reportaj din new york

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
Un roman din New York..mai de demult,dar cu inima acolo ! - de (anonim) la: 06/03/2004 19:56:03
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
" Romani, maghiari , sarbi si de alte nationalitati...din Romania , desigur " !
Va spune ceva aceasta lozinca ? ...Hmmmmm !
Si uite-asa mi se perinda prin fata ochilor viata mea traita timp de 28 de ani in Romania . Cind pe vremuri invatam cu "tandarica" sa batem tobele ,copil fiind paduri cutreieram-citit-strazi si case de "culturi" si sa cint la chitara ( acum intelegeti cine sunt ?..., poate nu, caci numai 6 luni am fost cu ei de la bun inceput pina m-au chemat la "arme", nereusind la facultate din prima ,) iar la comisariat ne obliga sa semnam "o hartie" ,numai cei cu liceul ,pe care eu vazusem cuvintele, Tratatul de la Varsovia, si Vietnam , pe care nu numai ca am refuzat sa o semnez, dar am iesit buluc de-acolo strigind in gura mare : -Sa nu semnati acea hirtie, va obliga sa luptati in Vietnam impotriva americanilor ! Si-asa incepea povestea mea ,care numai un noroc si D-zeu m-a ajutat sa reusesc sa...FUG !!! Am vorbit de multe ori la "Soparlita Libera" si chiar am incurajat romanii sa iasa pe strazi inainte de revolutie ,oct.-nov '89, schimbarea era in "facere" , numai ca Iliescu si "ai lui "au deturnat-o ,furind painea de la gura romanului din nou , asa cum sunt cei de azi si care si-au depus candidatura , cu sume enorme in bancile din West ,bani care ar fi trebuit sa fie ai vostri !!!
Putini dintre voi stiu ca in anii Ceausisti au fost pregatiri si incercari de atentate impotriva lui Ceausescu , foarte bine " regizate" dar..."tradarea "romanului a avut ultimul cuvant ,RUSINE!!! , multi au disparut, unii 2(doi) metri in"jos" altii cu fuga .Anii au trecut , revolutia a venit, tot la initiativa noastra din Occident, numai ca acum sunt copiii celor ce v-au pus catusele, si v-au aruncat membrii familiei voastre sau prietenii, cunoscuti s.a.m.d.dupa gratii , dar ...ce pacat ca ati UITAT !!!
Acum stau si ma intreb : Cum as putea uita cind ne taia pantalonii ,parul ca aveam blugi, sau camasa cu steagul american, sau pur si simplu cintam musica de Rock'n Roll , ne duceau la Securitate si ne bateau, torturau , doar ca sa distruga fiinta umana din NOI, TOTI romanii !!!
De ce uitati dragi romani , de ce sa-i toleram ? Iliescu a fost un "comunist convins ", si multi de s-ar "scula" l-ar trage in teapa , fiti siguri de asta ! Acum el pregateste bagheta pentru altii ,Nastase, Stolojan, Vadim ,nu cumva sa aiba si el acelasi sfarsit ca nea Nicu , ii este frica de judecata ,iar tara si voi toti veti ramine ca si mai inainte ,daca nu mai rau. Dar stiti ce spune Occidentul ? Romania este o tara fara viitor ,oare chiar asa sa fie ???
Atunci de ce n-am da votul unei persoane care nu are nimic comun cu trecutul "murdar" al celor ce va conduc acum ?
Va spun sincer ca, daca asa avea niste bani, as candida eu, de aia o ajut si sper sa va luminez fruntile ca acest "noroc"sa-l numesc , poate nu va mai veni curind spre Romania! Noi aici am verificat-o si e curata!!!
Scapati de minciuni si debarasati-va de "prichindeii comunisti" , da-ti vietii O SANSA !!!

Votati LIA ROBERTS , Votati pentru ROMANIA !

Va spune ceva aceasta lozinca ?...Dragi romani de pretutindeni !!! LOZINCA ADEVARATA !!!

Va multumesc , un roman ( moldovean ) la New York ,dar cu inima colo !
Would you like to read your name in Paris, London and New York? - de Dinu Lazar la: 22/04/2004 06:22:10
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dear Friend of Black and White Photography,

Would you like to read your name in Paris, London and New York?

Then take part and win:
your photo along with your name on the new AGFA MULTICONTRAST packages
your photo along with your name all over the world in a high-quality black and white photo calendar
and in addition one of 3 Hasselblad 501 CM cameras
or other prizes

Within the Subject "Move it!" AGFA is looking for the 12 best analogue black and white prints.

All professional photographers, students of photography and enthusiastic amateurs are welcome to join the competition which is still running up to the 28th of May 2004.

Further information as well as the entry form can be found at:

Please, tell your colleagues and friends of our competition and forward this message!

We are looking forward to lots of exciting high-quality photos.

With best regards,

Your Agfa Black and White Team

Anja Paufler
CI – Global Marketing Paper

e-mail for further inquiries:
#14305 (raspuns la: #14241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The New York Times si rascoala fotografilor - de Dinu Lazar la: 18/05/2004 02:20:32
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dear fellow editorial photographers and colleagues:

It was with significant dismay that we read The New York Times' recent contract offer to its contributing freelance photographers. It marks a new low point in our industry's downward spiral in the terms under which freelancers are asked to work for publications.

Over the years the Times has been continually diminishing the compensation it pays to freelancers. It has not raised its assignment fees for so many years that inflation has greatly eaten away the value of the payment. By comparison, standard photo assistant day rates in most metro areas of the US now outstrip what The New York Times sees fit to pay its freelance photographers for creating the visual content of its pages. To add insult to injury, in 1998 the Times began demanding web use without additional payment, then a few years later unilaterally eliminated transmission fees, and now is asking for copyright with no additional increase in compensation. The Times is in essence seeking to gain virtually all the benefits of having employees without bearing any of the real costs. Why should freelancers subsidize The New York Times in this manner?

In its defense, the Times has argued that this contract is not much different from many contracts currently employed by newspapers. We feel that joining the ranks of other publishers that attempt to bully their freelancers with bad terms and bad contracts only makes the Times one more bully on the block. Given that the Times takes pride in presenting itself as an organization devoted to integrity and excellence, its treatment of freelancers clearly violates its own cherished principles. We would think that a publication as esteemed and prestigious as The New York Times would find this situation most embarrassing, not to mention demoralizing to those who are asked to distribute this contract.

From a photographer's perspective the Times contract is an abysmally bad deal (for a thorough analysis, please go to:
, plus more information at:
). EP has always strongly taken the position that photographers should say NO to bad deals. We continue to urge all freelancers to walk away from bad deals.

Sincerely and respectfully,

The EP (Editorial Photographers) Board of Directors

Brian Smith, EP President
Shawn Henry, EP Vice President
Andrew Buchanan
Leslie Burns
Ed Caldwell, EP Treasurer
Andy Freeberg
Rich Frishman
Michael Grecco
Jason Grow
Pat Harbron
Robert Holmgren
Robert Houser
Regis Lefebure
Paula Lerner
William Mercer McLeod
Eric Millette
Richard Morgenstein
Seth Resnick
Ken Richardson
Rick Rickman
Brian Smale
David Strick
Dinu Lazar
Brad Trent
Danny Turner
Jennie Zeiner

#15536 (raspuns la: #15523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca ceea ce se intampla la paris s-ar intampla la new york... - de Horia D la: 08/11/2005 20:08:30
(la: Arde Parisul?)
Never Mind Winning a War, the French Can't Even Stop a Riot

By Jim Kouri
Nov. 7, 2005

Imagine for a moment that the City of New York is engulfed in smoke from thousands of burning cars. Young men are shooting at cops and beating anyone with whom they come into contact. Imagine that for 11 days young immigrants from Arab and North African countries roamed the streets of New York carrying weapons, gasoline bombs and Molotov cocktails defying government officials and police officers who are prevented by a politically-correct orthodoxy from taking any offensive action.

Then imagine that while all of this chaos is going on, night after night after night after night, the President of the United States finally gives his first televised speech after the 10th day of civil unrest, and he tells New Yorkers and Americans that he's considering sending in the military or initiating a curfew; that he's called a meeting of government officials to discuss the options they may employ to quell this riot turned insurrection. He gives a televised well-written speech while marauding youths roam the streets like prowling lions seeking those whom they may devour.

What do you think the mainstream news media would do to the President? Look what they did to Bush after Hurricane Katrina and multiply that by ten. And they would be right to savage him in the pages of our newspapers and news broadcasts. We're talking dereliction of duty here.

Yet, the denizens of our nation's newsrooms appear willing to give France's President Jacque Chirac a pass for just such behavior.

Ten days and then he addresses the people of France? Ten days of violence and destruction and Chirac finally outlines a tepid strategy for putting down an insurrection within his own country?

And the news media give him the largest of passes. Here's a sampling of the headlines to which Americans awoke after the 11th night of the French insurrection:

"Chirac Vows to Restore Order"

"Chirac Breaks His Silence on Riots"

"Chirac Vows Action"

"Chirac Pledges to Restore Order"

"French President Says Restoring Order a Priority"

"Chirac Vows Arrests for Rioters"

That's just a sample of the headlines appearing in newspapers across the US. No accusatory headlines for the French president. No condemnation of France for allowing a dangerous and deadly situation to go relatively unpunished. One suspects that the news media are giving Chirac this pass because: (a) He opposed the Iraq war; (b) He's a big, cuddly socialist; (c) news people -- who are overwhelmingly liberal -- believe all the hype about French sophistication as opposed to the redneck, backwoods mentality that exists in the US.

I recall how radical attorney Ron Kuby even joked about French resolve to fight. When the Homeland Security Director Tom Ridge unveiled his color-coded alert system, Kuby, an avowed Marxist, remarked on WABC radio that France also unveiled their own alert system: Green - Run, Yellow - Hide, Orange - Surrender, and Red - Collaborate. He's not far off from the truth and the current events in France tend to confirm Ron Kuby's characterization of the French.

In 2004, a giant of the broadcast media, Mike Wallace, was celebrating the 60th Anniversary of the World War II Invasion of Normandy by US, British, Canadian and Australian troops. Wallace was observed on camera at a table with several US WW2 veterans discussing the differences between that war and the Iraq war. The pompous newsman ridiculed the US-led coalition as a farce -- a phony coalition when compared with the huge coalition that pushed the Nazi hordes out of France.

Well, it didn't take a lot of research to disprove Wallace's assertion, since most of it is common sense and common knowledge. We were fighting the Germans, Italians and Japanese, so cross them out as part of the WW2 coalition. Poland, Holland, Belgium, and many other Europeans countries were occupied, so except for a few soldiers exiled in London, they weren't part of any WW2 military coalition.

France was not only occupied, but they collaborated so much with their Nazi captors that the Germans were able to have the French police to do their dirty work for them when the French voluntarily took the lead in rousting French Jews and sending them on their way to the Nazi death camps. Chirac once denigrated American foreign policy as being overly simplistic. I guess a sophisticated French foreign policy is rounding up thousands and thousands of Jews for extermination.

So, Mr. Wallace, what nations were in this huge coalition which invaded Normandy on June 6, 1944? The United States and Britain, with assistance from the Aussies and Canadians. Mr. Wallace may be considered a giant in the field of journalism, but a high school dropout with access to the internet is probably more knowledgeable about history.

To be fair, the French army did fight during World War II. They fought US soldiers who were landing in North Africa. But once the Americans returned fire, the French soldiers did what they do best -- surrendered. So is anyone surprised at France's inability to put down an insurrection in its own cities? But cheer up, New York Times, maybe Chirac can figure out a way to blame Bush and America for his own ineptness. The governor of Louisiana and mayor of New Orleans got away with it. Viva Le France!
salutari din new york - de luli la: 10/08/2009 20:17:15
(la: A picta cu lumină)
just got back from new york - 'the city that never sleeps'

sper ca v-am gasit bine, sanatosi, cu vreme frumoasa/ploaie dupa dorinta :)

Times Square, New York City

A New York, - de proud la: 01/06/2013 22:03:51
(la: Atentiune!!! confa cu multe poze)
en été, les femmes pourront se balader seins nus partout dans la ville
#645516 (raspuns la: #645511) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"la marche de l'empereur"... - de entzi la: 12/01/2006 20:38:44
(la: "La Marche de L'Empereur"...)
Eu nu am vazut filmul - poate si din cauza publicitatii imense care i s'a facut. Din diferetele reviewuri si extrase vazute la TV stiu ca filmul e foarte reusit, cel putin din punct de vedere estetic. A avut un success imens in Europa dar si in America de Nord.

Din punct de vedere stiintific am auzit o singura opinie, care era mult mai putin elogioasa. Eram in masina in Quebec (cred ca eram chiar pe un bac, traversand fiordul Saquenay, intre Tadoussac si Baie Saint-Catherine - cand la radio incepe sa vorbeasca un neturalist. Incepe sa vorbeasca despre Marsul Imparatului si doar ce ma pregateam sa schimb postul gandind: bofff, inca unu' de se extaziaza.... De fapt nu, omul a desfiintzat filmul - dupa opinia domniei sale (naturalist) comportamentul pinguinilor imperiali nu prea are mare lucru de a face cu ce prezinta filmul. Concluzia a naturalistului quebecos a fost: "Filmul acesta reflecta reflecta viziunea despre natura a unui parizian. Parizienii, au un mare merit, adora natura. Problema lor, insa, esta ca habar nu au ce este adevarata natura...."

Acum cateva saptamani ma uitam la stiri si am vazut urmatorul reportaj, sa ma stric de ras nu alta: presedintele fundatiei americane pt. familie - sau ceva de genul asta, organizatie crestina extremista - emite un comunicat de presa in care zice: "Pinguinii supravietuiesc in acele conditii climatice teribile. Ei nu ar putea supravietui acolo daca Dumnezeu nu ar fi cu ei. Deci Dumnezeu este cu ei. Si cum pinguinii nu sunt homosexuali, inseamna ca Dumnezeu nu este de acord cu homesexualitatea. Deci homosexualitatea este impotriva vointei Domnului". Simplu si logic, nu? Tocmai cand incepeam sa mir ce mai poate sa le scorneasca mintea unora ca sa isi justifice xenofobismul in 2005, crainicul incepe sa recite a doua parte a stirii, cea care m'a facut sa mor de ras: ".... In replica un grup de cercetatori de la gradina zoologica din New York au emis un comunicat de presa in care au anuntzat ca la ei in zoo au doi pinguini imperiali masculi care formeaza un cuplu (traiesc impreuna, dorm impreuna) si nu numai atat, dar in plus au si adoptat un pui de pinguin ramas orfan. Presedintele fundatiei americane penru familile a refuzat sa comenteze acest comunicat".

Tare nu?

e. (,
A existat holocaust in Romania? o incercare de raspuns - de Bogdan la: 19/10/2003 14:48:17
(la: A existat holocaust in Romania?)
(link la text: )

Etimologic, cuvantul Holocaust, provine din limba greaca: Holoskaustos sau Holokauton, Holos inseamna intreg; Kaustos sau Kautos inseamna ardere, adica ardere totala. Vechea semnificatie a Holocaustului indica:

a) -sacrificiu oferit zeilor prin arderea totala a obiectului sacrificat.
b) -o distrugere completa a populatiei si a animalelor.
c) -o distrugere masiva, totala.

Ulterior, semnificatia Holocaustului s'a extins cuprinzand categorii ca pogromuri, genocid, exterminarea unei rase... Astazi, Holocaustul este identificat cu tragedia suferita de evrei in cel de-al II-lea Razboi Mondial; specific, in uciderea a peste 6 milioane de evrei in lagarele de concentrare germane afate pe teritoriul polonez: Auschwitz, Treblinka, etc. Cifra de 6 milioane de evrei arsi in crematoriile naziste a fost avansata de catre diversele "birouri" si "centre" de studii in majoritate evreiesti, ale Holocaustului. Cifra enorma de 6 milioane a fost contestata de diversi istorici si cercetatori ai fenomenelor celui de-al II-lea Razboi Mondial. Insa foarte repede, legi speciale au fost "adoptate" in majoritatea tarilor vestice din Europa precum si in St. Unite si Canada, legi care fac un criminal din cel ce contesta veridicitatea Holocaustului. Recent, un profesor pe nume Ernst Zundel, a fost condamnat la 15 luni de inchisoare de catre un tribunal din Canada pentru crima de a fi scris o carte intitulata "Holocaust, cea mai mare contrafacere a tuturor timpurilor". In aceasta carte, prof. Zundel originar din Germania, sustine ca nu a existat nici un pogrom de ucidere sistematica a evreilor in masa dupa cum n'a existat nici o gazare urmata de ardere a celor 6 milioane de evrei, in contradictie cu faptele stabilite de catre "centrele" de studii evreiesti.

Cartea prof. Zundel nu face insa obiectul articolului nostru. Un lucru ramane insa clar: nimic nu este stabilit odata pentru totdeauna. Traim intr'o epoca a relativismului, in care ceea ce pãrea adevarat ieri este dovedit ca fals astazi. Istoria nu face nici ea exceptie. In cazul Romaniei regula pare inversata. Ceea ce pãrea adevarat ieri se incearca a se dovedi fals astazi. De exemplu, astazi diversele "centre" de studii evreiesti incearca sa acrediteze ideia cã în Romania dinaintea si in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial ar fi existat un holocaust evreiesc [in miniatura cu cel din Germania] ce ar fi consemnat aproximativ 400.000 de evrei dupa unii, 600.000 dupa altii. Cifrele sunt in evidenta contradictie cu datele oficiale ale anchetelor guvernamentale din acele timpuri. Iata ce gasim in "Encyclopedia Iudaica Jerusalem" la pagina 1472: "Garda de Fier tinea conferinte si demonstratii studentesti deseori acompaniate de razmerite anti-evreiesti in care distrugeau sinagoge, magazine si ziare evreiesti ca in Oradea-Mare si Cluj [1922] si in Timisoara [1938] ... In perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliata cu regele Carol al II-lea, a comis masacre impotriva evreilor in special in Moldova. La 6 Septembrie 1940, Garda de Fier proclama Statul National-Legionar impreuna cu Ion Antonescu. Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viata politica, culturala si economica a Romaniei. Telul final al Garzii de Fier era deportarea tuturor evreilor [N.R. -deportare deci, nu ucidere]. O lupta pentru putere a dus la rebeliunea legionara din 19-20 Ianuarie 1941, in care au fost ucisi 120 de evrei in Bucuresti si cca. 30 de alti evrei in provincie [in special in Ploiesti si Constanta]. Rebeliunea a fost inabusita si Conducatorul miscarii legionare Horia Sima impreuna cu alti lideri legionari s'au refugiat in strainatate. Odata cu izbucnirea razboiului contra Rusiei Sovietice [Iunie 1941], fortele germane impreuna cu politia antonesciana la care s'au alaturat elemente ale Garzii de Feir au comis atacuri impotriva evreilor ca Pogromul de la Iasi [29 Iunie 1941] si "trenurile mortii", si alte atacuri in Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime".

Deci sã recapitulãm:

In timpul rebeliunii, legionarii au ucis 120 de evrei in Bucuresti si 30 de alti evrei in provincie. Totalul "pogromului" dela Iasi, "trenurile mortii", etc. s'au soldat cu 7.500-10.000 de victme. Adunând ajungem la cifra maxima de 10.150 de evrei, victime ale Holocaustului in Romania. Cifra este data de catre "centrele" evreiesti de studii de atunci.

Dupa cifrele oficiale ale guvernului Antonescu, care nici el nu putea fi banuit de iubire fata de legionari, rebeliunea s'a incheiat cu 416 morti, 370 in Bucuresti si 46 in provincie, din care 120 erau evrei. In perioada 6 Septembrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, tot dupa datele guvernului Antonescu, legionarii au facut 73 de victime in majoritate formate de grupul celor detinuti la Jilava pentru crimele comise contra tineretului tãrii. Niciunul nu era evreu. Nu putem decat sa constatam discrepanta chiar in cifrele de atunci maximum 10.150 de evrei, si enorma cifra maxima de 600.000 de evrei prezentata astazi de catre forurile evreiesti mondiale.

Analizand statisticile prezentate, un fapt se desprinde cu claritate: Miscarea Legionara, vânatã de regele Carol al II-lea pana in Septembrie 1940 si de generalul Antonescu dupa Ianuarie 1941 este scoasa din cauza. Ramane deci singura imputatie de ucidere a 120 de evrei in timpul rebeliunii declansate de generalul Antonescu. Desigur, victime au fost [416 morti], dar acesta este pretul platit cand doua forte se confrunta armat. Gloantele nu selecteaza pe cei ce se afla pe strazi in timpul unui conflict. Dovada: au murit de 4 ori mai multi crestini decat evrei. Si daca mai adaugam si faptul ca la acea data atat Basarabia cat si Ardealul de Nord nu mai erau sub jurisdictia Romaniei, credem ca afirmatiile celor ce arata ca in Romania ar fi existat un Holocaust al evreilor ce ar fi devorat circa 600.000 de evrei sunt marcate nu numai de exagerari arbitrare si iresponsabie, dar si de o falsitate ce raneste adanc sensibilitatea poporului roman în sânul cãruia comunitatea evreiasca a avut si are o pozitie privilegiata unica in intreaga lume. Notiunea de Holocaust indeamna la respect si compasiune fata de victime, la repulsie si oroare fata de calai si la hotarîrea de a lupta pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. Avem in fata Holocaustul crestin comis de catre Comunismul International care a devorat pana acum peste 140 de milioane de victime si continua sa ucida in ritm accelerat nu numai crestini dar si musulmani, budhisti, mozaici...

140 de milioane oferite pe altarul Satanei spre arderea totala. In acest context, motivul refuzului Presedintelui R. Reagan de a vizita fostul lagar german din Dachau ar trebui sa dea serios de gandit celor ce incearca sa foloseasca tragedia umana in scopuri speculative. Problema actuala este una de supravietuire a fiintei umane. Este nevoie de un efort urias, comun, al tuturor natiunilor spre a distruge Comunismul International. Toti avem nevoie unii de altii, crestinii de evrei si evreii de crestini, ori indifernent de ce alta religie ori natie. Prezentarea denaturata a adevarului nu ajuta aceasta cauza. Problema "Holocaustului evreiesc" in Romania va ramane deschisa tuturor cititorilor nostri dela care asteptam date documentate spre o eventuala publicare.

AUREL Lupescu
Director: Nicolae Nitã
Anul 3, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985
breasla ziaristilor si uscaturile - de zabriski la: 25/10/2003 05:29:02
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
In cazul scandalului din vara aceasta de la The New York Times - pornit de la faptul ca un jurnalist, Jason Blair, copiase pasaje dintr-un articol publicat in alt ziar - reactia ziarului a fost prompta si purificatoare: o investigatie interna foarte severa si o corectie de patru pagini intregi(!) de ziar in care erau analizate toate greselile descoperite in articolele celui vinovat. Ziarul isi cerea, in felul asta, scuze de la oamenii pe care ii inselase. Nu mai vorbim de faptul ca si editorul, si adjunctul lui au demisionat, la presiunea redactiei indignate.
Acolo, breasla se curata de uscaturi. Cate corectii prompte, oneste, publicate la loc vizibil ati vazut in Romania?
Cat despre plagiat - ca tot e un subiect la moda - ce sa mai vorbim? Eu traiesc in Iasi, citesc ziarul azi, si miine vad in presa "centrala" aceleasi texte, copiate cuvant cu cuvant de corespondentii locali, corespondenti care nici n-au fost de fata, nici n-au vazut ceea ce descriu cu lux de amanunte, nici n-au discutat cu cei pe care ii citeaza. Plagiatul de presa e o practica curenta in Romania.
#2127 (raspuns la: #2102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raporturi de forte - de deea la: 12/11/2003 23:20:27
(la: Irak)
Avind in vedere dinamica recenta a acestui conflict, cred ca asistam la inaugurarea unei noi forme de gherila altoita la lumea araba,...ramane de vazut daca implicarea Al Quaeda in regiune pe fondul unui antiamericanism violent se va dovedi la fel/mai "convingatoare" in ochii factorilor de decizie si a intregii opinii publice americane si mondiale ca cea vietnameza (un fel de care ar bate intre caiman vs. tigru:)))..povestea in NYTimes, cele doua animale imparteau camere separate in acelasi apartament new-yorkez, bineinteles!?!).
Inclin sa cred ca nu.
Conform unor teorii legate de raporturile de forte si a legilor istoriei, unipolaritatea (hegemonia unui singur stat) nu poate dura prea mult, orice stat lider e condamnat la eroarea si decaderea prin abuzul de putere/incredere.
Pentru cei ce au vreme, poate aruncati o privire pe interviurile domnului Joseph Nye, decan la Harvard, Kennedy School of Government, neoliberalist, element de contrabalansare al "haitei" waltziene, realiste ce-l inconjoara pe presedintele George Bush.

Al doilea motiv ar fi ca pana la sfarsitul veacurilor vom trai o perpetua incrancenare in conflicte armate pentru a castiga noi piete de desfacere, ce e nou in asta..., gesturile se refac..
O scurtcircuitare imediata a unui potential conflict generalizat s-ar produce in situatia in care unul din statele arabe din regiune ar obtine acum bomba atomica, pana acum spectrul real al acestei arme a fost singur(ul) acceptat ca extrem de eficace, disusasiunea prin amenintare nucleara a impiedicat degenerarea catorva situatii "clasice", textbook, in razboi intins (e descrierea unui mecanism posibil, nicidecum o solutie!!).

Oricum, pana acum armele de distrugere in masa nu au fost gasite (in ciuda propagandei cabinetului Blair), iar inlaturarea dictaturii lui Saddam Hussein te determina sa te-ntrebi "ce se pierde atunci cand se castiga ceva?"
Mea culpa! - de Dinu Lazar la: 14/11/2003 05:51:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe omu` respectiv il cheama Spencer Tunick. Se gasesc pe web multe poze realizate de el.

Coincidenta este ca domnia sa a fost motivul unui schimb de replici in lista de discutii Fotopro, intre mine si un fotograf american, mai putin prezent pe net - pentru ca uraste computerul - si anume Bruce Esbin.

Intii imi scrie Bruce:


Spencer Tunick, he is the DUDE!!! When someone is able to get 450
naked women to pose for them in Grand Central Station in NYC, then they are the greatest photographer in the world. Until someone is
able to do this on the Moon then his title will remain.


La care eu raspund:

> I am very curious to see what pictures it have made...
> His site is ... I have not words... go here:
> It is an idiot... This pictures are made by a groggy man... I cannot
> believe.

> Best regards,
> Dinu
La care Bruce:

Though I was making a joke about Tunick being the "world's greatest
photographer". All joking aside however I do think he is a great
photographer, and I'll tell you why. Photography as you know is just a
tool that allows people to see many different things in a two
dimensional world, a world that despite being two dimensional still
enables us to experience the image on a high information level.

For me the genius of what Tunick does is showing the Homo-Sapien
species as group of animals without the usual protective barrier of
clothing in different and varied environments. Very interesting
environments at least for me. Buenos Aires, New York City, Antarctica,
Vienna, St. Petersburg, etc. all juxtaposed with a single naked human
form or in huge naked groups. It is strangely interesting because it is
something we would never see otherwise especially the groups. In that
sense it is art because it allows us to see something very unique and
thought provoking on the nature of being human.

Some people could say anyone with a camera could take a picture of a
naked person outdoors, and they would be right, however let them try
and go through the effort to organize the large groups of people and
get the permission of international city governments as Tunick
succeeded in doing. So for me Tunick is far from being an "idiot" or a
"groggy man". For me he is a genuine artist with a nice sense of humor who is exploring the human form in an interesting way through the use of photography.

Replica mea este:

> All that you write here is a good sense and true. Seeing so, it is OK.
> But... the light, the composition, the color, the perspective, the art?
> I need only a idea, only a concept? I do not need any professional sense of the light?
> I believe that you understand me...
> When I see a picture, I give in my mind notes for technique, art (
> composition) and idea.
> 0+0+10/3=3,3...

Si Bruce continua:

Sometimes the technique is secondary to the concept, sometimes the technique is the concept. What I've found refreshing with Tunick's photography is his relative lack of obvious technique, the almost snapshot like quality of his pictures, as if he just showed up accidently with a Ricoh G1 loaded with color negative film and just snapped a shot of this strangeness before him.
This is what gives it power, the utter banality of technique.


Asa ca si intre profesionisti parerile sunt impartite.
Succesul comercial al lui Tunick este insa imens.
Mie personal nu imi place ce face. Asta nu conteaza desigur.

Am vrut sa vedeti insa dincolo de usile inchise cam cum gindesc fotografii...sau unii dintre ei.

Dupa mine, talent este sa iei o cizma si sa o fotografiezi, si sa para mai atragatoare si mai sexy decit o playmate, nu sa umpli o gara cu o suta de femei goale si sa faci glamour.
#4223 (raspuns la: #4201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asta e America!? - de (anonim) la: 18/11/2003 11:00:11
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Foarte frumoasa pledoarie pentru sistemul capitalist. Din pacate Statele Unite nu sunt singurele in care sistemul functioneaza si mi se pare un pic nepotrivit sa le explicam romanilor ca asa e capitalismul "adevarat".Am fost in SUA si am vazut "din interior" cum se munceste. Am cunoscut o femeie care lucreaza 16 ore pe zi intr-un cabinet de fizioterapie- deci munca fizica, masaj. Unde s-a pierdut regula ca ziua de munca are 8 ore? De ce, pentru Dumnezeu, 16 ore pe zi?
Tot in New York ne-a orit un domn pe strada si a cerut o tigara. Dupa ce a vazut ca vorbim germana ne-a povestit ca si el a stat o vreme in Frankfurt si ca regreta ca a plecat in America. A spus ca nu mai poate sa-si exercite meseria de pilot pe care a avut-o in Nigeria (si vorbea bine engleza). Ne- a intrebat daca vrem sa ramanem si noi in America. A rasuflat usurat cand i-am spus ca nu vrem si nu pot sa-l uit cum a spus ca daca noi castigam "Deutsche Mark" ne e bine si sa ramanem acolo.
Nemtii au intr-adevar impresia ca Europa de est doreste sa adopte genul de capitalism american si ca sta ar fi un motiv pentru care, de exemplu Europa de est s-a apropiat atat de mult de politica americana inainte de rezboiul din Irac.

Cat am stat in America si dupa aceea m-am intrebat oare cati romani au plecat in America sau Canada cu credinta in visul american sau numai pentru ca asa a facut vecinul sau prietenul si cati dintre ei sunt nefericiti insa povestesc celor de acasa ce bine le merge, ca au deja casa si masina si servici... si ca de romanii cu studii superioare sunt atat de cautati. Ma intreb oare cum poate cineva lua decizia sa se mute intr-o tara pe care nu o cunoaste decat din povesti si de la televizor. Mi se pare ca in mod special pentru romani (si pentru est europeni cu acelasi tip de cultura colectivista, in care ce zice familia si vecina e extrem de important) riscul e mult prea mare. Cand toata familia asteapta reusita in scurt timp, cine are curajl sa infrunte presiunea sociala si sa se intoarca invins? Aproape nimeni, in probleme de emigrare nu exista drum de intoarcere. De ce atatea cazuri la "Surprize, surprize...".De ce sponsorizeaza Taromul atatea bilete de avion? Cati milionari ati vazut la aceasta emisiune? Nu vi se pare cam suspect ca un roman care de obicei isi iubeste mama si tatal nu le da nici un telefon mai mult de 10 ani? Oare cata fericire se ascunde in spatele cortinei?

SUA e o tara fascinanta si eu ii doresc fiecarui roman sa aiba succes acolo si sa poata sa-i ajute si pe cei de acasa cat de mult, insa nu doresc nimanui si n-as vrea sa fiu nici eu in situatia de a nu-mi putea plati rata si de a nu-mi putea hrani copiii.
Nu spun ca exemplul german e cel mai bun, se vede deja ca nemtii au probleme pentru ca statul a fost pana acum cel care a achitat totul. Insa un lucru nu se va schimba, si anume ca statul este obligat sa asigure fiecarui om un acoperis deasupra capului, ceea ce inseamna ca, teoretic, nimeni nu are motiv sa traiasca pe strada (daca o fac, e din motive personale). Si daca protectie sociala mare inseamna posibilitate de adaptare scazuta, asta nu duce deloc la productie mica (vezi nu numai Germania!)
Iar daca firma nu te mai vrea, te anunta cu cateva luni inainte si daca nu-ti mai poti plati chiria, primesti o locuinta sociala platita de stat, primesti si bani de mancare si ai si asigurare medicala.
La angajare poti sa spui linistita ca nu esti gravida, chiar daca esti. Aceasta e mai mult o problema pentru firmele mici, care trebuie a suporte o buna parte din salariul de maternitate (mare greseala legislativa, la fel ca in Romania). De aceea e de inteles pe undeva ca o firma cu doi angajati nu prea are chef sa plateasca pentru maternitate. La firme mari se poate intampla ca o femeie e angajata in timpul sarcinii sau ca schimba firma in timpul concediului de maternitate. Treaba de headhunter- ei stiu ca materia cenusie nu este afectata de nasterea unui copil.
Insa totul costa si cei care castiga bine platesc impozite astronomice, nu ca in America. Acesta este pretul calitatii vietii. A-propos, stiati ca Wall Street, chiar in fata celebrei burse, e plina de gauri, ca strazile din Romania inainte de Basescu?... si ca gaurile cele mai mari au fost acoperite cu placi enorme de metal?... de ce oare? Cine spune ca nu vrea sa-si strice masina si ca foloseste transportul public trebuie sa fie sigur ca intalnirea cu sobolanii in statia de metrou nu-i provoaca repulsie prea mare...

Scurt si cuprinzator, mesajul meu catre romani si Romania este ca la noi nu trebuie sa fie la fel, numai pentru ca in alte parte e asa, sau pentru ca asta e capitalismul. Nu.Daca ne respectam pe noi insine vom simti imediat ce e bun si ce e rau pentru noi si nu vom accepte orice numai pentru ca... "asa miroase capitalismul adevarat". Totul e oricum teorie si lasa loc de interpretare. Si nimeni nu poate spune ce e adevarat sau ce e gresit. Sa nu uitam si faptul ca intre romani si americani e o diferenta enorma de mentalitate. Americanul e obisnuit sa schimbe slujba ca pe ciorapi si daca nu-l sperie faptul ca in orice clipa poate zbura din firma, pentru ca...shit, happens!...caci nu e obligat nimeni sa-ti mai spuie si de ce. Romanul are de obicei familie si casa si e legat de un loc. Orice am face, nu-i putem baga in cap mentalitatea americana ia-ti-cutia-si-zboara-cu urmatorul-avion-oriunde-ar-fi. Nici nu prea ar avea prea multe posibilitati de aterizare, chiar daca ar incerca.
Eu cred ca romanii, ca natiune europeana, trebuie sa se regaseasca in primul rand in specificul european si mai apoi sa se uite peste oceane. Cat timp am fost in America am simtit extrem europeanca din mine si m-am bucurat enorm cand am ajuns inapoi in Germania, chiar daca nu este patria mea. Dupa aceasta experienta ma simt mult mai bine aici si pot sa spun ca a fost necesar pentru adaptarea mea.
Insa de Craciun tot acasa ma duc...

Sorine, tu esti intr-adevar fericit?

#4607 (raspuns la: #3987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Te joci!!! - de Alice la: 28/11/2003 04:28:29
(la: Cohen)
Nu te juca cu sufletul unui cohenoman amarat, care abia face rost de-un strop de drog, cand si cand!

Ce de CD-uri! Se vedea treaba c-ai fost cuminte rau... cum ai facut?
Cum ai facut?
Sa-l "pacalesc" cumva pe Mosh ...macar, oh, macar unul..."The Essential L. Cohen" (desi-s doua CD-uri :)din ce stiu!!!)

La anul, la New York (11-13 iunie, cred!) Cohen va fi celebrat pentru maretie!!!
Iaca ce cadou de Mosh Craciun, Daniel ...un belet d’ala, cu rezervari ...fiindca, dupe cum vaz ca stii ..."first we take Manhattan"...:)))

Ce zici de "Book of Mercy"?

#5456 (raspuns la: #5360) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Comentariul lui Mugur mi se p - de (anonim) la: 04/12/2003 19:16:27
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Comentariul lui Mugur mi se pare unilateral. De acord cu comentariile generale legate de sistemul francez, romanesc si american dar in ceea ce priveste alte puncte de vedere nu cred ca Mugur este in pozitia cea masi buna pt. judecati finale. Motive:

- ca medic NU a practicat in Romania ci a fost DOAR student

- ca medic in USA a practicat in acelasi spital continuu si punctul lui de vedere este intr-un fel legat de aceasta SINGURA experienta.

- statistic vorbind in orice tara si meserie sunt experti, diletanti si marea masa. Distributie normala. Am vazut doctori dezastru in marile spitale din tara dar si un doctor dezastru in plin New York Presbyterian. Si daca doctorii americani nu ar gresi - de ce atatea procese de malpractice ?!

Cred ca problema in Romania provine si din lipsa de a sanctiona eroarea. Se greseste dramatic si fara consecinte in spitalele romanesti. Scuza este - nu avem bani si medicii sunt prost platiti !!!!

Mi se pare o scuza absolut penibila. ADICA un medic neplatit mai mult decit media nationala TREBUIE sa faca erori ?! De amintit cazul fetitei de 7 ani din Iasi infectata cu SIDA in unul dintre spitalele romanesti. Proces, proces, ziare DAR NICI UN CADRU MEDICAL NU A FOST SANCTIONAT. (cica corb la corb nu-si scoate ochii !!!!)

Apoi e sistemul de pile si relatii care ii promoveaza de multe ori pe cei ce nu au nici o chemare. Oncologia este o tinta numai buna pt. incapabili setosi de bani - ca pacientul tot moare in marea majoritate a cazurilor. Si cit priveste Fundenii cel putin 2 chirurgi oncologi de acolo nu i-as lasa sa-mi taie nici macar curcanul de Thansgiving !!!!! Nu numai ca au ajuns acolo pe pile - in vremurile doar putin pre '89 - chiar mai rau - ar trebui sa li se retraga licenta !!!! Nu numai ca sunt total incapabili - desi de pe acum medici primari !!! - dar sufera si de lipsa de logica primara ca sa nu mai vorbim de morala vis-a vis de pacienti si chiar in general. Si vorbim de grupa de virsta 40-50 de ani aici. Ajung la ei cazurile de oameni simpli care merg pe credinta ca in Fundenii medicii specialisti si primari sunt buni. Cine are pe cine intreba (si primi un raspuns onest) ii va evita.

Pe de alta parte tot Fundeniul are unii dintre cei mai buni specialisti in domeniu.... Intamplator unul e foarte batran si nu mai opereaza dar ca specialist si persoana buna la diagnostic este remarcabil.

Ca sa inchei cu o concluzie aici Romania ar trebui sa sanctioneze medicii diletanti. (N-am vazut nici un caz.)

Din pacate in Romania nu exista un sistem standard de recomandare sau de verificare a performantei unui doctor in timpul profesiei - sistem la care sa aiba access omul simplu. In US un doctor poate fi raportat si la societatile de asigurare medicala si in general referintele pot fi verificate.

Doctorii sunt oamenii peste tot dar frica de sistem poate ar mai corecta niste dezastre de pe acasa. Si le-ar da un standing de respect celorlanti. Si mai multi bani cu ocazia asta....

Si foarte bine ca medicii romani pleaca. Poate asa romanii de acasa vor avea un access mai bun in spitale de renume si poate tot asa unii dintre acesti doctori ce...dezerteaza din sistemul de acasa vor face munca de voluntariat citeodata acasa. Daca ne uitam la marea pictura este un beneficiu asa ca foarte bine ca pleaca. Si cit mai multe realizari !!!!
de ce d-ul doctor nu spune tot - de bobu la: 07/12/2003 01:48:40
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
d-ul doctor are dreptate fix pe continue spunind ca aproximativ 40%din populatia new york-ului nu are nici un fel de asigurare medicala=in sua asigurarile medicale se platesc,personal sau de catre compania la care lucrezi(daca vrea),nu este ca in rom declari ca nu ai venit si hai la doctor ca e gratis;cit este domnule doctor cea mai ieftina asigurare medicala in sua in raport cu salariul mediu,dar si in suma bruta(macar cu mare aproximare) este aproape 400$ pe l u n a.
daca nu ai asigurare preturile din rom in raport cu salariul ti se par ridicole:pentru ca deschizi usa la un spital ii spui ce ai ,ti se raspunde ca te-ai lovit ieri si acum este tirziu si primesti o factura de1200$,daca te duci la urgenta si te examineaza cu un singur aparat si o singura persoana,nici un fel de madicatie,doar o singura pastila(un calmant) si o perfuzie(egala cu 0 in acest caz) stai pt rezultate aprox.6 ore,dupa care pleci si vei primii o factura de 1800$.
de aceeia o duci bine d-ule doctor in america nu in rom,pentru ca pentru o amarita de consultatie banala dai jumatate din venitul pe o luna!!!!!!
dinsul a uitat acuma cind i se invirt 6000$ in jurul capului pe luna ca ceea ce a invatat (in materie de medicina nu de om, ca asta a uitat)a invatat de la "criminalii "aia de e m i n e n t e in materie de medicina din rom.omul uita repede de unde pleaca si se crede repede dumnezeu.crede ca daca cistiga 6000$ pe luna este mult mai destept ca unul care cistiga 4.000.000 lei pe luna.din pacate am intrat in spitalele din america si am avut ocazia sa constat si serviabilitatea lor si competenta lor care nu este nici cu un graunte mai mare ca a medicilor romani.vorbesc de medici nu de sarlatani ,pentru ca totusi in rom sint mai multi medici decit sarlatani care au facut medicina numai ca se poate cistiga un ban bun(poate 6000$)nu ca ar avea vreo pasiune pt medicina.
ajunge ca mi-e scirba.
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Kitsch-ul e o buruiana care creste pe altarul nostalgiei. Nu este arta "proasta," este anti-arta. E fertilizat de o trivializare a trecutului, o dorinta morbida de a deveni permanent, de o negare a mortii (in special in kitsch-ul capitalist si cel comunist). Kitsch-ul incearca sa reproduca, sa copieze, sa substituie. Copia incearca sa ia locul originalului. Vorbeam despre kitsch-ul capitalist (Las Vegas e probabil epicentrul kitsch-ului american, unde am construit o replica a Parisului, o replica a Venetiei), si cel comunist (Cintarea Romaniei, fosta Casa a Poporului, Cenaclul lui Paunescu, etc), dar sa nu uitam kitsch-ul nazist. Cred ca Hitler a fost cel mai mare reprezentat al kitsch-ului.
Spre deosebire de arta, kitsch-ul nu cunoaste ironia, nu pune intrebari, nu genereaza dialog.
In dorinta de a cuceri, este agresiv, excesiv (aurul e intotdeauna mai stralucitor decit in realitate, plasticul pretinde de a fi lemn, etc), si nu risca nimic. Picasso, de exemplu, este exemplul unui artist care a riscat toata viata. Picasso nu a fost niciodata "cuminte," dimpotriva. Kitsch-ul garanteaza (fals) linistea, domesticitatea. Zaharul e ingredientul preferat in aceasta bucatarie. Zaharul excesiv trivializeaza, falsifica gustul.

Doua exemple: 1. Cazinourile deschise de catre triburile indiene aici, in State, care n-au nimic de-a face cu traditia. In New Mexico, intre Albuquerque si Taos, sint vreo cinci cazinouri, deschise 24 de ore. Profiturile sint imense, si poate asta e razbunarea tirzie a indienilor pentru genocidul l-a care i-am supus, dar ce are asta de a face cu adevarata cultura a triburilor respective? Americanul de rind care vine sa-si arunce dolarii aici, se gindeste ca, pentru o zi sau doua, devine parte din acea cultura, ca se conecteaza cumva cu spiritul original al locului. Ceea ce i se vinde e o imagine prefabricata pe care el o asteapta deja.

2. Imediat dupa tragedia noastra din 11 septembrie, am vazut in New York tricouri si caciuli cu avioanele lovind turnurile. In timp ce mie mi s-a parut o trivializare groteasca a tragediei, sint sigur ca adeptii kitsch-ului nu au fost ofensati.
Incercati sa va imaginati tricouri colorate cu camerele de gazare de la Auschwitz.

Cred ca cea mai importanta diferenta dintre arta si kitsch este ca arta se naste din intrebari, dintr-o dorinta de a sti. Poti recunoaste arta "adevarata" dupa felul de intrebari pe care artistul le genereaza.
#7138 (raspuns la: #6956) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
12 milioane de romani traiesc in afara granitelor tarii - de anita47 la: 27/12/2003 02:28:12
(la: imaginea romanilor peste granite)
Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.


Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.


Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.


Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.


Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.


Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".


In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.


Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.


Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.


Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.


In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.


In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).


Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.


In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.


Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.


Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.


Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.

Cifre exotice


In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.


Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.


In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.


In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.


Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.


In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.

Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.


Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.


Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.


Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.


Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.


Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.


Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.

Robert Rauschenberg, R.B. Kitaj, Larry Rivers, Warhol, Jim Dine, Jasper Johns, Eric Fischl, Alice Neel, Chuck Close, Germaine Lemieux (cu care sint norocos sa fiu vecin si prieten).

M-am ferit intodeauna sa ma incadrez intr-un curent artistic anume. Nu-mi plac "ism-ele." Unii artisti sint mai usor de incadrat decit altii. Nu stiu, ar trebui sa ma distantez obiectiv de ceea ce fac, cred ca ii voi lasa pe altii sa faca pasul acesta.

Relatia cu galeriile de inceput au fost citiva oportunisti care vroiau contracte exclusive, dreptul de a ma reprezenta aici sau in Europa. Era destul de clar ceea ce urmareau. M-am ferit de cei mai zgomotosi, am invatat sa triez ofertele. N-am gasit un dealer pina in 1994. O femeie minunata, cu un deosebit simt al afacerilor, si gust pe masura. Mi-a oferit prima expozitie in 1995. Am devenit prieteni, tocmai am fost la o petrecere de Craciun pe care a avut-o aici. Am invatat ca o galerie trebuie sa faca mult mai mult decit sa-ti agate lucrarile pe pereti.
La inceput, nu cred ca am cautat sa vind, am lucrat pur si simplu. Nu imi inchipuiam ca cineva va cheltui bani pe lucrarile mele. Am avut expozitii in restaurante, biblioteci publice, etc. Sistemul oficial de galerii in State e destul de deprimant. Faptul ca artistul trebuie sa cedeze 50 sau chiar 70% din profit mi se pare si astazi, in special pentru cineva care e la inceput de cariera, descurajant.
Acum doi ani mi s-a oferit reprezentata in New York, intr-o galerie de pe Broadway. Bineinteles ca primul impuls a fost sa semnez, dar mai tirziu m-am razgindit. Sint norocos sa pot alege fara sa fac compromisuri. Contractele cu galeriile pot deveni sufocante. Cred ca e important sa stii cind sa spui "nu."
#7362 (raspuns la: #7356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate


cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: