regina

Mondial & Iuliu Merca - Regina Strazilor (1977)

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Comentariul prezent porneste de la stirea din link-ul mentionat in precedentul mesaj, la randul ei comentata de un anonim.
Suntem in secolul 16, pe la mijlocul lui. Statele Unite ale epocii sunt, incontestabil, Spania si imperiul ei teritorial si financiar. Banii sunt transferati nu electronic, ci sub forma unor galioane pline ochi cu aur, provenind din Indiile de Vest.
O natiune de intrprinzatori, care-a dat deja lumii o "Magna Charta Libertatum" sau un Chaucer, printre altele, se zbate acum in relativa mizerie si instabilitate politica.
Copii chinuiti dar nu tampiti, viseaza inca de mici la inavutire rapida, prin orice mijloace. "Tara acestei devreme orientari in viata, desigur"- vorba anonimului prieten-...nu este pe-atunci "desigur" Romania. Ci, conjunctural, Anglia.
Cu anglo-saxona practicalitate, ei gasesc rapid raspunsul la eterna intrebare "why did you rob the bank?", si anume: "because that' s where the money is!".
Drept pentru care si fara prea multe fasoane morale se reped ca vrabiile asupra vulturilor (galioanele spaniole), invatand din mers si repede cum sa le invinga, tot mai des.
Autoritatea morala a timpului, Spania, protesteaza vehement, uitand sa precizeze bazele morale ale felului in care dobandeste aurul; nici nu se cere, deoarece fiind unica superputere, moralitatea devine maleabila si ductila, in functie de cine-o predica si mai ales din ce pozitie.
Copiii "obraznici", pe masura succeselor tot mai spectaculoase, devin din "pirati", eroi respectati la curtea unei regine cu gandire neortodoxa la a carei moarte, tara pe care-o mostenise-n ruine este aproape un imperiu, la randul ei...
Si gata sa dea lectii de morala altora. La randul ei. Taind, spre exemplu, degetul mic al femeilor din India secolului 19, deoarece faceau concurenta razboiului de tesut britanic in industria de varf a Metropolei acelor timpuri.

Daca cineva crede ca am facut mai sus apologia pirateriei de orice fel, il/o asigur ca nu este cazul si ii cer scuze pentru a nu fi fost, poate, suficient de explicit.
Ori poate ca nu-i vina mea.

Goethe si Jackson mi-au placut, Dickens, Kant si Tennyson m-au surprins iar regina a pierdut un bun prilej de a tacea, cum zicea un mare (adica inalt) om (de stat).

Nu, sigur ca nu-i vina ta...(:

Tot ce ne mai trebuie este-o de Regina, cu conditia sa fie
Elisabeth I.

si eu ma simt uneori ca un pion pe o tabla de sah.

dar ce sunt eu?
pion sau regina?
asta trebuie sa aflu.
pentru mine.
ca sa stiu cum sa actionezi...

si cu pionul poti sa ,dai' sah mat daca in spatele tau exista un Dumnezeu care sa te inspire.

CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.

Comparatia dintre Alma-Tadema si Kinkade....Desi nu pot spune ca prefer kitsch-ul englezesc celui american, cel putin pictorul englez a avut ceva urme de talent, in timp ce Kinkade este ceea ce in Romania am fi definit drept "pictor de bilci." Alma-Tadema, de care nimeni n-a auzit astazi, a fost foarte popular in timpul vietii. A fost fascinat de Egiptul antic, si in general, de viata grecilor si romanilor antici. Prin 1850, englezii cultivau acesta sentimentalitate dulceaga, teatrala, reprezentata prin fecioare cu obrajii roz pe fundalul unor tufisuri de trandafiri, figuri androgine cintind la harpa, etc, un alfabet visual conceput pentru a le justifica tendintele decadente mai mult sau mai putin latente. Una dintre caracteristicile kitsch-ului este tendinta de a cenzura originalul, de a inlocui originalul cu o copie daca se poate mult mai “draguta,” mai populara. Kinkade si Alma-Tadema se intilnesc pe planul acesta, pentru ca ambii trivializeaza trecutul, natura, etc. Ambii au fost propulsati de avaritie. Daca Alma-Tadema n-ar fi fost "descoperit" de un dealer belgian care i-a comandat zeci de picturi pentru piata engleza...daca n-ar fi inceput sa picteze pe banda rulanta....cine stie, poate ca Thomas Kinkade n-ar fi existat astazi.
In Statele Unite, felul in care arta lui clasicista a fost imbratisata si interpretata a avut o influenta enorma asupra felului in care Hollywood-ul a reprezentat antichitatea in productiile siropoase de la prima jumatate a secolului trecut pina in ziua de azi (“The Finding of Moses,” are toate ingredientele unei procesiuni tipice unor filme de genul “Quo Vadis”, produs de MGM in 1951, ”Ben-Hur,” sau chiar recentul film al lui Ridley Scott, “Gladiator.”)
Pictorii de tipul lui Alma-Tadema au fost generatori de pseudo-mitologii care au avut foarte putin de-a face cu adevarul istoric. Roma sau Grecia antica recreate in picturile lui, sint decoruri de teatru. Ambele s-au materializat in cele din urma intr-un peisaj care nu se sfieste sa incorporeze gladiatori care-ti parcheaza masina sport, chelnerite care-ti amintesc de regina Nefertiti, pirati si gondolieri, in Las Vegas, (la care Anglia Victoriana nu s-ar fi sfiit deloc sa se uite prin gaura cheii).

Articolul asta l-am citit deja pe toate site-urile legiunii(tu nu sti ce fel de site este geocities/alkimistul?).
Cat despre daca a fost sau nu,adevarul il vom afla dupa 2005.Exista un maldar de documente care ne vor lamuri prin intermediul comisiei numite.
Mi se pare ca , grosul acuzatiilor se indreapta spre guvernul Antonescu instituit DUPA alungarea de la putere a "Garzii de Fier".
Poate acestia din urma pot fi "acuzati de o anumita ideologie" dar datele arata ca in nici un caz nu ar putea fi acuzati de atrocitatile care au avut loc la Odesa(un mic exemplu).
In orice caz,pe langa "maldarul de documente" exista si nume concrete cum ar fi Radu Lecca,Mihai Antonescu,generalul Trestioreanu si altii care la-u ajutat pe ion Antonescu.
In timp,chiar si intelectualii romani au fost impartiti(in tabere ideologice) de "problema evreiasca".
De o parte ii poti gasi pe Nicolae
Iorga(nu mai putin influent deca Garda de Fier prin idei)Vasile Conta,Istrate(chimist,imi scapa celalat nume).
Si poti gasi si cei care au protestat,precum I.C.Bratianu,dr.Nicolae Lupu,Regina mama Elena(care de altfel a primit si titlul de "Drept al popoarelor" la Yad ve Shem din Ierusalim.
Asa ca vezi ce munca titanica ii asteapta pe cei din comisie.
Si vrei ca noi sa tragem concluzii aici dupa un articol scris pe un site de o "anumita nuanta"?
Daca doresti poti face si un mic test.
Am citit enorm de multe materiale despre evrei/israelieni s.a.m.d. pe acest site(geocities/alkimistul).Poate cineva sa-mi citeze,in ultimul an,cel putin 10% din articole care au fost favorabile acestei etnii?(ca si la alte popoare,au si ei partile lor bune!Priviti numai cati laureati ai premiului Nobel au dat.)
Draga Catalina,nu te obosii in zadar!Nu vei gasi nici un articol favorabil(dar mite exagerarea mea cu cei 10%!).
Numai ponegriri!
Asa ca nu-i poti acuza de o "obiectivitate iesita din comun" care sa le confere titlul de "sursa".

numai cand ii citesc numele pe lista, ma ia cu junghiuri. cate ni se trag de la duduia asta! eu nu cred ca a [b]citit[b] Biblia.

Nu uitati, ca aceasta scoala despre care se spune "prima scoala romaneasca" a fost înfiintata si platita de regina ungariei ptr. ca populatia romana sa aiba si ei unde sa învete în limba materna.

unul care cunoaste istoria

Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47

Regina Mama Elena a fost decorata post mortem de Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim cu titlul de "Drept intre popoare" - "Hasid Umot Ha Olam" - pentru rolul ei in salvarea de la deportare a evreilor din Regat si sudul Transilvaniei. Un plan de deportare in masa a existat in 1942, in care toti evreii ramasi in granitele Romaniei trebuiau deportati la Belzec. Regina Mama a amenintat ca paraseste tara, Regele Mihai a intervenit si el pe langa Antonescu, ca si liderul opozitiei democratice, Iuliu Maniu.

As adauga-o intre cei care au salvat evrei si pe Viorica Agarici care in iulie 1941 a ajutat mai multi evrei inchisi in trenul mortii, drept pentru care si ea a fost decorata cu medalia "Drept intre popoare".

precizarea nu era necesara :)))
dar, daca tot ma inciti, si vorbim despre stimabilii din Uniunea Scriitorilor, sa iti spun asa in treacat ca aveai nevoie doar de doua carti publicate ca sa devii membru la ei pe vremea lui Ceasca. ce presupunea asta? ca puteai fi vreun amploaiat la Cultura (oriunde in aria universitara, presa, invatamant, edituri etc) sau Stiinta (catedre, cercetare etc) pe PILE si conduceai un colectiv de oameni inimosi care primeau cu bucurie sarcina de partid sa scrie o lucrare in grup. cine semna? nenea shafu'! la doua experiente creatoare de genul asta, avea acces in lumea zeilor. bine, ca zeii astia aveau si placeri mundane pe langa ambrozie si nectar, e alta treaba. de fapt, cui nu i-ar conveni sa aiba infrastructura alora de la Uniune? ia sa il intrebam pe Miron Cosma, de pilda. case de creatie, case ale scriitorilor, cabane la munte, la mare, si cate un meci in deplasare daca erau ascultatorii fideli ai postului de radio-teve "Cabinetul Doi" Channel. am avut scriitori profesionisti, Daniel, si inca avem. cu ce scriau insa? ma tem ca nu cu cerneala, extract de plante sau sange(aia din puscarii) ca tot romanul nascut poet. ci cu ode. vezi cazurile clinice Paunescu si Vadim.

---------------
"moda e pentru cei care au ceva de ascuns. Regina la B4" :))

Roman care a contribuit la salvarea evreilor
*
Sandra Simovici-Atar, consilier al Ambasadei
Israelului, ne vorbeste despre
demersul de a conferi aceasta distinctie celui de-al
50-lea roman care a
contribuit la salvarea evreilor

La Centrul Cultural Comunitar Evreiesc din strada Popa
Soare din Bucuresti va
avea loc astazi o ceremonie de acordare a titlului
"Drept intre Popoare" (Hasid
Umot Haolam) unui cetatean roman: dr. Magdalena Stroe
din Cluj.

"Acest titlu de onoare este decernat de Statul Israel
impreuna cu Yad Vashem
(Institutul de Comemorare a victimelor Holocaustului),
crestinilor care au
salvat evrei in timpul Holocaustului", mi-a declarat
Sandra Simovici-Atar,
consilier al Ambasadei Israelului la Bucuresti. "E
recunostinta israeliana
pentru omenia si curajul lor in anii grei ai
Holocaustului. Desi au existat
atatea jertfe, multi crestini au sarit in ajutorul
nostru. Yad Vashem de la
Ierusalim a recunoscut pana acum 19.707 de barbati si
femei care au fost activi
in actiuni de salvare a evreilor". Din Romania au fost
recunoscuti 49 de
"Drepti intre Popoare", dar exista inca multe dosare
in curs de recunoastere.

Am intrebat-o pe consiliera israeliana cum a
descoperit-o pe Magdalena Stroe.
"De obicei, evreii sunt aceia care atentioneaza
Institutul si Muzeul Yad Vashem
asupra cazurilor de salvatori. In cazul de fata, dr.
Hanna Kende, fosta
Hamburg, s-a adresat la Yad Vashem, relatand povestea
ajutorului primit de la
prietena ei clujeanca Magdalena Stroe in anii
razboiului. Specialistii de la
Yad Vashem au cercetat si au propus-o pe cetateanca
romanca la titlul de "Drept
intre Popoare".

Ce se stie despre faptele savarsite de doamna Stroe?
"Hanna si Magdalena erau
colege si prietene inca de la gimnaziul din Cluj unde
invatau impreuna", ne
spune Sandra Simovici. "In 1944, viata evreilor din
Cluj si din toata
Transilvania de Nord, a devenit ingrozitoare. S-au
infiintat ghetouri, evreii
au fost dusi si arsi in lagarul de exterminare de la
Auschwitz. Din cele ce
marturiseste dr. Hanna Kende, in acele ceasuri de
restriste, prietena ei
Magdalena n-a parasit-o si a ajutat-o cu prietenia ei
neconditionata sa
infrunte primejdia. Mai mult, Magdalena a avut curajul
sa-i dea propriile ei
documente de identitate astfel ca Hanna a putut sa
fuga si sa scape cu viata.
De aceea, cand a aflat Hanna Kende ca Magdalena
traieste, ea a cerut Yad
Vashem-ului sa-i acorde titlul de "Drept intre
Popoare". Israelul are obligatia
morala de a cinsti, in numele poporului evreu, pe
ne-evreii care au salvat
evrei in anii Holocaustului".

Dupa mai bine de jumatate de secol, cele doua prietene
se vor reintalni,
astazi, la aceasta ceremonie de suflet.

Titlul de "Drept intre Popoare" a fost acordat pana
acum unui numar de 49 de
romani, printre acestia numarandu-se Regina Elena,
mama Regelui Mihai I,
carturarul Raoul Sorban, Viorica Agarici, care au
contribuit la salvarea de
vieti evreiesti in anii celui de-al II-lea Razboi
Mondial.

Tesu SOLOMOVICI
(usenet.com)

Lista lui Popovici

Asa cum se stie, din vara-toamna anului 1941, evreii
din Romania – de regula cei din Basarabia si Bucovina
– au inceput sa fie deportati in Transnistria.
Initial, ordinul maresalului Ion Antonescu a fost ca
toti evreii din Bucovina sa fie deportati "in decurs
de zece zile”. Toata activitatea economica si
comerciala din regiune a colapsat. La sfarsitul anului
1941, de pilda, mai functionau in Cernauti doar 510
ateliere din 4.373 existente. Primar al orasului in
perioada 1941-1942, Traian Popovici (considerat astazi
“un Schindler roman") a facut demersuri insistente pe
langa autoritatile romane si germane ca evreii
“necesari din punct de vedere al utilitatii publice”
(mai ales meseriasii dar si “intelectualii si oamenii
de arta, specialistii din toate ramurile industriei,
medicii, inginerii, precum si cei din sistemul
judiciar”) sa fie scutiti de la deportare. S-au facut
trieri, s-au completat liste, s-au impartit
autorizatii (inclusiv asa -numitele “autorizatii
Popovici”), astfel ca au fost salvati de la deportare
(unii doar temporar) circa 20.000 de evrei “importantii
pentru economie” din cei 50.000 de evrei ai orasului.
Din aceasta cauza, Traian Popovici a fost numit
“jidovitul”, iar in mai 1942 a fost destituit.
Spovedania semnata de Traian Popovici a fost publicata
de curand, cu sprijinul Fundatiei Willhelm Filderman
(editie ingrijita de Th. Wexler), intr-un mic volum
bilingv (in romaneste si engleza) de 98 de pagini. Din pacate, volumul este neglijent editat. Nicaieri, nici
macar in minuscula prefata semnata de Razvan
Theodorescu, nu se precizeaza in ce an si in ce imprejurari a scris Popovici aceasta “spovedanie”.
Faptul nu este de mirare; nici cartea publicata acum
nu contine elementele minimale de identificare (fara an, fara loc, fara editura), continand in schimb multe
greseli (de pilda, in loc de cuvantul “munca” e scris
mereu “muzica”, astfel ca “munca fortata” devine
grotesc “muzica fortata”, cf. pp. 22, 23, 44 etc.).
A fost o epoca i n care o “autorizatie Popovici” salva
de la deportare si adesea de la moarte un om. “Cine
ucide un singur om – se spune in Talmud –, ucide intreaga lume. Cine salveaza un singur om, salveaza
intreaga lume”. Daca pe buna dreptate nu ii uitam pe
cei vinovati de persecutii, deportari si crime, cu
atat mai mult nu trebuie uitati oameni ca Traian
Popovici, figuri luminoase in istoria romanilor. Dupa
razboi, in Israel i-au fost recunoscute meritele si
curajul, fiind inclus in galeria celor distinsi cu
titlul “Drepti ai popoarelor”. La Memorialul
Holocaustului (Yad Vashem) din Ierusalim este un pom
sadit in memoria si onoarea romanului Traian Popovici.

Din Romania 40 de oameni au primit aceasta distinctie.
Ultima a fost inmanata in 1993 Regelui Mihai, pentru
Regina-mama Elena. Nu cred ca acesta este numarul real
al romanilor care – fara sa fi beneficiat de vreo rasplata – au salvat evrei de la moarte. In alte tari
numarul lor este mult mai mare: de pilda 68 in
Austria, 93 in Belgia, 135 in Italia, 145 in Ungaria,
148 in Lituania, 240 in Germania, 670 in Franta, 2.972
in Polonia, 3.265 in Olanda. Cred ca, pur si simplu,
autoritatile romane nu s-au sinchisit de aceasta
problema. Probabil insa ca nu e vorba numai de
neglijenta, ci si de o strategie. A avea multi romani
care i-au salvat pe evrei de la moarte, inseamna
implicit a admite ca evreii din Romania trebuiau sa fie
salvati, cu alte cuvinte, ca erau in pericol de
moarte. Si, daca-i elogiezi pe salvatori, trebuie
sa-i acuzi pe calai
(Revista Asymetria)

"Nu sunt de acord - nici partial - cu "pretentiile" Aureliei si RSI: au existat excese in orice vreme, in orice tara: a se vedea romanele marilor scriitori (cum erau tratati evreii sau populatiile evreiesti in Anglia, Franta, Germania in anii 1500-1800 !!!)".

Da, numai că Holocaustul a aut loc în secolul XX, când apăruse un sistem nou: statul de drept.

"De aceea ar trebui de studiat de catre ei, evreii, care au fost cauzele socio-economico-politice pentru care au stirnit astfel de manifestari in oricare parte a lumii ( nu se pune USA care este un conglomerat fara cultura, fara unitate determinata de milenii de existenta comuna pa acelasi teritoriu, etc.). Nu cumva din cauza rasismului lor manifest, din cauza ignorantei masive mult propagata si dictata (impusa) altora, nu din cauza obscurantismului si inflexibilitatii in a accepta si "parerea altora" se intimpla toate acestea?"

Observaţi amalgamul demn de "protocoalele Înţelepţilor Sionului".

"Nu din cauza celor care sunt stipulate in cartile lor sfinte si in indemnurile "intelepte" ale unora dintre rabinii lor: "daca nu este de credinta ta, este cinstit sa-l pacalesti, sa-l trisezi / sa-l omori" ???? (a se vedea tot ce s-a publicat despre doctrina francmasoneriei si ai lor doctrinari, intelepti, mentori !!!!)".

Cărţile "lor" sfinte? Dar Biblia Ebraică - Vechiul Testament nu e şi cartea sfântă a creştinilor? Şi "citatele astea" de unde le-ai luat?

"Deci, ceea ce s-a intimplat in Romania a fost un caz izolat (la pogromuri nu a participat populatia tarii si nici chiar oficialitatile vremii, ci doar un grup restrins de "oameni", cei care detineau niste friie politice in vreme, caci si asa au fost anihilati cind conditiile politice si/sau economice si strategice au permis-o";

Sigur că da: doar regimul Antonescu de la cap la cel mai jos nivel a imaginat şi pus în practică deportarea în masă a evreilor din basarabia şi Bucovina.

"mai a se citi adevarata istorie scrisa de poporul roman"

Poate îmi recomanzi şi mie istoricul numit "poporul român".

"si nu de asa-zisii istorici 'gestionati', dirijati, indoctrinati, urmariti incontinuu si amenintati cu "canalul" sau puscaria politica de catre o ANA PAUKER, EMIL BOTNARAS, si ceilalti care de fapt conduceau destinele Romaniei, nu cei care erau titularizati in aceste functii)".

De ce-l treci sub tăcere pe tartorul şef, Gheorghe Gheorghiu Dej.

"Adevarata istorie a poporului acestuia pe care ei, poporul israelian, il culpabilizeaza pentru ceea ce a facut un numar de 0.0002 % din el (dupa "birfe" numarul legionarilor si nationalistilor extremisti participanti la aceste actiuni, adica nu toti legionarii inregimentati in acel partid si nu tot poporul roman)",

Observaţi ignoranţa: legionarii fuseseră desfiinţaţi ca forţă la momentul deportării evreilor.

"cuprinde si fapte de eroism pe care doar cei corecti, cinstiti dintre evrei il vor putea confirma: familii de evrei ascunse si ferite de atrocitatile unor legionari si nemti, familii carora li s-a usurat fuga din Romania in acele vremuri, familii si comunitati "acceptate" de regimul Antonescu sa paraseasca tara in pofida regulilor impuse de dominatia nazista din tara in acele vremuri, si asa mai departe".

Dacă ţi-ai fi dat osteneala ai fi citit mesajul despre românii (în frunte cu Regina Mamă Elena) care au fost decoraţi cu titlul de "Drept între Popoare" de către memorialulul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.

"Daca ar dori - cu adevarat - sa-si cunoasca istoria pe aceste plaiuri sfinte, ar putea sa renunte - macar putin - la a mai improsca cu ura, noroi, mizerie umana acest popor.
In concluzie: stimati fosti/actuali/viitori conlocuitori de alta natie: vorba unui alt "fauritor de istorie":invatati, ..... Deci, analizati, cercetati, studiati cele pe care vi le pot spune bunicii Dvs., nu va lasati indoctrinati, manipulati in ura si intoleranta. Nu ajungeti la nici o solutie procedind in acest fel si va incarcati si natia de foarte multa karma (pe linga cea pe care o aveti deja si pe care nu ati tratat-o)".

După câte aberaţii ai aşternut în acest mesaj, cred că tu eşti acela care are nevoie să înveţe şi asta urgent.

"Oricum, urez celor care ne acuza natia (mai mult pe nedrept) succes in demersurile lor, in inteleptire si in toleranta si iubire. Asa sa-i ajute Dumnezeu dupa ceea ce merita fiecare !!!"

Ură, ură, ură.

"P.S. Nu este vorba aici de poporul israelian care - si conform Vechiului Testament - n-ar trebui sa existe azi caci nu a existat dinainte de 1948 (stat infiintat cu voia americanilor), ci de poporul evreu, pomenit in Sfintele Scripturi, cel care a patimit, a suferit, s-a eliberat si apoi s-a subjugat cu de la sine voie (a se vedea si Noul Testament)".

Antisemitism prost mascat sub formă de antisionism.

"Noi, ramanii, nu avem ce ne reprosa fata de israelieni; era deja terminat razboiul, era deja stabilita o rascumparare a pacatelor fiecarui popor (nu figureaza in documentele Procesului de la Nurnberg nimic de platit poporului israelian - care inca nu era format pe deplin - ci doar populatiei evreiesti oropsite de nazisti). Acelasi".

Fii pe pace. Nu la Nurnberg s-au stabilit despăgubirile pentru "poporul israelian". Iar România nu plăteşte nici un cent despăgubire. Şi nici n-o să plătească.

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416

Martor la evenimentele din august '44

Teodor Wexler
Vicepresedintele Fundatiei W. Filderman

Dupa batalia de la Stalingrad aliatii Germaniei erau constienti ca aceasta va pierde razboiul si cautau solutii pentru a iesi din conflict si a incheia un armistitiu cu Natiunile Unite. Nu intotdeauna solutiile propuse occidentalilor de catre aliatii Reichului erau realiste si in primul rand ele pacatuiau prin aceea ca nu tineau cont de inamicul nr. 1 al Germaniei, Uniunea Sovietica, si de faptul ca Statele Unite si Marea Britanie considerau alianta cu rusii ca o realitate ce nu putea fi ignorata si, cu atat mai mult, tradata. In ianuarie si iunie 1943, Mihai Antonescu se deplaseaza la Roma pentru a stabili cu Mussolini iesirea simultana din razboi a Italiei si Romaniei. Actiunea esueaza. In tot cursul anilor 1943-1944, atat guvernul Antonescu, cat si opozitia democrata din Romania vor tatona obtinerea unor conditii de pace. Ei vor fi respinsi rand pe rand pentru ca occidentalii se vor incapatana in a respecta alianta cu Uniunea Sovietica si aceasta in special pentru tarile din Europa de est. Clasa politica romaneasca din acea vreme nu a inteles sa-si asume raspunderea tratativelor de pace, de aceea vor esua si tratativele ambasadorului Cretzianu la Ankara cu delegatii generalului Wilson si tratativele de la Stockholm cu Ana Kollontay, ambasadoarea sovietica in Suedia.


Un moment semnificativ al tratativelor de pace din primavara anului 1944 este acela la care participa Barbu Stirbey si ambasadorul MacMillan - principalul consilier al generalului Wilson. Dar sa-l lasam pe Nicolae Baciu sa relateze: "Voi semnala ca la acea data (aprilie 1944 - n.a.) autoritatile engleze erau in posesia unei importante scrisori adresate de avocatul Filderman, seful Comunitatii Israelite din Romania, catre principele Stirbey.

Scrisoarea era destinata, evident, sa intareasca mana principelui in negocierile sale. De altfel, maresalul s-a gandit el insusi, vazand ca negocierile de la Cairo nu inainteaza, sa-l trimita pe avocatul Filderman ca pe un al treilea emisar" (Nicolae Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Editura Dumitru, München, 1983).

Este cazul sa facem cateva precizari: 1) Scrisoarea lui Wilhelm Filderman nu era adresata lui Barbu Stirbey, ci ambasadorului MacMillan, viitorul prim-ministru al Angliei; 2) Scrisoarea a fost redactata la cererea presedintelui Partidului National Liberal, C.I.C. Bratianu, intrucat ambasadorul MacMillan l-a trimis pe Barbu Stirbey sa trateze initial cu dna Kollontay la Stockholm sau in spatele frontului de la Iasi direct cu sovieticii, in lumina declaratiei lui Molotov din 4 aprilie 1944. Dr. Filderman a predat scrisoarea ambasadorului Cretzianu la 10 mai 1944.


Autorul acestor randuri, studiind memoriile dr. W. Filderman, este nevoit sa mentioneze informatia ca ambasadorul MacMillan i-a predat scrisoarea liderului Comunitatii Evreiesti din Romania lui Vasili Bogomolov, ambasador sovietic la Alger si reprezentant al guvernului sovietic pe langa cartierul general aliat de la Cairo si in acelasi timp coordonatorul activitatii KGB pentru tarile Orientului Mijlociu si Africii de Nord. Deconspirarea scrisorii dr. Filderman a avut urmatoarele consecinte:


Rusii erau informati ca Romania doreste ca dupa armistitiu pe teritoriul sau sa stationeze trupe ale celor trei aliati si nu numai trupe sovietice.
Teritoriile romanesti cedate catre URSS la 28 iunie 1940 sa constituie subiect de negociere privind o retrocedare totala sau partiala catre Patria mama.

Comunitatea evreiasca din Romania, prin liderul ei, ramane fidela cauzei nationale a tarii.

La procesul pe care-l vor intenta lui Filderman, in 1950, comunistii vor utiliza scrisoarea drept cap de acuzare impotriva liderului populatiei evreiesti din Romania.


Alt moment semnificativ. La 13-14 iunie 1944, la Bucuresti, in casa profesorului universitar Tudor Ionescu din Calea Mosilor (profesorul Tudor Ionescu era un oportunist social-comunist) se intruneste comitetul militar politic de pregatire a unei lovituri de stat si incheierea unui armistitiu cu Natiunile Unite. Pe langa reprezentantii partidelor politice participa si reprezentantii minusculului partid comunist, Lucretiu Patrascanu si inginerul Ceausu, alias Emil Bodnaras, precum si generalul Aurel Aldea, generalul Gheorghe Mihail si colonelul Damaceanu. Casa Regala era reprezentata prin Mocsonyi-Starcea. Comunistii resping planul generalului Aldea Aurel de a se aduce de pe front unitati fidele regelui, de a mari dispozitivul de jandarmi pedestri cantonati in Bucuresti si de a trece urgent in dispozitiv de lupta premilitari aflati la dispozitia Apararii Pasive.


In contrapropunerea sa, Emil Bodnaras cere ca alaturi de unitatile militare din garnizoana Bucuresti, complotistii sa se foloseasca de asa-zisele "garzi patriotice" organizate de minusculul partid comunist. Cerandu-se explicatii de unde are PCR unitati militare pentru asigurarea unei insurectii armate (citeste lovitura de stat - n.a.), Lucretiu Patrascanu mentioneaza posibilitatea inarmarii populatiei evreiesti si in special a celei deportate.


Inca din noaptea de 13-14 iunie 1944, generalul Sanatescu il informeaza pe dr. Filderman de propunerile minusculului, dar zgomotosului partid comunist. A doua zi, 14 iunie 1944, Filderman se prezinta la Palatul Peles spre a-i cere regelui sa opreasca aventura sinucigasa in care comunistii vor sa-si dobandeasca un rol in viata tarii pe spinarea comunitatii evreiesti din Romania, dar si pe viitorul poporului roman. Mai mult, Filderman ii cere regelui ca Armata Romana sa asigure siguranta si viata evreilor in cazul unei retrageri germane. Regele este de acord cu liderul evreu, planul comunist nu este acceptat, ei vor incerca sa-l reia intr-o parodie esuata in dimineata zilei de 24 august la Bucuresti. In audienta de la Peles din 14 iunie 1944, au mai participat maresalul palatului, Al. Ghica, si secretarul doctorului Filderman, avocatul Grubea. Detinem continutul discutiei dintre rege si liderul evreu intr-o relatare pe care am primit-o, in august 1995, la Paris, din partea dr. Grubea.


Comentand evenimentele descrise mai sus si atitudinea ferma a dr. Filderman, cunoscuta analista politica Nicolette Franck scrie: "Daca s-ar fi ridicat impotriva compatriotilor lor romani, evreii puteau sa fie acuzati ca seamana discordie in interior si impiedica cristalizarea solidaritatii nationale: (Nicolette Franck, La Roumanie dans l'engrenage Edit Elsevier Jaquier, Paris-Bruxelles, 1977).


Dupa normalizarea relatiilor dintre puterea postdecembrista si fostul suveran al Romaniei, consider de a mea datorie sa cer Majestatii Sale ca pe baza arhivelor aflate la Versoix sa confirme intrevederea sa cu Filderman din 14 iunie 1944. Aceasta ar insemna nu numai respect pentru mult incercata istorie a Romaniei, dar si un omagiu postum adus ilustrei sale mame, Regina Elena, care, in anii razboiului, s-a implicat in salvarea a zeci de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, manifestare plenara a umanismului romanesc.


Politica sferelor de influenta a marcat si evenimentul pe care l-am relatat mai sus. Intr-adevar, incepand cu 15 iunie 1944, ofiteri apartinand armatei a VIII-a britanice, detasati in Iugoslavia pe langa trupele lui Tito, trec clandestin frontiera Romaniei sau sunt parasutati de aviatia britanica spre a aduce la indeplinire planul Bodnaras-Patrascanu. O parte dintre ei sunt prinsi de Jandarmerie, o alta vor fi arestati dupa 23 august 1944 de guvernul Groza, ca spioni (vezi Arh. SRI, d. 16385). Prezenta acestora denota ca planul Bodnaras-Patrascanu a fost inspirat de sovietici si a primit binecuvantarea britanica pe principiul zonelor de influenta, stabilit intre englezi si sovietici si binecuvantat ulterior la Ialta. Am mentionat ca organizatorii "insurectiei armate" de la 23 august 1944 nu au renuntat la planurile lor. Nereusind sa primeasca adeziunea populatiei evreiesti, comunistii strang mai in gluma, mai in serios, in dimineata zilei de 24 august, circa 120-150 de copii, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, si ii trimit inarmati cu bate si topoare la Baneasa. Copiii proveneau din cartierele evreiesti Dudesti si Vacaresti. Vazandu-i, generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al Garnizoanei Bucuresti, il cheama pe Bodnaras, apostrofandu-l ca trimite copii la moarte sigura si ordonandu-i sa puna capat unui macel colectiv. Am citat falimentul ultimului act al unui scenariu pe care comunistii l-au regizat spre a-si atribui roluri pe care nu le-au avut si care nu si-au gasit ecou in randurile populatiei evreiesti, indiferent de naratiunile national-comuniste postdecembriste.


Alt moment semnificativ. Ovidiu Vladescu, fostul sef de cabinet al lui Mihai Antonescu, relateaza (Arh. SRI, ds. 16385) ca in seara zilei de 22 august, in jurul orelor 21,30, din ordinul lui Ica Antonescu, l-a convocat pe dr. Filderman la Palatul Victoria spre a-i cere in numele sefului sau sa solicite urgent marilor organizatii evreiesti sa intervina pe langa guvernele american si britanic ca unitati parasutate aliate sa participe la ocuparea Romaniei pentru ca rusii sa nu fie lasati sa faca singuri acest lucru. Ovidiu Vladescu afirma ca Filderman s-a ocupat de aceasta. Marturisiri asupra acestui moment dramatic fac (in acelasi dosar SRI) Radu Lecca si fruntasii evreimii romane: A.L. Zissu, Jean Cohen si Misu Benvenisti.


Iata propriile mele amintiri asupra acestui eveniment. In august 1944, W. Filderman si sotia sa, Emilia, locuiau provizoriu in casa dr. Alfred Condru, situata in Bucuresti, Piata Sf. Voievozi nr. 1, et. 1, ap. 2. Filderman ocupa provizoriu aceasta locuinta intrucat in imediata apropiere se afla Ministerul Economiei Nationale, in subsolul cladirii fiind amenajat unul dintre cele mai eficace adaposturi antiaeriene din Bucurestii acelor ani. Eu locuiam peste drum de locuinta dr. Condru, adica pe str. Sf. Voievozi 32. In seara zilei de 22 august 1944, ma gaseam impreuna cu parintii mei in casa Condru. In jurul orei 22,30 a intrat dr. Filderman, insotit de un ofiter imbracat in uniforma de front. Era sublocotenentul Nenitescu, secretarul cu probleme militare al lui Mihai Antonescu. I-au telefonat dr. Costinescu, presedintele Crucii Rosii Internationale, din Piata Romana, de unde s-a transmis mesajul guvernului Romaniei. Unul dintre destinatarii mesajului era Agentia Evreiasca din Istanbul si altul, Sally Maier, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Zürich. Cand Filderman s-a intors noaptea tarziu, era deja 23 august 1944. Zarurile fusesera aruncate. Ezitanta in a salva tara, clasa politica esuase. Regele Mihai si unii dintre conducatorii armatei mai sperau sa salveze ceva actionand cu abnegatie si devotament. In ceasul al doisprezecelea al istoriei, agentura comunista intorcea evenimentele in propriul sau interes si al stapanilor de la Kremlin. Noaptea totalitarismului fascist era inlocuita cu lunga noapte a totalitarismului comunist.
LUMEA MAGAZIN

respectiva nu a stiut sa te pretuiasca si s-a crezut regina in bratele celuilalt ,pana si_a dat seama ca defapt pe tine te_a iubit cu adevarat.viata merge inainte si tu_ti vei gasi pe cineva care te va iubi cu adevarat.sau ,daca tu o iubesti cu adevarat ii vei permite sa se intoarca la tine si totul va fi ok.bafta.(deea)