comentarii

repaos sau repaus


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de Giordano Bruno la: 07/08/2007 11:59:49
(la: Grylliolus)
Te Citez : "Eminescu e un reper in evolutia poeziei, nicidecum un punct de referinta pentru contemporaneitate." = pe mine nu ma intereseaza istoria poeziei ! ma intereseaza cine are sau a avut un simt poetic DEZVOLTAT cine este sau a fost UNITAR IN DIVERSITATE .Fara El poezia romaneasca ar fi in "fundul gol" sau ceva de genu dupa cum zicea un francez.. Dar nici nu neg existenta unor valori sau sclipiri geniale, pana la Eminescu, mai au de zburat ani luminici.

........
Te Citez: "Trecand peste asta, ceea ce ai citat, oricata naivitate i s-ar putea imputa, poate tocmai de aceea, are ceva suav, care opreste preocuparile si grijile la marginea gandului, coboara ritmurile, imbie la repaus..." = Tu iti dai seama prin cate urechi a trecut "Naivitatea" asta care "imbie la repaos" Tu iti dai seama cati copii napastuiti de soarta au citit poezia aceasta ? imugurind in ei visele . Nu poti cuprinde vastitatea lui Eminescu asa usor . Nu ma poti cuprinde pe mine dapoi pe EL .Cri draga, mi-am dat seama ca: pana si a citi poezie este nevoie de simt poetic, de naivitate, de genialitate etc. Trebuie sa te mulezi dupa ea pt a simti-o. Intradevar, eu sunt atat de rigid cand vine vorba de Unele poezii moderne, incat ma intreb daca nu-s un biscuite... Dau cuvantul domnului
Prof. Teodoro Oniga
Rio de Janeiro – Brazilia
Secretul unei capodopere:
"Somnoroase pasarele"

Poezia lui Mihai Eminescu „Somnoroase Pasarele” este o cântare si o încântare, o capodopera a literaturii românesti si universale, o rugaciune invocând îngerii din cer si linistea naturii, pentru a prilejui o „noapte buna” fiintei iubite.
De-a lungul multilor ani ce i-am petrecut alaturi de Evantia Economu Oniga (decedata în 1998), n-a fost seara sa nu-i recit, la cerere, fermecatoarea poezie, publicata pentru prima data în 1884 si probabil, dedicata lui Veronica Micle.
Care-i secretul acestui farmec? Acum mai bine de 60 de ani, profesorul de literatura Mihail Dragomirescu a întrevazut un fel de dominanta vocalica în fiecare strofa, dar analiza lui a fost putin convingatoare, ceea ce i-a atras din partea lui Victor Eftimiu, comparatia cu un bondar care bâzâie o floare delicata.
Ideea lui Dragomirescu are însa o baza reala, fiindca analizând cele patru strofe ale poeziei si dând ponderea 1 silabelor atonice, ponderea 2 silabelor semi-tonice si ponderea 4 celor accentuate, se obtin rezultatele adunate în tabloul urmator.


......................Tabelul il poti gasi pe net, dealtfel tot articolul............

Daca nu se iau în seama accentele tonice (schema 1 1 1 1), singura dominanta vocalica este aceea a lui e, sunetul cel mai frecvent în româneste (si în alte limbi indo-europene). Cu introducerea ponderei simple (schema 2 1 2 1) începe sa se manifeste prezenta lui o în a doua strofa si a lui i în a patra.
Cu accentuarea diferentiata (schema 2 1 4 1), dominantele devin foarte netede: e si u la egalitate în prima strofa (pondere 18), o în a doua (pondere 18), e în a treia (pondere 20) si i în a patra (pondere 19). De observat ca toate aceste ponderi dominante, care oscileaza între 18 si 20, sunt mult deasupra celorlalte, care nu trec de 12 si în majoritate ramân sub 11.
Iata deci secretul armoniei vocalice, pe care desigur, Eminescu n-a cautat-o în mod constient, dar care a iesit ca un produs subconstient al geniului sau poetic: o alternanta între e si u în prima strofa (sunt prima si ultima litera din Eminescu), o simfonie în o a izvoarelor, a codrului si a florilor în a doua strofa, o trecere prin e în a treia si o privire apoteotica în i ca încheiere a acestei reverii.
Cum sa traduci o asemenea dominanta vocalica în alta limba? E pur si simplu imposibil. De aceea Eminescu va ramâne pentru totdeauna exponentul maxim al muzicalitatii acestei „dulce si frumoasa limba ce-o vorbim”.

..........
Te citez : "Cu alte cuvinte, creeaza o atmosfera, ceea ce in textul tau nu se regaseste. etc etc = dau cuvantul Marelui Eminescu citand ultimele trei strofe din
"Criticilor mei"

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
...Nenduratii ochi de gheata?...

...Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul: ....
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus –
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
#224988 (raspuns la: #224234) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie... - de sorin1975 la: 22/11/2003 03:17:04
(la: Cele mai frumoase poezii)
mie mi se pare una dintre cele mai frumoase poezii...
RUGÃCIUNEA UNUI DAC



Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?



El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!



Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!



Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.



Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân’ ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor...
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.



Strãin si fãr’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!



Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

(1879, 1 septembrie)

SB_one, - de (anonim) la: 05/03/2004 00:59:40
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
SB_one,

Inrebarea ta daca nu-i tendentioasa, e prost pusa.

Un corp isi pastreaza starea de repaus sau de miscare rectilinie si uniforma atata timp cat asupra lui nu intervine o forta exterioara.

Poti afla de ce un corp (popor) isi schimba starea (emigreaza) nu de ce si-o pastreaza (continua sa traiasca in tara lui). E lege, axioma sau cum vrei sa-i spui...Din fericire asupra poporului roman nu actioneaza forte exterioare de genul cataclismelor naturale sau social-politice care sa-l ameninte. Ba parca, daca ne uitam in trecut, chiar si in astfel de situatii...

Ca individ poti avea doua optiuni (ambele respectabile): sa emigrezi sau nu. Faptul de a alege o optiune sau alta nu e o dovada nici de o mai profunda
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Pozitie drepti cind mi te adresezi fruntas"thelinuxguy":) - de Tombola la: 07/04/2004 11:34:15
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
Canada ,Olanda Elvetia ,Germania ,Franta ,in special Franta scot mereu castanele din foc cu mina altuia si fara sa plateasca un ban.
Acea mina care le-a dat si le da de pomana a fost mereu si este inca cea americana.
Dar am auzit ca EU-ul isi pregateste o armata speciala de interventie impotriva terorismului intl.
Sa dea D-zeu fiindca contribuabilul american s-a cam saturat sa platesaca blidele sparte mereu in Europa.

Acum repaus fruntas "thelinuxguy":)

Cu Stima

Andre Morariu
#13445 (raspuns la: #13383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a manifesta si obtuzitatea - de AlexM la: 26/08/2004 07:32:55
(la: Cum gandim?)
de ce-l pusei bre in ghilimele pe "manifestezi"?:-)

prin obtuz eu inteleg neclaritate si nu cred ca apartinand unei religii nu poti recunoaste valorile umanitatii (care or fi alea?), nu cred ca nu poti dialoga principial (in detaliu sta ascuns dracul) si nu cred ca esti automat rupt de realitate. Dar crezand in forta suprema la modul cerut de religia respectiva, sint multe lucruri unde -principial- ai ca om tendintsa sa dai vina pe "cel de sus" si cu asta sa-ti dai raspuns la unele intrebari.Facand asta pentru tine un astfel de raspuns este clar, pentru altul, un astfel de raspuns este o dovada de neclaritate.

Ca programator am
A= punctul de plecare initial
B= punctul unde sint acum
Din fizica stim ca drumul cel mai scurt intre doua puncte este linia dreapta. Stim ca nefacand nimic si stand in repaos nu o sa se intample nimic atat timp cat un alt corp nu o sa actioneze asupra starii noastre de repaos (parca principiul I al mecanicii newtoniene). Ca atare daca dorim sa ajungem din B la A, trebuie sa facem ceva (iesirea din starea de repaos). Pentru a ajunge cat mai repede la punctul A ar trebui sa alegem calea cea mai scurta.
Stim:
-A= punctul de plecare initial (raiul) care nu se poate atinge sub forma biologica sub care traim
-numai atunci cand murim putem ajunge in A
Logica spune ca drumul cel mai scurt pentru a ajunge in A este sa dai ortul popii. Pentru asta ai posibilitatea sa te miruiasca (voit/ne-voit)cineva sau sa te sinucizi.Deci dpdv numai al scenariului logic drumul cel mai scurt din stadiul pe care-l avem azi sa ajungem la A este sinuciderea. Si de aici se termina cu logica pentru ca intervine etica.Daca si interdictiile religioase sint de natura etica, ramane de stabilit.
-sinuciderea interzisa de religie
-uciderea interzisa de religie
-sa ai ganduri sinucigase e o nenorocire si un pericol s a m d s a m d.

Ie clar acum unde in opinia mea aparea contradictia/amestecul intre logica matematico-fizica si etica de care vorbeam?

AlexM
-
#20379 (raspuns la: #20369) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
miez - de AlexM la: 01/09/2004 20:11:21
(la: Mitul dualitatii)
nea OmGom spusa ca exista bine rau si indiferenta. Adica "miezul" sau acel loc unde se intalnesc cele doua extreme si se anihileaza reciproc. "ad nihil"= a se face nimic.

Cele exemple date de dinisor sint numai nuantse ale celor doua grupari initiale de - si + ; primesti ceva, ai gasit ceva inseamna + pentru ca intra in sac, pierzi ceva, ti se ia ceva, este minus ca iese din sac. Si tot asa. Starea de repaos, nul-ul,zero, este acel miez unde este ori sfarsitul ori inceputul extremelor as zice eu.

AlexM

#20798 (raspuns la: #20796) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin, - de Denysa la: 15/09/2004 23:07:40
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Acest minunat subiect ma fascineaza,credinta in Dumnezeu si dragoste face ca viata noastra a oamenilor sa fie un dar minunat de la Creator.
Am venit cu aceasta poezie a marelui poet national Eminescu.


Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!

#22434 (raspuns la: #22333) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Avem nevoie de ratare - de axl_stf la: 30/09/2004 22:44:59
(la: Cat de taios e sentimentul ratarii!?)
Cred in natura vindecatoare a sentimentului de ratare. Sunt convins ca asa cum paginile de internet necesita uneori cate un refresh, la fel si noi oamenii ar trebui sa stam la un moment dat, sa ne oprim, chiar gafaind, si sa tragem concluzii moralizatoare. De fapt bunul simt cere oarecum tributul de a analiza individul din perspectiva pesimista. Si atunci realizam ca sunt momente de confuzie care ne usureaza cautarea. Ratarea e relativa si atunci nu trebuie cautata o introspectie in cauza ci mai curand in efect. E vorba de a constientiza anumite realitati, care desi palpabile, uneori ne macina prin latura abstracta. Sentimentul de ratare l-am cunoscut cand vedeam ca paraseam domenii ce pana atunci pareau pasiuni. Explicatia era simpla si cred ca-si gaseste raspunsul intr-un sentiment liber cum e iubirea. Am stat adesea si m-am gandit ca multe cupluri care par ca traiesc cea mai frumoasa poveste de iubire sfarsesc rau. Nu spun o noutate, gasesc doar ca ratarea vine atunci cand e totul ok. Ne saturam de prea mult bine si prin natura noastra balcanica incepem sa dramatizam. Fara a fi cinic, spun ca avem nevoie de astfel de momente de ratare, ele ne mobilizeaza si ne aduc un pic cu picioarele pe pamant. Ratarea inseamna plictis. Te saturi atat de mult de tine incat nu te mai vezi. E o iluzie. Daca te-ai gandi macar cat esti de complex ca unitate functionala n-ai putea crede in ratare. Deci pentru mine ratarea inseamna un moment de repaos, o iluzie, un motiv de a ma asculta. Cu bine unul care se vede pe sine, nu un ratat.
mmmmm... Axel - de AlexM la: 09/10/2004 13:23:46
(la: Proiectantul de farfurii zburatoare)
la :
" Sa nu uitam totusi ca tot ceea ce are masa si energie se raporteaza, intr-un fel sau altul, la variabila "timp" si deci, atita vreme cit putem introduce variabila asta intr-o ecuatie, se poate spune ca, de fapt, timpul exista."

e ceva de subliniat. presupunem ca o floare incepe sa infloreasca. Aici putem pune T0 ca momentul infloririi si T1 ca momentul terminatului infloririi, deci in calcul, pentru cel care priveste cum infloreste floare, timpul exista matematic. Dar daca floare nu infloreste? Atunic T0 este egal cu T1 unde T1 tinde catre infinit. Timpul in acest caz fiind 0 nu exista, matematic vorbind. Dar cel care observa (sta si asteapta sa infloreasca floarea) nu poate spune ca timpul nu exista deoarece pentru perceptia lui timpul exista, el s-a scurs, asa-i arata aparatul de masura care-l are la mana.
In fond, aparent timpul este de fapt numai perceptia unei succesiuni de evenimente. Daca nimic nu se intampla, timpul nu mai poate fi prins in nimic, nici macar intr-o ecuatie. Ergo, timpul intervine atunci cand ceva se intampla. In starea de repaos absolut timpul nu exista ( fiind 0)
Interesant foc.
Dar tot deviaram de la subiect un pic ( pentru ca e fascinata chestia cu timpul):-))
Axel, ai idee daca exista intradevar un procedeu mecanic sau elctric, magnetic sau de alta natura care ar fi capabil sa modifice vectorul unei fortse?

AlexM
#24552 (raspuns la: #24549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AlexM - de Axel la: 09/10/2004 14:03:14
(la: Proiectantul de farfurii zburatoare)
Aha,...interesanta intrebarea ta.

Sa nu uitam ca un vector reprezinta suma dintre amplitudine si directie deci, modificind componentele respective se modifica valoarea vectorului.


Brrr...ce speculatii legate de o biata floare :-). Sa luam floarea ca reprezintind un sistem inertial, deci, daca nu infloreste, nu inseamna ca timpul ei ca sistem a incetat sa mai existe. Pina nu intra in repaus absolut, variabila timp va fi acolo, deoarece in interiorul sistemului "floare" tesuturile vor fi vii, celulele se vor modifica, atomii vor fi intr-o continua miscare iar faptul ca observatorul nu percepe asta nu inseamna decit ca cele doua sisteme, "floare" si "observator" se raporteaza fiecare la cadre de referinta diferite si deci la repere temporale diferite.

O albina percepe modificarea florii - inflorire, ofilire - dar un observator uman nu, tocmai datorita perceptiei temporale diferite.


T0 nu va fi niciodata egal cu T1, deoarece pentru observator, intre cele doua momente s-a scurs o anumita cantitate de timp iar pentru floare s-a scurs o cantitate de, probabil, 100 de ori mai mare.


Si da, timpul inseamna existenta, inseamna miscare. Si daca-i asa, cum ar fi sa definim timpul ca fiind o variabila liniara? :-)


Cit despre repausul absolut...sa speram ca mai e pina cind orologiul Universului isi va pierde rotitele pe drum...

#24557 (raspuns la: #24552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Destin, de Adela - de (anonim) la: 07/01/2005 01:59:08
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.
"Citeste si reciteste am comentat ce tu ai afirmat a fi..."
Auzii eu ca sunt barbati foarte sensibili, uite ca acum aflai unul dint-acestea. Cu tot respectul, nu gasii nimic deosebit de agresiv sau ofensator in ceea ce am scris. Asa, un pic, v-am luat peste picior, Domnule Purist. Nu se admite? Am observat, ca unii se exprimau foarte agresiv si ofensator, in bataie de joc, dar erau priviti cu mai multa ingaduinta. Care-i motivul? Sunt femeie? Sunt basarabeanca? sunt ateu?
Va reamintesc esenta: am afirmat doar, ca o discutie fara oponenti nu mai e o discutie, si nu poti considera oponent o persoana care e intru totul de acord cu tine. nu face sa-ti pierzi timpul, cand nimic nu-ti trezeste imaginatia, nu-ti atinge, poate uneori neplacut, o struna aflata in repaos, nu te stimuleaza sa ripostezi, etc.etc. In asemenea "discutii" nu se nasc adevaruri, nu se fac descoperiri. {n fond, nici nu sunt discutii, ci un fel de trancaneala. Cand dispar oponentii, discutia se stinge, treptat.
Iar daca tii atat de mult la limba romana, pupurea si pretudindeni una, neschimbata si vesnica, reciteste, te rog, fraza evidentiata de mine, pe care am plasat-o la inceputul mesajului. Cuvintele sunt toate romanesti, sunt de acord, dar nu suna prea romaneste. Ar fi fost mai bine, daca schimbai un pic locul cuvintelor in fraza, macar in expresia "Ce tu ai spus". Nu ar fi mai romaneste "ce ai spus tu"? Nu-ti fie cu banat, dar daca esti exponentul tendintei conservatoare (puriste), ar trebui sa fii mai exigent in primul rand cu tine-insuti.
Toate cele bune in noul an, si las' "cele rele sa se spele, cele bune sa s-adune"
P.S. Sunt si eu purista de felul meu, dar imi dau seama ca realitatea este impotriva purismului. Suntem in secolul cand "limbile se amesteca", ca in turnul Babilon
#32843 (raspuns la: #32782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Si mai la urma urmii noi graim moldovnesti nu rominesti."Adela, - de DESTIN la: 08/01/2005 03:19:18
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Asa, un pic, v-am luat peste picior, Domnule Purist."

Zambesc, incercand sa ma regasesc,recunosc fortat, in imaginea deformata ce tu ai atribuit-o fara rezerve.(vei incerca sa revii cu "indicatii"...in asezarea cuvintelor in propozitie)


"Sunt Adela."

Cunosc,

"Citeste si reciteste am comentat ce tu ai afirmat a fi..."

"Auzii eu ca sunt barbati foarte sensibili, uite ca acum aflai unul dint-acestea."

Sunt cat se poate de natural,firesc si obisnuit.

"Cu tot respectul, nu gasii nimic deosebit de agresiv sau ofensator in ceea ce am scris."

Oare!!! nimic???

"Asa, un pic, v-am luat peste picior, Domnule Purist. Nu se admite?"

"Domnule Purist"!!!esti convinsa ca detii adevarul???

Cat priveste:"Asa, un pic, v-am luat peste picior,Nu se admite?"

Nu cunosc o anume relatie existenta in comunicarea noastra,care sa "declanseze fiintei tale" asemenea impulsuri!!!

"Am observat, ca unii se exprimau foarte agresiv si ofensator, in bataie de joc, dar erau priviti cu mai multa ingaduinta. Care-i motivul? Sunt femeie? Sunt basarabeanca? sunt ateu?"

Afirmatii gratuite,poti sa argumentezi!!!???

Daca citesti ce eu am scris pe acest forum,vei afla si ce gandesc.

"Sunt femeie? Sunt basarabeanca? sunt ateu?"

Nimic din ce eu am comentat ca raspuns tie, nu a fost jignitor,oricum imi cer scuze daca imi poti dovedi ca am gresit.

"Va reamintesc esenta: am afirmat doar, ca o discutie fara oponenti nu mai e o discutie, si nu poti considera oponent o persoana care e intru totul de acord cu tine. nu face sa-ti pierzi timpul, cand nimic nu-ti trezeste imaginatia, nu-ti atinge, poate uneori neplacut, o struna aflata in repaos, nu te stimuleaza sa ripostezi, etc.etc."

Sunt pe acest forum pentru comunicare,comunicare si informare,nu am alte interese:

tu folosesti expresii nejustificate la adresa mea!!!

" nu-ti atinge, poate uneori neplacut, o struna aflata in repaos, nu te stimuleaza sa ripostezi,

"In asemenea "discutii" nu se nasc adevaruri, nu se fac descoperiri. {n fond, nici nu sunt discutii, ci un fel de trancaneala."

Eu nu pot accepta lipsa bunului simt, fie ea si sub masca unei glume:

"nici nu sunt discutii, ci un fel de trancaneala."

Daca numesti "trancaneala" comentariile acestei conferinte.

"Cand dispar oponentii, discutia se stinge, treptat."

La tine discutia se stinge inainte de a se desfasura!!!

"Iar daca tii atat de mult la limba romana,..." Cuvintele sunt toate romanesti, sunt de acord, dar nu suna prea romaneste."

"Si mai la urma urmii noi graim moldovnesti nu rominesti.",

Pai hotareste-te!!!


"Ar fi fost mai bine, daca schimbai un pic locul cuvintelor in fraza, macar in expresia "Ce tu ai spus". Nu ar fi mai romaneste "ce ai spus tu"? Nu-ti fie cu banat, dar daca esti exponentul tendintei conservatoare (puriste), ar trebui sa fii mai exigent in primul rand cu tine-insuti."

Nu este de neacceptat...am dreptul sa ma exprim cum vreau insa romaneste

O alta afirmatie gratuita :

"esti exponentul tendintei conservatoare (puriste),"

"Toate cele bune in noul an, si las' "cele rele sa se spele, cele bune sa s-adune"

Multumesc de urare,insa nu cauta niciodata a creea infatisari ce le vezi numai in oglinda.


P.S. Sunt si eu purista de felul meu, dar imi dau seama ca realitatea este impotriva purismului. Suntem in secolul cand "limbile se amesteca", ca in turnul Babilon

PS Tu ai afirmat,eu nu am de unde a sti,ce iti este si cu: "limbile se amesteca", mare atentie!!!

Cu bine,



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#32960 (raspuns la: #32843) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu mana pe inima... - de DESTIN la: 04/02/2005 03:30:18
(la: Ce defecte aveti?)
Ops!!!

Defecte...

Elementele ce descriu aspecte legate de creativitate si munca:
- lipsa de mijloace ( financiare in unele cazuri si nu numai...) piedici in desfasurarea unei actiuni. defect;
- pasivitate,lipsa de implicare (in domenii ce nu prezinta interes personal). defecte;
- repaus autoimpus, frustrari, constrangeri. defecte;
- risc ( uneori cu usurinta ) defect;

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
cico - de Intruder la: 06/06/2005 15:36:28
(la: despre nimicul in sine)
da-i te rog anisiei o tresa si ''pe loc, repaus''...:))
#53475 (raspuns la: #53373) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de zaraza la: 05/07/2005 21:39:49
(la: Ordonati sau dezordonati)
ordonez!
pe loc repaus.


zaraza
#58125 (raspuns la: #58108) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascar - de anisia la: 22/07/2005 22:04:33
(la: Epicurismul,o fericire rationala?)
uite un subiect interesant...
conform dexului, epicurismul incearca sa creeze o teorie a placerii rationale la baza careia stă un ideal individualist, de evitare a suferinţei şi de dobândire a unei fericiri senine, susţinând că cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, liniştea şi nu activitatea. acuma vin si eu ca un muritor de rand si intreb:
- chiar este placerea rationala in intregul ei?
- sunt linistea si repaosul o placere ce primeaza in fatza activitatii pe masura ce inaintam in varsta?

poate ca societatea creeaza unele conditii prielnice. ca de exemplu... omul este din ce in ce mai putin sociabil, inchizandu-se intr-un perimetru prea bine stabilit, inconjurandu-se doar de preabine cunoscutul "vechi" si lasand deoparte din ce in ce mai mult dorinta de a cunoaste "noul" (care in ochii mei este o activitate). sau poate ca tocmai individul, in incercarea sa de a se scuti de suferinte, isi creeaza aceste conditii...

"nu stiu altii cum sunt, dar eu" cand ma gandesc la intrebarea ta ultima, imi dau seama ca nu traiesc nici un conformitate cu vreo doctrina, dar nici in virtutea inertiei. traiesc haotic, pur si simplu. adica fac ce am chef, cand am chef...chiar daca uneori se bat cap in cap activitatile (sau momentele de repaos) prin cum pot fi descrise.

fericirea rationala... - uite, vezi? aici ma vad nevoita sa cer detalii. pentru ca in opinia mea, fericirea nu poate fi rationala, pentru ca nu poate fi controlata de creier. asociez rationalul cu materia cenusie si fericirea cu partea din noi numita "suflet". ori, bine stiut e ca inima are o ratiune pe care sufletul nu o intelege, iar sufletul nu are nici un fel de ratiune. asa ca, ma intreb cum poate fi descrisa aceasta fericire rationala...
Horica, - de Jimmy_Cecilia la: 06/09/2005 17:41:35
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
iarasi zici prostii..
vorbeam de poza mea recenta.. am primit cateva mp
sa ma intrebe ce sport fac de am asa muschi la mânutze,
chiar in repaos... :))
#69998 (raspuns la: #69993) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jimilica - de Horia D la: 06/09/2005 17:46:29
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
pai unde-i poza cu muschiuletii tai in repaos, ca eu n-am vazut-o!!
Si fi foarte atenta cu mp-urile, ca multa lume are ganduri necurate:)))
#70002 (raspuns la: #69998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...