman(Hopi):
Cu ani in urma,abia se mutase in Brooklyn si l-am ajutat cu mutarea.
Un idiot de american,ne-a vazut pe strada cu mobila etc.I-a zis poate in gluma dar nu cred,tonul lui era ironic si rau,ca ce cauta in cartierul lui....
Stii ce i-a raspuns Vern uitandu-se direct in ochii lui si serios?Inca tin minte,:
"CE CAUTI TU IN TARA MEA?"
Acel individ a plecat,nu a avut ce sa zica!!!
Mi-au dat lacrimile atunci.Pt. ca a spus adevarul,draga frate.
De aceea am numele de "little eagle who cries"pt. ca sufar si plang mereu cand vad o nedreptate de orice fel in lume,nu doar la fratii si surorile mele indieni,dar pt. toti fratii si surorile mele din lume.
Nu-s weak,iubesc doar si as dori sa fim toti fericiti si sa traim in pace unii cu altii,sa ingropam securea de razboi(tomahawk) definitiv!!!

Noi am facut-o demult,wasitchu inca nu!

Love&peace,
Ozzy
..........................................................................................................................
"Culoarea pielii nu are importanta si nu face o diferenta intre noi toti.
Marele Spirit ne-a creat pe toti egali si suntem cu totii frati si surori.
Am pielea rosie.Are vreo importanta?Nu culoarea pielii ma face bun sau rau."

Great Chief Red Cloud(lakota)
.........................................................................................................................

































































#15577 (raspuns la: #15418) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...