comentarii

remarca la plural


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
excelenta remarca... :) - de Daniel Racovitan la: 01/11/2003 06:57:50
(la: Virtutea si intelegerea!)
excelenta remarca... :)
#2854 (raspuns la: #2839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O singura remarca as face: ai - de Daniel Racovitan la: 07/01/2004 10:44:46
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
O singura remarca as face: ai grija sa nu confunzi "exprimarea realitatilor romanesti" cu "injuraturile si bagarea neamului in rahat".

Tot cei care au emigrat fac parte integranta din neamul romanesc, pentru simplul fapt ca vorbesc romana si s-au nascut in Romania. Traiul afara, "la bine", nu ii priveaza de calitatea de roman, chiar daca au "obraznicia" de a spune lucrurilr pe nume.
#7740 (raspuns la: #7738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns catre Domnul Belazur - de ema word la: 26/03/2004 01:56:52
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Pentru ca ati pomenit ieri de Dan Dungaciu, acest tinar sociolog care a inceput sa aiba cota buna...In numarul 2 al revistei Cultura , numar aparut miercuri pe piata, exista o discutie pe tema SIMFONIA A ix A SI INDENTITATEA EUROPEANA, discutie la care participa Dan Dungaciu(sociolog), Cristina Arvatu(istoric), Calin Cotoi(sociolog),Corina Bistriceanu(etnolog), Darie Cristea(sociolog).
E un text de citit, sint acolo multe idei care au, desi nu sint foarte noi, forta tineretii celor ce le sustin(deveniti deja portavoce a specialistilor care conduc barca opiniilor la ora actuala).
Se remarca INGRIJORAREA FATA DE LIPSA DE ENERGIE A EUROPEI IN STATUAREA TERENULUI FERM AL UNIUNII EUROPENE. Si, in acest context, cum sa nu se bucure niste diversionisti de la Kremlin sau din lumea araba, care intotdeauna vor specula punctele slabe ale adversarului pentru a patrunde pe acolo in inima lui si a/i da lovitura de gratie ?

Dan Dungaciu dixit (voi cita, dar din dorinta de a obliga la lectura, care este una extraordinar de sugestiva, iar pe de alta parte inca nu exista link pentru revista Cultura, din cite stiu)>

" Acum mai bine de 200 de ani, in Philadelphia, in vara fierbinte a lui 1787, cincizeci de oameni discutau, se infruntau , se agitau si argumentau. Erau delegatii celor treisprezece state proaspat eliberate de sub dominatia britanica. Criza perpetua declansata dupa razboiul de independenta parea sa nu aiba decit o solutie: o federatie mai puternica, o putere centrala efectiva si eficace. cei prezenti acolo nu stiau deznodamintul dezbaterii lor tumultuoase, dar prestigiul unor washington sau Franklin, abilitatea unor Madison sau Hamilton au permis delegatilor, in septembrie 1787, sa puna pe masa un document pe care Conventia l/a recomandat spre adoptare. Documentul a devenit Constitutia Statelor Unite. A urmat o discutie acerba, profunda si subtila, din care au rezultat ceea ce astazi numim The FEDERALIST PAPERS. Un moment unicat nu doar in istoria lumii, dar si in istoria gindirii politice moderne.
Aceasta situatie, constata posac comentatorul Larry Siedentop, difera flagrant de ceea ce se petrece acum in Europa, cind se "discuta" asa/numita Constitutie Europeana. Aerulde artificialitate al acestei Consfatuiri esuate era de la inceput vadit si incontestabil, in ciuda dispozitivului mediatic "harazit sa/i insufle viata". Cum se face, continua britanicul, ca aceasta deliberare- teoretic cruciala!- nu stirneste imaginatia popoarelor europene in legatura cu viitorul si destinul lor? De ce aceasta lipsa cronica a angajarii intr/o dezbatere care priveste conditia Europoei la inceputul secolului XXI ?
Mai pe sleau: ce avea America in sec, al XVIII-lea si nu are Europa la inceputul sec. XXI ?"

Si mai departe, intrebari retorice foarte sugestive:
- Henry Kissinger: " Eu, cind vreau sa dau un telefon "Europei", la cine sun?
- In cazul unei aramate europene eficiente: "In ce limba se va da comanda"?
- "Cine si/ar da viata pentru Europa"?, asta dupa integrare.
(trei intrebari, trei dubitatii ce delimiteaza palierele pe care poate fi investigat fenomenul integrarii, sugereaza Dan Dungaciu).

Robert Schumann(unul dintre parintii fondatori ai Comunitatii Europene a carbunelui si Otelului), in POUR L'EUROPE(1963), SPUNEA: Inainte de a deveni o alianta militara sau economica, Europa trebuie sa fie o identitate culturala in cel mai complet sens al termenului". Dan Dungaciu, formuleaza replica : " Astazi, insa, povestea Europei este rostitta in termeni economici sau sociali, palierul cultural-identitar-spiritual fiind epuizat rapid intr/o formula repetata obsesiv de liderii europeni dar lipsita deocamdata, riguros vorbind, de orice continut: identitaea europeana.
Si asta nu se poate. Caci societatile nu se nasc de sus in jos, prin -pace liberalismului clasic! sau prin conventii de cabinet. Dimportiva. Constitutia Americii, ca sa revenim de unde am plecat, s/a dovedit viabila si efectiva tocmai pentru ca era expresia unei asumari anterioare. Acea parte necontractuala a contractului, care face posibil tocmai contractul ca atare, exista si era viabila. Acel "WE, THE PEOPLE..." stipulat in document-care "noi" ? Noi care deja simtim ca apartinem unui teritoriu si sintem parte a unui proiect (si) identitar-, acea precontractuala exista si era, prin Constitutie, exprimata in lege. De aici, forta Consitutiei americane- si a Americii in timp.
Deocamdata, acel "We, the People..." nu exista inca la nivel european. Doar NATIONAL. "Europa" e undeva foarte departe , pentru toti europenii...Ca proiect identitar, Europa ramine astazi., dincolo de pudorile unui politically corect prost asumat, nu doar un mit, ci MITUL PRIN EXCELENTA."


Iata cum putem trage si concluzia ca mai degraba ne vom sprijini in viitorul imediat de forta si decizia Americii, decit de imprecizia si sovaielile unei Europe care inca nu stie nici macar cine e. Iata de ce este periculos anti/americanismul: in lumea aceasta bulversata in care am fost aruncati ca niste orbi, daca ne vom piere bastonul alb, nu vom avea sansa sa trecem strada fara a fi striviti.


Cordial,

Ema Word
#12845 (raspuns la: #12798) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intr-adevar remarcabile imagi - de (anonim) la: 05/04/2004 11:02:14
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Intr-adevar remarcabile imagini. Afisele nu le vazusem pina acum dar am vazut clip-ul publicitar si mi-a placut foarte mult.
Multumesc pentru link.

Un lunetist :-)
#13319 (raspuns la: #13175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da' la plural cum e, oameni b - de Duduia Lizuca la: 08/04/2004 13:10:05
(la: Nelamurire gramaticala)
Da' la plural cum e, oameni buni?

"Doua cole"? "doua coli" :), "doua bauturi cola", "doua bauturi de coca-cola"....?
#13525 (raspuns la: #13520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
plural: "doua Cola" ...... - de Daniel Racovitan la: 09/04/2004 09:04:29
(la: Nelamurire gramaticala)
plural: "doua Cola"

..................................................................................
chiar n-a auzit nimeni de [Incredible String Band]?
#13600 (raspuns la: #13525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cateva remarci (fireste incomplete) - de (anonim) la: 19/04/2004 00:49:26
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
Kitschul e recunoscut inainte de a putea fi definit.

Cateva incercari de remarci:
Kitschul este previzibil acolo unde imprevizibilul era asteptat. Adica: valoarea (artistica) produce sentimentul "A, ma asteptam sa fie mai putin". Pe cand kitschul produce sentimentul "A, doar atita? ma asteptam la mai mult" (Vezi banalitatea versurilor de manele).

Daca kitschul consta in lipsa de originalitate, observa ca lipsa de originalitate este relativa la ceea ce deja este acceptat si a fost candva original.
Asa cum exista taceri expresive, kitschul este zgomotul care nu spune nimic.

Observa insa ca si a alerga dupa originalitate cu orice pret este o atitudine kitsch.

Precum ipocrizia este supremul compliment pe care viciul il face virtutii, tot asa Kitschul este supremul compliment facut valorii. (Se poate spune asa?) Fiindca kitschul mimeaza valoarea. (Cineva mi-a spus ca manelele se canta la instrumente care pot fi folosit in muzica de calitate, nu stiu daca e adevarat sau nu)

Recunosc insa ca nu toate exemplele date mai sus mi se par convingatoare. De pilda, "american pie" a madonei imi place.

Kitschul este de asemenea incoerent. De ce? Elementele kitschului nu se leaga unele de altele, nu au o logica interna. Dimpotriva, ele se leaga de lumea non-kitschului, de lumea lucrurilor originale.

Exemple de comportament kitsch:
Ageamiul tipic din zilele noastre care citeste zilnic horoscopul si isi planifica viata in fuctie de horoscoape nu e neaparat kitsch - la urma urmei, astrologia a fost o chestiune foarte serioasa pana acum cateva secole, chiar daca hososcoapele de acum sunt forma degradata a astrologiei serioase de din renastere. Dar daca un asemenea se mai si duce la biserica si se inchina la icoane, atunci este kitsch.
Un inginer care se pricepe doar la lucruri ingineresti nu e neaparat kitsch si nu e in nici un caz de dispretuit, chiar daca nivelul lui artistic nu trece adeseori dincolo de romanele si filmele science-fiction. (Observatia mea personala este ca inginerii de obicei nu pot aprecia in arta mai mult decat
science-fiction). Dar daca mai incepe si sa citeze din dostoievski sau tolstoi, atunci este kitsch rau.

Modul general de argumentare al omului kitsch: "Pai asa se face, deci asa fac si eu".

Asa cum vad eu, kitschul este legat de snobism si de spiritul rudimentar. Caci snobii se recruteaza adeseori din randul oamenilor rudimentari, obsedati sa isi depaseasca in aparenta conditia. Caci oamenii kitsch, la fel ca oamenii rudimentari si oamenii snobi, nu chestioneaza valorile autentice, ci doar le imita forma.

Cel putin asta imi evoca mie kitschul.

Remarca mea a fost un coment - de Florin si atat la: 09/05/2004 12:27:36
(la: Jos palaria!)
Remarca mea a fost un coment care ascundea tristete.

O societate progreseaza daca are specialisti, oameni competenti si de calitate: ingineri, arhitecti, doctori, profesori, muncitori etc.
Poti sa aduni cele mai destepte minti din lume din toate domeniile. Daca nu le dai sub ordine oameni competenti, de pomana. De obicei ei isi aleg echipa.
Foarte multi romani cu studii superioare pleaca din tara, pentru un motiv sau altul. Foarte multi sint capabili si determinati sa reuseasca in vest.
Hemoragia asta de intelectuali o sa coste Romania in viitor.

As fii curios sa stiu citi romani cu facultate (cel putin una) au parasit Romania din 1990.
Daca asumi ca in fiecare an au plecat 2000, in 14 ani ar fii cam 28000.

Din pacate cu una sau doua flori (inventator sau geniu) nu se face primavara. Cu 28000 da, vezi ca primavara o sa vie.
Romanii de care scrii sint de laudat si reprezinta buni ambasadori pentru Romania si ai dreptate: Jos palaria!

Cit despre mine...da, Florin si...atat...:)
#15177 (raspuns la: #15172) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fin'ca veni vorba... - de Paianjenul la: 14/05/2004 13:48:00
(la: Gramatica si butélia)
- Cum e corect:

1. conform afirmatiei facutE anterior
sau
2. conform afirmatiei facutA anterior?

Personal, STIU ca forma 1. este corecta din punct de vedere gramatical... dar nu inteleg DE CE... devreme ce substantivul "afirmatia" apare la SINGULAR, nu la PLURAL... O fi pentru ca TEHNICA gramaticala trebuie sa cedeze STILULUI de exprimare?...


- Cei care se opresc sa-mi citeasca comentariile pe acest site au remarcat probabil ca recurg - fara exceptie - la VECHEA forma "SINT" in loc de "actualizatul" "SUNT", si ma suspecteaza probabil de ignoranta. Nu e vorba de ignoranta, ci pur si simplu de un "capriciu" al meu... un fel de a SFIDA aceasta reforma (?) lingvistica, care nu ma convinge ca, fiind mai aproape de originea latina, forma "SUNT" exprima MAI BINE (decit forma "SINT") sensul verbului "a fi" la persoana I-iia singular/a III-a plural. CE rost a avut schimbarea?... CE rost are acest joc gen "uite popa, nu e popa" (SUNT - SINT - SUNT, PARAU - PIRIU - PARAU)?... CUI foloseste... si cit va dura pina cind alti experti in lingvistica ne vor sugera sa REVENIM la forma "SINT" (si "PIRIU")?...

Si iarasi:

pe CE chestie "decreteaza" lingvistii ca forma "SINT" nu ar mai putea fi LA FEL de acceptabila ALATURI de forma "SUNT", devreme ce nu au nici o obiectie atunci cind formele

datoreste - datoreaza
cofeina - cafeina
conservator - conservatist
etc.,

sint folosite facultativ de vorbitorii de limba romana, sensul lor raminind acelasi?...
Denysa - de carapiscum la: 02/10/2004 10:31:35
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Uite cum sta treaba. Daca ti-e greu sa intelegi ca n-am nimic cu tine personal, la fel cum n-am avut nici cu anonima dinaintea ta, ma faci sa cred ca nu citesti pe indelete continutul mesajelor mele si ca tragi concluzii pripite. Zici ca: "Te consideri ca detinator de adevar,purtator de cuvant,in masura sa...in concluzie vorbesti numai de bine de persoana ta." Tot la fel ca tine, care te consideri purtatoare de adevar si indreptatita sa aperi ateismul unei persoane ce si-a permis sa vina aici cu niste aluzii indecente la adresa unor probleme pur teologice si crestine, fara vreo baza didactico-pedagogica, deci tot ca tine am si eu dreptul la a-mi manifesta repulsia fata de asa ceva. Mi-ai rastalmacit vorbele vrand sa ma arati plin de mine insumi. In primul rand n-am vorbit decat in nume propriu, chiar si atunci cand poate am adoptat modul de exprimare la plural- dar de remarcat totusi ca ce am spus a fost la obiect si bazat pe o cunoastere a teologiei crestine, nicidecum pe incercari sterile de inducere a unui adevar neconform cu dogmatica actuala. De aceea te si rog ca pe viitor sa lasi la o parte persoana mea si sa vorbesti strict la subiectele aduse in discutie, cu argumente si contra-argumente. Tot din aceasta pricina ti-am si zis ca daca ai ceva de spus mai bine decat mine atunci esti mai mult decat binevenita.

"La o simpla concluzie trasa de mine si adusa tie la cunostinta ...te ambalezi cum iti este stilul ...iarasi si iarasi..." Concluzia ta nu se referea la o problema dezbatuta, te rog sa nu abati atentia spre altceva ca nu tine. Concluzia ta se referea la cat de ne/crestin sunt eu- si aceasta idee o continui in chiar ultimul tau mesaj. Si de unde, Doamne ma iarta, ai tu puterea de a-mi judeca faptele si vorbele?- si de aici de a ma face necrestin...

"Cum poti sa vorbesti de "pseudonim"???cand am comentat in alte randuri ce tu ai scris te-ai multumit...ehe!!! nu stiam eu prea multe de cum scrii!!!adevaru supara..." Stau si ma intreb acum daca asta n-a fost un subterfugiu ca mai apoi sa vii si sa ma apostrofezi. Dar intr-un fel imi dai dreptate, chiar daca asta n-o sa-ti pice bine la stomac. Cand ai comentat altadata ceea ce am scris, TU ai fost cea multumita, ti-a placut..., a fost nemaipomenit de bun... Acuma nu mai este fiindca dintr-o data m-ai vazut demonizat. Vrei sa cred ca mai ai coloana vertebrala? "Adevaru supara..." Care adevar, al tau sau al bisericii crestine?

"Eu nu am desconsiderat pe nimeni,am vrut sa te ajut,sa te poti exprima ca omul civilizat..." Multumesc frumos de intentie. Eu, spre deosebire de multi din cei care scriu aici, nu ma cred atat de evoluat incat sa pot trasa ajutoare altora. Daca tu esti una ce poti oferi ajutor, asta las-o s-o judecam noi.

"Desigur pe tine nu te intereseaza cum esti privit...de aceea ai ajuns in etapa aceasta." Desigur nu mi-e rusine cu mine insumi la capitolul teorie, dar imi este rusine la capitolul practica. Inseamna ca rusinea asta ma face necrestin? Sau poate ca ma face si mai crestin decat crezi tu?... Poate ai uitat, Hristos n-a venit pt. cei drepti ci pt. cei pacatosi. Despre care etapa vorbesti? ...si iar te pui pe tine deasupra mea...

"Acelasi subiect l-am discutat si cu un adevarat crestin...pe forum aici,nici pe departe nu s-a napustit asa cum tu ai facut-o asupra subiectului ateu." Citeste mai bine raspunsul parintelui, nu-i nici o rusine sa o zici de-a dreptul. Am citit comentariul parintelui care este impartial si la obiect. Se pare insa ca raspunsul sau l-ai categorisit ca fiind o indreptatire a ta personala. Nimic mai neadevarat. Citeste din nou si cu mai multa atentie, vei intelege poate substratul. Daca nu ma crezi pe cuvant putem sa ne intalnim acolo la un alt fel de dialog.

Locul meu, daca e printre sau in afara crestinilor, iti repet si eu la randul meu ca nu mi-l dai tu de la tine. Ce poti tu sa-mi dai este impartialitatea si sprijinul in folosul adevarului revelat. Nimic mai mult, nimic mai putin. Si tot ca sa ramanem obiectivi pana la capat, inca nu-mi aduc aminte sa te fi facut pe tine necrestina. Oare cum ai fi reactionat la asa ceva?

Iti doresc tot binele din lume. Sa mai stii si aceasta, ca ceea ce tu ai interpretat ca fiind rautate este in fapt apararea unui crestin fata de atacurile rau-voitoare ale unor necrestini (sau care se cred necrestini).

P.S. Imi cer iertare pt. eventualul rau facut. Si daca eu sunt pricina de sminteala pt. crestini atunci Dumnezeu sa-mi lumineze mintea si sa ma opreasca din aceasta cale.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23988 (raspuns la: #23842) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce se poate spune despre subiect - de carapiscum la: 23/03/2005 04:53:30
(la: Cata importanta are diferenta mare de varsta intre parteneri?)
Ar fi f. multe de spus pe marginea acestei teme si cred ca eu sunt in masura sa dau unele raspunsuri la unele intrebari (nu la toate) deoarece "din intamplare" am fost casatorit cu o femeie mult mai in varsta decat mine, cam cu vreo 14 ani. Asta s-a intamplat nu de mult, unii dintre voi deja ati aflat de problemele mele. Din pacate pt. amandoi, adica atat pt. mine cat si pt. sotia mea, am ajuns in final sa spun ca "n-a fost sa fie", sau ceva de genul asta. Oricat am incercat eu si ea sa ne potrivim si sa ne completam reciproc, oricat ne-am iubit noi la inceput, diferentele mari in mentalitati, in gandire si in felul de a privi viata in general au fost insurmontabile. Ceea ce spun aici nu se vrea a fi un fel de manual bun de citit in cazuri ca al meu, nu consider ca preferintele, experientele sau cunostintele acumulate de unii sau de altii pot fi un suport destul de temeinic care trebuie insusit 100%. Este o vorba: "fiecare caz cu necazul lui".
Am putea pleca in aceasta dezbatere de la ceea ce-si doresc cei doi la inceputul sau chiar inainte de inceputul relatiei lor caci mi se pare a fi extrem de important aspectul asta. Daca cei doi n-au dorinte, idealuri si principii comune, mi se pare ca e extrem de dificil (daca nu chiar imposibil) de realizat ceva trainic si de lunga durata. Mai devreme sau mai tarziu ies la iveala refularile pt. neimpliniri, pt. idealurile naruite si desigur pt. principiile personale incalcate in numele unei iubiri pe care oricum n-o poti intelege. Cred ca a fi onest cu tine insuti, inainte de a lua decizia casatoriei cu cineva mai in varsta decat tine, este capital. Daca nu te minti din start gandindu-te ca poate o sa fie bine chiar daca trebuie sa treci/calci peste principiile proprii, atunci pastrezi o sansa reala de a nu forta lucrurile pana acolo incat sa-ti para rau mai tarziu pt. decizia ta. Insa asa cum se stie, de cele mai multe ori nu tinem cont de absolut nimic atunci cand vine vorba de persoana pe care o iubim. Suntem in stare de orice, ne dam "rotunzi" si a-toate-stiutori, ajungem chiar sa credem ca tot ce zboara se mananca (inclusiv vreun boeing de nu stiu cate milioane de $) si in final nu mai vedem fata reala a relatiei pe care o s-o intemeiem, ci un fel de proiectie a mintii noastre. Asta inseamna insa nu numai ca te minti pe tine insuti, dar si pe persoana careia i se adreseaza sentimentele si trairile tale, ceea ce este extrem de grav oricum am intoarce-o noi.
In privinta interesului de care vorbea gazda acestui subiect, eu consider (si cred ca pe buna dreptate) ca inca nu s-a nascut pe acest pamant vreun om care sa nu aiba un anumit interes vis-a-vis de consoarta: fie ca e vorba de returnarea iubirii prin gesturi, vorbe si acte de tot felul- vorbesc de impartasirea iubirii; fie ca e vorba de egoismul uman care cere fara a da la fel inapoi; fie ca e vorba de sentimentul de stabilitate sau de forta oferit de celalalt; fie ca e vorba de dorinta de manifestare a puterii fata de o persoana mai slaba; fie ca e vorba de a procrea; fie ca e vorba de a avea pe cineva alaturi pt. a nu duce o viata in singuratate; fie ca e vorba de "intr-ajutorare"; fie ca e vorba de placerile sexuale; fie ca e vorba de atingerea unor scopuri materiale; toata lumea "VREA CEVA ANUME" atunci cand se casatoreste! Prin urmare nu cred ca se poate vorbi de relatie dezinteresata in nici un caz anume. Ca sa stam si sa calculam acuma daca persoanele ce o fac dintr-un anumit scop sunt sau nu indreptatite, sau daca este scuzabila purtarea lor privit prin prisma iubirii pe care ele insele aceste persoane cred ca o manifesta, nu stiu in ce masura este relevant. Poate par un pic negativist si desigur ca o sa mi se puna in vedere faptul ca am trecut (inca mai trec) printr-un proces care mi-a afectat serios modul de abordare a vietii la plural, insa ce vreau sa va asigur ca n-am nici un fel de resentimente fata de nimeni si inca nu m-am demoralizat si nu m-am schimbat intru atat incat sa nu mai accept iubirea ca sentiment unic si desavarsit. NU, ce vreau sa spun e ca iubirea manifestata interuman este o copie infidela a iubirii divine manifestata fata de noi. Diferenta consta in faptul ca iubirea lui Dumnezeu este creatoare, in timp ce iubirea omului fata de om este de multe ori distructiva- asta pt. ca, asa cum am spus mai sus, primeaza interesul. Da, recunosc ca si eu la randul meu am urmarit anumite interesuri cand m-am casatorit cu o femeie mai in varsta decat mine, altele decat cele materiale dar interesuri. La fel si ea a urmarit anumite scopuri cand s-a casatorit cu mine, ca daca n-ar fi avut nimic de urmarit inseamna ca nici nu s-ar fi casatorit cu mine. Vreau sa scot in evidenta doar esenta, asa cum spuneam nu are o mare relevanta ce anume a dorit unul sau celalalt. Spunea un scriitor francez, al carui nume nu mi-l amintesc acum, ca iubirea e una singura dar exista mii de copii diferite. Inclin sa-i dau dreptate, sentimentul de iubire socotit/judecat la modul absolut este unul singur, difera doar modul in care acesta este pus in practica de la caz la caz si de la persoana la persoana.
In ce priveste diferentele intelectuale..., sa avem pardon dar in opinia mea cine se crede superior pe motiv ca are mai multa scoala decat altii n-o sa-si gaseasca niciodata locul intre semeni. Generalizez fiindca e o chestiune care nu se refera exclusiv la problemele familiale. Diferentele acestea "de pregatire, de educatie, de medii din care provin cei doi" sunt create artificial in momentul in care unul sau altul tine sa domine. Am intalnit profesori universitari care stateau de vorba cu intelectuali la fel si cu opincari, oameni pe care nivelul de cultura acumulat i-a facut sa inteleaga esenta vietii, anume "curatenia" sufletului unui om indiferent de patura sociala din care provine. Si cred ca cu asta am spus totul. Cine invatat fiind inca n-a inteles importanta curateniei spirituale/sufletesti a omului, atunci si-a capatat diplomele pe ochi frumosi. Revin, si cu asta inchei, exista la noi la romani anumite retineri legate de ceea ce spunea gazda forumului, retineri manifestate ca urmare a impamantenirii ideilor preconcepute, asa cum bine remarca cineva inaintea mea. Cine uzeaza de ele creaza aceste diferente artificial, adica "face din tantar armasar".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
As vrea sa fac o remarca. - de Daniel Racovitan la: 26/04/2005 01:21:47
(la: Doua Romanii)
As vrea sa fac o remarca.
Expresia "Cele doua Romanii" a aparut pentru prima oara in massmedia cu ocazia ultimelor alegeri, si se refera la scindarea evidenta intre Romania urbana si cea rurala. Prima, tanara, cu venituri, nivel de educatie si informare peste medie, fata de cealalta, cu venituri mici, imbatranita, slab educata si neinformata.

Romania diasporeana este de fapt a treia Romanie.

___________________________________________________________________
Fereste-ma Doamne de mainstream.
Casandra, gasesc remarcabil c - de cristiscu la: 16/05/2005 21:09:32
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
Casandra, gasesc remarcabil ce mult ai aprofundat subiectul. Banuiesc ca tu si Athos lucrati in domeniu. Vad ca s-a ajuns deja la concluzia ca depresia sau deprimarea poate fi privita ca stare sau ca boala. Pe dexonline.ro e definita ca "stare a celui descurajat; descurajare, mâhnire" sau "stare sufletească (patologică) de tristeţe (asociată cu nelinişte); descurajare". Iar intrebarea lui lostone era "cum ii vedeti pe cei deprimati? [...] Ii vedeti niste bolnavi, niste nebuni, ca pe paria sau ca fiinte normale?". Deci banuiesc ca privea mai mult starea sau sindromul, nu boala.
Anyway, problema e ca m-am regasit - in destule momente din viata - in oricare din criteriile aduse de tine pentru a o diagnostica precum boala. Mai putin cel cu gandurile sinucigase - chiar daca mi se intampla sa gandesc ca mai merita viata doar pentru copiii pe care ii iubesc si au nevoie de mine. Deci ma expun in cobai. Sunt evident bolnav mintal, dupa altele citite pesemne si un marginal al societatii, un looser, un individ ce am nevoie de mila, ajutorul si condamnarea celorlalti. Ce tratament exista? Sa nu pierdem vremea, sunt sigur ca dusurile reci, compasiunea sau acuzarile iritate ale compatriotilor n-or sa ajute. Ca prietenul Teodorei, si mie mi s-au prescris acum cativa ani, cand eram intr-un burnout, niste pastile anti-depresive care n-au ajutat la nimic. Ba mai rau, mi-au afectat ficatul si picam de somn.
Mi-a placut ce au scris mai multi, ca un prieten apropiat e leacul cel mai bun. Doar ca destui prieteni se afla in situatii similare si nu mai stii cine pe umarul cui ar trebui sa planga.
Privind din afara la altii, ma regasesc aproape total in modul in care a expus popix lucrurile.

Cristi
#49408 (raspuns la: #48955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"De la intercultură la monoculturalitate" (sau invers) - de cico la: 10/08/2005 02:31:06
(la: "Academia Cafeavencu")
„De la monocultură la interculturalitate“

Cultura în prilejul privilegiat al timpul nostru, este privilegiul prilejului delirului în trei dimensiuni concentrice: om - cetate – societate, sortit vorbelor bune alocate unui foarte singur om, exponentul indivizilor, iar puterea culturii este punerea în temă a motivelor existenţei şi-n contratemă, interpunerea raţiunilor fiinţării, vremea omului ca receptor, emiţător de judecăţi de valoare şi prejudecăţi de coloratură sceptică fiind factorul intercesor suficient al sintezei, eschivă de la rutina revoltei întârziate a celor două forţe în căutarea zilei de după apocalipsul postmodernului la mijlocul fin al vieţii, afin deliciilor îngustate unghiului vacantei optativităţi, ca ultim suspin al inteligenţei copilului mort din penumbra amintirilor naşterii, încrustat din nimic altceva decât (din)în limita concurenţei cu realitatea în măsura rarităţii clipelor de intimitate cu dialogul interior. Cultura rămâne bogăţia impresiilor infiltrate subminativ imperfecţiunilor, conexe omisiunilor curente şi răpune carenţa demersurilor densităţii depresiilor inerent recurente comisivului dol izvorât din umbra eventualului rol putativ deschis de rostul indubitabil aluziv spre înţelegerea finalităţilor şi decelarea intimităţilor rostirii.
Teama de adevăruri, frica de afirmaţii pe marginea prăpastiei ce separă antipozii incitând privirea spre ceea ce este dincolo de aparenţa abisală a încercărilor, naşte în monocultura societăţii singulare inavuabilul iar în monocultura societaţii plurale inimitabilul când aceasta restrânge diversitatea la imensitatea imanentelor ei surse ca stipendiu, perfuzie pentru un organism plin de endeme inexplicabil insondabile evoluţiei, dar inevitabil sortite eşecului din pricina încercării de asimilare spre resuscitarea reminiscenţelor, prin alocarea de, o manieră superficial – egoistă, a împrumuturilor, într-un manierism care încremeneşte multiplicitatea într-o unicitate a nostalgiilor vis - à - vis de o contestare a tarelor ce se vor împrospătate, implicit întreţiunute din suprapuneri sortite dizolvării dinspre adaptare către cenzurarea prin absorbţie.
Paradox şi antidot la starea sensului indicat de inerţii, consecinţe ale supravieţuirii, inbox şi poliglot destin la desistarea consensului, implicat de invenţii vane, efecte ale unilateralului interpretării, interculturalitatea este apeduct către o mai amplă mişcare în termenii care întrupează o comunitate în care interacţiunile vocilor au temeinicia glasului în pustiu, puseul vaticinar în lumina ecoului vizionar aflându-se ca intenţie de a fi în apropierea aşezământului funeral de unde putem auzi măcar ecoul vocilor dezarticulate ca indezirabile dialecte inevitabile acustici ale porţilor deschise desprinse parcă dintre noi, pentru a ne stimula evaziunea, între noi, prin noi înşine şi unii dinspre alţii către aproapele nostru şi-n implicitul arbitrariului nostru, înspre om ca singură cale către o justă apreciere a valorii unei comunicări deschise oricărei reacţii ipotetice la atracţiile avatarurilor grosolane sau aderenţelor lagunare.
Găsim în imaginarul nestatornic al vremii omului, o altă estetică a geneticii ce până mai ieri era prinsă în ruminaţia fanatului crescendo al culturii, germinativul constituindu-l în concreto doar “babelul fericit” zămislit din dorinţa mutuală izvorâtă gândurilor ca interludii livreşti ale comunicării interculturale.Interculturalitatea îşi găseşte plenitudinea, în pledoaria axei, înţelepciune ca o presupuoziţie a impetuozităţii unui spirit liber în circuitul dialogal frugal şi eliberat de orice inhibiţii ideologice “ergo” de orice extensii expansionist dogmatice, intuiţie ca o predispoziţie la relativa speculaţie a adoraţiei plăpândului ecou al susurului omului şi reflecţia necesară ca o contrastantă constanţă gravitaţională în jurul argumentaţiei todeauna poziţionată într-o linie discontinuă a gândirii colective şi permanent ferment al cugetării omului, dincolo de orice certitudini regăsind cadenţa în confluenţa miturilor spre o înţelegere a forţei de interpretare şi puterii de recuperare a reperului, indiscutabil fortuit ca un precedat condens al existenţei filtrată prin delirul speculaţiei ca finalitate a interogaţiilor riguroase, nimic altceva decât vigoarea vocaţional – estimativă a adevărurilor şi descătuşarea limitativă dinspre aflarea legitimităţii moştenirilor.
Societăţile plurale renasc atât prin coliziunile prilejuite de intermitenţa vocaţionalului insolit al întâlnirilor culturale, latente în retorspectivul lor gripal şi prezentate ca fiind aspectele asperităţii unei discontinuităţi ivite la un anumit moment, precedat de inerţioase tendinţe etniciste şi consecinţa vădit necesară ca scop implicit insinuantă, ca mijloc de relativă descreţire a rigidităţii intuiţiilor istituţional – culturale pronunţat multiple intenţional din nevoia de a găsi în mod ubicuu ca adarenţă solvabilă, ca aspect devolutiv operaţional – amiabilă la permanenţa unităţii întru diversitate în chip de alternativă constant fluidă şi contrastant aluzivă la ignoranţa vâscoasă a gestaţiei, în delimitările aparent armonios evolutive ale periniciozităţii vendetismului unicităţii culturale, excesiv perene şi în aceeaşi măsură ca factor determinant al dialogului. Ce-I drept, însă, este faptul că într-o dialectică fragilă prin prisma pricinilor “întreţinute” de ţeluri al căror suport interior este diform, conglomeratul alcătuit din nimic altceva decât acele cauze ultime ce pot duce la derapaje conflictuale ireconciliabile, în aceeaşi măsură oferă pavajul unor clivaje ideologice cu rol de atenuare a posibilului imprevizibil eruptiv – cu atât mai mult pot fi axul în jurul căruia gravitează interfaţa interferenţelor culturale, indici ai pulsului plusurilor gândirii în chipul decalogului bunelor intenţii – cât şi în virtutea confluenţelor, ca un corolar firesc al motivului fundamental, indicat de temele desprinse de recrudescenţa fenomenului singularităţii, o consecinţă vădit determinantă a ambiguităţii unei ambivalenţe, rezultate din bifurcaţiile animozităţii inerente ritmului static, efectul densităţii elementului interpersonal acceptat ca un detaliu al comunicării amplificate de continuităţi nuanţate permanent şi reluate în chip convergent eterogene în intermitenta lor demarcaţie, dar străbătute de fiorul dialogului ca unică formulă a menţinerii în joncţiunea emergentă valorilc, falselor premise. Este necesară incizia care despică viscerele şi precizia care deretică arterele nenaturale din care la un moment dat pot epidemiza endemic caracterul constant al coeziunilor inerente confesiunilor indirecte ca perspective eruptive ale prezentului pentru că (a) facilita aspectul decizional (care) să dobândească asemănarea conspectului componenţial evoluţiei culturale a societăţilor plurale prin omogenizarea propusă de divesitatea interculturalităţii. Raportul monoculturalitate – inteculturalitate este unul diurn pentru ceea ce remarcăm la vedere şi unul nocturn spre ceea ce asortăm la prevedere în latenţă tocmai pentru a pune în valoare ceea ce este expus dând consistenţă ceea ce este indus fiind necesar utilizarea a ceea ce este unda retrovizoare, dincolo de fecunda improvizatoare atracţie şi implicit înmănunchiate aceste moduri de întrevedere, se întrepătrund, sinergia curcubeului vocaţional fiind consecinţa moştenirii comune. Dacă interculturalitatea presupune un efort de adaptare şi adoptare imparţială totuşi atentă la detaliile care apropie permiţând o dezvoltare imprevizibilă prin caracterul divers al temelor reprezentând astfel o concentricitate a fundamentelor conglomerat, monoculturalitatea implică un acces spontan la ceea ce înseamnă valorile culturale însă fără un studiu dintr-o perspectivă pretext al întâlnirii celorlalte întreţinut de deschiderea intercesivă a comunitarităţii, acestea îşi pierd consistenţa consecvenţiei consensului care le-ar putea oferi certitudinea permanenţei. De la monocultură până la interculturalitate rămâne un singur impas: acela al decorativului în care se zbat din consuetudinea reperelor temporal – temporare sortite lejerităţii unui dialog din afară tranzitând vag spre superficialitatea unui interior al penumbrei, nimic altceva decât o invenţie de tasare a urmelor specifice alunecării în derizoria stare de anonimat deprinsă din seducţia efemerului, portretizând societăţile decimate înspre totalitatea opusului privirii omului şi aliniate dinspre dualitatea cursului uneltirii mişcării din ochii individului.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/5185

------------------------------

Daca textul acesta n-a fost scris la misto, atunci eseistul e un geniu! Ca (dupa comentarii) numai el intelege ce-a spus ;)
Pixelut, nu am remarcat evang - de RSI la: 31/08/2005 17:05:34
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Pixelut, nu am remarcat evanghelia copta scrisa in arameica, dar in Egiptul vechi se folosea si arameica, la un moment dat era limba diplomatica a intregului Orient Mijlociu. Iat Vaticanul era sediul oficial al Papei de multa vreme, chiar daca nu de la inceputul crestinismului. Referinta la Vatican este ca o referinta la Kremlin sau la Whitehall, ceea ce nu inseamna ca Putin este seful statului Kremlin si Parlamentul britanic are autoritate numai asupra palatului sau. In rest si eu gasesc stupid tot taraboiul in jurul asa-zisei propagande ateiste-masonice etc ce ar rezulta din carte. Vezi si ce-am scis inainte.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#68759 (raspuns la: #68614) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Well, presa a remarcat ca atu - de Daniel Racovitan la: 09/09/2005 17:14:41
(la: Katrina si rasismul)
Well, presa a remarcat ca atunci cand a fost o chestie similara in Florida, prezidentul a fost imediat la fatza locului. In cazul Katrina a preferat sa cante din chitara.

Pe de alta parte am vazut marturia filmata a unui francez care a fost evacuat dni Superdome. Afirmatia lui era fara echivoc: primii au fost evacuati albii.

___________________________________________________________________
fereste-ma Doamne de mainstream.
#70924 (raspuns la: #70916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Popix mi-am remarcat singur greseala de scriere si mi-am corectat-o, e exact urmatoarea postare dupa cea cu eroarea. Binenteles ca nu am vrut sa scriu la plural-"cei" ci "ce-i".
Am remarcat si eu chestia ast - de RSI la: 24/10/2005 22:16:05
(la: Bunul simt si bunul gust)
Am remarcat si eu chestia asta, romanii mananca paine la aproape orice (nu fac exceptie din pacate desi silueta-mi zice ca ar trebui ), in timp ce restul europenilor aproape ca nu folosesc paine la masa (max. o felie). Despre ragaitul de dupa-masa eu stiu ca este un obicei raspandit in Orientul Mijlociu -arabi, turci , persani. Dupa masa este politicos sa tragi un ragait cat mai bubuitor, pentru a face placere gazdei, acesta fiind semnul ca ti-a placut mancarea ! Deci-cate bordeie atatea obiceie !
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#81180 (raspuns la: #81177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
remarc o oarecare graba: unii - de admin la: 02/11/2005 21:15:18
(la: Premiile Cafeneaua 2005 - Sectiunea Literatura)
remarc o oarecare graba: unii propun ca in doua-trei zile deja juriul sa delibereze si sa stabileasca premiile... nu e cam repede?

trebuie luat in calcul ca se premiaza lucrari postate pe aproape doi ani si jumatate, asq incat nu vad de ce e nevoie de graba

de ce nu vreti sa asteptati nitel de exemplu sa facem un anunt despre concurs in newsletter, astfel incat toti userii sa fie la curent?
#84013 (raspuns la: #83975) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pluralul este "cururi". Si da - de Cassandra la: 26/12/2005 20:00:18
(la: Aspect fizic sau trasaturi psihice?)
pluralul este "cururi". Si da pot produce socuri daca sint frumoase :)
#97090 (raspuns la: #97087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...