comentarii

relatia dintre om si divinitate ioana parvulescu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de donquijote la: 03/04/2008 15:47:13 Modificat la: 03/04/2008 15:51:36
(la: Iarasi despre Dumnezeu vs ateism)
Invataturile lui isus Hristos, pe care le cunosc mult mai bine decat ale celorlalti luminati, aduce cu ele surpriza, dragostea, arunca o noua lumina asupra relatiilor intre om si divinitate si aduce cu el un fel de revolutie. De unde pana la el filozofii incercau sa micsoreze lumea si deci sa micsoreze framantarea si problemele umane, Isus arata calea catre "departe" catre "acolo", catre ceva infinit, de neatins, fortand pe cel ce il asculta sa se refere la o entitate abstracta, intangibila, de neinteles.

hai sa facem putin ordine: filozofii pana la el nu au micsorat lumea, reciproca e valabila.
nu isus a inventat dumnezeul abstract, era mai dinainte, din vechiul testament.
el doar l-a facut mai putin abstract, ca sa poata prinde la masele largi.
dumnezeul vechiului testament e mai complex si mai greu de inteles. la fel modul in care era (si este inca) slujit de crediciosii lui. parte din complexitate era legata de nevoia de a sti sa citesti, care nu se potrivea cu viziunea de religie populara, universala pe care a dorit-o paul din tarsus.
si partea cu morala e relativa.
cele 10 porunci in afara de primele 4 care sunt legate de credinta, sunt norme sau legi legate de proprietate.
nevasta era pusa alaturi de vite si obiecte...
Relatia caine/om - de Catalina Bader la: 04/11/2003 08:51:20
(la: Ce face un caine)
In relatia asta totul este relativ.
Cine este om-ul si cine este cainele?!
''Codul...'', ''Codul Spart'' & ''Conspiratia'' - de qwerq la: 28/02/2006 20:41:03
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Codul SPART al lui Da Vinci nu face altceva decat sa aduca argumente lipsite de sens si de importanta, aratand de fapt contrariul prin incompetenta unor teologi de a-si sustine punctul de vedere intr-o problema atat de majora pt ei si pt intreaga lume. O carte ce ar trebui luata mai in serios este CONSPIRATIA Da Vinci, de M. Sinclair, care propune o varianta mult mai plauzibila si diminueaza cu mult importanta relatiei lui Iisus cu Maria Magdalena(rel pe care nici macar nu o aminteste concret), prezentandu-L astfel pe D-zeu dintr-o noua perspectiva(pt marea maj). Se pune accent pe relatia inevitabila dintre om si divinitate, care devine parte componenta a fiecarei fiinte umane, diferenta dintre oameni fiind practic determinata de capacitatea fiecaruia de a-si manifesta latura sa divina. Ca un exemplu, pt crestini acest superlativ il reprezinta Iisus, pt musulmani Mahomed, pt budisti Budha, pt bahai Bahaullah, etc.
Se considera ca aceasta este si adevarata invatatura a lui Iisus, continuata de ap. Ioan. Biserica lui Ioan nu este o institutie oficiala tocmai pt a nu permite existenta unei ierarhii in structura acesteia. Astfel, se accentueaza un principiu de baza al crestinismului: fraternitatea oamenilor si incontestabila egalitate a acestora in fata divinitatii, acesta fiind idealul catre care umanitatea se va indrepta la un moment dat.
Nu cred ca pt crestini trebuie sa conteze faptul ca Iisus a fost casatorit sau a avut urmasi. E practic o problema de perceptie si de mentalitate, faptul in sine nu schimba prea multe si asa istoria in mare parte e prezentata eronat si cu multe secvente lipsa care nu fac decat sa ne induca in eroare. Acelasi lucru se intampla si aici: lumea asociaza istoria unei religii cu principiile ei, o confuzie destul de grava. Sunt atatea alte lucruri carora biserica ar trebui sa se opuna(chiar in interiorul ei) si nu numai ca nu exista nici o reactie, acestea fiind chiar sustinute “pe fata” de clerici. Este chiar jenant sa respingi niste afirmatii neacceptate pana acum, in timp ce maj preotilor nici macar nu-si respecta propria dogma (pe care o sustin atunci cand le convine si la fel de simplu o si ignora intr-o sit favorabila lor).
Un răspuns ortodox la "Codul lui Da Vinci"-Dan Brown - de aling22 la: 15/07/2006 09:05:59
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Un răspuns ortodox la
„Codul lui Da Vinci” – Dan Brown


S-ar putea spune că trăim într-o lume în care se vorbeşte enorm de mult, o lume în care nu mai există loc şi timp pentru tăcere, dar, în acelaşi timp, o lume în care nu se spune nimic. Dacă am putea să ne „măsurăm” existenţa prin cuvinte rostite în chip demn, valoros, în prea puţine cazuri am găsi un rost al existenţei, al cuvântului.
Gravitatea stă în faptul că locul cuvintelor bune, locul înţelepciunii şi al cuminţeniei, nu poate rămâne gol, nu se constituie într-un vid. Acolo unde nu există binele, se instaurează răul. Întunericul este lipsa luminii, iar boala este o alterare, o lipsire de sănătate. Deci, dacă cuvântul bun lipseşte, nu este rostit sau nu este scris, atunci se naşte anti-cuvântul.
Ce este acest „anti-cuvânt”? Poate fi numit pur şi simplu „trădare”, „minciună”, „blasfemie”, „sperjur” etc. Este un cuvânt pornit dintr-un suflet care nu este totuşi un suflet. Pare ilogic, dar aici s-ar găsi dezlegarea nonsensului verbal sau existenţial în care ne aflăm. Aceasta pentru că sufletul este, la urma urmelor, legat de Dumnezeu. Adică de Adevăr, Viaţă, Sens.
Iar ceea ce se desprinde de Viaţă, decade în non-viaţă, în moarte.
Vorbim de suflete moarte, ascunse, îngropate în trupuri ce dau dovadă de toate semnalmentele unei existenţe normale! Oameni ce trăiesc în moarte, lipsiţi de sens, de valoare, de demnitate. Deşi dramatic, astfel de „oameni” ridică societatea actuală. Tot ei propun noi coordonate de viaţă, de gândire şi chiar de simţire. Neavând Adevărul, îşi permit să impună „adevăruri” maselor ce se complac într-o tot mai josnică incultură şi imoralitate. Se ridică din rândul inform al acestor mase şi propun „adevăruri” proprii. Iar lumea, în toată obtuza ei întunecime şi lipsire de verticalitate, acceptă aceste „adevăruri”. Le consideră normale, necesare şi universale. Nimeni nu se mai sinchiseşte să le cerceteze, să le caute sufletul. Înghiţim absolut orice ni se oferă, acceptăm orice ni se spune, aplaudăm frenetic tot ceea ce se vede, dorim tot ce ni se pune înainte. Ne place enorm de mult să nu mai fim liberi. Strigăm, urlăm chiar în gura mare că nu acceptăm să ni se lezeze libertatea, dar zâmbim dulce şi complice atunci când ne sunt dirijate, impuse, dictate coordonatele vieţii. Important este că s-a găsit cineva care să gândească pentru noi. S-a găsit cineva să ne spună ce să facem, ce şi cum să gândim şi chiar cine suntem. De acum putem dormi liniştiţi!
Putem fi fericiţi! Altcineva răspunde de noi şi pentru noi. Partea noastră de existenţă constă în a ne lăsa moale, diafan şi visători în voia unuia sau a unora care „riscă” totul pentru noi, pentru „fericirea” noastră.
Astfel, deci, se zideşte societatea actuală. Acest sărăcăcios articol îşi propune să abordeze un simplu aspect al acestei trădări la scară mondială. Şi voi trece direct la subiect!
Editura „Rao” propune publicului cititor român o carte extrem de interesantă: „Codul lui Da Vinci”. A nega valoarea artistică a acestei cărţi este inadmisibil. Partea acestui articol este însă alta: a intra în miezul acestui roman, în mesajul pe care absolut orice carte doreşte să îl transmită cititorului. Iar în cazul de faţă avem un mesaj cu totul anti-creştin. Dacă m-aş adresa unui public realmente trăitor întru Hristos, nu ar fi nevoie de o demonstraţie complexă. Simpla citire a unor pasaje din acest roman ar leza inimi şi conştiinţe ce trăiesc în şi pentru Hristos. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa...
E drept, suntem creştini. Suntem, prea mulţi dintre noi, pentru că aşa ne-am născut, aşa sunt şi cei din jur, pentru că astfel şade bine. Dar care sunt coordonatele şi condiţiile acestui creştinism nu prea ştim. Iar golul acesta de cunoştinţe şi de trăire trebuie umplut cumva. Cum afirmam şi mai sus: aşteptăm să ni se spună cum, să ni se arate ce şi când trebuie să gândim sau să credem. Din păcate chiar şi în punctul esenţial al existenţei oricăruia dintre noi: cunoaşterea şi iubirea lui Iisus Hristos.
Ocazia s-a ivit. "Fericirea” ne-a venit iarăşi incognito! Dan Brown a devenit instantaneu un deschizător de drumuri, un luminător de conştiinţe. "Adevărul” a ieşit la suprafaţă. Până şi cei din urmă dintre oameni, românii (sic!), pot cunoaşte de acum ceea ce au gândit, ce au trăit şi ce i-a caracterizat de aproape două mii de ani! A venit ziua iluminării, a înţelegerii acestui dificil creştinism...
Nu îmi voi permite să relatez conţinutul acestui roman. Poate chiar cu spaimă am înţeles că este arhicunoscut. Simpla pronunţare a titlului făcea să apară pe chipul interlocutorilor mei zâmbete pline de complicitate. Parcă toţi ar fi vrut să îmi spună:”Aşa, deci ai aflat şi tu!” Dar apoi toţi se încruntau puţin şi parcă se temeau ca nu cumva să îmi permit să neg acest nou „adevăr”. De prea mult timp doreau să-l afle, să guste ceva senzaţional.
În tot acest „amalgam” indefinit de dogme, practici şi slujbe, din care mulţi nu înţeleg nimic, simţeau ei că trebuie să fie ceva ascuns, vreo conspiraţie a Bisericii! Da, acesta este cuvântul cheie al romanului: „conspiraţie”! Şi, după cum spuneam, se temeau ca nu cumva să vin eu, un oarecare, şi să îmi permit să neg, să mă opun, să refuz această dezvăluire a „conspiraţiei”.
Dar tocmai aceasta îmi propun, cu ajutorul Domnului! Nu căuta aici un răspuns ştiinţific, bine documentat! Hristos nu poate fi demonstrat! Însă poate fi trăit, iubit, rostit.
Ideea de bază a romanului este una mai mult decât evidentă: Iisus Hristos nu a fost şi nu este cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Nu I se neagă existenţa istorică. Nu se mai face asta, căci până şi ateismul a devenit ridicol, iar dovezile istorice sunt mai mult decât evidente. A existat Iisus Hristos.
Însă D.B. aduce câteva lămuriri bine venite! A fost un om, ca toţi ceilalţi. Un evreu ceva mai răsărit, cu iz profetic şi cu alură harismatică. Toate bune şi frumoase până ce acest Iisus îşi găseşte şi nevastă! Pe cine? Pe Maria Magdalena. Iar culmea chestiunii în cauză este că a mai avut şi copii. Unde mai pui că era îndrăgostit lulea, vorba românului. Se îmbrăţişa, se săruta pe unde apuca cu această Magdalenă. Toată lumea era fericită şi voioasă; doar Petru, Apostolul, era mai supărat. Că de, soţia lui era acasă şi nu avea pe cine să sărute...
Cum de nu s-a cunoscut acest „adevăr” până acum? Totul este o uriaşă conspiraţie a Bisericii, care a considerat necesar să „fabrice” un Iisus Hristos cu totul nou, să rectifice în mod flagrant Evangheliile şi să mintă în mod impertinent pe om timp de două mii de ani. Iar D.B. aduce adevărul la suprafaţă, încadrându-l într-un scenariu extrem de complex, palpitant şi chiar bine închegat.
Aspecte ale afirmaţiilor cuprinse în acest roman vor fi reliefate mai pe larg în cadrul acestui eseu. Pentru început consider necesar să punctez ceea ce găsesc a fi „cheia de boltă” a acestui roman. Ce urmăreşte la urma urmelor, care se dovedeşte a fi „target”- ul acestei scrieri?
Eu consider că este însăşi desfiinţarea, negarea calităţii de Dumnezeu a lui Iisus Hristos. A Celui pe Care Biserica Îl consideră a fi Fiul lui Dumnezeu, întrupat din Fecioara Maria, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Totul se reduce la a admite sau nu lui Hristos această calitate. Nu este absolut nimic mai important între cadrele acestei existenţe.
D.B. se străduie, iar prin el o întreagă armată de mercenari ai conştiinţelor şi ai sentimentelor umane, să demonstreze că Iisus Hristos este un simplu om, supus păcatului şi morţii. Un om bun, un exemplu de (i)moralitate şi un profet al conştiinţelor acelor timpuri. Un om „îmbrăcat” de Biserică cu calităţi supranaturale şi apoi afişat timp de două mii de ani în scopuri mercantile, cât se poate de josnice şi de mincinoase.
Ce reiese de aici? Că timp de două mii de ani am trăit în minciună. Că pe minciună s-au zidit miliarde de vieţi, lipsite de sens, de valoare şi de o moarte să zicem echitabilă. Că timp de două mii de ani existenţa s-a consolidat pe un mit plin de artificii şi de neadevăruri grosolane. Căci dacă Hristos a fost doar un om, atunci în zadar au crezut, au sperat, au trăit şi au murit prea multe miliarde de oameni. Căci nu se face să trăieşti şi să mori pentru un om mai păcătos decât tine. Hristosul lui D.B. nu a făcut minuni, nu a cunoscut mila, iubirea, iertarea. Hristosul acesta nu a pătimit pe Cruce, căci patima lui nu îşi mai avea rostul. Apoi a murit ca oricare alt ins. Şi atât... Nimic ceresc, nimic sfânt...
Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri măreţe dar cu fapte josnice? Probabil nu vom cunoaşte niciodată „adevărul”, căci nici măcar D.B. n-a catadicsit decât să-şi lase cititorul în ceaţă şi să lase cortine peste simple supoziţii. Dar rămân prea multe întrebări fără răspuns, iar eu voi aminti doar o mică parte din acestea.
Hristosul lui D.B. nu este Fiul lui Dumnezeu. S-a născut şi el în urma unei relaţii sexuale la limita animalicului. Nu a săvârşit nici o minune, căci un simplu om nu le poate săvârşi. A făcut păcate, ca oricare alt om. A murit pe o cruce, nu din iubire de oameni, ci pentru simplul fapt de a se fi dovedit neascultător faţă de autorităţile romane. Mai înainte de aceasta a trăit totuşi bine! Cu toate condimentele necesare unei vieţi „frumoase”: reputaţie, ucenici, bani, desfătări şi până şi o viaţă sexuală intensă. Iar ceea ce este cu mult mai grav se arată faptul că nu a înviat! A murit şi basta! Mă întreb de ce o viaţă atât de comună şi totuşi atât de jalnică a interesat ulterior Biserica?!
Acest infam Hristos, profetul de doi bani al lui D.B. este deci un simplu om. Cu vicii, cu neajunsuri, visător şi idealist. Dar...
În Numele şi cu puterea Lui s-a ridicat şi încă există ceea ce D.B. numeşte parcă cu greaţă „Biserica”. Pentru El au murit prea mulţi creştini. Pentru El au trăit, au iertat, au iubit, au îndurat chinuri înfricoşătoare. Pentru El au refuzat păcatul, în toate formele lui posibile şi imposibile. Pentru El încă se mai învaţă demnitatea, adevărul şi iertarea. De două mii de ani ne ţine vii un mit ce abundă în minciună şi în compromis? Am crezut oare, noi şi strămoşii noştri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?
Conform lui D.B., de la acest „profet” nu ne-a rămas decât un curios exemplu de viaţă şi...un plod ce ar fi inaugurat o dinastie „regală”!
Anulăm toate învăţăturile Bisericii, inclusiv toate Sfintele Taine?
Te-ai botezat? Ai fost păcălit cu simplă apă. Te-ai împărtăşit? Erau pâine şi vin. Te-ai rugat? Cui oare? Ai postit? A fost doar un regim dietetic. Ai iertat în Numele Lui? Ai fost umanist. Ai spus la Înviere: „Hristos a înviat!”? Zadarnic vis, deşarte speranţe. Ai crezut în învierea morţilor, în învierea ta? Te înşeli, prietene. Cum a sfârşit „profetul”, aşa sfârşi-vei şi tu. Pământ şi cenuşă. Ai crezut că ai un suflet? Nu, doar instinctul te conduce. Ai crezut că Biserica te îndeamnă şi consideră corect a nu săvârşi păcate? Nu ai ştiut să te bucuri de viaţă şi ai fost minţit o viaţă întreagă.
Astfel totul se dărâmă...Rămânem astfel doar ca nişte animale. Care vin de nicăieri şi merg spre nicăieri. Trăiesc pentru a muri şi mor fără a fi trăit. Nimic sfânt, nimic curat, nimic veşnic. Totul este aici şi acum. Ridicol, trist şi lamentabil.
Dar cine este această „Biserică” care s-a folosit de un ins de acum două mii de ani pentru a subjuga miliarde de oameni? D.B. greşeşte în mod voit din start, refuzând, conştient sau nu doar cel rău mai ştie, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican. Nu ceea ce acest compromis Vatican afişează la ora actuală înseamnă Biserica instituită de Iisus Hristos.
Oare să nu fi auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe acest D.B.? S-a temut cumva că nu îi poate pună în cârcă greşelile istorice ale Catolicismului? S-a temut să se apropie de Adevărul, de Sfinţii şi de Taina Ortodoxiei? A simţit cumva că Hristos este viu în, prin şi pentru Biserica Ortodoxă? De ce se fereşte de Adevăr, susţinând totuşi că propagă adevărul?
D.B. vorbeşte la un moment dat de „teama Bisericii”. De cine? Biserica aceasta este totuşi o instituţie? Şi cum îi poate fi frică unei instituţii? Sau este acea mână de oameni, mereu în umbră, gata să manipuleze şi să mintă, la care face mult prea des referire? Cine sunt aceşti oameni ce formează „Biserica”? Apostolii, care au murit crucificaţi, decapitaţi, schingiuiţi sau torturaţi? Martirii, milioane şi zeci de milioane, care au crezut că a muri înseamnă a fi mereu cu Cel ce a înviat, cu Hristos Iisus? Pustnicii, călugării sau doar cei ce au trăit în lume, însă iubind cinstea, demnitatea şi adevărul? Dacă nu aceştia, atunci cine? Căci D.B. vede Biserica ca pe un fel de societate secretă care cuprinde ca o caracatiţă pe cei naivi, pe cei retardaţi...
Citez iarăşi! „Istoria violentă şi plină de falsitate a Bisericii nu putea fi trecută cu vederea. Campania ei brutală de „reeducare” a credinţelor păgâne, feministe, se întinsese pe durata a trei secole şi folosise metode pe cât de originale, pe atât de cumplite."
D.B. frizează ridicolul, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe religioase minime a cititorilor! Şi prea des îi reuşeşte!
Deci vorbim de primele trei secole ale creştinismului. Şi noi admitem existenţa unei prigoane, a persecuţiilor, a unor mijloace cumplite de „reeducare” a maselor. Dar cu o fantastică deosebire! Persecuţiile au fost duse de autorităţile romane, în speţă păgâne, împotriva creştinilor. Deci păgânismul căuta să reeduce creştinismul şi nu invers! D.B. uită că Biserica nu era nici măcar recunoscută, admisă de stat. Cum putea să persecute pe alţii?! Violenţa amintită de D.B. a făcut, de fapt, milioane de martiri creştini, care susţineau cu preţul vieţii un adevăr negat azi de mii din speţa lui D.B.
Deci Biserica s-a opus credinţelor păgâne, implicit celor feministe. Astfel recunoaştem în tendinţa feministă actuală rădăcinile păgâne! Iar Hristos ar fi fost şi El un păgân, implicit un feminist. Biserica s-a opus cu încăpăţânare, a ucis mişeleşte nenumăraţi păgâni, a distrus credinţe străine de ale ei şi, în final, a martirizat proprii ei membri. Începând cu cei ce se încăpăţânau să rămână păgâni. Diabolic scenariu! Dar eu tot nu am înţeles cine este Biserica aceasta...atât de însetată de sânge!
D.B. ne spune că Biserica a folosit metode cumplite de subordonare a celor neascultători! Autorul nu ne spune care, dar ne asigură că erau cumplite...Să fie ceva de genul sectei lui Jim Jones? Sau să aibă drept preoţi pe câte unul de talia lui Hitler sau Stalin? Cumplita ei sete de sânge să fi dus la existenţa unor macabre „slujbe” de tipul unui Auschwitz sau din cadrul închisorilor comuniste?
Adevărul e prea evident pentru a nu ne îndoi de buna credinţă şi de iubirea de sens a lui D.B.
Ulterior autorul ne informează cum că Biserica a luptat cu furie împotriva vrăjitoarelor. Ce înţelege D.B. prin „vrăjitoare”? „Femeile învăţate, preotesele, ţigăncile, misticele, iubitoarele naturii, tămăduitoarele." Tacâmul e complet, deci se poate trece la arderea pe rug. Ni se spune chiar câte arderi pe rug a săvârşit „Biserica”! Nici mai mult, nici mai puţin de cinci milioane de femei. Cifră curios de rotundă şi de sigură...Biserica a fost un abator de femei...Deşi studiile istorice mai recente reduc numărul total al victimelor Inchiziţiei Catolice la 4500 de oameni (bărbaţi şi femei), D.B. susţine că au fost doar femei cinci milioane!
Să presupunem prin absurd că are dreptate. Ce vină are Biserica Ortodoxă?
Ce vină are învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă dacă nu admite practicile păgâne nici măcar la ora actuală? Iar a nu le admite nu înseamnă în mod implicit a condamna pe cel ce greşeşte la moarte.
În numele cărei libertăţi se cade să admitem pierderea sau alterarea unui adevăr pe care noi îl considerăm a fi perfect, inalterabil şi veşnic? Şi dacă Biserica este aşa de misogină, de ce nu ar fi ucis toate femeile, păstrând doar un număr restrâns, care să nască şi să crească pe cei ce, la rândul lor, vor ucide femei, vrăjitoare, preotese etc.?
Cunoştinţele mele teologice îmi „spun” că Biserica nu a făcut decât să îşi exprime, să îşi formuleze adevărul de credinţă. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, atunci El continuă să existe. Adică este viu, este veşnic viu. Iar Biserica Îl cunoaşte, trăieşte în El, pentru El şi prin El. Dogmele formulate în anul 325, la Sinodul de la Niceea, nu au urmărit să condamne „vrăjitoare” la moarte, ci să dea o formă să zicem umană Tainei Fiului lui Dumnezeu, Întrupării, Patimii şi Învierii Lui pentru mântuirea noastră. A avut atunci Biserica reacţia pe care o are organismul uman atunci când este ameninţat de viruşi ce îi pot afecta integritatea biologică vitală. S-a definit pe sine şi propria învăţătură. Altfel ar fi pierdut legătura cu Iisus Hristos, Cel ce S-a arătat nouă ca Adevăr veşnic şi indisolubil.
Bisericii nu i-a fost frică de „vrăjitoare” şi de „păgâni”, ci de propria ei moarte. Corpului uman nu îi este „frică” de viruşi, ci de propria moarte, ce intervine prin acceptarea acestor viruşi în cadrele proprii de vieţuire. A te apăra nu înseamnă a urî şi nu presupune a condamna pe eretic la moarte. "Vrăjitoarele” continuă să existe şi astăzi doar pentru că există Adevărul Bisericii, pe care caută să-l distorsioneze, să-l coboare în propriul întuneric.
D.B. se contrazice şi în privinţa Împăratului Constantin cel Mare. Pe de o parte afirmă că a rămas un păgân convins până în clipa morţii şi nu a crezut în dumnezeirea lui Hristos, iar pe de altă parte afirmă că a făcut jocul Bisericii de a impune o falsă imagine a lui Iisus, în scopuri politice, mercantile, sociale. Oare un împărat păgân şi-ar dărâma propria poziţie şi şi-ar submina propriul imperiu promovând o religie care îi neagă cu desăvârşire cultul imperial – prin care orice împărat era cinstit ca un zeu – şi propune în schimb egalitatea între oameni, incluzând defăimarea religiilor păgâne?
De ce ignoră D.B. actele istorice neutre, adică cele ce nu aparţin oamenilor Bisericii? Aceste documente demonstrează clar că timp de trei secole, împăraţii păgâni au prigonit Biserica, au condamnat la moarte mult prea mulţi creştini, au ridiculizat sau au blamat învăţăturile creştine. Şi nu pentru că acestea erau feministe sau pentru că propuneau un Hristos cinstit ca simplu om, fie El şi un profet. Ci pentru că erau de o noutate absolută şi, în acelaşi timp, la limita absurdului. Dumnezeu întrupat dintr-o Fecioară, pătimeşte ca un muritor pe Cruce şi înviază a treia zi – o învăţătură ce greu poate fi acceptată raţional!
Ca o simplă curiozitate proprie ar fi şi următorul aspect: ştim că la Cina cea de Taină au participat cei doisprezece Apostoli, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos. Dar D.B. ne spune că ar fi participat şi Maria Magdalena. Dar confuzia devine mai mult decât evidentă! Căci tabloul lui Da Vinci, pe care se bazează şi cartea sus numită, reprezintă doar un număr de treisprezece participanţi la Cină. Iar eu nu înţeleg cum ar putea ca cei doisprezece Apostoli, cu Mântuitorul, dar şi cu Magdalena, să dea un număr de treisprezece participanţi la Cina cea de Taină! Paisprezece participanţi sau treisprezece? D.B. ne crede chiar atât de infirmi intelectual?
Sau lângă Mântuitorul era Sfântul Evanghelist Ioan, deci nu era nici o Magdalenă la Cină sau lipsea unul dintre Apostoli! Unde stă „adevărul” lui D.B.? Sau poate că unul dintre Apostoli era deja plecat la vânătoare de „vrăjitoare”!? Dincolo de ironia cu care trebuie „muşcată” minciuna lui D.B., trebuie să înţelegem că nu se cade să ne lăsăm doborâţi de cei ce urăsc pe Hristos.
Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori propria putere."
Poţi confisca în totalitate adevărul? Poate această curioasă „Biserică” să mintă cu neruşinare timp de două mii de ani? Oare chiar nu s-a putut găsi un personaj istoric mai răsărit decât acest profet evreu? Oare chiar nimeni nu a putut păstra şi nu a putut arăta lumii acest aşa zis mesaj universal? Şi dacă Iisus a fost doar un om, păcătos şi muritor ca şi noi, de ce este atât de important mesajul Lui? Oare Biserica să fi ucis chiar pe toţi cei ce deţineau acest „adevăr”?
Prea multe miliarde de creştini trăiesc şi au trăit în „minciună”, crezând în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi nu s-au simţit manipulaţi, manevraţi, minţiţi, dirijaţi, ostracizaţi etc. Au fost prea mulţi dintre ei fericiţi. Au gustat demnitatea şi verticalitatea morală. Au avut idealuri veşnice. Au iubit, au crezut, au iertat. Se pot trăi oare toate acestea în numele unei minciuni?!
Şi care era, la urma urmelor, acest mesaj universal al lui Iisus? Biserica, ca o tirană, ca o perversă şi inumană instituţie, o străveche Mafie, conform lui D.B., a înlocuit tainicul mesaj al lui Iisus cu un altul, mistificat. Autorul nu ne spune care este acesta. Aşa că se cade să deschidem Noul Testament. Ce găsim în această scriere a unei Biserici ce ucide milioane de femei şi ascunde adevăruri universale?
Curios, dar găsim Fericirile! Îndemnuri la milostenie, iertare, răbdare. La o iubire necondiţionată a aproapelui. La o puritate a inimii, a sufletului. Îndemnuri la bucurie şi veselie. O continuă afirmare la înălţarea duhovnicească prin ferirea de tot ceea ce lezează, răneşte şi întunecă propriul suflet şi inima aproapelui. O nouă viziune asupra celui de lângă tine, înţeles ca frate de care răspunzi cu o iubire veşnică. O apropiere tainică de Dumnezeu prin Acest Iisus Hristos, cu consecinţe eterne.
Curios mesaj al unei Biserici însetate de sânge! Dar este unul clar şi plin de viaţă. Spre deosebire de cel al lui D.B....
Să revenim la „adevăr”! Iisus s-a însurat cu Magdalena. Aceasta i-a făcut şi copii. Biserica, începând cu Petru, o urăşte pe „însoţitoarea Mântuitorului” şi ascunde o bună parte din viaţa şi învăţătura profetului. Care este misterul? Ne spune tot D.B.!
Pentru Biserică „utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu constituia o ameninţare serioasă pentru puterea şi autoasumata ei poziţie de unic intermediar între om şi divinitate”. Se putea ceva mai clar?
De două mii de ani, din cauza Bisericii, nu s-a mai comunicat direct cu Dumnezeu?! Şi nu îmi este dat să pricep cum ar putea actul sexual al unei persoane să pericliteze puterea şi poziţia unei „Biserici”?
Mai mult decât atât! Cum poate fi cunoscut Dumnezeu prin actul sexual? Nu ni se dau lămuriri. Se lasă doar să înţelegem că Biserica ne-a castrat moral şi fizic pe toţi, iar D.B. a venit să ne elibereze. Cum? Printr-un roman, gen thriller...
Totul se reduce la actul sexual… D.B. nu îşi ascunde apartenenţa la mişcarea New Age de promovare a Erei Vărsătorului, care ar înlocui şi ar elibera de acum perimatul mesaj creştin.
Ni se spune că în Era Vărsătorului vom afla adevărul. Iar acest „adevăr” este o curioasă sumă de învăţături preluate din hinduism, brahmanism şi budism. Se adaugă ceva „piper” islamist pentru a da un chip fioros Bisericii. Iar în final se presară ceva creştinism, ca să facă învăţătura cât mai credibilă. Deci „coptura” New Age este gata, iar cei creduli şi, totodată, obsedaţii sexual sunt gata s-o înfulece nemestecată !
Biserica a îndemnat la cumpătare, la abstinenţă înainte de căsătorie, la monogamie şi la ferirea de orice împătimire de ordin sexual. A condamnat doar verbal şi nu prin foc şi sabie homosexualitatea, pedofilia sau orice altă deviaţie carnală. E drept că toate acestea însemnau o unire cu divinitatea, dar o „divinitate” ceva mai întunecată, mai împătimită, mai josnică…
Curentul New Age „eliberează” pe om. Îl eliberează de condiţia sa umană, pentru o condiţie animalică, fără nici o oprelişte, fără nici o normă morală. Actul sexual este unicul adevăr. Priveşte bine situaţia şi condiţia (i)morală a societăţii în care trăim şi îmi vei da dreptate.
Eu un singur aspect ţin să mai punctez aici. De ce anume Biserica lui Iisus Hristos a cerut fiilor ei să nu cadă în ceea ce a numit „păcatul desfrânării”. Nu pentru că s-ar fi văzut ameninţată sau terorizată de nişte obsedaţi. Nu pentru că Hristos ar fi fost un profet pervers, iar ea avea nevoie de un Cap sublim şi pur, pe care se cădea să-l „fabrice”. Nimic din toate acestea!
Răspunsul găseşte-l tu însuţi la cei ce s-au „eliberat” de Biserică şi trăiesc după îndemnuri New Age, alias D.B. Ce vezi? Cumva oameni liberi şi fericiţi? Priveşte la cei ce au o viaţă sexuală intensă şi care s-au unit direct cu „divinitatea”, fie ei yoghini, practicanţi „tantra” sau simpli tineri americani, europeni. Dincolo de „fericirea” afişată în mod actoricesc, au devenit de abia de acum simple marionete. Nu ale Bisericii, ci ale propriilor trupuri, ale propriilor instincte şi patimi, ale propriilor boli incurabile. De atâta „libertate” se tot sinucid...
Se automutilează, se urăsc, se chinuie reciproc. Se aruncă pătimaş unul asupra altuia, încercând să găsească ceea ce doar Iisus Hristos le poate dărui: sens, valoare, adevăr, viaţă. Şi, mai presus de toate, veşnicie.
D.B. nu aminteşte nimic din ceea ce oferă „adevărul” lui după trecerea pragului morţii. Pentru că nu are ce."Profetul” lui e ţărână. Magdalena lui e pământ. (O curiozitate! Ne spune că acum Magdalena s-ar odihni în pământul natal, adică în Franţa. Să înţelegem că era franţuzoaică? Adică galică? Păi tot el spune că Magdalena face parte dintr-o spiţă nobilă iudaică şi că Hristos a trăit doar între graniţele iudaice! Va fi ajuns din greşeală şi în Franţa?!)
„Adevărul e că nimic nu e original în creştinism”, susţine D.B.
În care? În cel „autentic” sau în cel „falsificat” de Biserică? În primul ar fi autentic doar actul sexual ca mesaj universal. În cel „falsificat” găsesc că sunt totuşi prea multe aspecte autentice, unice şi inconfundabile. Iertarea şi iubirea duşmanului şi Dumnezeul întrupat. Mila şi îngăduinţa nelimitată, dar şi Naşterea dintr-o Fecioară. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar şi Învierea Lui din morţi. Puterea inexplicabilă a iertării şi a dragostei, a abstinenţei, a disciplinării morale, dar şi bucuria de a trăi, de a simţi, de a iubi pe Cel ce totuşi există. Suferinţa inevitabilă în viaţa tuturor celor ce cred şi iubesc pe Hristos, dar şi puterea demnităţii, a verticalităţii, a purităţii. Şi lista ar putea continua...
Biserica nu este anti-feministă. Dovada ne-o dă tot D.B. atunci când ignoră cu bună ştiinţă şi în mod drăcesc o anumită persoană din istoria mântuirii noastre, din viaţa lui Iisus Hristos. Să zicem că nu a auzit de existenţa Bisericii Ortodoxe, dar să nu fi auzit de existenţa Maicii Domnului este de neadmis! Sau s-a temut că admiţând existenţa Ei, ar fi periclitat pretenţiile feministe ale „adevărului” său?
Oare chiar nu cinsteşte Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în aşa măsură? Sau aceasta se întâmplă de fapt abia acum, când „adevărul” New Age prinde forme, iar libertinajul sexual transformă femeia, fata, copilul în obiecte impersonale ale plăcerii?
Ce om are o cinste egală sau mai mare decât cea adusă Maicii Domnului? Prin Ea ne-a venit mântuirea. Prin Ea ni s-a dăruit veşnicia. Prin Ea gustăm adevărata demnitate şi împlinirea staturii de om. Prin Ea omul este veşnic.
Sau cultul atâtor sfinte care au trăit în aşa-zisa „minciună” împotriva căreia cei de teapa lui D.B. luptă cu atâta înverşunare...
„Practica sacră – uniunea sexuală sacră dintre bărbat şi femeie, prin care cei doi deveneau un tot spiritual, fusese defăimată, considerată un act profan, ruşinos. Credincioşii care înainte simţeau nevoia comuniunii cu corespondentul lor feminin pentru a deveni una cu Dumnezeu, îşi reprimau acum impulsurile sexuale fireşti şi le considerau lucrarea diavolului”, ne învaţă din nou D.B.
De ce nu au supravieţuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supravieţuit societăţile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadenţă şi prin lipsirea de o serie de minime valori? De ce acest aşa-zis „tot spiritual” antrenează doar trupurile, ignorând elementul esenţial al făpturii numită „om” şi anume sufletul? De ce toţi cei care s-au lăsat integraţi în această „practică sacră” au decăzut moral, spiritual, intelectual sau chiar fizic, culminând mulţi în sinucidere? De ce o astfel de „practică sacră” se poate împlini până şi cu cea din urmă prostituată din această lume? De ce cooptează până şi minori, ajungând la perversiuni şi imoralităţi inimaginabile? De ce impulsurile sexuale au ajuns să fie motivul şi condiţia cunoaşterii şi comuniunii cu Dumnezeu? De ce este îndestulătoare împlinirea spirituală cu acte ce ţin de instinct, pe care le săvârşeşte orice animal? De ce apropierea de Dumnezeu se face prin plăcere epidermică, printr-o carnalitate ce des-figurează pe om? De ce această „uniune sacră” este atât de impersonală, atât de pasageră şi atât de scurtă? De ce nu pot avea parte de ea copiii şi cei bătrâni, nemai vorbind de cei bolnavi moral, intelectual sau chiar fizic? Să înţelegem că doar cei activi sexual pot cunoaşte pe Dumnezeu?
Întrebările pot continua astfel la infinit, iar răspunsurile vor întârzia la infinit să apară...
D.B. se cramponează de faptul că nu admite Biserica preotese în cadrul cultului. Dar Hristos şi implicit Biserica admite mame demne şi cinstite, surori curate şi împlinite moral şi intelectual, copii ce încă păstrează puritatea, candoarea şi inocenţa ce se pierd iremediabil prin actul sexual.
Feminismul cere integrarea femeii în cler, în cadrul cultului creştin. Biserica nu poate accepta aceasta din motive mai mult decât rezonabile. Nu pentru că ar discredita femeia, ci tocmai pentru că o cinsteşte. Rolul mâinii este acela de a scrie, de a spăla sau de a ajuta la întreţinerea nutritivă a vieţii. Acest rol nu poate fi suplinit în cadrul existenţei organismului uman de picior sau de ochi. Cultul divin este strict „masculin” pentru că în acest cult este jertfit Hristos, Capul Bisericii.
Pentru că în acest cult nimic nu are conotaţii sexuale. Aceasta pentru a ţine cont de faptul că în cadrul Sfintei Liturghii are loc o chemare a lui Hristos, o invocare continuă şi o primire a Lui. Pe El, pe Iisus Hristos, Îl cheamă, Îl invocă şi Îl primeşte un alt „el”. Rolul femeii este de a naşte preoţi, care să hrănească lumea cu Trupul lui Hristos. Demnitatea ei stă în a cinsti, a sfinţi viaţa peste care coboară harul invocat de bărbat, de preot. Acesta slujeşte o Liturghie care sfinţeşte o existenţă ce nu o are de la sine, ci de la o femeie. Fiecare gen are un rol bine definit, pe care feminismul îl ignoră cu desăvârşire.
Cuvântul rostit de Hristos trebuie rostit din nou de un bărbat. Minunile săvârşite de El sunt re-făcute tot de un bărbat-preot. Jertfa lui Hristos trebuie în-chipuită, re-prezentată tot de un bărbat. Cum ar putea o femeie să ne pună înainte viaţa lui Iisus Hristos? Înaintea Sfintei Treimi stă totuşi un bărbat, vorbind desigur de Sfânta Liturghie. Iar extrapolând, viaţa este adusă printre noi doar de o femeie. De ce se caută a se anula nişte rosturi bine definite? Nu consideră Biserica că femeia ar fi nevrednică sau impură. Dar ea, femeia, este potirul, primitoarea, receptacolul a tot ceea ce este sfânt prin intermediul bărbatului. Nicidecum sexual, ci în chip tainic, liturgic, divin. Precum Iubirea...
Dar acestea sunt Taine pe care D.B. nu le poate cuprinde. Femeia, pentru el, nu mai este viaţă, maternitate, dăruire, candoare şi lumină. Este un obiect sexual, mascat în aşa zise „practici sacre”.
„Biblia este un produs al omului”. Dacă Iisus Hristos este doar un om, are dreptate D. B. Dar ce facem dacă El este Fiul lui Dumnezeu? Cartea „Codul lui Da Vinci” este un produs al omului. Punem Biblia pe acelaşi cântar? Ceea ce cuprinde ultima naşte sfinţi, martiri şi genii ai adevărului şi
şi demnităţii. Ce naşte prima însă? O generaţie de obsedaţi sexual, o generaţie lipsită de ideal, de frumuseţe, de cultură şi de vigoare. Atât!
Cei infirmi moral vor să aibă un Dumnnezeu infirm moral şi El, Care să le îngăduie şi chiar să le susţină toate căderile, păcatele şi patimile lor josnice. Adevăratul Hristos nu poate cuprinde în braţele Sale iubitoare pe cei pătimaşi, pe cei înlănţuiţi de păcatele trupeşti. De aceea D.B. şi cei de teapa lui s-au gândit să „fabrice” un „Hristos” murdar, josnic şi mult prea uman.
Autorul caută să ne convingă că se bazează pe texte relevante, descoperite la Qumran sau la Marea Moartă. Nu ne explică de ce este atât de sigur cum că „Evanghelia lui Toma” chiar a fost scrisă de Sfântul Apostol Toma. Doar pentru că acest fals moral cuprinde o învăţătură ce susţine o viaţă imorală şi se arată a fi pe linia păgână a curentului New Age?
De ce are siguranţa faptului că aceste scrieri realmente cuprind adevărul? Cele de la Qumran sunt doar amintite de D.B., ignorând însă esenţialul! Ele aparţin unei comunităţi monastice, cu reguli de vieţuire extrem de aspre. Abia comunitatea de la Qumran ar putea fi bănuită de anti-feminism, căci impunea o strictă deosebire între sexe, cu o abstinenţă ce frizează regulile monahale de astăzi. Se presupune că însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ar fi făcut parte din cadrul acestei comunităţi.
Deci cum ar putea acest tip de comunitate să elaboreze scrieri ce susţin practici sexuale dubioase? Cum ar putea promova această iresponsabilitate, această pervertire şi însăşi această tăgăduire a lui Dumnezeu, atât timp cât modul lor de vieţuire era unul ascetic, cu stricte norme morale şi cu o vie credinţă în venirea lui Mesia? Iar dacă Biserica nu recunoscut aşa-zisa „Evanghelie a lui Toma” sau pe cea „a lui Iuda”, nu a făcut-o din frică, cu un sentiment de culpabilitate. Se cade să admitem falsuri grosolane doar pentru a nu fi acuzaţi de ipocrizie, de trădare a adevărului, de bigotism? Iubim pe Iisus Hristos şi apărăm adevărul Lui. La fel cum copilul îşi iubeşte mama şi apără demnitatea, integritatea şi numele acesteia. Toţi cei care cred în „cuvintele” lui Iuda vor avea acelaşi sfârşit ca şi el.
Articolul de faţă se cuvine să se apropie de final. Cine a gustat măcar o clipă în viaţa sa din dulcea demnitate, din credinţa şi dragostea faţă de Iisus Hristos, nu se va lăsa lezat de astfel de cărţi. Satana are şi el un cuvânt de spus. Fie prin „Evangheliştii”lui Pippidi, fie prin falsul Hristos al lui D.B. Curios este că ambele „cuvinte” sunt impregnate de o făţişă sexualitate. Sau că ambele sunt apreciate de cei fără de Dumnezeu, învăluiţi de necredinţă, imoralitate, incultură şi egoism profund. Iubitorii de plăceri carnale, adică cei mici, murdari şi întunecaţi moral, vor primi benevol „adevărul” New Age. Cei cocoşaţi sufleteşte nu văd soarele decât în bălţile de noroi şi de mizerie ale acestei lumi. Şi consideră că soarele e strâmb, murdar şi negru, aşa cum le este şi lor inima şi conştiinţa.
Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubeşte, va rămâne pentru veşnicie în Adevăr!








#133332 (raspuns la: #133174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
are dreptate Coralie... - de sanjuro la: 04/11/2003 07:19:42
(la: Preoti homosexuali?)
N-are decat sa fie episcop sexualilor si lesbienelor. Dar nu poate fi un exemplu de urmat pentru "oile" pe care le pastoreste. Eu de foarte mult timp am ajuns la concluzia ca fiecare om are o relatie strict personala cu divinitatea, si ca nu avem nevoie de intermediari pentru a ne ierta pacatele, sau a ne face auziti.
Isus propovaduia iubirea intre oameni imbracat in straie simple de pastor, iar la ceea ce s-a ajuns astazi din partea celor care "ne reprezinta" sa spunem asa in fatza divinitatii este cu totul aberant.
Am respect pentru adevaratii oameni ai biserici, dar sunt prea putin printre ceilalti. Sa ne amintim doar de Maica Tereza, care si-a dedicat viatza ocrotirii celor saraci si bolnavi...Cam asa ar trebui sa se comporte TOTI cei care slujesc biserica. Nu umbland in odajdii de aur, si traind in desfrau. Sau jupuindu-te pentru fiecare slujba de inmormantare, botez, cununie, sfintind bordeluri, carciumi si alte locante, cum se intampla prin spatiul mioritic...
Si-atat cu ei.

sanjuro
#3131 (raspuns la: #3119) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
atei/credinciosi =morti/vii -pt destin - de desdemona la: 20/07/2004 12:06:26
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cred ca aceasta clasificare e prea radicala. Nu uita ca un ateu are potentialul de-a deveni credincios pe cand un mort nu mai poate invia (nici usa nu poate dobandi urechi). Exista diferite grade si intre atei si intre credinciosi. Exista credinciosi de complezanta (care merg la biseirca pentru ca asa se face - sau ca asa zice mama) si exista ipocriti, care vorbesc de religie dar se gandesc la bani. La fel, si printre atei, exista oameni care au un comportament aproape perfect (sunt buni, generosi, nu mint, nu fura, sunt modesti si cu temperament angelic) la fel cum exista cei care nu tin cont de nici o regula si fac exact ce le vine. De fapt, suntem toti oameni (unii mai puternici altii mai slabi) si e gresit sa faci o distinctie de acest fel intre credinciosi si atei (dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel). In orice moment, unul dintre cei catalogati de tine ca 'morti' poate sa 'invie' avand un suflet pur si o revelatie a divinului. Religia e o chestiune individuala, e o relatie strict personala intre om si divin. De multe ori ateii sunt mai onesti cu ei insisi, si respecta mai bine esenta scripturilor. Un preot intelept va aprecia astfel de oameni si isi va dori sa ii vada 'realizati' (adica realizand legatura cu divinul) eventual se va ruga pentru ca aceasta sa li se intample. Un om cu adevarat religios va fi plin de iubire pentru semenii lui, cu atat mai mult pentru cei care sunt lipsiti de binecuvantarea legaturii cu divinul.
___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul
#18111 (raspuns la: #18093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am citit cu greu mesajul, dar - de mya la: 01/10/2004 22:54:25
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Am citit cu greu mesajul, dar a doua oara nu l-as mai citi. Nu din lipsa de respect, ci din lipsa de "noutati" pe care le aduce. Nu stiu de ce am senzatia ca Spirit "Intelept" a chemat in ajutor spirite si mai intelepte ca sa ma lumineze. E perfect posibil insa ca eu sa ma insel, si oricum nu conteaza...

As spune ca rezumatul mesajului este, pe scurt: "Sexualitatea nu e un pacat, ci e divina, iar anumiti indivizi afirma/pretind ca ating iluminarea spiritula prin ea".

Sunt perfect de acord. Sexualitatea vine de la Dumnezeu, nu exista nimic in Creatie care sa nu vina de la Dumnezeu. Sexualitatea in sine nu e un "pacat", doar abuzul sexualitatii (ideea cu abuzul se aplica de fapt la multe altele). Sunt de acord si cu faptul ca au existat si exista indivizi care afirma ca au ajuns... nu stiu unde... undeva departe prin sexualitate. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu afirmatiile lor. Nu, nu sunt.

Dupa cum am spus mai inainte, pentru mine un avatar este Alpha si Omega. Avatarul reprezentativ, Krishna, eroul "Bibliei" yogine, a trait inconjurat de femei (gopis) si nu a avut nici un fel de relatii "inaltatoare" cu ele. Daca un alt avatar, Yogananda, spune clar ca Tantra sexuala nu e deloc buna, eu il cred pe el. Toti sfintii din biserica catolica (si nu numai) pornind de la Sf. Augustin din Desert la Sf. Francisc, Sf. Tereza si pana la Padre Pio au trait in abstinenta sexuala. Pentru ei drumul spre Divinitate nu a trecut prin organele sexuale.

Sunt perfect constienta ca drumul ales de cei enumerati mai sus este infinit mai greu decat apeland la instinctele sexuale. Nu cred ca exista doua drumuri: al celor amintiti mai sus si al tantrei sexuale. Exista un singur drum prin care Omul devine Divin, cel al daruirii totale, fara nici un fel de practici legate de simturile grosiere.

Dar, dupa cum am mai spus, pe Pamant e loc pentru toti. Daca unii cred cu convingere ca sexualitatea tantrica e o chestie chiar atat de inaltatoare, foarte bine... Mie da-mi insa voie sa fiu de alta parere.
#23950 (raspuns la: #23898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
up-date - de Grettel la: 21/12/2004 17:34:22
(la: CATEVA MOTIVE PENTRU CARE IUBIM FEMEILE de Mircea Cartarescu)
Mircea Cartarescu si-a lansat noul volum "De ce iubim femeile"
14 decembrie 2004



Scriitorul Mircea Cartarescu si-a lansat luni, la Libraria Kretzulescu, cel de-al 20-lea titlu editorial, intitulat "De ce iubim femeile", volum aparut in colectia "Cartea de pe noptiera" a Editurii Humanitas.


Acesta este primul volum de povestiri "de buzunar" al lui Cartarescu, al 75-lea titlu al colectiei "Cartea de pe noptiera" si al treilea semnat de un scriitor roman, colectia fiind destinata literaturii universale.


Coordonatoarea colectiei, Ioana Parvulescu, a motivat includerea acestei carti in apreciata colectie, precizand ca volumul "De ce iubim femeile" este o performanta, pentru ca, scrisa foarte simplu de un mare scriitor, reprezinta o valoare.


Editorul Gabriel Liiceanu, cel ce i-a publicat lui Mircea Cartarescu 16 carti, a marturisit, referindu-se la autor, ca a descoperit un om care "se povesteste si povestind ma face sa ma regasesc in aceasta carte".


Mircea Cartarescu, despre care Ioana Parvulescu si Gabriel Liiceanu au vorbit cu mult drag si iubire, a spus in fata numerosului public ca se simte foarte bine la "Humanitas", ca autor, pentru ca aceasta editura se deschide catre toti cititorii. Cartarescu a povestit cum a aparut noua sa carte. "M-am gandit sa fac povesti care sa placa femeilor si aceasta carte este o expresie a unei priviri masculine asupra femeii", a spus autorul "Levantului", specificand totodata ca femeia este "oglinda care ma reflecta". El a remarcat si "tonul narativ", care, in opinia sa, este important in carte: "Este un ton mai uman, am incercat sa vorbesc mai mult ca un om decat ca un poet, ceea ce este mult mai greu". In aceeasi ordine de idei, marele scriitor a mentionat ca a incercat sa se odihneasca de o "literatura inalta" si, cu siguranta, i-a reusit, pentru ca, scrisa simplu, direct, adresata deopotriva femeilor si barbatilor, cartea captiveaza si relaxeaza.


"De ce iubim femeile" reuneste istorii cu femei, publicate de Mircea Cartarescu in diverse reviste literare si reviste pentru femei. Este un omagiu - adesea in sensul cel mai concret, erotic, al cuvantului - adus femeilor "pentru ca sunt femei". In fiecare poveste exista un sambure "de neobisnuit" care sta ascuns "in carnea obisnuitului", o samanta "de extraordinar" ce da rod epic. ROMPRES

actul de casatorie - de Intruder la: 11/12/2005 23:20:21
(la: Mediocritatea actului de casatorie)
nu-i chiar o hartzoaga...cred ca daca un cuplu se hotaraste sa aiba un copil, actul de casatorie are o motivatie puternica
normal, daca acea relatie e sa dureze, dureaza si cu certificat si fara...dar (repet!) in momentul cand doi oameni se gandesc la un copil, atunci eu - intruder - sunt conservator.

Si unde ajungem noi? La originarul interes pentru bani si bunuri materiale si la apelarea cercetarii in instanta a cazului respectiv, unde ambele parti lupta pentru a capata cit mai mult posibil unul pe seama celuilalt. Si astfel ajungem la profanarea dragostei lor, a sentimentului lor cel mai sfint si frumos, la urmarirea unor interese meschine si urite in astfel de conditii; cei doi "fosti" indragostiti lupta pentru obtinerea unei compensatii materiale, prin asta ponegrindu-si iubirea lor cindva atit de curata si de vie, in loc sa lupte pentru renasterea si readucerea la viata a dragostei lor, firul careia s-a rupt dintr-o prostie, ca de cele mai multe ori...
Ce s-a intimplat oare cu acel curat si divin, poate intr-o oarecare privinta chiar dumnezeesc sentiment care-l ridica pe om la nivelul Domnului Dumnezeu? Ce a ramas din dragostea noastra? Nici nu vreau sa mai vorbesc...


este o harababura ce spui tu...daca eu, X sau Y - iubesc o femeie, intr-atat incat sa-mi doresc un copil cu ea, atunci nu-mi pun problema ca ce o sa fie dupa si ce-am sa ma fac daca o sa-mi cada drobul de sare in cap...nu-nteleg cu ce impiedica un act de casatorie la ''profanarea dragostei''...vad ca tu pui din start accentul pe bani si avere; mi se pare foarte cinic...
YZ, intr-o iubire (pura sau "profana" - ia-o cum vrei...) n-o sa primeze niciodata situatia materiala...bineinteles ca traim intr-o lume asa cum este, dar omenirea inca nu-i asa de pervertita...asa zic eu, posibil sa gresesc!
e corect ca doi soti sa aiba acelasi acces la buget, indiferent cu ce ''bagaj'' vine fiecare in caminul conjugal...atat timp cand chiar problema baneasca e gandita, nu mai spun analizata si pusa pe tapet, inseamna ca e ceva putred in Danemarca...
divort?...e ca si cum mi-as cumpara o masina noua si ma gandesc la un accident rutier...:D

ahhh, ca veni vorba de divin si Dumnezeu...stiam ca-n Biblie, concubinajul este blamat!...cred ca Dumnezeu ne judeca cu mult mai multa ingaduinta decat cei ce dau din gura despre morala, dar in conceptia Lui, o relatie legalizata e mai divina, nu crezi?
___________________________________
semper idem...
Donquijote, nu cred ca biogra - de gabriel.serbescu la: 30/01/2006 19:20:21
(la: Va fi sau nu va fi)
Donquijote, nu cred ca biografia lui Malraux i-ar interzice o astfel de afirmatie, e o exagerare, tind sa accept insa corectia Cassandrei.

Pana una alta expresia enuntata e inca valorata, independent de alte lucruri, si pana la o rectificare mai larg acceptata, am sa continui, cu permisiunea domniilor voastre, in a bate darabana noului secol, ce va fi religios sau nu va fi deloc.

Si in definitiv ¨relatia omului cu divinitatea este ciclica¨

#103020 (raspuns la: #102880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lui gabi.boldis - de newmann la: 31/01/2006 12:18:13
(la: Va fi sau nu va fi)
"relatia omului cu divinitatea este ciclica¨"
adica vine si pleaca si iara vine si iara pleaca?se poate.unii oameni se desprind de divinitate,urmare întîmplarilor pamîntesti.tot ele îi aduc înapoi în apropierea ei.daca la asta v-ati referit numind-o ciclica.

oameni de genul acesta îi consider instabili în crezul lor.frunze în vînt.religiosul îl considerati sinonim cu crezul?va referiti,prin întrebarea adusa în discutie la "va fi un an în care omul îsi va descoperi crezul sau nu?".sau pur si simplu daca "va fi un an în care omul îsi va manifesta religiozitatea prin multitudine de actiuni cu diverse consecvente".este religiosul împrejurul bisericii adus în discutie sau cel din rîndul maselor,care are usor posibilitatea de a cade pe latura fanatismului?

astept cu interes continuarea dialogului.multumesc.

*****
"În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. " - Petre Tutea, Cugetari
#103156 (raspuns la: #103020) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
newmann - de gabriel.serbescu la: 01/02/2006 13:46:12
(la: Va fi sau nu va fi)
¨relatia omului cu divinitatea este ciclica¨ a. malraux

Daca esti familiarizat cu comte, probabil ca sti ca una dintre marile sale contributii a fost pozitivismul. In acelasi timp a reusit sa ofere o clasificare istorica, o interpretare care nu a fost infirmata ulterior, a istoriei si evolutiei pe care lumea a avut-o de-alungul timpului.

Astfel lumea a trecut prin doua etape: cunoasterea mistica, care coincide cu perioada marilor religii, de la cele orientale pana la cele crestine; i-a urmat o a doua, respectiv cunoasterea metafizica, iar acum ne aflam intr-o a treia care este cea obiectiva, sau stiintifica.

In aceasta periada cunoasterea stiintifica incepe odata cu Darwin, trece prin ¨Dumnezeu a murit¨ si industrializare, si se sfarseste invariabil cu era informatiei si cea de consum.
(Informatie inseamna inclusiv informatia genetica ce este pasibila modificarii)

Malraux ajunge sa afirme intr-o forma sau alta ca ¨relatia cu divinitatea este ciclica¨. Nu sint biograful sau nu stiu ce l-a determinat sa vehiculeze o astfel de afirmatie, intr-adevar pare putin probabila din partea unui ministru de cultura a unui stat laic, insa! a spus-o.

Pe de alta parte exista o tot mai mare inclinatie catre o asa numita ¨revansa a lui Dumnezeu¨, desi la nivel politic nu se inregistreaza decat o tot mai pregnanta fanatizare islamica si puritan-crestina
#103330 (raspuns la: #103156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
casandra - de dan carlea la: 31/08/2006 19:57:37
(la: perversiunea)
am o vaga pronuntata :) impresie ca pe aici lumea nu prea stie poezie.
Mai cititi domne si poezie actuala, ca multi din cei ce ma cometeaza nu au criterii elementare de apreciere a unei poezii.
Si problematica "frumosului" in arta are adancimi de-a dreptul filozofice.
O poezie se judeca prin prisma figurilor de stil pe care le contine, a adancimii ideilor, si, e adevarat, si prin prinsma senzatiilor pe care ti le genereaza, dar asta e de la cititor la cititor.
Oricum, a inceput sa mi se contureze imaginea ca pe cafeneaua media de varsta e pe la 18 de ani, cel mult.

deci, sugerez trecerea de anii 1990 in poezie, poezia nu inseamna numai lapte si miere, panselute, tei, ghiocei exista o poezie subtila, in care cotidianul de impleteste cu temele eterne ale literaturii (iubirea,
moartea, relatia omului cu divinitatea


deci, mesaj pentru toti cei 4 comentatori, nu va asteptati din partea mea la pasteluri, la rondeluri, ganditi bine ce scriu si atentie la substraturi, analogii si la figurile de stil pe care le creez
(asta daca nu vreti sa ramanem la poezia de pension, demna de niste fete batrane si de puberi cu cosuri si cas la gura)

Eu scriu poezie care imbina post modernismul cu fracturismul
( partea buna din el, care consta in prezentarea cotidianului necosmetizat si crearea unei atmosfere in care omul zilelor noastre sa se regasesca(mai ales cel din mediul rural)

Sincer, ma pot lipsi de comentarii de genul "tembelisme"sau nu stiu cum a zis cineva.
Pe alt site acest gen de comentarii ar intra imediat la offtopic.

multumesc si daca nu cer prea mult as vrea ca fiecare om care ma comenteaza sa isi spuna varsta, fiindca datele mele sunt reale, ma numesc Dan Carlea si am 34 de ani

Nu de alta, dar nu vreau sa imi pierd timpul sustinandu-mi poeziile in fata unor copii de 14 ani.

cu drag, dan

PS sper ca am fost clar in exprimare si nu se interpreteaza atac la cineva anume.

este un raspuns pentru cei 4 comentatori de pana acum
#142306 (raspuns la: #142117) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de jeniffer la: 21/12/2006 20:20:04
(la: Isus + Maria Magdalena)
bine ca viata este aceeasi -opusul exprimarii jenifferiene ;).
Ce vrei sa spui? Pentru mine, sloganele in relatie cu zeul erau o forma de invatamint care nu se potriveste celei de astazi iar cele in relatie cu omul ca fiind creat de zeu pot fi eronate sau au nevoie de completari.
#164534 (raspuns la: #164532) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
limpede - de Intruder la: 12/04/2007 23:05:28
(la: În atenţia administratorului)
Trec peste vocabularul tau si iti atrag atentia ca in ipocrizia ce te caracterizeaza ai omis sa dai linkurile doar pentru a nu se vedea ca pe carlea l-ati facut cu ou si otet pana ati inteles poezia lui.

(limpede catre thebrightside)

am crezut ca s-a terminat balciul, dar nu...
uita-te bine si citeste toate buchiile de acolo si daca vezi vreo jignire ce vizeaza userul "dan carla", ma carabanesc de-aici!
in schimb, citeste pe silabe sfeclo!!! (am incheiat citatul, bright imi vine sa te pup!)
deci, atention:

casandra - de dan carlea la: 31/08/2006 19:57:37

am o vaga pronuntata :) impresie ca pe aici lumea nu prea stie poezie.
Mai cititi domne si poezie actuala, ca multi din cei ce ma cometeaza nu au criterii elementare de apreciere a unei poezii.
Si problematica "frumosului" in arta are adancimi de-a dreptul filozofice.
O poezie se judeca prin prisma figurilor de stil pe care le contine, a adancimii ideilor, si, e adevarat, si prin prinsma senzatiilor pe care ti le genereaza, dar asta e de la cititor la cititor.
Oricum, a inceput sa mi se contureze imaginea ca pe cafeneaua media de varsta e pe la 18 de ani, cel mult.

deci, sugerez trecerea de anii 1990 in poezie, poezia nu inseamna numai lapte si miere, panselute, tei, ghiocei exista o poezie subtila, in care cotidianul de impleteste cu temele eterne ale literaturii (iubirea,
moartea, relatia omului cu divinitatea

deci, mesaj pentru toti cei 4 comentatori, nu va asteptati din partea mea la pasteluri, la rondeluri, ganditi bine ce scriu si atentie la substraturi, analogii si la figurile de stil pe care le creez
(asta daca nu vreti sa ramanem la poezia de pension, demna de niste fete batrane si de puberi cu cosuri si cas la gura)

Eu scriu poezie care imbina post modernismul cu fracturismul
( partea buna din el, care consta in prezentarea cotidianului necosmetizat si crearea unei atmosfere in care omul zilelor noastre sa se regasesca(mai ales cel din mediul rural)

Sincer, ma pot lipsi de comentarii de genul "tembelisme"sau nu stiu cum a zis cineva.
Pe alt site acest gen de comentarii ar intra imediat la offtopic.

multumesc si daca nu cer prea mult as vrea ca fiecare om care ma comenteaza sa isi spuna varsta, fiindca datele mele sunt reale, ma numesc Dan Carlea si am 34 de ani

Nu de alta, dar nu vreau sa imi pierd timpul sustinandu-mi poeziile in fata unor copii de 14 ani.

cu drag, dan


cum iti place???
dan carla ne spurca pe toti, fara deosebire de nationalitate, ochi albastri sau sex, apoi vii 'mneata si ne atragi atentia ca nu suntem incheiati bine la shlitz!
am impresia ca asta e cantecul tau de lebada si n-o sa mai faci prea multi pureci p-aici!
daca te mai legi de thebrightside sau alt user, intri in colimatorul meu si nu te mai spala toata Dunarea cu afluentii ei!
orvoar si sa ne trimiti poza cu familia!


#186827 (raspuns la: #186632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 09/09/2008 17:35:22 Modificat la: 09/09/2008 17:40:58
(la: petitie anti indoctrinare religioasa in scoli)
Tu te refereai la replica lui Ander... citandu-ma pe mine...

cauta capatul discutiei, te rog.

nici eu nu cred ca apropierea de o religie... si sa nu cadem in extrema fanatismului, da?... ar aduce mai mult rau... omului golit pana atunci de raportarea plina de intrebari, temeri si cautari... la divin.

eu cred ca e periculos sa raportezi omul la divinitate, cand omu-ala n-a ajuns nici la sine-insusi.

stii ce-i zice bona copilului meu care isi baga mana in mancare?
- nu mai fa asa, mamaie, ca te vede doamne-doamne!

intentia ei e buna!
da' copilul meu o sa inteleaga ca doamne-doamne asta e un fel de bau-bau.
uite ce-o sa-nvete copilul meu, la scoala, dincolo de ce-o zis mamaie-bona:

citez din Abecedarul Micului Crestin, Ed. Didactica si Pedagogica, 2002, autor Preot Ioan Sauca:

“Vasilica este un copil rau. El s-a urcat pe o scara sa strice cuibul rindunelelor. Dar a patit-o! Dumnezeu l-a vazut si i-a tras scara”.

Manualul de Religie pentru clasa a III-a:

“Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece pedepse foarte grele: a transformat in singe apa riului Nil; a acoperit cu broaste tot pamintul Egiptului; au aparut tintari peste tot; a umplut casele si pamintul egiptenilor cu tauni; au murit de foame multe vite; au aparut rani si bube pe oameni si pe vite; a trimis grindina, apoi lacuste care au distrus totul; a trimis intuneric; a ucis pe primii baietii nou nascuti”.

Caietul de Religie crestin ortodoxa pentru clasa a VIII-a.
" Dupa Judecata de Apoi, dreptii vor merge sa se veseleasca in imparatia lui Dumnezeu, iar pacatosii vor fi aruncati in intunericul cel mai dinafara, unde va fi plingerea si scrisnirea dintilor".

Manualul de Religie pentru clasa a X-a, Editura Corint:

"Numeroasele forme de asa-zisa spiritualitate propuse astazi si care promit obtinerea unor puteri miraculoase decurg cel mai adesea dintr-o influenta directa a demonilor. Magia, spiritismul sau anumite puteri ale yoghinilor care confera puteri supranaturale sint in strinsa legatura cu lucrarea demonilor".

" Crestinismul fagaduieste omului viata vesnica, yoga arata intrarea in neantul neconditionat. Crestinismul il arata pe om si dupa trecerea spre viata vesnica ca persoana, yoga lucreaza la pierderea personalitatii... in yoga, eul purificat va parasi aceasta vale a plingerii in mod definitiv, pierzindu-se in izolare si stingere".

+

" Instituind primatul papal, Biserica Romei a vazut misiunea nu doar in evanghelizarea necredinciosilor, ci si in reintoarcerea celorlalti crestini sub autoritatea episcopului Romei. Asa au aparut misiunile catolice in spatiul ortodox, nefiind insa decit o strategie agresiva de a-i atrage pe ortodocsi la catolicism. Acest prozelitism catolic, numit uniatism a fost aplicat in Ucraina (sec.al XVI-lea), in Polonia (sec. al XVII-lea) si mai tirziu in Transilvania (inceputul sec. XVIII-lea), instituindu-se Biserica Grreco- Catolica".

toate-acestea, in spiritul dreptului copilului de-a cunoaste religia in care s-au nascut stramosii lui.


copilu tre' sa stie ce e yoga, nu ca te iau demonii daca o practici!
copilu tre' sa stie diferentele dintre catolicism si ortodoxism, nu cine e cel mai bun sau care are dreptate.

de la mine, un mare si urias "huideo!"
#340453 (raspuns la: #340440) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PRIETENI - de Areal la: 24/12/2008 15:22:47
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Dusmanii lui Dumnezeu sunt intotdeauna falsi prieteni ai omului.
Cel ce-si doreste prieteni sa faca bine sa fie prietenos!
Pentru durerea ta, stai singur; la bucurie cheama si pe altii; numai asa vei avea tovarasi nefatarnici. - N. Iorga
Un prieten este unul care-ti stie toate defectele si totusi mai are ochi sa-ti vada si calitatile.
Vei ramane fara prieteni daca vei cauta sa ai unul fara defecte.
Exista un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de iubire. - N. Iorga
Prietenul care tine mereu mortis sa-ti indrepte greselile, nu-ti este de fapt prieten, ci critic.
Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau, fara ca el sa piarda ceva.
Daca au fi altcineva, te-ai imprietenii cu tine?
Prietenia este o floare cu o crestere lenta.
Cand cineva a ajuns in sfarsit sa se cunoasca bine pe sine nu se mai mira de ce are asa de putini prieteni.
Este in general stiut ca adevaratul caracter al cuiva se vede si din prietenii pe care ... nu si-i face.
Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si totusi te iubeste.
Cel mai mare lucru pe cer-l poti face pentru un prieten nu este sa-i dai din bogatiile tale, ci sa i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse in el insusi. -Benjamin Disraeli
Prietenii adevarati nu traiesc in armonie, cum cred unii, ci in melodie. -Henry David Thoreau
Nu te osteni sa faci cunostinta cu altii; asigura-te insa ca meriti ca altii sa doreasca sa faca cunostinta cu tine.
Prietenii sunt aceia care te intreaba: "Ce mai faci?" si doresc cu adevarat sa-ti asculte raspunsul.
Daca poti cumpara prietenia cuiva, nu se merita!
Daca nu poti spune ceva bun despre prietenii tai, inseamna ca te-ai imprietenit cu cine nu trebuia.
Fa-ti prieteni mai inainte ca sa ai nevoie de ei.
Prietenia este o responsabilitate, nu o oportunitate.
Prietenia este cimentul care tine lumea impreuna.
Fiecare prieten reprezinta o parte din inima ta care nu s-a nascut pana ce n-ati facut cunostinta.
Prietenii sunt aceia care inca vorbesc cand nimeni nu mai vorbeste cu tine.
Cainele este prietenos atata vreme cat da mai mult din coada decat din gura.
Un prieten adevarat este cea mai buna oglinda.
Un prieten este o persoana cu care poti tace confortabil.
Prieten este cel ce stie sa-ti citeasca tacerile.
Calitatea de indragostit nu are nevoie de confirmarea persoanei iubite si nici de cea a ochiului public. Se poate iubi indefinit in taina, creand chiar alesului/alesei impresia de politicoasa indiferenta.
Prietenia se afla insa la polul opus: fara reciprocitate e vorba goala si fala usoara. Ea dainuie exact atat cat cei in cauza se recunosc unul pe altul drept prieteni.
Spre deosebire de dragoste, care poate inflori la bine, dar da adesea indarat la greu, daca nu cumva dispare cu totul, sentimentul de prietenie creste proportional cu necazurile unuia dintre prieteni. Intr-un fel, aceasta legatura de sange spiritual e mult mai tare decat cea de sange propriu-zisa, numita rudenie.
Ca prietenia se manifesta la greu ar putea sa para o trasatura in favoarea ei. Proverbul cu prietenul care „la nevoie" se cunoaste consfinteste aceasta aparenta.
De la lozinca iubitorilor de „adevar": "Amicus Plato sed magis amica veritas" pusa in circulatie de Ammonius Saccas in Viata lui Aristotel si numai partial justificata de un fragment din Etica nicomachica, cei care-si fac un tel din a-si critica prietenii - si la bine si la rau - nu mai au nevoie de alte argumente. Nu este deloc sigur ca misiunea prieteniei este critica „In numele adevarului". Prietenia ar trebui sa aiba incredere ca, mai devreme sau mai tarziu prietenul va descoperi singur acest adevar, daca nu il stie deja. Daca arta sau stiinta au nevoie de critica avant toute chose, exemplele literare ne arata ca arta sau stiinta prieteniei are nevoie si de altceva. De incredere si sprijin la bine, caci nimic nu e mai greu de indurat decat temuta zi de dupa succes. - Ioana Parvulescu
Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez, nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fi prietenul meu - Albert Camus
Prietenii sunt felul in care ne poarta de grija Dumnezeu.
Daca toti prietenii mei ar sari de pe un pod, eu n-as sari impreuna cu ei,
ci m-as duce jos sa-i prind in brate.
Toti oamenii te aud cand vorbesti; prieteni insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte.
Luam cai diferite in viata, dar oriunde am merge, luam cu noi si cate o particica din fiecare.
Tatal mereu obisnuia sa spuna ca, daca atunci cand mori, daca ai avut cinci prieteni adevarati, atunci "ai stiut cum sa traiesti."- Lee Iacocca
Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.
#377210 (raspuns la: #376855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Monte - de latu la: 11/05/2010 13:40:28 Modificat la: 11/05/2010 13:43:48
(la: Despre onoare, biserică si mântuire (cu Andrei Pleşu))
Vrei sa ma pui sa reflectez, ha? :-)

...omul pretinde ca se transforma in "om credincios"... fara a mai fi "om religios"
Nu vad transformarea (Afara doar de cazul in care un necredincios devine credincios). Cred ca nu trebuie sa fii religios pentru a fi credincios, iar reciproca nu-mi pare a fi valabila.

Dar cred ca se uita, pe de alta parte...care e sensul ultim al credintei...mantuirea.
Da. Si nu vad nici un motiv pentru care mantuirea e mai sigura cu religie. Mantuirea nu vine de la preot si pacatele nu le iarta preotul.

Noi..am i9nceput sa ne obisnuim cu gandul ca...esentiala e impacarea... cu noi insine si cu Divinul
Eu zic intr-adevar ca esentiala e impacarea cu noi insine. Pentru ca daca suntem hoti nu suntem impacati cu noi insine, decat daca furtisagurile fac parte din viata noastra. Si si asta e valabil, doar pana auzim prima oara, ca nu-i ok sa furi (Subinteleg, ca nu auzim asta de la politistul care ne-a prins si care ne spune asta intre doua lovituri cu bastonul). Unii nu sunt impacati cu ei insisi, daca nu merg zilnic la biserica. Sunt vederi pe care le respect, insa care sunt cat se poate de subiective si de aceea diferite.
Cred, ca daca exista ceea ce numim putere divina, atunci multe dintre asa-zisele pacate apar intr-o lumina mai putin intransigenta decat le-ar vedea unii reprezentanti ai institutiei numite biserica.
Privind in jur, vad religii care spun enoriasilor ca e ok sa omori un autobuz plin cu copii de-ai paganilor. Sunt sigur ca Mahomed nu-i de acord cu omorul, indiferent in numele carei cauze sau din ce motive.

Dar nu trebuie sa mergem atat de departe: Ironia - a ta ca si a mea (ultima ce-i drept mult mai rara :-) ) e in fond o forma de batjocura. Nu in ochii mei, pentru ca eu n-o fac cu scopul rautacios de a-mi bate joc de cei cu care-mi permit ironia. Si in punctul asta vad diferenta dintre religiosul care o sa-mi spuna ca bataia de joc e bataie de joc vs. puterea divina, care sti-va la ziua socotelilor, ca nu rautatea launtrica m-a manat, ci dorinta de a descreti frunti. Eu vad o deosebire. Ok: Sigur ca am mai luat la misto pe cate unul, insa in situatii in care altii i-ar fi tras in freza.
Nu ca vreau acuma sa despic firul in patru, dar cred ca intre preot si puterea aia de-i zicem divina, exista diferenta ca ultima vede si ceea ce nici eu nu sesizez, necum diferentele de nuanta pe care religia nu (doreste a) le cunoaste.
Asta nu face din relatia mea cu puterea divina - in masura in care o astfel de relatie exista - una speciala. Una directa da.
Si-acuma sincer: Daca admitem ca Isus a existat, atunci admitem si conditiile lui de viata, opozitia vis-a-vis de nedreptati, asuprire, etc... Vezi vreo asemanare intre astea si ceea ce stii despre preoti, adica reprezentantii lui pe pamant?
#540805 (raspuns la: #540773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nervos - de Jay la: 24/08/2004 14:33:29
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
povestit de Joe King

Un oltean nervos si violent din fire sta si linge o bere la o taverna.
Dintr-o data aude o voce divina:

-Ioane,tu stai aici si lingi berea dar prietenul tau cel mai bun
e in pat cu nevaaaaaasta-taaaaaaaa.....
se scoala Ion nervos,cu spume la gura de oftica si...

fuge...fuge...fuge......aude din nou vocea : Ioaaaaaneeee...cel mai bun prietennnnn......fuge..fuge ...fuge.....la un moment dat se opreste si-si zice:

-Ia stai un pic....pe mine nu ma cheama Ion.
despre intrebarea ta - de andrei burnete la: 27/03/2005 22:57:02
(la: Paulo Coelho?)
nu stiu daca sunt in masura sa iti raspund dar am citit doua carti de acest autor si parerea mea, parerea mea subliniezeste ca merita sa il citesti.mai interesanta mi s-a parut al cincilea munte.vei observa o alta abordare a relatiei dintre om si dumnezeu si poate vrei gasi si ceva raspunsuri la anumite intrebari cate s-au nascut in mintea ta mai demult si oate ca inca nu le-ai gasit raspuns.
"cand iti doresti un lucru cu adevarat intreg universul conspira spre realizarea dorintei tale"Paulo Coelho
#40972 (raspuns la: #39000) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...