comentarii

referat iubirea fata de dumnezeu si fata de aproapele


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
carapiscum - de nasi la: 10/01/2005 11:05:13
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
stii cum e cu internetul asta si cu "numele de utilizator"? ca sa nu mai vorbesc de veridicitatea celor spuse in acest context... asa cum poate fi adevarat, la fel de bine poate sa nu fie. recunosc, poate sunt putin sceptica in privinta punerii de cenusa in cap, si parca il simt pe "al" de pe umarul sting cum da din copitutze ceva la genul "hai, mai, ca asta e pus pe sotii, s-o fi plictisind acasa, conversatiile pe net sunt domeniul unde necunoscutii pot sa gargariseasca mult si bine si sa inventeze orice.... etc, etc".
trebuie sa recunosc. o parte din mine crede ca toata povestea asta e o gogorita, sau macar e umflata. dar pe de alta parte, fie chiar si de dragul topicului, inclin sa-ti dau crezare (chiar daca trebuie sa repet, nu pe deplin). ok. am terminat cu aburelile de genul "o fi, n-o fi".
ca sa iau veridicitatea spuselor tale "for granted", stii tu, multi au spus ca barbatii si femeile vorbesc 2 limbi diferite.
ca tot te vad credincios (in sensul religios) fac o paralela cu vechiul testament, daca ma ierti de blasfemie... povestea cu turnul babel - la inceput vorbeau oamenii aceeasi limba, s-au apucat sa construiasca un turn care sa ajunga pina la cer, lui dumnezeu nu i-a placut si le-a amestecat limbile de nu s-au mai inteles unii cu altii si n-au mai construit nimica... eu cam asa vad chestia asta , adica barbatul si femeia pornesc la drum vorbind aceeasi limba, limba iubirii, si pe parcurs... ajung sa nu se mai inteleaga.
de fapt, ajung sa nu mai inteleaga unul ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat.
nefiind de specialitate, imi e putin peste mina sa explic foarte clar chestia asta, dar sper sa reusesc sa ma fac inteleasa cit de cit.
cum vine treaba cu a intelege ce vrea celalalt sa spuna cu adevarat? ceva in genul
Ea: "m-am saturat sa tot faci, zici, dreci" sau "tu niciodata nu..."
El intelege ca ea il acuza ca MEREU adica tot timpul, adica in fiecare zi face, drege, spune - si ii sare tandara, pt ca normal ca o astfel de acuzatie i se pare injusta. sau intelege ca NICIODATA insemna ca NICIODATA (niciodata nu face piata, nu stringe masa, nu face aia sau ailalta) si bineinteles ca si aceasta e o acuzatie injusta.
aici as pune eu "acuzatie" in ghilimele, pt ca barbatul percepe chestiile astea drept acuzatii, sau reprosuri nejustificate. si imediat se pune intr-o stare defensiva si nu se mai intelege nimeni cu el....

ce vrea "Ea" sa spuna DE FAPT e (poate) ceva in genul "of ce zi nasoala am avut astazi si ce m-au enervat aia la serviciu sau ce m-a suparat nu stiu care, si sunt obosita si ma simt ca un kk si abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad - nu sa-mi vars nervii pe tine, ci pur si simplu sa-mi descarc sufletul ca simt ca explodez si am nevoie sa-mi impartasesc "of-ul" cu cineva. " bineinteles, acel "cineva" este de cele mai multe ori partenerul de viata - una dintre persoanele cele mai importante din viata femeii.
vezi tu, carapiscum, daca te uiti la cum functioneaza "prietenia" intre femei, si "prietenia" intre barbati, ai sa constati si tu singur diferentele. barbatii nu se contrazic si nu se "acuza" decit daca vor sa se ia la pumni. femeile o fac pur si simplu pt ca asa au invatat sa comunice - (chestia de la Freud cu castrarea nu se refera numai la "traumele" psihologice cum credea el, dar are implicatii si in domeniul abilitatii feminine de a se exprima. cu cit femeia a fost invatata mai mult ca nu e ok sa vrea ceva pt ea insasi, pt placerea ei, ca nu "i se cuvine" cu atit mai greu ii va fi sa se exprime clar si raspicat, cu atit mai greu ii va fi sa fie "assertive").
deci cum spuneam, asa au fost invatate sa comunice unele cu celelalte, si de multe ori asa reusesc femeile sa isi rezolve anumite probleme - le e mai usor sa ajunga la niste concluzii sau rezolvari, discutind problema si analizind-o pe-o parte si pe alta impreuna cu altcineva, mai degraba decit inchizindu-se in sine si buchisind acolo, pina o trosneste "evrika!"...
pe de alta parte, n-ai sa vezi 2 prieteni (barbati) la modul "suna unul pe altul la telefon toata ziua sa vorbeasca despre toate prostiile, sau "hai sa ne-ntilnim in oras, si poate vedem un film, poate mincam ceva, poate ne uitam dupa niste pantofi, vedem noi...")

eeeei, si aici incep problemele..... ea vine acasa ca un arici si vrea sa se descarce. el nu stie s-o inteleaga, se simte acuzat pe nedrept (deci se simte si iubit mai putin si nici macar nu pricepe care e cauza) - prin urmare se enerveaza. si ce face? prima greseala: se apara! ai sa rizi, dar asa e. cind un barbat "se apara" in fata unei astfel de acuzatii, nu face decit sa spuna ceva in genul "ba nu-ui adevarat", ceea ce in limbajul femeii se traduce cu "ba n-ai dreptate, ca uite, nu intotdeauna, sau nu e chiar niciodata..., (adica n-ai nici un motiv sa te simti asa - asta 1 la mina greseala) si nu-mi servi mie chestii din astea pe care nu le merit (2 greseala)
ca sa explic putin. greseala 1 - in limbajul femeii, exact asa se traduce ba nu=n-ai dreptate=n-ai dreptate sa te simti asa=nu e corect sa te simti asa=sentimentele tale nu sunt bune/corecte=situatia e buna, tu nu esti=e vina ta. deci, ce se intimpla, femeia vine acasa, la persoana iubita, cu asteptarea de a-i fi alinate durerile/temerile/supararile etc, si primeste opusul asteptarii ei, deci se simte tradata.
greseala 2 - barbatul incepe sa se justifice, sa-i aduca argumente, "dovezi" ca ea greseste (nu ca ea greseste si el are dreptate, ci ca"ea gresete" - asa "se traduce" in limbajul femeii) si cu asta a inceput conflictul.... si cu timpul conflictul se adinceste, certurile sunt tot mai multe si de obicei pe aceleasi teme... ea se simte din ce in ce mai mult "tradata" el se simte din ce in ce mai mult "invinovatit" pe nedrept, apar resentimentele si uite-asa cei 2 uita "limba iubirii" pe care o vorbeau amindoi la inceput si nu se mai inteleg unul cu celalalt...
nu spun acuma ca barbatul e de vina ca reactioneaza asa. vina este egala. si de cele mai multe ori nici macar nu este a lor. nici barbatii nu stiu "sa asculte" cu adevarat, sa inteleaga ce vrea sa spuna femeia de fapt, dar nici femeile nu stiu sa spuna pe intelesul barbatului ce vor de fapt. si bineinteles aici joaca un rol destul de mare si familia, si societatea, mediul, etc. in multe cazuri schimbarea este deosebit de grea.
in fine, sper ca nu te-am plictisit si ca am reusit sa explic cit de cit pe intelesul tau (he! he!, al unui barbat! :))
Casnicia = Iubirea Vietii - de Chriss la: 01/02/2005 22:56:55
(la: Motive de despartire - Legea morala si dreptul de a iubi)
Buna Ondine,

Punctul meu de vedere in legatura cu acest subiect este foarte simplu.
NU - nu accept "iubirea vietii" din partea unei persoane ce este casatorita. Am sa-ti explic de ce:
Eu consider ca atunci cind doi oameni s-au casatorit, au facut-o din dragoste. Ceea ce inseamna ca amindoi partenerii se vor devota unul celuilalt pentru restul vietii lor, la bine si la greu. De aceea cind doi parteneri se iubesc si decid sa se casatoreasca, sufletul lor ar trebui sa devina imun la ori ce fel de dragoste externa. Ma refer la faptul ca el si ea nu ar trebui sa mai primeasca sau simta nici un fel de atractie catre sexul opus, ar trebui sa-si opreasca acest instinct. In momentul in care " Iubirea Vietii" apare la o persoana ce este casatorita, inseaman ca acea persoana nu a fost suta la suta fidela, sau ca si-a lasat sufletul deschis, si ca atare a inselat. De ce spun asta? Fiindca nu cred ca se poate ca doi oameni sa se vada pentru prima oara si imediat sa se indragosteasca unul de celalalt. Dragostea se dezvolta trepatat. Dragostea trebuie sa treaca prin trepte, ca de exemplu: cunostinte, amici, prieteni, inceput de dragoste si apoi se naste dragostea. Ca aceste faze sa se dezvolte este nevoie de amindoi partenerii. Asa ca nu aprob sub nici o forma scuza ca o persoana casatorita a gasit" Iubirea Vietii ei/lui"

Criss
"...dar nimic nu ucide nici viata si nici iubirea..."samadhi, - de DESTIN la: 13/02/2005 02:12:24
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Exact la visele mele se referea,am comentat ca raspuns!:

"nu zic nimic rau impotriva viselor si a imaginatiei creatoare de eternul frumos,in creatie..."

"il folosesti pe "ucid" ca si cum ar anihila, ar dizolva viata si esenta iubirii,...dar nimic nu ucide nici viata si nici iubirea"

Adevarat,am exprimat plin de durere ceea ce eu am trait...:
forte ale raului ucid...vieti pasagere...dar niciodata iubiri pure...

Iubirea pura este eterna, nu poate fi ucisa...viata(trup) are un final,sa fim realisti, sufletul nemuritor continua in eternitate.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#36174 (raspuns la: #36173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rxnotta - de dianet la: 22/02/2005 22:01:14
(la: suflet ratacit)
As vrea sa-ti pot spune ca nu stiu prin ce treci. Si mi-e si mai greu sa recunosc ca am trecut si eu pe unde esti tu. Si mai e un mic secret: daca nu iti faci lectiile cum trebuie, adica nu inveti nimic din viata, istoria are un cinic simt al umorului prin simplul fapt ca tinde sa se repete. Pana si asta poate fi o recunoastere voalata a faptului ca nici eu nu sunt chiar "pe roze".

Dar nu vorbim despre mine aici. Stiu mult prea bine la ce te referi cand spui "Sunt seri in care aproape ca nu vorbim nimic, nu ne atingem,nu comunicam in nici un fel si, totusi ma vrea acolo.Stii care-i problema mea?Nu pot sa-l refuz niciodata!!!!!!!". Ca si atunci cand spui ca "Il iubesc dar nu sunt fericita decat atunci cand sunt cu el.In rest tot timpul imi pun intrebari si ma chinui cu o gramada de ganduri.". Si, intr-adevar, esti dependenta de el, adica una din cele mai periculoase lucruri, care pot avea consecinte neplacute. O sa te intreb ceva: daca ti-ar spune acum sa rupeti tot, ai face-o? Intuiesc raspunsul tau:nu, pentru ca il iubesti. Eu iti raspund altceva: nu, pentru ca esti dependenta, iar dependenta se confunda uneori fantastic cu iubirea. Desi varianta inversa e mai fericita, se gaseste foarte rar.

Un nene pe care-l chema Antoine de Saint-Exupery a zis candva o chestie, care suna cam asa: "Inainte de orice, iubirea este ascultare in tacere. A iubi inseamna a contempla. Va veni ora cand nu vei mai cere nimic. Nici buzele, nici zambetul, nici bratul dragastos, nici rasuflarea prezentei sale. Iti va fi de ajuns ca ea doar sa existe.[...] Nu confunda iubirea cu delirul posesiei, care aduce suferintele cele mai cumplite (as indrazni sa adaug: sau cu dependenta; nu e prea mare diferenta). Caci, impotriva parerii comune, dragostea nu te face sa suferi. Te face sa suferi instinctul de proprietate, care este contrariul iubirii."

Si tot pe aceeasi tema, un alt nene, Cioran, a fost chiar un pic mai cinic. Una din ideile lui spunea ca noi iubim din egoism, pentru ca fie vrem sa fim iubiti ca rasplata (asteptam reciprocitate de la cel caruia ii oferim sentimente), fie de teama de singuratate; in ambele cazuri, iubirea devine sinonima cu egoismul. Si in ideea lui s-ar putea sa gasesti ceva adevar. Eu am gasit, si m-a ingrozit. De abia atunci am inceput sa invat.

Punand cap la cap ideile unor oameni ceva mai destepti decat mine (redate mai sus), am intrat in ceata complet. Solutii mi s-au oferit: sa gasesc pe altcineva, sa lupt pentru iubirea mea (alta dovada de egoism - a lupta pentru iubire), sa il regasesc pe Dumnezeu etc. Atunci am ajuns la intrebarea pe care ti-am recomandat-o anterior: cine sunt? Nu stiu daca am raspunsul complet, dar macar am ajuns la pace cu mine insami. Si am realizat ca nu persoana iubita, altcineva sau chiar Dumnezeu ma pot ajuta, ci reprezinta doar alte forme de dependenta, sau alti "colaci de salvare". Si atunci? Simplu: stiu cine sunt, si sunt singura persoana pe care ma pot baza indiferent ce se intampla. Si atunci lucrurile se rezolva mult mai simplu.

Nu zic ca e o solutie desteapta, sau un panaceu universal. In plus, e si cumplit de greu de realizat pana la capat. Insa poti incerca, treptat, sa aloci din timpul pe care il petreci cu "imi pun intrebari si ma chinui cu o gramada de ganduri" gandindu-te la tine ca individualitate, fara a lua in cosiderare nimic si pe nimeni din jurul tau. Ai ceva de pierdut daca incerci sa te iubesti un pic si pe tine? Eu zic ca nu. Poate ai putea avea o surpriza placuta sa descoperi ca esti o persoana pe care te poti bizui, un om leal, care are si mandrie (a nu se confunda cu orgoliu) si onoare, pe care nu l-ai schimba pentru nimeni si nimic. Asta nu va atrage dupa sine decat moartea iluziilor false pe care si le cladeste oricine, lasand in urma doar sentimentele reale. Te pup dulce.
#37250 (raspuns la: #37026) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"in functzie de ce facem acum,vom"trai"dupa..."beji, - de DESTIN la: 18/03/2005 02:50:59
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari.

In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie.

Atunci acest lucru se face cu sinceritate, intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.

Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi minime, in ambele sensuri.

Subconstientul e ca o roata uriase care este greu de pornit insa si mai greu de oprit.

Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea.

Omul care iubeste nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa.

Prin creatie,omul trebuie sa iubeasca viata, sa-si iubeasca semenii.

Lipsind acest sentiment, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin spiritual.

Am scris acestea toate, referitor la cele exprimate de catre tine:

"Sa nu ma luati drept o sinucigasa pt ce am spus...nu sunt de acord cu sinuciderea, dar nici nu ii judec pe cei care s-au sinucis.... incerc sa ii ineteleg ...sa ma pun in locul lor....intr-un fel...le dau dreptate shi poate k daca nu as avea credinta in Dumnezeu pe care o am...m-as arunca shi eu de pe un pod...doar ca eu am ceva ce sinucigashii nu au : SPERANTA!"

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#39765 (raspuns la: #39245) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"EU cred in Dumnezeu dar nu cred in RELIGIE."Dr Evil, - de DESTIN la: 19/03/2005 00:56:42
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Esti liber sa crezi in ce doresti! insa la asa exprimare!!! te-ai confuzionat.

Religia este iubirea si cinstirea lui Dumnezeu!

Cu siguranta este o "recomandare" nejustificata din moment ce aduci o acuzare generala!

Ce ai folosit ca titlu nu imi apartine mie!!!

"Si poate iti vei schimba ideile despre viata."

Daca esti in "cautari"...!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#39862 (raspuns la: #39767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce se poate spune despre subiect - de carapiscum la: 23/03/2005 04:53:30
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Ar fi f. multe de spus pe marginea acestei teme si cred ca eu sunt in masura sa dau unele raspunsuri la unele intrebari (nu la toate) deoarece "din intamplare" am fost casatorit cu o femeie mult mai in varsta decat mine, cam cu vreo 14 ani. Asta s-a intamplat nu de mult, unii dintre voi deja ati aflat de problemele mele. Din pacate pt. amandoi, adica atat pt. mine cat si pt. sotia mea, am ajuns in final sa spun ca "n-a fost sa fie", sau ceva de genul asta. Oricat am incercat eu si ea sa ne potrivim si sa ne completam reciproc, oricat ne-am iubit noi la inceput, diferentele mari in mentalitati, in gandire si in felul de a privi viata in general au fost insurmontabile. Ceea ce spun aici nu se vrea a fi un fel de manual bun de citit in cazuri ca al meu, nu consider ca preferintele, experientele sau cunostintele acumulate de unii sau de altii pot fi un suport destul de temeinic care trebuie insusit 100%. Este o vorba: "fiecare caz cu necazul lui".
Am putea pleca in aceasta dezbatere de la ceea ce-si doresc cei doi la inceputul sau chiar inainte de inceputul relatiei lor caci mi se pare a fi extrem de important aspectul asta. Daca cei doi n-au dorinte, idealuri si principii comune, mi se pare ca e extrem de dificil (daca nu chiar imposibil) de realizat ceva trainic si de lunga durata. Mai devreme sau mai tarziu ies la iveala refularile pt. neimpliniri, pt. idealurile naruite si desigur pt. principiile personale incalcate in numele unei iubiri pe care oricum n-o poti intelege. Cred ca a fi onest cu tine insuti, inainte de a lua decizia casatoriei cu cineva mai in varsta decat tine, este capital. Daca nu te minti din start gandindu-te ca poate o sa fie bine chiar daca trebuie sa treci/calci peste principiile proprii, atunci pastrezi o sansa reala de a nu forta lucrurile pana acolo incat sa-ti para rau mai tarziu pt. decizia ta. Insa asa cum se stie, de cele mai multe ori nu tinem cont de absolut nimic atunci cand vine vorba de persoana pe care o iubim. Suntem in stare de orice, ne dam "rotunzi" si a-toate-stiutori, ajungem chiar sa credem ca tot ce zboara se mananca (inclusiv vreun boeing de nu stiu cate milioane de $) si in final nu mai vedem fata reala a relatiei pe care o s-o intemeiem, ci un fel de proiectie a mintii noastre. Asta inseamna insa nu numai ca te minti pe tine insuti, dar si pe persoana careia i se adreseaza sentimentele si trairile tale, ceea ce este extrem de grav oricum am intoarce-o noi.
In privinta interesului de care vorbea gazda acestui subiect, eu consider (si cred ca pe buna dreptate) ca inca nu s-a nascut pe acest pamant vreun om care sa nu aiba un anumit interes vis-a-vis de consoarta: fie ca e vorba de returnarea iubirii prin gesturi, vorbe si acte de tot felul- vorbesc de impartasirea iubirii; fie ca e vorba de egoismul uman care cere fara a da la fel inapoi; fie ca e vorba de sentimentul de stabilitate sau de forta oferit de celalalt; fie ca e vorba de dorinta de manifestare a puterii fata de o persoana mai slaba; fie ca e vorba de a procrea; fie ca e vorba de a avea pe cineva alaturi pt. a nu duce o viata in singuratate; fie ca e vorba de "intr-ajutorare"; fie ca e vorba de placerile sexuale; fie ca e vorba de atingerea unor scopuri materiale; toata lumea "VREA CEVA ANUME" atunci cand se casatoreste! Prin urmare nu cred ca se poate vorbi de relatie dezinteresata in nici un caz anume. Ca sa stam si sa calculam acuma daca persoanele ce o fac dintr-un anumit scop sunt sau nu indreptatite, sau daca este scuzabila purtarea lor privit prin prisma iubirii pe care ele insele aceste persoane cred ca o manifesta, nu stiu in ce masura este relevant. Poate par un pic negativist si desigur ca o sa mi se puna in vedere faptul ca am trecut (inca mai trec) printr-un proces care mi-a afectat serios modul de abordare a vietii la plural, insa ce vreau sa va asigur ca n-am nici un fel de resentimente fata de nimeni si inca nu m-am demoralizat si nu m-am schimbat intru atat incat sa nu mai accept iubirea ca sentiment unic si desavarsit. NU, ce vreau sa spun e ca iubirea manifestata interuman este o copie infidela a iubirii divine manifestata fata de noi. Diferenta consta in faptul ca iubirea lui Dumnezeu este creatoare, in timp ce iubirea omului fata de om este de multe ori distructiva- asta pt. ca, asa cum am spus mai sus, primeaza interesul. Da, recunosc ca si eu la randul meu am urmarit anumite interesuri cand m-am casatorit cu o femeie mai in varsta decat mine, altele decat cele materiale dar interesuri. La fel si ea a urmarit anumite scopuri cand s-a casatorit cu mine, ca daca n-ar fi avut nimic de urmarit inseamna ca nici nu s-ar fi casatorit cu mine. Vreau sa scot in evidenta doar esenta, asa cum spuneam nu are o mare relevanta ce anume a dorit unul sau celalalt. Spunea un scriitor francez, al carui nume nu mi-l amintesc acum, ca iubirea e una singura dar exista mii de copii diferite. Inclin sa-i dau dreptate, sentimentul de iubire socotit/judecat la modul absolut este unul singur, difera doar modul in care acesta este pus in practica de la caz la caz si de la persoana la persoana.
In ce priveste diferentele intelectuale..., sa avem pardon dar in opinia mea cine se crede superior pe motiv ca are mai multa scoala decat altii n-o sa-si gaseasca niciodata locul intre semeni. Generalizez fiindca e o chestiune care nu se refera exclusiv la problemele familiale. Diferentele acestea "de pregatire, de educatie, de medii din care provin cei doi" sunt create artificial in momentul in care unul sau altul tine sa domine. Am intalnit profesori universitari care stateau de vorba cu intelectuali la fel si cu opincari, oameni pe care nivelul de cultura acumulat i-a facut sa inteleaga esenta vietii, anume "curatenia" sufletului unui om indiferent de patura sociala din care provine. Si cred ca cu asta am spus totul. Cine invatat fiind inca n-a inteles importanta curateniei spirituale/sufletesti a omului, atunci si-a capatat diplomele pe ochi frumosi. Revin, si cu asta inchei, exista la noi la romani anumite retineri legate de ceea ce spunea gazda forumului, retineri manifestate ca urmare a impamantenirii ideilor preconcepute, asa cum bine remarca cineva inaintea mea. Cine uzeaza de ele creaza aceste diferente artificial, adica "face din tantar armasar".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
says who? - de ingerash la: 23/03/2005 09:04:08
(la: Maine e o noua zi)
ca sa stii si tu, omul la care ma refeream eu, omul facut din iubire, e cel creat de Dumnezeu...nu cel din ziua de azi!!! Ca, Doamne iarta-ma, da' ce au ajuns oamenii din zilele astea...
te-ai intrebat daca tu ai fost facut din greseala? nu ma-ntelege gresit!!!! nu vreau sa te jignesc, da' de la tine a inceput chestia cu "greseala"...
probabil ca o sa ma-ntrebi si tu...ei bine, NU, eu n-am fost facuta din greseala....pe mine chiar m-au vrut parintii......
de cate ori le citesc inainte sa le public?!? sincera sa fiu, nu sunt singura care le citeste....da!...mai sunt si altii...critici adevarati! nu dintr-astia care arunca cuvinte......si iti repet, nu ma-ntelege gresit, nu vreau sa te judec.....
Am si eu o intrebare: tu gandesti inainte sa comentezi???adica ai citit textul ala (in totalitate ) si ti-ai zis : "asta-i proasta!" ? macar ai inteles ce vroiam sa zic prin textul ala?

p.s: Gusturile nu se comenteaza!!
#40427 (raspuns la: #40413) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
REGASIRE I [am revenit] - de oliver la: 06/04/2005 18:44:51
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Va propun spre dezbatere un subiect care porneste de la o dilema personala – REGASIREA, INTRE MISTIC SI SUBLIM. Va trebui sa explic inca de acum diferenta intre mistic si sublim. Este o deferentiere pe care Alain Besancon o epuizeaza in « Dilemele mantuirii » (Humanitas, 2001), teza cartii fiind aceea ca misticul degenereaza in sublim. El urmareste acolo un proces istoric, pe care-l scruteaza cu armele unui specialist in istorie si filosofie politica, ceea ce, desigur, n-am intentia sa fac aici. Eu ma rezum la o retorica destul de patetica, in care va invit sa-mi comentati ideile despre prietenie si iubirea erotica, subiecte pe care le vad introductive pentru problema de fond, care este o obsesie a mea – distanta fizica fata de o persoana iubita, pe care trebuie sa o consideri « prietena ». In acelasi timp, consacrarea sociala a unor pattern-uri relationale din care simt acut nevoia sa evadez. Bunaoara, atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie...

Ma voi rezuma, deocamdata, la o comparatie intre prietenie si iubirea de cuplu, urmand ca, intr-o interventie ulterioara, sa-mi exprim convingerile profunde in privinta intentiei pe care am avut-o atunci cand am fost gay. Sunteti pregatiti pentru o confesiune ?

PRIETENIA. Despre ce cred ca este vorba ? Porneste dintr-o necesitate elementara pe care o numesc regasire; de aici pleaca dorinta de a da vietii un sens, de a ne-o apropria. Cand am gasit in sfarsit oamenii cu care putem stabili aceasta corespondenta, descoperim sacrul si, prin aceasta, ne impartasim din ceea ce se numeste fericire, desi nu ne putem simti pe deplin fericiti in viata aceasta, fiindca exista starea aceea de latenta a raului, care face imposibila instalarea deplina a fericirii absolute. Regretul ne sfasie si suntem nevoiti sa credem ca suntem parasiti de Dumnezeu, dar aceasta sub aspect emotional, fiindca dintr-un unghi rational, lucrurile trebuie sa fie vazute altfel, sau cel putin asta cred, anume ca noi l-am parasit pe Dumnezeul care ne-a dat, din iubire, se pare, posibilitatea de a-l parasi. Incepand de atunci, noua ni se pare ca viata, daca are vreun sens, acesta il exclude pe Dumnezeu, care nu mai ocupa locul de creator si de restaurator al lumii. Dar mi se pare nejustificata ignoranta noastra, cata vreme nu gasesc centralizare doctrinara mai deplina in afara acestui mesaj al lui Christos catre apostoli : « Porunca noua va dau, sa va iubiti unul pe altul asa cum v-am iubit eu pe voi »...

Iubirea dintr-o relatie de prietenie este, deci, sensul vietii, fapt pentru care prezinta, pentru mine, interesul sublim intre toate subiectele care m-ar putea preocupa. Construirea unei relatii de prietenie autentica este periclitata de excluderea acestui Dumnezeu, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Sau, El se afla in mijlocul lor. Asta pentru ca aici vorbim despre un subiect pentru discutia caruia ai nevoie de curaj – sacrul. Nu cred ca puteti spune ca prietenia - care te face sa simti ca apartii acelui om care este atent la trairile tale, la nevoile tale cele mai profunde, carora le raspunde, atat cat poate, asa cum nimeni altcineva n-o mai face – este profana. Profan este tot ceea ce este anost, rutina, banalitatea cotidiana ; exponential profana este senzatia de spleen. Dar am dorit cu orice pret sa parasim acest teren al groazei existentiale, fiindca il cunoastem foarte bine cu totii, sau poate ca unii il cunoastem mai bine decat ceilalti... Oricum ar fi, problema mi se pare ca exista dintotdeauna, dar solutiile, desi existente, au fost, sunt si vor mai fi ignorate. Va propun, deci, sa ne intoarcem la solutii.

IUBIREA DE CUPLU. Despre aceasta forma, consacrata si ea, de apropiere umana interpersonala (autentica), consider ca este inferioara – N.B., ca forma ! – prieteniei, asa cum a fost ea descrisa mai sus. Asta pentru ca aici apare un element nou, iubirea trupurilor. Si care este problema, de ce cred eu ca nu ne-am simti mult mai bine, mai fericiti, in bratele iubitei, dacat coplesiti de iubirea (non-fizica) a unui prieten ? Ce fel de problema mai e si asta ? Pentru mine, aceasta problema exista si ea dintotdeauna, si a fost si ea evitata, si exact din acelasi motiv, adica fiindca aici este vorba de sacru, un munte pe care nu oricine poate urca. Iubirea fizica, spre deosebire de iubirea sufletelor, este posesiva, obiectualizeaza, chiar daca aceasta obiectualizare poate fi foarte transparenta in raport cu consistenta spirituala a celor implicati in aceasta relatie. Este nevoie de multa precautie, in relatia erotica de cuplu, pentru a nu leza partenerul, pentru a nu-i destrama iluziile posesiei sale, a achizitiei sale, care este partenerul de viata, asupra caruia se spune, tocmai de aceea, ca are drept de viata si de moarte, sau, varianta mai soft, « pana cand moartea ne va desparti ». Iubirea de cuplu, in principiu, este o institutie sociala (casatoria). Putem, desigur, evita pericolul aruncarii unei relatii erotice, profunde pe plan spiritual, in profan, in social, fie casatorindu-ne si mentinandu-ne la trairea aspectului sacramental, mistic, al casatoriei, fie evitand casatoria si sublimand relatia de cuplu intr-o prietenie desavarsita. Orice am face, problema este sa nu cadem in capcana de a ne imagina ca procrearea speciei ar fi un scop in sine, caci progenitura trebuie sa fie efectul iubirii, care consfinteste – ma rog, desavarseste – aceasta iubire, o stabilizeaza, o fixeaza cat mai bine cu putinta in concret. In fine, eu chiar cred ca este posibila evitarea banalizarii relatiei de cuplu, aruncarea ei in profan, dar aceasta nu o vad posibila decat daca relatia este construita pe premise spirituale profunde.

Imi amintesc de filosofia de viata a batranilor, care cred ca sensul vietii este inteles cam asa : privind in urma, asupra realizarilor din aceasta viata, trebuie sa avem satisfactia de a fi construit o casa, de a fi facut un copil, etc. Imi amintesc, in acelasi sens, cum contrazice Christos conceptia asta bolnava, propunand « acumularea » comorilor « in cer », deci o elevare spirituala sustinuta de asistenta divina, pe care o invocam la liturghie. Oamenii care cred in prima teorie, a achizitiei cat mai concrete, vor cere, desigur, la liturghie, sanatate, confort material si psihic, lucruri care ne instaleaza in profan, care ne coboara sub demnitatea de « chip al lui Dumnezeu ». Dar aceasta nu e decat o paranteza menita sa reliefeze importanta refuzului de a arunca o relatie sacra in profan, a efortului (ascezei, in fond) de a mentine in viata relatia care mi-a dat, cu adevarat, viata, care m-a facut in sfarsit sa inteleg de ce viata trebuie traita...

Va trebui sa ma intorc asupra aspectului fizic al unei iubiri, al unei prietenii erotice, intre un barbat si o femeie, si sa amintesc opinia lui Nikolai Berdiaev, conform careia subiectivizarea, individualizarea, concentrarea asupra elementului mistic, inepuizabil, al persoanei iubite, reduce sexualizarea relatiei, are tendinta sa o sublimeze [si aici va invit sa-mi vorbiti din experienta]. Asa incat, in cele din urma, descoperim ca sufletul, trupul, persoana noastra, nu poate face obiectul nici unui fel de posesie, al nici unui fel de iubire geloasa, exclusivista, depersonalizanta. Descoperim libertatea, acea stare care face posibila potentarea intru adevar a individualitatii fiecaruia dintre noi ; descoperim, de ce nu, fericirea.

pentru Daniela anonima :) - de yrch la: 14/04/2005 01:12:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Mda, poate am fost un pic cam dur in exprimare, o sa incerc sa fiu mai atent pe viitor.
- Asta ti s-a parut tie, ca incercam sa demonstrez superioritatea crestinismului? Mai citeste o data si vezi ca eu voiam sa arat doar ca nu poti sa pui in aceeasi oala toate religiile pentru ca diferentele dintre ele sunt fundamentale, nu doar de forma. Pledoaria mea pentru crestinism venea ca raspuns la afirmatia ta ca ar trebui sa ne gandim daca nu cumva si alte religii au dreptate, si am aratat motivele pentru care un crestin nu poate sa faca acest lucru.
- De ce crezi ca nu as fi de acord ca Dumnezeu este Iubire si nu frica? Sunt chiar vorbele Sfantului Apostol Ioan: "Dumnezeu este iubire"(1Ioan 4,8) Dar trebuie sa ai si frica de Dumnezeu, pentru ca El este nu numai Bun, ci si Drept. Si cine este atat de curat incat sa nu se simta cu musca pe caciula in fata Lui?
- Spui tu: "Greseala vine din " religia ta merge pe un drum gresit, este incompatibila cu Adevarul, a mea e cea adevarata si Unica" adica dorinta de a-ti impune credintele asupra altora..."
Daca asa ar fi gandit si Sfantul Pavel, ma intreb daca ar mai exista Biserica in ziua de azi...
- Biblia nu este o "metafora"! Ai citit-o? Ai citit cumva Evangheliile sau Epistolele? Ce inseamna la tine "interpretare rigida"?
- Ai mai spus ca "absolut nimeni nu da examanele vietii in locul meu si nimeni dar absolut nimeni nu traieste in locul meu, si nu are experientele mele...". E perfect adevarat. Dar ce legatura au experientele cu calauzirea? Nu crezi ca ar trebui sa-i iei drept calauze pe cei care au mers inaintea ta pe acelasi drum? Nu e ca si cum te-ai incapatana sa ajungi singura, de capul tau, pe un varf de munte, refuzand harta facuta de altii care au ajuns acolo mai inainte?
- Sangele acela care a curs, crezi tu ca era nevinovat? Mai ales dupa conceptiile voastre (ma refer la karma - fiecare isi ia plata pentru ce a facut, nu? :)).
- Din pacate, Biserica nu a putut sa ramana in afara lumii, asa cum a fost in primele trei secole, in vremea Imperiului roman pagan. Nici nu cred ca ar fi putut sa ramana, chiar daca si-ar fi propus acest lucru, pentru ca e formata din oameni care traiesc in lume. Si tocmai de aici au aparut problemele, pentru ca oamenii au inceput sa identifice binele Bisericii, cu binele Statului (lucru destul de normal, deoarece Statul devenise crestin, dar nu prea corect). Si atunci au luptat pentru apararea Bisericii, cu arma in mana, nimicind toti dusmanii din exterior si din interior. Ceea ce, cred eu, a fost o greseala. Chiar daca Statul disparea (prin cucerire sau altceva), Biserica ar fi supravietuit, pentru ca Cel ce o tine este Hristos. Ce vreau sa spun este ca nu cred ca luptele si varsarile de sange s-au facut numai din initiativa crestinilor. Biserica a avut si are multi dusmani si a trebuit sa se apere.
- Cruciadele au avut ca scop principal eliberarea Palestinei de sub dominatia araba, in special din cauza ca arabii interzisesera accesul crestinilor la Locurile Sfinte. Or fi existat si alte scopuri, dar acelea erau secundare. Gandeste-te ca Palestina era sub arabi de vreo 500 de ani. De ce crezi ca abia dupa atata timp s-au gandit crestinii sa le recapete inapoi? Pentru ca pana atunci avusesera libera trecere si nu trebuia sa se teama pentru viata lor cand faceau un pelerinaj la Ierusalim.
- In Asia impactul nu a fost sangeros? Dar de miile de crestini omorati in Japonia, in China, in India, ce parere ai? Sau ei nu conteaza, in calculul tau, pentru ca plateau greselile conquistadorilor?
- Iar ma iei cu textele scoase din Biblie? Tot nu intelegi ca ideea de reincarnare NU SE POTRIVESTE cu mesajul Bibliei, cu mesajul lui Hristos, in special? Arata-mi si mie locurile de unde lipsesc citatele alea, locurile unde s-ar potrivi o asemenea invatatura. Argumentele tale cu manastirea de la Athos si cu arhivele secrete (apropo, daca sunt secrete, ai putea sa spui ca se gaseste orice acolo, ca nu poate nimeni sa verifice, nu?) nu mi se par demne de incredere. Iti spun, daca ar fi asa cum ziceti voi, ar insemna ca intreaga Biblie a fost schimbata, nu doar cateva pasaje.
#43465 (raspuns la: #42974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OmuletulGoma - de SSDD la: 06/05/2005 18:37:47
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
intelepciune - adevar...se implica una pe alta...da chestie de nuanta si da, ai dreptate, am cam fortat traducerea...
"linia oficiala a partidului" in cazul acesta este moralitatea...si admite discutii ....ex: care-i diferenta dintre a fura un ou si a fura un bou? ce-i mai grav? se spune ca cel care a furat un bou, in cele din urma a fost prins, cel care fura in fiecare zi un ou, intr-una din zile si-a omorat vecinul care l-a surprins...
Cu privire la anticonceptionale:
1.Fiindca oamenii se ridica deasupra regnului animal, prin inteligenta si intelepciune, cea din urma se autoeduca, isi pot controla anumite porniri motiv pentru care nu vedem chiar in fiecare zi persoane facand sex in public :)
2.Ca si principiu general, sexul protejat, este destinat doar placerii si are are un puternic caracter egotic....fara consecinte, fara obligatii, elimina tensiunea, si se aduna la "scor".... cati dintre cei ce practica sexul protejat este complet desinteresat? daca ar face asta complet dezinteresat poate, sa zicem barbatii, s-ar gandii ca femeia-i putin diferita si n-ar termina totul in 5 minute si ar adormi. Care-i partea dezinteresata in a practica sexul anal cu o femeie? Nu poate fi considerat sexul anal, cu o femeie, parte a sexului protejat in scopuri anticonceptionale? stiu...sex protejat inseamna a te proteja de boli venerice, aids...etc....ma intreb atunci, daca trebuie sa te protejezi din punctul asta de vedere....cine sunt partenerii? si unde-i iubirea in relatuiile acelea.....Devenim egoisti si o dovedim prin felul in care incercam sa adaptam regulile morale.
Te intreb cu alegi momentul conceptiei? Cate solutii sunt acolo?
- avort?....nu-i o crima?
- anticonceptionale...cele care trebuiesc luate in fiecare zi, dezvolta un mediu ostil in vagin, prezervativ....contin un mediu ostil...nu-i egoism? sa nu fac abstractie, la nivelul acesta al discutiei, de istorioara lui Onan care practica coitul intrerupt in scopuri anticonceptionale....
- anticoneptionale..cele luate dupa...o buna sansa, ca fecundarea sa fi avut loc si diviziunea sa fi inceput....deci...crima
-Ultima, solutia pe care eu o consider corecta: abstinenta...sarutul este destul de intim ca sa-ti arati afectiunea....mangaierea, tandretea....
Dar subliniez pentru a suta oara...este parerea mea....nu trebuie sa faceti ce spun eu....faceti cum credeti voi...sunteti liberi, (uneori libertatea ni se cam urca la cap...)

Si in final, da, egoismul este un pacat , este un pacat impotriva celei din urama porunci, porunca Iubirii, "iubiti-va unul pe altul asha cum eu v-am iubit pe voi"...adica a murit pentru noi, sacrificiu, fara recompensa.....de ce fara recompensa? fiindca nu ai ce recompensa sa-i dai cuiva ce are deja totul ( ma refer la Dumnezeu/Isus)....si daca noi il avem pe Dumnezeu, ce alta recompensa asteptam?...
Ce spune lumea? Vreau sa fiu fericit, vreau sa simt, merit mai mult, este dreptul meu.....eu, al meu, vreau....
Nu va mai ganditi la voi, nu vedeti ca cei de langa voi sunt in nevoi?
#47314 (raspuns la: #47238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om (bun) - de OmuletulGoma la: 11/05/2005 23:21:23
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Ma tem ca ori am trimis eu mesajul prost, ori a intervenit o interferenta in interfata si mesajul a ajuns distorsionat la dumneata. Am impresia ca defapt spunem cam acelasi lucru, dumneata explicit iar eu printre randuri.

Hai sa incerc sa reformulez ideea, poate ma fac inteles mai bine:
Pentru mine "observatie personala si autoeducare" implica absorbirea oricarei informatii pusa la dispozitia mea. Asta include si biblia. Dar biblia, prin natura ei, si mai ales a primei parti, exclude cu indaratnicie orice invatatura ne vine din afara si nu prin prisma ei.
Ma bucur ca avem biblia, avem o sursa din care putem invata. Fara Noul Testament nu as fi avut access la invataturile lui Hristos pe care le iubesc. Ok, poate ca le-as fi gasit in alte surse, dar aici sunt adunate frumos intr-o pledoarie a iubirii. Dar vezi dumneata, eu fac o mare distinctie intre Noul si Vechiul Testament. Daca am adoptat cu bucurie invataturile primului (si aici revine acea referire la autoeducare), asta nu inseamna ca accept si pe al doilea numai pentru ca sunt legate intre aceleasi coperti.
Unul este dumnezeul descris in Vechiul, cu supararile si imbufnarile lui de copil rasfatat, si altul este Dumnezeul lui Hristos, cel mare, bland, intelegator, iubitor si modest(nu da buzna, asteapta sa fie primit!), care primeste pe oricine "la masa Lui". Unui asemenea Dumnezeu as vrea sa ma aseman, asta da ideal de devenire umana!

Vezi dumneata, eu cred in dumnezeu asa cum Platon credea in dumnezeu. Sunt un antropocentrist si ma feresc si de relativism ca de dracu'(desi deseori cad in "pacat"). Cred in existenta valorilor absolute si cred in imposibilitatea atingerii lor. Dar mai cred si in obligatia noastra de a lupta in permanenta pentru a invinge aceasta imposibilitate.

Admiratia pentru FRUMOS si sentimentul IUBIRII (nu cea fizica) nu pot fi explicate stiintific in nici un fel. Este imposibil de subliniat suficient de tare cat de importante sunt aceste doua concepte. Darwinismul, teoria evolutiei si adaptabilitatii, biochimia si psihologia se balbaie rau cand vine vorba de ele. De aceea ma intreb daca nu exista totusi ceva imposibil de atins cu cele 5 simturi.
Asadar nu resping posibilitatea existentei unui dumnezeu, numai ca- parere personala- daca exista, El este "facut" numai si numai din IUBIRE si FRUMOS.

Revenind la biblie, aceasta este un vehicol de invatare ca orice alta sursa de informatie. Numai ca uneori merge intr-o directie buna, iar alteori nu. Cand nu-mi place directia, ma dau jos. Asta e tot.

"I am only one; but still I am one. I cannot do everything, but still I can do something; I will not refuse to do something I can do."
Edward Everett Hale
#48204 (raspuns la: #47911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru femeie doar iubire ... pentru bărbat - sexul! - de spinroz la: 15/05/2005 14:14:17
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Dragă Anca Tudor. Problemele apar doar dacă apare,, nepotrivirea de caracter’’ şi ,, nepotrivirea de caracter'' se referă la sex. Aşa că, toate problemele sociale ale femeii (diferenţe de educaţie , de viziune, de cultură ) pe care şi le pune în căpuşorul tău frumos şi drag sunt anihilate de orgasm. Dacă tu trăieşte ,,hieros gamos'' cu bărbatul iubit mai puţin contează statul său social şi educaţia sa. Nu asta e problema fundamentală a femeii, ci iubirea erotică.
#49087 (raspuns la: #47881) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubire platonica - de om la: 31/05/2005 05:04:04
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Tot citind comentariile voastre m-a "troznit" o definitie: Iubirea este TOTUL incluzand sexul pentru ca asa este mama natura! Cand lipseste un "ingredient" (nu mai este TOT) se numeste iubire INTERESATA, CARNALA, PLATONICA, etc! Va rog sa nu sariti pe mine in legatura cu IUBIREA CATRE DUMNEZEU :-D!
Dupa trozneala definitiei m-a lovit cea a exemplului: un mascul impotent nu este parasit de sotia sa fidela...acesta este o iubire platonica?
#52463 (raspuns la: #52255) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cartile, - de PROUDFRECKLED la: 01/06/2005 18:45:27 Modificat la: 07/10/2008 15:42:02
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Eu stiu de la inceput ca scriu pentru mine. Nu stiu citi vor citi, or ce importanta are pentru altcineva, dar pentru mine retrairea acestor momente de viata uitate intr-un colt de suflet are valoare terapeutica. Recomand oricarei gospodine blonde, prinsa intre doua feluri de mincare, o alergatura la piata si golitul pubele. Asta, ca sa nu aveti pretentii prea mari... nu-i asa?Ce poate fi mai fara pretentii in ale scrisului decit o gospodina blonda? A da da....o casnica blonda si buna gospodina!!! Acum, ca mi-am facut autoportretul, va spun ca prima carte, foarte importanta pentru evolutia mea ulterioara si implicit a fiului meu este «Cartea Junglei» Rudyard Kipling. Cartea a citit-o tatal meu si a indragit-o. De cite ori ma ducea el la culcare o reinventa pentru mine. Ani de zile Baghira, Ka, Baloo, mi-au populat visele si imaginatia. Ideea existind, tatal meu a extins actiunea pe toate continentele si m-a familiarizat cu o multime de animale. Ceea ce la rindul meu am transmis copilului. Amindoi suntem mari iubitori de animale cu respect pentru tot ce este natura. Crescind, am ajuns sa citesc si eu incepind cu Basmele frumos ilustrate ale lui Ispirescu, Cepelica, Pinochio si bine inteles multe traduceri din limba rusa ca asa era atunci. Si tot citind in stinga si-n dreapta, mi-au cazut in mina cartile fratelui meu cu sase ani mai mare, carti ce nu prea erau de nasul meu, dar va asigur... au avut o mare influenta asupra mea.:) Mai ales ca Dan, Dumnezeu sa-l ierte! nu prea era usa de biserica, citea doar ce era interzis. Carti de cinspe lei, Crimele Inchizitiei, Elevul Dima dintr-a saptea, Freud si altele pe care nu le amintesc aici. Erau ascunse bine sus pe dulap, unde era si locul meu preferat de citit cind nu era nimeni acasa. Si uite asa au trecut anii cu Dumas, Balzac, carti de anticipatie, despre Budism, tot ce–mi cadea in mina era bun de citit. Exact la momentul potrivit, daca stiti la ce ma refer, cind Zburatorul bintuie mintile infierbintate de fata mare, a inceput sa publice Petru Popescu. M-am indragostit lulea de el de la prima pagina. Asteptam publicarea unei carti noi cu sufletul la gura. In fiecare an cind mergeam la mare ma asteptam sa-l intilnesc, sa-l cunosc, sa-l cuceresc eventual pentru mine, sa fie al meu.:) Cred ca este definitia iubirii platonice ce traiam eu, fara doar si poate. In anul in care a parasit tara, m-am simtit si eu parasita... la un loc cu mine, cred ca foarte multi romani care l-au iubit. L-am urmarit multi ani cu gindul si ma intrebam, oare va mai putea scrie magic si pentru altii de alta cultura? Subiectele lui erau luate din noi si pentru noi, romanii martirizati de comunism. Raspunsul este...a mai scris dar nu magic. Ori poate magia a disparut doar pentru mine! Ma opresc aici, pentru ca, ce am citit apoi, am profunda convingere ca n-a mai avut de modelat nimic. Materia prima, ilogica si primitiva ce suntem in copilarie, devenita apoi fibra profunda, compusa din primele sentimente amintiri si crezuri,(Ron Kurtz)o data tesuta, restul devine doar adaus de cultura.
iubirea ca experienta de a trai - de maria30 la: 13/06/2005 16:48:03
(la: iubire? acum serios vorbind...)
am aproape 30 de ani si am crezut ca stiu ce inseamna sa iubesti... am confundat insa iubirea cu un foc de paie, cu o orbire si cu o obisnuinta de colegi de apartament...
am fost casatorita mai multi ani, am inceput la un moment dat sa simt nepotrivirea din ce in ce mai acut, pana cand a devenit prapastie... si nu vorbesc aici de perceptia mea (subiectiva, deci posibil deformata), ci de realitatea confirmata de cei din jur...
iubirea tine de experienta... daca ne referim la iubire ca pasiunea aceea romantica, idealista si extremista, atunci, dupa parerea mea, iubirea nu exista, pentru ca nu e sustinuta in substanta, nu are stabilitate...
dar daca iubire inseamna o capacitate de a trai plenar, lucid, constient si nevertheless afectiv o relatie, in extremis capacitatea de a empatiza cu semenii, de a te ridica deasupra aparentelor si de a intelege ratiunile intime si individuale ale gesturilor sale, atunci pot sa spun ca aceasta e iubirea adevarata...
de-asta spun ca iubirea tine de experienta... tine de asimilarea greselilor, de intelegerea mecanismelor care au dus la rezultate nedorite in situatii similare, tine de deschidere si sinceritate, de acceptarea de sine si de cei din jur, de "to be at ease with the world"...
iubirea adevarata nu te face posesiv, nu-ti dezvolta aspectele negative ale personalitatii, pentru ca exista in ea puterea de a intelege lucrurile si din perspectiva celuilalt, si de a mentine astfel fragilul echilibru dintre "vreau", "pot", "trebuie"...
iubirea adevarata iarta si merge mai departe... ea nu depinde de "accidentele" de comportament ale celui drag, pentru ca oameni suntem toti si supusi greselii... iubirea adevarata priveste in zare, pe deasupra amanuntelor, si vede "drumul de caramida galbena" al lui Dorothy (Vrajitorul din Oz) si stie ca esenta ei este caldura si armonia, asa cum "esenta pasarii e zborul, esenta unei caravane e mersul ei prin desert catre o tinta" (Antoine de Saint-Exupery, "Citadela")...
va scriu din mijlocul unei iubiri adevarate... care nu-mi lasa loc pentru temeri, pentru indoieli, pentru jumatati de masura... este adevarat ca atunci cand iti intalnesti sufletul-pereche, simti asta din prima clipa...
si mai e ceva... eu cred ca iubirea incepe cu sufletul si se implineste in trup... noi asa am inceput sa iubim, intai simtindu-ne sufletele impreunate intr-un tango teribil de terestru, cu vise posibile, nu probabile, cu target-uri care se ating progresiv, fara sa ardem etapele si fara joc de scena... dupa care am inceput sa ne dorim unul pe celalalt...
dorinta de a ne uni, care se reflecta in senzorial... dar fara un tremur al sufletului, ramane o impreunare comuna... sufletul meu locuieste in spatele pleoapelor lui... ochii lui imi vorbesc fara cuvinte, cand ii vad incep sa se miste lucruri in mine, sa se disloce si sa se reaseze dupa patternurile lui...
iubirea fara incredere totala e ca o palma pe care ti-o tragi singur in oglinda, ca si cum ai spune "nu te cred pentru ca nu sunt in stare sa ma cred pe mine capabil de asta"... in mainile acestui barbat imi pun viata fara second-thoughts...
stiu ca sunt inclusa in deciziile lui si ca, desi nu intotdeauna timpul o permite, imi acorda atentie de o intensitate care vorbeste de la sine...
timpul petrecut cu el e quality-time, cu naturalete si substanta...
aud uneori oamenii indragostiti spunand "mi se pare ca visez... ciupeste-ma sa ma conving ca mi se intampla"... la noi nu-i asa... STIM ca nu visam si nu construim castele de nisip...
nu stiu daca el a mai iubit asa... dar stiu ca eu nu banuiam ca exista ceva atat de frumos si plin si lipsit de ambiguitati, fara cautari gen trial-and-error ("incercare si eroare") cum este ceea ce traiesc acum...
nu stiu ce am facut ca sa merit sa mi se puna dinainte o cupa plina cu rasarituri de soare si ape limpezi...

cu speranta ca m-am facut inteleasa si dorinta sa intelegeti ce va povestesc eu traindu-le la randul dvs, nu insirand cuvinte,
maria
bolt,biblia nu e tocmai...ceea ce se crede - de undefinible la: 20/06/2005 01:35:57
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
sunt multe texte falsificate in biblie...schimbate dupa placul unor mai mari ai clerului de-a lungul istoriei in interes politic,candva prin evul mediu chiar s-au scos pasajele despre reincarnare tot in scop politic...asa ca...ok,e o carte interesanta,sunt parabole foarte valabile,care isi gasesc ecou in prezent si sunt lectii d e viata importante,dar a lua ca atare tot ce e scris in biblie pe motiv ca e o scriere sfanta care vine d e la dumnezeu e putin deplasat,parerea mea...biblia ca si religia a fost creata d e oameni,mai mult sau mai putin sfinti...probabil cel mai important lucru in viata este sa devenim proprii nostri stapani,sa gandim liber,iar viata poate fi o scoala la care mergem pt a evolua,pt a creste....sau poate nu....parerile sunt impartite...insa a mea spune ca da, sufletul e nemuritor,pt ca suntem farame d e divinitate....de aceea iubirea e atat d e importanta in viata,un lucru facut din dragoste valoreaza cat o mie facute pur si simplu,pt ca presupune daruire...totodata cred ca am fost creati din iubire,pt ca nu poti crea daca nu iubesti...o fiinta care creeaza daruieste lumii o parte din ea insasi,fie ca e o poezie sau un cantec sau orice...atata timp cat faci mai frumoasa lumea in care te-ai nascut,atata timp cat creezi(si sa creeze nu poate chiar oricine,e un dar pe care imi place s a cred ca il au cei puternic spiritualizati,ma refer aici la creatia autentica originala chiar geniala si nu la mediocritate),atata timp cat iubesti deci simti nevoia de a te darui altcuiva...inseamna ca ai suflet...si acestae nemuritor....
Asta e doar un argument un pic cam prea romantic chiar si pt mine,insa exista multe argumente logice...ceea ce am expus aici are d e a face mai mult cu intuitia despre care eu cred ca izvoraste din spirit si prin ea se poate cunoaste autentic si corect starea de lucruri a lumii,si asta probabil deoarece,ca si creatia prin inspiratie profunda isi are sediul in miezul fiintei undeva in inconstient,in partea aceea divina din noi,insondabila si...undefinible:)
#55596 (raspuns la: #54962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mario - de Cassandra la: 13/07/2005 21:02:26
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In loc de “lupta” as folosi cuvintul dezbatere. Nu e nimic altceva decit un schimb de idei, din care toti invatam sper ceva. Pe alocuri discutia este mai “acida” sau “semiacida” :) dar aciditatea in discutii nu este sinonima cu insulta.
Stiinta NU este atotputernica, spre deosebire de Dzeu. Tocmai asta mi-ar placea sa ramina clar – oamenii au tendinta de a transforma stiinta intr-o pseudo-stiinta si exista desigur stiinta de proasta calitate. Si eu cred ca este o menire nobila sa luptam impotriva acestei tendinte, nu de alta dar toti ne beneficiem de adevarata stiinta.
Referitor la binomul religie-stiinta, raspunzind unui mesaj care afirma ca evolutia este dogma ateilor incercam sa arat ca nu e asa - exista multi oameni cu credinta religioasa care accepta evolutia. Nu stiu de ce asta a stirnit suparare.
In locul exercitiului mintal pe care il propui, eu as propune altul: sa traim zilnic in asa fel incit in ceasul mortii sa fim impacati cu noi insine, cu constiinta noastra. Dumnezeu este constiinta noastra spunea Ramón Sampedro cel care a luptat 30 de ani ca sa obtina in mod legal o moarte demna. Tot el spunea: “ ceea ce ne salveaza si ne elibereaza de orice teama, de orice condamnare si forma de sclavie, este propria noastra constiinta...Este adevarat ca fiecare fiinta vie are o teama naturala nu numai de moarte dar si de durere. Totusi, aceasta teama naturala nu trebuie sa fie folosita pentru a ne transforma in “supusii” unei autoritati morale absolute. Cind incetam sa fim copii, fiecare sintem autoritati morale in ceea ce priveste viata, moartea si iubirea”.
Referitor la normalitate: d - de cattallin2002 la: 19/07/2005 15:10:18
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Referitor la normalitate: dintr-un documentar am vazut ca in Grecia antica iubirea adevarata era considerata cea intre doi barbati. Intr un barbat si o femeie era mai mult o convietuire. Tinerii (la noi considerati copii), erau dati pt initiere la un intelept care ii invata stiinta si ii initia in tainele iubirii. Asa era considerat normal si moral.
Si oamenii tot nu s-au obisnuit pina acum, desi au trecut mii de ani.
#60293 (raspuns la: #60287) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iubirea, - de Lascar Barca la: 29/07/2005 00:04:41
(la: Ce inseamna ptr voi sa iubiti?)
Cred ca nu ti se intimpla si n-o gasesti.Ti-e pur si simplu data.De la Dumnezeu.Deci iubeste,omule,nu te sfii caci ne se stie de vei mai avea
o alta sansa.Sunt oameni care mor si n-au cunoscut iubirea...Cred ca
este mai mult adevarat decit melodramatic.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...