comentarii

referat iubirea fata de dumnezeu si fata de aproapele


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iubirea si credinta - de DINU IONESCU la: 04/07/2006 20:23:59
(la: Ce-si doresc femeile ?)
Bineinteles ca nu numai femeile sunt capabile de iubire..Dar ele o cauta intr-o mai mare masura, au o alta conceptie despre iubire decat barbatii.
Intr-adevar,cred ca Iubirea este inaintea Credintei, caci daca intelegem mesajul ei, am inteles cea mai importanta invatatura pe care ne-a dat-o Dumnezeu si ,implicit, ajungem astfel la credinta adevarata,nu neaparat la cea propovaduita de canoanele preotesti...
SAM.
#131521 (raspuns la: #131343) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce sari cuvinte si apelezi la prescurtari? - de DINU IONESCU la: 06/07/2006 19:23:41
(la: Iubirea....?!)
Dece, tocmai cand vorbesti de Iubire, sari litere, parti de cuvinte , apelezi la prescurtari si la ciudata ortografie aparuta doar in astfel de convorbiri?(bine, dar asta e alta tema...).
Iubirea? Ce este Iubirea? E ca si cum ai intreba : ce este Dumnezeu?Iubirea este Marele, Singurul Adevar al Vietii...Este singurul si totodata cel mai frumos lucru pe care ni l-a dat/insuflat Dumnezeu.Doar pentru asta merita sa traiesti...Si cand spun Iubire , nu ma refer doar la cea dintre Barbat si Femeie, ci , in general , la Iubirea de Dumnezeu, Iubirea de semeni ,s.a.m.d.
SAM.
iubire - de petale.albe la: 07/07/2006 14:53:11
(la: o mica dilema)

jocul atractiei in doi cand se iubesc e minunata [ m-am referit la distragerea atentiei de persoane pe care el nu le iubeste , si care dandu-le atentie distruge farmecul dintre noi]...iubirea exclude persoanele straine in relatie de orice fel, eu vreau ca el sa fie totul pentru mine launtric si eu sa fiu totul-in Iubire , cand El si Ea devin cu adevarat unul iata Omul !...

la asta ma refer, de ce unii tampiti cauta sa atraga atentia altora, paparude si stupide, numai ca sa se simta barbati si sa arate femeii iubite acest lucru cat e el "de"...de ce in fond , e un tampit care calca peste diamante asta e!...e neplacut si-ti trece tot cheful de iubire si pasiune cand vezi cu cate ignoranta si nesimtire desteapta continua sa se comporta asa...mai bine incepi sa visezi la un altul romantic, iar daca e gelos treaba lui, caut ceea ce am nevoie acolo unde gasesc...daca el e nesimtit si nu stie sa concentreze iubirea acolo unde trebuie n-are decat sa se disperseze cat o vrea , o sa se consume cu totul pana la urma !...

" Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri." Aristotel
#132076 (raspuns la: #131988) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu stiu daca intrebarea - tem - de casandra_radu la: 17/07/2006 13:34:36
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Nu stiu daca intrebarea - tema conferintei refera la Dumnezeu ca si cuvant, ca si concept, ca si...etc.
Nici cred nici nu cred.
Ce avem noi sunt mai multe scripturi care vorbesc despre Dumnezeu. Acuma hai sa o luam asa. Daca citim un Meniu de la un restaurant asta inseamna ca stim gustul mancarii despre care am citit? Sau...daca citim tratate despre iubire, asta inseamna ca stim ce este iubirea?
Cred ca asa si cu scripturile..poti citi oricate, poti citi si reciti Biblia de 1000 de ori, asta nu inseamna ca il cunosti pe Dumnezeu.
Pot incerca sa exprim ceea ce simt. Simt ca Dumnezeu nu e o religie, nu e o dogma, si mai mult decat orice ca Dumnezeu nu se alfa in mintea omului. Daca e ceva care sa te departeze mai mult de divin, aceea este mintea.
Nu cred nimic. Ce sa cred daca nu cunosc?
Simt insa bucurie in multe momente, cum ar fi cele in care privesc cerul, privesc florile, ascult cantecul pasarelelor sau imbratisez un om pe care-l iubesc. Multa bucurie care nu are nevoie de nimic altceva. Poate ca Dumnezeu nu este o idee, poate ca Dumnezeu este o stare.
raspunsuri - de casandra_radu la: 24/07/2006 20:46:39
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
pentru everlast
Nu stiu nimic, ai dreptate. Nu am incercat sa explic, ci exactinvers, am incercat sa exprim ceea ce am simtit. Fireste ca am esuat lamentabil, neexistand o posibilitate reala de a tanspune in cuvinte iubirea. Normal ca ma contrazic. Sunt o fiinta contradictorie.
Nici eu nu am avut rabdare sa citesc ceea ce ai scris tu in intregime.
Prima oara a fost dezamagire, a doua oara si tristetea a fost divina.
A treia oara a fost total si cand s-a terminat, s-a terminat cu totul, fara pareri de rau, fara tristeti, fara nimic.

pentru unicul
Ai dreptate, pe femei le fascineaza iubirile neimplinite. Unele chiar au un cult pentru asa ceva. Poate ca ele simt ca in acest fel iubirea atinge culmile, poate ca masoara iubirea dupa “cantitatea” si intensitatea suferintei.
Si esti simpatic cu femeile sunt vinovate pentru moartea masculilor.. :) Intotdeauna a fost asa.

pentru victor c
E-mailul este: casandra_radu@yahoo.com



pentru Cri Cri
Textul l-am scris inainte de a citi Osho. Extrasul despre gelozie l-am inserat acuma, cand am trimis textul spre publicare pentru cafeneaua.
Referitor la “confuzii”, perceptia expriamta iti apartine. Perceptia este unica si personala, nu am ce reprosuri sa aduc perceptiei altcuiva.
Cat despre “Nu poti iubi pe cineva si sa-i spui in acelasi timp: "sinucide-te daca asta te face fericit; eu te iubesc prea mult ca sa ma opun dorintelor tale!" - nici nu era vorba despre asa ceva. Era vorba despre :”Vrei sa fii cu altcineva...fii daca asta te face fericit, cine sunt eu sa ma opun dorintelor tale?”
”Ma rog... a face "portretul" iubirii mi se pare deja pretentios. Nimeni nu e chiar atat de intelept.” Nu am intentionat nici o clipa sa fac portretul iubirii. Un portret al iubirii ar putea mai degraba fi realizat prin muzica decat prin cuvinte. Muzica exprima mult mai mult decat cuvantul.

pentru angyal
E foarte bine ca ai trait. Ai avut noroc. Nu stiu cat de multa putere iti poate da o amintire...dar e bine sa nu folosesti o amintire frumoasa ca un refugiu in fata realitatii. Ceea ce a fost, oricat de frumos a fost, nu se mai intoarce. Si cu cat e mai frumos cu atat suntem (sau poate ar trebui) sa fim constienti de ireversibilitatea acelor clipe.

pentru lavdyi
Faptul ca cineva este de acord cu mine nu-mi aduce bucurie. Ma bucur cand cineva ma critica si descopar un element nou, ceva care mi-a scapat. Sau un alt punct de vedere.
Daca dezaprobi ceea ce am scris, te rog, scrie. Nu am venit aici ca sa fim de acord unii cu altii si sa ne laudam reciproc ce grozavi suntem.
Nu am trasat standarde de calitate. Textul e incercarea de a exprima o experienta personala. Subliniez personala. Cel putin in materie de sentimente nimeni nu poate sa spuna ce e bine si ce e rau. Fiecare traieste in felul sau. Poate ca exprimarile noastre se aseamana, dar cel mai probabil trairile sunt pur personale. Poti critica ideile cuiva, dar cum sa critici felul in care simte?
Si crezi ca eu nu alternez in felul descris de tine? Si eu ca orice muritor de rand. Dar cum s-a intamplat, macar pentru cateva momente sa simt altceva, mai presus de aceste lucruri. Si eu am “pesudo-iubit”, si eu am crezut ca iubesc, si eu am confundat pasiunea cu iubirea, si eu m-am atasat, m-am cramponat, am fost geloasa...toate alea. Dar am cunoscut si alte trairi. Asta am incercat sa transpun in cuvinte.

pentru Belle
Uite ce a raspuns persoana careia ii era adresata scrisoarea (scrisoare continand mai putin pasajul citat):
“Am avut o zi grea azi, zi care nu s-a terminat inca. Desi a mers totul bine, am venit acasa obosit, agitat, conectat inca la nebunia de dincolo de ziduri. Primul lucru pe care l-am facut, cu speranta, a fost sa-mi verific mail-ul. Multumesc. M-am adapat din cuvintele tale. Orice ai scrie ar fi pentru mine un dar nepretuit. Dar nu a fost orice. A fost mult mai mult. Profund, neformal, sincer, venit din inima, coplesitor. Nu incerc sa-ti raspund, nu incerc sa comentez, nu incerc sa analizez. Gust. Simt. Ma bucur. Nu ma intreb de ce, nu caut explicatii. Este ceva inedit, prea puternic pentru a fi cuprins in imaginea cuvintelor. Imi aduce liniste. Nu calm. Linistea concentrica unei bucurii profunde. Nu sper, nu astept, traiesc. E clipa. Renunt (n-am mai facut-o) la reprimari, la masti. Si nu ma simt vulnerabil, descoperit. Atins, insa, in strafundurile fiintei mele. As vrea sa stau o vesnicie sa te ascult, sa-ti vorbesc, sa te privesc. Dar clipele astea chiar pot dura o vesnicie. O stiu.”

Te cred ca fugeai. Cei mai multi fug, chiar daca ar vrea sa stea. Lasitatea e mereu o optiune convenabila, te scuteste de riscuri, de frica si de emotii.
Subsemnata prefera sa riste, si daca e sa regrete, sa regrete ceea ce a fost si nu ceea ce nu a fost, intrebandu-se ce ar fi putut fi daca...

pentru zaraza sc
Nu este nimic rau in a trai pentru altii. In sensul de –ai iubi, de a face totul pentru ei, de a-i ajuta, de a fi acolo si a-i sustine, la bine si la greu. Poate ca iubirea este poarta mantuirii.
Iubirea e un “loc” bun de unde sa incepem...

pentru Alexandros
Si mie imi place. E oarece afinitate intre ideile noastre.
Ceea ce am scris nu a fost gandit. A fost trait si apoi transpus in cuvinte, cu neajunsurile de rigoare ale exprimarii, desigur. Cred ca asta a fost ultima tentativa a a incerca sa exprim ceea ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Cum ziceam mai sus, am scris inainte de a “face cunostinta” cu Osho, extrasul a fost adaugat pentru publicare.
Poate ca iubirea pentru o fiinta umana deschide calea catre iubirea pentru Dumnezeu. Nu stiu cum ar putea cineva sa-l iubeasca pe Dumnezeu daca nu a iubit o alta fiinta umana.
Altruismul nu paote fi intins pana acolo...asa este...dar te poti trezi ca asa simti.
Da, poate ca a inselat. Poate ca a fost cu altcineva de la bun inceput si eu nu am stiut. Poate ca am aflat pe parcurs, dar asta nu a facut sa nu-l mai iubesc, ci doar sa incetez sa ma mai vad cu el.
Nu am zis ca nu as crede in iubirea la distanta. Nu e vorba de a crede sau nu. Se intampal uneori sa nu poti fi cu persoana iubita, sa existe distanta fizica intre voi. In text m-am referit la o altfel de distanta. Distanta care exista intre doi oameni, fizic impreuna, dar sufleteste foarte departe.
Nu e vorba ca pasiunea si atractia sexuala nu ar fi obligatorii sau ca ar fi. Sunt firesti, naturale si eu sunt pentru tot ceea ce este natural. Dar pasiunea inceteaza cand stii ca nu esti singurul/singura. Iubirea nu. Asta e diferenta.
Revino :)
angelis - de abc111 la: 26/07/2006 07:21:09
(la: ATEISM)
E interesant ca trebuie sa te parafrazez; sunt de acord cu...aproape tot ce ai spus. Cu o mare exceptie.

Dar intai sa-ti spun ca sunt de acord cu tine ca rugaciunea, ca si meditatia, pot avea influente pozitive mai ales pe plan psihic. Nu ma refer la vindecari miraculoase, ci la linistirea psihica, eliminarea stressului. Gandurile pozitive si iubirea au si ele asemenea efecte, in timp ce gandurile negative au efecte contrare. Ba chiar mai mult, insasi efectulplacebo este important in unele vindecari. Dar sunt vindecari si vindecari...

In emisiunile televanghelistilor americani se prezinta tot timpul "vindecari miraculoase". Nu exagerez deloc: un pastor, Pat Robertson, obisnuia sa spuna.." chiar acum in orasul New York, Dumnezeu il vindeca de artrita pe ...X; chiar acum, Dumnezeu il vindeca de hemoroizi pe...Y" si asa mai departe. Iar "turma" credea. Sa vindeci de artrita si hemoroizi persoane pe care nu le cunosti e totusi una, dar sa vindeci de AIDS (SIDA) pe cineva pe care il ai in fatza ta e alta. Iar el a facut si excrocheria asta:" l-a vindecat pe unul de SIDA". Evident ca a fost vorba de excrocherie religioasa.

Dar nu exista absolut nici un caz in care cineva sa se vindecat de ceva pe baza de "credintza".

Am mai descris candva expozitia de carje de la Lourdes, locul unde se vindeca lumea si reactia ingrijitorului carjelor: "decat toate aceste carje ar fi fost mult mai elocvent un singur picior de lemn". Cand vei vedea pe cineva fara picioare vindecat pe baza credintei, sa-mi spui.

Nu te amagi, nu are cum sa-i creasca picioare nimanui, si tu in sinea ta stii asta.

Dar mai este un aspect legat de acest tip de credinta: au fost doua cazuri de fetitze rapite de monstii sexuali; in ambele cazuri parintii s-au rugat; una a scapat iar cealalta a fost ucisa. Tu crezi ca rugaciunea unor parinti a fost mai importanta decat a celorlalti? Iar cand a aparut la TV mama fetitiei salvate a multumit lui Dumnezeu pentru salvare...Crezi ca a facut bine? Cum s-au simtit parintii celeilalte fetitze? A fost un caz dezbatut la tv.
#135545 (raspuns la: #135493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
IUBIRE si iubire-pentru TeddyBear - de zaraza sc la: 31/07/2006 14:04:33
(la: Iubim, dar cum iubim? Gary Chapman si cele cinci limbaje)
Ai dreptate, iubirea aceea cu majuscule, acea IUBIRE pe care o dorim cu totii, se manifesta asa cum zici. Din pacate sau din fericire, cind ne casatorim nu asteptam IUBIREA, ci alegem partenerul cu care impartasim aceleasi aspiratii, aceleasi preocupari comune, aceeasi viziune asupra vietii. Viata o avem ca sa iubim? Uneori simtim asta...dar pina sa o punem in practica sintem casatoriti, caci probabil primeaza instinctul de perpetuare a speciei, pe de o parte sau acel adevar in care cred multi, traim ca sa ne mintuim...
Viata o avem ca sa oferim viata!
Daca esti credincios iubesti pe Dumnezeu, sau ar trebui...
Si uite-asa ne trezim ca luptam pentru a ne simti impliniti! Sa avem si copii reusiti, si sa gustam IUBIREA daca se poate, daca nu reusim sa mincam din ea!

cere si ti se va da
#136808 (raspuns la: #135957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Poate Dumnezeu nu a facut ni - de rational rose la: 04/08/2006 22:34:14
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
"Poate Dumnezeu nu a facut nimic. Poate Dumnezeu e totul. E cam tampita ideea ca Dumnezeu a creat lumea, in sensul ca Dumnezeu este cauza iar lumea efectul. Ca atunci stam sa ne gandim, ce era inainte sa existe Dumnezeu? Ceva trebuie sa fi fost, spatiu..ca altfel unde ar fi aparut Dumnezeu daca nu exista un spatiu. Rational nu poti gandi decat in trmenii astia: cauza-efect, premisa-concluzie, scop si mijloace. Dar poate ca Dumnezeu transcende aceste aspecte. Si cum le tanscende, mintea nu poate sa-l inteleaga."

Daca l-am putea explica si intelege complet pe Dumnezeu, ar insemna ca suntem ca El nu? Si cred ca e clar ca nu suntem. Nu putem intelege decat anumite lucruri despre Dumnezeu, iar altele ne-au fost descoperite de El.


"POate Dumnezeu nu are un inceput, nu are un sfarsit, este spatiul, vidul si este de asemenea si plinul, totul, lumea.
Daca vom consdiera ca, creatorul nu e ceva distinct de creatia sa, atunci totul este Dumnezeu, inclusiv omul, inclusiv spatiul ce l-a "precedat". Si cum ar putea fi Dumnezeu distinct de creatia sa?! Daca ne uitam la om - creatia sa, nu? Observam cat de imperfect este. "

Si de ce am considera asta? Parca spuneai mai sus ca nu putem intelege...


"Poate ceva perfect sa creeze ceva atat de imperfect precum omul?Pai se pare ca poate.."

Depinde ce intelegi prin "perfect". Omul a fost creat perfect. Tocmai fiindca era perfect, avea si posibilitatea de a alege. Si a ales gresit. De atunci, Dumnezeu incearca in toate chipurile (fara a incalca vointa libera) sa aduca oamenii la statutul initial.


"si atunci probabil ca Dumnezeu, ca esenta este cu totul altceva decat perceptia noastra despre el."



"In viziunea mea, mintea omului este singurul lucru care e departe de Dumnezeu. Mintea e ca o bariera sau ca un ecran care distorsioneaza realitatea. "

E vorba doar despre mintea altora? :-)
E putin ciudat "rationamentul" tau... incerci sa ne explici cu mintea ta, ca mintea ta nu e capabila sa explice... :-)

Daca citesti mai atenta Biblia, Dumnezeu vrea sa ne pastram mintea "nedistorsionata", sa respectam o igiena, corporala, alimentara si mai ales a mintii...


"Cate idei isi fac oameni despre lucruri! Inclusiv Dumnezeu. Iar apoi pretind sus si tare ca ei il cunosc. Doar fiindca si-au facut niste idei despre el sau au citit despre el. Parca in Vechiul testament cica zicea Dumnezeu "sa nu ai alti dumnezei in afara de mine...eu sunt un dumnezeu foarte gelos". Sa fie acesta Dumnezeu? :) Mai degraba mi se pare ca ar fi ideea celui care a scris, care a proiectat asupra lui Dumnezeu propria sa pornire..gelozia. Auzi, Dumnezeu gelos! :))

Ce ti se pare asa ciudat?? Fidelitatea? Pai asta e tocmai ca sa ne pastram mintea "nedistorsionata". Dumnezeu nu apreciaza "curvia" in nici un domeniu al vietii, nici cea fizica, nici cea intelectuala, a mintii.


"Pare mai degraba un tip autoritar, posesiv si maruntel care tuna si fulgera, ii obideste pe oameni, ii chinuie pe evrei timp de 40 de ani prin desert si asa mai departe. Dumnezeul din vechiul testament este departe de oameni, ii conduce, dar nu-i iubeste, este rece, necrutator, neiertator."

Ce-ar fi sa citesti mai atenta... si sa nu mai distorsionezi realitatea :-)
Citeste de ce au avut nevoie evreii de acea lectie, cred ca daca era altcineva in locul lui Dumnezeu ii omora pe toti, dupa cate prostii faceau, si asta dupa ce au fost salvati in chip miraculos.


"Discrepanta e mare fata de noul testament. Am avut noroc ca a venit Isus, fiindca el a adus iubirea, iertarea. "

Nu e nici o discrepanta, Isus a venit sa implineasca ceea ce a fost spus si aratat in Vechiul Testament prin atatea simboluri. Iertarea si iubirea erau si in Vechiul Testament pt ca era acelasi Dumnezeu.


"El nu a judecat pe nimeni... "

Hai sa nu distorsionam Biblia, ca sa ne convina...
Ia citeste de cate ori a mustrat, si pe ucenici, si pe altii. Si ia mai citeste (in Noul Testament) pentru ce o sa vina Isus a doua oara: pentru JUDECATA. Legea (cele 10 porunci) data in Vechiul Testament capata valente mult mai largi (in sensul strictetii) in Noul Testament. Nu numai ca nu trebuie sa poftesti ceea ce este al aproapelui tau (inclusiv nevasta), dar nu trebuie nici sa gandesti asta. Nu numai ca nu trebuie sa ucizi (literal), dar nu trebuie nici sa "ucizi" cu vorbele, sau sa gandesti rau despre cineva, sau sa-i vorbesti urat etc Isus a venit tocmai pt ca sa implineasca Legea, si sa ne arate cum trebuie sa traim respectand aceasta Lege. "Cine ma iubeste, pazeste poruncile Mele"


"Din pacate si iubirea adusa de el, a fost otravita de biserica. Biserica...nu concepe sexul premarital, de altfel nu concepe multe. Adica nu conteaza daca eu iubesc, e un pacat sa am relatii intime cu omul iubit. Nu, eu trebuie sa trec printr-un ceremonial inventat de om ca sa nu fie pacat. Amuzant de-a dreptul. Ce sa faca un om in aceste conditii? Eu am dat curs pornirilor firesti si am constatat ca nu este nici un pacat sa faci dragoste cu omul iubit. Dimpotriva, este o mare bucurie. Sexul este sursa vietii, iar Dumnezeu nu este impotriva vietii, poate este viata insasi. "

Desi ai oarecare dreptate ca oamenii au denaturat crestinismul, gresesti fundamental in continuare. In primul rand, nu trebuie sa te iei dupa oameni. In al doilea rand, ce inseamna pentru tine "iubirea"? De unde iti iei definitia pt iubirea asta? Si pedofilii pot sa zica ca "iubesc", nu te supara. Iubirea nu inseamna libertinaj. Iar familia este "inventata" de Dumnezeu, nu de om.

Multi oameni nu inteleg cum Dumnezeu este si IUBITOR, dar si DREPT, in acelasi timp.

Ar mai fi multe de spus, dar lucrurile devin taaaare confuze in textul tau... cum spui chiar tu: "mintea umana este doar o insiruire haotica de ganduri, este lipsita de consistenta"...

Trebuie sa privim mai mult la noi si sa ne comparam cu standardul, nu cu altii, fie ei preoti sau altceva. Generalizarile astea sunt gresite, si despre preoti, si despre "oamenii simpli". Daca vedem ceva bun la cineva, putem invata, daca nu.... il putem ajuta sa se corecteze. Critica neconstructiva e pierdere de timp.
#137442 (raspuns la: #137103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru rational rose - de casandra_radu la: 05/08/2006 15:14:29
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
“Daca l-am putea explica si intelege complet pe Dumnezeu, ar insemna ca suntem ca El nu? Si cred ca e clar ca nu suntem. Nu putem intelege decat anumite lucruri despre Dumnezeu, iar altele ne-au fost descoperite de El.”
Nu suntem ca el, suntem parte a intregului. Daca el e intregul, noi suntem el. Doar ca nu vedem asta. Nasol sa nu fii iluminat, nu? :)
”Si de ce am considera asta? Parca spuneai mai sus ca nu putem intelege... “
Nu putem intelege, nu cu mintea, asta imi este mie clar. Daca ne-am da seama ca nu stim de fapt nimic, poate am avea o sansa de a afla, candva.
”Depinde ce intelegi prin "perfect". Omul a fost creat perfect. Tocmai fiindca era perfect, avea si posibilitatea de a alege. Si a ales gresit. De atunci, Dumnezeu incearca in toate chipurile (fara a incalca vointa libera) sa aduca oamenii la statutul initial.”
Pai da, creatia lui Dumnezeu a ales gresit. Dar nu tot Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru? Si fiind atoatestiutor, stia si ce va face omul cu acest liber arbitru. Dumnezeu stia ca vom alege gresit. Nu crezi? :) Dumnezeu nu incerca nimic, daca vrea sa faca ceva, face, iar cat despre a aduce omaneii la statutul initial, apreciez ca asta nu este misiunea sa, ci a noastra, a fiecaruia, individual. Dumnezeu nu interfereaza cu liberul arbitru.
”E vorba doar despre mintea altora? :-)
E putin ciudat "rationamentul" tau... incerci sa ne explici cu mintea ta, ca mintea ta nu e capabila sa explice... :-)”
Este vorba despre orice minte, mintea este minte. Stiu ca e ciudat, dar pe cafeneaua comunicam prin cuvinte scrise. As putea sa-ti “explic” printr-un zambet, o privire, o imbratisare. Dar nu am cum sa fac acest lucru pe site, evident.
“Daca citesti mai atenta Biblia, Dumnezeu vrea sa ne pastram mintea "nedistorsionata", sa respectam o igiena, corporala, alimentara si mai ales a mintii...”
Am citit-o mai demult. Nu am realizat nimic. Fiindca adevarul nu e in carti, in conversatii. Da, imi pastrez mintea “nedistorsionata” atunci cand nu ai gandesc. Sunt situatii in care nu gandesti – ca de exemplu cand faci un bungee-jumping, cand meditezi sau cand faci dragoste.
”Ce ti se pare asa ciudat?? Fidelitatea? Pai asta e tocmai ca sa ne pastram mintea "nedistorsionata". Dumnezeu nu apreciaza "curvia" in nici un domeniu al vietii, nici cea fizica, nici cea intelectuala, a mintii.”
Nimic din ceea ce este impus sau autoimpus nu este divin. Fidelitatea “volitiva” e praf in ochi. Nu stiu ce intelegi prin “curvia” in nici un domeniu al vietii, nici cea a mintii. Fiindaca mintea tot el ne-a creat-o iar mintea zboara “din floare in floare” :).
”Ce-ar fi sa citesti mai atenta... si sa nu mai distorsionezi realitatea :-)
Citeste de ce au avut nevoie evreii de acea lectie, cred ca daca era altcineva in locul lui Dumnezeu ii omora pe toti, dupa cate prostii faceau, si asta dupa ce au fost salvati in chip miraculos.”
Te rog nu-mi mai spune ce sa fac, fiindca nu are sens. Nu stiu ce ar fi facut altcineva si nici nu am nimic cu evreii.
”Nu e nici o discrepanta, Isus a venit sa implineasca ceea ce a fost spus si aratat in Vechiul Testament prin atatea simboluri. Iertarea si iubirea erau si in Vechiul Testament pt ca era acelasi Dumnezeu.”
Dumnezeu este intotdeauna acelasi, doar perceptia oamenilor difera. Cele doua testamente fiind scrise de oameni diferiti..proiectand imagini diferite. Sigur ca putem veni noi cu multe argumente pentru a le “unifica”. Biblia, cartea cartilor ramane insa tot o carte si nimic mai mult.
Si ce daca distorsionezi ceva care deja a fost distorsionat, in primul rand de cei care au scris-o apoi de cei care au comentat-o? Cele 10 porunci...viata din pacate e mult mai vasta decat acele biete 10 porunci. “Nu trebuie sa gandesti...” pai ce faci daca iti vine gandul, ca omul e o fiinta sexuala? Ce faci? Te rogi pentru iertare, postesti, te autotorturezi ca sa obtii iertarea?! :)
Da, oamenii au denaturat ceva care era de la bun inceput denaturat. Si aici ma refer strict la conceptie. Isus habar nu avea de crestinism, acesta a venit dupa ce El nu mai era prin oameni.
Despre iubire am scris un text, nu vreau sa ocup spatiul in aceasta conferinta. Iubirea nu are definitie, e un mister. Familia inventata de Dumnezeu? :) Gasesc ideea ciudata. Poate explici ce intelegi prin “familie”, ca sa nu fac aprecieri pe ceea ce mi se pare mie ca ai vrut sa spui.
Nu-l putem intelege pe Dumnzeu, dar il putem simti.
Intodeauna sunt multe de spus si niciodata nu termini, poti continua la nesfarsit cu discutii.
Nu itnetionam sa fa co generalizare, au fost niste observatii, oameni pe care i-am vazut si nimic mai mult. Ideea ar fi ca daca vad un om simplu, nu-l dispretuiesc doar fiindca nu a citit carti in viata lui, asa cum daca vad o preot nu voi merge sa-i sarut mana..ca cine stie ce a facut cu ea :).
Cine decide care critica e constructiva si care nu?
Cu cat mai mutl scriu pe cafeneaua, cu atat mai clara imi este lipsa sensului acestor discutii :).
#137501 (raspuns la: #137442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru Alexandros - de casandra_radu la: 21/08/2006 16:44:32
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Sunt plina de contradictii, da! Sunt inconsecventa si nu ma intereseaza notiunile, inclusiv "notiunea de iubire", tot notiune este. Fiindca viata e prina de contradictii, de neprevazut si de incosecvente...
Asa ca in ce ma priveste, am trimis la plimbare notiunile, teoriile in in general orice lucru static, care nu corespunde dinamicitatii vietii.
Te simt ca inca mai esti suparat, de la conferinta aia pe tema prostiei, de regula aveai raspunsuri mai empatice. Ei bine..asta este, astept sa iti treaca :) Stii ce imi vine acuma? Sa iti raspund pe acelasi ton. Dar...mi se pare o prostie sa reactionez asa. Sa uit ca de fapt te simpatizez, cu toata supararea ta. Asa ca..rasusflu adanc si caut sa continui conversatia.
Da, fireste ca iubirea fata de o persoana de sex opus nu e acelasi lucru cu iubirea pentru mama, tata, frate, prieteni..insa fiecare iubire pentru o alta fiinta umana te face mai bun si te aproprie de Dumnezeu. Cel putin acest lucru il au in comun. Iubirea pentru o persoana de sex opus este "mai" misterioasa decat alte iubiri, mai ales cand apare brusc, fara nici o explicatie, fara nici o motivatie. Pentru mine iubirea nu are motivatii. Ar fi asa usor sa aiba...atunci as fi iubit pe acela care imi dadea toate motivele (cel putin cele insirate de tine se regaseau in comportamentul lui). Aveam toata motivele sa il iubesc, se purta minunat, din toate gesturile lui razbatea o profunda afectiune pentru mine, era intr-adevar omul potrivit. Il apreciam pentru calitatile lui si era ceea ce am gandit mereu ca vreau de la un barbat. Nici o contradictie aici. Numai a...nu l-am iubit. Am tinut la el, dar asta nu echivaleaza cu iubirea.
Pai ce sa ii ceri lui Dumnezeu? Numai ca asa cum nu ii ceri lui poate asa ar fi frumos sa nu ceri nici altuia. Adica..nu cer creatorului dar cer creatiei sale? :)
Nu simte la fel de mult..nici macar nu cred ca este o chestiune de a masura...Sa masori in ce? In kg, in km, in amperi? In ce? Mai degraba este o modalitate diferita de a simti si o profunzime diferita a sentimentelor, care oricum nu pot fi cuantificate.
Iubirea nu are nimic de a face cu principiile. Orice iubire insa este poarta catre iubirea suprema sau iubirea de Dumnezeu cum vrei sa ii spui.
n ce priveste cuplurile, foloseam "iubire" in alt sens, asa cum se paote desprinde din context. Nu am nici o treaba cu Sulfina Barbu, insa apropo de ceea ce a zis ea, am facut o conexiune care mie mi se pare ca atinge un punct nevralgic - si anume ca ai viata pe care o meriti. Sa dezvolt? Crezi ca este cazul?
Normal ca ce insiram nu e iubire. Aceea este ceea ce se intampla cel mai adesea si care oamenii considera a fi iubire. Dupa care, cand se termina se pot lauda ca ei au iubit si mai ales cat au suferit. Ca au fost tradati, ca bla bla...in fine. Ca doar doar impresioneaza pe altul si vor fi iubiti ca deh, destul au suferit.
Ma rog, poate compasiunea si prietenia nu sunt forme ale iubirii pen tru tine. Asta este altceva. Dar nu imi spune tu mie ce simt, cum simt si asa mai departe. Nu are sens, nu ma cunosti, nu te cunosc.
Pentru mine compasiunea nu inseamna mila. Nu vorbeam in sens de dictionar. Compasiunea in sensul de acea iubire in care tu nu mai esti. Si nu voi teoretiza deoarece nu are nici un sens.
Daca tu iubesti o persoana si ea nu stie, cel mai firesc este sa ii aduci la cunostiinta acel lucru. Nu este iubire intre voi, dar poate ca tu o iubesti chiar si asa. Sau poate esti obsedat. de unde sa stiu eu?! Ei bine...o anunti...si daca stie, ce? Poate ca nu e deloc interesata. Iti moare iubirea pe loc? Ei..poate nu a fost iubire atunci.
Sunt destui oameni care spun ca il iubesc pe Dumnezeu si care in acelasi timp nu pot iubi pe cineva care nu le da atentie. Asta este...e mult mai usor sa iubesti un concept decat o persoana care nu te baga in seama.
Nu discutam despre iubirea pentru cineva trecut in nefiinta. Observ ca tu simti la fel pentru toti cei trecuti in nefiinta. Asa simti tu si poate ca altul simte altfel. Sa nu crezi ca daca tu simti in anume fel si altii simt la fel. Asa cum fiecare gandim in felul nostru, asa fiecare simtim in felul nostru.
Chiar doresc sa citesc parerea ta vis a vis de cum mi-a fost mie denaturata notiunea de iubire. Ai facut o afirmatie dar nu ai adus nici un fel de argumente. Ce pot spune deocamdata, pe langa ce am spus despre acea iubire este ca urmare a ceea ce am simtit pentru el, am inceput sa am mai multa toleranta si fata de altii, am inceput sa ma inteleg mult mai bine cu colegii mei, cu parintii mei si ami ales, total surprinzator pentru mine, au inceput sa imi palca oamenii, dupa atata vreme, de cand ma stiu, ca nu-i puteam suferi. Asa ca mi-o fi denaturat mie "notiunea" in orice caz ma simt tare bine cu oamenii, mi-s dragi, imi plac si intr-un fel ciudat, pe cei pe care ii iubeam ii iubesc acum mai mult. O sa zici ca ma contrazic? Da, fiindca nu vorbesc rational si o stiu foarte bine.
"Si aici, scumpa casandra radu, recunosti in sfarsit ca nu a fost ce trebuia".
Te rog, nu imi spune "scumpa" daca nu simti asa. Ce sa recunosc? Asta e afirmatia ta. In viata nimic nu "trebuie". Asa s-a intamplat, a fost o experienta si nu as schimba nimic. Nu am ce sa schimb. Am facut asa cum am simtit. Viata nu este asa cum si-o planuieste omul. Da..mi-am dorit sa raman cu barbatul iubit, sa avem o viata impreuna. Dar..daca el in cel din urma a ales altceva, ce pot sa fac decat sa merg mai departe.
Daca ma intrebai cu ceva vreme in urma ce trebuie si ce nu iti spuneam in primul rand ca "nu trebuia sa ma nasc", apoi ca nu am iesit asa cum trebuia si tot asa mai departe la infinit. Viata isi are cursul ei, indiferent de ce trebuie sau ce nu trebuie.
Da de unde..auzi jos palaria..pai pentru ce?! Vrei sinceritate si luciditate? Din partea mea, oricand...nu imi palce sa fiu altfel decat asa cum sunt.
Oricine paote fi pacalit. Daca nu vrei sa fi pacalit, lasa orgoliile la o parte si atunci s-ar putea sa incepi sa vezi realitatea. Cel mai usor de pacalit sunt oamenii orgoliosi. Si totodata sunt cei pe care ii poti manipula cel mai usor.
Nu a trisat nimeni. Nu am zis vorbe mari daca nu am simtit ce spun. Chiar si cand ti-am zis tie "dragul meu" asa am simtit, pentru ca m-au binedispus comentariile tale. Nu am umblat niciodata cu chestii de genul "te iubesc, esti viata mea"...ca sa creez atmosfera placuta in budoar. La fel cum nici nu am facut pe interesanta pretinzand ca sunt total rece si doar interesata de sex. Imi place aproprierea intima si din aceasta cauza nu o voi face oricum, ci o voi face asa cum merita acest act frumos intre doi oameni.
Pe mine nu ma intereseaza acea conventie sociala numita casnicie. Nu-mi doresc, nu mi-am dorit.
Lasa te rog tonul asta dojenitor ca nu te prinde. Ca te asteptai sa parafrazez pe altcineva..uite ai putea sa tagi invatatura ca asteptarile iti sunt de regula inselate si ca altul nu are nimic de-a face cu ceea ce astepti tu de la el. Si ma indoiesc ca ma cunosti. Doar fiindca ai citit cate ceva din ce am scris. La fel cum nici eu nu te cunosc pe tine.
Nu am parafraza-to nici admirativ, nici peiorativ. Am explicat mai sus care e treaba cu parafrazarea.
Da o sa ma contrazic tot timpul! Asta e perceptia ta despre mine, care nu este neaparat adevarul. In sinea mea nu exista contradictii, oricum nu in ce priveste iubirea.
Daca se intampla sa fiu iubita, ok sunt de acord :) Chiar daca nu voi sti niciodata cat de profund sunt iubita. Daca nu se intampla, asta este. Sunt lucruri care nu depind de mine. Nici chiar iubirea pe care o simt eu nu depinde de mine.Este sau nu este. Nu imi irosesc energia dorind lucruri care nu depinde de mine. De fapt toata "afacerea" asta cu doritul e o mare tampenie.
In final...nu ti-as putea da argumente si oricum probabil ar fi multe contradictii. In ce priveste ultima intrebare, daca ar raspunde altul, dupa ce ar fi la curent cu povestea vietii mele ar spune ca am fost iubita. Eu insa simt ca nu stiu cum este sa fii iubita. O replica la aceasta ar putea fi ca eu am standarde prea mari...disputa ar continua la nesfarsit, ce rost ar avea?!
Scopul publicarii acestui text nu a fost de a diseca iubirea si nici de ma ma transforma pe mine in obiect de disectie. I-am zis lui Cri Cris care era ideea.
Astept sa iti treaca pasa :) Si apropo de conferinta aialalta nici macar nu am citit ce ai scris tu acolo. Inerent, nu aveam cum sa ma refer la tine.
#140659 (raspuns la: #140644) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iubirea nu e buna. - de tatiku la: 28/08/2006 10:36:46
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Cred ca a fi idealist inseamna sa ni se puna o draperie groasa peste minte. Iubirea nu inseamna decat exces. De orice fel. De timp pierdut, de minte inrobita, de spaime si trairi intortocheata, de suferinte, de functionare anormala a tuturor facultatilor. Cati dintre noi putem sa ne laudam cu o iubire implinita total? Nimeni, probabil, pentru ca asta nu se poate. Iubire e lasata de Dumnezeu pentru procreere, e capcana vietii ca sa avem copii si sa regeneram specia. Nimic altceva. Odata aceasta functie indeplinita, dragostea se destrama in fasii, numite, pe rand, Prietenie, Obisnuinta, Plictiseala, Agasare...
Depnde de inteligenta fiecaruia sa dezvolte dragostea din tinerete in ceva durabil, gen prietenie si respect.
Care, la o adica, fac mult mai mult bine decat dragostea.
O altfel de iubire - de rast la: 06/09/2006 22:02:00
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Acest sentiment, pentru noi, oamenii mileniului III, are "un destinatar". Spunem: "iubesc pe X". X poate fi: sotia, mama, pisica, masina, echipa nationala a Romaniei (si "se bate" cu Albania" :-) ), fotbalul, soarele, florile, etc..., etc...
Dar, oare, nu este posibil sa spui: "iubesc" si atat. Adica, pur si simplu, sa iubesti. Ce sa iubessti? Nimic. Dar in acelasi timp si totul.
Adica.... asa... sa "zvarli" cu iubire in toate cele 6 directii ale spatiului tri-dimensional....
Aceasta iubire o mai putem denumi "iubire fara obiect". Nu are destinatar... nici macar Dumnezeu.
lui Cipriano. Dumnezeu si viitorul... - de LUCIUS 01 la: 11/09/2006 19:46:48
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"...cand citesti Biblia nu o citi mota-mo...multe la prima vedere spun ceva dar dk meditezi putin vei vedea ca e cu totul altcv'..."

Cipriano am avut tot timpul, la dispozitie, sa citesc biblia. Te asigur ca nu exista nici-un pasaj care sa-ti sugereze macar, ca trebuie sa citesti printre randuri ! Aceasta carte a fost scrisa pentru a fi inteleasa de poporul simplu, sau norodul, daca preferi un termen slavon. Acum vreo doua mii de ani, educatia, in sensul pe care-l intelegem astazi, era ca si inexistenta. Atunci cand Biblia a fost scrisa nu s-a gandit nimeni ca ea va ajunge sa fie "interpretata" peste 2000 de ani. Aceasta trebuia inteleasa asa cum era scrisa. Chestiunea asta cu "interpretarea" a aparut dupa jumatatea sec. 20 pentru ca oamenii incepusera sa-si puna intrebari si pentru a salva aparentele cartea nu putea fi rescrisa, asa ca era cu mult mai comod sa se spuna ca nu trebuie citita mot-a-mot.

"iata eu VOI DA in mainile tale Ierihonul si pe regii lui. ...21. si au dat junghierii tot ce era in cetate: barbati si femei si tineri si batrani...toti au trecut prin ascutisul sabiei"...

Daca tie ti se pare normal ca Dumnezeu sa incurajeze uciderea unui intreg popor si, mai rau, chiar sa participe la masacru atunci e in regula. Esti un adevarat credincios. Probabil, daca vreun reprezentant de-al acestei entitati, sa presupunem, ar sosi pe Pamant si ar spune ca cei care nu cred trebuie sa moara, ai incuviinta un asemenea masacru in numele credintei ?
Dar ai uitat un lucru important. Dumnezeu nu i-a pedepsit pe cei din Ierihon pentru credinta lor, probabil ar fi putut face singur asta, ci ca sa le ocupe tara pentru a o darui evreilor.
Nu uita ca mai la nord existau Dacii care aveau si ei alti zei. Habar nu aveau de unul singur, de Dumnezeu. La fel si Grecii la fel si Romanii. Ei nu crezusera niciodata intr-un singur zeu. Asta inseamna ca nu mai meritau sa traiasca ?
De ce spun ca Dumnezeu s-a purtat jalnic cotropind un popor? Daca nu stia ce avea sa se intample inseamna ca nu era un Zeu. Nu putea fi un Zeu acela care nu ar fi cunoscut viitorul. Daca Dumnezeu cunostea viitorul atunci e si mai grav pentru ca nu a incercat sa indrepte lucrurile. In loc sa-i ucida le-ar fi facut cateva minuni stramosilor celor din Ierihon. LA CATA MINTE AVEAU OAMENII PE ATUNCI, AR FI DEVENIT CRESTINI INSTANTANEU. Nu ar mai fi fost necesar carnagiul de mai tarziu.
Dar Dumnezeu e mai presus de intelegerea omeneasca. Deci el stia ce avea sa se petreaca in viitor. Pentru poporul asa numit "ales" a facut o demonstratie de forta. Bine ca nu le-a ales locul in alta parte...
In alta ordine de idei, nicaieri in istoria Egiptului nu se specifica faptul ca stramosii evreilor erau scavi acolo. Istoria, la ei, este daltuita in piatra. Nici un eveniment nu a scapat neconsemnat. Si totusi nicaieri nu se scrie despre o molima iscata din senin, ca apele s-au inrosit, sau ca un faraon cu toata armata sa ar fi disparut, in timp ce i-ar fi alergat pe evrei pe fundul Marii Rosii.
Oare de ce in biblie nu apare nici un nume de faraon pentru a localiza actiunea? Cu aproximatie s-a calculat timpul exodului. Acesta s-ar fi petrecut pe timpul cand domnea Ramses. Insa el nu a avut la curte sclavi evrei si nici nu a disparut subit, cu tot cu armata.

"...totusi, în ciuda poruncii solemne a lui Dumnezeu, rostite prin gura lui Iosua, Acan a îndrãznit s-o calce. Lãcomia l-a fãcut sã ia din comorile pe care Dumnezeu îi interzisese sã le atingã..."

Dumnezeu, pentru ca era un zeu, stia ca porunca va fi calcata. Dumnezeu stia viitorul, sau cei care au scris cartea habar nu aveau ca un zeu poate avea aceasta posibilitate.
Daca Dumnezeu cunostea viitorul atunci de ce a lasat ca porunca sa fie incalcata ? Putea sa-l aduca la ascultare pe nechibzuit inainte ca pacatul sa se intample.
Daca cei care au scris cartea nu stiau ca un zeu poate cunoaste viitorul, nu s-au gandit la asta pentru ca erau limitati, asa cum au fost limitati si atunci cand trebuiau sa dea nume faraonilor specificati in biblie. HABAR NU AVEAU !
Eu, LUCIUS, traiesc, intr-adevar, tridimensional. ASA CUM TRAIESTI SI TU, sau nu mai cunosti legile fizicii? Lumea noastra e tridimensionala, adica se desfasoara pe trei dimensiuni. Orice copil de gradinita stie asta.
Scuza-ma, nu am vrut sa te jignesc, poate pasiunea ta pentru religie te face sa abordezi probleme mai mult sau mai putin studiate. I se poate intampla oricui.
P.S Anul este 2006 DAR NU INTELEG IN CE CONSTA RELEVANTA INTREBARII . In alte tari anul nu este acesta si se bazeaza pe alte considerente temporale.( vezi China)
Cristos poate a existat, poate nu a existat. Nimeni nu poate aduce dovezi ambelor variante. Daca ai incerca sa te referi la un anumit giulgiu gasit de curand las-o balta. Toata lumea stie ca e un fals. luciusromanian@yahoo.com
#144694 (raspuns la: #144607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de carapiscum la: 13/09/2006 06:46:30
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Pentru un om care se dă atotştiutor şi stăpân pe cunoştinţele sale teoretice (ca şi pe misterele vieţii), ai dat dovadă de superficialitate, şiretenie şi rea voinţă răspunzând în doi peri. Asta ca de obicei, ceea ce dovedeşte o dată în plus că tu nu vrei cu adevărat să înţelegi ceva la subiectul ăsta, ci să-i educi pe ceilalţi. Aferim boieri dv-stră!

O să le iau pe căprării şi-o să încerc din nou să-ţi expun un punct de vedere, de data aceasta luând răspunsurile tale ca mărturii scrise.

1. Eu: „când anume în istorie L-a proiectat mintea omului pe Dumnezeu?”
Tu: „de îndată ce i-a ucis pe d-alde Zeus sau Baal-Amon.

În primul rând nu înţeleg un lucru: ăştia de care aminteşti tu n-au fost consideraţi dumnezei? Şi atunci pe ei cine i-a proiectat? Şi pe cei dinaintea lor cine anume i-a inventat? Eu ţi-am pus o întrebare simplă la care n-ai putut răspunde logic şi coerent. Puteai foarte uşor să admiţi că apariţia ideii de Dumnezeu se pierde în cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei şi nimeni n-are o dată stabilită pentru aceasta. Ştiinţa zice că încă n-are toate datele necesare formulării unui răspuns concludent şi se foloseşte de şiretlicuri nu prea „ortodoxe”(de obicei scuze imbecile) pe baza cărora ne bagă în şi mai mare ceaţă. Dpdv logic se poate explica totuşi de ce ştiinţa încă n-a reuşit să descopere care este punctul zero al omenirii când fiinţa umană a fost înzestrată cu ideea despre Dumnezeu: acest punct zero nu există! Pe axa timpului ideea de divinitate a existat din totdeauna. Dumnezeu fiind de natură spirituală nu-şi putea găsi locul decât în sufletul omului, adânc sădit în inima sa.

În altă ordine de idei, ca să nu uit înainte de-a trece mai departe, cine anume i-a ucis pe zei? Dacă ai să-mi zici că Dumnezeu, ei bine n-am să te contrazic. I-a dărâmat pe toţi fiindcă a fost unicul Dumnezeu adevărat. Dar apoi se pune întrebarea firească: cum să ucizi nişte zei, mai ales dacă sunt plăsmuiri omeneşti? Si ca să scurtez, Zeus sau Baal-Amon au apărut relativ recent în istoria universală. Ce s-a întâmplat cu primii zei, unde au fost ăştia îngropaţi? Sau poţi să-mi dai numele primului zeu inventat de oameni?

2. Eu: „de unde a avut omul cunoştinţele şi pregătirea intelectuală necesare acestui proiect care avea să-i schimbe viaţa? Cu alte cuvinte unde a găsit zestrea de informaţii necesare creării artificiale a acestui supra-om?”
Tu: „conturarea divinităţii trebuie să fi fost o acţiune colectivă derulată în timp.”

Frumos spus, sună aproape poetic. Conturarea divinităţii… Dintr-o dată te referi la o singură divinitate, nu la mai multe. Păi de ce a fost nevoie de asta, atributele cu care a fost înzestrată iniţial nu erau de-ajuns? Adică a venit un nebun şi-a zis: să inventăm un dumnezeu! , apoi s-au adunat fraierii şi-au adăugat câte ceva în aşa fel încât să le placă tuturor? Şi de ce s-au oprit după aia, nu mai era loc pentru alte atribute, devenise dintr-o dată perfect? În primul rând că omenirea este limitată şi imperfectă, deci cum avea să înzestreze ceva cu perfecţiune? Acţiune colectivă… Fă-mă să înţeleg un lucru: la proiectul ăsta a participat un colectiv condus de anumiţi tovarăşi şi pretini de breaslă puşi pe şotii? La fel cum fac ăia acum la NASSA? Şi cât le-a trebuit să-si termine proiectul?

Dacă admitem că omul se trage din regnul animal, e curios cum poate cineva crede că o fiinţă inferioară, coborâtă din copaci, a ajuns la stadiul acela de conştienţă şi de conştiinţă proprie care i-au cerut să inventeze o fiinţă superioară lor. Vreau să zic, de ce dintr-o dată au simţit nevoia de divinitate, ce simţăminte, ce trăiri interioare le-au dictat să inventeze un dumnezeu? Teama? Teama de ce: de bătaie, sau de lipsa bătăii? Mai exact frica de a nu avea un dumnezeu care să le facă dreptate după nişte legi superioare. Oare omul se teme de bătaie sau asta îl incită şi mai tare? Pedepsirea este folosită peste tot în lume şi în zilele noastre. Dacă oamenii se pedepsesc între ei după anumite legi, de ce n-ar face la fel şi Dumnezeu după legi superioare?

Dar ca să revin la întrebările iniţiale şi să-ţi răspund totodată, în intelectul uman n-ar fi avut de unde să răsară dintr-o dată nici măcar o idee vagă despre Dumnezeu dacă n-ar fi existat mai dinainte în mintea sa un sâmbure. A admite contrariul înseamnă să dezvoltăm un pom din nimic, înseamnă să credem că sâmburele este crescut de rădăcina pomului şi nu invers.

3. Eu: „de ce ar fi proiectat un Dumnezeu inexistent ca să se închine Lui?”
Tu: „de ce creaza tata un bau-bau?”

Răspund mai întâi întrebării tale: pentru că nu exista, de aia îl creează, îl inventează pe bau-bau. Deoarece Dumnezeu există, nu trebuie inventat. Dar probabil că aşteptai să-ţi răspund aşa: ca să-l facă pe copil să se teamă. Ştii ceva, s-a demonstrat de multă vreme că părinţii care procedează aşa greşesc total fiindcă induc odraslelor lor stări de sporită angoasă şi nervozitate, nicidecum de cuminţenie. În plus, odată încuibărit în mintea şi sufletul lor sentimentul de frică au tendinţa de a greşi mai des- tocmai pentru că le e frică să nu greşească. Mulţi dintre aceşti copii ajung să se teamă şi de propria lor umbră. Şi apropo, tu faci comparaţia asta plastică între Dumnezeu şi bau-bau vrând să arăţi că oamenii se tem de El la fel? Te înşeli, cei ce cred în Dumnezeu nu se tem de El de frica bătăii, precum greşit se vehiculează peste tot, ci se tem de consecinţele pe care le-ar avea faptele lor asupra mediului înconjurător, asupra semenilor şi asupra propriei lor stări sufleteşti. Frica asta nu e frică ci o ruşine interioară care vine din respect şi din iubire pentru Cel ce ţi-a dat viaţa. Ăsta e viermele neadormit care roade în conştiinţa ta, sau altfel spus mustrarea de conştiinţă, remuşcarea. Asta vine odată ce înţelegi că ai greşit şi-ţi vezi sufletul hidos în oglindă, nimeni nu-ţi demontează fălcile. Este o vorbă: te baţi singur. În funcţie de calea pe care alegi s-o urmezi în viaţă, vei suferi sau nu.

Întrebarea pe care ţi-o pusesem are o cu totul altă conotaţie: de ce să te închini unui dumnezeu inexistent când ştii că e inventat de tine? Înţelegi, adică de ce s-ar fi complăcut liota aia de oameni să se închine Lui ştiind că ei L-au inventat? Oare nu pe principiul credinţei stă edificiul teologic? Aşadar cum au putut ei crede în ceva sau cineva creat de ei înşişi?

4. Eu: „cum avea să se închine propriei idei despre o persoană inexistentă?”
Tu: „zeul nu e o persoană ci un contur simbolic de…idee.”

Ce drăguţ din partea ta să pui cele trei puncte de suspensie în propoziţie. Atunci dacă au fost „contururi simbolice de idee” (am trăit s-o aud şi pe asta), cum se face că au avut un chip anume, un chip material? De ce au trebuit să fie reprezentaţi şi material când ei puteau păstra în continuare „intangibilitatea conturată a simbolismului ideatic” (ca să mă exprim conform ideii tale)? Şi te rog să faci o distincţie clară: eu când pomenesc de zei nu mă refer la persoane! Vorbesc de o singură persoană doar când vine vorba de Dumnezeu, unic, personal, creator, universal, bun, drept şamd.

5. Eu: „de ce milioane de oameni şi-au sacrificat viaţa pentru o persoană plăsmuită de mintea altor oameni?
Tu: „de ce oile o urmează pe cea care se prăvăleşte într-o prăpastie?”

Pentru că sunt oi şi n-au minte, nu le-au educat părinţii lor cu „bau-bau”. Dar mai nou se întâmplă la fel în societatea modernă care îşi educă indivizii să fie liberi de-a sări în prăpastie dacă vor, ca să fie diferiţi. Oile care au minte ascultă de glasul păstorului lor înţelept. Celelalte nu mai sunt oi, ci capre îndărătnice. De fapt când oamenii se tem de forţele distrugătoare ale naturii nu-L inventează pe Dumnezeu ci-şi aduc aminte de El!

Răspunzând la întrebarea mea vreau să-ţi spun că nimeni pe pământul ăsta nu şi-ar jertfi viaţa decât dacă ar crede din tot sufletul în idealul pe altarul căruia se sacrifică. A muri în chinurile groaznice în care s-au sfârşit atâţia martiri, spune mai multe decât milioane de cărţi şi de studii antropomorfice laolaltă. De aia zice Fericitul Augustin că „sângele creştinilor a devenit sămânţă pentru noi creştini.” De fapt asta înseamnă adevărata teologie: jertfa de sine pentru Dumnezeu şi aproapele tău.

6. Eu: „de ce nu mai sunt oamenii capabili în zilele noastre să inventeze un dumnezeu nou, ci doar să-L re-inventeze pe Acelaşi Care se găseşte în conştiinţa colectivă a tuturor popoarelor?”
Tu: „nu se pune problema capabilităţii ci cea a necesităţii. Nu mai e nevoie de modelarea unei divinităţi. Oricum sunt destule pe piaţă şi concurenţa este acerbă.”

Cum adică nu se pune problema capabilităţii? Nene, dacă n-ai de unde şi mintea nu te duce, poate să te roadă pe matale la rărunchi de necesitate că tot n-ai să fii capabil să-ţi rezolvi problemele. Adică „piaţa religiei” e saturată… Nu ştiu de unde ai obţinut informaţia asta dar se pare totuşi că oamenii încă Îl mai caută pe Dumnezeu, indiferent ce forme ar îmbrăca Acesta. Că unii sunt sătui, asta e altă poveste. Şi concurenţă acerbă între cine? Între zei sau între oameni, că eu încă n-am văzut nici o luptă între zei sau vreo întrecere la jocurile olimpice între ei.

Şi răspunsul la întrebarea mea este următorul: nu putem inventa un alt dumnezeu fiindcă, oricât am căuta noi, n-am reuşi să înzestrăm pe altul cu mai multe atribute decât cele pe care le are adevăratul Dumnezeu.

7. Eu: „care este rezultatul ne-raportării fiinţei umane la un sistem de valori mai presus de lume? Adică înspre ce tinde omenirea în cazul detaşării de o posibilă formă existenţială a unui bine şi adevăr suprem? Iar dacă există (cel puţin dpdv logic) o formă ideală a binelui şi adevărului, atunci unde este aceasta stocată?”
Tu: „omenirea tinde spre cunoaştere şi explicaţii, în dauna credinţelor.”

Se pare că eu trebuie să centrez şi tot eu să dau cu capul. Tu ai fi bun de politician, numai ei răspund la alte întrebări decât cele care le sunt puse. Ştiinţa nu dăunează religiei în nici un fel, o ajută chiar şi atunci când vrea să demonstreze invaliditatea teologiei. Şi apoi credinţa înseamnă tocmai cercetare. La fel cum a făcut Ap. Toma când a cercetat rănile lui Hristos pentru a se convinge de învierea Lui din morţi. Tu le-ai cercetat vreodată în viaţa ta ca să vii acum să ne vorbeşti nouă ca şi cum ai fi făcut acest experiment? Cum poţi vorbi „ştiinţific” despre lucruri pe care nu le cunoşti?

Şi acum răspunsul la întrebările mele. Decadenţa este rezultatul ne-raportării omului la Dumnezeu. Iar forma ideală a binelui şi adevărului nu-şi poate găsi locul decât într-o formă ideală de existenţă, o formă care nu ţine cont de legile fizice sau de altă natură ale Terrei. Altfel nu pot fi ideale.

8. Eu: „dacă omul L-a creat pe Dumnezeu şi nu invers, întrebarea care se pune este pe om cine l-a creat, că doar nu s-a creat pe el însuşi?”
Tu: „pe om l-a creat…Pithecantropus…”

N-am auzit de el. N-o fi ăsta bau-bau? Dar chiar aşa, de unde le-a venit tăticilor ideea asta stranie de bau-bau?

9. Tu: „chiar faptul că participi la această discuţie e un câştig în sensul că…uzezi de neuroni…”

Aha, eu îi uzez pe-ai mei. Dar tu ce faci cu ai tăi, i-ai dat la spălat? Cum unde? La ăia care spală creiere.

10. Tu: „te înşeli când presupui sau afirmi că nu cred în nimic… Cred în Homo sapiens.”

Şi Homo sapiens ăsta e zeul la care te închini tu? Şi crezi în el fără să-l cercetezi? Ca să vezi că până la urmă e mai deştept oul ca găina. Homo sapiens a evoluat de la stadiul de animalitate la cel superior, de divinitate, şi te-a lăsat pe tine acolo unde fusese el mai întâi. Ciudată mai e şi evoluţia asta.

11. Tu: „te înşeli şi atunci când zici că vreau să uzurpez locul Domnului. O nălucă vag conturată şi imprecis dispusă nu poate să tenteze. O asemenea imagine este de-a dreptul hilară.”

Ba află de la mine că năluca asta e foarte bine conturată, dar e conturată pentru cei interesaţi să o cunoască. Îţi dau totuşi dreptate asupra unui aspect: că nu vrei să uzurpezi tronul lui Dumnezeu. Ce vrei tu e să clatini conştiinţele celor care cred în El. Ne-având conştiinţă şi smerenie în gândire n-ai cum ajunge la tron, decât pentru judecată, desigur. O să stea Homo sapiens la aceeaşi coadă cu tine. Iar atunci când năluca vag conturată şi imprecis dispusă te va întreba foarte precis de sănătate, tu ai să-i răspunzi: păi eu am crezut că eşti Homo sapiens.

12. Tu: „idem când concluzionezi că sunt foarte mulţumit de mine. Nici nu ai habar câte pot să-mi imput…”

Nici nu vreau să am habar. Dar aşa, în treacăt, îţi impuţi faţă de cine? , că nu crezi decât în maimuţa cocoţată în copacul divinităţii. Faţă de tine însuţi? Inutil, asta nu te schimbă în bine. Faţă de alţii? E trecător şi la fel de inutil câtă vreme altora nu le pasă. Aşadar unde îţi este etalonul conştiinţei, cine îţi trasează idealul în subconştient?

13. Tu: „nu lupt împotriva nimănui. Nici nu combat.”

Ştii, iartă-mă că te-am atacat dar eram beat, n-am nici o vină! Sau: crede-mă pe cuvânt că nu eu sunt cel ce ţi-am învineţit fălcile, dar dacă mă superi te ciomăgesc mai rău decât am făcut-o prima dată!

14. Tu: „acel final e posibil doar atunci când apa nu va mai fi udă!”

Acel final e posibil dacă apa se evaporă, adică trece din stare lichidă în stare gazoasă şi prin urmare nu mai e apă ci abur. Aşa că săriţi fraţilor, puneţi ibricul pe foc!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
de ce credeti in dumnezeu? - de Motzoc la: 14/09/2006 00:04:28
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Ce exista in noi si a tot puternic? IUBIREA
Dumnezeu este Iubirea, este prizonierul nostru, iar daca am elibera-o...ar fi Raiul pe Pamant!

Nu am fost creati fiinte MURITOARE . NOI AM ALES MOARTEA .

Cum vine una ca asta ?

Simplu :

(Geneza 2.16-17): << Poţi să mănânci cu plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci; căci în ziua din care vei mânca din el, vei muri negreşit >>.

( Romani 6.23):<< Plata păcatului e MOARTEA .>>

Si am ales , nu jucarie . L-am ales pe " tatal minciunii " , in loc sa-l ASCULTAM pe Cel
care ne-a facut .

... Si a urmat catastrofa .

Dar nu iremediabila .

Orice parinte expune variantele copilului . Daca nu asculta , inseamna implicit ca a ales PEDEAPSA in loc de RASPLATA .

Si Dumnezeu nu e numai IUBIRE , ci si ceva DE TEMUT : DREPTATE .

Nu se putea sa-si ia cuvantul inapoi , cum fac parintii care nu cunosc fermitatea .

Solutia tot El a gasit-o :
Deci daca plata pacatului e moartea , a pregatit pe Cineva la momentul potrivit in istoria omenirii , Cineva perfect , fara pacat , asa cum era Adam INAINTE de a-L SFIDA pe Dumnezeu .
Numai perfectiunea Fiului putea contrabalansa PERFECT balanta .

El a ALES voluntar MOARTEA IN LOCUL NOSTRU , a ales sa faca voia Tatalui . El era UNICA solutie a ecuatiei cu O SINGURA necunoscuta . Deci nu a fost o VICTIMA , ci un EROU , pentru acest scop a coborat din inaltimile cerului pentru a se intrupa pe pamantul nostru mizer , sfasiat de rautate si cruzime si ... banal .
Simplu . Logic . Corect . Just .

Dar TOTUL E IN ZADAR daca nu facem un SIMPLU , UNIC , HOTARATOR , NECESAR si SUFICIENT gest : SA ACCEPTAM faptul ca El ne-a platit datoria , sa intindem mana si sa PRIMIM darul Lui ,

SA NU-L RASTIGNIM A DOUA OARA , sa nu dispretuim sacrificiul Lui , sa nu-L lasam acolo , mai departe , cu coroana aceea sinistra pe cap , sa zaca plin de sange , in agonie , pentru singura vina ca NE - A SALVAT , GUSTAND MOARTEA IN LOCUL NOSTRU .

De ce sa nu facem acest SIMPLU pas , sa nu rostim acest UNIC , USOR , IMPERIOS , INDUIOSATOR , VOLUPTOS , MAGNIFIC , DULCE cuvant : " MULTUMESC ! " ?

Atat . DOAR atat . ... O ETERNITATE in stare de beatitudine pentru ... UN CUVANT !



De ce credeti in Dumnezeu? - de Motzoc la: 17/09/2006 16:18:12
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
1.IL poti cauta o viata intreaga prin propriile capacitati,prin toate "ustensilele" trupesti (gandire,logica...), dar daca noi nu cunoastem nici acum, capacitatea omului, nu-L vom cunoaste nici pe EL...
totusi, scormonind stiintele si propriile ganduri,se poate ajunge la un moment de "pauza" in care sa poti avea satisfactia de a "prinde adevarul de picior" insa ac. satisfactie este frivola intr-un final...
2.Il poti "simti".Dar atunci sa-i ramai fidel.

Nu am nevoie sa stiu,....daca ar fi sa ne intrebam cine l-a creat pe Dumnezeu, am merge mai departe si ne-am intreba cine l-a creat pe acel ceva care l-a creat pe Dumnezeu si tot asa mai departe pana cand undeva va trebui sa ne oprim...dar unde?....cine e Creatorul suprem a tot ce e creat?...o forta divina tot exista.....ar fi culmea sa spunem ca omul le-a creat pe toate, nu e el centrul universului (fiindca mai sunt si alte forme de existenta in univers)....deci, indiferent cine e pt voi acel Ceva care le-a creat pe toate un lucru e sigur:exista o cauza si un efect conform principiului cauzalitatii....si cauza pe care o stim noi e Dumnezeu care ni s-a revelat, care e mai presus de toate, nu e creat, nu are inceput, nici sfarsit, exista din vesnicie in forma Sa treimica...El e cel de la care porneste totul, Cel care nu e creat de nimeni, El fiind capul creatiei...e punctul de la care "misca" totul (conform principiului care sustine ca exista un punct final in univers de la care porneste totul)...sunt argumente destule, nu ma pun acuma sa le spun pe toate...e greu de inteles si de cunoscut in adevar taina existentei lui Dumnezeu si nu vom putea niciodata sa cunoastem in deplinatate aceasta taina fiindca suntem creaturi, nu creatori!....asta nu inseamna ca nu putem aspira spre cunoastere, cu cat cunoastem mai mult, cu atat suntem mai aproape de divinitate....si dupa cum spunea Blaga, calea spre cunoastere e numai iubirea ....prin iubire ajungi sa cunosti, sa intelegi....

"Lumina fie-ti calea
Si sufletul Iubire,
De acum inainte
Traieste-n Fericire!"
raspunsuri - de casandra_radu la: 04/10/2006 08:23:50
(la: Budism, forme de meditatie)
- wp -
Crezi ca budisti au inteles ceva despre Buddha?
Toti oamenii au distorsionat mesajele iluminatilor.
“Nu putem spune ca un crestin poate sa-si imbogateasca nivelul etic si spiritual daca practica budismul. Cele doua cai sunt total diferite, iar eu spun - si nu de neaparat de la mine citire - ca sunt antagonice.” Perfect de acord, nici nu spuneam asa ceva. Nici un crez nu-ti imbogateste nivelul spiritual. Poti crede in Isus, in Buddha sau in spiridusi martieni, este acelasi lucru.
“Meditatia budista, nu are nimic in comun cu meditatia crestina.” Meditatia “crestina” nu exista. Te rog, arata-mi un singur pasaj din Biblie care sa faca vorbire despre meditatie. Crestinismul predica iubirea, care este o stare aproape de meditatie. Tot crestinismul a si otravit insa, iubirea (vezi toate prostiile referitoare la sex, casatorie, etc). Ceea ce am zis a fost ca iubirea si meditatia nu se exclud, ci dimpotriva. Atat iubirea cat si meditatia nu sunt crestine sau budiste. Trebuie inteleasa bine distinctia dintre un sistem religios de crezuri, elaborat de o minte umana si experienta directa, perceputa prin straturile mai profunde ale fiintei, cum ar fi inima.
Cunoasterea din carti este o falsa cunoastere. Singura cunoasterea autentica este cea provenita din experienta directa si personala. Zice cineva: “Dumnezeu exista”. Dar e doar ceva ce a citit si in care crede, nu este ceva ce a cunoscut direct. Cu alte cuvinte, daca vezi soarele...mai ai nevoie oare sa crezi in el? Ce sa crezi?! Il vezi pur si simplu, stii ca este.


- rast -
Intr-adevar mintea si corpul sunt un ansamblu indisolubil. O linistire a corpului atrage o linistire a mintii si viceversa. Cu toate acestea, relaxarea pur fizica nu implica o relaxare totala a mintii.
Detasare...ce pot spune decat ca o traiesc. Am ajuns in aceasta faza. Am avut momente in care m-am gandit la cat de vie ori moarta sunt. Dar sunt doar ganduri. Merg mai departe.
Tot ce am spus despre meditatie a fost din experienta proprie. Trebuie doar sa fii atent la ganduri si sa nu le lasi sa te manipuleze, sa le privesti cum vin si pleaca. Daca reusesti sa faci asta, nu innebunesti.

- jennifer -
Tot din imaginatie vorbesti si tu. Doar daca nu cumva ai ajuns la Dumnezeu si atunci imi cer scuze.

- Jianu Neridan -
Legatura dintre Hristos si Satana este aceea ca ambii se afla in mintile umane.
Si imi aduc aminte de o “gluma”: Cica Dumnezeu era foarte agasat de cererile oamenilor, care nu il lasau nici o clipa in pace si mereu se rugau la el pentru cate ceva. Asa ca se sfatui cu unul din ingerii sai, ce este de facut ca sa aiba si el putina liniste. Ingerul ii zise sa se refugieze pe cel mai inalt varf al Himalayei caci acolo nu va fi deranjat. “Degeaba ma duc acolo, pana la urma oamenii vor ajunge si in acel loc”, zise el. Ingerul se gandi mai bine si ii zise:”Ascunde-te in inima omului, caci acolo nimeni nu te va cauta”. Si Dumnezeu asa facu.
“Diferenta e clara: Dumnezeu este Calea, Adevarul si Viata, iar nirvana este starea de moarte, de nemiscare.” Deci sa intelegem ca ai atins Nirvana de vreme ce u cunosti atat de bine si l-ai intalnit si pe Dumnezeu, astfel incat ai autoritatea morala de a vorbi despre ceea ce cunosti direct?!
“Meditatia orientala este de fapt predarea constiintei omului in mana diavolului prin autohipnoza.” – Te rog, impartaseste cu noi trairile tale din timpul meditatiei, ca vorbesti ca o persoana care cel putin a incercat sa mediteze.
Avand in vedere cele spuse de tine, cred ca ar fi bine sa te feresti – sunt Diavolul in persoana! ;))



"I know what Tao is, but where it came from, I don't know" - Lao Tse
draga casandra radu - de wp la: 05/10/2006 01:03:49
(la: Budism, forme de meditatie)
Afirmi ca meditatia crestina nu exista. Exista, insa cei drept, nu se se numeste meditatie. Nu detaliez pentru ca, afirmatia ta radicala nu lasa loc de explicatii.
Iubirea nu este "o stare aproape de meditatie", este doar iubire.Pentru a vorbi despre iubire, trebuie facuta diferenta dintre iubirea trupeasca, iubirea de sine, iubirea celor care ne fac noua bine si porunca de ati iubi vrajmasi sau altfel spus, de ai iubi pe cei care ne fac noua rau.

"Tot crestinismul a si otravit insa, iubirea (vezi toate prostiile referitoare la sex, casatorie, etc)".
Nu Casandra_Radu, omul a otravit iubirea crestina si nu crestinismul iubirea. Incearca sa privesti lucrurile si din alta perspectiva.

"Trebuie inteleasa bine distinctia dintre un sistem religios de crezuri, elaborat de o minte umana si experienta directa, perceputa prin straturile mai profunde ale fiintei, cum ar fi inima."

Aici spui un mare adevar, dar pe care din pacate nu-l cuprinzi decat scriptic, declarativ, cel putin cand te referi la crestinism. Daca l-ai cuprinde si fiintial poate ai vorbi altfel.

"Zice cineva: “Dumnezeu exista”. Dar e doar ceva ce a citit si in care crede, nu este ceva ce a cunoscut direct."
Se poate cunoaste si direct, trebuie doar rabdare si de pus un inceput bun. Crestinismul nu se rezuma numai la Sfanta Scriptura si la lectura ei.






#149427 (raspuns la: #149412) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga cassandra - de wp la: 06/10/2006 20:51:00
(la: Budism, forme de meditatie)
"Meditatia este in primul rind o metoda de disciplina spirituala si nu vad de ce crestinii nu ar accepta meditatia budista ca tehnica de linistire si limpezire a mintii. Pe de alta parte o pozitie rigida si conservatoare fata de o serie de principii care ele insele sint rezultatul interpretarii subiective umane mi se pare absurda."

Asa este. Meditatia este o disciplina spirituala .Insa exista meditatii si meditatii. Chiar si in cadrul crestinismului putem vorbi de un fel de meditatie, care urmeaza calea Sfintilor Parinti ,specifica ortodoxiei şi un alt tip de meditatie specifica catolicismului.
Insa pentru a putea discuta constructiv, ar trebui sa fixam o temelie pentru discutie pentru a sti pe ce anume cladim. Spun asta, pentru ca, noi doi am mai avut o discuţie pe această temă si cred ca este important sa stabilim un punct de plecare. Nu vreau ca insist pe aceasta tema, insa, datorita faptului ca, cel putin in crestinism, fiecare vedem altceva, se poate sa aducem la un moment dat in discutie argumente care, pentru celelalt sa nu reprezinte prea multa importanta si atunci dialogul poata ajunge intr-un impas.

Pot sa spun ca atunci cand ma voi referi la crestinism, ma voi referi la crestinismul primar, la ceea ce a ramas in urma scrierilor Sfintilor Parinti ai Bisericii, vazute prin prisma crezului de la Nicea, deci pe scurt spus, la ortodoxie.

In baza celor de mai sus am aduc in discutie un argument pentru care un crestin nu poate accepta meditatia budista, fara a avea pretentia ca tu, sa fii de acord cu el;
Inchinarea;
- in viata spirituala un element major, definitoriu, este inchinarea; atat pentru cei care se inchina asa – zis formal, dar mai cu seama pentru cei traitori, care pot cuprinde aceste inchinari in profunzime si care, au cu totul alta perceptie asupra rezultatelor inchinari, decat cei ca noi, ,care “ cochetam” mai mult sau mai putin cu diferite religii sau curente filosofic. Inchinarea, poate schimba radical orice actiune a omului care urmeaza acesteia.
Deşi diferă de hinduism, budismul îşi are originea în acesta. Astfel el are elemente specifice acestuia. Aceste elemente tin in special de antropologei, fara a fi totusi atat
de clare ca si in hinduism. Oricum nu putem rupe budismul de hinduism. Crestinismul afirma ca “zei neamurilor sunt idoli” si mai afirma ca “Cred într-unul Dumnezeu, Tatal atotputernicul, Facatorul cerului si al pamântului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.Si într-unul Domn Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai înainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat...”


"Este foarte important sa fii informat inainte de a pune orice in practica, informatie care poate fi luata foarte bine din carti. Sfinta Teresa din Avila practica o forma de rugaciune contemplativa instruindu-se dupa o carte. Si apropo' de carti, exista una interesanta despre subiectul in discutie: Crestinii vorbesc despre meditatia budista, budistii vorbesc despre rugaciunea crestina de R.Gross. "


Informarea este buna, pentru ca, de undeva omul trebuie sa inceapa sa puna un inceput preocuparilor sale. Crestinismul are la baza ascultarea, iar viata duhovniceasca nu se face fara un indrumator.In cazul nostru este vorba de duhovnic. Insa, si anumite religii sau curente din cadrul religiilor orientale se supun acestei reguli.( ex:guru), cu deosebirea ca duhovnicul are si alt rol, nu numai de indrumare.

"Sint de acord ca meditatia budista si crestina sint diferite, tocmai de aceea pentru crestini, meditatia budista poate fi un alt tip de experienta. Se pot gasi multe asemanari intre invataturile lui Buda si cele ale lui Isus daca vrei."

Sigur ca putem gasi multe asemanari, dar si deosebiri radicale. Nu vreau sa intru in detalii pentru ca, am deschide un nou subiect si nu putem – sau cel putin eu nu pot- duce atatea subiecte in paralel.


"Isus a putut sa atinga conditia umana de maxima generozitate sau absenta de Ego, este si una din principalele sale invataturi - compasiunea, iubirea. El a vrut sa transmita cum este o fiinta umana eliberata de egoismul natural al oricarei fiinte vii. Asa ceva se poate obtine printr-o desteptare spirituala a individului, o cautare in interiorul sau, nu prin frica de pedeapsa divina."

Crestinismul inseamna o „desteptare spirituala a individului, o cautare in interiorul sau” si nu se bazeaza pe frica de pedeapsa divina. Poti, sigur sa argumentezi cu nenumarate pasaja din Sfanta Scriptura, ca, nu este asa cum afirm eu. Sigur, frica de Dumnezeu poate lucra in om si sa determine o intoarcere a acestuia catre El. Si, poate in multe cazuri, acesta este inceputul unei vieti duhovnicesti. Insa, omul care inainteaza duhovniceste - si nu poate sa nu inainteze, pentru ca lipsa miscari, nu este o stare de ramanere pe loc, ci una de cadere - ajunge la o alta frica si anume, la aceea frica pe care o are omul fata de un semen al lui, la care tine foarte mult si pe care nu vrea sa-l tulbure sau sa-l supere. Este sa-i zicem asa, o frica din iubire, in sensul de a nu rani finnta la care tii foarte mult. Insa pana acolo trebuie urmati niste pasi.
Pedeapsa divina nu exista, nici acum, nici ulterior, ci are un inteles mai profund. Putem reveni la acest subiect, dar rugamintea este sa le luam pe rand.

"Spuneai ca budismul este centrat pe Ego. Adevarat, doar ca scopul este "dizolvarea" sa."

Imi este greu sa fiu de acord cu tine ca, scopul budismului, este dizolvarea ego-ului. Iluminarea lui Buda are la baza revelatia lui asupra cauzei suferintei umane si anume, dorinta de a fi. De aici, el ajunge la un sir de 12 cauze, insa punctul de pornire este legatura dintre viata trecuta, prezenta si viitoare. Accentul in invataturile sale, este totusi legat de suprimarea sau „dizolvarea” dorintei fiintiale a omului de a trai si astfel la eliminarea suferintei umane.

Legat de ego: crestinismul are ca scop suprimarea eului, prin afirmatia lui Iisus – „fara mine nu puteti face nimic”, insa nu sustine suprimarea/ dizolvarea persoanei ci subliniaza ca, odata omul nascut, nu mai poate dispare, ci ramane vesnic, ca persoana.
In religiile orientale, relatia este inversa si anume, se dezvolta ego-ul, in sensul ca, omul prin puterile sale, prin el insusi, ajunge acolo unde doreste, insa, persoana dupa moarte dispare, sa zicem asa, intr-un fel de esenta a umanitati. Nu cred ca „esenta a umanitatii” este cuvantul cel mai potrivit, dar nu gasesc o varianta romaneasca mai buna pe moment.

Iarta-ma: m-am intins prea mult.
#149860 (raspuns la: #149483) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...