comentarii

repede merg la bunica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
gigi - de zaraza la: 29/07/2005 01:46:01
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
interesanta conferinta, va tot citesc. nu am mare lucru de zis, caci desi cred in vrajitorie, n-am avut niciodata contact cu ea. si nici nu-mi doresc. dar ma fascineaza subiectul.

sunt convinsa ca exista modalitati de a-i influenta pe ceilalti energetic. eu insami eram foarte des deocheata in copilarie. am parul rosu, o culoare mai neobisnuita, si de fiecare data cand mergeam la bunici la tara, ma deocheau babele. era standard. de fiecare data cand mergeam prin sat, mi se facea rau de muream, si mergeam la tzatza mitza sa-mi descante de deochi. cum punea doua betze de chibrit in cruce, unul peste astul, cum imi trecea raul, ca si cum n-ar fi fost. probabil ca babele care ma deocheau o faceau inconstient, caci unele erau recunoscute in sat (baba X deoache in mod curent), asa ca nu vreau sa-mi inchipui ce iese cand cineva foloseste puterea asta in mod constient, si impotriva cuiva.

zaraza
#62096 (raspuns la: #62094) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Da... - de alura la: 28/10/2005 13:59:15
(la: În colţul meu, în lumea mea)
... ce sa zic... si mie imi place mult conferinta asta, imi da o senzatie de intimitate cumva!
Ma gandesc la anii adolescentei mele, cand mergeam la bunici, scapam de toata agitatia Bucurestiului si redeveneam eu - linistita, relaxata, calma, blanda, rasfatata... cand ma cufundam in ganduri sub nucul batran din gradina sau cand alunecam pirduta in vis pe gheatza lacului de langa sat...
Insa acum nu mai pot regasi aceeasi liniste acolo, ma copleseste tristetea cand vad cat au imbatranit bunicii mei, ce singuri si neajutorati sunt acum! :(
Cat mai putem crede? - de Selima la: 05/01/2006 15:09:08
(la: Ca moderni, cat mai putem crede?)
Creinta in Dumnezeu este pentru copii un fel de obligatie. A merge cu bunica duminica dimineata intr-un loc numit biserica. Acolo ne vorbeste un nenea imbracat ciudat despre credinta in CEVA. Fapturi inocente cum eram si noi odata nu stiam despre ce este vorba dar ne placeau desnele de pe pereti si linistea aceea pe care o puteam deranja cu un simplu sunet..astfel eram incentrul atentiei pt cateva secunde. Dar nenea imbracat ciudat vorbea mai departe citind dintr-o carte. Apoi, lumea isi misca mana de sus in jos si apoi de la dreapta la stanga in miscari legate si repetate. Bunica spune ca este semnul sfintei cruci. Copilul a invatat ceva nou. Dupa ce observa ca lumea se aseaza linistiti(sau poate nu) la o coada in dreptul acelor neni imbractai ciudat care aveau..aa..da cucea in mana. Dupa ce este surprins de faptul ca i se face acelasi semn pe fumnte su ulei si ii este intinsa crucea pt a fi pupata,copilul ajunge pana la final si acasa.
O intreaba pe bunica despre neni aceeia ciudati si afla ca se numesc preoti si ca ei vorbesc despre Domnul careia ii este incredintata cladirea aceea mare numita biserica. "Dar ce e aceea cruce?" mai intreaba copilul. Aceea este o forma, care este dedicata Domnului, pe care a fost rastignit fiul Domnului.
Copilul deja este uluit. "Cine este acest Domn?", "Cuma adica rastignire?"
sunt intrebarile sale. Astfel copilului ii este povestit viata cunoscuta din biblie si aprobada de biserica a lui Isus Hristos.
Intr-un capsor micut intra o idee noua. Existenta cuiva pe care nimeni nu-l vede (deoarece copilul isi exprimase dorinta de a-l vedea pe acest misterios Domn..si poate i-sa explicat ca nu este fizic alatrui de oamnei ci sufleteste). Dar pana la urma asa este si vantul. Il simti dar nu-l vezi.
Si totusi pe Dumnezeu cum il simti?...prin intamplarile bune care ti-se intampla, prin fericrea si bucuria traita..dar daca se intampla ceva rau? O nenorocire?...aici copilul (care deja a dezvoltat ideea lui Dumnezeu )ajunge sa dea de greu. "Tot Dumnezeu e de vina?"..si aici apare problema.....

Ce sa-i spui copilului?..ca Dumnezeu stabileste viata unei persoane inca dinainte sa se nasca....ca unii au noroc si altii nu?(ce e aia nororc?).........si se ridica multe alte probleme...care ar trebui rezolvate dar...din pacate nu...sunt....nici macar recunoscute ca probleme.....


Astfel, daca atunci cand suntem mici invatam intr-un fel pe de rodt ideea lui Dumnezeu fara sa intelgem de fapt ce este cu acest personaj si ce rol are el in viata noastra si nu numai a noastra.

"Credinta in Dumnezue este o chestiune pe care o inveti cand esti copil si o intelegi o data cu maturitatea"...am auzit eu de la cineva.
S-o inveti cand esti naiv si s-o cunosti cand dai nas cu greutatile vietii?
Intr-un fel este logic. Atunci cand iti este mai greu, dorinta este de a simti un sprijin din spate care sa-ti redea puterea sa continui. Iar aceasta putere,oricum s-ar manifesta ea, este venita de la Dumnezeu.
Foarte frumos.....cerdinta in ceva superior oamneilor, o putere care ajuta si pentru a-L sau ajutor nu trebuie de cat sa crezi si sa te rogi. Dar atunci cei care nu se roaga pentru bine si nu sunt pedepsiti decat foarte tarziu sau niciodata..acel ajutor de unde provine. (Intr-o varianta mai simpla,aici copilului ii este povestit de diavol)
In fond asa cum se crede in Dumnezeu, exista credinta si in divalo, bineinteles acesta din urma nu este adorat sau venerat(scopul meu aici nu este de a vorbi despre credinte sataniste).


Astfel, ce sa iti inchipui.....de cat ca da, poate exista o putere mai mare de cat cea a oamneilor si a mintii umane, dar din pacate aceasta putere este atat pozitiva cat si negativa.........

Concluzie:-a mea personala- credeti in Dumnezeu numai daca simtiti si in cazul in care nu simtiti dar ati dori sa credeti, cautati ceva ce sa va dovedeasca/motiveze credinta..cereti ajutor si poate candvva veni..daca nu va veni nu inseamna ca Dumnezeu nu exista(acuma imi dau seama ca exista si o problema de existenta!)....oricum...ar fi pacat pentru uniiica pana la urma Dumnezeu sa fie la fel de adevarat ca Mos Craciun.....iar pentru cei care nu cerd si nu vor absolut deloc sa creada, macar sa nu-i batjocoreeasca pe cei acre cred, pentru ca pana la urma prea multa lume crede pentru ca nici macar un gram din toata istoria existentei sa nu fie adevarata.......
oana - de anisia la: 02/03/2006 15:47:30
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
hai ca esti destept!
doar un parapet
avem de sarit
si ne-am pomenit
ca din unitate
ne-am facut uitate.
mergem la bunica
si luam farfurica
cea cu mucenici
si din doi pitici
uriasi ne vom face
gura nu-mi mai tace
ca de pofta-amu'
zau ca-mi vine, tu
sa trec chiar la fapte.
ada niste lapte
oua si faina
din aceea fina
colacei sa-ti coc
chiar acu' pe loc
si cu burta plina
ziua, pe lumina
plecam in Bahamas
fiica lui Dumas
ca sa o gasim
sa o cicalim
la soare statea
fara sa ne dea
de veste si noua
pifani - amandoua :))
_____________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu zboara toate la aceeasi inaltime...
#109175 (raspuns la: #109174) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cezarok2 - de karinia la: 10/04/2006 19:46:41
(la: de-ale parintilor...de-ale dascalilor...)
Imi cre scuze ca raspund abia acum, dar am fost plecata din oras.
Sa o iau sistematic.
De obicei, copiii se manifesta diferit la gradinita. Mai exact, se manifesta diferit intr-o colectivitate. Motivul este unul foarte simplu. Regulile si competitia.Regulile nu presupun severitate. Foarte rar copiii au nevoie de asa ceva.
De la generatie la generatie, copiii sunt mai energici si mai "in miscare". Faptul ca pustiul tau e plin de viata si nu are astampar - e ceva normal si firesc, mai ales pentru varsta lui. Anormal ar fi sa stea linistit. Cand un copil de varsta lui va sta pe scaun ascultind docil ceea ce i se spune - prea docil- atunci sa iti pui un semn de intrebare.
Parerea mea e ca ai un pusti simpatic care isi cere, pur si simplu, portia de atentie. Spui ca nu pange decat atunci cand se loveste foarte tare..dar in acelasi timp plange daca nu este sters decat cu manecile tale. Prin urmare - are o mandrie foarte puternica (un pui de orgoliu care nu ii va strica pe mai tarziu, daca este modelat cu grija si indrumat intr-un sens pozitiv).In acelasi timp, insa, ar trebui sa nu uitati ca, desi pot da dovada de foarte multa maturitate, copiii sunt copii si au nevoie de afectiune. De foarte multa afectiune. Au nevoie de "ceva" in care sa creada, care sa le dea siguranta, sa ii aline. Acest "ceva" poate diferi de la copil la copil : o paturica fara de care nu doarme, o papusa, parfumul mamei (cu care se imparfumeaza in fiecare dimineata cand vine la gradi ca sa stie ca mamica este cu el tot timpul), scaunelul lui, caseta video la care se uita cu tati in fiecare sambata sau...manecile mamei care ii sterg ochii atunci cand este necajit. :)
Bunica nu are nici o vina in toata povestea aceasta. Este total gresita ideea conform carei , din cauza rasfatului bunicilor, copiii au un comportament diferit cu parintii. Pustiul tau nu incerca nici pe departe sa continue cu voi linia pe care merge cu bunica. Bunica e bunica.
Cu voi e altceva. Din ceea ce am inteles eu, sunteti intr-o batalie continua cu timpul. Corect? Cat ii alocati concret din timpul vostru piticului? Este ora 19:30 ,ora la care inteleg ca veniti de la serviciu. Mai devreme sau mai tarziu. Ei bine, este oboseala acumulata de voi toti:tu si sotul tau de la serviciu, piticul de la "serviciul "lui. Trebuie facuta mancare, pregatita masa si , in acelasi timp, toata lumea doreste sa se relaxeze. Tu mai ai si niste griji in plus, pentru ca trebuie sa ai totul pregatit si pentru ziua urmatoare : haine curate si calcate, casa lasata in ordine. Si totul contra cronometru. Si peste toate, atentia pe care o solicita pustiul. Toata starea de tensiune si de oboseala, oricat incerci sa o "coafezi" sub un zambet , copil o simte si o preia. Este un lucru stiut si testat. Si atunci, devine fara voie si mai "cu mancarici". Iti spun toate astea pentru ca sunt importante pentru a putea intelege reactiile copilului.
Spui ca pustiul tau este ambitios - temperamentul furtunos, pe fondul a ceea ce am incercat sa iti explic pe scurt mai sus, in fata unui ordin de genul" in 10 min stingem televizorul si ne culcam"...duc foarte firesc la reactia pe care o are.Urlete , vene umflate mai pot fi si tavalituri pe covor sau sa arunce cu jucarii .
sunt mai multe metode pentru a ajunge la o intelegere. Tu iti cunosti cel mai bine copilul si si din ceea ce iti voi enumera in continuare poate vei recunoaste ceva care sa i se potriveasca.
La un temperament de genul pe care il are pustiul tau, in nici un caz nu vor functiona ordinele stricte.La varsta lor, este foarte puternic dezvoltata ceea ce se cheama PSIHOLOGIA INVERSA . Si functioneaza in ambele sensuri. Si pozitiv, si negativ. Poti sa incerci, atunci cand este timpul de culcare,ca jumatatea de ora pe care o consumi incercand sa il faci sa nu mai planga, sa o petreci cu el, in fata televizorului, daca asta ii face placere inainte de somn. Intreaba-l despre personajele de desene animate care le urmareste, ce se intampla in filmulet, comenteaza cu el. Inainte insa spunei ca esti obosita si ca iti face placere sa te uiti impreuna cu el la un film de desene animate, pentru ca o sa dormi mai bine si o sa visezi frumos pentru ca el are grija de tine si te ajuta sa iti petreci timpul cat mai placut inainte de a te culca. Fa-l sa se simta important si protector.Roaga-l sa te magaie pe cap si nu uita sa casti strategic cat timp stai cu el. Daca ar sta si sotul tau cu voi si ati fii toti trei inainte in aceasta jumatate de ora, ar fi si mai bine. I-ar da senzatia ca este si el "barbatul casei" si ca. impreuna cu tatal lui, au grija de tine. TU esti cea care esti obosita si DE TINE trebuie sa aibe amandoi grija. In loc sa stie ca va veni ora la care i se impune sa inchida televizorul, va astepta cu nerabdare jumatatea aceea de ora care este SPECIALA si e a voastra.
Cere-i parerea in programul pentru ziua urmatoare. Faceti consilii de familie in care sa stie ca are sarcina lui importanta nu pt ca i se impune, ci pt ca toti aveti si totul se imparte in mod egal.
Da-i importanta. Cand vii de la munca si te apuci sa faci mancare sau pregatesti masa, ia-l pe langa tine si da-i sarcini- care sa nu te incurce pe tine, dar pe care el sa le simta importante. Sa spele legume, sa amesteca in salata, sa aranjeze masa.Joaca-te si glumeste cu el in tot acest timp.Ca e o un cartof mai stramb...o salata ma infoiata...ce-ti vine. La gradi facem asta si vreau sa iti spun ca metoda are un succes nebun. Copiii se simt importanti si au nevoie sa se simta egali cu adultul .Si de aici si lejeritatea cu care se poate stabili un program de comun acord, care nu este altceva decat un sistem de reguli, care le va intra in reflex, dar pe care nu il vor resimti ca pe o corvoada sau ceva neplacut.
Mai mult decat impunerea de ordine si de comenzi, functioneaza si negocierea. Nu SANTAJUL, atentie !! Negocierea. Sotul tau il poate invata despre aceasta minunata arta a negocierii - este treaba ca "intre barbati". Si va invata ca intr-o negociere ambele parti trebuie sa castige. Este iarasi o metoda ff buna.
Metodele de mai sus au dat mereu rezultate. Nu uita ca , in general, atunci cand spui unui copil "fa asa!", cu siguranta va dori sa faca exact contrariul. Si, mai ales, nu uita ca, de fapt, pustiul tau nu vrea decat sa petreaca timpul cu voi. Dati-i impresia ca are atentia exclusiva, macar pana va intra in reflexul unul program cu "reguli de familie". In loc de manecile mamei pe care sa isi stearga ochii, poate avea povestile de seara cu mami . Si asta nu inseamna povestile pt copii, ci "povestile voastre".
Se poate aborda si ignorarea. Adica, atunci cand are momentele acelea de plans nebun, lasa- sa planga, indiferent de voi, de vecini sau de altceva. Sa stea in camera lui si sa planga. Dar sa il lasi fara sa ii mai adresezi vreun cuvant. Va plange o seara, 2, 3, 5 si , in final, daca va vedea ca nu are nici o sanasa sa te m ai induplece, va renunta. Mai mult de o ora de plans nu are nici un copil. Trebuie doar sa ai taria sa il ignori cu desavarsire, dupa ce ii comunici ca lucrurile stau cum stau pt ca asa trebuie sa fie si ca nu se poate numai cum vrea el sau doar pt ca plange. Dar e o metoda cu dus intors, pt ca , daca nu ai taria sa o aplic pana la capat, nu va face altceva decat sa iti manance nervii - si sufletul.Pt ca esti mama si e normal sa te afecteze ca puiul tau plange.
Sunt mult, mult mai multe de spus. Insa astept mai intai un raspuns de la tine ca sa vorbim pe "pasi concreti".
Sper ca iti pot fi de folos si..ai incredere in piticul tau !! Eu am la gradi 28 de pitici energici si ambitiosi de 4-5 ani si noi (eu si colega mea) mergem in educatia lor pe ideea de a le dezvolta personalitatile asa cum e pornirea lor nativa, fara a le frange aripioarele. Pustii mei imi spun pe nume si au curajul sa imi spuna orice traznaie, si asta fara sa imi fie stirbita autoritatea si fara sa uite de "regulile casei".Totul se modeleaza.
E important sa ti-l aproprii ca prieten. Iti va fi util nu numai acum, ci si in viitor.
Astept vesti
#116431 (raspuns la: #115424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
esteu vecinul meu :))) - de thebrightside la: 11/06/2007 11:10:04
(la: 2 AURICI)
cu textul asta mi-ai confirmat banuielile. ce mica-i muntenia si imaginarul ei. :))) incredibil -
si eu mergeam spre bunici pe acelasi drum, cu aceeasi voma in gat rugandu-ma sa scap odata de -putinele, dealtfel- serpentine, admirand aceleasi vii supraetajate si muscand aceeasi gluma cu parul pe care-o faceau batranii satului. si crezi au ba, cand ii ziceam mamaichii c-as vrea ceva dulce, taia o felie mare de paine, o muia cu apa salcie, da' rece - din fantana, o presara cu zahar si gata desertul. :D



pickysor... - de Lady Allia la: 23/07/2007 13:36:21
(la: tu de unde esti mah, ca mereu uit?!!!)
:)...de Arad ma leaga multe amintiri frumoase. Vacantele cand mergeam cu bunica la sora ei...o femeie deosebita si plina de viata.

daca e vorba de bantuit...ehheehei...
am bantuit de imediat dupa ce m-am nascut.
M-au luat bunicii la ei intr-un sat de langa Oradea, apoi din cand in cand trebuia sa imi fac valiza ca mergeam la cealalta bunica in jud. Alba.
si...am ajuns sa locuiesc si cu mare drag as spune in Moldova - Adjud. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca am sa ajung aici si am sa iubesc atat de mult locurile acstea.

De amestec...hahaha!!!
Doamne ce increngatura de amestec mai am! Dar mi-s mandra de ce is!
Un sfert mi-s maramureseanca din Asuajul de Sus - dupa bunicul din partea mamei.
Un sfert mi-s bihoreanca - dupa bunica.
O jumatate mi-s "albaneza" :))), cum zicea bunicul adica mi-s din jud. Alba - dupa bunicii din partea tatei - adica dupa tata.
Bunicul era din Ramet, unde este si o manastire deosebit de frumoasa. Casa parinteasca este un...diamant de suflet!
Spatele casei e asezat pe o stanca de munte, pridvorul sta pe doi stalpi grosi de lemn, iar pe sub ea curge un paraias.
Este...minunea mea de lemn plin de magie!
Bunica e din Aiud. Un oras pe care oamenii il cunosc doar dupa inchisoare, dar eu il iubesc pentru ceea ce este el.
O micuta bijuterie a Ardealului.

Oradea nu ma caracterizeaza.
Ma atrag mai mult oraselele mici, pline de suflet, de liniste si care au o personalitate aparte.
Daca ar fi dupa mine mi-ar placea sa am o casuta la tara. Iubesc oamenii de la sat. Oamenii aceia simpli si cu multa dragoste de Dumnezeu si de vorbe calde.

Daca e sa spun cat am eu la pantof :)))))))))), dar hai fie - am 34, adica 22 in numere vechi :)))))). Ma incalt doar de la copii :))))))).

Oricum...viata ne ofera multe surprize si poate peste cativa ani...doar amestecul sanguin, locul nasterii si al copilariei vor mai ramane fixe...ca locatia actuala se pot schimba!
#218424 (raspuns la: #218204) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"florile dalbe" - de irma la: 10/12/2007 23:35:53
(la: Top-uri de Craciun)
mi-am amintit de copilarie.
de craciun mergeam la bunici si veneau colindatorii. inainte sa inceapa sa cante intrebau: tanti Maria (bunica-mea) cui vrei sa-i uram.
si mamaia zicea:
-ziceti colinda pentru fete, mai baieti, pentru nepoata mea.

taer-mi pare rau ca nu am retinut niciodata colindele alea...
#264485 (raspuns la: #264472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de INSULA ALTUIA la: 09/07/2008 08:51:52
(la: Treceri si petreceri...estivale )
Cea mai frumoasa vacanta o sa fie anul acesta,merg la bunicii singura cu trenul.
N-am fost demult si atit imi place cind trenul merge paralel cu o apa.
De abea astept.
Celor care n-au fost inca in vacanta le doresc sa se simta bine.

Vacanta placuta.
:) - de alex andra la: 08/08/2008 14:16:23 Modificat la: 08/08/2008 14:18:02
(la: Autobiografia unui cafegiu de-o schioapa)
E Craciunul. A nins mult si e un ger de groaza. Mergem la bunicii dinspre tata. Ne strangem acolo toata familia de sarbatori. Eu o sa ma joc cu Marius si Liana, verii mei. Suntem pe drum, mama, tata si eu intre ei. E intuneric, desi nu e foarte tarziu. Orasul e alb. Zapada scanteiaza in lumina becurilor si scartaie sub picioare...

Nu inteleg de ce mi-a ramas intiparit momentul asta, care nu are nimic spectaculos.
#332778 (raspuns la: #332765) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rolia - de INSULA ALTUIA la: 14/08/2008 13:08:11
(la: Din neguri uitate)
Eu mergeam la bunici in vacanta de vara,imi amintesc ca parca inul sau cinepa se puneau in apa si dupa aceea se batea,era un intreg ritual,nu am inteles niciodata acest lucru.
Minunate plaiuri,oameni deosebiti.
Mi-am amintit cu dor de anii copilariei mele.
rolia - de INSULA ALTUIA la: 14/08/2008 13:08:12
(la: Din neguri uitate)
Eu mergeam la bunici in vacanta de vara,imi amintesc ca parca inul sau cinepa se puneau in apa si dupa aceea se batea,era un intreg ritual,nu am inteles niciodata acest lucru.
Minunate plaiuri,oameni deosebiti.
Mi-am amintit cu dor de anii copilariei mele.
rolia - de INSULA ALTUIA la: 11/09/2008 10:16:49
(la: Ioana Lalului, socacita)
Eu am crezut ca asa e corect "hara"ca intr-o duminica eram pe conferita lui om,
Si tu ai scris daca-i duminica a fie hara-n sat,de acolo am dedus.
Cred ca era un cintec cu Titiana Mihali cred...
Lasa ca si eu imi doresc sa merg la bunicii mei ,mi-e dor de acele locuri dar ...
#341136 (raspuns la: #340963) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de INSULA ALTUIA la: 15/12/2008 13:03:43
(la: joculete)
din inspiratie.

De ce Lizuca mergea la bunici?
#372877 (raspuns la: #372864) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Honey in the Sunshine la: 14/09/2009 00:29:54
(la: intrebari mamicilor)
imi permit sa fac o observatie: fetita nu s-a nascut cu pasiunea pentru mancatul la desene, tu ai obisnuit-o asa:)

deci la fel de bine poti s-o obisnuiesti cu alte lucruri.

din experienta mea de copil, ca de mama n-am, mesele sunt in general un chin. si cu cat se insista mai mult pe "mananca tot din farfurie" cu atat chinul e mai mare.

ai mei ma lasau sa mananc cat imi trebuia, in timp ce bunica-mea nu ma lasa sa ma ridic de la masa pana nu terminam tot.
asa ca acasa n-aveam nicio problema, in timp ce mancarea era unul din motivele pentru care uram sa merg la bunica-mea.

pe de alta parte, respectarea orarului pentru mic dejun, pranz si cina e recomandata de toti nutritionistii si e si un obicei bun pe care il va purta mai departe in viata.
happy - de latu la: 31/05/2010 19:34:18
(la: Miros de mai)
Iubirea-i haos: De ganduri, de exuberantze, de culori, de imagini, etc...

Pe de alta parte: Vezi ce repede merge cu (re)indragostitu'? Nu de mult erai la pamant, iar acuma te uiti la zbor de buburuze vesele.
Asa eram si io, pana m-am prins nevasta-mea cu plasa, de care eu credeam ca-i de fluturi fin'ca nu vazusem inca una de pescuit...
second of all - de httbogdan la: 27/11/2010 01:32:33
(la: sunt distrus, is terminat, ca concursul s-o gatat)
Ai prefera sa fii un intelept fara emotii sau un emotiv fara minte ?
Un intelept emotiv.

Iti urmezi propriul drum sau urmezi sugestile celorlalti ?
Pe drumuri de tara nu ma incumet, deci raman cele deja construite.

Vorbesti prea mult sau prea putin ?
Nu suficient.

Castigi prietenii sau gasesti prietenii ?
Ii castig dupa ce ii gasesc.

Ai spus vreodata un '' Te iubesc '' din suflet ?
Am spus doar te iubesc fara suflet.

Iti plac prietenii care iti spun sincer cand gresesti sau cei care te incurajeaza si atunci si nu iti spun asta ? Cum te comporti fata de fiecare ?
Aha! deci m-au mintit. Cum te porti cu oole.

Ai prefera o iubire adevarata de o luna sau o viata de relatii pasagere ?
Cum sa ma iubeasca luna?

Vezi lucruri acolo unde nu sunt sau le vezi pe cele care sunt ?
Uneori vad in ceata, deci sunt ceatovazator.

Ai simtit vreodata ca esti fals si ai suferit din pricina asta ? Cand ?
Chiar am eticheta pe mine, sunt original si nu sufar. Niciodata.

Care este cea mai mare realizare a ta ?
Completarea oracolului.

Plangi cand simti nevoia sau ti-e rusine de ceilalti si te abtii ?
Chiar nu am nevoi de genu asta.

Mai stii sa te joci in natura sau ai fost absorbit de lumea calculatorului ?
Inca mai am ferma pe un site.

Aveti prieten / prietena ? Cum o/ il cheama ?
Am foarte multi prieteni, cu mai multe nume desigur.

Cum v-ati cunoscut iubitul / iubita ( daca aveti acum , daca nu fostul / fosta ) ?
Mergea la bunica ei imbracata in rosu si eu am incremenit...imi venea in minte "lady in red"- Chris de Burgh

Definiti iubirea
Scufita rosie...dupa 15 ani, e minora inca.

Ce mancare preferata ai ?
Prefer manacarea de orice fel.

Ce dulciuri iti plac cel mai mult ?
Cele care sunt putin mai dulci.

Bauturi preferate
Lichid sa fie, de restul ma ocup eu.

Ce fel de muzica asculti ?
La micul dejeun- un fel, la pranza alt fel...depinde

Formatia / formatiile preferate
Imi plac foarte mult cele din armata, sunt de invidiat.

Ce gen de film preferi ?
Eu aleg cardul de memorie.

Care sunt actorii preferati ?
Eu de unde sa stiu ce place lumii.

Ce parere ai despre mine ?
Toate intrebarile...ca sa se ajunga aici. Acum am inteles.

Pentru care fete / baieti din clasa ai o simpatie mai mare ?
Eu sunt de clasa medie, nu prea am simpatii, viata e grele.

Profesorii preferati
Nu i-am cunoscut inca.

Materiile preferate
Materia prima, usor de folosit si la indemana oricui.

Descrie profesorul ideal
Nu pot. Eu nu am idei (idiot)

Un banc scurt
.

Echipa de fotbal preferata ?
Inca nu te cunosc destul de bine ti-am mai spus.

Ti s-a intampalt vreodata sa vorbesti singur?
Niciodata. Vorbesc cu "eu-l" meu.

Ce telefon ti-ai dori?
Telefonul Pamelei Anderson.

Daca ai castiga la lotto ce ai face cu bani?
Te-as cauta sa-mi dai telefonul Pamelei.

Cum ti-ai dori sa arata camera ta?
Rotunda.

Ce sporturi preferati ?
Triatlon.

Ce crezi ca intrebare urmeaza?
Poate "cate intrebari crezi ca mai urmeaza"?

Imi lasi ID tau?
Vrei si seria de la buletin?

Un cuvant frumos de la tine pentru mine de sfarsit
Pot sa ma opresc aici?

Ce compliment iti fac cel mai des prietnii tai?
Mi-i le fac pe toate, nu doar unul.

Te crezi nebun/a?
Nu. Doar doctorul crede asta.

Cel mai oribil vis al tau este...
Sa mai completez odata oracolul.

Unde te simti cel mai bine?
La caldura.

Cum te distrezi?
Ilegal

Cat de destept de consideri?
Nici prea, prea, nici foarte, foarte.

Daca ai fi o vedeta cine ai fi?
Tommy lee

Cum ar fi pentru tine baiatul ideal?
haaaaa???

Cum esti imbracata in momentul acesta?
Nu sunt imbracat.

Un citat care te reprezinta!
Nu sunt, nu ma reprezinta.

Care ar fi idealul tau in viata?
Idealul meu in viata este...pentru ca...

Aici nu era nici o intrebare dar se poate presupune orice...
Aici nu era nici un raspuns, dar sa presupunem ca este.

Ce culoare domina in viata ta?
In nici un caz nu domina culoarea.

Ai avea curajul sa-ti faci un tatuaj?Daca da, ce ar reprezenta?
Nu am aparat. Ceva care sa ma reprezinte.

Ce stil vestimentar te reprezinta?
Ca sa ma cauti pe strada?

Cum ai parul prins in acest moment?
In acest moment e prins de cap.

Ce lucru nu-ti lipseste niciodata din geanta?
Care geanta? de voiaj?

Lucruri care te intristeaza...
Nu pot sa-ti spun, te-as intrista.

Melodia in care te regasesti...
inca 5

Care sunt cele mai dese motive pentru care te certi cu parinti?
4

Urmezi moda sau ai propiul tau stil?
3

Care e cel mai frecvent motiv pentru care chiulesti?
2

Care e accesoriul nelipsit din vestimentatia?
1....o Dumnezeule lung mai fu.
#584412 (raspuns la: #584408) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
si eu pastrez legatura, SB_one - de Jimmy_Cecilia la: 17/02/2004 14:16:55
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Sb_one si eu pastrez legatura, nu cu colegii din fac, de la Iasi, ca le era frica saracilor pe vremuri sa raspunda la scrisori sau chiar sa se imprieteneasca cu mine prea tare, eram insemnata cu rosu, in timpul facultatii (dar nu rosul carnetului!), riscau sa fie interogati de securitate..
Curios insa, cu gasca din liceu (Deva), am tinut legatura tot timpul, ii vizitam la Cluj unde ei erau studenti, vacantele in loc sa merg la Timisoara, mergeam la Deva-Simeria, la matuse, unchi, bunici, ca sa fim impreuna in "gasca", am tinut tot timpul legatura, intrerupta din 1972 pana in 1989, apoi reluata.
La fel cu prietenii din elementara la Simeria.
Poate ca si faptul ca-s orase mai mici si am familie pe acolo, m-a ajutat sa le dau repede de urma in 1989.
Corespondenta, ajutoare, medicamente, schimb de poze, am cele de la intalniri, chiar si din 2003, e-mail, fax si telefonez 2 ori pe an:
la intalnirea anuala din iulie si ii am la rand pe toti (se intalnesc la proprietatea unuia) si de Anul Nou, cand telefonez la fiecare...

Ziceam sa organizam o intalnire cu totii cateva zile in Ungaria, dar sunt greu sa se organizeze, sa se hotarasca...am putea sa vizitam Balatonul, as participa la cheltuieli, ca nu toti si-ar putea permite, dar le lipseste cineva care sa ia lucrurile pe loc in mâna.. pacat, mare pacat...
unii sunt intalnire ultima sambata din luna iulie, altii prima sambata din luna august.. poate ca pana la urma vom reusi sa ne intalnim..

Dar sa-ti spun drept, mi-e frica, frica de dezamagirea de a-i gasi schimbati, marcati de viata pe care au trait-o, frica de a nu mai gasi multe lucruri in comun...
#9840 (raspuns la: #9831) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptr. Diana1978 - de SB_one la: 21/02/2004 06:29:47
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Diana,
a fost o bucurie sa-ti citesc articolul.
Vreau sa-tzi spun ca copii mei ( Ioana1977& Florin1974) gindesc ca tine si ,desi au fost "afara" de nenumarate ori ,nici nu se gindesc sa plece( Florin poate ...un pic)

La vestea ca-mi voi lua cetatzenia germana( acum 6 ani),mama (86 de ani) mea a plins si a zis: "maica, de aia l-am facut eu, sa se faca neamtz?" I-am transmis repede ca a fost numai o gluma. Cum ii potzi explica mamei tale ca tu nu mai vrei sa fii roman? Tu, fiul ei? Eu nu pot! Bunicul meu a murit in 1877 in razboiul de independentza...iar eu nu mai vrau sa fiu roman? Asta nici-odata.

Unde muncesc si.mi duc viatza e o alta treaba. Am plecat in '88 ; am stiut ca nu voi mai avea drum de intoarcere si ca ai mei vor suferi crunt. Nu am putut altfel. Mi-am jurat insa ca nu-i voi lasa, in masura puterilor mele.

Diana, vad -in ce ai scris - vigoarea gindirii si optimismului romanesc. Sint multzi ce gindesc ca tine; sint multzi ce stiu ca realizarea vine prin munca consecventa si jertfe personale. Cind tot mai multzi vor intzelege ca schimbarea trebuie sa inceapa de la noi, "am cistigat".

Nu-i voi intzelege in veci pe cei ce sustzin ca "a te mindri ca esti roman" e totuna cu a spune "sunt mandru ca am nasul carn", sau "sunt mandru ca am ochi albastri".

Ptr. cei plecatzi din tzara vorbele si faptele au capatat alta valoare. Noi ( care putem) sintem mindri ca sintem romani( cu nasul nostru cirn si ochii caprui) , ne rusinam cind unul face prostii, ne bucuram cind ii merge bine si ne'ntristam cind ii merge rau. Nu totzi, numai cine poate. Si e OK !

Multzi ponegresc tzara pe la toate coltzurile fara sa gindeasca ca tot ce au mai bun sau rau in ei au de acolo. Si ca nu putem aprecia binele -asa cum il apreicim noi- numai daca am cunoscut raul.

Diana, numai bine!

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10201 (raspuns la: #10197) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...