comentarii

reguli de respectat la birou


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
anisia, - de Intruder la: 30/08/2007 21:13:50
(la: Balada angajatului model )
asta si aia cu reguli de respectat la birou, o sa le printez si-o sa le agatz pe perete la serviciu!
pacat ca lucrez cu tarnacopul...pffuuui, mi le agatz de salopeta!
#231567 (raspuns la: #231565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru 'o adolescenta ipocrita' - de desdemona la: 07/09/2004 16:37:52
(la: Ce fac cu viata mea)
De ce te crezi ipocrita ? Ei, hai sa vin si eu cu un comentariu inspirat, ca eu asa mi-e felul, intotdeauna dau sfaturi, din inspiratia mea fara exhaustiva (de stie-tot).
Cred ca piramida de care vorbesti, desi e un model care descrie probabil generalitatea, nu poate tine cont de anumite tipuri si evolutii mai putin standard. Exista mai multe tipuri de oameni asa cum exista mai multe tipuri de ascensiune a piramidei. De exemplu, exista oameni pentru care confortul inseamna un loc uscat in care sa dormi si un codru de paine pe zi. Pentru alti oameni, confortul include in mod necesar : casa, gradina, mobila, televizor, masina, conturi dodoloate, viitorul asigurat. Vorbesc de confortul incepand de la care oamenii se vor interesa de nivelul superior (sa spunem: arta, filozofie, religie). Unii dintre oameni nu vor urca niciodata la o treapta superioare a nevoilor (indiferent daca ei sunt din prima sau a doua categorie) continuand sa isi completeze nevoile la acelasi nivel, sau mai jos. Adica un om de pestera, care mananca zilnic un codru de paine va cauta si o ceapa, si va face foc in pestera. Iar omul cu vila isi va construi o piscina si isi va lua si un jeep. Alti oameni pot sa urce la o treapta superioara fara a isi satisface toate nevoile din nivelele mai joase: vezi persoanele spirituale (asceti, artisti, cautatori ai adevarului). Dar nici acestia nu sunt toti la fel. Daca de exemplu un ascet tibetan e in stare sa mediteze in conditii drastice de confort (frig, ploaie, pe piatra goala, fara a manca nimic zile in sir), si un sfant al bisericii traieste in post si rugaciune zile intregi, cu mintea indreptata spre divin, unii artisti nu sunt in stare sa creeze daca nu au un loc calm, confortabil, si foamea satisfacuta. Exista oameni care urca 'scarile piramidei' pe drumul clasic, si altii care fac salturi, in sus sau in jos (de exemplu, dupa ce si-a satisfacut nevoia creatoare se gandeste sa isi imbunatateasca meniul, adapostul sau garderoba.
Pe de alta parte, unii din cei al caror interes se afla la niveluri superioare, intelegand ca nevoile de baza sunt si ele importante pentru bunul mers al sistemului, se vor ocupa de ele 'coborand'.
Revenind la mesajul tau (fiindca am divagat destul), e foarte adevarat: cand incetam sa privim lumea prin ochii de copil, simtim ca ne-am trezit intr-un mediu plin de reguli si constrangeri, stim ce ne dorim dar pe de alta parte nu stim cat 'se cade' sa acceptam din sabloanele impuse de mediu. Solutia acestei dileme numai tu o poti da ! Nu te gandi ca esti nerealista - realitatea e un lucru pe care ti-l construiesti singura. La fel si maturitatea, tot tu o obtii, prin felul cum evoluezi. Deci, esti libera, ai deja cateva date si cunostinte despre mediul inconjurator, judecata o ai la dispozitie pentru a 'intelege' si 'decide' cum va fi modelul lumii pe care il construiesti tu. Nu toate regulile trebuie respectate ca la carte, nici nu trebuie toate aruncate la cos. Alegi ceea ce crezi ca e important si iti urmezi calea, constienta ca responsabilitatea eventualelor greseli iti va apartine.
Inca ceva - nu exista o regula care spune ca dupa o varsta incetezi a mai incerca sa fii altfel (prin asta intelegand un om care judeca independent de sabloane si prejudecati). Unii nu inceteaza niciodata descoperirea si explorarea (se spune ca viata e o continua scoala, si ca incetezi sa inveti numai cand nu mai respiri). Altii pot sa se complaca in monoton inca de la 20-30 de ani. Sau dupa un popas in monotonie si conformism (de zeci de ani) pot sa 'renasca' (ai auzit expresia 'viata incepe la 60 de ani ?'). Insa diferenta e ca, mai tarziu in viata ai mai multa incredere in tine, n-ai nevoie sa fii 'confirmat' si nu mai spui altora totul despre experienta proprie, fiindca e mai greu sa fii inteles de alti oameni 'formati'.

Desdemonovici (stie-tot)
P.S. scuze pentru lungime
#21217 (raspuns la: #20998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns de ne-parinte - de giocondel la: 18/01/2005 07:56:43
(la: Parinti si copii)
eu nu sunt parinte Ci copilul cuiva.Sunt copilul unui om care m-a educat fara sa ma educe.Cei ce ma cunosc spun ca rezultatele subtilului sau mod de a-mi indruma pasii , fara modestie, sunt excelente.

Ca si copil am avut un temperament indaratnic si incapatanat.nu suportam sa mi se spuna ce sa fac.Intotdeauna as fi facut contrariul daca tatal meu nu ar fi gasit solutia potrivita.

Iata ce a facut: inca de cand aveam 3-4 ani, intotdeauna mi-a vorbit cu respect si m-a inclus in consultatiile ce priveau familia noastra(treburi de oameni mari) tratandu-ma ca pe un adult, ascultand cu rabdare orice opinie aveam si incercand sa ma ajute sa gandesc intotdeauna mai departe , rationalizand si explicandu-mi logic.

Intotdeauna mi-a auzit intrebarile si curiozitatile si mi-a raspuns atat cat a stiut

Cand nu a stiut, mi-a spus ca nu stie si impreuna am cercetat si gasit raspunsul dorit

Mi-a insuflat curiozitate fata de carti si m-a invatat ce sa citesc si cum

A trezit in mine si a cultivat pe putinta puterilor lui dragostea pentru frumos, pt muzica buna, pt poezie, setea de cunoastere

A avut incredere, totala si sincera, in mine si potententialul meu ca fiinta umana si am simtit asta atat de puternic incat , de multe ori, cand eram pe cale sa fac ceva nasol, dadeam inapoi din dorinta de a nu pierde aceasta calitate: de a fi demna de increderea tatalui meu

Exemplu: cand eram in clasa a noua, jucam intr-o zi biliard la o cafenea cu colegii mei si tatal meu, manca o pizza la o alta masa. am facut un pariu cu colegii: am pariat pe cateva jocuri de biliard ca am curajul sa ma duc la tatal meu, cu o tigara in gura( nu sunt fumatoare) si sa ii cer un foc.si le-am zis ca el o sa imi dea, fara sa isi schimbe expresia fetei.
toti au ras bineinteles, asa ceva e sinucidere curata.m-am dus, i-am cerut un foc, mi-a dat fara sa clipeasca...(in loc sa imi traga o mama de bataie pt asa sfidare) si am castigat pariul...dupa cateva minute toti colegii mei erau la masa tatalui meu intrebandu-l de ce nu a zis nimic.Tata a zis ceva de genul: i-am spus fetei mele ca daca vrea vreodata sa fumeze, poate sa o fac de fata cu mine, Nu are sens sa se ascunda.voi fumati pentru ca parintii vostrii v-au interzis asta si e misto sa faci ceva impotriva regulilor pentru ca aveti prea multe reguli de respectat.cativa nu au mai fumat de atunci.


Niciodata nu mi-a spus NU sau Nu poti face asta.intotdeauna mi-a spus ca e alegerea mea dar ca rezultatele mele pot fi diferite in functie de ceea ce aleg si mi-a exemplificat ,spunand ca asta sau asta s-ar putea intampla etc..apoi mi-a zis..tu alege ce vrei tu si accepta responsabilitate pt alegerile tale.Uneori am ales gresit si am invatat din greseala insa nu am auzit de la el chestii de genul: ti-am spus eu!mai bine ascultai de mine!

M-a incurajat intotdeauna si niciodata nu a uitat sa imi arate sau sa imi spuna cat de mult ma iubeste

Niciodata nu mi-a spus ca nu pot reusi in ceva, ci dimpotriva mi-a spus intotdeauna ca orice vreau sa fac, daca am motivatia corecta(pura si dezinteresata, detasata) si hotararea necesara, voi reusi

Cand am dat-o in bara sau am gresit cu ceva, nu m-a admonestat ca si cand ar fi fost sfarsitul pamantului ci mi-a dat de inteles ca desi este dezamagit cu rezultatele actiunilor mele, are incredere in potenialul meu si ma iubeste

Mi-a fost mai intai de toate prieten si apoi parinte

Prin exemplu personal, m-a invatat sa iubesc natura, oamenii, intreaga creatie, sa fiu toleranta, intelegatoare si iertatoare , sa am compasiune si empatie , sa fiu generoasa atat in bogatie cat si in adversitate, sa fiu demna de incredere, sincera, cinstita si niciodata tematoare de a-mi urma visele.

Dar mai presus de toate, cel mai de pret dar pe care l-am primit de la tatal meu, este interesul ifata de spiritualitate si toate acele aspecte subtile ale existentei.El m-a invatat ca exista mai mult si mai interesant decat aparentul si m-a incurajat sa ma cunosc pe mine insami, sa ma accept, iubesc si niciodata sa nu imi potolesc setea de cunoastere.

Sfat catre parinti: cel mai bun mod de a va educa odraslele este acela de a oferi exemple vii, prin voi insiva.Copii simt cand ceva nu e in regula, si atata timp cat le dati reguli de urmat si le restrictionati libertatea,dar dumneavoastra insiva faceti lucruri ce sunt impotriva a ceea ce predicati, va vor considera prefacuti si se vor indeparta usor usor.

cel mai important lucru de tinut minte este acela ca, desi l-ati conceput si nascut si va sacrificati pt el( copilul) si uneori va identificati intreaga existenta cu existenta lui, Copilul NU VA APARTINE!!!!.El nu este un obiect asupra caruia aveti toate drepturile fara drept de apel. El este un suflet separat, cu individualitate, este un Dar si un Test pt dumneavoastra de la Dumnezeu.Respectati-l si acordati-i credit si atentia cuvenita.

restul vine de la sine....

"Knowledge is a  single point, but the ignorant have multiplied it."
-The Seven Valleys -
-este hartzogar (cred ca se e - de oanalaur la: 29/11/2005 13:43:00
(la: Ce nu-ti place la seful tau?)
-este hartzogar (cred ca se excita putin cand vede un teanc de hartzoage)
-este incuiat
-este inflexibil
-ii place sa se auda vorbind
-ii place sa ne vada pe noi cum ii soarbem cuvintele cu nesat
-este tipicar
-cateodata este absurd de corect (nu conteaza ca nimeni nu are de castigat din respectarea unei reguli, ba chiar ca unii au de pierdut, e regula-trebuie respectata)
-etc.
-etc.

A_Carmen - de Informatorul la: 16/04/2007 01:00:35
(la: Nimic despre sex)
Sper ca este un exercitiu psihologic. Daca nu sti "totul este posibil, dar nu totul este permis" este un vechi principiu tantric, esoteric, adoptat si de MISA lui Grig Bivolaru. Orice societate are regulile ei. Fiecare membru al societatii isi face un set de reguli proprii de viata. Si executiile publice au regulile lor, si duelul, pana si razboaiele. La fel este si cu sexul. Morala. Etica. Cei sapte ani de acasa. Religia. Educatia. Scoala. Anturajul. Familia. Constiinta proprie. Am enumerat cateva surse de reguli. Ele stabilesc ce este si ce nu este permis intr-o societate civilizata. Probabil ca in adancul junglei din insula Bali sunt alte reguli. Cu siguranta. Insa daca sunt alb, european, crestin - ar trebui sa stiu ca am niste reguli de respectat. Nu imi este indiferent daca tu NU le respecti. Ai dreptul la propria opinie, garantat de primul amendament, asa cum si eu imi voi sustine parerile proprii. In nici un caz nu doresc sa ti le schimbi. Schimbarea face parte din viata si vine atunci cand trebuie, odata cu experienta si cunoasterea.
#187720 (raspuns la: #187591) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
superb! - de gheorghe_cnstntn la: 26/08/2007 05:48:31
(la: Despre visele lucide)
Asa e!Si mie mi se-ntâmpla sa continui lucid un vis,doar pentru ca personajele prezente în vis îmi plac.De regula visul respectiv e alb-negru.Citesc mult si acest lucru poate influenta visul într-o maniera de-a dreptul spectaculoasa.
Sancho - de thebrightside la: 30/08/2007 13:49:31
(la: patru comentarii la un arhi-cuvant)
'sa nu se incurajeze, aici, decat cei care scriu dragalase idiotenii sau aia care te musca de cur dupa ce se clatesc cu apa de gura, eventual.
trist.'

cred ca ai gresit adresantul.
daca esti pissed-off pe cineva de pe cafe, spune-i aluia, nu mie.
in ce priveste incurajarea anumitor categorii de autori, la fel - spune-i adminului.

opinia mea este ca regulile trebuie respectate de toata lumea. (punct)
#231315 (raspuns la: #231310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 30/08/2007 13:52:53
(la: patru comentarii la un arhi-cuvant)
opinia mea este ca regulile trebuie respectate de toata lumea. (punct)
+1.
#231317 (raspuns la: #231315) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Remember! - de Sancho Panza la: 30/08/2007 15:57:00
(la: patru comentarii la un arhi-cuvant)
opinia mea este ca regulile trebuie respectate de toata lumea. (punct)

punct si virgula, Bright! :(
isi mai aminteste cineva de userul Muresh...Gange...Eufrat etc?
isi mai aminteste cineva cat timp a fost tolerat aici, sub diverse infatisari, desi postarile lui contraveneau clar regulamentului locului?

sa-i mai numesc si pe altii?
ce inteleg eu de aici: cuvantul "pula" e obscen si de neiertat; dar, daca-l numesti pe altul jigodie, lichea...etc, se poate trece cu vederea.
trist!




#231392 (raspuns la: #231315) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gloria - de Honey in the Sunshine la: 18/12/2008 14:23:50
(la: Despre reguli)
cred ca depinde de situatii. in asta cu playstation-ul cred ca ar fi fost gresit sa-i impui copilului sa respecte regula daca asta il face sa se simta izolat de ceilalti si sa sufere din cauza asta.
dar raspunsul lui a fost foarte matur si echilibrat, probabil pentru ca e sigur ca ai dreptate (nu degeaba e fiul tau, nu?) :)

eu zic ca regulile trebuiesc respectate macar atunci cand nu e foarte greu sa o faci.
#374405 (raspuns la: #374400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Redobandirea cetateniei romane - de tgeorgescu la: 20/07/2009 00:23:00
(la: Dubla cetatenie)
Redobandirea cetateniei romane poate avea drept consecinta pierderea cetateniei unui alt stat, daca asa prevede legea statului respectiv. Cunoscand situatia din Olanda si din Belgia, ma voi limita la a explica legile olandeze si belgiene, insa exista si alte tari in care puteti avea neplaceri similare.

O persoana care a dobandit de buna voie o alta cetatenie decat cea olandeza, inainte de 1 aprilie 2003, a pierdut in mod automat cetatenia olandeza. Redobandirea cetateniei romane conteaza drept primire de buna voie a unei alte cetatenii.

De la 1 aprilie 2003 sunt valabile urmatoarele exceptii de la aceasta regula:

- persoana respectiva s-a nascut in Romania si isi are domiciliul in Romania la data primirii/redobandirii cetateniei romane;
- inainte de a implini 18 ani, persoana respectiva a avut domiciliul in Romania pe o perioada neintrerupta de cel putin cinci ani;
- persoana respectiva este casatorita cu un cetatean roman la data primirii/redobandirii cetateniei romane (daca sotul respectiv a decedat sau a divortat inainte de primirea/redobandirea cetateniei romane, atunci aceasta exceptie nu poate fi invocata).

Ce este de facut in cazul in care ati pierdut cetatenia olandeza: adresati IND-ului o cerere de optiune, pentru a va putea redobandi cetatenia olandeza.

Mesajul Ministerului Justitiei din Romania la adresa sesizarii mele: http://members.home.nl/icnl/multumiri.pdf

O persoana de peste 18 ani, care a dobandit de buna voie o alta cetatenie decat cea belgiana, inainte de 9 iunie 2007, a pierdut in mod automat cetatenia belgiana. Deoarece redobandirea cetateniei romane conteaza drept dobandirea de buna voie a unei alte cetatenii, persoanele majore (la vremea respectiva) care si-au redobandit cetatenia romana inainte de 9 iunie 2007 si-au pierdut cetatenia belgiana.

Eu am dubla cetatenie: romana (prin nastere) si olandeza (prin naturalizare).
Daniel, tu nu respecti regulile... - de Coralie la: 18/10/2004 21:15:45
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
Daniel Racovitan, ai stabilit reguli generale de fonctionare ale acestui forum si esti primul care nu le respecti.

Remarcile lui Anita47 sunt provacatoare, dezobligente, insultatoare, ataca persoanele, sunt prejudiciabile. De ce nu-l dai afara asa cum promiti in regulile de fonctionare.

Este un SUPER HYPER TROLL, SB-one si alti utilizatori, au spus-o, nu o sa-i mai repet...
De ce ii dai satisfactie? Vrea sa distruga toate subiectele de actualitate, vrea sa ne inchida gura la toti, de ce hranesti troll-ii, Daniel ?

Cand faci un forum public iti asumi o anumita responsabilitate si daca nu mai aplici regulile de fonctionare, ce faci?
Oricare troll iti poate comanda ce sa faci?
Ca doara nu suntem caini turbati sa ni se puna botnite...

Problema lui Anita47, este mult mai grava ca cea de simplu troll, nu este problema de natzie, etnie sau origine, ca este sau nu evreu, ca este sau nu român, ca este femeie sau barbat...
este o problema psichologica, sper ca, Cafeneaua sa nu se specializeze aici, in lipsa de a putea discuta alte subiecte :))

Anita47 a insultat destule persoane, este cazul sa-l excluzi de pe acest forum.
In asteptare, eu nici n-am sa raspund la mârsaveniile pe care le insinuiaza la adresa mea, n-am sa ma cobor la nivelul lui,
fac si eu ca altii, il pun
1. in ignorat
2. am sa-l banez pe toate subiectele mele
#25449 (raspuns la: #25444) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca daca respectam reguli - de mya la: 18/04/2006 23:29:46
(la: Realizam care sunt influentele negative ale 'exteriorului'?)
Cred ca daca respectam regulile bunului simt si cele zece porunci e mai bine pentru noi. Totul e sa lasam o dara de lumina in urma si sa nu fim egoisti ci modesti si altruisti pe cat posibil...chiar daca suna roz la prima vedere.

Pare greu dar nu este, o data ce te obisnuiesti asa, iti intra in sange.
regula numerelor mari in fotografie - de Daniel Racovitan la: 13/11/2003 09:39:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am citit pe undeva ca fotografia respecta regula numerelor mari: cu cat faci mai multe fotografii cu atat cresc sansele sa obtii o fotografie buna. Confirmi?
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Parerea ta...si o respect. - de Cristian C. FRANCU la: 18/02/2004 14:02:26
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Parerea ta...si o respect.

Ma intreb daca merita sa caut sa fac o comparatie intre discursul mincinos, fals si plin de clisee si limbaj de lemn, al comunistilor de care vorbesti si mesajele mele.

Cine citeste judeca si isi face o parere.

Daca asta e a ta...inclin sa cred ca ai tendinta sa contrazici si sa demontezi mai tot in jurul tau. DISCURSUL tau care este>???

Vorbesti de voi, de romani si Romania ca de voi...TU Unde esti si cum te excluzi asa natural???

Observ la tine ideea ca niciodata nu vom scapa de securisti si prin urmare niciodata noi astia romanii, nu vom scapa de saracie.

Adormiti la urnele de vot. Ei bine...prin ceea ce fac si spun (nu singur) caut sa nu mai las pe cei din jurul meu sa 'doarma'...

NU e totul in regula in RO!!!
:)

Dar stii ceva...stii unde TOTUL E IN REGULA>??????

VRei sa fii intrun loc in care NIMENI NU SE PLANGE, toata lumea e multumita, e ordine, disciplina, NU E STRESS...?

VREI???



VRETI???


ei bine acel loc in care nu mai exista nici o problema...este numai CIMITIRUL!

Ganditi-va la asta!

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
#9962 (raspuns la: #9946) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
reguli de aur ale casniciei - de SB_one la: 20/02/2004 10:43:36
(la: Cand formezi un cuplu, dupa ce criterii alegi o persoana?)
OK, am intzeles invitatzia.


Pentru totzi care inca nu au intzeles...
Sa faci o femeie fericita este foarte simplu; trebuie numai sa-i fii..


1. Prieten
2. Partener
3. Iubit
4. Frate
5. Tata
6. Profesor
7. Educator
8. Bucatar
9. Mecanic
10. Instalator
11. Architekt de interior
12. Stylist
13. Electrician
14. Sexologe
15. Gynäkologe
16. Psychologe
17. Psychiater
18. Therapeut

si

19. perfect
20. simpatic
21. conditzie fizica excelenta
22. iubitor
23. atent
24. gentlemanlike
25. inteligent
26. plin de idei
27. creativ
28. intzelegator
29. puternic
........
31. tolerant
32. modest
33. ambitzios
34. apt
35. curajos
36. un om de decizie
37. de incredere
38. plin de respect
39. ...........
40. plin de pasiune si inainte de toate
41. bogat.

In acelasi timp, el trebuie sa

a) nu fie gelos si totusi
b) sa se intzeleaga bine cu familia sa dar sa nu-i acorde timp mai mult ca ei
c) sa-i lase libertatea, sa-si arate totusi interesul unde a fost si ce a facut

Foarte important este sa nu uitzi:
zilele de nastere, casatorie, onomastice..."perioada"
Ziua primului sarut, ziua de nastere a matusii iubite, nepotului si prietenei preferate

Din pacate chiar respectarea perfecta a acestor reguli nu garanteaza succesul tau 100%

Ea te-ar putea parasi cu primul venit.

Si acum cealalta parte a medaliei:
Sa faci un barbat fericit nu este chiar atit de usor, dupa cum vom vedea imediat.

Ptr. ca
Barbatul are nevoie de
1. Sex si
2. Mincare
iar majoritatea femeilor sint mult prea solicitate de aceste necesitatzi.

Invatzatura?
o viatza armonioasa nu ar fi deloc grea daca Barbatzii ar intzelege in sfirsit sa nu mai fie atit de pretentziosi!





SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10157 (raspuns la: #10135) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Barbatii..... - de bluey2564 la: 05/03/2004 03:27:22
(la: Pentru femei)
... ii dorim si ii respingem, ii criticam si ii laudam, ii uram si ii iubim, adica facem cam ceea ce fac si ei fata de noi. Si noi si ei suntem, in acelasi timp si vulpi si struguri acrii.

Cu cateva luni in urma, in biroul in care lucram cu inca trei colege a intrat seful nostru si ne-a intrebat din senin: "voi v-ati dorit vreodata sa fi fost barbati?" Doua colege au raspuns negativ, iar o alta si cu mine am raspuns "da", ceea ce a starnit nedumerirea sefului care nu putea intelege cum de nu suntem incantate sa ne stim dorite si admirate
- Nu va creste inima cand vedeti cum li se scurg unora ochii dupa voi?"
Niciodata nu am fost in stare sa ma abtin a da replicile care imi vin si care, nespuse mi-ar ramane in gat, asa ca i-am raspuns:
- Si femeilor li se mai scurg ochii dupa barbati, chiar daca nu intr-un mod la fel de evident.
- Eu n-am observat nici o femeie careia sa i se scurga ochii dupa mine.
- V-am spus ca o facem mai discret si, in plus, nu ni se intampla chiar cu toti barbatii.
Cred ca si-a muscat buzele in timp ce iesea din birou pentru a nu fi nevoit sa mai gaseasca ceva de spus.
Si iata-ma dupa cateva luni, devenita asistenta lui si prinzand din zbor un schimb de replici pe care il avea cu un vizitator pe care il indemna sa nu se casatoreasca, sa ramana "tanar si suplu" (nu vad legatura, dar nu conteaza), ca insuratoarea... bla, bla, bla... Respectivul, iesind, ma saluta cu un firesc si de bun simt "sarut mana", ceea ce a provocat reactia sefului:
- Vezi? Deja ai inceput sa spui "sarut mana".
Am tinut ca, imediat ce l-am prins intre patru ochi, sa-i spun ca un "sarut mana" nu e nici pe departe o dovada de slabiciune, ca politetea este apanajul barbatilor adevarati.

Ceea ce vreau sa spun este ca - dupa mine - barbatul cu adevarat sigur pe propria sa masculiniate nu simte nevoia de a o afisa ostentativ, pozand in "macho", barbatul adevarat stie ca virilitatea sa nu e stirbita de un comportament "soft". Un barbat pe care eu il pot considera adevarat nu se jeneaza sa fie sensibil si delicat, sa-si recunoasca propriile vulnerabilitati. Un barbat are voie sa si planga, fara ca asta sa-l faca mai putin barbat. Aceasta dovada de onestitate cred ca poate fi privita si ca una a realei valori umane a individului, poate reprezenta certificatul lui de calitate.
Daca barbatul de langa mine nu are voie sa aiba slabiciuni, inseamna ca eu sunt obligaa sa ma afisez ca find femeia slaba cu o permanenta nevoie de ocrotire si ce rost ar avea sa ne risipim energia si timpul incercand sa pozam in ceea ce nici macar nu ne-am dori sa fim?

Baieti, concluzia pe care ar trebui sa o trageti e urmatoarea: nu va iubim nici pentru ca (unii) aveti muschi, sau bani, sau faima... Atunci cand va iubim, se intampla pentru ca ceva a facut "click", pentru ca, undeva, s-a produs scanteia...
Si mai tineti minte singura regula valabila: scanteia se produce, de fiecare data, din cauze si in conditii diferite!
Incasii si telenovelele... - de mya la: 19/08/2004 14:11:49
(la: De ce scriu ziarele doar tampenii)
Buna,

Pe oameni ii pasioneaza senzationalul asa ca vor cumpara mereu reviste de scandal, ziare de duzina...ca sa mai iasa din cotidianul lor cel gri, banal si anost. D-aia absorb pe nerasuflate si emisiunile de genul..."Vip", "Viata vedetelor" si altele...stiti ca sa-si mai scalde privirea observand viata altora ca de a lor sunt satui pana in gat. Norocul fotografilor de scandal ca exista "gloata" care cere revistele ca altfel ar muri de foame toti (inclusiv trusturile de presa respective).

Aici lucreaza legea cererii si a ofertei. Ia sa nu mai cumpere nimeni reviste de handicapati...sa vezi cum se reorienteaza si trusturile. Dar traim in epoca de piatra inca, nu vezi ca oamenii se ghideaza mai mult dupa instinctele grosiere (sex, circ si mancare in gura cat mai multa...un fel de substitute ale fericirii).

Nu am pretentia acum sa citeasca toti "Dilema Veche" zi si noapte...aia care vor, o fac si nu au boala televizorului, prefera sa puna mana pe o carte (a propos, nu ti-a raspuns nimeni la subiectul despre carti - tipic!). Iluminarea maselor se face in secole lumina...asa ca o sa mai dureze.

Eu personal ma uitam la televizor relativ putin cand eram in tara. Ma calasem mai mult pe CNN, Discovery, Animal Planet, TV 5, Pro 7 si History Channel. Imi mai aruncam cate un ochi si la Fashion TV (ca fetele, deh...). Cum dadeam la romani cum ma apuca durerea de cap. Ma distra Dinescu, Stelian Tanase ma facea atenta si Iosif Sava (regretatul) ma atragea in mod deosebit, din cauza invitatilor. Varstele pelicului era alta interesanta iar Memorialul Durerii era de neratat (da-l dadeau tarziu in noapte, comunistii nenorociti!). Era nasol ca trebuia sa ma duc la birou a doua zi. Ce era insa interesant era faptul ca multi dintre fostii mei colegi urmareau emisiunea si puteam sa comentam cu orele/zilele (ce vremuri...eheiii!).

Acum...de cand umplu prin lume am ajuns sa ma uit din ce in ce mai putin la televizor. Prefer sa ascult posturile de radio (si imi aleg ce vreau, pe gustul meu...paleta e extrem de variata). Ideea de baza e ca invati limba noua (a tarii respective) mult mai repede daca o auzi mereu in creier...asa...televizorul iti distrage atentia, te ia valul cum s-ar zice).

Daca vreau sa vad ceva anume la tv - vad pana la urma fiindca sunt sute de posturi, gasesc ceva daca imi pun mintea. Continui...culmea sa urmaresc documentare mai mult (istorice, despre animale si de calatorie). Dar de regula prefer sa-mi umplu timpul iesind in natura, e mult mai relaxant. Daca e sa aleg intre cele doua natura castiga de fiecare data.

Televizorul/radioul/calculatorul ajung pana la urma sa fie ca niste gauri negre...iti pierzi orele/zilele/viata cu ele fara sens. Tre' sa stii cand sa te opresti ca sa nu ajunga dependente. Astea fiind zise...te las si ma scol de la computer, pauza a luat sfarsit. La munca tovarasi!

Bafta si sper ca ti-am fost de folos macar asa...ca idee. Sunt gusturi si gusturi. Una care se uita cu placere la telenevele s-ar plictisi sa caste ochii la ... "Viata incasilor" de exemplu, clar!

;-)




Ipocrizie - de nasi la: 07/09/2004 04:10:09
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Ce intelegi tu prin iubitul tarii? si-apoi "tara" nu inseamna oamenii? uite exemplu:

eu am emigrat acum 3 ani si pot sa spun sincer ca nu a fost usor. dar stiu mult prea bine de ce am facut pasul asta. "fie piinea cit de rea, tot mai buna-i in tara mea" - prostii! dar daca asa rea cum e, nici farima aceea amarita nu o ai, atunci cu ce zicala inteleapta te mai amagesti? in Romania aveam serviciu foarte bun (ceea ce se chiama un statut social de invidiat) si salariu peste medie, dar in fiecare an imi era groaza de venirea iernii, cind stiam ca ma voi ingloda din nou in datorii pentru ca nu-mi ajungea salariul (acela "bun") sa imi platesc intretinerea la bloc. si nu mai vorbesc de toate cele ELEMENTARE traiului decent (vezi tu, oamenii fac tara).

am terminat facultatea cu media 9,80 (la stat) am muncit pe brinci citiva ani si uite ca tot cu nimic nu m-am ales. ce sa fac intr-o tara in care de regula prostii sint in functii de conducere pe care le apara cu unghiile si cu dintii inconjurindu-se de neamuri la fel de incompetente? ei isi umfla burtile de pe urma muncii mele si a altora ca mine. dar eu? dar voi? si pentru mine a fost destul. am dat tot ce era mai bun in mine unei tari care nu a facut nimic pentru mine in schimb si cu stadiul decrepit in care se afla societatea si politica romaneasca am stiut ca nici in viitor nu avea sa-mi fie mai bine pe plaiurile mioritice. (exceptind cazul in care m-as fi "dat pe brazda" si m-as fi transformat intr-unul din coruptii cu care ai de-a face la tot pasul si as fi acceptat prostitutia morala pe care acestia o propovaduiesc (si tot oamenii fac tara).

astea au fost motivele pentru care am hotarit sa o iau de la inceput. si nu regret. chiar daca a trebuit sa o iau de la pragul de jos al noii societati care m-a primit in rindurile ei.

nu regret faptul ca pentru a-mi cistiga piinea zilnica, la inceput a trebuit sa fiu baby sitter (spune asta unui roman si il vezi cum strimba din nas deh, jobul n-are prestigiu). nu regret faptul ca am facut cleaning in scoli si firme - se increteste nasul romanului mai ceva ca al unui ciine turbat, ce-i aia femeie de serviciu? nu regret faptul ca am fost infirmiera la un azil de batrini - PFUIIIII! "esti spalatoare de cururi la batrini!"

dar daca toate astea sunt atit de dezgustatoare in opinia "societatii romanesti", cum se face atunci ca tuturor le plac copiii si e tam-tam mare cu natalitatea la ora actuala si ii vezi pe tinerii parinti mindri de oracaiturile progeniturilor mai ceva decit daca ar fi primit premiul Nobel. cum se face atunci ca visul tinerelor romance e sa nu trebuiasca sa lucreze si li se pare ca ar fi bine chiar si sa stea acasa sa faca curat toata ziua si sa isi aranjeze cuibul. cum se face ca in ipocrizia lor romanii tipa in stinga si-n dreapta ca "cine nu are batrini sa-si cumpere" (dar stim toti cum ii trateaza atunci cind ii au). mai bine sa fim ipocriti si sa ne amagim cu titluri goale si cu functii importante, doar-doar s-o ivi ocazia sa ne inavutim pe shest si sa pretindem ca am atins standardele de cililizatie occidentala? DA! ASTA E MENTALITATEA MAJORITATII ROMANILOR! si cine spune ca nu-i asa, hm! "lupul moralist" (pai nu ziceam ca oamenii fac tara?).

greu a fost pentru mine in primul an, mai ales cu acomodarea, dar si lupta cu prejudecatile stupide pe care mai toti le avem in bagaj. dar uite ca dupa 3 ani de zile de munca si sacrificii am un serviciu la fel de bun ca in Romania. pentru prima data de cind am parasit bancile facultatii cu visuri mari, citeva le-am realizat deja si stiu ca si restul le pot realiza in tara mea de adoptie. toate eforturile si sacrificiile pe care le-am facut acum 2 ani au meritat, iar acum pot vedea roadele muncii mele (si nu numai in faptul ca nu am grija zile de miine sau ca imi pot permite absolut toate cele de care am nevoie)

eeeei, multe ar mai fi de spus, dar concluzia e ca STRUGURII SUNT ACRI si atunci cind da de greu, romanul cere ajutorul ipocriziei si fricii - aliati traditionali. de ce sa te bucuri pentru cineva care a renuntat la munca de birou si a trecut la pus umarul, atunci cind stii ca prin sacrificiul sau o duce oricum mai bine decit tine? de ce sa te bucuri pentru cineva care a reusit in viata indiferent daca a emigrat sau nu - din pacate asta e un sindrom romanesc (vezi - "sa moara si capra vecinului")? iar cind strugurii sint evident mai dulci, atunci romanul uita peste noapte de orice frica, "da vitejeste ipocrizia la o parte" si... ghici! devine cel mai bun prieten al tau: intotdauna a stiut ca o sa reusesti, iar acum iti ofera sprijinul sau moral neconditionat, aplauze si urale, numai sa-i arunci si tu colo, cite o firmitura de mai bine (poate de craciun, poate de pasti, poate de ziua de nastere, sau cine stie, poate chiar cu o "chemare" in noua ta tara de resedinta - si daca tot iei posibilitatea asta in consideratie, doar n-ai sa fii atit de ingrat incit sa nu ii oferi casa, masa si bani de buzunar pina s-o hotari el sa isi miste posteriorul amortit si sa se mai ajute si singur! DA, OAMENII FAC TARA, si din nefericire exemplarele mentionate mai sus constituie majoritatea.

eu continui sa sper ca in Romania va fi mai bine, dar din pacate cred ca trebuie sa asteptam citeva generatii. si cu tristete, imi vad parerea confirmata de fiecare data cind citesc pe net presa romaneasca si aud ce se intimpla in Romania si cum mai sunt oamenii pe acolo. respectele mele.
#21190 (raspuns la: #8542) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...